CIREADA, cirezi, s. f. Grup numeros de animale cornute mari; ciurda – Din sl. creda.

CIUT, -A, ciuti, -te, adj. (Despre animale cornute) Care este fara coarne, cu coarnele taiate sau cazute. [Var.: (reg.) sut, -a adj.] – Cf. alb. shut.

MUGET, mugete, s. n. I. Strigat prelung, caracteristic, scos de unele animale cornute; raget. II. P. a**l. 1. Strigat puternic, sfasietor al omului; urlet, racnet. 2. Suierat puternic produs de unele masini, sirene etc. 3. Zgomot puternic produs de vant, de furtuna, de ape etc.; vuiet, vajait. – Mugi + suf. -et.

MUGI, pers. 3 mugeste, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. a**l. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a racni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, suparatoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape si despre vant) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 si: muge] – Lat. mugire.

CUCUIAT, -A, cucuiati, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pasari) Motat; (despre pui de animale cornute) caruia incep sa-i creasca coarnele. 2. (Despre oameni) Cocotat pe ceva. [Pr.: -cu-iat] – Cucui + suf. -at.

BUTAC ~ca (~ci, ~ce) pop. 1) si substantival (despre animale cornute) Care are coarne scurte si groase. 2) fig. fam. (despre persoane) Care vadeste lipsa de inteligenta; greu de cap; neghiob; netot; natang; natarau; nauc; nerod; prost; tamp; tont. /<ung. buta

CIUT ciuta (ciuti, ciute) si substantival (despre animale cornute) Care este lipsit de coarne; fara coarne. /Cuv. autoht.

CUCUIAT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre pasari) Care are un mot in varful capului; motat. 2) (despre animale cornute tinere) Carora incep sa le rasara coarnele. [Sil. -cu-iat] /cucui + suf. ~at

A MUGI pers. 3 ~este intranz. 1) (despre animale cornute) A scoate sunete prelungi si puternice, caracteristice speciei; a rage; a zbiera; a racni. 2) fig. fam. (despre oameni) A scoate sunete, strigate violente si prelungi; a urla; a zbiera. 3) fig. (despre unele fenomene ale naturii) A produce un zgomot puternic si prelung; a urla; a vui; a vajai. 4) (despre unele unelte, instrumente muzicale etc.) A scoate sunete prelungi si stridente. /<lat. mugire

cireada (cirezi), s. f. – Grup de animale cornute mari. Sl. creda (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Lexicon, 1124; Cihac, II, 56; Conev 57); cf. bg. crudu, cr. crid, sb., slov., ceh. creda, pol. czereda, rus. cereda, mag. csorda. De la aceasta ultima forma provine dubletul ciurda, s. f. (grup de animale cornute mari; multime). Cf. cird. – Der. ciurdar, s. m. (vacar); cirezar, s. m. (negustor care se ocupa cu cumpararea si vinzarea vitelor); cirezar, adj. (care apartine unei cirezi).

JUG, juguri, s. n. 1. Dispozitiv de lemn care se pune pe grumazul animalelor cornute care trag la car, la plug etc. sau, in unele tari, se fixeaza de coarnele lor. ◊ Expr. A trage la jug = a) a trage carul, caruta, plugul etc.; b) fig. (despre oameni) a munci din greu, peste puteri. ♦ Munca grea, neplacuta; robie, tiranie. 2. Jujeu. ♦ Colac de lemn imbracat in piele care se pune uneori la gatul cailor si prin care se trec hamurile. 3. Piesa in forma de cadru sau de inel, care serveste la sustinerea altor piese ale unei masini sau ale unei unelte. ♦ Grinda sau rigla de lemn folosita la constructia acoperisurilor. 4. Parte componenta a circuitului magnetic al unui aparat sau al unei masini electrice, care nu are infasurari electrice. – Lat. jugum.

CIUT adj. (reg.) melcat. (animal cornut ~.)

BUBALINE s. f. pl. specie de animale rumegatoare cornute, inrudite cu taurinele: bivolii. (< fr. bubalines)

VITA, vite, s. f. Nume generic dat animalelor domestice mari, mai ales cornutelor; p. gener. animal. ◊ Vite mari (sau albe) = denumire generica pentru boi si vaci. Vite mici (sau marunte) = denumire generica pentru oi si capre. ♦ Epitet dat unui om grosolan, nesimtit sau prost. – Lat. vita „viata”.

CIREADA ~ezi f. 1) (mai ales de vite cornute) Grup de animale de acelasi fel care umbla impreuna; turma; card. O ~ de vaci. 2) peior. Multime neorganizata de persoane; gloata. [G.-D. cirezii; Sil. -rea-da] /<sl. treda

CIURDA ~e f. rar 1) (mai ales despre vite mari cornute) Grup de animale de acelasi fel care umbla impreuna; cireada; turma; card. 2) peior. Multime neorganizata de persoane; gloata. [G.-D. ciurdei] /<ung. csorda

VITA ~e f. 1) Nume generic dat animalelor domestice. ◊ ~e cornute vite care au coarne. 2) fig. Om nesimtit si prost. /<lat. vita

bou m. (lat. bos, bŏvis, vgr. bus; it. bue, pv. buou, fr. boeuf, sp. buey, pg. boi). Un animal rumegator domestic cornut alb cenusiu (mai rar negru, caramiziu sau breaz) care se intrebuinteaza la tras caru, plugu si alte greutati care trebuie duse mai incet. Fig. (pin aluzie la incetineala boului fata de vioiciunea calului). Om foarte prost. Bou noptii, un gindac mare cafeniu care zboara noaptea, mai mic de cit caradasca. Boul lui Dumnezeu, buburuza. A nu-ti fi boii acasa, a ti se fi inecat corabiile, a fi mai trist de cit esti de obicei. A-ti pune boii in plug cu cineva, a lucra in tovarasie cu el, a avea a face cu el, si deci a avea ocaziune de cearta. A trage pe cineva ca cu boii, a-l duce cu mare ce la un lucru care nu-i place. De-a bou (rar), in brinci, in patru labe: a cadea de-a bou. V. taur, vaca, vitel.

BOVINA ~e f. 1) la pl. Subfamilie de rumegatoare din care fac parte vitele cornute mari (reprezentant: boul). 2) animal din aceasta subfamilie. /<lat. bovinus, fr. bovin

INCORNORAT¹ ~ta (~ti, ~te) 1) v. A INCORNORA. 2) (despre animale) Care are coarne; cornut. 3) (despre soti) Care este inselat in casnicie. /v. a incornora

MUGET ~e n. Strigat prelung, scos de unele animale (in special de vitele cornute). /a mugi + suf. ~et

OVINA ~e f. 1) la pl. Grup de animale rumegatoare de talie medie, cornute, avand corpul acoperit cu lana (reprezentanti: oaia, capra, muflonul etc.). 2) Animal din acest grup. /<fr. ovine

cornut, -A adj., s.f. (animal, vita) cu coarne. [< lat. cornutus, cf. fr. cornu].

cornut, -A adj., s. f. (animal, vita) cu coarne. (< lat. cornutus)

cornut, -A, cornuti, -te, adj. 1. (Si substantivat, f.) (animal) Care are coarne. 2. Cu coarne mari, bine dezvoltate. 3. Compus: (Bot.) secara-cornuta = cornul-secarei, v. corn¹ (I 9). – Lat. cornutus.

CAVICORN, -A, cavicorni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cornute) Cu coarnele goale in interior. 2. S. m. animal cavicorn (1). – Din fr. cavicornes.

MUGUR, muguri, s. m. 1. Organ al plantelor superioare, format dintr-un varf vegetativ si din frunze tinere (nedezvoltate inca) acoperite de frunzulite solzoase. 2. Excrescenta mica, de natura patologica, pe unele organe. 3. Parte a pieptului dintre picioarele de dinainte la vitele cornute, la cerb, la caprioara si la alte animale salbatice. [Var.: mugure s. m.] – Cf. alb. mugull.

ROSU² ~ie (~ii) 1) Care este de culoarea sangelui; sangeriu. 2) Care are reflexe rosietice. ◊ Pieile ~ii nume dat populatiei indigene din America de Nord. 3) (despre persoane) Care are fata rumena; aprins la fata; imbujorat. ◊ A se face ~ a se aprinde la fata (din anumite cauze); a se imbujora. 4) (despre metale) Care a fost incalzit foarte tare in foc. ◊ Fier ~ fier infierbantat puternic, cu care se insemneaza animalele. 5): (Rasa) ~ie de stepa rasa de vite mari cornute, pentru lapte. 6) (despre ochi) In care este un aflux anormal de sange; injectat. /<lat. roseus

STRECHE ~ f. 1) Insecta hematofaga, de talie medie sau mare, paroasa, care inteapa vitele cornute si caii, sugandu-le sangele. ~ea vitelor. 2) Spaima, neliniste provocata animalelor de aceste insecte. ◊ A fugi ca de ~ a fugi de ceva ca de un lucru inspaimantator. A apuca ~ea pe cineva (sau a da ~ea in cineva) a) a deveni (brusc) foarte agitat, ca urmare a reactiei la intepatura strechei; b) a se purta straniu; a deveni expansiv (fara motiv aparent). 3) Acces de furie, de isterie. [G.-D. strechei] /<sl. streku

BUBALINA ~e f. 1) la pl. Specie de vite cornute avand parul negru, corpul mare si coarnele in forma de semiluna. 2) animal din aceasta specie. /<fr. bubalines

BOUR ~i m. 1) Taur salbatic, stramos direct al vitelor cornute mari, care traia odinioara si pe meleagul nostru. 2) Stema veche a Moldovei, reprezentand capul acestui animal. 3) Partea de dinainte a talpii de la sanie, intoarsa in sus (in forma coarnelor acestui animal). [Sil. bo-ur] /<lat. bubalus

BUBALINA, bubaline, s. f. (La pl.) Vite cornute inrudite cu taurinele, cu capul mare, cu coarnele in forma de semiluna, cu pielea groasa si cu parul negru; (si la sg.) animal care face parte din aceasta specie. – Din fr. bubalines.