Rezultate din textul definițiilor
BURSUCEL, bursucei, s. m. Diminutiv al lui bursuc. ♦ Fig. Pui de animal mic si gras. – Bursuc + suf. -el.
BRIOZOARE s.n.pl. (Biol.) Clasa de mici nevertebrate acvatice, care traiesc in colonii fixate de alge, de cochilii, de roci, avand aspect de muschi; (la sg.) animal din aceasta clasa. [< fr. bryozoaires, cf. gr. bryon – muschi, zoarion – animal mic].
SPOROZOARE s.n.pl. (Zool.) Clasa de protozoare cu structura simpla, care se inmultesc prin spori; (la sg.) animal din aceasta clasa. [Pron. -zo-a-, sg. sporozoar. / cf. fr. sporozoaires, cf. gr. spora – spor, zoarion – animal mic].
ANTOZOARE s.n.pl. Clasa de celenterate marine, sedentare, reprezentata prin polipi; (la sg.) animal din aceasta clasa. [Sg. antozoar. / < fr. anthozoaires, cf. gr. anthos – floare, zoarion – animal mic].
marloi s.m. (reg.) animal mic, urat.
HIDROZOARE s.n.pl. Clasa de celenterate cuprinzand hidrele si meduzele; (la sg.) animal din aceasta clasa. [Pron. -zo-a-. / < fr. hydrozoaires, cf. gr. hydor – apa, zoarion – animal mic].
BURSUCEL, bursucei, s. m. Diminutiv al lui bursuc. ♦ Fig. Pui de animal mic si gras.
BELHITA, belhite, s. f. animal mic, din ordinul rozatoarelor, cu coada lunga acoperita cu par des (Myoxus glis).
BILITA, bilite, s. f. (Reg.) Capcana (de sarma, cu arc) pentru animale mici.
GANGANIE, ganganii, s. f. Nume generic dat insectelor (sau, p. gener. animalelor) mici. – Din sl. gongnanije.
INSECTA, insecte, s. f. (La pl.) Clasa care cuprinde mici animale nevertebrate din increngatura artropodelor, cu corpul format din segmente diferentiate in cap, torace si abdomen, cu trei perechi de picioare articulate, respirand prin trahee sau prin tegumentul care este chitinizat si avand dezvoltare prin metamorfoza; (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. ◊ Insecte daunatoare = insecte care ataca plantele, animalele si oamenii sau produsele vegetale si animale. – Din fr. insecte.
JDER, jderi, s. m. mic animal carnivor din familia mustelidelor, asemanator cu dihorul, cu blana pretioasa, de culoare bruna inchis (Martes martes). ♦ Blana acestui animal. – Cf. scr. zdero „mare mancacios”.
NURCA, nurci, s. f. mic animal mamifer semiacvatic, cu blana de culoare cafenie-roscata, deasa, matasoasa, foarte apreciata, cu botul ascutit si cu degetele unite prin membrane inotatoare (Lutreola lutreola). ♦ Blana acestui animal. – Din pol., ucr. nurka.
MARUNTIS, maruntisuri, s. n. 1. Lucru marunt, fara valoare; (la pl.) obiecte si materiale accesorii (ace, ata, nasturi etc.); maruntus. ♦ Vanat format din animale mici. 2. Fig. (La pl.) Fapte lipsite de importanta; nimicuri, fleacuri. 3. (Cu sens colectiv) Monede (de metal) de valoare mica. 4. (Inv.; in loc. adv.) Cu maruntisul = in cantitate mica, cu bucata, in detaliu, cu amanuntul. – Marunt + suf. -is.
SOARECE, soareci, s. m. animal mic din ordinul rozatoarelor, de culoare cenusiu-inchis, cu botul ascutit si cu coada lunga si subtire (Mus musculus). ◊ Soarece de biblioteca = se spune despre o persoana care isi petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind si studiind. Soarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trai (sau a se iubi, a se avea) ca mata (sau ca pisica) cu soarecele, se spune despre doua persoane care nu se pot suferi, care se cearta intruna. I-au mas soarecii in pantece (sau burta), se spune despre un om foarte flamand. A se juca (cu cineva) ca mata (sau ca pisica) cu soarecele = a-si bate joc de cineva, tinandu-l intr-o situatie incerta. In gaura (sau in borta) de soarece = in cea mai ferita, mai d*****a ascunzatoare, in gaura de sarpe. ◊ Compus: Soarece de camp = mic rozator de camp care face mari stricaciuni in culturi (Apodemus agrarius); soarece de padure = animal rozator care traieste in padure (Apodemus sylvaticus). [Var.: soarec s. m.] – Lat. sorex, -icis.
FOXTERIER, foxterieri, s. m. Rasa de caini de casa, rezistenti si iuti, cu urechi scurte, cu picioare drepte, buni vanatori de animale mici care traiesc in vizuini; fox. [Pr.: -ri-er] – Din fr. foxterrier.
PIELICICA, -EA, pielicele, s. f. Diminutiv al lui piele; pielisoara, pielusica. ♦ Blanita de miel sau de alt animal (mic). [Var.: pielcica, -ea s. f.] – Piele + suf. -icica, -icea.
PLOAIE, ploi, s. f. 1. Precipitatie atmosferica sub forma de picaturi de apa provenite din condensarea vaporilor din atmosfera. ◊ Loc. adv. Pe ploaie = in timp ce ploua. In (sau sub) ploaie = in bataia ploii. ◊ Expr. (Fam.) Apa de ploaie, se zice despre o afirmatie lipsita de continut si de temei, despre o actiune neserioasa etc. (Fam.) A(-si sau a-i) aranja ploile = a(-si) pregati terenul, a(-si) face atmosfera favorabila, a(-si) rezolva treburile, afacerile. A se lumina a ploaie = (despre cer, vazduh) a capata o lumina difuza care anunta venirea ploii. ♦ Picatura de ploaie (1). ♦ P. a**l. Ceea ce vine (sau cade) in cantitate mare, ceea ce se revarsa, ceea ce este abundent. O ploaie de sageti. ◊ (Astron.) Ploaie de stele = abundenta de stele cazatoare venind din aceeasi parte a cerului. 2. Alice marunte pentru vanat pasari si animale mici. [Pr.: ploa-ie] – Lat. *plovia (= pluvia).
POSIDIC, (1) posidicuri, s. n., (2) posidici, s. m. (Reg.) 1. S. n. (Colectiv) Multime, droaie, gloata de copii; p. ext. multime de animale mici. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat tinerilor, copiilor sau oamenilor mici de statura. [Var.: posandic, posodic s. n., s. m.] – Cf. magh. posadek.
VIVARIU, vivarii, s. n. Loc amenajat pentru cresterea in mediul lor natural a unor animale mici. – Din fr., lat. vivarium.
SACAL, sacali, s. m. 1. Mamifer carnivor salbatic asemanator cu lupul, dar mai mic decat acesta, cu coada mai scurta si cu botul ascutit, care traieste in nordul Africii, in sudul Asiei si in sudul Europei si se hraneste cu animale mici si cu hoituri (Canis aureus). 2. Epitet pentru o persoana rapace, hrapareata, josnica. – Din fr. chacal.
NEVASTUICA, nevastuici, s. f. 1. (Reg.) Nevestica. 2. mic animal mamifer carnivor, cu corpul lung, suplu si subtire, acoperit cu blana moale, deasa, roscata vara si albicioasa iarna, cu picioarele scurte si cu botul ascutit (Mustela nivalis). – Nevasta + suf. -uica.
SCOLOPENDRA, scolopendre, s. f. mic animal miriapod care traieste in locuri umede si intunecoase si se hraneste cu larve de insecte; carcaiac (Scolopendra cingulata). – Din fr. scolopendre, lat. scolopendra.
STRICNINA s. f. Substanta toxica care se extrage din semintele unei plante tropicale (Strychnos nux vomica), intrebuintata in medicina ca tonic c*****c si respirator, in agricultura pentru starpirea animalelor mici. – Din fr. strychnine.
posidic (multime de copii, de animale mici) s. n., pl. posidicuri
CARNIVOR1 ~a (~i, ~e) Care foloseste drept hrana carnea. ◊ Plante ~e grup restrans de plante care, pe langa nutritia normala, au insusirea de a se hrani cu animale mici (insecte, viermi etc.). /<fr. carnivore, lat. carnivorus
CLESTAR2 ~i m. 1) Specie de organisme mici, avand aparatul bucal adaptat pentru intepat si supt. 2) mic animal din clasa arahnidelor, care se hraneste cu faina cerealelor depozitate in magazii. /cleste + suf. ~ar
FOXTERIER ~i m. 1) Rasa de caini de talie mica, cu botul gros si cu urechile scurte, folositi la vanatul animalelor mici care traiesc in vizuini (bursuci, vulpi etc.). 2) Caine din aceasta rasa. [Sil. -ri-er] /<fr. foxterrier
PLOAIE ploi f. 1) Precipitatie atmosferica sub forma de picaturi de apa. ◊ ~ cu bulbuci (sau basici) ploaie mare si de scurta durata. ~ ciobaneasca sau mocaneasca ploaie marunta si deasa care, de obicei, tine mult. Pe ~ pe timp de ploaie. Vremea-i a ~ se spune despre un timp noros, prevestitor de ploaie. Apa de ~ a) apa rezultata din ploaie; b) vorbe goale; palavre; c) actiuni neserioase. 2) fig. Ceea ce cade sau vine in cantitate mare. O ~ de flori se scuturau. ~ de sulite. ◊ ~ de stele multime de stele cazatoare care se vad in aceeasi parte a cerului. 3) Alice marunte pentru vanatul pasarilor si al unor animale mici. [G.-D. ploii] /<lat. plovia
TERARIU ~i n. 1) Incapere special amenajata in care se intretin diferite animale mici terestre, in special reptile, pentru a fi studiate. 2) Teren stancos, amenajat in mod special pentru cultivarea unei anumite plante. /<lat., fr., engl. terrarium, germ. Terrarium
VIVARIU ~i n. livr. Cusca pentru animale mici, special amenajata in vederea reconsti-tuirii mediului de viata natural. /<fr. viva-rium
SCONCS s.m. mic animal carnivor originar din Mexic, inrudit cu dihorul, a carui blana este foarte pretuita. // s.n. Blana acestui animal. [Pl. -csi, var. scunc s.m. / < fr. sconse, cf. engl. skun(s)].
VIVARISTICA s.f. Arta cresterii animalelor mici in vivarii. [< germ. Vivaristik].
VIVARIU s.n. Loc amenajat special pentru cresterea in mediul lor natural a unor animale mici. [< fr., lat. vivarium].
BRANHIOZAUR s.m. mic animal amfibiu fosil, asemanator cu o salamandra, care traia in mlastini. [Pron. -hi-o-. / < fr. branchiosaurus, cf. gr. branchia – branhie, sauros – reptila].
ciusti! vb. IV (reg.; despre iepuri sau alte animale mici) a sari brusc, a tasni.
clupsa, clupse, s.f. (reg.) cursa de prins soareci, pasari, animale mici; clusca, batca, capcana, cleapta, zanca.
clusca (clupsa), clucse, s.f. (reg.) cursa de prins soareci, pasari, animale mici; batca, capcana, cleapta, zanca.
poiecioara, poiecioare, s.f. (reg.) grajd de vite mic; adapost mic pentru pentru oi, capre si alte animale mici; cocina mica de porci.
stauroi, stauroaie, s.n. (reg.) adapost pentru animale mici.
suita (suita), suite (suite), s.f. (reg.) 1. numele a doua mamifere rozatoare, care locuiesc in gauri facute in pamant; cateii pamantului, animale mici din familia soarecelui si nevastuicii; orbeti. 2. veverita.
SCOLOPENDRA s.f. mic animal miriapod veninos care traieste prin locuri umede si intunecoase. [< fr. scolopendre, lat. scolopendra].
TERARIU s.n. Incapere unde sunt crescute, pentru a fi observate, diferite animale mici terestre (serpi, soparle etc.). ♦ Teren stancos amenajat special pentru cultivarea unei anumite plante. [Pron. -riu. / < fr., lat. terrarium, germ. Terrarium].
cotruta (cotrute), s. f. – 1. Vatra, partea din fata a cuptorului sau a sobei. – 2. Aparatoare la horn. – 3. Lant pentru ceaun. – 4. Cotet pentru pisica, pentru ciini sau gaini. – Var. cotret, catret. Sl. (slov. kotrec), cf. ceh. katrc „coliba”; mag. katroc, katrocz, kotroc (Cihac, II, 77; Lacea, Dacor., III, 741). DAR considera ca sensul 4 reprezinta un cuvint diferit, si il deriva pe cel anterior din bg. kotor „groapa”, fiind insa putin probabil sa fie asa. Pentru a explica semantismul, trebuie sa avem in vedere vechiul obicei popular de a face o nisa sub vatra pentru animalele mici, cum sint pisicile, cateii, puii, pentru a folosi astfel caldura sobei. Cf. cotet, ca si legatura semantica a lui cotar, cu cotirlau.
BRANHIOZAUR s. m. mic animal amfibiu fosil, asemanator cu salamandra, care traia in mlastini. (< fr. branchiosaurus)
CECIDIOZOARE s. n. pl. animale mici (acarieni, insecte, viermi) care cauzeaza formarea galelor2. (< fr. cecidiozoaires)
micROBENTOS s. n. bentos din animale mici (alge, schizomicete). (< fr. microbenthos)
MUFETA s. f. mic animal carnivor din America, ale carui glande produc un miros neplacut. (< fr. moufette)
NODOZITATE s. f. 1. formatie accidentala sau patologica pe organele plantelor sau animalelor. 2. mica ridicatura pe suprafata unor obiecte. (< fr. nodosite, lat. nodositas)
TERARIU s. n. 1. spatiu amenajat pentru cresterea si observarea diferitelor animale mici terestre (serpi, soparle, broaste testoase etc.). 2. teren stancos amenajat special pentru cultivarea unor anumite plante. (< fr., lat. terrarium, germ. Terrarium)
URSIN s. m. mic animal marin, cu carapace calcaroasa si acoperit cu ghimpi mobili, ale carui glande reproducatoare sunt comestibile. (< fr. oursin)
VIVARISTICA s. f. arta cresterii animalelor mici in vivarii. (< germ. Vivaristik)
VIVARIU s. n. loc special amenajat pentru cresterea in mediul lor natural a unor animale mici. (< fr., lat. vivarium)
jder (jderi), s. m. – 1. mic animal carnivor asemanator cu dihorul, cu blana pretioasa (Mustela martes). – 2. Blana acestuia. Sb. zdera „Gulo borealis”, cf. sb., cr. zdero „lacom” (Cihac, II, 157; Miklosich, Slaw. Elem., 22; DAR; Tiktin).
ALICA, alice, s. f. Fiecare dintre grauntii de plumb folositi in cartusele pentru vanarea animalelor mici. [Var.: halice s. f.] – Ngr. haliki „pietricica”.
aguti m. (fr. agouti, cuv. american). Zool. Un mic animal rozator (ca iepurele) din America de Sud si Oceania.
animalcul n., pl. e (lat. animalculum). animal mic care se vede numai cu microscopu [!].
SALAS ~e n. 1) Constructie rudimentara improvizata in camp, servind ca adapost; coliba. 2) Adapost temporar; gazda vremelnica. 3) rar Incapere sau grup de incaperi, in care locuieste sau poate locui o persoana; locuinta; 4) inv. Asezare omeneasca de proportii mici; catun. 5) Adapost pentru animale. 6) Asezare mica de tigani nomazi. 7) inv. Grup de familii de tigani (sub conducerea unui bulibasa). [Pl. si salasuri] /< ung. szallas
FRUCTE DE MARE s.n. pl. In gastronomie, ansamblu de animale marine mici – scoici, stridii, crevete, langustine, crabi – servite pe gheata, sub forma de cocteil sau folosite ca ingrediente in preparate specifice.
INSECTA s.f. animal nevertebrat mic din increngatura artropodelor, cu corpul format din segmente, cu trei perechi de picioare articulate, cu respiratie traheeana si cu dezvoltare prin metamorfoza. ♦ (la pl.) Clasa din care face parte acest animal. // (In forma insecti-, insecto-) Element prim de compunere savanta cu sensul de „insecta”, „referitor la insecte”, „de insecte”. [< fr. insecte, lat. insectum].
micROZOARE s.n.pl. Increngatura de animale de apa, vizibile numai la microscop; (la sg.) animal din aceasta increngatura. [Pron. -zo-a-, sg. microzoar. / < fr. microzoaires, cf. gr. mikros – mic, zoon – animal].
salbatioara, salbatioare, s.f. (reg.) animal salbatic mic; salbatisoara.
AMFIOX s. m. animal marin mic, acraniat, din increngatura protocordatelor, ca un pestisor ascutit la cele doua extremitati. (< fr. amphioxus)
COLUMELA s.f. 1. (Arheol.) Coloana funerara mica. 2. (Biol.) Organ animal sau vegetal in forma de coloana. ♦ Coloana spiralata care constituie axa dupa care este rasucita cochilia molustelor gasteropode. [Cf. fr. columelle, lat. columella].
DIDELFI s.m.pl. Gen de marsupiale fosile, cuprinzand animale carnivore mai mici decat cangurul. [< fr. didelphes, cf. gr. dis – doi, delphys – matrice].
MARSUPIALE s.n. pl. Ordin de animale mamifere din Australia, ale caror femele au sub pantece o punga in care isi tin puii cand sunt mici; (la sg.) animal din acest ordin. // adj. 1. (Despre animale) A carui femela isi poarta puii in marsupiu. 2. (Anat.; despre organe) In forma de punga. [Sg. marsupial, pron. -pi-a-. / < fr. marsupial, lat. marsupium, cf. gr. marsipion – punga].
CRETA s.f. 1. Carbonat de calciu natural, format din cochiliile unor animale marine foarte mici. 2. Bucata de creta (1), care serveste la scris pe tabla, pe lemn etc. [< lat. creta].
NODUL s.m. Umflatura mica anormala (la animale sau plante). [< fr. nodule, cf. lat. nodulus – nod].
CRETA s. f. 1. carbonat de calciu natural, format din cochiliile unor animale marine foarte mici. 2. bucata din aceasta materie, pentru scris pe o tabla neagra. (< lat. creta)
DEMODEX s. m. parazit din ordinul acarienilor, mic, vermiform, la animale si la om, agentul patogen al acneei. (< fr. demodex)
STOMOCORDATE s. n. pl. mica increngatura de animale marine, asemanatoare cu anelidele si cu echinodermele, dar avand unele trasaturi care amintesc de cele ale protocordatelor. (< fr. stomatocordes)
CAPRIOR, capriori, s. m. I. animal rumegator salbatic, mai mic decat cerbul, cu picioare subtiri si agile, cu coarne mici (Capreolus capreolus). II. 1. Fiecare dintre barnele incrucisate care fac parte din scheletul acoperisului unei case. 2. Fiecare dintre lemnele care formeaza suportul pe care se asaza scandurile patului, platforma zidarului etc. [Pr.: -pri-or] – Lat. capriolus.
ARTIODACTIL, -A, artiodactili, -e, s. n., adj. 1. S. n. (La pl.) Ordin de animale mamifere erbivore care au picioarele cu doua degete dezvoltate si cu doua degete mici; (si la sg.) animal din acest ordin. 2. Adj. Care apartine artiodactilelor (1), specific artiodactilelor. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. artiodactyles.
micROZOAR, microzoare, s. n. (La pl.) Increngatura de animale de apa foarte mici, care se pot vedea numai cu microscopul; (si la sg.) animal care face parte din aceasta increngatura. [Pr.: -zo-ar] – Din fr. microzoaire.
FENEC ~ci m. animal carnivor, de talie mica, asemanator cu vulpea, dar avand urechi mai mari. /<fr. fennec
TARDIGRAD ~e n. 1) la pl. Grup de animale acvatice nevertebrate (foarte mici) cu patru perechi de picioare, care se misca incet. 2) animal din acest grup. /<lat. tardigradus, fr. tardigrade
ANOA s.m. (Zool.) animal asemanator unui bivol mic, care traieste in padurile din insulele Moluce. [< fr. anoa < cuv. malaiez]
DEMODEX s.m. (Zool.) Parazit din ordinul acarienilor, mic, vermiform, intalnit la animale si la om, unde pare sa fie agentul patogen al acneei. [< fr. demodex].
pacurele s.f. pl. (inv. si reg.) turme mici de oi, de animale, de vite.
sprit2, -a, s.n. si f. (reg.) 1. (s.n.) pompa de incendiu. 2. (s.n.) vermorel pentru vie. 3. (s.n.) masina folosita la umplutul carnatilor. 4. (s.n.) masina intrebuintata la fasonarea garniturilor de prajituri. 5. (s.n.) puscoci (de soc) pentru copii. 6. (s.f.) pompa mica, cu care se fac spalaturi interne la animale. 7. (s.f.) pompa mica folosita pentru indepartarea albinelor cand roiesc.
POR1 s. m. 1. mic orificiu al pielii, prin care se elimina sudoarea. 2. orificiu la unele animale si plante inferioare. 3. mic gol in masa unui corp solid. (< fr. pore, lat. porus, gr. poros)
BRAHIOPODE (‹ fr. {i}; brahi + gr. pod- „picior”) s. n. pl. Increngatura de nevertebrate in care sint cuprinse animale marine de talie mica (sub 6 cm), solitare, bentonice, cu cochilie bivalva, fixate temporar sau permanent de substrat printr-un organ musculos, prin spini sau, direct, printr-una din valve. Au maximul de dezvoltare in Paleozoic.
CAPRIOARA, caprioare, s. f. animal rumegator salbatic, mai mic decat cerbul, cu picioare subtiri, cu coarne mici (Capreolus capreolus). – Lat. capriola.
MAGAR, magari, s. m. 1. animal din familia calului, mai mic decat acesta, cu parul de obicei sur, capul mare si urechile lungi, intrebuintat ca animal de povara si de tractiune; asin (Equus asinus). ◊ Expr. A nu fi nici cal, nici magar = a nu avea o situatie precisa, a nu apartine unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, incapatanat sau obraznic. – Cf. alb. magar, bg. magare.
PARICOPITAT, paricopitate, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere erbivore mari, cu piciorul adaptat pentru fuga si terminat cu doua degete dezvoltate, acoperite cu cate o copita, si cu doua degete mici, reduse; (si la sg.) animal care face parte din acest ordin. ◊ (Adjectival) animal paricopitat. – Din copitat (dupa paripenat, parisilabic etc.).
PITON2, pitoni, s. m. (La pl.) Gen de serpi mari, neveninosi, care traiesc in regiunile tropicale, hranindu-se mai ales cu mamifere mici (Python); (si la sg.) animal din acest gen. – Din fr. python.
PUF2, (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi si fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acopera corpul unor pasari pe burta si sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plapumilor etc. ◊ Expr. A creste in puf = a creste in confort, neducand lipsa de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini si moi care cresc pe obraz; inceput de barba sau de mustata. 3. (Cu sens colectiv) Parul marunt, moale si matasos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici si fini ai unor fructe, seminte etc. 5. Obiect de toaleta care serveste la pudrat, facut din puf2 (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, in compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obtinut la cules. 7. (Spec.) Minge de badmington. – Din bg., scr. puh.
TARDIGRAD, -A, tardigrazi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care merge incet. 2. S. n. (La pl.) Grup de animale nevertebrate, de talie foarte mica, care se deplaseaza greoi pe picioare (Tardigrada); (si la sg.) animal care face parte din acest grup. – Din fr. tardigrade.
CRETA, crete, s. f. 1. Obiect fabricat din sulfat de calciu sau din alta compozitie, folosit la scris pe tabla sau pe orice suprafata de culoare (mai) inchisa. 2. Varietate de calcar poros, alb sau usor colorat, provenita prin acumularea resturilor si cochiliilor unor animale sau plante marine foarte mici. – Din lat. creta.
GHEPARD ~zi m. animal salbatic carnivor, avand cap mic, picioare inalte si blana de culoare galbuie, cu pete intunecate, raspandit in Asia si Africa. /<fr. guepard
HIDRA ~e f. 1) animal nevertebrat acvatic, de talie mica, avand corpul alungit si subtire, gura inzestrata la un capat cu tentacule, iar la capatul opus cu o suprafata plana cu ajutorul careia se fixeaza pe diferite obiecte. 2) (in mitologia antica) Sarpe urias cu mai multe capete care, fiind taiate, regenerau. [Sil. hi-dra] /<fr. hydre, lat. hydra
micROELEMENT ~e n. Element chimic (iod, fier, cobalt etc.) aflat in cantitati mici in organismele vegetale si animale, care joaca un rol important in stimularea functiilor biologice. [Sil. -cro-e-] /<fr. micro-element
MUSTELIDA ~e f. 1) la pl. Familie de animale mamifere carnivore, de talie mica si mijlocie, avand corpul suplu, coada lunga si picioarele mici (reprezentanti: bursucul, vidra, nevastuica, hermina etc.). 2) animal din aceasta familie. /<fr. mustelides
PAIANJEN ~i m. 1) animal nevertebrat terestru, de talie mica, cu abdomenul mare, nesegmentat, cu patru perechi de picioare, care urzeste fire lungi (impletite in plase foarte subtiri) pentru prinderea insectelor. 2) Panza tesuta de acest animal. 3) Unealta inzestrata cu o plasa, cu care se scot piesele mici cazute intr-o sonda petroliera. 4) fam. Fiecare dintre colturile de sus ale portii de la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). /<sl. pa[j]ontina
PITIC1 ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care are statura mai mica decat cea obisnuita; de statura mica. 2) (despre unele varietati de animale si plante) Care are o inaltime mai mica decat cea proprie speciei. 3) (despre obiecte) Care are dimensiuni foarte reduse; de proportii mici; minuscul; miniatural. /cf. sl. pitiku
TINTA1 ~e f. 1) Cui mic de metal cu floare, folosit (in cizmarie, curelarie, tapiterie etc.) pentru a fixa ceva. 2) fig. Pata mica alba pe fruntea unor animale; stea. Cal cu ~ in frunte. [G.-D. tintei] /<sl. centa
VEVERITA ~e f. animal rozator arboricol, de talie mica, foarte sprinten, cu coada lunga si stufoasa, cu blana de culoare roscata sau neagra pe spate si alba pe piept. [G.-D. veveritei] /<sl. veverica
SINUZIE s. f. asociatie de animale sau de plante mai mica decat biocenoza, cu un areal limitat. (< fr. synusie)
TARDIGRAD, -A I. adj. (despre animale) care merge incet. II. s. n. pl. 1. grup de animale nevertebrate edentate (arahnide) foarte mici, cu corpul oval, acoperit cu o cuticula chitinoasa, care se deplaseaza greoi. 2. increngatura de articulate minuscule care traiesc in muschi sau licheni si, mai rar, in apele dulci ori sarate, miscandu-se foarte incet cu ajutorul a patru perechi de picioare scurte, conice, terminate cu gheare. (< fr. tardigrade/s/)
celula f., pl. e (lat. cellula, dim. d. cella, camara. V. aciuiez, celar, chilie, chelner). Camaruta (odaita)unui arestat. Anat. mica cavitate. Organizmu fundamental al animalelor si plantelor, care se compun dintr´un indefinit numar de celule. St. nat. Alveola, gaura de fagure. – Fals celula (dupa fr.). Cp. cu virgula. V. botca.
CIUL, -A, ciuli, -e, adj. (Reg.; despre animale) Care are urechile anormal de mici; care are urechile sfasiate, rupte; caruia ii lipseste o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. – Et. nec.
TERIER, terieri, s. m. Numele unor rase de caini de statura mica, foarte curajosi, folositi la vanarea animalelor care traiesc in vizuini; caine din aceasta rasa. [Pr.: -ri-er] – Din fr. terrier.
STELUTA, stelute, s. f. I. Diminutiv al lui stea (I 1); stelisoara. ♦ Fig. Scanteie. II. P. a**l. 1. Obiect, desen etc. in forma de stea (mica). ♦ Asterisc. 2. (La pl.) Pasta fainoasa taiata in forma de stea (care se pune in supa). 3. Cusatura in forma de stea. 4. Pata de par alb pe fruntea unor animale. 5. Fulg de zapada. 6. Stea (II 2) (mica). II. 1. Planta erbacee cu frunze ovale si cu flori albe (Stellaria nemorum). 2. Compus: stelute-de-munte = floare-de-colt. – Stea + suf. -uta.
MISINA ~e f. 1) inv. Gaura in pamant sau in musuroi in care unele animale isi aduna hrana pentru iarna. 2) mica adancitura in dintii cailor si ai altor animale, dupa care se determina varsta acestora. /cf. rus. masina
PARICOPITAT ~e n. 1) la pl. Ordin de mamifere terestre erbivore, avand picioarele terminate cu doua degete mari, acoperite cu copita, si cu doua degete mici nedezvoltate (reprezentanti: oaia, capra etc.). 2) animal din acest ordin. /Din copitat
PLANCTON ~oane n. 1) biol. Totalitate a organismelor vii (vegetale si animale), care traiesc in apele dulci sau marine plutind pasiv sau aflandu-se in stare de suspensie (constituind hrana unor pesti si animale acvatice). 2): ~ atmosferic totalitate a particulelor mici (solide si lichide), care plutesc in atmosfera. /<fr. plancton, germ. Plancton
ALCION s. m. 1. pescarus albastru. 2. pasare marina legendara. 3. animal marin care formeaza colonii de mici polipi. (< fr., lat. alcyon)
CLADOCER, cladoceri, s. m. (La pl.) Ordin de crustacee foarte mici adaptate la inot; (si la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. cladoceres.
ASIN ~i m. animal domestic din familia calului, dar mai mic decat acesta, cu par de culoare cenusie, cu capul mare si urechi lungi, cu coama bogata, folosit ca animal de povara si de tractiune; magar. /<lat. asinus
MAGAR ~i m. 1) animal domestic din familia calului, dar mai mic decat acesta, cu urechi mari, cu coama bogata, folosit ca animal de povara; asin. ◊ Nici cal, nici ~ se spune despre cineva care n-are o situatie precisa, clara. A fi ~ul cuiva a face cuiva servicii umilitoare. 2) fig. depr. Om prost, incapatanat sau obraznic. /cf. alb. magar, bulg. magare
MALAI ~ie n. 1) Planta din familia gramineelor cu spicul ramificat, avand semintele in forma de boabe mici, care servesc pentru hrana pasarilor si animalelor. ◊ Vrabia ~ viseaza se spune (in gluma) despre acela care se gandeste mereu la ceea ce doreste. 2) Faina de porumb. 3) Produs alimentar din faina de porumb, dospit si copt in cuptor. ◊ Si-a trait traiul, si-a mancat ~iul se spune despre un om in varsta, care nu mai e bun de nimic. /Orig. nec.
MOLIE ~i f. 1) Specie de fluturi mici, ale caror larve ataca diferite produse animale sau vegetale (obiecte de lana, blanuri, boabe de cereale, faina, fructe etc.). ◊ Ros, mancat de ~i batran si ramolit. 2) fig. Persoana tacuta, care face rau pe ascuns. /<sl. moli
STELUTA ~e f. (diminutiv de la stea) 1) Pata mica de culoare alba pe fruntea unor animale. 2) la pl. Pasta fainoasa in forma de stele mici. 3) Fulg de zapada. 4) Cusatura in forma de stea. 5) Ochi de grasime pe suprafata unor alimente lichide ferbinti. 6) Plan-ta erbacee cu tulpina paroasa, cu frunze late, alungite, cu flori albe, ce creste prin locuri umbroase si umede. /stele + suf. ~uta
parlu, -a, adj., s.m. si f. (pop.) 1. (oaie) cu lana scurta, aspra, inchisa la culoare. 2. (oaie) cu lana putina, scurta si rara sau tocita. 3. (despre coama cailor) cu parul scurt. 4. (despre animale) cu parul cazut, naparlit. 5. (despre oi) mic si slab. 6. om chel.
samcioara, samcioare, s.f. (reg.) cutitas mic si ascutit cu care se inteapa animalele bolnave, pentru a li se lasa sange; samcea, smicea.
IAC s. m. mamifer erbivor rumegator din Tibet, mai mic decat bivolul, cu par lung, domesticit, animal de povara. (< fr. yack)
CARUTA, carute, s. f. 1. Vehicul de forma carului, dar mai mic si mai usor decat acesta, cu tractiune animala, mai ales cu cai. ◊ Expr. A se lasa de caruta = a renunta la un lucru sau la o treaba inceputa. A ramane de caruta = a ramane in urma; a pierde ocazia. 2. Cantitate de fan, lemne etc. cat se poate incarca intr-o caruta (1). – Din car.
PRIZARI, pers. 3 prizareste, vb. IV. Refl. (Pop. si fam.; despre oameni, animale si plante) A deveni sau a ramane mic, nedezvoltat; a se pipernici, a se chirci. – Din sl. prezreti.
CORNITA2, cornite, s. f. 1. Dispozitiv asemanator cu un scaun, avand tablia in forma de U, pe care se aseaza o roata de lemn cand i se pun obezile. 2. (La pl.) Coarne mici (inca nedezvoltate) pe care le au unele animale. – Corn1 + suf. -ita.
MOLIE, molii, s. f. Nume generic dat mai multor specii de fluturi mici de noapte, ale caror larve rod lucrurile de origine vegetala sau animala. ◊ Compuse: molia-zidurilor sau molie-de-casa = mic crustaceu terestru cu corpul oval, cenusiu, care traieste in locuri umede si intunecoase (Oniscus murarius); molia-stupilor = gaselnita1. – Din sl. molĩ.
SCANCET, scancete, s. n. Plans inabusit, slab si intretaiat (specific copiilor mici); scanceala, scancitura, scancit. ♦ Vaiet (de pasari, de animale); scheunat. – Scanci + suf. -et.
STROPIT2, -A, stropiti, -te, adj. Acoperit, presarat, improscat cu stropi (1). ♦ Fig. (Despre pielea oamenilor, blana animalelor, penele pasarilor) Cu puncte sau cu pete mici de alta culoare. ♦ Impestritat, inflorat. – V. stropi.
CUSCA, custi, s. f. 1. Adapost in forma de casuta sau de cutie, cu sau fara gratii, pentru unele animale (domestice sau salbatice). ♦ Fig. Incapere stramta. 2. Incapere mica, sub nivelul scenei, rezervata sufleorului in timpul spectacolului. – Din ucr. kucka.
TERIER ~i m. 1) Rasa de caini de talie mica, cu botul patrat, folositi la vanatoarea unor animale care traiesc in vizuini. 2) Caine din aceasta rasa. [Sil. -ri-er] /<fr. terrier
prizari, prizaresc, vb. IV 1. (refl.; pop. si fam.; despre animale si plante) a deveni sau a ramane mic, nedezvoltat; a se chirci, a se pipernici. 2. (reg.; despre oameni) a duce o viata modesta, grea. 3. (reg.) a (se) rani in razboi.
POR s.m. 1. mica deschizatura a pielii, prin care se elimina sudoarea. ♦ Orificiu la unele animale si plante inferioare (rime, pesti, ciuperci etc.). 2. mic gol, gaura mica in masa unui corp solid. [< fr. pore, cf. gr. poros – trecere].
COLUMELA s. f. 1. coloana funerara mica. ♦ ~ carstica = stalp mic de calcar in mijlocul unei marmite (2). 2. organ animal sau vegetal in forma de coloana. ◊ coloana spiralata, axa dupa care este rasucita cochilia molustelor gasteropode. 3. axa conica a melcului urechii interne. (< fr. columelle, lat. columella)
GRINDEI, grindeie, s. n. 1. Una dintre partile componente ale plugului cu tractiune animala, care leaga intre ele toate celelalte elemente. 2. Grinda mica (fixata la o constructie de-a curmezisul si orizontal). ♦ Bucata de lemn care intra in alcatuirea unor instrumente, mecanisme etc. – Grinda + suf. -ei. Cf. bg. gredel, scr. gredelj.
JUJEU, jujeie, s. n. Jug mic, triunghiular, pus la gatul porcilor si al altor animale spre a le impiedica sa treaca prin garduri si sa intre in locurile cultivate; jug (2). ♦ Bucata de lemn atarnata la gatul cainilor, spre a-i impiedica sa alerge dupa vanat sau sa treaca prin anumite locuri. [Var.: jujau s. n.] – Din scr. zezej.
MISINA, misine, s. f. 1. (Reg.) Gramada de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; stransura; multime de bunuri, bogatie, avere. 2. (Reg.) Gaura in pamant sau musuroi in care isi depoziteaza unele animale hrana pentru iarna; p. ext. vizuina, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuina. 3. (Reg.) Multime, adunatura (de fiinte). 4. mica scobitura pe suprafata dintilor (molari ai) calului si ai altor animale erbivore, care dispare cu varsta prin roadere si dupa care se recunoaste varsta animaluiui. [Pl. si: misini. – Var.: misuna s. f.] – Cf. rus. masina.
MUSTELIDE s.f.pl. (Zool.) Familie de mamifere carnivore, cu corpul in general de talie mica, cap alungit, cuprinzand nevastuica, hermina etc. ; (la sg.) animal din aceasta familie. [Sg. mustelida / < fr. mustelides, cf. lat. mustela – nevastuica].
TERIER s. m. rasa de caini mici de statura si cu botul patrat, la vanarea animalelor care traiesc in vizuini. (< fr. terrier)
COLIBA, colibe, s. f. Casa mica si saracacioasa. ♦ Adapost provizoriu pentru oameni si uneori, pentru animale, facut din barne, din crengi etc. si acoperit cu paie, ramuri etc. – Din sl. koliba.
LABA ~e f. 1) Parte a piciorului de la glezna in jos. 2) Parte inferioara a piciorului pe care calca pasarile. ◊ ~a- (sau talpa-) gastei a) ridurile din jurul ochilor; b) scris neingrijit; c) mica planta erbacee cu flori rosii-purpurii. 3) Picior al unor animale (caine, lup, urs, pisica etc.). 4) fam. depr. Fiecare dintre cele doua membre superioare ale corpului omenesc; mana. ◊ A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde, a apuca, a inhata pe cineva (sau ceva). 5): ~a-ursului denumire a mai multor specii de ciuperci comestibile de padure. [G.-D. labei] /<ung. lab
LAMELA ~e f. 1) Placa mica si subtire de sticla, de metal sau de lemn, avand diferite intrebuintari tehnice; lama mica. 2) Foita subtire care separa structuri ale tesuturilor vegetale sau animale. /<fr. lamelle
VENTUZA ~e f. 1) Vas mic de sticla, care se aplica pe corpul unui bolnav, dupa ce s-a rarefiat aerul din el prin incalzire, pentru a provoca o mica congestie locala cu efect curativ. 2) zool. Organ al unor animale acvatice cu ajutorul caruia ele se pot lipi de corp (pentru a suge sangele). 3) Dispozitiv cu ajutorul caruia se poate extrage aerul care impiedica circulatia apei intr-o conducta. /<ngr. ventuza, fr. ventouse
BOTRIOCEFAL s.m. Vierme care traieste parazitar in intestinul gros al omului si al unor animale. [Pron. -tri-o-. / < fr. bothriocephale, cf. gr. bothrion – cavitate mica, kephale – cap].
TERIER s.m. (Zool.) Rasa de caini mici de statura si cu botul patrat, folositi la vanatul animalelor care traiesc in vizuini. [Pron. -ri-er. / < fr. terrier].
SANTA CATARINA, stat in SE Braziliei; 95,4 mii km2; 5,6 mil. loc. (2003). Centrul ad-tiv: Florianopolis. Expl. de lemn, carbuni si mica. Trestie de zahar, cafea, banane, cereale, maslini. Pomicultura. Cresterea animalelor.
PALC, palcuri, s. n. 1. (De obicei urmat de determinari introduse prin prep. „de”, care arata felul, componenta) Grup mic si neorganizat de oameni: p. ext. grup de pasari, de animale, (rar) de plante sau de lucruri. ◊ Loc. adv. In palcuri sau palcuri-palcuri = in grup. ♦ Gramada mica, adunatura de lucruri. 2. (Inv.) Unitate militara la sfarsitul evului mediu, in Moldova si in Tara Romaneasca. corespunzatoare unui regiment, formata dintr-un anumit numar de ostasi; stol, ceata. – Din sl. pluku.
OSTRACOD, ostracode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee inferioare mici, cu corpul nesegmentat, adapostit intr-o cochilie bivalva; (la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. ostracodes.
SALAS, salase, s. n. (Pop.) 1. Adapost unde cineva capata temporar gazduire. 2. Constructie rudimentara facuta in camp si folosita ca adapost temporar pentru oameni si animale. 3. Locuinta, casa. ♦ Staul, grajd. ♦ Culcus. 4. Asezare omeneasca. ♦ Locuitorii acestei asezari. 5. mica asezare de tigani (nomazi); grup de familii de tigani (nomazi) sub conducerea unui vataf. [Pl. si: salasuri] – Din magh. szallas.
JULEU ~ie n. Jug mic, triunghiular, care se pune pe gatul porcilor si al altor animale ca sa nu poata trece in locurile ingradite. /<sb. zezej
PLOD ~zi m. pop. 1) Organism animal sau uman in stadiile initiale de dezvoltare; embrion. 2) depr. Copil mic. /<sl. plodu
CHILOE, mare ins. chiliana, pe coasta sudica a Americii de Sud, separata de continent prin G. Ancud si Corcovado; c. 8 mii km2; c. 150 mii loc. Relief muntos (820 m alt.) cu mici ghetari. Clima oceanica umeda (3.400 mm/an). Culturi de cartofi. Cresterea animalelor. Oras pr.: Ancud.
GIRAFA, girafe, s. f. 1. Gen de mamifere rumegatoare cu gatul si picioarele de dinainte lungi, cu capul mic, cu blana albicioasa cu pete brune, care traiesc in Africa (Giraffa); animal care face parte din acest gen. 2. Suport care permite deplasarea unui microfon (in scenele in care actorii, cantaretii etc. se misca in scena). – Din fr. girafe.
SAMAR, samare, s. n. 1. Sa mare de povara, fara scari, care se pune pe magari si pe catari; p. ext. incarcatura care se aseaza pe spatele unui animal de povara. 2. Bucata de scandura avand pe una din fete o mica platforma, care serveste la transportarea caramizilor pe schele. 3. Lat de sprijin pe care se aseaza capriorii acoperisului unei case. – Din bg., scr. samar.
VITA, vite, s. f. Nume generic dat animalelor domestice mari, mai ales cornutelor; p. gener. animal. ◊ Vite mari (sau albe) = denumire generica pentru boi si vaci. Vite mici (sau marunte) = denumire generica pentru oi si capre. ♦ Epitet dat unui om grosolan, nesimtit sau prost. – Lat. vita „viata”.
PRIZARIT, -A, prizariti, -te, adj. (Pop. si fam.; despre oameni, animale si plante) Care nu s-a dezvoltat bine, care a ramas mic, nedezvoltat, pipernicit; firav. – V. prizari.
MUSTELIDA, mustelide, s. f. (La pl.) Familie de mamifere carnivore mici si mijlocii, cu corpul suplu, coada lunga si cu picioarele mici, a caror blana, la unele specii, este pretioasa; (si la sg.) animal care face parte din aceasta familie. – Din fr. mustelides.
MURID, muride, s. n. (La pl.) Familie de rozatoare mici, cu coada lunga si cu bot ascutit (Muridae); (si la sg.) animal din aceasta familie. – Din fr. murides.
CARN, -A, carni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) mic, scurt si cu varful ridicat putin in sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul carn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu varful strambat, indoit in sus; p. ext. stramb. – Din sl. krunu.
IAC s.m. Mamifer rumegator din Tibet mai mic decat bivolul, cu corpul acoperit de par lung, domesticit si folosit ca animal de povara. [Scris si yak. / < fr. yack < cuv. tibetan].
INSECTIVOR, -A, insectivori, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (animal) care se hraneste cu insecte. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere, de talie in general mica, cu dinti ascutiti, a caror hrana principala o constituie insectele; (si la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. insectivore.
JDER ~i m. 1) Mamifer carnivor de talie mica, avand corpul lung, picioarele scurte si blana pretioasa, de culoare cafenie. 2) Blana acestui animal. Caciula de ~. /cf. sb. zdero
MURIDE s.n.pl. (Zool.) Familie de mamifere rozatoare de talie mica, cu coada lunga si bot ascutit, cuprinzand soarecii, sobolanii, lemingii etc.; (la sg.) animal din aceasta familie. [Sg. murid < fr. murides, cf. lat. mus – soarece, gr. eidos – aspect].
BRELOK, brelocuri, s. n. mica podoaba care se poarta la gat, la ceasornic sau la bratara (reprezentand un animal sau un obiect in miniatura). – Fr. breloque.
ANCHILOSTOMA (< fr. {i}; {s} gr. agkylos „incovoiat” + stoma „gura”) s. f. mic vierme din clasa nematodelor (Ankilostoma duodenale); parazit in intestinul omului si al unor animale, provoaca anchilostomiaza.
ABATAJ, abataje, s. n. 1. Operatie de taiere sau de extragere a unui minereu sau a unei roci dintr-un zacamant; p. ext. loc unde se executa aceasta operatie. 2. Operatie de doborare a arborilor (In exploatarile forestiere). 3. Taiere, sacrificare a vitelor la abator. ♦ Ansamblu de operatii facute la abator de la introducerea animalelor in sala de taiere pana la transarea carnii. 4. Operatie de inclinare a unei nave mici in vederea repararii, curatirii etc. – Din fr. abattage.
COBAI, cobai, s. m. mic mamifer rozator, folosit in medicina pentru experiente de laborator (Cavia porcellus). ♦ P. gener. Orice animal care serveste pentru experiente de laborator; fig. subiect de experimentare. – Din fr. cobaye.
micROB s.m. Nume generic dat unor microorganisme vegetale sau animale, care sunt adesea agentii transmitatori ai unor boli; microorganism. [< fr. microbe, cf. gr. mikros – mic, bios – viata].
SES, SEASA, (1) sese, adj., (2, 3) sesuri, s. n. 1. Adj. (Despre pamanturi, regiuni) Neted, intins; plan. 2. S. n. Intindere vasta de pamant, fara diferente (mari) de nivel, situata la mica altitudine; campie; suprafata plana de pamant situata intr-o depresiune. 3. S. n. Parte a corpului animalelor, cuprinsa intre ultima coasta si osul soldului. – Lat. sessus.
MACAC, macaci, s. m. Numele mai multor specii de maimute mici, cu capul turtit si cu coada (de obicei) scurta, care traiesc in sud-estul Asiei (Macacus); animal care apartine uneia dintre aceste specii. – Din fr. macaque.
CLADOCER (‹ fr. {i}; {s} gr. klados „ramura” + keras „corn”) s. n. (la pl.) Ordin de crustacee foarte mici, cu corpul cuprins intr-o carapace si cu antene ramificate, adaptate la inot; (si la sg.) animal din acest ordin (ex. dafnia). Sin. filopod.
PAIANJEN, paianjeni, s. m. 1. (La pl.) Grup de animale arahnide, caracterizate prin cefalotorace cu opt picioare lungi si cu abdomenul nesegmentat, care se hranesc cu insecte mici, prinse de obicei intr-o panza subtire tesuta de ele cu ajutorul unui lichid cleios pe care il secreta; (si la sg.) animal care face parte din acest grup. 2. (La pl.) Panza de paianjen (1); paienjenis. 3. Unealta folosita pentru prinderea si extragerea pieselor de dimensiuni mici sau a bucatilor de cablu ramase intr-o sonda. 4. (Sport) Fiecare dintre colturile de sus ale portii la fotbal, handbal, polo sau hochei. 5. (Reg.) Prajina care se asaza pe varful clailor, al stogurilor sau al acoperisurilor de paie ca sa le apere de vant. [Pr.: pa-ian-. – Var.: (reg.) paiajen, paiajen, painjen, paingan, painjen, s. m.] – Din sl. *pajoncina. Cf. bg. Pajasina.
HERMINA ~e f. 1) Mamifer carnivor de talie mica, avand corpul alungit si subtire, picioare scurte si blana bruna vara si alba iarna. 2) Blana a acestui animal. 3) Haina confectionata din aceasta blana. /<fr. hermine
HIPOCAMP ~i m. 1) mit. animal fantastic cu cap de cal, cu doua picioare si cu coada de peste. 2) Peste marin de talie mica de forma unui cal; cal-de-mare. /<fr. hippocampe
HIPOCAMP s.m. 1. (Mit.) animal fabulos cu corp de cal, cu doua picioare si coada de peste, care tragea carul lui Neptun. 2. mic peste de mare de forma unui cal. 3. Excrescenta de substanta cenusie, in planseul ventriculilor laterali. (< fr. hippocampe)
CHITCAN, chitcani, s. m. 1. animal insectivor asemanator cu soarecele, brun-castaniu pe spate si mai deschis pe burta, cu botul alungit, cu ochii mici si cu urechile ascunse in blana, care traieste prin paduri, dumbravi etc. in galerii superficiale (Sorex araneus). 2. Nume dat mai multor specii de soareci de diverse marimi. – Chitcai + suf. -an.
LAMA2, lame, s. f. Gen de mamifere rumegatoare asemanatoare cu camilele, dar mai mici si fara cocoasa, care traiesc pe platourile inalte din America de Sud si care, domesticite, sunt folosite ca animale de povara (Lama); animal care face parte din acest gen. – Din fr. lama.
CREIER, creieri, s. m. 1. Partea cea mai importanta a sistemului nervos central la animale, organ al gandirii si al constiintei la om, situat in cutia craniana si compus din trunchiul cerebral, creierul mic si emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situata in regiunea posterioara si inferioara a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situata in regiunea anterioara si superioara a craniului. 2. Fig. Minte, inteligenta, judecata. ♦ Element care organizeaza si conduce o actiune. 3. (In expr.) Creierii (sau creierul) muntilor = locurile cele mai inalte si mai greu accesibile ale muntilor. [Var.: (inv.) crier s. m.] – Lat. c(e)rebellum.
TARC ~uri n. 1) Loc ingradit pentru inchiderea animalelor; ocol; cosar. 2) Ingraditura in jurul unui stog de fan. 3) reg. Loc special amenajat pentru treierat; arie; fatare. 4) rar mica ingraditura mobila, care limiteaza copiilor spatiul de deplasare, cand incep sa mearga. 5) mica constructie pe care se pune leasa pentru uscarea fructelor. 6) art. pop. Constelatie din emisfera boreala; Surugiul; Vizitiul. /Cuv. autoht.
Y s. m. invar. 1. A treizecea litera a alfabetului limbii romane; sunetul notat cu aceasta litera (avand in general diversele valori ale lui „i”); se foloseste in neologisme cu caracter international si in nume proprii. 2. (MAT.) Simbol literal pentru necunoscuta unei ecuatii sau a unui sistem de ecuatii si pentru variabila independenta a unei functii. 3. (GENET.) Cromozomul Y = cromozom care intervine in determinarea sexului. La om si la mai multe specii de animale combinatia XY determina sexul masculin; in lipsa cromozomului X (cariotip OY) organismul nu este viabil. Are dimensiuni mai mici decat majoritatea celorlalti cromozomi. 4. Simbol chimic pentru ytriu.
HRISCA s. f. Planta erbacee melifera, cu frunze triunghiulare, cu flori roz, rosii sau albe si cu seminte mici, lunguiete si negricioase (Fagopyrum esculentum); p. ext. (colectiv) semintele acestei plante, care se folosesc pentru hrana oamenilor si a animalelor. – Din ucr. hrecka.
BURSUC ~ci m. 1) animal carnivor, cu corpul greoi, cu picioarele scurte si cu botul lunguiet, asemanator cu al porcului; viezure. 2) fig. fam. Persoana mica de statura, indesata si greoaie. 3) fig. fam. Persoana ursuza; om nesociabil. /<turc. borsuk
HIPOCAMP s.n. 1. (Mit.) animal fabulos cu corp de cal, cu doua picioare si terminat printr-o coada de peste, care tragea carul lui Neptun. 2. mic peste de mare de forma unui cal. [< fr. hippocampe, cf. lat., gr. hippokampos].
SCONCS I. s. m. mic mamifer carnivor din America, inrudit cu dihorul, a carui blana este foarte pretuita. II. s. n. blana prelucrata a acestui animal. (< fr. sconse, engl. skunks)
HIPOCAMP, hipocampi, s. m. 1. animal fabulos, din mitologie, cu cap de cal, cu doua picioare si cu coada de peste, care tragea carul lui Neptun. 2. (Iht.) mic peste marin cu capul asemanator cu cel al calului; cal-de-mare, calut de mare (Hippocampus hippocampus). – Din fr. hippocampe.
PISCATURA, piscaturi, s. f. 1. Faptul de a pisca, piscare a pielii; ciupitura. 2. intepatura, muscatura de insecta. ♦ Fig. Vorba usturatoare; ironie. 3. Bucatica sau cantitate mica rupta din ceva; farama. ♦ Urma ramasa la locul din care s-a scos aceasta bucatica. ♦ (Pop.) Crestatura facuta la urechile unor animale, pentru a Ie insemna. – Pisca + suf. -atura.
MISTRET, -EATA, mistreti, -e, adj. I. (In sintagma) Porc mistret (si substantivat, m.) = animal salbatic cu corpul masiv, acoperit cu par aspru, negru-sur, cu greabanul inalt, capul mare, terminat cu bot alungit, cu ochii mici si cu caninii transformati in colti puternici; porc salbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezulta dintr-un amestec de rase; de calitati diferite; amestecat, pestrit; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrisor; (despre fructe) paduret, salbatic. – Lat. mixticius.
CREIER ~i m. 1) Organ central al sistemului nervos la om si la animale, aflat in cutia craniana; encefal. ◊ ~ul mare parte a creie-rului care se afla in regiunea anterioara si superioara a craniului. ~ul mic parte a creierului care se afla in regiunea posterioara si inferioara a craniului; cerebel. A-si zbura (sau a-i zbura cuiva) ~ii a-si trage (sau a-i trage cuiva) un glonte in cap. 2) Facultatea de a gandi; minte; judecata; ratiune; intelect. 3) fig. Forta organizatorica si conducatoare a unei actiuni. 4): ~ii (sau ~ul) muntilor locurile centrale, inalte si greu accesibile ale muntilor. [Sil. cre-ier] /<lat. crebrum
ACARIAN, acarieni, s. m. (La pl.) Arahnide mici, cu capul, toracele si abdomenul de obicei nediferentiate, unele dintre ele fiind purtatoare de germeni ai unor maladii grave; (si la sg.) animal din acest ordin. [Pr.: -ri-an] – Din fr. acariens.
MUGUR, muguri, s. m. 1. Organ al plantelor superioare, format dintr-un varf vegetativ si din frunze tinere (nedezvoltate inca) acoperite de frunzulite solzoase. 2. Excrescenta mica, de natura patologica, pe unele organe. 3. Parte a pieptului dintre picioarele de dinainte la vitele cornute, la cerb, la caprioara si la alte animale salbatice. [Var.: mugure s. m.] – Cf. alb. mugull.
GHIMPE, ghimpi, s. m. I. 1. Fiecare dintre prelungirile tari si ascutite care cresc pe tulpina, pe ramurile sau pe alte parti ale unor plante; spin1. ◊ Expr. A avea (sau a simti) un ghimpe la (sau in) inima (sau in cuget) = a avea un necaz, o suparare sau o nemultumire (nedestainuitaVezi nota 1 nimanui). A sta (sau a sedea ca) pe ghimpi = a nu mai avea rabdare, a fi extrem de nerabdator. 2. Fiecare dintre tepiiVezi nota 2 care acopera corpul unor animale (in special corpul ariciului). II. 1. (Bot.; pop.) Scaiete. 2. Compus: ghimpe-paduret = arbust totdeauna verde, cu ramurile latite si terminate printr-un spin, cu flori mici, verzi si cu fructe in forma de boabe rosii (Ruscus aculeatus). III. (Art.) Numele a doua dansuri populare romanesti; melodie dupa care se executa fiecare dintre aceste dansuri. – Cf. alb. gjemp.
FURNICAR1 ~e n. 1) Movila mica de pamant in care traieste o colonie de furnici; musuroi. 2) Totalitate a furnicilor dintr-o astfel de movila. 3) fig. Multime de oameni sau de animale care misuna. /<lat. formicarius
pieritura, pierituri, s.f. (reg.) 1. om sau animal slab, lipsit de energie si de vigoare; cazatura, mortaciune. 2. semanatura cu plante rare, pipernicite. 3. canepa marunta, crescuta pe marginea canepistii. 4. iarba rara si mica. 5. loc dintr-o porumbiste in care n-a rasarit porumbul semanat. 6. teren sarac, neroditor. 7. pericol, primejdie de moarte. 8. necaz, suparare; greutate, dificultate mare.
VENTUZA s. f. 1. organ de fixare la unele animale parazite. 2. paharel special de sticla ce se aplica pe piele dupa ce s-a rarefiat aerul din el prin caldura pentru a provoca o mica congestie locala cu efect curativ. 3. aparat in forma de clopot cu care se scoate aerul ce impiedica circulatia apei intr-o conducta. 4. (poligr.; pl.) mici piese montate pe o bara, care prin depresiune absorb coala de hartie, iar prin presiune o depun la semnele masinii de imprimat. (< fr. ventouse)
HRANA, (rar) hrane, s. f. Tot ceea ce serveste la nutritia omului, a animalelor sau a plantelor; nutriment; p. restr. mancare, bucate. ◊ Compus: hrana-vacii = planta erbacee de nutret, cu tulpina paroasa, cu frunze opuse si cu flori albe, mici (Spergula arvensis). [Gen.-dat.: hranei] – Din sl. hrana.
HRANA f. Produs de natura vegetala, animala sau minerala ce serveste la alimentarea unui organism viu; nutriment. ~ consistenta. ◊ ~a vacii planta erbacee cu tulpina acoperita cu perisori, cu frunze liniare si flori mici, ce creste prin semanaturi si serveste drept nutret. [G.-D. hranei] /<sl. hrana
NURCA ~ci f. 1) Mamifer carnivor semi-acvatic, de talie
mica, cu corpul alungit, mla-dios, cu botul ascutit, avand membre scurte, prevazute cu membrane interdigitale si cu blana deasa, cafenie sau alba, foarte pretioasa. 2) Blana acestui
animal. [G.-D.
nurcii] /<pol., ucr.
nurka
BASICA, basici, s. f. 1. Sac membranos din corpul oamenilor si al animalelor, in care se strang unele secretii ale organismului; vezica. Basica fierii. ♦ Spec. Sac membranos din corpul unui porc sau al altui animal, uscat si intrebuintat ca punga, burduf etc. ♦ Organ intern, plin cu aer, care ajuta pestii la plutire. 2. Umflatura a pielii continand o materie lichida (seroasa). 3. Umflatura mica plina cu aer, care se face la suprafata lichidelor (in timpul fierberii), a aluatului (in urma dospirii) etc. 4. Obiect (de sticla) in forma sferica. ♦ (Arg.) Minge (de fotbal). [Var.: (reg.) besica s. f.] – Lat. *bessica(=vessica).
BRIOZOAR, briozoare, s. n. (La pl.) Clasa de nevertebrate mici, marine sau de apa dulce, care traiesc fixate pe fundul apei sau pe obiecte din apa, alcatuind colonii cu aspect de muschi (Bryozoa); (si la sg.) animal din aceasta clasa [Pr.: bri-o-zo-ar] – Din fr. bryozoaires.
IHNEUMON, ihneumoni, s. m. mic mamifer carnivor din Africa si din Asia tropicala, cu coada lunga, amintind de nevastuica, usor de domesticit, utilizat la distrugerea serpilor si a soarecilor si considerat animal sfant de vechii egipteni; mangusta (Herpestes ichneumon). [Pr.: -ne-u-] – Din fr. ichneumon.
HERMINA s. f. 1. mic mamifer carnivor asemanator cu nevastuica, cu blana cafenie-deschisa vara si alba, fina si lucioasa iarna; hermelina, cacom. ◊ blana prelucrata sau haina facuta din blana acestui animal. 2. (herald.) blana la steme, reprezentata conventional prin fond argintiu presarat cu pete de nisip. (< fr. hermine)
GHIMPE ~i m. 1) Formatie cu varf ascutit si intepator, care creste pe tulpina, pe ramurile, mai rar pe frunzele si pe fructele unor plante; spin. ◊ A sta (sau a sedea) ca pe ~i a nu mai avea rabdare (sa astepte). 2) fig. Gand care necajeste; rana sufleteasca. ◊ A avea (sau a simti) un ~ la (sau in) inima a avea o durere ascunsa. 3) Ac sau fir de par aspru si ascutit de pe corpul unor animale (arici, porci-spinosi etc.); teapa. 4) Planta erbacee avand frunzele sau capitulele prevazute cu o astfel de formatie ascutita. ◊ ~ paduret arbust cu ramuri ascutite, avand frunze persistente, flori mici si fructe in forma de boabe rosii. /Cuv. autoht.
tertel (-luri), s. n. – Siret, snur. Tc. tirtil (Seineanu, II, 356). Terpel, s. n. (libertate mai mare data vitelor mici ca sa poata paste), pare sa fie rezultatul unei disimilatii a aceluiasi cuvint; semantic trebuie pornit de la ideea de legatura sau piedica de picioare care tine animalul legat si din care se s********e treptat, de unde si expresia a da un terpel „a slabi coarda”.
REGN (‹ lar., fr., it.) s. n. (BIOL.) Cea mai mare categorie sistematica. Organismele au fost au fost impartite in doua r.: animal si vegetal. In unele clasificari moderne de individualizeaza cinci regnuri: procariote (bacterii), protoctiste (protozoare, alge), fungi, plante si animale. Ca urmare a gradului diferit de evolutie la care au ajuns si a descendentei unora din altele, organismele sunt diferentiate in grupuri naturale mai mari sai mai mici, mai vechi sau mai evoluate intre care exista legaturi de inrudire mai apropiata sau mai departata. Aceste grupuri naturale (categorii sistematice) au primit rang de increngatura, clasa, ordin, familie, gen, specie etc., putand fi oranduite intr-un sistem de clasificare ce oglindeste evolutia si gradul lor de inrudire.
CUSCA ~ti f. 1) Adapost, in forma de casuta sau de cutie de lemn, pentru unele animale sau pasari. 2) Cutie facuta din vergele in care se tin pasari cantatoare sau decorative; colivie. 3) Cutie mare din gratii de fier, in care se tin fiarele salbatice. 4) Incapere mica sub scena unui teatru, unde sta sufleorul. 5) fig. Locuinta sau odaie mica. [G.-D. custii] /<ucr. kutka
CLOPOTEL, clopotei, s. m. 1. Diminutiv al lui clopot; spec. clopot mic (cu maner) care se agita cu mana (pentru a indica recreatiile la scoala, pentru a chema pe cineva sau a anunta ceva etc.) sau care se agata de gatul unor animale. 2. (La pl.) Nume dat mai multor plante erbacee cu flori mari, albastre, albe sau roz, in forma de clopot (1) (Campanula). – Clopot + suf. -el.
RAGILA ~e f. 1) Unealta constand dintr-o scandura mica, prevazuta cu dinti metalici lungi, prin care se trag materiale fibroase melitate (canepa, inul etc.) pentru a fi cura-tate de puzderii sau de calti. 2) Pieptene cu dinti metalici, folosit la pieptanatul animalelor. /cf. germ. Raffel
CIOT, cioturi, s. n. 1. Parte ramasa dintr-un copac dupa ce restul a fost taiat sau rupt. ♦ Parte mica ramasa dintr-un obiect (de forma lunga). Un ciot de creion. ♦ Nod proeminent intr-un trunchi, intr-o ramura, intr-o scandura etc. 2. Parte ramasa dintr-un picior, dintr-un brat sau (la animale) din coada, dupa ce restul a fost taiat, rupt. [Var.: cioata s. f., (rar) ciotur s. n.] – Et. nec.
tinc (-ci), s. m. – 1. Pui de animal. – 2. Copil, tingau. – Var. tinc. Mag. cenk (Cihac, II, 535; Tiktin). – Der. tinca (var. tinca), s. f. (catea); tingau, s. m. (flacauas, baietan), cu suf. -au (Philippide, Principii, 154; Graur 192; nu este probabila der. din tig. tsikno „mic”, propusa de Iordan, Introducere in studiul l. rom., 419).
FIONIA (FYN, FUNEN), ins. daneza in M. Baltica, separata de Pen. Iutlanda prin Str. Beltul mic si de Ins. Seeland prin Str. Beltul Mare, constituind o reg. geografica a Danemarcii; 3,5 mii km2; 465,3 mii loc. (1993). Oras pr.: Odense. Relief morenaic calcaros (alt. max.: 131 m). Ovaz, sfecla de zahar, in, canepa. Cresterea animalelor. Pescuit.
VENTUZA s.f. 1. Organ al anumitor animale care le permite sa se fixeze pe diferite corpuri ca sa suga. 2. Paharel special de sticla care se aplica pe piele dupa ce s-a rarefiat aerul din el prin caldura pentru a provoca o mica congestie locala cu efect curativ. 3. Aparat in forma de clopot cu care se scoate aerul care impiedica circulatia apei intr-o conducta. 4. (Poligr.; la pl.) mici piese montate pe o bara, care prin depresiune absorb coala de hartie, iar prin presiune o depun la semnele masinii de imprimat. [< fr. ventouse].
CINCILA (CHINCHILA) (‹ fr.) s. f. 1. Mamifer rozator, asemanator cu veverita, care traieste pe platourile inalte din Chile si Bolivia; animal rar, ocrotit pentru blana sa (cea mai scumpa din lume) gri perlat, stralucitoare, matasoasa (Chinchilla laniger). 2. Denumirea unor rase de iepuri crescuti pentru carne si blana; c. mare, cu greutate corporala de 5-6,5 kg si c. mica cu greutate de 2,5-3,5 kg.
VENTUZA, ventuze, s. f. 1. Organ in forma de disc al unor animale (acvatice), care le permite sa se fixeze pe diferite corpuri. 2. Pahar special de sticla, cu marginea superioara putin rasfranta, care se aplica (prin crearea de vid in interior) pe pielea unui bolnav, pentru a provoca o mica congestie locala a sangelui (in scop curativ). 3. Aparat in forma de clopot, cu ajutorul caruia se scoate aerul care impiedica circulatia unui lichid intr-o conducta. – Din fr. ventouse.
RHODE ISLAND [roud ailənd], stat in NE S.U.A., cu iesire la Oc. Atlantic; 3,14 mii km2; 1,1 mil. loc. (2003). Centrul ad-tiv: Providence. Cel mai mic stat al S.U.A. Terit. sau include si o serie de insule printre care si Rhode island (101 km2) de la care provine numele statului. Metalurgie; constr. de masini si de instrumente optice; ind. electronica, textila. Cresterea animalelor (pentru carne si lapte). Legumicultura. Cereale. Pescuit. Colonizata in 1636 de puritanii disidenti din Massachusetts, este prima colonie care-si proclama independenta in 1776, intrand in Uniune in 1790.
SPIC ~ce n. 1) Inflorescenta caracteristica gramineelor, alcatuita din mai multe flori mici dispuse pe o axa centrala. ◊ A da in ~ a incepe sa formeze spicul, sa se apropie de maturizare. ~ de zapada fulg de zapada ratacit printre picaturile de ploaie. 2) Varf al firelor de par mai lungi din blana unor animale (avand si o culoare mai deschisa sau mai inchisa decat a blanii). 3) Partea cea mai inalta a unui deal, a unui munte sau a unui acoperis. /<lat. spicum
PASARE pasari f. animal vertebrat ovipar, avand corpul acoperit cu pene, aripi adaptate, de obicei, pentru zbor, si un cioc in partea anterioara a capului. ~ domestica. ~ de padure. ~ migratoare. ◊ ~ calatoare pasare care pleaca iarna in tarile calde. ~-musca pasare tropicala de talie foarte mica, cu cioc lung, subtire, cu penaj viu colorat, stralucitor, care poate zbura foarte iute; colibri. ~-lira pasare australiana cu coada in forma de lira (la barbatusi). ~ea-paradisului v. PARADIS. ~ maiastra pasare inzestrata in credintele populare cu puteri supranaturale; pasare nazdravana. [G.-D. pasarii] /<lat. passer
DEGET ~e n. 1) (la om) Fiecare dintre prelungirile mobile cu care se sfarsesc mainile si picioarele. ◊ A arata (pe cineva) cu ~ul a semnala (pe cineva) batjocurii pulbice (incriminandu-l); a compromite (pe cineva). A-si musca ~ele a regreta; a se cai. A juca (sau a invarti) (pe cineva) pe ~e a amagi; a duce de nas. A sti (ceva) pe ~e a cunoaste in detalii; a sti in amanunte. A scapa printre ~e a se strecura pe neobservate, evitand dificultatile. A avea (ceva) in (la) ~ul cel mic a sti la perfectie. A-i pune (cuiva) ~ul pe rana a aminti (cuiva) lucruri neplacute sau nedorite; a depista elementul esential al unei probleme, al unei situatii. A pune ~ul (pe un act) a aplica amprenta digitala in loc de semnatura. 2) (la unele animale) Fiecare dintre prelungirile mobile de la sfarsitul labei. 3) Parte a unei manusi care acopera prelungirile mainii. 4) pop. Unitate de masura a lungimii, suprafetei sau capacitatii, egala cu latimea unui deget. 5) tehn. (la seceratori sau cositori) Piesa care sprijina plantele in momentul taierii, separandu-le in fasii inguste. /<lat. digitus
BASICA, basici, s. f. 1. Sac membranos care se gaseste in corpul oamenilor si al animalelor si in care se strang unele secretii ale organismului. Basica fierii. ♦ Basica (1) (scoasa din corpul animalelor) uscata si intrebuintata la facutul pungilor, burdufurilor etc. ♦ Organ intern al pestilor, de forma unui balonas, plin cu un amestec de gaze care le ajuta la plutire. 2. Umflatura a pielii continand o materie lichida. De vant batut, ars de soare Si cu basici la picioare (TEODORESCU). 3. Umflatura mica, plina cu aer, care se face la suprafata lichidelor (in timpul fierberii), a aluatului (in urma dospirii) etc. 4. (Neobisnuit) Glob de sticla; balon. [Var.: (reg.) besica s. f.] – Lat. *bessica (= vessica).
CALUS, calusuri, s. n. 1. Bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. mica piesa de lemn cu o forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prajinilor, folosit in forajul prin percutie sau in cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (in preajma Rusaliilor) de un grup de flacai; melodie dupa care se executa acest dans; calusar (1), calusel (4). – Cal + suf. -us.
lighioana (lighioane), s. f. – Bestie, animal, dihanie. – Var. lighioaie. Deformare populara a lui leghion, s. n. (inv., legiune), din ngr. λεγεών (Tiktin; Candrea), partial prin intermediul sl. legeonu. Pl. leghioae „legiuni” exista inca de la Dosoftei (sec. XVII); de la el s-a format sing. regresiv reprezentat de var. Alte explicatii sint fantastice: din ngr. ἄλογα εϊνα „vietati mici” (Cihac, II, 669) sau in loc de *lighian ‹ libian (Bogrea, Dacor., IV, 828). Semantismul se explica prin intelesul intermediar de „demon”, plecind de la expresia leghioane de d***i, frecventa in literatura religioasa.
bou m. (lat. bos, bŏvis, vgr. bus; it. bue, pv. buou, fr. boeuf, sp. buey, pg. boi). Un animal rumegator domestic cornut alb cenusiu (mai rar negru, caramiziu sau breaz) care se intrebuinteaza la tras caru, plugu si alte greutati care trebuie duse mai incet. Fig. (pin aluzie la incetineala boului fata de vioiciunea calului). Om foarte prost. Bou noptii, un gindac mare cafeniu care zboara noaptea, mai mic de cit caradasca. Boul lui Dumnezeu, buburuza. A nu-ti fi boii acasa, a ti se fi inecat corabiile, a fi mai trist de cit esti de obicei. A-ti pune boii in plug cu cineva, a lucra in tovarasie cu el, a avea a face cu el, si deci a avea ocaziune de cearta. A trage pe cineva ca cu boii, a-l duce cu mare ce la un lucru care nu-i place. De-a bou (rar), in brinci, in patru labe: a cadea de-a bou. V. taur, vaca, vitel.
cine (est) si ciine (vest) m. (lat. canis, it. cane, pv. ca, fr. chien, pg. cao). Un animal domestic foarte credincios care pazeste casa, latra si merge cu omu la vinat. (Exista zeci de specii. In Australia is si salbatici). Fig. Om crud (ca cinele cu dusmanii stapinului lui). Epitet de ura la adresa Jidanului: mai cine! Cine turbat, om foarte furios. Cine de mare, rechin. Astr. Cinele mare, o constelatiune boreala. Cinele mic, o constelatiune australa. V. box, catel, copou, dulau, ogar, prepelicar, javra; lup, urs, vulpe, sacal, hiena.
CUIB ~uri n. 1) Culcus pe care si-l fac pasarile pentru a depune oua si a scoate pui. 2) fig. Casa, incapere in care traieste cineva; locuinta. ◊ A-si face ~ a-si face casa; a se stabili cu traiul. 3) fig. depr. Loc unde se unelteste ceva. ~ de talhari. 4) Groapa mica in pamant in care se seamana legume sau alte plante. ~ de cartofi. 5) Musuroi care se face cu sapa la radacina unor cereale (porumb, floarea-soarelui, etc.). 6) Grup de fer-menti care produc acrirea laptelui, otetului, a borsului. 7) Parte dintr-un minereu in care sunt concentrate minereuri folositoare. 8): ~ de mitraliera (de arma automata, de foc) loc adapostit si amenajat pentru tragere. 9): ~ fosilifer ingramadire de animale si plante fosile. [Monosilabic] /<lat. cubium
SPIC, spice, s. n. 1. Inflorescenta caracteristica plantelor graminee, alcatuita din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axa centrala lunga. ◊ Expr. A da in spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge in faza de dezvoltare in care apare spicul (1); a inspica. 2. Stilizare decorativa in forma de spic (1), frecventa in arta populara pe cusaturi, tesaturi etc. 3. Varful firelor de par, mai lungi (si de alta culoare), din blana unor animale. 4. (In sintagma) Spic de zapada (sau, rar, de ploaie) = fulgi mari de zapada amestecati cu stropi de ploaie, care cad pe pamant. 5. (Pop.) Varf de munte; pisc. ♦ Partea cea mai inalta a acoperisului casei. [Pl. si: spicuri] – Lat. spicum.
MATA ~e f. 1) pop. Mamifer carnivor de talie mica, cu blana neteda, cu ochi ageri (care vad si in intuneric), foarte sprinten, cu gheare ascutite retractile; pisica. ◊ A trai ca ~a cu cainele a trai in dusmanie; a nu se impaca. A umbla cu ~a in sac a se ocupa cu lucruri necinstite. ~a blanda zgarie rau se spune despre oamenii in aparenta buni, cu infatisare inofensiva, dar cu fire plina de venin. A trage ~a de coada a) a duce un trai greu; b) a-si indeplini obligatiile cu mare greutate, anevoios. ~ blanda om fatarnic. 2) Femela motanului si a unor animale salbatice (a jderului, rasului etc.). 3) rar Obiect (unealta, instrument, dispozitiv) cu care se apuca, se trage sau se fixeaza ceva. /Onomat.
AC ace n. 1) Obiect mic de metal, ascutit la un capat si prevazut la celalalt cu o gaura, prin care trece ata, care serveste la cusut. ◊ ~ tiganesc ac mare, pentru cusut panza groasa. A sta (sau a sedea) ca pe ace a fi foarte nerabdator. A calca ca pe ace a umbla incet pentru a nu face zgomot. A scapa ca prin urechile ~ului a scapa cu mare greutate. A gasi (a avea) ~ de cojocul cuiva a-i veni cuiva de hac. 2) Obiect asemanator cu aceasta piesa alungita, avand diferite intrebuintari. ~ de siguranta. ~ de par. ~ul ceasornicului. 3) Organ de aparare la unele insecte si animale. ~ul albinei. 4) Frunza subtire si ascutita a coniferelor. 5) Sina mobila pentru dirijarea vehiculelor de cale ferata de pe o linie pe alta; macaz. 6): ~-de-mare peste marin in forma de andrea. /<lat. acus
BOU ~i m. 1) Taur castrat, folosit ca animal de tractiune si, mai ales, pentru carne. ◊ A lucra ca un ~ a lucra mult si din greu. A scoate (pe cineva) din ~ii lui a scoate (pe cineva) din fire; a enerva. ~ii ara, caii mananca se spune in cazul cand unii muncesc, iar altii trag foloase. A-si baga (sau a-si pune) ~ii in jug (sau in plug) cu cineva a colabora cu cineva. 2) fig. depr. Barbat prost. 3): ~-de-balta (sau -de-apa) a) specie de broaste cu pete rosii sau galbene pe pantece; b) specie de batlan cu gatul alb si cu penajul galben-verzui pe spate si negru pe cap. ~-de-mare peste marin, de talie mica, de culoare cafenie sau cenusie-inchisa. ~-de-noapte bufnita. ~ul-domnului a) radasca; b) buburuza. [Monosilabic] /<lat. bovus
GALERIE s. f. 1. cavitate subterana, ingusta si alungita, sapata prin eroziune. ◊ canal sapat de animale in sol. ◊ excavatie miniera in forma de tunel, executata pentru a permite accesul la un zacamant. 2. canal de legatura intre doua puncte ale unei lucrari hidrotehnice. ◊ coridor ca element de legatura sau de promenada la o constructie. 3. conducta metalica, montata la motoarele cu ardere interna, care conduce amestecul carburant catre cilindri sau prin care sunt evacuate produsele rezultate din arderea combustibilului. 4. muzeu, sala unde sunt expuse sculpturi, picturi sau alte obiecte de arta. 5. magazin cu obiecte de arta; (p. ext.) magazin universal. 6. ultimul balcon (de sus) al salilor de spectacol. ◊ (fam.) spectatorii de la acest balcon; (p. ext.) publicul care se manifesta zgomotos la un meci, la un spectacol. 7. platforma mica la prora sau pupa unei nave. 8. bara de lemn sau metalica de care se atarna perdelele. 9. (fig.) sir, serie (de portrete literare). (< fr. galerie, it. galeria, germ. Galerie)
