INHAMA, inham, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tractiune; a pune calul sau un alt animal de tractiune in ham la un vehicul. 2. Tranz. si refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi staruitoare; a (se) injuga. – In + ham.

DESPRINDE, desprind, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi si a scoate sau a lua ceva din locul in care a fost prins, asezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, sireturile etc. care il sustin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tractiune; a dejuga, a deshama. II. Refl. 1. A se desface si a cadea sau a se indeparta de la locul unde era prins, fixat; a se detasa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se deslusi. ♦ (Despre oameni) A iesi dintr-un grup sau dintr-o multime, a se detasa. ♦ (Rar) A se desparti, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reiesi. ♦ A se distinge, a se intelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Des¹- + prinde.

BOU ~i m. 1) Taur castrat, folosit ca animal de tractiune si, mai ales, pentru carne. ◊ A lucra ca un ~ a lucra mult si din greu. A scoate (pe cineva) din ~ii lui a scoate (pe cineva) din fire; a enerva. ~ii ara, caii mananca se spune in cazul cand unii muncesc, iar altii trag foloase. A-si baga (sau a-si pune) ~ii in jug (sau in plug) cu cineva a colabora cu cineva. 2) fig. depr. Barbat prost. 3): ~-de-balta (sau -de-apa) a) specie de broaste cu pete rosii sau galbene pe pantece; b) specie de batlan cu gatul alb si cu penajul galben-verzui pe spate si negru pe cap. ~-de-mare peste marin, de talie mica, de culoare cafenie sau cenusie-inchisa. ~-de-noapte bufnita. ~ul-domnului a) radasca; b) buburuza. [Monosilabic] /<lat. bovus

CATAR ~i m. 1) Animal domestic, rezultat din incrucisarea magarului cu iapa, folosit ca animal de tractiune. 2) fig. Om incapatanat. /<turc. katir

prigonar, prigonari, s.m. (reg.) animal de tractiune care se inhama sau se injuga la mijloc (intre o pereche aflata in fata si una in spate); mijlocas, mijlocar.

AVANTREN, avantrenuri, s. n. Partea anterioara a unei masini agricole cu tractiune animala, care asigura stabilitatea si directia masinii in timpul lucrului. – Din fr. avant-train.

CAMION, camioane, s. n. Autocamion. ♦ Vehicul rutier cu tractiune animala, prevazut cu o platforma si folosit pentru transport. [Pr.: -mi-on] – Din fr. camion.

CARAUSIE, carausii, s. f. Transport de marfuri sau de persoane (in vehicule cu tractiune animala), de obicei pe baza unui contract. ♦ Ocupatia de caraus (1); carausit, harabagie. [Pr.: -ra-u-] – Caraus + suf. -ie.

CARUTA, carute, s. f. 1. Vehicul de forma carului, dar mai mic si mai usor decat acesta, cu tractiune animala, mai ales cu cai. ◊ Expr. A se lasa de caruta = a renunta la un lucru sau la o treaba inceputa. A ramane de caruta = a ramane in urma; a pierde ocazia. 2. Cantitate de fan, lemne etc. cat se poate incarca intr-o caruta (1). – Din car.

GRINDEI, grindeie, s. n. 1. Una dintre partile componente ale plugului cu tractiune animala, care leaga intre ele toate celelalte elemente. 2. Grinda mica (fixata la o constructie de-a curmezisul si orizontal). ♦ Bucata de lemn care intra in alcatuirea unor instrumente, mecanisme etc. – Grinda + suf. -ei. Cf. bg. gredel, scr. gredelj.

MANA, man, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tractiune animala); a imboldi, a stimula, a indemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mana porcii la jir = a sforai in somn. (Fam.) Mana magaru! = pleaca de aici! ia-o din loc! da-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva sa faca un anumit lucru, sa actioneze intr-un anumit fel; a indemna, a imboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grabi. Mana cat putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a tari cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva sa se duca undeva sau sa faca ceva. 4. (Pop.) A pune in miscare; a actiona. – Lat. minari „a ameninta”.

SEMANATOR, -OARE, semanatori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Muncitor agricol care seamana¹. ♦ Fig. Propovaduitor. 2. S. f. Masina agricola cu tractiune animala sau mecanica cu care se introduc semintele in sol la o adancime constanta, repartizandu-le uniform. – Semana¹ + suf. -ator.

FANOASA, fanoase, s. f. (Inv.) Unealta agricola cu tractiune animala, servind la intoarcerea fanului. – Fan + suf. -oasa (dupa fr. faneuse).

MOTORIZA, motorizez, vb. I. Tranz. A inzestra cu motor, cu tractiune mecanica; a inlocui tractiunea animala prin tractiune mecanica. – Din fr. motoriser.

TANJALA, tanjeli, s. f. Un fel de protap care se foloseste pentru a prinde a doua pereche de vite in jug, pentru a lega de jug uneltele agricole cu tractiune animala sau pentru a transporta greutati mari. ◊ Expr. A se lasa pe tanjala = a) (despre animale de tractiune) a trage foarte incet (sprijinindu-se pe tanjala); b) (despre oameni) a lucra incet, cu lene; a neglija sau a amana lucrul. – Et. nec.

SANIE, sanii, s. f. 1. Vehicul cu tractiune animala sau autopropulsat, avand in loc de roti doua talpi de lemn sau de fier cu ajutorul carora se deplaseaza prin alunecare pe zapada sau pe gheata. 2. Suport la anumite masini-unelte, care poate aluneca in lungul unor ghidaje, asigurand o deplasare a masinii, a sculei prelucratoare ori a piesei de prelucrat. – Din bg. sani.

SAPA¹, sape, s. f. 1. Unealta agricola pentru sapat si prasit, alcatuita dintr-o lama de otel plana sau putin concava, fixata aproape perpendicular intr-o coada de lemn. ♦ Sapa rotativa = masina agricola (cu tractiune animala) care sfarama, cu ajutorul unor discuri stelate, crusta formata la suprafata pamantului inainte de rasaritul plantelor. ◊ Expr. A ajunge (sau a se vedea, a aduce, a lasa etc.) la (sau in) sapa de lemn = a (se) ruina. 2. Dispozitiv care constituie extremitatea inferioara a garniturii de foraj, cu ajutorul caruia se sapa gaura de sonda. 3. Piesa metalica de la partea posterioara a afetului unui tun, care se infige in pamant la tragere, servind astfel la fixarea tunului. 4. Fiecare dintre cei patru capriori de la colturile unei case taranesti. – Lat. sappa.

COMPRESOR, -OARE, compresori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care comprima. 2. S. n. Masina, cu piston si cu rotor, intrebuintata pentru ridicarea presiunii unui gaz. 3. S. n. Cilindru metalic masiv, cu tractiune animala sau mecanica, servind la indesarea terasamentelor, nivelarea soselelor etc. 4. S. n. (In sintagma) Compresor de dinamica = aparat electronic care realizeaza compresia dinamicii semnalelor electrice. 5. S. n. (Med.) Instrument cu care se strange un vas sanguin in timpul unei operatii. – Din fr. compresseur.

CAMION ~oane n. 1) Autovehicul prevazut cu caroserie deschisa, folosit pentru transportarea incarcaturilor; autocamion. 2) inv. Vehicul cu tractiune animala, prevazut cu platforma si folosit la transportul marfurilor. [Sil. -mi-on] /<fr. camion

GRINDEI ~ie n. 1) Parte a plugului cu tractiune animala, constand dintr-o bara de otel, de care se fixeaza celelalte piese. 2) Fusul de la roata unei mori de apa. /grinda + suf. ~ei

A MANA man tranz. 1) (animale, mai ales de tractiune) A indemna la mers; a sili sa urmeze un anumit traseu. ◊ ~ porcii la jir a sforai in timpul somnului. 2) pop. (vehicule, mai ales cu tractiune animala) A face sa se miste conducand intr-o anumita directie. 3) pop. (persoane) A obliga cu forta la ceva. 4) A misca din loc, ducand (cu sine) intr-o anumita directie. Vantul mana frunzele uscate. /<lat. minari

OPRITOARE ~ori f. 1) Frana rudimentara pusa la roata unui vehicul cu tractiune ani-mala. 2) Piesa de harnasament constand dintr-o funie sau curea groasa (mai rar lant), care se prinde de oiste si serveste la incetinirea mersului sau la oprirea unui vehicul tras de cai; popritoare. 3) Plasa cu care se astupa partea in forma de sac a navodului, ca sa nu iasa pestele. [G.-D. opritorii; Sil. o-pri-] /a opri + suf. ~toare

POSTORONCA ~ci f. 1) Parte a hamului constand dintr-o funie sau curea groasa (mai rar lant), care se prinde la orcicul unui vehicul cu tractiune animala; sleau. 2) fig. Persoana fara caracter de care se folosesc altii. /<ucr. postoronok

RASCRUCE ~i f. 1) Loc de intretaiere a doua sau mai multe drumuri; raspantie; incrucisare. ◊ In ~ crucis. 2) fig. Moment crucial in viata cuiva; raspantie. 3) pop. Parte in forma de cruce a unui vehicul cu tractiune animala, de care se prinde protapul sau cele doua orcicuri. 4) rar Totalitate a stinghiilor incrucisate din mijlocul unei ferestre. 5) Parte a vartelnitei, constand din doua brate incru-cisate, pe care se pun cele doua fofeze; fofelnita. /ras- + cruce

SLEAU² ~ri n. Parte a hamului, constand dintr-o funie sau dintr-o curea groasa (mai rar lant), care se prinde de orcicul unui vehicul cu tractiune animala; postoronca; streang. /<ucr. sleja, pol. szleja, szla

STREANG ~uri n. 1) rar Franghie facuta, de obicei, din canepa. ◊ Un ~ a) o nimica toata; un fleac; b) nimic. 2) Franghie cu lat la capat, care se foloseste pentru a spanzura osanditii. ◊ A-si prinde ~ul de gat a se sinucide prin spanzurare. Moarte prin ~ moarte prin spanzurare. Bun de ~ se spune despre un ticalos. 3) Parte a hamului constand dintr-o funie sau dintr-o curea groasa (mai rar lant), care se prinde de orcicul unui vehicul cu tractiune animala; postoronca; sleau. /<germ. Strang

TALAGHIR ~e n. reg. Frana, in forma de talpa de lemn sau de fier, care se pune sub una din rotile unui vehicul cu tractiune animala. /Orig. nec.

TRAGATOARE ~ori f. Parte a hamului, constand dintr-o funie sau curea groasa (mai rar lant), care se prinde de orcicul unui vehicul cu tractiune animala; postoronca; streang; sleau. /a trage + suf. ~atoare

FURGON s.n. Vehicul, de obicei acoperit, cu tractiune animala, care serveste la transportul bagajelor si al munitiilor unui corp de trupa. ♦ Vagon pentru transportat marfurile in containere. [< fr. fourgon].

MOTORIZA vb. I. tr. A inlocui tractiunea animala prin tractiune mecanica; a mecaniza. ♦ A echipa un vehicul cu un motor. [< fr. motoriser, cf. germ. motorisieren].

TREN s.n. 1. Convoi de vehicule similare legate intre ele, remorcat de un vehicul motor sau antrenat prin tractiune animala, prin cablu de tractiune etc. 2. (Tehn.) Ansamblu de doua sau de mai multe dispozitive, organe ale unui sistem tehnic etc. identice sau similare, care sunt asociate in serviciu. ♦ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbatorului de viteze, format din axul intermediar si pinioanele fixe; tren de laminare = dispozitiv al masinilor din filatura de bumbac servind la descretirea si paralelizarea fibrelor; Tren de aterizare v. aterizare. 3. Tren anterior (sau posterior) = partea dinainte (sau dinapoi) a corpului unui animal. [< fr. train].

CAMION s. n. 1. autocamion. 2. vehicul cu tractiune animala, pentru transportul de marfuri sau de materiale. (< fr. camion)

FURGON s. n. 1. vehicul militar cu tractiune animala, pentru transportul bagajelor, alimentelor si munitiilor. 2. vagon pentru transportat marfurile in containere. (< fr. fourgon)

TREN s. n. 1. convoi de vehicule similare legate intre ele, remorcat de un vehicul motor sau antrenat prin tractiune animala, prin cablu de tractiune etc. 2. ansamblu de doua sau de mai multe dispozitive, organe ale unui sistem tehnic etc., identice sau similare, asociate in serviciu. ♦ ~ fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbatorului de viteze, format din axul intermediar si pinioanele fixe; ~ de laminare = dispozitiv al masinilor din filatura de bumbac la descretirea si paralelizarea fibrelor; ~ de aterizare = sistem de doua sau trei roti cu ajutorul caruia avionul ruleaza pe sol; ~ de unde = grup de unde prin suprapunerea unor unde armonice de frecvente si amplitudini apropiate. 3. partea de dinainte sau de dinapoi a corpului unui animal. (< fr. train)

AUTODRUM, autodrumuri, s. n. Sosea construita atat pentru vehicule cu tractiune animala cat si pentru vehicule cu tractiune mecanica. – Din auto² + drum (dupa fr. autoroute).

CAMION, camioane, s. n. Autocamion. ♦ Vehicul cu tractiune animala, prevazut cu platforma si folosit pentru transport. – Fr. camion.

CARAUSIE, carausii, s. f. Transport de marfuri sau de persoane (in vehicule cu tractiune animala); ocupatia carausului. – Din caraus + suf. -ie.

CEFAR, cefare, s. n. 1. Partea superioara a jugului, de forma unei bare de lemn cu doua curburi, care se asaza pe ceafa unor animale de tractiune. 2. Bucata de panza care se prinde la ceafa de chipiu, pentru a apara ceafa de arsita soarelui; curea care se prinde la ceafa. – Ceafa + suf. -ar.

HAM², hamuri, s. n. Ansamblu de curele (sau de franghii) cu care se inhama calul sau alte animale (de tractiune) la un vehicul. ◊ Gura de ham = ham rudimentar format numai din curelele de la pieptul si gatul calului si din cele doua sleauri. ◊ Expr. A trage in (sau la) ham = a trai o viata grea; a munci din greu. ♦ (Precedat de prepozitii) tractiune (cu cai). Are cai buni la ham. – Din magh. ham.

INAINTAS, -A, inaintasi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre animale de tractiune, mai ales despre cai; adesea substantivat) Inhamat inaintea rotasilor. 2. Adj. (Rar) Care merge inainte, care este in fata. 3. S. m. Persoana care, prin activitatea sau prin lucrarile sale, a pregatit activitatea altora; precursor. 4. S. m. (Sport) Jucator din linia de atac a unei echipe de fotbal, rugbi, hochei etc. [Var.: (reg.) naintas, -a adj.] – Inainte + suf. -as.

INHAMAT², -A, inhamati, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la caruta, la trasura, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au inhamat caii sau alte animale de tractiune; tras de cai sau de alte animale de tractiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. inhama.

ATELAJ, atelaje, s. n. Ansamblu format din animalele de tractiune si harnasamentul acestor animale; (impr.) animalele impreuna cu vehiculul pe care il trag (sau numai vehiculul). – Din fr. attelage.

PODVADA, podvezi, s. f. (Inv.) 1. Obligatie la care erau supusi taranii dependenti in evul mediu in folosul domniei (mai ales in timp de razboi), care consta in prestatii (transport, carausie) sau rechizitii ale animalelor de tractiune; p. ext. carausie (cu plata). 2. Incarcatura. [Var.: podvoada s. f.] – Din sl. poduvoda.

POTCOAVA, potcoave, s. f. Piesa din otel, aproximativ in forma de semicerc, care se fixeaza cu caiele pe copitele animalelor de tractiune, pentru protejarea lor la mers. ◊ Loc. adv. In potcoava = in forma de semicerc. ◊ Expr. Cauta (sau umbla dupa) potcoave de cai morti ori cauta (sau umbla) dupa cai morti, sa le ia potcoavele = umbla dupa lucruri imposibil de obtinut sau de gasit. A-si lepada (sau a sta sa-i pice) potcoavele = a muri sau a fi pe moarte. ♦ Piesa de otel, aproximativ in forma de semicerc, care se fixeaza pe tocurile bocancilor si ale cizmelor pentru a le proteja. – Din bg. podkova, scr. potkova.

POTCOVAR, potcovari, s. m. Meserias care face potcoave si potcoveste animalele de tractiune. – Potcoava + suf. -ar.

POTCOVARIE, (1) potcovarii, s. f. 1. Atelier unde se fac potcoave si unde se potcovesc animalele de tractiune. 2. Meseria potcovarului. – Potcovar + suf. -ie.

POTCOVI, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave animalelor de tractiune. 2. Fig. (Fam.) A insela, a pacali. ♦ A invata minte pe cineva. – Din potcoava.

POTCOVIT², -A, potcoviti, -te, adj. (Despre animalele de tractiune) Care are potcoave, cu potcoave. – V. potcovi.

CODARLA, codarle, s. f. 1. Partea dinapoi, mobila, a unui car sau a unei carute, in care se pune de obicei nutret pentru animalele de tractiune. 2. Fig. (Fam.) Partea de la coada a unei cete, a unui stol de pasari etc. [Var.: (reg.) codirla s. f.] – Coada + suf. -arla.

RASNITA, rasnite, s. f. 1. Masina rudimentara de macinat sare, porumb etc., compusa din doua pietre suprapuse, dintre care cea de deasupra se invarteste cu ajutorul unui maner. ◊ Expr. A ajunge de la moara la rasnita = a ajunge dintr-o situatie buna intr-una rea; a scapata. A-i umbla cuiva gura ca o rasnita = a vorbi foarte mult; a vorbi intruna; a nu mai tacea din gura. ♦ Moara primitiva miscata cu ajutorul animalelor de tractiune. 2. Instrument de bucatarie cu care se macina boabele de cafea, de piper etc. – Din bg. rasnica.

DI interj. (Adesea cu „i” prelungit) Cuvant cu care se indeamna la mers animalele de tractiune, mai ales caii. [Var.: die interj.] – Onomatopee.

SPETEALA, speteli, s. f. (Pop.) Boala a animalelor de tractiune, care consta in intinderea excesiva a ligamentelor si a tesuturilor spinarii din cauza eforturilor si care se manifesta prin schiopatari, mers greoi etc.; p. ext. (la oameni si la animale) durere acuta in regiunea lombara (provenita din cauza unui efort prea mare). – Speti + suf. -eala.

ATELAJ ~e n. 1) animalele de tractiune impreuna cu harnasamentul necesar. 2) Echipament de legatura intre doua vehicule. /<fr. attelage

CAIA caiele f. Cui cu ajutorul caruia se prinde potcoava de copita calului sau a altor animale de tractiune. [Sil. ca-ia] /<turc. kayar

A DESELA desel tranz. (persoane sau animale de tractiune) A face sa se desele; a speti. /des- + sale

A SE DESELA ma desel intranz. (despre persoane sau animale de tractiune) A-si vatama salele din cauza unor eforturi excesive; a se speti. /des- + sale

INAINTAS¹ ~a (~i, ~e) 1) inv. (despre animale de tractiune) Care este inhamat inaintea rotasilor. 2) rar Care este situat inaintea altora. /inainte + suf. ~as

POTCOAVA ~e f. 1) Piesa semiovala de metal care se fixeaza (prin caiele) pe copitele cailor sau ale altor animale de tractiune pentru protejare. ◊ A cauta (sau a umbla dupa) ~e de cai morti sau a cauta (sau a umbla) dupa cai morti pentru a le lua ~ele a-si pierde timpul, cautand lucruri imposibil de gasit. 2) Piesa asemanatoare fixata pe tocul unor obiecte de incaltaminte. /<bulg. podkova, sb. potkova

A POTCOVI ~esc tranz. 1) (animale de tractiune, mai ales cai) A inzestra cu potcoave. 2) (persoane) A face sa ia un neadevar drept adevar (recurgand la o smecherie); a pacali; a amagi; a insela. 3) fig. pop. (persoane) A numi, contrar vointei, responsabil de ceva; a boieri. /Din potcoava

SPETEALA ~eli f. 1) (la animalele de tractiune) Intepenire a tesuturilor musculare de la spate cauzata de un supraefort, care se manifesta prin mers greoi sau schiopatat. 2) (la oameni) Durere acuta in regiunea salelor din cauza unei munci grele. /a speti + suf. ~eala

A SE SPETI ma ~esc intranz. 1) A munci din rasputeri; a se istovi. 2) (despre animale de tractiune) A-si vatama salele din cauza unor eforturi excesive; a se desela. 3) fig. A se angaja in actiuni ce depasesc posibilitatile reale. /Din spata

A TRAGE trag 1. tranz. 1) A misca spre sine sau spre alt punct, apucand de un capat, de un maner sau de altceva. ~ dulapul. ◊ ~ pe sfoara a pacali; a insela. ~ la raspundere a cere ca cineva sa dea socoteala pentru faptele sale. ~ sapa a) a prasi; b) a munci din greu. 2) (persoane, animale de tractiune, masini etc.) A face sa se miste ducand dupa sine; a tari. Locomotiva trage vagoanele. ~ jugul a munci din greu. A(-si) ~ piciorul, ~ cu piciorul (pe la cineva sau pe undeva) a intra din cand in cand pe la cineva sau pe undeva. 3) (obiecte de imbracaminte sau de incaltaminte) A imbraca potrivind in graba pe corp. ~ pantalonii. 4) (linii, urme, brazde etc.) A imprima pe o suprafata plana. 2. intranz. 1) (despre drumeti, calatori etc.) A se opri pentru un timp; a face un popas. ~ la han. 2) (despre instalatii de ardere sau de ventilare) A asigura evacuarea normala a gazelor de ardere sau a aerului viciat. Soba trage bine. 3) A lansa un proiectil (cu ajutorul unei arme). ~ cu pusca. /<lat. trahere

TRAGACI¹ ~e adj. pop. (despre animale de tractiune) Care trage bine la jug sau la ham; tragator. /a trage + suf. ~aci

TRAGATOR¹ ~oare (~ori, ~oare) si substantival 1) Care trage ceva. ◊ ~ de sfori a) actor care manevreaza marionetele cu ajutorul unor sfori; b) persoana care pune la cale actiuni condamnabile; uneltitor; intrigant. 2) (despre animale de tractiune) Care trage la ham sau la jug; care este de povara, de tractiune. /a trage + suf. ~ator

ATELAJ s.n. 1. Pereche de animale de tractiune inhamate cu harnasamentul necesar. ♦ Fel de a inhama animalele de tractiune. 2. Echipamentul de legatura dintre doua vehicule. [< fr. attelage].

atelaj (atelaje), s. n. – Ansamblu format din animale de tractiune. – Var. (inv.) atelagiu. Fr. attelage.

pramandi, pramandesc, vb. IV (inv. si reg.) 1. a se afla, a trai, a vietui undeva; a sta, a locui; a petrece. 2. a dura, a dainui. 3. a amana, a intarzia. 4. a neglija, a omite. 5. a disimula, a ascunde, a tainui. 6. (despre animalele de tractiune) a cruta, a nu pune la munca. 7. (in forma: premandi) a trimite, a revarsa.

ceafa (cefe), s. f. – 1. Partea de dinapoi a gitului sau a capului. – 2. Parte a jugului care se sprijina pe ceafa animalelor de tractiune. – 3. Parte a capetelei. – Mr. chiafa. Origine incerta. Este evidenta identitatea cu tc. kafa „ceafa”, din arab. qafā (cf. Moldovan 424), de unde provine si cafa, s. f. (in blanarie, partea a blanii ce corespunde cefii), cf. Seineanu, III, 24. Der. din mr. este sigura; insa rom. presupune un intermediar necunoscut, care sa explice rezultatul oclusivei turcesti. In general, se considera ca este vorba de alb. kjafe (Meyer 219; Philippide, II, 704; Pascu, II, 224; Rosetti, II, 114), ceea ce nu inlatura dificultatea. Probabil formatie locala, din gr., cu sensul de „capatina, cap mare sau gros”, termen aplicat traditional grecilor. Poate fi vorba de o pronuntare locala: Scriban semnaleaza pronuntarea caf in alb. din Scutari.

cerbice s. f. – 1. Ceafa, grumaz. – 2. Sira spinarii. – 3. Parte a jugului care se sprijina pe ceafa animalelor de tractiune. – Istr. cerbice. Lat. cervῑcem (Puscariu 340; Candrea-Dens., 308; REW 1848; DAR); cf. sard. kervija „ceafa”, abruz. servicare „a scutura”. Celelalte cuvinte romanice sint neol. Cuvintul rom. este inv., odinioara de uz curent in literatura scrisa, astazi folosit de anumiti scriitori, intr-un mod putin artificial. – Der. cerbicie, s. f. (tenacitate, indirjire, neinduplecare); cerbicos, adj. (indirjit, orgolios, neimblinzit), pentru al carui semantism cf. v. sard. kerbiclia „vointa” (Atzori 98).

straifui, straifuiesc, vb. IV (reg.) 1. (in forma: strefui; despre drumuri forestiere) a acoperi cu traverse de lemn pentru a inlesni tararea bustenilor. 2. (despre busteni) a tari cu ajutorul animalelor de tractiune. 3. (refl.; despre cai) a se lovi in mers cu un picior de altul. 4. (refl.; in forma: strofui; despre cai) a bate din picioare.

tamaz s.n. (reg.) impotrivire in mers a animalelor de tractiune.

ATELAJ s. n. 1. animalele de tractiune inhamate la un vehicul si harnasamentul necesar. 2. harnasament pentru caii unui atelaj (1). 3. echipament de legatura dintre doua vehicule. 4. figura de stil, prin coordonarea unui termen concret cu unul abstract. (< fr. attelage)

ATELAJ, atelaje, s. n. 1. Pereche (sau perechi) de animalele de tractiune, cu harnasamentul necesar; (impr.) animalele impreuna cu vehiculul pe care il trag (sau numai vehiculul). 2. Echipamentul de legatura dintre doua vehicule. – Fr. attelage.

PRIGON s. m. (In expr.; despre animale de tractiune) Din (sau la) prigon = inhamat (sau injugat) la mijloc (intre inaintasi si rotasi). – Comp. ucr. pryhin, -honu.

MAGAR, magari, s. m. 1. animal din familia calului, mai mic decat acesta, cu parul de obicei sur, capul mare si urechile lungi, intrebuintat ca animal de povara si de tractiune; asin (Equus asinus). ◊ Expr. A nu fi nici cal, nici magar = a nu avea o situatie precisa, a nu apartine unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, incapatanat sau obraznic. – Cf. alb. magar, bg. magare.

ASIN ~i m. animal domestic din familia calului, dar mai mic decat acesta, cu par de culoare cenusie, cu capul mare si urechi lungi, cu coama bogata, folosit ca animal de povara si de tractiune; magar. /<lat. asinus

A INDEMNA indemn 1. tranz. 1) (persoane) A determina prin indemnuri (sa efectueze o actiune); a imboldi; a impresiona. ~ la lucru. 2) (animale) A impune (prin imboldire, strigate, suieraturi) sa porneasca din loc sau sa mearga mai repede. ~ caii. 2. intranz. (despre animale folosite ca forta de tractiune) A merge mai repede; a da zor; a grabi. ~ un animal la mers. /<lat. indeminare

TRAGACI, -CE, tragaci, -ce, subst., adj. 1. S. n. Piesa mobila din mecanismul unei arme de foc, de care se apasa cu degetul aratator pentru a declansa percutorul. 2. S. m. Tragator (II 2). 3. Adj. (Pop.; despre animale) Care trage (bine) la ham sau la jug; de tractiune. – Trage + suf. -aci.

tractiune ~i f. 1) Deplasare a unui vehicul prin aplicarea unei forte (animale sau mecanice). 2) Forta care provoaca deplasarea unui vehicul. [G.-D. tractiunii; Sil. -ti-u-] /<fr. traction

HALAJ s. n. Remorcare a unei ambarcatii, a unei plute, a unui slep etc., executata pe canale, fluvii sau rauri, cu mijloace mecanice, cu oameni sau cu animale. ◊ Drum (sau zona) de halaj = traseu de-a lungul unei ape rezervat acestui fel de tractiune. – Din fr. halage.

tractiune, tractiuni, s. f. Actiune de deplasare a unui vehicul, a unui sistem tehnic etc. prin tragere cu ajutorul unei forte exterioare (animale sau mecanice); forta care pune in miscare un vehicul, un sistem tehnic etc. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. traction.

CONVEIER, conveiere, s. n. 1. Mijloc de transport cu miscare continua, format din elemente flexibile de tractiune (benzi, cabluri, lanturi etc.) si folosit la deplasarea obiectelor in timpul prelucrarii lor; banda rulanta. 2. (In sintagma) Conveier verde = sistem de organizare a producerii nutreturilor verzi pentru a se asigura hranirea continua a animalelor din primavara pana toamna.[Pr.: -ve-ier] – Din engl. conveyer, rus. konveier.