MAGAR, magari, s. m. 1. Animal din familia calului, mai mic decat acesta, cu parul de obicei sur, capul mare si urechile lungi, intrebuintat ca animal de povara si de tractiune; asin (Equus asinus). ◊ Expr. A nu fi nici cal, nici magar = a nu avea o situatie precisa, a nu apartine unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, incapatanat sau obraznic. – Cf. alb. magar, bg. magare.

SAMAR, samare, s. n. 1. Sa mare de povara, fara scari, care se pune pe magari si pe catari; p. ext. incarcatura care se aseaza pe spatele unui animal de povara. 2. Bucata de scandura avand pe una din fete o mica platforma, care serveste la transportarea caramizilor pe schele. 3. Lat de sprijin pe care se aseaza capriorii acoperisului unei case. – Din bg., scr. samar.

ASIN ~i m. Animal domestic din familia calului, dar mai mic decat acesta, cu par de culoare cenusie, cu capul mare si urechi lungi, cu coama bogata, folosit ca animal de povara si de tractiune; magar. /<lat. asinus

MAGAR ~i m. 1) Animal domestic din familia calului, dar mai mic decat acesta, cu urechi mari, cu coama bogata, folosit ca animal de povara; asin. ◊ Nici cal, nici ~ se spune despre cineva care n-are o situatie precisa, clara. A fi ~ul cuiva a face cuiva servicii umilitoare. 2) fig. depr. Om prost, incapatanat sau obraznic. /cf. alb. magar, bulg. magare

SAMAR ~e n. 1) Sa de povara (fara scari) pentru magari si catari. 2) Incarcatura care se asaza pe spatele unui animal de povara. 3) Leat de sprijinire a capriorilor la acoperisul unei case taranesti. /<bulg. samar, ngr. sagmaria

IAC s.m. Mamifer rumegator din Tibet mai mic decat bivolul, cu corpul acoperit de par lung, domesticit si folosit ca animal de povara. [Scris si yak. / < fr. yack < cuv. tibetan].

IAC s. m. mamifer erbivor rumegator din Tibet, mai mic decat bivolul, cu par lung, domesticit, animal de povara. (< fr. yack)

SARCINA, sarcini, s. f. 1. Greutate, incarcatura pe care o duce un om sau un animal; povara. ♦ Apasare, greutate. ♦ Fig. povara, balast. 2. Legatura (de lemne, de fan, de paie) care poate fi dusa in spinare sau cu bratele. 3. Obligatie, indatorire, raspundere (materiala sau morala). ◊ Expr. A da pe cineva in sarcina cuiva = a da pe cineva in grija cuiva. A pune (ceva) in sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau raspunzator (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Calitate, slujba, rol. 5. Starea femeii gravide; perioada cat o femeie este gravida; graviditate. 6. Marime fizica care produce o stare de solicitare mecanica intr-un corp solid deformabil sau intr-un sistem fizic. ♦ Sarcina electrica = marime scalara ce caracterizeaza proprietatea unui corp de a crea in jurul sau un camp electric sau de a fi actionat atunci cand se afla in campul electric al altui corp. ♦ Putere activa data sau luata de un sistem tehnic generator, transmitator sau transformator de energie. – Lat. sarcina.

CARAVANA, caravane, s. f. 1. Convoi de oameni si de animale de povara (de obicei camile), care transporta marfuri, bagaje etc. prin pustiuri sau prin stepe. ♦ Convoi de vehicule impreuna cu calatorii din ele, care parcurg impreuna acelasi drum. ♦ Grup de vehicule care strabat o tara in scopuri culturale, sanitare etc. Caravana sanitara. Caravana cinematografica. 2. (Reg.) Caruta sau car mare pentru transport. – Din fr. caravane.

CARAVANIER, caravanieri, s. m. Conducator al animalelor de povara intr-o caravana. [Pr.: -ni-er] – Din fr. caravanier.

povara, poveri, s. f. 1. Greutate (mare) pe care cineva o are de carat; sarcina, incarcatura. ◊ Loc. adj. De povara = (despre animale) folosit pentru carat greutati. 2. Fig. Suferinta fizica sau morala; chin, apasare, truda, zbucium. ♦ Obligatie, insarcinare grea. 3. Veche unitate de masura pentru greutati, egala cu 100-125 de ocale, folosita la evaluarea cantitatii marfurilor. [Var.: (reg.) povoara s. f.] – Cf. sl. poduvora „targa”.

LAMA², lame, s. f. Gen de mamifere rumegatoare asemanatoare cu camilele, dar mai mici si fara cocoasa, care traiesc pe platourile inalte din America de Sud si care, domesticite, sunt folosite ca animale de povara (Lama); animal care face parte din acest gen. – Din fr. lama.

CARAVANIER s.m. Conducatorul animalelor de povara ale unei caravane. [Pron. -ni-er. / cf. fr. caravanier].

samara, samarez, vb. IV (inv.; despre animalele de povara) a pune samarul pe spinare.

saxana, saxanez, vb. I (reg.; despre animale de povara) a incarca spinarea cu o sarcina mare; a insaxana.

CARAVANA, caravane, s. f. 1. Convoi de oameni si de animale de povara, care transporta marfuri, bagaje etc., prin pustiuri sau prin stepe. ♦ Convoi de vehicule si de calatori care parcurg impreuna acelasi drum. ◊ Caravana cinematografica = grup de automobile special amenajate, care dau reprezentatii cinematografice in anumite locuri. 2. (Reg.) Caruta sau car pentru transport. – Fr. caravane.

LAMA² (‹ fr. {i}; {s} sp. llama, imprumutat dintr-o limba indigrna din Peru, in care toate animalele cu lana poarta acest nume) s. f. Mamifer rumegator, din familia canelidelor, inrudit cu camilele, de c. 120 cm inaltime (Lama). Genul Lama cuprinde trei specii dintre care numai una, L. guanicoe, mai exista in stare salbatica, celelalte fiind deja domesticite cand au ajuns primi spanioli in America de Sud. Traieste in zonele muntoase. Localnicii le folosesc ca animale de povara si intrebuinteaza carnea lor, blana, grasimea, parul (tesaturi, franghii), balegarul (pentru foc).

JACHILA s. f. (Reg.) povara purtata de un animal sau de un om; bagaj. – Din germ. Sackel.

DESELA¹, desel, vb. I. Tranz. A indoi, a vatama, a frange spinarea unui animal sau, p. ext., a unui om cu poveri ori cu eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deselat de atata caratura. – Des¹- + sale.

povara poveri f. 1) Incarcatura grea; greutate mare. ◊ Cal (sau animal) de ~ cal (sau animal) folosit pentru transportarea greutatilor. 2) fig. Fapt care apasa greu pe sufletul cuiva. ~a anilor de razboi. 3) inv. Unitate de masura a greutatii (egala cu greutatea incarcaturii care putea fi dusa de un cal). /cf. sl. poduvora

TRANTI, trantesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvarli un obiect, o povara etc. ♦ A culca la pamant, a dobori. ♦ (Despre animale de calarie) A arunca pe calaret din sa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-l promova, a face sa cada. ♦ A face sa se izbeasca cu putere o usa, o poarta etc. 2. Refl. A se aseza brusc pe ceva, lasandu-se cu toata greutatea corpului. 3. Tranz. A-si pune la repezeala pe sine un obiect de podoaba sau de imbracaminte; a se imbraca in graba, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la tranta, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, in graba). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tartja.

DESELAT², -A deselati, -te, adj. (Despre animale, p. ext. despre oameni) Care are spinarea indoita, vatamata, franta de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext. foarte obosit. – V. desela¹.

TRAGATOR¹ ~oare (~ori, ~oare) si substantival 1) Care trage ceva. ◊ ~ de sfori a) actor care manevreaza marionetele cu ajutorul unor sfori; b) persoana care pune la cale actiuni condamnabile; uneltitor; intrigant. 2) (despre animale de tractiune) Care trage la ham sau la jug; care este de povara, de tractiune. /a trage + suf. ~ator

OPINTI, opintesc, vb. IV. 1. Refl. si intranz. A face un efort (mare) pentru a impinge, a urni sau a ridica ceva; a-si incorda puterile, a se sforta. 2. Tranz. (Reg.) A sili, a forta un animal sa porneasca sau sa mearga mai repede. ♦ Fig. A indemna, a imboldi, a stimula pe cineva. 3. Tranz. A ridica o povara facand un efort, a salta cu greutate ceva. 4. Refl. (Rar) A porni cu hotarare, a se repezi, a se napusti. – Cf. sl. opentĩ.