SOPTI vb. 1. a susoti, (pop.) a sopacai, a sopai, a susui, (reg.) a sosoni, (prin Olt. si Munt.) a pupui, (prin Olt.) a soporoi, (Transilv. si Mold.) a sopoti. (Nu stiu ce au ~.) 2. a murmura. (A ~ ceva pe care nu l-am inteles.) 3. a-i sufla, (fig.) a-i strecura. (I-a ~ ceva la ureche.) 4. v. afirma. 5. v. clipoci. 6. v. fosni.

A intelege inteleg 1. tranz. 1) (esenta lucrurilor) A-si insusi prin activitatea gandirii; a patrunde cu mintea; a pricepe; a concepe; a sesiza. ◊ A da cuiva sa inteleaga (sau a da de inteles) a face pe cineva sa-si dea seama despre ceva numai printr-o aluzie sau printr-un semn. ~ gluma a primi glumele fara suparare; a avea simtul umorului. 2) (vorbirea orala sau scrisa) A receptiona descifrand sensul. ◊ Se intelege de la sine este de la sine inteles. 3) (persoane) A trata cu ingaduinta; a crede. 4) (urmat de un complement indirect, introdus prin prepozitia din) A avea de profitat; a castiga. N-am inteles nimic din concediu. 2. intranz. : Asa inteleg si eu! asa imi vine la socoteala; asa imi place si mie. ~ de cuvant a tine cont de ce i se spune. /<lat. intelligere

ACORD, acorduri, s. n. 1. intelegere, consimtamant la ceva. ♦ Expr. A fi de acord sa... = a se invoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeasi parere (cu cineva). A cadea de acord = a ajunge la o intelegere deplina (cu cineva). De acord! = bine! ne-am inteles! (Pleonastic) De comun acord = in perfecta intelegere. 2. Conventie (internationala) care stabileste relatiile reciproce dintre parti, privind drepturile si indatoririle lor. 3. (In expr.) (Plata sau salariu) in acord = (sistem de remunerare) in raport cu cantitatea de produs realizat. Acord progresiv = plata muncii in proportie crescanda, in raport cu depasirea normei. ♦ (Concr.) Suma data sau primita ca plata in acord. 4. Expresie gramaticala care stabileste concordanta (in persoana, numar, gen sau caz) intre cuvinte legate prin raporturi de determinare. 5. Sonoritate rezultata din reunirea a cel putin trei sunete, formand o armonie. – Fr. accord.

asa si (mai vechi) asi adv. (lat. eccum sic, iaca asa. V. si). Ast-fel, in acest fel: cum iti vei asterne, asa vei dormi. Asemenea, ast-fel de: la asa oameni (unor asa oameni) nu le dau voie. Asa de, ast-fel de, atita de: era asa de intuneric, in cit nu se vedea nimic. (Mai putin bine fara de: asa prost ma crezi?). Asa si asa sau nici asa, nici asa (fam.), potrivit, modest: o casa asa si asa. Cam asa, aproape asa: cam asa s´a intimplat. Iaca asa (fam.), formula de incheiere a unei povestiri: iaca asa, mai baieti! Asa dar, deci, pin [!] urmare, vrea sa zica: asa dar, ne-am inteles. Azi asa, mini [!] asa, se zice cind povestesti despre un fapt repetat: azi asa, mini asa (de ex., fura), pina cind a fost prins. Se intrebuinteaza si cind nu vrei sau nu poti da un raspuns precis: De ce nu vrei sa mergi? – Asa! – In nord. barb. dupa germ. so ein: asa un om, asa o casa. Rom. corect asa om, asemenea om, ast-fel de om.

O.K. (engl.) am inteles; se aproba; in regula; perfect – Expresia folosita in scris, ca atare, este pronuntata „okei” si provine din engleza vorbita in America.

AI² interj. (Fam.) Exclamatie cu sens interogativ. Te faci ca nu intelegi, ai?

INTELEGATOR, -OARE, intelegatori, -oare, adj. Care are intelegere pentru situatia cuiva; p. ext. bun, marinimos. – Inteleg (prez. ind. al lui intelege) + suf. -ator.

DESTUL, -A, destui, -le, adj., adv. 1. Adj., adv. (Care este) in cantitate suficienta, atat cat trebuie. 2. Adj., adv. (Care este) in cantitate sau in numar mare; mult. ◊ (Substantivat, n. pl.) A suferit destule. 3. Adj., adv. (Care este) mai mult decat trebuie, prea mult. ♦ (Cu valoare de interjectie) Ajunge! inceteaza!. 4. Adv. (Urmat de un adjectiv sau de un adverb de care se leaga prin prep. „de”) a) (Exprima ideea de diminuare a calitatii pozitive indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l insoteste) Aproape..., suficient de..., relativ... S-au inteles destul de bine. b) (Exprima ideea de sporire a calitatii negative indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l insoteste). Destul de putin. Destul de rau. – De⁴ + satul.

SEMNIFICA, pers. 3 semnifica, vb. I. Intranz. si tranz. A avea intelesul de..., a insemna. – Din fr. signifier, lat. significare (dupa semn).

SEMNIFICATIV, -A, semnificativi, -e, adj. 1. Care exprima (cu claritate) ceva, care are inteles precis, care scoate in evidenta ceva; care are o anumita semnificatie. 2. Care exprima ceva, care este concludent, fara a fi nevoie de vorbe; care face aluzie la ceva, plin de inteles; expresiv. 3. Care are insemnatate; important. – Din fr. significatif (dupa semnifica).

SEMNIFICA vb. I. tr. A insemna, a avea intelesul de...; a avea o semnificatie. [P.i. 3,6 -ca. / < lat. significare, cf. fr. signifier, dupa semn].

SEMNIFICA vb. tr. a avea intelesul de...; a insemna. (dupa fr. signifier, lat., it. significare)

AI³ interj. Exclamatie familiara cu sens interogativ. Te faci ca nu intelegi, ai? (CARAGIALE).

INSEMNA, insemn, vb. I. I. Tranz. 1. A aplica, a pune un semn caracteristic de recunoastere. ◊ Expr. A insemna cu fierul rosu = a infiera. 2. A nota (prin scris sau prin alte semne grafice), a face o insemnare. 3. A delimita. II. Intranz. unipers. A avea un anumit inteles, o anumita semnificatie; a marca, a arata. ♦ (Despre cuvinte) A avea acceptia de..., a exprima un anumit inteles. ♦ A avea o anumita importanta, o anumita valoare. [Prez. ind. si: insemnez] – Lat. insignare sau in + semn.

MISTIC, -A, mistici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care apartine misticismului, care se refera la misticism; care vadeste misticism. 2. S. m. si f. Adept al misticismului. 3. Adj. Care are un inteles ascuns; care ramane neinteles; inexplicabil pe cale rationala; secret, tainic. ◊ Testament mistic = testament secret. 4. S. f. Totalitatea orientarilor si practicilor propagate de misticism sau de o doctrina mistica (1); p. ext. misticism. – Din fr. mystique.

OCULT ~ta (~ti, ~te) 1) Care tine de ocultism; propriu ocultismului. 2) si adverbial Care are un inteles ascuns; tainic; mistic. /<fr. occulte

A SE VORBI ma ~esc intranz. A cadea la invoiala; a se intelege. S-au intalnit si s-au vorbit. /Din vorba

STANTA² s.f. Strofa alcatuita dintr-un numar determinat de versuri, care are un inteles complet. ♦ (la pl.) Poezie scrisa in strofele descrise mai sus. [Cf. fr. stance, it. stanza].

VERSET s.n. Mic paragraf al cartilor (religioase) care cuprinde cateva randuri si are un inteles complet. [Pl. -te, -turi. / < fr. verset, it. versetto].

PALINDROM s.n. Cuvant, fraza sau vers care se poate citi in cele doua sensuri. ♦ Joc distractiv constand in gasirea unui cuvant sau a unei fraze care, citite direct si invers, sa aiba acelasi inteles. [< fr. palindrome, cf. gr. palin – din nou, dromos – alergare].

SINONIM, -A adj. (Despre cuvinte sau expresii) Care are acelasi inteles cu un alt cuvant sau cu alta expresie. // s.n. 1. Cuvant care are (aproape) acelasi inteles cu un altul. 2. Joc care cere dezlegatorului sa gaseasca pentru un anumit cuvant unul sau mai multe cuvinte cu inteles comun sau foarte apropiat. [< fr. synonyme, cf. gr. synonymos < syn – cu, onoma – nume].

PALINDROM s. n. cuvant, fraza, vers care se poate citi in cele doua sensuri. ◊ joc distractiv constand in gasirea unui cuvant care, citit direct si invers, sa aiba acelasi inteles sau, in alt caz, sa aiba un alt sens. (< fr. palindrome, it. palindromo)

PROPOZITIE s. f. 1. cea mai simpla unitate sintactica prin care se comunica o judecata, o idee. 2. (log.) imbinare de cuvinte care exprima o ideee completa. 3. (mat.) teorema ajutatoare care serveste demonstratiei unei teoreme mai importante sau stabilirii unui rezultat fundamental. 4. expresie care are un inteles intr-un anumit domeniu. ◊ (inform.) forma propozitionala din simboluri terminale. 5. cea mai mica constructie muzicala, care se incheie printr-o cadenta oarecare. (< fr. proposition, lat. propositio)

SINONIM, -A I. adj. (despre cuvinte, afixe etc.) care are acelasi inteles cu altul. II. s. n. 1. element lingvistic (cuvant, afix, expresie etc.) echivalent ca inteles cu altul. 2. joc care cere dezlegatorului sa gaseasca pentru un anumit cuvant unul sau mai multe cuvinte cu inteles comun sau foarte apropiat. (< fr. synonyme)

STANTA s. f. strofa dintr-un numar determinat de versuri, care are un inteles complet. ◊ (pl.) poezie scrisa in astfel de strofe; (p. ext.) poezie. (< fr. stance, it. stanza)

nasdravan (-ni), adj. – 1. Nebun, aiurit. – 2. Magic, supranatural. – Var. nazdravan, (Olt., Trans.) nasdravan. Din sdravan „sanatos” sau din sl. sudravinu, cf. nesdravan, adj. (smintit). Semantismul e ciudat si nu a fost explicat satisfacator (dupa Cihac, II, 335 s-ar putea intelege nasdravan cu „persoana care face vindecari miraculoase”, ipoteza indoielnica). – Der. nasdravanie, s. f. (magie, putere magica; isprava; excentricitate).

antanaclaza f., pl. e (vgr. antanaklasis, rasfringere). Ret. Repetitiunea aceluiasi cuvint cu alt inteles: inima are ratiuni (socoteli) pe care ratiunea (mintea) nu le intelege.

arma f., pl. e (lat. arma, iar in intelesurile noua de la fr. arme). Unealta de atac ori de aparare, ca sabia, pusca, tunu s. a.: a lua armele, a pune mina pe arme. Fel de armata (infanterie, cavalerie, artilerie, marina s. a.). Cariera armelor, militaria, profesiunea de militar. Maestru (sau profesor) de arme, maestru de scrima. A fi supt arme, a fi soldat. A fi in arme, a fi armat (gata de razboi). La arme, alergati la arme, puneti mina pe arme, armati-va (strigat de alarma). Pl. Marca, emblema, semne simbolice distinctive ale unei tari, ale unui oras, ale unei familii s. a.

coniventa f., pl. e (lat. conniventia). intelegere, acord: am lucrat de (sau in) coniventa cu el, sintem de coniventa.

PALINDROM, palindromuri, s. n. Grup de cuvinte sau cuvant care poate fi citit de la stanga la dreapta si de la dreapta la stanga fara sa-si piarda sensul; p. ext. joc distractiv constand in gasirea unui cuvant care citit si normal si invers, sa aiba fie acelasi inteles, fie, in al doilea caz, sa dea un alt cuvant. – Din fr. palindrome.

CONTRAPUNCT s. n. 1. Tehnica in compozitia muzicala, constand in suprapunerea a doua sau mai multe linii melodice de sine statatoare, avand fiecare un inteles propriu, dar formand laolalta un tot organic; polifonie, contratema. 2. Stiinta care se ocupa cu studiul regulilor contrapunctului (1). – Din it. contrappunto, fr. contrepoint.

SINONIM, -A, sinonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cuvinte, expresii, afixe etc.) Care are (aproape) acelasi inteles cu alt cuvant, cu alta expresie, cu alt afix etc. ♦ P. gener. Asemanator, identic, similar; corespunzator. 2. S. n. Cuvant, expresie, afix etc. care are acelasi (sau aproape acelasi) inteles cu alt cuvant, cu alta expresie, cu alt afix etc. – Din fr. synonyme.

SEMNIFICATIE s. 1. (LINGV.) acceptie, continut, insemnare, inteles, sens, valoare, (rar) semantica, semantism, (inv.) noima, simt, talc. (~ unui cuvant.) 2. (SEMIOTICA) denotatie. (~ si conotatie.) 3. inteles, ratiune, rost, sens, talc, (inv. si pop.) mestesug, (pop.) noima, (Mold. si Munt.) merchez, (inv.) tocmeala. (Ce ~ are aceasta afirmatie?) 4. inteles, mesaj, sens, talc, (inv.) socoteala. (~ adanca a unei poezii.) 5. sens, talc, (fig.) pret. (Iscat-am frumuseti si ~ii noi.) 6. importanta, insemnatate, sens, valoare, (fig.) pret. (a actului Unirii.)

amBIGUU ~a (~i, ~e) livr. (despre cuvinte, enunturi etc.) Care are mai multe intelesuri; neclar; echivoc. [Sil. -gu-u] /<lat. ambiguus

A CREDE cred 1. tranz. 1) A accepta ca fiind adevarat sau posibil. ~ cele spuse. ◊ Cred si eu se intelege de la sine. 2) (de regula, urmat de o completiva) A gasi de cuviinta; a socoti; a considera; a gandi. 3) A pretui printr-o judecata favorabila; a considera; a socoti; a aprecia. Acest semn il credem de bun augur. 4) (persoane) A trata cu ingaduinta, cunoscand situatia; a intelege. 2. intranz. 1) A avea (toata) nadejdea; a se increde. 2) A avea o anumita credinta religioasa; a fi credincios. /<lat. credere

HA interj. 1) (se foloseste pentru a exprima surprindere, mirare, satisfactie, indignare, ironie etc.). 2) fam. (se foloseste cand interlocutorul n-a auzit bine s-au n-a inteles cele spuse) Poftim?; ce-ai spus? 3) (se foloseste repetat pentru a reda rasul in hohote). /Onomat.

APOSIOPEZA s.f. (Liv.) Reticenta; intrerupere a vorbirii. ♦ Figura de stil constand in intreruperea unei propozitii sau fraze din cauza grabei ori pentru ca interlocutorul poate intelege singur ce ar mai urma sa fie spus. [Pron. -si-o-. / < fr. aposiopese, it. aposiopesi, cf. gr. aposiopesis < aposiopao – incetez sa vorbesc].

RETICENTA s.f. Omisiune voita, ocolire a unui lucru care trebuie spus; retinere, atitudine retinuta, rezervata intr-o anumita chestiune. ♦ Figura de stil prin care cineva isi intrerupe deodata sirul gandirii pentru a trece la o alta idee, lasand numai sa se inteleaga ceea ce ar fi voit sa spuna. [< fr. reticence, cf. lat. reticentia].

APOSIOPEZA s. f. 1. reticenta; intrerupere a vorbirii. 2. figura de stil constand in intreruperea unei propozitii sau fraze din cauza grabei, ori pentru ca interlocutorul poate intelege singur ce ar mai urma sa se spuna. (< fr. aposiopese, gr. aposiopesis)

INSEMNA vb. I. tr. 1. a face un semn distinctiv. 2. a scrie. 3. a delimita. II. intr. a avea un anumit inteles; a marca. ◊ (despre cuvinte) a avea acceptia de... ◊ a avea o anumita importanta, valoare. (< lat. insignare)

RETICENTA s. f. 1. omisiune voita, ocolire a unui lucru care trebuie spus; atitudine retinuta, rezervata intr-o anumita chestiune. 2. figura retorica prin care vorbitorul isi intrerupe deodata sirul gandirii, pentru a trece la o alta idee, lasand numai sa se inteleaga ceea ce ar fi voit sa spuna. (< fr. reticence, lat. reticentia)

SEMNIFICATIV, -A adj. 1. care scoate ceva in evidenta, cu un inteles precis. 2. care are o semnificatie, plin de inteles, cu talc; expresiv. 3. insemnat; important. (dupa fr. significatif)

ingadui (ingadui, ingaduit), vb. – 1. A permite, a lasa. – 2. A admite, a accepta, a se invoi. – 3. A indura, a suporta. – 4. A slabi, a diminua, a domoli. – 5. A ierta, a absolvi, a scuti de (o pedeapsa). – 6. A astepta, a avea rabdare. – 7. (Refl.) A se intelege, a se avea bine. Mag. engedni (Cihac, II, 50; Tiktin; DAR; Galdi, Dict., 93), cf. bg. din Trans. enieduva (Miklosich, Bulg., 121). – Der. ingaduiala (var. ingaduinta), s. f. (permisiune, voie; concesie; toleranta; cedare; rabdare; pasuire, ragaz); ingaduitor, adj. (tolerant, rabdator); neingaduitor, adj. (intolerant); neingaduinta, s. f. (intoleranta).

amBIGUU, -UA, ambigui, -ue, adj. (Despre cuvinte, enuntari etc.) Care are mai multe intelesuri; echivoc. – Fr. ambigu (lat. lit. ambiguus).

DESLUSI, deslusesc, vb. IV. 1. Tranz. A distinge, a deosebi un sunet sau un zgomot (dintr-o larma de zgomote); a auzi. 2. Tranz. A distinge, a recunoaste, a observa, a vedea (in semiintuneric sau intr-un spatiu slab luminat). ♦ (Despre lumina) A face sa apara clar conturul lucrurilor. 3. Tranz. A desprinde dintr-un complex de idei, a limpezi, a lamuri, a clarifica o problema, o idee etc. ♦ Refl. (Despre idei, probleme) A deveni limpede, explicit; a se clarifica. ♦ Tranz. A explica, a da lamuriri, a face pe cineva sa priceapa ceva. ♦ Refl. A se lamuri, a se edifica (asupra unui lucru); a intelege. – Din bg. doslusam.

CONVENI vb. 1. a-i placea, a prefera. (Ti-ar ~ sa te muti la noi?) 2. a se intelege, a se invoi, (pop.) a se ajunge, a se uni, (prin Munt.) a se indogati, (Ban.) a se toldui, (inv.) a se lovi, a pristani, a se targui, a se tocmi, a veni, (grecism inv.) a se simfonisi. (Au ~ asupra pretului.) 3. v. intelege. 4. a accepta, a se invoi, (inv.) a pristani. (A ~ sa vina la nunta.)

INTERPRETA vb. 1. a talmaci, a talcui. (Ii ~ visul avut.) 2. v. analiza. 3. a intelege. (Cum ~ acest context?) 4. v. canta. 5. a juca, (inv.) a parastisi. (A ~ un rol intr-o piesa.)

GENTLEMEN'S AGREEMENT loc.s. Acord, intelegere verbala care nu are ca urmare consecinte juridice, ci creeaza numai obligatii morale intre parti; intelegere intre oameni de onoare. ♦ Acord international simplificat (incheiat de obicei in forma verbala pe baza increderii reciproce). [Pron. gentelmenz agriment. / < engl., fr., it. gentlemen's agreement < engl. gentlemen – domni, agreement – acord].

DEPONENT adj., s.n. (Verb latin) care are forma pasiva si inteles activ. [Cf. fr. deponent, lat. deponens].

POLARIZARE s.f. 1. Fenomen fizic prin care unele corpuri capata insusirea de a avea poli magnetici sau electrici; polarizatie. ♦ Proces fizic prin care raza de lumina isi schimba miscarea normala ondulatorie pe mai multe planuri intr-o miscare ondulatorie pe un singur plan. 2. Stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ♦ Stare a unui mediu ale carui proprietati sunt descrise local de marimi vectoriale; (p. ext.) marimea vectoriala care descrie o astfel de stare. 3. Diferentiere si dezvoltare in directii deosebite a sensurilor unui cuvant care avea initial un singur inteles. ♦ (Fil.) Formare a unor termeni opusi polari. [< polariza].

SEMNIFICATIV, -A adj. 1. Cu un inteles precis, care arata ceva clar. 2. Care are o semnificatie, un inteles (ascuns), un talc; care arata ceva fara a fi nevoie de vorbe; expresiv. 3. Insemnat, important. [Dupa fr. significatif, it. significativo].

DEPONENT¹, -A adj., s. n. (verb latin) care are forma pasiva si inteles activ. (< fr. deponent, lat. deponens)

AUZI vb. 1. a prinde. (~ cateva soapte.) 2. a deslusi. (~ prin vijelie un strigat.) 3. v. asculta. 4. a suna. (Se ~ clopotele.) 5. v. afirma. 6. v. afla. 7. a afla, a sti, (inv. si pop.) a oblici. (Sa ~ cu totii ce ai facut.) 8. v. pomeni. 9. v. intelege.

RATIUNE s. 1. v. minte. 2. v. inteligenta. 3. v. judecata. 4. gandire, intelect, intelegere, judecata, minte, (fig.) cap. (Are o ~ extrem de limpede.) 5. judecata, minte, (rar) cunostinta, (pop. si fam.) glagore, (inv.) rezon. (O ~ normala.) 6. judecata, minte, rationament, (inv.) socoata, socoteala, socotinta. (Are o ~ sanatoasa.) 7. chibzuiala. 8. v. justificare. 9. v. rost. 10. v. semnificatie. 11. v. cauza.

STI vb. 1. a afla, a auzi, (inv. si pop.) a oblici. (Sa ~ cu totii ce-ai facut.) 2. v. dumeri. 3. v. cunoaste. 4. a cunoaste, a poseda, a stapani. (~ trei limbi straine.) 5. a cunoaste, a intelege, a pricepe. (~ franceza?) 6. a avea, a gasi, a poseda. (~ eu solutia problemei.) 7. v. afla. 8. a cunoaste, (astazi rar) a pricepe. (Nu ~ inca secretul?) 9. a (se) cunoaste. (Ne ~ de mici; il ~ ca pe un cal breaz.) 10. v. recunoaste. 11. v. banui. 12. a-si aminti. (~ cum erai acum doi ani?)

A AUZI aud 1. tranz. 1) A percepe cu ajutorul auzului. ~ un zgomot. ◊ Sa ma (te...) auda Dumnezeu! sa mi (ti...) se implineasca cele dorite. 2) (vesti, noutati etc.) A cunoaste pe baza unor informatii capatate; a afla. ◊ A nu (mai) voi sa auda de cineva a rupe relatiile cu cineva. Sa (ne) auzim de bine formula de ramas bun. 3) (mai ales interogativ) A patrunde cu mintea; a intelege; a pricepe. 2. intranz. 1) A avea simtul auzului. 2) A capata informatii curente (despre ceva sau despre cineva); a afla. /<lat. audire

CUM¹ adv. (cu sens interogativ) 1) In ce mod? in ce fel? in ce chip? ~ ai venit? ◊ ~ si in ce fel (~ si in ce chip?) se spune cand cineva reuseste sa faca ceva greu de realizat. (Da) ~ sa (sau de) nu! se spune atunci cand interlocutorul nu este de acord cu ceea ce spune cel care vorbeste. Apoi (pai) ~ se spune atunci cand totul este foarte clar; desigur; se intelege! 2) Este adevarat? ~, nu v-ati intalnit? 3) Ce? Poftim? Ce ai spus? 4) Cu ce pret? ~ dai marfa? /<lat. quomo (do)

A DESLUSI ~esc tranz. 1) (fiinte, lucruri, sunete) A identifica dupa anumite semne caracteristice (de altele de acelasi fel); a distinge; a discerne; a deosebi; a desprinde; a diferentia. 2) (probleme, chestiuni, situatii confuze) A face clar; a lamuri; a limpezi; a clarifica; a elucida. 3) (texte scrise intr-o limba straina) A face inteles; a descifra. /<bulg. doslusam

A INCHEIA² inchei tranz. 1) (adunari, cuvantari, texte etc.) A duce pana la capat; a sfarsi; a termina; a ispravi. ~ discutia. 2) (coloane, randuri etc.) A intregi formand partea de la urma. 3) (acorduri, tratate, conventii etc.) A adopta prin semnaturile reprezentantilor; a consimti sa respecte printr-o intelegere reciproca; a contracta. Partile au ~t conventia. ◊ ~ un proces-verbal a fixa un fapt de natura juridica intr-un act oficial. 4) A face sa se incheie. /<lat. inclavare

INTELEPT² ~eapta (~epti, ~epte) 1) (despre persoane) Care intelege si judeca drept; care are judecata sanatoasa; cuminte. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care este bine gandit; facut cu socoteala; chibzuit. /<lat. intellectus

HERACLIT din Efes (c. 540 -c. 475 i. Hr.), filozof presocratic grec. Reprezentant la Scolii ionice. Considerand ca principiul fundamental a tot ce exista este „focul”, pentru H. lumea se afla intr-o continua schimbare ce are loc potrivit logos-ului, inteles ca divinitate, iar conflictul contrariilor face mereu posibila recompunerea unitatii fundamentale. Ideile lui au influentat filozofia secolelor urmatoare: teoria despre logos avea sa fie reluata de stoici, de alexandrini si de crestini, iar Hegel a preluat idea eternei deveniri. Din opera sa s-au pastrat doar fragmente.

INTELIGENTA s. 1. desteptaciune, intelect, judecata, minte, pricepere, ratiune, spirit, (pop.) duh, (Ban., Transilv. si Olt.) pamet, (inv.) intelegere, (fam.) doxa, (fig.) cap, creier. (Are un ochi ager si o ~ de nivel mediu.) 2. agerime, desteptaciune, dibacie, iscusinta, istetime, indemanare, pricepere. (~ unei persoane.)

JUDECATA s. 1. v. inteligenta. 2. v. minte. 3. gandire, intelect, intelegere, minte, rationament, ratiune, (fig.) cap. (Are o ~ extrem de limpede.) 4. minte, ratiune, (rar) cunostinta, (pop. si fam.) glagore, (inv.) rezon. (O ~ normala.) 5. minte, rationament, ratiune, (inv.) socoata, socoteala, socotinta. (O ~ sanatoasa.) 6. v. conceptie. 7. v. parere. 8. v. chibzuiala. 9. v. apreciere. 10. proces.

IMPLICIT ~ta (~ti, ~te) si adverbial (in opozitie cu explicit) Care se cuprinde in mod virtual in ceva, fara a avea expresie formala; de la sine inteles. [Sil. im-pli-] /<fr. implicite, lat. implicitus

INTORTOCHEAT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre drumuri, ape) Care are curburi neregulate; cu multe cotituri; sinuos; cotit. 2) (despre linii, fire) Care are o orientare neregulata; rasucit in directii diferite; incalcit. 3) (despre modul de exprimare scrisa sau orala) Care este greu de inteles; neclar; confuz. 4) (despre cladiri) Care are o arhitectura bizara. /v. a (se) intortochea

PONT² ~uri n. 1) fam. Aluzie rautacioasa; vorba intepatoare; impunsatura. ◊ A vorbi in ~uri a da de inteles. 2) Carte de joc considerata ca avand valoarea cea mai mare. ◊ A vinde cuiva ~ul a destainui cuiva un secret in schimbul unui castig. 3) inv. Punct care fixeaza o limita (in spatiu sau in timp). ◊ La ~ la momentul oportun; la tanc. /<ung. pont

REALISM n. 1) filoz. Conceptie filozofica care sustine ca lumea externa este o realitate independenta de subiectul cunoscator. 2) (in arta si in literatura) Metoda artistica de creatie care are drept principiu esential reflectarea realitatii. 3) intelegere clara a conditiilor de desfasurare a unei activitati; atitudinea celui care are simtul realitatii; spirit practic. 4) (in filozofia medievala in opozitie cu nomina-lism) Curent care considera ca notiunile generale (universale) sunt realitati de sine statatoare, anterioare atat intelectului, cat si obiectelor individuale. [Sil. re-a-] /<fr. realisme, germ. Realismus

GENTLEMEN'S AGREEMENT (Pron.: gentlemen agrimant) s.m. intelegere internationala incheiata verbal, care nu are consecinte juridice, ci creeaza numai obligatii morale intre parti; intelegere intre oameni de onoare. (< engl. gentlemen's agreement)

ALCATUI², alcatuiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A cadea la invoiala; a se intelege. Asteapta negustorii cu care m-am alcatuit (SADOVEANU). – Magh. alkudni.

ajung, -juns, a -junge v. tr. (lat. adjungere, a uni, d. jugum, jug). Ating, vin pina la: ajung fructele cu mina, potera i-a ajuns pe hoti. Apuc, nemeresc [!]: rele timpuri am ajuns! A ajunge pe cineva din urma, a-l ajunge in mers, a veni pina la el. V. intr. Ating, vin pina la: ajung cu mina' n pod. Sosesc, vin pina la: am ajuns acasa. Sint destul: ajunge o maciuca la un car de oale (Prov.). Devin: am ajuns sa traduc bine. Parvin. Vin la cineva sa-l rog (Vechi). Valorez: asta nu ajunge o ceapa degerata (Vechi). A ajunge bine, a sosi fara accident, (fig.) a fi fericit, in situatiune buna. A ajunge la aman, la mare nevoie. A ajunge la cineva, la mina cuiva, a ajunge sa ceri ajutor de la el, sa traiesti din ceia ce-ti da el. A se ajunge v. refl. A se atinge: ramurile copacilor se ajung. Fig. A se intelege, a se invoi: nu ne-am ajuns din pret. A te ajunge cu leafa, a-ti fi suficienta (mai elegant a-ti ajunge leafa).

canon n., pl. oane, si (pop.) canun, pl. uri (ngr. kanonas, d. vgr. kanon, baston, linie, regula, model, principiu, d. kanna, trestie; ar. turc. kanun; bg. kanon; rus. kanun, ajun, veghere. V. canula). 1. Decretu unui conciliu: canoanele conciliului din Trident au reformat adinc catolicizmu. 2. Decret, lege, regula religioasa: canoanele Bisericii. (V. cod, indreptar). Fam. A nu avea nici un canun, a nu avea nici o regula, nici un inteles, nici un haz, nici un chichirez: fugi de aici, ca n´ai nici un canun! 3. Fig. Regula, norma, obicei: cinta dupa canonu lui. 4. Lista oficiala a cartilor Scripturii. 5. Pedeapsa religioasa data unui pacatos pentru ispasirea pacatelor. 6. Fig. Suferinta, tortura, pedeapsa, cazna, chin: ce canon pe capu meu! 7. Tropar. 8. (turc, kanun). Un fel de citera cu 72 de coarde, cite 3 pe un ton, numita si psalteriu.

dambla f. (turc. damla, picatura, apoplexie; ngr. damlas. P. inteles, cp. cu capie si guta, iar p. mbl. ild. ml, cp. cu jimbla). Apoplexie. Paralizie. Fig. A-ti face damblaua, a-ti face obiceiu, gustu, tabietu. V. cataroi.

INVOIALA s. 1. intelegere, (reg.) tocma, (prin Ban.) pogoada, (prin Olt. si Ban.) pogodeala. (Au ajuns la ~ in privinta pretului.) 2. v. intelegere. 3. acord, intelegere, vorba. (Asa ne-a fost ~?) 4. v. incuviintare.

PLURIVOC ~ca (~ci, ~ce) Care poate avea mai multe interpretari; cu mai multe intelesuri; echivoc. /<lat. plurivocus

A SE intelege ma inteleg intranz. 1) A se impaca bine; a nu avea probleme. 2) A ajunge la invoiala; a cadea de acord; a se invoi; a conveni. ~ din pret. /<lat. intelligere

PSIHOLOGISM s.n. 1. Tendinta de a explica fenomenele sociale, arta, morala, religia si alte forme ale constiintei sociale tinand seama exclusiv de aspectul psihologic drept factor determinant al celorlalte laturi si procese. ◊ Psihologism lingvistic = curent initiat de Steinthal in Germania si de Potebnea in Rusia, dupa care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui sa fie actul individual al vorbirii, inteles ca un proces psihic, fara nici o legatura cu viata sociala. 2. Atitudine a scriitorilor care analizeaza numai starile psihice, neglijand cauzele sociale ale acestora. [Cf. fr. psychologisme].

NOVATIE s. f. 1. stingere a unei datorii vechi prin crearea alteia noi. 2. intelegere intervenita intre partile interesate, in baza careia are loc inlocuirea debitorului printr-o alta persoana care preia obligatiile stabilite initial. 3. inlocuire a unui contract de comert exterior prin altul nou. (< fr. novation, lat. novatio)

APATIU, sat in com. Chiochis, jud. Bistrita-Nasaud. In timpul rascoalei de la Bobilna (1437-1438), aici a avut loc o lupta si apoi a doua intelegere dintre rasculati si nobili.

SEMIAUXILIAR, semiauxiliare, adj. (In sintagma) Verb semiauxiliar (si substantivat, n.) = verb avand rol sintactic asemanator cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care da actiunii verbului „ajutat” o nuanta modala, care izvoraste din intelesul sau lexical. [Pr.: -mi-a-u-xi-li-ar] – Din fr. semi-auxiliaire.

TRANSPARENT¹ ~ta (~ti, ~te) 1) Care lasa sa treaca lumina, permitand sa se distinga obiectele; straveziu. 2) fig. (despre piele, ten etc.) Care este foarte gingas; fin; diafan. 3) fig. Care are un sens usor descifrabil; cu sens usor de inteles sau de ghicit; clar; evident. Aluzie ~ta. /<fr. transparent, it. transparente

SEMIAUXILIAR adj. n. (Gram.) Verb semiauxiliar = verb avand rol sintactic asemanator cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care da actiunii verbului „ajutat” o nuanta modala izvorata din intelesul sau lexical. [Pron. -mi-a-u-xi-li-ar. / cf. fr. semi-auxiliaire].

dirlog (darlogi), s. m. – 1. Curea, friu. – 2. Pernita folosita ca suport pentru coc (in Trans.). – Var. dalog (sec. XVI, inv.), dirloaga. Sl. *dologu „adaugat”, de la dologati „a adaoga” (Cihac, II, 91; Tiktin; Candrea; Scriban; Philippide, II, 268). Sunetul r nu este clar, insa cf. birlog, pirlog. Cuvintul se foloseste mult in expresia sluga la dirloaga, literal „sluga de categorie joasa”; astazi se intelege aproape general ca „serv al cuiva care nu are rangul de a avea servi” sau „persoana care a decazut mult”. Astfel se explica faptul ca dirloaga are astazi sensul de „persoana neinsemnata” (Scriban), sau chiar „mirtoaga” (Candrea), probabil fara nici un fundament real. Totusi, in general se considera ca dirloaga „mirtoaga” este cuvint diferit de dirlog „friu”; dupa Candrea, dirloaga este legat de bg. dragla „slaba”.

CREZamANT, crezaminte, s. n. (Inv.) 1. Crezare, incredere. ◊ Loc. adv. Cu crezamant = cu adevarat, intr-adevar. ◊ Expr. A da (sau a pune) crezamant = a da crezare. A afla (sau a avea) crezamant = a se bucura de incredere, a fi crezut. 2. intelegere, fata de cineva sau de ceva; consideratie, mila. – Crede + suf. -amant.

A SE IMPACA ma impac intranz. 1) A restabili raporturile de prietenie; a se impaciui. S-au ~at dupa un conflict. 2) pop. A ajunge la o intelegere; a cadea de acord; a conveni; a se invoi. ~ cu gandul. ◊ ~ cu ceva a se obisnui; a se deprinde. 3) A trai in buna intelegere. Ei se impaca bine. /in + lat. pacare

LIMPEDE ~zi adj. 1) (despre lichide) Care este lipsit de orice impuritati; curat; straveziu. Apa ~. 2) (despre cer, atmosfera) Care este fara nori; senin. 3) (despre ochi, privire) Care reflecta curatenie sufleteasca; curat; luminos. 4) (despre sunete, voce) Care se aude bine; cu o sonoritate deosebita; argintiu; cristalin. 5) (despre minte, judecata) Care intelege bine lucrurile; lucid. 6) (despre idei, ganduri) Care este clar, usor de inteles; clar; inteligibil; accesibil. Raspuns ~. ♦ ~ ca buna ziua care nu are nevoie de nici un fel de explicatii; clar. /<lat. limpidus

PERDEA ~ele f. 1) Bucata de tesatura care se atarna la ferestre (uneori la usi, la paturi etc.) in scop decorativ sau pentru a ascunde ceva vederii. ◊ A avea ~ la ochi a) a nu observa; b) a nu intelege ceva. A pune cuiva ~ (sau ~ele) la ochi a impiedica pe cineva sa inteleaga corect lucrurile. A-i lua cuiva ~eaua de pe ochi a face pe cineva sa inteleaga lucrurile asa cum se prezinta ele in realitate. Cu ~ a) in mod indirect; b) cuviincios. Fara ~ a) in mod direct; b) necuviincios; obscen. 2) Fasie continua de vegetatie (arbori, tufari) menita sa protejeze culturile agricole sau drumurile. 3) fig. Factor ce impiedica vederea. ~ de ceata. ~ de fum. 4) pop. Boala de ochi care se manifesta prin opacifierea cristalinului; cataracta. 5) Adapost de iarna pentru oi. [Art. perdeaua; G.-D. perdelei] /<turc. perde

ROMANIA 1. Denumire conventionala data de lingvisti si istorici terit. pe care sunt raspandite limbile si popoarele romanice; denumirea dateaza inca de la sfarsitul Antic., cand prin Romania se intelegea, in opozitie cu Barbaria, un terit. stapanit de romani au, mai tarziu. locuit de o populatie romanizata. 2. Denumire a Imp. Roman, Imp. Bizantin si apoi a Imp. Latin de Constantinopol (1204-1261).

LUCID, -A, lucizi, -de, adj. Care are o minte clara, patrunzatoare, care este constient de realitate, care intelege si exprima clar lucrurile. ♦ (Adverbial) In deplinatatea facultatilor mintale, constient; rational; treaz. – Din fr. lucide.

LamURI, lamuresc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A ajuta pe cineva sa inteleaga sau a intelege, a ajunge sa inteleaga ceva. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o concluzie, la intelegerea unui lucru in urma unei discutii in care s-au dezbatut aspectele neclare, contradictorii. 2. Tranz. A face sa fie clar, inteles de cineva; a clarifica, a deslusi. ♦ Refl. A deveni limpede, clar, explicit pentru cineva. 3. Refl. (Despre obiecte) A aparea vederii in mod distinct; a se contura cu claritate. 4. Tranz. si refl. (Inv.) A face sa devina sau a deveni curat, lipsit de corpuri straine, pur. – Din lamura.

IMPACA vb. 1. (livr.) a (se) reconcilia, (pop.) a (se) impaciui, (inv.) a (se) aseza, a (se) paciui. (S-au ~ dupa conflict.) 2. a concilia, (pop.) a invoi. (A ~ divergentele.) 3. v. intelege. 4. v. satisface. 5. v. calma. 6. v. deprinde.

LES BEAUX ESPRITS SE RENCONTRENT (fr.) spiritele alese se intalnesc – Mintile subtile se inteleg pe planul ideilor sau ajung independent la aceleasi adevaruri. Expresia are si un sens ironic.

ABSTRACT, -A, abstracti, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care rezulta din separarea si generalizarea insusirilor caracteristice ale unui grup de obiecte sau de fenomene; care este considerat independent, detasat de obiecte, de fenomene sau de relatiile in care exista in realitate. ◊ Loc. adv. In abstract = pe baza de deductii logice, teoretice, fara legatura cu datele sau cu faptele concrete. 2. Adj. Conceput in mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de inteles din cauza lipsei de ilustrari concrete. 3. S. n., adj. (Cuvant) care are sens abstract (1). ♦ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb si exprima actiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait.

ELOCVENT, -A, elocventi, -te, adj. Care are darul de a expune frumos si convingator. ♦ (Adesea adverbial) Plin de inteles; graitor, demonstrativ, expresiv, semnificativ. – Din fr. eloquent, lat. eloquens, -ntis.

PRINSOARE s. v. acord, aranjament, arest, arestare, avere, avut, avutie, bogatie, bun, captivitate, capturare, catusa, chinga, combinatie, contract, conven-tie, inchisoare, intelegere, invoiala, invoire, legamant, mijloace, ocna, pact, penitenciar, prindere, prins, prizonie-rat, puscarie, situatie, stare, temnita, tranzactie.

A SE UITA ma uit intranz. 1) A-si indrepta privirea spre cineva sau ceva (pentru a vedea); a privi. ◊ ~ chioras a privi cu banuiala, dusmanos. ~ cu ochi buni a simpatiza. ~ in gura cuiva a fi atent la spusele cuiva; a da ascultare (mecanic) sfaturilor cuiva. ~ lung la cineva a) a privi cu banuiala, cu neincredere; b) a examina indeaproape pe cineva. ~ in pamant a) a nu dori sa vada pe cineva; b) a-i fi rusine sa priveasca in ochii cuiva. ~ unul la altul a) a face schimb de priviri, dand ceva de inteles; b) a comunica ceva numai prin priviri. 2) (in constructii negative) A avea in vedere; a tine cont; a cauta. ◊ Nu te uita la el nu-l asculta, nu-i urma exemplul. A nu ~ la cineva a) a nu raspunde la dragostea cuiva; a refuza orice relatii cu cineva; b) a ignora pe cineva. /<lat. oblitare

CONSTIINTA s.f. 1. Forma cea mai inalta, proprie omului, de reflectare a realitatii obiective, produs al materiei superior organizate -creierul uman- si al vietii sociale. ♦ Ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzand senzatii, perceptii, reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. 2. Faptul de a-si da seama; intelegere. ◊ Constiinta sociala = viata spirituala a societatii ca reflectare a vietii ei materiale; constiinta de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. Sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ◊ Proces de constiinta = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale.; mustrare de constiinta = remuscare. 4. Libertate de constiinta = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. [Pron. -sti-in-. / < fr. conscience, cf. lat. conscientia, dupa stiinta].

CONSTIINTA s. f. 1. forma cea mai evoluata, proprie omului, de reflectare psihica a realitatii obiective prin intermediul senzatiilor, perceptiilor si gandirii, sub forma de reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. ◊ gandire, spirit. 2. faptul de a-si da seama; intelegere. ♦ ~ sociala = ansamblul conceptiilor etc. unei societati ca reflectare a vietii ei materiale; ~ de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ♦ proces de ~ = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale; mustrare de ~ = remuscare. 4. libertate de ~ = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. (< fr. conscience, lat. conscientia)

INGADUI, ingadui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a incuviinta, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lasa sa... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se invoi, a se intelege unul cu altul, a trai in armonie. 2. Tranz. si intranz. (Pop.) A avea rabdare; a astepta; a da ragaz; a amana, a pasui. ♦ (Reg.) A intarzia, a zabovi. [Prez. ind. si: ingaduiesc] – Din magh. engedni.

BA² adv. 1) Nicidecum; nu. Ai fost la scoala? – Ba. 2): Ba bine ca nu evident ca da; se intelege ca da. /<bulg., sb. ba

PROBLEMA ~e f. 1) Chestiune teoretica sau practica care poate fi rezolvata pe baza anumitor cunostinte si rationamente. ~ de aritmetica. ~ de sah. 2) Obiect de care se ocupa autorul unei lucrari sau al unei expuneri; tema. 3) Situatie care are aspecte discutabile. 4) Afacere care necesita rezolvare; chestiune; treaba; lucru. 5) Lucru greu de inteles sau de rezolvat. [G.-D. problemei] /<fr. probleme, lat. problema

BOBILNA 1. Com. in jud. Cluj, la poalele dealului omonim, pe riul Oltpret (afl. al Somesului); 2.105 loc. (1991). Pina in 1957 s-a numit Oltpret. Biserica de lemn (sec. 17). 2. Rascoala de la ~, mare rascoala antifeudala din Transilvania (1437-1438). Taranii rasculati au ridicat pe dealul B. o tabara dupa model husit si au infrint (iun. 1437) armata nobililor, obtinind satisfacerea unor revendicari sociale, economice si politice. Categoriile privilegiate au incheiat in sept. 1437 Unio trium nationum impotriva taranilor rasculati; ostilitatile sint reluate si are loc lupta de la Apatiu, incheiata nedecis; se ajunge la o noua intelegere (oct. 1437), care insa anula o parte din succesele obtinute anterior. In nov. rasculatii ocupa orasele Aiud si Cluj si, probabil, Dejul si Turda; in a doua jumatatea lunii dec. 1437 – inceputul lui ian. 1438 Clujul, centrul de rezistenta al taranimii rasculate, este reocupat de nobili si rascoala este infrinta.

VENI vb. v. angaja, avea, baga, cadra, cadea, cantari, conveni, corespunde, costa, cuveni, decurge, face, fi, intra, incadra, intelege, invoi, merge, potrivi, preface, proveni, reiesi, reveni, rezulta, schimba, tocmi, transforma, urma, vari.

INCURCAT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A INCURCA si A SE INCURCA. 2) (despre drumuri, strazi etc.) Care are multe cotituri, intorsaturi. 3) si adverbial (despre idei, actiuni etc.) Care este greu de inteles, de urmarit. Poveste ~ta. 4) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care nu se simte liber in actiuni. /v. a (se) incurca

sovon (-oane), s. n. – 1. Val. – 2. (Trans., Bucov.) Giulgiu. – Var. savon, zovon, zavon. Origine indoielnica. Din ngr. σάβανον „giulgiu” (Cihac, II, 713), cf. alb., bg., rus. savan pare dificila fonetic. Ar putea fi contaminat cu zabun, mai ales ca Scriban da diferite sensuri cu intelesul de „imbracaminte”. – Der. (in)sovoni, vb. (a se voala, a se acoperi cu un val).

CONTRAPUNCT ~e n. 1) Tehnica muzicala de suprapunere a doua sau a mai multor melodii, avand fiecare un caracter independent, dar care impreuna pot forma un tot organic. 2) Melodie cu inteles expresiv propriu, cantata in cadrul unei lucrari muzicale concomitent cu tema ei de baza. 3) Stiinta care studiaza regulile combinarii melodiilor in cadrul unei compozitii. /<it. contrappunto

INTERMEDIAR² ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Persoana care mijloceste o intelegere intre doua parti; mijlocitor; mediator. 2) Persoana care mijloceste afaceri comerciale; samsar; comisionar. [Sil. -di-ar] /<fr. intermediaire

EVOLUTIONISM s.n. 1. (Fil.) Conceptie potrivit careia schimbarile si transformarile evolutive din univers si, in special, din lumea vie, sunt obiectiv necesare, avand un caracter istoric. 2. Evolutionism plat = conceptie mecanicista, nestiintifica, care reduce dezvoltarea la o evolutie inteleasa exclusiv ca acumulare cantitativa. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. evolutionnisme].

BASCA¹ adv. 1. Despartit, deosebit, separat. Pensia e basca, o am dupa legea a veche (CARAGIALE). 2. In chip deosebit; altfel. Una vorbim si basca ne intelegem (CARAGIALE). – Tc. baska.

PERCEPTIE, perceptii, s. f. 1. Proces psihic prin care obiectele si fenomenele din lumea obiectiva care actioneaza nemijlocit asupra organelor de simt sunt reflectate in totalitatea insusirilor lor, ca un intreg unitar; imagine rezultata in urma acestei reflectari; p. ext. facultatea de a percepe fenomenele lumii exterioare; intelegere, cunoastere. 2. (In trecut) Institutie care incasa impozitele sau taxele oficiale; cladire, birou in care isi avea sediul aceasta institutie, ♦ Incasarea unui impozit sau a unei taxe oficiale. – Din lat. perceptio, fr. perception.

SENS s. I. 1. (LINGV.) acceptie, continut, insemnare, inteles, semnificatie, valoare, (rar) semantica, semantism, (inv.) noima, simt, talc. (~ul unui cuvant.) 2. v. semnificatie. 3. coerenta, logica, noima, sir. (Vorbeste fara ~.) 4. justificare, logica, motivare, noima, ratiune, rost, temei. (Nu vad ~ul acestei decizii.) 5. inteles, mesaj, semnificatie, talc, (inv.) socoteala. (~ul adanc al unei poezii.) 6. semnificatie, talc, (fig.) pret. (Iscat-am frumuseti si ~uri noi.) 7. v. scop. 8. importanta, insemnatate, semnificatie, valoare, (fig.) pret. (~ul actului Unirii.) II. 1. directie, parte. (In ce ~ o iei?) 2. directie, latura, parte. (Din toate ~urile veneau spre noi.) 3. cale, directie, linie. (Ce ~ va urma aceasta dezvoltare?) 4. directie, linie, orientare. (~ul luat de un fenomen.) 5. chip, fel, gen, maniera, mod, (rar) spirit. (Se pot face si alte observatii in acelasi ~.)

NOIMA ~e f. 1) inteles adanc, ascuns; talc. ◊ Cu ~ a) cu inteles; logic; b) in mod intelept. Fara (nici o) ~ a) fara sens; b) prosteste. A nu avea (nici o) ~ a fi lipsit de sens; a fi absurd. 2) Destinatie a unui lucru in functie de utilitatea acestuia; rost; sens. 3) inv. Imagine reprezentand ceva in mod conventional. /<ngr. noima

TALC ~uri n. 1) inteles profund, ascuns; noima; subinteles. ◊ Om cu ~ om priceput. Fara ~ fara noima; fara rost. A nu avea nici un ~ a fi complet lipsit de sens. 2) Invatatura exprimata alegoric; poveste moralizatoare; parabola. ◊ A vorbi in ~uri a vorbi figurat; a vorbi in pilde. /<sl. tluku

BUNAVOINTA s. 1. afectiune, c**********e, prietenie, (livr.) afabilitate, (fig.) caldura. (N-am simtit ~ lui obisnuita.) 2. amabilitate, atentie, prietenie, solicitudine. (Ne-a aratat multa ~.) 3. v. serviabilitate. 4. v. amabilitate. 5. ingaduinta, intelegere, marinimie, mila, (inv. si pop.) milostenie, (inv.) priinta, (turcism inv.) musaadea. (Cu ~ lui.) 6. ravna, silinta, sarg, zel, (inv.) proeresis. (Arata destula ~, dar nu putea realiza mai nimic.)

DIFICIL adj., adv. 1. adj. anevoios, greu, (pop.) ostenitor, (inv. si reg.) ostenicios. (O treaba ~.) 2. adj. anevoios, delicat, gingas, greu, (fig.) ingrat. (Are o misiune ~.) 3. adj. v. anevoios. 4. adj. complicat, greu. (O problema ~ la matematica.) 5. adv. anevoie, greu. (~ de inteles.) 6. adj. anevoios, greoi, (astazi rar) silnic. (Un mers ~.) 7. adj. greu, pretentios. (Un text ~.) 8. adj. v. mofturos. 9. adj. v. pretentios. (O planta ornamentala ~.)

CUGET ~e n. 1) Capacitatea de a gandi; gandire. 2) Sentimentul responsabilitatii morale; constiinta. ◊ A-l mustra pe cineva ~ul, a avea mustrari de ~ a fi chinuit de remuscari. 3) Facultate a omului de a gandi si de a intelege sensul si legatura fenomenelor; intelect; minte; ratiune; judecata. /v. a cugeta

RamASAG ~uri n. intelegere intre persoane care, sustinand lucruri contrare, se obliga sa dea o compensatie materiala celui ce va avea dreptate; pariu; prinsoare. A castiga un ~. /ramas + suf. ~sag

cris interj. – Exprima o admiratie amestecata cu invidie. Cuvint obscur, pe care dictionarele il clasifica de obicei ca adj., cu sensul de „bogat, fericit, de invidiat”. Aceasta acceptie nu pare sigura, si banuim ca se datoreaza influentei inconstiente a etimonului care s-a propus. Toate exemplele care se aduc par a indica o interj. S-a incercat sa se explice printr-o aluzie, de altfel imposibila, la bogatiile lui Cressus (Seineanu, Semasiol., 172; Cihac; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 207), sau la nisipurile aurifere ale riului Cris, din Transilvania (Tiktin; cf. Iorga, Revista istorica, XXVI, 88). DAR il pune in legatura cu sl. krizi „cruce”, adaugind ca legatura intre ideea de „cruce” si cea de „fericire” este fireasca in conceptia crestina. Credem ca legatura cu sl. krizi este sigura, dar trebuie inteleasa ca o blasfemie aproape pe fata; se stie, de altfel, ca multe expresii injurioase din rom. au o nuanta de admiratie, de invidie si chiar de afectiune.

ODI PROFANUM VULGUS (lat.) urasc multimea ignoranta – Horatiu, „Ode,” III, 1, 4. Poetul tine ca opera sa sa fie apreciata numai de cunoscatori. Cuvintele au capatat un sens ironic, desemnand infatuarea scriitorilor care cred ca este injositor pentru ei sa fie intelesi de oricine.

Deucalion 1. Fiul lui Prometheus. S-a casatorit cu Pyrrha, fiica lui Epimetheus si a Pandorei. In epoca de bronz, cind Zeus a pus la cale sa nimiceasca semintia umana dezlantuind potopul, el a hotarit sa-i crute numai pe Deucalion si pe Pyrrha, singurii oameni drepti si cucernici de pe pamint. Sfatuiti de Prometheus, cei doi au construit o corabie, cu care au plutit noua zile si noua nopti pe apa. In cea de-a noua zi, dupa ce potopul se sfirsise, ei au coborit de pe corabie in muntii Thessaliei. Dorind sa reinvie neamul omenesc, Deucalion l-a rugat pe Zeus sa-l ajute. Zeus i-a poruncit sa arunce peste umar in urma lui oasele mamei lui. Prin mama, Zeus a inteles glia strabuna. Pricepind tilcul vorbelor lui si socotind ca oasele pamintului sint pietrele, Deucalion si Pyrrha au facut intocmai: au aruncat inapoia lor, peste umar, pietrele intilnite in cale. Din pietrele aruncate de Deucalion au rasarit de indata barbati, din cele aruncate de Pyrrha – femei. 2. Fiul regelui Minos cu Pasiphae. Era prieten cu Theseus si a participat la vinatoarea mistretului din Calydon.

Baucis, taranca din Phrygia de conditie umila, casatorita cu Philemon, alaturi de care a trait toata viata in cea mai armonioasa intelegere. Odata, pe cind Zeus si Hermes cutreierau tinutul sub chipul si infatisarea a doi calatori, ei le-au dat gazduire in modestul lor bordei. Drept multumire zeii le-au transformat locuinta intr-un templu maret si le-au fagaduit sa le indeplineasca orice dorinta. Cum Philemon si Baucis au cerut sa nu se desparta niciodata, voia le-a fost indeplinita. Dupa ce au trait pina la adinci batrineti, au murit in aceeasi zi si au fost transformati, dupa moarte, in doi copaci, asezati unul linga altul, la intrarea templului.

SARADA, sarade, s. f. Un fel de ghicitoare in versuri sau formata din cifre simbolice, desene, care propune aflarea unui cuvant cu ajutorul partilor sau silabelor lui, fiecare dintre acestea avand o semnificatie proprie. ◊ Expr. A vorbi in sarade = a vorbi cu aluzii, enigmatic, putin inteligibil. ♦ Lucru greu de inteles, neclar. – Din fr. charade.

PRICEPE, pricep, vb. III. 1. Tranz. A intelege, a patrunde ceva cu mintea. ♦ Refl. (Reg.) A se dumeri, a se lamuri (asupra unui lucru). 2. Refl. A avea cunostinte intr-o materie, intr-un domeniu; a dovedi iscusinta, indemanare, experienta intr-o actiune, intr-o situatie; a fi capabil, in stare sa faca ceva. – Lat. percipere.

PRICEPUT, -A, priceputi, -te, adj. 1. Care are cunostinte numeroase, care are o pregatire temeinica intr-un domeniu; capabil; iscusit, abil. ♦ Care exprima pricepere, intelepciune. 2. (Rar) Care poate fi (usor) inteles, patruns cu mintea; accesibil inteligentei. – V. pricepe.

DUMERI vb. 1. a intelege, a se lamuri, a pricepe, a sti, (reg.) a se nadai, (fag.) a se trezi. (Tot nu te-ai ~ ce-am vrut sa-ti spun?) 2. v. lamuri.

PARIU ~ri n. intelegere intre doua sau mai multe persoane, care sustin lucruri contrare, ce-l obliga pe cel care nu va avea dreptate sa dea o compensatie materiala (de obicei baneasca) celuilalt; ramasag; prinsoare. /<fr. pari

PRINSOARE ~ori f. 1) intelegere intre doua (sau mai multe) persoane care sustin lucruri contrare, ce-l obliga pe cel care nu va avea dreptate sa-i dea o compensatie materiala (de obicei baneasca) celuilalt; ramasag; pariu. 2) inv. pop. Loc unde sunt inchisi cei lipsiti de libertate. 3) rar Capcana de prins pasari sau animale. /prins + suf. ~oare

SEMIAUXILIAR adj., s. n. (verb) avand rol sintactic asemanator cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care da actiunii verbului „ajutat” o nuanta modala, izvorata din intelesul sau lexical. (< fr. semi-auxiliaire)

URS ursi m. 1) Mamifer omnivor, de talie mare, greoi si masiv, cu blana deasa, de obicei de culoare bruna, cu botul alungit si coada scurta. ◊ ~ alb (sau polar) urs cu blana alba raspandit in regiunile arctice. A se aduna (sau a se uita) ca la ~ a se aduna multa lume sa priveasca ceva neobisnuit. De cand avea ~ul coada din timpuri foarte indepartate. ~ul nu joaca de voie, ci de nevoie constrangerea e necesara pentru acei care nu inteleg de buna voie (ca trebuie sa faca ceva). Cum merge ~ul la deal incet si apasat; greoi. Mierea-~ului planta erbacee de padure, avand tulpina e****a, slab ramificata, cu frunze late, paroase si cu flori mici, rosii, violacee sau albe. 2) fig. Om greoi si matahalos. ◊ A trai ca ~ul in barlog a evita societatea; a duce un mod de viata retras. 3) reg. Bot de mamaliga cu branza in mijloc; cocolos; bulz. /<lat. ursus

OMONIM, -A adj. Care are acelasi nume, cu acelasi nume. // s.n. 1. (Lingv.) Cuvant asemanator ca forma (aspect grafic, pronuntare etc.) cu altul, dar deosebit ca inteles. 2. (Rar) Persoana care poarta acelasi nume cu altcineva. 3. Joc care cere dezlegatorului sa gaseasca un cuvant cu mai multe intelesuri fara a i se schimba nici grafia literala, nici accentul. // s.m. si f. (Rar) Cel care poarta acelasi nume cu altcineva. [Cf. fr. h******e, lat. h*******s, gr. h*******s < h***s – asemanator, onoma – nume].

PAREA, par, vb. II. Intranz. si refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparenta de... ◊ Loc. vb. A-i parea (cuiva) bine = a se bucura. A-i parea (cuiva) rau = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare ca = parca¹. ◊ Expr. Pe cat se pare = pe cat se vede, pe cat se intelege. (Rar) (Impers., introduce o propozitie subiectiva) Parea ca ma aflam intr-un mare oras. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atentia, a impune. 2. A avea impresia, a-si inchipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a gasi. 3. A se insela; a i se nazari. [Var.: (rar) pare vb. III] – Lat. parere.

TAOISM s. n. Curent in filozofia chineza veche bazat pe actiunea de tao „drum, cale”, inteleasa ca ordine universala, proprie fenomenelor naturii, vietii sociale si gandirii omenesti; religie chineza care a existat pana in sec. XVII si care a avut la baza aceasta conceptie. [Pr.: ta-o-ism. – Var.: daoism s. n.] – Din fr. taoisme.

CRUTA, crut, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsa); a se indura de..., a avea mila. ◊ Expr. A cruta viata cuiva = a lasa pe cineva in viata (dupa ce-i fusese hotarata moartea). 2. A trata (pe cineva) cu intelegere; a menaja. ♦ A pazi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Inv.) A se codi, a ezita. – Et. nec.

ETIMOLOGIE s.f. 1. Ramura a lingvisticii care se ocupa cu istoria cuvintelor, stabilind originea si evolutia formei si a sensului lor. 2. Explicare istorica a sensului si a formei unui cuvant. ♦ Etimon. ◊ Etimologie populara = modificare a unui cuvant sub influenta unui alt cuvant mai cunoscut, cu care are asemanari si de la care s-ar putea crede ca deriva; etimologie multipla = explicarea originii unui cuvant prin toate etimoanele probabile. [Gen. -iei. / cf. fr. etymologie, lat., gr. etymologia – studiul intelesului adevarat < etymos – adevarat, logos – studiu].

TRIPLA intelegeRE (ANTANTA), denumire a blocului militar si politic, format in anii 1904-1907 de Marea Britanie, Franta si Rusia. In cursul primului Razboi Mondial i s-au alaturat si alte state. Era indreptata impotriva Triplei Aliante.

cam adv. – Putin, aproximativ, aproape; indica faptul ca o anumita afirmatie nu trebuie inteleasa in sensul sau strict, ci cu o oarecare restringere. Lat. quam (Cipariu, Gram., 128; Cihac; REW 6928; Meyer-Lubke, Rom. Gramm., III, 202). Dupa Puscariu 264, s-ar explica mai bine prin lat. quam magis, al carui rezultat normal ca mai (mr. cama) s-ar fi redus ulterior la cam. Spitzer, Mitt. Wien, 140, a atras atentia asupra corespondentei cu ngr. ϰἄν ‹ ϰαi ἄν (in expresia ca ϰάμποσος „destul de mare”, ϰάπως „oricare” etc.), fara a putea preciza insa daca modismul este propriu rom. sau ngr.

BABEL, Turnul ~ (in „Vechiul Testament”), turn gigantic pe care urmasii lui Noe au vrut sa-l inalte pina la cer. Constructia s-a oprit pentru ca Dumnezeu a incurcat limbile constructorilor, facindu-i sa nu se mai poata intelege intre ei. Simbolul confuziei.

POPULAR, -A, populari, -e, adj. 1. Care apartine poporului, privitor la popor, care provine din popor. ♦ Care este alcatuit din oameni din popor si lucreaza pentru popor. 2. Creat de popor; specific unui popor, caracteristic culturii lui. 3. Care este facut pentru popor, creat pentru necesitatile poporului; accesibil tuturor. ♦ (Despre expuneri, prelegeri, lucrari) Care poate fi inteles cu usurinta de oricine; simplu, natural. 4. Care este iubit de popor, care se bucura de simpatia, de consideratia opiniei publice; p. ext. cunoscut de toti. ♦ Care are o comportare prietenoasa, c******a, atenta fata de toata lumea. – Din fr. populaire.

AIEVEA adv. I. Adv. 1. In realitate. intelese... ca... tot ce i se intampla nu-i in vis, ci aievea (CARAGIALE) ♦ Cu adevarat, intr-adevar. Credeam aievea in basmul Cosanzenei (BENIUC) ♦ Ca si cum ar fi sau s-ar intampla in realitate. Inchise ochii si-l vazu pe Mitrea aievea in fata (SADOVEANU) ♦ (Adjectival) Real, palpabil, concret. 2. In vazul tuturor, pe fata; deschis. ♦ Limpede, lamurit. [Var.: aieve adv.] – Slav (v. sl. jave, bg. jave).

avint (avinturi), s. n. – Pornire, elan, insufletire. Din vint, cu prep. adv. a-. Daca aceasta ipoteza nu este gresita, avint trebuie sa fi fost la inceput inteles ca adv. (aceasta valoare nu apare in niciun text cunoscut, dar este cert ca acest cuvint nu apare in texte anterioare sec. XIX, si nici in dialecte). Constructia ar fi identica, deci, cu acasa, afund, aminte etc; expresia a da avint poate fi foarte bine interpretata a da a vint. Apoi, cuvintul fiind simtit ca un s., s-a putut deriva de la el vb. avinta, formatie probabil artificiala si moderna, motivata de paralelismul fr. elan-elancer, germ. Schwung-schwingen. Dupa DAR, avint este formatie postverbala de la avinta, si acesta este o compunere interna, pe baza lui vint. Der. avinta, vb. (a impinge, a lansa, a arunca).

CONSTIINTA ~e f. 1) Forma de reflectare psihica a realitatii, proprie oamenilor, produs al activitatii creierului uman. 2) Capacitate de intelegere; simt de raspundere; cuget. ◊ ~ morala capacitate de autocontrol si de autoapreciere din punct de vedere moral a actiunilor savarsite. Mustrare de ~ parere de rau; remuscare. A fi fara ~ a nu avea scrupule. 3): Libertate de ~ dreptul de a se bucura de o deplina libertate in ceea ce priveste convingerile religioase, filozofice etc. [G.-D. constiintei; Sil. -sti-in-] /<fr. conscience, lat. conscientia

basoldina (basoldine), s. f. – Femeie grasana, umflata. – Var. baso(a)ld(in)a, baserdina, basoldie, besoandra. Origine obscura. Este cuvint expresiv, modificat in mod capricios prin false analogii, si bazat pe un prim element usor de distins: vb. a basi (Tiktin, DAR); tig. basav „a cinta la un instrument” (Graur 126), cu semantism greu de inteles; sau mai probabil tig. bes „asaza-te”. Rezultatul pare a fi fost apropiat, prin etimologie populara, de soldie „cu solduri mari, lata in solduri”, de la sold, cf. si soldina; ar putea fi prin urmare o formatie, sau cel putin o interpretare glumeata, ca in bas-calic, bas-rachiu, bas-razes, si ar insemna „toata numai carne”, sau „umflata ca o sunca”. In besoandra este evidenta contaminarea cu basi si besnita. Scriban prefera sa plece de la rus. losadinyi „calut”.

ZGAIBA, zgaibe, s. f. ~ 4. (Cuvant de ocara) D**c. (din lat. scabere = a se scarpina, cf. alb. zgebe = raie, it. scabbia = raie; in privinta formei, cf. habeat > aiba; etimonul lat. nu a fost acceptat din cauza dificultatii semantice, daca se pleaca de la sensul de raie propriu lui scabies; dar se poate presupune ca etimonul lat. pastra de asemenea intelesul sau etimologic, de mancarime, ceea ce provoaca scarpinatul, sens ce corespunde cuv. rom.)

CASA¹ ~e f. 1) Constructie servind ca locuinta pentru oameni. ◊ De ~ produs in conditii casnice. A avea ~ si masa a fi indestulat. 2) Totalitate a bunurilor ce constituie averea unei persoane; gospodarie. 3) Incapere cu destinatie speciala intr-o cladire. ~a ascensorului. ◊ ~a mare odaie in casele taranesti destinata oaspetilor. 4) Totalitate a persoanelor inrudite care locuiesc impreuna; familie. ◊ A face ~ cu cineva a trai in intelegere; a trai cu cineva in casnicie. 5) Nume dat unor institutii, asezaminte, firme comerciale etc. ~ de cultura. ~ de odihna. ~a scriitorilor. 6) Unitate economica (de productie, de comert sau de servicii sociale), care are o conducere unica; intreprindere. [G.-D. casei] /<lat. casa

NOIMA, noime, s. f. 1. inteles, sens, continut (al unui cuvant sau enunt); rost. ◊ Loc. adj. si adv. Cu noima = logic, cu judecata; intelept, cuminte. Fara (nici o) noima = fara sens, fara judecata; prostesc, absurd. ◊ Expr. A nu avea (nici o) noima = a fi fara sens, absurd. 2. (Pop.) Menire, tel, scop; motiv, cauza. 3. (Rar) Simbol, conventie. – Din ngr. noima.

OMONIM, -A I. adj. 1. care are acelasi nume. 2. (muz.; despre relatia dintre doua tonalitati) care au aceeasi tonica, dar mod diferit. II. s. n. 1. cuvant identic ca forma si pronuntare cu un altul, dar deosebit ca sens. 2. joc care cere dezlegatorului sa gaseasca un cuvant cu mai multe intelesuri, fara a i se schimba nici forma grafica, nici accentul. II. s. m. f. cel care poarta acelasi nume cu altcineva. (< fr. h******e)

TRATA vb. I. tr. 1. a avea fata de cineva sau de ceva o anumita comportare, a se purta intr-un anumit fel. 2. a oferi unui oaspete mancare, bautura. ◊ a face cinste. 3. a duce tratative pentru a ajunge la o intelegere. 4. a dezvolta o tema stiintifica etc. 5. a supune (un corp, o substanta) actiunii unui agent oarecare in vederea unui anumit scop. ◊ a supune semintele, apa sau solul (actiunii unor agenti chimici sau fizici. II. tr., refl. a (se) supune unui tratament medical. (< it. trattare, lat. tractare)

CUNOASTE vb. 1. a pricepe, a stapani, a sti, (fam.) a vedea. (~ la perfectie mai multe meserii.) 2. a poseda, a stapani, a sti. (~ trei limbi straine.) 3. a intelege, a pricepe, a sti. (~ franceza?) 4. v. afla. 5. v. sti. 6. a (se) sti. (Ne ~ de mici; il ~ ca pe un cal breaz.) 7. v. recunoaste. 8. a (se) observa, a (se) remarca, a (se) vedea. (Se ~ ca ai fost tu aici.)

bunghi (-ghesc, -it), vb. – 1. A cerceta, a observa, a deslusi. – 2. A-si da seama, a intelege. – 3. (Refl.) A se uita cu atentie, a face ochii mari. – Var. sbunghi. Cuvint de argou, probabil din tig. bangi (f. de la bangos) „trecatoare, strunga” (Graur, BL, II, 185 si V, 222; Juilland 160). Din acelasi cuvint ar putea proveni rom. sbanghiu (var. sbanchiu, spanchiu), adj. (sasiu), cf. Graur, BL, II, 195. DAR si Vasiliu, GS, VII, 105, identifica acest cuvint cu pronuntarea moldoveneasca a bunghi, der. de la bumb. – Der. bunghiala, s. f. (atentie, pazea!).

GUST ~uri n. 1) Simt al organismului prin care percepe (cu ajutorul limbii si mucoasei bucale) proprietatile chimice ale substantei cu care vine in contact. 2) Senzatie produsa, in special de alimente, asupra mucoasei bucale si limbii. ~ sarat. ~ amar. ~ neplacut. ◊ A da de ~ (a prinde la ~) a incepe sa placa. 3) Facultate a omului de a intelege si a aprecia frumosul. ◊ Cu ~ cu simt estetic. De prost ~ a) lipsit de simt estetic; b) care produce o impresie neplacuta. 4) Preferinta deosebita pentru ceva; predilectie. ~ pentru carti vechi. ~ pentru calatorii. 5) Dorinta (nestavilita) de a avea sau de a face ceva; pofta; chef. ◊ A-i trece (sau a i se taia) cuiva ~ul pentru ceva a nu mai dori ceva. /<lat. gustus

PAI¹ adv. (Fam.) 1. (Exprima o afirmatie, o aprobare) a) Desigur, se intelege. Pai ca bine zici (SEZ.); b) se putea altfel? 2. (Exprima rezerva, ezitare) Cum sa spun? stiu eu? Ce cei pe dansul? – Pai, ce-i vrea sa-mi dai (ISPIRESCU). 3. (Exprima neincredere) Pai cine stie ce ai de gand! 4. (Exprima mirare) Pai cum, omule! [Var.: poi adv.] – Din apai (< apoi).

AER¹ s. n. 1. amestec de gaze care alcatuiesc straturile inferioare ale atmosferei. ◊ Aer lichid = aer in stare lichida, folosit in industrie. ◊ Loc. adv. La (sau in) aer (liber) = intr-un loc neacoperit, afara. ◊ Expr. A lua aer = a iesi din casa pentru a respira aer proaspat. 2. Vazduh, atmosfera. ◊ Expr. A fi (sau a se simti) ceva in aer = a exista semne ca se pregateste ceva (in ascuns). A pluti in aer, se spune despre ceva care nu se sprijina pe realitate. ♦ Clima, climat. 3. Infatisare, aspect, expresie, fizionomie. ◊ Expr. A avea aerul ca... (sau sa...) = a da impresia ca... A-si da (sau a-si lua) aere = a lua o atitudine de superioritate; a se ingamfa, a se fali. [Pl.: (in expr.) aere] – Lat. aer, aeris (si cu intelesurile fr. air).

biblie f. (vgr. biblos, carte [carte pin excelenta], dim. biblion, pl. biblia). Colectiune de carti sfinte (sfinta scriptura) care cuprinde Testamentu Vechi si Nou. Cel vechi cuprinde trei grupe de carti (Pentateucu, Profetii, Agiografii), relative la religiunea, istoria si institutiunile si obiceiurile Jidanilor. Cel nou contine cele patru Evanghelii, Faptele Apostolilor, Epistolele si Apocalipsu; el a fost scris intii pe greceste, afara de Evanghelia lui Matei, care a fost pe limba ebraica. Supt Ptalemeu Filadelfu, Testamentu Vechi a fost tradus pe greceste de 72 de Jidani invatati; traducerea lor e cunoscuta supt numele de Septuaginta. In secolul IV, Biblia intreaga a fost tradusa pe latineste de Sfintu Ieronim; aceasta traducere, singura admisa in biserica catolica, se numeste Vulgata, iar pe romaneste s’a tradus la 1688 din ordinu domnului Serban Cantacuzino. Traducerea numita Septuaginta are mai multe opere considerate de Jidani ca apocrife, intre altele cele cinci carti ale Macabeilor, din care cele doua dintii is admise de biserica catolica ca autentice. Se numeste exegeza biblica studiu Bibliii din punctu de vedere al interpretarii intelesului. Fig. Cartea cea mai insemnata a unei literaturi.

2) car n., pl. e si (est) a (lat. carrus si carrum, cuv. galic; it. sp. pg. carro, pv. car, fr. char). Un fel de vehicul de dus lucruri grele, foarte intrebuintat de taranii Romani, care injuga la el boi. Continutu unui car: un car de fin. Est. Tintar. Constelatiunea ursei: caru mare si caru mic (cu acest inteles si lat. [in glose], sp. si pg. [V. ursa]). Car de triumf, caru in care intrau solemn in vechea Roma generalii triunfatori [!]. Car funebru, dric, patasca (in stilu inalt). A merge ca cu caru cu boi, a merge foarte incet. A avea cu caru, a avea din belsug. A cauta acu in caru cu fin, a cauta un lucru mic intr´o imensitate. V. carulean.

narui (-uesc, naruit), vb. – 1. A cadea, a se prabusi. – 2. A se ruina. Origine suspecta. Pare sa fie in loc de noroi „a se umple de noroi”, caz in care sensul primitiv ar fi cel de „a egala”, cf. megl. muruies „a nivela solul pardosit”. Cf. si fraze ca au murit multi oameni, cit nu-i puteau ingropa, si-i aruncau prin gropi de-i naruiau (Neculce) sau naruiau muntii in mina de-i facea tarina (Creanga), unde sensurile glosate mai sus nu par sa se potriveasca (in primul ex. se poate intelege „a nivela” sau „a acoperi cu pamint”, iar in al doilea, „a farimita”). Der. din sl. rinati „a impinge” (Cihac, II, 305), din sl. nyrąti „a se scufunda” (Scriban) sau din lat. ruere (Tiktin) nu pare posibila. – Der. naruiala, s. f. (prabusire a unui zid); naruitura, s. f. (ruina).

CONTRACT s.n. 1. Conventie (scrisa) prin care doua sau mai multe parti se obliga reciproc la ceva. ◊ Contract de munca = intelegere potrivit careia cineva se obliga sa presteze o anumita munca in schimbul unei retributii; contract colectiv (de munca) = conventie scrisa incheiata de o institutie sau de o intreprindere cu muncitorii si functionarii repectivi, reprezentati prin comitetul sindicatului. 2. Contract social = teorie idealista potrivit careia statul ar fi aparut ca urmare a unei conventii prin care oamenii renuntau de bunavoie la drepturile lor „naturale” in folosul unui organ suprem, care se obliga sa le apere viata, securitatea si proprietatea. [Pl. -te, -turi. / < lat. contractus, cf. fr. contrat].

TRATA vb. I. 1. tr. A avea fata de cineva sau de ceva o anumita comportare, a se purta intr-un anumit fel. 2. tr., refl. A (se) supune unui tratament. 3. tr. A oferi unui oaspete mancare, bautura. ♦ A face cinste. 4. tr. A discuta, a duce tratative pentru a ajunge la o intelegere. 4. tr. A dezvolta o tema stiintifica, literara etc. 6. tr. (Tehn.) A supune (un corp, o substanta) actiunii unui agent oarecare in vederea unui anumit scop. ♦ (Agr.) A supune semintele sau solul actiunii unor agenti chimici sau fizici. [< it. trattare, cf. fr. traiter < lat. tractare].

SARDEA, sardele, s.f. (Iht.) Peste marin, numit si sardina (pl. sardine), din subordinul clupeizi, din care fac parte si heringul, sprotul, hamsia si scrumbia, foarte asemanatoare unele cu altele in anumite stadii de dezvoltare. Sardeaua este de culoare alba-albastra-verde, atinge o lungime de 18-25 cm, iar la maturitate are corpul gros si carnea foarte grasa (Sardina pilchardus). Pestele matur se comercializeaza ca pilchard. Pestii de max. 16 cm apar in comert sub forma de conserve de sardine, dar acestea contin adesea si heringi de mici dimensiuni sau sprot. Prin sardela (pl. sardele) sau sardeluta se intelege, de obicei, hamsia, si nu niste sardine de mici dimensiuni.

A SE APROPIA ma apropii intranz. 1) A se deplasa sau a se situa mai aproape (de cineva sau de ceva). ~ de foc. ◊ A nu se putea apropia de ceva a fi inaccesibil ceva pentru cineva. A nu se putea apropia de cineva a nu putea gasi limba comuna cu cineva; a nu se putea intelege cu cineva. 2) A veni in curand; a fi aproape; a cadea. Vara se apropie. 3) A ajunge aproape de un anumit moment; a fi pe punctul de atingere. ~ de rezultatul scontat. 4) fig. (despre persoane) A stabili relatii apropiate; a deveni prieten (cu cineva); a se imprieteni. 5) fig. A avea trasaturi comune; a fi deopotriva; a se asemana; a semana; a se potrivi. /<lat. appropiare

A ARATA arat 1. tranz. 1) (fiinte, obiecte etc.) A expune intentionat vederii; a lasa sa se vada. 2) (lucruri, valori etc.) A face sa fie vazut printr-un gest, semn etc.; a indica. ~ greselile de punctuatie. ~ cararea. Termometrul arata zero grade. ◊ ~ cu degetul pe cineva a) a desconsidera; b) a vorbi de rau in mod direct despre cineva. ~ usa cuiva a da afara dintr-un local pe cineva. 3) fam. A pune in fata; a prezenta; a infatisa. ~ legitimatia. ~ un bolnav medicului. 4) A face sa inteleaga; a explica; a lamuri. ~ cum se rezolva problema. 5) A adeveri prin rationamente sau prin fapte concrete; a dovedi; a demonstra; a proba. El vrea sa arate ce stie. A-si ~ curajul. ◊ Ti-oi arata eu! te-oi invata eu minte! 6) A face sa se arate. 2. intranz. A avea o anumita infatisare. ~ bine. ~ cam bolnav. /<lat. arrectare

ISTORICISM (‹ fr.) s. n. (FILOZ.) Conceptie aparuta in Germania (sec. 19) potrivit careia istoria este elementul esential al intelegerii si explicarii fenomenelor umane, intelegere care trebuie sa fie empatica, deoarece aceste fenomene sunt expresii unice ale gandirii, vointei si sentimentelor umane. Pentru Fr. Meinecke, perspectiva istoricista ingaduie inlocuirea abordarii generalizatoare, cu o abordare particularizanta. Karl R. Popper nu acorda i. statutul de discurs stiintific si respinge posibilitatea unor predictii istorice, care s-ar obtine descoperind „ritmul”, „legile” sau „tendintele” evolutiei istoriei.

A CUNOASTE cunosc tranz. 1) (aspecte ale vietii materiale sau spirituale) A poseda in memorie pe baza experientei sau a studiului; a sti. ~ orasul. ~ o limba. ~ opera unui scriitor. ◊ ~ viata (sau lumea) a avea mare experienta de viata. 2) (persoane) A sti din diferite puncte de vedere. Il cunosc de mic copil. ◊ A nu ~ moarte a) a fi durabil; b) a lasa o amintire vie. 3) (fiinte, lucruri) A deosebi de altele de acelasi fel (dupa anumite semne); a recunoaste. 4) A patrunde cu mintea; a intelege; a sti; a pricepe. Cunosc intentiile lui. /<lat. connoscere

fiere s. f. – 1. Lichid amar secretat de ficat, bila. – 2. Crin-de-padure (Lilium martagon). – Mr. h’are, megl. h’ieri. Lat. *felem, forma populara in loc de fel, fellis (Puscariu 607; Candrea-Dens., 588; REW 3234; DAR), cf. it. fiele (sicil. fieri), prov., cat., port. fel, fr. fiel, sp. hiel. Este cuvint general folosit (ALR, I, 47). Dupa Bogrea, Dacor., I, 337, numele plantei fierea pamintului (Erythraea centaurum) trebuie inteles ca deformare de la *fiara pamintului ceea ce nu pare sigur.

TRATA, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea fata de cineva sau de ceva o anumita comportare, a se purta cu cineva intr-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui oaspete mancare, bautura; a ospata. 3. Tranz. si refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economica, sociala, politica etc., cu scopul de a ajunge la o intelegere, la incheierea unei conventii etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (in scris sau oral) o tema stiintifica, literara etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semintele si plantele actiunii unor agenti chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (inv.) tracta vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare.

abstract, -a I. adj. gandit in mod separat de ansamblul concret, real. ◊ in ~ = pe baza de deductii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gandire) greu de inteles; (mat.) numar ~ = numar caruia nu i se alatura obiectul numarat; arta ~a = curent aparut in artele plastice europene la inceputul sec. XX, care se caracterizeaza prin intelectualizarea, reductia abstracta si incifrarea imaginii; abstractionism. II. s. n. 1. parte de vorbire provenita prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o alta parte de vorbire, avand un sens abstract. ◊ ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind actiunea acestuia. 2. categorie filozofica desemnand cunoasterea proprietatilor esentiale si generale. (< germ. abstrakt, lat. abstractus)

BINE¹ adv. 1) In mod favorabil; in mod prielnic. ◊ A(-i) prinde ~ cuiva ceva a(-i) fi de folos. A(-i) veni cuiva ~ (sa...) a(-i) veni cuiva la indemana. 2) Asa cum se cere; dupa toate regulile. A lucra ~. 3) In mod corect si frumos. A scrie ~. A canta ~. 4) In concordanta deplina cu realitatea; cu precizie; exact. A sti ~. ◊ Ca ~ zici ai dreptate. A sti prea ~ ceva a) a fi convins de ceva; b) a sti ceva dinainte. 5) Plin de sanatate; sanatos. 6) In cantitate indestulatoare; destul; indeajuns; suficient. A manca ~. ◊ Mult si ~ foarte mult. 7) De tot; pe deplin. E beat ~. 8) (cu sensul unei propozitii aprobative) Imi convine; de acord. ◊ Ei ~! fie! Ba ~ ca nu! desigur; se intelege. /<lat. bene

PACE f. 1) Situatie de intelegere in care nu exista razboi. 2) Tratat intre partile beligerante care prevede incetarea unui conflict armat. 3) Atmosfera in care domneste linistea, armonia si buna intelegere intre oameni; raport calm intre oameni. 4) Lipsa de galagie, de zgomot; liniste. ◊ A da ~ cuiva (sau a lasa in ~ pe cineva) a nu tulbura linistea cuiva; a nu deranja, a nu supara pe cineva. Da-i ~! lasa-l in voia lui; da-l incolo. 5) Stare de liniste sufleteasca; lipsa de griji; tihna; odihna; astampar. ◊ Fii pe ~! sa n-ai nici o grija; fii linistit. Mergi (sau ramai) in ~ mergi (sau ramai) cu bine, cu sanatate. Nu-i si ~! a) nu-i nicaieri; a disparut; b) nici gand sa vina. [G.-D. pacii] /<lat. pax, pacis

REPETA, repet, vb. I. Tranz. A spune, a face, a produce inca o data (sau de mai multe ori) ceea ce a mai fost spus, facut sau produs. ♦ A citi sau a spune inca o data un rol, o lectie, pentru a le retine, pentru a le fixa in memorie sau pentru a le intelege mai bine continutul; (despre artisti) a face exercitii pregatitoare in vederea unui spectacol sau a unei auditii publice, a face repetitia unui rol, a unei piese de teatru etc. ♦ (Despre elevi, studenti) A urma din nou cursurile clasei sau anului de studii (in care a ramas repetent). ♦ Refl. A se produce, a se intampla inca o data (sau de mai multe ori), a avea loc din nou. [Var.: (inv.) repeti vb. IV] – Din fr. repeter, germ. repetieren.

APROPIA, apropii, vb. I. I. Refl. A se deplasa in spatiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu te putea apropia de cineva = a nu reusi sa vorbesti sau sa te intelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea sa obtii, sa cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a aseza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumita varsta. III. Fig. 1. Refl. A avea insusiri sau trasaturi asemanatoare, comune. 2. Tranz. si refl. A-si face prieten pe cineva sau a se imprieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a] – Lat. appropiare.

SITUATIE ~i f. 1) Ansamblu de imprejurari in care se afla o persoana, o colectivitate, un popor sau o tara la un moment dat; stare de fapt. ~ economica. ~ familiala. ◊ A te pune in ~a cuiva a cauta sa intelegi comportarea cuiva, inchipuindu-te in locul lui. A fi la inaltimea ~ei a corespunde pe deplin unei sarcini incredintate; a fi la nivel. Iesire din ~ modalitate de a iesi dintr-o incurcatura; solutie. ~a obliga pozitia ocupata implica responsabilitate. 2) Pozitie sociala sau materiala. ◊ Om cu ~ om aranjat. A-i face cuiva o ~ a ajuta pe cineva sa avanseze. 3) Totalitate de bunuri materiale pe care le poseda o persoana sau o colectivitate; avere. 4) Dispozitie spirituala; stare sufleteasca. 5) Document prin care se prezinta o stare de lucruri; scurta dare de seama. [G.-D. situatiei; Sil. -tu-a-ti-e] /<lat. situato, ~onis, fr. situation

LITERA, litere, s. f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzand in general unui fonem; slova. ◊ Litera mare = majuscula. Litera mica = minuscula. ♦ Caracter tipografic in forma unui mic bloc paralepipedic, reprezentand in relief o litera (1), o cifra etc. 2. Fig. intelesul strict, textual al unui fragment, al unui paragraf, al unui articol (de lege) etc. ◊ Expr. Litera cu litera = pana in cele mai mici amanunte; intocmai, aidoma. Litera legii (sau a cartii) = exact cum scrie intr-o lege (sau intr-o carte); p. ext. mecanic, rigid. A ramane (sau a deveni etc.) litera moarta = (despre un tratat, o lege etc.) a nu se mai aplica, a nu mai fi luat in seama, a nu mai avea valoare. 3. (La pl.) Studiul literaturii. ◊ Om de litere = scriitor. 4. (La pl.) Stiintele umanistice. – Din lat. littera.

VORBA s., adj. 1. s. v. cuvant. 2. s. v. afirmatie. 3. s. vorbire, (inv.) rost. (De ti-ar fi fapta ca ~.) 4. s., adj. vorba-lunga = clantau, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbaret, (livr.) locvace, (rar) ploscar, ploscas, taclagiu, (pop. si fam.) farfara, (pop.) gures, toaca-gura, (inv. si reg.) spornic, vorbaret, (reg.) palavatic, palavragit, tololoi, vorbar, (Mold.) dardala, lehau, leorbau, (Transilv.) stroncanitor, (prin Munt.) tandalit, (Mold.) trancalau, (inv.) limbaret, vorovaci, (fam.) moftangiu, (rar fam.) moftolog, mofturean, (fig.) melita. 5. s. v. exprimare. 6. s. vorba batraneasca v. proverb. 7. s. v. sfat. 8. s. v. angajament. 9. s. v. intelegere. 10. s. v. cearta. 11. s. v. zvon.

3) aleg, ales, a alege v. tr. (lat. pop. allego, allegere, cl. eligo, eligere. V. culeg, inteleg). Iau un lucru sau o fiinta din mai multe, prefer: a alege un loc. Numesc pin [!] alegere: a alege un deputat. Hotarasc: urma alege. Separ: a alege griu de neghina, smintina din lapte. A ales pin' a cules, a tot facut nazuri la ales pina cind nu i-a mai ramas de ales de cit ceva prost (cind o fata ii tot refuza pe cei ce o cer in casatorie). V. refl. Cistig, imi ramine, imi rezulta: nu m' am ales cu nimic din atita munca, praf s' a ales de el (s' a nimicit). Ma deosebesc: mic, mare: nu se mai alege.

SURD ~da (~zi, ~de) 1) si substantival Care este lipsit de simtul auzului. ◊ A face pe ~dul a se preface ca nu aude sau ca nu intelege. A bate toba (sau toaca) la urechile ~dului a vorbi in zadar. ~dul nu aude, dar le (sau o) potriveste se spune despre cineva care da la o intrebare cu totul alt raspuns, decat cel asteptat. Du-te (sau sa te duci) unde a dus ~dul roata si mutul iapa se spune cuiva, pe care il alungi si nu vrei sa mai stii nimic despre el. 2) fig. Care vadeste o nepasare absoluta; caruia nu-i pasa de necazurile altuia. 3) si substantival Care nu are rezonanta; lipsit de sonoritate; mat; sters. Vuiet ~. A raspuns ~. ◊ Consoana ~da consoana care este emisa fara vibrarea coardelor vocale. 4) fig. (despre stari, sentimente, senzatii etc.) Care este putin pronuntat; care nu se manifesta acut. Durere ~da. /<lat. surdus

cot n., pl. coate (lat. cubitus si cubitum, cot, d. cubare, a sta culcat; it. gomito, pv. cobde, fr. coude, sp. codo, pg. covado). Partea mijlocie a bratului la locu unde se indoaie (corespunzind cu genuchiu [!] la picior): ma sprijin in cot. Partea minicii [!] care acopere [!] cotu: haina roasa 'n (sau la) coate. Cot la cot, cu coatele alaturea: mergeti cot la cot, hotu a fost legat cot la cot (i s´au legat coatele unu de altu). A-ti da coate cu cineva, a-l atinge cu cotu, fig. 1) a te intelege pe ascuns cu el; 2) a trai in societatea lui. Pl. coturi. Cotitura, indoitura de riu sau de drum: la coturi riu sapa malu. Bucata de lemn ori de metal de masurat stofele sau de calculat capacitatea butoaielor: Jidanu rupsese amindoua coturile aparindu-se de cini [!]. Parte incovoiata la un burlan de fum, la o teava. S. m. O veche masura de lungime, (in Tara Rom. 0m., 664, in Moldova 0m., 637, in Dobrogea 0m., 680): doi coti de postav, postavu se vindea cu cotu (avea 8 rupi, si rupu 2 grefi).

A BAGA bag tranz. 1) A face sa intre (inauntru); a introduce; a vari. ◊ ~ (ceva) in cap a tine minte; a memora. ~ (ceva) in gura a manca. ~ (cuiva) mintile in cap a cuminti (pe cineva). A(-i) ~ cuiva in cap a) a face pe cineva sa fie preocupat de ceva; b) a face pe cineva sa inteleaga ceva complicat, inaccesibil. ~ (cuiva) frica in oase a speria foarte tare (pe cineva). ~ (pe cineva) in san a apropia mult (pe cineva); a trata cu atentie si cu dragoste. ~ mana in buzunarul cuiva a jecmani (pe cineva). 2) A pune intr-o situatie neplacuta. ◊ ~ (pe cineva) in boala (sau in boale) a inspaimanta (pe cineva). ~ (pe cineva) in d***i (sau in toti d***ii) a speria tare (pe cineva); b) a mania tare (pe cineva). ~ (pe cineva) in pacat a face (pe cineva) sa comita o fapta condamnabila. ~ (pe cineva) in nevoi a face sa aiba neplaceri. ~ (pe cineva) la apa a pune in mare incurcatura. ~ in mormant a pricinui moartea cuiva. 3) A face sa imbratiseze o slujba, o meserie; a plasa. ~ la scoala de meserii. 4): ~ de seama a fi atent la ceva; a avea grija. /Orig. nec.

CONTRACT s. n. 1. conventie, intelegere scrisa prin care doua sau mai multe parti se obliga reciproc la ceva. ♦ ~ de munca = contract potrivit caruia cineva se obliga sa presteze o anumita munca in schimbul unei retributii; ~ colectiv de munca = contract incheiat de o institutie sau intreprindere cu muncitorii si functionatii respectivi, reprezentati prin comitetul sindicatului; ~ economic = contract intre doua intreprinderi prin care o parte se obliga sa livreze anumite produse, sa presteze un serviciu sau sa execute o lucrare, iar cealalta sa plateasca pretul marfii sau al lucrarii, ori tariful serviciului efectuat. 2. teoria ului social = teorie rationalista potrivit careia statul ar fi aparut ca urmare a unei conventii intre oameni. 3. (bridge) numar de levate la care s-a angajat un jucator. (< lat. contractus, fr. contrat)

JUDECATA ~ati f. 1) Facultate a omului de a gandi logic si de a intelege sensul si legatura fenomenelor; intelect, minte; ratiune. ◊ Cu ~ a) cu bun-simt; cu chibzuiala; b) temeinic. 2) Forma fundamentala a gandirii, exprimata printr-o propozitie in care se afirma sau se neaga ceva. 3) Gand exteriorizat in care se afirma sau se neaga ceva; rationament. 4) Punct de vedere (asupra unui lucru sau asupra unei persoane); opinie, parere, considerent; cuvant. 5) jur. Intrunire a unei instante judecatoresti pentru solutionarea unor chestiuni de natura penala sau civila; actiune judiciara; proces. ◊ A da (sau a chema, a trimite) in ~ (pe cineva) a intenta un proces cuiva; a deferi judecatii (pe cineva), ~ata de apoi judecata divina care se crede ca va avea loc la sfarsitul lumii. /<lat. judicata