UNANIMITATE s. f. Acord total de idei, de opinii, de sufragii; totalitate de persoane. ◊ Loc. adv. In (sau cu) unanimitate = cu aprobarea tuturor, fara ca nimeni sa aiba alta parere, alta atitudine. – Din fr. unanimite, lat. unanimitas, -atis.

PARERE, pareri, s. f. 1. Opinie, punct de vedere; conceptie, idee, credinta. ◊ Expr. A fi de parere = a crede, a socoti, a considera. A(-si) da cu parerea (ori cate o parere) = a opina; a crede, a considera, a aprecia. A fi de aceeasi parere (cu cineva) = a fi de acord (cu cineva). A fi de alta parere = a crede altceva, a nu fi de acord. Parere de bine = bucurie, satisfactie, multumire. Parere de rau = mahnire, cainta, regret, invidie. 2. Iluzie, inchipuire. ◊ Loc. adv. Intr-o parere = intr-o doara; la intamplare. ♦ (Concr.) Aratare, nalucire, vedenie, fantoma. ◊ Expr. O parere de... = o cantitate infima de... – V. parea.

ARBITRAR, -A, arbitrari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care porneste dintr-o hotarare luata dupa propria apreciere, fara a tine seama de parerea altuia, de adevar etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este facut, ales etc. la intamplare. 3. S. n. Fapta, actiune, situatie arbitrara (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius.

EXCLUSIVISM n. 1) Atitudine care refuza sa tina cont de ideile sau de parerile altora. 2) Caracter exclusiv. [Sil. ex-clu-si-vism] /<fr. exclusivisme

OPINIE ~i f. Punct de vedere particular (asupra unui lucru sau asupra unei persoane); parere; judecata; considerent; cuvant. ◊ A face ~ separata a nu adera la parerea altora (a majoritatii). [G.-D. opiniei; Sil. -ni-e] /<lat. opinio, ~onis, fr. opinion

AMOR, amoruri, s. n. Iubire, dragoste. ♦ (Concr.) Iubit. 2 (Livresc) Atasament, afectiune. ◊ Amor propriu = pretuire (uneori exagerata) a propriilor sale calitati, imbinata cu susceptibilitatea fata de parerea altora despre sine. – It. amore (lat. lit. amor).

ARBITRAR, -A, arbitrari, -e, adj. Care porneste dintr-o hotarare luata dupa propria apreciere, fara a tine seama de parerea altuia; samavolnic. ♦ (Facut) la intamplare; intamplator. – Fr. arbitraire (lat. lit. arbitrarius).

SEMANA², seman, vb. I. Intranz. 1. A avea trasaturi, calitati, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemana. ◊ Expr. A semana cu cineva (sau cuiva) bucatica rupta (sau taiata) ori a semana ca doua picaturi (de apa) = a semana perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A parea, a arata, a face impresia de... – Lat. similare.

CONFORMIST, -A, conformisti, -ste, s. m. si f. Persoana care se conformeaza din oportunism parerilor, convingerilor altora, chiar daca acestea nu corespund convingerilor sale. – Din fr. conformiste.

NEPAMANTEAN, -A, nepamanteni, -e, adj. (Adesea substantivat) Care nu este de pe pamant, care nu are caracterul lucrurilor de pe pamant; nepamantesc; fig. care pare din alta lume. – Ne- + pamantean.

ETERODOX, -A adj. (Bis.) De alta credinta decat cea crestina ortodoxa; neortodox. [Var. heterodox, -a adj. / < fr. heterodoxe, cf. gr. heteros – altul, doxa – parere].

ETERODOXIE s.f. (Bis.) Credinta contrara unei dogme. V. erezie. [Gen. -iei, var. heterodoxie s.f. / < fr. heterodoxie, cf. gr. heteros – altul, doxa – parere].

CONFORMIST, -A adj., s. m. f. (adept) al conformismului; (cel) care se conformeaza din interes parerilor, convingerilor altora. (< fr. conformiste)

PREOPINENT, -A s. m. f. cel care emite o parere inaintea altuia; antevorbitor. (< fr. preopinant)

licai (-aiesc, – it), vb. – A linge, a linchi. – Var. lincai, linchi, linciuri. Creatie expresiva. alte explicatii par echivoce (din v. germ. lecchon, Diez, I, 246; din sl. lokati, Miklosich, Lexicon, 343 si Cihac, II, 171; acelasi Cihac, II, 511, pune in legatura pe linciuri cu leciu, si Scriban, cu mag. lecsegni „a plesni, a trosni”. Lui linchi ii corespunde limpi, vb. (a linge), cu var. limbi (sec. XVIII), prin confuzie cu limba. Der. li(n)cait, s. n. (lipait, lingere); lincaiala, s. f. (linsoare); linciureala, s. f. (plescaiala, balaceala). Se intilneste cu der. expresive de la lap si liorc.

priu (-ie), adj. – (Bou) patat cu alb. Origine incerta. Ar putea fi vorba de lat. prῑvus „caracteristic” (Tiktin), dar semantismul nu este clar. – Der. prian (var. prior), adj. (tarcat cu alb), pe care Cihac, II, 290 il punea in legatura in mod putin convingator cu slov. prizan „pestrit” si Scriban cu sb. prijan „prieten”. Pric, adj. (Olt., patat cu alta culoare), pare a fi var. a aceluiasi cuvint; a fost pus in legatura de Diculescu, Elementele, 457, cu gr. ποιϰίλος „pestrit”. Pentru prior, Pascu, Arch. Rom., VI, 264, propunea un lat. *priulus.

ALATURI adv. 1. (Local) Langa cineva sau ceva, la dreapta sau la stanga cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adj. De alaturi = vecin, invecinat. ◊ Expr. (Fam.) A nimeri (sau a fi, a merge, a calca) alaturea cu drumul = a gresi (in comportare, in pareri etc.). ♦ In alt punct decat cel vizat (dar foarte aproape de acesta). 2. (Modal) Unul langa altul, unul impreuna cu altul (sau cu altii). ◊ Loc. prep. Alaturi de... (sau, rar, cu...) = pe acelasi plan, pe langa. ◊ Expr. A fi alaturi de cineva = a fi solidar cu cineva. [Var.: alaturea adv.] – A³ + lature.

PAPAGAL, papagali, s. m. 1. Nume dat mai multor pasari tropicale cataratoare, cu ciocul mare si incovoiat, cu pene felurit si viu colorate, care, dresate, pot repeta sunete articulate. ◊ Expr. (Fam.) A avea papagal = a vorbi mult (si convingator), a fi bun de gura. ◊ Compus: papagal-tiganesc = stancuta: papagal-de-brazi = forfecuta. ♦ Epitet dat unei persoane care repeta mecanic parerile sau cuvintele altuia. ♦ Fig. (Fam. si peior.) Gura (ca organ al vorbirii). 2. Cleste cu dinti, folosit la lucrarile de montare sau de reparare a tevilor. – Din ngr. pap(p)aghal(l)os, it. pappagallo.

EXCLUSIVISM s. n. 1. Atitudinea celui care refuza sa ia in consideratie parerile sau ideile altora. 2. Caracterul a ceea ce este exclusiv. – Din fr. exclusivisme.

A SE INCONTRA ma ~ez intranz. pop. A se ciocni in pareri (unul cu altul); a nu fi de acord unul cu altul. [Sil. -con-tra] /in + contra

A SE TARNUI ma ~iesc intranz. pop. A face (concomitent) schimb de paruieli (unul cu altul); a se parui; a se f****i. /tarn + suf. ~ui

CONTRAZICE vb. III. 1. tr. A sustine contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. tr. A fi in dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminti. 3. refl. A fi in dezacord cu tine insuti. 4. refl. (Despre sustinatorii unor afirmatii etc.) A fi in contrazicere unii cu altii, a avea pareri deosebite. ♦ (Despre idei, afirmatii, marturii) A nu se potrivi unele cu altele. [P.i. contrazic. / < contra- + zice, dupa lat. contradicere].

impaia, pers. 3 sg. impaiaza, vb. I refl. (reg.; despre oi) primavara oile se impaiaza = le cresc sub firele vechi de lana alte fire noi (pai); a naparli.

bir interj. – 1. Strigat cu care ciobanii isi aduna si conduc turmele. – 2. Indica o senzatie de frig intens. Creatie expresiva; pentru diferitele sale sensuri, cf. Puscariu, Dacor., I, 84-6. Cu prima acceptie, rr bilabial se foloseste in mai multe limbi, cf. sp. arre; la al doilea, insasi v******a imita tremuratul. Cf. si Philippide, II, 700. Dat fiind caracterul evident expresiv, pare curioasa incercarea lui Densusianu, GS, I, 58, de a explica acest cuvint prin iraniana (cf. Rosetti, II, 111). Der. biriiac, s. m. (miel); birii, vb. (a striga oile; a vorbi impiedicat, a mormai; a trosni). Ultimul uz (cf. Sadoveanu, au biriit ca un tunet alte potirnichi) pare o greseala datorita confuziei cu pirii. Var. a barai, care apare in unele dictionare, ar putea fi o ortografie gresita.

PAPAGAL s.m. 1. Pasare tropicala cu ciocul gros si incovoiat, cu pene viu colorate, care poate emite sunete asemanatoare graiului omului. 2. (Fig.) Om care repeta mecanic parerile sau vorbele altuia. 3. Cleste cu dinti folosit in lucrarile de montare si de reparare a tevilor. [< it. pappagallo].

SUPRAARBITRU s.m. Arbitru care urmeaza sa hotarasca intr-o chestiune asupra careia alti arbitri au pareri deosebite; superarbitru. [Pron. -pra-a-. / < supra- + arbitru, dupa fr. surarbitre].

CONTRAZICE vb. I. tr. 1. a sustine contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. a fi in dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminti. II. refl. 1. a fi in dezacord cu sine insusi. 2. (despre sustinatorii unor afirmatii etc.) a fi in contrazicere unii cu altii, a avea pareri deosebite. ◊ (despre idei, afirmatii, marturii) a nu se potrivi unele cu altele. (dupa fr. contredire, lat. contradicere)

EXCLUSIVISM s. n. 1. refuz categoric de a tine seama de parerile sau ideile altora. 2. caracterul, insusirea a ceea ce este exclusiv. (< fr. exclusivisme)

PAPAGAL s. m. pasare din zonele tropicale, cu penajul viu colorat si ciocul gros si incovoiat. ◊ epitet dat cuiva care repeta mecanic parerile sau cuvintele altuia. (< ngr. pap/p/agal/l/os, it. papagallo)

pipota (pipote), s. f. – Stomac de pasare, rinza. – Var. chipota. Trans. picota. Ngr. *ἐφήπαπα, din gr. ἤπαρ, ἤπατος „ficat”, ca ngr. ἐφιππος din gr. ἴππος, sau ngr. ἐφάπλωμα din gr. ἄπλωμα. Ca in ultimul caz (ἐφάπλωμα › πάπλωμα), *ἐφήπαπα ar fi trecut la *πήπαπα, prin asimilare. Rezultatul normal, *pipata s-a modificat datorita influentei consoanei, ca sl. domaliti › domoli, sl. mamiti › momi. alte explicatii nu par suficiente: din ceh. pipati „a privi” (Cihac, II, 256), cf. rut. pipoti „cobe, tifna” (Scriban); din gr. ἤπαρ incrucisat cu ficatum (Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 435; REW 4108); in legatura cu sl. pąpuku „buric” (Tiktin).

proor s. n. – 1. Zori de zi. – 2. Ajunul sarbatorii de Sf. Gheorghe. – Var. prour, improor, amproor, napraor, amprour. Ngr. πρόωρος „foarte devreme” (Bogrea, Dacor., I, 266; Diculescu, Elementele, 448; Candrea). S-au propus alte explicatii, care par mai putin convingatoare: din lat. per rōrem (Hasdeu 1108); de la per si roura (Spitzer, RF, II, 284-87); din lat. provǒlāre (Procopovici, Dacor., V, 383-90; REW 6793c); de la un lat. *priulus (Pascu, Arch. Rom., XXV, 197); din ngr. πενίορθρον „de dimineata” (Diculescu, Elemente, 448); din lat. prō hōra (Graur, BL, III, 50). Daca der. pe care o propunem este exacta, nu-si au loc explicatiile lui Graur, privitoare la dezvoltarea o › oo, cf. prooroc.

PREOPINENT, -A, preopinenti, -te, s. m. si f. Persoana care emite o parere, afirma ceva inaintea alteia; antevorbitor; p. ext. adversar de opinii. [Pr.: pre-o-] – Din fr. preopinant.

TABULA : ~ rasa se spune despre cineva care nu stie absolut nimic. ◊ A face ~ a renunta la anumite pareri pentru a adopta altele. /Cuv. lat.

fofengher s. m. – Luceafar. Cuvint incert, mentionat o singura data de Odobescu, care ii da etimologia; din gr. φῶς „lumina”, φέγγει „straluceste”. Nu apare in alt text, nici nu pare posibila der. propusa.

alt-fel ori altfel adv. In alt mod, nu asa: azi e asa, dar ieri a fost alt-fel. Daca nu, in alt caz: ai avut noroc c' ai nemerit [!] drumu, ca, alt-fel, te-ar fi mincat lupii. In colo, in alta privinta: e violent, dar alt-fel e om bun. A fi mai alt-fel, a fi mai deosebit (mai ales in bine): aici par' ca-i lumea mai alt-fel. De alt-fel, in alta privinta, si fara asta, in colo: de alt-fel, am spus eu de mult ca asa se va intimpla.

TABULA RASA loc.s. Expresie folosita de filozoful englez John Locke si in alte sisteme filozofice pentru a caracteriza starea initiala a psihicului copilului, afirmand ca omul nu are nici un fel de idei sau principii innascute. ◊ A face tabula rasa = a sterge tot, a renunta la anumite pareri, idei, pentru a adopta altele. [< lat. tabula rasa – masa stearsa].

TABULA RASA loc. s. expresie folosita pentru a caracteriza starea initiala a psihicului copilului, afirmand ca omul nu are nici un fel de idei sau principii innascute. ◊ a face tabula rasa = a sterge tot, a renunta la anumite pareri, idei pentru a adopta altele. (< lat. tabula rasa)

FAN ~uri n. Nutret din iarba cosita si uscata. ◊ Ori ~, ori paie una din doua; sau una, sau alta. /<lat. fenum

arababura s. f. – Dezordine, incurcatura, scandal. – Var. harababura, (h)alababura. Tc. anababulla, sau ngr. ἀλλαμπάμπολλα, cu var. ἀναμπαμποῦλα si ἀναμπουμποῦλα (DAR). Pare a fi creatie expresiva, comuna si altor limbi; cf. lat. med. baburra „nebunie” (Du Cange; Castro 174), ngr. βαβοῦρα cu acelasi sens, ven. alabala „in chip confuz”, sp. zurriburri.

blinda f., pl. e (fr. blinde germ. blende, derivat d. blenden, a orbi, a astupa). Fort. Aparatoare inaintea bombelor dusmanului facuta din fasine ori alta gramadire de nuiele sprijinite de pari (Se zice mai mult la pl.).

INDOIT, -A, indoiti, -te, adj. I. 1. Strans prin indoire; care pastreaza urma unei impaturiri; cu indoituri. 2. Curbat, incovoiat. II. 1. Care este de doua ori mai mare sau mai mult decat altceva; dublu²; dublat; p. ext. inmultit, sporit, marit. ◊ (Substantivat, n.) Indoitul unei sume. 2. Amestecat (in parti egale) cu alt lichid; subtiat. III. Care este nesigur de parerea sa, care sta la indoiala. – V. indoi.

PERISOARA, perisoare, s. f. Preparat de forma sferica din carne tocata (amestecata cu orez si cu alte adaosuri), folosit in alimentatie, de obicei fiert. – Para² + suf. -isoara.

MACAZ ~uri n. Sina mobila pentru dirijarea vehiculelor de cale ferata de pe o linie pe alta; ac. ◊ A schimba macazul a) a orienta in alta directie cursul evenimentelor; b) a-si schimba parerile, conceptiile, ideile. /<turc. makas

bircii (-iesc, it), vb. – A murdari, a minji. – Var. zbircii (cu der.). Sb. brkati, bg. barkam „a amesteca” (Scriban). Pentru var., cf. sb. zbrka „dezordine”. – Der. birciiala, s. f. (actiunea de a murdari; munca murdara). Probabil de aceeasi origine este cuvintul zbirci, interj., cu care copiii indica o greseala la joc, si der. sau a zbirci „a gresi, a nu nimeri”, cf. sb. zabrkati „a gresi, a pierde”, care in general se confunda cu a zbirci „a increti, a mototoli”. Pe de alta parte, din familia bg. barkam „a amesteca” pare a face parte bracaci, s. n. (ceaun), cf. bg. barkalka, barkacka (lingura de spuma).

perinda (-dez, perindat), vb. – 1. (Trans.) A parcurge, a strabate, a veni unul dupa altul. – 2. (Refl.) A se succeda, a alterna, a se inlantui. – Var. perinda, (Trans.) parinda. Origine indoielnica. Se considera ca der. al lui pe rind „in serie unul dupa altul” (Tiktin; Candrea; Scriban), dar aceasta der. nu pare spontana in rom. (unde mai exista de la rind si der. verbal rindui). Totusi ar putea fi un calc lingvistic al carui model nu a fost semnalat. E cuvint modern (sec. XIX). Der. din mag. perrend „ordinea unui proces” (Bogrea, Dacor., IV, 840) nu pare mai simpla.

INDOI, (I) indoi, (II, III) indoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strange in doua o stofa, o hartie, un material etc.; a strange ceva de doua sau de mai multe ori (punand marginile una peste alta). 2. Tranz. si refl. A face sa devina sau a deveni curb; a (se) incovoia, a (se) apleca, a (se) inclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se garbovi. II. Tranz. 1. A mari ceva de doua ori; a dubla; p. ext. a inmulti, a mari (de un numar oarecare de ori). 2. A amesteca (in parti egale) un lichid cu altul; a subtia. III. Refl. A fi nesigur in parerea sa, a sta la indoiala; a nu avea incredere (in cineva sau in ceva). – In + doi.

CONTRAZICE, contrazic, vb. III. 1. Tranz. A sustine contrarul celor spuse de cineva; a nega. 2. Tranz. A nu se potrivi, a fi in opozitie, a fi incompatibil cu ceva; a dezminti ceva. 3. Refl. A spune ceva in opozitie cu cele afirmate anterior de tine insuti. 4. Refl. recipr. (Despre sustinatorii unor opinii, unor afirmatii etc.) A avea pareri deosebite, a nu fi de acord unii cu altii. ♦ (Despre afirmatii, depozitii etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. – Contra¹ + zice (dupa fr. contredire).

A STRALUCI ~esc intranz. 1) (despre astri si despre alte surse de lumina) A luci foarte puternic; a raspandi o lumina vie. 2) (despre lucruri) A reflecta o lumina puternica (venita de la alte corpuri). Podgoriile stralucesc la soare. 3) (despre lucruri) A parea ca lumineaza (din cauza curateniei); a sclipi; a luci. 4) fig. (despre oameni) A produce impresie deosebita (prin calitati sau fapte exceptionale). /stra- + a luci

PARIPENAT, -A adj. (despre frunze compuse) cu numar par de foliole, dispuse de o parte si de alta a petiolului. (< fr. paripenne)

tij adv. – Idem, la fel. Pol. tez (Tiktin) sau mai bine sl. tizu (Cihac, II, 414; Conev 59), cu cons. finala alterata prin analogie cu pl. tiji. Este dubletul lui tiz, s. m. (persoana care poarta acelasi nume cu alta), a carui der. din tc. duz „egal” (Roesler 604) pare improbabila. – Din rom. provine bg. tizul (Capidan, Raporturile, 234).

ADRESA, adrese, s. f. 1. Indicatie (pe scrisori, pe colet etc.) cuprinzand numele si domiciliul destinatarului. ♦ Date care indica domiciliul unei persoane. ◊ Expr. (A spune, a vorbi etc. ceva) la adresa cuiva = (a spune, a vorbi etc. ceva) cu privire la cineva. A gresi adresa = a) a nimeri in alt loc sau la alta persoana decat cea indicata; b) (fam.) a avea o parere gresita despre cineva sau ceva, a se insela asupra cuiva. 2. Comunicare oficiala facuta in scris de o organizatie, o institutie etc. 3. (Inform.) Expresie (numerica) pentru localizarea informatiei in memorie (3). – Din fr. adresse.

A SE INTOARCE ma intorc intranz. 1) A veni inapoi (de unde a plecat); a se inapoia; a se inturna. ~ acasa. 2) A veni din nou; a reveni. ~ la parerea initiala. 3) A-si schimba directia initiala, luand-o in alta parte. ◊ A i se ~ cuiva matele (sau stomacul) pe dos a i se face greata. S-a intors roata s-au schimbat vremurile, lucrurile. ~ intr-un calcai a fi sprinten la treaba; a fi foarte harnic. /<lat. intorquere

CONVERTI vb. I. 1. refl. A-si schimba sau a face pe cineva sa-si schimbe convingerile, parerile (in special religioase). 2. tr. A schimba un lucru in altul, a preface, a transforma. ♦ A schimba natura, forma unei valori, a transforma o valoare in alta valoare. [< fr. convertir, cf. lat. convertere – a intoarce].

ADRESA, adrese, s. f. 1. Indicatie (pe scrisori, pe colete etc.) cuprinzand numele si domiciliul exact al destinatarului. ◊ Expr. (A spune, a vorbi etc. ceva) la adresa cuiva = (a spune, a vorbi etc. ceva) cu privire la cineva. A gresi adresa = a) a nimeri in alt loc sau la alta persoana decat cea indicata; b) (fam.) a avea o parere gresita despre cineva sau ceva. 2. Comunicare oficiala facuta in scris de o organizatie, o institutie etc. – Fr. adresse.

ARAC, araci, s. m. Par lung care serveste la sustinerea vitei de vie si a altor plante agatatoare. [Var.: harac, harag s. m.] – Din ngr. haraki.

SUPRAPAMANTESC, -EASCA, suprapamantesti, adj. Care pare ca depaseste limitele a ceea ce este pamantesc; (ca) din alta lume. – Supra- + pamantesc.

INVIDIE s.f. Sentiment de parere de rau, de ciuda etc. provocat de succesele sau calitatile altuia; pizma, ciuda. [Gen. -iei. / < lat., it. invidia].

CONVERTI vb. I. tr., refl. a-si schimba, a face pe cineva sa-si schimbe o anumita parere sau convingere (religioasa). II. tr. a schimba un lucru in altul, a preface, a transforma. ◊ a preschimba insemnele banesti ale unei tari in aur sau in valuta straina, potrivit cursului de schimb. (< fr. convertir, lat. convertere)

naiba s. m. art. – D****l. Probabil din tc. (arab.) naibe „nenorocire” (Loebel 68; Seineanu, Semasiol., 61), prin intermediul tig. naibah „ghinion” (Graur 175); e mai curind o imprecatie generica decit un nume propriu al demonului. Der. propusa de la n’aiba (parte de noi) nu pare normala (duca-se pe pustiu sau uciga-l toaca sint alte denumiri ale demonului; dar duca-se sau uciga-l, separat, nu au sens). Din arab. la’ib, cf. sp. naipe (Lokotsch 1389) este putin probabil. – Der. naibui, vb. (a trimite la d****l).

ARAC, araci, s. m. Par lung care serveste la sustinerea vitei de vie si a altor plante agatatoare. [Var.: harac, harag s. m.] – Ngr. haraki.

pozna (pozne), s. f. – 1. Boroboata, trasnaie. – 2. Belea, bucluc. Origine incerta. Pare legat de sl. poznanije „cunostinta”, dar evolutia semantica nu este clara. alte explicatii nu sint mai bune: din sl. posmechu „ris” (Cihac, II, 289); din germ. Posen „glume” (Tiktin; Scriban). – Der. poznas, adj. (hazliu, glumet; strengar; rar, ciudat; primejdios, periculos). Rut. pozna provine din rom.

sprintar (-ra), adj. – 1. (Inv.) Van, inutil. – 2. Volubil, zglobiu, nebunatic. – Var. inv. sprintar. Origine necunoscuta. Legatura cu sprinten (Tiktin; Scriban) pare incerta. Ar putea proveni din radacina expresiva pit-, cf. pantarus si alte der. care indica ideea de volubilitate.

LOCOMOBIL, -A, locomobili, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre masini) Care poate fi deplasat la locul de utilizare (avand roti, talpi, patine etc.). 2. S. f. Masina de forta deplasabila pe roti, alcatuita dintr-un generator de abur care foloseste paie. lemn etc. si un motor, care serveste la punerea in miscare a altor masini (agricole, forestiere etc.). – Din fr. locomobile.

DUR² interj. reg. (se foloseste pentru a reda zgomotul unui obiect ce se rostogoleste) ◊ Dur in jos, dur in sus (sau dur incoace, dur incolo) a) se spune despre o miscare continua dintr-o parte in alta, despre o agitatie fara rost; b) se spune despre un schimb de pareri continuu si contradictoriu. /Onomat.

A TRANSparea transpar intranz. 1) A se vedea foarte vag (din cauza departarii, a intunericului etc.). 2) A aparea printre alte elemente; a se intrezari; a se intrevedea. [Sil. trans-pa-] /trans- + a parea

cormana (cormane), s. f. – 1. Parte a plugului care rastoarna si marunteste brazdele, rasturnatoare. – 2. La moara de apa, stavila. – 3. (Inv.) Catarg. – 4. Ascutire prea scurta, care toceste taisul. – Var. corman, corman, cormana. Origine incerta. Se considera in general der. de la mag. kormany „cirma” (Cihac, II, 493; Cancel 13; DAR; Galdi, Dict., 88), cuvint care provine din sl. krumilo „cirma”, cf. cirmi, si de asemenea sb. korman, rus. kormilo „cirma”; insa semantismul din rom. pare izolat si prezinta dificultati. Este posibil sa se produs o contaminare cu alt cuvint, compara de ex. gr. ϰορωνόν „extremitate indoita”.

soangher (-ri), s. m. – Ungur (nume depreciativ). Creatie expresiva, care pare sa se combine cu boanghen si cu sogor „cumnat”, sau cu oricare alt element. – Der. soanghera (var. soangherita), s. f. (unguroaica); sogan, s. m. (porecla data de taranii din Mold. de N. celor din Bucovina), cu pierderea infixului nazal. Cf. soacat.

PACURARIU, Mircea (n. 1932, sat Rusi, jud. Hunedoara), teolog si istoric roman. M. coresp. al Acad. (1997), prof. univ. la Sibiu si la Iasi. Lucrari privind istoria bisericii din Transilvania si a Bisericii Ortodoxe Romane („Legaturile Bisericii Ortodoxe Romane din Transilvania cu Tara Romaneasca si Moldova”, „Inceputurile Mitropoliei Transilvaniei”, „Transilvania in perioada dualismului”, „Istoria Bisericii Ortodoxe Romane”); monografii („Gh. Sincai si Petru Maior”). A publicat numeroase documente istorice. alte lucrari: „Istoria crestinismului antic”, „Le caractere roumain de la Transylvanie vu par les ecrivains hongrois”, „Dictionarul teologilor romani”.

caleasca (calesti), s. f. – Trasura eleganta, pe arcuri foarte flexibile. – Mr. caleasca. Cuvintul a putut intra in rom. pe mai multe cai, deoarece apare in multe limbi europene. Pare a fi de origine ceha, kolesa (de la kolo „roata”), de aici germ. Kalesche, it. calessa, fr. caleche (› sp. calesa). Cf. pe de alta parte, tc. kaleska, bg. kaliaska, mag. kalicka, pol. kolasa, rus. koljaska. In rom. pare sa fi intrat din tc. sau din rus. (din bg., dupa Conev; insa istoria cuvintului bg. nu este clara; din mag. dupa Galdi, Dict., 112). Meyer, Neugr. St., II, 74, il deriva din rom. ngr. ϰαλιάσϰα.

maces (macesi), s. m. – Trandafir-salbatic (Rosa canina). – Var. macies. Megl. maces. Origine indoielnica. Poate dintr-un bg. meceska (sipka), planta. Arbustul se numeste in bg. diva sipka „trandafir salbatic”, dar cf. numele lat. si sp. Cf. si slov. maces(en) „zada”. alte explicatii sint insuficiente: de la maracinis (Cretu 345); din sb. mekusa „mar sau para moale” (Cihac, II, 180), legat de maci; din mag. Matyas „Matei”, ipoteza care nu explica megl. (Tiktin; Scriban). – Der. macese (var. maceasa), s. f. (fructul macesului).

avis n., pl. uri si e (fr. avis, vfr. vis, opiniune, d. lat. visus, vedere). Opiniune, sentiment, parere: avisu judecatorilor. Instiintare, informatiune, anunt, afipt. Instiintare (adresa) pin [!] care o autoritate comunica alteia ca s´a admis ceva (de ex. plata unei sume). – Si aviz.

INVIDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de parere de rau, de necaz, de ciuda, provocat de succesele sau de situatia buna a altuia; pizma. – Din it., lat. invidia.

MANTA ~le f. 1) Haina lunga si larga, confectionata din stofa groasa (de obicei, impermeabila), care se imbraca deasupra pe vreme rea. ~ de ploaie. ~ soldateasca. ◊ A-si gasi ~ua cu cineva a avea mult de lucru cu cineva pana a izbuti sa faca ceva. A festeli ~ua cuiva a strica reputatia cuiva. A-si intoarce ~ua dupa vant a-si schimba parerea, atitudinea dupa imprejurari. 2) inv. Haina lunga si larga, fara maneci, care se purta peste alta imbracaminte; mantie. 3) Invelis protector al unei piese sau al unui sistem tehnic. [Art. mantaua; G.-D. mantalei] /cf. pol., ucr. manta

lisita (lisite), s. f. – Pasare (Fulica atra). – Var. lesita. Probabil din leasita, f. normal al lui leah „polonez”, cf. alt nume al sau rata leseasca. Intermediul rut., propus de Scriban, care insa nu exista, pare inutil. Numele bg., sb., cr. liska, pol. lyska (Cihac, II, 173; Tiktin; Candrea) nu constituie o explicatie suficienta.

AFINITATE ~ati f. 1) Atractie si simpatie intre persoane, datorita asemanarii de pareri, caracter, gusturi; potrivire. ~ sufleteasca. 2) chim. Proprietate a unor substante de a se combina unele cu altele. 3) Inrudire prin alianta. /<fr. affinite, lat. affinitas, ~atis

A SE PARUI ma ~iesc intranz. A face (concomitent) schimb de batai, tragandu-se de par (unul pe altul); a se f****i; a se tarnui. /par + suf. ~tor

SUPOZITIE ~i f. 1) parere bazata pe fapte aparente; prezumtie; presupunere; ipoteza. 2) log. Enunt care serveste drept premisa ipotetica pentru alte enunturi. [G.-D. supozitiei] /<fr. supposition

PAI, paie, s. n. Tip de tulpina simpla, in general fara ramificatii si cu internodurile lipsite de maduva, caracteristic pentru cereale (grau, orz, orez etc.) si pentru alte plante din familia gramineelor; (la pl.) gramada de asemenea tulpini ramase dupa treierat. ◊ Expr. Om de paie = om fara personalitate, de care se serveste cineva pentru a-si atinge un scop personal. Foc de paie = entuziasm sau pasiune trecatoare. Arde focu-n paie ude, se zice despre un sentiment, o pornire care mocneste (fara a izbucni). A intemeia (ceva) pe paie = a cladi, a realiza (ceva) pe temelii subrede. (Fam.) Vaduva, (sau, rar) vaduv de paie = sotie sau sot care a ramas o perioada scurta de timp fara sot sau, respectiv, fara sotie. A fugi ca taunul cu paiul = a fugi foarte repede. A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a inrautati si mai mult situatia (dintre doi adversari); a intarata, a atata pe cei care se cearta. A nu lua un pai de jos = a nu face absolut nimic. ♦ Bucata din aceasta tulpina sau tub subtire din material plastic cu care se sorb unele bauturi. – Lat. palea.

DIVERGENT, -A, divergenti, -te, adj. 1. (Despre linii geometrice, raze luminoase dintr-un fascicul etc.) Care se departeaza dintr-un punct comun in directii diferite; (despre fascicule de raze luminoase) a carui sectiune creste pe masura departarii de un punct de referinta; (despre sisteme optice) care produce un fascicul de raze de lumina ce se departeaza unele de altele. ♦ (Mat.; despre siruri de numere) Care nu are o limita finita, care tinde spre infinit. 2. Fig. (Despre pareri, conceptii, atitudini) Care se deosebesc, se contrazic intre ele; care urmaresc scopuri diferite. – Din fr. divergent, lat. divergens, -ntis.

tragana (traganez, traganat), vb. – A lungi, a amina, a tergiversa, a lucra incet. – Der. taragana, t(a)raga(n)i, stragani. Origine incerta. Se considera der. din lat. *tragῑnāre (Puscariu 1753; REW 8837; Rosetti, I, 58; Candrea), cf. it. straschinare, fr. trainer, sp., port. trajinar; trecerea lui gi › ga este analoaga cu mesteacan, leagan (Tiktin). In ciuda acestor coincidente, explicatia pare insuficienta; mai degraba ar fi o der. interna, de la trage cu suf. expresiv -na, ca in alte cazuri clati(na), rusi(na), timpi(na). – Der. traganeala (var. straganeala, taragaiala, traganitura), s. f. (tergiversare, intirziere); traganitor, adj. (lent, intirziat, lenes); traganac, s. m. (planta, Potentilla reptans).

MACAZ, macazuri, s. n. Dispozitiv montat la bifurcarea a doua linii de tren sau de tramvai, cu ajutorul caruia vehiculul este indrumat pe una dintre liniile bifurcatiei; portiunea de sina mobila care se deplaseaza cu ajutorul acestui dispozitiv; ac. ◊ Macaz aerian = dispozitiv montat pe firul electric aerian, care permite trecerea unui troleibuz sau tramvai de pe o cale pe alta. ◊ Expr. (Fam.) A schimba macazul = a) a indrepta in alta directie cursul unor evenimente; b) a-si schimba atitudinea fata de cineva sau de ceva; a-si schimba parerile, conceptiile etc. – Din tc. makas.

iar adv. – 1. alta data, din nou. – 2. La fel, de asemenea. – 3. (Conj.) Si, pe de alta parte. – 4. (Conj., inv.) Totusi, in ciuda. – 5. (Conj.) Dar, insa. – Var. iara, ar(a). Mr. iar(a), megl. ara. Pare sa provina dintr-un lat. *era (Schuchardt, ZRPh., XV, 240; G. Paris, Rom., XX, 333; Meyer-Lubke, Rom. Gramm., III, 495; Puscariu 756; REW 2886; DAR; Pascu, I, 102), cf. engad. eir, prov. er(a), v. gal. ar, cu acelasi sens; cf. si ngr. ἄρα, ἔρα. – Der. iarasi, adv. (alta data), cu -si, ca cinesi, totusi.

COSNITA ~e f. 1) Cos de dimensiuni mijlocii, cu o toarta sau doua, folosit pentru cumparaturi sau alte lucruri marunte. ◊ Bani de (sau pentru) ~ bani prevazuti pentru cumparaturi alimentare zilnice. 2) Stup primitiv impletit din lozie, papura sau paie. /<sl. kosinica

STRUNA ~e f. 1) pop. Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumentele muzicale (vioara, pian etc.), produce oscilatii acustice; coarda. ◊ A zice din ~ a canta la vioara (sau la cobza). A canta cuiva in ~ (sau in ~a cuiva) a sustine pe cineva in actiunile lui; a tine hangul. A o intoarce pe alta ~ a) a-si schimba atitudinea fata de cineva, devenind mai sever; b) a schimba vorba; c) a-si schimba parerea. Treaba merge (sau lucrurile merg) ~ treaba (sau lucrurile) se desfasoara foarte bine. 2) Parte a fraului care trece pe sub barbia calului. ◊ A tine pe cineva in ~ a infrana pornirile cuiva; a tine din scurt pe cineva. /<sl. struna

DIVERGENTA s.f. 1. Deosebire, opozitie de pareri, de conceptii etc.; (p. ext.) neintelegere. 2. Stare a doua raze, a doua drepte care se indeparteaza mereu una de alta. ♦ (Mat.) Proprietate a unei serii de a nu avea o suma determinata a termenilor sai. [Cf. fr. divergence, it. divergenza].

aoleu, interj. – Vai! Doamne! – Var. aoleu, a(o)lio, a(u)leu, a(u)lio, a(u)liu, valeu, valeu, valei, aolica. Creatie expresiva, cf. alei. Intrucit multe cintece pop. incep cu aoleu, pare firesc ca der. aoli, vb., sa ajunga sa insemne „a spune aoleu”, adica „a se plinge”, si, pe de alta parte, „a cinta aoleu” adica „a cinta ceva ce incepe cu aoleu”. Der. aoli, vb. (a se jeli, a se plinge); aolitura, s. f. (plingere, jeluire); hauli, vb. (a chiui, a cinta in mers); haulit, s. n. (chiot, chiuitura); haulitura, s. f. (chiuitura), refacut pe baza pl. cuvintului anterior.

l*****a (l******z, l*****at), vb. refl. – A decadea, a se prabusi, a ceda, a-si pierde forma imbracamintea sau incaltamintea purtata prea mult. Origine expresiva. Pare a fi o var. a lui dabalaza, prin intermediul unei var. (de)-labaza, cu infixul r, ca si in alte cazuri de creatii spontane, (cf. hira-hirta, hanta-handra, fleata-fleoarta etc.). Cf. sb. labrcnuti „a valora putin”, care, de asemenea, pare de origine expresiva. Dupa Cihac, II, 163, pus in legatura cu sb. labrnja „rit”. DAR propune un der. putin probabil de la birta cu pref. re- (cf. Dacor., III, 818); si Scriban leaga pe l*****a cu balti. – Der. l*****atura.

hohoti (hohotesc, it), vb. – 1. A izbucni in ris. – 2. A plinge zgomotos. Creatie expresiva, cf. hihoti, chicoti. Se considera in general ca este der. din sl. chochotati „a ride”, cf. rus. chochot „hohot” (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 139; Tiktin; Berneker 393), cf. 319; Conev 103; DAR). Aceasta solutie este posibila, dar cuvintul sl. este tot expresiv si poate, fireste, sa coincida cu rom. Pe de alta parte, cuvintul sl. nu inseamna decit „a izbucni in ris”, pe cind in rom. ideea de „ris” sau de „plins”, pare secundara, ideea initiala fiind cea de „in chip zgomotos”; cf. mr. huhutescu, huhutire „a striga, a urla”. – Der. hohot, s. n. (hohot); hohoteala, s. f. (ris), cf. chicoteala.

SOT, soti, s. m. 1. Barbat casatorit considerat in raport cu sotia lui; barbat. ♦ (La pl.) Cele doua persoane de s*x opus unite prin casatorie. ♦ (Inv.) Sotie, nevasta. 2. (Pop.) Tovaras, insotitor; asociat. 3. Obiect care, impreuna cu altul (similar), formeaza o pereche. ◊ Loc. adj. si adv. Cu (sau fara) sot = cu (sau fara) pereche, in numar pereche (sau nepereche), par (sau impar). – Lat. socius.

chihai (-aesc, -it), vb. – 1. A tusi. – 2. A importuna, a deranja. Creatie expresiva, cf. chicoti; se intilneste cu alte creatii spontane de acelasi tip, cum sint: chifui, vb. (a bombani); chifti, vb. (a ride); hihai, vb. (a hohoti) etc. Sensul 2 pare a fi suferit influenta lui cehai. – Der. chihaitura, s. f. (atac de tuse).

MILA¹ ~e f. 1) Sentiment de compatimire fata de suferintele si nenorocirile altora; compasiune; milostenie; compatimire. ◊ (A fi) vrednic de ~ (a se afla) intr-o situatie jalnica. A-i plange (cuiva) de ~ a fi cuprins de parere de rau pentru suferintele cuiva. A avea ~ (de cineva) a se purta cu grija fata de cineva. 2) Dar facut unui nevoias. 3) rar Atitudine binevoitoare fata de cineva; bunavointa; ingaduinta. ◊ A nu avea ~ (undeva sau la cineva) a nu gasi bunavointa undeva sau la cineva. [G.-D. milei] /<sl. milu

CONTRATIMP (‹ contra¹ + timp) s. m. 1. (MUZ.) Deplasare, prin aparitia unei pauze, a accentului de un timp pe altul sau pe o fractiune de timp tare al masurii pe un timp slab. 2. Circuit in c. = circuit electric sau electronic avind un numar par de elemente grupate simetric, astfel incit tensiunile electrice aplicate celor doua jumatati sa fie egale si in opozitie; se utilizeaza la amplificatoare, redresoare etc. in c. sau in push-pull. 3. in contratimp = (la moment) nepotrivit; inoportun.

A MUTA mut tranz. 1) A lua din locul in care se afla, punand in alt loc; a misca (din loc). ◊ ~ (cuiva) falcile a lovi (pe cineva) cu putere peste obraz, vatamandu-i maxilarele. A-si ~ gandul a-si schimba parerea, intentiile; a se razgandi. 2) A face sa se mute. /<lat. mutare

A SCLIPI ~esc intranz. 1) (despre astri si despre alte surse de lumina) A se vedea luminand. 2) (despre lucruri) A luci, reflectand emanatia unei surse de lumina; a scanteia. Nisipul sclipea. 3) (despre lucruri) A parea ca lumineaza (din cauza curateniei); a straluci; a luci. Mobila ~este. 4) fig. (despre ochi) A avea o stralucire deosebita (din cauza unei emotii puternice); a sticli; a scanteia; a luci. /v. a clipi

magnet (magneti), s. m. – Metal care atrage alte metale. – Var. (inv.) magnit. Mr. magnit. Lat. magnes, -etis (sec. XIX), si, mai inainte (sec. XVII) din gr. μαγνήτης. Der. din rus. magnit (Sanzewitsch 205) nu pare posibila. – Der. (din fr.) magnetic, adj.; magnetism, s. n.; magnetita, s. f.; magnetiza, vb.; magnetizor, s. m.; magneto, s. n.

PROBABILITATE ~ati f. 1) Caracter probabil. ◊ Dupa toate ~atile dupa cat se pare. 2) mat. Caracteristica numerica a gradului posibilitatii de realizare a unui eveniment sau fenomen. ◊ Teoria ~atilor ramura a matematicii care, dupa probabilitatile unor evenimente intamplatoare, permite aflarea probabilitatilor altor evenimente intamplatoare, legate de primele. Calculul ~atilor calcul matematic care da posibilitatea sa se afirme daca un eveniment va avea loc sau nu, in functie de alte evenimente cunoscute. /<fr. probabilite, lat. probabilitas, ~atis

PIPETA, pipete, s. f. Tub mic de sticla (gradat), prevazut cu o para de cauciuc, folosit pentru a picura, a lua, a masura etc. o cantitate mica de lichid; picatoare. ♦ Tub prin care se toarna un lichid dintr-un vas in altul. – Din fr. pipette.

TEPUSA ~e f. 1) Bat ascutit la un capat. 2) Varf al unui par. 3) Fiecare dintre barele montate in partile laterale ale unui vehicul pentru a-i mari capacitatea de incarcare. 4) Bucatica subtire si ascutita desprinsa dintr-un corp (de lemn sau alt material); aschie. [G.-D. tepusei] /teapa + suf. ~usa

ANAMORFOZA s.f. 1. Imagine diforma, care pare normala cand este privita dintr-un anumit punct. ♦ Deformarea imaginilor in oglinzile concave, convexe etc. 2. (Biol.) Proces de evolutie progresiva care are loc de la o specie la alta. [< fr. anamorphose, cf. gr. anamorphosis < ana – peste, morphe – forma].

mie pron. pers. in dativ. Lat. mihi (Candrea-Dens., 1099). Se foloseste in patru feluri diferite: mie in pozitie tare, ca in sp. a mi, si totdeauna impreuna cu una dintre celelalte trei forme: mie nu mi-au spus; mi (cu i vocalic), inaintea altor pronume: mi s-a spus, mi l-a dat; mi (cu i consonantic) in pozitie enclitica sau proclitica: mi-a adus, dindu-mi; imi in urmatoarele cazuri: imi pare, imi aduc aminte, valoare emfatica, fata de mi-a duc aminte, pronuntare familiara.

FUNIE ~i f. 1) Sfoara groasa, confectionata prin rasucirea mai multor fire unul in jurul altuia; franghie. ◊ Drept ca ~a in sac (sau in traista) a) stramb; sucit; b) nedrept; necinstit. A (i) se apropia (sau a (i) se strange, a-i ajunge) ~a de par (sau la par) a ajunge intr-o situatie critica, la deznodamant. A juca pe ~ a) a executa numere de acrobatie pe o funie intinsa; b) a fi foarte activ (si docil). A vorbi de ~ in casa spanzuratului a vorbi in prezenta cuiva despre ceva care ii aminteste de lucruri neplacute. 2) inv. Unitate de masura pentru lungime folosita, in trecut, la masurarea pamantului. [Art. funia; G.-D. funiei; Sil. -ni-e] /<lat. funis

parere ~i f. 1) Consideratie a unei persoane (despre ceva sau despre cineva); punct de vedere particular; judecata; opinie; pozitie; cuvant ◊ A fi de ~ a considera; a crede. A fi de alta ~ (sau a nu fi de aceeasi ~ cu cineva) a crede altfel decat cineva. ~ de bine satisfactie; bucurie. Cu ~ de rau cu regret. 2) pop. Produs al perceperii denaturate a realitatii inconjuratoare; inchipuire; iluzie. ◊ O ~ (de) ceva abia sesizabil. Intr-o ~ intr-un mod neserios. [G.-D. parerii] /v. a (se) parea

tot- Radacina expresiva care pare sa exprime ideea de rotunjime. Creatie spontana, cf. coc, pop. – Der. totilca, s. f. (Olt., fluier, trisca), cu suf. expresiv, cf. modilca, scofilci; totirla, s. f. (Olt., rotita), cu alt. suf. expresiv, cf. cocirla, sopirla; totolot, s. n. (Mold., cocolos, ghemotoc), cf. golomot, cocolos; totoreata, s. f. (facalet).

MALDAR, maldare, s. n. 1. Multime de obiecte de acelasi fel, ingramadite unele peste altele; p. ext. cantitate mare dintr-o anumita materie. 2. Gramada de tulpini, de plante secerate, de nuiele, de crengi etc. (legate la un loc). ♦ Gramada (nu prea mare) de fan, de paie, de iarba cosita etc. [Var.: maldur s. n.] – Et. nec.

STATIE s. f. 1. oprire, popas. ◊ punct de oprire, stationare a vehiculelor de transport public pentru imbarcarea si debarcarea calatorilor, incarcarea sau descarcarea marfurilor etc. 2. asezamant, institutie pentru efectuarea unor cercetari stiintifice, bazate pe observarea anumitor fenomene. ◊ punct geodezic din care se fac observatii. 3. pozitie, loc. ♦ ~ de benzina = punct de aprovizionare cu combustibil, ulei si apa a autovehiculelor. ◊ loc de unde se fac emisiuni radiofonice, de televiziune etc. ♦ ~ electrica = ansamblu de instalatii electrice la colectarea energiei electrice de la surse, la transformarea si distributia ei. 4. a planetelor = pozitie pe traiectoria aparenta a planetelor pe cer cand acestea par nemiscate pentru un timp. ♦ ~ spatiala (sau cosmica) = satelit artificial sau vehicul cosmic plasat pe o orbita in jurul Pamantului, servind ca laborator sau observator extraatmosferic ori ca rampa de lansare spre alte planete. (< it. station, lat. statio)

POZITIE ~i f. 1) Loc ocupat de un obiect sau de o persoana in raport cu alt obiect sau cu alta persoana. 2) Mod de asezare sau de situare in spatiu. ~ orizontala. 3) Situatie dictata de circumstante. ~ critica. 4) Situatie sociala; rang. ~ de director. 5) Consideratie a unei persoane (despre ceva sau despre cineva); punct de vedere particular; parere; judecata; opinie; cuvant. ◊ A se afla (sau a se gasi) pe ~i opuse a avea pareri contrare referitor la o problema. 6) mil. Loc pe care sunt situate trupele pe front sau vasele de razboi pe mare. ~ de lupta. ~ defensiva. [G.-D. pozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. position, lat. positio, ~onis

PREPELEAC ~eci m. 1) Par cu cracane scurte, infipt in pamant, pe care se pun, la tara, oalele ca sa se usuce sau de care se atarna diferite obiecte; olar. 2) Constructie injghebata din prajini, pe care se intinde fanul (sau alt nutret) la uscat. /Orig. nec.

PALISADA s.f. 1. Obstacol, fortificatie constand dintr-un gard inalt format din pari de lemn infipti vertical in pamant si legati intre ei prin nuiele etc. 2. Perete metalic mobil care protejeaza avioanele de pe navele portavioane de vanturile puternice. 3. (Biol.) Mod de asezare a unor celule alungite care stau una langa alta. [< fr. palissade].

PALISADA s. f. 1. element de fortificatie dintr-un gard inalt din pari de lemn infipti vertical in pamant si legati intre ei prin nuiele etc. 2. perete metalic mobil care protejeaza avioanele de pe navele portavioane, de vanturile puternice. 3. (bot.) mod de asezare a unor celule alungite, care stau una langa alta. (< fr. palissade)

PALISADA, palisade, s. f. 1. Element de fortificatie, folosit in amenajarile defensive mai vechi, alcatuit din pari grosi si lungi batuti in pamant, legati intre ei cu scanduri, franghii etc. si avand intre spatii impletituri de nuiele, maracini, sarma ghimpata etc.; palanca. 2. (Bot.) Mod de asezare a unor celule alungite, cilindrice sau prismatice, care stau una langa alta, perpendiculare pe suprafata organului; celule astfel asezate. – Din fr. palissade.

chima (-me), s. f. – Germen, saminta. Sb. kima (DAR) sau din germ. Keim, prin intermediul sas. kim (Lacea, Dacor., IV, 778). Inainte, Philippide, Principii, 138, incercase sa-l explice prin gr. ϰῦμα (cf. ciuma) ipoteza acceptata de Bogrea, Dacor., II, 654. – Der. chimita, s. m. (diavol; bufon, caraghios), care pare a fi un dim. de la cuvintul anterior (Bogrea si DAR il explica prin numele unui personaj popular in trecut datorita sotiilor sale; nu este insa posibil sa se aplice diavolului numele unui personaj real, si nici nu s-ar explica prin alte mijloace apelativul Chimita, astfel incit este de presupus ca acesta din urma este o simpla porecla).

sarciner, sarcinere, s.n. si sarcineri, s.m. (reg.) 1. (s.n.) par lung si gros infipt in pamant, facut din trunchiul unui copac tanar, cu crengile retezate aproape de tulpina, pe care taranii si ciobanii atarna, la tara, diferite obiecte gospodaresti; prepeleac, olar, sarcior; cuier. 2. (s.n.) lemn fixat vertical pe pluta, de care plutasii isi agata hainele sau alte obiecte. 3. (s.n.) nume dat unor obiecte asemanatoare ca forma cu sarcinerul si care au diverse intrebuintari: a) trunchi de copac tanar, cu crengile retezate aproape de tulpina, infipt in pamint, pe care se cladeste claia de fan; b) fiecare dintre prajinile legate cate doua crucis si asezate in partile claii de fan; c) arac pentru sustinut fasolea; d) par la gard. 4. (s.m.) persoana care transporta o greutate, o sarcina.

2) corn n., pl. coarne (lat. cŏrnu, it. pg. corno, pv. vfr. cat. corn, nfr. cor, sp. cuerno). Un fel de virf dur si ascutit care creste in fruntea boilor si a altor rumegatoare. (La cerbi e in forma de ramuri). Fie-care din cele doua minere cu care indrepti plugu la arat. Fie-care din cele doua colturi ale lunii noi. Aripa (flanc) a frontului (Cost. 1, 271). Iron. Bucata de pergament cu versuri religioase (filacterii) pe care Jidanii si-o leaga in frunte si la bratu sting cind se inchina si provoaca sarcazmu [!] Romanului (V. avgar si habotnic). Fam. Cu coarne, distins, breaz, priceput: par´ca tu esti mai cu coarne de cit el? Minciuna cu coarne, mare minciuna, minciuna gogonata. Cel cu coarne, d***u. Coarne de mare (nord), roscove. S. n., pl. uri. Trimbita, cornet, goarna, mai ales facuta dintr´un corn de bou (V. goarna). Chifla, franzeluta in forma de semiluna sau alt-fel. Un fel de ploscuta de tinut prafu de pusca la vinat pentru pustile care se incarcau pe la gura.

OU oua n. 1) Celula s*****a feminina la organismele animale sau vegetale din care, in urma fecundarii, se poate dezvolta un organism nou. 2) Corp format din albus si galbenus si invelit intr-o coaja calcaroasa, eliminat din organism de pasari si de alte animale ovipare, in care se dezvolta (prin clocire) puiul si care se poate folosi, in majoritatea cazurilor, ca aliment. ◊ A face (pe cineva) cu ~ si cu otet a certa foarte tare. A umbla cu cineva ca cu ~l (moale) a acorda atentie exagerata unei persoane susceptibile. ~l lui Columb problema usor rezolvabila, dar care anterior parea foarte complicata. 3) Obiect de forma ovoida. ◊ ~l genunchiului rotula. ~l piciorului glezna. /<lat. ovum

jilav (jilava), adj. – 1. Umed, reavan. – 2. (Banat) Puternic, zdravan. Bg. zilav „elastic, lipicios”, cel de al doilea sens din sb. zilav „gros” si ambele din sl. zila „vena” (Miklosich, Lexicon, 198; Cihac, II, 158). Indicatia din DAR, conform careia cuvintul este putin folosit in Munt., nu este exacta. Pe de alta parte, jilav nu-l substituie pe umed, intrucit primul cuvint contine ideea de „imbibat, patruns de umezeala pe toate partile”. Der. din bg. vlazen „umed” (Conev 37) este gresita. Der. jilava, s. f. (loc umed); jilavie, s. f. (umezeala); jilavi, vb. (a imbiba, a umezi); jilaveala, s. f. (umezeala); jilavete (var. jiloveata), s. f. (bita, par), in Banat, din al doilea sens al lui jilav.

SCHIMB ~uri n. 1) Inlocuire a unui obiect sau a unei persoane prin alt obiect sau alta persoana. A face ~. Piesa de ~. ◊ Cu ~ pe rand. Casa de ~ casa unde se pot schimba banii unei tari pe banii alteia. 2) Cedare a unui lucru pentru a primi altul in loc (in urma unor negocieri). ~ de marfuri. ◊ Liber-~ comert exterior fara nici un fel de restrictii. In ~ drept compensatie.3) Persoana sau grup de persoane care, dupa un anumit interval de timp, inlocuiesc sau sunt inlocuite intr-o munca, prin alta persoana sau prin alt grup de persoane. ~ de zi. ~ de noapte. 4) Interval de timp cat lucreaza o asemenea persoana sau un asemenea grup. A lucra in trei ~uri. 5) fig. Generatie tanara care inlocuieste pe cei varstnici intr-o activitate. ~ de maine. 6) mai ales la pl. Lenjerie de corp care inlocuieste pe cea purtata; albituri de primeneala. 7) Transmitere cu caracter reciproc. ~ de pareri. ~ de experienta. /v. a schmba

Agamedes, fratele lui Trophonius si fiul lui Erginus, regele din Orchomenus. Agamedes si Trophonius au fost doi arhitecti celebri, care au construit, printre altele, si edificiul care adapostea comoara lui Hyrieus, regele Boeotiei. Legenda spune ca cei doi frati ar fi lasat o intrare tainica, prin care puteau intra oricind ca sa prade. Faptul fiind descoperit de catre rege, Agamedes a fost ucis de Trophonius ca sa nu-l divulge si pe el. Fratricidul a fost insa pedepsit pe data. Pamintul s-a deschis si l-a inghitit pe Trophonius. Dupa o alta versiune, cei doi frati ar fi construit templul lui Apollo de la Delphi. Cerindu-i zeului rasplata cuvenita, Apollo le-a fagaduit-o in opt zile, ragaz in care i-a sfatuit sa petreaca in voie. La implinirea timpului, cei doi frati au fost gasiti fara viata in patul lor. Moartea usoara care le-a curmat zilele a fost, se pare, cea mai buna rasplata pe care zeul a crezut de cuviinta sa le-o ofere.

bafta (bafte), s. f. – Noroc, succes. Tc. baht (Popescu-Ciocanel 14; DAR; Ronzevalle 48), care a trecut in tig. batch (Miklosich, Zig., 172; Wlislocki 72). In rom. pare a fi intrat prin intermediul tig. (Graur 124; Graur, Notes, IV, 196; Juilland 157) si considera o nuanta de vulgaritate; cu toate ca este un cuvint foarte folosit in limbajul comun, apare rareori in literatura. Din tc. provin si ngr. βάχτ, alb. baft, bg., sb. bacht. – Stamati foloseste de mai multe ori cuvintul bafta, cu sensul de „gura, cioc”; nu cunoastem ratiunea acestei intrebuintari, care nu apare la alt autor si pe care nu o gasim in dictionare. – Der. baftos, adj. (norocos).

catrinta (catrinte), s. f. – Sort, fusta din doua bucati. – Var. catrinta, cotrinta. < Origine expresiva, ca in alte cuvinte care inseamna „cirpa”, cf. treanta, fleoarta, hanta, buleandra etc. si var. cotreanta „cirpa” femeie de moravuri usoare; cu acelasi semantism ca toate cuvintele din aceasta clasa. A fost interpretat ca un der. dim. al numelui feminin Catrina (Scriban); lipseste insa explicatia semantica. Mag. katrinca, kotroncz (DAR) provine probabil din rom., ca si tig. katrinka. Cihac, II, 488, creeaza o legatura cu pol. katan(k)a „fusta”, lituan. katenka „corsaj”, care par a fi si ele dim. ale aceluiasi nume. – [1561]

A SE FACE ma fac refl. I. 1) A avea loc accidental; a se intampla. Ce se face pe lume! ◊ Ce s-a facut (cu cineva)? Ce s-a intamplat (cu cineva)? S-a facut! ne-am inteles! 2) A se crea aparenta; a se parea; a parea. Se facea ca zburam. 3) A incepe sa fie; a deveni; a ajunge. ~ actor. ~ mare. ◊ ~ nevazut a disparea. ~ de ocara (sau de rusine) a se compromite, atragandu-si oprobriul public. 4) v. A SE PREFACE. ◊ ~ mort in papusoi a se preface. II. (in imbinari) 1) (despre perioade ale zilei, fenomene sau stari ale naturii) ~ ziua. ~ frig. 2) (despre cai de comunicatie) ~ drum. ~ partie. 3) (despre senzatii sau sentimente) A i ~ dor. 4) (despre persoane sugerand ideea de procurare sau de obtinere) ~ cu casa. ~ cu diploma. 2. tranz. A trece dintr-o stare in alta; a deveni. ~ medic. /<lat. facere

CLOPOT, clopote, s. n. 1. Obiect metalic in forma de para, deschis in partea de jos si prevazut in interior cu o limba mobila, care, lovindu-se de peretii obiectului, produce sunete caracteristice. ◊ Expr. (Fam.) A trage clopotele = a) a curta o femeie; b) a divulga un secret. ♦ Sunet de clopot (1). 2. Piesa in forma de clopot (1), cu diverse intrebuintari (in industrie). ◊ Clopot scufundator = camera de lucru, construita din metal sau din beton armat, alimentata cu aer comprimat, care permite executarea unor lucrari sub apa. ♦ Capac de sticla de forma unui clopot (1), care se foloseste pentru a feri alimentele sau alte obiecte de praf, in laboratoare etc. – Din sl. klopotu.

CUVANT ~inte n. 1) Unitate de baza a vocabularului constand dintr-un sunet sau un complex de sunete carora le corespund unul sau mai multe sensuri. ◊ Intr-un ~ in rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) in concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate dupa forma, dar diferite din punct de vedere al continutului. 2) Ganduri, idei exprimate prin vorbe; spusa. ◊ A pune un ~ bun a faceo interventie pentru cineva. ~ introductiv text plasat la inceputul unei carti, in care se fac anumite comentarii la carte; prefata; cuvant inainte. A lua ~antul a vorbi in fata unui public. 3) Angajament pe care si-l ia cineva; fagaduiala; promisiune. ◊ A-si tine ~antul (sau a se tine de ~) a indeplini o promisiune facuta. Om de ~ om ce nu face promisiuni desarte. 4) Punct de vedere particular; judecata; pozitie; considerent; opinie; parere. A-si spune ~antul. 5) Temei al unei actiuni. ◊ Sub ~ ca... pentru motivul ca... Cu drept ~ pe buna dreptate. /<lat. conventus

TREABA treburi f. 1) Activitate de durata mai mare sau mai mica de care se ocupa cineva; indeletnicire; ocupatie. ◊ A avea (sau a fi in) ~ a fi ocupat. A-si cauta (sau a-si vedea) de ~ a) a lucra cu sarguinta; b) a nu se amesteca in lucrul altuia. A se afla in ~ a lucra de ochii lumii. 2) pop. Efectuare a unor actiuni utile; lucru. ◊ A se pune pe ~ a se apuca serios de lucru. A se lua cu ~a a uita de griji sau de necazuri, fiind absorbit de lucru. 3) Actiune savarsita de cineva; fapta; isprava. ◊ Mare ~! mare lucru! De ~ de isprava; cumsecade. Cu ~ cu rost. A face o ~ a face o pozna, o sotie. 4) Afacere care necesita rezolvare; problema; chestiune; lucru. ◊ A avea ~ cu cineva (sau undeva) a avea interese cu cineva (sau undeva). Ce ~ ai? Ce te intereseaza? Nu-i ~a ta! Nu te priveste! A nu fi de nici o ~ a nu fi bun de nimic. Se vede ~ ca ... se pare ca ...; se vede ca ... . [G.-D. trebii; Pl. si trebi] /<sl. treba

SARCINA, sarcini, s. f. 1. Greutate, incarcatura pe care o duce un om sau un animal; povara. ♦ Apasare, greutate. ♦ Fig. Povara, balast. 2. Legatura (de lemne, de fan, de paie) care poate fi dusa in spinare sau cu bratele. 3. Obligatie, indatorire, raspundere (materiala sau morala). ◊ Expr. A da pe cineva in sarcina cuiva = a da pe cineva in grija cuiva. A pune (ceva) in sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau raspunzator (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Calitate, slujba, rol. 5. Starea femeii gravide; perioada cat o femeie este gravida; graviditate. 6. Marime fizica care produce o stare de solicitare mecanica intr-un corp solid deformabil sau intr-un sistem fizic. ♦ Sarcina electrica = marime scalara ce caracterizeaza proprietatea unui corp de a crea in jurul sau un camp electric sau de a fi actionat atunci cand se afla in campul electric al altui corp. ♦ Putere activa data sau luata de un sistem tehnic generator, transmitator sau transformator de energie. – Lat. sarcina.