NEUTRALITATE s. f. Situatie, atitudine a unui stat care nu se amesteca in conflictul dintre doua sau mai multe state, care nu participa la pacte sau la aliante militare si intretine relatii pasnice cu fiecare stat beligerant in parte; p. ext. stare, atitudine neutra (1) a unei persoane sau a unui grup social. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neutralite.

NEUTRU, -A adj. 1. Care nu ia partea nimanui, care nu este de partea nimanui; (despre un stat) care nu se amesteca in conflictul dintre mai multe state, care nu participa la pacte sau aliante militare; (despre persoane) neincadrat in nici o miscare, in nici un partid etc. 2. Indiferent. 3. Gen neutru (si s.n.) = forma pe care o iau substantivul, adjectivul etc. pentru a denumi in special obiecte inanimate, unele nume colective si generice, precum si unele animale. ◊ Vocala neutra = vocala mediala. 4. (Chim.; despre compusi) Care nu prezinta nici caractere de acid, nici caractere de baza. ♦ (Despre corpuri) Care nu are sarcina electrica. [< fr. neutre, it. neutro, cf. lat. neuter – nici unul din doi].

NEUTRU, -A adj. 1. care nu este de partea nimanui; (despre un stat) care nu face parte dintre beligeranti, care nu participa la pacte sau aliante militare; (despre persoane) neincadrat in nici o miscare, in nici un partid etc. 2. nesemnificativ, indiferent. 3. gen ~ (si s. n.) = gen gramatical care cuprinde nume ce au la singular forma masculina si la plural forma feminina. ♦ vocala ~a = vocala mediala. 4. (despre compusi) care nu prezinta nici caracter de acid si nici bazic. ◊ (despre corpuri) care nu are sarcina electrica. 5. (despre organisme) care nu are un s*x bine definit; as*xuat. ◊ care nu are gonade functionale; steril. (< fr. neutre, it. neutro, lat. neuter, -tra)

ANTANTA, antante, s. f. Nume dat unui sir de aliante militare incheiate in trecut de unele state imperialiste in scopuri anexioniste sau in vederea mentinerii subjugarii propriului lor popor. – Fr. entante.

NEUTRALISM s.n. 1. Doctrina implicand refuzul de a adera la o alianta militara, chiar in timp de pace. 2. (Biol.) Tip de relatii biotice care se stabilesc intre indivizii a doua specii care nu utilizeaza aceeasi sursa de hrana. [< fr. neutralisme].

ANTANTA s.f. 1. Nume pe care il purtau aliantele militare dintre o serie de state , facute cu scopuri anexioniste. 2. (Liv.) Intelegere; alianta. [< fr. entente].

NEUTRALISM s. n. 1. doctrina implicand refuzul de a lua pozitie fata de un eveniment international, de a adera la o alianta militara. 2. tip de relatii biotice intre indivizii a doua specii (populatii), care nu utilizeaza aceeasi sursa de hrana. (< fr. neutralisme)

TRIUMVIRAT ~e n. (in Roma antica) Forma de guvernamant in care puterea suprema era detinuta de trei conducatori politici si militari. ◊ Primul ~ alianta dintre Cezar, Pompei si Crassus. /<lat. triumviratus, fr. triumvirat

ANTANTA s. f. 1. denumire data unor aliante politico-militare dintre state imperialiste. 2. intelegere, alianta. (< fr. entente)

LIGA s. f. 1. (ant.) alianta politico-militara a statelor grecesti, sub conducerea unuia dintre ele, care urmarea sa-si impuna suprematia. 2. uniune, asociatie de state, orase, persoane ◊ creata in scop comun. (< fr. ligue, it. liga)

NEANGAJARE s.f. Atitudine libera fata de orice alianta sau conventie militara, politica; nealiniere. [< ne- + angajare, dupa fr. non-engagement].

ANTANTA, antante, s. f. Denumire data unor aliante politice si militare intre state. – Din fr. entante.

NEUTRALITATE s.f. Faptul de a fi neutru; caracterul a ceea ce este neutru. ♦ Situatie politica si juridica a unui stat care se abtine de a se amesteca in conflictul dintre doua sau mai multe state, nu participa la aliante sau la pacte militare, la razboaie intre alte state, intretine relatii pasnice cu toate statele, chiar daca acestea se afla in stare de razboi unele cu altele. ♦ (Chim.) Stare a unui compus neutru. [Cf. fr. neutralite].

TRIUMVIRAT, triumvirate, s. n. (In Roma antica) Forma de conducere politica reprezentand alianta a trei conducatori politici si militari; persoanele care detineau aceasta conducere. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumviratus, fr. triumvirat.

TRIUMVIRAT s. n. 1. forma de conducere in Roma antica, intre anii 6⁰ si 4³ a. Chr., reprezentand alianta a trei conducatori politici si militari. 2. (p. ext.) asociatie de trei persoane care exercita o putere, o influenta. (< lat. triumviratus, fr. triumvirat)

TRIPLA alianta, denumire a blocului politic si militar, constituit in 1882 prin aderea Italiei la alianta dintre Germania si Austro-Ungaria (incheiata in 1879). S-a caracterizat printr-o politica agresiva. Ascutirea contradictiilor dintre statele T.A. si cele ale Antantei a provocat izbucnirea Primului Razboi Mondial. S-a destramat in 1915, prin iesirea Italiei din blocul militar al Puterilor Centrale si aderarea acesteia la Tripla Intelegere.

TRIPLA INTELEGERE (ANTANTA), denumire a blocului militar si politic, format in anii 1904-1907 de Marea Britanie, Franta si Rusia. In cursul primului Razboi Mondial i s-au alaturat si alte state. Era indreptata impotriva Triplei aliante.