albastru (albastra), adj. – De culoarea cerului senin. – Mr. albastru „cenusiu, fumuriu”. Lat. *albaster, de la albus (Puscariu 56; Candrea-Dens., 37; REW 319; DAR). S-a spus probabil la inceput despre cerul usor innorat, prin urmare albicios (cf. mr.); astazi indica numai „albastru ca cerul”. Cf. Densusianu, GS, II, 324. Der. albastrea, s. f.; albastreala, s. f.; albastri, vb. ( a da culoare albastra; a clati rufele cu albastreala); albastrime, s. f. (culoare albastra; boierime); albastrita, s. f.; albastriu, adj. Sensul lui albastreala „albastru de rufe” (cf. fr. bleu anglais) nu apare in nici un lexic, cu toate ca este cuv. foarte uzual si singurul care explica sensul lui albastrime de „boierime”, adica „oameni cu camasa scrobita”.

dedetel (dedetei), s. m. – Anemona (Anemona pulsatilla). – Var. dedita, deditel. Sl. dedu „bunic”, dedica „bunicut” (Spitzer, Dacor., III, 649; Candrea; Scriban), pe baza aspectului florii, cf. numele sau german graues Bergmannchen. Cihac, II, 90, il pune gresit in legatura cu dada „doica”. – Der. deditiu, adj. (Mold., albastru ca cerul).

AZUR s. n. (Livr.) Culoare albastra deschisa; p. ext. albastrul cerului. – Din fr. azur, lat. azzurum.

VINETIU, -IE, vinetii, adj. Care bate in vanat, cu reflexe vinete. ♦ (Substantivat, n.) Culoarea vanata; vanat. ♦ (Substantivat, f.; reg.) albastrul cerului; p. ext. vazduh. – Vanat + suf. -iu.

AZUR ~uri n. 1) Culoare albastru-deschisa. 2) albastrul cerului. /<fr. azur, it. azzurro

AZURIU ~ie (~ii) Care este de culoarea cerului; albastru-deschis; ca azurul; bleu. /azur + suf. ~iu

AZUR s.n. 1. albastrul cerului; cer senin. 2. Culoare asemanatoare seninului cerului; albastru-deschis. [Pl. -uri. / < fr. azur, cf. it. azzurro, pers. azur].

AZUR I. s. n. 1.. albastrul cerului. 2. culoarea albastru-deschis. II. adj. ca azurul. (< fr. azur)

BATAILLE [batai], Georges (1897-1962), scriitor francez. Eseuri explorind natura problematica a existentei („Experienta interioara”, „Oroarea de poezie”). Romane („albastrul cerului”, „Pisica salbatica”).

AZUR s. n. Culoare albastra-deschisa; p. ext. albastrul cerului. – Fr. azur (lat. lit. azzurum).

LANGE [læŋə], Jessica (n. 1949), actrita americana de film. Roluri in registru dramatic si comic, interpretate cu eleganta si delicatete („King Kong”, „Frances”, „Postasul suna intotdeauna de doua ori”, „Promontoriul groazei”). Premiul Oscar„: 1982 (”Tootsie„), 1991 (”cer albastru„).

SENIN adj., s. 1. adj. albastru, clar, curat, limpede, pur, straveziu, (livr.) limpid, (Transilv.) tistas, (inv.) seninat, seninos, (fig.) spalat. (Un cer ~.) 2. s. albastru, albastrime, azur, claritate, limpezime, seninatate, (rar) limpezis, (inv. si reg.) seninat, (reg.) vinetie, (Mold. si Bucov.) sineala, (inv.) senineala. (~ul cerului.) 3. adj. frumos, insorit, (rar) soros, (pop.) sorit. (O zi ~) 4. adj. limpede, luminos. (Zori ~.) 5. adj. frumos, (inv.) seninos. (Nopti ~.) 6. adj. (livr. fig.) olimpian. (Un spirit ~.)

SINILIU ~e (~i) Care este de culoarea sinelii; albastru-palid. cer ~. /sineala + suf. ~iu

azur (-ruri), s. n. – 1. Culoarea albastrie a boltei ceresti, cer. – 2. (Adj.) albastru. Fr. azur. – Der. azurat, adj. (albastru); azurita, s. f. (azurit); azuriu, adj. (albastriu).

albastru², -A, albastri, -stre, adj. 1. Care are culoarea cerului senin. 2. Fig. Melancolic, sumbru. ◊ Expr. Inima-albastra = a) inima trista; p. ext. tristete; b) necaz, manie, furie. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rau, (cam) neplacut. – Lat. *albaster (< albus).

BOLTIRE, boltiri, s. f. Bolta (a cerului). Umede tremur lumine pe boltirea cea albastra (EMINESCU).

albastru² ~stra (~stri, ~stre) Care are culoarea cerului senin. ◊ Inima ~stra tristete, melancolie. /<lat. albaster

albastru, -A, albastri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inima-albastra = a) suflet trist, p. ext. tristete, jale; b) necaz, manie, furie. Cu (sau de) sange albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rau, (cam) neplacut, situatia e (cam) dificila. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situata intre verde si indigo; culoarea descrisa mai sus; albastreala, albastrime. ◊ albastru de metilen = colorant albastru (1) intrebuintat in vopsitorie, in lucrari de biologie si in medicina. albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianura de fier folosita ca pigment albastru. – Lat. albaster (< albus).

AURORA s. f. 1. lumina care preceda rasaritul soarelui; zori de zi. ♦ ~ polara = fenomen atmosferic specific regiunilor polare, iluminarea cerului in timpul noptii, prin arcuri de culoare albastra, verde-galbuie sau rosie. 2. (fig.) inceput al unei alte epoci. (< fr. aurore, lat. aurora)

albastru¹ n. 1) Culoare a spectrului solar care se afla intre violet si verde, avand nuanta cerului senin. 2) Colorant cu aceasta culoare. Verdele se obtine combinand ~ cu galben. [Sil. -bas-tru] /<lat. albaster

2) cer n., pl. uri (lat. caelum, it. sp. cielo, pv. cat. cel, fr. ciel, pg. ceo). Bolta albastra care se pare ca inveleste pamintu. Aer, atmosfera: ceru e senin. Paradis, rai: Imparatia cerurilor. Clima: ceru unei tari. Fig. Dumnezeu, providenta: gratie cerului. A ridica in cer, a lauda mult. A rascoli ceru si pamintu, a face tot posibilu, toate incercarile. Focu cerului, fulgeru. Ceru unui tablou, partea care reprezenta [!] ceru. Ceru gurii, palatu, partea superioara a gurii de la dinti pina la inghititoare.

SENINATATE s. albastru, albastrime, azur, clari-tate, limpezime, senin, (rar) limpezis, (inv. si reg.) seninat, (reg.) vinetie, (Mold. si Bucov.) sineala, (inv.) senineala. (~ cerului.)