TIOCIANIC, -A adj. acid ~ = acid instabil, gazos, care poate fi condensat cu aer lichid, formand cristale; acid rodanhidric, acid sulfocianic. (< fr. thiocyanique)

A CIRCULA circul intranz. 1) (despre pietoni, vehicule etc.) A se misca (continuu) intr-un anumit sens; a se deplasa incolo sau incoace (pe caile de comunicatie). 2) (despre gaze, aer, lichide etc.) A se misca (continuu) intr-un circuit; a se schimba in permanenta prin miscare. 3) (despre bani) A fi in uz; a trece din mana in mana. 4) (despre zvonuri, vorbe, informatii etc.) A trece de la unul la altul; a deveni cunoscut unui cerc larg de persoane. /<fr. circuler, lat. circulari

UMIDITATE f. 1) Grad de saturatie cu umezeala. ~ea aerului. 2) lichid retinut de un corp solid sau de un mediu. ~ea solului. /<fr. humidite, lat. humiditas, ~atis

CRIOLUMINESCENTA s. f. emitere de lumina a unor corpuri racite la temperatura aerului lichid. (< fr. cryoluminescence)

KRIPTON s. n. element chimic din familia gazelor inerte, obtinut prin distilarea fractionata a aerului lichid, folosit la becurile cu incandescenta. (< fr. krypton)

AER¹ s. n. 1. Amestec de gaze care alcatuiesc straturile inferioare ale atmosferei. ◊ aer lichid = aer in stare lichida, folosit in industrie. ◊ Loc. adv. La (sau in) aer (liber) = intr-un loc neacoperit, afara. ◊ Expr. A lua aer = a iesi din casa pentru a respira aer proaspat. 2. Vazduh, atmosfera. ◊ Expr. A fi (sau a se simti) ceva in aer = a exista semne ca se pregateste ceva (in ascuns). A pluti in aer, se spune despre ceva care nu se sprijina pe realitate. ♦ Clima, climat. 3. Infatisare, aspect, expresie, fizionomie. ◊ Expr. A avea aerul ca... (sau sa...) = a da impresia ca... A-si da (sau a-si lua) aere = a lua o atitudine de superioritate; a se ingamfa, a se fali. [Pl.: (in expr.) aere] – Lat. aer, aeris (si cu intelesurile fr. air).

NEON (‹ fr. {i}; {s} gr. neos „nou”) s. n. Element chimic (Ne; nr. at. 10, m. at. 20,179); gaz nobil, monoatomic, incolor. Se gaseste in aerul atmosferic in proportie de 1,8 x 10^-3% volume. Se obtine prin distilarea fractionata a aerului lichid. Lampile cu descarcari electrice in gaze (utilizate pentru reclame luminoase) umplute cu n., dau o lumina rosie caracteristica. A fost descoperit de oamenii de stiinta englezi Sir W. Ramsey si M.W. Travers in 1898.

KRIPTON (‹ fr. {i}; {s} kryptos „ascuns”) s. n. Element chimic (Kr; nr. at. 36, m. at. 83,8) din familia gazelor nobile, obtinut prin distilarea fractionata a aerului lichid. Se combina numai cu fluorul, la temperatura aerului lichid, sub actiunea descarcarilor electrice la intuneric. A fost descoperit (1898) de Sir W. Ramsey si M.W. Travers.

CARBURATIE, carburatii, s. f. Proces de amestecare a combustibilului lichid cu aerul in carburator ♦ Camera de carburatie = parte a carburatorului in care se face carburatia. – Din fr. carburation.

RACITOR, -OARE, racitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care ajuta la mentinerea unei temperaturi scazute, care raceste (1). 2. S. n. Instalatie folosita pentru racirea sau mentinerea unei temperaturi scazute fata de cea a mediului ambiant a unui material, a unei substante sau a unui spatiu inchis, cu ajutorul unui agent refrigerent ca gheata, lichid volatil, aer sau apa rece etc.; dulap cu pereti dubli, in care se mentine o temperatura joasa prin introducerea de gheata si care se foloseste pentru pastrarea la rece a alimentelor sau pentru racirea bauturilor. – Raci + suf. -tor.

SERINGA s.f. 1. Instrument care serveste pentru a face injectii, pentru a lua sange etc. 2. Mica pompa portativa servind la impins aer sau lichide. [Var. siringa s.f. / < fr. seringue, cf. gr. syrinx – tub].

SERINGA s. f. 1. instrument medical pentru injectii, pentru a lua sange etc. 2. mica pompa portabila servind la impins aer sau lichide. (< fr. seringue, it. siringa)

CARBURATIE, carburatii, s. f. Procesul de amestecare a combustibilului lichid cu aerul, la motoarele cu explozie ◊ Camera de carburatie = parte a carburatorului in care se face carburatia. – Fr. carburation.

SUFLU, sufluri, s. n. 1. Respiratie. ♦ Nume generic dat sunetelor care se produc la nivelul pleurei, inimii sau vaselor in diferite boli, asemanatoare cu zgomotul facut de o coloana de aer sau de lichid impinsa cu forta intr-un canal ingust. ♦ Capacitate respiratorie mare; p. ext. rezistenta fizica (mare). 2. Adiere, boare. 3. Masa de aer deplasata cu violenta (de explozia unei bombe), care poate provoca avarii si distrugeri. 4. Fig. Avant, elan, insufletire. – Din fr. souffle.

A NAVALI ~esc 1. intranz. 1) A da navala; a intra in numar mare si cu scopuri agresive (pe un teritoriu strain). 2) A se arunca cu lacomie sau cu violenta; a se napusti; a tabari; a se repezi; a napadi. 3) (despre lichide, mase de aer etc.) A razbate cu putere, iesind de undeva. 4) fig. (despre persoane) A intra pe neasteptate in mare graba; a da buzna. 5) (mai ales despre multimi)A iesi in mare graba si in neoranduiala. 6) (despre sange) A curge cu putere si in cantitate mare (dintr-un organ sau dintr-o parte a corpului). 2. tranz. 1) A ataca mereu si insistent; a napadi. ~ cu intrebari pe cineva. 2) (despre stari sufletesti sau fizice) A cuprinde brusc si cu putere; a napadi; a coplesi; a podidi. /<sl. navaljati

INFIOLA vb. I. tr. A introduce aer sau alte lichide in fiole. [Pron. -fi-o-, p.i. -lez, var. fiola vb. I. / < in + fiola, cf. fr. enfioler].

HIDROPNEUMOTORAX s.n. (Med.) Prezenta de aer si de lichid in cavitatea pleurala. [< fr. hydropneumothorax, cf. gr. hydor – apa, pneuma aer, thorax – torace].

HIDROPNEUMOTORAX s. n. acumulare de aer si de lichid in cavitatea pleurala. (< fr. hydropneumothorax)

aspirant, -a adj. (lat. aspirans, -antis, fr. aspirant). Care aspira, care trage aer sau un lichid (V. pompa). S. m. si f. Care aspira la o functiune: aspirant de ofiter, aspiranta la telegraf.

aerA, aerez, vb. I. Tranz. 1. A introduce aer¹ (1) in masa unui lichid, a unui material grunjos sau care este in forma de pasta fluida. 2. A raci materialele dintr-un siloz prin introducerea de aer¹ (1) sub presiune sau prin vanturare cu lopeti. [Pr.: a-e-] – Din fr. aerer.

aerA, aerez, vb. I. Tranz. 1. A introduce aer in masa unui lichid, a unui material granulos sau care e in forma de pasta fluida. 2. A raci cerealele dintr-un siloz prin introducerea de aer sub presiune sau prin vanturare cu lopeti. – Fr. aerer.

aerA, aerez, vb. I. Tranz. 1. A introduce aer¹ (1) in masa unui lichid, a unui material granulos sau care este in forma de pasta fluida. 2. A raci cerealele dintr-un siloz prin introducerea de aer¹ (1) sub presiune sau prin vanturare cu lopeti. – Din fr. aerer.

HIDRAZINA, hidrazine, s. f. Combinatie chimica a azotului cu hidrogenul, care se prezinta ca un lichid incolor ce fumega in aer si se foloseste ca antioxidant, reducator, combustibil pentru rachete etc. – Din fr. hydrazine.

PERCLORIC adj. (In sintagma) Acid percloric = acid oxigenat al clorului, avand aspectul unui lichid incolor care fumega in aer. – Din fr. perchlorique.

VENTUZA, ventuze, s. f. 1. Organ in forma de disc al unor animale (acvatice), care le permite sa se fixeze pe diferite corpuri. 2. Pahar special de sticla, cu marginea superioara putin rasfranta, care se aplica (prin crearea de vid in interior) pe pielea unui bolnav, pentru a provoca o mica congestie locala a sangelui (in scop curativ). 3. Aparat in forma de clopot, cu ajutorul caruia se scoate aerul care impiedica circulatia unui lichid intr-o conducta. – Din fr. ventouse.

BASICA ~ci f. 1) pop. Organ intern avand forma unei pungi membranoase in care se depoziteaza unele secretii ale organismului, pentru a fi ulterior eliminate; vezica. ◊ ~ca udului (sau u*****a) rezervor membranos in care se inmagazineaza u***a venita de la rinichi, pentru a fi ulterior eliminata prin uretra; vezica u*****a. 2) Organ intern membranos la peste, umplut cu un amestec de gaze, care inlesneste inotul. 3) Umflatura mica, plina cu aer, formata la suprafata unor lichide. Ploaie cu ~ci. 4) Umflatura mica pe piele continand o materie lichida. [G.-D. basicii] /<lat. bessica

BASICA, basici, s. f. 1. Sac membranos din corpul oamenilor si al animalelor, in care se strang unele secretii ale organismului; vezica. Basica fierii. ♦ Spec. Sac membranos din corpul unui porc sau al altui animal, uscat si intrebuintat ca punga, burduf etc. ♦ Organ intern, plin cu aer, care ajuta pestii la plutire. 2. Umflatura a pielii continand o materie lichida (seroasa). 3. Umflatura mica plina cu aer, care se face la suprafata lichidelor (in timpul fierberii), a aluatului (in urma dospirii) etc. 4. Obiect (de sticla) in forma sferica. ♦ (Arg.) Minge (de fotbal). [Var.: (reg.) besica s. f.] – Lat. *bessica(=vessica).

ARUNCATOR, -OARE, aruncatori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Atlet specializat in aruncarea discului, sulitei, greutatii etc. 2. S. n. Arma de foc cu teava neghintuita, cu pereti subtiri, usor transportabila, cu care se arunca mine; brand. ◊ Aruncator de flacari = arma care serveste la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc in aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. – Arunca + suf. -ator.

DEGAZIFICA, degazific, vb. I. Tranz. 1. A indeparta substantele volatile din carbuni prin distilare, la temperaturi inalte, in afara contactului cu aerul. 2. A indeparta gazele dintr-un lichid prin agitare, improscare etc. 3. A indeparta gazele din noroiul de foraj pentru a-l putea folosi din nou. – De⁴ + gazifica.

BULBUC¹ ~ci m. 1) Basica (de aer) care se formeaza la suprafata lichidelor si a unor materii semilichide sau vascoase (aluat, var etc.) sub actiunea anumitor factori. /v. a bulbuca

CARBURANT ~ti m. Combustibil lichid volatil, care, in amestec cu aerul, este folosit la alimentarea motoarelor cu ardere interna. /<fr. carburant

SPUMA ~e f. 1) Invelis (albicios) de basicute de aer, care apare la suprafata unui lichid agitat sau a celui care fierbe sau fermenteaza. ~a marii. ~ de bere. ◊ Ca ~a laptelui foarte bun. A face ~ a spumega. 2) Clabuci de sapun, de sudoare sau de saliva. ◊ Cal in ~e cal inspumat. A face ~ (sau ~e) la gura a) a scoate saliva abundenta (vorbind foarte mult); b) a vorbi cu intaratare; c) a fi foarte furios. 3) fig. Totalitate a elementelor degradate ale unei societati; drojdie; pleava. [G.-D. spumei] /<lat. spuma

aerOSOL s. m. (pl.) dispersie de microparticule medicamentoase solide ori lichide intr-un gaz sau in aer. (< fr. aerosol)

BASICA, basici, s. f. 1. Sac membranos care se gaseste in corpul oamenilor si al animalelor si in care se strang unele secretii ale organismului. Basica fierii. ♦ Basica (1) (scoasa din corpul animalelor) uscata si intrebuintata la facutul pungilor, burdufurilor etc. ♦ Organ intern al pestilor, de forma unui balonas, plin cu un amestec de gaze care le ajuta la plutire. 2. Umflatura a pielii continand o materie lichida. De vant batut, ars de soare Si cu basici la picioare (TEODORESCU). 3. Umflatura mica, plina cu aer, care se face la suprafata lichidelor (in timpul fierberii), a aluatului (in urma dospirii) etc. 4. (Neobisnuit) Glob de sticla; balon. [Var.: (reg.) besica s. f.] – Lat. *bessica (= vessica).

ASPIRATIE, aspiratii, s. f. 1. Aspirare. ♦ Deplasare a unui lichid intr-o conducta prin micsorarea presiunii aerului din ea. 2. (Fon.) Zgomot produs prin frecarea aerului in trecerea lui prin laringe in cursul pronuntarii unor sunete. 3. Fig. Nazuinta, dorinta, ravna. [Var.: (inv.) aspiratiune s. f.] – Din fr. aspiration.

RASUFLATOR, -OARE, rasuflatori, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care inlesneste respiratia. 2. S. f. Deschizatura (de aerisire) prin care un spatiu inchis comunica cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului si a gazelor la turnarea metalului lichid in forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere interna. – Rasufla + suf. -ator.

A aerA ~ez tranz. (lichide sau materiale granulare) A trata cu aer (pentru a imbunatati callitatea sau pentru a pastra). [Sil. a-e-ra] /<fr. aerer

A ATOMIZA ~ez tranz. 1) (lichide) A transforma in particule foarte fine prin pulverizare. 2) (lichide) A pulveriza intr-un vas cu aer supraincalzit. /<fr. atomiser

NADUSEALA ~eli f. 1) Stare atmosferica ce se caracterizeaza prin temperatura inalta si sufocanta a aerului; caldura inabusitoare; naduf; zaduf; zapuseala. 2) pop. lichid secretat de glandele sudoripare si eliminat prin porii pielii; sudoare; transpiratie. ◊ A avea ~eli (sau a-l trece pe cineva toate ~elile) a) a transpira abundent; b) a fi cuprins de emotie sau de spaima. A-l trece pe cineva mii de ~eli a munci din rasputeri. [G.-D. naduselii] /a nadusi + suf. ~eala

RASUFLATOR ~oare n. 1) Tub de evacuare a gazelor dintr-un motor cu ardere interna. 2) metal. Canal de evacuare a aerului si a gazelor la turnarea metalului lichid in forme. /a rasufla + suf. ~tor

aerOSOL s.m. (mai ales la pl.) Suspensie intr-un gaz a unui corp solid sau lichid. ♦ Sistem de particule medicamentoase dispersate in aer, care constituie un mijloc terapeutic contra unor afectiuni ale cailor respiratorii. [< fr. aerosol, cf. germ. aerosol].

CISTERNOGRAFIE s. f. metoda radiologica de punere in evidenta a circulatiei lichidului cefalorahidian prin trecerea unei cantitati de aer prin cisterne (3). (< fr. cisternographie)

CLORSULFONIC (‹ fr. {i}) adh. Acid ~ = lichid cu miros intepator, care fumega in aer, intrebuintat ca agent de sulfonare la fabricarea zaharinei, alizarinei, cloraminei, sulfamidelor etc.

aerAT, -A, aerati, -e, adj. 1. (Despre lichide, materiale granuloase etc.) Tratat prin introducere de aer¹ (1). 2. (Despre cereale) Racit prin introducere de aer¹ (1) sub presiune sau prin vanturare cu lopeti. 3. (Livr.) (Despre texte) Care are o structura simpla; clar, limpede. 4. (Despre pagini scrise) Cu literele si randurile spatiate; cu mult spatiu alb. [Pr.: a-e-] – V. aera.

BAIE¹, bai, s. f. I. 1. Scaldat, scalda, imbaiere. 2. Cada, vas special de imbaiat; feredeu. ♦ Apa de imbaiat. ◊ Expr. Baie de sange = cantitate mare de sange pierduta de cineva; p. ext. macel. ♦ Cladire cu instalatii speciale de imbaiere; p. restr. incapere special amenajata pentru imbaiere. 3. (Urmat de determinari) Expunere a corpului (gol), in scop igienic sau curativ, la actiunea vaporilor de apa, a soarelui, a aerului etc. 4. Recipient in care se pune un lichid, o solutie chimica etc. in vederea unor operatii tehnice; p. ext. lichidul, solutia chimica etc. in care se fac asemenea operatii. II. (La pl.) Statiune balneara. [Pr.: ba-ie] – Lat. bannea (= balnea). Cf. sl. banja.

BRASAJ s. n. 1. Amestecare cu aer a vaporilor sau a picaturilor unui combustibil lichid inainte de introducerea lui in cilindrul motorului. 2. Amestecare a fainii de malt cu apa calda pentru a se obtine mustul de bere. – Din fr. brassage.

BULA, bule, s. f. 1. Basica de aer sau de gaz aflata in masa unui lichid sau a unui solid. 2. Sfera, glob (mic) de metal, de sticla etc. 3. (In antichitate si in evul mediu) Pecete de aur, de argint sau de plumb, care se atasa unui act pentru a-l autentifica; p. ext. act care purta o astfel de pecete. ◊ Bula papala = act oficial emis de papi. – Din fr. bulle, lat. bulla.

VaJ interj. (se foloseste pentru a reda zgomotul produs de vant, de curgerea naval-nica a unui lichid, de un corp care strabate cu viteza aerul). /Onomat.

aerAT, -A adj. 1. (Despre lichide, materiale granuloase etc.) Tratat prin introducere de aer. 2. (Despre cereale) Racit cu ajutorul aerului, prin vanturare etc. 3. (Despre pagini) Spatiat. [< aera].

BULA¹ s. f. 1. basica de aer sau de alt gaz in masa unui lichid ori a unui solid. 2. leziune elementara a pielii, sub forma de vezicula de mari dimensiuni. 3. sfera, glob. (< fr. boule, lat. bulla)

LACUNA s. f. 1. spatiu gol in interiorul unui corp; lipsa. ◊ (fig.) ceea ce lipseste ca un lucru sa fie considerat complet. ◊ intrerupere intr-un text. 2. spatiu mare umplut cu aer din limbul frunzelor. 3. spatiu prin care trece lichidul circulant la unii viermi si moluste. 4. (fiz.) nod al unei retele cristaline, din care lipseste atomul, ionul sau molecula respectiva. 5. lipsa depozitelor sedimentare dintr-o serie stratigrafica, datorita exondarii sau eroziunii unor straturi. (< fr. lacune, lat. lacuna)

aerAT, -A, aerati, -te, adj. 1. (Despre lichide, materiale granuloase etc.) Tratat prin introducerea de aer. 2. (Despre cereale) Racit prin introducere de aer sub presiune sau prin vanturare cu lopeti. – V. aera.

BRASAJ s. n. 1. Amestecare cu aer a vaporilor sau a picaturilor unui combustibil lichid, inainte de introducerea lui in cilindrul motorului. 2. Amestecarea fainii de malt cu apa calda, pentru a se obtine mustul de bere. – Fr. brassage.

BULA¹ ~e f. 1) Basica de aer sau de un alt gaz prezenta intr-un lichid sau in masa unui corp. 2) Obiect sferic de metal sau de sticla, gol pe dinauntru. /<lat. bulla, fr. bulle

A INHALA ~ez tranz. 1) (gaze, vapori sau lichide) A absorbi pe caile respiratorii (in scopuri terapeutice). 2) (aer) A trage in plamani in procesul respiratiei; a inspira; a aspira. /<fr. inhaler, lat. inhalare

1) bula f., pl. e (lat. bulla, bulbuc, bobita de apa, de unde si ebullitio, ebulitiune. V. buletin si hrisov). Besicuta de aer care se ridica la suprafata apei (sau altui lichid) ori se prinde de paretii vasului. Bula de aur, medalion pe care-l purtau baietii nobili romani pina la etatea de 17 ani. Ordonanta lui Carol IV al Germanii care regula forma alegerilor imperiale. Bula papala, decret papal de al carui sigiliu atirnau doua bobite de plumb cu imaginea sfintului Petru si Paul: bula de excomunicare. V. pitac 2.

aerLIFT s. n. Metoda mecanizata de extractie a lichidelor din subsol, bazata pe aducerea la suprafata cu ajutorul aerului comprimat. [Pr.: a-er-] – aer¹ + lift.

aerOSOL, aerosoli, s. m. (Mai ales la pl.) Sistem prin care se realizeaza imprastierea mecanica in aer¹ sau intr-un gaz a unor particule solide sau lichide si care este folosit in medicina in tratamentul unor boli, in agricultura la combaterea daunatorilor etc. [Pr.: a-e-] – Din fr. aerosol.

aerAT ~a (~i, ~e) 1) (despre lichide, materiale granuloase etc.) Care este tratat prin introducere de aer. 2) (despre pagini scrise) Care are spatiu alb. /v. a aera

BULA¹ s.f. 1. Basica (de aer, de gaz etc.). 2. Umflatura a pielii, umpluta cu un lichid seros. 3. Sfera, glob (de metal, de sticla etc.) gol pe dinauntru. [< fr. boule, cf. lat. bulla].

UMED, -A, umezi, -de, adj. 1. Care a stat intr-un lichid sau a fost acoperit sau stropit cu un lichid si nu s-a uscat inca; jilav; umezit. ♦ Igrasios. ♦ (Despre atmosfera, aer, mediu) incarcat cu vapori de apa. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, inlacrimat; p. ext. lucitor, stralucitor; gales, duios. – Lat. humidus.

aerOGEN, -A adj. 1. produs prin intermediul aerului atmosferic. 2. de origine respiratorie. 3. (despre bacterii) care descompune substante solide sau lichide in suprafete gazoase. (< fr. aerogene)

CHIT² s. n. Pasta formata dintr-un praf mineral si un lichid vascos (ulei de in, glicerina etc.), care se intareste in contact cu aerul si e folosita la fixarea geamurilor in cercevele, la astuparea gaurilor in lemn sau in zid etc. – Din germ. Kitt.

CONVECTIE ~i f. 1) fiz. Transfer de caldura sau de curent electric care are loc intr-un mediu lichid sau gazos, prin deplasarea substantei respective. ~ fortata. ~ naturala. 2) Miscare pe verticala a aerului. ~ in atmosfera. [Art. convectia; G.-D. con-vectiei; Sil. -ti-e] /<fr. convection, lat. convectio, ~onis

A PLUTI ~esc intranz. 1) A se mentine miscandu-se (incet) pe suprafata unui lichid. 2) (despre mirosuri, sunete etc.) A se raspandi mentinandu-se un timp in aer, intr-un spatiu. ◊ ~este in aer e gata-gata sa se produca. 3) (despre pasari, insecte, obiecte usoare) A se mentine miscandu-se lin in aer. Frunzele ~esc. 4) fig. (despre astri) A se misca pe bolta cerului. 5) fig. (despre mancaruri) A fi bogat in grasime, sos etc. Sarmalele ~esc in grasime. /Din pluta

EXHAUSTOR s. n. 1. ventilator centrifugal pentru aspirarea si evacuarea aerului sau a altor gaze din incaperi inchise. 2. aparat pentru a ridica un lichid dintr-un rezervor plasat mai jos. ◊ dispozitiv pentru alimentarea cu carburant a carburatorului. (< fr. exhausteur)

BAIE¹, bai, s. f. I. 1. Cufundare a corpului in apa, in scop igienic sau curativ; imbaiere. V. scaldare. 2. Cada sau putina in care cineva se imbaiaza. ♦ Apa in care cineva se imbaiaza. ◊ Expr. Baie de sange = varsare de sange; macel. ♦ Stabiliment public cu instalatii speciale servind pentru imbaiere; incapere special amenajata pentru imbaiere. 3. Expunerea corpului (gol) la actiunea vaporilor de apa, a soarelui, a aerului etc., in scop igienic sau curativ. 4. Recipient in care se pune un lichid, o solutie etc. in vederea unor operatii industriale sau chimice; lichidul, solutia etc. in care se fac asemenea operatii. II. (La pl.) Nume dat localitatilor in care se gasesc izvoare de apa termala sau minerala cu proprietati curative. – Lat. *baneum (v. sl. banja).

PIOPNEUMOTORAX s.n. Prezenta de lichid purulent si gaz in cavitatea pleurala. [< fr. pyopneumothorax, cf. gr. pyon – puroi, pneuma – aer, thorax – torace].

CURENT s.m. 1. Deplasare a unei mase de aer cauzata de o diferenta de temperatura si de presiune. 2. Curs al apei, miscare a lichidelor in directia pantei lor. ◊ Curent marin = miscare care antreneaza mase mari de apa din masa oceanelor si a marilor. 3. (Fiz.) Sarcina electrica in miscare. 4. (Mar.) Parama ce trece printr-un sistem de scripeti cu care se ridica barcile. [< fr. courant].

ASPIRA, aspir, vb. I. 1. Tranz. A trage aerul in plamani, a inspira; p. ext. a inspira o data cu aerul si alte corpuri sub forma de pulbere. ♦ (Despre o pompa) A trage in sus un lichid, un gaz, praful etc. 2. Intranz. Fig. A nazui, a tinde catre ceva. – Din fr. aspirer, lat. aspirare.

ASPIRA, aspir, vb. I. 1. Tranz. A trage aerul in plamani; p. ext. a inspira odata cu aerul si alte corpuri sub forma de pulbere. ♦ (Despre o pompa) A trage in sus un lichid, un gaz, praful etc. 2. Intranz. Fig. A nazui, a tinti catre ceva. – Fr. aspirer (lat. lit. aspirare).

CONDENSATOR (‹ fr. {i}) s. n. 1. (TEHN.) Schimbator de caldura intr-o instalatie termica, racit cu aer sau apa, in care fluidul refrigerent, prealabil comprimat, trece din starea de vapori in stare lichida. 2. C. electric = sistem de doua conductoare electrice (armaturile c.) separate printr-un mediu izolant si care se incarca cu sarcini electrice egale si de semne contrare daca se aplica o tensiune continua; se foloseste ca acumulator de sarcina electrica sau ca element al circuitelor de curent alternativ, caracteristica sa fiind capacitatea electrica.

A ASPIRA aspir 1. tranz. 1) (in special aer) A trage in plamani in procesul respiratiei; a inspira. 2) (despre aparate, pompe etc.) A trage in sine (lichid, praf, gaz etc.). 2. intranz. fig. A-si orienta activitatea spre atingerea unui scop (fiind stapanit de o dorinta puternica); a tinde; a nazui. /<fr. aspirer, lat. aspirare

DOBORI, dobor, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a rasturna, a darama (la pamant). 2. A face sa se desprinda si sa cada din locul unde este fixat, atarnat, agatat. ♦ A face sa cada o fiinta sau un obiect care zboara sau pluteste in aer. 3. A infrange, a supune, a distruge, a rapune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desfiinta, a starpi, a lichida o stare de lucruri, o situatie etc. ♦ Fig. A birui, a coplesi. L-a doborat suferinta. 4. (Sport) A depasi cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. obori.

CLAR ~a (~i, ~e) 1) (despre imagini) Care se vede bine. 2) (despre aer, cer) Prin care se distinge bine. 3) (despre sunete, voce) Care se aude bine; care rasuna distinct; deslusit. 4) (despre lichide) Care este limpede; transparent. 5) (despre idei, ganduri etc.) Care este usor de inteles; usor de identificat. Semne ~e de boala. /<lat. clarus, fr. claire

CONVECTIE s.f. 1. Orice miscare de aer cu directie verticala. 2. (Fiz.) Miscare de ansamblu a particulelor unui fluid. ◊ Convectia caldurii = transmiterea caldurii printr-un corp lichid sau gazos cu ajutorul unor curenti ai fluidului respectiv. [Gen. -iei, var. convectiune, convexie, convexiune s.f. / < lat. convectio, fr. convection].

FLOTOR s.n. 1. Corp care pluteste la suprafata lichidului dintr-un recipient, actionand un dispozitiv care indica sau regleaza nivelul lichidului; plutitor. ♦ Corp plutitor atasat unei plase pescaresti ori unui dispozitiv lansat pe apa pentru a-i asigura plutirea. ♦ Camera de aer care serveste la mentinerea pe suprafata apei a oualor de tantari. 2. Dispozitiv cu ajutorul caruia un hidroavion pluteste la suprafata apei. [Pl. -oare. / < fr. flotteur].

ETER¹ I. s. m. 1. (ant.) al cincilea element consecutiv al cosmosului (alaturi de foc, apa, aer si pamant). 2. compus organic rezultat, prin elimintarea apei, din combinarea unui alcool cu un acid. 3. compus organic obtinut prin fierberea alcoolului etilic cu acid sulfuric, lichid incolor, foarte volatil si inflamabil, cu miros aromatic specific, folosit ca solvent in industrie, in medicina etc. II. s. n. (fig.) aer, atmosfera, cer, vazduh. (< fr. ether, lat. aether, gr. aither, cer)

PLUTI, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se mentine la suprafata unui lichid prin cufundare partiala in volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafata unui lichid. ♦ (Despre mancaruri) A fi inecat in grasime sau sos. 2. (Despre pasari, insecte etc.) A se mentine sau a se misca lin in aer sau intr-un fluid fara interventia unei actiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti in aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata sa se dezlantuie, a presimti aparitia; b) (despre o afirmatie, o situatie etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri ceresti; adesea fig.) A se misca pe bolta cereasca. ♦ (Despre sunete si mirosuri) A strabate prin aer, a se imprastia, a se raspandi. 3. (Adesea fig.) A se mentine sau a se misca lin intr-un spatiu sau intr-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dainui, a starui, a predomina. – Din pluta¹.

INJECTOR, injectoare, s. n. 1. Aparat care serveste la injectarea combustibilului lichid sau pulverulent in camera de ardere a unui motor cu ardere interna sau care, la instalatiile cu focar, serveste la amestecarea combustibilului cu aerul carburant si la suflarea acestui amestec in focar. 2. Aparat care serveste la alimentarea cu apa a cazanelor de abur in care apa este antrenata de un curent de abur sub presiune; dispozitiv folosit la unele turbine hidraulice. – Din fr. injecteur.

SFAR interj. 1) (se foloseste pentru a reda zgomotul produs la prajirea carnii, la venirea in contact a unui lichid cu focul, la aprinderea unui chibrit etc.). 2) (se foloseste pentru a reda zgomotul produs de un obiect care se invarteste sau strabate cu mare viteza aerul). /Onomat.

FILTRU ~e n. 1) Instalatie care serveste la filtrare. ~ de apa. ~ de aer. 2) Material filtrant. Hartie de ~. 3) Aparat care opreste trecerea unor radiatii. ~ optic. ~ acustic. 4) Dispozitiv special prin care se trece cafeaua, dupa ce a fost fiarta, pentru a separa lichidul de drojdie. 5) Cafea obtinuta in acest fel. /<fr. filtre

FLOTOR s. n. 1. sfera goala care pluteste la suprafata lichidului dintr-un recipient, cu un dispozitiv care indica sau regleaza nivelul lichidului; plutitor. 2. corp plutitor atasat unei plase pescaresti ori unui dispozitiv lansat pe apa pentru a-i asigura plutirea. 3. baliza plutitoare care marcheaza punctele periculoase pentru navigatie. 4. dispozitiv de plutire a hidroavioanelor. 5. camera de aer care serveste la mentinerea pe suprafata apei a oualor de tantari. (< fr. flotteur)

MAGNEZIU (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic din grupa a doua a sistemului periodic (Mg.; nr. at. 12, m. at. 24,305, gr. sp. 1,74, p. t. 650ºC, p. f. 1.100ºC), metal alb-argintiu, maleabil si ductil, foarte usor si rezistent, care, sub forma strujitura sau praf, arde in aer, degajand o lumina alba orbitoare. Se gaseste in natura sub forma de saruri. In toate combinatiile sale este bivalent. Constituent important al plantelor; este prezent in organismul animal in diverse tesuturi, in plasma, in lichidul extracelular, avand rol in echilibrul osmotic; intervine, de asemenea, in metabolismul muscular. Carenta sa in organism duce la hiperexcitabilitate musculara; prezenta in exces provoaca depresiuni ale sistemului nervos central. Folosit la fabricarea aliajelor usoare, utilizate in constr. aeronautice (rachete), la dezoxidarea si desulfurarea unor metale, la fabricarea proiectilelor luminoase si incendiare etc. Minerale: magnezit, dolomit, carnalit. A fost obtinut prin electroliza pentru prima oara de Sir Humphry Davy (1808).

BAIE bai f. 1) Cufundare a corpului in apa (calda), in alt lichid sau intr-o substanta pulverulenta (cu scop igienic, curativ sau din placere). A face ~. 2) Apa (sau alt lichid) folosita pentru imbaiat; scaldatoare. ◊ ~ de sange a) cantitate mare de sange, pierduta de cineva; b) varsare de sange; macel. 3) Cladire sau incapere special amenajata pentru imbaiat. ~ publica. 4) Vas mare pentru imbaiat; cada. A se spala in ~. 5) Expunere a corpului (gol) la actiunea diferitor factori externi (in scopuri curative). ~ de aer. ~ de soare. 6) la pl. Localitate avand izvoare cu ape termale sau minerale bune pentru tratamentul diferitelor boli; statiune balneara. A pleca la bai. 7) Recipient servind la efectuarea diferitelor operatii tehnice sau chimice cu ajutorul unor lichide si solutii. 8) lichid sau solutie chimica folosite pentru efectuarea unor asemenea operatii. ~ de galvanizare. ~ de developare. [Art. baia; G.-D. baii; Sil. ba-ie] /<sl. banja

LAC², lacuri, s. n. 1. Preparat lichid obtinut prin dizolvarea intr-un solvent volatil a unor rasini, uleiuri sau a altor substante si care, intins pe suprafata unui obiect, formeaza in urma evaporarii solventului o pojghita solida, dura, care fereste obiectul de influenta aerului si a umezelii, dandu-i totodata un aspect placut. 2. Piele (sau imitatie de piele) cu fata neteda, lucioasa, acoperita cu un strat de lac² (1). – Din germ. Lack.

A SUGE sug tranz. 1) (lichide) A trage in gura (cu ajutorul buzelor si al limbii). ~ lapte. ◊ ~ ceva o data (sau impreuna) cu laptele mamei a capata o deprindere din frageda copilarie. A-si ~ de sub ungii a fi foarte zgarcit. 2) (bauturi selecte) A bea incet, savurand. 3) (aer, fum, miresme etc.) A trage in piept; a inghiti; a inspira; a inhala. ~ din ciubuc. 4) A face sa se topeasca in gura (framantand cu limba si cu buzele) pentru a inghiti. ~ o bomboana. 5) (despre corpuri poroase) A trage in sine; a lasa sa patrunda in sine; a absorbi; a imbiba. ~ apa. 6) pop. rar A bea in permanenta, suferind de patima betiei. ◊ Suge-bute calificativ depreciativ atribuit unei persoane care are patima bautului. 7) fig. (persoane) A stoarce de bani, de bunuri materiale. ◊ ~ pe cineva pana la maduva a saraci pe cineva complet. /<lat. sugere

AZOT (‹ fr. {i}; {s} gr. a- „fara” + zoe „viata”). s. n. Element chimic (N; nr. at. 7, m. at. 14,007, p. t. -209,86ºC, p. f. -195,8ºC), gazos, mai usor decit aerul, care se gaseste in atmosfera in proportie de 78,4 la suta in volume sau de 76 la suta in greutate. La temperatura ordinara este inactiv, dind compusi numai in conditii speciale (temperatura, presiune, catalizatori). Este intrebuintat la umplerea becurilor electrice, ca agent frigorigen (a. lichid), la obtinerea amoniacului, a acidului azotic, a cianamidei de calciu etc.; nitrogen. A fost descoperit in 1772 de D.R. Rutherford.

ETER, (1, 2, 4) eteri, s. m. (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinatie organica lichida, incolora, foarte volatila si inflamabila, cu miros aromatic specific, obtinuta din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri in industrie. 2. S. m. Substanta ipotetica (a carei existenta nu este admisa de fizica moderna) avand proprietati fizice contradictorii, care ar umple intregul spatiu si ale carei oscilatii ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. aer, atmosfera, cer, vazduh. 4. S. m. (In conceptia unor filozofi greci antici) Al cincilea element al universului (alaturi de foc, apa, pamant si aer) din care ar fi alcatuite corpurile ceresti. – Din fr. ether, lat. aether.