SABAT s. n. 1. sambata, ultima zi a saptamanii la mozaici si la unii sectanti crestini, consacrata odihnei si ceremoniilor cultului. ◊ primul tratat din Talmud, referitor la aceste ceremonii. 2. adunare de vrajitoare care, dupa credintele din evul mediu, avea loc sambata la miezul noptii; ◊ (fig.) harmalaie, zarva. (< fr. sabbat, lat. sabbatum)

SABAT, sabaturi, s. n. 1. Ziua de sambata la mozaici si la unii sectanti crestini, reprezentand ultima zi a saptamanii, considerata zi de sarbatoare. 2. adunare de vrajitoare care, dupa credintele evului mediu, avea loc sambata, la miezul noptii, intr-un loc singuratic. ♦ Fig. Galagie mare produsa de o multime zgomotoasa. – Din fr. sabbat, lat. sabbatum.

SABAT ~uri n. 1) (la mozaici si la unele secte crestine) Zi de sarbatoare, stabilita sambata si destinata odihnei si ceremoniilor cultului. 2) (in evul mediu) adunare a vrajitoarelor, care, conform superstitiilor populare, se tinea sambata la miezul noptii. 3) fig. Agitatie frenetica; zgomot produs de o multime galagioasa. /<lat. sabbatum, fr. sabbat

SABAT s.n. 1. Ultima zi a saptamanii in calendarul mozaic, consacrata odihnei si ceremoniilor cultului; sambata. 2. adunare de vrajitoare care, dupa credintele din evul mediu, avea loc sambata la miezul noptii. ♦ (Fig.) Galagie produsa de o adunare zgomotoasa. [Cf. fr. sabbat, lat. sabbatum, gr. sabbaton < ebr. sabbath – repaus].

sabat s. m. – 1. Simbata la evrei. – 2. adunare de vrajitoare. – 3. Zarva, galagie. – Var. sabas, sabat. Fr. sabbat; var., direct din ebr. sabbāth, iud. germ. schabbes, de unde si pol. szabas, rus. sabas „odihna, repaus” (Vasmer, III, 368), it. sciaba (Battisti, V, 3393).