ADUCE, aduc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru si a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vant te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neasteptate. 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului sau. ♦ A da unui lucru o anumita miscare sau directie. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibacie; a se dovedi abil, diplomat intr-o anumita imprejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a indrepta discutia asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. Tranz. A face sa ajunga intr-o anumita situatie, stare. 5. Intranz. A semana intrucatva cu cineva sau cu ceva. 6. Tranz. si refl. (In expr.) A-si aduce aminte = a(-si) aminti. – Lat. adducere.

UITA, uit, vb. I. I. 1. Tranz. si intranz. A pierde din memorie (momentan sau pentru totdeauna), a nu-si (mai) aduce aminte, a nu (mai) tine minte. ◊ Expr. (Fam.) A sti cat au uitat altii = a nu sti (mai) nimic. 2. Tranz. si intranz. A inceta sa se preocupe, sa se gandeasca la cineva sau ceva, a deveni indiferent fata de o persoana sau de un obiect (drag); a se dezinteresa. ♦ A scapa din vedere, a omite; a nu tine seama de... 3. Tranz. A se comporta ca si cum a incetat sa se gandeasca la ceva, a trece sub tacere, a nu da urmare. 4. Tranz. A lasa undeva (din distractie, din nebagare de seama) ceva sau pe cineva care trebuie luat; a nu lua cu sine. II. Refl. A-si indrepta privirea spre cineva sau ceva pentru a vedea, a cerceta, a observa; a privi. ◊ Expr. A se uita in gura cuiva = a fi atent la ce spune cineva, a da ascultare (in mod mecanic) sfaturilor cuiva. A nu se uita la cineva = a nu iubi pe cineva, a nu tine la cineva; a refuza orice relatii cu cineva. ♦ (La imperativ, cu valoare de interjectie, in forma uite) Iata! iaca! vezi! ♦ A baga de seama, a avea in vedere, a da atentie; a lua in considerare. [Imper. si: (II) uite !] – Lat. * oblitare (< oblitus).

UITARE, uitari, s. f. 1. Faptul de a uita, de a nu-si aduce aminte (de cineva sau de ceva); lipsa oricarei amintiri. ◊ Uitare de sine = a) visare, reverie; b) nepasare (altruista) fata de interesele proprii. ◊ Expr. A da (sau a lasa) uitarii (pe cineva sau ceva) = a nu se mai interesa, a inceta sa mai iubeasca sau sa-si aminteasca (de cineva sau de ceva), a se sili sa uite. ♦ Ratacire morala. 2.. Fig. Nefiinta, neant. – V. uita.

AMINTE adv. (In expr.) A(-si) aduce aminte = a(-si) aminti. A lua aminte = a tine seama de ceva, a nu trece cu vederea. A lua aminte la ceva = a fi atent la ceva, a observa cu atentie ceva. A-i fi (cuiva) aminte (de ceva) = a dori (sa faca ceva), a avea chef (de ceva). – A³ + minte.

LUA, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect in mana spre a-l tine (si a se servi de el) sau spre a-l pune in alta parte. ◊ Expr. A lua alta vorba = a schimba (cu dibacie) subiectul unei discutii. A(-si) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pusca la ochi (sau la catare) = a pune arma in pozitie de tragere, a se pregati sa traga cu arma; a ochi. A-si lua palaria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasarea din zbor, se spune despre un vanator foarte iscusit, bun ochitor. A-si lua nadejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunta la ceva, a nu mai spera. A-si lua seama sau (intranz.) a-si lua de seama = a se razgandi. A nu-si lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-si lua o grija de pe cap = a scapa de o grija, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferinta) cu mana = a face sa-i treaca cuiva (o suferinta) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatra de pe inima, se spune cand cineva a scapat de o grija chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mana; a cuprinde cu bratul (de dupa...); p. ext. a inhata, a insfaca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coada = a se imbata. (Refl. recipr.) Poti sa te iei de mana cu el = ai aceleasi apucaturi ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se inclesta la bataie cu cineva; a se certa in mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la tranta = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A manca (pe apucate), a inghiti din ceva; spec. a inghiti o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la masea = a bea peste masura. 3. A imbraca, a pune pe sine o haina etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a imbraca in toate zilele hainele de sarbatoare. (Fam.) A-si lua nasul la purtare = a se obraznici. II. 1. A scoate ceva din locul in care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A inceta sa mai existe; a disparea. 2. A scoate ceva in cantitate limitata. ◊ Expr. A lua (cuiva) sange = a face sa curga printr-o incizie o cantitate de sange (pentru a obtine o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fara intentie de a si-l insusi). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a inlatura (pe cineva) de la un post de raspundere, in special de la comanda unei unitati militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau vazul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin stralucire, a impresiona foarte puternic, a zapaci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viata (sau sufletul, zilele) = a omori. A-si lua viata (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face sa paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-si insusi ceea ce i se cuvine, a pune stapanire pe ceva; p. ext. a primi, a capata. 2. A(-si) face rost de ceva; a gasi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l daca ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai gaseste acolo unde era mai inainte. (Fam.) A nu sti de unde sa iei pe cineva = a nu-ti aduce aminte in ce imprejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpara. 4. A incasa o suma de bani. 5. A-si insusi un lucru strain. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca intr-un anumit fel sau cu o anumita arma. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plata. ◊ Expr. A lua (pe cineva) partas = a-si asocia (pe cineva) intr-o intreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseala = a angaja (pe cineva) fara salariu, cu promisiunea de a-l capatui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legatura de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se casatori. 8. A se angaja, a se insarcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unitati sau actiuni (militare). A lua (un lucru) in primire = a primi un lucru, asumandu-si raspunderea pentru buna lui pastrare. A-si lua raspunderea = a se declara si a se socoti raspunzator de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfada (sau la cearta etc.) = a se certa. 9. A contracta o boala molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumita capacitate, a cuprinde. 11. (In expr. si loc. vb.) A lua masura (sau masuri) = a fixa prin masuratori exacte dimensiunile necesare pentru a confectiona un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a inchiria. A lua (ceva) in arenda = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pilda = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau naravul etc.) = a se obisnui sa... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce intr-o scriere sau intr-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicand sursa sau insusindu-si pasajul in mod fraudulos). A lua fiinta = a se infiinta. A lua sfarsit = a se termina. A lua infatisarea (sau aspectul etc.) = a parea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o noua forma etc. = a se schimba, a se transforma. A-si lua numele de la... = a purta un nume care se leaga de..., care aminteste de... A lua o nota buna (sau rea) = a obtine o nota buna (sau rea). A lua apa = (despre ambarcatii) a avea o spartura prin care intra apa, a se umple de apa. A lua foc = a se aprinde. (Inv.) A lua veste (sau scrisoare, raspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, raspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-si lua ziua buna = a se desparti de cineva, rostind cuvinte de ramas bun. A-si lua traista si ciubucul, se zice despre un om foarte sarac care pleaca fara sa aiba ce sa duca cu el. A-si lua talpasita (sau catrafusele) = a pleca repede dintr-un loc; a o sterge. A lua (pe cineva) la (sau in) armata = a inrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forta. A lua (pe cineva) pe nepusa masa = a lua (pe cineva) fara veste, cu forta. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. d****l, naiba) = a muri. L-a luat d****l (sau mama d****lui, naiba), se spune cand cineva este intr-o situatie critica sau la capatul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (In imprecatii) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de insotitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binisorul, cu incetisorul etc.) = a proceda cu tact, cu blandete, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu raul = a se purta rau (cu cineva). A lua (pe cineva) cu maguleli sau (refl.) a se lua pe langa cineva cu binele = a maguli pe cineva (pentru a-i castiga bunavointa). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) in batjocura (sau in bataie de joc, in ras, in zeflemea, peste picior etc.) = a-si bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenintari = a ameninta (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei pazeste, la socoteala etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteala. A lua (pe cineva) pe departe = a incepe (cu cineva) o discutie pe ocolite cu scopul de a obtine ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplacut. Nu ma lua asa! = nu ma trata, nu-mi vorbi in felul acesta nepotrivit. A o lua de buna = a considera ca este asa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua in serios. A lua (ceva) in nume de bine (sau de rau) = a judeca un lucru drept bun (sau rau). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (asa) cum sunt = a se impaca cu situatia. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se sterge (si a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A incepe, a porni sa... ♦ (Despre manifestari fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva inainte = a-l cuprinde, a-l coplesi. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de ganduri = a incepe sa fie ingrijorat, a se ingrijora; a se nelinisti. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutra) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fuga = a porni in fuga, in goana. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua in porneala = a porni la pascut. A o lua inainte = a merge inaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) inainte (sau pe dinainte) = a intrece (pe cineva). A-si lua zborul = a porni in zbor; fig. a pleca repede; a parasi (o ruda, un prieten) stabilindu-se in alta parte. (Refl.) A se lua dupa cineva (sau ceva) = a) a porni in urma cuiva (sau a ceva); b) a se alatura cuiva; c) a urmari, a alunga, a fugari; d) a porni undeva orientandu-se dupa cineva sau dupa ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se intovarasi, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-si petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) si a uita de o grija, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena intr-o conversatie, uitand de treburi. ♦ A se indrepta intr-o directie oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre cai de comunicatie si ape curgatoare) A-si schimba directia. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-si) lua campii = a pleca la intamplare, fara nici un tel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luam, luati, iau; prez. conj. pers. 3: sa ia] – Lat. levare.

PETRECE, petrec, vb. III. I. 1. Tranz. si intranz. A-si duce viata sau a-si ocupa timpul (intr-un anumit fel, intr-un anumit loc, o anumita perioada); a trai. ◊ Expr. (Tranz.) A(-si) petrece noaptea (undeva) = a ramane (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-si) petrece (ceva) prin (ori in) minte (sau in amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui in minte trecutul, a depana in gand firul amintirilor, a-si aduce aminte, a-si aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca gaina la moara = a trai bine, a avea un trai imbelsugat. A petrece ca cainele in car = a trai rau. ♦ Refl. (Pop.; despre unitati de timp, viata etc.) A se scurge, a se desfasura, a trece. 2. Intranz. A-si duce viata sau a-si ocupa timpul in chip placut (inveselindu-se, distrandu-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfata; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, intamplari, ganduri, sentimente etc.) A avea o anumita desfasurare, o anumita evolutie, a se produce intr-un anumit fel; a se intampla, a se desfasura. 4. Refl. (Inv. si pop.) A se sfarsi, a se termina; a se epuiza; a disparea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mancaruri, bauturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface marfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A insoti, a conduce pe cineva la plecare o bucata de drum; p. ext. a insoti, a intovarasi pe cineva pe un drum, intr-o calatorie, intr-o actiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmari cu privirea pe cineva sau ceva care pleaca, trece, se indeparteaza; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A insoti, a conduce la groapa un mort. 2. (Pop.) A strabate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicatie, notite etc. 3. (Inv. si reg.) A transporta dintr-un loc in altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mana in mana = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rand, pe la fiecare. A-si petrece ochii la... = a-si plimba privirea asupra unor lucruri sau fiinte, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastra (sau din aceasta lume) = a muri. 4. A trece sau a face sa treaca prin..., printre..., pe dupa..., peste..., pe sub... ♦ (Inv. si reg.) A strapunge, a gauri. ♦ (Inv. si reg.) A infige. ♦ (Inv. si reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. si refl. A (se) suprapune marginile unei imbracaminti pentru a (se) incheia; p. ext. a (se) incheia prin suprapunerea celor doua margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

POMENI, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A aminti de cineva sau de ceva (in treacat), fara a insista; a aduce (intentionat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se mentiona lucruri, fapte a caror amintire se transmite (oral sau in scris) din generatie in generatie; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici ca se pomeneste! (sau unde se pomeneste?) = nici vorba, nici pomeneala. 2. Tranz. si intranz. A tine minte, a-si aduce aminte, a-si aminti. ♦ Tranz. (Inv. si pop.) A aniversa, a comemora, a sarbatori. 3. Tranz. A apuca sa vezi ceva (important), a trai in timpul unui eveniment sau intr-o anumita perioada. 4. Tranz. A vedea sau a intalni o persoana, un fenomen, o situatie. ♦ Refl. A se afla, a se vedea (pe neasteptate) in fata cuiva sau a ceva care provoaca surpriza sau uimire, ori intr-o situatie neasteptata. ◊ Expr. Te pomenesti ca... = poate ca..., se poate intampla ca...; nu cumva... 5. Tranz. (In ritualul crestin) A rosti numele cuiva in cadrul unui serviciu religios, pentru a atrage harul divinitatii asupra lui, pentru a obtine iertarea pacatelor lui etc. 6. Refl. si tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pomineti.

LAPSUS, lapsusuri, s. n. Incapacitate momentana a cuiva de a-si aduce aminte de un lucru stiut. ♦ Eroare, inadvertenta comisa din neatentie de o persoana care vorbeste sau scrie ceva. – Din fr., lat. lapsus.

TREZI, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) destepta, a (se) scula din somn. 2. Refl. si tranz. A-si veni sau a face sa-si vina in fire (dintr-o stare de reverie, de lesin etc.). 3. Refl. si tranz. A deveni sau a face sa devina constient, a ajunge sau a face sa ajunga, sa inteleaga, sa-si dea seama de realitate, de adevar; a (se) dumeri, a (se) lamuri. 4. Refl. A se pomeni pe neasteptate cu cineva, a ajunge deodata undeva, la cineva sau intr-o situatie neprevazuta. ◊ Expr. Unde te trezesti? se spune unui om prea indraznet sau care se comporta in mod nepotrivit. ♦ A se afla intr-un anumit loc sau intr-o anumita stare de cand stie, de cand isi poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mancaruri, bauturi, mirosuri) A-si pierde taria, gustul, aroma; a se rasufla. – Din sl. trezviti.

A SE GANDI ma ~esc intranz. 1) A fi constient (de ceva); a-si da seama. 2) A-si aduce aminte, evocand in memorie sau in imaginatie. ~ la anii de scoala. /Din gand

EVOCA vb. I. tr. A aminti, a-si aduce aminte; a descrie, a scoate in relief. [P.i. evoc. / < fr. evoquer, it., lat. evocare].

neaducator, neaducatoare, adj. (inv.; in expr.) neaducator aminte = care nu-si aduce aminte, care nu vrea sa-si aminteasca.

MEMENTO s.n. 1. Semn, nota care aduce aminte de ceva. ♦ Carte care cuprinde in rezumat cunostintele de baza ale unei stiinte, ale unei discipline etc. 2. Lista de spectacole, de conferinte, publicata in presa. [< fr. memento, cf. lat. memento – aminteste-ti].

INCORDA vb. I. tr., refl. a(-si) aduce muschii, corpul intr-o stare de tensiune. II. refl. (fig.) a face un efort deosebit pentru a intelege, pentru a-si aduce aminte. III. tr. a intinde un arc, un cablu; (p. ext.) a instruna un instrument muzical. (< in- + coarda)

MEMENTO s. n. 1. semn, nota care aduce aminte de ceva. 2. carte care cuprinde in rezumat cunostintele de baza ale unei stiinte, discipline etc. 3. lista de spectacole sau de conferinte, publicata in presa. (< fr. memento, lat. memento, aminteste-ti)

ADUCE, aduc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru si a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vant te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neasteptate. ♦ (La imperativ) Da-mi! 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului sau. Aduce putin mana spre gura (CREANGA). ♦ A da unui lucru o anumita miscare sau directie. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a-si potrivi vorbele cu dibacie. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a indrepta discutia asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a crea; a pricinui. Un copac neingrijit nici o roada nu aduce (NEGRUZZI). 4. Tranz. A face sa ajunga intr-o anumita situatie. ◊ Expr. A aduce la acelasi numitor = a face ca mai multe fractii ordinare sa aiba acelasi numitor; fig. a uniformiza. 5. Intranz. A semana cu cineva sau cu ceva. Aducea de departe cu un amic al maiorului (ALECSANDRI). 6. Tranz. si refl. (In expr.) A-si aduce aminte = a-si aminti. – Lat. adducere.

AMINTE adv. (In expr.) A(-si) aduce aminte = a(-si) aminti. A lua aminte = a tine seama de ceva, a nu trece cu vederea. A lua aminte la ceva = a fi atent la ceva, a observa cu atentie ceva. A-i fi (cuiva) aminte (de ceva) = a avea chef (de ceva). ◊ Compuse: aducere-aminte = amintire; luare-aminte = atentie, grija. – Din a³ + minte.

aduce aminte (a ~) loc. vb. v. aduce

amintire f. Aducere aminte; obiect care-ti aduce aminte: acest ceasornic e o amintire de la tata. V. suvenir.

aniversar, -a adj. (lat. anniversarius, d. annus, an, si vertere, a intoarce). Care aduce aminte un eveniment care a fost in aceiasi zi, dar cu un an sau mai multi in ainte [!]. S. f., pl. e. Ceremonie comemorativa: a sarba [!] aniversara [!] (adica ziua aniversara) a unei nasteri, a unei victorii. – Fals aniversare, pl. ari, ca cum ar fi un infinitiv.

aduceRE, aduceri, s. f. Actiunea de a aduce. ◊ aducere-aminte = amintire. – V. aduce.

APROPO (1) adv., (2) apropouri, s. n. 1. Adv. Fiindca a venit vorba (de asta); bine ca mi-am adus aminte. 2. S. n. Aluzie (adesea rautacioasa) la adresa cuiva; propunere facuta cuiva pe ocolite. [Var.: apropou s. n.] – Din fr. a-propos.

POMENIRE, pomeniri, s. f. Actiunea de a (se) pomeni. ♦ Ceremonie religioasa in cadrul careia se comemoreaza amintirea unei persoane decedate sau a unui eveniment din trecut. ♦ Slujba sau rugaciune pentru morti. ◊ Vesnica pomenire = cantare bisericeasca cu care se termina slujba de inmormantare sau un parastas. ♦ (Inv. si pop.) aducere-aminte, amintire. – V. pomeni.

AMINTI, amintesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A-i reveni in minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva sa-si aduca aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a mentiona ceva sau pe cineva. – Din aminte.

MEMENTO s. n. 1. Semn distinctiv, insemnare, nota care reaminteste ceva; p. ext. aducere-aminte. 2. Mic carnet de buzunar in care se fac insemnari pentru a reaminti o data, un nume, o problema etc. 3. Carte, de obicei de format mic, care rezuma esentialul, prin tabele, formule etc., dintr-una sau din mai multe discipline, stiinte; memorator. ♦ Lista a spectacolelor si conferintelor, publicata in presa cotidiana. – Din fr. memento.

MEMORIE, memorii, s. f. 1. Proces psihic care consta in intiparirea, recunoasterea si reproducerea senzatiilor, sentimentelor, miscarilor, cunostintelor etc. din trecut. ♦ Minte (considerata ca sediu al procesului de memorare). ◊ Loc. adv. Din memorie = din aducere-aminte, pe de rost. 2. Pastrare in amintire, reprezentare mintala, aducere-aminte, amintire. ♦ Amintire pe care posteritatea o pastreaza oamenilor ilustri sau evenimentelor de seama. ◊ Expr. In memoria cuiva (sau a ceva) = in amintirea..., spre aducere-aminte; ca omagiu. 3. Parte a calculatorului electronic in care se inregistreaza instructiunile, cuvintele, valorile numerice etc. dupa o codificare prealabila; memorator (2). – Din lat., it. memoria, fr. memoire.

MOVILA, movile, s. f. 1. Ridicatura de pamant naturala, mai mica si mai rotunjita decat dealul, care se afla de obicei in regiunile de campie sau de podisuri joase. 2. Mica ridicatura de pamant sau de pietre, facuta de om pentru a servi ca semn de hotar, de aducere aminte pentru un mort etc. 3. Gramada de obiecte (de acelasi fel); morman, maldar. – Din sl. mogyla.

NEUITAT, -A, neuitati, -te, adj. Care nu se poate uita; a carui amintire a ramas nestearsa; vrednic de aducere aminte, memorabil; p. ext. vesnic, etern. [Pr.: ne-ui-] – Ne- + uitat.

EVOCARE, evocari, s. f. Faptul de a evoca; amintire, aducere-aminte, evocatie. ♦ (Concr.) Compozitie literara in care se evoca ceva. – V. evoca.

aduceRE-aminte s. v. amintire.

AMINTIRE s. 1. v. semnalare. 2. v. pomenire. 3. aducere-aminte, (astazi rar) suvenir, (grecism inv.) promit. (Dulci ~.) 4. memorie, minte. (I-au ramas in ~ toate aceste lucruri.) 5. memorie, (inv.) pamente. (In ~ lui s-a ridicat un monument.) 6. semn. (Ii cere o ~ spre a nu-l uita.)

PROMIT s. v. aducere-aminte, amintire.

SUVENIR s. v. aducere-aminte, amintire.

aducere-aminte s. f., g.-d. art. aducerii-aminte; pl. aduceri-aminte

aduceRE ~i f. 1) v. A aduce. 2): ~ aminte reproducere in minte a ceea ce s-a pastrat in memorie. /v. a aduce

APROPO¹ adv. Fiindca a venit vorba; bine ca mi-am adus aminte. [Sil. a-pro-] /<fr. a propos

MEMORIE ~i f. 1) Facultate a creierului care permite conservarea, recunoasterea si reproducerea in constiinta a experientei din trecut (fapte, evenimente, senzatii, sentimente, impresii, cunostinte). 2) Reprezentare mintala; pastrare in amintire; aducere-aminte. 3) Minte considerata ca fiind locul procesului de memorare. 4) Amintire despre oamenii celebri si despre evenimentele marcante din trecut, pastrata de posteritate. [G.-D. memoriei; Sil. -ri-e] /<lat., it. memoria, fr. memoire

POMINA f. aducere-aminte de ceva sau de cineva (iesit din comun). Zi de ~. ◊ De ~ care nu se va uita datorita semnificatiei sale deosebite; vestit. A ramane (sau a se face) de ~ a se pastra mult timp in memoria oamenilor (datorita caracterului deosebit al celor intamplate). A ajunge de ~ a-si face reputatie proasta. /v. a pomeni

RECUNOSTINTA s.f. aducere aminte cu dragoste, cu devotament a unei binefaceri primite; gratitudine. [< recunoaste, dupa it. riconoscenza, fr. reconnaissance].

REMEMORARE s.f. Actiunea de a rememora si rezultatul ei; aducere aminte, rememoratie. [< rememora].

APROPO adv. (Fam.) Fiindca a venit vorba (de asta); bine ca mi-am adus aminte! // s.n. (De obicei la pl.) Cuvinte spuse pe departe (adesea rau intentionate) la adresa cuiva; aluzii rautacioase. [Pl. -ouri. / < fr. a-propos].

apropo adv. – Fiindca a venit vorba; bine ca mi-am adus aminte. Fr. a propos. – Der. apropo(u), s. n. (aluzie).

EVOCARE s.f. Actiunea de a evoca si rezultatul ei; amintire, aducere-aminte; evocatie. [< evoca].

pomenitura s.f. (inv.) aducere-aminte, amintire, pomenire.

aducere aminte (tempo lent) / (tempo rapid) aducere-aminte loc. s. f., g.-d. art. aducerii aminte / aducerii-aminte; pl. aduceri aminte / aduceri-aminte, art. aducerile aminte / aducerile-aminte

EVOCARE s. f. faptul de a evoca; amintire, aducere-aminte; evocatie ◊ scriere literara in care se evoca ceva. (< evoca)

RECUNOSTINTA s. f. aducere aminte cu dragoste, recunoastere a unei binefaceri primite; gratitudine. (dupa fr. reconnaissance)

mie pron. pers. in dativ. Lat. mihi (Candrea-Dens., 1099). Se foloseste in patru feluri diferite: mie in pozitie tare, ca in sp. a mi, si totdeauna impreuna cu una dintre celelalte trei forme: mie nu mi-au spus; mi (cu i vocalic), inaintea altor pronume: mi s-a spus, mi l-a dat; mi (cu i consonantic) in pozitie enclitica sau proclitica: mi-a adus, dindu-mi; imi in urmatoarele cazuri: imi pare, imi aduc aminte, valoare emfatica, fata de mi-a duc aminte, pronuntare familiara.

aduceRE, aduceri, s. f. Actiunea de a aduce. ◊ Expr. aducere-aminte = amintire.

AMINTI, amintesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A-i reveni in minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva sa-si aduca aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a mentiona ceva sau pe cineva. – Din aminte.

APROPO¹ adv. (Frantuzism) Fiindca a venit vorba (de asta); a! bine ca mi-am adus aminte! – Fr. a-propos.

AD PERPETUAM REI MEMORIAM (lat.) spre vesnica aducere aminte a acestei fapte – Text utilizat pe inscriptiile comemorative.

aduc, adus, a aduce v. tr. (lat. adduco, -ducere; it. addurre, pv. vfr. aduire, sp. aducir, pg. adduzir. – Imper. ada si adu: adu-ti [VR. 1925,7,34]. V. duc). Duc (considerindu-ma pe mine ca centru sau locu despre care vorbesc): a aduce apa in casa, pine [!] copiilor, o scrisoare, o veste. Fac sa vie: l-am adus acasa. Produc, fac: pomu aduce roade, munca aduce castig. Pricinuiesc, fac: ploaia a adus mari pagube. Indoiesc, intorc (Rar): a adus copacu cu virfu' n jos. Fig. Fac sa ajunga: aici l-a adus betia. V. intr. Seman putin: copilu aduce cu tata-su. Aduc la indeplinire, indeplinesc. Aduc la cunostinta, comunic, spun. Aduc laude, laud. Aduc aminte, V. aminte. Prov. Nu aduce anu ce aduce ceasu. Vorba dulce mult aduce.

aducere f. Actiunea de a aduce. Vechi. Prinos, jertfa aducere aminte, amintire, revenire in memorie.

alegorie f. (vgr. allegoria, d. allos, altu, si agoreuo, vorbesc. V. parigorie. Ret. Fictiune care prezenta [!] spiritului un obiect care sa-ti aduca aminte de ceva: ascunzind Adevaru in fundu unei fintini, poetii au facut o alegorie (V. retorica). Pictura sau sculptura care prezenta [!] o ideie abstracta: tablou Calomniii de Apele era o mareata alegorie, un schelet armat c' o coasa e alegoria mortii.

aminte adv. (a 4 si minte). Aduc aminte, amintesc, chem in memorie: i-am adus aminte toate sau de toate, imi aduc aminte ce-a fost. Iau aminte, observ, is atent, bag de sama [!]: luati aminte la vorbele mele. Mi-e aminte (Munt.), ma gindesc, is dispus: acum nu mi-e aminte de joc.

amintesc v. tr. (d. aminte). Aduc aminte, chem in memorie: I-am amintit toate. Pomenesc, mentionez: a amintit si asta. V. intr. A amintit si de asta. Imi amintesc, imi aduc aminte.

FERNIC, Ionel (1901-1938, n. Targoviste), poet, compozitor si pilot roman. Melodii de mare succes, reprezentand perioada de inceput a muzicii usoare romanesti, si romante („Iti mai aduci aminte doamna”, „Scrisoare de-amor”).

comemorativ, -a adj. (d. a comemora; fr. commemoratif). Facut p. aducere aminte (p. pomenire): sarbare [!] comemorativa.

comemoratiune f. (lat. commemoratio). Ceremonie de aducere aminte a unui eveniment (pomenire). – Si -atie, dar ob. -are.

comemorez v. tr. (lat. commemoro, -are, d. con, impreuna, si memorare, a aminti). Aduc aminte, pomenesc: a comemora un eveniment.

2) cuget, a -a v. tr. (lat. cogito, cogitare, d. agitare, a agita in gind; vit. coitare, vfr. cuidier, pv. sp. pg. cuidar. V. agit, actor, actiune, coagulez, reactiv). Sec. 17 s. a. Proiectez, planuiesc: a cugeta viclenii. Azi (mai rar de cit gindesc). V. intr. Ma gindesc, imi formez in minte ideia unui lucru: a cugeta la nemurirea sufletului. Imi aduc aminte: cuget la tara mea. – In Trans. si refl.

MEMENTO, H**O, QUIA PULVIS ES ET IN PULVEREM REVERTERIS (lat.) adu-ti aminte, omule, ca pulbere esti si in pulbere te vei intoarce – „Geneza”, 3, 19.

MEMENTO MORI (lat.) adu-ti aminte de moarte – Salutul calugarilor trapisti.

REMEMORA, rememorez, vb. I. Tranz. A-si reaminti, a-si aduce din nou aminte. – Din fr. rememorer, lat. rememorari.

aminte adv. : A(-si) aduce ~ a(-si) aminti. aducere ~ amintire. Cu luare ~ cu atentie. A lua ~ a tine seama de ceva. A lua ~ la ceva a fi atent la ceva. /a + minte

A AMINTI ~esc 1. tranz. 1) (fiinte, lucruri, fapte din trecut etc.) A face sa apara in minte. 2) A aduce vorba in treacat despre cineva sau despre ceva; a pomeni; a mentiona. 2. intranz. A-i reveni in minte; a-si rememora. /Din aminte

A aduce aduc 1. tranz. I. 1) (persoane sau lucruri) A lua ducand cu sine (undeva sau la cineva). 2) A apropia de corp sau de o parte a corpului. ~ mana la cap. 3) A face sa capete o anumita directie sau inclinatie. ~ vorba (despre ceva sau despre cineva) a pomeni (despre ceva sau despre cineva). 4) A face sa se produca; a provoca; a pricinui; a cauza. ~ castig. Norii negri aduc ploaie. 5) A face sa ajunga intr-o anumita stare sau situatie. ~ (pe cineva) la sapa de lemn a saraci cu totul pe cineva. 6) A infatisa spre examinare. ~ un argument. II. (impreuna cu unele substantive formeaza locutiuni verbale, avand sensul substantivului cu care se imbina): ~ la cunostinta a instiinta. ~ multumiri a multumi. ~ jertfa a jertfi. A-si ~ aminte a-si aminti. 2. intranz. 1) pop. (urmat de un substantiv precedat de prepozitia cu) A avea trasaturi comune; a fi deopotriva; a se potrivi; a semana; a se asemana. 2) (urmat de un determinant precedat de prepozitia a) A emana un miros specific (de obicei, neplacut). ~ a mucegai. ~ a dogorat. /<lat. adducerre