OIERIE¹, oierii, s. f. Stana, tarla, adapost pentru oi. [Pr.: o-ie-] – oaie + suf. -arie.

starparie, starparii, s.f. (reg.) 1. (cu sens colectiv) oi sterpe. 2. loc ingradit la stana folosit ca adapost pentru oile sterpe, miei si berbeci; sterpar.

caram, caramuri, s.n. (reg.) loc inchis pentru adapostul oilor sau al vitelor peste noapte; staul.

stauina, stauini, s.f. (reg.) 1. loc cu iarba grasa. 2. saivan pentru oi; adapost. 3. (in forma: stoina) loc unde dorm noaptea vitele in timpul verii. 4. salas.

ACIUARE s. f. Actiunea de a (se) aciua si rezultatul ei; adapost, refugiu. [Pr.: -ciu-a-]

adapostIRE s. f. Actiunea de a (se) adaposti si rezultatul ei; adapost.

IERNATIC, -A, iernatici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. (Ca) de iarna, caracteristic iernii. 2. S. n. (Pop.) Iernat. ♦ (Concr.) adapost pentru oi in timpul iernii. 3. S. n. (Pop.) Hrana, nutret pentru animale in timpul iernii. 4. S. n. Loc de adapost pentru nave in timpul iernii. – Iarna + suf. -atic.

COLNITA¹, colnite, s. f. (Reg.) adapost pentru oi sau pentru vite, construit din nuiele si acoperit cu paie; sura, sopron. – Din scr. kolnica.

STAUL, staule, s. n. Grajd sau adapost (pentru oi). – Lat. stab(u)lum.

cantonament n., pl. e (fr. cantonnement). Locu unde cantoneaza trupele militare (casa ori un adapost oare-care permanent). V. bivuac.

coliba f., pl. i si e (vsl. bg. sirb. rus. koliba, d. turc. koliba, kaliba, care vine d. ngr. kalyva, vgr. kalybe, coliba, d. kalypto, acoper [!]; ung. kaliba. V. apocalips, eucalipt). Vechi. Acoperis, casuta pitulata cu acoperis de stuf ori de paie. Azi. Coverga, adapost conic ori alt-fel facut din ramuri si frunze ori din stuf. V. cocioaba, halaciuga, surla.

OTAC ~ce n. reg. 1) Loc imprejmuit (in afara unei localitati) unde se inchid pentru noapte oile sau vitele. 2) adapost provizoriu pentru oameni (ciobani, pescari, muncitori agricoli etc.). /<turc. otak

PRIPOR, pripoare, s. n. 1. Coasta de deal sau de munte, panta abrupta; povarnis. 2. (Reg.) adapost de iarna pentru oi, facut din impletitura de nuiele sau din stuf si acoperit cu paie, trestie, cetina de brad etc. – Din bg. pripor. Cf. ucr. prypir, -poru.

SAIVAN, saivane, s. n. 1. (Reg.) adapost de iarna pentru oi (sau pentru vite); perdea. 2. (Inv.) Cort deschis, asemanator cu un baldachin, destinat domnitorului sau inaltilor demnitari. [Var.: saivan s. n.] – Din tc. sayvan.

PERDEA ~ele f. 1) Bucata de tesatura care se atarna la ferestre (uneori la usi, la paturi etc.) in scop decorativ sau pentru a ascunde ceva vederii. ◊ A avea ~ la ochi a) a nu observa; b) a nu intelege ceva. A pune cuiva ~ (sau ~ele) la ochi a impiedica pe cineva sa inteleaga corect lucrurile. A-i lua cuiva ~eaua de pe ochi a face pe cineva sa inteleaga lucrurile asa cum se prezinta ele in realitate. Cu ~ a) in mod indirect; b) cuviincios. Fara ~ a) in mod direct; b) necuviincios; obscen. 2) Fasie continua de vegetatie (arbori, tufari) menita sa protejeze culturile agricole sau drumurile. 3) fig. Factor ce impiedica vederea. ~ de ceata. ~ de fum. 4) pop. Boala de ochi care se manifesta prin opacifierea cristalinului; cataracta. 5) adapost de iarna pentru oi. [Art. perdeaua; G.-D. perdelei] /<turc. perde

SAIVAN ~e n. 1) adapost de iarna pentru oi sau pentru vite. 2) ist. Cort deschis destinat domnitorului sau inaltilor demnitari. [Sil. sai-] /<turc. sayvan

poiecioara, poiecioare, s.f. (reg.) grajd de vite mic; adapost mic pentru pentru oi, capre si alte animale mici; cocina mica de porci.

saieluta¹, saielute, s.f. (reg.) adapost improvizat mic pentru oi, vite, unelte si nutret; saia mica.

cosar, cosare, s.n. (pop.) 1. ingraditura de nuiele pentru adapostul vitelor, cailor si al oilor; staul. 2. acaret pentru uscatul si pastratul porumbului; patul, porumbar, sasaiac. 3. impletitura de nuiele fara fund, pusa peste loitrele carului, pentru caratul porumbului. 4. impletitura de nuiele pentru uscat poame; losnita, slanita. 5. locuinta ciobaneasca primitiva. 6. casa proasta, fara ferestre; bordei.

poietica, poietele, s.f. (reg.) 1. grajd mic pentru vite. 2. adapost mic de iarna pentru oi si capre. 3. cotet mic pentru pasarile de curte. 4. coliba mica la camp sau la stana.

MASCA s.f. 1. Fata falsa de carton, de stofa etc. cu care isi acopera cineva figura (pentru a se deghiza). ♦ Figura de lemn cu care actorii antici de tragedie si de comedie isi acopereau fata. 2. Persoana mascata. 3. (Fig.) Infatisare, figura falsa; imagine conventionala. ♦ Infatisare a fetei cauzata de un sentiment puternic; aspectul fetei in anumite boli. 4. Machiaj. ♦ Preparat cosmetic care se aplica pe fata pentru ingrijirea tenului. 5. Masca mortuara = mulaj in ghips al fetei unui mort. 6. Dispozitiv, aparat care acopera sau protejeaza corpul sau fata unui om, a unui animal etc.; adapost individual pe campul de lupta. ♦ (La baraje) Ecran de etansare. ◊ Masca de gaze = aparat aplicat etans pe fata pentru protectia impotriva gazelor de lupta. [Cf. fr. masque, germ. Maske, rus. maska].

povarneala, povarneli, s.f. (reg.) 1. inclinare intr-o parte, aplecare cu tendinta de prabusire. 2. inclinare a unei pante. 3. panta a acoperisului unei case; acoperis inclinat al unei colibe, al unei stane etc. 4. tabla mica la acoperisul casei. 5. loc sub acoperisul colibei ciobanului, unde se pun la uscat lemne si surcele pentru foc. 6. adapost de stana, unde se mulg oile.

SAIA², saiele, s. f. (Reg.) adapost (improvizat) pentru vite, in special pentru oi. [Pr.: sa-ia] – Din tc. saye „umbra”.

PALANCA¹ palanci f. 1) inv. Constructie primitiva de fortificatie, facuta din trunchiuri de copaci, asezate orizontal, sau din pari grosi batuti in pamant si legati intre ei; palisada. 2) reg. Constructie rudimentara folosita ca gard sau ca adapost pentru animale. /<pol. palanka, ung. palank

bastinga f., pl. i (fr. bastingue, d. it. bastinga). Mar. Pinza ori plasa umpluta ca o saltea si care serveste ca adapost contra focurilor dusmanesti.

FEREALA f. pop. 1) v. A FERI si A SE FERI. 2) Comportare de om prudent; prudenta; precautie. 3) Loc unde cineva se poate feri de primejdie; adapost. ◊ La ~ la adapost. /a feri + suf. ~eala

Heraclidae se numeau toti descendentii lui Heracles: atit fiii eroului si ai Deianirei, cit si urmasii acestora. Dupa apoteozarea lui Heracles, copiii sai, urmariti de ura lui Eurystheus, au gasit o vreme adapost la curtea regelui Ceyx, din Trachis. Apoi, cum Eurystheus ameninta cu razboiul, ei au fost siliti sa se refugieze din nou, de data aceasta la atenieni. Eurystheus le-a declarat razboi si acestora, dar a fost infrint si ucis in lupta. Dupa victoria repurtata impotriva lui Eurystheus, heraclizii, sub conducerea lui Hyllus, fiul cel mai mare al lui Heracles, s-au indreptat spre Peloponnesus, patria tatalui lor, cu gindul sa se stabileasca acolo (v. si Hyllus). Prima incercare se soldeaza cu un esec: pe drum ei se intilnesc cu armata regelui Echemus, care-i invinge. Insusi Hyllus cade in lupta. Heraclizii mai fac, de-a lungul timpului, cateva tentative de a ajunge in Peloponnesus. Condusi mai tirziu de Aristomachus, sint din nou infrinti si alungati. In schimb, sub conducerea lui Temenus si a fratilor sai – Aristodemus si Cresphontes – izbindesc, reusind in cele din urma sa ia in stapinire si sa-si imparta Peloponnesul.

BARICADA ~e f. Intaritura improvizata prin ingramadire de materiale si obiecte diverse, pentru a se pune la adapost in timpul luptelor de strada, al unei insurectii etc. ◊ A fi de cealalta parte a ~ei a fi in tabara opusa. A muri pe ~ a muri, luptand pana la capat pentru o idee. [G.-D. baricadei] /<fr. barricade

OTAC, otace, s. n. (Reg.) 1. Coliba care serveste ca adapost provizoriu pescarilor, ciobanilor sau muncitorilor agricoli in timpul lucrului; odaie. 2. Loc imprejmuit, pe camp sau la munte, unde stau (noaptea) oile sau vitele. [Pl. si: otacuri] – Din tc. otak „cort mare”.

blockhaus ori blochaus n., pl. uri (fr. [d. germ.] blockhaus. V. bloc). Fort. Casoaie (odinioara improvizata din grinzi cioplite) intrebuintata ca adapost contra gloantelor. Azi, casa moderna cu multe etaje, numita si bloc. V. hardughie.

bordei si -eu n., pl. eie (aceiasi orig. cu b****l, luat de noi de la Gepizi ori de la Goti. D. rom. vine bg. bordei si burdei, rut. burdei). Locuinta taraneasca primitiva in pamint si care are numai acoperamintu afara. Azi au devenit rare si servesc mai mult la ca adapost p. bivoli pe marginea Dunarii. Ele-s mai calduroase iarna decit casele ccu pareti suptiri. – V. coliba.

MASCA s. f. 1. figura de lemn cu care actorii antici isi acopereau fata. ◊ fata falsa de carton, de stofa etc. cu care isi acopera cineva figura. ♦ a-si scoate (sau a-si lepada) a = a se demasca, a aparea in adevarata lumina, a-si arata adevarata fata. 2. persoana mascata. 3. (fig.) infatisare, figura falsa; imagine conventionala. ◊ infatisare a fetei cauzata de un sentiment puternic, de o boala. ◊ (psih.) comportament cu caracter inautentic, fals. 4. machiaj. ◊ preparat cosmetic care se aplica pe fata pentru ingrijirea tenului. 5. ~ mortuara = mulaj in ghips al fetei unui mort. 6. dispozitiv, aparat care acopera sau protejeaza corpul ori fata unui om, animal etc. ◊ dispozitiv sau invelis de protectie a unui element de constructie. ◊ (inform.) vector binar pentru izolarea unor anumite zone ale unei date. ♦ ~ de gaze = aparat aplicat etans pe fata pentru protectia impotriva gazelor de lupta. 7. (la baraje) ecran de etansare. 8. caseu. 9. adapost individual pe campul de lupta. (< fr. masque, germ. Maske, rus. maska)

ACOPERIRE, acoperiri, s. f. Actiunea de a (se) acoperi si rezultatul ei. 1. Punere, asezare a unui obiect deasupra altuia cu scopul de a-l inveli, a-l ascunde, a-l apara etc. 2. Fig. (Mil.) Masura speciala de protectie care asigura anumite actiuni (de concentrare sau manevra) ale trupelor. ♢ Expr. A avea acoperire = a fi la adapost de un repros sau de o acuzare, pentru o actiune savarsita conform unor indicatii precise. 3. (Fin.) Posibilitatea de a face fata unei cheltuieli, de a lichida un deficit etc. Acoperirea acestei sume se face esalonat. ♦ (Concr.) Fond care serveste la achitarea unei obligatii. ♢ Acoperire in aur = cantitate de metal pretios (si devize) detinuta de banca de emisiune a unei tari, pentru a putea preschimba la cerere bancnotele in bani efectivi (aur).

STIUBEI ~ie n. 1) reg. adapost (natural sau facut de oameni) pentru albine, in care acestea cladesc faguri si depun miere; stup. 2) inv. Vas reprezentand un trunchi scobit, in care se pastreaza diferite obiecte sau se oparesc rufele. 3) reg. Trunchi scorburos sau scobit, care serveste ca ghizd la o fantana. /stiob + suf. ~ei

OCROTIRE, ocrotiri, s. f. Actiunea de a ocroti si rezultatul ei; aparare, protejare, sprijin, ajutor. ◊ Ocrotirea sanatatii = complex de masuri luate de stat pentru prevenirea bolilor, intarirea si refacerea sanatatii, prelungirea vietii si a capacitatii de munca a oamenilor. Ocrotirea naturii = actiune organizata de stat, de o institutie stiintifica nationala sau internationala in scopul utilizarii rationale, al conservarii si al reproducerii resurselor naturale. ♦ adapost, azil. – V. ocroti.

SCENA s.f. 1. Parte mai ridicata a unei sali de teatru, unde joaca actorii. 2. Teatru; arta dramatica. ◊ A parasi scena = a se retrage din teatru, (fig.) dintr-o activitate oarecare; a pune in scena = a organiza felul in care se va reprezenta o piesa de teatru. ♦ Decorurile folosite pentru a reprezenta locul unde se petrece actiunea piesei. 3. Subdiviziune a unui act dintr-o piesa determinata fie de intrarea sau iesirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului de actiune. ♦ (P. ext.) Scurta etapa in desfasurarea unei opere literare in care se consuma o singura intamplare, intr-un cadru neschimbat. 4. Loc unde se petrece o actiune sau o activitate. 5. Actiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva. 6. Cearta, iesire violenta, scandal. // (In forma scen-, sceno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) scena”. [Pron. sce-. / < fr. scene, it. scena, cf. lat. scaena, gr. skene – adapost, refugiu].