PROIECT ~e n. 1) Plan prin care se intentioneaza realizarea unor actiuni viitoare. 2) Text initial al unui plan de activitate sociala care urmeaza sa fie discutat, completat, aprobat si apoi pus in aplicare. 3) Schema a unui sistem tehnic sau a unei constructii care contine calculele, desenele si explicatiile necesare. [Sil. -iect] /<germ. Projekt, lat. projectus

SOCIETATE ~ati f. 1) Totalitate a oamenilor care traiesc impreuna si intre care exista anumite relatii bazate pe legi comune; colec-tivitate. 2) Organizatie (cu caracter national sau international) avand drept scop actiuni de interes comun. ~ stiintifica. ~ sportiva. 3) Intreprindere intemeiata pe investirea de capital de catre doua sau mai multe persoane, care desfasoara o activitate sociala sau lucrativa. 4) Grup de persoane care isi petrec timpul liber impreuna; companie. [G.-D. societatii; Sil. -ci-e-] /<lat. societas, ~atis, fr. societe, it. societa

MOBILIZATOR, -OARE adj. Antrenant, care indeamna la lupta, la o activitate sociala. [< mobiliza + -tor].

EDUCATIE s. f. 1. activitate sociala cu caracter fundamental de transmitere a experientei de viata, a culturii catre generatii tinere, de influentare sistematica si constienta a dezvoltarii intelectuale, morale sau fizice; totalitatea acestei actiuni. 2. buna crestere, buna cuviinta. (< fr. education, lat. educatio)

MOBILIZATOR, -OARE adj. care mobilizeaza (2), antrenant; care indeamna la lupta, la o activitate sociala. (< fr. mobilisateur)

PRODUCTIE s. f. 1. activitate sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale. ◊ compartiment intr-o intreprindere care se ocupa de aspectele organizatorice, economice si administrative ale productiei (1). 2. rezultatul productiei (1); totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. lucrare, creatie, opera. ◊ creare a unui film; realizarea lui materiala; filmul insusi. 4. manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. (< fr. production)

AUTOCONDUCERE s. f. Conducere a activitatii sociale, economice etc. de catre colectivitatea respectiva insasi sau de catre reprezentantii ei. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conducere.

ELECTRIFICARE, electrificari, s. f. Actiunea de a electrifica si rezultatul ei; ansamblu de lucrari efectuate pentru introducerea si extinderea folosirii energiei electrice in diferite scopuri in toate ramurile economiei nationale, in activitatea social-culturala si in consumul casnic, pe calea sporirii productiei de energie electrica. – V. electrifica. Cf. fr. electrification.

CARMA ~e f. 1) Piesa mobila care serveste la manevrarea navelor maritime sau aeriene. 2) fig. Conducere a unei activitati sociale; carmuire; guvernare. ~a statului. [G.-D. carmei] /<sl. kruma

DOMENIU ~i n. 1) (in evul mediu, in Europa apuseana) Proprietate funciara feudala; mosie foarte mare; latifundiu. 2) Sfera de activitate (sociala, economica, stiintifica, culturala). ~ stiintific. 3) Loc de raspandire a anumitor fenomene, activitati; arie. [Sil. -me-niu] /<fr. demaine

GAZETA ~e f. Publicatie periodica (de obicei cotidiana), care contine stiri si informatii din diferite domenii de activitate (social, economic, politic etc.); ziar; jurnal. ◊ ~ de perete foaie mare de hartie afisata periodic, (in special cu ocazia unei sarbatori), care cuprinde materialele (in manuscris sau dactilografiate) privind activitatea unui colectiv. /<fr. gazette

INVATAMANT ~inte n. 1) la sing. activitate social organizata de instruire si de educare a tinerei generatii. 2) la sing. Totalitate a institutiilor de instruire dintr-o tara. ~ public. ~ mediu. ~ superior. 3) Concluzie dedusa din practica vietii sociale sau individuale; invatatura; lectie. ~intele istoriei. 4) fam. Indrumare data cuiva sau primita de cineva. /a invata + suf.~amant

ZIAR ~e n. Publicatie periodica (de obicei cotidiana), care contine stiri si informatii actuale din diferite domenii de activitate (sociala, economica, politica etc.); jurnal; gazeta. [Sil. zi-ar] /Din zi + suf. ~ar

MACROsocial, -A adj. Referitor la marile colectivitati umane. ◊ Nivel macrosocial = ansamblul structurilor, institutiilor, relatiilor si activitatilor sociale la nivelul intregii societati, al unor grupuri mari. [Pron. -ci-al. / cf. fr. macrosocial].

AUTOCONDUCERE s.f. Conducere a activitatii sociale, economice etc. de catre insasi colectivitatea respectiva sau de catre reprezentantii ei. [< auto¹- + conducere].

PRODUCTIVITATE s.f. Insusirea de a fi productiv; rodnicie, randament. ♦ Productivitate a muncii = cantitatea de produse obtinute in procesul muncii de un lucrator intr-o perioada de timp determinata si intr-un sector determinat al activitatii sociale. [Cf. fr. productivite].

PRODUCTIE s.f. 1. activitatea sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale necesare pentru existenta societatii. 2. Totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. Lucrare, creatie, opera (literara, de arta sau de stiinta). 4. Manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. [Gen. -iei, var. productiune s.f. / cf. fr. production, it. produzione].

AUTOCONDUCERE s. f. conducere a activitatii sociale, economice etc. de catre insasi colectivitatea respectiva sau prin reprezentantii ei. (dupa engl. self-government)

LIBERALIZA vb. tr. a face mai liber(al); a acorda mai multa libertate si initiativa individuala in activitatea sociala. (< fr. liberaliser)

MACROsocial, -A adj. referitor la marile colectivitati umane. ♦ nivel ~ = ansamblul structurilor, institutiilor, relatiilor si activitatilor sociale la nivelul intregii societati. (< fr. macrosocial)

RADICAL, -A I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de baza; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindeca complet. 2. care preconizeaza reforme mari, actiuni hotaratoare. ◊ (despre oameni sau grupari politice; (si s. m.) care preconizeaza o serie de reforme in activitatea sociala. 3. care cuprinde radacina cuvantului. II. s. m. 1. (mat.) numar care, ridicat la o putere, da numarul dat; radacina. ◊ simbol matematic care arata operatia de extragere de radacina. ◊ axa ~a = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spatiu avand aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, in mod obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si contine sensul lexical al cuvantului; radacina. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)

ISTORICESKII PUT NE TROTUAR NEVSKOGO PROSPEKTA (ИCTOΡИЧECKИИ ПYTЬ – HE TPOTYAP HEBCKOΓO ПROCПEKTA) (rus.) drumul istoriei nu este trotuarul de pe Nevski Prospekt – Cernisevski, recenzie la cartea lui H. Carr „Scrisori politico-economice catre presedintele Statelor Unite”. activitatea social-politica cere din partea celui angajat in ea multiple renuntari si sacrificii.

PROACTIUNE, proactiuni, s.f. (Psih.; despre un grup restrans) Manifestare sociala a activitatii unui membru al grupului. (cf. fr. proaction)

PLANIFICA vb. tr. a intocmi un plan (II, 6); a organiza, a coordona si a conduce (activitatea economico-sociala) pe baza de plan. ◊ a prevedea, a include intr-un plan. (dupa fr. planifier)

RABIN (‹ pol., germ.; de la cub. ebr. rabbi „invatatorul, stapanul meu”) s. m. Titlu conferit unei personalitati recunoscute ca o autoritate in domeniul religiei. Initial o formula de respect, din sec. 1 d. Hr. devine un titlu oficial atribuit expertilor in materie de legislatie; ulterior, utilizat pentru a desemna orice persoana calificata sa ia decizii in materie de legi. Ei aveau, mai tarziu, in sarcina, sa hotarasca conform legii rabinice, nu numai in probleme religioase, ci si in cele civile. Ulterior, cu exceptia comunitatilor ultraortodoxe, modelul care s-a impus pune accentul pe activitatile pastorale, sociale, pedagogice si ecumenice ale r.

INSTITUTIE, institutii, s. f. 1. Organ sau organizatie (de stat) care desfasoara activitati cu caracter social, cultural, administrativ etc. 2. Forma de organizare a raporturilor sociale, potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate; institut (3). Institutia casatoriei. 3. Organizatie care desfasoara o activitate de interes international. [Var.: institutiune s. f.] – Din fr. institution, lat. institutio, -onis.

ECHILIBRU, echilibre, s. n. 1. Situatie a unui corp asupra caruia se exercita forte care nu-i schimba starea de miscare sau de repaus; stare stationara a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de doua procese opuse care se desfasoara cu aceeasi intensitate. ◊ Expr. A-si pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cadea, de a se prabusi. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forte de a nu schimba starea de miscare sau de repaus a unui corp rigid asupra caruia se exercita. ♦ Fig. Stare de liniste, armonie, de stabilitate launtrica. 3. Stare a unei balante economice in care partile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget in care veniturile acopera cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanta intre elementele interdependente si toate variabilele activitatii economice si sociale. 4. Fig. Proportie justa, raport just intre doua lucruri opuse; stare de armonie care rezulta din aceasta. – Din fr. equilibre, lat. aequilibrium.

CARIERISM n. activitate profesionala sau sociala care urmareste numai satisfacerea ambitiilor personale; tendinta de a-si face o cariera. [Sil. -ri-e-] /cariera + suf. ~ism

GRUP ~uri n. 1) Ansamblu de fiinte sau de lucruri asemanatoare, aflate impreuna sau in vecinatate. ~ de elevi. ~ de cuvinte. ◊ In ~ in colectiv; impreuna. 2): ~ sanitar incapere inzestrata cu closet, chiuveta (uneori si cu cada). 3) Asociatie bazata pe idei, conceptii, scopuri sau activitate comuna; grupare. ~ social. ~ parlamentar. 4) Ansamblu de persoane, fenomene sau obiecte cu trasaturi comune. ~ etnic. ~ de limbi. /<fr. groupe

POLITICA s.f. 1. activitate a claselor sociale, a grupurilor sociale, in raport cu statul, determinata de interesele si de scopurile lor; activitate a organelor puterii si conducerii de stat in domeniul treburilor publice interne si externe, care reflecta oranduirea sociala si structura economica a tarii; participare la treburile statului. 2. Fel de a intelege si de a actiona intr-un anumit domeniu al afacerilor publice. ♦ Dibacie cu care se poarta cineva pentru a-si atinge scopul. [< fr. politique, it. politica, cf. germ. Politik, rus. politika < gr. politike – arta de a administra bine].

INTELECTUALITATE s. f. 1. categorie sociala ale carei activitati si preocupari se desfasoara indeosebi in sfera vietii spirituale. 2. totalitatea intelectualilor. (< fr. intellectualite, germ. Intellektualitat)

MICROsocial, -A adj. nivel ~ = termen folosit in sociologie pentru a desemna grupurile mici (de munca, cercetare, conducere etc.) de desfasurare a activitatilor si relatiilor sociale. (< micro¹- + social)

ANARHIE s. f. Stare de dezorganizare, de dezordine, de haos, intr-o tara, intr-o institutie etc.; nesupunere, indisciplina a individului fata de o colectivitate organizata. ♦ Stare a productiei, proprie regimului capitalist, in care (din cauza proprietatii private asupra mijloacelor de productie) activitatea de productie sociala este neplanificata si nedirijata, ducand la crize periodice si la somaj. – Dupa fr. anarchie (< gr.).

COMERCIAL, -A (‹ fr., lat.) adj. Care apartine comertului, privitor la comert; din comert, negustoresc. Capital c. = capital care functioneaza in sfera circulatiei marfurilor, prin intermediul caruia se obtine profitul comercial. ◊ Societate comerciala = entitate economica cu personalitate juridica, inregistrata la Camera de Comert si Industrie, posesoare de capital propriu si patrimoniu (garantii pentru indeplinirea obligatiilor sociale) a carei activitate se desfasoara in sfera productiei, circulatiei marfurilor si serviciilor. ◊ Politica c. = componenta a politicii economice, reprezentind ansamblul modalitatilor si pirghiilor de interventie a statului asupra structurilor economice pentru orientarea relatiilor comerciale interne si externe in sensul realizarii obiectivului urmarit.

ALIENARE s.f. Transmitere a dreptului de proprietate; instrainarea unui bun. ♦ (Fil.) Fenomenul de transpunere, in anumite conditii social-istorice, a intregii activitati umane si a rezultatelor acesteia (problemele muncii, institutiile sociale, valorile spirituale) in forte straine si vrajmase omului. [< aliena].

PERSONALITATE s.f. 1. Ceea ce caracterizeaza o persoana si o deosebeste de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. ♦ (Jur.) Personalitate juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 2. Om de seama, important, persoana cu calitati si merite deosebite intr-un domeniu de activitate (stiinta, arta, viata social-politica etc.). 3. (Rar; la pl.) Cuvinte jignitoare, aluzii tendentioase la adresa cuiva. [Pl. -tati. / cf. fr. personnalite, it. personalita].

VOCABULAR, vocabulare, s. n. 1. Totalitatea cuvintelor unei limbi; lexic. ◊ Vocabular activ = totalitatea cuvintelor folosite in mod efectiv de cineva in exprimare si care variaza de la o categorie de vorbitori la alta. Vocabular pasiv = totalitatea cuvintelor specifice unei limbi pe care vorbitorii le inteleg, dar nu le utilizeaza (decat accidental). Vocabular de baza (sau fundamental) = fondul principal de cuvinte. Vocabular secundar = masa vocabularului (1). ♦ Totalitatea cuvintelor specifice unei anumite categorii sociale, unui anumit domeniu de activitate, unui anumit stil al limbii, unui scriitor sau vorbitor etc. 2. (Inv.) Dictionar, de obicei de proportii mici; lexic, glosar. [Var.: (inv.) vocabulariu s. n.] – Din fr. vocabulaire, lat. vocabularium.

MILITA, militez, vb. I. Intranz. A desfasura o activitate intensa intr-un domeniu social, politic, cultural; a lupta pentru un principiu, pentru o cauza. – Din fr. militer.

MILITANT, -A, militanti, -te, adj., s. m. si f. (Persoana) care militeaza, care lupta intens pentru un principiu, pentru o cauza, care desfasoara o activitate intensa intr-un domeniu social, politic, cultural; luptator, combatant. – Din fr. militant.

ANIMOLOGIE s. f. stiinta sistemului conceptual sau a activitatilor spirituale referitoare la institutiile sociale, arta, religie etc. (cf. lat. animus, spirit, inteligenta)

COMISIE s. f. 1. colectiv insarcinat cu hotararea unor imperative sociale sau pentru supravegherea unor activitati ori evenimente. ♦ ~ de judecata = organ obstesc de influentare si jurisdictie. 2. organism international sau organ al unei organizatii internationale. (< fr. commission, rus. komissiia)

POLITIC, -A I. adj. referitor la politica. ♦ nivel ~ = grad de pregatire a cuiva in probleme de politica generala; orientare justa in astfel de probleme; om ~ = cel care isi desfasoara activitatea in domeniul politicii (II, 1); drepturi ce = drepturi referitoare la participarea cetatenilor la viata obsteasca si la conducerea treburilor societatii II. s. f. 1. activitate a claselor, a grupurilor sociale in raport cu statul, determinata de interesele si de scopurile lor; activitate a organelor puterii si conducerii de stat in domeniul treburilor publice interne si externe. 2. tactica, comportare, abilitate folosita de cineva pentru a-si atinge scopul. (< fr. politique, lat. politicus, gr. politikos, /II/ politike)

PLEBE s. f. 1. (In Roma antica) Categorie sociala de oameni liberi fara o activitate permanenta, care traiau din castiguri intamplatoare si din distributii facute de stat. 2. (In evul mediu) Patura cea mai saraca a populatiei orasenesti din apusul Europei, aflata in afara ierarhiei feudale si care, alaturi de taranime, a avut un rol important in revolutiile din sec. XVI-XVII. 3. (Livr.) Patura sociala fara drepturi, asuprita si exploatata; p. ext. multime, gloata. ♦ Fig. Categorie sociala declasata; drojdia societatii. – Din fr. plebe, lat. plebs, -bis.

MORALISM s.n. 1. Recunoasterea unei legi etice obligatorii atat in activitatea proprie, cat si in viata sociala. 2. Parerea ca morala este unicul scop al vietii. [< fr. moralisme].

EUROCOMUNISM s. n. atitudine a unor partide comuniste din tarile occidentale care inteleg ca trebuie sa tina seama, in activitatea lor, de realitatile istorice, economico-sociale din tarile respective. (< fr. eurocommunisme)

MORALISM s. n. 1. recunoastere a unei legi etice obligatorii atat in activitatea proprie cat si in viata sociala. 2. parerea ca morala este unicul scop al vietii. (< fr. moralisme)

FENOMENOLOGIE s. f. 1. Curent in filozofie care isi propune sa studieze fenomenele constiintei prin prisma orientarii si a continutului lor, facand abstractie de omul real, de activitatea lui psihica concreta si de mediul social. 2.(La Hegel) Teorie filozofica in care se afirma primatul constiintei asupra existentei si se incearca in mod rational descrierea procesului dezvoltarii constiintei. 3. Studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, asa cum se manifesta ele in timp si spatiu. – Din fr. phenomenologie.

PRODUS² ~e n. 1) Rezultat al unui proces social. ~ al trezirii constiintei nationale. 2) Rezultat al activitatii psihice. 3) mat. Rezultat al unei inmultiri. /v. a (se) produce

PUBLIC² ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de o colectivitate de oameni; propriu unei colectivitati omenesti. Atitudine ~ca. Manifestare ~ca. ◊ Opinie ~ca parere a colectivitatii. Viata ~ca a) viata politica si administrativa dintr-un stat; b) activitatea unei persoane in raport cu functiile sociale pe care le exercita. 2) Care apartine intregii societati. Bunuri ~ce. Invatamant ~. 3) Care este accesibil pentru toti membrii societatii; pus la dispozitia tuturor; comun. Biblioteca ~ca. ◊ Gradina ~ca parc. 4) Care apartine statului; de stat. 5) Care are loc in prezenta unui mare numar de oameni. Scrutin ~. Judecata ~ca. /<lat. publicus, fr. public

ORGANIZA vb. I. tr. a orandui, a aseza, a coordona activitatea unui stat, a unei institutii, grup social etc., astfel incat sa functioneze organic. ◊ a pregati temeinic o actiune etc. II. refl. a proceda metodic si ordonat in actiunile sale. (< fr. organiser)

SERVICIU s. n. 1. Actiunea, faptul de a servi; munca prestata in folosul sau in interesul cuiva. ♦ slujba, post, functie. ◊ a fi (sau a se pune) in serviciul cuiva (sau a ceva) = a se devota unei persoane sau unei idei, cauze etc.; state de serviciu = lista a posturilor, a functiilor ocupate de un functionar, de un militar. 2. Sectie administrativa a unei institutii, intreprinderi etc. ♦ (pl.) sector al economiei in care se desfasoara o activitate utila, menita sa satisfaca anumite nevoi sociale. 3. serviciu militar = stagiu militar; serviciu comandat = misiune speciala incredintata cuiva spre executare. 4. Ajutor, sprijin dat cuiva. ♦ a face un rau serviciu cuiva = a face cuiva (fara voie) o neplacere. ♦ scara de serviciu = scara secundara intr-un imobil. 5. Succesiunea in timp a regimurilor de functionare ale unui sistem tehnic impreuna cu duratele lor. ♦ ansamblu de instalatii tehnice care concureaza la desfasurarea in bune conditii a unei activitati tehnice, industriale sau publice principale. 6. Garnitura de vase, de sticlarie, de lenjerie de masa. 7. serviciu divin = slujba religioasa. 8. (sport) Punerea in joc a mingii. (< fr. service, lat. servitium)

BURGHEZIE, burghezii, s. f. 1. (In teoria marxista) Clasa sociala urbana detinatoare de capital, care isi desfasoara activitatea in sectorul industrial comercial si bancar. ♦ (In societatea medievala) Locuitorii de la orase; targovetii, populatia oraselor, orasenime. 2. (In sintagma) Mica burghezie = parte a burgheziei (1) formata din micii producatori, micii comercianti, functionari etc. – Din it. borghesia.

REGIM s.n. 1. Modul de organizare a vietii economice, politice si sociale a unui stat. 2. Sistem de norme, proprii activitatii unei institutii, unei intreprinderi etc. ♦ Totalitatea regulilor impuse modului de viata si de alimentare al cuiva. 3. Totalitatea conditiilor de functionare la un moment dat a unui sistem tehnic. 4. Raport gramatical dintre doua cuvinte, astfel legate incat ele sunt dependente unul de altul. [< fr. regime].

NATIVISM s. n. 1. denumire data acelor sisteme filozofice care atribuie ideilor si principiilor de activitate umana un caracter innascut. 2. conceptie proprie miscarii social-politice a autohtonilor din colonii, care revendica revenirea la puterea local-traditionala. (< fr. nativisme)

PSIHOLOGIE s. f. 1. stiinta care studiaza psihicul, legitatea proceselor si a insusirilor psihice ale persoanei. 2. totalitatea fenomenelor psihologice de grup care se manifesta intr-o comunitate sociala data. ◊ disciplina care studiaza fenomenele de constiinta sociala; psihosociologie. 3. totalitatea proceselor psihice care conditioneaza o activitate. 4. ~ animala = zoopsihologie. (< fr. psychologie)

REGIM s. n. 1. mod, sistem de organizare a vietii economice, politice si sociale a unui stat. 2. ansamblu de reglementari proprii activitatii unei institutii, intreprinderi etc. ◊ totalitatea regulilor impuse modului de viata si de alimentare al cuiva. ♦ ~ de economii = sistem de masuri privind folosirea cat mai rationala a resurselor materiale, financiare si de munca; ~ fluvial = evolutie medie a debitelor unei ape curgatoare in timp de un an. 3. totalitatea conditiilor de functionare la un moment dat a unui sistem tehnic. 4. mod de evolutie ciclica a unui fenomen natural. 5. (lingv.) rectiune. (< fr. regime)

MILITARISM s. n. Politica de subordonare a activitatii de stat, si prin aceasta a intregii vieti sociale, intereselor de marire a potentialului militar si de pregatire pentru razboi, precum si de mentinere cu ajutorul fortei a relatiilor de dominatie atat pe plan intern, cat si pe plan international. – Din fr. militarisme.

ORDINE f. 1) Stare de oranduiala si de sistematizare; organizare armonioasa. 2) Succesiune regulata a lucrurilor. ◊ ~ de zi program de chestiuni ce trebuie sa fie discutate intr-o sedinta sau adunare. La ~ea zilei de actualitate; important. 3) Regula sau norma dupa care se infaptuieste ceva. ◊ A chema (pe cineva) la ~ a obliga pe cineva sa respecte anumite norme (de comportare), pe care le-a incalcat. 4) Mod de organizare a vietii politice, eco-nomice si sociale a unui stat; regim. ◊ ~ publica stare care asigura activitatea normala a organelor de stat si a celor publice, respectarea drepturilor cetatenilor si paza proprietatii obstesti. 5) Manifestare a principiului de cauzalitate si finalitate a lumii. [G.-D. ordinii] /<lat. ordo, ~inis, it. ordine

REVOLUTIE¹ ~i f. 1) Etapa a dezvoltarii in care se produc transformari sociale profunde in toate domeniile vietii. 2) filoz. Actiune organizata si condusa de o clasa progresista (care antreneaza la lupta masele populare), avand adesea ca rezultat o schimbare radicala a vietii economice, sociale si politice. 3) Schimbare radicala intr-un domeniu de activitate (in stiinta, tehnica, arta etc.). [G.-D. revolutiei; Sil. -ti-e] /<fr. revolution, lat. revolutio, ~onis, germ. Revolution

ORGANIZA vb. I. tr. A orandui, a aseza, a coordona situatia, lucrarile, activitatea unui stat, a unei institutii, a unui grup social etc. in asa fel incat sa functioneze organic, lucrand dupa un plan adecvat la indeplinirea unui anumit scop. ♦ A pregati temeinic o actiune etc. ♦ refl. A proceda metodic si ordonat in actiunile sale. [Cf. fr. organiser, it. organizzare].

PERSONALITATE, personalitati, s. f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecarei persoane (1) si o distinge ca individualitate; ansamblu de trasaturi morale sau intelectuale prin care se remarca o persoana; felul propriu de a fi al cuiva. ◊ Personalitate juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 2. Persoana cu aptitudini deosebite si cu alese insusiri intelectuale si morale, care se realizeaza si se manifesta in mod practic prin reusite intr-un anumit domeniu de activitate. 3. Persoana care detine o functie importanta in viata politica, sociala, culturala; personaj (1). 4. (Astazi rar; mai ales la pl.) aluzie tendentioasa si jignitoare la adresa unei persoane (1). – Din fr. personnalite, germ. Personalitat.

SFERA s. f. 1. (geom.) suprafata ale carei puncte sunt egal departate de un punct dat (centru). ◊ obiect avand aceasta forma; glob. 2. regiunea cereasca unde se misca astrii; bolta cereasca. 3. (fig.) domeniu (limitat) in care exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva; mediu (social). ♦ ~ de influenta = a) intindere, teritoriu, mediu etc. in cuprinsul caruia se exercita o anumita influenta; b) zona geografica sau grup de state asupra carora o anumita putere exercita o influenta economica, politica sau militara. 4. (log.) capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi care poseda insusirile reflectate in continutul ei; denotatie (1). 5. (ec.) a productiei materiale = totalitatea activitatilor, a ramurilor din cadrul economiei nationale in care se creeaza bunuri materiale; ~ neproductiva = totalitatea activitatilor, a sectoarelor din cadrul economiei nationale care consuma munca sociala, fara a crea bunuri materiale. (< fr. sphere, lat. sphaera, gr. sphaira)

CONSILIUL NORDIC, organizatie guvernamentala regionala, creata in 1952 (isi incepe activitatea in 1953), in scopul promovarii cooperarii in domeniul politic, economic, social si cultural intre tarile nord-europene membre (Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia si Suedia). Organe principale: Prezidiul, Consiliul, secretariatele membre din fiecare tara membra, comitetele permanente.

COLECTIV, -A, colectivi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care rezulta din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care apartine tuturor; comun, obstesc, social. 3. Care se refera la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumeste prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un intreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care da unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipa. Colectiv de redactie. Colectiv de catedra. ♦ P. gener. Grup. (organizat) de persoane. III. S. f. (Iesit din uz) Cooperativa Agricola de Productie. – Din fr. collectif, lat. collectivus.

COLECTIV, -A adj. 1. Rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. 2. Comun, obstesc, social. // s.n. Grup de oameni care lucreaza in acelasi loc de productie, avand interese si conceptii comune, purtand fiecare raspunderea muncii depuse, supunandu-se unei discipline liber consimtite si acceptand o conducere unica. ◊ Colectiv de catedra = totalitatea cadrelor didactice din invatamantul superior, grupate in cadrul unei catedre. [Cf. fr. collectif, lat. collectivus].

social, -A adj. 1. referitor la societate, caracteristic societatii. 2. creat de societate; care este produsul unei activitati desfasurate in comun. 3. propriu unui anumit tip de societate. (< fr. social, lat. socialis)

ECONOMIE s. f. 1. totalitatea ramurilor muncii sociale existente intr-o anumita oranduire sociala, determinate de stadiul de dezvoltare a fortelor de productie si a relatiilor de productie. ◊ totalitatea relatiilor de productie care constituie cadrul desfasurarii muncii sociale. ♦ ~ de piata = forma de organizare si functionare a economiei in care oamenii isi desfasoara activitatea in mod liber, autonom si eficient. ◊ ramura, sector de activitate productiva. ◊ gospodarire. 2. stiinta care se ocupa cu studiul economiei (1). ♦ ~ politica = stiinta sociala care studiaza legile productiei sociale, ale repartitiei si schimbului bunurilor materiale, specifice diferitelor oranduiri sociale in succesiunea lor istorica. 3. chibzuinta, cumpatare (in cheltuieli). 4. (pl.) rezerva de bani: bani agonisiti. 5. alcatuire, compozitie a planului unei lucrari, a tratarii unei chestiuni etc. (< fr. economie, lat. oeconomia, gr. oikonomia)

CARIERA², cariere, s. f. Profesiune, ocupatie; domeniu de activitate; timp cat cineva lucreaza intr-un anumit domeniu. ♦ Etapa, treapta in ierarhia sociala sau profesionala. ♦ Pozitie in societate, situatie buna. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carriere.

EMPIRISM s.n. 1. Conceptie gnoseologica care socoteste experienta senzoriala ca unica sursa a cunoasterii, negand valoarea abstractiilor. ◊ Empirism logic = varianta a neopozitivismului care admite numai enunturile logice verificabile in mod nemijlocit prin perceptiile fiecarui subiect in parte; empirism social = curent sociologic din S.U.A. care, renuntand la orice teorie, procedeaza la studiul direct al fenomenelor sociale concrete pe baza unor ipoteze restranse. 2. Folosirea exclusiva a experientei intr-o activitate. [< fr. empirisme, cf. gr. empeiria – experienta].

EMPIRISM s. n. 1. conceptie in filozofie care considera experienta senzoriala ca sursa fundamentala a cunoasterii, negand valoarea abstractiilor. ♦ ~ logic = varianta a neopozitivismului care admite numai enunturile logice verificabile in mod nemijlocit prin perceptiile fiecarui subiect in parte; ~ social = orientare sociologica recenta din SUA care, renuntand la orice teorie, procedeaza la studiul direct al fenomenelor sociale concrete pe baza unor ipoteze restranse. 2. folosirea exclusiva a experientei intr-o activitate. (< fr. empirisme)

SECTOR s. n. 1. (mat.) portiune dintr-un cerc intre doua raze concurente. ◊ piesa sau organ de masina in forma de sector de cerc. 2. portiune limitata dintr-o suprafata. ◊ (mil.) zona de actiune a unei unitati. ◊ portiune dintr-un drum care intra in raza unei unitati de constructie sau de intretinere. 3. domeniu, ramura de activitate. ◊ diviziune, parte, domeniu in cadrul economiei sau al unor unitati administrativ-teritoriale. ♦ ~ social-economic = parte a economiei bazata pe o anumita forma de proprietate asupra mijloacelor de productie. (< fr. secteur, lat. sector)

ORGANIZATIA DE SOLIDARITATE A POPOARELOR AFRO-ASIATICE (in engl.: Afro-Asian People’s Solidarity – A.A.P.S.O.), organizatie internationala neguvernamentala, cu sediul la Cairo (Egipt), creata in 1957, ca un for de legatura intre popoarele Africii si Asiei, in scopul asigurarii dezvoltarii lor economice, sociale si culturale si coordonarii luptei impotriva imperialismului, colonialismului, neocolonialismului si rasismului. La activitatile ei iau parte comitete nationale sau organizatii nationale din 75 de tari (1984).

RECENSAMANT (dupa fr. recensement) s. n. Forma speciala de inregistrare statistica de mare amploare, de obicei periodica si exhaustiva, in care culegerea datelor despre fenomenele supuse observarii se face direct de catre observatorii speciali trimisi la fata locului. ◊ Recensamantul populatiei = r. al carui scop il constituie stabilirea pe intreg teritoriul unei tari, la un moment dat, dupa un program unitar, dupa principalele sale caracteristici demografice, economice, religioase si social-culturale; s*x, varsta, stare civila, nationalitate, nivel de instruire, ocupatie, ramura de activitate etc. Adesea se realizeaza concomitent si un r. al locuintelor. In epoca moderna primele r. au avut loc in S.U.A. (1790), Franta si Marea Britanie (1801). In Principatele Unite prima incercare de r. dateaza din 1859, din initiativa domnitorului I. Al. Cuza. R. in Romania au avut loc in anii: 1899, 1912, 1930, 1941, 1948, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002, 2011.

FEMINISM s. n. Miscare sociala care sustine egalitatea in drepturi a femeii cu barbatul in toate sferele de activitate. – Din fr. feminisme, rus. feminizm.

VECHI veche (vechi) 1) (in opozitie cu nou) Care este facut demult; care este in intrebuintare de mult timp. Oras ~. Haina veche. Cuvant ~. ◊ Vorba veche vorba din batrani; proverb. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anilor trecuti. Grau ~. Cartofi ~. ◊ Vin ~ vin avand calitati deose-bite, datorita pastrarii indelungate. 3) (despre alimente, medicamente etc.) Care si-a pierdut proprietatile pozitive; alterat; stricat. Carne veche. 4) (despre persoane) Care este cunoscut de multa vreme. Prieten ~. Colaborator ~. ◊ Lumea veche a) lume care a existat in antichitate; b) oranduire sociala perimata. 5) ( mai ales despre specialisti) Care are experienta bogata intr-un domeniu de activitate; care activeaza de multa vreme. Medic ~. 6) Care vine din vechime; ramas din batrani; batranesc. Idee veche. Metode ~. /<lat. veclus

DISFUNCTIE s.f. 1. (Med.) Tulburare functionala a unui organ, aparat sau sistem. 2. (Fil.) Actiune a carei consecinta este reducerea integrarii sau adaptarii unei unitati date la contextul social respectiv. [Gen. -iei. / < it. disfunzione, germ. Dysfunktion, cf. gr. dys – dificil, lat. functio – activitate].

SECTOR s.n. 1. (Mat.) Portiune dintr-un plan marginita de doua raze concurente si de arcul unei curbe cuprins intre cele doua raze. ♦ Piesa in forma de sector de cerc. 2. Parte, portiune limitata dintr-o suprafata. ♦ (Mil.) Zona de actiune a unei unitati. 3. Domeniu sau ramura de activitate. ♦ Diviziune, parte, domeniu in cadrul economiei sau al unor unitati administrativ-teritoriale. ♦ Sector social-economic = parte a economiei bazata pe o anumita forma de proprietate asupra mijloacelor de productie. [Cf. fr. secteur, rus. sektor, lat. sector < secare – a taia].

FEMINISM n. Curent politic in miscarea sociala care lupta pentru egalitatea in drepturi a femeilor cu barbatii in toate sferele de activitate. /<fr. feminisme

SUBIECTIVISM s. n. 1. conceptie filozofica idealista care neaga existenta lumii obiective, reducand realitatea la constiinta, la subiect (II, 1). ◊ (in teoria si practica sociala) tendinta de a ignora sau subaprecia rolul factorilor obiectivi ai dezvoltarii, de a sustrage activitatea subiectului de sub determinismul lor. 2. atitudine personala, partinitoare fata de cineva sau ceva. (< fr. subjectivisme)

STIINTA ~e f. 1) Sfera de activitate umana a carei functie consta in dobandirea si sistematizarea teoretica a cunostintelor despre realitate. ~e sociale. ~ele naturii. ◊ Om de ~ invatat; savant. 2) Totalitate a cunostintelor dintr-un anumit domeniu; disciplina. Cibernetica este o ~ recenta. ◊ ~ de carte a) cunostinte elementare (de a scrie si de a citi); b) eruditie. 3) rar Faptul de a fi informat despre ceva; cunoastere. ◊ A avea ~ despre ceva a avea cunostinta despre ceva. Cu (sau fara) ~a cuiva cu (sau fara) stirea cuiva. Cu buna ~ in mod constient. [G.-D. stiintei; Sil. sti-in-] /a sti + suf. ~inta

ARTA s.f. 1. Forma a constiintei sociale care oglindeste realitatea in imagini expresive; totalitatea operelor care apartin acestei forme a constiintei sociale; opera omeneasca in care se manifesta talent sau geniu. ◊ Opera de arta = opera rezultata din activitatea artistica creatoare. ♦ Arte liberale = denumire data in evul mediu gramaticii, retoricii, dialecticii, aritmeticii, geometriei, astronomiei si teoriei muzicii. 2. Arta poetica = a) disciplina a criticii literare care studiaza regulile de urmat la alcatuirea operelor literare; b) tratat scris de obicei in versuri, poem care exprima conceptia, convingerile despre menirea artei si despre idealul poetic al autorului. 3. Fel de a lucra potrivit unor reguli si deprinderi invatate; indemanare, pricepere, maiestrie, mestesug, abilitate. [Pl. -te. / < lat. ars, cf. it. arte].

INSTITUTIE s. f. 1. forma de organizare a unor raporturi sociale, parte a suprastructurii. 2. organ, unitate cu caracter politic, economic, administrativ etc. care desfasoara o anumita activitate. ◊ asezamant. (< fr. institution, lat. institutio)

social, -A adj. 1. Creat de societate, al societatii, caracteristic societatii; care priveste societatea omeneasca. 2. Care este produsul unei activitati desfasurate in comun. 3. Propriu unui anumit tip de societate; legat de apartenenta la o anumita clasa a societatii. 4. Care apartine unei societati comerciale. [Pron. -ci-a-. / < fr. social, it. sociale, lat. socialis].

PROGRAM, programe, s. n. 1. Plan de activitate in care sunt stabilite (in ordinea desfasurarii lor) etapele propuse pentru o perioada data; desfasurare a activitatii (individuale, dintr-o institutie) dupa un astfel de plan. 2. Expunere (scrisa) a principiilor, scopurilor etc. unei organizatii politice, sociale, culturale etc. 3. Programa. 4. Ordinea dupa care se desfasoara o emisiune de radio sau de televiziune, un spectacol etc.; ansamblul partilor unei asemenea emisiuni, ale unui spectacol etc. ♦ Foaie de hartie, publicatie, brosura in care este prezentat un program (4). 5. Ansamblu de instructiuni codate, folosit de un calculator pentru rezolvarea unei probleme. – Din fr. programme.

CARIERA² ~e f. 1) activitate de munca bazata pe anumite cunostinte teoretice si pe deprinderi practice; profesiune. ~ militara. 2) Avansare rapida pe treptele scarii sociale. ◊ A face ~ a-si asigura o situatie buna in societate. [G.-D. carierei; Sil. -ri-e-] /<fr. carriere

INSTITUTIE s.f. 1. Forma de organizare a unor raporturi sociale – politice, juridice etc. – parte a suprastructurii. 2. Organ, unitate cu caracter politic, economic, administrativ etc. care cuprinde o anumita activitate, care imbratiseaza un anumit domeniu etc. ♦ Asezamant. [Gen. -iei, var. institutiune s.f. / cf. fr. institution, lat. institutio].

LICHIDATORISM s.n. Curent oportunist de extrema dreapta aparut in Partidul social-democrat din Rusia, care a cautat sa lichideze partidul revolutionar ilegal al clasei muncitoare, preconizand renuntarea la orice activitate ilegala si limitarea la formele legale, dezicandu-se de programul revolutionar si de lozincile revolutionare ale partidului. [< lichidator + -ism, dupa rus. likvidatorstvo].

PSIHOLOGIE s.f. 1. Stiinta care are ca obiect studierea activitatii psihice a omului, a starii si a insusirilor sale psihice. 2. Structura psihica a unui individ, a unei colectivitati. ◊ Psihologie sociala = latura a vietii sociale a societatii care, impreuna cu ideologia si cu stiintele naturii, alcatuieste constiinta sociala; psihologia artei = disciplina care isi propune examinarea structurilor psihologice definitorii pentru crearea si receptarea valorilor artistice. [Gen. -iei. / < fr. psychologie, cf. gr. psyche – suflet, logos – studiu].

BAZA s. f. 1. parte inferioara a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament. ◊ distanta intre difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonica. 2. electrod corespunzator zonei dintre doua jonctiuni ale unui tranzistor. 3. (mat.) numar real, pozitiv si diferit de 1, la care se face logaritmarea. ♦ ~ a puterii (unui numar) = numar care se ridica la puterea indicata de exponent. ◊ latura a unui poligon sau fata a unui poliedru, in pozitia cea mai de jos. 4. element fundamental, esential a ceva (cuvant, combinatie chimica etc.). ♦ de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a intemeia, a infiinta. 5. totalitatea relatiilor de productie dintr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale, economice, pe care se inalta suprastructura corespunzatoare. 6. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinata. ♦ ~ militara = zona special amenajata si dotata cu instalatii, in care sunt concentrate unitati, mijloace si materiale de lupta. 7. ~ sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. 8. substanta chimica cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare; substanta care poate fixa protonii eliberati de un acid. (< fr. base, /5/ rus. baza)

MISCARE s.f. 1. Actiune sau curent care grupeaza un numar mare de oameni in jurul unei activitati de interes general, al unei idei sau al unei conceptii. 2. Actiune organizata de masa, care tinde sa realizeze un scop social-politic. [Dupa fr. mouvement, rus. dvijenie].

MISCARE s. f. 1. actiune, curent care grupeaza un numar mare de oameni in jurul unei activitati de interes general, al unei idei sau al unei conceptii. 2. actiune organizata de masa, care tinde sa realizeze un scop social-politic. 3. (muz.) grad de accelerare sau de incetinire a unei masuri; tempo. ◊ parte a unei lucrari muzicale ciclice, de mari dimensiuni (simfonie, sonata). (dupa fr. mouvement, rus. dvijenie)

CONFERINTA, conferinte, s. f. 1. Expunere facuta in public asupra unei teme din domeniul stiintei, artei, politicii etc., cu intentia de a informa, de a instrui, de a omagia etc. 2. Reuniune a reprezentantilor unor state, ai unor organizatii politice, stiintifice etc., cu scopul de a dezbate si de a hotari asupra unor probleme curente si de perspectiva ale activitatii lor. 3. For superior al unei organizatii de partid, care se intruneste pentru a dezbate probleme ale activitatii organizatiei, a alege organele sale de conducere etc. 4. Consfatuire, convorbire. ◊ Conferinta de presa = intalnire in cadrul careia o personalitate a vietii politice, sociale, culturale etc. face o expunere sau declaratii si raspunde la intrebarile reprezentantilor presei. [Var.: (inv.) conferenta s. f.] – Din fr. conference, lat. conferentia.

ORGANIZATIE s.f. 1. Asociatie, institutie sociala care reuneste oameni cu preocupari si uneori cu conceptii comune, constituita pe baza unui regulament, a unui statut etc. in vederea depunerii unei activitati organizate si realizarii unor scopuri comune. ◊ Organizatie de baza = (iesit din uz) unitate organizatorica fundamentala a Partidului Comunist Roman sau a Uniunii Tineretului Comunist alcatuita din cel putin trei membri. 2. Oranduire, organizare, ordine, randuiala. [Gen. -iei, var. organizatiune s.f. / cf. fr. organisation, rus. organizatiia, germ. Organisation].

ACADEMIA DE STUDII social-POLITICE, institutie cu un accentuat caracter politic creata in 1945 pentru pregatirea si perfectionarea activistilor de partid, de stat s.a. Si-a incetat activitatea in dec. 1989. Cunoscuta sub numele de Academia „Stefan Gheorghiu”.

CHAPLIN [tʃæplin], Sir Charles Spencer (1889-1977, n. Londra), actor, regizor si producator de film englez. Indelungata activitate in cinematografie (debut 1914). Creator al celebrului Charlot, personaj comic si in acelasi timp tragic, simbol al omului simplu in lupta cu viata. Comedii cu substrat de polemica sociala („Piciul”, „Goana dupa aur”, „Luminile orasului”, „Dictatorul”, „Timpuri Noi”, „Luminile rampei”, „Un rege la New York”).

INVATATURA ~i f. 1) Totalitate a tezelor teoretice si a indrumarilor practice intr-un domeniu de activitate; doctrina. 2) Ansamblu de cunostinte acumulate de cineva; studii. 3) Proces de acumulare a cunostintelor intr-o institutie de invatamant. A se afla la ~. Drept la ~. 4) Concluzie dedusa din practica vietii sociale sau individuale; invatamant; lectie. ◊ A-i fi cuiva de (sau spre) ~ a-i servi drept povata pentru a se feri de greseli. [G.-D. invataturii] /a invata + suf. ~atura

PERSONALITATE s. f. 1. ceea ce caracterizeaza o persoana, deosebind-o de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. 2. individul uman sub raportul dezvoltarii depline si al valorificarii sociale a insusirilor persoanei. 3. (jur.) calitatea de subiect cu drepturi si obligatii. ♦ ~ juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 4. om de seama, important, persoana cu calitati si merite deosebite intr-un domeniu de activitate. ♦ ~ istorica (sau politica) = conducator a carui activitate exercita o influenta puternica asupra desfasurarii evenimentelor istorice; cultul ~atii = tendinta de a acorda unei personalitati calitati de infailibilitate, un rol exagerat si exclusiv in faurirea istoriei. (< fr. personnalite, germ. Personalitat)

GAZETA, gazete, s. f. Publicatie periodica avand, de obicei, aparitie zilnica, care contine stiri, informatii politice, sociale, culturale etc. (de actualitate); ziar, jurnal. ◊ (Iesit din uz) Gazeta de perete = panou, vitrina etc., plasate de obicei in cadrul unei intreprinderi, institutii sau organizatii, unde se afisau articole (si desene, fotografii) referitoare la activitatea unitatii respective sau la probleme generale. – Din fr. gazette, it. gazzetta.

CATERING s.n. Cuvant recent, de origine engleza, care, atat in Marea Britanie, cat si in SUA, denumeste activitatea de alimentatie publica in toata complexitatea ei, fiind sinonim cu fr. restauration – restauratie; preluat in limba romana cu sens restrans, de livrare si servire de preparate culinare si bauturi sau de organizare de evenimente sociale (nunti, aniversari etc.) si de afaceri (bufete, cocteiluri etc.) in alte locuri (sedii de firme, institutii) decat restaurantele, de catre unitati specializate, la comanda unui client (persoana fizica sau juridica). – Din engl. catering.

KU KLUX KLAN, organizatie secreta terorista si rasista americana, fondata (1866) dupa Razboiul de Secesiune, ca un club social in Pulaski (Tennessee), de veteranii sudisti, cu scopul declarat al ingradirii drepturilor cetatenesti acordate negrilor dupa desfiintarea sclaviei (in special dreptul la vot). Interzisa in 1877, a fost refacuta la Atlanta (1915), bucurandu-se de un mare numar de adepti. activitatea ei a fost indreptata si impotriva evreilor, a strainilor si a sindicatelor. In declin dupa 1928, a reaparut in anii ’60 pentru a se opune politicii de integrare rasiala si acordare de drepturi civile.

CONTROL, controale, s. n. 1. Analiza permanenta sau periodica a unei activitati, a unei situatii etc. pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor sau ale studentilor. Cifra de control = exponent care indica limitele cantitative ale productiei. Punct de control = loc fix (la marginea unui oras, a tarii etc.) unde organele autoritatii supravegheaza indeplinirea formalitatilor legale de catre cei care trec. Control obstesc = forma de control social, specifica tarilor socialiste, care se exercita de catre masele largi de oameni ai muncii si de reprezentantii organizatiilor de masa si obstesti. ♦ Supraveghere continua (morala sau materiala); stapanire, dominatie. ♦ Putere de dirijare a propriilor sale gesturi si miscari. 2. Institutie sau grup de persoane care supravegheaza anumite activitati. 3. (La pl.) Registru de evidenta a personalului (si animalelor) unei unitati militare. – Din fr. controle.

COLECTIV, -A I. adj. 1. rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. ♦ substantiv ~ = substantiv care, la singular, denumeste o multitudine de obiecte identice, considerate ca un intreg; sufix ~ – sufix cu ajutorul caruia se formeaza substantive colective; numeral ~ = numeral care exprima ideea de grupare a obiectelor in timp si spatiu. 2. care apartine tuturor; comun, obstesc, social. II. s. n. grup de oameni care lucreaza in acelasi loc de productie, cu interese si conceptii comune, purtand fiecare raspunderea muncii depuse, sub o conducere unica. (< fr. collectif, lat. collectivus)

BLOCUL NATIONAL-DEMOCRATIC (B.N.D.), coalitie de forte politice alcatuita in iun. 1944 din Partidul National-Taranesc, Partidul National-Liberal, Partidul social-Democrat si Partidul Comunist. Programul sau viza: scoaterea Romaniei din razboiul dus alaturi de Germania, alaturarea la coalitia Natiunilor Unite, revenirea la un regim democratic. A girat din punct de vedere politic actul de la 23 august 1944, cite un reprezentant al celor patru partide facind parte din guvern. Si-a incetat activitatea in oct. 1944.

CONSILIUL NATIONAL ROMAN CENTRAL, organ politic suprem, constituit la 30 oct. 1918 la Budapesta (la Arad din 2 nov. 1918), din cite sase reprezentanti ai Partidului National Roman si ai Partidului social-Democrat Roman. A avut atributiile unui guvern provizoriu al Transilvaniei, conducind actiunea de inlaturare a vechilor autoritati ungare si inlocuirea lor cu consilii nationale romane. Condus de St. Cicio Pop. A pregatit si organizat Adunarea Nationala de la Alba Iulia, care a hotarit, la 1 decembrie 1918, unirea Transilvaniei cu Romania. Si-a incetat activitatea o data cu crearea Consiliului Dirigent.

URBANISM (‹ fr., it.; lat. urbanus „orasenesc”). s. n. Ramura a arhitecturii care proiecteaza si planifica lucrarile de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei asezari omenesti (oras, sat etc.), impreuna cu complexul de masuri social-economice, tehnice, igienice care se iau in vederea satisfacerii necesitatilor materiale si social-culturale ale noilor asezari; urbanistica. Elemente de sistematizare urbana au existat chiar si in orasele antice (inclusiv sisteme de aductiune a apei si canalizare) si in cele medievale, dar u. si-a definit obiectul indeosebi de la sfarsitul sec. 19 si in sec. 20 ca urmare a cresterii explozive a populatiei urbane si a noilor cerinte de aprovizionare, transport, activitati recreative etc. legate de viata moderna.

ACTIUNE, actiuni, s. f. I. 1. Desfasurare a unei activitati; fapta intreprinsa pentru atingerea unui scop. ♢ Om de actiune = om intreprinzator, energic, care actioneaza repede. ♢ Expr. A pune in actiune = a pune in miscare. A trece la actiune = a trece la fapte. ♦ Operatie militara. ♦ Starea, miscarea, procesul etc. exprimat de verb. 2. Desfasurarea intamplarilor intr-o opera literara. 3. Influenta. Actiunea substantelor otravitoare asupra organismului (ANATOMIA). 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. (In economia capitalista) Hartie de valoare care reprezinta o parte anumita, fixa si dinainte stabilita, a capitalului social al unor intreprinderi. – Fr. action (lat. lit. actio, -onis).

BAZA ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistenta pe care se sprijina o constructie; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreapta sau plan, de obicei in pozitie orizontala, de la care se masoara perpendicular inaltimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalatii etc.) necesare unei activitati. ~ de aprovizionare. ~ sportiva. ◊ ~ navala port militar. ~ militara loc de stationare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de lupta pentru razboi. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albastreste hartia rosie de turnesol si intra in combinatie cu acizii, formand saruri. 5) la pl. fig. Element de importanta primordiala, pe care se tine, se intemeiaza ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fara ~ neintemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a intemeia; a funda. ~ economica (a societatii) totalitate a relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 6) anat. : ~a craniului parte a craniului, care inchide cutia craniala spre ceafa. 7) lingv.: ~ de articulatie mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base

COMUNITATILE EUROPENE, sistem de organizatii internationale guvernamentale, cu sediul la Bruselles, creat prin Tratatul de la Bruxelles din 1965, intrat in vigoare in 1967, in scopul coordonarii activitatii a trei entitati: Comunitatea Economica Europeana (C.E.E.), Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (C.E.C.O.) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (EURATOM). Tote cele trei comunitati au aceiasi membri si aceleasi organe principale. Membri fondatori: Belgia, Franta, R.F.G., Italia, Luxenburg si Olanda. Alti membri: Danemarca, Irlanda si Marea Britanie (din 1973), Grecia (din 1981, membru plin in 1986), Spania si Portugalia (din 1986). Principalele organe sint Comisia Comunitatilor Europene, Consiliul European (format din sefi de state si de guvern), Consiliul Ministerial, Parlamentul (Vest-) European (Adunarea Europeana), Curtea de Justitie si Curtea de Control Financiar. Alte organe comune: Banca Europeana de Investitii, Comitetul Economic si social, Fondul European de Cooperare Monetara s.a. In 1971, Consiliul Ministerial a adoptat un program privind realizarea unei uniuni economice si monetare, in vederea deplasarii treptate a centrelor de decizie economica de pe plan national pe plan comunitar si a crearii unui sistem monetar de flotare concertata.