PARTICIPATIE, participatii, s. f. Participare. ♦ Spec. Faptul de a participa la o activitate economica, investind bani sau alte bunuri materiale, in vederea obtinerii unor castiguri; (concr.) cota cu care participa cineva la o asemenea activitate. – Din fr. participation.

PARTICIPATIE ~i f. 1) Participare cu mijloace banesti (sau cu alte bunuri) la o activitate economica (in scopul obtinerii unui castig). 2) Cota a unei astfel de participari. /<fr. participation

SECTORIZA vb. tr. a repartiza pe sectoare (o activitate economica). (< fr. sectoriser)

INDUSTRIALISM s. n. 1. Orientare in gandirea economica care preconizeaza dezvoltarea industriei si ridicarea acesteia la nivelul de ramura principala a economiei. 2. Teorie economica care acorda preponderenta industriei in activitatea economica. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialisme.

ECHILIBRU, echilibre, s. n. 1. Situatie a unui corp asupra caruia se exercita forte care nu-i schimba starea de miscare sau de repaus; stare stationara a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de doua procese opuse care se desfasoara cu aceeasi intensitate. ◊ Expr. A-si pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cadea, de a se prabusi. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forte de a nu schimba starea de miscare sau de repaus a unui corp rigid asupra caruia se exercita. ♦ Fig. Stare de liniste, armonie, de stabilitate launtrica. 3. Stare a unei balante economice in care partile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget in care veniturile acopera cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanta intre elementele interdependente si toate variabilele activitatii economice si sociale. 4. Fig. Proportie justa, raport just intre doua lucruri opuse; stare de armonie care rezulta din aceasta. – Din fr. equilibre, lat. aequilibrium.

PLANIFICATOR, -OARE, planificatori, -oare, adj. Care planifica. ♦ (Substantivat) Specialist in intocmirea planurilor de desfasurare a unor activitati economice. – Planifica + suf. -tor.

TRAFIC, traficuri, s. n. 1. Totalitatea transporturilor de marfuri sau de persoane care se fac pe o anumita cale de comunicatie, cu anumite mijloace de transport, intr-un interval de timp si in conditii precizate. ♦ Totalitatea legaturilor de telecomunicatie stabilite intr-un anumit interval de timp si in anumite conditii tehnice. 2. activitate economica avand drept scop schimbul de marfuri si de alte valori. ♦ Comert ilicit. ♦ Expr. A face trafic de influenta = a trage foloase ilicite din influenta pe care cineva o are asupra cuiva, din trecerea de care se bucura pe langa cineva. – Din fr. trafic.

CORPORATIE, corporatii, s. f. 1. (In societatea medievala) Forma specifica de organizare a activitatii economice a meseriasilor; breasla (1); isnaf, rufet. 2. (in unele tari) Intreprindere mare. ♦ Societate pe actiuni. [Var.: corporatiune s. f.] – Din fr. corporation.

NEGOT, (rar) negoturi, s. n. 1. activitate economica (in domeniul particular) privind circulatia marfurilor, vanzarea si cumpararea lor; schimb de produse sub forma de vanzare-cumparare; negustorie, comert (particular). ♦ Tranzactie comerciala; targ, invoiala. 2. (Inv. si pop.; concr.) Marfa. – Lat. negotium.

NEGUSTORIE, negustorii, s. f. 1. (La sg.) activitate economica (particulara) privind circulatia marfurilor, vanzarea si cumpararea lor; schimb de produse sub forma de vanzare-cumparare; negot, comert (particular). 2. Afacere, intreprindere comerciala. [Var.: (inv. si reg.) negutatorie s. f.] – Negustor + suf. -ie.

STAGNARE s. 1. (inv.) stagnatie. (~ apei de ploaie.) 2. lancezeala, lancezire, trenare, (inv.) stagnatie. (~ a activitatii economice.)

COMERT ~uri n. 1) activitate economica de valorificare a marfurilor prin procesul de vinzare-cumparare; negot. 2) Ramura a economiei nationale in care se realizeaza circulatia marfurilor. /<fr. commerce, lat. commercium

ECONOMIE ~i f. 1) la sing. Ansamblul elementelor care privesc producerea, distributia si consumul bunurilor materiale. ◊ ~ nationala totalitate a ramurilor de productie dintr-o tara. 2) la sing. Stare economica a unei ramuri de activitate umana. ~a industriei. 3) la sing. Stiinta care se ocupa cu studiul activitatii economice a societatii umane. 4) Chibzuinta in folosirea bunurilor materiale; masura in consum, in cheltuieli. Regim de ~. 5) mai ales la pl. Bani stransi cu un scop anumit; rezerva de bani. ◊ Casa de ~i casa unde se depun banii pentru pastrare. [G.-D. economiei] /<fr. economie, lat. economia

REVIZIE ~i f. 1) v. A REVIZUI. 2) Control special al activitatii economice sau financiare a intreprinderilor, organizatiilor sau a persoanelor responsabile; inspectie. 3) tehn. Ansamblu de operatii efectuate asupra unei instalatii sau asupra unei masini, care consta in reglarea pieselor sau inlaturarea deficientelor. [G.-D. reviziei; Sil. -zi-e] /<fr. revision, lat. revisio, ~onis

ANTROPOBIOCENOZA s.f. (Biol.) Biocenoza influentata de activitatea economica a omului. [< fr. anthropobiocenose, cf. gr. anthropos – om, bios – viata, koinos – comun].

BOOM s.n. 1. Ridicare rapida si mare a valorilor pe piata; lovitura economica de rasunet, reusita (mai ales economica). 2. Inviorare brusca a activitatii economice in tarile capitaliste, creata si intretinuta prin intensificarea speculatiilor la bursa, prin umflarea preturilor marfurilor si a cursului hartiilor de valoare. ◊ Boom militar = avant artificial al productiei, provocat de militarizarea economiei si de uriasele cheltuieli militare facute pe seama contribuabililor. 3. (Sport) Actiune ofensiva. [Pron. bum, scris si bum. / < americ. boom].

RECESIUNE s.f. (Liv.) 1. Retragere. 2. (Ec.) Diminuare temporara a activitatii economice dintr-o tara, mai putin grava decat depresiunea sau criza. [Pron. -si-u-. / < lat. recessio, fr. recession].

TRAFIC s.n. 1. Transport de marfuri sau de persoane raportat la o anumita cale de comunicatie si la un interval de timp dat. 2. activitate economica avand drept scop schimbul de marfuri si de alte valori. ♦ Comert ilicit. ♦ Trafic de influenta = negociere a trecerii de care se bucura cineva pe langa o persoana influenta, facuta in scopul unui castig personal ilicit. [< fr. trafic, cf. it. traffico].

AFACERE s. f. 1. activitate comerciala. ♦ cifra de ĩ = total al banilor obtinuti in comert sau in alte activitati economice. 2. actiune din care rezulta un profit. ◊ tranzactie economica. 3. (fam.) indeletnicire. ♦ ĩ interne (sau externe) = treburi, preocupari, lucrari privind problemele interne (sau externe) ale unui stat. (dupa fr. affaire)

AGORANOM s. m. (ant.) magistrat grec cu controlul pietei, al activitatii economice a orasului. (< fr. agoranome, gr. agoranomos)

BOOM [BUM] s. n. 1. prosperitate rapida a activitatii economice. 2. avant. 3. eveniment exceptional. 4. revenire. (< amer. boom)

EFICIENTA s. f. eficacitate; randament. ♦ ~ economica = raportul dintre rezultatele obtinute in activitatea economica si eforturile depuse. (< fr. efficience, lat. efficientia)

LIBERO-SCHIMBISM s. n. politica economica promovata de unele tari capitaliste dezvoltate, care reclama libertatea comertului, renuntarea la taxele vamale protectioniste si neamestecul statului in activitatea economica. (dupa fr. libre-echange)

MARKETING s. n. 1. conceptie privind organizarea si desfasurarea activitatii economice, potrivit careia productia trebuie sa fie permanent adaptata la cerintele prezente si viitoare ale consumatorilor si sa le satisfaca cu maximum de eficienta. 2. ansamblul metodelor si tehnicilor care au ca obiect studiul cererii consumatorilor si satisfacerea acesteia. 3. disciplina stiintifica avand acest obiect. (< engl., fr. marketing)

MONETARISM s. n. teorie si politica ce atribuie modificarii masei banilor in circulatie o importanta centrala, chiar decisiva, in procesul activitatii economice si in stabilirea nivelului preturilor. (dupa germ. Monetarsystem)

PRIMAR, -A I. adj. 1. initial, de la inceput, originar; primordial, principal. (p. ext.) de primul grad, de baza. ♦ invatamant ~ = forma de invatamant, cu caracter obligatoriu, in care se predau notiunile elementare ale principalelor discipline; era ~a = paleozoic; medic ~ = medic care, prin concurs, a devenit superior medicului specialist. ◊ simplu, rudimentar, simplist. ◊ (despre cuvinte) primitiv (I, 4) o (ec.) sector ~ = ansamblu de activitati economice producator de materii prime (agricultura si industriile extractive). ◊ (med.; despre simptome) care apare in prima faza a unei boli. 2. care se manifesta brutal; care dovedeste lipsa de cultura, de rafinament. 3. (despre elemente si compusi chimici) cu o singura valenta satisfacuta de un anumit element sau radical. II. s. m. reprezentant ales, cu atributii administrative in orase si comune. (< lat. primarius, fr. primaire)

RECESIUNE s. f. 1. retragere. ◊ (astr.) indepartare progresiva de sistemul solar a galaxiilor, a nebuloaselor etc. ♦ ~ glaciara – retragere a ghetarilor determinata de incalzirea climei. 2. faza de declin a activitatii economice mai putin grava decat depresiunea sau criza, constand in diminuarea productiei, reducerea investitiilor, scaderea cursului actiunilor la bursa etc. ◊ criza (economica). (< fr. recession)

REFLATIE s. f. politica aplicata in unele tari, dupa o perioada de recesiune si deflatie, constand in stimularea cererii, in scopul utilizarii fortei de munca si redresarii activitatii economice. (< engl. reflation)

SECUNDAR², -A adj. 1. in al doilea rand ca importanta, interes etc.; accesoriu. ♦ invatamant ~ = forma de invatamant de al doilea grad, care urmeaza celui primar; liceal, mediu; (ec.) sector ~ = ansamblu de activitati economice in care materiile prime sunt transformate in produse industriale sau bunuri de consum; medic ~ = medic care, in urma unui concurs, este admis sa se specializeze intr-o clinica; fenomen ~ = fenomen putin important care apare in cursul unei boli. ◊ (psih.) cu reactii lente, durabile si profunde. 2. care urmeaza dupa primul. ♦ era ~a = mezozoic; propozitie ~a = propozitie subordonata. (< fr. secondaire, lat. secundarius)

TERTIAR², -A adj. 1. care reprezinta al treilea stadiu, a treia faza in dezvoltarea unui lucru. ♦ (ec.) sector ~ = sector al activitatii economice a unei tari, neproducator direct de bunuri, reprezentat preponderent de comert si prestatii (transporturi, administratie etc.). ◊ (med.; despre simptome) care apare dupa primele doua faze ce caracterizeaza o boala. 2. era ~a (si s. n.) = neozoic. 3. (despre fauna, flora, formatii geologice) care apartine erei tertiare² (2). (< fr. tertiaire, lat. tertiarius)

RECONSTRUCTIE (‹ fr.) s. f. Faptul de a reconstrui; reconstituire, refacere. ♦ (LINGV.) Refacere, cu ajutorul comparatiei dintre formele existente in limbile inrudite, a unor forme ale limbii de baza neatestate in texte; reconstituire. ◊ R. ecologica, realizarea unor habitate complexe, care sa favorizeze o mare diversitate de biocenoze naturale, pe terenuri care au fost anterior puternic degradate sau care au fost implicate in activitati economice la care s-a renuntat (ex. terenuri agricole abandonate, foste exploatari miniere la zi, terenuri pe care au dezafectate unele constructii). Are ca scop refacerea biodiversitatii si integrarea armonioasa a teritoriului respectiv in peisajul natural.

RECESIUNE (‹ fr., lat.) s. f. Retragere. ◊ (EC.) R. economica = stadiu al ciclului de afaceri in care activitatea economica se afla in declin. Se caracterizeaza prin diminuarea productiei si investitiilor, a produsului intern brut, cresterea somajului. Multi economisti considera ca economia se afla in r. atunci cand s-a realizat diminuare produsului intern brut pe parcursul a cel putin doua trimestre consecutiv; stagnarea temporara a afacerilor. Definirea termenului a fost introdusa in 1947, intr-o lucrare de specialitate de economistii americani H. Burns si W. Mitchell.

AUTOCONDUCERE s. f. Conducere a activitatii sociale, economice etc. de catre colectivitatea respectiva insasi sau de catre reprezentantii ei. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conducere.

DOMENIU ~i n. 1) (in evul mediu, in Europa apuseana) Proprietate funciara feudala; mosie foarte mare; latifundiu. 2) Sfera de activitate (sociala, economica, stiintifica, culturala). ~ stiintific. 3) Loc de raspandire a anumitor fenomene, activitati; arie. [Sil. -me-niu] /<fr. demaine

GAZETA ~e f. Publicatie periodica (de obicei cotidiana), care contine stiri si informatii din diferite domenii de activitate (social, economic, politic etc.); ziar; jurnal. ◊ ~ de perete foaie mare de hartie afisata periodic, (in special cu ocazia unei sarbatori), care cuprinde materialele (in manuscris sau dactilografiate) privind activitatea unui colectiv. /<fr. gazette

PARGHIE ~i f. 1) Bara mobila care se poate roti in jurul unei axe imobile sub actiunea fortelor situate intr-un plan perpendicular pe axa de rotatie. 2) Par sau drug care, avand un punct de reazem, serveste la ridicarea unei greutati. 3) Forta care stimuleaza o activitate. Reforma economica radicala este principala ~ a restructurarii. [G.-D. parghiei; Sil. -ghi-e] /Orig. nec.

SECTOR² ~oare n. 1) Subdiviziune administrativ-teritoriala intr-un oras. 2) Domeniu de activitate; compartiment. ~ economic. 3) Zona de actiune a unei unitati militare. /<fr. secteur, lat. sector, germ. Sektor

ZIAR ~e n. Publicatie periodica (de obicei cotidiana), care contine stiri si informatii actuale din diferite domenii de activitate (sociala, economica, politica etc.); jurnal; gazeta. [Sil. zi-ar] /Din zi + suf. ~ar

AUTOCONDUCERE s.f. Conducere a activitatii sociale, economice etc. de catre insasi colectivitatea respectiva sau de catre reprezentantii ei. [< auto¹- + conducere].

AUTOCONDUCERE s. f. conducere a activitatii sociale, economice etc. de catre insasi colectivitatea respectiva sau prin reprezentantii ei. (dupa engl. self-government)

BILANT s. n. 1. tablou contabil al activului si pasivului unei intreprinderi sau activitati financiare, economice etc., la un moment dat. 2. (biol.) sinteza cantitativa a tuturor elementelor primite si cedate de organism. 3. (fig.) situatie finala, rezultat al unei actiuni. (< germ. Bilanz)

INTREPRINDERE s. f. 1. actiune pornita din initiativa personala; rezultat al unei activitati. 2. unitate economica de productie, de constructii, prestari de servicii sau de comert. (< intreprinde)

VOLUM, volume, s. n. I. 1. Spatiu pe care il ocupa un corp. ♦ Numar care exprima masura unei marimi tridimensionale. 2. Masa de apa debitata de o fantana, de un izvor, un rau, un fluviu. 3. Cantitate de bunuri economice; proportiile unei activitati. 4. Forta, intensitate, amploare a sunetelor emise de o voce sau produse de un instrument muzical. ♦ Nivel de intensitate sonora al semnalelor auditive in transmisiile de telecomunicatii. II. Carte (legata sau brosata) avand in genere mai mult de zece coli de tipar; fiecare dintre cartile care alcatuiesc impreuna o lucrare unitara; tom. [Pl. si: (inv.) volumuri] – Din fr. volume, lat. volumen, -inis.

RULMENT, rulmenti, s. m. 1. Organ de masina construit din doua inele concentrice, separate prin bile sau cilindri cu acelasi diametru, care transforma miscarea de alunecare in miscare de rostogolire, micsorand prin aceasta rezistenta de frecare. 2. (In sintagma) Fond de rulment = totalitatea resurselor banesti si materiale de care dispun intreprinderile si organizatiile economice in procesul activitatii lor; mijloace circulante. – Din fr. roulement.

CENTRU¹ I. s. n. 1. (mat.) punct fata de care punctele unui cerc sau ale unei sfere se afla la egala departare. ◊ punct al unui ansamblu de figuri geometrice la care se raporteaza celelalte puncte ale ansamblului. 2. punct central al unui spatiu, al unei suprafete. ◊ punct marcat la mijlocul terenului de joc la fotbal, handbal etc. 3. loc(alitate) in care sunt concentrate anumite activitati (politico-administrative, economice, culturale etc.) ◊ institutie superioara conducatoare; putere administrativa centrala. ◊ institutie care concentreaza o activitate stiintifica. 4. (fiz.) punct de aplicatie al rezultantei unui sistem de forte. 5. pozitie politica de mijloc, intre conceptiile de dreapta si de stanga. II. s. m. 1. (anat.) punct in care sunt localizate anumite functii. ♦ ~ nervos = grup de celule nervoase unde se primesc e*********e periferice si de unde pornesc e*********e centrale. 2. jucator aflat in mijlocul liniei de atac sau de aparare la anumite jocuri sportive. (< fr. centre, lat. centrum)

REDISTRIBUIRE (‹ redistribui) s. f. Actiunea de a redistribui si rezultatul ei. ◊ R. a veniturilor = proces de preluare cu titlu gratuit si nerambursabil a unei parti din veniturile primare ale agentilor economici si de cheltuire acestora pentru asigurarea functionarii altor agenti economici, ale caror activitati sunt absolut necesare. Principalul instrument de r. a veniturilor este bugetul de stat consolidat.

CENTRAL, -A, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se afla (aproximativ) in centru, in mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupa o pozitie principala, care constituie un nucleu in jurul caruia se grupeaza elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijeaza de la un centru. II. S. f. 1. Institutie, unitate economica care coordoneaza si controleaza activitatea si buna desfasurare a muncii intr-o anumita ramura de activitate. ♦ (Si in sintagma centrala industriala) = (iesit din uz) unitate industriala caracteristica sistemului economic centralizat, care reunea intreprinderi cu profil similar, institute de cercetare si proiectare si care coordona intreaga lor activitate. 2. Instalatie sau ansamblu de instalatii tehnice in care se produce, in mod centralizat, energie, se efectueaza o anumita operatie tehnologica centralizata etc. 3. Statie unde se efectueaza punerea in legatura a posturilor unei retele de electrocomunicatii. – Din fr. central, lat. centralis.

CONCERN, concerne, s. n. Organizatie complexa care reuneste intreprinderi economice legate intre ele prin activitatea lor, intreprinderile ramanand formal independente. – Din engl. concern.

COMUNITATILE EUROPENE, sistem de organizatii internationale guvernamentale, cu sediul la Bruselles, creat prin Tratatul de la Bruxelles din 1965, intrat in vigoare in 1967, in scopul coordonarii activitatii a trei entitati: Comunitatea economica Europeana (C.E.E.), Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (C.E.C.O.) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (EURATOM). Tote cele trei comunitati au aceiasi membri si aceleasi organe principale. Membri fondatori: Belgia, Franta, R.F.G., Italia, Luxenburg si Olanda. Alti membri: Danemarca, Irlanda si Marea Britanie (din 1973), Grecia (din 1981, membru plin in 1986), Spania si Portugalia (din 1986). Principalele organe sint Comisia Comunitatilor Europene, Consiliul European (format din sefi de state si de guvern), Consiliul Ministerial, Parlamentul (Vest-) European (Adunarea Europeana), Curtea de Justitie si Curtea de Control Financiar. Alte organe comune: Banca Europeana de Investitii, Comitetul Economic si Social, Fondul European de Cooperare Monetara s.a. In 1971, Consiliul Ministerial a adoptat un program privind realizarea unei uniuni economice si monetare, in vederea deplasarii treptate a centrelor de decizie economica de pe plan national pe plan comunitar si a crearii unui sistem monetar de flotare concertata.

ISTORICESKII PUT NE TROTUAR NEVSKOGO PROSPEKTA (ИCTOΡИЧECKИИ ПYTЬ – HE TPOTYAP HEBCKOΓO ПROCПEKTA) (rus.) drumul istoriei nu este trotuarul de pe Nevski Prospekt – Cernisevski, recenzie la cartea lui H. Carr „Scrisori politico-economice catre presedintele Statelor Unite”. activitatea social-politica cere din partea celui angajat in ea multiple renuntari si sacrificii.

RESTAURATIE s.f. (In gastronomie) Cuvant recent, utilizat tot mai frecvent in literatura de specialitate in locul sintagmei alimentatie publica, pentru domeniul de activitate cuprinzand productia culinara (pregatirea preparatelor culinare, de patiserie si de cofetarie) si desfacerea acestora, precum si a bauturilor (servirea pentru consumul pe loc sau livrarea la comanda, in afara localului), activitate desfasurata in cadrul unor unitati economice specializate. – Din fr. restauration.

COMBINAT¹ ~e n. Unitate economica care reuneste mai multe intreprinderi cu activitate de productie interdependenta; com-plex. ~ metalurgic. ~ chimic. ~ de vinuri. /<rus. kombinat, fr. combinat

COMPLEX² ~e n. 1) Unitate economica care reuneste mai multe intreprinderi cu activitate de productie interdependenta; combinat. ◊ ~ agroindustrial unitate agricola care se ocupa cu producerea si prelucrarea industriala a materiei prime. 2) Ansamblu de constructii reunite in functie de utilitatea lor. ~ turistic. ~ sportiv. 3) Ansamblu de sentimente, de tendinte si de stari de spirit inconstiente, formate in copilarie, care conditioneaza comportamentul ulterior al unei persoane. ◊ A avea ~e a fi timid. Fara ~e care actioneaza in mod firesc; fara ezitare. ~ de inferioritate sentiment de neincredere in fortele proprii. ~ul Edip atasament e****c fata de un parinte de s*x opus. /<fr. complexe, lat. complexus

INSTITUTIE s.f. 1. Forma de organizare a unor raporturi sociale – politice, juridice etc. – parte a suprastructurii. 2. Organ, unitate cu caracter politic, economic, administrativ etc. care cuprinde o anumita activitate, care imbratiseaza un anumit domeniu etc. ♦ Asezamant. [Gen. -iei, var. institutiune s.f. / cf. fr. institution, lat. institutio].

INSTITUTIE s. f. 1. forma de organizare a unor raporturi sociale, parte a suprastructurii. 2. organ, unitate cu caracter politic, economic, administrativ etc. care desfasoara o anumita activitate. ◊ asezamant. (< fr. institution, lat. institutio)

PERESTROIKA s. f. (In fosta URSS) Reconstructie a vietii economice si politice (1985-1991) preconizata prin lucrarile si activitatea lui Mihail Gorbaciov si bazata pe dezvoltarea comunicarii si a transparentei. – Cuv. rus.

PRODUCTIE s.f. 1. activitatea sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale necesare pentru existenta societatii. 2. Totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. Lucrare, creatie, opera (literara, de arta sau de stiinta). 4. Manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. [Gen. -iei, var. productiune s.f. / cf. fr. production, it. produzione].

PRODUCTIE s. f. 1. activitate sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale. ◊ compartiment intr-o intreprindere care se ocupa de aspectele organizatorice, economice si administrative ale productiei (1). 2. rezultatul productiei (1); totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. lucrare, creatie, opera. ◊ creare a unui film; realizarea lui materiala; filmul insusi. 4. manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. (< fr. production)

CONSILIUL NORDIC, organizatie guvernamentala regionala, creata in 1952 (isi incepe activitatea in 1953), in scopul promovarii cooperarii in domeniul politic, economic, social si cultural intre tarile nord-europene membre (Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia si Suedia). Organe principale: Prezidiul, Consiliul, secretariatele membre din fiecare tara membra, comitetele permanente.

SISTEMATIZARE, sistematizari, s. f. Actiunea de a sistematiza si rezultatul ei; aranjare, ordonare, clasare (a unui material) dupa un anumit sistem. ♦ Ansamblu de masuri tehnice, economice si legislative referitoare la spatiile de locuit, la desfasurarea activitatii, la repaus, la circulatia oamenilor etc., care au drept scop asigurarea unor conditii de viata optime pentru populatia de pe un anumit teritoriu. ♦ Ramura a urbanismului care se ocupa cu proiectarea si reorganizarea stiintifica a asezarilor urbane si rurale in scopul crearii conditiilor optime de viata pentru populatie. – V. sistematiza.

REVOLUTIE¹ ~i f. 1) Etapa a dezvoltarii in care se produc transformari sociale profunde in toate domeniile vietii. 2) filoz. Actiune organizata si condusa de o clasa progresista (care antreneaza la lupta masele populare), avand adesea ca rezultat o schimbare radicala a vietii economice, sociale si politice. 3) Schimbare radicala intr-un domeniu de activitate (in stiinta, tehnica, arta etc.). [G.-D. revolutiei; Sil. -ti-e] /<fr. revolution, lat. revolutio, ~onis, germ. Revolution

INTERES s.n. 1. Preocupare de a obtine ceea ce este folositor, agreabil, necesar. ♦ Ceea ce este util, important, care convine; folos, castig. ◊ Interes economic = categorie a materialismului istoric care desemneaza stimulul fundamental al activitatii umane. 2. Dobanda. ◊ Daune interese = despagubire baneasca pentru un prejudiciu. 3. (Psih.) Orientare activa si durabila a cuiva spre anumite lucruri, dorinta de a le cunoaste si intelege. 4. Simpatie, inclinare fata de cineva. 5. Placere provocata de ceva care ne atrage atentia, ne starneste curiozitatea etc.; atractie. [Pl. -se, -suri. / < it. interesse, cf. lat. interest – intereseaza, priveste].

INSTITUTIE¹ ~i f. Organ sau unitate (de stat) care indeplineste anumite functii (administrative, economice, politice, cultural-educative etc.) sau cuprinde un anumit domeniu de activitate. [G.-D. institutiei; Sil. -ti-e] /<fr. institution, lat. institutio, ~onis

ORDINE f. 1) Stare de oranduiala si de sistematizare; organizare armonioasa. 2) Succesiune regulata a lucrurilor. ◊ ~ de zi program de chestiuni ce trebuie sa fie discutate intr-o sedinta sau adunare. La ~ea zilei de actualitate; important. 3) Regula sau norma dupa care se infaptuieste ceva. ◊ A chema (pe cineva) la ~ a obliga pe cineva sa respecte anumite norme (de comportare), pe care le-a incalcat. 4) Mod de organizare a vietii politice, eco-nomice si sociale a unui stat; regim. ◊ ~ publica stare care asigura activitatea normala a organelor de stat si a celor publice, respectarea drepturilor cetatenilor si paza proprietatii obstesti. 5) Manifestare a principiului de cauzalitate si finalitate a lumii. [G.-D. ordinii] /<lat. ordo, ~inis, it. ordine

REGIM s.n. 1. Modul de organizare a vietii economice, politice si sociale a unui stat. 2. Sistem de norme, proprii activitatii unei institutii, unei intreprinderi etc. ♦ Totalitatea regulilor impuse modului de viata si de alimentare al cuiva. 3. Totalitatea conditiilor de functionare la un moment dat a unui sistem tehnic. 4. Raport gramatical dintre doua cuvinte, astfel legate incat ele sunt dependente unul de altul. [< fr. regime].

REGIM s. n. 1. mod, sistem de organizare a vietii economice, politice si sociale a unui stat. 2. ansamblu de reglementari proprii activitatii unei institutii, intreprinderi etc. ◊ totalitatea regulilor impuse modului de viata si de alimentare al cuiva. ♦ ~ de economii = sistem de masuri privind folosirea cat mai rationala a resurselor materiale, financiare si de munca; ~ fluvial = evolutie medie a debitelor unei ape curgatoare in timp de un an. 3. totalitatea conditiilor de functionare la un moment dat a unui sistem tehnic. 4. mod de evolutie ciclica a unui fenomen natural. 5. (lingv.) rectiune. (< fr. regime)

BANCA INTERNATIONALA PENTRU RECONSTRUCTIE SI DEZVOLTARE (B.I.R.D.; in engl. International Bank for Reconstruction and Development), institutie bancara internationala guvernamentala, cu sediul la Washington, creata in 1945 (isi incepe activitatea in 1946), in scopul acordarii de imprumuturi pentru finantarea unor proiecte economice, precum si al asistentei tehnice necesare. Institutie specializata a O.N.U. din 1947, B.I.R.D. are 150 membri (1990), printre care si Romania (din 1972).

CONJUNCTURA, conjuncturi, s. f. Totalitatea factorilor de ordin obiectiv si subiectiv, de conditii si de imprejurari care exercita o influenta asupra evolutiei unui fenomen sau asupra unei situatii la un moment dat, intr-un anumit sector de activitate; concurs de imprejurari. ♦ Totalitatea trasaturilor care caracterizeaza un anumit moment al dezvoltarii economice. – Din fr. conjoncture.

INFRASTRUCTURA s.f. 1. Ansamblul elementelor care sustin partea principala a unei constructii, a unui drum. ♦ Parte a unei nave care se afla sub corpul principal al vasului. 2. Totalitatea instalatiilor tehnice si a constructiilor la sol necesare activitatii de zbor. 3. Elemente ale bazei tehnico-materiale a unei societati (situatie geografica, economica etc.). [Cf. fr. infrastructure].

PARTICIPA, particip, vb. I. Intranz. A lua parte la o activitate, la o actiune, la o discutie. ♦ Spec. A lua parte la o intreprindere economica, contribuind cu bani sau cu alte valori materiale (cu scopul de a obtine un castig). ♦ A impartasi starea de spirit sau sentimentele cuiva, a fi solidar cu cineva intr-o imprejurare data. – Din fr. participer, lat. participare.

SECTOR s. n. 1. (mat.) portiune dintr-un cerc intre doua raze concurente. ◊ piesa sau organ de masina in forma de sector de cerc. 2. portiune limitata dintr-o suprafata. ◊ (mil.) zona de actiune a unei unitati. ◊ portiune dintr-un drum care intra in raza unei unitati de constructie sau de intretinere. 3. domeniu, ramura de activitate. ◊ diviziune, parte, domeniu in cadrul economiei sau al unor unitati administrativ-teritoriale. ♦ ~ social-economic = parte a economiei bazata pe o anumita forma de proprietate asupra mijloacelor de productie. (< fr. secteur, lat. sector)

ORGANIZATIA DE SOLIDARITATE A POPOARELOR AFRO-ASIATICE (in engl.: Afro-Asian People’s Solidarity – A.A.P.S.O.), organizatie internationala neguvernamentala, cu sediul la Cairo (Egipt), creata in 1957, ca un for de legatura intre popoarele Africii si Asiei, in scopul asigurarii dezvoltarii lor economice, sociale si culturale si coordonarii luptei impotriva imperialismului, colonialismului, neocolonialismului si rasismului. La activitatile ei iau parte comitete nationale sau organizatii nationale din 75 de tari (1984).

AGENTIE, agentii, s. f. 1. Reprezentanta, filiala sau sucursala a unei intreprinderi sau institutii situate in alt punct decat acela in care se afla sediul principal. 2. (In sintagma) Agentie telegrafica (sau de presa) = institutie care culege informatii din toate domeniile de activitate, furnizandu-le presei sau televiziunii. 3. Reprezentanta diplomatica; misiune condusa de un agent diplomatic. ◊ Agentie economica = reprezentanta a unei tari intr-o tara straina, care efectueaza operatii economice internationale. 4. (In sintagma) Agentie de bilete = birou unde se vand cu anticipatie bilete pentru spectacole, concerte etc. Agentie de voiaj = birou unde se vand cu anticipatie bilete de calatorie (pentru distante mai lungi). [Var.: (inv.) aghentie s. f.] – Din it. agenzia.

TARAM ~uri n. 1) pop. Teritoriu de mare intindere, avand anumite caracteristici specifice (de clima, de relief, resurse economice); meleag; tinut. ◊ Celalalt (sau alt) ~ tinut fantastic subpamantean, locuit de fiinte ireale. 2) Sfera de activitate; domeniu. /cf. turc. tarim, ung. terem

SECTOR s.n. 1. (Mat.) Portiune dintr-un plan marginita de doua raze concurente si de arcul unei curbe cuprins intre cele doua raze. ♦ Piesa in forma de sector de cerc. 2. Parte, portiune limitata dintr-o suprafata. ♦ (Mil.) Zona de actiune a unei unitati. 3. Domeniu sau ramura de activitate. ♦ Diviziune, parte, domeniu in cadrul economiei sau al unor unitati administrativ-teritoriale. ♦ Sector social-economic = parte a economiei bazata pe o anumita forma de proprietate asupra mijloacelor de productie. [Cf. fr. secteur, rus. sektor, lat. sector < secare – a taia].

COMERCIAL, -A (‹ fr., lat.) adj. Care apartine comertului, privitor la comert; din comert, negustoresc. Capital c. = capital care functioneaza in sfera circulatiei marfurilor, prin intermediul caruia se obtine profitul comercial. ◊ Societate comerciala = entitate economica cu personalitate juridica, inregistrata la Camera de Comert si Industrie, posesoare de capital propriu si patrimoniu (garantii pentru indeplinirea obligatiilor sociale) a carei activitate se desfasoara in sfera productiei, circulatiei marfurilor si serviciilor. ◊ Politica c. = componenta a politicii economice, reprezentind ansamblul modalitatilor si pirghiilor de interventie a statului asupra structurilor economice pentru orientarea relatiilor comerciale interne si externe in sensul realizarii obiectivului urmarit.

RECENSAMANT (dupa fr. recensement) s. n. Forma speciala de inregistrare statistica de mare amploare, de obicei periodica si exhaustiva, in care culegerea datelor despre fenomenele supuse observarii se face direct de catre observatorii speciali trimisi la fata locului. ◊ Recensamantul populatiei = r. al carui scop il constituie stabilirea pe intreg teritoriul unei tari, la un moment dat, dupa un program unitar, dupa principalele sale caracteristici demografice, economice, religioase si social-culturale; s*x, varsta, stare civila, nationalitate, nivel de instruire, ocupatie, ramura de activitate etc. Adesea se realizeaza concomitent si un r. al locuintelor. In epoca moderna primele r. au avut loc in S.U.A. (1790), Franta si Marea Britanie (1801). In Principatele Unite prima incercare de r. dateaza din 1859, din initiativa domnitorului I. Al. Cuza. R. in Romania au avut loc in anii: 1899, 1912, 1930, 1941, 1948, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002, 2011.

CENTRALISM s. n. sistem de subordonare administrativa, economica sau politica a organelor locale, directivelor sau dispozitiilor organelor centrale. ♦ ~ democratic = principiu de baza al organizarii si activitatii partidelor comuniste si al statelor socialiste. (< fr. centralisme)

BAZA s. f. 1. parte inferioara a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament. ◊ distanta intre difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonica. 2. electrod corespunzator zonei dintre doua jonctiuni ale unui tranzistor. 3. (mat.) numar real, pozitiv si diferit de 1, la care se face logaritmarea. ♦ ~ a puterii (unui numar) = numar care se ridica la puterea indicata de exponent. ◊ latura a unui poligon sau fata a unui poliedru, in pozitia cea mai de jos. 4. element fundamental, esential a ceva (cuvant, combinatie chimica etc.). ♦ de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a intemeia, a infiinta. 5. totalitatea relatiilor de productie dintr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale, economice, pe care se inalta suprastructura corespunzatoare. 6. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinata. ♦ ~ militara = zona special amenajata si dotata cu instalatii, in care sunt concentrate unitati, mijloace si materiale de lupta. 7. ~ sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. 8. substanta chimica cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare; substanta care poate fixa protonii eliberati de un acid. (< fr. base, /5/ rus. baza)

CONSILIUL DE AJUTOR ECONOMIC RECIPROC (C.A.E.R.), organizatie internationala de colaborare economica intre state socialiste. Creata in 1959 pe baza tratatului din 1949. Membri fondatori: Bulgaria, Ceho-Slovacia, Polonia, Romania, Ungaria si U.R.S.S. Ulterior, la C.A.E.R. au aderat Albania (in 1949; din 1962 nu mai participa la activitati), R.D.G. (1951), Mongolia (1962), Cuba (1972) si Vietnam (1978). Iugoslavia a avut un statut de observator. Constituit dupa modelul si teoriile economice sovietice, C.A.E.R. a avut drept scop satelizarea fata de Moscova a tarilor membre, atit in planul economic cit si in cel politic; desfiintat la 28 iunie 1991.

METROLOGIE s. f. Parte a fizicii care se ocupa cu masurarile precise, cu stabilirea unitatilor si cu procedeele de masura etc. ♦ Totalitatea activitatilor (legale si administrative) privitoare la masurari, la etaloane, la aparate si instrumente de masura, precum si la supravegherea folosirii lor economice. – Din fr. metrologie.

POLITICA s.f. 1. activitate a claselor sociale, a grupurilor sociale, in raport cu statul, determinata de interesele si de scopurile lor; activitate a organelor puterii si conducerii de stat in domeniul treburilor publice interne si externe, care reflecta oranduirea sociala si structura economica a tarii; participare la treburile statului. 2. Fel de a intelege si de a actiona intr-un anumit domeniu al afacerilor publice. ♦ Dibacie cu care se poarta cineva pentru a-si atinge scopul. [< fr. politique, it. politica, cf. germ. Politik, rus. politika < gr. politike – arta de a administra bine].

GREVA, greve, s. f. Incetare organizata a activitatii intr-una sau mai multe intreprinderi, institutii etc., cu scopul de a determina pe patroni sau guvernul, autoritatile sa satisfaca unele revendicari (economice, politice etc.). ◊ Greva foamei = refuzul de a manca, folosit de cineva in semn de protest. – Din fr. greve.

SFERA s. f. 1. (geom.) suprafata ale carei puncte sunt egal departate de un punct dat (centru). ◊ obiect avand aceasta forma; glob. 2. regiunea cereasca unde se misca astrii; bolta cereasca. 3. (fig.) domeniu (limitat) in care exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva; mediu (social). ♦ ~ de influenta = a) intindere, teritoriu, mediu etc. in cuprinsul caruia se exercita o anumita influenta; b) zona geografica sau grup de state asupra carora o anumita putere exercita o influenta economica, politica sau militara. 4. (log.) capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi care poseda insusirile reflectate in continutul ei; denotatie (1). 5. (ec.) a productiei materiale = totalitatea activitatilor, a ramurilor din cadrul economiei nationale in care se creeaza bunuri materiale; ~ neproductiva = totalitatea activitatilor, a sectoarelor din cadrul economiei nationale care consuma munca sociala, fara a crea bunuri materiale. (< fr. sphere, lat. sphaera, gr. sphaira)

NOBEL [nobel], Alfred Bernhard (1833-1896), chimist si industrias suedez. Cercetari in domeniul explozivilor. A inventat dinamita (1875) si balistita (1889). – Premiul ~, fiecare dintre cele cinci premii anuale, cele mai prestigioase pe plan international, de valoare egala, instituite ca urmare a testamentului lasat de Alfred Nobel si decernate, incepand din 1901, pentru cele mai insemnate lucrari din domeniile: fizicii, chimiei, fiziologiei si medicinei, literaturii si pentru activitatea de promovare a pacii in lume (care este acordat de parlamentul norvegian). In 1969, Banca Nationala a Suediei a instituit, in memoria lui N., un premiu pentru stiintele economice, de valoare egala cu celelalte.

CONCURENTA, concurente, s. f. 1. Rivalitate comerciala, lupta dusa cu mijloace economice intre industriasi, comercianti, monopoluri, tari etc. pentru acapararea pietei, desfacerea unor produse, pentru clientela si pentru obtinerea unor castiguri cat mai mari. 2. Intrecere, rivalitate intr-un domeniu de activitate. ◊ Expr. A face concurenta cuiva = a cauta sa intreaca pe cineva, tintind spre acelasi scop. 3. (Geom.) Proprietate a dreptelor concurente. ◊ Punct de concurenta = punct de intersectie a dreptelor concurente. – Din fr. concurence.

ACTIV, -A I. adj. 1. care participa efectiv la o actiune; harnic, dinamic. ♦ membru ~ = membru al unei organizatii, institutii, avand obligatii si bucurandu-se de drepturi depline. ◊ (mil.) in activitate. 2. (despre corpuri, substante) care intra usor in reactie. 3. (despre diateza verbala) care arata ca subiectul savarseste actiunea. ♦ vocabular ~ = vocabular folosit in mod curent. 4. (despre operatii, conturi, bilanturi) care se soldeaza cu un profit. II. s. n. 1. totalitatea mijloacelor economice ale unei intreprinderi, institutii etc.; parte a bilantului in care sunt inscrise aceste mijloace. 2. colectiv de membri pe langa un organ de partid, pe care se sprijina in intreaga sa activitate. III. adv. in mod activ. (< fr. actif, lat. activus, < II, 2/ rus. aktiv)

CENTRALISM s. n. Sistem de organizare administrativa, economica sau politica, potrivit caruia institutiile locale se afla (in orice problema) in subordinea institutiilor centrale si lucreaza dupa dispozitiile acestora. ♦ (Iesit din uz) Centralism democratic = principiu de baza propriu organizarii si activitatii partidelor comuniste si muncitoresti, care sustinea imbinarea centralismului cu democratia, conducerea centralizata cu participarea membrilor colectivitatii. – Din fr. centralisme. Cf. rus. tentralizm.

ARTICOL, articole, s. n. 1. Expunere scrisa (de proportii mai reduse) cu caracter publicistic, pe o tema politica, economica, stiintifica etc. ◊ Articol de fond = articol care exprima punctul de vedere al redactiei unei publicatii periodice in cele mai importante probleme ale actualitatii. Articol-program = articol care cuprinde conceptia generala si programul de activitate al unei publicatii periodice la inceputul aparitiei sale. 2. Diviziune intr-un document oficial, marcata de obicei printr-un numar de ordine sau printr-o litera. ♦ Diviziune intr-un buget, intr-un plan financiar etc., care contine denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli. 3. Obiect care se vinde in comert. 4. Parte de vorbire flexibila care individualizeaza substantivul, adjectivul sau (mai rar) alte parti de vorbire si care marcheaza diverse functii gramaticale ale cuvintelor pe care le insoteste. – Din fr. article, lat. articulus.

SUSTENABILITATE (‹ engl. sustainable) s. f. Calitate a unei activitati antropice de a se desfasura fara a epuiza resursele disponibile si fara a distruge mediul, deci fara a compromite posibilitatile de satisfacere a nevoilor generatiilor urmatoare. Conferinta mondiala asupra mediului de la Rio de Janeiro din 1992 a acordat o atentie deosebita acestui concept, care implica stabilirea unui echilibru intre cresterea economica si protectia mediului si gasirea de resurse alternative. Cand se refera la dezvoltarea economica de ansamblu a unei tari sau regiuni, este de obicei preferat termenul sinonim dezvoltare durabila.

ARTICOL, articole, s. n. 1. Compozitie cu caracter informativ, documentar, stiintific etc., tiparita intr-o publicatie periodica. ◊ Articol de fond = articol cu un continut general de indrumare, de orientare in problemele importante actuale; editorial. Articol-program = articol care cuprinde conceptia generala si programul de activitate al unei publicatii periodice, la inceputul aparitiei sale. 2. Diviziune intr-un document oficial, marcata de obicei printr-un numar de ordine sau printr-o litera. ♦ Diviziune care contine denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli intr-un buget sau intr-un plan financiar. Articol contabil = formula de inregistrare a unei operatii economice, in ordine cronologica. 3. Obiect de comert. 4. Particula sau cuvant care se alatura unui substantiv sau unui echivalent al lui, pentru a individualiza obiectul denumit de acesta. – Fr. article (lat. lit. articulus).

URBANISM (‹ fr., it.; lat. urbanus „orasenesc”). s. n. Ramura a arhitecturii care proiecteaza si planifica lucrarile de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei asezari omenesti (oras, sat etc.), impreuna cu complexul de masuri social-economice, tehnice, igienice care se iau in vederea satisfacerii necesitatilor materiale si social-culturale ale noilor asezari; urbanistica. Elemente de sistematizare urbana au existat chiar si in orasele antice (inclusiv sisteme de aductiune a apei si canalizare) si in cele medievale, dar u. si-a definit obiectul indeosebi de la sfarsitul sec. 19 si in sec. 20 ca urmare a cresterii explozive a populatiei urbane si a noilor cerinte de aprovizionare, transport, activitati recreative etc. legate de viata moderna.

BAZA ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistenta pe care se sprijina o constructie; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreapta sau plan, de obicei in pozitie orizontala, de la care se masoara perpendicular inaltimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalatii etc.) necesare unei activitati. ~ de aprovizionare. ~ sportiva. ◊ ~ navala port militar. ~ militara loc de stationare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de lupta pentru razboi. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albastreste hartia rosie de turnesol si intra in combinatie cu acizii, formand saruri. 5) la pl. fig. Element de importanta primordiala, pe care se tine, se intemeiaza ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fara ~ neintemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a intemeia; a funda. ~ economica (a societatii) totalitate a relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 6) anat. : ~a craniului parte a craniului, care inchide cutia craniala spre ceafa. 7) lingv.: ~ de articulatie mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base

MAESTRU, -A I. s. m. f. 1. persoana cu calitati exceptionale si contributii valoroase intr-un anumit domeniu de activitate. ◊ creator al unei scoli sau al unui curent. ♦ ~ al sportului = titlu care se acorda cuiva pentru merite deosebite intr-o ramura sportiva. ◊ termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 2. (in trecut) profesor de lucru de mana, de muzica, desen, gimnastica etc. ◊ nume dat antrenorilor din atletica grea (box, lupte, haltere). 3. titlu ierarhic in anumite organizatii militare, politice, religioase. ♦ ~ de ceremonii = persoana insarcinata sa dirijeze, dupa protocol, desfasurarea unei solemnitati. II. s. n. registru de contabilitate continand conturile sintetice, in care se inscriu operatiile economice si financiare grupate dupa natura lor. III. adj. (mar.) cuplu ~ = cea mai lata parte a unei nave. (< it. maestro)

CONCURENTA (‹ fr.) s. f. 1. Rivalitate, lupta dusa cu mijloace economice (reducerea pretului de cost, lansarea de produse noi, cumparari de actiuni etc.) si extraeconomice (spionaj industrial, actiuni de sabotaj etc.) intre producatori sau comercianti, monopoluri, tari etc. pentru producerea si desfacerea unor marfuri, acapararea unor piete si obtinerea de profituri mari. ◊ C. neloiala = infractiune care consta in fabricarea si punerea in circulatie a unor produse care poarta denumiri de origine ori indicatii de provenienta false, precum si aplicarea pe produsele puse in circulatie a unor mentiuni false privind brevetele de inventie sau in folosirea unor nume comerciale ori a denumirilor organizatiilor de comert sau industrie in scopul de a induce in eroare pe beneficiari. ◊ Libera c. = c. intre intreprinzatorii privati, neingradita de organizatii monopoliste, de stat etc. 2. Intrecere, rivalitate intr-un domeniu de activitate; competitie.