SEMINAR, seminarii, s. n. 1. Forma de activitate didactica in cadrul invatamantului superior prin care studentii fixeaza si adancesc cunostintele predate la curs sau executa lucrari practice sub conducerea unui profesor. ♦ Seminar pedagogic = stagiu practic obligatoriu pentru absolventii unei facultati care isi alegeau cariera didactica. 2. Scoala de grad mediu pentru pregatirea preotilor. [Pl. si: seminare] – Din fr. seminaire, lat. seminarium.

DEFINITIVAT s. n. faptul de a definitiva. ◊ grad didactic care se obtine de un profesor sau invatator pe baza unei inspectii speciale si a unui examen, dupa un stagiu de activitate didactica. (< definitiva)

CATEDRA, catedre, s. f. 1. Pupitru sau masa speciala, asezata de obicei pe o estrada, de la care vorbesc profesorii, oratorii etc. ◊ Expr. A vorbi (ca) de la catedra = a vorbi savant, livresc, afectat. 2. Post in invatamant; functie de profesor. ♦ Unitate de baza dintr-o institutie de invatamant superior, in cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica in domeniul uneia sau mai multor discipline. – Din lat. cathedra.

ORAR², -A, orari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care arata orele; privitor la ore; care se face sau se calculeaza pe timp de o ora. ◊ Diferenta orara = diferenta de timp marcata de doua ceasornice situate pe longitudini diferite ale Pamantului. (Inv.) Cerc orar = median ceresc. 2. S. n. Program al unei activitati impartit pe ore si repetat periodic; (concr.) tabel, grafic care indica programul in ore al unei activitati; orele de plecare si de sosire ale unui tren, vapor, autobuz. ♦ Spec. Program saptamanal pe baza caruia se desfasoara activitatea didactica in scoli si in facultati. 3. S. n. (Inv.) Instrument care indica timpul; ceasornic. ♦ (Curent) Acul mic al ceasului, care indica orele. – Din fr. horaire, lat. horarius.

CATEDRA s.f. 1. Masa speciala, ridicata de obicei pe o estrada, de unde profesorul explica lectia. ◊ A vorbi (ca) de la catedra = a vorbi savant, afectat. ♦ Tron arhieresc, din piatra sau din lemn, instalat in biserica principala a unei eparhii. 2. post in invatamant, functie de profesor. ♦ Unitate de baza in invatamantul superior, in cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica la o disciplina. ♦ (Fig.) Profesorat, invatamant. [< lat. cathedra – jet, fr. cathedre].

CATEDRA s. f. 1. masa speciala, ridicata de obicei pe o estrada, de unde profesorul explica lectia. ◊ tron arhieresc instalat in biserica principala a unei eparhii. 2. post in invatamant, functie de profesor. ◊ unitate de baza in invatamantul superior, in cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica. (< it. cattedra, lat. cathedra)

APRILY Lajos (1887-1968, n. Brasov), poet si traducator ungur. activitate didactica la Aiud si Cluj. A trait in Romania pina in 1929. Versuri („Scrisul invizibil”). Traduceri din Eminescu, St. O. Iosif, Blaga, Macedonski, Cosbuc, Pillat, Arghezi. Volume in lb. romana („Muzica toamnei”, „Printul Tristete”).

BERBERIAN, Cathy (1928-1983), mezzosoprana americana de origine armeana. Excelenta interpreta de muzica contemporana. A cintat pe toate marile scene ale lumii. activitate didactica si de compozitie.

CATEHEZA (‹ ngr.) s. f. activitate didactica a bisericii, limitata in trecut la transmiterea de cunostinte candidatilor la crestinism, referindu-se ulterior la toate mijloacele de ingrijire sufleteasca a catehumenilor.

CATEDRA, catedre, s. f. 1. Pupitru (sau masa) asezat de obicei pe o estrada, pentru profesori, oratori etc. ◊ Expr. A vorbi (ca) de la catedra = a vorbi savant, livresc, afectat. 2. Post in invatamant; functie de profesor. ♦ Unitate de baza dintr-o institutie de invatamant superior, in cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica in domeniul uneia sau mai multor discipline. – Lat. lit. cathedra.

ORIGENE (c. 185 – c. 253), filozof, teolog crestin si scriitor grec nascut in Egipt, la Alexandria. Celebru datorita vastei sale culturi filozofice, a fost comparat cu Socrate. Conducator al Scolii catihetice din Alexandria. A realizat prima editie critica a „Vechiului Testament”, continand sase versiuni (de unde titlul lucrarii Hexapia) insotite de comentarii. O. a reformulat invatatura crestina in sens platonizant si gnosticizant, folosind in special metoda alegorica; a aparat doctrina preexistentei sufletelor si a propovaduit apocastaza, mantuirea tuturor lucrurilor, inclusiv a diavolului; pentru astfel de idei, a fost nevoit sa renunte la activitatea didactica si sa se stabileasca in Cezarea, unde, in timpul prigonirii crestinilor (250) sub Decius, a fost prins si torturat. Controversele starnite in secolele urmatoare de doctrinele sale au dus la condamnarea lor ca eretice la Conciliul de la Constantinopol (553); aceasta a dus la disparitia unei mari parti a numeroase scrieri, din care s-au pastrat doar fragmente traduse in latina in sec. 4. Op. pr.: „De principiis”, „Contra Celsus”.

CABINET s.n. 1. Incapere (intr-o casa, intr-un apartament etc.) mai retrasa si mai linistita decat celelalte, destinata anumitor folosinte (pentru lucru, in vederea exercitarii unei profesiuni etc.). 2. Incapere sau serie de incaperi (in localul unei institutii) unde lucreaza cineva, fiindu-i rezervate exclusiv; birou. 3. Sectie, serviciu de studii. ◊ Cabinet metodic = a) centru didactic al activitatii metodice dintr-o scoala, dintr-un oras etc.; b) sectie de indrumare si de informare in bibliotecile mari si in intreprinderi; (iesit din uz) cabinet de partid = centru in care se dadeau indrumari teoretice si metodice cadrelor de lectori, conferentiari si propagandisti si celor care studiau marxism-leninismul; cabinet tehnic = centru de indrumare tehnica in cadrul unei intreprinderi. 4. Guvern; guvernamant; consiliu de ministri. 5. Mobila mica, alcatuita dintr-un corp bogat ornat si cu sertare, asezat pe un suport in forma de masa sau pe coloane. [Pl. -te, -turi. / < fr. cabinet].

CABINET s. n. I. 1. incapere de lucru intr-un apartament, intr-o institutie. 2. birou (intr-o intreprindere sau institutie) unde lucreaza cineva. 3. sectie, serviciu intr-o intreprindere sau institutie destinate unor studii. ♦ ~ metodic = a) centru didactic al activitatii metodice; b) sectie de indrumare si informare in bibliotecile mari si in intreprinderi: ~ tehnic = centru de indrumare tehnica in cadrul unei intreprinderi, unitati scolare etc. 4. gen de muzeu care pastreaza piese mici, organizat sub forma unui depozit care poate fi vizitat. II. (in unele tari) consiliu de ministri, guvern. III. mobila stil, bogat ornata si cu sertare pentru pastrarea de obiecte pretioase. (< fr. cabinet)

MEMORIU s. n. 1. expunere documentata ampla asupra unei probleme, a unui fapt. ◊ expunere scrisa a activitatii stiintifice, didactice etc. desfasurate de cineva. 2. (pl.) culegere de lucrari, conferinte etc. facute in cadrul unei societati literare, stiintifice etc. 3. (pl.) scriere cuprinzand insemnari asupra evenimentelor petrecute in timpul vietii autorului, la care a luat si el parte. 4. cerere in care motivele si faptele sunt expuse pe larg. (< lat. memorium, fr. memoire)

INVATAMA'NT. s. n. 1. proces de instruire si educare in scoala. ◊ (p. ext.) sistemul institutiilor scolare dintr-o tara. 2. domeniu de activitate a cadrelor didactice. 3. (pl.) concluzie trasa dintr-o experienta, dintr-un eveniment etc. (dupa fr. enseignement)

PREPARATOR, -OARE I. adj. care prepara; preparatoriu. II. s. m. f. 1. persoana care combina anumite materiale etc. spre a obtine un produs nou, a imbunatati calitatea unor produse etc. 2. membru al corpului didactic universitar (inferior in grad asistentului) care ajuta pe profesori in activitatea stiintifica si didactica cu studentii. 3. meditator. (< fr. preparateur, lat. praeparator)

INTERASISTENTA s. f. asistenta (2) cu caracter de reci-procitate. ◊ forma de activitate metodica a cadrelor didactice in asistenta reciproca la lectii, in scopul unui schimb de experienta. (< inter¹- + asistenta)

DOCENT ~ti m. 1) Grad didactic in invatamantul superior, care precede imediat pe cel de profesor. ◊ Doctor ~ titlu stiintific acordat doctorilor in stiinte care s-au distins printr-o activitate deosebita. 2) Persoana cu acest grad didactic. /<germ. Dozent

SCOALA, scoli, s. f. 1. Institutie de invatamant public, unde se predau elementele de baza ale principalelor discipline; p. ext. activitate legata de aceasta institutie; invatatura, invatamant. ♦ Localul, cladirea in care este instalata si functioneaza institutia de mai sus. ♦ Totalitatea elevilor si a cadrelor didactice dintr-o asemenea institutie de invatamant. 2. Fig. Izvor, sursa de cunostinte, de invataturi; mijloc, sistem de instruire intr-un anumit domeniu; p. ext. invatatura, experienta dobandita pe aceasta cale. 3. Fig. Curent, miscare stiintifica, literara, artistica etc. care grupeaza in jurul ei numerosi adepti; baza teoretica a acestei miscari. ◊ Expr. A face scoala = a avea un numar de adepti. – Din bg., scr., rus. skola, pol. skola.

DOCENT, docenti, s. m. 1. (In alte tari) Grad didactic onorific in invatamantul superior, corespunzand de obicei aceluia de conferentiar; persoana care are acest grad. 2. (In tara noastra; de obicei in sintagma doctor docent) Titlu stiintific acordat doctorilor in stiinte care s-au distins printr-o activitate valoroasa; persoana care are acest titlu. – Din germ. Dozent.

COLECTIV, -A adj. 1. Rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. 2. Comun, obstesc, social. // s.n. Grup de oameni care lucreaza in acelasi loc de productie, avand interese si conceptii comune, purtand fiecare raspunderea muncii depuse, supunandu-se unei discipline liber consimtite si acceptand o conducere unica. ◊ Colectiv de catedra = totalitatea cadrelor didactice din invatamantul superior, grupate in cadrul unei catedre. [Cf. fr. collectif, lat. collectivus].