HAR, haruri, s. n. 1. (In religia crestina) Dar², ajutor spiritual, gratie divina acordata omului. ◊ Expr. (Cu sensul religios atenuat sau pierdut) Har Domnului! exclamatie prin care cineva isi exprima satisfactia pentru reusita unui lucru; slava Domnului! ♦ Puterea sacramentala a preotilor de a oficia actele de cult. 2. Calitate, insusire, dispozitie naturala care face pe cineva vrednic de admiratie; p. ext. talent, vocatie, dar². 3. (Inv.) Dar² sau rasplata acordata cuiva ca un semn de bunavointa, ca o favoare deosebita. – Din sl. chari.

PREOT, preoti, s. m. Slujitor al unui cult religios, investit cu dreptul de a oficia actele de cult; popa. ♦ Fig. Cel care slujeste un ideal, o invatatura; apostol. ◊ Mare preot = conducatorul suprem al cultului (la vechii evrei, egipteni etc.). – Din lat. presbiterum.

SACERDOT ~ti m. livr. Persoana care are dreptul sa oficieze actele cultului religios. /<lat. sacerdos, ~otis, it. sacerdote

TAINA, taine, s. f. 1. Ceea ce este neinteles, nedescoperit, nepatruns de mintea omeneasca; mister. ♦ Minune, miracol; poveste minunata. 2. Secret. ◊ Loc. adj. si adv. (Inv.) De taina = intim, particular. (In religia crestina) Cina cea de taina = masa luata de Hristos cu apostolii sai, in seara dinaintea rastignirii. (Expr.) A sta de taina = a intretine o conversatie cu caracter intim. ◊ Loc. adv. In taina = pe ascuns, secret; discret. 3. Fig. Loc ascuns, tainuit; ascunzatoare, tainita. 4. (Bis.; in sintagma) Sfintele taine sau cele sapte taine = cele sapte ritualuri sau acte de cult din religia crestina (botezul, casatoria, spovedania, mirul, impartasania, hirotonia si maslul), prin care credinciosii considera ca li se transmite harul divin. – Din sl. tajna.

scriptoare, scriptori, s.f. (inv.) ritual sau act de cult din religia crestina; taina.

cult (culta), adj. – Instruit. Lat. cultus (sec. XIX). – Der. cult, s. n. (omagiu adus prin acte religioase; religie, confesiune); cultiva, vb., din fr. cultiver; sec. XVIII (inainte cultivi(rui), cultiverisi, din germ. kultivieren); cultivabil, adj.; cultivator, s. m.; cultura, s. f., din fr. culture; cultural, adj.; incultura, s. f.; incult, adj., din fr.; necultivat, adj.

CEREMONIE s.f. Formalitate (mai ales de protocol) care se foloseste la oficierea unui act solemn; solemnitate. ♦ Forma exterioara a unui cult (religios); slujba. ♦ Ansamblul formelor de politete, uzitate in raporturile dintre membrii unei societati sau grupari sociale. [Gen. -iei. / < fr. ceremonie, cf. lat. ceremonia].

CEREMONIE s. f. formalitate (de protocol) la oficierea unui act solemn; solemnitate. ◊ forma exterioara a unui cult (religios). ◊ ansamblul regulilor de politete, prescrise in raporturile dintre membrii unei societati, sau grupari sociale. (< fr. ceremonie, lat. caeremonia)

cult¹, culte, s. n. 1. Omagiu care se aduce divinitatii prin acte religioase; manifestare a sentimentului religios prin rugaciuni si prin acte rituale; totalitatea ritualurilor unei religii. 2. Sentiment exagerat de admiratie, de respect, de veneratie, de adoratie fata de cineva sau de ceva. 3. Religie, confesiune. – Din fr. culte, lat. cultus.

cult s.n. 1. Adorare mistica a unor fiinte reale sau fantastice ori a unor idei abstracte; act religios facut in cinstea unei divinitati. ♦ Totalitatea ritualurilor unei religii. 2. Religie, confesiune. 3. Sentiment de admiratie, de respect, de dragoste profunda pentru cineva sau ceva. [Pl. -te, -turi. / < fr. culte, cf. lat. cultus].

carturar si (vechi) -lar m. (lat. chartularius, arhivar, d. chartula, hirtioara, act; ngr. hartularios, vsl. harutularu. V. cartular). Om care stie sa citeasca si sa scrie. cult, erudit. La vechii Jifani, jurisconsult, avocat: carturarii si fariseii. Cartofor. V. intelectual.

cult¹ s. n. 1. adorare mistica, religioasa a unor obiecte, forte naturale, fiinte reale sau fantastice ori a unor abstractiuni personificate; act religios facut in cinstea unei divinitati. ◊ sentiment de veneratie, de respect, de dragoste profunda pentru cineva sau ceva. ♦ ~ ul personalitatii = atitudine de admiratie sistematica fata de un conducator politic. 2. totalitatea ritualurilor unei religii. 3. religie, confesiune (2). (< fr. culte, lat. cultus)

LEGE ~i f. 1) Categorie constituind o expresie a interdependentei, interactiunii si legaturii dintre fenomenele realitatii. ~ile naturii. ~ea conservarii energiei. 2) act normativ adoptat de organul legislativ si aparat de puterea de stat. ◊ Dupa ~ in mod legal; legitim. In baza ~ii conform prevederilor legii. 3) Regula obligatorie; obligatie. 4) inv. Credinta intr-o divinitate; religie; confesiune; cult. ◊ Pe (sau pre) ~ea mea pe cuvantul meu. 4) Traditie, obicei consacrat. ◊ Cum e ~ea asa cum se obisnuieste; asa cum e obiceiul. [G.-D. legii] /<lat. lex, ~gis