ORDONANTA s. f. I. 1. dispozitie scrisa care emana de la o autoritate (administrativa). ♦ ~ de plata = dispozitie de plata a unei sume. 2. act legislativ al unui guvern. 3. (jur.) hotarare judecatoreasca data in proceduri cu caracter urgent. II. (in vechea armata) soldat in serviciul personal al unui ofiter. III. mod de dispunere a elementelor unei compozitii arhitecturale, de grupare a diferitelor elemente ale unui tablou etc. (< fr. ordonnance)

CAPITULARII s. n. pl. acte legislative emanate de la regi, divizate in capitole. – Din fr. capitulaires.

CAPITULARII s.f.pl. (Ist.) acte legislative emanate de la regi si divizate in capitole. [< fr. capitulaires, cf. lat. capitulum – capitol].

CAPITULARII s. f. pl. acte legislative emanate de la regi, impartite in capitole. (< fr. capitulaires)

LEGE ~i f. 1) Categorie constituind o expresie a interdependentei, interactiunii si legaturii dintre fenomenele realitatii. ~ile naturii. ~ea conservarii energiei. 2) act normativ adoptat de organul legislativ si aparat de puterea de stat. ◊ Dupa ~ in mod legal; legitim. In baza ~ii conform prevederilor legii. 3) Regula obligatorie; obligatie. 4) inv. Credinta intr-o divinitate; religie; confesiune; cult. ◊ Pe (sau pre) ~ea mea pe cuvantul meu. 4) Traditie, obicei consacrat. ◊ Cum e ~ea asa cum se obisnuieste; asa cum e obiceiul. [G.-D. legii] /<lat. lex, ~gis

PROROGARE ~ari f. 1) v. A PROROGA. 2) Depasire a competentei unui organ de jurisdictie. 3) act prin care se amana o sedinta sau o adunare legislativa. /v. a proroga

PROROGARE, prorogari, s. f. actiunea de a proroga si rezultatul ei; prorogatie. ♦ act prin care se amana sau se suspenda activitatea unui corp constituit, a unei adunari legislative etc. ♦ Extindere a competentei unui organ de jurisdictie. – V. proroga.

IMUNITATE s. f. 1. Rezistenta a organismului fata de actiunea microbilor patogeni sau a produsilor toxici ai acestora. 2. (In societatea medievala) Privilegiu acordat sau recunoscut la cerere, printr-un act al monarhului, stapanilor de pamant de a judeca, de a strange impozite, de a ridica la oaste etc. pe domeniile lor, fara amestecul reprezentantilor puterii centrale. 3. Ansamblu de drepturi sau de privilegii de care se bucura unele categorii de persoane. ◊ Imunitate parlamentara = situatie de care se bucura membrii unei adunari legislative de a nu putea fi urmariti sau arestati fara aprobarea organului din care fac parte. Imunitate diplomatica = inviolabilitate juridica de care se bucura reprezentantii diplomatici, familiile lor etc. – Din fr. immunite, lat. immunitas, -atis.