ACOMPANIA, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A sustine o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a tine isonul. 2. A intovarasi, a insoti pe cineva. [Pr.: -ni-a] – Din fr. accompagner.

SCOLIE, scolii, s. f. 1. (In Grecia antica) Cantec recitat cu acompaniament muzical. 2. (Livr.) Nota filologica, istorica, critica sau comentariu pentru intelegerea textului unui autor din antichitate. ♦ Remarca privitoare la o teorema. – Din fr. scolie.

RITMIC, -A, ritmici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are ritm; cadentat, regulat. ◊ Gimnastica ritmica = ramura a gimnasticii in care exercitiile se executa cadentat si cu acompaniament muzical. ♦ Care se refera la ritm. 2. S. f. Ansamblu de reguli privitoare la folosirea ritmului in poezie si, mai rar, in proza; ritm. ♦ (Muz.) Stiinta care studiaza simetria timpilor accentuati si slabi, precum si a diferitelor valori de note intr-o compozitie muzicala. ♦ Intrebuintarea ritmului; totalitalea ritmurilor. – Din fr. rythmique.

RITMIC ~ca (~ci, ~ce) si adverbial Care are ritm; care se executa in cadenta; cadentat. Batai ~ce. ◊ Gimnastica ~ca exercitii de gimnastica care se executa cadentat si cu acompaniament muzical. /<fr. rythmique

STRIP-TEASE [pr.: strip-tiz] n. 1) Spectacol de cabaret sau de varieteu, in cursul caruia una sau mai multe dansatoare se dezbraca pe scena treptat si lent, sub acompaniament muzical. 2) fig. Comportament exhibitionist; confidenta serviabila. /<engl., fr. strip-tease

TRUBADUR ~i m. 1) (in Franta din sec. XII-XIII) Poet liric care compunea versuri in vechea franceza de sud si le recita cu un acompaniament muzical specific (pe la curtile marilor feudali). 2) fig. Persoana care lauda excesiv ceva. /<fr. troubadour

DIAPORAMA s.f. Montaj fotografic sonorizat, in cadrul caruia sunt proiectate cu acompaniament muzical o suita de diapozitive. [Et. incerta].

TRUBADUR s. m. nume dat poetilor-cantareti medievali din sudul Frantei, ale caror versuri, recitate cu un acompaniament muzical specific, aveau un caracter e****c sau pastoral. ◊ (p. ext.) poet-cantaret peregrin. (< fr. troubadour)

MELODRAMA, melodrame, s. f. 1. Dialog cantat in tragedia antica greaca, intre un corifeu si un personaj. 2. Drama care utiliza acompaniamentul muzical pentru a marca intrarea sau iesirea personajelor din scena. 3. Opera dramatica in care actiunea complicata, neverosimila, cu scene pline de groaza, alterneaza cu scene comice, conventionale, de un patetism violent, rezervandu-se un loc insemnat neprevazutului. – Din fr. melodrame.

ISON isoane n. acompaniament muzical monoton, constand din sunete prelungi. ◊ A-i tine cuiva ~ul a) a acompania pe cineva care canta o melodie; b) a sustine pe cineva in vorbe sau fapte (reprobabile). /<ngr. ison

MELODRAMA s. f. 1. (in tragedia antica greaca) dialog cantat intre corifeu si un personaj. 2. drama care utiliza acompaniamentul muzical pentru a marca intrarea sau iesirea personajelor din scena. 3. opera dramatica scrisa intr-un stil emfatic, cu actiune complicata, neverosimila, in care comicul alterneaza cu dramaticul. (< fr. melodrame)

ison s. m. – acompaniament muzical, sunet prelung. Ngr. ἴσον (ton) „egal” (Tiktin; Galdi 203). – Der. isonar, s. m. (acompaniator, persoana care tinea isonul).

ILUSTRATIE, ilustratii, s. f. 1. Imagine desenata sau fotografiata destinata sa explice sau sa completeze un text. ◊ Ilustratie de carte = gen al graficii prin care se prezinta tipuri sau momente esentiale ale unui text literar si avand, uneori, si rol ornamental. 2. (In sintagma) Ilustratie muzicala = a) acompaniament, fond muzical sau efecte sonore care insotesc un film mut, un spectacol de teatru, o evocare literara etc.; b) fragmente sau bucati muzicale executate ca exemplificari la o expunere de specialitate. [Var.: ilustratiune s. f.] – Din fr. illustration, lat. illustratio.

ARIE³, arii, s. f. Compozitie muzicala vocala (cu acompaniament de orchestra, de pian etc.) care face parte dintr-o opera, opereta etc. ♦ Compozitie muzicala instrumentala asemanatoare cu aceea definita mai sus. – Din it. aria.

ROMANTA, romante, s. f. 1. Compozitie muzicala vocala cu acompaniament instrumental, avand un continut liric, sentimental; p. ext. piesa instrumentala cu caracter asemanator. 2. Specie a poeziei lirice sentimentale, de obicei de inspiratie e*****a. – Din fr. romance, it. romanza, germ. Romanze.

ODA, ode, s. f. Specie a poeziei lirice (formata din strofe cu aceeasi forma si cu aceeasi structura metrica), in care se exprima elogiul, entuziasmul sau admiratia fata de persoane, de fapte eroice, idealuri etc. ♦ (In antichitate) Poezie sau poem (cu subiect eroic) cantate sau recitate cu acompaniament de lira. ♦ Compozitie muzicala cu caracter eroic, solemn. – Din fr. ode.

BASSO s.n. (Italienism) Bas. ◊ Basso continuo = parte de acompaniament a unei lucrari muzicale, care trebuie cantata in cursul intregii piese; basso ostinato = lucrare polifonica in care basul repeta acelasi desen muzical. [< it. basso].

CONTINUO I. adv. (muz.) continuu. II. s. n. basso ~ = parte de acompaniament a unei lucrari muzicale care trebuie cantata in cursul intregii piese. (< it. /basso/ continuo)

EUFONIU n. Instrument muzical de alama, folosit la acompaniament. /<it. eufonio

SOLO s. n. inv. 1. partitura destinata unui singur interpret. (adj.) fara acompaniament. 2. episod dintr-o lucrare muzicala mai ampla executat de un singur cantaret sau de un singur instrumentist. 3. (fragment dintr-un) dans interpretat de un singur dansator. (< it., fr. solo)

HANG, (2) hanguri, s. n. 1. (In expr.) A tine hangul = a) a acompania o melodie; b) fig. a insoti, a intovarasi; c) fig. a tine partea cuiva, aproband tot ce face si ce spune; a face pe placul cuiva, a canta cuiva in struna. 2. (Reg.) Nume dat unor instrumente sau unor parti ale instrumentelor muzicale care servesc pentru a tine acompaniamentul. – Din magh. hang „sunet, ton, glas”.

FOLIA s. f. 1. vechi dans portughez de carnaval, cu miscare rapida, cu acompaniament de castaniete; melodia corespunzatoare. 2. piesa muzicala pentru variatii instrumentale sau vocale. (< port., sp. folia)

ROMANTA s. f. 1. poezie lirica, duioasa si sentimentala, de obicei e*****a, exprimand un sentiment de usoara melancolie. 2. compozitie muzicala vocala de forma strofica, cu acompaniament instrumental si un continut liric, sentimental; (p. ext.) piesa instrumentala cu caracter asemanator. (< fr. romance, it. romanza, germ. Romanze)

EUFONIU, eufonii, s. n. Instrument muzical de alama, folosit, de obicei, la acompaniament. [Pr.: e-u-] – Din it. eufonio.

A CAPPELLA adv. (despre o compozitie muzicala sau despre o formatie corala) Fara acompaniament instrumental. [Var. (dupa alte surse) a capella. / cuv. it.].

EUFONIU s.n. Instrument muzical de alama folosit de obicei la acompaniament. ♦ Registru de orga asemanator clarinetului. [Pron. -niu. / < it. eufonio].

FOLIA s.f. 1. (Muz.) Dans vechi de carnaval, de origine portugheza, in tempo rapid, care se danseaza cu acompaniament de castaniete; melodia acestui dans. 2. Piesa muzicala pentru variatii instrumentale sau vocale, dezvoltata in sec. XVIII; folie. [< it. follia, cf. port., sp. folia].

CONCERT s.n. 1. Compozitie muzicala armonica, de obicei in trei parti, scrisa pentru mai multe instrumente si voci. ♦ Compozitie muzicala pentru unul sau mai multe instrumente, cu acompaniament de orchestra. 2. Executare in fata publicului a unor lucrari muzicale. 3. (Rar) Intelegere, acord, armonie. [Pl. -te. / < fr. concert, it. concerto].

MADRIGAL ~e n. 1) Poezie lirica de proportii reduse care exprima sentimente delicate sau complimente galante (adresate unei femei). 2) Compozitie muzicala polifonica, de natura lirica, executata, de regula, fara acompaniament instrumental. /<fr. madrigal

CONCERT, concerte, s. n. 1. Executare in public a unor opere muzicale. ♦ Piesa muzicala ampla scrisa pentru unul sau mai multe instrumente solistice, cu acompaniament de orchestra, care se distinge prin complexitatea facturii si prin caracterul ei virtuos-tehnic. ◊ Concert pentru orchestra = lucrare orchestrala de virtuozitate. 2. (Rar) Intelegere, unire, acord intre mai multe state sau persoane in vederea unui scop comun. – Din fr. concert, it. concerto.

CONCERT ~e n. 1) Interpretare in fata publicului a unor lucrari artistice. 2) Compozitie muzicala ampla, scrisa pentru unul sau mai multe instrumente solistice cu acompaniament de orchestra. /<fr. concert, it. concerto

acompaniament, acompaniamente, s. n. 1. Insotire a unei melodii cu alta melodie potrivita. 2. Parte muzicala, instrumentala sau ochestrala, care insoteste si sustine un solist sau un ansamblu coral. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. accompagnement.

CADENTA, cadente, s. f. 1. Miscare ritmica si uniforma; ritm. ◊ Loc. adv. In cadenta = cu miscari repetate la intervale egale. ♦ Numarul de lovituri pe care o arma de foc le trage pe minut. ♦ (Fiz.) Frecventa; viteza de repetare a unui fenomen. 2. Succesiune ritmica a unor unitati poetice (picioare, silabe) accentuate, care produc un efect auditiv armonios. ♦ Succesiune de armonii care produc impresia unei incheieri intr-o compozitie muzicala. 3. Pasaj mai mare de virtuozitate solistica dintr-un concert instrumental, interpretat fara acompaniament. – Din fr. cadence, it. cadenza.

SOLO s.n. 1. Bucata muzicala scrisa pentru o singura voce sau pentru un singur instrument. ♦ (adj.) Fara acompaniament. 2. Dans executat de o singura persoana. // Element prim de compunere savanta cu semnificatia „unic”, „singur”. [Pl. invar., var. soli-. / < it., fr. solo].

OMOFONIE, omofonii, s. f. 1. Insusirea de a fi omofon. 2. Factura a unei piese muzicale caracterizata prin predominarea unei voci sau a unei melodii asupra celorlalte (care formeaza acompaniamentul). – Din fr. h********e.

BREC interj. Comanda data luptatorilor la box sau la catch sa se desparta, sa inceteze lupta corp la corp. // s.n. 1. Fantezie muzicala sau ritmica in jaz, situata in genere la finele unei faze, cand se intrerupe acompaniamentul ritmic si canta numai solistul; (p. ext.) insasi aceasta intrerupere. 2. (Tenis) Saritura a mingii dupa lovitura de deschidere, punct inscris impotriva serviciului adversarului. ♦ (Box) Desfacere din clinci; despartire a adversarilor dictata de arbitru. [Scris si break. / < engl. break].

COBZA, cobze, s. f. Instrument muzical cu coarde, asemanator cu chitara, avand cutia de rezonanta foarte bombata, folosit mai ales la acompaniament (prin ciupirea coardelor). ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A lega (pe cineva) cobza = a lega (pe cineva) strans (de maini si de picioare). – Din ucr., rus., pol. kobza.

CADENTA ~e f. 1) Repetare regulata si uniforma a unei miscari. ◊ A tine ~a a pastra ritmul in timpul mersului intr-o coloana. In ~ cu miscari repetate la intervale egale. 2) Succesiune regulata si armonioasa a unor unitati poetice sau muzicale. 3) Grad de iuteala in sistemul de productie. ~ inalta. 4) Fragment dintr-un concert instrumental interpretat fara acompaniament. /<fr. cadence, it. cadenza

CONCERT s. n. 1. executare in public a unor lucrari muzicale. 2. compozitie muzicala ampla, de obicei in trei parti, scrisa pentru unul sau mai multe instrumente solistice, cu acompaniament de orchestra. 3. (fig.) unanimitate, intelegere (deplina), acord, armonie. (<fr. concert, it. concerto)

acompaniament s.n. Insotire cu vocea sau cu un instrument a melodiei principale dintr-o piesa muzicala; acord care insoteste sau sustine melodia principala a unui cantec. [Cf. fr. accompagnement, it. accompagnamento].

CHOPIN [sopẽ], Fryderyk (Frederic) (1810-1849), pianist si compozitor romantic polonez. Intemeietorul scolii muzicale nationale poloneze. Sonate, poloneze, mazurci, valsuri, studii, preludii, balade, nocturne scherzouri pentru pian, doua concerte pentru pian cu acompaniament de orchestra, reprezentind o originala impletire de lirism delicat cu avint impetuos, de simplitate si rafinament al formei. Melodie eleganta si nobila, bogat ornamentata.

SOLO, (I) s. n. invar., (II) s. m. invar. I. S. n. invar. 1. Compozitie muzicala (sau parte a ei) conceputa pentru un singur instrument sau pentru o singura voce. ♦ (Adjectival) Care se executa fara acompaniament. 2. Dans (sau parte dintr-un dans) executat de o singura persoana. II. S. m. invar. Solist. – Din it. solo.

ODA s.f. (Ant.) Poezie eroica cantata sau recitata cu acompaniament de lira. ♦ Poezie lirica, care exprima sentimente de admiratie, preamarind mai ales un erou, o fapta eroica etc. ♦ Piesa muzicala eroica, inaltatoare. [< fr. ode, lat., gr. ode].

ODA¹ s. f. 1. (ant.) poezie eroica, poem care se canta sau se recita cu acompaniament de lira. ◊ poezie lirica in care se exprima sentimente de admiratie, de preamarire fata de persoane, fapte eroice etc. 2. lucrare muzicala cu caracter eroic, solemn. (< fr., gr. ode, lat. oda)

MONTAJ, montaje, s. n. 1. Montare¹; (concr.) ansamblu, sistem rezultat in urma unei montari. 2. Reunire a unor imagini (picturale, grafice, fotografice) independente sau a unora care fac parte dintr-o compozitie pentru a obtine un ansamblu; (concr.) ansamblu realizat astfel. 3. Faza finala in tehnica de lucru a unui film, care cuprinde selectarea scenelor, stabilirea ordinii si lungimii definitive a secventelor, mixajul cu acompaniamentul sonor etc. in conformitate cu succesiunea indicata de scenariu si cu viziunea artistica a regizorului. 4. Combinarea intr-o ordine succesiva logica si intr-un tot unitar, a scenelor si a episoadelor caracteristice dintr-o opera literara, dintr-o compozitie muzicala etc., in vederea unei transmisiuni radiofonice, de televiziune sau pentru un spectacol. Montaj literar. – Din fr. montage.