A TOCA toc 1. tranz. 1) (materiale sau alimente)A taia in bucati mici (cu ajutorul unui cutit sau al unei masini speciale). 2) fig. fam. (bani sau bunuri materiale) A risipi in mod nechibzuit; a irosi; a risipi; a cheltui. 2. intranz. 1) A bate toaca. 2) A vorbi mult si repede (ca o toaca). ◊ A-i ~ cuiva la ureche (sau la cap) a plictisi pe cineva, spunandu-i mereu aceleasi lucruri; a-i bate cuiva capul. ~ la verzi si uscate a flecari. 3) (despre arme) A tacani intruna. 4) (despre pasari, mai ales despre berze) A produce un sunet caracteristic prin lovirea repetata a celor doua parti ale ciocului. /<lat. toccare

IMPARTASI, impartasesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. (Bis.) A da sau a lua impartasanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A imparti cu cineva ceva; a avea parte de acelasi lucru ca si altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. „din”) A se face partas la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se infrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destainui cuiva un gand, o idee etc. – In + partas.

PISALOG, -OAGA, pisalogi, -oage s. n., adj. 1. S. n. Unealta casnica (de lemn, de metal, de piatra etc.) de obicei rotunjita cu o maciuca la un capat sau la amandoua, cu care se piseaza ceva in piulita sau in piua; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictiseste pe cineva cu repetarea aceluiasi lucru, cu insistentele. – Pisa + suf. -alog.

TOCA, toc, vb. I. 1. Tranz. A taia in bucati foarte marunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fara chibzuiala, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruina, obligandu-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva sa saraceasca. 3. Intranz., Tranz. A bate, a ciocani, a lovi. ♦ Fig. A flecari, a sporovai. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu acelasi lucru, a bate pe cineva la cap cu acelasi lucru, a plictisi. A toca la verzi si uscate sau a toca cate-n luna si-n soare = a vorbi mult si fara rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toaca = foarte departe. ♦ (Despre o arma) A bubui la intervale dese; a pacani. ♦ (Despre pasari) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetata a celor doua parti ale ciocului. – Din lat. *toccare.

PERNITA, pernite, s. f. I. 1. Diminutiv al lui perna (1); pernuta (1), pernioara, pernisoara; spec. puisor. 2. (Urmat adesea de determinarea „de ace”) Saculet de diferite forme, umplut cu calti, vata, nisip etc., in care se infig, pentru a fi pastrate, ace si bolduri; pernuta (2). ♦ Piesa confectionata din vata de croitorie, care se aplica la umerii unor obiecte de imbracaminte (sacouri, paltoane, taioare) pentru a da imbracamintei respective forma corespunzatoare umarului. ♦ Mica perna (1) confectionata din tesatura de lana sau de bumbac, cusuta cu sarma subtire de cupru, montata in cutia de osie inferioara a vehiculelor de cale ferata si folosita la ungerea fusului osiilor. II. (In forma perinita) Dans popular in care un baiat iese in centrul horei, isi alege din hora o fata cu care ingenuncheaza (pe o perna sau o batista) si o saruta, fata urmand sa faca in continuare acelasi lucru cu alt baiat; melodie dupa care se executa acest dans. [Var.: perinita s. f.] – Perna + suf. -ita.

PISA, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfarama o substanta, un corp solid prin loviri repetate (cu pisalogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai marunte sau a le preface in praf. 2. A batatori, a batuci, a framanta cu picioarele zapada, pamantul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi in bataie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sacai pe cineva, repetandu-i acelasi lucru; a pisalogi. – Lat. pi(n)sare.

PISALOGI, pisalogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiasi lucru, cu insistentele; a pisa (4). – Din pisalog.

EPOCA, epoci, s. f. 1. Perioada in dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebeste de celelalte prin anumite evenimente caracteristice, insemnate; era (2.) ◊ Expr. A face epoca = a atrage atentia, a face valva, a se impune la un moment dat; a marca o moda. 2. Timp in care se repeta, periodic, acelasi lucru in aceleasi conditii. Epoca topirii zapezilor. 3. Subdiviziune a unei perioade geologice. [Acc. si: epoca. – Var.: (inv.) epoha s. f.] – Din fr. epoque.

MANCARE, (2,3) mancari, s. f. 1. Actiunea de a manca si rezultatul ei. ◊ Pofta de mancare = apetit. De mancare sau de-ale mancarii = hrana, alimente. ◊ Loc. adj. De mancare = comestibil. 2. (Abstract) Pranz; cina, masa. 3. (Concr.) Ceea ce se mananca; hrana, aliment. ◊ Expr. A strica mancarea degeaba = a trai degeaba, fara a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce intr-o mancare si intr-o bautura = a petrece, a chefui intruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i alta mancare (de peste) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mancare de peste = a fi acelasi lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. si depr.) Soi, fel. [Pl. si: (3) mancaruri] – V. manca.

TOTUNA adv. 1. La fel, acelasi lucru. Expr. A-i fi (cuiva) totuna, se spune cand, din mai multe alternative, cineva nu da preferinta nici uneia, socotindu-le pe toate pe acelasi plan. 2. (Rar) Intruna, fara a se opri. – Tot + una.

RASCITI, rascitesc, vb. IV. Tranz. A citi acelasi lucru de multe ori. – Ras- + citi.

RIVALITATE, rivalitati, s. f. Concurenta intre doua sau mai multe persoane care aspira la acelasi lucru. – Din fr. rivalite, lat. rivalitas, -atis.

SINONIMIC, -A, sinonimici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care tine de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivatie sinonimica = procedeu stilistic potrivit caruia doua sau mai multe cuvinte din aceeasi sfera semantica ajung sa desemneze, in sens figurat, acelasi lucru. „Dovleac” si „tartacuta” desemneaza, prin derivatie sinonimica, „cap”. 2. S. f. Ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul sinonimelor (2) si al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) si germ. Synonymik.

ALT alta (alti, alte) adj. Care nu este acelasi (lucru sau fiinta) cu cel de fata sau cu cel despre care este vorba. ◊ Pe de alta parte, din ~ punct de vedere, cu alte cuvinte altfel zis. Cate alte multe. /<lat. alt[e]rum

A CETERA ceter pop. 1. intranz. inv. A canta din cetera (sau din alt instrument cu coarde). 2. tranz. pop. 1) (persoane) A deranja intruna si insistent cu acelasi lucru; a pisa; a necaji; a plictisi. 2) (haituri, colinde etc.) A spune pe de rost, expresiv si cu intonatie adecvata; a declama; a recita. /Din cetera

A CIOCANI ~esc 1. intranz. 1) A bate cu ciocanul (sau cu un alt obiect). 2) A produce un zgomot prin lovirea repetata (intr-un obiect tare); a bocani. ~ la usa. 2. tranz. 1) med. A examina prin lovituri usoare cu degetul (sau cu un instrument). 2) (persoane) A deranja intruna si insistent cu acelasi lucru; a pisa; a plictisi; a necaji. 3) (mai ales copii) A bate usor. /Din ciocan

A DONDANI ~esc pop. 1. intranz. 1) A vorbi incet si nedeslusit in semn de nemultumire; a bombani; a bodogani; a mormai. 2) A vorbi mult si fara rost; a palavragi; a flecari; a trancani. 2. tranz. (persoane) A deranja intruna repetand insistent acelasi lucru; a necaji; a plictisi; a pisa. /Onomat.

EVICTIUNE -i f. Privare de un lucru obtinut legal ca urmare a unei sentinte sau a exercitarii de catre altcineva a dreptului sau in privinta aceluiasi lucru. /< fr. eviction, lat. evictio, ~onis

A HARTUI ~iesc tranz. 1) (persoane) A deranja intruna cu repetarea insistenta a aceluiasi lucru (pretentii, reprosuri etc.); a necaji; a pisa. 2) (dusmani) A ataca in permanenta, la intervale de timp mici, pentru a slei de puteri. 3) (fiinte) A irita peste masura in mod intentionat; a zadari; a intarata; a atata. /harta + suf. ~ui

NEAGA f. pop. (mai ales urmat de -rea) Persoana indaratnica si nesuferita. ◊ A o tine ca ~a-rea a sustine mereu unul si acelasi lucru; a o tine una si buna. A sedea ca ~a-rea pe capul cuiva a se afla in permanenta langa cineva si a-l plictisi mereu. A se tine ca ~a (de cineva) sau a se lega ca o ~ (de cineva) a urmari pe cineva mereu. /Orig. nec.

A NECAJI ~esc tranz. 1) (persoane) A deranja cu repetarea insistenta a aceluiasi lucru; a pisa; a plictisi. 2) (fiinte) A supune unor chinuri (fizice); a chinui. /Din necaz

A PISA ~ez tranz. 1) (corpuri solide) A preface in farame cu ajutorul unei unelte. ~ piper. 2) fig. (fiinte) A bate crunt; a snopi in bataie. 3) fig. (persoane) A deranja intruna, repetand insistent acelasi lucru; a necaji; a plictisi. /<lat. pi[n]sare

A PISALOGI ~esc tranz. pop. A deranja intruna, repetand insistent acelasi lucru; a necaji; a pisa; a plictisi. /Din pisalog

A PLICTISI ~esc tranz. 1) A face sa se plictiseasca. 2) A deranja intruna, repetand insistent acelasi lucru; a pisa; a necaji. /<ngr. pliktisa

TOTUNA adv. 1) In aceeasi masura; la fel; acelasi lucru; deopotriva. ◊ A-i fi (cuiva) ~ a-i fi (cuiva) indiferent. 2) rar Fara a se opri; intruna. /tot + una

RECONVENTIONAL, -A adj. (Jur.) Cerere reconventionala = cerere prin care un parat cere reclamantului acelasi lucru cerut lui de reclamant in fata aceleiasi instante; reconventiune. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. reconventionnel].

TAUTACISM s.n. Figura de stil care consta in repetarea aceluiasi semn la inceputul unor cuvinte sau silabe succesive. [< fr. tautacisme, cf. gr. tauto – acelasi lucru].

basc (-ca), adj. – Din Tara Bascilor. Fr. basque. – Der. basca, s. f. (bereta). S-a spus inainte si basca (‹ fr. basque) pentru „fusta lunga”; cuvintul a iesit din uz o data cu moda. acelasi lucru se poate spune despre baschina, din fr. basquine.

birsan (barsana), adj. – Se spune despre oile de Birsa, regiune din sud-estul Trans., si de lina lor lunga si aspra. De la Birsa, nume al regiunii a carei capitala este Brasovul; ambele nume au probabil aceeasi origine. Cihac, II, 490, se gindeste mai curind la numele mag. al orasului respectiv, Brasso, ceea ce este de fapt acelasi lucru. – Der. birsanesc, adj. (din Birsa).

tei-belei s.n. (pop.; in expr.) nu-i tei-belei, ci-i belei-tei = e tot una, e acelasi lucru, e tot un d**c.

SINONIMIC, -A adj. Referitor la sinonimie. ♦ Derivatie sinonimica = procedeu stilistic potrivit caruia doua sau mai multe cuvinte cu sensuri apropiate ajung sa desemneze in sens figurat acelasi lucru. [Cf. fr. synonymique].

duglis (duglise), adj. – (Mold.) Lenes, trindav. Mag. dog „cadavru” si putoare, dogelni „a dormi” (Scriban). Pentru trecerea de la „puturos” la „lenes”, cf. puturos. Dupa Tiktin, aflat in legatura cu duh, ceea ce din punct de vedere semantic este acelasi lucru.

RECONVENTIONAL, -A adj. (jur.) cerere ~a = cerere prin care un parat cere reclamantului acelasi lucru cerut lui din reclamant in fata aceleiasi instante; reconventiune. (< fr. reconventionnel)

SINONIMIC, -A I. adj. referitor la sinonimie. ♦ derivatie ~a = procedeu stilistic potrivit caruia doua sau mai multe cuvinte cu sensuri apropiate ajung sa desemneze acelasi lucru. II. s. f. 1. ramura a lingvisticii care studiaza sinonimele. 2. totalitatea sinonimelor unei limbi. (< fr. synonymique, /II/ germ. Synonymik)

sgarda (-arzi), s. f. – 1. Salba, colier. – 2. Curea sau cerc de metal de la gitul ciinilor. – 3. (Arg.) Cravata. – Var. zgarda. Origine necunoscuta. Explicatiile prin gard (Geheeb 37), din rut. garda „podoaba” (Puscariu, Dacor., II, 610), din alb. skardhe (cf. Rosetti, II, 122) sau din gherdan (Scriban) nu sint satisfacatoare. Rut. pare sa provina din rom. (Miklosich, Wander., 20); acelasi lucru se poate spune si despre cuvintul alb.

ATAT², adv. 1. In asemenea masura, asa de mult (sau de tare, de bine, de scump etc.). ◊ Expr. Atat..., cat... = in acelasi grad, numar, pret etc. ca si... Atat... cat si... = si... si...; nu numai... ci (si)... Tot atat = acelasi lucru, tot una, egal; indiferent. Inca pe atat = (aproape) inca o data aceeasi masura, suma etc. 2. (Indica o gradatie; in expr.) Cu atat mai bine (sau mai rau) = mai convenabil (sau mai dezavantajos). Atat mi-a (sau ti-a etc.) fost = pana aici mi-a (sau ti-a etc.) fost viata, sanatatea etc.; cu asta s-a sfarsit. Atat (numai sau doar) ca... = numai ca..., doar ca... Cu cat... cu atat sau cu atat... cu cat = pe masura ce... tot mai mult... Atat... atat... = in masura in care... Atat stiu, atat spun. 3. Pentru cea din urma oara, mai mult nu. Eu atat iti spun. [Var.: atata adv.] – Lat. eccum-tantum.

ALIUD EST CELARE, ALIUD TACERE (lat.) una este sa tainuiesti, alta e sa taci – Discretia si complicitatea nu sunt unul si acelasi lucru.

NON BIS IN Idem (lat.) nu de doua ori pentru acelasi (lucru) – Axioma juridica potrvit careia nu poti fi judecat de doua ori pentru aceeasi vina. P. ext. Recomandare pentru a evita repetarea unui subiect, a unei metode.

SCIENTIA ET POTENTIA IN Idem COINCIDUNT (lat.) stiinta este unul si acelasi lucru cu puterea – Fr. Bacon, „Novum Organum”, 3. In varianta engleza, „Knowledge is power” („Stiinta este putere”).

CATELEA, CATA pron. interog., adj. interog. (Precedat de art. „al”, „a”, se intrebuinteaza in propozitii interogative pentru a afla locul pe care il ocupa cineva sau ceva intr-o ierarhie, intr-o serie de fiinte sau de lucruri de acelasi fel) Al catelea a reusit? A cata casa? [Var.: catea pron. interog., adj. interog. f.] – Cate + le + a.

CLADI, cladesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o constructie, o cladire (2); a zidi, a construi. 2. A aseza lucruri (de acelasi fel) in mod sistematic, unul peste altul, pentru a forma o gramada. – Din sl. kladon, klasti.

GARNITURA, garnituri, s. f. 1. Accesoriu folosit pentru a impodobi sau a completa un lucru. ♦ Adaos constand din legume, salata etc., care se serveste la friptura. 2. Piesa sau ansamblu de piese demontabile care completeaza, intaresc sau protejeaza o piesa, micsorandu-i uzura; piesa care asigura imbinarea perfecta a doua elemente prin care circula un fluid. 3. Grup de mai multe lucruri de acelasi gen care impreuna formeaza un ansamblu unitar. ♦ Totalitatea uneltelor, sculelor, pieselor etc. de acelasi fel folosite intr-un atelier sau intr-o exploatare. ♦ Totalitatea pieselor de acelasi gen ale unei masini. ◊ Garnitura de litere = serie de litere si de semne cu caractere tipografice identice, cuprinzand toate corpurile caracterului respectiv. ♦ Ansamblu format din locomotiva si vagoanele unui tren. 4. Totalitatea jucatorilor care alcatuiesc o echipa sportiva; formatie. – Din fr. garniture.

INDISCERNABIL, -A, indiscernabili, -e, adj. (Rar) Care nu se poate discerne de un lucru de acelasi fel; care nu poate fi infatisat precis. – Din fr. indiscernable.

NUANTA, nuante, s. f. 1. Fiecare dintre varietatile unei culori, determinata de compozitia sa cromatica. ♦ P. gener. Culoare. 2. Fig. Diferenta foarte mica intre aspecte sau lucruri de acelasi gen; varietate de manifestare a unei actiuni, a unui sunet, a unei senzatii etc. ♦ Aspect usor deosebit al sensului de baza al unui cuvant. ♦ Ceea ce se adauga esentialului, modificandu-l usor; caracter, nota particulara. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuance.

TESATURA, tesaturi, s. f. 1. Produs textil obtinut la razboaiele de tesut prin incrucisarea in unghi drept a unor fire de urzeala si de batatura; panza, stofa sau alt obiect tesut din fire textile. ♦ Reparatie facuta la un obiect de imbracaminte printr-o cusatura speciala. 2. Felul in care este tesuta o panza, o stofa etc. 3. Fig. Structura, fel de compozitie al unei opere, al unui lucru etc.; urzeala. ♦ Impletire, intretaiere de lucruri de acelasi fel. ♦ Intriga, uneltire. – Tese + suf. -atura.

ROI², roiuri, s. n. 1. Grup compact de albine, iesite din stup impreuna cu matca lor in cautarea unui adapost nou. 2. (Urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Multime de insecte sau de pasari mici care zboara in grupuri. ♦ Grup compact de oameni in miscare. ♦ Multime de lucruri de acelasi fel (vazute in miscare). 3. Grup de corpuri ceresti, relativ concentrate in spatiu, avand caracteristici care sugereaza o provenienta comuna. – Din sl. roj.

SNOP, snopi, s. m. 1. Legatura mare facuta din manunchiuri de cereale paioase (secerate). 2. Grup de lucruri de acelasi fel care formeaza un manunchi, o legatura. ♦ Fig. Fascicul de lumina, de raze luminoase etc. 3. Schije, alice sau gloante trase o data cu o arma si raspandite intr-o anumita directie. – Din sl. snopu.

PLURAL, -A, plurali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Categorie gramaticala care arata ca este vorba de doua sau de mai multe fiinte sau lucruri de acelasi fel. ◊ Pluralul autoritatii (sau al maiestatii) = pluralul folosit in locul singularului in vechile acte oficiale, cand autoritatile vorbeau despre ele insele. Pluralul autorului = pluralul folosit in locul singularului in opere stiintifice, publicistice si oratorice. Pluralul modestiei = plural (folosit mai ales in vorbirea populara) de referire la persoana proprie in discutia cu cineva considerat superior. Pluralul politetii (sau al reverentei) = pluralul folosit in locul singularului in formule de adresare respectuoasa catre cineva. 2. Adj. (Gram.) Care indica pluralul (1), de plural, al pluralului. ♦ Fig. (Rar) Multilateral. ◊ Atentie plurala = atentie distributiva. – Din lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural.

PRECEDENTA, precedente, s. f. Faptul de a preceda (pe cineva sau ceva) in timp sau in spatiu; lucru care preceda alt lucru de aceeasi natura; fapt intamplat inainte de altul; precedent. – Din fr. precedence, it. precedenza.

DISTINCT, -A, distincti, -te, adj. 1. Care se deosebeste prin anumite trasaturi proprii de alte lucruri de acelasi fel sau asemanatoare; deosebit, diferit. 2. (Adesea adverbial) Clar, evident, lamurit, deslusit. – Din fr. distinct, lat. distinctus.

STOL, stoluri, s. n. 1. Grup (mare) de pasari zburatoare de acelasi fel. 2. Grup (mare) de fiinte omenesti; palc, ceata. ♦ Spec. (Inv.) Coloana de soldati; grosul unei armate. ♦ (Rar) Multime, gramada de lucruri de acelasi fel. 3. (Reg.) Manunchi, buchet. – Din ngr. stolos „flota”.

SUMA, sume, s. f. 1. Rezultatul operatiei de adunare a unor numere, a unor cantitati sau a unor lucruri de acelasi fel; total. ◊ Suma aritmetica = rezultatul adunarii unui sir de numere luate in valoare absoluta. Suma algebrica = rezultatul adunarii unor cantitati de acelasi fel, tinand seama de semnul lor. ♦ Cantitate totala, totalitate. Cantitate de bani. ◊ Expr. A-si face suma = a agonisi atat cat crede ca ii trebuie. Numar (mare); multime, sumedenie. – Din lat. summa, pol. suma.

ADITIE ~i f. 1) Adaos de lucruri de acelasi fel; adaugare. ◊ Reactie de ~ reactie chimica prin care se introduc atomi sau molecule intr-o molecula cu caracter nesaturat. 2) mat. Operatie de adunare a doua sau mai multe numere. /<lat. additio, ~onis, fr. addition

CALIBRU ~e n. 1) Diametru interior al tevii unei arme de foc. ~ul unui tun. ~ul unui revolver. 2) Diametru al unui cilindru sau al unui obiect sferic. 3) Instrument de precizie cu care se verifica dimensiunile unei piese fabricate. 4) fig. Valoare relativa a unei persoane sau a unui lucru. ◊ De acelasi ~ la fel; de acelasi soi. /<fr. calibre

MEDIOCRU ~a (~i, ~e) 1) Care se afla intre doua parti extreme sau intre doua lucruri de aceeasi natura. Pasiune ~a. 2) Care este insuficient (in cantitate sau calitate); lipsit de valoare cantitativa sau calitativa. Salariu ~. Hrana ~a. 3) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care manifesta insuficienta intelectuala; marginit; limitat; redus. Elev ~. Capacitate ~a. [Sil. -di-o-] /<fr. mediocre

MEDIU³ ~e (~i) 1) Care se afla la mijloc; situat intre doua parti extreme sau intre doua lucruri de acelasi fel; de mijloc; mijlociu. Cursul ~ al unui rau. 2) Care este de proportii sau de valoare moderata; de natura foarte obisnuita. Pret ~. Alimentatie ~e. 3) Care reprezinta o medie; cu valoare de mijloc. /<lat. medius

MULTIME ~i f. 1) Numar sau cantitate mare de fiinte sau de lucruri de acelasi fel. 2) Grup numeros (de fiinte) neorganizat; droaie; gramada. [G.-D. multimii] /mult + suf. ~ime

NUANTA ~e f. 1) Fiecare dintre varietatile pe care le poate avea o culoare sau un sunet, privite sub raportul intensitatii. 2) fig. Fiecare dintre formele de manifestare a unei realitati in procesul trecerii de la o stare la alta. ~e de sens. 3) fig. Diferenta usoara, abia sesizabila, dintre lucruri de acelasi fel. O ~ noua. 4) fig. Trasatura suplimentara; coloratura slaba de alta natura. ~ de tristete. [G.-D. nuantei; Sil. nu-an-] /<fr. nuance

PLURAL ~a (~i, ~e) si substantival : (Numar) ~ forma a categoriei gramaticale a numarului care indica ca este vorba de doua sau mai multe persoane ori lucruri (de acelasi fel). /<lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural

STOL ~uri n. 1) Multime de pasari zburatoare din aceeasi specie, adunate impreuna. ~ de vrabii. ◊ In ~ uri a) randuri-randuri; b) in gramezi. 2) Grup numeros si neorganizat de persoane. 3) fig. Multime, gramada de lucruri de acelasi fel. /<ngr. stolos

cleata, clete, s.f. (reg.) 1. portiune dintr-un gard, cleata de gard. 2. multime de lucruri de acelasi fel. 3. bucata ingusta de pamant; delnita.

NUANTA s.f. 1. Fiecare dintre varietatile, dintre gradele prin care trece o culoare fara a-si pierde calitatile specifice. 2. (Fig.) Diferenta usoara (aproape imperceptibila) intre doua lucruri de acelasi gen. ♦ (Muz.) Varierea executiei din punctul de vedere al intensitatii sonore. 3. Ceea ce reprezinta o conotatie, un adaos la caracterul esential, de baza. [Pron. nu-an-. / < fr. nuance].

CUPLU s. n. 1. pereche de doua persoane de s*x opus. ◊ lucruri de acelasi fel considerate impreuna. 2. sistem de doua forte egale si de sensuri opuse. 3. piesa de constructie plasata transversal in coca unei ambarcatii sau a fuzelajului. (< fr. couple)

DISPARAT, -A adj. lipsit de legatura cu alte lucruri de acelasi fel; razlet, izolat, desperecheat. (< fr. disparate, lat. disparatus)

FASCICUL s. n. 1. manunchi, reunire de mai multe obiecte, lucruri de acelasi fel. ◊ manunchi de radiatii, de provenienta comuna, care strabat prin acelasi punct. ♦ (mat.) ~ de drepte = multime de drepte care trec printr-un punct fix. ◊ grup de fibre musculare, nervoase sau conjuctive, avand acelasi traiect si aceeasi distributie. 2. tesut vegetal conducator, din fibre lemnoase si liberiene care strabat tulpina, ramurile si frunzele. (< fr. fascicule, lat. fasciculus)

NUANTA s. f. 1. fiecare dintre varietatile unei culori. 2. (fig.) diferenta usoara, imperceptibila intre aspecte, lucruri de acelasi gen. ◊ (muz.) gradul de intensitate al unui sunet. ◊ caracter, nota particulara; conotatie. (< fr. nuance)

PLURAL adj., s. n. (categorie gramaticala) care indica doua sau mai multe fiinte, lucruri de acelasi fel. (< lat. pluralis, germ. Plural)

FASCICUL s.n. 1. Manunchi, reuniune de mai multe obiecte, lucruri etc. de acelasi fel. ◊ Fascicul de raze = manunchi de raze vizuale care strabat prin acelasi punct; fascicul luminos = totalitatea razelor de lumina care trec printr-o anumita regiune din spatiu; (mat.) fascicul de drepte = figura formata din mai multe drepte care trec prin acelasi punct. ♦ (Anat.) Grup de fibre musculare, nervoase sau conjunctive avand acelasi traiect si aceeasi distributie. ♦ Tesut vegetal conducator, format din fibre lemnoase si liberiene care strabat tulpina, ramurile si frunzele. 2. V. fascicula. [Pl. -le, (s.m.) -li, var. fascicol s.n. / < fr. fascicule, cf. lat. fasciculus – mic manunchi].

ALT, ALTA, alti, alte, adj. (Arata ca fiinta sau lucrul al carui nume il determina nu este aceeasi sau acelasi cu fiinta sau lucrul despre care a fost vorba, care este de fata sau este cel obisnuit) Alt om. Alt obiect. ◊ Expr. (Pop.) Cate alte = multe. [Gen.-dat. sg.: altui, altei, gen.-dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum].

DINTAI adj. invar. (De obicei precedat de „cel”) 1. Primul dintr-o serie de lucruri, fiinte, fenomene de acelasi fel. ♦ (Adverbial) In primul moment, (mai) intai. 2. Primul ca importanta, ca valoare, ca rang etc. dintre mai multi. [Var.: (reg.) dentai adj. invar.] – De + intai.

PROPRIU, -IE, proprii, adj. 1. Care apartine in mod exclusiv cuiva; personal. ◊ Nume (sau substantiv) propriu = nume care se da unui lucru sau unei fiinte spre a le deosebi de alte lucruri sau fiinte din aceeasi categorie si care se scrie cu initiala mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Expr. Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De baza, prim. – Din lat. proprius, fr. propre.

CONEXA, conexez, vb. I. Tranz. A lega impreuna, a alatura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeasi natura; a reuni. – Din conexiune.

ALTUL ~ta (~tii, ~tele) pron. nehot. (tine locul unui nume de fiinta sau de lucru care nu este aceeasi sau acelasi cu fiinta sau cu lucrul despre care s-a vorbit sau care este de fata). ◊ Unul ca ~ la fel; deopotriva. Pana una ~ta deocamdata. Nici unul, nici ~ nimeni. /<lat. alter

GENERIC¹ ~ca (~ci, ~ce) Care tine de un gen; propriu unei categorii, unui gen. Termen ~. 2) Care cuprinde toate lucrurile sau fenomenele de acelasi fel. Nume ~. /<fr. generique

ANALOGON s. n. (fil.) caz asemanator pentru toate lucrurile si fenomenele de acelasi fel. (< gr. analogon)

ALT, ALTA, alti, alte, adj. (Arata ca fiinta sau lucrul al carui nume il determina nu este aceeasi sau acelasi cu fiinta sau lucrul despre care a fost vorba, care este de fata sau este cel obisnuit) Alt om. Alt obiect. ◊ Expr. (Pop.) Cate alte = multe. ♦ Un nou..., altfel de... [Gen.-dat. sg.: altui, altei, gen.-dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum].

RAR, -A, rari, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care, intr-un sir de lucruri sau de fiinte de acelasi fel, se afla fata de celelalte la o distanta mai mare decat cea obisnuita. 2. (Despre un intreg) Care are elementele componente mai departate unele de altele decat de obicei. Panza rara. 3. (Adesea adverbial) Care se petrece, se efectueaza sau se succeda la intervale mai departate sau intr-un timp mai lung decat cel obisnuit; care se desfasoara intr-un ritm lent. 4. (Adesea adverbial) Care este putin numeros, care se gaseste numai in putine locuri sau apare la intervale mai departate. ♦ Neobisnuit, exceptional. 5. Distins, ales, scump, pretios (prin faptul ca nu se intalneste prea des), superior (ca merit sau ca valoare). ◊ Piatra rara = piatra pretioasa. II. S. f. (Reg.) Un fel de mreaja de pescuit, cu o impletitura rara (I 2). – Lat. rarus.

DINTAI¹ adj. invar. 1) Care este primul (dintr-o serie de lucruri, de fiinte etc. de acelasi fel). 2) Care este primul (ca valoa-re, ca importanta etc.). /de + intai

EFEMERIDE s.f.pl. 1. Ordin de insecte pseudonevroptere care nu traiesc in stare adulta decat o zi; (la sg.) insecta din acest ordin. 2. Tabele astronomice in care sunt indicate pozitiile zilnice ale astrilor. ♦ Note, notite (de ziar sau de calendar) care indica evenimentele petrecute la epoci diferite in aceeasi zi. 3. (Fig.) Ganduri, idei, lucruri etc. trecatoare. [Sg. efemerida. / < fr. ephemerides, lat. ephemeris].

SERIE s.f. 1. Insirare de termeni care se succeda potrivit unei anumite legi; insiruire, succesiune de fiinte, de lucruri sau de fapte de acelasi fel sau asemanatoare. ♦ Repetare a aceluiasi tip, a aceleiasi actiuni etc. ♦ In serie = (produs, fabricat) in numar mare, dupa acelasi tip. 2. Grup de compusi organici care se caracterizeaza prin aceea ca fiecare are in molecula lui cate un atom de carbon si doi atomi de hidrogen mai mult decat compusul precedent al grupului. 3. Expresie matematica formata dintr-o infinitate de termeni dedusi unul din altul dupa anumite reguli si legati prin semnele plus sau minus. 4. (Geol.) Succesiune de terenuri care corespunde in timp unei epoci. 5. Totalitatea fiintelor, lucrurilor sau faptelor care urmeaza deodata la rand. ♦ Totalitatea marcilor postale emise cu o anumita ocazie sau care au o anumita tema. ♦ Parte dintr-o colectie sau publicatie periodica, avand uneori un titlu aparte, in afara de cel general. 6. Numar de ordine aplicat pe marfurile fabricate intr-un numar mare de exemplare de acelasi tip; numar de fabricatie. 7. (Fon.) Grup de sunete sau de foneme caracterizate printr-o trasatura comuna. [Gen. -iei. / < fr. serie, it. serie, lat. series].

EFEMERIDE s. f. pl. 1. ordin de insecte pseudonevroptere care nu traiesc in stare adulta decat o zi. ◊ plante cu ciclul de viata foarte scurt. 2. tabele astronomice in care sunt indicate pozitiile zilnice ale astrilor. 3. note, notite (de ziar, de calendar) care indica evenimentele petrecute la epoci diferite in aceeasi zi. 4. (fig.) ganduri, idei, lucruri etc. trecatoare. (< fr. ephemerides)

PRESCHIMBA, preschimb, vb. I. 1. Tranz. A ceda un lucru in locul altuia (cam de aceeasi valoare); a face schimb. 2. Tranz. si refl. A (se) transforma, a (se) schimba. – Pre² + schimba.

A CUNOASTE cunosc tranz. 1) (aspecte ale vietii materiale sau spirituale) A poseda in memorie pe baza experientei sau a studiului; a sti. ~ orasul. ~ o limba. ~ opera unui scriitor. ◊ ~ viata (sau lumea) a avea mare experienta de viata. 2) (persoane) A sti din diferite puncte de vedere. Il cunosc de mic copil. ◊ A nu ~ moarte a) a fi durabil; b) a lasa o amintire vie. 3) (fiinte, lucruri) A deosebi de altele de acelasi fel (dupa anumite semne); a recunoaste. 4) A patrunde cu mintea; a intelege; a sti; a pricepe. Cunosc intentiile lui. /<lat. connoscere

A RECUNOASTE recunosc tranz. 1) (persoane, obiecte) A identifica (usor) la o noua intalnire. ~ locurile natale. 2) (fiinte, lucruri) A deosebi de altele de acelasi fel (dupa anumite semne); a cunoaste. ~ pe cineva dupa voce. 3) A considera ca veritabil sau ca legitim. ~ un guvern. 4) mil. (pozitii ale inamicului) A cerceta pentru a culege informatii. /re- + a cunoaste

EXEMPLAR¹ s. n. 1. fiecare dintre obiectele multiplicate in serie dupa un model comun. 2. fiecare dintre reprezentantii unei aceleiasi categorii de fiinte sau de lucruri asemanatoare. (< fr. exemplaire, lat. exemplarium)

TANDEM, tandemuri, s. n. 1. Bicicleta pentru doua persoane, cu doua sei asezate una in spatele celeilalte, actionata de doua perechi de pedale. 2. Cilindru compresor mecanic cu doi tavalugi, egali ca marime, ca forma si ca greutate. 3. Sistem tehnic actionat din doua sau mai multe puncte situate pe directia miscarii intregului sistem pe directia miscarii elementului conducator al mecanismului motor. ♦ Masina-unealta cu mai multe posturi de lucru pentru operatii succesive de prelucrare a aceleiasi piese. 4. Fig. Grup de doua persoane (nedespartite). – Din fr. tandem.

RIMA, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre doua sau mai multe cuvinte) A avea aceleasi sunete in silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla in consens. 2. (Rar) A face versuri cu rima. – Din fr. rimer.

batal (batali), s. m. – Berbec, castrat, sau care nu este bun pentru reproducere. Tc. batal „inutil” (‹ arab. batal „a schilodi, a face sa nu mai fie bun”); cf. alb., bg. batal „inutil”, ngr. μπατάλιϰος „grosolan, mojic”. (G. Meyer 27; Scriban). Presupunem ca de aceeasi origine trebuie sa fie batal, s. n. (sant), numit astfel fiind vorba de partea soselei nefolositoare circulatiei. Din cuvintul arab corespunzator provine sp. baldar (Corominas, I, 376). Derivatia propusa pentru batal de Diculescu, Elementele, 444, pe baza gr. βάτης „reproducator”, este imposibila fonetic si semantic. Cf. iud. sp. batal „fara lucru” (C. Crews, Vox rom., XIV, 304), de aceeasi origine.

BRELAN s. n. 1. (la unele jocuri de carti) grup de trei carti de valoare egala, dar de culori diferite, la acelasi jucator. 2. (fig.) grup de trei persoane, lucruri etc. care formeaza o unitate. (< fr. brelan)

RIMA vb. intr. 1. (despre doua sau mai multe cuvinte) a avea aceleasi sunete in silabele finale. ◊ (fig.; despre lucruri, idei etc.) a se potrivi, a se asemana. 2. (fig.) a face versuri (cu rima). (< fr. rimer)

ATATA² pron. nehot. 1. (Inlocuieste un nume sau o propozitie exprimand o masura, o cantitate etc.) Cum dai maslinele...? – Atata ! (DELAVRANCEA). ◊ Expr. Atata-ti trebuie! = ai s-o patesti! va fi vai si amar de tine! Atata mi-a (sau ti-a etc.) trebuit = asta asteptam (sau asteptai etc.), nu am (sau nu ai etc.) mai putut rabda. Nici atata = si mai putin. Atata(-i) tot sau atata si nimic mai mult = asta e ! cu asta am incheiat ! sa nu astepti mai mult ! Cat... atata sau atat cat = acelasi grad, numar, pret etc. 2. Acest singur lucru, numai acesta. [Var.: atat pron. nehot.] – Lat. eccum-tantum.

FUNGIBIL, -A, fungibili, -e, adj. (Jur.; despre lucruri) Care poate fi inlocuit cu altul de acelasi fel, de aceeasi calitate si aceeasi cantitate, in cazul cind formeaza obiectul unei obligatii. – Din fr. fongible, lat. fungibilis.

FUNGIBIL ~a (~i, ~e) jur. (despre lucruri) Care poate fi inlocuit de altul de acelasi fel si aceeasi valoare. /<fr. fongible, lat. fungibilis

BISERICA, biserici, s. f. 1. Cladire destinata celebrarii unui cult crestin. ◊ Expr. A lua calea bisericii = a deveni evlavios, pios. A (nu) fi usa de biserica = a (nu) respecta morala religioasa, a (nu)-si ingadui abateri de la morala religioasa, a (nu) duce o viata pioasa; p. ext. a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la biserica = a nu da importanta convenientelor sociale; a nu se sfii sa spuna cuiva in fata lucruri neplacute. 2. Institutia crestinismului in ansamblu. 3. Comunitate religioasa de acelasi cult. Biserica ortodoxa. – Lat. basilica.

A RIMA ~ez intranz. 1) (despre cuvinte, versuri) A constitui o rima; a avea aceeasi rima. 2) A face versuri cu rima. 3) fig. (despre lucruri, oameni, idei etc.) A se potrivi intoc-mai; a se imbina in mod armonios; a fi in ton; a armoniza; a concorda. /<fr. rimer

A DEOSEBI ~esc tranz. 1) (fiinte, lucruri) A identifica dupa anumite semne caracteristice (de altele de acelasi fel); a distinge; a discerne; a deslusi; a desprinde. 2) A face sa se deosebeasca. /de + sl. osebiti

CARACTER s. n. 1. ansamblu de trasaturi psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om. ♦ dans de ~ = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. 2. personalitate morala caracterizata prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 3. individualitate cu trasaturi psihice complexe, intr-o opera literara. 4. particularitate de structura, forma, substanta sau functie a unui organism. ◊ caracteristica a unui lucru, fenomen. 5. element al unui alfabet; litera, semn grafic de acelasi corp si aceeasi familie. ◊ (inform.) litera, cifra, semn particular. 6. (mat.) numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. (< fr. caractere, lat. character, gr. kharakter)

SPECIE s. f. 1. subdiviziune a genului, de animale sau vegetale cu trasaturi si caracteristici comune. ♦ ~ literara = categorie de opere literare, grupate dupa criterii unitare, tematice sau formale, subordonata genului. 2. soi, fel, varietate, categorie (de fiinte sau de lucruri). 3. (log.) notiune care desemneaza o clasa de obiecte cu aceleasi insusiri esentiale din sfera genului. (< lat. species, dupa fr. espece)

PADURE, paduri, s. f. Intindere mare de teren acoperita de copaci; multime densa de copaci crescuti in stare salbatica, in care predomina una sau mai multe specii, pe langa care se mai afla arbusti, plante erbacee, muschi etc., precum si diferite specii de animale. ◊ Loc. adj. Din sau de (la) padure = a) (despre plante si animale) salbatice; b) fig. (despre oameni) fara maniere, necioplit, necivilizat. ◊ Expr. Parca ar fi nascut (sau crescut) in padure, se spune despre o persoana cu o comportare urata, lipsita de educatie. A cara lemne in padure = a face un lucru inutil. ♦ Fig. (Urmat de determinari) Gramada mare de obiecte de acelasi fel (de obicei in pozitie verticala) care acopera o suprafata. – Lat. padule.

A DESLUSI ~esc tranz. 1) (fiinte, lucruri, sunete) A identifica dupa anumite semne caracteristice (de altele de acelasi fel); a distinge; a discerne; a deosebi; a desprinde; a diferentia. 2) (probleme, chestiuni, situatii confuze) A face clar; a lamuri; a limpezi; a clarifica; a elucida. 3) (texte scrise intr-o limba straina) A face inteles; a descifra. /<bulg. doslusam

A DESPRINDE desprind tranz. 1) A face sa se desprinda. 2) (animale injugate sau inhamate) A scoate din jug sau din ham. 3) (fiinte, lucruri, sunete) A identifica dupa anumite semne caracteristice (de altele de acelasi fel); a distinge; a deosebi; a deslusi; a discerne. /des- + a prinde

PARALEL ~a (~i, ~e) 1) (despre drepte sau planuri) Care nu se intretaie oricat s-ar prelungi. 2) si adverbial (despre fenomene, actiuni etc.) Care are loc in acelasi timp cu altceva; produs concomitent cu altceva. Miscari ~e. 3) (despre lucruri) Care pot fi comparate. Concluzii ~e. /<lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallele

COMUNITATE s.f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau fiinte; posesiune in comun. 2. Totalitatea celor care traiesc in acelasi loc si au aceleasi obiceiuri, aceleasi norme de viata etc.; colectivitate. ♦ (Biol.) Totalitatea organismelor vegetale care ocupa o zona geografica oarecare, avand relatii reciproce. [< lat. communitas, cf. fr. communaute, it. comunita].

PACHET s.n. 1. Reunire de obiecte legate sau invelite laolalta; legatura; obiect, lucru invelit in hartie, in carton etc. 2. Ansamblu de piese de acelasi fel, folosite intr-un sistem tehnic. [< fr. paquet, cf. germ. Packet, fr., engl. packet].

AGREGAT¹ s. n. 1. ansamblu de lucruri aflate intr-o conexiune. 2. grup de masini care lucreaza in acelasi timp ca un tot unitar. 3. material inert (pietris, nisip etc.) care se amesteca cu cimentul la prepararea betonului, mortarului etc. 4. component elementar al structurii solului. ♦ ~ mineral = concrestere de minerale in diferite formatii naturale. (< rus. agregat, /3/ fr. agregat)

ANTIPOD I. s. m. 1. loc de pe Pamant diametral opus. 2. (chim.) zi optici = substante cu aceeasi formula si aceleasi proprietati fizico-chimice, dar cu activitate optica diferita. 3. (fig.) fiinta, lucru, idee etc. in totala opozitie cu altele. II. s. f. pl. celule situate la baza sacului embrionar la angiosperme, care participa la fecundarea si dezvoltarea embrionului. (< fr. antipode/s/, lat., gr. antipodes)

OPTA vb. I. intr. A face o alegere intre mai multe lucruri, persoane sau situatii, care nu se pot obtine sau face in acelasi timp. [< fr. opter, it., lat. optare].

FUNGIBIL, -A adj. (jur.; despre lucruri) care poate fi inlocuit, in cazul unei obligatii, cu altul de aceeasi natura. (< fr. fongible, lat. fungibilis)

MASCULIN, -A, masculini, -e, adj. 1. De s*x barbatesc; p. ext. care este propriu masculului (1), barbatului; barbatesc. ♦ Alcatuit din barbati, de barbati. ♦ Gen masculin (si substantivat, n.) = gen gramatical care cuprinde numele de fiinte de s*x barbatesc, precum si nume de lucruri care, prin traditie sau prin analogie cu cele dintai, sunt socotite de acelasi s*x. ♦ (Gram.) Care apartine genului masculin. Adjective masculine. ♦ (Bot.) Mascul (2). 2. (Despre rime; p. ext. despre versuri) Care rimeaza pe ultima silaba accentuata. – Din lat. masculinus, fr. masculin.

VARIANTA s.f. 1. Aspect particular, diferit fata de o forma socotita ca baza sau tipica a unui lucru, a unei actiuni etc. ♦ Drum diferit de cel obisnuit, dar care vizeaza acelasi obiectiv. 2. (Lingv.) Forma a unui cuvant diferita din punct de vedere fonetic sau ortografic fata de forma lui obisnuita sau etimologica. [Pron. -ri-an-. / < fr. variante].

CARACTER s.n. 1. Totalitatea trasaturilor psihice esentiale si stabile ale omului, care se manifesta in modul specific de a se comporta al acestuia. ◊ Dans de caracter = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de caracter = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. ♦ Individualitate cu trasaturi psihice complexe prezentata intr-o opera literara. ♦ Ansamblu de insusiri morale manifestate prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 2. Particularitate distinctiva care constituie specificul unui lucru. 3. Litera, semn grafic. 4. (Mat.) Numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. [Acc. si caracter. / < fr. caractere, cf. lat. character, gr. charakter – semn].

ATELIER s. n. 1. incapere, local cu unelte sau masini unde se desfasoara o activitate mestesugareasca sau industriala. ◊ totalitatea lucratorilor care muncesc intr-un asemenea local. 2. incapere de lucru a unui pictor, fotograf etc. ◊ artistii, elevii, studentii care lucreaza sub indrumarea aceluiasi maestru intr-un atelier (2). (< fr. atelier)

CONFIGURATIE, configuratii, s. f. Forma exterioara a unui lucru; infatisare. ♦ Totalitatea relatiilor dintre partile unui sistem sau dintre mai multe sisteme de aceeasi categorie. – Din fr. configuration, lat. configuratio.

EGALITATE, egalitati, s. f. 1. Faptul de a fi egal, stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Situatie in care mai multi participanti realizeaza acelasi numar de puncte in cadrul aceluiasi concurs. 2. Principiu potrivit caruia tuturor oamenilor si tuturor statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri, prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. (Mat.) Relatie intre doua sau mai multe cantitati, elemente, termeni etc. egali; expresie a acestei relatii, scrisa cu ajutorul semnului egal (2). – Din fr. egalite.

ORGANIC, -A, organici, -ce, adj. 1. Care tine de structura, de esenta, de functiile unui organ sau ale unui organism; privitor la organe sau organisme vii. 2. Care are structura unui organism¹, constituind un intreg diferentiat si in acelasi timp unitar; organizat, unitar, inseparabil. ♦ Care rezulta din organizarea, din constructia insasi a unui lucru; esential, launtric, intrinsec. ♦ Fundamental. ♦ (Si adv.; despre relatii, legaturi) Analog legaturii care uneste partile unui organism¹; indisolubil. 3. (Despre substante, materii, etc.) Care este alcatuit din carbon si hidrogen, uneori si din alte elemente chimice (oxigen, azot, etc.). ◊ Chimie organica = ramura a chimiei care studiaza hidrocarburile si derivatii acestora. – Din lat. organicus, fr. organique

EGALIZA, egalizez, vb. I. Tranz. A face ca doua sau mai multe lucruri, situatii etc. sa fie egale intre ele in anumite privinte. ♦ Fig. A pune pe acelasi plan, a face sa dispara diferentele; a nivela. – Din fr. egaliser.

FAMILIE s.f. 1. Totalitatea persoanelor inrudite, care sunt din acelasi neam; rude de sange, rude, neamuri; (spec.) grup social care are la baza casatoria si este alcatuit din soti si copii. ♦ Neam, descendenta. ♦ Copiii in raport cu parintii lor. ♦ Dinastie. ♦ (Ist., la romani) Totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (Fig.) Grup de oameni etc. strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. Serie de cuvinte care deriva din acelasi cuvant. ♦ Grup de limbi care au aceeasi origine, tragandu-se dintr-o limba mai veche, numita limba comuna. 4. Grup de plante, de animale, de elemente sau de combinatii chimice cu trasaturi comune. ◊ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup care duc o viata organizata; ◊ (fiz.) familie radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. [Gen. -iei. / < lat. familia, cf. fr. famille, it. famiglia].

FAMILIE s. f. 1. forma istorica de comunitate umana, grup de oameni legati prin consangvinitate si inrudire; (spec.) grup social avand la baza casatoria, alcatuit din soti si copii. ◊ totalitatea persoanelor care descind dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ◊ dinastie. ◊ (la romani) totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. ~ lexicala = serie de cuvinte inrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la acelasi cuvant de baza. ◊ grup de limbi cu trasaturi comune care provin din aceeasi limba initiala. 4. diviziune a ordinului, mai mare decat genul. ◊ grup de plante, animale, elemente sau combinatii chimice cu trasaturi comune. ♦ ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. 6. (mat.) multime de drepte, curbe sau suprafete care au o caracteristica intrinseca comuna, ecuatiile lor continand un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. familie)

ORDINATOR, ordinatoare, s. n. Calculator numeric universal, compus dintr-un numar variabil de unitati specializate si comandate de acelasi program inregistrat, care permite efectuarea unor operatii aritmetice si logice fara interventia omului in timpul lucrului si rezolva probleme de calcul stiintific, de gestiune a intreprinderilor comerciale sau industriale etc. ◊ Ordinator familial = computer familial. – Din fr. ordinateur.

A SE SUPRAPUNE pers. 3 se suprapune intranz. 1) (despre linii, figuri, lucruri etc.) A se aseza exact unul peste altul; a etaja. 2) (despre evenimente) A avea loc in acelasi timp; a se produce concomitent. /supra- + a pune

UNITATE s.f. 1. Numarul unu; fiecare dintre partile intregi care compun un lucru. ♦ Numerele mai mici decat zece. ♦ Cantitate care serveste ca masura de baza pentru toate obiectele de acelasi fel. 2. Insusirea a tot ceea ce constituie un intreg indivizibil. 3. Coeziune; omogenitate; integritate. 4. Formatie economica, administrativa etc. care actioneaza dupa un plan comun. ♦ Formatie militara, regiment, divizie etc. [Cf. lat. unitas, fr. unite].

MINORITATE, minoritati, s. f. 1. Partea (cea) mai putin numeroasa, numarul (cel) mai mic de fiinte sau de lucruri dintr-o colectivitate. ◊ Loc. adv. In minoritate = in inferioritate numerica. 2. (In sintagma) Minoritate nationala = grup de oameni de aceeasi limba si origine care locuieste pe teritoriul unui stat national. 3. (Jur.) Minorat. – Din fr. minorite, lat. minoritas, -atis, germ. Minoritat.

OMOLOG, -OAGA adj. 1. (Despre lucruri) Care corespund anumitor reguli, unei legi determinate. 2. (Despre laturi sau fete in figuri omotetice) Care sunt paralele, de acelasi sens sau de sens contrar. 3. (Despre substante organice) Care au functiuni si structuri analoage. 4. (Biol.; despre unele organe) Cu structura asemanatoare (si origine comuna), dar cu forma si functiuni diferite. // s.m. Cel care indeplineste aceeasi functiune sau are o ocupatie identica cu altcineva. [< fr. h*******e, cf. gr. h*******s – in armonie].

SUBSTITUT s. m. 1. cel care tine locul titularului. ◊ ceea ce tine locul unui lucru, care i se substituie. 2. produs industrial care inlocuieste un produs mai vechi. 3. element lingvistic care poate inlocui, in aceleasi conditii gramaticale, un alt element lingvistic; substituent (2). (< fr. substitut, lat. substitutus)

NIVEL¹ ~uri n. 1) Inaltime a unui loc in raport cu un plan orizontal dat. ◊ ~ul marii nivelui zero al marii in raport cu care se determina altitudinile formelor de relief. Curba (sau linie) de ~ linie de pe harta care uneste punctele cu aceeasi altitudine. Pasaj de ~ punct de intretaiere, la aceeasi altitudine, a doua cai de comunicatie. 2) Fiecare dintre partile care cuprind incaperile de pe acelasi plan orizontal dintr-o cladire; etaj; cat. 3) fig. Treapta de dezvoltare a ceva; masura in care se manifesta evolutia unui lucru. ~ de dezvoltare. ~ stiintific. ~ artistic. ~ intelectual. ◊ ~ de trai (sau ~ul vietii) masura in care sunt satisfacute necesitatile materiale si spiri-tuale ale populatiei unei tari, intr-o anumita perioada de timp; grad al bunastarii. La acelasi ~ pe aceeasi treapta; pe acelasi plan. A fi la ~ a corespunde (perfect) cerintelor. 4) geol. Subdiviziune a etajelor si a subetajelor. 5) fiz. tehn. Valoare a unei marimi in raport cu o valoare de referinta. ~ de energie. /v. a nivela

PERPETUUM s.n. Realizare a unei entitati vesnice, perpetue. ◊ Perpetuum mobile = sistem fizic sau tehnic imaginar care ar putea functiona la infinit, producand lucru mecanic sau energie fara a primi energie din afara. ♦ (Muz.) Compozitie clasica cu caracter de virtuozitate, bazata pe revenirea repetata a aceleiasi teme. [Pron. -tu-um. / < lat. perpetuum mobile].

DIFERENTIAL, -A I. adj. 1. care diferentiaza. 2. care comporta, lucreaza cu diferente. ◊ (mat.) referitor la diferente care tind catre zero. ♦ ecuatie ~a (si s. f.) = ecuatie care contine o variabila, functia recunoscuta si derivate ale acesteia; calcul ~ = capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul derivatelor si al diferentialelor; geometrie ~a = ramura a geometriei care studiaza figurile geometrice folosind calculul diferential. II. s. f. (mat.) produsul dintre derivata unei functii si cresterea variabilei ei independente. III. s. n. angrenaj constituit din doua roti dintate planetare asezate pe acelasi ax si din doua roti satelite, utilizat la autovehicule pentru a transmite la roti turatii diferite la viraje, iar la masini de lucru pentru a varia in mod deosebit turatia. (< fr. differentiel)

CORELATIE s. f. 1. relatie reciproca intre lucruri sau fenomene; interdependenta. ◊ relatie de reciprocitate intre cuvinte sau unitati sintactice, in cadrul propozitiei sau frazei. 2. raport de excludere intre termeni care contracteaza aceeasi relatie in mod alternativ. ◊ (mat.) transformare biunivoca prin care unui punct ii corespunde un plan, si reciproc, deci unei drepte, o dreapta. ♦ coeficient de ~ = marime masurand relatia de similitudine intre doi factori. (< fr. correlation, lat. correlatio)

EGALITATE s. f. 1. stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ◊ (sport) rezultat constituit dintr-un numar egal de puncte. 2. principiu potrivit caruia tuturor oamenilor, statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. 3. (mat.) echivalenta intre doua sau mai multe marimi, elemente, factori etc. egali; expresie a acestei relatii redata prin semnul egal (=). (< fr. egalite)

COMBINA s.f. Masina de lucru care indeplineste simultan mai multe operatii. ♦ Masina agricola care executa simultan atat lucrarile de secerat, cat si pe cele de treierat. ♦ Masina care executa in acelasi timp taierea si incarcarea carbunilor. [Pl. -ne, var. combaina s.f. / < engl. combine, rus. kombain].

sansoneta (sansonete), s. f. – Scurta compozitie muzicala vocala. Fr. chansonette. Aceleiasi familii din fr. chanter, apartin santan, s. n. (taverna, bodega, cabaret), din fr. cafe-chantant si santeza, s. f. (cintareata de local); santicler, s. n. (Arg., lucru pretios, rafinament, obiect excelent), din fr. chanteclair, probabil datorat modei lansata de comedia lui Rostand (cf. Ioradan, BF, IV, 192); santaj, s. n., din fr. chantage; santajist, s. m. (persoana care santajeaza).

SPURCAT² -A, spurcati, -te, adj. 1. Murdar; respingator, scarbos, scarnav. ♦ Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar. ◊ Expr. Spurcat la gura = care spune vorbe triviale, vulgare. 2. (Despre alimente) Care a venit in contact cu ceva scarbos, murdar si nu mai poate fi mancat; (despre vase) in care (din acelasi motiv) nu se pun alimente pentru oameni. ♦ Oprit, interzis de biserica (in posturi). 3. Fig. (Despre oameni si manifestarile lor; adesea substantivat) Vrednic de dispret; marsav, ticalos. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) Odios, nesuferit; rau, nedrept. 4. Fig. (Adesea substantivat) Eretic, pagan. ♦ (Substantivat, m. art.) D****l. – V. spurca.

UNITATE s. f. 1. numarul unu; fiecare dintre partile intregi care compun un lucru. ♦ ~ astronomica = unitate pentru exprimarea distantelor in sistemul solar, distanta medie de la Soare la Pamant. ◊ numerele mai mari decat zero. ◊ cantitate ca masura de baza pentru toate obiectele de acelasi fel. 2. insusirea a tot ceea ce constituie un intreg indivizibil. 3. coeziune; omogenitate, unire; integritate. 4. formatie economica, administrativa etc. care actioneaza dupa un plan comun. 5. formatie militara, regiment. ♦ ~ de foc = cantitatea de munitie (numar de lovituri) pentru o gura de foc. 6. ~ furajera = unitate de masura pentru aprecierea valorii nutritive a furajelor. (< fr. unite, lat. unitas)

SUPRAOM, supraoameni, s. m. Om inzestrat cu calitati exceptionale, care realizeaza lucruri ce par mai presus de puterile omenesti. ♦ Tip de om superior, care, in conceptia lui Fr. Nietzsche, ar trebui sa apara si sa se afle fata de omul actual in acelasi raport in care se afla omul actual fata de maimuta. – Supra- + om (dupa germ. Ubermensch, fr. surhomme).

CARACTER, caractere, s. n. 1. Ansamblul insusirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifesta in modul de comportare, in ideile si in actiunile sale. ♦ Personalitate morala ferma. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezinta trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. ♦ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = forma prelucrata pentru scena a dansurilor populare. 3. Trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Insusire, particularitate a unui organism. Caractere mostenite (sau ereditare) si caractere dobandite (sau neereditare). 4. Caracteristica a unui ansamblu de litere, cifre, accente si semne de tipar din aceeasi familie si din acelasi corp. – Din fr. caractere, lat. character.

VARIANTA s. f. 1. aspect particular, diferit fata de o forma socotita ca baza sau tipica a unui lucru, a unei lucrari, actiuni. 2. forma a unui element lingvistic diferita din punct de vedere fonetic sau ortografic fata de forma lui obisnuita sau etimologica. 3. drum (canal) care ocoleste traseul principal, ajungand in acelasi punct final. 4. (biol.) individ, populatie care difera de tip prin unul sau mai multe caractere. 5. (stat.) una din formele sub care s-a inregistrat variabila (II, 3) in cadrul activitatii cercetate. (< fr. variante)

IDENTITATE ~ati f. 1) Caracter identic; coincidenta sub toate aspectele; egalitate. 2) Proprietate a unui lucru de a-si pastra timp indelungat caracterele fundamentale. 3) Ansamblu de date care contribuie la identificarea unei persoane. Act de ~. 4) mat. Egalitate dintre doua expresii, care, la schimbarea sistemului de valori ale literelor, pastreaza aceeasi valoare numerica. [G.-D. identitatii] /<lat. identitas, ~atis, fr. identite

IDENTIFICA, identific, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaste. ♦ A considera mai multe notiuni, obiecte, fiinte etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune in situatia cuiva, a simti sau a actiona asa cum ar face-o altul, a deveni acelasi cu... – Din fr. identifier, lat. identificare.

EFEMERIDA, efemeride, s. f. 1. Efemera (2). 2. (La pl.) Notite (de ziar sau de calendar) care arata evenimentele petrecute in aceeasi data in ani diferiti. 3. (La pl.) Lucrare, sub forma de tabele, alcatuita cu anticipatie de un observator astronomic si in care se indica pozitiile astrilor si unele fenomene ceresti din anul respectiv. 4. Fig. (La pl.) lucruri, ganduri etc. trecatoare; stiri cotidiene de mica importanta. – Din fr. ephemeride, lat. ephemeris, -idis.

VARIANTA, variante, s. f. 1. Aspect (usor) schimbat fata de forma de baza, tipica a unui lucru, a unei lucrari, a unui text, a unei actiuni. ♦ Spec. (Lingv.) Forma a unui element lingvistic care difera de aspectul tipic, obisnuit al acestui element. 2. Drum care ocoleste (pe o anumita portiune) traseul principal, ajungand in acelasi punct final. [Pr.: -ri-an-] – Din fr. variante.

SUPRAPUNE, suprapun, vb. III. Tranz. A aseza, a pune un lucru deasupra altuia; a plasa, a aseza ceva peste altceva. ♦ (Geom.) A pune o figura deasupra alteia pentru a le verifica egalitatea. ♦ Refl. (Despre doua suprafete) A se afla asezat deasupra altuia; p. ext. a avea loc in acelasi timp; a coincide. – Supra- + pune (dupa fr. superposer).

MASURA ~i f. 1) Valoare a unei marimi determinata prin raportare la o unitate data. ◊ In mare ~ in mare (sau buna) parte. De o ~ la fel; deopotriva. Pe (sau dupa) ~a cuiva (sau a ceva) potrivit, intocmai cu cineva sau cu ceva. Pe ~ ce cu cat. 2) Valoare, proportie fireasca a lucrurilor; limita pana la care se poate concepe sau admite ceva; marime normala, rezonabila. ◊ Cu ~ atat cat trebuie; cu socoteala. Peste ~ mai mult decat trebuie; exagerat. A intrece ~a a depasi limita permisa. 3) Unitate conventionala pentru masurare. ◊ Cu aceeasi ~ la fel, in acelasi mod. 4) Cantitatea si natura unitatilor ritmice din textul unui vers; structura metrica a versului. 5) Cea mai mica diviziune care sta la baza organizarii si gruparii duratei sunetelor intr-o piesa muzicala. 6) Actiune (mijloc, procedeu) la care se recurge in vederea realizarii unui anumit scop. ◊ A lua ~i a dispune, a hotari cele necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. masurii] /<lat. mensura

SIMETRIC, -A, simetrici, -ce, adj. 1. (Despre lucruri sau forme) Care prezinta simetrie (1), care se caracterizeaza prin simetrie, ale carui parti sunt asezate cu simetrie; (despre elemente care alcatuiesc un tot) care este asezat intr-o anumita ordine; cu simetrie (1). 2. Spec. (Mat.; despre doua puncte apartinand aceleiasi figuri geometrice sau la doua figuri diferite; p. ext. despre doua figuri geometrice) Care prezinta simetrie (2). ♦ (Substantivat, n. si f.) Dreapta sau punct asezat in simetrie cu alta dreapta sau cu alt punct. ♦ Functie simetrica = functie a mai multor variabile care nu se schimba, orice permutari ar suferi aceste variabile. – Din fr. symetrique.

EGALITATE s.f. 1. Faptul de a fi egal; silarea, egalizarea retribuirii muncii, a trebuintelor si consumului personal al membrilor societatii. ♦ Stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Rezultat constituit dintr-un numar egal de puncte realizat de mai multi participanti la o competitie; situatie in care exista un asemenea rezultat. 2. Principiu potrivit caruia tuturor oamenilor, tuturor statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. 3. Grupare a doua expresii matematice legate prin semnul egal (=). [Cf. fr. egalite, lat. aequalitas].

PIRAMIDA s. f. 1. poliedru avand ca baza un poligon si fetele laterale in forma de triunghi cu acelasi varf. 2. monument funerar antic, de forma unei piramide (1), din blocuri de piatra, in care erau inmormantati faraonii Egiptului. ◊ edificiu arhitectonic asemanator unui asemenea monument. 3. figura de gimnastica in care mai multi sportivi se asaza in randuri suprapuse. 4. ingramadire de materiale, de lucruri etc. in forma de piramida (1). ◊ forma de asezare a armelor pe sol, cu varfurile tevilor sprijinite unele de altele. 5. forma de coroana de pom cu ax principal. ◊ sistem de sustinere a vitei de vie portaltoi, dintr-un stalp inalt din varful caruia pornesc mai multe sarme legate de butuci. 6. formatie anatomica asemanatoare unei piramide (1). ◊ proeminenta osoasa din interiorul cavitatii timpanice. ♦ ~ bulbara = proeminenta a cordoanelor anterioare ale maduvei spinarii, la nivelul bulbului rahihdian; e Malpighi = formatiuni conice din zona medulara a parenchimului renal, prin care se scurge u***a. (< fr. pyramide, lat., gr. pyramis, -idis)

NUCLEU ~e n. 1) Parte interna centrala a unui lucru; sambure; miez; inima. ◊ ~ atomic parte centrala a unui atom incarcata cu sarcina electrica pozitiva si reprezentand masa lui esentiala. ~ul Pamantului parte centrala a Pamantului. 2) biol. Corpus aflat in centrul unei celule animale sau vegetale. 3) chim. Ciclu de atomi caracteristic pentru molecula unui corp, care ramane acelasi la toti derivatii lui. 4) fig. Grup de baza intr-un colectiv, avand idealuri comune. ~ul clasei. /<fr. nucleus, lat. nucleus

RADACINA ~i f. 1) Organ al plantelor superioare, care indeplineste functia de fixare in sol si de absorbire a apei si a substantelor nutritive. ◊ A prinde ~ (sau ~i) a) a da radacina; b) a se stabili intr-un loc pe un timp indelungat; a se statornici. 2) anat. Parte a unui organ animal, prin care acesta este fixat intr-un tesut organic. 3) fig. Temelie a unui lucru. ◊ A curma (sau a starpi, a taia) raul din (sau de la) ~ a inlatura un rau in mod radical. 4) mat. Numar care, ridicat la o anumita putere, da numarul dat; radical. ~ patrata. 5) lingv. Element al unui cuvant dotat cu sens lexical si comun pentru toate cuvintele din aceeasi familie; radical. 6) fig. Locul unde s-a nascut cineva; neamul din care se trage; origine; izvor; obarsie; provenienta. [G.-D. radacinii] /<lat. radicina

CORESPONDENTA s.f. I. 1. Schimb de scrisori (intre doua sau mai multe persoane). ♦ Totalitatea scrisorilor pe care si le-au scris doua persoane. ♦ Continutul unei scrisori. 2. Relatare asupra faptelor petrecute intr-o localitate, intr-o tara etc. facuta de corespondentul unui ziar. II. 1. Raport, legatura intre lucruri, fenomene etc.; concordanta, armonie. 2. (Mat.) Relatie care exista intre perechile formate din elemente apartinand la doua multimi cand acestea sunt reprezentate una pe alta. 3. (Lingv.) Raport constant existent intre doua unitati lingvistice. ◊ Corespondenta timpurilor = concordanta timpurilor. ♦ Paralelism intre fapte din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiasi idiom. [Var. corespondinta s.f. / cf. fr. correspondance, it. corrispondenza].

SISTEM s. n. 1. ansamblu de elemente aflate intr-o relatie structurala, de interdependenta si interactiune reciproca, formand un tot organizat. 2. (anat.) grupare morfologica si functionala unitara de organe sau de structuri. 3. (biol.) ansamblu de elemente aflate in interactiune. ♦ (geol.) succesiune de straturi care corespunde aceleiasi perioade. 4. ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificari. ♦ ~ solar = ansamblu de corpuri ceresti in care intra Soarele, planetele cu satelitii lor (masa atomica, numar de ordine); ~ de ecuatii = grup de mai multe ecuatii cu aceleasi necunoscute; ~ tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel putin in parte, din corpuri solide, folosit in tehnica; ~ de unitati = ansamblu de unitati de masura dintr-un numar restrans de unitati fundamentale; ~ audio = combina muzicala. 5. mod de organizare a unui proces, a unei operatii, activitati etc.; metoda de lucru, fel de a lucra. 6. ~ informational = ansamblu de procedee si mijloace de adunare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor etc.; ~ ul stiintelor = totalitate a disciplinelor stiintifice, ansamblul cunostintelor teoretice ale oamenilor intr-o anumita etapa istorica. 7. (fam.) mijloc ingenios. (< fr. systeme, lat. systema, germ. System)

GARNITURA s. f. 1. accesoriu pentru impodobirea sau completarea unui lucru; podoaba, ornament. 2. adaos de legume, salata etc. care se serveste la friptura. 3. element plastic de etansare intre piesele rigide; ansamblu de piese demontabile care se fixeaza pe piese supuse uzurii prin frecare, pentru a le proteja. 4. ansamblu de obiecte, piese, scule etc. care formeaza un asortiment complet. ◊ totalitatea pieselor de acelasi fel ale unei masini. ◊ echipa (completa). ♦ ~ de tren = ansamblu format din locomotiva si vagoanele unui tren. 5. greementul unui catarg, unei vergi, unei vele. 6. ~ de cromozomi = totalitatea cromozomilor din celulele somatice ale unui individ. 7. (poligr.) ~ de litere = serie de caractere de acelasi fel, dar de corpuri diferite. (< fr. garniture)

CORESPONDENTA s. f. I. 1. schimb de scrisori intre persoane, institutii etc.; totalitatea acestor scrisori. ◊ continutul unei scrisori. 2. relatare asupra faptelor petrecute intr-o localitate, intr-o tara etc. facuta de corespondentul unui ziar. II. 1. raport, legatura intre lucruri, fenomene etc.; afinitate care leaga parti ale unui intreg; concordanta, armonie. 2. (mat.) relatie intre doua multimi, conform careia fiecare element al uneia este pus in legatura cu unul sau mai multe elemente din cealalta. 3. raport constant existent intre doua fenomene de ordin lingvistic din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiasi idiom. ♦ a timpurilor = concordanta timpurilor. (< fr. correspondance)

COMUN, -A I. adj. 1. care apartine mai multora sau tuturor; care intereseaza pe mai multi sau pe toti; obstesc. ◊ (jur.) drept ~ = parte a dreptului cu aplicare generala; substantiv ~ = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel; factor ~ = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume; divizor ~ = numar intreg cu care se impart exact mai multe numere intregi date; multiplu ~ = numar divizibil prin mai multe numere intregi date; numitor ~ = numitor care apartine mai multor fractii. ◊ a face cauza ~a cu cineva = a fi de partea cuiva. 2. obisnuit, normal, frecvent. ◊ loc ~ = idee, lucru stiut de toata lumea; banalitate. 3. mediocru, banal, de rand. II. s. n. ceea ce apartine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ◊ in ~ = laolalta, impreuna. ◊ a iesi din ~ = a se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit. (<fr. commun, lat. communis)

BRIGADA s. f. 1. formatiune (stabila) de lucru format din muncitori, organizata pentru anumite sarcini de productie. ◊ formatiune de politie intr-un anumit scop, cu un anumit profil. ◊ ~ artistica = echipa de artisti amatori care prezinta programe scurte, inspirate din viata colectivului din care fac parte. 2. echipa de specialisti care controleaza si indruma activitatea unei institutii, intreprinderi etc. 3. mare unitate militara din doua sau trei regimente din aceeasi arma, mai mica decat divizia. ◊ mare unitate navala din sase-noua nave mijlocii (distrugatoare, submarine) sau doua-trei nave mici (vedete) ◊ ~azi internationale = mari unitati militare constituite in Spania din voluntari de diferite nationalitati in razboiul din 1936-1939. 4. subunitate silvica din mai multe cantoane (3) si supravegheata de un brigadier (2). (< fr. brigade, rus. brigada)

GARNITURA s.f. 1. Accesoriu care serveste la impodobirea sau la completarea unui lucru; podoaba, ornament. 2. Adaos de legume, salata etc. care se serveste la friptura. 3. Piesa sau ansamblu de piese demontabile care se fixeaza pe piese supuse uzurii prin frecare pentru a le proteja; piesa cu care se etanseaza doua elemente prin care circula un fluid. 4. Grup de obiecte, de unelte etc. asemanatoare care formeaza un asortiment complet. 5. Ansamblu de piese de acelasi gen, folosite intr-un atelier, intr-o exploatare etc. ♦ Totalitatea pieselor de acelasi fel ale unei masini. ◊ Garnitura de litere = serie de caractere de acelasi fel, dar de corpuri diferite. ♦ Ansamblu format din locomotiva si vagoanele unui tren. [< fr. garniture].

ACORD ~uri n. 1) Intelegere intre doua sau mai multe persoane (juridice sau fizice) din care decurg anumite drepturi si indatoriri. ~ international. ~ comercial. 2) Comunitate de vederi asupra unui lucru; consimtamant; intelegere. ◊ De comun ~ in intelegere deplina. A fi (sau a cadea) de ~ a se invoi cu...; a accepta. De ~! ma invoiesc! bine! Munca in ~ munca normata, remunerata in raport cu rezultatele obtinute. 3) Concordanta de numar, gen, caz si persoana intre cuvintele care se afla in anumite raporturi sintactice. 4) Potrivire perfecta a mai multor sunete muzicale (cel putin trei), produse in acelasi timp; armonie. 5) Garnitura de coarde pentru un instrument muzical. /<fr. accord, it. accordo

SUBSTANTA, substante, s. f. 1. Corp (omogen) alcatuit din atomi si din molecule (formate din aceleasi elemente) si care poseda o anumita forma, culoare, miros, gust etc. ◊ Substanta de contrast = substanta chimica utilizata la examenele radiologice, opaca la razele Roentgen. 2. (Anat.; in sintagmele) Substanta alba = parte a sistemului nervos central formata din fibrele celulelor nervoase. Substanta cenusie = parte a sistemului nervos central formata din corpurile celulelor nervoase. 3. Categorie filozofica care desemneaza fie esenta comuna si stabila a tuturor lucrurilor, fie ceea ce exista de sine statator. 4. Parte esentiala, principala, constitutiva a unui lucru. ♦ Fig. Continutul, miezul unui discurs, al unei scrieri etc. ◊ Loc. adv. (Rar) In substanta = pe scurt, in rezumat; in fond. – Din fr. substance.

CONCURS ~uri n. 1) Lupta intre doua sau mai multe persoane (state, organizatii) care urmaresc acelasi avantaj sau acelasi rezultat; intrecere; concurenta; competitie. 2) Examen prin care mai multi candidati concureaza pentru un numar limitat de locuri sau pentru admiterea intr-o institutie de invatamant. 3) Reuniune constand in lupta pentru intaietate in una sau mai multe probe sportive; intrecere sportiva; competitie. 4) rar Sustinere materiala sau morala; ajutor; sprijin; reazem. ◊ ~ de imprejurari ansamblu de imprejurari care influenteaza la un moment dat o serie de lucruri; coincidenta de fapte. /<fr. concurs, lat. concursus

CORESPONDENTA, corespondente, s. f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori intre doua sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate intre doua persoane. ♦ Continutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute intr-o localitate, facuta de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. II. 1. Raport, legatura intre lucruri, fenomene, organe, parti ale unui intreg care se potrivesc intre ele; concordanta, armonie. 2. (Lingv.) Raport constant existent intre doua unitati lingvistice. ◊ Corespondenta timpurilor = raportul de timp dintre predicatul unei propozitii subordonate si predicatul regentei. 3. (Mat.) Relatie intre doua multimi, conform careia fiecare element al unei multimi este pus in legatura cu unul sau mai multe elemente din cealalta multime. 4. (In sintagma) Corespondenta conturilor = schimbul de scrisori, legatura reciproca dintre conturi care reflecta aceeasi operatie economica. [Var.: (inv.) corespondinta s. f.] – Din fr. correspondance.

CONFIGURATIE (‹ fr., lat.) s. f. Infatisare, forma exterioara a unui lucru. ♦ Mod de dispunere si organizare a elementelor si conexiunilor in cadrul unui sistem. C. presupune stabilirea unor invarianti ai raporturilor dintre componentele sistemului. ♦ (CHIM.) Mod de aranjare a liganzilor (substituientilor) in jurul unui element de chiralitate moleculara (carbon asimetric, axa de chiralitate etc.). Pentru stabilirea c. se foloseste fie un etalon simplu de c. definita, fata de care se stabilesc inrudirile configurative, fie un etalon intern (de ex. un atom chiral din aceeasi molecula, pentru care se admite o anumita c., configuratia celorlalti rezultind in raport cu a acestuia). In stabilirea ordinii liganzilor se considera prioritatile dupa numerele atomice descrescatoare ale atomilor direct legati de elementul de chiralitate.

COMUNITATE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau fiinte; posesiune in comun. ◊ (Dr.) C. de bunuri = regim al bunurilor sotilor, in temeiul caruia bunurile dobandite cu titlu oneros in timpul casatoriei apartin, cu exceptiile prevazute de lege, ambilor soti, care au deopotriva, dreptul de a le administra si de a dispune de ele. 2. Grup de oameni cu interese, credinte sau norme de viata comune; totalitatea locuitorilor unei localitati, ai unei tari etc. ◊ C. lingvistica = grup de oameni care comunica intre ei folosind acelasi idiom (limba, dialect, grai). 3. Ansamblu de organisme vegetale si animale intre care se stabilesc relatii de existenta si interactiune.

BLOC¹ s.n. 1. Bucata, masa mare dintr-o materie grea si tare; corp, obiect dintr-o bucata. ♦ Bloc continental = sector al scoartei terestre de mari dimensiuni, inconjurat de depresiuni oceanice sau marine de mare adancime. ♦ (Poligr.) Caracter de litera, inrudit cu caracterul grotesc. 2. Gramada de obiecte, de lucruri etc. care formeaza o masa unica. ◊ In bloc = impreuna, laolalta, global. ♦ (Filat.) Ansamblu de marci postale, neseparate intre ele, desprinse impreuna dintr-o coala. 3. Pachet, mapa de foi de hartie egale prinse impreuna, servind pentru a face insemnari, desene etc. 4. Piesa metalica turnata, care cuprinde cilindrii unui motor. 5. (Ferov.) Mecanism care permite manevrarea acelor din cabina acarului sau din statie. ◊ Bloc sistem = dispozitiv de semnalizare folosit pentru a evita orice ciocnire intre trenuri care circula sau manevreaza pe aceeasi linie. 6. Grup de voleibalisti care sar la fileu pentru a impiedica pe adversari sa inscrie un punct dintr-o lovitura de atac. [< fr. bloc, cf. (3) bloc-notes, (4) bloc-moteur].

PLAN s.n. 1. Suprafata neteda, plana, fara ridicaturi. ♦ Suprafata care contine toate dreptele care trec printr-un punct fix si intersecteaza o dreapta. ♦ (Anat.) Suprafata care sectioneaza imaginar corpul omenesc sub o anumita incidenta. 2. Desen tehnic care reprezinta grafic o suprafata de teren, o constructie, o masina etc. 3. Parte a unei suprafete in raport cu departarea de ochiul observatorului si cu reprezentarea ei intr-o pictura, intr-un tablou etc. ♦ (Cinem.) Fiecare serie de instantanee dintr-un film, privind aceeasi actiune sau acelasi subiect, luate sub acelasi unghi de vedere si intr-un cadru constant. ♦ Mod de incadrare a subiectului filmat ori a diverselor sale elemente sub aspect dimensional. 4. Suprafata de sustinere in aer a unei aeronave; (p. ext.) aripa. 5. Fel cum sunt asezate, dispuse partile unei opere stiintifice, literare etc. in momentul cand au fost coordonate intre ele; proiect, alcatuire; (p. ext) proiect pentru o actiune care urmeaza sa fie indeplinita. 6. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzand o suita ordonata de operatii destinate sa duca la atingerea unui scop; program de lucru. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. plan, cf. lat. planum].

BON (‹ fr.) s. n. Document (cu valabilitate limitata in timp) care confera detinatorului sau dreptul de aprimi ceva sau de a beneficia de ceva; nota de plata pe baza careia se achita marfuri sau servicii ♦ B. de lucru = document pe baza caruia se executa o lucrare si care serveste la evidenta muncii prestate, precum si la calculul platii cuvenite pentru ea. ♦ Bonuri de tezaur = titluri de imprumut (purtatoare de dobinda) emise de ministerul finantelor sau de tezaur pentru a obtine fonduri de la cetateni sau de la banci, in vederea acoperirii unor goluri bugetare. ♦ Bonuri de casa = titluri emise mai ales de intreprinderi sau de banci pentru procurarea de fonduri pe termen scurt. Dupa natura emisiunii, publice sau private, exista b. la purtator sau la ordin. B. de c. au acelasi regim fiscal ca al obligatiunilor. ♦ B. de subscriptie = titluri atasate obligatiunilor, conferind dreptul subscrierii acelei obligatiuni unei actiuni. Conditiile de subscriere sint stabilite de la inceput. Daca bonul este separat de obligatiune face obiectul unei cotatii separate.

ECHILIBRU, echilibre, s. n. 1. Situatie a unui corp asupra caruia se exercita forte care nu-i schimba starea de miscare sau de repaus; stare stationara a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de doua procese opuse care se desfasoara cu aceeasi intensitate. ◊ Expr. A-si pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cadea, de a se prabusi. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forte de a nu schimba starea de miscare sau de repaus a unui corp rigid asupra caruia se exercita. ♦ Fig. Stare de liniste, armonie, de stabilitate launtrica. 3. Stare a unei balante economice in care partile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget in care veniturile acopera cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanta intre elementele interdependente si toate variabilele activitatii economice si sociale. 4. Fig. Proportie justa, raport just intre doua lucruri opuse; stare de armonie care rezulta din aceasta. – Din fr. equilibre, lat. aequilibrium.

VALOARE s. f. 1. insusire a unor obiecte, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuintelor sociale si idealurilor generate de acestea; suma calitatilor care dau pret unui obiect, unei fiinte, unui fenomen etc.; insemnatate, pret, merit. ♦ judecata de ~ = judecata care enunta o apreciere; a pune in ~ = a demonstra calitatile esentiale ale unei fiinte, ale unui lucru etc.; a valorifica. ◊ (concr.) ceea ce este important, valoros; om care intruneste calitati deosebite. 2. eficiacitate, putere. 3. atribut al produselor-marfa, respectiv al bunurilor care sunt produs al muncii, satisfac o anumita trebuinta sau sunt destinate schimbului, reprezentand munca sociala necesara pentru producerea lor. ◊ (ec.) a marfii = munca materializata in marfa, exprimand raporturi sociale intre oameni. 4. marime in bani reprezentand echivalentul pretului unei marfi, al unui cec, al unei actiuni etc. ◊ inscris (cec, cambie, obligatiune) reprezentand un drept in bani. ◊ rentabilitate, productivitate. 5. marime matematica asociata unei marimi fizice, dupa un anumit procedeu, care permite compararea marimii cu altele de aceeasi natura. 6. durata unei note muzicale sau a unei pauze. 7. sens sau nuanta de sens a unui cuvant. 8. (pict.) intensitate a unei culori. (< fr. valeur, lat. valor)