MONEDA, monede, s. f. Ban de metal (rar de hartie) care are sau a avut curs legal pe teritoriul unui stat; p. gener. ban de metal (de valoare mica); maruntis. ◊ Expr. A bate (sau a taia, a face) moneda = a emite bani de metal. A bate moneda (din sau cu ceva) = a insista, a face caz (de ceva). A plati (cuiva) cu aceeasi moneda = a raspunde (cuiva) printr-o comportare similara. (Fam.) Asta e moneda platita, se spune despre o intamplare neplacuta survenita in viata cuiva ca o pedeapsa pentru fapta sau faptele rele facute; fapta si rasplata. [Pl. si: monezi. – Var.: moneta s. f.] – Din ngr. monedha.

PAR PARI REFERTUR (lat.) se plateste cu aceeasi moneda – Enunt similar legii mozaice a talionului.

moneda ~ e f. 1) Semn banesc de metal (mai rar de hartie) admis si utilizat intr-o tara. 2) Ban marunt de metal; maruntis. ~ de argint. ◊ A bate ~e a emite bani de metal. A plati cu aceeasi ~ a raspunde cu o comportare similara. [G.-D. monedei] /<ngr. monedha, it. moneta

moneda s. f. 1. ban care are curs legal intr-un stat. ♦ hartie ~ = bani de hartie. 2. ban de metal. ♦ a bate ~ = a emite bani de metal; (fig.) a plati (cuiva) cu aceeasi ~ = a se comporta fata de cineva la fel cum s-a comportat si el intr-o situatie asemanatoare. (< ngr. moneda)

mardi (mardesc, mardit), vb. – A bate, a chelfani. Tig. mar-, participiul mardo „a lovi” (Bogrea, Dacor., I, 280; Graur 168; Juilland 167). Cuvint de argou, ca si der. mardeala, s. f. (bataie); mardeias, s. m. (bataus). Din acelasi participiu provine tig. mardo, pl. marde „caldarusa”, de unde argoticul mardei, s. m. pl. (bani) cu sing. reconstituit mardeu, s. m. (moneda de un leu).

carboava (carboave), s. f. – 1. Rubla ruseasca de argint. – 2. (Inv.) moneda rom. de 5 lei, cu efigia regelui Carol I. Rus. karbovec (Cihac, II, 40; DAR). Sensul 2, care apare la Caragiale, pare ironic. Din rus. karbovanec, dubletul carboanta, s. f. cu acelasi sens.

fisic (fisicuri), s. n. – 1. (Inv.) Cartus. – 2. (Inv.) Racheta, artificii. – 3. Teanc de monede infasurate in pinza sau hirtie. – 4. Cornet. – Mr. fuseche, megl. fisec. Tc. fisek (Seineanu, II, 172; Meyer 111; Lokotsch 601), cf. ngr. φυσέϰι, alb. fusek, bg., sb. fisek. Fisag, s. n. (Trans., sul), din mag. fisek, provine din aceeasi sursa.

AS, asi, s. m. 1. moneda romana de arama sau de bronz, folosita ca unitate monetara. 2. Carte de joc marcata cu un singur punct sau semn si care de obicei este considerata ca avand cea mai mare valoare fata de cartile de aceeasi culoare; birlic. 3. Fig. Persoana care se distinge in mod cu totul deosebit intr-un domeniu oarecare prin pricepere sau indemanare. – Din fr. as, it. asso.