REVANSA, revanse, s. f. Actiune prin care cineva se revanseaza; razbunare pentru un rau suferit de cineva sau rasplata pentru un serviciu facut. ◊ Spirit de revansa = dorinta de razbunare; revansism. ♦ (Sport) Partida prin care un jucator sau o echipa invinsa anterior incearca sa obtina victoria in fata aceluiasi adversar. – Din fr. revanche.

RECONVENTIONAL, -A adj. (Jur.) Cerere reconventionala = cerere prin care un parat cere reclamantului acelasi lucru cerut lui de reclamant in fata aceleiasi instante; reconventiune. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. reconventionnel].

RECONVENTIONAL, -A adj. (jur.) cerere ~a = cerere prin care un parat cere reclamantului acelasi lucru cerut lui din reclamant in fata aceleiasi instante; reconventiune. (< fr. reconventionnel)

IZOBATA, izobate, s. f. (Geogr.) Linie care uneste, pe o harta, punctele cu aceeasi adancime fata de o suprafata de referinta (lac, mare, ocean). – Din fr. isobathe.

IZOBATA ~e f. Linie pe harta globului pamantesc, care uneste punctele cu aceeasi adancime fata de o suprafata de reper. /<fr. isobathe

CLASA s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)

COEDUCATIE s. f. educatie in comun a baietilor si fetelor in aceeasi scoala si clasa. (< fr. coeducation)

H******N s. n. 1. (geol.) succesiune de straturi care se inclina in acelasi sens si cu acelasi unghi fata de orizontala. 2. (despre flori) autogam. (< lat. h********s)

IZANOMALA s. f. linie care uneste punctele cu aceeasi abatere fata de valoarea normala a unui fenomen meteorologic. (< fr. isanomale)

RADICAL, -A I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de baza; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindeca complet. 2. care preconizeaza reforme mari, actiuni hotaratoare. ◊ (despre oameni sau grupari politice; (si s. m.) care preconizeaza o serie de reforme in activitatea sociala. 3. care cuprinde radacina cuvantului. II. s. m. 1. (mat.) numar care, ridicat la o putere, da numarul dat; radacina. ◊ simbol matematic care arata operatia de extragere de radacina. ◊ axa ~a = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spatiu avand aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, in mod obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si contine sensul lexical al cuvantului; radacina. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)

JERBA, jerbe, s. f. 1. Buchet mare de flori, asezate in asa fel incat sa aiba fata orientata in aceeasi parte. 2. (Fiz.; in sintagma) Jerba nucleara = fascicul de urme ale particulelor provenite din dezintegrarea unui nucleu atomic in nenumarate fragmente, ca urmare a ciocnirii sale de o particula cosmica cu energia foarte mare. – Din fr. gerbe.

JERBA s.f. Buchet de flori asezat in asa fel incat toate sa aiba fata orientata in aceeasi parte. ◊ Jerba nucleara = fascicul de traiectorii ale particulelor cu sarcina electrica provenite din dezintegrarea unui nucleu atomic. [< fr. gerbe].

JERBA s. f. 1. buchet de flori asezat in asa fel incat toate sa aiba fata orientata in aceeasi parte. 2. coloana de apa produsa de caderea unui proiectil. 3. fascicul de mai multe torpile lansate aproape simultan asupra aceleiasi tinte. ♦ ~ nucleara = fascicul de traiectorii ale particulelor emise de un nucleu radioactiv. 4. ansamblu de fantani arteziene al caror jet da impreuna imaginea unei jerbe (1). (< fr. gerbe)

RANG s. n. 1. loc ocupat de cineva sau de ceva intr-o ierarhie. ◊ treapta, situatie sociala. ◊ locul ocupat in ierarhia unui pachet de carti de joc de catre fiecare grupa a cate patru carti cu aceeasi cifra sau fata (asi, valeti, decari etc.). 2. categorie a navelor militare potrivit marimii sau armamentului lor. 3. (mat.) numar natural care indica pozitia unui termen intr-un sir. ♦ (lingv.) ~ de frecventa = loc ocupat de un cuvant, fonem etc. in ordinea frecventei, organizata descendent. (< fr. rang)

AS, asi, s. m. 1. Moneda romana de arama sau de bronz, folosita ca unitate monetara. 2. Carte de joc marcata cu un singur punct sau semn si care de obicei este considerata ca avand cea mai mare valoare fata de cartile de aceeasi culoare; birlic. 3. Fig. Persoana care se distinge in mod cu totul deosebit intr-un domeniu oarecare prin pricepere sau indemanare. – Din fr. as, it. asso.

RAR, -A, rari, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care, intr-un sir de lucruri sau de fiinte de acelasi fel, se afla fata de celelalte la o distanta mai mare decat cea obisnuita. 2. (Despre un intreg) Care are elementele componente mai departate unele de altele decat de obicei. Panza rara. 3. (Adesea adverbial) Care se petrece, se efectueaza sau se succeda la intervale mai departate sau intr-un timp mai lung decat cel obisnuit; care se desfasoara intr-un ritm lent. 4. (Adesea adverbial) Care este putin numeros, care se gaseste numai in putine locuri sau apare la intervale mai departate. ♦ Neobisnuit, exceptional. 5. Distins, ales, scump, pretios (prin faptul ca nu se intalneste prea des), superior (ca merit sau ca valoare). ◊ Piatra rara = piatra pretioasa. II. S. f. (Reg.) Un fel de mreaja de pescuit, cu o impletitura rara (I 2). – Lat. rarus.

PERINITA ~e f. mai ales art. 1) Dans popular executat in cerc intr-un tempo vioi, in care o fata iese in centru, tinand in mana o batista, isi alege un baiat cu care ingenuncheaza pe aceasta batista si il saruta, urmand ca baiatul sa-si aleaga alta fata si sa repete aceleasi actiuni. 2) Melodie dupa care se executa acest dans. /<sb. perina + suf. ~ita

MONEDA s. f. 1. ban care are curs legal intr-un stat. ♦ hartie ~ = bani de hartie. 2. ban de metal. ♦ a bate ~ = a emite bani de metal; (fig.) a plati (cuiva) cu aceeasi ~ = a se comporta fata de cineva la fel cum s-a comportat si el intr-o situatie asemanatoare. (< ngr. moneda)

SUPRAOM, supraoameni, s. m. Om inzestrat cu calitati exceptionale, care realizeaza lucruri ce par mai presus de puterile omenesti. ♦ Tip de om superior, care, in conceptia lui Fr. Nietzsche, ar trebui sa apara si sa se afle fata de omul actual in acelasi raport in care se afla omul actual fata de maimuta. – Supra- + om (dupa germ. Ubermensch, fr. surhomme).

COLOCATAR ~a (~i, ~e) m. si f. Fiecare din persoanele care locuiesc in acelasi spatiu locativ, fara a face parte din aceeasi familie, in raport unul fata de celalalt. /<fr. coloca-taire

CONCETATEAN ~eana (~eni,~ene) m. si f. Fiecare dintre doi sau mai multi cetateni ai aceluiasi stat in raport unul fata de celalalt. /con- + cetatean

CONVIV ~i m. livr. Fiecare dintre persoanele care stau la aceeasi masa in raport una fata de alta; comesean. /<fr. convive, lat. conviva

CORELIGIONAR ~a (~i, ~e) m. si f. Fiecare dintre adeptii aceleiasi religii in raport unul fata de altul. [Sil. -gi-o-] /<fr. coreligionnaire

HIDROIZOBATA s. f. curba care uneste punctele de aceeasi adancime ale nivelului hidrostatic fata de suprafata terenului. (< fr. hydroisobathe)

PERNITA, pernite, s. f. I. 1. Diminutiv al lui perna (1); pernuta (1), pernioara, pernisoara; spec. puisor. 2. (Urmat adesea de determinarea „de ace”) Saculet de diferite forme, umplut cu calti, vata, nisip etc., in care se infig, pentru a fi pastrate, ace si bolduri; pernuta (2). ♦ Piesa confectionata din vata de croitorie, care se aplica la umerii unor obiecte de imbracaminte (sacouri, paltoane, taioare) pentru a da imbracamintei respective forma corespunzatoare umarului. ♦ Mica perna (1) confectionata din tesatura de lana sau de bumbac, cusuta cu sarma subtire de cupru, montata in cutia de osie inferioara a vehiculelor de cale ferata si folosita la ungerea fusului osiilor. II. (In forma perinita) Dans popular in care un baiat iese in centrul horei, isi alege din hora o fata cu care ingenuncheaza (pe o perna sau o batista) si o saruta, fata urmand sa faca in continuare acelasi lucru cu alt baiat; melodie dupa care se executa acest dans. [Var.: perinita s. f.] – Perna + suf. -ita.

TRAP s. n., interj. 1. S. n. Mers in fuga al calului, cu viteza mijlocie (intre pas si galop), animalul pasind in acelasi timp cu un picior din fata si cu piciorul de dinapoi opus acestuia. ♦ Zgomot facut de un cal care merge in acest fel. 2. Interj. Cuvant care imita zgomotul facut de mersul in fuga al cailor sau, p. ext., de mersul grabit al unui om. – Din germ. Trab.

CONSATEAN ~eana (~eni, ~ene) m. si f. Fiecare dintre doua sau mai multe persoane care locuiesc sau sunt originare din acelasi sat considerate in raport una fata de alta. /con- + satean

FRATICA m. fam. (cuvant de adresare ce exprima simpatie si atitudine prieteneasca fata de o persoana de cam aceeasi varsta). /frate + suf. ~ica

OMOLOG² ~gi m. Fiecare dintre persoanele cu functii oficiale de acelasi rang, privite in raport una fata de alta (in alt stat sau in alta institutie). /<fr. h*******e

OMONIM¹ ~i m. Fiecare dintre persoanele care poarta acelasi nume, privite in raport una fata de alta; tiz. /<fr. h******e

SIMEDIANA s.f. Dreapta care trece printr-un varf al unui triunghi si este simetrica medianei fata de bisectoarea interioara dusa din acelasi varf. [Pron. -di-a-. / < fr. symediane].

DUBLU², -A I. adj. 1. care este de doua ori mai mare; indoit. 2. din doua obiecte identice sau de aceeasi natura. ◊ (s. m.) ~ baieti (sau fete) = partida de tenis sau de tenis de masa la care participa cate doi jucatori de fiecare parte a plasei. 3. minge ~a = miscare neregulamentara la volei, handbal, tenis, constand in atingerea mingii de catre jucator de doua ori in momentul primirii sau in lasarea acesteia sa atinga de doua ori la rand terenul sau masa de joc. II. s. n. motiv din literatura universala care utilizeaza doua personaje identice sau foarte asemanatoare, spre a sugera complexitatea realitatii. (< fr. double)

SIMEDIANA s. f. dreapta care trece printr-un varf al unui triunghi si este simetrica medianei fata de bisectoarea interioara dusa din acelasi varf. (< fr. symediane)

ECARTAMENT, ecartamente, s. n. Distanta dintre urmele lasate pe teren de rotile aceleiasi osii ale unui vehicul; distanta dintre fetele interioare ale celor doua sine de cale ferata. – Din fr. ecartement.

FIDEISM s. n. Conceptie care da prioritate credintei religioase fata de stiinta ori le pune pe acelasi plan. – Din fr. fideisme.

LITISPENDENTA, litispendente, s. f. (Jur.) Situatie in care acelasi litigiu a fost supus spre solutionare in fata a doua organe de jurisdictie de acelasi grad. – Din fr. litispendance.

ALT alta (alti, alte) adj. Care nu este acelasi (lucru sau fiinta) cu cel de fata sau cu cel despre care este vorba. ◊ Pe de alta parte, din ~ punct de vedere, cu alte cuvinte altfel zis. Cate alte multe. /<lat. alt[e]rum

DISTAR s.n. Lentila negativa (divergenta) gravata in dioptrii, care se aplica in acelasi mod ca un filtru colorat in fata obiectivului de fotografiat pentru a permite cuprinderea unei deschideri unghiulare mai mari. [< germ. Distar].

DUBLU, -A adj. 1. Care este de doua ori mai mare; indoit. 2. Format din doua obiecte identice sau de aceeasi natura. ♦ (s.m.) Dublu baieti (sau fete) = partida de tenis sau de tenis de masa la care participa cate doi jucatori de fiecare parte a plasei. 3. Minge dubla = miscare nereglementara la volei, handbal, tenis sau tenis de masa, constand in atingerea mingii de catre jucator de doua ori in momentul primirii sau in lasarea acesteia sa atinga de doua ori la rand terenul sau masa de joc. [< fr. double].

FIDEISM s.n. 1. Conceptie filozofica irationalista care da credintei prioritate fata de stiinta sau pune credinta pe acelasi plan cu stiinta. 2. Conceptie irationalista, dezavuata de biserica, potrivit careia credinta ar depinde mai ales de sentiment, putand ajunge singura la adevaruri superioare, inaccesibile ratiunii. [Pron. -de-ism. / < fr. fideisme, cf. lat. fides – credinta].

PIRAMIDA s.f. 1. Monument funerar antic construit din blocuri mari de piatra, care avea patru fete triunghiulare si in care erau inmormantati faraonii Egiptului. 2. Poliedru care are ca baza un poligon si fetele laterale in forma de triunghi cu acelasi varf. 3. Figura de gimnastica in care mai multe persoane se asaza in randuri suprapuse in forma unei piramide (2). 4. Forma de coroana de pom cu ax principal. 5. Sistem de sustinere a vitei de vie portaltoi, alcatuit dintr-un stalp inalt din varful caruia pornesc mai multe sarme legate de butuci. 6. Formatie anatomica asemanatoare unei piramide (2). ♦ Proeminenta osoasa din interiorul cavitatii timpanice. ◊ Piramide Malpighi = elemente conice care formeaza substanta medulara a rinichiului. [Pl. -ide, -izi. / < fr. pyramide, it. piramide, cf. lat., gr. pyramis].

DISTAR s. n. lentila negativa (divergenta) gravata in dioptrii, care se aplica in acelasi mod ca un filtru colorat in fata obiectivului de fotografiat pentru a permite cuprinderea unei deschideri unghiulare mai mari. (< germ. Distar)

FIDEISM s. n. 1. orientare a unor conceptii filozofice care acorda credintei prioritate fata de stiinta, sau le pun pe acelasi plan. 2. (in catolicism) conceptie potrivit careia credinta ar depinde mai ales de sentiment, putand ajunge singura la adevaruri superioare, inaccesibile ratiunii. (< fr. fideisme)

PIRAMIDA s. f. 1. poliedru avand ca baza un poligon si fetele laterale in forma de triunghi cu acelasi varf. 2. monument funerar antic, de forma unei piramide (1), din blocuri de piatra, in care erau inmormantati faraonii Egiptului. ◊ edificiu arhitectonic asemanator unui asemenea monument. 3. figura de gimnastica in care mai multi sportivi se asaza in randuri suprapuse. 4. ingramadire de materiale, de lucruri etc. in forma de piramida (1). ◊ forma de asezare a armelor pe sol, cu varfurile tevilor sprijinite unele de altele. 5. forma de coroana de pom cu ax principal. ◊ sistem de sustinere a vitei de vie portaltoi, dintr-un stalp inalt din varful caruia pornesc mai multe sarme legate de butuci. 6. formatie anatomica asemanatoare unei piramide (1). ◊ proeminenta osoasa din interiorul cavitatii timpanice. ♦ ~ bulbara = proeminenta a cordoanelor anterioare ale maduvei spinarii, la nivelul bulbului rahihdian; e Malpighi = formatiuni conice din zona medulara a parenchimului renal, prin care se scurge u***a. (< fr. pyramide, lat., gr. pyramis, -idis)

RASA s. f. 1. grup biologic de oameni care s-a format din cele mai vechi timpuri, prin adaptarea indelungata la mediul cosmogeografic si la conditiile istorice de viata economico-sociale, avand drept caractere distinctive culoarea pielii, a parului, trasaturile fetei etc. 2. varietate de animale dintr-o aceeasi specie, cu caractere distinctive; soi. (< fr. race, germ. Rasse)

RECONQUISTA [rekonkista], denumirea perioadei, din istoria Pen. Iberice, cuprinsa intre sec. 8 si 15, dominata de lupta pentru eliberarea terit. ocupate de arabi si de berberi. O importanta cruciala in timpul R. a avut-o lupta din 16 iul. 1212 de langa Las Navas de Tolosa in care fortele crestinilor, comandate de regele Alfons VIII al Castiliei, au infrant armata maura a Almohazilor. Cu toate ca incepand de la mijlocul sec. 13 crestinii eliberasera cea mai mare parte a Pen. Iberice, R. a luat sfarsit abia in 1492, o data cu cucerirea Granadei (asediata din 1481). In timpul R. s-au format regatele Leon, Aragon, Navarra, Castilia si Portugalia. Perioada R. a avut un rol important in dezvoltarea economica si politica a statelor iberice, accelerand formarea statelor unitare Spania si Portugalia; in acelasi timp a contribuit la cresterea devotamentului fata de Regalitate si Biserica; spre sfarsitul ei se instituie Inchizitia.

OMOLOG, -OAGA adj. 1. (Despre lucruri) Care corespund anumitor reguli, unei legi determinate. 2. (Despre laturi sau fete in figuri omotetice) Care sunt paralele, de acelasi sens sau de sens contrar. 3. (Despre substante organice) Care au functiuni si structuri analoage. 4. (Biol.; despre unele organe) Cu structura asemanatoare (si origine comuna), dar cu forma si functiuni diferite. // s.m. Cel care indeplineste aceeasi functiune sau are o ocupatie identica cu altcineva. [< fr. h*******e, cf. gr. h*******s – in armonie].

coromisla (coromasle), s. f. – 1. Cobilita cu care se duc doua galeti in acelasi timp. – 2. La caruta, orcic. – 3. Constelatia Casiopea. – 4. (Trans.) fata vioaie si dezinvolta. Origine incerta. Pare der. de la rus., rut. koromyslo (Cihac, II, 73); cuvintul nu este insa sl., apare numai in aceste doua limbi, si dupa Berneker 573 ar putea proveni din rom. curmezis „de-a latul, piezis”, ipoteza care de asemenea pare improbabila. Sensul 4 pare a indica o contaminare a lui coropisnita „insecta daunatoare” cu salamizdra „salamandra”; semantismul nu este insa clar pentru celelalte acceptii.

BISERICA, biserici, s. f. 1. Cladire destinata celebrarii unui cult crestin. ◊ Expr. A lua calea bisericii = a deveni evlavios, pios. A (nu) fi usa de biserica = a (nu) respecta morala religioasa, a (nu)-si ingadui abateri de la morala religioasa, a (nu) duce o viata pioasa; p. ext. a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la biserica = a nu da importanta convenientelor sociale; a nu se sfii sa spuna cuiva in fata lucruri neplacute. 2. Institutia crestinismului in ansamblu. 3. Comunitate religioasa de acelasi cult. Biserica ortodoxa. – Lat. basilica.

ODA, ode, s. f. Specie a poeziei lirice (formata din strofe cu aceeasi forma si cu aceeasi structura metrica), in care se exprima elogiul, entuziasmul sau admiratia fata de persoane, de fapte eroice, idealuri etc. ♦ (In antichitate) Poezie sau poem (cu subiect eroic) cantate sau recitate cu acompaniament de lira. ♦ Compozitie muzicala cu caracter eroic, solemn. – Din fr. ode.

RARI, raresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de acelasi fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar fata de celalalt (in timp sau in spatiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai putini la numar. 2. Refl. si tranz. A fi, a deveni sau a face sa fie, sa devina mai putin des sau mai putin compact. 3. Tranz. A incetini ritmul unor actiuni. ◊ Expr. A (o) mai rari cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decat de obicei, a incetini ritmul unei activitati, a o lasa mai domol. A (o) mai rari de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar.

ROSTI, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunta sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunta, a-si spune parerea autorizata. ♦ Tranz. A comunica o dispozitie, un ordin, o sentinta. ♦ A se preocupa de ceva; a pregati. 4. Intranz. A infasura pe sulul din fata al razboiului de tesut portiunea de panza tesuta, desfasurand in acelasi timp o portiune corespunzatoare de urzeala de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua tesutul de cate ori rostul se micsoreaza. – Din rost.

OARZAN, -A, oarzeni, -e, adj. (Reg.) 1. Care se coace mai de timpuriu decat alt fruct din aceeasi specie; varatic. 2. (In expr.) A-i spune cuiva oarzan (in fata) = a-i spune cuiva de-a dreptul, fara ocoluri.

CONTEMPORAN, -A, contemporani, -e, adj. 1. Care exista, traieste, se petrece in zilele noastre, care se raporteaza la prezent, la epoca de fata; actual. 2. (Despre oameni; adesea substantivizat) Care traieste sau a trait in acelasi timp cu..., pe vremea... [Var.: contimporan, -a adj.] – Din fr. contemporain, lat. contemporaneus.

ANFILADA s. f. dispunere pe aceeasi dreapta a unor elemente arhitectonice de acelasi fel. ♦ (mil.) tragere de ~ = tragere in tinte insirate perpendicular sau oblic fata de frontul de tragere. (< fr. enfilade)

ALT, ALTA, alti, alte, adj. (Arata ca fiinta sau lucrul al carui nume il determina nu este aceeasi sau acelasi cu fiinta sau lucrul despre care a fost vorba, care este de fata sau este cel obisnuit) Alt om. Alt obiect. ◊ Expr. (Pop.) Cate alte = multe. [Gen.-dat. sg.: altui, altei, gen.-dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum].

ALT, ALTA, alti, alte, adj. (Arata ca fiinta sau lucrul al carui nume il determina nu este aceeasi sau acelasi cu fiinta sau lucrul despre care a fost vorba, care este de fata sau este cel obisnuit) Alt om. Alt obiect. ◊ Expr. (Pop.) Cate alte = multe. ♦ Un nou..., altfel de... [Gen.-dat. sg.: altui, altei, gen.-dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum].

SIMETRIE ~i f. 1) mat. Proprietate a unor puncte de a se afla la aceeasi distanta de un punct, de o dreapta sau de un plan. 2) Aranjare proportionala fata de un centru; distribuire egala. [G.-D. simetriei; Sil. -me-tri-] /<lat. symmetria, fr. symetrie, it. simmetria

ALTUL ~ta (~tii, ~tele) pron. nehot. (tine locul unui nume de fiinta sau de lucru care nu este aceeasi sau acelasi cu fiinta sau cu lucrul despre care s-a vorbit sau care este de fata). ◊ Unul ca ~ la fel; deopotriva. Pana una ~ta deocamdata. Nici unul, nici ~ nimeni. /<lat. alter

VARIANTA s.f. 1. Aspect particular, diferit fata de o forma socotita ca baza sau tipica a unui lucru, a unei actiuni etc. ♦ Drum diferit de cel obisnuit, dar care vizeaza acelasi obiectiv. 2. (Lingv.) Forma a unui cuvant diferita din punct de vedere fonetic sau ortografic fata de forma lui obisnuita sau etimologica. [Pron. -ri-an-. / < fr. variante].

COPULATIV, -A adj. 1. (Despre conjunctii) Care uneste parti de propozitii sau propozitii de acelasi fel. ◊ Verb copulativ = verb auxiliar care leaga subiectul de numele predicativ; propozitie copulativa = propozitie coordonata care exprima asocierea fata de coordonata ei. 2. (Log.; despre judecati afirmative) Care are mai multe subiecte unite de acelasi predicat. [Cf. lat. copulativus, fr. copulatif].

VARIANTA s. f. 1. aspect particular, diferit fata de o forma socotita ca baza sau tipica a unui lucru, a unei lucrari, actiuni. 2. forma a unui element lingvistic diferita din punct de vedere fonetic sau ortografic fata de forma lui obisnuita sau etimologica. 3. drum (canal) care ocoleste traseul principal, ajungand in acelasi punct final. 4. (biol.) individ, populatie care difera de tip prin unul sau mai multe caractere. 5. (stat.) una din formele sub care s-a inregistrat variabila (II, 3) in cadrul activitatii cercetate. (< fr. variante)

CONFIGURATIE (‹ fr., lat.) s. f. Infatisare, forma exterioara a unui lucru. ♦ Mod de dispunere si organizare a elementelor si conexiunilor in cadrul unui sistem. C. presupune stabilirea unor invarianti ai raporturilor dintre componentele sistemului. ♦ (CHIM.) Mod de aranjare a liganzilor (substituientilor) in jurul unui element de chiralitate moleculara (carbon asimetric, axa de chiralitate etc.). Pentru stabilirea c. se foloseste fie un etalon simplu de c. definita, fata de care se stabilesc inrudirile configurative, fie un etalon intern (de ex. un atom chiral din aceeasi molecula, pentru care se admite o anumita c., configuratia celorlalti rezultind in raport cu a acestuia). In stabilirea ordinii liganzilor se considera prioritatile dupa numerele atomice descrescatoare ale atomilor direct legati de elementul de chiralitate.

IAPET (IAPETOS) 1. (In mitologia greaca) Titan din prima generatie, fiul Geei si al lui Uranus. Tatal lui Atlas, Prometeu, Epimeteu. Ridicandu-se impotriva lui Zeus, a fost aruncat, impreuna cu ceilalti titani, in Tartar. Considerat adesea primul stramos al neamului omenesc. 2. Satelit al planetei Saturn, descoperit (1671) de J.D. Cassini. Al saisprezecelea in ordinea distantei fata de planeta (3.560.000 km); al doilea ca marime (diametru c. 1.460 km). Perioada de rotatie: 79,33 zile. Are indreptata aceeasi emisfera catre Saturn.

SUB¹- Element de compunere care indica pozitia inferioara a unui obiect fata de altul sau o cantitate, o intensitate, o calitate, o ierarhie inferioara in raport cu alta de acelasi tip, si care serveste la formarea unor substantive, adjective si verbe. – Din fr. sub-, lat. sub.

DUPLEX s.n. 1. Sistem de telegrafie in care pe aceeasi linie se pot face in acelasi moment mai multe transmisiuni. 2. Masina de imprimat cu role, care imprima in mai multe culori pe ambele fete ale unei tesaturi. 3. Hartie sau carton format din doua straturi de pasta lipite prin presare in stare umeda. ♦ (Poligr.) Procedeu de reproducere in doua culori a ilustratiilor monocrome in semitonuri. 4. Procedeu duplex = procedeu complex pentru elaborarea otelurilor superioare constand din combinarea a doua procedee siderurgice. 5. Apartament duplex = apartament construit pe doua niveluri. 6. Parbriz lamelar fabricat din doua placi de sticla speciala, unite la cald sub presiune dupa ce s-a introdus intre ele o folie de polivinil. 7. (Genet.) Organism care are doua gene dominante pentru acelasi caracter. [Pl. -xuri. / < fr., lat. duplex].

DUPLEX s. n. 1. sistem de telegrafie in care pe aceeasi linie se pot face in acelasi moment mai multe transmisiuni. 2. masina de imprimat cu role, care imprima in mai multe culori pe ambele fete ale unei tesaturi. 3. hartie, carton din doua straturi de pasta lipite prin presare. ◊ (poligr.) procedeu de reproducere in doua culori a ilustratiilor monocrome in semitonuri. 4. procedeu ~ = procedeu complex pentru elaborarea otelurilor superioare, prin combinarea a doua procedee siderurgice. 5. apartament (de lux) pe doua nivele. 6. parbriz lamelar din doua placi de sticla speciala, unite la cald sub presiune, dupa ce s-a introdus intre ele o folie pe polivinil. 7. (biol.) organism care are doua gene dominante pentru acelasi caracter. (< fr., lat. duplex, /5/ amer. duplex)

REDUNDANTA s. f. 1. surplus de informatie menit sa asigure exactitatea transmiterii unui mesaj. ◊ (inform.) excedent de semnale pentru transmiterea fidela a unei cantitati de informatie. 2. supraabundenta inutila de expresii, cuvinte sau imagini in formularea unei idei. 3. (tehn.) introducere de dispozitive suplimentare fata de cel de baza, care sa asigure functionarea unui sistem in cazul cand primul sau altul dintre dispozitivele cu aceeasi functie a iesit intamplator din uz. (< engl. redundancy, fr. redondance)

FALT ~uri n. 1) Unire a foilor de tabla prin indoirea marginilor alaturate. 2) Taietura facuta pe marginea unei piese (scandura, tigla etc.) pentru a o putea uni cu o alta piesa (de acelasi fel). 3) Cutit folosit in tabacarie cu care se uniformizeaza grosimea pielii. 4) Cleste de forma speciala folosit la tragerea pe calapod a fetelor incaltamintei. /<germ. Falz[eisem]

DISJUNCTIV, -A adj. Care desparte, separa; care deosebeste; (gram.) care marcheaza o opozitie intre idei, unind totusi cuvintele intre ele. ◊ Propozitie disjunctiva (si s.f.) = propozitie coordonata care se gaseste intr-un raport de excludere fata de coordonata ei; conjunctie disjunctiva = conjunctie care introduce o propozitie desjunctiva. ♦ (Log.; despre judecati) In care se admit cu privire la acelasi subiect note care se exclud intre ele. [< lat. disiunctivus, cf. fr. disjonctif].

RAPORT¹ ~oarte n. 1) Comunicare (orala sau scrisa) prezentata in fata unei adunari sau a unei autoritati, cuprinzand informatii despre activitatea personala sau colectiva; dare de seama. 2) mat. Catul a doua marimi de acelasi fel. /<fr. rapport

CORESPONDENT, -A s.m. si f. 1. Colaborator extern la un ziar, care trimite corespondenta cu caracter informativ din locul in care se afla. 2. Persoana care, in lipsa parintilor unui elev, are raspunderea acestuia in fata scolii. 3. (Rar) Cel care poarta corespondenta cu cineva. // adj. Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei institutii stiintifice, care are aceleasi obligatii si se bucura de aceleasi drepturi ca un membru activ, cu exceptia dreptului de vot. [Cf. fr. correspondant, it. corrispondente].

SIMPATIZA, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) fata de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizeaza de multa vreme. 2. Intranz. (Cu determinari introduse prin prep. „cu”) A impartasi ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleasi aspiratii, aceleasi idealuri, aceleasi convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupari politice sau a unei miscari (cunoscandu-i si impartasindu-i principiile, actiunile etc.). – Din fr. sympathiser.

PETIC, petice, s. n. 1. Fasie (nu prea mare) taiata, rupta sau ramasa dintr-o tesatura, dintr-o bucata de piele, dintr-o hartie etc.; spec. bucata dintr-un material cu care se repara, prin aplicare si coasere sau lipire, obiecte de stofa, de piele etc. rupte sau gaurite. ◊ Expr. Si-a gasit sacul peticul sau cum e sacul, si peticul, se spune despre doi insi asociati care au aceleasi cusururi. (A nu se mai tine) petic de petic, (se spune despre) haine foarte zdrentuite. A-si da in petic = a-si da pe fata, a-si arata, fara voie, anumite cusururi. 2. Suprafata mica de teren (cultivabil). 3. P. a**l. Bucata, portiune mica din ceva (in raport cu intregul). Se vede ici-colo cate un petic de zapada. [Var.: petec s. n.] – Cf. lat. pittacium.

NEUTRALISM s. n. 1. doctrina implicand refuzul de a lua pozitie fata de un eveniment international, de a adera la o alianta militara. 2. tip de relatii biotice intre indivizii a doua specii (populatii), care nu utilizeaza aceeasi sursa de hrana. (< fr. neutralisme)

CORESPONDENT, -A I. s. m. f. 1. colaborator extern al unui ziar care trimite corespondenta cu caracter informativ din locul in care se afla. 2. persoana care, in lipsa parintilor unui elev, are raspunderea acestora fata de scoala. 3. cel care poarta corespondenta cu cineva. II. adj. care corespunde, corespunzator. ♦ membru ~ = membru al unei academii sau al altei institutii stiintifice, care are aceleasi obligatii si se bucura de aceleasi drepturi ca un membru activ, cu exceptia dreptului la vot; unghiuri e = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri nealaturate, formate de aceeasi parte a unei secante care intersecteaza doua drepte, un unghi fiind in interiorul dreptelor si altul in afara lor. ◊ (s. n.) echivalent, in cadrul frazei, al unei parti de propozitie. (< fr. correspondant)

CORESPONDENT, -A, corespondenti, -te, s. m. si f., adj. I. S. m. si f. 1. Persoana care colaboreaza la un ziar sau la o publicatie periodica, trimitand spre publicare informatii din locul unde se afla. 2. Persoana care, in lipsa parintilor unui elev, are raspunderea acestuia fata de autoritatile scolare. 3. (Rar) Persoana cu care cineva este in corespondenta. II. Adj. (In sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei institutii stiintifice avand aceleasi obligatii si drepturi ca si un membru activ, cu exceptia dreptului de a vota pe viitorii membrii, care este numai consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, egale intre ele, formate de aceeasi parte a unei secante care taie doua drepte paralele. – Din fr. correspondant.

DISPERSIE s. f. 1. imprastiere, raspandire. ◊ imprastiere a unei substante in particule foarte fine intr-un mediu solid, lichid sau gazos. ◊ raspandire a semintelor, a plantelor. ◊ (stat. mat.) expresie care masoara concentratia unei multimi de valori in jurul unei valori medii. ◊ fenomen balistic prin care traiectoriile succesive ale proiectilelor trase cu aceeasi arma si cu aceleasi elemente de tragere nu se confunda. 2. descompunere a luminii in radiatiile monocromatice componente la trecerea printr-o prisma de sticla. 3. (mat.) indicator numeric al imprastierii valorilor unei variabile aleatorii fata de valoarea medie. (< fr. dispersion, lat. dispersio)

DEVIATIE s. f. 1. abatere fata de o directie normala data. ♦ ~ de sept = deformare a septului nazal. ◊ (biol.) transformare a unui organ intr-altul, cu alta structura si alta functie. ♦ ~ s*****a = practicarea relatiilor e*****e intre parteneri apartinand aceluiasi s*x; homos*xualitate. 2. (fiz.) unghi format de raza emergenta dintr-un sistem cu cea incidenta; deflexiune. (2). 3. unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influenta maselor de metal situate la bord. (< fr. deviation, lat. deviatio)

RAPORT s. n. I. 1. legatura intre obiecte, fenomene, notiuni etc. ◊ (pl.) relatie intre doua valori. ◊ (mat.) catul a doua marimi de acelasi fel. 3. (gram.) relatie stabilita intre cuvinte, constructii si propozitii. II. castig. ♦ casa de ~ = casa construita pentru a fi inchiriata si a aduce astfel beneficii. III. 1. dare de seama, facuta de cineva in fata unei adunari, a unei autoritati etc., o relatare asupra unei activitati. 2. scurta prezentare orala asupra situatiei trupei facuta de un militar in fata superiorului sau. (< fr. rapport)

TERT, -A, terti, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care vine in randul al treilea; al treilea. 2. S. m. (Jur.) Persoana care nu figureaza ca parte in acte, in litigii sau in conventii nici direct, nici prin reprezentare si fata de care actul juridic ori hotararea pronuntata in cauza nu produce efecte. 3. S. m. (Log.; in sintagma) Tertul exclus = principiu fundamental al gandirii, conform caruia un enunt nu poate fi decat adevarat sau fals in acelasi timp si sub acelasi raport, o a treia posibilitate fiind exclusa. – Din lat. tertius, it. terzo.

REGISTRU s.n. 1. Condica in care se consemneaza diferite date si acte oficiale. 2. Dispozitiv cu ajutorul caruia se regleaza tirajul sau inchiderea unui canal, a unui cilindru. 3. Suprafata dintre doua profiluri orizontale care se intind pe lungimea unei fatade. 4. Intinderea scarii muzicale pe care o poate emite un instrument sau o voce. ♦ (Concr.) Garnitura de tuburi de orga (sau de coarde de clavecin) cu acordaj diferit, dar cu acelasi timbru. 5. Dispozitiv folosit in centralele telefonice automate la dirijarea selectiei legaturilor. ♦ Registru de memorie = dispozitiv care face parte din organele de comanda si calcul ale unui calculator electronic. 6. (Poligr.) Ansamblul semnelor de reper care indica suprapunerea exacta a tiparului pe ambele fete ale hartiei. [< fr. registre, it. registro, germ. Register].

Celeus, fiul lui Eleusis si rege in tinutul cu acelasi nume. Avea doi fii: pe Demophon si pe Triptolemus (v. si Demopho(o)n, Triptolemus). Atit Celeus cit si sotia sa, Metanira, au primit-o si au gazduit-o bine pe Demeter atunci cind zeita ratacea, cuprinsa de desperare, in cautarea fetei ei Persephone, rapita de catre Pluto. Se spunea ca inainte de a se intoarce in Olympus, Demeter l-ar fi initiat pe Celeus in tainele cultului sau.

VARIANTA, variante, s. f. 1. Aspect (usor) schimbat fata de forma de baza, tipica a unui lucru, a unei lucrari, a unui text, a unei actiuni. ♦ Spec. (Lingv.) Forma a unui element lingvistic care difera de aspectul tipic, obisnuit al acestui element. 2. Drum care ocoleste (pe o anumita portiune) traseul principal, ajungand in acelasi punct final. [Pr.: -ri-an-] – Din fr. variante.

RASA s.f. 1. Varietate a unei specii de animale domestice deosebita de alte varietati ale aceleiasi specii si ale carei caractere distinctive se transmit de la o generatie la alta; soi. ♦ De rasa = de soi bun; select. 2. Grup biologic de oameni care s-a format din cele mai vechi timpuri, avand drept caractere distinctive culoarea pielii si a parului, trasaturile fetei etc., particularitati care nu contrazic unitatea biologica a intregii omeniri si nu constituie un criteriu stiintific pentru diferentierea ei in grupari sociale. [< fr. race, cf. it. razza, germ. Rasse].

REGISTRU s. n. 1. condica in care se consemneaza diferite date si acte oficiale. ♦ ~ de stare civila = condica in care sunt inregistrate nasterile, casatoriile, decesele etc. 2. dispozitiv cu ajutorul caruia se regleaza tirajul sau inchiderea unui canal, a unei conducte. 3. (arhit.) suprafata orizontala de decoratie intre doua chenare sau delimitata compozitional. 4. intindere a scarii muzicale pe care o poate emite un instrument sau o voce. ◊ garnitura de tuburi (la orga), de butoane (la acordeon) sau de coarde (la clavecin) cu acordaj diferit, dar cu acelasi timbru. ◊ (fig.) trasaturile particulare, tonalitatea proprie unei opere literare, a unui discurs etc. ◊ ansamblu de idei, de teme etc. 5. dispozitiv folosit in centralele telefonice automate la dirijarea selectiei legaturilor. 6. (si s. m.) circuit, dispozitiv din organele de comanda si de calcul ale unui calculator electronic destinat memorarii. 7. (poligr.) ansamblul semnelor de reper care indica suprapunerea exacta a tiparului pe ambele fete ale hartiei. 8. (mar.) institutie de stat, societate care stabileste normele de constructie a navelor, ce trebuie respectate de proprietar sau armator. (< fr. registre, it. registro, germ. Register)

CLASA s.f. I. (Fil.) Clasa sociala = grup mare de oameni care se deosebeste de alte grupuri dupa locul pe care-l ocupa intr-un anumit sistem de productie sociala, dupa raportul fata de mijloacele de productie, dupa rolul indeplinit in organizarea sociala a muncii, dupa felul in care obtin partea de care dispun din bogatia societatii si dupa marimea acestei parti. II. 1. Fiecare dintre subimpartirile si despartiturile mari ale regnului animal sau vegetal. 2. Fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. III. 1. Unitate de invatamant care cuprinde elevi cu acelasi nivel de cunostinte, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. 2. Sala in care se tin cursurile pentru un grup de elevi cu acelasi nivel de cunostinte. 3. Ora de curs. IV. 1. Categorie a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 2. Categorie, grad, rang. [Var. clas s.n. / < rus. klas, cf. fr., it. classe, germ. Klasse, lat. classis].

RAPORT s.n. I. 1. Legatura, relatie intre fenomene, intre notiuni etc. ♦ (La pl.) Legaturi (de prietenie, de serviciu etc.). 2. (Mat.) Catul a doua marimi de acelasi fel. 3. Relatie (numerica) intre doua valori. II. Casa de raport = casa construita pentru a fi inchiriata si a aduce astfel beneficii. III. Comunicare scrisa sau orala, dare de seama, expozeu care se adreseaza catre o instanta judiciara, catre un sef ierarhic, catre o adunare generala etc.; momentul cand se face aceasta prezentare. ♦ (Mil.) Scurta prezentare orala asupra situatiei trupei, facuta de un militar in fata superiorului sau. [Pl. -orturi, -oarte. / < fr. rapport].

BANDA² benzi f. 1) Fasie (lunga si ingusta) din diferite materiale, cu care se infasoara, se leaga sau se impodobeste ceva; straif. ◊ ~ izolatoare fasie ingusta de material, acoperita pe una din fete cu un strat de cauciuc lipicios, folosita la izolarea legaturilor electrice. ~ magnetica fasie magnetizata, ingusta si lunga, destinata inregistrarii magnetice a semnalelor electrice. ~ de magnetofon fasie de material plastic, acoperita cu un strat de material magnetic, care se foloseste la inregistrarea si reproducerea sunetelor cu ajutorul magnetofonului. ~ rulanta fasie mobila, actionata mecanic, care serveste la transportarea materialelor sau fabricatelor intr-o intreprindere producatoare. 2) Parte ingusta si lunga din componenta a ceva. ◊ ~ de circulatie fasie dintr-o sosea, rezervata circulatiei vehiculelor in acelasi sens. [G.-D. benzii] /<fr. bande

JOS¹ adv. 1) La o inaltime relativ mica fata de pamant sau fata de alt loc; aproape de pamant. ◊ A (se) da ~ a (se) cobori. A lasa ~ a pune pe pamant sau pe podea. A lasa ochii in ~ a manifesta sfiala; a privi rusinat spre pamant. A privi (sau a masura pe cineva) de sus in ~ a privi (sau a masura pe cineva) cu o privire dispretuitoare. Cu nasul in ~ umilit; rusinat. De sus pana ~ in intregime. Din ~ dintr-un loc asezat mai la vale (sau mai la sud); din vale. In ~ in partea inferioara a unui obiect. De ~ a) de mai la vale; b) de la sud; c) din mase; din popor. 2) La acelasi nivel cu pamantul sau cu locul pe unde se umbla. ◊ Pe ~ a) pe pamant; pe podea; b) cu picioarele; fara nici un mijloc de locomotie. De pe ~ de pe pamant sau de pe podea. /<lat. deo(r)sum