CROMATIC, -A, cromatici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se refera la culori sau la colorit. ◊ (Fiz.) Aberatie cromatica = defect al imaginilor obtinute prin lentile, constand in formarea de irizatii pe marginea imaginilor. 2. (Muz.; in sintagmele) Gama cromatica = gama formata dintr-o serie succesiva de semitonuri. Interval cromatic = interval alcatuit din doua sunete cu aceeasi denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. S. f. 1. Arta prepararii si folosirii culorilor. 2. Ansamblu de culori intr-o pictura, intr-un mozaic etc.; colorit. – Din fr. chromatique.

PRIMA³ s.f. (Muz.) Interval de o singura treapta (format din doua sunete avand aceeasi denumire); prima treapta de la o treapta data (repetarea aceluiasi sunet). [< fr. prime, cf. lat. prima].

CROMATIC, -A adj. 1. Referitor la culori, la colorit. ◊ Aberatie cromatica = defect al imaginilor produse de lentile, constand in formarea de irizatii pe marginea imaginilor. 2. (Muz.; despre tonuri) Care se succeda in semitonuri consecutive. ◊ Semiton cromatic = semiton format din doua trepte cu aceeasi denumire; gama cromatica = gama compusa din semitonuri cromatice. [< it. cromatico, fr. chromatique].

CROMATIC, -A I. adj. 1. referitor la culori, la colorit. 2. (muz.) gama ~a = gama formata dintr-o serie de semitonuri; interval ~ = interval din doua sunete cu aceeasi denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. s. f. 1. arta prepararii si intrebuintarii culorilor. 2. ansamblul culorilor unei picturi, ale unui mozaic etc.; colorit. (< fr. chromatique)

SEMITON s. n. 1. cel mai mic interval din sistemul muzical temperat; interval de o jumatate de ton. ♦ ~ diatonic = semiton din doua trepte alaturate cu numiri diferite; ~ cromatic = semiton din doua trepte care au aceeasi denumire. 2. nuanta care face trecerea de la un ton inchis la unul deschis al aceleiasi culori. (< it. semitono, fr. semi-ton)

BELDIMAN, Alexandru V. (1834-1898, n. Iasi), ziarist roman. Partizan al domnitorului Al. I. Cuza; adversar al dinastiei Hohenzollern. A intemeiat la Iasi saptaminalul „Adevarul” (1871) si, la Bucuresti, cotodianul cu aceeasi denumire (1888).

PROMOTIE s. f. 1. serie de absolventi ai unei scoli; totalitatea celor care absolvesc deodata un ciclu de invatamant. ◊ totalitatea militarilor care au primit grad de ofiter in acelasi timp. 2. denumire speciala pentru casatorii dintr-o anumita perioada de timp. (< fr. promotion, lat. promotio)

Daulia (sau Daulis), nimfa de la care-si tragea denumirea cetatea cu acelasi nume din Phocis. Acolo isi avea resedinta regele Tereus si tot acolo s-a desfasurat episodul tragic cu Philomela si Procne (v. si Philomela). Metamorfozata in privighetoare, Philomela era numita si Daulias avis.

ENARMONIC, -A, enarmonici, -ce, adj. (Despre sunete) De aceeasi inaltime, dar cu denumiri, notatii diferite. – Din fr. enharmonique.

SUPIN s.n. (Gram.) Mod nepredicativ care denumeste actiunea verbala, avand aceeasi forma cu participiul, dar precedat de prepozitie. [Pl. -ne, -nuri. / cf. lat. supinum, fr. supin].

LEAT, (1, 2) leaturi, s. n., (3) s. m. 1. S. n. (Inv.) An. 2. S. n. (Pop.) Contingent. ◊ Expr. A fi leat cu cineva = a fi de aceeasi varsta cu cineva. 3. S. m. denumire familiara (de adresare) data unui soldat. – Din sl. leto.

Acidalia, denumire data Aphroditei dupa o fintina cu acelasi nume, situata in Boeotia si care-i era consacrata.

PROMOTIE s.f. 1. Serie de absolventi ai unei scoli. ♦ Totalitatea militarilor care au primit gradul de ofiter in acelasi timp. ♦ Totalitatea persoanelor care au promovat deodata. 2. denumire speciala pentru casatoritii dintr-o anumita perioada de timp. [Gen. -iei, cf. fr. promotion, lat. promotio].

GENERATOR, -OARE adj. Care genereaza, care da nastere la ceva. // s.n. Masina care transforma energia mecanica in energie de alta forma. ♦ Aparat care produce o anumita forma de energie. ♦ Aparat, instalatie care produce un combustibil gazos. ♦ Generator cuantic = denumire generica pentru laser, maser si alte dispozitive de acelasi tip. [Cf. fr. generateur, germ. Generator].

Capitolinus, denumire purtata de Iupiter, care avea un templu pe muntele cu acelasi nume.

IZOMORFISM s. n. 1. Relatie, corespondenta intre doua obiecte, fenomene etc. care au aceeasi structura; identitate de structura. 2. Proprietate a substantelor cu compozitie chimica diferita, dar cu structura inrudita, de a se prezenta in aceleasi forme structurale cristalografice; izomorfie. 3. Termen intrebuintat de unii lingvisti structuralisti pentru a denumi paralelismul de structura dintre silaba, cuvant si propozitie sau fraza. – Din fr. isomorphisme.

UNIVOC, -A adj. 1. (Fil.) Care poate fi definit intr-un singur fel; care poate fi denumit intr-un singur fel sau cu un singur nume. ♦ (Despre cuvinte) Care pastreaza acelasi sens sau aceeasi valoare in intrebuintari diferite. ♦ Omonim. ◊ Rima univoca = rima care consta din repetarea aceluiasi cuvant. 2. (Mat.; despre elementele unei multimi; op. biunivoc) Care corespunde unui singur element din alta multime. [Cf. fr. univoque, lat. univocus < unus – un, vox – voce].

COANDA 1. Constantin C. (1857-1932, n. Bucuresti), general si om politic roman. Ministru de mai multe ori si prim-min. (oct.-nov. 1918). 2. Henri C. (1886-1972, n. Bucuresti), inginer si savant roman. Fiul lui C. (1). Acad. (1970). Pionier al aviatiei mondiale. A conceput si a construit in 1910 primul avion cu reactie din lume, incercat de el, in zbor, in acelasi an. In perioada 1911-1914 a construit mai multe tipuri de avioane de conceptie proprie, cunoscute sub denumirea de „Bristol-Coanda”. A descoperit efectul care-i poarta numele (1934) cu aplicatii in numeroase domenii ale tehnicii.

FRANC², franci, s. m. denumire data portaltoiului obtinut din samanta soiurilor cultivate (la mar, par, cires etc.) care face parte din aceeasi specie cu altoiul. – Din fr. franc.

CONTOR s. n. denumire data unor aparate ori instrumente care masoara, prin insumare sau inregistrare, elemente, operatii sau semnale de aceeasi natura. ◊ aparat care inregistreaza consumul de apa, de gaze, de energie electrica etc. ♦ ~ de particule = detector de particule emise de un corp radioactiv. (dupa fr. compteur, germ. Kontor)

adamant (adamante), s. n. Diamant. < Gr. ἀδάμας, prin intermediul sl. adamantu; cf. v. it. adamante (› fr. aimant), cu adj. adamantino, de unde rom. adamantin, adj. (stralucitor), neol. fara circulatie reala, introdus de poetii romantici. Pe de alta parte, gr. ἀδάμας denumea si o planta din Capadocia, careia i se atribuia virtutea de a imblinzi fiarele; de aici rom. adamasca, s. f., cu acelasi sens.

REGATA, regate, s. f. 1. denumire data unei competitii sportive nautice (caiac, canoe, iahting, canotaj) in ansamblul ei tehnic. ♦ Proba in competitiile de iahting, care are mai multe etape in cadrul aceluiasi program. 2. Forma de cravata care se innoada si cade vertical de-a lungul plastronului camasii. – Din fr. regate.

AYMARA ({i}) s. m. denumire a amerindienilor din Peru si din Bolivia, care traiesc in jurul L. Titicaca si pe versantele estice ale Anzilor; a. fac parte din familia de limbi cu acelasi nume; sint de religie crestina (catolica).

BAILESTI 1. Cimpia Bailestilor, cimpie in partea central-sudica a Olteniei, intre Jiu si Dunare, limitata de Platforma Strehaiei (la N), de C. Blahnitei (la NV) si strabatuta de Desnatui. Alt. descresc de la 200 m (in N) la 15-20 m (in S). Cereale. 2. Oras in jud. Dolj, in cimpia cu acelasi nume; 22.915 loc. (1991). Constr. de masini si utilaje agricole, de aparate electrice; piese turnate din fonta; mat. de constr.; mobila; produse textile (conf.) si alim. (lactate, panificatie, bauturi alcoolice); ateliere de reparatii. Fabrica de nutreturi combinate. Complex zootehnic (bovine, porcine). Atestat documentar in 1536 sub denumirea de Baiulesti. Declarat oras in 1921.

COLECTIV, -A I. adj. 1. rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. ♦ substantiv ~ = substantiv care, la singular, denumeste o multitudine de obiecte identice, considerate ca un intreg; sufix ~ – sufix cu ajutorul caruia se formeaza substantive colective; numeral ~ = numeral care exprima ideea de grupare a obiectelor in timp si spatiu. 2. care apartine tuturor; comun, obstesc, social. II. s. n. grup de oameni care lucreaza in acelasi loc de productie, cu interese si conceptii comune, purtand fiecare raspunderea muncii depuse, sub o conducere unica. (< fr. collectif, lat. collectivus)

CELULA, celule, s. f. 1. Element constitutiv fundamental al organismelor vii, alcatuit din membrana, citoplasma si nucleu, reprezentand cea mai simpla unitate anatomica. 2. (In sintagma) Celula de partid = (in trecut) denumirea organizatiei de baza a partidului comunist. 3. Fiecare dintre cavitatile hexagonale ale fagurilor de ceara, in care albinele depun mierea, cresc ouale, puietul sau depoziteaza hrana; alveola. 4. Incapere (stramta) in inchisori, unde sunt tinuti arestatii sau condamnatii. 5. Ansamblu format din aripile (si fuzelajul) unui avion. 6. Fiecare dintre compartimentele sau elementele identice, alaturate si cu aceeasi functie, ale unui dispozitiv sau ale unui sistem tehnic. Celula de siloz. 7. (In telecomunicatii) Suprafata geografica limitata acoperita de un releu de emisie-receptie, in cadrul sistemului de telefonie celulara. – Din fr. cellule, lat. cellula.

OBICEI, obiceiuri, s. n. 1. Deprindere individuala castigata prin repetarea frecventa a aceleiasi actiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obisnuinta, invat. ◊ Loc. adv. De obicei = de regula, in mod obisnuit, in genere. ◊ Loc. vb. A avea obicei (sau obiceiul, de obicei) = a obisnui. 2. Deprindere consacrata; mod de a se purta, de a se imbraca, randuiala, uz etc. comune unui popor sau unei comunitati omenesti; datina, traditie, uzanta, uz, randuiala. 3. (Inv.) Lege nescrisa, drept sau obligatie statornicite prin traditie; cutuma. ◊ Obiceiul pamantului = denumire specifica data cutumei in tarile romanesti in timpul oranduirii feudale. [Pl. si: obiceie] – Din bg. obicaj.

RECONQUISTA [rekonkista], denumirea perioadei, din istoria Pen. Iberice, cuprinsa intre sec. 8 si 15, dominata de lupta pentru eliberarea terit. ocupate de arabi si de berberi. O importanta cruciala in timpul R. a avut-o lupta din 16 iul. 1212 de langa Las Navas de Tolosa in care fortele crestinilor, comandate de regele Alfons VIII al Castiliei, au infrant armata maura a Almohazilor. Cu toate ca incepand de la mijlocul sec. 13 crestinii eliberasera cea mai mare parte a Pen. Iberice, R. a luat sfarsit abia in 1492, o data cu cucerirea Granadei (asediata din 1481). In timpul R. s-au format regatele Leon, Aragon, Navarra, Castilia si Portugalia. Perioada R. a avut un rol important in dezvoltarea economica si politica a statelor iberice, accelerand formarea statelor unitare Spania si Portugalia; in acelasi timp a contribuit la cresterea devotamentului fata de Regalitate si Biserica; spre sfarsitul ei se instituie Inchizitia.