ANIVERSAR, -A, aniversari, -e, adj. Care aminteste de un eveniment petrecut la aceeasi data cu unul sau mai multi ani in urma. – Din fr. anniversaire, lat. anniversarius.

EFEMERIDA, efemeride, s. f. 1. Efemera (2). 2. (La pl.) Notite (de ziar sau de calendar) care arata evenimentele petrecute in aceeasi data in ani diferiti. 3. (La pl.) Lucrare, sub forma de tabele, alcatuita cu anticipatie de un observator astronomic si in care se indica pozitiile astrilor si unele fenomene ceresti din anul respectiv. 4. Fig. (La pl.) Lucruri, ganduri etc. trecatoare; stiri cotidiene de mica importanta. – Din fr. ephemeride, lat. ephemeris, -idis.

EFEMERIDA ~e f. 1) la pl. Ordin de insecte cu corp subtire si moale, care traiesc in stare adulta cateva zile sau cateva ore; rusalie. 2) Insecta din acest ordin. 3) la pl. Note (de ziar, reviste, calendare, carti) care indica evenimentele petrecute la aceeasi data in ani diferiti. 4) Tabele in care se indica pozitiile zilnice ale Soarelui si ale altor corpuri ceresti pentru o perioada de un an. /<fr. ephemeride, lat. ephemeris, ~idis

ANIVERSAR, -A adj. Care aminteste de un eveniment petrecut in trecut la aceeasi data. V. comemorativ. [< fr. anniversaire, lat. anniversarius < annus – an, vertere – a intoarce].

ANIVERSAR, -A adj. care aminteste de un eveniment petrecut la aceeasi data; care revine in fiecare an. (< fr. anniversaire)

ANIVERSAR, -A, aniversari, -e, adj. Care aminteste de un eveniment petrecut la aceeasi data, cu unul sau mai multi ani in urma. – Fr. anniversaire (lat. lit. anniversarius).

ATAT², adv. 1. In asemenea masura, asa de mult (sau de tare, de bine, de scump etc.). ◊ Expr. Atat..., cat... = in acelasi grad, numar, pret etc. ca si... Atat... cat si... = si... si...; nu numai... ci (si)... Tot atat = acelasi lucru, tot una, egal; indiferent. Inca pe atat = (aproape) inca o data aceeasi masura, suma etc. 2. (Indica o gradatie; in expr.) Cu atat mai bine (sau mai rau) = mai convenabil (sau mai dezavantajos). Atat mi-a (sau ti-a etc.) fost = pana aici mi-a (sau ti-a etc.) fost viata, sanatatea etc.; cu asta s-a sfarsit. Atat (numai sau doar) ca... = numai ca..., doar ca... Cu cat... cu atat sau cu atat... cu cat = pe masura ce... tot mai mult... Atat... atat... = in masura in care... Atat stiu, atat spun. 3. Pentru cea din urma oara, mai mult nu. Eu atat iti spun. [Var.: atata adv.] – Lat. eccum-tantum.

CONJUNCTIE, conjunctii, s. f. 1. Parte de vorbire neflexibila care leaga doua propozitii intr-o fraza sau doua cuvinte cu acelasi rol sintactic intr-o propozitie. 2. Pozitie a doi astri care, la un moment dat, au aceeasi longitudine cereasca. [Var.: conjunctiune s. f.] – Din fr. conjunction, lat. conjunctio, -onis.

PRIMA³ s.f. (Muz.) Interval de o singura treapta (format din doua sunete avand aceeasi denumire); prima treapta de la o treapta data (repetarea aceluiasi sunet). [< fr. prime, cf. lat. prima].

CONJUNCTIE s. f. 1. parte de vorbire neflexibila care leaga doua propozitii sau cuvinte cu aceeasi functie sintactica. 2. (log.) conectiv („si”) caracterizat prin aceea ca expresia alcatuita cu ajutorul sau este adevarata numai daca toate propozitiile componente sunt adevarate si falsa, cand cel putin una dintre componente este falsa. 3. figura de stil care enunta o observatie din asocierea unor aspecte de viata contradictorii. 4. pozitie a doi astri care, la un moment dat, au aceeasi longitudine cereasca. (dupa fr. conjonction, lat. coniunctio)

FISIER s. n. 1. colectie de fise. ◊ catalog, repertoriu intocmit pe fise. 2. dulap, cutie unde se tin fise (1). 3. (inform.) colectie de date de acelasi tip detinand o explicatie, reprezentate pe un suport. (< fr. fichier)

acelasi, aceeasi, aceiasi, aceleasi, adj. dem. Tot acela, chiar acela; la fel ca mai inainte. [Gen.-dat. sg. aceluiasi, aceleiasi, gen.-dat. pl. acelorasi] – Din acela¹ + si.

acelasi, aceeasi, aceiasi, aceleasi, pron. dem., adj. dem. (Care este) tot acela, chiar acela; (care este) tot la fel ca mai inainte. [Gen.-dat. sg.: aceluiasi, aceleiasi, gen.-dat. pl.: acelorasi] – Acela¹ + si.

basc (-ca), adj. – Din Tara Bascilor. Fr. basque. – Der. basca, s. f. (bereta). S-a spus inainte si basca (‹ fr. basque) pentru „fusta lunga”; cuvintul a iesit din uz o data cu moda. acelasi lucru se poate spune despre baschina, din fr. basquine.

IDEM adv. Folosit in lucrari, indicatii bibliografice si acte administrative pentru evitarea repetarii unor date, titluri, citate etc.; acelasi, la fel, tot asa. [Prescurtat: id.] – Cuv. lat.

AMPLIFICA vb. I 1. tr., refl. A (se) mari, a (se) dezvolta; a (se) largi, a da sau a capata amploare. ♦ A forma o fractie de aceeasi valoare cu fractia data prin inmultirea numaratorului si a numitorului cu acelasi numar. 2. tr. A intensifica, a mari (valori electrice, acustice, optice). [P.i. amplific, 3, 6 -ca. [< lat. amplificare – a mari, cf. it. amplificare, fr. amplifier].

RECORD s.n. Performanta constatata oficial care intrece toate rezultatele obtinute pana la o anumita data in competitiile de acelasi gen. ♦ A bate recordul (in ceva) = a atinge treapta cea mai inalta (in ceva). [< fr., engl. record].

AMPLIFICA vb. I. tr., refl. 1. a (se) mari, a (se) dezvolta; a (se) intensifica. 2. (mat.) a forma o fractie de aceeasi valoare cu fractia data prin inmultirea numaratorului si a numitorului cu acelasi numar. II. tr. a intensifica, a mari (valori electrice, acustice, optice). (< lat. amplificare, fr. amplifier)

IZOBARIC, -A adj. 1. (despre o transformare radioactiva) in care numarul de masa nu este modificat. 2. suprafata ~a = loc geometric al punctelor din atmosfera unde, la un moment dat, presiunea aerului este aceeasi. (< fr. isobarique)

RECORD I. s. n. 1. performanta constatata oficial, care intrece toate rezultatele obtinute pana la o anumita data in competitiile de acelasi gen. 2. rezultat superior celor obsinute anterior. II. adj. care constituie un nivel superior, exceptional. (< fr. record)

GENERATIE, generatii, s. f. 1. Totalitatea oamenilor (dintr-o comunitate sociala data) care sunt cam de aceeasi varsta. ◊ Expr. Din generatie in generatie = din tata in fiu; de la o epoca la alta (pana la noi). ♦ Perioada de timp care desparte varsta tatalui de cea a fiului. 2. Totalitatea animalelor domestice care apartin aceleiasi specii sau rase si care s-au nascut in acelasi an. 3. (in sintagma) Teoria generatiei spontanee = teorie materialista naiva conform careia din materii minerale sau organice pot lua nastere unele organisme vii in mod spontan. – Din fr. generation, lat. generatio.

PANTOGRAF, pantografe, s. n. 1. Aparat utilizat pentru reproducerea unui desen, a unui plan etc. la aceeasi marime cu un model dat sau la o scara diferita de a modelului. 2. Dispozitiv montat pe acoperisul unor vehicule electrice, care face contactul intre instalatia electrica a vehiculului si reteaua electrica fixa de alimentare. – Din fr. pantographe.

PRIMA¹, prime, s. f. 1. Suma de bani acordata cuiva peste salariul de baza ca recompensa pentru calitatea deosebita a muncii depuse; premiu (acordat in sistemul de salarizare). ◊ Prima de export = suma de bani sau scutire de taxe, de impozite acordata ca stimulent unor exportatori pentru exportarea anumitor marfuri. Prima de asigurare = suma de bani pe care asiguratul o plateste (periodic) celui care asigura, pentru asumarea riscului. Prima de economie = Suma platita deponentilor de catre unele case de economii, peste nivelul ratei dobanzii. 2. (Muz.) Cel mai mic interval posibil format intre doua trepte de aceeasi inaltime prin repetarea notei date. – Din fr. prime.

REZULTANTA, rezultante, s. f. 1. (Mec.) Forta a carei aplicare este echivalenta din punctul de vedere al efectului cu mai multe forte date, care se aplica in acelasi timp asupra aceluiasi punct material. 2. Fig. Efectul imbinat al unor cauze multiple. – Din fr. resultante, germ. Resultante.

ROTUND, -A, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. ♦ (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fara muchii sau colturi. ♦ (Mat.; despre o curba plana sau despre o suprafata) Care are toate punctele la aceeasi distanta de un punct dat; in forma de cerc. 2. (Despre fiinte sau parti ale corpului lor) Implinit, grasut, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantitati) Fara fractiuni sau subdiviziuni; intreg, complet. 4. Incheiat² (II). II. S. n. Figura, suprafata in forma de disc sau de cerc. [Var.: (inv. si reg.) ratund, -a adj.] – Lat. retundus (= rotundus).

CVADRATURA s. f. 1. Construire exclusiv cu rigla si cu compasul a unui patrat care sa aiba aria egala cu aria unei figuri date. ◊ Cvadratura cercului = problema (nesolutionabila) care consta in gasirea unui patrat care sa aiba aceeasi suprafata cu un cerc dat si a carui latura sa aiba un raport rational cu raza cercului; fig. problema imposibil de rezolvat. 2. Pozitie aparenta in care doi astri priviti de pe pamant au o diferenta de longitudine de 90º. [Var.: cuadratura s. f.] – Din fr. quadrature.

DEOdata adv. 1) Pe neasteptate; brusc; subit.2) In acelasi timp; concomitent. /de + o + data

PERMUTARE s.f. 1. (Liv.) Actiunea de a permuta; permutatie. ♦ Ordin de transferare. 2. (Mat., lingv.; la pl.) Transformare care inlocuieste enumerarea anumitor elemente dintr-o ordine, data printr-o enumerare a acelorasi elemente, dar intr-o ordine diferita. [< permuta].

REZULTANTA s.f. 1. Forta care, aplicata unui sistem, produce acelasi efect ca mai multe forte date care se aplica in acelasi timp asupra aceluiasi punct material. ♦ (Mat.) Suma vectoriala a tuturor fortelor unui sistem. 2. (Fig.) Efectul combinat al mai multor cauze. [< fr. resultante].

EGAL, -A I. adj. 1. la fel, asemenea. ◊ uniform. 2. (despre expresii matematice) care are aceeasi valoare cu o alta expresie sau cu un numar dat. ◊ (despre multimi) format din aceleasi elemente. ◊ (despre figuri geometrice) care se suprapun exact. 4. (despre oameni; si s. m.) de acelasi rang, de aceeasi valoare. II. s. n. semn (=) care exprima o egalitate. (< fr. egal)

REZULTANTA s. f. 1. forta care, aplicata unui sistem, produce acelasi efect ca acela produs de mai multe forte date care se aplica in acelasi timp asupra aceluiasi punct material. 2. (mat., mec.) suma vectoriala a tuturor fortelor unui sistem. 3. (fig.) efect combinat al mai multor cauze. (< fr. resultante, germ. Resultante)

TOTOdata adv. In acelasi timp; concomitent; simultan. /tot + o + data

CONJUNCTIE s.f. 1. Parte de vorbire neflexibila care leaga doua propozitii sau doua cuvinte cu aceeasi functie sintactica. ♦ (Log.) Conectiv caracterizat prin aceea ca expresia alcatuita cu ajutorul sau este adevarata numai daca toate propozitiile componente sunt adevarate si este falsa cand cel putin una dintre componente este falsa. ♦ Figura de stil care enunta o observatie rezultata din asocierea unor aspecte de viata contradictorii; sinichioza. 2. (Astr.) Pozitie in care se gasesc doi astri care au aceeasi longitudine cereasca la un moment dat. [Gen. -iei, var. conjunctiune s.f. / < lat. coniunctio, cf. fr. conjonction].

MANSETA s. f. 1. capat (rasfrant) al manecii unei camasi barbatesti, al pantalonilor etc. 2. garnitura de etansare de forma unui inel rasfrant, din piele sau din cauciuc. 3. titlu scris cu caractere groase pe prima pagina a unui ziar (anuntand o stire importanta etc.). ◊ indicatie bibliografica in partea de jos a copertei interioare a publicatiilor periodice, cu datele necesare identificarii periodicului respectiv. 4. text scurt ca titlu general pentru mai multe articole, care trateaza aceeasi tema; spatiul rezervat. 5. (scrima) lovitura data cu antebratul. (< fr. manchette, germ. Manschette)

RADICAL, -A I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de baza; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindeca complet. 2. care preconizeaza reforme mari, actiuni hotaratoare. ◊ (despre oameni sau grupari politice; (si s. m.) care preconizeaza o serie de reforme in activitatea sociala. 3. care cuprinde radacina cuvantului. II. s. m. 1. (mat.) numar care, ridicat la o putere, da numarul dat; radacina. ◊ simbol matematic care arata operatia de extragere de radacina. ◊ axa ~a = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spatiu avand aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, in mod obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si contine sensul lexical al cuvantului; radacina. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)

NEWTON [nju:tn], Sir Isaac (1642-1727), fizician, matematician si astronom englez. Prof. univ. la Cambridge. Presedinte al Societatii Regale din Londra (din 1703). A fundamentat mecanica clasica (newtoniana), definindu-i notiunile de baza si enuntand cele trei principii ale dinamicii, precum si mecanica cereasca prin descoperirea legii atractiei universale (1687). A inventat telescopul (1668). Contributii importante in optica („Optica”), in studiul fenomenelor de dispersie si interferenta; a emis teoria corpusculara a luminii. In matematica a pus bazele calcului infinitezimal, in acelasi timp cu Leibniz si a dat formula binomului care-i poarta numele („Principiile matematice ale filozofiei naturale”). Desi a inaugurat o noua paradigma a metodei stiintei, a fost interesat si de alchimie, profetie, intelepciune gnostica si teologie, dezvoltand o conceptie voluntarista despre Dumnezeu (stiinta trebuie folosita pentru a demonstra prezenta continua a Creatorului in natura). Ampla corespondenta, datorata, in parte, controverselor in care a fost angajat.

Acidalia, denumire data Aphroditei dupa o fintina cu acelasi nume, situata in Boeotia si care-i era consacrata.

CAPITALUTA, capitalute, s. f. Nume dat literelor de tipar majuscule care au aceleasi dimensiuni cu literele obisnuite din corpul respectiv. – [Litera] capitala + suf. -uta.

IDENTITATE, identitati, s. f. 1. Faptul de a fi identic cu sine insusi. ◊ Principiul identitatii = principiu fundamental al gandirii care impune ca formele logice sa pastreze unul si acelasi sens in decursul aceleiasi operatii. ♦ Asemanare, similitudine perfecta. 2. Ansamblu de date prin care se identifica o persoana. 3. (Mat.) Relatie de egalitate in care intervin elemente variabile, adevarata pentru orice valori ale acestor elemente. – Din fr. identite, lat. identitas, -atis.

RETRAI, retraiesc, vb. IV. Tranz. A simti intens ceea ce a mai simtit o data; a avea impresia ca trece prin aceleasi intamplari prin care a mai trecut o data. ♦ A simti intens ceea ce a simtit altul, a avea impresia ca trece prin aceleasi intamplari prin care a trecut si altul. – Re¹- + trai.

EDITIE s.f. 1. Totalitatea exemplarelor unei opere, ale unei lucrari publicate o data si la care s-a folosit acelasi zat tipografic. ◊ Editie critica = editie comentata a unui text (mai ales clasic, vechi); editie definitiva = editie al carei text a fost vazut de autor si considerat ca definitiv; editie princeps v. princeps; editie speciala = editie suplimentara a unui ziar, a carei aparitie a fost determinata de un eveniment insemnat. ♦ Versiune. 2. Serie de intreceri sportive care se repeta periodic. [Gen. -iei, var. editiune s.f. / cf. fr. edition, it. edizione, lat. editio].

CAPITALUTA, capitalute, s. f. Nume dat literelor de tipar majuscule, care au aceeasi inaltime cu litera mica din acelasi corp. – Din [litera] capitala + suf. -uta.

OTAVI, pers. 3 otaveste, vb. IV. Intranz. (Despre ierburi) A creste din nou in acelasi an, dupa ce a fost cosit o data; (despre terenuri) a se acoperi de otava, a inverzi. – Din otava.

DEOdata adv. 1. Pe neasteptate, brusc, subit. 2. In acelasi timp, simultan, concomitent. ◊ Expr. (Reg.) A fi deodata cu cineva = a fi de aceeasi varsta cu cineva. 3. (Reg.) Deocamdata. – De⁴ + o + data.

GEOSTATIONAR ~a (~i, ~e) (despre sateliti artificiali) Care se roteste o data cu Pamantul, creand impresia ca stationeaza asupra aceluiasi punct de pe glob. /<fr. geostationnaire, engl. geostationary

OLIMPIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de Olimp; propriu Olimpului. ◊ Jocuri ~ce a) competitii sportive in cinstea lui Zeus, organizate in Grecia antica o data la patru ani; b) competitii sportive cu aceeasi periodi-citate, organizate in perioada moderna. 2) fig. v. OLIMPIAN. /<fr. olimpique

box s. m. – Piele de vitel. Engl. box calf, de la o marca de piele americana, pe la 1890, care reprezenta un vitel (calf) intr-o lada (box). acelasi cuvint engl., prin intermediul fr. boxe, a dat in rom. boxa, s. f. (compartiment).

capot (capoate), s. n. – 1. Manta militara. – 2. Halat, imbracaminte de casa. – Mr. capot. It. capotto, prin intermediul tc. kapot (Cihac, II, 40; Seineanu, II, 87); cf. ngr. ϰαπότο sau ϰαπότα, bg., rus. kapot, ceh., mag. kaput. Din acelasi cuvint it. vine fr. capote, care a dat in rom. capota, s. f. (manta militara; acoperis pliabil al unui automobil; p*********v), cu der. capota, vb. (a se scufunda; a se narui) si capotaj, s. n. (incuietoarea capotei unui automobil; rasturnare).

danac (danaci), s. m. – Tinar, flacau, june. – Megl. danac. Bg. danak „tauras” (Candrea; Scriban), din tc. dana „tauras”. Este gresita der. de la d’an ‹ de (un) an, propusa de Puscariu 1186. Probabil acelasi cuvint, prin intermediul tig., l-ar fi dat pe danciu, s. m. (flacau, baiat tigan), care s-a incercat sa se explice plecindu-se de la numele propriu Danciu (Seineanu; Candrea), din tig. den ci „donnez-moi quelque chose” (Graur 147), sau din mag. dancs „murdar” (Draganu, Dacor., IV, 1553); ultimele explicatii nu se potrivesc cu folosirea acestui cuvint chiar de tigani.

PRIMA s. f. 1. suma care se plateste initial sau periodic de catre asigurat societatii de asigurare (asiguratorului) pentru asigurarea unor marfuri, persoane sau bunuri. 2. recompensa acordata de stat pentru incurajarea unei activitati comerciale sau industriale. ♦ ~ de export = prima, in bani sau sub forma unor scutiri de taxe si impozite, acordata de stat exportatorilor pentru incurajarea exportului anumitor marfuri. 3. retributie suplimentara acordata cuiva pentru indeplinirea exemplara sau depasirea unor conditii de calitate si cantitate privind productia. 4. prima pozitie sau garda la scrima. 5. (muz.) cel mai mic interval, intre doua trepte de aceeasi inaltime. ◊ treapta intai de la o treapta data. (< fr. prime)

leat (leaturi), s. n. – 1. An, data. – 2. Recrutare, contingent. – 3. Recrut, racan. – 4. Soldat care apartine aceluiasi contingent cu altul, camarad. Sl. leto (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 351; Cihac, II, 167). Din forma de „a data documentele” sl. vu leto „in anul”, provine veleat (var. inv. valeat), s. n. (data; loc, termen; viata). – Comp. letopiset, s. n. (cronica, anale), din sl. letopisici. Cf. indelete.

subtioara (-ori), s. f. – Subrat. – Var. suptioara, subsioara, subs(u)oara, su(pt)suoara. Mr. (sum)soara, megl. suptasoara, soara. Lat. subāla „subrat” (Cihac, I, 268; Cipariu, Gram.; Philippide, Principii, 33 si 97; Densusianu, Rom., CXXIII, 286 si GS, II, 315; Puscariu 1667; Candrea, Elements, 8; REW 8346; Rosetti, I, 171), comp. la o data ulterioara cu sub. Var. se explica prin aceleasi var. ale lui sub. Uz general (ALR, I, 54).

TOTOdata adv. In acelasi timp, in mod concomitent, simultan; totdeodata. – Tot + o + data.

IZOPIEZA s. f. linie care uneste punctele cu aceeasi presiune a unui zacamant petrolier la un moment dat. (< fr. isopieze)

iar adv. – 1. Alta data, din nou. – 2. La fel, de asemenea. – 3. (Conj.) Si, pe de alta parte. – 4. (Conj., inv.) Totusi, in ciuda. – 5. (Conj.) Dar, insa. – Var. iara, ar(a). Mr. iar(a), megl. ara. Pare sa provina dintr-un lat. *era (Schuchardt, ZRPh., XV, 240; G. Paris, Rom., XX, 333; Meyer-Lubke, Rom. Gramm., III, 495; Puscariu 756; REW 2886; DAR; Pascu, I, 102), cf. engad. eir, prov. er(a), v. gal. ar, cu acelasi sens; cf. si ngr. ἄρα, ἔρα. – Der. iarasi, adv. (alta data), cu -si, ca cinesi, totusi.

CANON, canoane, s. n. 1. Lege sau regula bisericeasca. ♦ Norma morala. 2. Pedeapsa data la incalcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferinta, chin. 3. Regula facand parte dintr-un ansamblu de procedee artistice dintr-o epoca; p. ext. regula rigida, formalista. 4. Compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa impreuna aceeasi melodie. ♦ Cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas. 5. Nume dat cartilor Vechiului si Noului Testament. – Slav (v. sl. kanonu < gr.).

LEAT, (1, 2) leaturi, s. n., (3) s. m. 1. S. n. (Inv.) An. 2. S. n. (Pop.) Contingent. ◊ Expr. A fi leat cu cineva = a fi de aceeasi varsta cu cineva. 3. S. m. Denumire familiara (de adresare) data unui soldat. – Din sl. leto.

BILATERAL, -A, bilaterali, -e, adj. 1.Care are doua parti (sau doua laturi) opuse, simetrice. 2. Care priveste in acelasi timp doua laturi sau aspecte (fundamentale) ale unui intreg. 3. (Despre date, contracte, conventii) Care obliga in mod reciproc partile interesate. – Din fr. bilateral.

EPOCA, epoci, s. f. 1. Perioada in dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebeste de celelalte prin anumite evenimente caracteristice, insemnate; era (2.) ◊ Expr. A face epoca = a atrage atentia, a face valva, a se impune la un moment dat; a marca o moda. 2. Timp in care se repeta, periodic, acelasi lucru in aceleasi conditii. Epoca topirii zapezilor. 3. Subdiviziune a unei perioade geologice. [Acc. si: epoca. – Var.: (inv.) epoha s. f.] – Din fr. epoque.

MENTINE, mentin, vb. III. Tranz. 1. A pastra ceva (in aceeasi stare sau forma in care se afla la un moment dat), a lasa neschimbat; p. ext. a face sa dureze. ♦ Refl. A continua sa existe sub acelasi aspect, a ramane neschimbat; a dura, a dainui. 2. (Rar) A intretine o familie, o persoana etc. 3. (Frantuzism, rar) A afirma, a sustine ceva cu tarie. – Din fr. maintenir (dupa tine).

INECUATIE ~i f. mat. Inegalitate intre doua functii, cu aceleasi variabile, care poate fi satisfacuta sau nu pentru anumite valori date variabilelor. /<fr. inequation

MANSETA s.f. 1. Capatul de jos (rasfrant) al manecii unei camasi barbatesti sau al pantalonilor. 2. Garnitura de etansare de forma unui inel rasfrant, confectionata din piese sau din cauciuc. 3. Titlu scris cu caractere grase pe prima pagina a unui ziar (anuntand o stire importanta etc.). ♦ Indicatie bibliografica in partea de jos a copertei interioare a publicatiilor periodice, cuprinzand datele necesare identificarii periodicului respectiv. 4. Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care trateaza aceeasi tema; (p. ext.) spatiu rezervat acestor texte. 5. (La scrima) Lovitura data cu antebratul. [< fr. manchette, germ. Manschette].

CONVEX, -A (‹ fr., lat.) adj. 1. Care prezinta o proeminenta. 2. (MAT.; despre un arc de curba in raport cu un punct exterior) Ale carui coarde sint situate, toate, in intregime pe partea opusa punctului dat; (despre o curba inchisa) care este situata, in intregime, pe aceeasi parte a oricarei tangente a sa. ◊ Multime c. (de puncte din plan sau din spatiu) = multime care are proprietatea ca, o data cu fiecare doua puncte, contine intregul segment ce le uneste.

BREASLA, bresle, s. f. 1. (In societatea medievala) Asociatie de mestesugari de aceeasi bransa, creata pentru apararea intereselor comune; organizatie inchisa a mesterilor. 2. Nume dat organizatiilor profesionale formate din muncitori si patroni; corporatie. 3. Meserie; p. ext. profesiune. 4. (Inv.) Trupa de soldati recrutata din breslasi (1) si din diferite categorii ale burgheziei. – Din sl. bratĩstvo.

BIBLIOTECA, biblioteci, s. f. 1. Dulap sau mobila speciala cu rafturi de tinut carti. 2. Incapere, sala in care se pastreaza si se citesc cartile. 3. Colectie de carti, periodice, foi volante, imprimate etc. ♦ Institutie care colectioneaza carti, periodice etc. spre a le pune in mod organizat la dispozitia cititorilor. 4. Nume dat unei serii de carti care prezinta caractere comune si sunt publicate de aceeasi editura. – Din fr. bibliotheque, lat. bibliotheca.

REGESTE s. f. pl. 1. nume dat in evul mediu actelor, documentelor etc. emanate in serie cronologica de la aceeasi cancelarie si de la acelasi personaj, insotite de note explicative si de extrase din cronici. 2. repertorii, rezumate ale documentelor, date in ordine cronologica (la volumele de documente, bibliografii etc.). (< fr. regeste, lat. regesta)

BORN, Max (1882-1970), fizician german. Prof. univ. la Gottingen, Edinburgh (1933-1953) si Berlin (din 1953). Unul dintre creatorii mecanicii cuantice. A dat interpretarea statistica a mecanii cuantice si a introdus metodele teoriei pertubatoare. In acelasi timp cu M. von Laue a elaborat (1913-1915) teoria dinamica a retelelor cristaline. Contributii in fizica atomica, optica, filozofia stiintei. Premiul Nobel (1954), impreuna cu W. Bothe.

oara (ori), s. f. – 1. (Inv., rar) Ora, ceas. – 2. data. – Mr., megl. oara. Lat. hōra (Densusianu, Hlr., 223; Puscariu 1213; Candrea-Dens., 1270; REW 4176), cf. alb. here (Philippide, II, 644), it., prov. ora, fr. heure, sp., port. hora. Expresia a-si veni in ori (Bucov., Trans., Banat, a-si veni in fire) pare sa aiba la baza acelasi cuvint. – Der. ao(a)re(a) (var. ao(a)ri), adv. (inv., o data; cind), cu a- adverbial, cf. alb. ahere.

tertel (-luri), s. n. – Siret, snur. Tc. tirtil (Seineanu, II, 356). Terpel, s. n. (libertate mai mare data vitelor mici ca sa poata paste), pare sa fie rezultatul unei disimilatii a aceluiasi cuvint; semantic trebuie pornit de la ideea de legatura sau piedica de picioare care tine animalul legat si din care se s********e treptat, de unde si expresia a da un terpel „a slabi coarda”.

CLASA s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)

FRANC², franci, s. m. Denumire data portaltoiului obtinut din samanta soiurilor cultivate (la mar, par, cires etc.) care face parte din aceeasi specie cu altoiul. – Din fr. franc.

Odata¹ adv. 1) Intr-o perioada oarecare de timp; inainte vreme; mai demult; candva; odinioara. *~ si ~ candva; intr-o buna zi; mai devreme sau mai tarziu. 2) In acelasi timp; concomitent; simultan. 3) In cele din urma; in sfarsit. 4) Fara intarziere; imediat; pe neasteptate. /o + data

UNIVERSALII s.f.pl. (Fil.) 1. Nume dat de scolastici in evul mediu notiunilor generale. 2. Ceea ce poate fi spus despre toti indivizii aceleiasi clase. [Sg. -ie. / < lat. universalia].

CONTOR s. n. denumire data unor aparate ori instrumente care masoara, prin insumare sau inregistrare, elemente, operatii sau semnale de aceeasi natura. ◊ aparat care inregistreaza consumul de apa, de gaze, de energie electrica etc. ♦ ~ de particule = detector de particule emise de un corp radioactiv. (dupa fr. compteur, germ. Kontor)

TERTA s. f. 1. (muz.) interval de trei trepte al gamei diatonice; treapta a treia de la o treapta data. 2. (la unele jocuri de carti) serie de trei carti succesive (as, rege si dama) de aceeasi culoare, in ordine crescanda. 3. a treia pozitie, de aparare la scrima. 4. (fam.) a fi in ~ (cu cineva) – a flirta. (< it. terza)

BOYLE [bɔil], Robert (1627-1691), fizician si chimist irlandez. A dat prima definitie a elementului chimic (1661) si a pus bazele analizei chimice calitative. A descoperit, in acelasi timp cu E. Mariotte, ca produsul dintre presiunea si volumul unui gaz perfect, supus unei transformari izoterme, ramine constant (legea B.-Mariotte).

ALELA (< fr. {i}; {s} gr. allelon „reciproc”) s. f. (GENET.) Nume dat oricarei gene dintr-o pereche sau dintr-o serie de gene alternative care pot ocupa acelasi locus si care controleaza diferitele expresii (de ex. nuantele de rosu, alb, galben etc. ale trandafirului) ale aceluiasi caracter (in cazul exemplificat, culoarea). Se mai numeste alelomorf.

DUBLET, dublete, s. n. 1. Al doilea exemplar al unui obiect (carte, medalie, marca etc.), pastrat intr-o colectie. 2. Fiecare dintre cuvintele cu acelasi etimon, dar cu aspect fonetic si uneori cu sens diferit, care au intrat intr-o limba data in momente sau pe cai diferite. 3. (Fiz.) Dipol. 4. (Fiz.) Pereche de linii spectrale cu lungimi de unda apropiate. – Din fr. doublet.

ESICHIER ~e n. Dispunere a unor obiecte (de acelasi fel) cu anumite intervale intre ele. ◊ ~politic configuratia partidelor politice dintr-o tara la un moment dat, considerate din punctul de vedere al raportului ideologic dintre ele; spectru politic. [Sil. e-si-chi-er] /<fr. echiquier

FACTOR ~i m. 1) Conditie esentiala care determina aparitia unui proces sau fenomen; element care contribuie la producerea unui fenomen sau proces. 2) mat. Element constitutiv al unui produs; termen al unei inmultiri. ◊ ~ prim fiecare dintre numerele prime la care se imparte exact un numar dat. ~ comun numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume. 3) fiz. Raport dintre doua valori ale aceleiasi marimi. ~ de presiune. /<fr. fracteur, lat. factor, ~oris

NIVEL s.n. I. 1. Starea unui plan orizontal sau a unor puncte situate in acelasi plan orizontal; inaltime a unui loc, a unui obiect etc. in raport cu un plan orizontal dat. 2. (Fig.) Stadiu, grad; situatie, treapta; etapa; indice. II. Nivelmetru. [Pl. -luri, -le. / < nivela, cf. fr. niveau].

RADACINA ~i f. 1) Organ al plantelor superioare, care indeplineste functia de fixare in sol si de absorbire a apei si a substantelor nutritive. ◊ A prinde ~ (sau ~i) a) a da radacina; b) a se stabili intr-un loc pe un timp indelungat; a se statornici. 2) anat. Parte a unui organ animal, prin care acesta este fixat intr-un tesut organic. 3) fig. Temelie a unui lucru. ◊ A curma (sau a starpi, a taia) raul din (sau de la) ~ a inlatura un rau in mod radical. 4) mat. Numar care, ridicat la o anumita putere, da numarul dat; radical. ~ patrata. 5) lingv. Element al unui cuvant dotat cu sens lexical si comun pentru toate cuvintele din aceeasi familie; radical. 6) fig. Locul unde s-a nascut cineva; neamul din care se trage; origine; izvor; obarsie; provenienta. [G.-D. radacinii] /<lat. radicina

REGESTE s.f. pl. Nume dat in evul mediu registrului in care erau trecute in ordine cronologica actele, documentele etc. emanate de la aceeasi cancelarie si de la acelasi personaj, insotite de note explicative si de extrase din cronici. [< fr. regeste, cf. lat. regesta – registru].

MANSETA, mansete, s. f. 1. Partea de jos a manecii unei camasi (barbatesti) sau a unei bluze; banda (detasabila) aplicata ca garnitura la partea de jos a unei maneci. ♦ Partea de jos (rasfranta) a pantalonilor. ♦ Portiune de la inceputul unui ciorap tricotat, lucrata de obicei ca un elastic. 2. Garnitura de piele sau de cauciuc, in forma de inel sau de cilindru, care serveste la etansarea unor deschideri. 3. Text scurt tiparit cu alt caracter de litera pe prima pagina a unui ziar sau intr-o publicatie periodica., la inceputul unui articol, care contine in rezumat o stire importanta din cuprinsul ziarului sau ideea principala, nota originala din cuprinsul articolului. ◊ Manseta bibliografica = indicatie bibliografica in partea de jos a copertei interioare a publicatiilor periodice, cuprinzand datele necesare identificarii sau citarii periodicului respectiv. ♦ Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care trateaza aceeasi tema; p. ext. spatiu rezervat acestor texte. – Din fr. manchette, germ. Manschette.

TIMBRU, (1) timbre, (2, 3) timbruri, s. n. 1. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau de o institutie special autorizata, care se lipeste pe acte oficiale sau pe scrisori si care reprezinta un impozit sau o taxa; taxa reprezentand valoarea unui timbru (1) si care este platita direct unei administratii publice. ◊ Timbru sec = imagine imprimata in relief pe hartie, cu ajutorul unui dispozitiv special de metal, care intareste valoarea unui act. Timbru comemorativ = timbru tiparit ocazional si folosit in locul timbrelor obisnuite, pentru comemorarea unui eveniment. Timbru fiscal = timbru folosit pentru incasarea unor taxe fiscale. ♦ Stampila aplicata de oficiile postale, care indica locul si data plecarii sau a sosirii unei scrisori. 2. Insusire a sunetului muzical datorita careia se deosebesc intre ele sunetele de aceeasi inaltime si intensitate provenite de la surse diferite. ♦ Calitate specifica a unui sunet care permite ca el sa fie distins de alt sunet, independent de inaltimea, intensitatea si durata lui. 3. (Inv.) Clopot, clopotel. – Din fr. timbre.

FRATE ~ti m. 1) Persoana de s*x masculin luata in raport cu alta persoana nascuta din parinti comuni. ◊ ~ bun (drept, adevarat) fiecare dintre copiii de s*x masculin luat in raport cu alta persoana nascuta din parinti comuni. ~ vitreg frate numai dupa tata sau numai dupa mama. ~ geaman frate nascut o data cu alt frate sau cu o sora. ~ti de lapte copii nascuti de mame diferite, dar alaptati de aceeasi femeie. ~ de cruce prieten nedespartit al cuiva (legat prin juramant si prin amestecul simbolic al sangelui). 2) fig. Fiecare dintre persoanele (sau colectivitatile) legate prin activitate si viata dusa in comun, luate in raport una cu alta. 3) inv. Calugar insarcinat cu treburi gospodaresti. 4) (la unele plante) Lastar crescut la subsuoara unei frunze. /<lat. frater

RUNDA s.f. Repriza, tur (la un joc). ♦ Una dintre seriile de partide din cadrul unui turneu de sah, in cursul careia fiecare participant joaca o singura data. ♦ Repriza (de trei minute) a unui meci de box. 2. Parte dintr-un sir de actiuni, manifestari etc. de acelasi fel. [< germ. Runde, fr. round < engl. rounde].

NONA s.f. 1. (Ant.) A noua ora a zilei in vechea Roma (numarata dupa orele 6 dimineata, echivaland cu ora 15 actuala). 2. (Rel.) A patra ora canonica minora, corespunzand orei 15 actuale. ♦ Rugaciune care se recita la aceeasi ora. 3. Strofa alcatuita din noua versuri. 4. (Muz.) Interval care cuprinde noua trepte; treapta a noua de la o treapta data. [< lat. nona, cf. it. nono – noua].

ECOTIP ~uri n. 1) Grup de plante din aceeasi specie cu anumite insusiri ereditare proprii, formate datorita conditiilor de mediu, prin care se deosebesc de alte grupuri ale speciei date din alt mediu. 2) zool. Rasa ecologica. /<fr. ecotype

SNOP, snopi, s. m. 1. Legatura mare facuta din manunchiuri de cereale paioase (secerate). 2. Grup de lucruri de acelasi fel care formeaza un manunchi, o legatura. ♦ Fig. Fascicul de lumina, de raze luminoase etc. 3. Schije, alice sau gloante trase o data cu o arma si raspandite intr-o anumita directie. – Din sl. snopu.

RUTINA¹ s. f. 1. capacitate, indemanare castigata printr-o practica indelungata. ◊ (depr.) deprindere de a lucra, de a gandi mecanic, mereu in acelasi fel; respectare prea servila a unor reguli si deprinderi invechite. 2. (inform.) set de instructiuni din ansamblul unui program de prelucrare a datelor, la servirea mai multor programe, cand operatiile sunt comune; (sub)program de folosinta curenta sau repetitiv, care asigura o functie bine definita. (< fr., engl. routine)

TEMA s. f. 1. subiect, problema principala care se dezvolta intr-o expunere; aspect al vietii care se reflecta intr-o opera artistica. 2. motiv melodic al unei compozitii muzicale pe care se compun variatiunile. 3. lucrare scrisa data elevilor pentru aplicarea cunostintelor. 4. (lingv.) parte a unui cuvant alcatuit din radacina (impreuna cu prefixele si sufixele), comuna numai unuia si aceluiasi cuvant. 5. (mil.) ~ tactica = plan stabilit pentru a servi ca baza studiului teoretic sau practic, cu sau fara trupe, al unei operatii de razboi. (< fr. theme, lat., gr. thema, it. tema)

POLIGAMIE s. f. Forma de casatorie aparuta o data cu sclavia patriarhala, intalnita si astazi la unele popoare de religie mahomedana, in care un barbat are dreptul sa se casatoreasca in acelasi timp cu mai multe femei; situatie in care se gaseste un poligam. ♦ Infractiune comisa de barbatul casatorit in acelasi timp cu mai multe femei. – Din fr. polygamie.

IDENTITATE ~ati f. 1) Caracter identic; coincidenta sub toate aspectele; egalitate. 2) Proprietate a unui lucru de a-si pastra timp indelungat caracterele fundamentale. 3) Ansamblu de date care contribuie la identificarea unei persoane. Act de ~. 4) mat. Egalitate dintre doua expresii, care, la schimbarea sistemului de valori ale literelor, pastreaza aceeasi valoare numerica. [G.-D. identitatii] /<lat. identitas, ~atis, fr. identite

PARTIDA s. f. 1. desfasurare completa a unui joc. ◊ indeletnicire placuta in grup, organizata din timp. 2. (proiect de) casatorie; (p. ext.) persoana vizata. 3. sistem de contabilitate pe categorii de operatii economice. ◊ cont. 4. cantitate de marfuri vandute sau cumparate o data. 5. (muz.) parte dintr-o compozitie executata de unul dintre membrii unui ansamblu sau de un grup la unison; grup de instrumente din aceeasi familie, apartinand unui ansamblu, care executa aceasta parte. (< ngr. partida, it. partita)

COMUN, -A I. adj. 1. care apartine mai multora sau tuturor; care intereseaza pe mai multi sau pe toti; obstesc. ◊ (jur.) drept ~ = parte a dreptului cu aplicare generala; substantiv ~ = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel; factor ~ = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume; divizor ~ = numar intreg cu care se impart exact mai multe numere intregi date; multiplu ~ = numar divizibil prin mai multe numere intregi date; numitor ~ = numitor care apartine mai multor fractii. ◊ a face cauza ~a cu cineva = a fi de partea cuiva. 2. obisnuit, normal, frecvent. ◊ loc ~ = idee, lucru stiut de toata lumea; banalitate. 3. mediocru, banal, de rand. II. s. n. ceea ce apartine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ◊ in ~ = laolalta, impreuna. ◊ a iesi din ~ = a se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit. (<fr. commun, lat. communis)

BREASLA, bresle, s. f. 1. (In oranduirea feudala) Organizatie de casta a meseriasilor din aceeasi bransa, care avea scopul sa impiedice concurenta dintre ei si sa le pazeasca drepturile economice si politice impotriva exploatarii feudalilor si negustorilor; o data cu dezvoltarea modului de productie capitalist, ea se transforma intr-o organizatie inchisa a mesterilor care exploateaza calfele si ucenicii. ♦ (Inv.) Categorie sociala sau profesionala. Piara breasla boiereasca! (BOLLIAC). 2. Meserie, profesiune; functie, slujba. De breasla lui, ciubotar (SEZ.). 3. (Inv.) Trupa de soldati recrutata din breslasi si din diferite categorii ale burgheziei. – Slav (v. sl. bratĩstvo).

REGATA, regate, s. f. 1. Denumire data unei competitii sportive nautice (caiac, canoe, iahting, canotaj) in ansamblul ei tehnic. ♦ Proba in competitiile de iahting, care are mai multe etape in cadrul aceluiasi program. 2. Forma de cravata care se innoada si cade vertical de-a lungul plastronului camasii. – Din fr. regate.

ACORdat, -A, acordati, -te, adj. (Despre unele parti ale propozitiei) Pus in acelasi caz, numar, gen sau persoana ca si cuvantul de care este legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile in consonanta. 3. dat, atribuit; ingaduit, asigurat. – V. acorda.

MIJLOCAS, -A, mijlocasi, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Iesit din uz) (Taran sau taranime) care poseda pamant si alte mijloace de productie cu ajutorul carora isi asigura existenta. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, fiinte sau unor parti ale lor) care, intr-un anumit ansamblu, ocupa locul din centru sau care sunt situate intre obiecte, fiinte de acelasi fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucatorii) care actioneaza intre inaintarea si apararea unei echipe. – Mijloc + suf. -as.

COMUN, -A adj. 1. Care apartine mai multora sau tuturor; folosit de toti sau de mai multi; obstesc. ◊ Drept comun = totalitatea legilor cu aplicare generala; substantiv comun = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel; factor comun = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume; divizor comun = numar intreg cu care se impart exact mai multe numere intregi date; multiplu comun = numar divizibil prin mai multe numere intregi date; numitor comun = numitor care apartine mai multor fractii. ◊ A face cauza comuna cu cineva = a fi de partea cuiva (intr-o chestiune, intr-o discutie etc.). 2. Obisnuit, normal. ◊ Loc comun = idee care apare la mai multi sau la toti in acelasi fel, banalizandu-se prin deasa ei intrebuintare. 3. Banal, de rand. // s.n. Ceea ce apartine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ◊ In comun = laolalta, impreuna. ◊ A iesi din comun = A se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit. [< lat. communis, cf. fr. commun].

TOVARAS, -A, tovarasi, -e, s. m. si f. 1. Persoana considerata in raport cu alta, de care este legata prin viata sau prin activitatea dusa in comun sau prin lupta pentru aceeasi cauza. ◊ Tovaras (sau tovarasa) de viata = sot (sau sotie). 2. Termen folosit intre comunisti cand se adreseaza unul altuia sau cand vorbesc despre un al treilea. 3. Epitet dat unei fiinte, de obicei animal, care insoteste pe cineva (in mod constant); fiinta credincioasa cuiva. 4. Asociat, partas (intr-o afacere). 5. S. f. art. (Fam., iesit din uz) Educatoare, invatatoare sau diriginta in scoala generala. – Din ucr. tovarys, rus. tovarisci.

fara s. f. – Casta, rasa. – Mr. fara. Ngr. φαρα, cf. alb. fare (Meyer 100; Philippide, II, 641), bg. fara (Berneker 279). Pare sa provina din longob. fara (Puscariu, Dacor., VII, 293; Giuglea, Dacor., II, 396; DAR), si a fost citat ca element v. germ. in rom., nejustificat, se pare, intrucit este vorba de un cuvint imprumutat dintr-un idiom balcanic, in epoca recenta. In acelasi timp, este cuvint incert, intrebuintat de patru ori de Petru Maior, care foloseste adesea cuvinte mr. (si acesta pare a fi cazul lui fara) si o data intr-un text popular din Hateg, in care este posibil sa fie o patrundere a mr. Dupa Mladenov 660, cuvintul ar fi de origine tc.

DEVIATIE s. f. 1. abatere fata de o directie normala data. ♦ ~ de sept = deformare a septului nazal. ◊ (biol.) transformare a unui organ intr-altul, cu alta structura si alta functie. ♦ ~ s*****a = practicarea relatiilor e*****e intre parteneri apartinand aceluiasi s*x; homos*xualitate. 2. (fiz.) unghi format de raza emergenta dintr-un sistem cu cea incidenta; deflexiune. (2). 3. unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influenta maselor de metal situate la bord. (< fr. deviation, lat. deviatio)

ALT, ALTA, alti, alte, adj. (Arata ca fiinta sau lucrul al carui nume il determina nu este aceeasi sau acelasi cu fiinta sau lucrul despre care a fost vorba, care este de fata sau este cel obisnuit) Alt om. Alt obiect. ◊ Expr. (Pop.) Cate alte = multe. [Gen.-dat. sg.: altui, altei, gen.-dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum].

NIVEL¹ ~uri n. 1) Inaltime a unui loc in raport cu un plan orizontal dat. ◊ ~ul marii nivelui zero al marii in raport cu care se determina altitudinile formelor de relief. Curba (sau linie) de ~ linie de pe harta care uneste punctele cu aceeasi altitudine. Pasaj de ~ punct de intretaiere, la aceeasi altitudine, a doua cai de comunicatie. 2) Fiecare dintre partile care cuprind incaperile de pe acelasi plan orizontal dintr-o cladire; etaj; cat. 3) fig. Treapta de dezvoltare a ceva; masura in care se manifesta evolutia unui lucru. ~ de dezvoltare. ~ stiintific. ~ artistic. ~ intelectual. ◊ ~ de trai (sau ~ul vietii) masura in care sunt satisfacute necesitatile materiale si spiri-tuale ale populatiei unei tari, intr-o anumita perioada de timp; grad al bunastarii. La acelasi ~ pe aceeasi treapta; pe acelasi plan. A fi la ~ a corespunde (perfect) cerintelor. 4) geol. Subdiviziune a etajelor si a subetajelor. 5) fiz. tehn. Valoare a unei marimi in raport cu o valoare de referinta. ~ de energie. /v. a nivela

acum, adv. – 1. In prezent, in momentul acesta. – 2. Inainte cu... Var. acu(ma), acmu, amu. Mr. amu, amo, megl. (a)cmo, mo(ti), istr. acmo(te). Acu este reprezentant al lat. *eccum hῡc; acum deriva de la un compus de tipul *eccum hῡc modo; in sfirsit, *eccum modo a dat rezultatul normal acmu (Philippide, Principii, 92; Puscariu 18; REW 5630; DAR). Candrea-Dens., 14, deduce toate formele rom. din *eccum modo › acmu; acesta din urma ar fi dat acum, prin analogie cu quomodo › cum; si de la acum s-ar fi ajuns, prin fonetica sintactica, la acu. Roesler 564 se gindea la gr. ἀϰόμ(α). – Der. cu -si) (cf. acelasi): acumusi, acusi, cu var. (fam.) acusa, acusica.

DERMATITA, dermatite, s. f. 1. Inflamatie a pielii; (la pl.) nume generic dat unei grupe de maladii inflamatorii ale pielii; dermita. 2. Boala de piele periodica, la cabaline, ce se manifesta sub forma de rani care apar vara, se inchid iarna si reapar, in acelasi loc, la revenirea caldurilor. – Din fr. dermatite.

ALT, ALTA, alti, alte, adj. (Arata ca fiinta sau lucrul al carui nume il determina nu este aceeasi sau acelasi cu fiinta sau lucrul despre care a fost vorba, care este de fata sau este cel obisnuit) Alt om. Alt obiect. ◊ Expr. (Pop.) Cate alte = multe. ♦ Un nou..., altfel de... [Gen.-dat. sg.: altui, altei, gen.-dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum].

TIMP¹ ~uri n. 1) filoz. Categorie filozofica care desemneaza durata, succesiunea si simultaneitatea proceselor. 2) Interval dintre doua momente masurat in secunde, minute, ore, zile, saptamani, luni, ani, decenii, secole, milenii, perioade, ere. 3) Perioada cat dureaza ceva; durata; vreme. ◊ Catva ~ o perioada scurta. Tot ~ul mereu; intruna. Cu ~ul cu incetul; treptat. In acelasi ~ concomitent; simultan. 4) pop. Moment oportun; imprejurare potrivita pentru o actiune; prilej; ocazie. La ~. ◊ (Toate) la ~ul lor (toate) la momentul potrivit. 5) Perioada determinata istoric; epoca. ◊ Pe ~uri demult; candva. 6) Stare meteorologica intr-o perioada data (intr-o anumita regiune); vreme. ~ ploios. 7) lingv. Categorie gramaticala specifica verbului, prin care se exprima momentul in care are loc actiunea. /<lat. tempus, ~oris

RANDAMENT, randamente, s. n. Capacitate de productie a unui muncitor, a unei masini, a unui utilaj intr-o unitate de timp data (si in raport cu consumul); raportul dintre efectul obtinut si efortul depus intr-o activitate, actiune etc. ♦ Raportul dintre valoarea unei marimi (energie, putere etc.) cedata de un sistem tehnic sub forma utila, si valoarea aceleiasi marimi absorbita de acest sistem. ♦ Folos, beneficiu, eficienta. – Din fr. rendement.

BORDEE s.f. 1. Ansamblul tunurilor de pe o nava. ♦ Cantitatea de proiectile pe care o poate arunca o data artileria unei nave. ♦ (Rar) Totalitatea oamenilor din echipajul unei nave care servesc intr-o anumita parte a bordului. 2. Drum parcurs de o nava (mai ales cu panze) fara sa vireze la bord (avand vantul din acelasi bord). [Pron. -de-e. / < fr. bordee, cf. bord – bord].

CANON, canoane, s. n. 1. Regula, dogma bisericeasca; tipici. ♦ Norma, regula de conduita. ♦ Lista de texte sacre care se bucura de autoritate deplina in cadrul unei religii. 2. Pedeapsa data de biserica la calcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferinta, chin. 3. Nume dat cartilor Vechiului si Noului Testament. 4. Regula care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regula rigida, formalista. 5. Compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa impreuna aceeasi melodie. ♦ Cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas. 6. Litera de tipar, avand corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipareau in trecut cartile canonice. – Din sl. kanonu, fr. canon, germ. Kanon.

RELIGIE, religii, s. f. 1. Sistem de credinte (dogme) si de practici (rituri) privind sentimentul divinitatii si care ii uneste, in aceeasi comunitate spirituala si morala, pe toti cei care adera la acest sistem; totalitatea institutiilor si organizatiilor corespunzatoare; confesiune, credinta. ♦ Fig. Crez, cult. 2. Disciplina predata in scoala, avand ca scop educarea si instruirea elevilor in spiritul religiei (1) date. – Din fr. religion, lat. religio, -onis, germ. Religion.

PROBABILITATE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este probabil; aparenta de adevar, posibilitate cu multe sanse de realizare. ♦ Dupa toate probabilitatile = dupa cat se pare. 2. Marime folosita in formularea legilor statistice ale fenomenelor, care nu sunt perfect determinate prin anumite conditii experimentale date. ♦ Teoria probabilitatii = teorie despre evenimente intamplatoare cu caracter de masa; calculul probabilitatilor = ramura a matematicii care se ocupa cu studiul probabilitatilor producerii unui fenomen sau a unui eveniment dintr-un complex de fenomene sau de evenimente de acelasi fel. [Cf. lat. probabilitas, fr. probabilite].

RASCA, com. in jud. Suceava, situata in zona de contact a Subcarpatilor Neamtului cu prelungirile NE ale m-tilor Stanisoarei, pe cursul superior al raului Rasca; 5.245 loc. (2005). Expl. si prelucr. lemnului (cherestea). In satul R. se afla manastirea cu acelasi nume (de calugari), cu biserica Sf. Nicolae, ctitorie din 1540-1542 a domnului Petru Rares, cu fresce executate in 1551-1552 de pictorul grec Stamatello Cotronas. In interior se pastreaza un valoros tablou votiv infatisandu-l pe ctitor cu familia lui. Chiliile actuale dateaza din 1821-1842. iar pridvorul bisericii a fost adaugat in perioada 1611-1617. Ansamblul monahal a fost renovat in 1972 si 1991. In 1844, la aceasta manastire a fost trimis in surghiun de catre domnul Mihail Sturdza, timp de sase luni, Mihail Kogalniceanu. Biserica Sf. Gheorghe (1790, renovata in 1898 si 1925), in satul Buda.

ROMANASI, com. in jud. Salaj, pe raul Agrij, la poalele M-tilor Meses; 2.960 loc. (2005). In satul Romita, atestat documentar in 1408, au fost descoperite (1969) urmele unui castru roman (130 x 158,5 m) datand de la inceputul sec. 3, cunoscut sub numele de Largiana. Satul R. apare mentionat documentar in 1310. In satul Pausa se afla biserica de lemn cu dublu hram – Sf. Nicolae si Nasterea Domnului (1730), cu picturi pe peretii interiori si exteriori din 1800. Bisericile cu acelasi hram – sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, in satele Chichisa (sfarsitul sec. 17), Poarta Salajului (1670) si Ciumarna (1771, cu picturi pe peretii interiori din 1801). In arealul satului Poarta Salajului se afla o poiana naturala cu lalele pestrite (Fritillaria meleagnis).

RECONQUISTA [rekonkista], denumirea perioadei, din istoria Pen. Iberice, cuprinsa intre sec. 8 si 15, dominata de lupta pentru eliberarea terit. ocupate de arabi si de berberi. O importanta cruciala in timpul R. a avut-o lupta din 16 iul. 1212 de langa Las Navas de Tolosa in care fortele crestinilor, comandate de regele Alfons VIII al Castiliei, au infrant armata maura a Almohazilor. Cu toate ca incepand de la mijlocul sec. 13 crestinii eliberasera cea mai mare parte a Pen. Iberice, R. a luat sfarsit abia in 1492, o data cu cucerirea Granadei (asediata din 1481). In timpul R. s-au format regatele Leon, Aragon, Navarra, Castilia si Portugalia. Perioada R. a avut un rol important in dezvoltarea economica si politica a statelor iberice, accelerand formarea statelor unitare Spania si Portugalia; in acelasi timp a contribuit la cresterea devotamentului fata de Regalitate si Biserica; spre sfarsitul ei se instituie Inchizitia.

RADICAL⁴ ~i m. 1) mat. Numar care, ridicat la o anumita putere, da numarul dat; radacina. 2) mat. Simbol care indica operatia de extragere a radacinii. 3) chim. Grup de atomi care se comporta in reactiile chimice ca un element unic, fara a se modifica. 4) lingv. Parte a unui cuvant, dotata cu sens lexical, care este comuna tuturor cuvintelor din aceeasi familie; radacina. /<fr. radical, germ. Radikal

BREASLA (‹ sl.) s. f. 1. (In evul mediu) Asociatie de mestesugari de aceeasi bransa, care se supun unei discipline colective in scopul apararii si promovarii intereselor lor economice si de alta natura. B. au aparut in Europa apuseana in sec. 9-10, iar pe teritoriul Romaniei mai tirziu (in Transilvania in sec. 14, in Tara Romaneasca si Moldova in sec. 16). 2. Nume dat organizatiilor profesionale, formate din muncitori si patroni, in timpul dictaturii regale (1938-1940). 3. Meserie.

TEMA, teme, s. f. 1. Idee principala care este dezvoltata intr-o opera, intr-o expunere; subiect; aspect al realitatii care se reflecta intr-o opera artistica. ◊ Loc. prep. Pe tema... = in jurul problemei..., despre problema... 2. Motiv melodic dintr-o piesa muzicala. ◊ Tema cu variatiuni = compozitie muzicala care consta in enuntarea unei teme si in valorificarea ei prin diferite transformari ulterioare. 3. Exercitiu scris dat scolarilor, studentilor etc. pentru aplicarea cunostintelor dobandite. 4. (Lingv.) Grupare de elemente din structura unui cuvant, constituita din radacina, urmata de o vocala tematica si adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale) ori precedata de prefixe si caracterizata prin faptul ca este comuna formelor unuia si aceluiasi cuvant. – Din lat. thema. Cf. fr. theme, it. tema.

Baucis, taranca din Phrygia de conditie umila, casatorita cu Philemon, alaturi de care a trait toata viata in cea mai armonioasa intelegere. Odata, pe cind Zeus si Hermes cutreierau tinutul sub chipul si infatisarea a doi calatori, ei le-au dat gazduire in modestul lor bordei. Drept multumire zeii le-au transformat locuinta intr-un templu maret si le-au fagaduit sa le indeplineasca orice dorinta. Cum Philemon si Baucis au cerut sa nu se desparta niciodata, voia le-a fost indeplinita. Dupa ce au trait pina la adinci batrineti, au murit in aceeasi zi si au fost transformati, dupa moarte, in doi copaci, asezati unul linga altul, la intrarea templului.

PRIMITIV, -A I. adj. 1. de la inceputul omenirii, stravechi. ◊ aflat pe cea dintai treapta a dezvoltarii societatii umane. 2. necultivat, necivilizat, salbatic. 3. nume dat pictorilor si sculptorilor care preceda epoca Renasterii. 4. primar, de baza. ♦ cuvant ~ = cuvant-baza de la care, cu ajutorul afixelor, sunt derivate alte cuvinte; culori e = cele sapte culori ale spectrului solar. II. s. f. 1. (mat.) ~a (a unei functii) = functie a carei derivata este egala cu functia initiala. 2. (inform.) operatie elementara indivizibila, neinterferabila cu alta operatie de aceleasi gen. (< fr. primitif, lat. primitivus)

REGISTRU s.n. 1. Condica in care se consemneaza diferite date si acte oficiale. 2. Dispozitiv cu ajutorul caruia se regleaza tirajul sau inchiderea unui canal, a unui cilindru. 3. Suprafata dintre doua profiluri orizontale care se intind pe lungimea unei fatade. 4. Intinderea scarii muzicale pe care o poate emite un instrument sau o voce. ♦ (Concr.) Garnitura de tuburi de orga (sau de coarde de clavecin) cu acordaj diferit, dar cu acelasi timbru. 5. Dispozitiv folosit in centralele telefonice automate la dirijarea selectiei legaturilor. ♦ Registru de memorie = dispozitiv care face parte din organele de comanda si calcul ale unui calculator electronic. 6. (Poligr.) Ansamblul semnelor de reper care indica suprapunerea exacta a tiparului pe ambele fete ale hartiei. [< fr. registre, it. registro, germ. Register].

CONCURS ~uri n. 1) Lupta intre doua sau mai multe persoane (state, organizatii) care urmaresc acelasi avantaj sau acelasi rezultat; intrecere; concurenta; competitie. 2) Examen prin care mai multi candidati concureaza pentru un numar limitat de locuri sau pentru admiterea intr-o institutie de invatamant. 3) Reuniune constand in lupta pentru intaietate in una sau mai multe probe sportive; intrecere sportiva; competitie. 4) rar Sustinere materiala sau morala; ajutor; sprijin; reazem. ◊ ~ de imprejurari ansamblu de imprejurari care influenteaza la un moment dat o serie de lucruri; coincidenta de fapte. /<fr. concurs, lat. concursus

SERVICIU s.n. 1. Actiunea, faptul de a servi, de a sluji. ♦ Slujba, post, functie. ♦ A fi (sau a se pune) in serviciul cuiva (sau a ceva) = a se devota unei persoane sau unei idei, unei cauze etc. 2. Sectie administrativa a unei institutii, a unei intreprinderi etc. ♦ Personalul care incadreaza o astfel de sectie. 3. Serviciu militar = stagiu militar. 4. Ajutor, sprijin dat cuiva. ♦ A face un rau serviciu cuiva = a face cuiva (fara voie) o neplacere. ♦ Scara de serviciu = scara secundara intr-un imobil. 5. Succesiunea in timp a regimurilor de functionare ale unui sistem tehnic impreuna cu duratele lor. ♦ Ansamblu de instalatii tehnice care concureaza la desfasurarea in bune conditii a unei activitati tehnice, industriale sau publice principale. 6. Totalitatea tacamurilor, portelanurilor, sticlariei din aceeasi garnitura in care se serveste mancarea la masa. 7. (In diverse sporturi) Punerea in joc a mingii. [Pron. -ciu, pl. -ii. / < fr. service, it. servizio, lat. servitium].

ACORD, acorduri, s. n. 1. Intelegere, consimtamant la ceva. ♦ Expr. A fi de acord sa... = a se invoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeasi parere (cu cineva). A cadea de acord = a ajunge la o intelegere deplina (cu cineva). De acord! = bine! ne-am inteles! (Pleonastic) De comun acord = in perfecta intelegere. 2. Conventie (internationala) care stabileste relatiile reciproce dintre parti, privind drepturile si indatoririle lor. 3. (In expr.) (Plata sau salariu) in acord = (sistem de remunerare) in raport cu cantitatea de produs realizat. Acord progresiv = plata muncii in proportie crescanda, in raport cu depasirea normei. ♦ (Concr.) Suma data sau primita ca plata in acord. 4. Expresie gramaticala care stabileste concordanta (in persoana, numar, gen sau caz) intre cuvinte legate prin raporturi de determinare. 5. Sonoritate rezultata din reunirea a cel putin trei sunete, formand o armonie. – Fr. accord.

MASURA ~i f. 1) Valoare a unei marimi determinata prin raportare la o unitate data. ◊ In mare ~ in mare (sau buna) parte. De o ~ la fel; deopotriva. Pe (sau dupa) ~a cuiva (sau a ceva) potrivit, intocmai cu cineva sau cu ceva. Pe ~ ce cu cat. 2) Valoare, proportie fireasca a lucrurilor; limita pana la care se poate concepe sau admite ceva; marime normala, rezonabila. ◊ Cu ~ atat cat trebuie; cu socoteala. Peste ~ mai mult decat trebuie; exagerat. A intrece ~a a depasi limita permisa. 3) Unitate conventionala pentru masurare. ◊ Cu aceeasi ~ la fel, in acelasi mod. 4) Cantitatea si natura unitatilor ritmice din textul unui vers; structura metrica a versului. 5) Cea mai mica diviziune care sta la baza organizarii si gruparii duratei sunetelor intr-o piesa muzicala. 6) Actiune (mijloc, procedeu) la care se recurge in vederea realizarii unui anumit scop. ◊ A lua ~i a dispune, a hotari cele necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. masurii] /<lat. mensura

REGISTRU s. n. 1. condica in care se consemneaza diferite date si acte oficiale. ♦ ~ de stare civila = condica in care sunt inregistrate nasterile, casatoriile, decesele etc. 2. dispozitiv cu ajutorul caruia se regleaza tirajul sau inchiderea unui canal, a unei conducte. 3. (arhit.) suprafata orizontala de decoratie intre doua chenare sau delimitata compozitional. 4. intindere a scarii muzicale pe care o poate emite un instrument sau o voce. ◊ garnitura de tuburi (la orga), de butoane (la acordeon) sau de coarde (la clavecin) cu acordaj diferit, dar cu acelasi timbru. ◊ (fig.) trasaturile particulare, tonalitatea proprie unei opere literare, a unui discurs etc. ◊ ansamblu de idei, de teme etc. 5. dispozitiv folosit in centralele telefonice automate la dirijarea selectiei legaturilor. 6. (si s. m.) circuit, dispozitiv din organele de comanda si de calcul ale unui calculator electronic destinat memorarii. 7. (poligr.) ansamblul semnelor de reper care indica suprapunerea exacta a tiparului pe ambele fete ale hartiei. 8. (mar.) institutie de stat, societate care stabileste normele de constructie a navelor, ce trebuie respectate de proprietar sau armator. (< fr. registre, it. registro, germ. Register)

OBICEI, obiceiuri, s. n. 1. Deprindere individuala castigata prin repetarea frecventa a aceleiasi actiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obisnuinta, invat. ◊ Loc. adv. De obicei = de regula, in mod obisnuit, in genere. ◊ Loc. vb. A avea obicei (sau obiceiul, de obicei) = a obisnui. 2. Deprindere consacrata; mod de a se purta, de a se imbraca, randuiala, uz etc. comune unui popor sau unei comunitati omenesti; datina, traditie, uzanta, uz, randuiala. 3. (Inv.) Lege nescrisa, drept sau obligatie statornicite prin traditie; cutuma. ◊ Obiceiul pamantului = denumire specifica data cutumei in tarile romanesti in timpul oranduirii feudale. [Pl. si: obiceie] – Din bg. obicaj.

TUN, tunuri, s. n. 1. Arma de artilerie care arunca proiectile la distanta mare; p. gener. nume dat tuturor armelor de artilerie. ◊ Expr. A scapa ca din (gura de) tun, se spune cand cineva reuseste sa fuga (scapand de o situatie neplacuta). (Poti) sa dai cu tunul, se spune despre cineva care doarme adanc si nu se trezeste usor sau despre un loc unde nu se afla nici o fiinta vie. ◊ (Pus pe langa un verb, ii intensifica actiunea; pe langa un adjectiv, ii da valoare de superlativ; adverbial) A inghetat tun. Sanatos tun. 2. (In sintagma) Tun electronic = parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeasi viteza. 3. (Inv. si pop.) Tunet. – Lat. tonus.