NATIVISM s.n. (Fil.) Denumire data acelor sisteme care afirma ca omul se naste cu ideea de timp si spatiu. [< fr. nativisme].

POZITIVISM s.n. 1. Curent filozofic idealist-subiectiv care neaga rolul filozofiei ca o conceptie teoretica generala despre lume si ca metodologie generala, sustinand ca ea se bazeaza numai pe faptele verificabile experimental. ◊ Pozitivism logic = neopozitivism. 2. (Lit.) Denumire data acelor tendinte critice care adopta metodele scientiste in cercetarea literara. ♦ Modalitatile de creatie literara care tind sa reproduca realitatea in faptele ei concrete, adesea in stare bruta, netipizata. 3. Fel de a fi caracterizat prin tendinta de a lua in considerare si de a urmari numai avantajele; practicism, utilitarism. [< fr. positivisme].

NATIVISM s. n. 1. denumire data acelor sisteme filozofice care atribuie ideilor si principiilor de activitate umana un caracter innascut. 2. conceptie proprie miscarii social-politice a autohtonilor din colonii, care revendica revenirea la puterea local-traditionala. (< fr. nativisme)

acel¹, acea, acei, acele, adj. dem. (antepus) (Arata ca fiinta, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care il determina se afla mai departe, in spatiu sau timp, de vorbitor) acel om. acea casa. [Gen.-dat. sg.: acelui, acelei, gen.-dat. pl.: acelor] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

acel², acea, acei, acele, adj. dem. (Arata ca fiinta sau lucrul al carui nume il determina este (mai) departat de subiectul vorbitor; cand urmeaza dupa substantiv are forma acela, aceea) acel om. Vremea aceea. [Gen.-dat. sg. acelui, acelei, gen.-dat. pl. acelor; (cand are forma acela, aceea) gen.-dat. sg. aceluia, aceleia, gen.-dat. pl. acelora – Var.: acela, aceea adj. dem.] – Lat. ecce-illu, ecce-illa.

acelA, ACEEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. dem. (postpus) 1. Pron. dem. (Indica pe cineva sau ceva relativ departat de subiectul vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic, insemnat; extraordinar. ◊ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din aceasta cauza. Drept aceea = prin urmare; deci. (In) afara de (sau pe langa) aceea = in plus. 2. Adj. dem. (postpus) acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl.: acelora. – Var.: (Inv.) acel, acea pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

acelA², ACEEA, aceia, acelea, pron. dem. (Indica pe cineva sau ceva (mai) departat de subiectul vorbitor) Cine e acela? ♢ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic; insemnat; extraordinar. ♢ (Cu forma feminina si sens neutru) Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din aceasta cauza. Dupa aceea = apoi. Drept aceea = prin urmare; deci. (In) afara de (sau pe langa) aceea = in plus. [Gen.-dat. sg. aceluia, aceleia, gen.-dat. pl. acelora. – Var.: (inv.) acel, acea pron. dem.] – Lat. ecce-illu, ecce-illa.

PTOLEMEU, Claudiu (Claudios Ptolemaios) (c. 90 -c. 168), astronom, matematician si geograf grec. A trait in Alexandria. Principala sa lucrare, „Megale Syntaxis” (denumita dupa arabi „Almageste”), contine o sinteza a cunostintelor astronomice din vremea sa; in ea este expus sistemul lumii bazat pe doctrina geocentrica, acceptata ca valabila pana la Copernic. In „Geographia” sunt date numeroase harti executate in acea epoca. Contributii in trigonometrie si in constructia instrumentelor astronomice; lucrari de astrologie, fizica si de muzica.

REZILIERE, rezilieri, s. f. Actiunea de a rezilia si rezultatul ei; desfacere a unor contracte, in cazul in care una dintre obligatiile reciproce nu a fost executata, mentinandu-se acele efecte ale contractului care s-au produs pana la data desfacerii lui. [Pr.: -li-e- – Var.: (inv.) reziliare s. f.] – V. rezilia.

DOMENIU, domenii, s. n. 1. Proprietate funciara feudala intinsa, care a stat la baza societatii medievale in Europa Apuseana. 2. Sector al unei stiinte, al unei arte; sfera de activitate. 3. (Mat.) Multime de puncte situate pe o dreapta, pe o suprafata, in spatiu, caracterizata prin aceea ca pentru fiecare punct exista o vecinatate a lui cuprinsa in multime si prin faptul ca oricare pereche de puncte din multime se pot uni printr-o linie poligonala cuprinsa in acea multime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de masura. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium.

APUS¹, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliste oferita de soare cand apune. 2. Unul dintre cele patru puncte c*******e, opus rasaritului si aflat la 90° de punctul sud (in directia miscarii acelor unui ceasornic); p. ext. loc pe orizont, regiune unde apune soarele; vest. ♦ Nume generic dat statelor din vestul Europei si din America; Occident. 3. Timp al zilei cand apune soarele; asfintit. ♦ Fig. Declin, decadere. – V. apune.

RANDAMENT s.n. 1. Capacitatea de productie a unei intreprinderi industriale sau comerciale, a unui teren agricol, a unui utilaj intr-o unitate de timp data. 2. (Tehn.) Raportul dintre lucrul mecanic produs si energia consumata de un sistem tehnic (masina, aparat etc.) pentru a produce acel lucru mecanic. [Pl. -te, -turi. / < fr. rendement].

CONTRAR, -A, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Notiuni contrare = notiuni care se afla intr-un raport in care acceptarea uneia presupune inlaturarea celeilalte fara ca inlaturarea uneia sa presupuna admiterea celeilalte. 2. Adv. Impotriva, in contra, neconform cu... 3.S. n. (La pl.; in forma contrarii) Denumire data notiunii care desemneaza laturi, insusiri sau tendinte ale obiectelor si proceselor opuse unele altora, astfel incat se exclud reciproc, aceasta opozitie constituind forta motrice si continutul principal al dezvoltarii acelui obiect sau proces; (si la sg.) fiecare din termenii unei contradictii (1). 4. Prep. Contra, impotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contrariu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius.

colo (sud) si colo (nord) adv. (d. acolo, ca it. cola fata de pg. acola, sp. aculla, acolo). Acolo, nu aici. De colo pina colo, din acel loc pina´n acel loc. De colo colo, arata miscarea repetata: ce tot umblati de colo colo, mai baieti? Cind colo, arata surprinderea: Credeam ca-i aur. Cind colo, era argint! Credeam ca s´a suparat. Cind colo, mi-a si multamit [!], cit colo, arata aruncarea cu suparare: Mi-a dat un franc pe curcan, dar eu i l-am aruncat cit colo! A indraznit sa vie sa-mi ceara, dar eu l-am rapezit [!] cit colo! In colo, intr´acolo, in acea directiune: du-te´ncolo! (Du-te´ncolo! mai inseamna si „da-mi pace, lasa-ma in pace”). In alta privinta, alt-fel: om lenes, dar in colo bun. Vasile a imbatrinit, dar in colo tot vesel cum il stii, A da in colo, a arunca, a da d******i: ia da-l in colo pe individu cela! Mai in colo, mai pe urma, mai tirziu: mai in colo s´a facut hot. Din colo, dintr´acolo, din acea directiune: ma intorceam din colo. In coace si´n colo, V. coace si colea.

2) ban (d. ban 1, adica „moneta banului”, dar nu a celui de Severin, ci acelui de Agram, ai carui dinari „banali” erau foarte cautati in sec. 13 fiindca argintu lor era foarte curat. Cp. cu ducat si pol 1). Odinioara, cea mai mica moneta de argint, apoi de arama, in valoare de 1/8 din para, iar de la 1867 1/100 din franc. Gologan de 10 bani (Munt.). Moneta in general: un ban de aur. Pl. Parale, avere in bani: n’am bani la mine, ci acasa. Lucruri pe care s’au dat multi bani: citi bani pe morminte! A face bani, 1) a fabrica bani, 2) a agonisi (a cistiga) bani. Prov. A stringe bani albi pentru zile negre, a stringe bani p. viitoru nesigur (V. dinar). Fecior de bani gata, acela care are de cheltuiala banii parintilor. A fi in banii tai, a fi la largu tau, nestinjenit.

algebra si (mai rar) algebra (fr. algebre, it. sp. algebra d. ar. el-ǧebr) f., pl. e. acea parte a matematicii care se ocupa de chestiunile de aritmetica si geometrie intr' un mod general, inlocuind cu litere cantitatile stiute si nestiute. Carte care trateaza despre aceasta stiinta. – Algebra, al carei scop e sa scurteze si sa generalizeze solutiunea chestiunilor relative la cantitati, e de origine recenta fata de aritmetica. Ia [!] a fost introdusa in Europa pe la 950 de Arabi, care o descoperisera in cartile Grecilor, mai ales in ale lui Diofante din Alexandria (sec. 4 dupa Hristos). Leonardo din Pisa a raspindit-o in Italia in sec. 14, si de atunci a progresat rapede [!] in Europa. In sec. 16, Francezu Viete introduse literele in algebra. Hariot, Girard si mai ales Descartes i-au dat si mai mare adincime. Mult timp ia [!] a fost stiuta numai de savanti, si de aceia, cind vorbesti de un lucru greu sau nestiut de cineva, zici: asta e algebra pentru el.