zburaTURI, zburaturesc, vb. IV. 1. Intranz. (Rar) A strabate aerul; a zbura. 2. Tranz. si intranz. (Pop.) A zburataci (1). [Var.: zburatori vb. IV] – Din zburatura.

zburaTURI, zburaturesc, vb. IV. (Rar) 1. Intranz. A strabate aerul, a zbura. 2. Tranz. si intranz. A zburataci (1). [Var.: zburatori vb. IV] – Din zbura.

AVIATIE, aviatii, s. f. 1. Zbor cu ajutorul avioanelor sau al altor aeronave mai grele decat aerul; tehnica acestui zbor. ♦ Ramura a aeronauticii care se ocupa cu constructia si functionarea acestor aeronave. 2. Totalitatea avioanelor de care dispune o tara, o societate de transport etc. ◊ Aviatie sanitara = formatie sanitara dotata cu avioane in vederea acordarii asistentei medicale de urgenta; aviasan. ♦ Spec. Forta militara aeriana; diviziune a armatei care cuprinde aceasta forta. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. aviation.

ZVAR interj. (Adesea cu „r” prelungit) Cuvant care reda zgomotul produs de un lucru aruncat cu putere sau care zboara repede prin aer. [Var.: zvr interj.] – Onomatopee.

PLANOR, planoare, s. n. 1. Aparat de zbor fara motor, la care deplasarea se realizeaza datorita unor factori meteorologici (curenti de aer) sau de relief (zbor de panta). 2. Osatura generala a unei aeronave, cuprinzand in special organele asupra carora se exercita fortele aerodinamice. – Din fr. planeur.

DOBORI, dobor, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a rasturna, a darama (la pamant). 2. A face sa se desprinda si sa cada din locul unde este fixat, atarnat, agatat. ♦ A face sa cada o fiinta sau un obiect care zboara sau pluteste in aer. 3. A infrange, a supune, a distruge, a rapune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desfiinta, a starpi, a lichida o stare de lucruri, o situatie etc. ♦ Fig. A birui, a coplesi. L-a doborat suferinta. 4. (Sport) A depasi cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. obori.

AVION ~oane n. Aparat de zbor mai greu decat aerul, cu aripi de sustentatie, cu motoare si elice sau cu reactoare, care ii asigura propulsia. ~ de calatori. [Sil. -vi-on] /<fr. avion

NAVIGA vb. I. intr. 1. A calatori, a merge pe apa (cu o nava). ♦ (Despre o nava) A pluti, a merge pe apa. 2. A zbura, a pluti in aer. [P.i. 3,6 -gheaza. / < it., lat. navigare, fr. naviguer].

NAVIGA, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apa; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa in aer sau in cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A calatori cu o nava sau cu o aeronava; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.

A zbura zbor 1. intranz. 1) (despre pasari si despre insecte) A se porni in zbor; a-si lua zborul. 2) (despre aparate de zbor) A se ridica in aer; a decola. 3) (despre pasari si despre insecte) A se misca in aer cu ajutorul aripilor; a se afla in zbor. 4) (despre aparate de zbor) A se deplasa pe calea aerului sau prin spatiul interplanetar. 5) (despre obiecte) A fi purtat de vant prin aer. 6) (despre proiectile) A se misca prin aer cu mare viteza. 7) (despre persoane) A calatori cu un aparat de zbor. 8) fig. A se misca foarte repede; a goni. ~ ca gandul. 9) (despre timp) A trece repede si pe neobservate. 10) (despre zvonuri, vesti etc.) A se raspandi cu repeziciune. 11) (despre ganduri, idei etc.) A se succeda cu repeziciune. 2. tranz. 1) fig. fam. (persoane) A da afara dintr-o functie sau dintr-un post ca fiind necorespunzator; a scoate; a concedia; a destitui. 2) (obiecte sau fiinte) A culca la pamant; a pravali; a dobori. ◊ ~ cuiva capul a decapita pe cineva. A(-si) ~ creierii a (se sin)ucide cu o arma de foc. /<lat. exvolare

AVIATIE s. f. 1. zbor cu ajutorul avioanelor. ◊ disciplina care studiaza tehnica si zborul vehiculelor aeriene mai grele decat aerul. 2. personalul si mijloacele de zbor ale unei tari, ale unei societati comerciale etc. ◊ forta aeriana ingloband personalul si avioanele militare ale unei armate. ♦ ~ sanitara = formatie sanitara dotata cu avioane pentru acordarea asistentei medicale de urgenta. (< fr. aviation)

zburaTOR², -OARE, zburatori, -oare, adj. 1. Care zboara; care poate sa zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburatoare. 2. Care pluteste in aer (purtat de vant). – Din zbura + suf. -(a)tor.

VOLANT², -A, volanti, -te, adj. Desprins de o unitate, detasabil; mobil. ◊ Foaie volanta = tiparitura pe o singura foaie care se difuzeaza in public ca manifest, ca afis etc.; fila detasata dintr-un caiet, dintr-o carte etc. Echipa volanta = echipa mobila care se deplaseaza cu usurinta, dintr-un loc de munca in altul, dupa nevoie. Biblioteca volanta = fond de carti apartinand unei biblioteci si imprumutat unei institutii pentru folosinta temporara. ♦ (Rar) Care poate zbura; care se poate mentine in aer. – Din fr. volant.

zburaTOR, -OARE, zburatori, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care zboara; care poate sa zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburatoare. 2. Care pluteste in aer (purtat de vant). II. S. m. 1. Aviator. 2. (In mitologia populara) Fiinta fantastica inchipuita ca un spirit rau care chinuieste noaptea in somn fetele si femeile; (in literatura romantica) personificarea dorului de barbatul iubit, intruchiparea idealizata a iubitului. 3. Numele uneia dintre panzele catargului; verga care sustine aceasta panza. III. S. f. 1. Pasare; animal (care zboara). 2. Planta erbacee cu tulpina inalta, cu florile rosii-purpurii, cu fructele in forma de capsule cu numeroase seminte prevazute cu peri matasosi, folosita in medicina populara (Epitobium angustifolium). – zbura + suf. -ator.

VOLANT, -A adj. (Rar) Care poate zbura; care se poate mentine in aer. ♦ (Spec.) Care se poate misca, deplasa dupa voie; mobil, desprins. ◊ Foaie volanta = foaie de hartie scrisa sau tiparita care se difuzeaza ca manifest; biblioteca volanta = fond de carti apartinand unei biblioteci publice si imprumutat temporar unei institutii, unei unitati etc. [< fr. volant < voler – a zbura].

VOLANT², -A adj. 1. care poate zbura; care se poate mentine in aer. ◊ (spec.) care se poate misca, deplasa dupa voie; mobil. ♦ biblioteca ~a = fond de carti apartinand unei biblioteci publice si imprumutat temporar unei institutii, unitati etc. 2. desprins; detasabil. ♦ foaie ~a = foaie de hartie scrisa sau tiparita care se difuzeaza ca manifest. (< fr. volant)

PLANOR s.n. 1. Aparat de zbor fara motor, care se mentine in aer prin folosirea curentilor ascendenti provocati de relief sau de temperatura solului. 2. Parte a unei aeronave cuprinzand mai ales organele asupra carora se exercita fortele aerodinamice. [Cf. fr. planeur].

sbura (sbor, sburat), vb. – A se misca, a pluti in aer. – Mr. azboair, azburare. Lat. *exvǒlāre (Puscariu 1833; REW 3115; Pascu, I, 49), cf. v. it. svolare. – Der. sbor, s. n. (planare, miscare in aer); sburatic, adj. (usor); sburator, adj. (care zboara; s. m., duh rau); sburatoare, s. f. (pasare); sburataci (var. sburatai, sburatui, sburatori), vb. (a zbura scurt, a invata sa zboare; a se emancipa, a deveni independent; a alunga pasarile; a trage, a azvirli; a arunca cu pietre sau a lansa alte proiectile); sburatura, s. f. (zbor; aschie, tandara, bulgare; fragment de obiect care se poate folosi ca proiectil; parte anterioara a tunului).

ELICOPTER s.n. Aparat de zburat cu motor, care se ridica vertical in aer si se sustine cu ajutorul unor mari elice orizontale. ◊ Elicopter-macara = elicopter care transporta greutati. [Var. helicopter s.n. / < fr. helicoptere, cf. gr. helix – spirala, pteron – aripa].

ZBOR¹, zboruri, s. n. 1. Planare si miscare in aer a unei pasari, a unei insecte etc. cu ajutorul aripilor; p. ext. deplasare in atmosfera a unui corp care se mentine in aer (cu sau fara consum de energie). ◊ Platforma de zbor = platforma pe un aerodrom sau pe puntea unui vapor portavion, de pe care decoleaza avioanele. ◊ Loc. adv. Din (sau in, intr-un) zbor = a) in timpul zborului; b) in fuga, repede, iute; c) dintr-o data; d) in treacat. ◊ Expr. A-si lua zborul = a) a se inalta in aer; b) a incepe sa alerge repede; c) a pleca; a evada, a fugi; d) a se pierde, a disparea; e) fig. (rar) a se dezvolta, a-si lua avant. ♦ Trecere rapida prin aer a unui obiect aruncat sau purtat de vant. 2. Fig. Mers iute, vijelios; viteza, goana, fuga. ♦ Avant, elan. – Postverbal al lui zbura.

A PIUI pers. 3 piuie intranz. 1) (mai ales despre puii de pasare) A emite sunete caracteristice, subtiri si prelungi; a piscui. 2) (despre obiecte in zbor) A produce un sunet prelung si ascutit (strabatand aerul cu mare viteza); a suiera. Gloantele piuie. [Sil. pi-u-] /Din piu

A suiera, suier 1. intranz. 1) (despre vant, furtuna, vijelie etc.) A produce un sunet ascutit si continuu; a tiui. 2) (despre obiecte in zbor) A produce un sunet prelung si ascutit (strabatand aerul cu mare viteza); a piui. 3) (despre persoane) A produce un sunet ascutit si puternic, sufland cu putere aerul printre buze sau intr-un anumit instrument. 4) (despre aparate sau despre instalatii speciale) A produce un sunet lung si strident. 5) (despre unele animale sau pasari) A scoate un sunet caracteristic speciei. 2. tranz. 1) (actori sau oratori) A primi sau a petrece cu suieraturi. 2) (sunete muzicale, melodii etc.) A interpreta sufland aerul printre buze. [Sil. su-ie-ra] /<lat. subilare

AVIATIE s.f. 1. Zbor cu ajutorul avioanelor; tehnica acestui zbor. ♦ Disciplina care studiaza vehiculele aeriene mai grele decat aerul. 2. Totalitatea avioanelor unei tari, ale unei societati comerciale etc. ♦ Forta aeriana care inglobeaza totalitatea avioanelor militare ale unei armate. [Pron. -vi-a-, gen. -iei. / < fr. aviation, it. aviazione, cf. lat. avis – pasare].

ciocirlie f. (imit. dupa cintecu acestei pasari, dupa cum se vede si din ardelenescu tirloi si tirlug, ciocirlie, si din bg. cevruliga c******a, cuculiga, dan. skovlarken, sued. skoglarken, supt infl. lui ciocielan. V. ciricai si sofrac. Cp. Bern. 1, 157 si 164). O pasare calatoare inrudita cu ciocirlanu, dar fara mot (alauda arvensis). Nu se pune pe copaci si are obicei sa zboare sus si sa cinte tinindu-se pe loc in aer. (Este si varietatea alauda arborea, mai mica, si melanocorypha [calandra, tatarica s. a.], mai mare). Est. Un fel de hora si melodia ei (V. tril). Ramura de vita taiata cu o bucata din ramura mai mare si rasadita ca sa se prinda. Tarus care e legat de un palimar (funie), iar acesta de pluta si pe care un plutas il infige in mal cind vrea sa opreasca pluta din mers.

VOLE s.n. (Sport) Reluare din zbor a mingii inainte de a atinge solul. ◊ In vole = in aer. [Var. voleu s.n. / < fr. volee].

ZBOR ~uri n. 1) (la pasari si la insecte) Mentinere si deplasare in aer a unor pasari sau insecte cu ajutorul aripilor. 2) Deplasare a unui avion, a unei rachete sau a unei nave cosmice prin atmosfera sau prin spatiul interplanetar. 3) fig. Deplasare cu viteza mare; mers iute; goana. 4) fig. Stare de insufletire puternica; avant; entuzuasm. /v. a zbura

AVION s.n. Vehicul aerian mai greu decat aerul, sustinut in aer de aripi si propulsat de motoare ; aeroplan. ♦ Avion proiectil = aparat de zbor fara pilot care transporta o incarcatura exploziva sau nucleara. [Pron. -vi-on. / < fr. avion].

SCAFANDRU s.n. Costum inchis ermetic si prevazut cu o pompa de aer, care permite coborarea sub apa pentru executarea anumitor lucrari. ♦ Costum de zbor folosit la parasirea navei in atmosfera superioara si in spatiul cosmic. [< fr. scaphandre, it. scafandro, cf. gr. skaphe – barca, aner – om].

AVIATIE, aviatii, s. f. 1. Zborul cu ajutorul avioanelor; tehnica acestui zbor. ♦ Ramura a stiintei care se ocupa cu tehnica (zborului) vehiculelor aeriene mai grele decat aerul. 2. Totalitatea avioanelor de care dispune o tara, o societate etc. ♦ Forta militara aeriana bazata pe avioane; diviziune a armatei care cuprinde aceasta forta. [Pr.: -vi-a-] – Dupa fr. aviation.

A PLANA¹ pers. 3 ~eaza intranz. 1) (despre pasari) A zbura cu aripile intinse, fara a bate din ele. 2) (despre avioane sau planoare) A pluti prin aer, fara a folosi motorul. 3) fig. (despre evenimente, actiuni etc.) A fi gata sa se produca. /<fr. planer

VAZDUH s. 1. aer, atmosfera, cer, slava, spatiu, zari (pl.), (livr. fig.) eter, tarie. (S-a ridicat in ~.) 2. inaltimi (pl.). (Zboara prin ~.)

A SE zburaTACI ma ~esc intranz. 1) (despre pasari) A se imprastia ridicandu-se in aer. 2) (despre pui, copii) A deveni independent, fiind in stare sa-si castige singur mijloace pentru existenta. /v. a zbura

BALON ~oane f. 1) Obiect de zbor fara mijloace de propulsie proprii, alcatuit dintr-un invelis impermeabil de forma sferica, umplut cu un gaz mai usor decat aerul, la care se ataseaza o nacela; aerostat. ~ de sondaj. ~-pilot. ◊ A lua in ~ (pe cineva) a lua in ras (pe cineva); a-si bate joc (de cineva). 2) Jucarie constand dintr-o membrana elastica subtire, care, fiind umpluta cu aer, este folosita ca jucarie sau pentru a practica anumite jocuri sportive sau distractive; minge. 4) Vas de sticla de forma sferica, folosit in laborator pentru anumite operatii chimice. ~ cu fund plat. 5): ~ de sapun basica obtinuta prin suflare din clabuci de sapun. 6): ~ de oxigen rezervor de oxigen prevazut cu o masca sau cu o sonda nazala si folosit la reanimarea unui bolnav. /<fr. ballon, it. ballone

RACHETA¹, rachete, s. f. 1. Proiectil alcatuit dintr-un tub umplut cu materii care se aprind in aer, producand o lumina puternica (de diferite culori) pe o traiectorie lunga, si care se foloseste la semnalizari si la focuri de artificii. 2. Aparat de zbor propulsat prin reactie directa cu ajutorul unui motor la distante foarte mari de Pamant. ◊ Racheta cosmica = racheta¹ (2) de mari dimensiuni, folosita pentru plasarea pe orbite a satelitilor artificiali si pe traiectorii stabilite a navelor cosmice. Racheta meteorologica = racheta¹ (2) recuperabila dotata cu aparate speciale de masura a parametrilor meteorologici si de transmitere a informatiei, folosita pentru investigatii ale atmosferei pana la altitudini de 150 km. – Din germ. Rakete, rus. raketa.

ELICOPTER, elicoptere, s. n. Aparat de zburat cu motor, a carui sustinere si miscare sunt asigurate de una sau mai multe elice care se rotesc in jurul unor axe aproape verticale, si care poate ateriza pe un spatiu extrem de redus ori se poate mentine in aer intr-un punct fix. [Var.: helicopter s. n.] – Din fr. helicoptere.

SALANGANA s. f. Pas[re din fam. Apodide, genul Collocalia, asemanatoare cu o randunica, cu aripi lungi, inguste, curbate; se hraneste cu insecte pe care le prinde din zbor. Genul este reprezentat prin 21 de specii, raspandite in Asia de SE, Australia, Oceania si ins. din Oc. Indian. Isi fac cuibul pe versantii stancosi greu accesibili si pe peretii pesterilor; la unele specii cuibul este format in mare parte dintr-o substanta secretata de pasare (asemanatoare cu saliva), care se intareste in contact cu aerul. Acestea, cunoscute sub numele de „cuiburi de randunele”, constituie o delicatesa foarte apreciata in bucataria orientala.

FLUTURA, flutur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, pasari etc.) A misca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se misca, a se legana in vant; a falfai. 3. Intranz. (Reg.; cu determinarile „din cap” sau „din coarne”) A misca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus: flutura- vant s. m. invar. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A misca un obiect incoace si incolo, a agita in aer, a face sa falfaie; a flustura. ♦ A invarti prin aer (amenintator) o sabie, un bat etc. – Din fluture.