VARSA, vars, vb. I. I. 1. Tranz. A face sa curga un lichid, o pulbere etc. (prin inclinarea sau rasturnarea recipientului in care se afla). ◊ Expr. A varsa lacrimi = a plange. A varsa sange = a ucide, a omori. A-si varsa sangele (pentru cineva sau ceva) = a-si sacrifica viata (pentru cineva sau ceva). (Pop.) A varsa matele (cuiva) = a spinteca (pe cineva); p. ext a ucide. A varsa (multe) sudori (sau naduseli sau a varsa sudori de moarte = a) a face un lucru greu, a munci din greu; b) a fi in agonie, a trage sa moara. ♦ A lansa, a arunca asupra cuiva sageti, bombe, explozibile (in cantitate mare). 2. Refl. (Despre rauri, fluvii etc.) A-si duce apele in alta apa mai mare ca volum. ♦ (Rar) A se revarsa (peste maluri). 3. Tranz. A vomita. ◊ Expr. A-si varsa (si) matele (sau maruntaiele), se spune cand cineva vomita foarte tare. A varsa venin sau A-si varsa veninul = a vorbi despre cineva cu dusmanie, cu ura. A-si varsa focul (sau sufletul, amarul) = a-si destainui durerea, mahnirea, supararea. A varsa foc, se spune despre caii iuti si puternici (din basme). 4. Tranz. (Despre surse de lumina, caldura etc.) A revarsa, a raspandi lumina, caldura. ◊ Refl. Caldura se revarsa pretutindeni. 5. Tranz. A imprastia, a risipi. II. Tranz. 1. A repartiza un ostas la o anumita unitate sau a-l trece dintr-o unitate in alta. 2. A preda cuiva o suma de bani, de obiecte de valoare etc.; a plati, a achita. – Lat. versare.

IBRISIN ~e n. Fir de ata de matase sau de bumbac rasucit, folosit la cusut, brodat sau tricotat. ◊ A-i trage cu ~ pe la nas a) a lua in ras pe cineva; b) a vorbi cuiva despre ceva neplacut, jenant. [Sil. i-bri-] /<turc. ibrisim

TAU³ ta (tai, tale) adj. pos. 1) Care apartine celui caruia i se adreseaza vorbitorul. Cartea ta. 2) Care se afla in anumite relatii (de prietenie, de inrudire) cu cel caruia i se adreseaza vorbitorul. Prietenul tau. 3) Care este realizat de cel cu care vorbeste cineva. Calatoriile tale. ◊ Fie pe a ta fie asa cum vrei sau zici tu. /<lat. tuus, tua

ADRESA vb. I. 1. tr. A trimite direct (cuiva) o scrisoare, o cerere, o plangere. 2. tr. A scrie titlul sau adresa (pe o cerere sau pe o scrisoare). 3. refl. A-si indrepta cuvantul catre cineva, a vorbi cuiva; a face apel la... [P.i. -sez. / < fr. adresser].

APOSTROFA vb. I. tr. A vorbi cuiva aspru, a mustra. [< fr. apostropher].

CALOMNIA, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rau, a spune lucruri neadevarate despre cineva, a discredita pe cineva in onoarea sau reputatia sa; a defaima, a barfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari.

CALUS, calusuri, s. n. 1. Bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. Mica piesa de lemn cu o forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prajinilor, folosit in forajul prin percutie sau in cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (in preajma Rusaliilor) de un grup de flacai; melodie dupa care se executa acest dans; calusar (1), calusel (4). – Cal + suf. -us.

PRUNA, prune, s. f. Fructul prunului, drupa de forma alungita, de culoare vanata sau galbuie, cu sambure mare. ◊ Expr. Parca are prune in gura, se spune despre cineva care vorbeste neclar, care pronunta cuvintele nedeslusit. – Lat. pruna.

POMINA s. f. Veste, faima. ◊ Loc. adj. De pomina = a) vestit, renumit, neuitat; b) strasnic, grozav, extraordinar. ◊ Expr. A (i) se duce (sau a(-i) merge) pomina = a se raspandi vestea in lume, a se afla sau a se vorbi despre cineva sau ceva ca despre ceva extraordinar. A se face (sau a ajunge) de pomina = a se face de ras, a se compromite. – Din pomeni (derivat regresiv).

PONEGRI, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rau; a barfi, a defaima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri.

CLESTE, clesti, s. m. 1. Unealta de fier sau de alt metal, alcatuita din doua brate incrucisate si articulate intre ele, care serveste la apucarea, intoarcerea, tragerea etc. unei piese. ◊ Expr. A-i scoate cuiva vorba (din gura) cu clestele = a depune mari insistente pentru a face pe cineva sa vorbeasca. ♦ Unealta de fier asemanatoare cu un cleste (1), folosita in diverse operatii. Cleste pentru carbuni. 2. Fiecare dintre cele doua apendice anterioare, in forma de cleste (1), ale unor crustacee. [Pl. si: (n) cleste] – Din sl. klesta.

PUMN, pumni, s. m. 1. Palma inchisa, cu degetele indoite si stranse. ◊ Loc. adj. Cat pumnul (sau cat un pumn) = mic sau mare (dupa cum obiectul comparatiei este mai mic sau mai mare decat pumnul). ◊ Expr. A rade in pumni = a rade pe ascuns, pe infundate si cu satisfactie. A plange in pumni = a plange pe ascuns, de necaz sau de durere. A arata (cuiva) pumnul = a ameninta (pe cineva). A-i pune (sau vari) (cuiva) pumnul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca sau sa actioneze. Un pumn de... = o cantitate mica (sau mare); un numar redus (sau ridicat); ceva mic, firav. 2. Lovitura data cu pumnul (1). 3. Palma sau palmele facute caus pentru a putea retine ceva (de obicei un lichid); continutul palmei sau al palmelor facute caus. 4. Masura de lungime (intrebuintata azi numai de pescari) egala cu doua treimi de palma. – Lat. pugnus.

SOPAI, sopaiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva in soapta; a sopti, a susoti. ◊ Loc. adv. Pe sopaite = in soapta. – Sopa + suf. -ai.

LATRATOR, -OARE, latratori, -oare, adj. (Rar; despre caini) Care latra. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemanator cu un latrat. ♦ (Substantivat, m.) Caine. – Latra + suf. -ator.

TAIFASUI, taifasuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult si cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a palavragi, a sporovai. – Taifas + suf. -ui.

RASTIT, -A, rastiti, -te, adj. (Despre modul de a vorbi al cuiva, despre ton, glas; adesea adverbial) (Adresat, exprimat) amenintator; aspru, tare. – V. rasti.

DESCLESTA, desclestez, vb. I. Tranz. si refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o stransoare, dintr-o inclestare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i desclesta cuiva falcile = a face pe cineva sa vorbeasca. (Refl.) A i se desclesta cuiva falcile = a incepe, in sfarsit, sa vorbeasca. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se afla fixat. – Des¹- + [in]clesta.

DIALOGA, dialoghez, vb. I. Intranz. (Rar) A intretine o conversatie, a vorbi cu cineva. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialoguer.

BALBAIALA s. balbaire, balbait, gangaveala, gangavire, gangavit. (~ cuiva care vorbeste.)

PLEDA vb. 1. a apara, a sustine. (A ~ cauza cuiva.) 2. a vorbi. (A ~ in favoarea cuiva.)

TRANSLATOR s. interpret, talmaci, traducator, (inv.) dragoman, tergiman. (A vorbi cu cineva prin ~.)

CALUS ~uri n. 1) Bucata de lemn care se pune intre dintii unui animal pentru a-l forta sa tina gura deschisa. 2) Bucata de carpa facuta bot, care se introduce in gura unei persoane ca sa nu strige. ◊ A pune (cuiva) ~ in gura a impiedica pe cineva sa vorbeasca. 3) Placuta de lemn care serveste ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcus; scaun. 4) Suport de lemn pe care pictorul fixeaza panza cand picteaza; sevalet. 5) v. CALUSAR. /cal + suf. ~us

CLESTE ~i m. 1) Unealta alcatuita din doua piese incrucisate si articulate intre ele, folosita la apucarea, transportarea etc. unor obiecte. ~ pentru carbuni. ◊ A-i scoate cuiva vorba (din gura) cu ~ele a depune eforturi pentru a face pe cineva sa vorbeasca. 2) Fiecare din picioarele anterioare la unele crustacee; foarfece. ~ de rac. [Pl. si cleste] /<sl. klesta

INTREBARE ~ari f. 1) v. A INTREBA. 2) vorbire adresata cuiva cu scopul de a capata un raspuns; adresare care cere raspuns. A pune cuiva o ~. ◊ ~area n-are suparare (sau ~area vina n-are) se spune pentru a sublinia ca nu este rau sa intrebi daca te indoiesti de ceva. Semnul ~arii semnul „?” care se pune la sfarsitul propozitiilor interogative. 3) rar Tema sau imprejurare care preocupa pe cineva si necesita atentie; chestiune; problema. /v. a intreba

COLOCVIA vb. intr. a vorbi cu cineva. (<lat. colloquor)

CALOMNIA vb. I. tr. A spune calomnii (la adresa cuiva), a vorbi pe cineva de rau; a defaima, a barfi. [Pron. -ni-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < fr. calomnier].

CONVERSA vb. I. intr. A vorbi cu cineva, a discuta, a sustine o conversatie. [< fr. converser, cf. lat. conversari].

prerupere, preruperi, s.f. (inv.) intrerupere a cuiva din vorbire.

sondra-mondra interj. (reg.) cuvant cu care este ironizat cineva care vorbeste incoerent.

RETORIC, -A adj. De retor; de retorica. ♦ (Peior.; despre stilul, felul de a vorbi al cuiva) Afectat, emfatic. [Cf. lat. rhetoricus, it. retorico].

CALOMNIA vb. tr. a vorbi pe cineva de rau; a defaima, a barfi. (< fr. calomnier)

CONVERSA vb. intr. a vorbi cu cineva, a sustine o conversatie. (< fr. converser, lat. conversari)

LOCUTOR s. m. cel care vorbeste cu cineva; vorbitor; cel care emite o comunicare. (< fr. locuteur)

CALOMNIA, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rau, cu intentia de a-i atinge onoarea sau reputatia. [Pr.: -ni-a] – Fr. calomnier (lat. lit. calumniari).

CALUS, calusuri, s. n. 1. Bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. Bucatica de lemn de forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Calusar (1). – Din cal + suf. -us.

jidan s. m. [At: NEGRUZZI, S. I, 324 / V: (reg.) jadan, judan / Pl: jidani / E: jid + -an] 1. (Pop.; prt) Evreu. 2. (Prt) Termen injurios la adresa evreilor. 3. (Pop.; is) jidan botezat Crestin cu apucaturi rele. 4. (Pop.; ie) A avea cap de jidan A umbla cu inselaciuni. 5. (Pop.; ie) Parca se bat jidanii la gura lui Se spune despre cineva care vorbeste repede si nedeslusit. 6. (Pop.; ie) Cand vor iesi jidanii la secera Niciodata. 7. (Ent.; reg.) Jidov (8). 8. (Orn.) Corb-de-noapte

adresez v. tr. (fr. adresser, d. dresser, a indrepta, a dresa. V. dresez, drept). Indrept o scrisoare (un pachet) la adresa cuiva: i-am adresat o scrisoare. V. refl. Ma indrept spre cineva, ii vorbesc. Apelez: nu mai am cui (sau la cine) sa ma adresez.

DEFAIMA, defaimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rau pe cineva sau a vorbi rau despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ (Rar) A se face de ras, a se compromite. 2. (Inv.) A dispretui, a subaprecia; a umili, a injosi. [Prez. ind. si.: defaim] – Din lat. *diffamiare.

PAPA s. m. sg. (Frantuzism) 1. Tata. 2. (Rar) Termen familiar folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) un barbat mai in varsta. – Din fr. papa.

PERSIFLA, persiflez, vb. I. Tranz. A lua in ras pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-si bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.

MONOLOG, monoloage, s. n. 1. Scena dintr-o lucrare dramatica in care un personaj, fiind singur pe scena, isi exprima cu glas tare gandurile. ♦ Monolog interior = procedeu literar specific romanului sau nuvelei de analiza psihologica, prin care personajul supune introspectiei propriile sentimente. ♦ Lucrare dramatica de proportii reduse, destinata sa fie interpretata de catre un singur actor. 2. vorbire neintrerupta a cuiva, fara a da altuia timp pentru replica; vorbire cu sine insusi. [Pl. si: monologuri] – Din fr. monologue.

REPEZI, reped, vb. IV. 1. Refl. A porni in graba, a se duce repede spre..., a da fuga, a sari. ♦ A trece pe undeva in graba (si pentru scurt timp), a se abate pe la.., a da o fuga. ♦ Tranz. A trimite pe cineva in graba. 2. Refl. (Fam.; despre oameni) A face un lucru in graba si adesea fara chibzuiala, a actiona in pripa; a se pripi (1). 3. Refl. A se napusti, a se arunca, a navali. 4. Tranz. A tranti, a izbi, a arunca, a azvarli. ♦ A da, a aplica cu violenta o lovitura cu pumnul, cu palma etc. 5. Tranz. Fig. A se rasti la cineva, a-i vorbi aspru, violent; a brusca. Refl. (Fam.; despre oameni) A face un lucru in graba si adesea fara chibzuiala, a actiona in pripa; a se pripi (1). – Din repede.

FUNIE ~i f. 1) Sfoara groasa, confectionata prin rasucirea mai multor fire unul in jurul altuia; franghie. ◊ Drept ca ~a in sac (sau in traista) a) stramb; sucit; b) nedrept; necinstit. A (i) se apropia (sau a (i) se strange, a-i ajunge) ~a de par (sau la par) a ajunge intr-o situatie critica, la deznodamant. A juca pe ~ a) a executa numere de acrobatie pe o funie intinsa; b) a fi foarte activ (si docil). A vorbi de ~ in casa spanzuratului a vorbi in prezenta cuiva despre ceva care ii aminteste de lucruri neplacute. 2) inv. Unitate de masura pentru lungime folosita, in trecut, la masurarea pamantului. [Art. funia; G.-D. funiei; Sil. -ni-e] /<lat. funis

RAU³ rele n. 1) Calitate care intruchipeaza tot ce este negativ. ~l aduce daune. ◊ De ~l cuiva din cauza cuiva. Cu parere de ~ cu regret. A vrea (sau a voi, a dori) (cuiva) ~l a dori (cuiva) sa aiba parte de lucruri neplacute. De bine, de ~ desi nu este asa cum trebuie, dar te poti impaca si cu ceea ce este. A meni ~ a prezice cuiva o nenorocire; a cobi. Uita-te-ar relele! urare glumeata de bine la adresa cuiva. ~ de mare stare de boala care apare la unii calatori pe mare. ~ de munte stare de indispozitie generala care apare in timpul urcarii la mari inaltimi. 2) Principiu care vine in contradictie cu morala; fapta nesocotita. ◊ A vorbi de ~ pe cineva a barfi pe cineva. /<lat. reus

SARACI/E ~i f. 1) Lipsa a mijloacelor necesare de trai; stare a celui sarac. ◊ ~ lucie (sau neagra) saracie extrema. A-si vedea de ~ a-si vedea de lucrul sau (si a nu se amesteca in treburile altora). Vorba lunga (sau multa) ~a omului a) se spune atunci, cand cineva pierde timpul vorbind prea mult; b) se spune pentru a arata, ca nu are rost sa mai continue discutia. 2) Cantitate neinsemnata si insuficienta de ceva. ~ de idei. 3) peior. Lucru sau fiinta lipsita de valoare, de importanta. [G.-D. saraciei] / sarac + suf. ~ie

A vorbi ~esc 1. tranz. (ganduri, sentimente) A exprima prin viu grai; a spune; a zice; a grai. ~ frumos. ◊ ~ deschis a fi sincer; a nu ascunde nimic. ~ ca din carte a vorbi liber si corect. 2. intranz. 1) A se adresa cuiva. I-am vorbit ieri. 2) A poseda o anumita limba. ~ englezeste. 3) A confirma ceva. Faptele vorbesc despre... 4) A conversa cu cineva; a sta de vorba. 5) A tine un discurs, o conferinta. /Din vorba

inforfoiat, -a, adj. (reg.; despre felul cuiva de a vorbi, de a se imbraca, de a se prezenta) exagerat, extravagant.

CRITICA vb. tr. 1. a dezvalui greselile, lipsurile unei persoane, ale unei opere etc., aratand cauzele si indicand mijloacele de indreptare. 2. a arata cu rautate sau cu exagerare lipsurile sau greselile cuiva. ◊ (peior.) a vorbi de rau, a barfi. (< fr. critiquer)

MONOLOG s. n. 1. scena dintr-o lucrare dramatica in care vorbeste un singur personaj. ◊ mica piesa comica recitata de un singur personaj. ◊ ~ interior = modalitate specifica prozei de analiza psihologica, in care un personaj introspecteaza propriile stari sufletesti. 2. vorbire neintrerupta a cuiva, fara a da timp altora pentru replici; soliloc. (< fr. monologue)

conversez v. intr. (fr. converser, a conversa, d. lat. con-versari, a trai la un loc. V. vers). Convorbesc, vorbesc familiar cu cineva.

ABA¹ interj. (Inv.) (In propozitii interogative) exprima mirarea sau atrage atentia cuiva cand i se vorbeste.

ABORDA, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la tarm. ♦ A se alatura de o alta nava, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A incepe studierea unei probleme, a trata o problema, a incepe o discutie. ♦ (Frantuzism) A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder.

aborda vb. I. intr. 1. (despre nave) a se ciocni. 2. a se opri langa o nava bord la bord. 3. a acosta. II. tr. 1. (fig.) a se apropia de cineva spre a-i vorbi. 2. a incepe studiul unei probleme; a deschide o discutie. (< fr. aborder)

ADRESA, adrese, s. f. 1. Indicatie (pe scrisori, pe colet etc.) cuprinzand numele si domiciliul destinatarului. ♦ Date care indica domiciliul unei persoane. ◊ Expr. (A spune, a vorbi etc. ceva) la adresa cuiva = (a spune, a vorbi etc. ceva) cu privire la cineva. A gresi adresa = a) a nimeri in alt loc sau la alta persoana decat cea indicata; b) (fam.) a avea o parere gresita despre cineva sau ceva, a se insela asupra cuiva. 2. Comunicare oficiala facuta in scris de o organizatie, o institutie etc. 3. (Inform.) Expresie (numerica) pentru localizarea informatiei in memorie (3). – Din fr. adresse.

ALUZIE, aluzii, s. f. Cuvant, expresie, fraza prin care se face o referire la o persoana, la o situatie, la o idee, fara a o exprima direct. ◊ Expr. A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe departe despre cineva (sau ceva); a viza. [Var.: (inv.) aluziune s. f.] – Din fr. allusion, lat. allusio, -onis.

BALMAJI, balmajesc, vb. IV. Tranz. 1. A amesteca, a incurca mai multe lucruri. ♦ A zapaci, a ameti pe cineva cu vorba. 2. A vorbi incurcat, ingaimat sau fara rost. [Var.: balmoji, bolmoji vb. IV.] – Din balmos.

CATEGORISI, categorisesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A aseza ceva dupa categorii (3). 2. Fig. A califica, a caracteriza pe cineva; p. ext. a vorbi de rau pe cineva. [Var.: (inv.) catigorisi vb. IV] – Din ngr. katigorisa (aor. lui katigori).

HULI, hulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A spune vorbe de ocara sau de batjocura la adresa cuiva, a ocari pe cineva; p. ext. a vorbi de rau, a calomnia, a defaima. – Din sl. huliti.

INCONDEIA, incondeiez, vb. I. Tranz. 1. A impodobi ouale (de Pasti), obiectele de ceramica etc. cu desene (facute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A innegri sprancenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rau pe cineva; a defaima, a calomnia, a ponegri. – In + condei.

INTRERUPE, intrerup, vb. III. Tranz. si refl. A (se) opri, a (se) suspenda temporar cursul, desfasurarea unei actiuni, a unui lucru; a opri pe cineva sau a se opri in cursul unei lucrari, al unei activitati; p. gener. a (se) opri, a (se) suspenda. ♦ Tranz. A opri pe cineva in timp ce vorbeste, a taia vorba cuiva. [Perf. s. intrerupsei, part. intrerupt – Var.: (Inv.) intrerumpe vb. III] – Intre¹- + rupe (dupa fr. interrompre).

MANDEA s. f. invar. (Arg.) Persoana care vorbeste, care se adreseaza cuiva. – Din tig. mande.

vorbiTOR, -OARE, vorbitori, -oare, adj., subst. I. Adj. 1. Care vorbeste; care foloseste limbajul articulat. ♦ Care vorbeste placut (si mult); vorbaret, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. si f. 1. Persoana care vorbeste, care foloseste limbajul articulat. ♦ Persoana care povesteste, care discuta cu altii. 2. Orator, conferentiar. III. S. n. Camera speciala destinata intrevederilor dintre o persoana aflata intr-un internat, intr-un camin etc. si cineva venit din afara. – vorbi + suf. -tor (III dupa fr. parloir).

DIALOGA vb. I. intr. (Rar) A vorbi, a conversa cu cineva. ♦ A face sa vorbeasca intre ele personajele unei piese de teatru. [< fr. dialoguer, cf. gr. dialogein – a discuta unul cu altul].

ABORDA vb. I. 1. intr. (Despre nave) A trage la tarm; a acosta o nava (cu scopul de a o captura prin lupta); a se ciocni cu o alta nava. ♦ A se opri langa o nava bord la bord. 2. tr. (Fig.) A se apropia de cineva si a-i vorbi. ♦ A incepe studiul, tratarea unei probleme; a deschide o discutie. [< fr. aborder, cf. it. abbordare].

ALUZIE s.f. Cuvant, fraza, expresie care evoca o persoana, un lucru sau o idee despre care nu se spune direct ceva. ◊ A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe ocolite despre cineva (sau ceva). [Gen. -iei, var. aluziune s.f. / cf. fr. allusion, lat. allusio – gluma].

DISCUTA vb. I. tr., intr. 1. A vorbi, a dezbate (asupra unei chestiuni etc.); a conversa; a analiza. 2. A vorbi in contradictoriu cu cineva. [P.i. discut. / < fr. discuter, cf. lat. discutere].

hropsi, hropsesc, vb. IV (reg.) 1. a speria pe cineva cu vorba. 2. a vorbi tare si manios, a vorbi rastit. 3. a intreba. 4. (refl.) a se stropsi (la cineva).

INTRERUPE vb. III. tr., refl. A (se) rupe continuitatea unui lucru, a (se) opri brusc (o lucrare, o actiune etc.). ♦ A lua cuvantul cuiva in timp ce vorbeste. [P.i. intrerup, perf. s. -rupsei, part. -rupt, var. intrerumpe vb. III. / dupa fr. interrompre].

SUBIECT s.n. 1. Materie, chestiune de care se ocupa cineva, despre care se vorbeste. ♦ Pricina, motiv. ♦ Totalitatea evenimentelor, a intamplarilor ce se petrec in desfasurarea unei naratiuni epice sau dramatice. 2. Partea principala a unei propozitii care indica cine indeplineste sau cine sufera actiunea verbului. ♦ (Log.) Parte, termen al unei judecati despre care se afirma sau se neaga insusirea exprimata de predicat. // s.m. (Fil.) Omul ca fiinta inzestrata cu constiinta si vointa. [Pron. -bi-ect. / < lat. subiectus].

TELEFONA vb. I. intr., tr. A vorbi la telefon cu cineva; a da un telefon cuiva; a chema la telefon. [< fr. telephoner].

DIALOGA vb. intr. 1. a vorbi, a conversa cu cineva. 2. a face sa vorbeasca intre ele personajele unei piese de teatru; a dialogiza (I). (< fr. dialoguer)

INDIRECT, -A adj. 1. (si adv.) care nu se face, nu se obtine direct, ci mijlocit, cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. vorbire ~a sau stil ~ = procedeu stilistic de redare a spuselor cuiva prin subordonarea comunicarii fata de un verb sau de un alt cuvant de declaratie. 3. complement ~ = complement care exprima obiectul in (de)favoarea caruia se savarseste o actiune, asupra caruia se rasfrange in mod indirect actiunea verbului; propozitie completiva ~a (si s. f.) = propozitie cu functie de complement indirect pe langa un verb din regenta. 4. (fin.) impozit ~ = impozit inclus in pretul anumitor obiecte de consum. 5. (mil.) tragere ~a = tragere pe baza de calcul asupra unor tinte care nu se vad. (< fr. indirect, lat. indirectus, germ. indirekt)

INTRERUPE vb. I. tr., refl. a (se) rupe continuitatea unui lucru, a (se) opri brusc (o lucrare, o actiune etc.) II. tr. a lua cuvantul cuiva in timp ce vorbeste. (dupa fr. interrompre)

SUBIECT I. s. n. 1. chestiune de care se ocupa cineva, despre care se vorbeste. ◊ pricina, motiv. ◊ totalitatea evenimentelor care constituie continutul epic sau dramatic al unei opere literare, cinematografice etc. ◊ (muz.) prima expunere a unei teme in cadrul formelor polifonice bazate pe imitatie (inventiune, ricercar, fuga). 2. partea principala a unei propozitii, care indica cine indeplineste sau sufera actiunea verbului. ◊ (log.) termen al judecatii de predicatie, reprezentand notiunea despre care se afirma sau se neaga insusirea exprimata de predicatul logic. II. s. m. 1. omul ca fiinta activa si constienta. 2. persoana supusa observatiei, anchetei, experimentului. 3. (fin.) ~ impozabil = persoana fizica sau juridica supusa unui anumit impozit. (< lat. subiectus, /II/ subiectum, dupa fr. subjet)

ABA¹ interj. (Inv.) Exclamatie care exprima (in propozitii interogative) mirarea sau cu care se atrage atentia cuiva cand i se vorbeste.

ABORDA, abordez, vb. I. 1. Tranz. A incepe sa studieze, sa trateze o problema, a incepe o discutie. ♦ (Frantuzism) A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. 2. Intranz. (Despre nave) A trage la tarm; a acosta. ♦ A se alatura langa o nava bord la bord (pentru a o ataca). – Fr. aborder.

ADRESA, adrese, s. f. 1. Indicatie (pe scrisori, pe colete etc.) cuprinzand numele si domiciliul exact al destinatarului. ◊ Expr. (A spune, a vorbi etc. ceva) la adresa cuiva = (a spune, a vorbi etc. ceva) cu privire la cineva. A gresi adresa = a) a nimeri in alt loc sau la alta persoana decat cea indicata; b) (fam.) a avea o parere gresita despre cineva sau ceva. 2. Comunicare oficiala facuta in scris de o organizatie, o institutie etc. – Fr. adresse.

ABORDA, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la tarm. ♦ A se alipi de o alta nava, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A incepe studierea unei probleme, a trata o problema, a incepe o discutie. ♦ A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder.

ALUZIE, aluzii, s. f. Cuvant, expresie, fraza prin care se sugereaza o idee, fara a o exprima direct. ◊ Expr. A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe departe despre cineva (sau ceva). [Var.: (inv.) aluziune s. f.] – Fr. allusion (lat. lit. allusio, -onis).

BALMAJI, balmajesc, vb. IV. Tranz. 1. A amesteca mai multe lucruri; a incurca. ♦ A zapaci pe cineva cu vorba. 2. A vorbi ceva incurcat; a ingaima. [Var.: balmoji, bolmoji vb. IV] – Din balmos.

CATEGORISI, categorisesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A aseza ceva dupa categorii. 2. Fig. A califica, a caracteriza pe cineva; p. ext. a vorbi de rau pe cineva. [Var.: (inv.) catigorisi vb. IV] – Din categorie.

INFLEXIUNE, inflexiuni, s. f. 1. Schimbare a inaltimii unui sunet; schimbare a tonului, a accentului in vorbire sau in cant; usurinta cuiva de a-si schimba tonul. 2. (Mat.; in sintagma) Punct de inflexiune = punct in care curba isi schimba sensul concavitatii. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. inflexion, lat. inflexio, -onis.

PREDICA, predic, vb. I. Intranz. (Despre clerici) A rosti o predica. ◊ Expr. A predica in desert (sau in pustiu) = a vorbi degeaba, a da sfaturi cuiva care nu le asculta. ♦ Tranz. A recomanda ceva cu insistenta; a raspandi, a propaga idei, conceptii etc. – Din lat. praedicare.

APROPIA, apropii, vb. I. I. Refl. A se deplasa in spatiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu te putea apropia de cineva = a nu reusi sa vorbesti sau sa te intelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea sa obtii, sa cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a aseza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumita varsta. III. Fig. 1. Refl. A avea insusiri sau trasaturi asemanatoare, comune. 2. Tranz. si refl. A-si face prieten pe cineva sau a se imprieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a] – Lat. appropiare.

PUPAZA, pupeze, s. f. 1. Pasare insectivora migratoare, cu penaj pestrit, cu ciocul lung si curbat si cu o creasta de pene mari, portocalii, in varful capului (Upupa epops). ◊ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupaza = a vorbi mult, a fi flecar. A-i canta (cuiva) pupaza = a-i merge rau, a nu avea noroc. 2. Fig. (Fam.) Persoana flecara. ♦ Femeie imbracata sau fardata strident; p. ext. femeie de moravuri usoare. 3. (Reg.) Colac (in forma de pasare sau de cuib de pasare). ◊ Expr. Colac peste pupaza sau pupaza peste colac, se spune cand peste un necaz deja existent vine altul (si mai mare). – Cf. alb. pupeze.

SA, sei, s. f. 1. Piesa de harnasament confectionata din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului si pe care sade calaretul. ◊ Expr. A pune saua (pe cineva) = a supune, a stapani, a exploata (pe cineva), a constrange pe cineva sa faca ceva. A vorbi din sa = a vorbi de sus, cu siguranta de sine. 2. Parte a bicicletei, a motocicletei etc. formata dintr-un mic suport (triunghiular) din piele, din cauciuc sau din material plastic, pe care se sta in timpul deplasarii vehiculului. 3. Os din spinarea gainii. ◊ Saua turceasca = scobitura in grosimea osului sfenoid, in care se afla situata glanda hipofiza. 4. Forma de relief reprezentand o depresiune cuprinsa intre doua parti de teren mai ridicate, cu care alcatuieste un ansamblu; curmatura. Saua dealului. [Var.: sea s. f.] – Lat. sella.

A SEDEA sed intranz. 1) (despre fiinte) A fi asezat (pe ceva); a sta jos. A sedea pe o banca. ◊ Sezi locului, sezi binisor (sau cuminte)! astampara-te! fii cuminte! A sedea la masa a lua masa. 2) A se afla intr-o anumita pozitie sau stare. ◊ A sedea la (sau de) vorba a vorbi. A sedea pe capul cuiva a deranja cu insistentele, cu durata vizitei etc. A-i sedea cuiva (ceva) la inima a fi obsedat de ceva. 3) (despre obiecte de imbracaminte) A prinde bine (pe cineva). 4) A avea un domiciliu stabil. 5) A nu se ocupa cu nimic. ◊ A sedea cu mainile in san a nu face nimic. /<lat. sedere

palatui², palatuiesc, vb. IV (reg.) a vorbi a se sfatui cu cineva; a pune ceva la cale.

MONOLOG s.n. 1. Scena dintr-o piesa de teatru in care vorbeste un singur personaj. ♦ Mica piesa comica recitata de un singur personaj. ◊ Monolog interior = modalitate specifica prozei de analiza psihologica, in care un personaj introspecteaza propriile stari sufletesti. 2. vorbire cu sine insusi a cuiva. [Pl. -oage, -oguri. / cf. fr. monologue, gr. monologos < monos – singur, logos – vorbire].

PAPAINOAGE s. n. pl. (Pop.) Picioroange, catalige. ◊ Expr. A vorbi in papainoage = a vorbi cu aroganta, a lua pe cineva peste picior. – Cf. scr. panoga.

PARI, parasc, vb. IV. Tranz. (Folosit si absol.) 1. A se plange de faptele cuiva; a reclama. ♦ A acuza, a invinui. ♦ A da pe fata in mod rautacios faptele cuiva, adesea exagerand sau mintind; a vorbi de rau; a denunta. 2. (Inv.) A da pe cineva in judecata, a intenta (cuiva) proces. – Din sl. p(ĩ)reti.

SUSOTI, susotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi incet, in soapta; a sopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi in taina. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot usor si uniform; a sopti. [Var.: sosoti vb. IV] – Formatie onomatopeica. Cf. fr. chuchoter.

MITITEL, -EA, -ICA, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micut. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tanar. A se face mititel = a se strange (pentru a nu fi vazut); p. ext. a lua o atitudine modesta, umila (in fata cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o fiinta tanara, naiva. 2. S. m. Carnacior facut din carne tocata, amestecata cu diverse condimente, care se mananca fript la gratar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele d******i. – Din mic.

DISCUTA, discut, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorba cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. in cadrul unui grup sau al unui colectiv de munca. – Din fr. discuter.

RASNITA, rasnite, s. f. 1. Masina rudimentara de macinat sare, porumb etc., compusa din doua pietre suprapuse, dintre care cea de deasupra se invarteste cu ajutorul unui maner. ◊ Expr. A ajunge de la moara la rasnita = a ajunge dintr-o situatie buna intr-una rea; a scapata. A-i umbla cuiva gura ca o rasnita = a vorbi foarte mult; a vorbi intruna; a nu mai tacea din gura. ♦ Moara primitiva miscata cu ajutorul animalelor de tractiune. 2. Instrument de bucatarie cu care se macina boabele de cafea, de piper etc. – Din bg. rasnica.

DEZLEGA, dezleg, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfacand legatura cu care este inchis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce il framanta, toate vestile pe care le stie. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face sa nu mai fie innodat, legat. ♦ Tranz. si refl. A (se) desface din legaturi, a (se) elibera din stransoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a incepe singur) sa vorbeasca, sa se destainuiasca. 2. (Mai ales in practicile religioase, in basme) A scuti de obligatiile avute sau asumate, de juraminte etc., a da voie sa nu faca un lucru. ♦ (In religia crestina) A face sa i se ierte cuiva pacatele (prin rugaciuni). 3. A gasi solutia unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris necitet). – Lat. disligare.

SURATA, surate, s. f. (Pop.) Prietena buna, apropiata. ◊ Expr. A se prinde surate = (despre femei) a lega intre ele o prietenie trainica. ♦ Termen familiar, prietenesc, pus (la tara) inaintea numelui unei femei despre care se vorbeste sau careia i se adreseaza cineva; apelativ folosit de femeile de la tara in relatiile dintre ele. – Cf. sora.

A ARATA arat 1. tranz. 1) (fiinte, obiecte etc.) A expune intentionat vederii; a lasa sa se vada. 2) (lucruri, valori etc.) A face sa fie vazut printr-un gest, semn etc.; a indica. ~ greselile de punctuatie. ~ cararea. Termometrul arata zero grade. ◊ ~ cu degetul pe cineva a) a desconsidera; b) a vorbi de rau in mod direct despre cineva. ~ usa cuiva a da afara dintr-un local pe cineva. 3) fam. A pune in fata; a prezenta; a infatisa. ~ legitimatia. ~ un bolnav medicului. 4) A face sa inteleaga; a explica; a lamuri. ~ cum se rezolva problema. 5) A adeveri prin rationamente sau prin fapte concrete; a dovedi; a demonstra; a proba. El vrea sa arate ce stie. A-si ~ curajul. ◊ Ti-oi arata eu! te-oi invata eu minte! 6) A face sa se arate. 2. intranz. A avea o anumita infatisare. ~ bine. ~ cam bolnav. /<lat. arrectare

A COPIA ~ez 1. tranz. 1) (texte scrise) A reproduce in scris cu exactitate; a transcrie. 2) (opere de arta sau stiintifice) A reproduce integral sau partial, prezentand drept creatie proprie; a plagia. 3) (felul de a fi, de a gandi si de a actiona al cuiva) A lua drept model; a adopta in mod servil in calitate de exemplu; a imita. 4) (gesturile, felul de a vorbi sau de a canta al cuiva) A reproduce cu maiestrie (provocand efecte comice); a imita. 2. intranz. (despre elevi, studenti) A scrie o lucrare, folosind pe furis lucrarea unui coleg sau alte surse (notite, manuale etc.). [Sil. -pi-a] /<fr. copier

A SE DEZLEGA pers. 3 se ~eaga intranz. 1) A se desface dintr-o legatura; a se desprinde din locul unde a fost legat. ◊ A i se ~ cuiva limba a) a incepe sa vorbeasca; b) a se destainui. 2) (despre animalele legate) A se elibera dintr-o legatura. /<lat. disligare

A FORFECA foarfec 1. tranz. 1) A taia cu foarfecele (sau cu un alt instrument ascutit). ~ hartia. 2) fig. (opere, persoane etc.) A supune unei critici acerbe. ~ un articol. 2. intranz. A vorbi mult (indrugand minciuni, clevetind pe cineva). /<lat. forficare

A SE IMPLETICI ma ~esc intranz. 1) (despre persoane) A merge impiedicandu-se. 2) (despre picioare) A se impiedica unul de altul in mers. ◊ A i se ~ cuiva limba a se incurca la vorbire; a rosti cuvintele cu greu. 3) (despre obiecte) A se amesteca in neordine. 4) rar A se strange in forma de colac; a se incolaci; a se incovriga. /<lat. implecticare

A SE LUA ma iau intranz. 1) (despre culori) A pierde intensitatea initiala (sub actiunea unor factori); a se sterge; a se spalaci; a se decolora. 2) (despre vopsele) A se desprinde de pe obiectul vopsit. 3) (despre barbati sau femei) A se uni prin casatorie cu o persoana de s*x opus; a se casatori. ◊ ~ cu gandul a cadea pe ganduri, fiind absent la cele din jur. ~ cu vorba (sau cu ziua targului) a vorbi mult, uitand de treburi. ~ (cu cineva) a) a-si petrece timpul cu cineva, uitand de griji; a se mangaia; b) a stabili prietenie (cu cineva). ~ dupa cineva a) a fugari (pe cineva); a alunga; b) a porni pe urmele cuiva; c) a urma sfatul (cuiva); d) a imita (pe cineva). /<lat. levare

DELEGATIE ~i f. 1) Misiune data cuiva de a actiona sau de a vorbi in numele unui colectiv sau al unei institutii. 2) Grup de persoane oficiale trimis undeva pentru indeplinirea unei misiuni speciale. 3) Document oficial prin care este delegat cineva. [Art. delegatia; G.-D. delegatiei; Sil. -ti-e] /<fr. delegation, lat. delegatio, ~onis

A SCHIMBA schimb tranz. 1) (fiinte, lu-cruri) A supune unui schimb. ◊ ~ calul pe magar (sau capra pe gasca, sau cioara pe pupaza) se spune, cand dai un lucru bun si primesti altul mai prost. ~ (cate) o vorba (sau (cateva) vorbe) a sta putin de vorba. 2) A face sa se schimbe; a preface; a preschimba; a transforma; a modifica. 3) A muta in alta parte. ◊ ~ vorba a trece la alta tema in timpul unei convorbiri; a incepe a vorbi despre altceva. ~ cantecul (sau tonul, nota, foaia) a vorbi sau a se purta altfel (cu cineva), decat mai inainte. /<lat. excambiare

A TELEFONA ~ez 1. intranz. 1) A intra in legatura telefonica; a vorbi la telefon. 2) A da un telefon (cuiva). 2. tranz. 1) (persoane) A chema la telefon. 2) (mesaje) A transmite prin telefon. /<fr. telephoner

caldura f., pl. i (d. cald). Calitatea de a fi cald, cum e focu sau corpu omului in raport cu gheata. Fig. Ardoare: caldura luptei. Afabilitate: a primi pe cineva cu caldura. A fi in calduri (vorbind de vite), a fi in ardoare s*****a. V. caliu.

BOSCORODI, boscorodesc, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A vorbi (singur) spunand vorbe neintelese. 2. Tranz. A face cuiva intruna observatii; a mustra mereu pe cineva. 3. Tranz. (Pop.) A descanta, a vraji. – Cf. ucr. bozkorodity.

IMITA, imit, vb. I. Tranz. 1. A adopta intocmai felul de gandire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca de exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a canta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

MATUSA, matusi, s. f. 1. Sora tatalui sau a mamei unei persoane; (mai rar) verisoara unuia dintre parinti sau sotia unchiului; tanti, tata, tusa². 2. (Pop.) Termen de respect cu care se adreseaza cineva unei femei in varsta sau folosit cand vorbeste despre ea; lele; p. gener. femeie in varsta; baba. – Lat. amita.

RACNI, racnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale) A scoate strigate puternice si prelungi; a rage, a mugi, a zbiera. 2. (Despre oameni) A scoate strigate puternice; p. ext. a vorbi rastit si tare, a se rasti (la cineva). – Din sl. ryknonti.

PRAFTORITA, praftorite, s. f. Pamatuf din par, din zdrente, din fasii de rafie etc., fixat intr-o coada lunga, folosit pentru a scoate spuza din cuptorul de paine, in fierarie, pentru a stropi carbunii incinsi etc.; praftura. ◊ Expr. (Fam.) A(-i) da cu praftorita = a) a vorbi mult, a trancani; b) a supara pe cineva prin aluzii jignitoare. – Praftura + suf. -ita.

SOPTITOR, -OARE, soptitori, -oare, adj. (Despre oameni, adesea fig.) Care vorbeste in soapta, care sopteste; (despre glasul, vorba cuiva) incet, soptit². – Sopti + suf. -tor.

FUNIE, funii, s. f. 1. Franghie¹. ◊ Funie de ceapa (sau de usturoi) = impletitura, cununa de ceapa sau de usturoi. ◊ Expr. Drept ca funia in traista (sau in sac) = stramb, rasucit; fig. nedrept, necinstit. A vorbi de funie in casa spanzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supara pe cineva dintre cei de fata, daca este interpretat ca o aluzie la ei. A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strange funia de (sau la) par, se spune despre cei ajunsi intr-o situatie extrem de dificila. A juca pe funie = a umbla pe funie, facand diferite figuri; fig. a fi abil, dibaci. 2. Veche unitate de masura de lungime (a carei valoare a variat dupa epoci) cu care se masura pamantul. 3. (In sintagma) Funie de mosie (sau de pamant) = suprafata de teren de dimensiuni reduse, avand de obicei forma unei fasii inguste. 4. Impletitura din paie sau din talas, utilizata la confectionarea miezurilor lungi la formele pentru turnare. – Lat. funis.

LATRA, latru, vb. I. Intranz. 1. (Despre caini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hamai, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu latraturi furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi intruna, zadarnic si pe un ton rastit, a-si bate gura. – Lat. latrare.

DODII s. f. pl. (Pop. si fam.; in expr.) A vorbi sau a grai (cam) in dodii = a vorbi fara sir; a aiura. A lasa (pe cineva) in dodiile lui = a lasa (pe cineva) sa-si faca nestingherit toanele, capriciile. A umbla sau a merge (ca) in dodii = a umbla sau a merge in nestire, nauc. – Et. nec.

PERETE ~ti m. 1) Parte verticala a unei cladiri sau a unei incaperi. ◊ ~ in ~ avand un perete comun. De ~ care se poate pune, atarna pe perete. Intre patru ~ti a) la adapost; b) in taina; in secret. A se da cu capul de ~ti (sau de toti ~tii) a fi in stare de disperare extrema. A spune cai verzi pe ~ti v. CAL. A strange la ~ (pe cineva) a forta pe cineva sa spuna sau sa faca ceva. A vorbi la ~ti a vorbi zadarnic; a nu fi ascultat. 2) Obstacol natural sau artificial care se ridica vertical. 3) Element care margineste sau imparte ceva in doua sau in mai multe spatii. 4) Membrana care inconjoara o cavitate interna a unui organism. /<lat. paries, ~tis

TIPA¹, tip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare si ascutit (de durere, de spaima); a zbiera. ♦ A vorbi cu glas ridicat; a-si manifesta fata de cineva nemultumirea, enervarea, mania prin vorbe rastite; a se rasti la cineva. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 2. (Despre animale) A scoate strigate specifice puternice, ascutite. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplacuta (din cauza intensitatii sau a stridentei nuantelor); a bate la ochi. – Et. nec.

APASAT, -A, apasati, -te, adj. (Despre mers, pasi etc.; adesea adverbial) Energic (si sacadat). ♦ Fig. (Despre modul de exprimare, vorbele etc. cuiva) Care este subliniat, marcat, aratand hotarare, fermitate. ◊ (Adverbial) Vorbeste apasat. – V. apasa.

A CASCA casc 1. tranz. (gura) A desface despreunand buzele si falcile (pentru a manca, a vorbi etc.); a deschide. ◊ ~ gura (la ceva sau la cineva) a) a privi cu curiozitate sau mirare naiva la ceva sau la cineva; b) a umbla fara nici o treaba (uitandu-se in toate partile). ~ ochii a) a face ochi mari (de mirare, de spaima etc.); a se holba; b) a baga de seama; a fi atent. Casca-gura (sau gura-casca) calificativ atribuit unei persoane care umbla fara nici un rost. 2. intranz. A deschide larg gura printr-o miscare reflexa, inspirand adanc si expirand prelung (din cauza somnului, oboselii etc.). /<lat. cascare

SPUSA ~e f. Ceea ce a fost spus; zisa. ◊ Dupa ~ele cuiva dupa cum a zis cineva. Din ~ele cuiva din vorbele cuiva. Din (sau dupa) ~e din ceea ce se vorbeste; din auzite. /v. a spune

A TOCA toc 1. tranz. 1) (materiale sau alimente)A taia in bucati mici (cu ajutorul unui cutit sau al unei masini speciale). 2) fig. fam. (bani sau bunuri materiale) A risipi in mod nechibzuit; a irosi; a risipi; a cheltui. 2. intranz. 1) A bate toaca. 2) A vorbi mult si repede (ca o toaca). ◊ A-i ~ cuiva la ureche (sau la cap) a plictisi pe cineva, spunandu-i mereu aceleasi lucruri; a-i bate cuiva capul. ~ la verzi si uscate a flecari. 3) (despre arme) A tacani intruna. 4) (despre pasari, mai ales despre berze) A produce un sunet caracteristic prin lovirea repetata a celor doua parti ale ciocului. /<lat. toccare

INDIRECT, -A, indirecti, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obtine prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; in sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirecta = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gandurilor cuiva prin subordonarea comunicarii fata de un verb sau de un alt cuvant de declaratie, caracterizat prin prezenta in numar mare a elementelor de relatie, prin lipsa afectivitatii etc. Complement indirect = parte de propozitie asupra careia se rasfrange in chip indirect (1) actiunea verbului. Propozitie completiva indirecta = propozitie care indeplineste in fraza functia de complement indirect. 3. (Fin.; in sintagma) Impozit indirect = impozit inclus in pretul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; in sintagma) Tragere indirecta = tragere asupra unor tinte care nu se vad, dirijata cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.

TARCA, tarci, s. f. 1. (Ornit.) Cotofana. ◊ Expr. A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) tarca = a fi limbut, a vorbi mult si fara rost. A sta ca tarca in par = a fi gata de plecare. 2. Fig. (Depr.) Gura (considerata ca organ al vorbirii). 3. Epitet depreciativ dat unei femei care vorbeste mult. – Din magh. szarka.

CLANTA, clante, s. f. 1. Maner metalic montat la broasca usii sau a portii, care prin apasare, face sa functioneze mecanismul de inchidere si de deschidere al acestora; clampa. 2. Fig. (Peior. si fam.) Gura. ◊ Expr. A(-i) da cu clanta = a vorbi mult, intruna (si despre lucruri marunte). Rau (sau bun) de clanta, se spune despre un om care vorbeste mult (si inutil) sau despre un om certaret. A se lua (cu cineva) la clanta = a se certa (cu cineva). Tine-ti clanta! sau taca-ti clanta! = nu mai vorbi! taci!; – Cf. clant.

TACEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic, a se abtine sa vorbeasca. ◊ Loc. adv. Pe tacute = in tacere, in ascuns. ◊ Expr. A tacea chitic (sau molcom, malc, ca pestele, ca pamantul, ca melcul) = a nu spune nimic. A tacea ca porcul in papusoi (sau in cucuruz) = a tacea spre a nu se da de gol. Tac ma cheama = nu spun o vorba. Tace si face, se spune despre cineva care actioneaza fara vorba multa sau despre cineva care unelteste in ascuns ceva rau. Tace si coace, se zice despre cineva care planuieste in ascuns o razbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii si despre lucruri personificate) A sta in nemiscare, a nu se face auzit. 2. A inceta sa vorbeasca, sa planga, a se intrerupe din vorba; a amuti. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arata bucuria sau neincrederea in cuvintele cuiva. Taca-ti gura sau taci din gura! = nu mai vorbi! ispraveste! 3. A nu raspunde, a nu riposta. 4. A tainui, a ascunde; a fi discret. ♦ A nu-si exprima fatis parerea. – Lat. tacere.

DIRECT¹ ~ta (~ti, ~te) 1) Care duce la tinta fara cotituri sau ocoluri; drept. Linie ~ta. 2) fig. Care se exprima sau spune adevarul deschis, fara ascunzisuri. 3) Care asigura o legatura nemijlocita. Comunicatie ~ta. 4) Care se face sau are loc fara trepte intermediare. Vot ~. Adresare ~ta. 5): Complement ~ parte secundara a propozitiei, care determina un verb tranzitiv si indica obiectul asupra caruia trece actiunea. 6): vorbire ~ta reproducere intocmai a formei si a continutului vorbirii cuiva. /<fr. direct, lat. directus

IMPOTRIVA adv. 1) De parere opusa; contra; in contra; contrar. A vota ~. ◊ A fi (sau a sta, a se pune) ~ a se opune; a fi contra; a se impotrivi. A vorbi (sau a zice, a raspunde) ~ a contrazice. 2) rar Inaintea cuiva sau ceva; in fata. /in + potriva

SAU² sa (sai, sale) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale, inlocuieste numele obiectului posedat de cel despre care se vorbeste, precum si numele posesorului): A ramane ( sau a fi) pe-a sa a ramane (sau a fi) asa cum a propus sau a hotarat cineva. De-ale sale din ceea ce este caracteristic pentru cineva. Ai sai familia, rudele, prietenii persoanei despre care se vorbeste. /<lat. seus sa

MIMOLOGIE s.f. Imitare a vocii si a gesturilor cuiva. [Gen. -iei. / < fr. mimologie, cf. gr. mimos – mim, logos – vorbire].

seca s.f. sg. (reg.; precedat de prenumele unei femei) termen de respect folosit de cineva cand se adreseaza unei femei in varsta sau cand vorbeste despre ea; matusa, lele, tata.

MANDAT s. n. 1. imputernicire data cuiva de catre o persoana sau o autoritate de a vorbi ori de a lucra in numele sau. ♦ teritoriu sub ~ = forma de administrare a fostelor colonii, incredintate dupa primul razboi mondial spre administrare altor state. 2. functie, putere pe care o detine un membru ales de o adunare. 3. act procedural prin care cineva este chemat in fata justitiei sau incarcerat. 4. ordin de plata dat de un deponent de fonduri depozitarului sau. ♦ ~ postal = formular-tip pentru expedierea banilor prin posta. (< fr. mandat, germ. Mandat)

allo interj. de chemat pe cineva la telefon. – Cind Graham Bell, inventatoru primului microfon, i-a vorbit lui James Tresider, asistentu lui, care asculta la cel-lalt capat al sirmei, acesta a exclamat: Allo, cuvint pe care Graham l-a ales ca interj. de atras atentiunea celui pe care-l chemi la telefon.

cleste n., pl. tot asa (bg. klesti, vsl. kliesta, pl. klieste). Instrument de apucat lucruri ferbinti [!], mai ales carbuni. Instrument de scos cuie, cherpeden. Cimbistra. A scoate cuiva vorbele ca cu clestele, a-l face cu greu sa vorbeasca. A prinde cu clestele, in cleste, a sili pe cineva sa nu lucreze nimica contra ta. – E si masc. (pl. clesti), dar ob. neutru: doua cleste (CL. Febr. 1910, CXI). La Dos. pl. clesti si clesturi.

CUVANT ~inte n. 1) Unitate de baza a vocabularului constand dintr-un sunet sau un complex de sunete carora le corespund unul sau mai multe sensuri. ◊ Intr-un ~ in rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) in concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate dupa forma, dar diferite din punct de vedere al continutului. 2) Ganduri, idei exprimate prin vorbe; spusa. ◊ A pune un ~ bun a faceo interventie pentru cineva. ~ introductiv text plasat la inceputul unei carti, in care se fac anumite comentarii la carte; prefata; cuvant inainte. A lua ~antul a vorbi in fata unui public. 3) Angajament pe care si-l ia cineva; fagaduiala; promisiune. ◊ A-si tine ~antul (sau a se tine de ~) a indeplini o promisiune facuta. Om de ~ om ce nu face promisiuni desarte. 4) Punct de vedere particular; judecata; pozitie; considerent; opinie; parere. A-si spune ~antul. 5) Temei al unei actiuni. ◊ Sub ~ ca... pentru motivul ca... Cu drept ~ pe buna dreptate. /<lat. conventus

BOMBANI, bombanesc, vb. IV. 1. Intranz. A vorbi singur, incet si nedeslusit. ♦ Tranz. A certa, a sacai pe cineva. 2. Tranz. (Despre copiii mici) A produce sunete nearticulate; a ganguri. – Onomatopee.

PAGUBA, pagube, s. f. 1. Pierdere materiala suferita de cineva sau adusa cuiva; stricaciune care provoaca o pierdere, o dauna. ◊ Loc. adv. In paguba = pierzand bani sau alte bunuri. ◊ Expr. Atata paguba! sau mare paguba! nici o paguba! paguba-n ciuperci! expresii exclamative care arata resemnarea sau nepasarea pentru o pierdere suferita. A fi rau de paguba, se spune despre cineva ghinionist sau despre cineva ori ceva care aduce ghinion. A fluiera (sau a sufla, a vorbi etc.) a paguba = a prevesti o pierdere; a-si manifesta regretul pentru o pierdere suferita. 2. Fig. Stirbire, pierdere a calitatii, a valorii unui lucru; prejudiciu moral. ◊ Loc. prep. In paguba (cuiva sau a ceva), aducand un prejudiciu. ◊ Expr. (Reg.) Paguba ca... (sau de...) sau e paguba sa... = pacat ca... (sau de...); e regretabil sa... – Din sl. paguba.

EXPRIMA vb. 1. a expune, a formula. (A-si ~ ideile.) 2. a vorbi. (Se ~ greu.) 3. v. manifesta. 4. v. exterioriza. 5. v. formula. 6. a prezenta. (A ~ cuiva omagiile sale.) 7. v. reda.

POTECA ~ci f. Drum ingustat pe care se merge pe jos; carare. ◊ Pe toate ~cile pretutindeni. A sti toate ~cile a) a cunoaste bine locul; b) a sti bine si amanuntit ceva. A-i sti cuiva ~cile a sti secretele cuiva. A veni (sau a umbla) pe drum, nu pe ~ci a vorbi direct, fara aluzii. /<bulg. pateka

MANDAT s.n. 1. Imputernicire data cuiva de catre o persoana sau de catre o autoritate de a vorbi sau de a lucra in numele sau. ◊ Teritoriu sub mandat = forma de administrare a fostelor colonii incredintate dupa primul razboi mondial spre administrare altor state. 2. Ordonanta judecatoreasca prin care o persoana este chemata in fata justitiei sau este incarcerata. ◊ Mandat de arestare = ordin dat de o autoritate judiciara prin care se dispune arestarea cuiva; mandat de aducere = ordin prin care se dispune aducerea (cu forta) in fata unei instante a unui martor (intr-o pricina penala). 3. Ordin de plata dat de un deponent de fonduri depozitarului sau. ◊ Mandat postal = formular-tip pentru expedierea banilor prin posta. [Cf. fr. mandat, it. mandato, lat. mandatum, germ. Mandat].

FRAU, fraie, s. n. Totalitatea curelelor, impreuna cu zabala, care se pun pe capul si in gura unui cal (de calarie) spre a-l supune si a-l putea mana. ◊ Loc. adj. Fara frau = neinfranat, lasat (prea) liber; dezmatat. ◊ Expr. A-si pune frau limbii (sau gurii) sau a-si pune frau la limba = a vorbi cumpatat, cu prudenta; a se retine de la vorba. A tine (pe cineva) in frau = a domoli avantul sau pornirile cuiva. A tine (pe cineva) in sapte (sau noua) fraie = a supraveghea (pe cineva) de aproape, a nu-i lasa nici o libertate. A da (cuiva sau la ceva) frau liber (sau slobod) = a lasa in voie. A pune (in) frau = a stavili; a infrana, a stapani. ♦ Fig. (Cu pl. frane) Conducere politica. [Pl. si frane, (rar) frauri] – Lat. frenum.

CALDURA ~i f. 1) Stare de incalzire a unui corp. 2) Senzatie produsa de corpurile calde. 3) Timp calduros. 4) fiz. Forma de miscare a materiei, care se exprima in calorii. ~ de evaporare. 5) la pl. Temperatura ridicata a corpului; febra. 6) fig. Manifestare de entuziasm; infocare; ardoare; patima. A vorbi cu ~. 7) fig. Manifestare de bunavointa, de amabilitate, de prietenie. A primi pe cineva cu ~. [G.-D. caldurii] /<lat. caldura

INTERPRET ~ta (~ti, ~te) m. si f. 1) Persoana specializata in traducerea orala mijlocind comunicarea intre oameni care vorbesc limbi diferite; translator. 2) fig. Persoana care face cunoscut altuia sentimentele, vointa, dorinta cuiva. 3) Persoana care interpreteaza un rol sau o piesa muzicala (la voce sau la un instrument). [Sil. -ter-pret] /<fr. interprete, lat. interpres, ~etis

AUDIENTA s.f. 1. Intrevedere acordata de catre un demnitar unei persoane care l-a solicitat sa-i vorbeasca (intr-o chestiune oficiala) ; timpul cat dureaza aceasta intrevedere. 2. Interes pe care cineva il poarta celui care i se adreseaza ; atentie, intelegere. 3. Sedinta (publica) a tribunalului, in care sunt ascultate partile si pledoariile si in care se pronunta sentinta. [< lat. audientia, cf. fr. audience].

DIRECT, -A I. adj. 1. care duce de-a dreptul la tinta, drept, fara ocoluri. ♦ in linie ~a = din tata in fiu. 2. imediat, nemijlocit, fara intermediar. ♦ vorbire ~a sau stil ~ = procedeu sintactic sau stilistic de redare fidela a spuselor cuiva, printr-un verb sau alt cuvant de declaratie; complement ~ = complement care exprima obiectul asupra caruia se rasfrange direct actiunea unui verb tranzitiv; propozitie completiva ~a (si s. f.) = propozitie cu functie de complement direct pe langa un verb tranzitiv din regenta. II. adj., adv. (care are loc) fara ascunzisuri, fatis, drept. III. adv. 1. fara inconjur, de-a dreptul. 2. (mat.; despre marimi variabile) ~ proportionale = care depind una de alta, astfel incat cresterea (sau descresterea) uneia de un numar de ori provoaca cresterea (respectiv descresterea) celeilalte de acelasi numar de ori. IV. s. n. (radio, tv.) in ~ = transmis pe viu, in momentul producerii evenimentului. V. s. f. (box) lovitura aplicata prin intinderea mainii inainte. (< fr. direct, lat. directus)

BOMBANI, bombanesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi pentru sine, incet si fara a articula raspicat sunetele. ♦ Tranz. A sacai pe cineva, aratandu-i nemultumirea prin vorbe spuse parca pentru sine. 2. (Despre copiii mici) A produce sunete nearticulate. – Formatie onomatopeica.

NANA, nane, s. f. (Reg.) Termen de respect cu care se adreseaza la tara cineva unei surori mai mari sau unei femei mai in varsta ori cu care vorbeste despre acestea. – Cf. bg., scr. nana, alb. nane.

DECLARATIE, declaratii, s. f. 1. Marturisire, afirmare deschisa a unor convingeri, opinii sau sentimente; ceea ce afirma cineva cu un anumit prilej. ◊ Verb de declaratie = verb care denumeste actiunea de a vorbi sau de a gandi. ♦ Act oficial prin care se aduce la cunostinta, se intareste o masura luata; notificare. ♦ Marturie, depozitie a unui martor. ♦ Relatare facuta in scris de catre o persoana catre un organ al administratiei de stat, prin completarea unui formular; (concr.) formularul pe care se face aceasta relatare. ♦ Forma de tratat international. 2. (In sintagma) Declaratie de razboi = incunostintare prealabila si oficiala facuta de un stat catre alt stat cu privire la inceperea razboiului impotriva acestuia. [Var.: declaratiune s. f.] – Din fr. declaration, lat. declaratio, -onis.

SURD ~da (~zi, ~de) 1) si substantival Care este lipsit de simtul auzului. ◊ A face pe ~dul a se preface ca nu aude sau ca nu intelege. A bate toba (sau toaca) la urechile ~dului a vorbi in zadar. ~dul nu aude, dar le (sau o) potriveste se spune despre cineva care da la o intrebare cu totul alt raspuns, decat cel asteptat. Du-te (sau sa te duci) unde a dus ~dul roata si mutul iapa se spune cuiva, pe care il alungi si nu vrei sa mai stii nimic despre el. 2) fig. Care vadeste o nepasare absoluta; caruia nu-i pasa de necazurile altuia. 3) si substantival Care nu are rezonanta; lipsit de sonoritate; mat; sters. Vuiet ~. A raspuns ~. ◊ Consoana ~da consoana care este emisa fara vibrarea coardelor vocale. 4) fig. (despre stari, sentimente, senzatii etc.) Care este putin pronuntat; care nu se manifesta acut. Durere ~da. /<lat. surdus

INCLESTA, inclestez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) strange puternic, ca un cleste; a (se) intepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se inclesta (cuiva) falcile (sau gura) = a i se intepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuti. ♦ Tranz. A prinde strans (ca intr-un cleste) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agata cu desperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mainile, cu bratele) de ceva; a ramane prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu indarjire, corp la corp; a se incaiera. ♦ Refl. Fig. (Despre batalii, razboaie) A deveni crancen, a se inteti. – In + cleste.

POTECA, poteci, s. f. Drum foarte ingust la tara, la munte, in padure etc., pe care se poate merge numai pe jos; carare; p. gener. drum, cale. ◊ Expr. Pe toate potecile = peste tot, in orice loc, pretutindeni. A sti toate potecile = a cunoaste secretele cuiva. A veni (sau a umbla) pe drum, nu pe poteca = a fi sincer, a vorbi deschis. [Var.: (reg.) potica s. f.] – Din bg. pateka.

DRAGUT, -A, draguti, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Dragalas, frumusel, gratios (ca infatisare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arata, (adverbial) a se purta dragut (cu sau fata de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintator cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit cand vorbesti despre o asemenea persoana. 2. S. m. si f. (Pop.) Iubit(a), ibovnic(a), amant(a). – Drag + suf. -ut.

TOVARAS, -A, tovarasi, -e, s. m. si f. 1. Persoana considerata in raport cu alta, de care este legata prin viata sau prin activitatea dusa in comun sau prin lupta pentru aceeasi cauza. ◊ Tovaras (sau tovarasa) de viata = sot (sau sotie). 2. Termen folosit intre comunisti cand se adreseaza unul altuia sau cand vorbesc despre un al treilea. 3. Epitet dat unei fiinte, de obicei animal, care insoteste pe cineva (in mod constant); fiinta credincioasa cuiva. 4. Asociat, partas (intr-o afacere). 5. S. f. art. (Fam., iesit din uz) Educatoare, invatatoare sau diriginta in scoala generala. – Din ucr. tovarys, rus. tovarisci.

CARTE carti f. 1) Scriere tiparita, legata sau brosata in volum. ◊ ~ de capatai lucrare preferata de cineva, absolut indispensabila intr-un domeniu de activitate. 2) fig. Bagaj de cunostinte pe care le poseda cineva; invatatura; studii. ◊ A face ~ a insusi cunostinte. A sti ~ a fi om invatat. A vorbi ca din ~ a vorbi ca un om invatat. A lega ~ea de gard a renunta la invatatura. 3) Document oficial, cu date personale care confirma drepturile unei persoane; carnet. ~ de munca. 4) Bucata de carton de dimensiuni mici, care contine diferite insemnari si serveste la anumite scopuri. ~ de vizita. ~ postala. ~ de joc. 5) inv. Comunicare in scris trimisa cuiva; scrisoare; ravas. A trimite ~. 6) inv. Caiet unde se fac diferite insemnari cu caracter administrativ; registru. ~ de imobil. [G.-D. cartii] /<lat. charta

IERTA, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsa, a trece cu vederea vina, greseala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (dupa o boala grea). Dumnezeu sa-l ierte, spun cei evlaviosi cand vorbesc despre un mort. Doamne, iarta-ma! spune cel caruia i-a scapat (sau era sa-i scape) o vorba nepotrivita, necuviincioasa. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba sa ma ierti!, formula cu care contrazici pe cineva; nici vorba! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligatie. 3. (Pop. si fam.) A ingadui, a permite, a da voie sa... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare.

PIEDICA, piedici, s. f. 1. Factor care impiedica realizarea unui tel, care sta in calea unei actiuni: stavila, obstacol, impediment: dificultate, greutate. ◊ Loc. vb. A pune piedica (sau piedici) = a impiedica. ♦ Mijloc de a face pe cineva sa cada, impiedicandu-l cu piciorul. ◊ Loc. vb. A(-i) pune (o) piedica = a pune cuiva piciorul inainte pentru a-l face sa se impiedice si sa cada. ♦ (Rar) Greutate in vorbire. 2. (Concr.) Unealta, dispozitiv, instrument folosit pentru blocarea sau incetinirea miscarii unui sistem tehnic, pentru blocarea unui organ mobil al acestuia, la sprijinirea sau la sustinere etc. ♦ Franghie sau lant cu care se leaga picioarele de dinainte ale cailor, pentru a-i impiedica sa fuga cand sunt lasati sa pasca. 3. (Bot.; in compusul) Piedica-vantului = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze alungite, cu flori liliachii si albastrii (Lathyrus hirsutus). [Var.: piedeca s. f.] – Din lat. pedica.

A IMITA imit tranz. 1) (felul de a fi, de a gandi si de a actiona al cuiva) A lua drept model; a adopta in mod servil; a copia. 2) (gesturile, felul de a vorbi sau de a canta) A reproduce cu maiestrie (provocand efecte comice); a copia. 3) (opera, stilul sau felul de a lucra al unui autor) A accepta in calitate de model; a considera ca fiind demn de urmat. /<fr. imiter, lat. imitari

TACEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic. ◊ Expr. A tacea chitic (sau molcom, ca pestele, ca pamantul) = a nu spune nimic. A tacea ca porcul in papusoi (sau in cucuruz) = a tacea spre a nu se da de gol. Tac ma cheama = nu spun o vorba. Tace si face, se spune despre cineva care actioneaza fara vorba multa sau despre cineva care unelteste in ascuns ceva rau. Tace si coace, se zice despre cineva care planuieste in ascuns o razbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii si despre lucruri personificate). A sta in nemiscare. 2. A inceta sa vorbeasca, a se intrerupe din vorba. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arata bucuria sau neincrederea in cuvintele cuiva. Taca-ti gura sau taci din gura! = ispraveste! 3. A nu raspunde, a nu riposta. 4. A tainui, a ascunde. ◊ Tranz. Am trecut prin viata, durerile tacand (EFTIMIU). ♦ A nu-si exprima fatis parerea. – Lat. tacere.

A ARUNCA arunc 1. tranz. 1) A face sa ajunga, printr-o miscare brusca, la o oarecare departare; a azvarli. ~ o piatra. ~ flori pe scena. ◊ ~ (ceva) in aer a distruge ceva printr-o explozie. ~ vorbele (sau cuvintele) a vorbi fara chibzuiala. A-si ~ ochii (sau privirea) a) a privi in graba; b) a examina superficial. ~ (cuiva) manusa a chema pe cineva la duel; a provoca. 2) A indeparta, considerand inutil; a azvarli. 3) A face sa iasa din interiorul sau. Vulcanul arunca lava. 4) fig. (persoane) A face sa ajunga intr-o anumita situatie (de obicei defavorabila). ◊ ~ in (sau la) inchisoare a intemnita. 5) (obiecte de imbracaminte) A pune pe corp in graba. 6) fig. (mai ales bani) A folosi in mod nechibzuit; a cheltui; a irosi; a risipi; a pierde. 2. intranz. A da cu ceva (in cineva sau in ceva); a azvarli. ~ cu pietre in geam. ◊ ~ din copite a azvarli. /<lat. eruncare

GUNOI ~oaie n. 1) Resturi murdare sau inutile, care se arunca. ◊ A (nu) scoate ~oiul din casa a (nu) vorbi in prezenta unor persoane straine despre lucruri compromitatoare din familie sau din colectiv. A-i sta cuiva ca ~oiul in ochi a supara pe cineva. 2) Baligar care este folosit ca ingrasamant agricol. 3) fig. depr. Om de nimic; persoana degradata; lepadatura. /<sl. gnoi

PASIV² ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care da dovada de lipsa de interes; lipsit de initiativa personala; inactiv. Participare ~a. Rol ~. ◊ Aparare ~a (sau civila) sistem de masuri menite sa protejeze populatia si obiectivele economice contra mijloacelor moderne de atac si sa efectueze lucrari urgente de salvare si restabilire. Vocabular ~ parte a vocabularului unei limbi nefolosita frecvent in vorbire. 3) si substantival (despre verbe si categorii verbale) Care are forma ce indica ca actiunea realizata de cineva sau de ceva o sufera subiectul. 3) (despre metale) Care are proprietatea de a rezista la actiunea mediilor corosive. /<fr. passif, lat. passivus, germ. Passiv

BARAI, barai, vb. IV. Tranz. A vorbi intr-una (fara ca cel care asculta sa poata prinde sirul vorbelor). ◊ Expr. A barai pe cineva (la cap) = a bate cuiva capul pentru a obtine ceva. – Din bar.

PORT², (2,3) porturi, s. n. 1. Faptul de a purta sau de a detine. Portul armelor este interzis. 2. Conduita obisnuita, fireasca, normala. Ori te poarta cum ti-e vorba, ori vorbeste cum ti-e portul. 3. Imbracaminte caracteristica unui popor, unei regiuni, unei epoci etc. ◊ Expr. (Pop.) A purta portul (cuiva) = a se asemana, a se potrivi cu cineva, a fi la fel cu cineva, a se adapta la felul de a fi al cuiva. ♦ Imbracaminte folosita la anumite ocazii. – Din purta (derivat regresiv).

LAPSUS, lapsusuri, s. n. Incapacitate momentana a cuiva de a-si aduce aminte de un lucru stiut. ♦ Eroare, inadvertenta comisa din neatentie de o persoana care vorbeste sau scrie ceva. – Din fr., lat. lapsus.

PONT² ~uri n. 1) fam. Aluzie rautacioasa; vorba intepatoare; impunsatura. ◊ A vorbi in ~uri a da de inteles. 2) Carte de joc considerata ca avand valoarea cea mai mare. ◊ A vinde cuiva ~ul a destainui cuiva un secret in schimbul unui castig. 3) inv. Punct care fixeaza o limita (in spatiu sau in timp). ◊ La ~ la momentul oportun; la tanc. /<ung. pont

SCURT² ~ta (~ti, ~te) (in opozitie cu lung) 1) (despre obiecte, distante, parti ale corpului etc.) Care are o lungime mica sau mai mica decat cea obisnuita. Rochie ~ta. Picior ~. ◊ A lua (pe cineva) din ~ a manifesta asprime (fata de cineva). A tine (pe cineva) din ~ a supune (pe cineva) unui control sever. ~ de vedere miop. A avea mana ~ta a fi zgarcit. A fi ~ la vorba a vorbi putin; a fi necomunicativ. In ~ta vreme (sau in ~ timp) peste putin timp; in curand. 2) (despre lucrari literare, muzicale etc.) Care este de proportii reduse. /<lat. excurtus

cirii, a -i v. intr. (d. cir. V. circii). Se zice despre strigatu gainii cind o prinzi ori inainte de a face ou. (dupa ce-l face, cotcodaceste). Se zice si despre strigatu ciorilor. Iron. Vorbesc prea mult: ce tot cirii pe aici? Vorbesc in argot [!]. V. tr. Critic, iau in ris, atac: in politica e greu sa nu te ciriie cineva.

CARAI, carai, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele pasari; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplacute, scurte si guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascutit si strident, care tradeaza ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicali, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toata ziua se caraie. – Car + suf. -ii.

TUNA, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; in imprecatii) A lovi pe cineva trasnetul; a trasni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A rasuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna si a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Inv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare.

TANGUI, tanguiesc, vb. IV. 1. Refl. A vorbi plangandu-se, jeluindu-se, vaicarindu-se. ♦ Fig. A scoate sunete jalnice, plangatoare. 2. Tranz. A jeli, a deplange, a compatimi pe cineva. 3. Refl. (Inv.) A se plange de cineva; a reclama. [Prez. ind. si: tangui] – Din sl. tongovati.

INSTRUMENT, instrumente, s. n. 1. Unealta, aparat cu ajutorul caruia se efectueaza o anumita operatie. ♦ Aparat construit pentru a produce sunete muzicale. 2. Fig. Persoana, forta, lucru, fapt de care se serveste cineva pentru atingerea unui scop. 3. (In sintagmele) Instrument gramatical = cuvant cu functiune exclusiv gramaticala si care nu se poate intrebuinta singur in vorbire, ci numai impreuna cu cuvintele pe care le leaga, exprimand raporturi sintactice; unealta gramaticala. Instrument de ratificare = document special prin care se ratifica un tratat international. – Din fr. instrument, lat. instrumentum.

STALCI, stalcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, cazand etc.). 2. Fig. A pronunta prost un cuvant, deformandu-i sunetele; a vorbi prost o limba; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sutlaciti.

TOCA, toc, vb. I. 1. Tranz. A taia in bucati foarte marunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fara chibzuiala, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruina, obligandu-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva sa saraceasca. 3. Intranz., Tranz. A bate, a ciocani, a lovi. ♦ Fig. A flecari, a sporovai. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu acelasi lucru, a bate pe cineva la cap cu acelasi lucru, a plictisi. A toca la verzi si uscate sau a toca cate-n luna si-n soare = a vorbi mult si fara rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toaca = foarte departe. ♦ (Despre o arma) A bubui la intervale dese; a pacani. ♦ (Despre pasari) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetata a celor doua parti ale ciocului. – Din lat. *toccare.

A INCONJURA inconjur 1. tranz. 1) A ocoli de jur imprejur. ~ Pamantul. 2) A cuprinde de jur imprejur (ca intr-un cerc); a incercui; a imprejmui; a impresura. Muntii inconjoara campia. 2. intranz. 1) A trai in anturajul cuiva. A fi ~t de prieteni. 2) A face un ocol; a merge pe un drum mai lung. Ai ~t mult pana la mine? 3) fig. rar A vorbi pe ocolite; a nu spune pe de-a dreptul. [Si inconjor] /in + inv. a conjura

HARAI, harai, vb. IV. 1. Intranz. (Despre mecanisme stricate; la pers. 3) A scoate un zgomot dogit. 2. Intranz. (Despre organele respiratorii; p. ext. despre persoane) A scoate sunete aspre, de obicei din cauza unei boli; a respira greu, a harcai. ♦ (Peior.) A vorbi neclar, mormait. ♦ A sforai. 3. Intranz. (Despre caini; la pers. 3) A marai. 4. Refl. recipr. A se certa, a se ciondani. ♦ Tranz. (Fam.) A intarata, a irita pe cineva. 5. Refl. (Rar) A se freca, a se lovi cu zgomot de ceva. – Har + suf. -ai.

VOCE, voci, s. f. 1. Facultate specifica omului de a emite sunete articulate; ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; glas. ◊ Expr. A ridica vocea = a vorbi rastit. 2. Insusire, aptitudine pe care o au unele persoane de a canta frumos din gura. ♦ Registru de sunete muzicale, mai inalte sau mai profunde, in care cineva poate canta. ◊ Voce calda = voce in care predomina componentele de frecventa joasa, accentuate natural sau artificial. Voce metalica = voce dura, aspra, in care predomina componentele de frecventa inalta. Voce profesionala = voce care corespunde unor exigente inalte, specifica cantaretilor, actorilor, crainicilor. Voce robot = denumire data vocilor lipsite de inflexiunile specifice vocii umane. Voce sintetica = voce produsa prin intermediul unui sintetizor de vorbire. 3. Linie melodica incredintata fiecarui instrument dintr-o compozitie. – Din lat. vox, vocis.

PROPRIU, -IE adj. 1. care apartine in mod exclusiv cuiva; personal. 2. caracteristic, particular. 3. care este bun, indicat pentru... 4. (despre cuvinte, stil etc.) care reda exact notiunea sau ideea ce trebuie exprimata. ♦ ~-zis = de fapt; la drept vorbind. ♦ (despre sensuri) prim, de baza. (< lat. proprius, fr. propre)

MAICA, maici, s. f. I. 1. (Pop.) Mama. ♦ Termen de politete folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) in varsta; termen afectiv cu care o femeie se adreseaza copiilor ei sau unei persoane mai tinere. 2. Calugarita; termen cu care cineva se adreseaza unei calugarite. II. Fig. (Pop.) Izvor, cauza, origine. – Din bg., scr. majka.

CUM¹ adv. (cu sens interogativ) 1) In ce mod? in ce fel? in ce chip? ~ ai venit? ◊ ~ si in ce fel (~ si in ce chip?) se spune cand cineva reuseste sa faca ceva greu de realizat. (Da) ~ sa (sau de) nu! se spune atunci cand interlocutorul nu este de acord cu ceea ce spune cel care vorbeste. Apoi (pai) ~ se spune atunci cand totul este foarte clar; desigur; se intelege! 2) Este adevarat? ~, nu v-ati intalnit? 3) Ce? Poftim? Ce ai spus? 4) Cu ce pret? ~ dai marfa? /<lat. quomo (do)

ciupesc v. tr. (sirb. cupati, a zmulge [!], a jumuli, de unde vine si ung. csipni, a ciupi; alb. cupit, a ciupi, kiuka, semne de varsat, ciupituri; bg. cupiy, a sfarama [!]. V. cioc. Cp. si cu germ. zupfen, a scarmana). Apuc pe cineva cu virfu a doua degete ca sa glumesc ori ca sa-l pisc (producindu-i durere). Apuc cu ciocu: closca m´a ciupit. Pisc, impung, intep (vorbind de insecte): m´a ciupit un purice. Fig. Iau (maninc) putin din mincare, ciugulesc. Fur cite putin, pisc: servitoru ciupea din tirguieli. – La Olt. ciup: s´o ciupa (Iov. 129). V. supesc.

POTICNI, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. si intranz. A se lovi in timpul mersului cu piciorul de ceva si a-si pierde echilibrul; a se impiedica. ♦ A cadea (in urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedica in mers sau, fig., intr-o actiune. 3. Refl. Fig. A intampina o dificultate sau a nu izbuti in desfasurarea unei actiuni. ♦ Spec. A pronunta cu greutate cuvintele, a vorbi cu intreruperi, cu greutate. – Din sl. potuknonti.

DAR², daruri, s. n. I. 1. Obiect primit de la cineva sau oferit fara plata cuiva, in semn de prietenie sau ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, daruit. ◊ Loc. adv. In dar = fara plata, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donatie. 2. (Bis.) Prinos, ofranda. ◊ Sfintele daruri = painea si vinul sfintite pentru cuminecatura. II. 1. Insusire (cu care se naste cineva); aptitudine, vocatie, talent. ◊ Expr. A avea darul sa... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea sa..., a fi in stare sa..., a fi de natura sa... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi un bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul betiei = a fi (sau a deveni) betiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (In conceptia crestina) Ajutor pe care il acorda Dumnezeu omului; mila, har divin. ◊ Darul preotiei = dreptul de a exercita functiile preotesti. – Din sl. daru.

GLUMA¹, glume, s. f. Scurta poveste plina de haz (si cu un final neasteptat), care provoaca ras si veselie. V. anecdota. ◊ Loc. adv. In gluma = fara nici o intentie serioasa, fara rautate. Fara gluma = in mod serios. Nu gluma! = cu adevarat, serios. ◊ Expr. A se intrece (sau a merge prea departe) cu gluma = a-si permite prea mult, a intrece limita admisa in atitudini, comportare. A lasa gluma (la o parte) = a vorbi serios. A lua (ceva) in gluma = a nu lua (ceva) in serios, a nu da importanta; a subestima. A nu sti (sau a nu intelege) de gluma, se spune (ca repros) despre cineva care se supara cand glumesti cu el. A nu-i arde (cuiva) de gluma = a fi indispus, suparat, necajit. Nu-i (de) gluma = e lucru serios, ingrijorator. ♦ Fapta hazlie; pacaleala. – Din sl. glumu, bg. gluma.

REPLICA, replici, s. f. 1. Raspuns prompt si energic care combate afirmatiile cuiva; riposta. ◊ Loc. adj. Fara replica = definitiv. ◊ Expr. A fi tare in replici = a gasi prompt raspunsul cel mai potrivit intr-o discutie. A avea replica = a raspunde prompt si raspicat. (Jur.) A vorbi in replica = a raspunde, in cursul unei dezbateri, combatand afirmatiile si atacurile partii adverse. 2. Portiune din rolul unui actor, constituind un raspuns la cele spuse de partener. ♦ Parte finala a unui fragment de dialog, care solicita interventia interlocutorului. 3. Copie a unei opere de arta executata de autorul operei originale sau sub supravegherea lui directa. 4. (Fiz.) Mulaj al suprafetei unui corp, realizat sub forma unei pelicule care pe o parte este plana, iar pe cealalta reproduce structura superficiala a corpului, utilizat in microscopia electronica pentru studiul corpurilor groase, netransparente pentru electroni. – Din fr. replique.

PLURAL, -A, plurali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Categorie gramaticala care arata ca este vorba de doua sau de mai multe fiinte sau lucruri de acelasi fel. ◊ Pluralul autoritatii (sau al maiestatii) = pluralul folosit in locul singularului in vechile acte oficiale, cand autoritatile vorbeau despre ele insele. Pluralul autorului = pluralul folosit in locul singularului in opere stiintifice, publicistice si oratorice. Pluralul modestiei = plural (folosit mai ales in vorbirea populara) de referire la persoana proprie in discutia cu cineva considerat superior. Pluralul politetii (sau al reverentei) = pluralul folosit in locul singularului in formule de adresare respectuoasa catre cineva. 2. Adj. (Gram.) Care indica pluralul (1), de plural, al pluralului. ♦ Fig. (Rar) Multilateral. ◊ Atentie plurala = atentie distributiva. – Din lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural.

PRAPASTIE, prapastii, s. f. Povarnis inalt si abrupt, situat de obicei intr-o regiune muntoasa; hau, abis, genune. ◊ Expr. A duce (sau a impinge, a baga pe cineva) in prapastie = a pricinui (cuiva) mari neajunsuri; a duce la pierzanie, la pieire, a distruge. A fi (sau a se afla) pe (sau la) marginea prapastiei = a se afla intr-o situatie extrem de critica. A spune (sau a vorbi) prapastii = a) a spune lucruri care inspaimanta; b) a spune lucruri lipsite de ratiune, prostii, bazaconii. ♦ Fig. Nenorocire, dezastru; primejdie mare. ♦ (Inv. si pop.) Noian de ape; adancul apelor. [Pl. si: prapastii] – Din sl. propastĩ.

INSTRUMENT s. n. 1. unealta, aparat propriu pentru a face o anumita operatie. ◊ sistem tehnic pentru cercetarea, observarea, masurarea sau controlul unor marimi. 2. aparat cu care se produc sunete muzicale. 3. (fig.) persoana, lucru de care se foloseste cineva pentru a indeplini o actiune, a atinge un scop. ♦ ~ de ratificare = document special prin care statele comunica ratificarea unui tratat international. 4. ~ gramatical = cuvant cu functie exclusiv gramaticala, care nu se poate folosi singur in vorbire, exprimand doar raporturi (prepozitiile, conjunctiile, verbele auxiliare etc.). (< fr. instrument, lat. instrumentum)

ADUCE, aduc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru si a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vant te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neasteptate. 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului sau. ♦ A da unui lucru o anumita miscare sau directie. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibacie; a se dovedi abil, diplomat intr-o anumita imprejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a indrepta discutia asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. Tranz. A face sa ajunga intr-o anumita situatie, stare. 5. Intranz. A semana intrucatva cu cineva sau cu ceva. 6. Tranz. si refl. (In expr.) A-si aduce aminte = a(-si) aminti. – Lat. adducere.

SCUMP ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre lucruri) Care costa mult; care are pret ridicat; costisitor. ◊ Piatra ~a (sau pretioasa) mineral cu proprietati fizice deosebite datorita carora este folosit la confectionarea bijuteriilor; nestemata. 2) si substantival (despre persoane) La care cineva tine (foarte) mult; drag. Prieten ~. Meleag ~. 3) fig. (despre notiuni abstracte) Care este dobandit cu pretul unor mari sacrificii si eforturi. Fericire ~a. 4) si substantival inv. Care este econom peste masura. ◊ A fi ~ la vorba a vorbi putin; a fi tacut. A fi ~ la ras a rade rar. /<sl. skonpu

PROPRIU, -IE adj. 1. Care apartine cuiva in mod exclusiv; personal. ◊ Amor propriu = sentiment al propriei demnitati, constiinta valorii proprii. 2. Caracteristic, particular. 3. Indicat, bun pentru... 4. (Despre un cuvant sau un termen) Care reda precis ideea de exprimat. ◊ Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri; op. figurat) Prim, de baza, natural. [Pron. -priu. / < lat. proprius, cf. fr. propre].

contra, prep. cu genitivu sau cu un pron. posesiv (lat. contra, cu acuz., infl. de in potriva [!], care cere genitivu). In directiune contrara, fata in fata cu: contra vintului, contra mea. Fig. Dusmaneste: a vorbi, a vota contra lui. (V. pentru). Cu acuz.: unu contra doi, a schimba argint contra aur (sau pe aur). – Si in contra dupa in potriva): in contra tuturor. In Munt. Pop. A se pune contra cu cineva, a se lua la contra, a se incontra, a se pune in contrazicere, a-i face opozitiune. – Din contra (fals din contra), de tot alt-fel, pe dos de cum este: A zis ca va veni. – Din contra! A zis ca nu va veni!

RACI, racesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A deveni sau a face sa devina (mai) rece, a(-si) scadea, a(-si) micsora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-si raci gura degeaba (sau in zadar, de pomana, de-a surda) = a vorbi fara folos, a insista zadarnic, fara rezultat. ♦ A pierde sau a face sa piarda caldura vitala obisnuita (din cauza unei spaime, a unei emotii etc.); a ingheta, a incremeni. 2. Intranz. A se imbolnavi contractand o raceala (3). 3. Fig. A-si pierde insufletirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se instraina, a se indeparta. – Din rece.

astern, -ut, a asterne v. tr. (lat. asternere. – Sa astearna. V. strat). Intind, lungesc: a asterne mantaua pe pamint. Pregatesc: a asterne patu, masa. Trintesc: a asterne pe cineva la pamint. Acoper [!]: a asterne mormintu cu flori, a asterne flori pe mormint. Pavez: a asterne soseaua cu peatra [!]. Redactez: a asterne pe hirtie o reclamatiune. Fig. Raportez, incondeiez, dau de gol: a asterne un pungas la judecata. V. refl. Alerg grozav, vorbind de cai: s´a asternut drumului.

INFORMATIE, informatii, s. f. 1. Comunicare, veste, stire care pune pe cineva la curent cu o situatie. 2. Lamurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; totalitate a materialului de informare si de documentare; izvoare, surse. 3. Fiecare dintre elementele noi, in raport cu cunostintele prealabile, cuprinse in semnificatia unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicatie a unui instrument etc.). ◊ Teoria informatiei = teoria matematica a proprietatilor generale ale surselor de informatie, ale canalelor de transmisie si ale instalatiilor de pastrare si de prelucrare a informatiilor. 4. (Biol.; in sintagma) Informatie genetica = totalitate a materialului genetic dintr-o celula capabila sa creeze secvente de aminoacizi care, la randul lor, formeaza proteine active. – Din fr. information, lat. informatio.

STAPANI, stapanesc, vb. IV. Tranz. A detine un bun in calitate de proprietar, a avea ceva in proprietate, a poseda. 2. Tranz. A cunoaste foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrina; a poseda cunostinte temeinice (teoretice si practice) intr-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stapani o limba (straina) = a vorbi corect si curent o limba (straina). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se retine (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se infrana, a se domina; a avea stapanire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a inabusi o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a impiedica pe cineva de la ceva; a tine in frau, a struni. 4. Intranz. A domni intr-o tara, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A tine pe cineva sub influenta sau stapanirea sa; a domina. – Din stapan.

SCURTA, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micsora lungimea sau inaltimea unui obiect, a reduce din lungime sau din inaltime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva in imposibilitate de a (mai) face rau. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva in imposibilitate de a barfi. ♦ (Inv.) A omori, a executa (prin taierea capului). 2. Tranz. A alege si a parcurge distanta cea mai scurta intre doua puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. si refl. A face sa dureze (sau sa para ca dureaza) ori a dura mai putin. ♦ Intranz. si tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Tine locul persoanei despre care se vorbeste) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Sot, barbat; sotie, nevasta. 2. (La genitiv, in formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesiva) Casa lui. ◊ Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumita persoana. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasa-l in ale lui! 3. (La dativ, in formele lui, ei, ii, i, lor, le li, cu functie de complement indirect sau de atribut) Prietenul ii iese inainte. ◊ (In forma i, cu valoare neutra) Da-i cu bere, da-i cu vin. 4. (In acuzativ, in formele il, l, o, ii, i, le, cu functie de complement direct) Cartea pe care o citesc. (Precedat de prepozitii, in formele el, ea, ei, ele) Pe el il caut. ◊ (Precedat de prepozitii, in forma o, cu valoare neutra) Au mai patit-o si altii. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.

PROPRIU ~e (~i) 1) Care este proprietatea cuiva; care apartine unei persoane; individual. ◊ Nume (sau substantiv) ~ nume dat unei fiinte sau unui lucru pentru a le deosebi de alte fiinte sau lucruri. 2) Care intruneste trasaturi ce individualizeaza; tipic; specific; distinctiv; caracteristic. Pronuntare ~e. 3) Care este in concordanta deplina; adecvat; potrivit. 4) (despre cuvinte) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Sens ~ sens initial, de baza. ~-zis la drept vorbind; de fapt. /<lat. proprius, fr. propre

PROPRIU, -IE, proprii, adj. 1. Care apartine in mod exclusiv cuiva; personal. ◊ Nume (sau substantiv) propriu = nume care se da unui lucru sau unei fiinte spre a le deosebi de alte lucruri sau fiinte din aceeasi categorie si care se scrie cu initiala mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Expr. Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De baza, prim. – Din lat. proprius, fr. propre.

OARECARE pron., adj. 1. pron. careva, cineva, unul, vreunul, (pop.) cinevasilea, (inv. si reg.) oarecine, oaresicine, (inv.) cinevasi, nestine. (~ dintre ei a intarziat.) 2. adj. vreun, (prin Transilv.) atare. (~ om.) 3. adj. obisnuit. (Un individ ~.) 4. adj. neinsemnat, (livr.) insignifiant. (Un ziar ~.) 5. adj. catva, nitel, putin. (~ vreme a stat in casa.) 6. adj. ceva, catva, oaresicare, (inv. si reg.) cevasi, cevasilea, oarecat, oarecatva, oaresice. (Are ~ treaba acolo.) 7. adj. anumit, (inv.) oarecine. (Vorbea cu un ~ dispret.)

LUNGI, lungesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A (se) face mai lung; a (se) intinde. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a rabda de multa vreme de foame, a fi foarte flamand. A i se lungi (cuiva) ochii (sau cautatura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obraznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grabi. ♦ Refl. (Fam.) A se inalta, a creste in inaltime. 2. Refl. (Fam.) A se intinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subtia, a dilua (o mancare, o bautura) pentru a mari cantitatea. 4. Tranz. si refl. A face sa dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mari, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decat trebuie, a (nu) lungi discutia. – Din lung.

A INGHITI inghit tranz. 1) (mancaruri, bauturi, medicamente etc.) A face sa treaca din gura in stomac. ◊ A nu ~ pe cineva a nu putea suferi pe cineva. ~ noduri a suporta ceva neplacut fara a putea riposta. A-si ~ lacrimile (sau plansul) a-si stapani plansul. 2) rar A manca in graba; a imbuca. 3) (aer, miresme etc.) A trage in piept; a inhala; a inspira. 4) (despre corpuri poroase) A trage in sine; a suge; a absorbi. 5) (despre ape, desisuri, intuneric etc.) A face sa nu se mai vada, captand in sine. 6) (carti, scrieri etc.) A citi foarte repede si cu mare interes. 7) (vorbe jignitoare) A suporta fara riposta. ◊ ~ galusca a suporta o neplacere fara a cracni. 8) (cuvinte, parti de vorbire, sunete) A omite la pronuntare (din cauza unui defect de vorbire). /<lat. ingluttire