CATEGORISI, categorisesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A aseza ceva dupa categorii (3). 2. Fig. A califica, a caracteriza pe cineva; p. ext. a vorbi de rau pe cineva. [Var.: (inv.) catigorisi vb. IV] – Din ngr. katigorisa (aor. lui katigori).

HULI, hulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A spune vorbe de ocara sau de batjocura la adresa cuiva, a ocari pe cineva; p. ext. a vorbi de rau, a calomnia, a defaima. – Din sl. huliti.

PARI, parasc, vb. IV. Tranz. (Folosit si absol.) 1. A se plange de faptele cuiva; a reclama. ♦ A acuza, a invinui. ♦ A da pe fata in mod rautacios faptele cuiva, adesea exagerand sau mintind; a vorbi de rau; a denunta. 2. (Inv.) A da pe cineva in judecata, a intenta (cuiva) proces. – Din sl. p(ĩ)reti.

A ARATA arat 1. tranz. 1) (fiinte, obiecte etc.) A expune intentionat vederii; a lasa sa se vada. 2) (lucruri, valori etc.) A face sa fie vazut printr-un gest, semn etc.; a indica. ~ greselile de punctuatie. ~ cararea. Termometrul arata zero grade. ◊ ~ cu degetul pe cineva a) a desconsidera; b) a vorbi de rau in mod direct despre cineva. ~ usa cuiva a da afara dintr-un local pe cineva. 3) fam. A pune in fata; a prezenta; a infatisa. ~ legitimatia. ~ un bolnav medicului. 4) A face sa inteleaga; a explica; a lamuri. ~ cum se rezolva problema. 5) A adeveri prin rationamente sau prin fapte concrete; a dovedi; a demonstra; a proba. El vrea sa arate ce stie. A-si ~ curajul. ◊ Ti-oi arata eu! te-oi invata eu minte! 6) A face sa se arate. 2. intranz. A avea o anumita infatisare. ~ bine. ~ cam bolnav. /<lat. arrectare

A CALOMNIA ~ez tranz. A ataca cu calomnii; a vorbi de rau; a defaima; a denigra; a blama; a barfi; a cleveti; a huli; a ponosi; a ponegri; a detracta. [Sil. -ni-a] /<fr. calomnier, lat. calumniari

A HULI ~esc tranz. 1) (persoane) A trata cu hule (pentru a calomnia); a vorbi de rau; a ponegri; a defaima; a denigra. 2) (lucruri sau fiinte considerate sfinte) A supune unui sacrilegiu; a pangari; a batjocori; a profana. /<sl. huliti

A MASCARI ~esc tranz. reg. 1) A face sa se mascareasca; a murdari. 2) A trata cu mascari; a vorbi de rau; a huli; a ponegri; a batjocori; a denigra; a defaima; a calomnia; a cleveti; a barfi; a blama. /Din mascara

A SCARNAVI ~esc tranz. 1) A face scarnav; a umple de murdarie. 2) (persoane) A trata cu vorbe murdare; a vorbi de rau; a huli; a defaima; a cleveti; a mascari. /Din scarnav

povogari, povogaresc, vb. IV (reg.) a vorbi de rau.

sort, sorturi, s.n. (reg.) 1. reputatie proasta. 2. (in loc. vb.) a face sort = a defaima, a vorbi de rau.

CRITICA vb. tr. 1. a dezvalui greselile, lipsurile unei persoane, ale unei opere etc., aratand cauzele si indicand mijloacele de indreptare. 2. a arata cu rautate sau cu exagerare lipsurile sau greselile cuiva. ◊ (peior.) a vorbi de rau, a barfi. (< fr. critiquer)

CATEGORISI, categorisesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A aseza ceva dupa categorii. 2. Fig. A califica, a caracteriza pe cineva; p. ext. a vorbi de rau pe cineva. [Var.: (inv.) catigorisi vb. IV] – Din categorie.

DEFAIMA, defaimez, vb. I. Tranz. 1. a vorbi de rau pe cineva sau a vorbi rau despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ (Rar) A se face de ras, a se compromite. 2. (Inv.) A dispretui, a subaprecia; a umili, a injosi. [Prez. ind. si.: defaim] – Din lat. *diffamiare.

CALOMNIOS adj., adv. 1. adj. barfitor, clevetitor, defaimator, denigrator, ponegritor, (rar) calomniator, (pop.) prost, (inv.) mozavirnic. (Afirmatii ~oase.) 2. adv. defaimator, denigrator, rau. (Vorbeste ~ de ei.)

BARFI, barfesc, vb. IV. Tranz., intranz. si refl. recipr. A (se) vorbi de rau, a (se) ponegri, a (se) defaima, a calomnia, a cleveti. ♦ Tranz. A flecari, a indruga verzi si uscate. – Et. nec.

BLAMA, blamez, vb. I. Tranz. A exprima public dezaprobarea fata de o atitudine, un act, un gest etc. considerate reprobabile. ♦ a vorbi de rau, a defaima. – Din fr. blamer.

INCONDEIA, incondeiez, vb. I. Tranz. 1. A impodobi ouale (de Pasti), obiectele de ceramica etc. cu desene (facute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A innegri sprancenele sau genele. 2. Fig. a vorbi de rau pe cineva; a defaima, a calomnia, a ponegri. – In + condei.

OCARI, ocarasc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Inv. si pop.) a vorbi de rau, a defaima, a denigra. [Var.: (inv. si pop.) ocari vb. IV] – Din sl. ocarjati.

A BARFI ~esc 1. tranz. 1) a vorbi de rau; a calomnia; a cleveti; a blama; a huli; a ponosi; a detracta; a ponegri; a defaima. 2) A vorbi mult si fara rost; a palavragi; a trancani; a flecari. 2. intranz. A spune vorbe multe si fara rost; a trancani; a palavragi. /Orig. nec.

A BLAMA ~ez tranz. 1) A supune unui blam; a condamna in mod public; a stigmatiza; a infiera; a osandi. 2) a vorbi de rau; a calomnia, a cleveti; a huli; a ponosi; a detracta; a defaima. /<fr. blamer

A CLEVETI ~esc tranz. (persoane) a vorbi de rau; a ponegri; a huli; a ponosi; a denigra; a defaima; a calomnia; a blama; a detracta; a barfi. /<sl. klevetati

A DEFAIMA ~ez tranz. 1) (persoane) a vorbi de rau; a ponegri; a cleveti; a calomnia; a denigra; a blama; a barfi; a huli; a ponosi. 2) A pune intr-o situatie de inferioritate, lezand demnitatea; a umili; a injosi. [Sil. -fai-ma] /<lat. difamiare

A DENIGRA ~ez tranz. (persoane) a vorbi de rau; a huli; a ponegri; a ponosi; a blama; a defaima; a cleveti; a calomnia; a barfi. /<fr. denigrer, lat. denigrare

A DETRACTA ~ez tranz. livr. (persoane) A vorbi de rau; a ponegri; a ponosi; a huli; a denigra; a defaima; a blama; a calomnia; a cleveti; a barfi. /<fr. detracter

A SE IMBALA ma ~ez intranz. a vorbi de rau, folosind cuvinte triviale. /in + bale

A PONEGRI ~esc tranz. a vorbi de rau; a trata cu hule; a huli; a denigra; a defaima; a detracta; a cleveti; a calomnia; a blama; a barfi; a ponosi. /po- + a negri

A PONOSI ~esc tranz. pop. 1) A face sa se ponoseasca; a uza; a jerpeli. 2) a vorbi de rau; a trata cu hule; a huli; a ponegri; a denigra; a detracta; a defaima; a cleveti; a calomnia; a blama; a barfi. /<sl. ponositi

BARFI, barfesc, vb. IV. Tranz. si refl. A (se) vorbi de rau; a (se) calomnia, a (se) defaima. ♦ Tranz. A scorni, a spune minciuni. Barfeau verzi si uscate (ISPIRESCU).

PONOSLUI, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Inv. si reg.) a vorbi de rau; a ponegri, a defaima. – Magh. panaszlani.

coptorasc (ma), a -i v. refl. (d. coptor, cuptor, adica „gaunos, coscovit”). Se zice despre un rau care se intinde: crapatura se coptoraste. Fig. Ma coscovesc de boala: un piept coptorit. V. intr. Stau ascuns (vorbind de rele); unde coptoraste rau. – Si coptorosit: om coptorosit. V. cavernos.

CACOLALIE s.f. (Psih.) vorbire defectuoasa. [Gen. -iei. / < fr. cacolalie, cf. gr. kakos – rau, lalein – a vorbi].

CALOMNIA, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rau, a spune lucruri neadevarate despre cineva, a discredita pe cineva in onoarea sau reputatia sa; a defaima, a barfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari.

PONEGRI, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rau; a barfi, a defaima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri.

CALOMNIA vb. I. tr. A spune calomnii (la adresa cuiva), a vorbi pe cineva de rau; a defaima, a barfi. [Pron. -ni-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < fr. calomnier].

CALOMNIA vb. tr. a vorbi pe cineva de rau; a defaima, a barfi. (< fr. calomnier)

CALOMNIA, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rau, cu intentia de a-i atinge onoarea sau reputatia. [Pr.: -ni-a] – Fr. calomnier (lat. lit. calumniari).

BAIGUIT, -A, baiguiti, -te, adj. (Despre vorbire) Fara noima, fara sens, rau articulat. ♦ (Despre oameni) Zapacit, buimac. – V. baigui.

GRESIT adj., adv. 1. adj. v. rau. 2. adv. v. rau. 3. adj. eronat, fals, incorect, inexact, neadevarat, (inv. si reg.) smintit. (Rezultat ~ al unui calcul; calcul ~.) 4. adj. v. fals. 5. adj. v. inexact. 6. adj. v. incorect. 7. adj., adv. defectuos, incorect, necorect, prost, rau, (fig.) stricat. (O pronuntare ~; vorbeste ~ romaneste.)

INCORECT adj., adv. 1. adj. v. gresit. 2. adj. eronat, gresit, impropriu. (Exprimare ~.) 3. adj., adv. defectuos, gresit, necorect, prost, rau, (fig.) stricat. (O pronuntare ~; vorbeste ~ englezeste.) 4. adj. v. necinstit. 5. adj. v. ilegal.

A SE INCURCA ma incurc intranz. 1) (despre fire, ata, par etc.) A se amesteca astfel, incat sa nu se poata desface usor; a se incalci. Itele s-au ~t. ◊ A i ~ potecile a o pati rau. A i ~ limba a vorbi cu greu. 2) A se impiedica la mers. 3) A pierde drumul; a se rataci. 4) (despre persoane) A pierde firul gandurilor; a se incalci. 5) A fi cuprins de un sentiment de stinghereala (nestiind cum sa procedeze in situatia creata); a se zapaci. 6) A nimeri intr-o situatie nedorita. 7) A fi pus in mreje. ◊ ~ in datorii a avea prea multe datorii banesti. /<lat. incolicare

RECEPTOR, -OARE I. adj. care recepteaza (o actiune mecanica, un curent, o unda etc.). II. s. n. 1. sistem tehnic destinat sa primeasca o anumita forma de energie pentru a o transforma in alta utilizabila. 2. aparat care transforma oscilatiile electromagnetice dintr-un circuit electric in oscilatii acustice; ansamblu, cuprinzand un amplificator, care serveste pentru a asculta si a vorbi la telefon. 3. mediu natural (rau, lac, mare) care primeste apele de evacuare. III. s. m. organ de simt la nivelul caruia se realizeaza transformarea energiei stimulului extern in influx nervos. IV. s. m. f. 1. (lingv.) persoana care primeste si decodeaza un mesaj realizat potrivit regulilor unui cod specific: interlocutor, cititor. 2. cel care primeste sange de la un donator. (< fr. recepteur)

A INCURCA incurc tranz. 1) A face sa se incurce; a incalci. ~ firele. ◊ ~ vorba a vorbi confuz (ascunzand ceva). A o ~ rau a nimeri la stramtoare. ~ itele a strica planurile. 2) (urme, drumuri etc.) A amesteca astfel, incat sa nu poata fi gasit; a incalci. 3) (persoane) A impiedica, sustragand atentia; a incalci. ~ lumea. /<lat. incolicare

CLANTA, clante, s. f. 1. Maner metalic montat la broasca usii sau a portii, care prin apasare, face sa functioneze mecanismul de inchidere si de deschidere al acestora; clampa. 2. Fig. (Peior. si fam.) Gura. ◊ Expr. A(-i) da cu clanta = a vorbi mult, intruna (si despre lucruri marunte). rau (sau bun) de clanta, se spune despre un om care vorbeste mult (si inutil) sau despre un om certaret. A se lua (cu cineva) la clanta = a se certa (cu cineva). Tine-ti clanta! sau taca-ti clanta! = nu mai vorbi! taci!; – Cf. clant.

FAMILIARITATE s.f. Fel de a fi, purtare familiara, prieteneasca. ♦ Fel de a vorbi, de a scrie simplu, ca in familie. ♦ Intimitate rau inteleasa; (la pl.) vorbe, gesturi, fapte lipsite de respect, ireverentioase. [Cf. fr. familiarite, lat. familiaritas].

PARAFRAZA vb. I. tr. A exprima prin parafraza (1). ♦ A amplifica (o vorbire, o scriere etc.); a interpreta gresit, in mod tendentios, cu rea-vointa. [< fr. paraphraser, it. parafrasare].

LELE s. f. 1. Termen de respect cu care se adreseaza la tara un copil sau o persoana mai tanara unei femei in varsta sau cu care vorbeste despre ea; leica¹. ♦ (In poezia populara) Femeie (tanara) iubita; mandra. 2. Femeie rea sau imorala. ◊ Expr. Fecior (sau pui, fiu) de lele = om smecher, siret, ticalos. A umbla frunza (sau in dorul) lelii = a umbla fara rost, degeaba. – Din bg. lelja.

RASNITA, rasnite, s. f. 1. Masina rudimentara de macinat sare, porumb etc., compusa din doua pietre suprapuse, dintre care cea de deasupra se invarteste cu ajutorul unui maner. ◊ Expr. A ajunge de la moara la rasnita = a ajunge dintr-o situatie buna intr-una rea; a scapata. A-i umbla cuiva gura ca o rasnita = a vorbi foarte mult; a vorbi intruna; a nu mai tacea din gura. ♦ Moara primitiva miscata cu ajutorul animalelor de tractiune. 2. Instrument de bucatarie cu care se macina boabele de cafea, de piper etc. – Din bg. rasnica.

PUPAZA, pupeze, s. f. 1. Pasare insectivora migratoare, cu penaj pestrit, cu ciocul lung si curbat si cu o creasta de pene mari, portocalii, in varful capului (Upupa epops). ◊ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupaza = a vorbi mult, a fi flecar. A-i canta (cuiva) pupaza = a-i merge rau, a nu avea noroc. 2. Fig. (Fam.) Persoana flecara. ♦ Femeie imbracata sau fardata strident; p. ext. femeie de moravuri usoare. 3. (Reg.) Colac (in forma de pasare sau de cuib de pasare). ◊ Expr. Colac peste pupaza sau pupaza peste colac, se spune cand peste un necaz deja existent vine altul (si mai mare). – Cf. alb. pupeze.

STRAMB¹ adv. 1) (in opozitie cu drept) Cu deviere de la pozitia normala; intr-o parte. A merge ~. A creste ~. ◊ A sta (sau a sedea) ~ si a judeca drept a se comporta cum se cuvine, indiferent de conditii. A rade (sau a zambi, a surade) ~ a rade (sau a zambi, a surade) fortat. A se uita ~ a privi cu ochii rai. A calca ~ a apuca pe o cale gresita. 2) fig. In mod neadevarat, mincinos. A vorbi ~. /<lat. strambus

VICLEAN, -A, vicleni, -e, adj. (Adesea substantivat) 1. Care se poarta, vorbeste fara sinceritate, ascunzandu-si adevaratele intentii (reprobabile); fatarnic, ipocrit, perfid; (cu sens atenuat) siret, smecher, istet. 2. (Pop.) rau, crud, neindurator, hain. 3. (Inv.) Care isi calca credinta sau cuvantul; necredincios; tradator. ♦ (Rar) Care nu crede in invataturile religiei crestine; pagan. ♦ (Substantivat, m.) Duh necurat, d**c. [Var.: (inv.) hiclean, -a adj.] – Din magh. hitlen.

PAGUBA, pagube, s. f. 1. Pierdere materiala suferita de cineva sau adusa cuiva; stricaciune care provoaca o pierdere, o dauna. ◊ Loc. adv. In paguba = pierzand bani sau alte bunuri. ◊ Expr. Atata paguba! sau mare paguba! nici o paguba! paguba-n ciuperci! expresii exclamative care arata resemnarea sau nepasarea pentru o pierdere suferita. A fi rau de paguba, se spune despre cineva ghinionist sau despre cineva ori ceva care aduce ghinion. A fluiera (sau a sufla, a vorbi etc.) a paguba = a prevesti o pierdere; a-si manifesta regretul pentru o pierdere suferita. 2. Fig. Stirbire, pierdere a calitatii, a valorii unui lucru; prejudiciu moral. ◊ Loc. prep. In paguba (cuiva sau a ceva), aducand un prejudiciu. ◊ Expr. (Reg.) Paguba ca... (sau de...) sau e paguba sa... = pacat ca... (sau de...); e regretabil sa... – Din sl. paguba.

ASPRU adj., adv. 1. adj. scortos, zgrunturos, (rar) grunzuros, zgruntuit, (livr.) rugos. (O suprafata ~.) 2. adj. v. inasprit. 3. adj., adv. v. rau. 4. adj. brutal, cainesc, cainos, crud, inuman, nemilos, neomenos, (inv.) varvaresc, (fig.) dur. (Purtare ~.) 5. adj. rastit, ridicat, (fig.) dur, rece, sec, taios. (Ii vorbeste cu un ton ~.) 6. adj. brutal, greu, tare, violent, (fig.) dur. (Vorbe ~.) 7. adj. drastic, sever, (fig.) dur. (O pedeapsa ~.) 8. adj. v. riguros. 9. adj. v. inversunat. 10. adj. aprig, crancen, crud, crunt, cumplit, incrancenat, indarjit, inversunat, neimpacat, nepotolit, sangeros, vajnic, violent, (inv.) crancenit, tare, (fig.) inclestat. (O batalie ~.) 11. adj. v. auster. 12. adj. greu, (fig.) cainesc, cainos. (O vreme ~.)

jidan s. m. [At: NEGRUZZI, S. I, 324 / V: (reg.) jadan, judan / Pl: jidani / E: jid + -an] 1. (Pop.; prt) Evreu. 2. (Prt) Termen injurios la adresa evreilor. 3. (Pop.; is) jidan botezat Crestin cu apucaturi rele. 4. (Pop.; ie) A avea cap de jidan A umbla cu inselaciuni. 5. (Pop.; ie) Parca se bat jidanii la gura lui Se spune despre cineva care vorbeste repede si nedeslusit. 6. (Pop.; ie) Cand vor iesi jidanii la secera Niciodata. 7. (Ent.; reg.) Jidov (8). 8. (Orn.) Corb-de-noapte

TACEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic. ◊ Expr. A tacea chitic (sau molcom, ca pestele, ca pamantul) = a nu spune nimic. A tacea ca porcul in papusoi (sau in cucuruz) = a tacea spre a nu se da de gol. Tac ma cheama = nu spun o vorba. Tace si face, se spune despre cineva care actioneaza fara vorba multa sau despre cineva care unelteste in ascuns ceva rau. Tace si coace, se zice despre cineva care planuieste in ascuns o razbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii si despre lucruri personificate). A sta in nemiscare. 2. A inceta sa vorbeasca, a se intrerupe din vorba. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arata bucuria sau neincrederea in cuvintele cuiva. Taca-ti gura sau taci din gura! = ispraveste! 3. A nu raspunde, a nu riposta. 4. A tainui, a ascunde. ◊ Tranz. Am trecut prin viata, durerile tacand (EFTIMIU). ♦ A nu-si exprima fatis parerea. – Lat. tacere.

TACEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic, a se abtine sa vorbeasca. ◊ Loc. adv. Pe tacute = in tacere, in ascuns. ◊ Expr. A tacea chitic (sau molcom, malc, ca pestele, ca pamantul, ca melcul) = a nu spune nimic. A tacea ca porcul in papusoi (sau in cucuruz) = a tacea spre a nu se da de gol. Tac ma cheama = nu spun o vorba. Tace si face, se spune despre cineva care actioneaza fara vorba multa sau despre cineva care unelteste in ascuns ceva rau. Tace si coace, se zice despre cineva care planuieste in ascuns o razbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii si despre lucruri personificate) A sta in nemiscare, a nu se face auzit. 2. A inceta sa vorbeasca, sa planga, a se intrerupe din vorba; a amuti. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arata bucuria sau neincrederea in cuvintele cuiva. Taca-ti gura sau taci din gura! = nu mai vorbi! ispraveste! 3. A nu raspunde, a nu riposta. 4. A tainui, a ascunde; a fi discret. ♦ A nu-si exprima fatis parerea. – Lat. tacere.

cal m., pl. cai (lat. caballus, d. vgr. kaballes; it. pg. cavallo, pv. caval, fr. cheval, sp. caballo. V. cavaler, cobila). Un animal soliped domestic (mai rar salbatic [!]) care serveste la calarie si la tras. Fig. Iron. Persoana robusta: ce cal de femeie! Cal de bataie, motiv aparent, lucru exploatat ca sa obtii ceva: a-ti face un cal de bataie dintr´o chestiune. Cal de mare, ipocamp. Calu d******r, om rau, femeie rea. Cal-vapor (pl. cai-vapori) sau numai cal, forta de 75 de chilogramometri capabila sa ridice [!] intr´o secunda o greutate de 75 de chilograme la o inaltime de 1 metru: masina de 400 de cai. A vorbi cai verzi pe pareti, a aiura, a abera, a vorbi lucruri fantastice. A umbla dupa potcoave de cai morti, a umbla dupa afaceri proaste, dupa cistiguri irealizabile.

INTREBARE ~ari f. 1) v. A INTREBA. 2) vorbire adresata cuiva cu scopul de a capata un raspuns; adresare care cere raspuns. A pune cuiva o ~. ◊ ~area n-are suparare (sau ~area vina n-are) se spune pentru a sublinia ca nu este rau sa intrebi daca te indoiesti de ceva. Semnul ~arii semnul „?” care se pune la sfarsitul propozitiilor interogative. 3) rar Tema sau imprejurare care preocupa pe cineva si necesita atentie; chestiune; problema. /v. a intreba

rau³ rele n. 1) Calitate care intruchipeaza tot ce este negativ. ~l aduce daune. ◊ De ~l cuiva din cauza cuiva. Cu parere de ~ cu regret. A vrea (sau a voi, a dori) (cuiva) ~l a dori (cuiva) sa aiba parte de lucruri neplacute. De bine, de ~ desi nu este asa cum trebuie, dar te poti impaca si cu ceea ce este. A meni ~ a prezice cuiva o nenorocire; a cobi. Uita-te-ar relele! urare glumeata de bine la adresa cuiva. ~ de mare stare de boala care apare la unii calatori pe mare. ~ de munte stare de indispozitie generala care apare in timpul urcarii la mari inaltimi. 2) Principiu care vine in contradictie cu morala; fapta nesocotita. ◊ A vorbi de ~ pe cineva a barfi pe cineva. /<lat. reus

SCURTA, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micsora lungimea sau inaltimea unui obiect, a reduce din lungime sau din inaltime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva in imposibilitate de a (mai) face rau. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva in imposibilitate de a barfi. ♦ (Inv.) A omori, a executa (prin taierea capului). 2. Tranz. A alege si a parcurge distanta cea mai scurta intre doua puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. si refl. A face sa dureze (sau sa para ca dureaza) ori a dura mai putin. ♦ Intranz. si tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.