salta (salt, saltat), vb. – 1. A topai, a zburda. – 2. A tresari. – 3. A se inalta, a se ridica. – 4. A sari, a veni in ajutor. – 5. (Refl.) A scapa de necaz. – 6. (Refl.) A se mari, a creste. Lat. saltāre (Puscariu 1503; REW 7551) cf. it. saltare, prov. sautar, fr. sauter, cat., sp., port. saltar. – Der. salt, s. n. (saritura, hop), deverbal, fara circulatie populara (ALR, II, 45; Iordan, BF, VII, 391); saltaret, adj. (care salta, sprinten; ritmat, vioi); saltator, adj. (saltaret); saltatura, s. f. (salt, hop).

AJUTOR¹, ajutoare, s. n. Sprijin, participare la efortul cuiva; indrumare (in imprejurari dificile). ◊ Expr. A fi de ajutor sau a veni in ajutor (cuiva) = a fi de folos (cuiva). ♦ Drept banesc acordat salariatilor in cazul pierderii temporare a capacitatii de munca. ♦ Sprijin banesc. ♦ (Cu valoare de interjectie) Strigat al celor care se afla in primejdie. – Lat. adjutorium.

ELECTROGRAFIE, electrografii, s. f. Metoda moderna de investigare a organismelor vii cu ajutorul curentului electric. – Din engl. electrography.

A INDEMANA indeman tranz. a veni in ajutor cuiva. /Din indemana

INTRU prep. 1) (exprima un raport spatial, concretizand interiorul unui spatiu sau al unui obiect, directia) In. Lucreaza intr-un cabinet spatios. 2) (exprima un raport temporal, concretizand perioada de timp) Au plecat intr-o duminica. 3) (exprima un raport modal) Au strigat intr-un glas. ◊ Intr-un suflet in mare graba. Intr-adins in mod intentionat; in mod voit. Intr-o doara la intamplare; la nimereala. 4) inv. (exprima un raport final si formeaza cu cuvintele pe care le introduce complemente circumstantiale de scop) In. I-au venit intr-ajutor. 5) (exprima un raport instrumental) S-a imbracat intr-o rochie noua. 6) (exprima un raport transgresiv si formeaza cu cuvintele pe care le introduce complemente indirecte sau atribute) Cenusareasa s-a transformat intr-o printesa. /<lat. intro

SARITOR ~oare (~ori, ~oare) 1) si substantival Care sare. 2) fig. (despre persoane) Care este totdeauna gata sa ajute pe cineva; care vine in ajutor. /a sari + suf. ~tor

ELECTROCATALIZA s. f. accelerare a proceselor fizi-co-chimice din organismele vii cu ajutorul curentului electric. (< germ. Elektrokatalyse)

Aegaeon, unul dintre giganti, monstru cu o suta de brate si cincizeci de capete. Tatal sau era Uranus, iar mama sa Gaea. Dupa o veche traditie, Aegaeon, numit si Briareus, impreuna cu fratii sai, Gyges si Cottus, ar fi venit in ajutorul lui Zeus in lupta acestuia cu titanii.

Amazonides, femei razboinice care salasluiau in regiunea riului Thermodon din Pontus. Li se atribuia intemeierea mai multor orase, printre care se numarau: Ephesus, Magnesia si Smyrna. Erau conduse tot de femei. Cele mai vestite dintre reginele lor au fost Antiope, Hippolyte si Penthesilea (v. si numirile respective). Se spunea ca amazoanele isi ucideau copiii daca erau de s*x masculin si nu lasau in viata decit fetele, carora de mici le taiau sinul drept, ca sa poata minui mai bine sulita si arcul. Isi petreceau intreaga viata luptind sau indeletnicindu-se cu exercitii razboinice. Divinitatea lor protectoare era Artemis. Mitologia greaca le pomeneste adesea. Odata au invadat Attica pentru a-l pedepsi pe Theseus, care le rapise regina, pe Antiope. Cea mai importanta dintre expeditiile amazoanelor este aceea facuta cu ocazia razboiului troian, cind au venit in ajutorul lui Priamus. Au fost, cu aceasta ocazie, invinse de armata grecilor, iar regina lor, Penthesilea, ucisa de catre Achilles. Se pomeneste, de asemenea, despre infringerea lor de catre Bellerophon si Heracles.

Eumolpus, fiul lui Poseidon si al Chionei (v. si Chione 1.). Aruncat in mare de catre Chione, care voia sa-l piarda pentru ca tatal ei sa nu afle de existenta copilului, Eumolpus este salvat de la inec de catre Poseidon, care-l duce in Aethiopia si-l da in grija Benthesicymei ca sa-l creasca. Mai tirziu se casatoreste cu una dintre fiicele ei, dar este alungat din tara, deoarece incercase sa-si violeze o vara. Pleaca, impreuna cu fiul sau Ismarus, si se stabileste o vreme in Thracia, la curtea regelui Tegirius. De acolo se duce apoi la Eleusis, unde infiinteaza Misterele Eleusine. Devenit rege al Thraciei, Eumolpus vine in ajutorul eleusinilor in lupta acestora impotriva atenienilor. Cade in lupta, ucis de mina lui Erechtheus (v. si Erechtheus). La cererea lui Poseidon, Zeus ii razbuna moartea.

POPOVICI, Ilie T. (1902-1982, n. Budai, jud. Orhei, Basarabia), medic veterinar roman. M. coresp. al Acad. (1955), prof. univ. la Bucuresti. Intemeietor si director (1949-1962) al Institutului de Patologie si Igiena Animala din Bucuresti. Lucrari in domeniul bolilor infectioase ale animalelor domestice („Vaccinarea impotriva agalaxiei contagioase a oilor si caprelor cu ajutorul culturilor vii de capromyes agalactice”, „O noua metoda de vaccinare antirabica folosita in combaterea turbarii la animale”); cercetari asupra mecanismului actiunii imunogene a hidroxidului de aluminiu („Rolul focarului inflamator”).

SARITOR, -OARE, saritori, -oare, adj., subst. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grabeste (sa faca ceva); care intervine grabnic intr-o actiune. ♦ Spec. Care vine grabnic in ajutorul cuiva, care e gata oricand sa ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridica brusc in sus, de obicei sub impulsul unei forte exterioare. ◊ (Pop.) Fantana saritoare = fantana arteziana. II. Subst. 1. S. f. (Inv.) Cascada. 2. S. m. si f. Sportiv care participa la probe de sarituri. – Sari + suf. -tor.

ajutor, -OARE, ajutori, -oare, s. m. si f., s. n. 1. S. m. si f. Persoana care ajuta pe alta intr-o activitate oarecare (secundand-o si subordonandu-i-se). 2. S. n. Sprijin, participare la efortul cuiva; indrumare (in imprejurari dificile); asistenta acordata cuiva; ajutorinta. ◊ A fi de (sau a veni, a sta in) ajutor (cuiva) = a fi de folos (cuiva), a-l sprijini. ♦ Drept banesc acordat salariatilor in cazul pierderii temporare a capacitatii de munca. ♦ Sprijin banesc. ♦ (Cu valoare de interjectie) Strigat al celor care se afla in primejdie. – Lat. adjutor, -is, adjutorium.

SOLICITARE s. 1. cerere. (La ~ lui, a venit.) 2. apelare, recurgere, recurs. (~ ajutorului sau.) 3. cerere, doleanta, v. rugaminte. 4. v. cerinta. 5. v. invitatie.

ajutor n., pl. oare si uri (lat. adjutorium). Actiunea de a ajuta: a chema, a veni, a sari in ajutor cuiva, a-i aduce ajutor. Persoana care ajuta (dupa fr. adjoint, adjunct, ori aide, ajutor): primaru si ajutoarele lui (nu ajutorii!). Un bir numit si ajutorinta (sec. 18). ajutor! strigat de cerut ajutor (adica: sariti in ajutor, dati-mi ajutor!). – Fem. d. ajutor (de primar, de ex.) nu e ajutoare, ci ajutatoare sau (mai bine!) tot ajutor, s. n. ca sprijin, reazem s. a. Cp. cu membru, mester si sef.

chem, a -a v. tr. (vrom. chiem, d. lat. clamare; it. chiamare, pv. clamar, vfr. claimer, sp. chamar. – Chem, chemi, cheama; sa chem, sa chemi, sa cheme. Chiama e arhaizm [!]. Cp. cu geama, teama, pleaca d. gem, tem, plec. V. aclam). Strig, spun sau fac semn sa vina: a chema in ajutor. Citez: a chema in (sau la) judecata. Invit: a chema la masa. Invoc: a chema pe Dumnezeu. Evoc: a chema umbrele mortilor. Convoc: a chema membrii unei societati. Ma cheama v. impers. Ma numesc: ma cheama August.

BIOTELEMETRIE s. f. Ramura a biologiei moderne care studiaza organismele vii de la distanta cu ajutorul unor instrumente adecvate. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotelemetrie, engl. biotelemetry.

GALVANISM s. n. 1. Actiunea unor curenti electrici asupra organismelor si a organelor vii. 2. Curent electric produs cu ajutorul pilelor electrochimice; curent electric continuu. – Din fr. galvanisme.

EFLUVIU ~i n. Emanatie de gaze perceputa cu ajutorul mirosului. [Sil. e-flu-viu] /<fr. effluve, lat. effluvium

GRAI ~iuri n. 1) Facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; glas. ◊ A-i pieri (sau a-si pierde) ~iul a) a nu mai vorbi; a amuti; b) a nu mai avea ce spune. 2) Sistem de comunicare intre oameni, cu ajutorul limbii; limbaj; vorbire. ◊ Prin viu ~ in mod oral. 3) Mod de exprimare; vorbire; limba. ~ ales. 4) Unitate lingvistica subordonata dialectului. /Din a grai

ELECTROTERMOTERAPIE s.f. Producere de caldura in tesuturile vii in scop terapeutic, cu ajutorul curentului electric. [Gen. -iei. / cf. fr. electrothermotherapie].

ELECTROTERMOTERAPIE s. f. producere de caldura in tesuturile vii in scop terapeutic, cu ajutorul curentului electric. (< fr. electrothermotherapie)

GHIONOAIE ~oi f. pop. Pasare sedentara de talie medie, cu penaj viu colorat, avand cioc puternic, cu ajutorul caruia sparge coaja copacilor prin ciocanit pentru a cauta insecte; ciocanitoare. [G.-D. ghionoii si ghionoaiei; Sil. ghi-o-] /<alb. gjon

ENDOSCOPIE s. f. Metoda de examinare pe viu a unui organ cavitar sau tubular cu ajutorul endoscopului. – Din fr. endoscopie.

A S*****I slobod tranz. pop. 1) A face sa fie slobod; a elibera. ~ din robie. ~ un teritoriu. 2) rar (persoane) A elibera dintr-o functie; a concedia. ~ din lucru. 3) (lichide, gaze) A face sa curga. ~ sange. ~ vin din butoi. 4) (sunete, strigate, tipete) A produce cu ajutorul aparatului de articulatie; a emite. ~ un chiot prelung. 5) (caldura, mirosuri, vapori etc.) A lasa sa iasa raspandindu-se; a degaja; a emana. 6) (obiecte) A desprinde din locul de unde a fost fixat. /Din slobod

DEGUSTA, degust, vb. I. Tranz. A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, vazului calitatile unui produs alimentar (mai ales vin); p. ext. a savura. – Din fr. deguster, lat. degustare.

GUST ~uri n. 1) Simt al organismului prin care percepe (cu ajutorul limbii si mucoasei bucale) proprietatile chimice ale substantei cu care vine in contact. 2) Senzatie produsa, in special de alimente, asupra mucoasei bucale si limbii. ~ sarat. ~ amar. ~ neplacut. ◊ A da de ~ (a prinde la ~) a incepe sa placa. 3) Facultate a omului de a intelege si a aprecia frumosul. ◊ Cu ~ cu simt estetic. De prost ~ a) lipsit de simt estetic; b) care produce o impresie neplacuta. 4) Preferinta deosebita pentru ceva; predilectie. ~ pentru carti vechi. ~ pentru calatorii. 5) Dorinta (nestavilita) de a avea sau de a face ceva; pofta; chef. ◊ A-i trece (sau a i se taia) cuiva ~ul pentru ceva a nu mai dori ceva. /<lat. gustus

POLARIZATIE, polarizatii, s. f. Stare a unui corp sau a unui sistem fizic care prezinta proprietatea de polaritate sau care a suferit o polarizare. ◊ Polarizatie electrica = stare a unui corp sau a unui sistem fizic care poseda cel putin doi poli electrici (plus si minus). Polarizatia luminii = stare a unui fascicul luminos in care toate radiatiile electromagnetice componente au aceeasi directie de oscilatie. Polarizatie cromatica = ansamblul figurilor de interferenta, colorate viu, obtinute la cercetarea in lumina polarizata a unui cristal birefringent cu ajutorul unui polariscop. ♦ Marime vectoriala care caracterizeaza starea de polarizatie a unui corp sau a unui mediu. – Din fr. polarisation.

RECURENT, -A adj. Care revine spre locul de origine. ♦ (Despre boli) Care revine, recidiveaza. ◊ Febra recurenta = boala infectioasa cu aceleasi simptome cu febra tifoida; (mat.) serie recurenta = serie al carei fiecare termen se calculeaza cu ajutorul termenilor care il preceda. [< fr. recurrent, cf. lat. recurrens < recurrere – a veni inapoi].

BISTURIU (‹ fr. {i}) s. n. Instrument utilizat la disectia sau la sectionarea tesuturilor vii. ♦ B. electric = b. folosit in chirurgia moderna, care realizeaza incizia cu ajutorul curentilor electrici de inalta frecventa. ♦ B. cu laser = b. care utilizeaza o raza laser in operatii de mare precizie si finete.

DECOLORARE, decolorari, s. f. 1. Faptul de a (se) decolora; pierderea culorii (vii). 2. Operatie care are ca scop indepartarea unei substante colorante sau colorate cu ajutorul decolorantilor, in vederea purificarii, albirii, vopsirii si imprimarii a diferite produse. – V. decolora.

OXIDATIV ~a (~i, ~e) 1) Care are proprietatea de a oxida; cu ajutorul caruia se face oxidarea. 2) biol. Care stimuleaza procesele de ardere din organismele vii; oxidant. /a oxida + suf. ~tiv

A COLORA ~ez tranz. 1) (obiecte, materiale) A vopsi (cu ajutorul creioanelor colorate, a colorantilor etc.) dand anumite culori. 2) fig. A varia prin nuante vii, expresive. ~ stilul. /<fr. colorer, lat. colorare

REACTIE s.f. 1. Faptul de a reactiona; atitudine, manifestare ca raspuns la ceva. 2. Raspuns nemijlocit al materiei vii la actiunea unui e******t. 3. Transformarea uneia sau a mai multor substante chimice cu ajutorul unor agenti externi sau al altor substante chimice. 4. Efect egal si de sens contrar, opus cauzei care produce o actiune. ♦ Reactie nucleara = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particula grea sau de un foton sufera o schimbare a structurii sale. ◊ Reactie in lant = proces care se poate reinnoi prin el insusi pentru ca o parte a produsului e intotdeauna in stare a reimpulsiona reactia. [Gen. -iei, var. reactiune (3) s.f. [in DN]. / cf. fr. reaction, germ. Reaktion, rus. reaktiia].

CINEMATOGRAFIE (‹ fr..) s. f. 1. Arta si tehnica de inregistrare forografica pe pelicula a unor imagini succesive si apoi a proiectarii lor cu ajutorul unei surse de lumina pe un ecran, astfel incit sa se creeze impresia unui spectacol viu. Prima proiectie cinematografica publica a fost realizata la Paris, in 1895, de L. Lumiere. In preajma anului 1930 a aparut filmul sonor. 2. Arta filmului. 3. Industrie producatoare de filme.

A IMPRESIONA ~ez tranz. 1) (persoane) A supune unei impresii vii; a face sa traiasca anumite emotii. 2) A actiona asupra unei placi sau a unui film fotografic cu ajutorul luminii, pentru a obtine imagini. [Sil. im-pre-si-o-] /<fr. impressionner

DEDUCTIE (‹ fr., lat.) 1. Forma de rationament in care concluzia rezulta cu necesitate din premise. Bazele teoriei d. au fost puse de Aristotel prin doctrina despre silogism, fiind apoi dezvoltate de Descartes, de Leibniz si de logica simbolista. ♦ (In logica traditionala) Proces de obtinere a unor concluzii particulare din principii mai generale considerate ca adevarate (silogismul aristotelic). ♦ (In logica simbolica) Derivarea din anumite enunturi date (axiome), cu ajutorul regulilor, a unor noi enunturi (teoreme). 2. Retragerea unor sume deja platite. ◊ D. fiscala = ansamblul elementelor componente care care pot constitui obiectul reducerii unei sume impozabile, a unui venit ♦ Sustragerea unor sume.

ODOBLEJA, Stefan (1902-1978, n. sat Izvoru Anestilor, jud. Mehedinti), medic si on de stiinta roman. Autor al primei variante a conceptiei cibernetice generalizate, incercand sa explice fenomenele din natura si, in particular, cele din cadrul biologiei si psihologiei cu ajutorul conexiunii inverse (legii reversibilitatii). In lucrarea „Psihologia consonantista”. aparuta in 1938, la Lugoj, in lb. franceza (trad. in lb. romana, 1982), sesizeaza si pune in evidenta, prin intermediul conexiunii inverse, fenomenul adaptarii organismelor vii la conditiile de mediu. Lucrari in care a infatisat experimentele sale asupra modului cum sunt transmise sunetele in organismul uman („La phonoscopie, nouvelle m ethode d’exploration clinique”, „Fonoscopia si semilogia clinica”). M. post-mortem al Acad. (1990).

CARLIG ~ge n. 1) Piesa de metal indoita la un capat, care serveste pentru a atarna, a prinde sau a agata un obiect. 2) Parte componenta a unditei, avand forma unui ac indoit, in care se pune momeala. 3) Unealta de impletit, in forma de ac lung, avand la un capat o indoitura; croseta; iglita. 4) Prajina incovoiata la un capat, cu ajutorul careia se scoate caldarea din fantana sau se apleaca ramurile copacilor. 5) Piesa mica cu arc, cu ajutorul careia se prind rufele pe franghie. 6) Incuietoare la usa in forma de cui lung, incovoiat la un capat, care se agata intr-un belciug. 7) rar Portiune dintr-o mladita de vita de vie care se rasadeste in pamant; butas. /<bulg. karlik

SUBSIDIAR, -A adj. Care intareste un argument principal intr-o discutie; care vine, care se adauga la ceva in al doilea rand, ca element secundar; complementar, auxiliar, secundar. ♦ In subsidiar = in al doilea rand, pe langa aceasta. [Pron. -di-ar. / < fr. subsidiaire, cf. lat. subsidiarius < subsidium – ajutor].

armas m. (d. arma). Vechi. Armasel. Marele armas, boier care comanda artileria si era mai mare si peste inchisori si ingrijea sa se indeplineasca pedepsele cu moarte. Azi. La jocu de arsice, baiatu care executa bataia poruncita de domn. Trans. Pop. ajutor de primar. La Brasov, comandant al unei cete la sarbarea [!] junilor. S. n., pl. e. Acea parte a arsicului care arata armasia celui ce i-a aruncat (in vest sici, in nord vizir). Adj. Vin armas, un fel de vin de Cotnari foarte ametitor.

Aeetes, fiul lui Helios si al lui Perse, frate cu Circe si tatal Medeei. Domnind in Colchis pe vremea cind argonautii, condusi de Iason, au sosit acolo sa caute Lina de Aur, el le-a fagaduit-o cu conditia ca Iason sa iasa biruitor intr-o serie de incercari. Spera ca in felul acesta va reusi sa se sustraga fagaduielii facute. Cu ajutorul Medeei, Iason a biruit insa toate greutatile. Cum Aeetes l-a refuzat atunci in mod deschis, Iason, impreuna cu Medeea, au furat Lina de Aur. Pentru a scapa apoi de urmarirea lui Aeetes, ce venea dupa fugari, Medea – care-l luase cu ea si pe Absyrtus – si-a taiat fratele in bucati si le-a aruncat in mare (v. si Absyrtus).

ajung, -juns, a -junge v. tr. (lat. adjungere, a uni, d. jugum, jug). Ating, vin pina la: ajung fructele cu mina, potera i-a ajuns pe hoti. Apuc, nemeresc [!]: rele timpuri am ajuns! A ajunge pe cineva din urma, a-l ajunge in mers, a veni pina la el. V. intr. Ating, vin pina la: ajung cu mina' n pod. Sosesc, vin pina la: am ajuns acasa. Sint destul: ajunge o maciuca la un car de oale (Prov.). Devin: am ajuns sa traduc bine. Parvin. Vin la cineva sa-l rog (Vechi). Valorez: asta nu ajunge o ceapa degerata (Vechi). A ajunge bine, a sosi fara accident, (fig.) a fi fericit, in situatiune buna. A ajunge la aman, la mare nevoie. A ajunge la cineva, la mina cuiva, a ajunge sa ceri ajutor de la el, sa traiesti din ceia ce-ti da el. A se ajunge v. refl. A se atinge: ramurile copacilor se ajung. Fig. A se intelege, a se invoi: nu ne-am ajuns din pret. A te ajunge cu leafa, a-ti fi suficienta (mai elegant a-ti ajunge leafa).

auxiliar, -a adj. (lat. auxiliaris, d. auxilium, ajutor). Care ajuta: armata auxiliara. Serviciu auxiliar, serviciu oamenilor care nu-s destul de robusti p. serviciu militar, dar care-s luati in timp de razboi p. lucrari mai usoare. Gram. Verbe auxiliare sau ajutatoare), acelea care le ajuta pe altele in compozitiune: am fost, a fi mers, voi trece, urmeaza sa vina.

claca f., pl. aci (vsl. sirb. tlaka, d. tlaciti, a izbi, tlesti-tlukon, tluknonti, a bataturi [!]; bg. tluka, rut. toloka si klaka, claca, toloaca, tolociti, a calca iarba. D. rom. vine ung. kalaka, kolaka. V. toloaca, tologesc, stilcesc). Vechi. Corvada [!], munca gratuita pe care taranii si serbii o datorau domnului, boierilor sau minastirilor: in Tara Rom. 12 zile pe an, in Mold. 24, (numita si boieresc si lucru, iar in Trans. robota). La 1864, supt [!] Cuza, fiind improprietariti taranii, s´a desfiintat claca. Azi. ajutor mutual intre tarani la seceris, la dezghiocat fasole s. a., cind se aduna in casa celui care are nevoie de ajutor si care le da in schimb mincare si bautura, si ast-fel e sinonim cu sezatoare. Lucru de claca, lucru gratuit si (fig.) fara tragere de inima, deci prost. Vorba de claca, vorba desearta [!], seaca. V. beilic, furcarie, govie, nedeie, zbor 3, ghiulus.

A ALERGA alerg intranz. 1) A se deplasa cu viteza, repezind corpul inainte prin pasi brusti; a fugi. ◊ ~ intr-un suflet a veni foarte repede. 2) fig. A se misca foarte repede. Masina alearga. 3) A cauta insistent sa obtina; a umbla. ~ dupa bani. ◊ ~ (sau a umbla) cu limba scoasa dupa ceva a dori foarte mult ceva. 4) A umbla grabit dupa treburi. 5) A merge din loc in loc fara scop precis; a umbla; a hoinari; a vagabonda. 6) A recurge (la cineva) pentru ajutor. 7) sport A participa la probele de alergari. /<lat. allargare

A SUNA sun 1. intranz. 1) A produce un sunet zuruitor. Clopotelul suna. ◊ Suna a gol a scoate sunete inabusite, caracteristice unui vas desert. A-i ~ (cuiva) doagele a fi batran si ramolit. A-i ~ cuiva scandura, a-i ~ cuiva ceasul (mortii sau de vesnicie) a-i veni cuiva vremea sa moara. 2) A se face auzit. Valea suna. ◊ A-i ~ cuiva la (sau in) urechi a starui in auzul cuiva; a-si aminti obsesiv (un fapt). A nu-i ~ (cuiva) bine la ureche a nu-i placea cuiva ceea ce aude. 3) (despre urechi) A produce falsa senzatie a unui sunet ascutit si prelung. Imi suna urechea dreapta. 4) rar (despre persoane) A scoate (dintr-un instrument muzical) sunete armonice; a canta. ~ din bucium. 5) A fi formulat in cuvinte; a glasui. 6) reg. A intra in legatura telefonica; a telefona. 2. tranz. A anunta ceva cu ajutorul unor sunete speciale. ~ alarma. ~ desteptarea. /<lat. sonare