hac (hacuri), s. n. – Retributie, remuneratie, rasplata, salariu, leafa. – Mr. hache. Tc. hakk „drept” (Seineanu, II, 193; Meyer 145; Ronzevalle 81), cf. ngr. χάϰι, alb. hak, sb., bg. hak (Berneker 383). Sec. XVIII, inv., astazi se foloseste numai in expresia a-i veni de hac, cf. ngr. λέου ἔνα χάϰϰ. Din rom. provine rut. hak (Berneker 383).

NAS², -A, nasi, -e, s. m. si f. 1. Persoana care tine in brate pruncul in timpul botezului, devenind astfel ruda cu familia respectiva. ◊ Expr. A fi nasul cuiva = a sti sa potoleasca, sa faca inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a invata pe cineva minte. A-si gasi nasul = a da de o persoana care stie sa puna la punct (pe cineva), sa struneasca (pe cineva). 2. Nun(a). [Var.: (inv. si pop.) nanas, -a, (Inv. si reg.) nanas, -a s. m. si f.] – Nun + suf. -as.

AC ace n. 1) Obiect mic de metal, ascutit la un capat si prevazut la celalalt cu o gaura, prin care trece ata, care serveste la cusut. ◊ ~ tiganesc ac mare, pentru cusut panza groasa. A sta (sau a sedea) ca pe ace a fi foarte nerabdator. A calca ca pe ace a umbla incet pentru a nu face zgomot. A scapa ca prin urechile ~ului a scapa cu mare greutate. A gasi (a avea) ~ de cojocul cuiva a-i veni cuiva de hac. 2) Obiect asemanator cu aceasta piesa alungita, avand diferite intrebuintari. ~ de siguranta. ~ de par. ~ul ceasornicului. 3) Organ de aparare la unele insecte si animale. ~ul albinei. 4) Frunza subtire si ascutita a coniferelor. 5) Sina mobila pentru dirijarea vehiculelor de cale ferata de pe o linie pe alta; macaz. 6): ~-de-mare peste marin in forma de andrea. /<lat. acus

NAS ~a (~i, ~e) m. si f. 1) (in ritualul crestin) Persoana care participa la oficierea botezului tinand pruncul in brate. ◊ A fi ~ul cuiva a-i veni cuiva de hac. A-si gasi ~ul a da peste omul care poate pune la punct pe cineva. 2) Persoana care a fost nun in timpul oficierii unei casatorii. /nun + suf. ~as

hac¹ n. : A-i veni (sau a-i da) cuiva de ~ a gasi mijlocul de a pedepsi pe cineva care cauzeaza neplaceri; a pune pe cineva la punct. /<turc. hak

hac¹, (2) hacuri, s. n. 1. (In expr.) A-i veni (cuiva sau la ceva) de hac = a gasi modalitatea, sistemul de a invinge, de a face inofensiv pe cineva sau ceva care supara, care provoaca nemultumiri. 2. (Inv.) Salariu, leafa. – Din tc. hak.

2) coace si coa (oa dift.) adv. (lat. ecu-hacce si eccu-hac, de unde s´a facut acoace [care exista pina azi in est in intr´acoace, in coace], apoi coace, ca si acice-cice si acolo-colo; it. qua, sp. aca, pg. ca; vit. cia, fr. ca; pv. sa). Spre mine, in directiunea mea: vino´n coace, du-te´n colo. Fam. A avea pe „vino´n coace”, a fi dragalas, dragastos, atragator, simpatic. De(la) un timp in coace, de cit-va timp. In coace si´n colo, in amindoua (sau si in toate) directiunile, in toate partile: am cautat in coace si´n colo, si n´am gasit nimic! Intr´acoace (est si nord), in coace. Din coace, din spre mine: sa pornim din coace´n colo (in est si nord dintr´acoace intr´acolo). – Se zice tot asa de des si in coa, din coa, mai ales in vest. V. colo, dincoace, dincolo.