rodan (rodane), s. n. – 1. Sucala. – 2. Roata de tortura. Ngr. ροδάνι. Inv. – Der. rodani, vb. (a trage pe roata).

CVADRIGA, cvadrige, s. f. Car antic pe doua roti, tras de patru cai inhamati unul langa altul, folosit de romani la cursele de circ si la triumfuri. – Din lat. quadriga.

CAR¹ ~e n. 1) Vehicul cu patru roti tras, de obicei, de boi, folosit pentru transportarea incarcaturilor mari. ◊ ~ funebru vehicul cu care sunt dusi mortii la cimitir; dric. A pune ~ul inaintea boilor a face ceva altfel decat este normal; a fi nepriceput. 2) Cantitate de material care incape intr-un asemenea vehicul. Un ~ de fan. 3) (in antichitate) Trasura cu doua roti, trasa de cai si folosita la festivitati si ceremonii. ~ de triumf. 4) fig. Cantitate mare de ceva; gramada; multime. Un ~ de ani. ◊ Cu ~ul in cantitate mare; cu gramada; din belsug. 5): ~ul-Mare constelatie alcatuita din sapte stele ce reprezinta un car cu oiste; Ursa-Mare. ~ul-Mic constelatie asemanatoare cu Carul-Mare, dar cu distanta dintre stele mai mica; Ursa-Mica. /<lat. carrus

CVADRIGA ~ge f. (in Roma antica) Car pe doua roti, tras de patru cai, folosit la c*r-sele de circ si la triumfuri. /<lat. quadriga

RICSA ~e f. (in unele tari din Orient) Carucior cu doua roti, tras de un barbat, folosit pentru transportul de pasageri sau de incarcaturi. /<engl. ricksha, germ. Rikscha

TRASURA ~i f. 1) Vehicul pe arcuri cu patru roti, tras de cai, folosit pentru transportarea persoanelor. ◊ ~ de piata birja; fiacru. 2) art. pop. Constelatie din emisfera boreala, invecinata cu cea a Gemenilor; Vizitiu. /tras + suf. ~ura

CVADRIGA s.f. (La romani) Car pe doua roti tras de patru cai, intrebuintat mai ales in cursele de circ si la triumfuri. [< lat. quadriga].

CVADRIGA s. f. (la romani) car pe doua roti tras de patru cai, in cursele de circ si la triumfuri. (< lat. quadriga)

TRASURA, trasuri, s. f. 1. Vehicul pe patru roti, cu arcuri, tras de cai si folosit la transportul persoanelor. ◊ (Inv.) Trasura cu aburi = tren. 2. (Astron.; pop.; art.) Constelatia Vizitiul. 3. (Inv.) Linie a fetei; trasatura (1). 4. (Inv.) Linie de hotar intre doua proprietati. ♦ Suprafata de teren cu o lungime de sase prajini. 5. (Rar; in sintagma) Trasura de unire = liniuta de unire. – Tras + suf. -ura.

BRAZDA, brazdez, vb. I. Tranz. 1. A trage brazde cu plugul. 2. (Despre roti, corabii, fulgere etc.) A lasa urma, dara. ♦ Refl. Fig. (Despre fata omului) A se zbarci. – Din brazda.

GIG s. n. 1. ambarcatie de sport, lunga si ascutita la pupa si la prora, cu scaunase rulante pentru cei care trag la rame. 2. trasura mica cu doua roti, trasa de un cal. (< engl. gig)

BRAZDA, brazdez, vb. I. Tranz., absol. si refl. 1. Tranz. si absol. A trage brazde (1) cu plugul; a brazdui. 2. Tranz. si absol. (Despre roti, corabii, fulgere etc.) A lasa urma, dara. 3. Tranz. si refl. Fig. (Despre fata omului) A (se) zbarci, a (se) cuta, a (se) rida. 4. Tranz. Fig. (Despre ape curgatoare, forme de relief etc.) A strabate dintr-o parte in alta, de la un capat la altul o regiune, o tara. – Din brazda.

INCALTA, incalt, vb. I. 1. Refl. A-si trage ghetele, a-si pune incaltamintea. ◊ Tranz. Incalta copilul. 2. Tranz. A monta sine de fier pe obada rotilor unei carute, pe talpile unei sanii etc. 3. Tranz. Fig. A insela, a pacali. – Lat. incalceare.

DRIC, dricuri, s. n. 1. Scheletul de sus al unui car (fara roti si loitre). ♦ Cantitate de obiecte, materiale etc. care se poate incarca pe un asemenea schelet. 2. Vehicul special, tras de cai, care poarta mortul la groapa; car mortuar. ◊ Expr. (Fam.) A fi pe dric = a fi pe sfarsite; a fi intr-o situatie grea; a fi gata sa esueze. 3. Fig. (Pop.) Punct culminant al zilei, al noptii, al unui anotimp; punct culminant al unei actiuni care se desfasoara in timp; miez, toi. – Din magh. derek.

A INCALTA incalt tranz. 1) (pantofi, ghete, cizme etc.) A trage pe picioare; a pune in picioare. ~ bocancii. 2) (persoane) A introduce cu picioarele in incaltaminte. ~ copilul. 3) A asigura cu incaltaminte. ~ familia. 4) (roti de caruta, talpi de sanie etc.) A inzestra cu sine de fier; a sinui. 5) fig. fam. A face sa vada lucrurile altfel decat sunt in realitate, pacalind cu abilitate; a imbrobodi. /<lat. incalceare

SPITA ~e f. 1) Fiecare dintre piesele care leaga obada unei roti cu butucul acesteia. 2) fig. Grad de rudenie. ◊ Neam de pe a saptea ~ ruda foarte indepartata. 3) Totalitate a celor care isi trag obarsia dintr-un stramos comun. ◊ ~a neamului arbore genealogic. /<bulg., ucr. spica

FAETON, faetoane, s. n. 1. Trasura inalta, usoara, cu patru roti si cu capota pentru scaunul din fata, putand transporta 6-8 persoane. 2. Vehicul usor, cu doua roti, pe arcuri, cu o singura bancheta pentru persoane, tras de un cal; sareta. [Pr.: -fa-e-] – Din fr. phaeton.

potang, -a, adj., s.n. (reg.) 1. (adj.) cocosat; stramb, pocit. 2. (s.n.) impletitura circulara de nuiele sau lant, curea etc. care leaga grindeiul plugului de roti sau de cotiga; chiser, ganj, mata. 3. (s.n.) lant, curea, bucata de fier etc. cu care se leaga leuca de loitra carului. 4. (s.n.) nuia cu care se trage clopotul la biserica. 5. (s.n.) inel de piele care leaga cele doua curele ale oglavei (v.) atunci cand se injuga doua randuri de vite la plug. 6. (s.n.) batatura facuta la ceafa boului din cauza jugului. 7. (s.n.) petec de panza gros, plin de ate cusute una peste alta, scortos si negru. 8. (s.n.) traznaie, pozna, boroboata.

stairung s.n. (reg.) 1. nume dat unor dispozitive sau unor piese ale joagarului: dispozitiv care impinge busteanul spre ferastrau; dispozitiv care trage inapoi busteanul taiat; dispozitiv cu care se regleaza joagarul pentru a taia scanduri de diferite dimensiuni; dispozitiv care opreste curgerea apei sau ii regleaza debitul; furca de fier care impinge roata dintata. 2. (in forma: staierunc) nume dat unor piese ale morii de apa: grindeiul grauntarului; catusa stransa de grindeiul grauntarului; batatoare legata de jug si de grindeiul grauntarului. 3. (in forma: stairunc) lovitura puternica.

ARC¹ ~uri n. 1) Arma primitiva folosita la aruncarea sagetilor, formata dintr-o vergea flexibila, ale carei capete curbate sunt tinute de o coarda. A trage cu ~ul. 2) Element de rezistenta al unei constructii. ◊ ~ de triumf constructie in forma de portic, inaltata in amintirea unui eveniment important. 3) Piesa elastica de otel fixata intre corpul unui vehicul si osiile rotilor acestuia, care serveste pentru amortizarea socurilor; resort. ~ de automobil. 4) ~ electric descarcare electrica intre doi electrozi prin care circula un curent de mare intensitate. 5) Ceea ce are forma unui segment din circumferinta cercului. ~ul sprancenei. /<lat. arcus

OPRITOARE ~ori f. 1) Frana rudimentara pusa la roata unui vehicul cu tractiune ani-mala. 2) Piesa de harnasament constand dintr-o funie sau curea groasa (mai rar lant), care se prinde de oiste si serveste la incetinirea mersului sau la oprirea unui vehicul tras de cai; popritoare. 3) Plasa cu care se astupa partea in forma de sac a navodului, ca sa nu iasa pestele. [G.-D. opritorii; Sil. o-pri-] /a opri + suf. ~toare

BUTUC ~ci m. 1) Bucata dintr-un trunchi de copac taiat. 2) Bucata groasa de lemn de foc; bustean; buturuga. ◊ A dormi ~ a dormi adanc, fara simtire; a dormi bute; a dormi bustean. A-i trage cuiva ~cul a pacali pe cineva. 3) Bucata din tulpina unui copac gros, destinat efectuarii diferitelor operatii (despicatul lemnelor de foc, taiatul carnii la macelarie etc.); trunchi. 4) inv. Trunchi de lemn, prevazut cu gauri, in care se prindeau mainile, picioarele si gatul arestatilor si prizonierilor. 5) fig. Om prost si needucat. 6) Partea de jos, mai groasa, a tulpinei vitei de vie. 7) Partea centrala a unei roti in care se monteaza spitele. /Orig. nec.

butuc m. (gep. buttuk, anglosaxon, buttuc, capatii, butuc; engl. buttok, crupa. D. rom. vine rut. butuk, id. Cp. cu bont 2). Bustean, trunchi (mai mare ori mai mic, retezat si fara ramuri). Restu trunchiului ramas la pamint. Bucata de lemn gros: a pune un butuc in foc (V. naclad). Mijlocu roatei, in care-s intepenite spitele si pin care trece osia. Bucata de trunchi pe care macelaru taie carnea ori pe care se despica lemne ori se bate ceva cu ciocanu (Cind e de fer se numeste nicovala). Diba, lemn gros in care prindeau odinioara picioarele criminalilor si si se intrebuinteaza si azi contra celor indaratnici. Fig. Om prost ori trindav: ce butuc si acest om! Butuc de vita, trunchi de vita: o vie cu o mie de butuci. A trage cuiva un butuc (Mold.), a-l insela, a-l pacali. A fi din butuci, a fi din neam prost. Adv. A dormi butuc, a dormi adinc, greu, bumben, bustean, tun. A lega butuc, a lega teapan asa in cit sa nu se mai poata misca.

TREN ~uri n. 1) Vehicul constand dintr-un sir de vagoane de cale ferata trase de o locomotiva. ~ de pasageri. ◊ ~ de marfa marfar. ~ sanitar tren pentru transportul bolnavilor si ranitilor. ~ subteran metrou. A scapa (sau a pierde) ~ul a pierde o ocazie favorabila; a rata. 2) Sir de vehicule formand o unitate de transport. ~ de automobile. ◊ ~ de lupta convoi de vehicule care aprovizioneaza cu munitii liniile de lupta. 3) tehn. Totalitate a organelor unui sistem care realizeaza impreuna o anumita operatie. ◊ ~ de laminare dispozitiv al masinii de filat cu ajutorul caruia sunt descretite si asezate paralel fibrele. ~ de roti sistem de roti dintate care se afla pe acelasi arbore. ~ de aterizare (sau de amerizare) ansamblu de dispozitive cu ajutorul carora un avion (sau un hidroavion) aluneca pe pamant (sau pe apa). ~ anterior (sau ~ posterior) partea de dinainte (sau de dinapoi) a unui animal. /<fr. train