CONCLUZIONA vb. I. intr. A incheia, a conchide, a trage concluzii. [Pron. -zi-o-. / dupa it. concludere, conclusionale, fr. conclure].

buza (buze), s. f. – 1. Fiecare din cele doua parti carnoase care marginesc gura. – 2. Margine a unei rani. – 3. L***e, margine a v****i. 4. Margine. – 5. Taietura. – 6. Parte superioara, culme, virf. – Mr. buza, megl. budza. Probabil bot sau lat. botum „bot”, cu suf. -za (ca in cacareaza, galbeaza, coacaza, pupaza etc.). Dovada semantica este constituita de sensul 6, care nu se explica plecindu-se de la acceptia de „buza”, ca in bg. buza „obraz”; cf. si bosumflat. Pentru schimbarea semantica, cf. buca. Prezenta cuvintului in alb. (buze) a determinat pe mai multi cercetatori sa caute aici etimonul cuvintului rom. (Cihac, II, 715; Meyer 57; Pascu, II, 218; cf. Capidan, Raporturile, 522). Dupa Jokl, 11, in alb. ar proveni dintr-un cuvint primitiv cu radacina *br- „gura”, cu suf. -ze (cf. lituan. burna „gura”, armen. beran „gura”), ipoteza care ne pare incerta. DAR, Philippide, II, 702 si Rosetti, II, 112, mentioneaza doar corespondenta rom. cu alb., fara a trage concluzii. Dupa parerea noastra, alb. trebuie sa provina din rom. Nici izvoarele lat. indicate pina acum nu sint convingatoare. Miklosich, Alb. Forsch., V, 10, se referea cu rezerve la lat. basium; ipoteza reluata de Schuchardt, Vok, III, 50, care se gindea la o confuzie a lui basium cu bucca. Puscariu 242 (si JB, XI, 48) imagina o radacina lat. *bud-, cf. fr. bouder, sp. buz, ipoteza abandonata in DAR. In sfirsit, Vaillant, BL, XIV, 16, porneste de la sl. *lobuza „buza” sau „sarut”, cf. lobuzati „a saruta” si dabalaza. Der. buza, vb. (a face bot, a-si umfla buzele); buzat, adj. (cu buze groase, botos; urit, dizgratios); buzau, adj. (bosumflat, imbufnat); buzaila (var. buzila), s. m. (porecla pentru botosi, sau pentru copiii plingaciosi); buzar, s. m. (butuc pus pe jos, spre a servi de suport lemnelor pentru foc); buzis, adv. (intr-un singur rind, unul linga altul, formind front comun); buzos, adj. (botos); buzur(in), adj. (epitet dat oilor), cf. Draganu, Dacor., VI, 265; rasbuzat, adj. (rasfrint). Din rom. par a proveni bg. buza „obraz” (Romansky 95; Capidan, Raporturile, 226), buzest „bucalat”, budzule „buze groase”, budzulast „botos” (Candrea, Elemente, 407); pol. buzia „gura, in limbajul infantil” (Berneker 104); adj. buzatisch „botos”; ngr. μπουσλάω „a fi ratat, a da gres” (Meyer, Neugr. St., II, 77); alb. buze „buza”.

POLEMOLOGIE s.f. Disciplina care studiaza cauzele razboaielor, diferitele forme sub care se manifesta razboiul ca fenomen social, functiunile si efectele sale, cu scopul de a trage concluzii asupra evitarii razboaielor. [Ge. -iei. / < fr. polemologie, cf. gr. polemos – razboi, logos – stiinta].

INCHEIA, inchei, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde in nasturi, in copci etc. un obiect de imbracaminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-si strange haina, camasa etc. in nasturi, in copci; a-si lega sireturile de la incaltaminte. 2. A potrivi una intr-alta partile componente ale unui obiect; a imbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capat, a sfarsi o actiune, o operatie etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcatui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.

CONSULTANT, -A, consultanti, -te s. m. si f. Specialist care da indicatii sau trage concluziile in chestiuni care privesc specialitatea sa. – Din fr. consultant.

concluzie, concluzii, s. f. 1. Incheiere a unui sir de judecati; gandire dedusa dintr-o serie de argumente sau constatari. ♦ Judecata noua care rezulta din alte judecati date si al carei adevar depinde de adevarul judecatilor date. 2. Ultima parte a unei expuneri sau a unei opere, care cuprinde rezultatele finale. ◊ Expr. a trage concluziile = a rezuma ideile emise de participanti in cadrul unei dezbateri si a arata consecintele care se impun in legatura cu problemele dezbatute. 3. (Mat.) Judecata care confirma datele unei teoreme pe baza demonstratiei. 4. (Jur.; la pl.) Expunerile partilor si ale procurorului intr-un proces. ◊ Expr. A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apararea) intr-un proces. [Var.: concluziune s. f.] – Din fr. conclusion, lat. conclusio, -onis.

CONCLUZIONA, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. a trage concluzii. 2. (Fam.) A incheia discutia. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.

MODERATOR¹ ~oare (~ori, ~oare) m. si f. Persoana care conduce si trage concluziile intr-o dezbatere publica, o masa rotunda sau o emisiune. /<fr. moderateur, lat. moderator, it. moderatore

A TOTALIZA ~ez tranz. 1) (elemente omogene) A supune operatiei de adunare; a suma; a aduna. 2) A contine in sine; a numara in total. 3) (afirmatii, opinii, observatii etc.) A supune unei priviri de ansamblu (tragand concluzii). /<fr. totaliser

concluzie s.f. 1. Gandire, judecata care rezulta dintr-un sir de constatari sau de argumente; incheiere. ♦ Ultima parte a unei expuneri. ◊ a trage concluzii = a rezuma ideile emise de participantii la o dezbatere aratand consecintele care se impun in urma celor discutate. 2. Judecata finala a unui silogism. ♦ Judecata care confirma datele unei teoreme pe baza demonstratiei. 3. (La pl.) Incheiere a unei chestiuni, facuta de o autoritate judiciara sau ministeriala; aviz, propunere. ◊ A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apararea) intr-un proces. [Gen. -iei, var. concluziune s.f. / cf. lat. conclusio, fr. conclusion, it. conclusione].

EPILOGISM s. n. rationament prin care se trage concluzia asupra existentei sau naturii unui element necunoscut, pe baza existentei sau naturii unui element cunoscut; calcul, reflectie, examen. (< fr. epilogisme, gr. epilogismos)

MODERATOR, -OARE I. adj., s. m. f. (factor) care modereaza. II. s. m. 1. substanta care incetineste miscarea neutronilor rezultati dintr-o fisiune nucleara. 2. inhibator care incetineste reactia de polimerizare. III. s. m. f. cel care conduce, indruma o dezbatere publica, o masa rotunda si trage concluziile. IV. s. n. 1. dispozitiv de reglare a vitezei de miscare a unui mecanism. ◊ dispozitiv la unele piane si pianine cu ajutorul caruia coardele se acopera cu o bucata de pasla, sunetul devenind foarte slab. 2. (electr.) disc de cupru destinat a slabi oscilatiile unui indice magnetic. (< fr. moderateur, lat. moderator, it. moderatore, /III/ engl. moderator)

INFERA, inferez, vb. I. Intranz. (Rar) A trage o concluzie generala din mai multe fapte particulare. – Din fr. inferer.

CONCHIDE, conchid, vb. III. Tranz. si intranz. A trage o concluzie, a incheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (dupa inchide).

CONCLUDENT, -A, concludenti, -te, adj. (Adesea adverbial) Care convinge; convingator. ♦ Pe baza caruia se poate trage o concluzie. – Din lat. concludens, -ntis.

DEDUCE, deduc, vb. III. Tranz. A deriva, a desprinde o judecata particulara din alta generala sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deductiei, din doua sau mai multe premise. – Din lat. deducere. Cf. (pt. sens) fr. deduire.

INDREPTATI vb. 1. v. justifica. 2. a autoriza, a ingadui, a justifica, a permite, (livr.) a indritui, (inv. fig.) a intemeia. (Aceasta imprejurare ne ~ sa tragem unele concluzii.)

JUSTIFICA vb. 1. a indreptati, a motiva, (livr.) a legitima, a legitimiza. (Toate acestea ~ hotararea lui.) 2. v. scuza. 3. a autoriza, a indreptati, a ingadui, a permite, (livr.) a indritui, (inv. fig.) a intemeia. (Aceasta imprejurare ne ~ sa tragem unele concluzii.) 4. v. dezvinovati. 5. a se explica. (Nu e cazul sa te ~.)

A CONCHIDE conchid 1. tranz. A termina, tragand o concluzie; a concluziona; a conclude. 2. intranz. A evidentia principalul din cele facute anterior; a trage o concluzie; a concluziona. /<lat. concludere

A CONCLUDE conclud tranz. rar A termina, tragand o concluzie; a conchide; a concluziona. /<lat. concludere

A CONCLUZIONA ~ez 1. tranz. A termina, tragand o concluzie; a conchide. 2. intranz. A evidentia principalul din cele facute anterior; a trage o concluzie; a conchide. /concluzie + suf. ~ona

DATA¹ ~e f. 1) Timpul precis cand s-a produs sau urmeaza sa se produca un fapt, un eveniment. ~ istorica. 2) Indicatie a acestui timp pe un act. 3) la pl. Fapte concrete cunoscute care servesc drept punct de plecare pentru cercetarea unei probleme sau pentru a trage o concluzie. ~e stiintifice. /<fr. date

RATIONAMENT ~e n. 1) Operatie a ratiunii constand dintr-o inlantuire de judecati, pe baza carora se trage o concluzie. ~ transductiv. 2) Argument rational prin care se afirma sau se neaga ceva; judecata. [Sil. -ti-o-] /<fr. rationnement, lat. rationamentum

A REZONA ~ez intranz. rar A confrunta doua sau mai multe judecati pentru a trage o concluzie; a cantari cu mintea; a cumpani. /<fr. raisonner, germ. raisonnieren

URMATOR ~oare (~ori, ~oare) si substantival 1) Care urmeaza dupa ceva sau dupa cineva. Sa intre ~orul. 2) Care este indicat in cele ce urmeaza. A trage ~oarele concluzii. Ne-a relatat ~oarele. /a urma + suf. ~tor

CONCHIDE vb. tr., intr. a trage o concluzie; a conclude. (dupa lat. concludere)

CONCHIDE vb. III. tr., intr. A trage o concluzie, a conclude; a incheia. [P.i. conchid, 3 -de, perf.s. -isei, conj. -da, ger. -izand. [< lat. concludere, dupa inchide].

DEDUCE vb. III. tr. A desprinde o judecata particulara dintr-o judecata generala; a trage o concluzie (pe calea deductiei). [P.i. deduc. / < lat. deducere, cf. fr. deduire].

INFERA vb. I. intr. (Frantuzism) A trage o concluzie generala din mai multe fapte particulare. [< fr. inferer].].

conchide (-d, -is), vb. – A trage o concluzie, a incheia. Lat. concludere (sec. XIX), modificat ca includere › inchide. – Der. concluzie, s. f. din fr.; concludent, adj., din lat. concludens; conclusiv, adj. din fr.

deduce (deduc, dedus), vb. – A trage o concluzie. Format pe baza fr. deduire, plecindu-se de la duce. – Der. deducti(un)e, s. f., din fr. deduction; deductiv, adj., din fr. deductif.

CONCLUDENT, -A adj. (si adv.) care convinge; convingator. ◊ (log.) pe baza caruia se poate trage o concluzie. (< lat. concludens, it. concludente)

INFERA vb. intr. a trage o concluzie generala din mai multe fapte particulare. (< fr. inferer)

INVATAMANT s. 1. instructie, invatatura, (inv.) pedeapsa. (Procesul de ~.) 2. concluzie, invatatura, (fig.) lectie. (A tras ~mintele care se impuneau.)

INVATATURA s. 1. v. invatamant. 2. studiu, scoala. (A plecat la ~.) 3. invatare, studiu, (inv.) deprindere. (S-a pus pe ~.) 4. carte, cultura, cunostinte (pl.), instructie, pregatire, studii (pl.), (inv. si pop.) slova, (inv. si reg.) carturarie, (reg.) scrisoare, (inv.) minte, pricopseala, pricopsire. (Om cu ~.) 5. v. stiinta. 6. doctrina, sistem, teorie. (~ economica; ~ lui Darwin.) 7. v. sfat. 8. v. pilda. 9. concluzie, invataminte (pl.), (fig.) lectie. (A tras toate ~ile care se impuneau.) 10. v. morala. 11. v. precept. 12. v. parabola.

concluzie ~i f. 1) Consecinta dedusa dintr-o serie de argumente sau de constatari; rezultat al unui rationament; deductie. A trage ~a. 2) Parte finala a unei opere sau a unei expuneri, care cuprinde ideile esentiale. ◊ In ~ in incheiere; la sfarsit. [Art. concluzia; G.-D. concluziei; Sil. -zi-e] /<fr. conclusion, lat. conclusio, ~onis

concluzie s. f. 1. judecata care rezulta dintr-un sir de constatari sau argumente; incheiere. 2. ultima parte a unei expuneri, a unei opere. ◊ (muz.) ultima sectiune din expozitia unei sonate. ♦ a trage ĩi = a rezuma ideile emise de participantii la o dezbatere. 3. judecata finala a unui silogism. 4. (mat.) parte din enuntul unei teoreme al carei adevar se deduce prin demonstratie. 5. (pl.) incheiere a unei chestiuni facuta de o autoritate judiciara sau ministeriala; aviz, propunere. ♦ a pune ĩi = a formula pe scurt acuzarea (sau apararea) intr-un proces. (< fr. conclusion, lat. conclusio)