PAROLA, parole, s. f. 1. Cuvant conventional secret sau formula conventionala secreta folosite de militarii care au anumite misiuni pentru a fi identificati de alti militari care cunosc consemnul. ◊ Expr. A da parola = a spune cuvantul secret sau formula secreta de recunoastere. ♦ Cuvant secret de recunoastere folosit de membrii unei organizatii conspirative. 2. (Rar) Promisiune, legamant, angajament; cuvant de onoare. ◊ Loc. vb. A-si da parola (de onoare) = a se angaja in mod solemn; a promite. 3. (Inv.) Cuvant, vorba; afirmatie, spusa. 4. (Inv.) Numele unui dans; melodie dupa care se executa acest dans. – Din fr. parole, it. parola, germ. Parole.

INJURA, injur, vb. I. Tranz., intranz. si refl., recipr. A spune cuvinte injurioase sau de ocara la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

RASPUNS, raspunsuri, s. n. 1. Ceea ce se spune, se scrie, se comunica celui care intreba ceva; cuvinte spuse, scrise sau transmise printr-un intermediar unei persoane care a intrebat ceva sau s-a adresat cuiva. ◊ Loc. vb. (Pop.) A da (sau a face) raspuns = a raspunde. ♦ Expunere, dovedire a cunostintelor in fata unui examinator. ♦ Riposta, replica. ♦ Solutie, dezlegare. 2. Stire, veste, informatie. – Din lat. responsum.

CIOROVAI, ciorovaiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri si fara a-si spune cuvinte grele; a se ciondani. – Et. nec.

DRAGOSTI, dragostesc, vb. IV. Tranz. si refl. recipr. (Pop.) A(-si) spune cuvinte de dragoste; a (se) mangaia, a (se) dezmierda. ♦ Refl. recipr. A intretine, a avea relatii de dragoste. – Din dragoste.

SENS, sensuri, s. n. 1. Inteles (al unui cuvant, al unei expresii, al unei forme sau al unei constructii gramaticale); semnificatie. ♦ (In semiotica) Intelesul unui semn. ♦ Continut notional sau logic. Imi spui cuvinte fara sens. 2. Temei rational; logica, rost, ratiune, noima. Sensul vietii. ♦ Rost, scop, menire. ◊ Loc. adv. Fara sens = fara rost, la intamplare. Intr-un anumit sens = privind lucrurile intr-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. In sensul cuiva = potrivit vederilor, parerilor cuiva. 3. Directie, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulatie a vehiculelor intr-o singura directie pe arterele cu mare afluenta, putandu-se folosi toata latimea partii carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele doua posibilitati de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singura dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus.

A SE LAUDA ma laud intranz. A spune cuvinte de lauda despre sine insusi. /<lat. laudare

RESPONSORIAL, -A adj. 1. (Liv.) Care are ton, caracter de raspuns. 2. (Bis.; despre un vers, fraza, cuvant) Spus sau cantat de public ori de cor ca raspuns sau ca replica la cele spuse de preot. // s.n. Carte care cuprinde raspunsurile si cantecele liturgice ale credinciosilor. [Pron. -ri-al. / cf. it. responsoriale].

APARTEU s.n. (Teatru) Replica spusa aparte cuiva; cuvinte spuse (pe scena) de un personaj ca pentru sine. [Pl. -uri. / < fr. aparte].

APROPO adv. (Fam.) Fiindca a venit vorba (de asta); bine ca mi-am adus aminte! // s.n. (De obicei la pl.) Cuvinte spuse pe departe (adesea rau intentionate) la adresa cuiva; aluzii rautacioase. [Pl. -ouri. / < fr. a-propos].

METABOLA s.f. Figura retorica prin care se repeta cuvintele spuse anterior, dar in alta ordine. [< fr. metabole, gr. metabole – schimbare].

METABOLA I. adj. (despre insecte) care sufera metamorfoza. II. s. f. 1. (in muzica elina) modificare (accidentala) a modului sau a genului. 2. procedeu retoric prin care se repeta cuvintele spuse anterior, dar in alta ordine. (< fr. metabole, gr. metabole)

RESPONSORIAL, -A I. adj. 1. care are ton, caracter de raspuns. 2. (despre un vers, fraza, cuvant) spus, cantat de public sau de cor ca replica la cele spuse de preot. II. s. n. carte care cuprinde raspunsurile si cantecele liturgice ale credinciosilor. (< it. responsariale)

FELICITA vb. I. tr. A spune cuiva cuvinte de lauda, urari cu ocazia unei aniversari, a unui eveniment important, a unor succese etc. ♦ refl. (Fam.) A se socoti fericit, multumit pentru un rezultat obtinut. [P.i. felicit, -tez, 3,6 -ta. / < fr. feliciter, it. felicitare].

FORMULA vb. I. tr. A da forma, a exprima, a spune in cuvinte (o idee, o gandire etc.). [< fr. formuler, it. formulare].

INTONA vb. I. tr. 1. A canta, a executa (o bucata muzicala). 2. A rosti, a spune (un cuvant, o propozitie etc.) cu un anumit ton. [P.i. -nez si inton, var. intona vb. I. / < it. intonare, cf. fr. entonner].

FELICITA vb. I. tr. a spune cuiva cuvinte de lauda, urari cu ocazia unei aniversari, a unui eveniment important etc. II. refl. (fam.) a se socoti multumit pentru un rezultat obtinut. (< fr. feliciter)

FORMULA vb. tr. a exprima, a spune in cuvinte (o idee, o gandire etc.). (< fr. formuler)

INTONA vb. tr. 1. a canta, a executa (o bucata muzicala). 2. a rosti, a spune (un cuvant, o propozitie) cu un anumit ton. (< it. intonare)

CAVE NE CADAS! (lat.) ia seama sa nu cazi! – In cortegiile triumfale la romani, in spatele invingatorului, se afla un sclav, care-i spunea aceste cuvinte, avertisment impotriva trufiei.

MALC adv. (Pop. si fam.; in expr.) A tacea malc = a nu spune nici un cuvant, a nu scoate o vorba; a tacea chitic. – Din malci (derivat regresiv).

NEGRAIT, -A, negraiti, -te, adj. Care nu poate fi spus, exprimat (in cuvinte), inexprimabil; p. ext. exceptional, nemaipomenit, extraordinar. – Ne- + grait.

VORBIT², -A, vorbiti, -te, adj. Care este exprimat prin cuvinte, rostit, exprimat, spus; p. ext. expus oral. ◊ Limba vorbita = limba intretinuta obisnuit in viu grai, limba uzuala. – V. vorbi.

PIS interj. (se foloseste, repetat, pentru a chema pisica). ◊ A nu spune nici ~ a nu spune nici un cuvant; a tacea molcom. /Onomat.

INEFABIL, -A adj. (Liv.) Care nu se poate spune, exprima in cuvinte; inexprimabil. [< it. ineffabile, fr. ineffable, lat. ineffabilis].

ANGELUS s. n. rugaciune catolica, incepand cu acest cuvant, care se spune in amintirea asa-zisei incarnari a lui Cristos. (< germ. Angelus, lat. angelus)

BALACARI, balacaresc, vb. IV. 1. Refl. si intranz. (Rar) A se balaci. 2. Refl. Fig. (Reg.) A se certa, a se batjocori; a-si spune unul altuia cuvinte triviale. – Sb. balakati.

ET SEMEL EMISSUM VOLAT IRREVOCABILE VERBUM (lat.) un cuvant o data spus zboara fara sa-l mai poti aduce inapoi – Horatiu, „Epistulae”, 1, 6, 31.

NON MULTA, SED MULTUM (lat.) nu multe, ci mult – Quintilian, „De institutione oratoria”, X, 1, 59; Pliniu cel Tanar „Epistulae”, 7. Nu multimea cunostintelor conteaza, ci calitatea lor. Trebuie sa spui mult in cuvinte putine. Varianta: Multum, non multa.

BALACARI, balacaresc, vb. IV. 1. Refl. si intranz. (Rar) A (se) balaci. 2. Refl. recipr. si tranz. Fig. (Fam.) A (se) certa, a (se) batjocori, spunand (sau spunandu-si) cuvinte injurioase. – Cf. scr. balakati.

LAUDA, laud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte pretuirea, stima fata de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine insusi cuvinte de lauda; a se mandri, a se fali. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simti? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozavi. [Pr.: -la-u-] – Din lat. laudare.

DEZICE, dezic, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tagadui (o afirmatie); a retracta. ◊ Refl. A nu mai recunoaste un lucru spus, a-si retrage cuvantul. [Var.: deszice vb. III] – Din fr. dedire (dupa zice).

VORBI vb. 1. a articula, a grai, a pronunta, a rosti, a scoate, a spune, a zice, (prin Mold.) a blesti. (N-a ~ un cuvant.) 2. v. exprima. 3. v. spune. 4. a rosti, a spune, a zice, (pop.) a cuvanta, a glasui, a grai, (inv.) a glasi, (depr.) a debita. (~ numai prostii.) 5. a conversa, a dialoga, a discuta, (livr.) a se intretine, (rar) a convorbi, (pop. si fam.) a sfatui, (inv. si reg.) a basadi, (reg.) a povesti, (Ban.) a turvini, (inv.) a vorovi. (Au ~ despre toate.) 6. v. conferentia. 7. v. pleda. 8. v. afirma. 9. v. relata. 10. v. conveni.

SUMAR, -A, sumari, -e, adj., s. n. I. Adj. (Despre manifestari intelectuale, orale sau scrise; adesea adverbial) (Spus sau expus) in cateva cuvinte; pe scurt, succint. ♦ Facut in pripa, foarte simplu; superficial, expeditiv. ♦ (Despre imbracaminte) Care consta din (prea) putine articole; strict necesar. II. S. n. 1. Continutul pe scurt al unei scrieri, al unor studii, al unor dezbateri etc.; rezumat. 2. Tabla de materii a unei carti, a unei reviste etc.; cuprins. – Din lat. summarius, fr. sommaire.

MASCARA ~le f. 1) inv. Actor de circ sau de balci care evolua cu un program comic; mascarici; saltimbanc. 2) fam. cuvant sau actiune jignitoare. A spune ~le. /<turc. maskara

A spune spun 1. tranz. 1) A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a zice. ~ adevarul. ~ pe de rost. ◊ ~ drept a spune adevarul. Cine ar fi putut ~ cine ar fi putut sa creada. A nu ~ nici carc a nu scoate nici o vorba. ~ verde in fata (sau in ochi) a da adevarul pe fata, fara ocolisuri. A-i ~ cuiva inima a presimti. Dupa cum se ~ cu alte cuvinte. ~ povesti a comunica lucruri ireale. 2) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a zice; a canta; a interpreta. 3) (pe cineva cuiva) A prezenta ca vinovat de infaptuirea unor actiuni reprobabile tinute in taina, dand in vileag cu intentii rele; a pari; a denunta. 2. intranz. A purta numele; a se numi; a se chema. Cum iti ~? /<lat. exponere

DIRECT, -A adj. 1. Care duce la tinta, drept, fara ocoluri. 2. Imediat, nemijlocit, lipsit de intermediar. 3. (Despre complemente) Care este legat nemijlocit de verb, indicand asupra cui trece actiunea verbului respectiv. ♦ (Despre constructii lexicale) In care cuvintele sunt asezate in ordinea lor normala sau logica. ♦ (Despre stil) Care relateaza cuvintele asa cum au fost spuse. ◊ Intrebare directa = intrebare care se realizeaza printr-o propozitie principala sau independenta. // adv. Fara inconjur, de-a dreptul, drept. [Cf. lat. directus, fr. direct].

EXPRESIE s.f. 1. Imbinare de cuvinte, constructie sintactica cu ajutorul careia se exprima o comunicare, ceea ce doresti sa spui; exprimare. ♦ Imbinare (fixa) de cuvinte care exprima (figurat) o idee. 2. Manifestare, infatisare a sentimentelor, a ideilor etc. prin intermediul cuvintelor, gesturilor, culorilor, liniilor, sunetelor. ♦ Infatisare a fetei, reflectand o stare sufleteasca. 3. Formula care exprima raporturi matematice. [Gen. -iei, var. expresiune s.f. / < fr. expression, lat. expressio].

A ZICE zic 1. tranz. 1) A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a spune. ◊ Ce mai zici? ce mai faci? Va sa zica adica; prin urmare. 2) A enunta cu fermitate; a afirma. 3) A aduce ca obiectie; a obiecta. Ai ce zice? 4) A gasi de cuviinta; a crede; a considera; a socoti. ◊ Sa zicem a) sa admitem; b) de exemplu. 5) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a canta, a interpreta; a executa. 2. intranz. A purta numele; a se numi; a se chema. /<lat. dicere

AFIRMATIE s.f. Declaratie prin care se spune sau se sustine ca ceva este adevarat; vorbire prin care se spune, se afirma ceva. ♦ (la pl.) Cuvinte care exprima o afirmare. [Gen. -iei, var. afirmatiune s.f. / cf. fr. affirmation, lat. affirmatio].

SUCCINT, -A adj. Spus, exprimat pe scurt, cu putine cuvinte; concis. [< fr. succinct, cf. lat. succinctus].

PIS¹ interj. (Rar; mai ales repetat) cuvant care imita sunetul produs de soaptele spuse la urechea cuiva. [Var.: pas interj.] – Onomatopee.

pis²! interj., s.m. (inv.) 1. cuvant care imita sunetul produs de soaptele spuse la urechea cuiva. 2. (s.m.) intrigant.

PRUNA, prune, s. f. Fructul prunului, drupa de forma alungita, de culoare vanata sau galbuie, cu sambure mare. ◊ Expr. Parca are prune in gura, se spune despre cineva care vorbeste neclar, care pronunta cuvintele nedeslusit. – Lat. pruna.

A cuvantA cuvant 1. tranz. 1) rar A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a zice; a spune. 2) (discursuri) A prezenta in fata unui public. 2. intranz. A fi in stare sa-si exprime gandurile prin cuvinte; a avea facultatea de a exprima prin viu grai. /<lat. conventare

A INTELEGE inteleg 1. tranz. 1) (esenta lucrurilor) A-si insusi prin activitatea gandirii; a patrunde cu mintea; a pricepe; a concepe; a sesiza. ◊ A da cuiva sa inteleaga (sau a da de inteles) a face pe cineva sa-si dea seama despre ceva numai printr-o aluzie sau printr-un semn. ~ gluma a primi glumele fara suparare; a avea simtul umorului. 2) (vorbirea orala sau scrisa) A receptiona descifrand sensul. ◊ Se intelege de la sine este de la sine inteles. 3) (persoane) A trata cu ingaduinta; a crede. 4) (urmat de un complement indirect, introdus prin prepozitia din) A avea de profitat; a castiga. N-am inteles nimic din concediu. 2. intranz. : Asa inteleg si eu! asa imi vine la socoteala; asa imi place si mie. ~ de cuvant a tine cont de ce i se spune. /<lat. intelligere

UBI SOLITUDINEM FACIUNT PACEM APPELLANT (lat.) acolo unde fac pustiu spun ca fac pace – Tacit, „De vita Agricolae”, 30. Cuvintele prin care eroul caledonian Calgacus infiereaza pe romani, care pradau si pustiau tinuturile cucerite de ei.

MINCINOS, -OASA, mincinosi, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat), Care este inclinat sa spuna minciuni; care spune minciuni, care minte; care nu se tine de cuvant. 2. Fals, neadevarat, neintemeiat. ♦ (Fig.) Amagitor, inselator; himeric. – Minciuna + suf. -os.

ROSTI, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunta sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunta, a-si spune parerea autorizata. ♦ Tranz. A comunica o dispozitie, un ordin, o sentinta. ♦ A se preocupa de ceva; a pregati. 4. Intranz. A infasura pe sulul din fata al razboiului de tesut portiunea de panza tesuta, desfasurand in acelasi timp o portiune corespunzatoare de urzeala de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua tesutul de cate ori rostul se micsoreaza. – Din rost.

ZICE vb. 1. a spune, a vorbi, (pop.) a cuvanta, a glasui, a grai. (~-i inainte, nu te sfii!) 2. a rosti, a spune, a vorbi, (pop.) a cuvanta, a glasui, a grai. (~ numai prostii.) 3. a afirma, a declara, a marturisi, a relata, a spune. (A ~ urmatoarele ...) 4. a exprima, a formula, a pronunta. (A ~ urmatoarea opinie ...) 5. a face, a spune. (El ~: – Nu vreau!) 6. a comunica, a spune, a transmite. (I-am ~ tot ce mi-ai spus; le-a ~ ultimele noutati.) 7. a afirma, a declara, a pretinde, a spune, a sustine. (~ ca marfa e de buna calitate.) 8. a se afirma, a se auzi, a se spune, a se sopti, a se vorbi, a se zvoni. (Se ~ ca a plecat.) 9. a articula, a grai, a pronunta, a rosti. (N-a ~ un cuvant.) 10. a se chema, a se numi, a se spune. (Cum se ~ pe la voi acestei flori?) 11. a admite, a presupune, a spune. (Sa ~ ca-i asa cum sustii.) 12. a contine, a cuprinde, a scrie, a spune. (Ce ~ aceste documente?) 13. a ordona, a porunci, a spune. (Fa ce-ti ~ el!) 14. a obiecta, a reprosa, a spune. (N-am ce ~, totul a fost perfect.)

A CIMILI ~esc 1. intranz. pop. A spune o cimilitura; a da de ghicit (o ghicitoare). 2. tranz. (cuvinte) A transpune intr-o cimilitura. /Orig. nec.

DREPTATE ~ati f. 1) Principiu moral si juridic care cere respectarea drepturilor fiecaruia; echitate. Act de ~. ◊ A face (sau a da) ~ a indreptati. Pe buna ~ in mod intemeiat; pe drept cuvant. A avea ~ a fi intemeiat in ceea ce (se) spune sau in ceea ce (se) face. 2) la pl. Drepturi recunoscute prin lege. [Art. dreptatea; G.-D. dreptatii] /drept + suf. ~ate

cuvant ~inte n. 1) Unitate de baza a vocabularului constand dintr-un sunet sau un complex de sunete carora le corespund unul sau mai multe sensuri. ◊ Intr-un ~ in rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) in concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate dupa forma, dar diferite din punct de vedere al continutului. 2) Ganduri, idei exprimate prin vorbe; spusa. ◊ A pune un ~ bun a faceo interventie pentru cineva. ~ introductiv text plasat la inceputul unei carti, in care se fac anumite comentarii la carte; prefata; cuvant inainte. A lua ~antul a vorbi in fata unui public. 3) Angajament pe care si-l ia cineva; fagaduiala; promisiune. ◊ A-si tine ~antul (sau a se tine de ~) a indeplini o promisiune facuta. Om de ~ om ce nu face promisiuni desarte. 4) Punct de vedere particular; judecata; pozitie; considerent; opinie; parere. A-si spune ~antul. 5) Temei al unei actiuni. ◊ Sub ~ ca... pentru motivul ca... Cu drept ~ pe buna dreptate. /<lat. conventus

A DECLAMA declam tranz. 1) (texte, mai ales in versuri) A spune pe de rost, expresiv si cu intonatie adecvata; a recita. 2) (cuvinte, propozitii) A pronunta cu un ton retoric si emfatic. /<fr. declamer, lat. declamare

NICI² adv. 1) (atribuie celor spuse un caracter negativ mai pronuntat). ~ nu asculta. 2) (intra in componenta unor cuvinte compuse) Niciodata. Nicidecum. /<lat. neque

A MULTUMI ~esc 1. intranz. A-si exprima (prin cuvinte) recunostinta (pentru un lucru util, placut etc.); a arata (cuiva) gratitudine; a spune „multumesc”. 2. tranz. (persoane) 1) A trata (cu ceva) drept rasplata. 2) A face sa simta bucurie (ca urmare a indeplinirii unei doleante, exigente sau necesitati). /Din formula de urare „(la) multi ani!”

A REZUMA rezum tranz. 1) (cele scrise sau spuse) A reda pe scurt relevand punctele principale; a expune in mai putine cuvinte; a recapitula. 2) inv. A contine in sine; a cuprin-de; a intruni; a ingloba; a insuma; a compor-ta; a contine. /<fr. resumer

LOGOGRIF s.n. Joc distractiv care consta in a gasi un cuvant caruia, daca i se adauga sau i se indeparteaza pe rand cate o litera, capata de fiecare data un alt inteles. ♦ (Fig.) Lucru spus in termeni obscuri, greu de descifrat; enigma. [< fr. logogriphe, cf. gr. logos – cuvant, griphos – enigma].

HAPAX LEGOMENON s.n. (Liv.) cuvant care apare intr-un singur loc (in literatura sau intr-un text). ♦ Lucru spus o singura data. [Pl. hapax legomena. / < fr., gr. hapax legomenon].

PARES CUM PARIBUS FACILLIME CONGREGANTUR (lat.) cei ce se asemana se aduna extrem de usor – Cicero, „De senectute”, 3, 1. Cuvinte devenite, prin traducere in toate limbile, expresie proverbiala cu sens peiorativ. In romaneste: spune-mi cu cine te aduni, ca sa-ti spun cine esti.

TERMINA, termin, vb. I. 1. Tranz. A duce o actiune pana la capat; a ispravi, a sfarsi. ◊ Loc. adv. Pe terminate = aproape de a se termina, pe sfarsite. 2. Refl. A lua sfarsit, a se incheia. ♦ A avea o terminatie, a se sfarsi in... cuvantul „masa” se termina cu o vocala. ◊ Expr. (Fam.) A se termina cu cineva, se spune cand cineva nu mai are nici o sansa de scapare. [Prez. ind. acc. si: termin] – Din fr. terminer, lat. terminare.

A TACEA tac 1. intranz. 1) A nu scoate nici un sunet; a nu spune nimic. ◊ ~ chitic (sau molcom, ca chiticul, ca pestele, ca pamantul) a nu rosti nici un cuvant. Taci si inghite nu te opune. 2) A inceta sa planga, sa rada sau sa vorbeasca. ◊ Taca-ti gura (sau taci din gura)! Termina odata! 3) fig. A inceta de a se mai manifesta; a amuti. Vantul tace. 2. tranz. rar A tine in taina; a nu da pe fata; a tainui. ~ un nume. ~ o durere. [Sil. ta-cea] /<lat. tacere

EXPRIMA vb. I. tr. A spune, a expune, a manifesta, a reprezenta (idei, sentimente etc.). ♦ refl. A vorbi, a reda in cuvinte. [P.i. exprim, var. esprima vb. I. / < fr. exprimer, lat. exprimere].

ALUZIE s.f. cuvant, fraza, expresie care evoca o persoana, un lucru sau o idee despre care nu se spune direct ceva. ◊ A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe ocolite despre cineva (sau ceva). [Gen. -iei, var. aluziune s.f. / cf. fr. allusion, lat. allusio – gluma].

HAPAX LEGOMENON s. n. cuvant, forma care apare intr-un singur loc (in literatura sau intr-un text); hapax. ♦ lucru spus o singura data. (< fr., gr. hapax legomenon)

SORBI, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva tragand in gura putin cate putin, cu buzele tuguiate (si cu zgomot). ♦ A bea repede si cu lacomie, dintr-o singura inghititura (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) intr-o lingura (sau intr-un pahar) de apa, se spune: a) cand cineva se uita cu mare dragoste la altcineva; b) cand cineva isi manifesta antipatia fata de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atentie si interes pe cineva. 2. A inghiti. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage in piept (cu nesat), a inspira adanc (aer, vant, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

TOPIC, -A I. adj. 1. referitor la un loc sau areal; local. 2. referitor la topica. 3. (despre nume) care denumeste locuri, localitati. II. adj., s. n. (medicament) care modifica local pielea sau mucoasele pe care se aplica. III. s.n. (lingv.) subiect al discursului definit ca „cel despre care se spune ceva”. IV. s. f. 1. (in retorica antica) studiul procedeelor si al mijloacelor de argumentare generale, comune pentru expunerea unei teme. 2. ordinea cuvintelor in propozitie si a propozitiilor in fraza. ◊ parte a sintaxei sau a stilisticii care studiaza aceasta ordine. (< fr. topique, germ. topisch /II/ Topik)

PRONUNTA vb. I. 1. tr. A articula, a rosti (sunete, silabe, cuvinte). ♦ A tine, a rosti (un discurs). 2. tr., refl. (Jur.) A face cunoscut, a comunica o sentinta, o hotarare etc. 3. refl. A-si spune parerea; a lua atitudine. [P.i. pronunt. / < lat. pronuntiare, cf. it. pronunziare, fr. prononcer].

MINCIUNA, minciuni, s. f. 1. Denaturare intentionata a adevarului avand de obicei ca scop inselarea cuiva; neadevar. ◊ Expr. A da (sau a face) (pe cineva) de minciuna sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi ca cineva a spus un neadevar. A purta (sau a duce, a tine) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fara a se tine de cuvant; a duce cu vorba. ♦ Deprindere de a minti. ♦ Inselaciune, viclesug. ♦ Fictiune, nascocire, plasmuire. ♦ (La pl.) Fleacuri, nimicuri. 2. Minciunica (2). – Lat. mentio, -onis.

clenci (clenciuri), s. n. – 1. Creanga cu bifurcatiile taiate partial de care se pot agata obiecte diverse. – 2. Bifurcatie a coarnelor cerbului. – 3. Ciot de creanga. – 4. Mecanism cu clichet. – 5. Limba de catarama. – 6. Clanta de usa. – 7. Incurcatura, tertip, dificultate. – Megl. clinci. Origine necunoscuta, cu exceptia faptului de a fi vorba de o creatie din familia lui clant. Cihac, II, 61, il punea in legatura cu sl. kljuci „cheie”; Capidan, Dacor., III, 1008, cu bg. klecka „aschie” si DAR presupune o contaminare a acestor cuvinte cu bg. klince „cui de potcoava”. – Der. clenciuros (var. inv. clincios), adj. (noduros). DAR pune in legatura cu clenci adj. inclincit (imperecheat; se spune despre ciini).

A INDRUGA¹ indrug tranz. pop. 1) (cuvinte, propozitii etc.) A pronunta nedeslusit, confuz; a ingaima. 2) A vorbi mult si fara rost; a trancani; a palavragi; a flecari. ◊ ~ (la) verzi si uscate a spune baliverne. [Sil. in-dru-] /in + druga

DESCOPERI vb. 1. v. dezveli. 2. v. gasi. 3. v. inventa. 4. a afla, a ghici, (rar) a banui. (Ai ~ ce am vrut sa spun.) 5. a dezvalui, a revela, (livr.) a decela. (Nu i-am putut ~ marea mea taina.) 6. (rar) a surprinde. (A ~ infractiunea.) 7. a stabili. (El e cel care a ~ etimologia cuvantului.)

PRONUNTA vb. I. tr. a articula, a rosti (sunete, silabe, cuvinte). ◊ a tine, a rosti (un discurs). II. tr., refl. (jur.) a decide in urma unor dezbateri, a comunica o sentinta, o hotarare etc. III. refl. a-si spune parerea; a opina. (< lat. pronuntiare, fr. prononcer)

ADICA adv. 1. Si anume, cu alte cuvinte, va sa zica. 2. La urma urmei, in definitiv; mai bine zis, dar. ♢ Expr. (Substantivat) La o adica sau (reg.) la dica = a) la drept vorbind; ca sa spun adevarul; b) in momentul hotarator, la nevoie. [Acc. si: adica. – Var.: (reg.) adeca, dica adv.] – Lat. adde... quod.

ADICA adv. 1. Si anume, cu alte cuvinte, va sa zica; adicalea, adicatelea. 2. La urma urmei, in definitiv; mai bine zis. ◊ Expr. (Substantivat) La (o) adica sau (reg.) la dica = a) la drept vorbind; ca sa spun adevarul; b) in momentul hotarator, la nevoie. [Acc. si: adica. – Var.: (reg.) adeca, dica adv.] – Et. nec.

SCUIPA, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gura saliva, f****a etc. cu o miscare specifica a buzelor si a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau in urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), in semn de batjocorire, de injosire, de dispret; fig. a-si manifesta dispretul fata de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvarli ceva afara din gura, p. ext. din gatlej sau din plamani; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-si scuipa plamanii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoza care tusesc si expectoreaza des; b) se spune pentru a arata ca cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fara rezultatele scontate). A scuipa sange = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de saliva) un corp strain aflat sau introdus in gura. 3. Intranz. si tranz. Fig. A arunca ceva cu forta. – Lat. *scupire.

INDRUGA, indrug, vb. I. Tranz. 1. A toarce lana sau canepa in fire groase si putin rasucite, necesare pentru anumite tesaturi; p. ext. a toarce grosolan si in graba. 2. (Fam.) A pronunta nedeslusit cuvintele, a ingaima; a exprima prost ceva; a fi fara sir la vorba; p. ext. a vorbi fara rost, nimicuri. ◊ Expr. A indruga (la) verzi si uscate = a insira, a spune fleacuri, minciuni, vrute si nevrute. ♦ (Rar) A face ceva in pripa; a injgheba. – In + druga.

GRAI, graiuri, s. n. 1. Glas, voce. ◊ Loc. adv. Intr-un grai = intr-un glas, toti deodata. ◊ Expr. A prinde (sau a da) grai = a incepe sau a se hotari sa vorbeasca. A-i pieri (sau a-si pierde) graiul = a nu mai putea sa vorbeasca (de emotie, de frica etc.), a amuti; a nu mai avea ce sa spuna. 2. Facultatea de a vorbi. ◊ Loc. adv. Prin viu grai = oral. 3. Limba. ♦ Fel de a vorbi. 4. Unitate lingvistica subordonata dialectului, caracteristica pentru o regiune mai putin intinsa; p. ext. dialect. 5. (Rar) Vorba, cuvant. – Din grai (derivat regresiv).

DREPTATE, (rar) dreptati, s. f. Principiu moral si juridic care cere sa se dea fiecaruia ceea ce i se cuvine si sa i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaste drepturile fiecaruia si de a acorda fiecaruia ceea ce i se cuvine. ◊ Loc. adv. Cu (sau dupa) dreptate = dupa lege, cum se cuvine, in mod just, pe drept, echitabil. Pe buna dreptate = pe drept cuvant, in mod intemeiat. ◊ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate savarsita cuiva; a recunoaste dreptul cuiva intr-o chestiune oarecare. A avea dreptate = a fi intemeiat in ceea ce spune sau in ceea ce face. A da (cuiva) dreptate = a recunoaste ca ceea ce spune sau face (cineva) este intemeiat, indreptatit, just. ♦ (Pop.) Judecata. – Din dreptatate (inv. „dreptate” < drept + suf. -atate).

PRONUNTA, pronunt, vb. I. 1. Tranz. A emite, a rosti sunete, silabe, cuvinte, propozitii, fraze; a articula. ♦ A tine un discurs, o cuvantare etc. 2. Tranz. A da o hotarare, o sentinta judecatoreasca; a declara ceva in virtutea autoritatii cu care este investit. 3. Refl. A-si spune parerea, a-si da avizul; a lua atitudine. – Din lat. pronuntiare, fr. prononcer.

TRONC interj. cuvant care imita zgomotul produs de o ciocanire, de o cadere, de trantirea unui lucru etc. ◊ Expr. A-i cadea cuiva (cu) tronc (la inima) = a-i deveni cuiva drag dintr-o data; a indragi (pe neasteptate). ♦ Exclamatie care exprima surpriza in fata unui lucru neasteptat sau a unei situatii neprevazute. ◊ Expr. (Fam.) Tronc, Marghioalo, se spune cand cineva face sau spune ceva nepotrivit cu situatia in care se gaseste. – Onomatopee.

TACEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic. ◊ Expr. A tacea chitic (sau molcom, ca pestele, ca pamantul) = a nu spune nimic. A tacea ca porcul in papusoi (sau in cucuruz) = a tacea spre a nu se da de gol. Tac ma cheama = nu spun o vorba. Tace si face, se spune despre cineva care actioneaza fara vorba multa sau despre cineva care unelteste in ascuns ceva rau. Tace si coace, se zice despre cineva care planuieste in ascuns o razbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii si despre lucruri personificate). A sta in nemiscare. 2. A inceta sa vorbeasca, a se intrerupe din vorba. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arata bucuria sau neincrederea in cuvintele cuiva. Taca-ti gura sau taci din gura! = ispraveste! 3. A nu raspunde, a nu riposta. 4. A tainui, a ascunde. ◊ Tranz. Am trecut prin viata, durerile tacand (EFTIMIU). ♦ A nu-si exprima fatis parerea. – Lat. tacere.

TACEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic, a se abtine sa vorbeasca. ◊ Loc. adv. Pe tacute = in tacere, in ascuns. ◊ Expr. A tacea chitic (sau molcom, malc, ca pestele, ca pamantul, ca melcul) = a nu spune nimic. A tacea ca porcul in papusoi (sau in cucuruz) = a tacea spre a nu se da de gol. Tac ma cheama = nu spun o vorba. Tace si face, se spune despre cineva care actioneaza fara vorba multa sau despre cineva care unelteste in ascuns ceva rau. Tace si coace, se zice despre cineva care planuieste in ascuns o razbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii si despre lucruri personificate) A sta in nemiscare, a nu se face auzit. 2. A inceta sa vorbeasca, sa planga, a se intrerupe din vorba; a amuti. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arata bucuria sau neincrederea in cuvintele cuiva. Taca-ti gura sau taci din gura! = nu mai vorbi! ispraveste! 3. A nu raspunde, a nu riposta. 4. A tainui, a ascunde; a fi discret. ♦ A nu-si exprima fatis parerea. – Lat. tacere.