ACOLISI, acolisesc, vb. IV. Refl. (Inv.) 1. A se lega, a se agata de cineva, a se tine de capul cuiva cu dusmanie. 2. A nu lasa din stapanire ceea ce a cucerit odata. – Din ngr. ekollissa (aor. lui kollo „a (se) lipi”).

ALEGA¹, aleg, vb. I. refl. (Inv. si pop.) A insista pe langa cineva, a se lega, a se tine de capul cuiva. – Lat. alligare.

alega² (a se ~) (a se tine de capul cuiva) (inv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se aleaga

ACOLISI, acolisesc, vb. IV. Refl. (Inv.) 1. A urmari pe cineva, a se tine de capul cuiva cu dusmanie. 2. A nu lasa din stapanire ceea ce a apucat o data. – Ngr. ecollisa.

ALEGA¹, aleg, vb. I. Refl. (Pop.) A insista pe langa cineva, a se lega, a se tine de capul cuiva. – Lat. alligare.

CALENDAR, calendare, s. n. 1. Sistem de impartire a timpului in ani, luni si zile, bazat pe fenomenele periodice ale naturii. 2. Indicator sistematic (in forma de carte, agenda sau tablou) al succesiunii lunilor si zilelor unui an. ◊ Expr. A face (cuiva) capul calendar = a zapaci (pe cineva), spunandu-i foarte multe lucruri. A se uita ca mata (sau ca pisica)-n calendar = a privi (la ceva) fara a pricepe nimic. 3. Publicatie cu caracter variat, care apare o data pe an, cuprinzand cronologia zilelor anului si diverse materiale cu caracter informativ, beletristic, stiintific etc. [Var.: (pop.) calindar s. n.] – Din lat. calendarium.

CHES interj. (Turcism inv.) Exclamatie care se rostea ca un ordin sau ca un semnal pentru taierea capului osanditului ◊ Expr. A face ches = A taia (capul cuiva) – Din tc. kes „taie!”.

DASCALI, dascalesc, vb. IV. 1. Tranz. A invata, a povatui, a sfatui; p. ext. a mustra, a dojeni, 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicali. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesiunea de dascal, a functiona ca dascal. – Din dascal.

INCUNUNA, incununez, vb. I. Tranz. 1. A aseza o cununa pe capul cuiva in semn de omagiu, de inaltare la o demnitate etc., a incorona; p. ext. a aseza un obiect deasupra altuia in chip de coroana. 2. Fig. A desavarsi o activitate, o opera etc.; a incorona (3). [Prez. ind. si; incunun] – In + cununa.

VAJAI, pers. 3 vajaie, vb. IV. Intranz. (Despre vant, ape curgatoare, corpuri care strabat spatiul etc.) A produce un zgomot (suierator) caracteristic. ♦ (Despre sange) A pulsa cu violenta. ◊ Expr. A-i vajai cuiva capul (sau urechile, tamplele, p. ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzatie de zgomot continuu si obsedant, provocata de afluxul marit al sangelui la cap; b) a fi zapacit, naucit. ♦ (Despre foc) A dudui. ♦ (Despre albine) A bazai, a zumzai. [Var.: (reg.) vajii vb. IV.] – Vaj + suf. -ai.

CLATI, clatesc, vb. IV. I. Tranz. A curata rufe, vase etc., spalandu-le usor cu apa, a limpezi intr-o ultima apa curata; a clatari. ♦ Refl. A se spala usor pe maini, in gura etc. II. (Inv. si pop.) 1. Tranz. A clatina(1). ♦ (Refl.) (Despre apa, valuri) A se pune in miscare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. si refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. si refl. A (se) clatina. (3). ◊ Expr. A nu (se) clati un fir de par din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viata cuiva. – Din sl. klatiti.

LASTUN, lastuni, s. m. Pasare migratoare mica, asemanatoare cu randunica (Delichon urbica). ♦ Lastun de apa (sau de mal) = pasare migratoare cu penajul cenusiu-cafeniu pe spate si alb pe abdomen, care traieste pe langa ape (Riparia riparia). ♦ Expr. (Adverbial) A sta lastun pe capul cuiva = a plictisi pe cineva, a se tine scai de cineva. [Var.: (pop.) lostun s. m.] – Din sl. lastunu.

ZUCA s.f. art. (Reg., in expr.) A sta cuiva de-a zuca = a sta pe capul cuiva.

LIPCA adv. (Reg.; in expr.) A sta (sau a sedea etc.) lipca (undeva) = a sta undeva neclintit, a nu se misca (dintr-un loc), stingherind pe cineva. A sta lipca pe capul cuiva = a starui mult pe langa cineva. A se tine lipca de cineva = a insoti pe cineva peste tot (stingherindu-l cu prezenta sa). A umbla lipca dupa ceva = a cauta sa obtina ceva cu orice pret; a dori ceva foarte mult. – Din ucr. lypkyj „lipicios”.

NEAGA s. f. sg. (Pop.) Persoana incapatanata, rea, care contrazice mereu si care face totul numai dupa capul ei. ◊ Expr. A sta neaga-rea pe capul cuiva (sau in spinarea cuiva) = a nu lasa in pace pe cineva, a nu-l slabi din ochi. – Et. nec.

DECAPITA, decapitez, vb. I. Tranz. A ucide sau a executa pe cineva prin taierea capului; a taia capul cuiva. ◊ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. decapiter, lat. decapitare.

RETEZA vb. 1. a ciunti, a taia, a trunchia. (~ crengile unui copac.) 2. (reg.) a ratunde, a tunde. (A ~ fagurii.) 3. a taia, (pop.) a rade, (reg.) a curma. (A ~ capul cuiva.) 4. a taia, (pop.) a lua. (Obuzul i-a ~ piciorul.)

TAIA vb. 1. v. imparti. 2. v. despica. 3. (pop.) a reteza, (reg.) a scurta. (A ~ niste metri de lemne.) 4. v. reteza. 5. v. sculpta. 6. (MED.) a reteza, (pop.) a lua. (Obuzul i-a ~ piciorul.) 7. v. amputa. 8. a reteza, (pop.) a rade, (reg.) a curma. (A ~ capul cuiva.) 9. v. opera. 10. v. injunghia. 11. a (se) injunghia, a (se) spinteca. (A ~ o vita.) 12. v. scurta. 13. v. cosi. 14. a (se) despica, a (se) spinteca. (Plugul ~ brazde adanci.) 15. v. croi. 16. a croi, (inv.) a sparge. (Fluviul isi ~ drum prin munti.) 17. v. brazda. 18. (rar) a rupe. (A ~ cartile, la jocul de carti.) 19. v. bara. 20. v. anula. 21. a scurta. (A ~ drumul peste camp.) 22. a se branzi, (inv. si reg.) a se sarbezi, (Mold.) a se corasli. (Laptele s-a ~.)

A SE APUCA ma apuc intranz. 1) (despre fiinte) A se prinde strans (de ceva sau de cineva); a se agata. ◊ ~ de capul cuiva a supune unui control sever; a tine din scurt pe cineva. ~ la ramasag a incheia un pariu; a paria. 2) A fi pe punctul de a face ceva. ~ de citit. /<lat. aucupare

CALENDAR ~e n. 1) Sistem de impartire a timpului in ani, luni si zile, avand la baza diferite fenomene periodice legate de miscarea corpurilor ceresti. ~ iulian. ~ gregorian. ◊ ~ solar calendar bazat pe durata anului tropic. 2) Indicator (carte, agenda etc.) al succesiunii lunilor, saptamanilor si zilelor unui an. ~ de birou. ~ de perete. ◊ A se uita ca mata (sau ca pisica)-n ~ a se uita la ceva fara sa priceapa nimic. A face cuiva capul ~ a supraincarca pe cineva cu informatii inutile. 3) Publicatie anuala cuprinzand cronologia zilelor anului si informatii cu caracter enciclopedic. /<lat. calendarium

A INVARTI ~esc 1. tranz. 1) A face sa se invarteasca. ◊ ~ capul cuiva (~ pe cineva) a) a face pe cineva sa-si piarda judecata; b) a amagi pe cineva. ~ hora a dansa; a juca. 2) A intoarce pe toate partile (cercetand cu privirea); a suci. 3) (obiecte) A folosi cu dibacie; a manui. ~ sapa. ~ arcul. ~ o arma. ◊ ~ o treaba (sau o afacere) a se ocupa cu un lucru necinstit. 2. intranz. fam. A se imbogati pe cai necinstite. ◊ Invarte bine castiga din gros (prin mijloace indoielnice). /in + sl. vruteti

LASTUN ~i m. Pasare migratoare de talie mica, asemanatoare cu randunica, dar cu coada mai putin bifurcata si cu o pata alba pe ea. ◊ A sta ~ pe capul cuiva a deranja pe cineva (cu rugaminti insistente); a nu da pace cuiva. /<sl. lastunu

NEAGA f. pop. (mai ales urmat de -rea) Persoana indaratnica si nesuferita. ◊ A o tine ca ~a-rea a sustine mereu unul si acelasi lucru; a o tine una si buna. A sedea ca ~a-rea pe capul cuiva a se afla in permanenta langa cineva si a-l plictisi mereu. A se tine ca ~a (de cineva) sau a se lega ca o ~ (de cineva) a urmari pe cineva mereu. /Orig. nec.

A SE SPARGE ma sparg intranz. 1) (despre obiecte fragile sau casante) A-si pierde integritatea (prin lovire, ciocnire, apasare etc.). ◊ ~ (oalele) in capul cuiva a suporta consecinte neplacute fara a fi vinovat. 2) (despre obiecte de sticla, faianta, portelan) A forma despicaturi la suprafata (fara a se preface in cioburi). 3) (despre obiecte sau despre materiale tari) A-si pierde integritatea, deteriorandu-se (prin actiunea unor factori externi). Acoperisul s-a spart. 4) (despre adunari, petreceri etc.) A ajunge pana la capat; a se incheia; a se mantui; a se sfarsi; a se termina. 5) (despre abcese, buboaie, rani etc.) A se deschide, lasand sa curga puroiul; a incepe sa supureze. 6) fig. (despre glas, voce) A deveni ragusit. /<lat. spargere

A SUCI ~esc tranz. 1) (ate, franghii, sarme etc.) A invarti in jurul propriei axe. 2) A supune unei miscari de rotatie. 3) (obiecte de rezistenta redusa, materiale textile etc.) A infasura in forma de sul; a rula. ◊ ~ o tigara a infasura o foita cu tutun pentru a face o tigara. 4) (obiecte) A intoarce pe toate partile (cercetand cu privirea); a invarti. ◊ ~ si a rasuci (pe cineva) a) a necaji (pe cineva) cu intrebari pentru a afla ceva; a descoase; b) a examina pe toate fetele. 5) fam. (maini, picioare, degete) A scoate din incheietura; a scranti; a luxa. ◊ A-i ~ cuiva capul (sau mintile) a face pe cineva sa-si piarda dreapta judecata. 6) A face sa se suceasca. /<sl. sucon, sukati

A SEDEA sed intranz. 1) (despre fiinte) A fi asezat (pe ceva); a sta jos. A sedea pe o banca. ◊ Sezi locului, sezi binisor (sau cuminte)! astampara-te! fii cuminte! A sedea la masa a lua masa. 2) A se afla intr-o anumita pozitie sau stare. ◊ A sedea la (sau de) vorba a vorbi. A sedea pe capul cuiva a deranja cu insistentele, cu durata vizitei etc. A-i sedea cuiva (ceva) la inima a fi obsedat de ceva. 3) (despre obiecte de imbracaminte) A prinde bine (pe cineva). 4) A avea un domiciliu stabil. 5) A nu se ocupa cu nimic. ◊ A sedea cu mainile in san a nu face nimic. /<lat. sedere

A TOCA toc 1. tranz. 1) (materiale sau alimente)A taia in bucati mici (cu ajutorul unui cutit sau al unei masini speciale). 2) fig. fam. (bani sau bunuri materiale) A risipi in mod nechibzuit; a irosi; a risipi; a cheltui. 2. intranz. 1) A bate toaca. 2) A vorbi mult si repede (ca o toaca). ◊ A-i ~ cuiva la ureche (sau la cap) a plictisi pe cineva, spunandu-i mereu aceleasi lucruri; a-i bate cuiva capul. ~ la verzi si uscate a flecari. 3) (despre arme) A tacani intruna. 4) (despre pasari, mai ales despre berze) A produce un sunet caracteristic prin lovirea repetata a celor doua parti ale ciocului. /<lat. toccare

A VAJAI pers. 3 vajaie intranz. 1) (despre vant, apa, obiecte in zbor etc.) A produce un zgomot suierator si continuu; a urla; a vui. 2) (despre sange) A pulsa cu putere. ◊ A-i vajai cuiva capul (sau urechile) a avea senzatia unui zgomot suierator si continuu (din cauza bolii, oboselii). 3) (despre foc) A arde puternic, producand un zgomot caracteristic. 4) (despre unele insecte) A scoate un sunet prelung si vibrant; a bazai. /Onomat.

A ZBURA zbor 1. intranz. 1) (despre pasari si despre insecte) A se porni in zbor; a-si lua zborul. 2) (despre aparate de zbor) A se ridica in aer; a decola. 3) (despre pasari si despre insecte) A se misca in aer cu ajutorul aripilor; a se afla in zbor. 4) (despre aparate de zbor) A se deplasa pe calea aerului sau prin spatiul interplanetar. 5) (despre obiecte) A fi purtat de vant prin aer. 6) (despre proiectile) A se misca prin aer cu mare viteza. 7) (despre persoane) A calatori cu un aparat de zbor. 8) fig. A se misca foarte repede; a goni. ~ ca gandul. 9) (despre timp) A trece repede si pe neobservate. 10) (despre zvonuri, vesti etc.) A se raspandi cu repeziciune. 11) (despre ganduri, idei etc.) A se succeda cu repeziciune. 2. tranz. 1) fig. fam. (persoane) A da afara dintr-o functie sau dintr-un post ca fiind necorespunzator; a scoate; a concedia; a destitui. 2) (obiecte sau fiinte) A culca la pamant; a pravali; a dobori. ◊ ~ cuiva capul a decapita pe cineva. A(-si) ~ creierii a (se sin)ucide cu o arma de foc. /<lat. exvolare

DECAPITA vb. I. tr. A taia capul cuiva, a executa (pe cineva) prin taierea capului. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. [< fr. decapiter, it., lat. decapitare].

ACOLISI vb. (Mold.) A se tine, a se lega de capul cuiva (mai ales cu gind rau). A: Cind se va acolisi un om de altul nefiindu-i cela cu nici o deala, asa numai intr-o pizma va vrea sa-l uciga, cela insa nu se va da. PRAV. Ce sa acoliseaste Radul-Voda de cel sarac? CLM, 21v. Ce mai bine ar fi, o, sora, sa nu te mai acolisasti de lucrul mieu. B 1779, 36v; cf. DOSOFTEI, VS; CRON. 1689, 37v; CRON. 1707, 34v; PSEUDO-AMIRAS (gl.); CRON. 1732, 28v; NECULCE; CRON. SEC. XVIII, 27v. // B: cf. INDREPTAREA LEGII. Etimologie: ngr. ekollissa (aor. al lui kollo „a (se) lipi”). Vezi si acolisitura.

CALENDAR s. n. 1. sistem de impartire a timpului in ani, luni si zile. 2. indicator sistematic al succesiunii lunilor si zilelor unui an. 3. almanah. 4. program al unor activitati prevazute. ♦ a face (cuiva) capul ~ = a zapaci. (< lat. calendarium)

DECAPITA vb. tr. 1. a taia capul cuiva; a ucide; a executa un condamnat prin taierea capului. ◊ a separa capul bovinelor de corpul lor la abator. 2. (fig.) a suprima, a reduce la neputinta principalii sefi ai unui partid, ai unei bande etc. (< fr. decapiter)

BARAI, barai, vb. IV. Tranz. A vorbi intr-una (fara ca cel care asculta sa poata prinde sirul vorbelor). ◊ Expr. A barai pe cineva (la cap) = a bate cuiva capul pentru a obtine ceva. – Din bar.

ZUCA s. f. art. (In expr.) A sta (cuiva) de-a zuca = a sta pe capul cuiva.

CALENDAR, calendare, s. n. 1. Indicator sistematic (in forma de carte, agenda sau tablou) al succesiunii lunilor si zilelor unui an. ◊ Expr. A face (cuiva) capul calendar = a zapaci (pe cineva), spunandu-i foarte multe lucruri. A se uita ca mata-n calendar = a privi (la ceva) fara a pricepe nimic. 2. Sistem de impartire a timpului in ani, luni si zile, bazat pe fenomenele periodice ale naturii. 3. Publicatie, almanah, magazin cu caracter stiintific-literar. [Var.: (pop.) calindar s. n.] – It. calendario (lat. lit. calendarium).

CARAI, carai, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele pasari; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplacute, scurte si guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascutit si strident, care tradeaza ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicali, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toata ziua se caraie. – Car + suf. -ii.

CETERA, ceter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A canta din cetera, p. ext.. din alt instrument muzical sau din gura. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sacai. – Din cetera.

TOCA, toc, vb. I. 1. Tranz. A taia in bucati foarte marunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fara chibzuiala, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruina, obligandu-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva sa saraceasca. 3. Intranz., Tranz. A bate, a ciocani, a lovi. ♦ Fig. A flecari, a sporovai. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu acelasi lucru, a bate pe cineva la cap cu acelasi lucru, a plictisi. A toca la verzi si uscate sau a toca cate-n luna si-n soare = a vorbi mult si fara rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toaca = foarte departe. ♦ (Despre o arma) A bubui la intervale dese; a pacani. ♦ (Despre pasari) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetata a celor doua parti ale ciocului. – Din lat. *toccare.

MIRUI¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credinciosi cu mir² (pe frunte). 2. A consfinti in functie un domnitor, un cleric etc., ungandu-i fruntea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi intr-o functie (importanta). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omori. [Prez. ind. si: mirui] – Din sl. mirovati.

DONDANI, dondanesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. si tranz. A bombani, a mormai, a bodogani. ♦ A spune vorbe fara legatura. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecari, a indruga. [Var.: dondai vb. IV] – Formatie onomatopeica.

A BAGA bag tranz. 1) A face sa intre (inauntru); a introduce; a vari. ◊ ~ (ceva) in cap a tine minte; a memora. ~ (ceva) in gura a manca. ~ (cuiva) mintile in cap a cuminti (pe cineva). A(-i) ~ cuiva in cap a) a face pe cineva sa fie preocupat de ceva; b) a face pe cineva sa inteleaga ceva complicat, inaccesibil. ~ (cuiva) frica in oase a speria foarte tare (pe cineva). ~ (pe cineva) in san a apropia mult (pe cineva); a trata cu atentie si cu dragoste. ~ mana in buzunarul cuiva a jecmani (pe cineva). 2) A pune intr-o situatie neplacuta. ◊ ~ (pe cineva) in boala (sau in boale) a inspaimanta (pe cineva). ~ (pe cineva) in d***i (sau in toti d***ii) a speria tare (pe cineva); b) a mania tare (pe cineva). ~ (pe cineva) in pacat a face (pe cineva) sa comita o fapta condamnabila. ~ (pe cineva) in nevoi a face sa aiba neplaceri. ~ (pe cineva) la apa a pune in mare incurcatura. ~ in mormant a pricinui moartea cuiva. 3) A face sa imbratiseze o slujba, o meserie; a plasa. ~ la scoala de meserii. 4): ~ de seama a fi atent la ceva; a avea grija. /Orig. nec.

DADACA ~ce f. Femeie angajata intr-o casa sau intr-o institutie prescolara pentru a ingriji copiii mici. ◊ A face pe ~ca a manifesta o grija exagerata fata de cineva. A-i sta cuiva ~ pe cap a coplesi pe cineva cu povete. /<ngr. dada, turc. dadi

A INNEBUNI ~esc 1. intranz. A deveni nebun; a pierde facultatea de a judeca normal; a se scranti; a se sminti; a se aliena. ◊ Ai ~it? exclamatie de dezaprobare fata de ceea ce zice sau face cineva. ~ dupa cineva (sau dupa ceva) a dori foarte mult pe cineva sau ceva. 2. tranz. A scoate din starea normala; a ameti; a zapaci; a buimaci. ~ de cap pe cineva. ◊ Nu ma ~! se spune pentru a-si exprima mirarea sau neincrederea fata de cele auzite. /in + ne-bun

A INTOARCE intorc 1. tranz. 1) A face sa se intoarca. ♦ ~ ceasul a rasuci arcul ceasului (pentru a-l face sa mearga). 2) fam. (despre o boala) A lovi din nou; a inturna. Gripa l-a intors. 3) A schimba cu locul astfel incat o parte sa ocupe pozitia alteia. ~ fanul. ♦ ~ pe o parte si pe alta a cerceta amanuntit. ~ casa pe dos a face dezordine in casa. ~ foaia (sau cojocul) pe dos a-si schimba atitudinea fata de cineva devenind mai aspru. 4) (corpul sau parti ale corpului) A misca intr-o parte. ~ capul. ~ privirea. ♦ ~ (cuiva) spatele a manifesta o atitudine de indiferenta sau suparare fata de cineva. 5) (bani, lucruri) A da inapoi; a inapoia; a restitui. ♦ ~ cuvantul a raspunde urat. ~ binele (sau raul) facut a rasplati pe cineva pentru o fapta buna (sau rea). ~ vizita a face o vizita de raspuns. 6) (mai ales tauri) A lipsi de glandele s*****e; a jugani. 2. intranz. A se schimba revenind la o stare contrara. A intors-o in frig. /<lat. intorquere

A MASURA masor 1. tranz. 1) (valori, marimi fizice) A stabili prin comparare cu o unitate de masura etalon de aceeasi speta. ~ cu metrul. ◊ ~ din ochi (sau cu ochiul) a) a masura cu aproximatie, fara a folosi instrumente sau aparate de masura; b) a privi (pe cineva) din cap pana-n picioare; a examina cu atentie. 2) (spatii, distante etc.) A strabate (pe jos) de la un capat la altul. 4) (cuvinte, expresii etc.) A utiliza in mod echilibrat; a cumpani. 2. intranz. A avea drept masura. /<lat. mensurare

A SE URCA ma urc intranz. 1) A se deplasa pe un loc mai ridicat; a se inalta in sus; a se sui. ~ pe coasta dealului. ◊ ~ (sau a se sui) pe tron a veni la domnie. Daca nu stii ce-i apa nu te urca in luntre nu te apuca de lucrul pe care nu-l cunosti sau nu esti sigur ca-l vei realiza. A i ~ (sau a i se sui) cuiva in cap a face abuz de bunatatea cuiva. A i ~ (sau a i se sui) cuiva bautura (sau vinul) la cap a se ameti. 2) (despre unele plante) A se ridica agatandu-se de ceva; a se sui; a se catara. /<lat. oricare

sonteala, sonteli, s.f. (reg.) semn facut cuiva pe cap (cu masina de tuns).

CETERA, ceter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A canta din cetera, p. ext.. din alt instrument muzical sau din gura. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sacai. – Din cetera.

AJUTA, ajut, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) da ajutor, sprijin. ◊ Expr. (Tranz.) A-l ajuta (pe cineva) puterea (sau capul, mintea, etc.) = a avea capacitatea fizica sau intelectuala de a face un anumit lucru. ◊ Expr. (Absol.) Doamne-ajuta = a) formula de invocare a divinitatii, folosita la inceputul unei actiuni; b) (substantivat) situatie favorabila in evolutia unei actiuni, in starea cuiva; spor, mers bun al treburilor; c) (substantivat, ir.) lovitura. (Mai) de Doamne-ajuta = (mai) de seama, (mai) bun, de oarecare valoare. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor. 2. Intranz. A fi de folos, a servi, a sluji. – Lat. adjutare.

GARGAUN, gargauni, s. m. 1. Viespe mare, de padure, cu ac foarte veninos, care produce un puternic zgomot specific atunci cand zboara; barzaun (Vespa crabro). 2. Fig. (La pl.) Pretentii nejustificate, fumuri. ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) gargauni in (sau la) cap = a avea idei ciudate, anormale, extravagante; a fi extrem de increzut. A scoate (cuiva) gargaunii (din cap) = a face (pe cineva) sa renunte la ideile ciudate, anormale, extravagante pe care le are. [Var.: gargaune s. m.] – Et. nec.

IMPUIA, impuiez, vb. I. Tranz. (in expr.) A impuia capul (sau urechile) cuiva = a face sa intre in mintea cuiva o idee, insistand asupra ei; a ameti pe cineva cu vorbaria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. si: (reg.) impui] – In + pui.

STICLETE, sticleti, s. m. 1. Mica pasare cantatoare cu penele viu colorate cu rosu, negru, alb si galben (Carduelis carduelis). ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) sticleti (in cap) sau a-i canta (cuiva) sticletii (in cap) = a avea idei bizare, toane; a fi ticnit, nebun. A-i scoate (cuiva) sticletii din cap = a face pe cineva sa renunte la ideile extravagante, a-l lecui de toane, de capricii. 2. (Arg.) Epitet dat in trecut unui sergent de strada, unui functionar al politiei. [Var.: (pop.) stiglete, stiglet s. m.] – Din scr. steglic, bg. stiglic.

STALP, stalpi, s. m. 1. Lemn lung si gros, de obicei cioplit si fixat in pamant, care serveste pentru a sustine ceva; element masiv de constructie, cu lungimea mare in raport cu dimensiunile sectiunii, confectionat din lemn, din metal, din beton armat etc., care serveste la sustinerea unei cladiri, a unei instalatii, a unui pod, a liniilor electrice aeriene, a antenelor etc. ◊ Expr. Stalp de cafenea = persoana care isi petrece timpul prin cafenele. ♦ Picior, coloana ornamentala la o mobila (in special la pat). 2. Portiune neexploatata dintr-un zacamant, destinata sustinerii tavanului unui abataj. 3. Fig. Persoana care constituie un sprijin, un reazem, un ajutor de baza pentru cineva. ◊ Stalpul casei = capul familiei. – Din sl. stlupu.

TRUP, trupuri, s. n. 1. (Pop.) Corp (al unei fiinte). ◊ Loc. adv. (Cu) trup si suflet = cu totul, in intregime, fara rezerve. ◊ Expr. (A fi) trup din trupul cuiva = a) (a fi) nascut din...; b) (a face) parte integranta din ceva. A fi trup si suflet cu cineva = a se identifica cu aspiratiile cuiva; a fi foarte strans legat de cineva. ♦ Corpul fara cap (si fara membre) al unei fiinte; trunchi (2). ♦ Cadavru. 2. Parte principala a unui obiect, a unei constructii etc.; p. gener. obiectul insusi. 3. (Inv.) Intindere mare de pamant care alcatuieste un singur lot. Trup de mosie. 4. (Inv.) Mare unitate militara. – Din sl. trupu.

PERNA, perne, s. f. 1. Obiect confectionat din doua bucati dreptunghiulare sau patrate de tesatura de bumbac, lana etc., cusute intre ele, avand in interior fulgi, lana, puf etc., si pe care, de obicei, cineva isi pune capul cand se culca. ◊ Perna electrica = obiect in forma de perna (1) plata, in care se gasesc rezistente electrice izolate si releuri de protectie, intrebuintat ca termofor. Perna de calcat = ustensila auxiliara asemanatoare cu perna (1), care se foloseste la calcatul obiectelor de imbracaminte, in special al manecilor, pieptilor, umerilor. 2. Obiect de tapiterie format dintr-un fel de sac umplut cu par, cu iarba-de-mare etc., adesea prevazut cu arcuri, care se asaza pe scaune, pe bancile unui automobil etc. 3. (In sintagma) Perna de aer = curent de aer antrenat intre doua suprafete aflate in miscare relativa si care serveste ca lubrifiant. [Var.: (pop.) perina s. f.] – Din scr. perina.

TRASNI¹, trasnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers. si unipers. A se produce trasnete, a cadea trasnete. ◊ Expr. A trasni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) in mod neasteptat. (Intranz.) A-i trasni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trasni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neasteptata, ciudata, nesabuita. 2. Tranz. si intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-si manifesta mania zgomotos si cu furie, strigand, vociferand; a tuna si a fulgera. 3. Refl. Fig. A innebuni, a se ticni. ♦ Tranz. si refl. A (se) ameti de bautura, a (se) imbata. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declansa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. tresnonti.

GARGAUN ~i m. Viespe mare de padure cu ac foarte veninos, care produce un bazait puternic in timpul zborului; viespar. ◊ A avea ~i in cap a avea idei, ganduri ciudate, extravagante. A scoate cuiva ~ii din cap a face pe cineva sa renunte la ideile sale ciudate, extravagante. /Orig. nec.

A IMPUIA ~iez tranz. : ~ capul (sau urechile) cuiva a repeta cuiva insistent un lucru; a ameti pe cineva cu vorbaria. /in +pui

A JUCA joc 1. tranz. 1) (carti de joc, numere, figuri de sah) A pune in joc respectand anumite reguli. 2) fig. (situatia, reputatia, cariera) A expune riscului. 3) (roluri) A interpreta intr-o piesa de teatru sau intr-un film. ◊ ~ un anumit rol a avea o anumita importanta pentru cineva sau ceva. 4) (piese de teatru) A prezenta pe scena in fata publicului; a reprezenta. 5) (jocuri de noroc, jocuri sportive) A practica intr-un mod mai mult sau mai putin sistematic. 6) fig. (persoane) A induce in eroare (ridiculizand si recurgand la mijloace necinstite). 7) pop. (un dans) A executa prin anumite miscari; a dansa. 2. intranz. 1) A participa in mod activ la un joc de noroc sau sportiv. 2) (despre lumina, imagini) A produce efecte schimbatoare. 3) (despre lucruri) A produce efectul unor miscari repezi si vibrante. ◊ A-i ~ (cuiva) ochii in cap a vadi vioiciune si viclenie. A-i ~(cuiva) ochii in lacrimi a fi pe cale de a plange. 4) (despre piesele unui mecanism sau ale unei instalatii) A functiona in voie, fara a se atinge reciproc. /<lat. jocare

LUMINA ~i f. 1) Radiatie electromagnetica, emisa de un corp incandescent sau luminescent, care actioneaza asupra ochilor facand vizibila lumea inconjuratoare. ~a soarelui. ◊ A se face ~ a se face ziua. Pe ~ la lumina zilei; dupa ce s-a luminat de ziua sau inainte de a insera. A vedea ~a zilei a) a avea vedere; b) a se naste. A vedea ~a tiparului a aparea de sub tipar. (Limpede) ca ~a zilei absolut clar; de netagaduit. 2) Sursa, izvor care lumineaza. ◊ A aprinde ~a a aprinde ceva de luminat. ~ electrica iluminare pe baza de energie electrica. 3) Deschizatura din mijlocul irisului prin care patrunde radiatia electromagnetica a corpurilor incandescente sau luminescente; pupila. ~a ochilor. 4) fig. Desteptare a mintii. ◊ A se face ~ in capul (sau mintea) cuiva a deveni clar. 5) Deschidere libera intr-o constructie. [G.-D. luminii] /Probabil din lume

PROSTIE ~i f. 1) Stare a celui prost. 2) Fapta sau vorba de om prost; neghiobie; nerozie; stupiditate. 3) mai ales la pl. Vorbe lipsite de importanta; vorbe goale; fleacuri. ◊ A-i scoate cuiva ~ile din cap a face pe cineva sa renunte la intentiile sale, considerate ciudate. /prost + suf. ~ie

STICLETE ~ti m. Pasare sedentara, cantatoare, de talie mica, cu cioc conic, scurt si gros, cu penaj viu colorat. ◊ A fi cu (sau a avea) ~ti in cap (sau a-i canta cuiva ~tii in cap) a) a fi straniu, bizar; b) a fi smintit. A-i scoate cuiva ~tii din cap a vindeca pe cineva de capricii, de idei ciudate. [Sil. sti-cle-] /<sb. steglic, bulg. stiglic

A VARI var tranz. 1) (obiecte) A face sa intre inauntru; a baga; a introduce. ◊ A-i ~ cuiva (ceva) pe gat a forta pe cineva sa faca ceva contra vointei sale. A-i ~ cuiva (ceva) in cap a) a face pe cineva sa inteleaga bine ceva; b) a-i insufla cuiva ceva. A-si ~ (sau ~ cuiva) mintile in cap a se cuminti sau a cuminti pe cineva. 2) (persoane) A face pe cineva sa intre undeva benevol sau fortat. 3) (animale) A mana, a baga inauntru. ~ vacile in ocol. ◊ ~ pe cineva (de viu) in groapa (in mormant sau in pamant) a-i amari viata cuiva; a omori. /<sl. vireti

COMPLIMENT s.n. 1. Cuvant (exagerat) de lauda, de magulire sau de lingusire adresat cuiva; magulire, adulare; amabilitate. 2. (la pl.) Salutari trimise prin intermediul cuiva. 3. Inclinare a capului sau a corpului in semn de salut respectuos; plecaciune, reverenta. [Pl. -te. / < fr. compliment, it., sp. complimento].

pocheala, pocheli, s.f. (reg.) lovitura in cap (data de cineva cuiva).

COMPLIMENT s. n. 1. cuvant de lauda, de respect adresat cuiva; magulire, adulare; amabilitate. 2. (pl.) salutari transmise prin intermediul cuiva. 3. inclinare a capului sau a corpului in semn de salut respectuos; reverenta. (< fr. compliment)

AJUTA, ajut, vb. I. 1. Tranz. A da cuiva ajutor. ◊ Expr. A-l ajuta (pe cineva) puterea (sau capul, mintea, etc.) = a avea capacitatea fizica sau intelectuala de a face un anumit lucru. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor. 2. Intranz. A fi de folos; a sluji. ◊ Expr. Doamne-ajuta = a) formula de invocare a divinitatii, folosita de catre cei credinciosi la inceputul unei actiuni; b) (substantivat) spor, mers bun al treburilor; c) (substantivat, ir.) lovitura. (Loc. adj.) (Mai) de doamne-ajuta = (mai) de seama, de oarecare valoare. – Lat. adjutare.

INSOVONI, insovonesc, vb. IV. Tranz. A pune cuiva sovonul pe cap. [Var.: inzavoni vb. IV] – Din in- + sovon.

SURUB, suruburi, s. n. 1. Tija cilindrica de lemn sau de otel, filetata, care serveste la asamblarea a doua ori a mai multor piese sau care transmite, transforma sau utilizeaza in diverse feluri miscarea de rotatie intr-un mecanism. ◊ Loc. adv. In surub = in forma de cerc sau de spirala. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un surub prin cap = a-i apuca (cuiva) suvite de par din cap, rasucindu-le si tragand de ele. A strange surubul = a intrebuinta mijloace de constrangere fata de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componenta un surub sau care se manevreaza prin rasucire. ♦ Fig. Vartej de apa. [Var.: surup s. n.] – Din germ. dial. Schrube.

FRICA, (rar) frici, s. f. Stare de adanca neliniste si tulburare, provocata de un pericol real sau imaginar; lipsa de curaj, teama, infricosare. ◊ Loc. adj. Fara frica = neinfricat; curajos. ◊ Loc. adv. Cu frica = cu teama, temandu-se. Fara (nici o) frica = cu curaj. Nici de frica = nicidecum, deloc, o data cu capul. ◊ Expr. A baga (cuiva) frica in oase = a infricosa (pe cineva). A duce frica cuiva (sau a ceva) = a) a-i fi teama de cineva sau de ceva; b) a-i fi teama sa nu i se intample cuiva ceva rau. A fi cu frica in spate (sau in san) = a fi intr-o continua stare de neliniste, de teama. A sti de frica cuiva = a asculta pe cineva, fiindu-i frica de el. – Cf. gr. phrikē.

PAR¹, pari, s. m. 1. Bucata de lemn lunga si (relativ) groasa, de obicei ascutita, folosita mai ales ca element de sustinere, de fixare etc. in diferite constructii sau ca parghie, ca ciomag etc. ◊ Loc. adv. Cu parul = cu forta, silit. ◊ Expr. A-i da (cuiva) cu parul in cap = a bate foarte tare (pe cineva); p. ext. a impiedica (pe cineva) sa promoveze, sa actioneze etc. Parca mi-a (sau ti-a, i-a etc.) dat cu parul in cap, se spune cand cineva a primit pe neasteptate o veste neplacuta. A (i) se apropia funia de par = a) a fi batran, aproape de moarte; b) a se apropia un anumit termen (pentru indeplinirea presanta a ceva); a se apropia deznodamantul. 2. Craca groasa de copac. ◊ Par de oale = prepeleac (pentru vase, oale). – Lat. palus.

PISA, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfarama o substanta, un corp solid prin loviri repetate (cu pisalogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai marunte sau a le preface in praf. 2. A batatori, a batuci, a framanta cu picioarele zapada, pamantul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi in bataie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sacai pe cineva, repetandu-i acelasi lucru; a pisalogi. – Lat. pi(n)sare.

SIRE s. m. Titlu cu care cineva se adreseaza unui cap incoronat (rege sau imparat). – Din fr. sire.

SOCRI, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A starui cu insistenta suparatoare pe langa cineva; a bate la cap, a cicali. – Din socru.

CREIER ~i m. 1) Organ central al sistemului nervos la om si la animale, aflat in cutia craniana; encefal. ◊ ~ul mare parte a creie-rului care se afla in regiunea anterioara si superioara a craniului. ~ul mic parte a creierului care se afla in regiunea posterioara si inferioara a craniului; cerebel. A-si zbura (sau a-i zbura cuiva) ~ii a-si trage (sau a-i trage cuiva) un glonte in cap. 2) Facultatea de a gandi; minte; judecata; ratiune; intelect. 3) fig. Forta organizatorica si conducatoare a unei actiuni. 4): ~ii (sau ~ul) muntilor locurile centrale, inalte si greu accesibile ale muntilor. [Sil. cre-ier] /<lat. crebrum

DRAG² ~ga (~gi) 1) si substantival (despre persoane) Care este (foarte) scump; la care cineva tine (foarte) mult; iubit. ◊ A-i fi cuiva ~ ca ochii din cap a iubi pe cineva foarte mult. A-i fi ~ ca sarea-n ochi a nu putea suferi pe cineva. Cand ti-e lumea mai ~ga cand ti-e mai bine; cand esti mai fericit. 2) Care produce placere; placut. /<sl. dragu

NEBUN¹ ~a (~i, ~e) 1) si substantival (despre persoane) Care are tulburari psihice grave; care si-a iesit din minti; alienat mintal; dement. ◊ ~ de cap se spune despre cineva care sufera de o boala mintala. Casa de ~i spital de boli psihice. Esti ~? se spune pentru a-si exprima dezacordul in legatura cu actiunile, afirmatiile sau cu intentiile cuiva. A fi ca ~ a-si pierde cumpatul (in urma unei emotii). A fi (sau a umbla) ~ dupa cineva (sau dupa ceva) a-i placea cuiva cineva sau ceva nespus de mult. Nu te fa ~! a) nu te face a nu pricepe; b) nu-ti face de cap!; astampara-te! 2) fig. Care este lipsit de chibzuinta in actiuni; nesocotit; nesabuit. Gand ~. 3) si adverbial Care vadeste o putere de nestavilit; deosebit de tare. Vantul bate ~. /ne- + bun

A TIUI tiui intranz. 1) (despre obiecte care strabat aerul sau despre fenomenele naturii) A produce un zgomot prelung si ascutit; a suiera. Gloantele i-au tiuit pe langa ureche. ◊ A-i ~ (cuiva) in urechi (sau in cap) ori a-i ~ (cuiva) urechile (sau urechea) a avea (din cauza oboselii, bolii) senzatia unui sunet ascutit si continuu. 2) (despre pasari sau despre puii lor) A scoate sunete prelungi si stridente caracteristice speciei; a scoate tiuituri; a face „tiu-tiu”. [Sil. ti-u-] /tiu + suf. ~ui

inzavoni vb. IV (reg., inv.) 1. a acoperi capul cu un zavon (voal). 2. a obliga pe cineva sa puna pe cap voalul negru de calugarita; a calugari. 3. a impodobi ferestrele cu voal (cu perdele).

sovoni, sovonesc, vb. IV (reg.) a pune cuiva sovonul (valul) pe cap; a insovoni.

CIOMAG, ciomege, s. n. Bat mare si gros, adesea cu maciulie sau intarit cu fier la unul din capete; bata. ♦ Lovitura, bataie data cuiva cu un astfel de bat. – Din tc. comak.

BASMA ~le f. 1) Bucata de tesatura (uni sau pestritata) avand forma patrata sau triunghiulara si folosita, mai ales de femei, pentru a-si acoperi capul; batic. ◊ A scoate (pe cineva) ~ curata a scoate (pe cineva) nevinovat dintr-o afacere (murdara). A iesi (sau a scapa) ~ curata a iesi (a scapa) cu bine dintr-o incurcatura. 2) pop. Bucata mica de panza, folosita pentru a sterge nasul sau fata; batista. [Art. basmaua; G.-D. basmalei] /<turc. basma

CAPATAI ~ie n. 1) Parte a patului pe care se pune capul. ◊ A sta la ~iul cuiva a veghea langa un bolnav. 2) Obiect sub forma de sac scurt si larg umplut cu pene, lana sau vata, care se pune sub cap in timpul somnului; perna. ◊ Fara ~ fara casa; fara rost in viata. Carte de ~ a) carte fundamentala intr-un domeniu; b) carte de care nu te poti desparti. /<lat. capitaneum

A LUMINA ~ez 1. intranz. 1) (despre surse de lumina) A raspandi lumina; a arde; a luci. 2) (despre ganduri, idei) A aparea pe neasteptate in minte. 2. tranz. 1) A supune actiunii unei surse de lumina (pentru a vedea mai bine). 2) fig. (persoane) A face sa se lumineze. ◊ ~ (cuiva) calea (sau drumul) a calauzi (pe cineva). 3) fig. A face sa capete cunostinte si/sau deprinderi intr-un domeniu oarecare; a invata; a instrui. /Din lumina

A ScapARA scapar 1. intranz 1) A produce scantei (prin lovirea cremenii cu amnarul, prin ciocnirea a doua corpuri tari). ◊ Cat ai ~ din amnar intr-o clipa. A-i ~ cuiva calcaiele a fugi foarte repede. 2) A se produce fulgere; a fulgera. 3) (despre lumini) A luci ca un fulger; a strafulgera. 4) (despre ochi) A arunca priviri scanteietoare. ◊ A-i ~ cuiva ochii de foame a fi foarte flamand. A-i ~ cuiva ochii de furie a fi foarte furios. 5) (despre ganduri,idei etc.) A se ivi fulgerator. ◊ A-i ~ (cuiva) prin minte (sau prin cap) a-i veni brusc in minte. 2. tranz. 1) A face sa arda; a aprinde. ~ un chibrit. 2) (scantei) A face sa se imprastie. Flacarile scapara scantei. /Orig. nec.

CUNUNA, cununi, s. f. 1. Impletitura in forma circulara, facuta din flori, frunze sau ramuri (care se pune pe cap). ◊ Expr. A sta cununa imprejurul cuiva = (despre un grup de persoane) a sta imprejurul cuiva, formand un cerc inchis. Cununa de raze (sau de lumina) = aureola. Cununa de munti (sau de dealuri, de paduri) = lant, sir de munti sau de dealuri, de paduri, dispuse in cerc. 2. Coroana care se acorda in antichitate invingatorilor (in razboi si la concursurile sportive sau literare). ♦ Fig. Glorie, faima, renume. 3. Coroana care se asaza pe capul celor care se casatoresc dupa ritualul religios. 4. Funie, impletitura de ceapa, de usturoi etc. 5. Grinda principala cu care se inchide in partea de sus un perete de lemn si pe care se reazema celelalte grinzi ale tavanului si ale acoperisului. – Lat. corona.

CORP¹ ~uri n. 1) Organism considerat ca un tot anatomic si functional; trup. ◊ ~ neinsufletit cadavru. Lupta ~ la ~ lupta in care adversarii se afla fata in fata. A face ~ comun cu cineva (sau cu ceva) a se asocia, a se solidariza cu cineva. 2) Parte a organismului omenesc fara cap si membre; trunchi; trup. 3) Partea principala a unui obiect, a unei constructii sau masini. ~ul navei. ◊ ~ de case ansamblu de cladiri, reunite prin ceva comun. 4) : ~ ceresc element al universului; astru. 5): ~ geometric corp, marginit de fete definite geometric. 6) : ~ delict dovada materiala a incalcarii legii. 7) Unitate cu care se masoara, in tipografie, marimea literelor. ~ de litera. 8) Grup de persoane care formeaza o unitate profesionala. ~ didactic. ~ diplomatic. 9) Mare unitate militara formata din mai multe divizii. ~ de infanterie. 10) Totalitate a volumelor unei colectii de materiale referitoare la un anumit domeniu; corpus. ~ de legi. /<fr. corps, lat. corpus

INCHINACIUNE ~i f. 1) v. A INCHINA si A SE INCHINA. 2) Aplecare a capului sau a corpului in fata cuiva in semn de adanc respect; plecaciune. 3) rel. Adresare a credinciosilor catre o divinitate cu un text canonic; rugaciune. /<lat. inclinatio, ~onis

PLECACIUNE ~i f. 1) Aplecare a capului sau a corpului in fata cuiva (in semn de respect sau de salut); inchinaciune. 2) Atitudine respectuoasa si umila fata de cineva; smerenie; ascultare. /a se pleca + suf. ~aciune

VAL ~uri n. 1) Bucata de tesatura transparenta folosita de femei pentru a-si acoperi fata sau capul; voal. ◊ A i se pune (cuiva) un ~ pe ochi (sau pe frunte) sau a i se lua (a-i cadea (cuiva) un ~ de pe ochi (sau de pe frunte) a inceta (sau a incepe) sa inteleaga si sa vada lucrurile clar, limpede. 2) anat: ~ul palatului (sau ~ul palatin) portiune musculara care continua, in partea posteri-oara a cavitatii bucale, palatul tare si se termina cu o prelungire numita uvula. /<lat. velum

MENDRE s. f. pl. (Fam.; in expr.) A-si face mendrele (cu cineva) = a) a-si face toate gusturile, a-si satisface capriciile; a-si face de cap; b) a-si bate joc de cineva; a necinsti, a batjocori o femeie. – Et. nec.

PUPAZA, pupeze, s. f. 1. Pasare insectivora migratoare, cu penaj pestrit, cu ciocul lung si curbat si cu o creasta de pene mari, portocalii, in varful capului (Upupa epops). ◊ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupaza = a vorbi mult, a fi flecar. A-i canta (cuiva) pupaza = a-i merge rau, a nu avea noroc. 2. Fig. (Fam.) Persoana flecara. ♦ Femeie imbracata sau fardata strident; p. ext. femeie de moravuri usoare. 3. (Reg.) Colac (in forma de pasare sau de cuib de pasare). ◊ Expr. Colac peste pupaza sau pupaza peste colac, se spune cand peste un necaz deja existent vine altul (si mai mare). – Cf. alb. pupeze.

STRUNA, strune, s. f. 1. Fir elastic confectionat din metal, din intestine de animale etc. care se intinde pe unele instrumente muzicale si produce, prin vibrare, sunete; coarda. ◊ Expr. A canta (sau a bate) cuiva in struna (sau in struna cuiva) = a fi de aceeasi parere cu cineva pentru a-i castiga simpatia, favoarea; a lingusi pe cineva. 2. Sfoara bine intinsa, facuta din fire elastice si rasucite, destinata sa tina intinsa panza ferastraului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge struna = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leaga carligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a fraului care inconjura barbia calului si se prinde de cele doua capete ale zabalei. ◊ Expr. A tine (pe cineva) in struna = a infrana, a tine din scurt (pe cineva). 4. Compus: struna-cocosului = numele a doua plante erbacee cu frunzele ovale si flori albe (Cerastium). – Din sl. struna.

TUSINA, tusinez, vb. I. 1. Tranz. (Reg.) A tunde oile pe sub pantece si intre picioarele dinapoi, pentru a usura mulsul si suptul mieilor. 2. A tunde scurt parul, barba sau mustata cuiva. 3. A taia atele, destramaturile de la capetele sau de pe laturile unei tesaturi, ale unei impletituri. 4. A tunde iarba; a aranaja (la acelasi nivel) frunzisul unor arbori sau arbusti. – Lat. *tonsionare (< tonsio).

COMPLIMENT, complimente, s. n. 1. Cuvant de lauda, de magulire, care exprima o atitudine prieteneasca, de stima, de respect sau de consideratie. ◊ Loc. adv. Fara compliment = fara exagerare, fara gandul de a maguli; pe fata, sincer. 2. (La pl.) Salutari trimise unei persoane prin intermediul cuiva ca expresie a politetii. 3. Inclinare a capului sau a corpului in semn de salut respectuos; plecaciune. – Din fr. compliment.

MOT¹ moturi n. 1) Smoc de fire din frunte sau din crestetul capului. ◊ A lua (sau a apuca) de ~ pe cineva a trage de par pe cineva; a parui. 2) Smoc de pene de pe capul unor pasari. 3) Pielea rosie de pe capul curcanului care atarna ca un ciucure. ◊ ~ul curcanului planta erbacee ornamentala cu flori purpurii, grupate in spice lungi. 4) Ciucure confectionat din diferite materiale, care se atarna la caciulite, bonete, fesuri etc. 5) Parte proeminenta (ascutita) a unui lucru. /Orig. nec.

RAUTATE ~ati f. 1) Trasatura de caracter a omului rau; pornirea de a face rau altora. ◊ Cu ~ in mod rauvoitor; cu dusmanie. 2) Actiune prin care se face cuiva un rau; fapta rea. Vorbe pline de ~. ◊ capul ~atilor persoana care planuieste si face fapte rele. 3) fig. Persoana care produce altora neplaceri; om rau. 4) la pl. Nenorociri, necazuri care se abat asupra cuiva. [G.-D. rautatii; Sil. ra-u-] /rau + suf. ~tate

STALP ~i m. 1) Element de constructie, lung si gros, din lemn, din metal sau din beton armat, care, pus vertical, serveste pentru a sustine ceva. ~ de gard. ~ de telegraf. ◊ A sta ~ a sta drept si nemiscat. ~ de cafenea se spune despre o persoana care isi petrece timpul mai mult prin cafenele. A pune (sau a tintui) la ~ul infamiei (sau rusinii) a condamna in public faptele urate ale cuiva. ~ de hotar stalp care indica o granita. 2) fig. Persoana care constituie un sprijin pentru cineva sau ceva. ~ii societatii. ◊ ~ul casei sustinatorul (capul) familiei. /<sl. stlupu

TRAISTA ~e f. 1) Sac de dimensiuni mici, din tesatura groasa (de obicei, ornamentata), prevazut cu baiere si folosit pentru transportarea sau pastrarea diferitelor lucruri, in special, merinde. 2) Sac de panza din care li se da cailor ovaz. ◊ A umbla cu ~a-n bat a ramane sarac si fara adapost. A umbla cu capul in ~ a fi distrat. A-i manca (cuiva) cainii din ~ a fi prostanac. A-i bate (cuiva) vantul in ~ a fi extrem de sarac. A prinde (pe cineva) cu rata in ~ a prinde vinovatul asupra faptului. Fala goala, ~ usoara sarac, dar fudul. 3) Continutul unui astfel de sac. O ~ de nuci. 4):~a-ciobanului planta erbacee cu frunze adanc crestate, dispuse in rozeta, cu flori mici albe si cu fructe triunghiulare, folosita in medicina. [G.-D. traistei; Sil. trais-] /cf. alb. traste, trajste

intonca vb. I (reg.) a-i veni cuiva ceva in minte, a-i trazni prin cap, a i se nazari; a-si baga ceva in cap.

SABIE, sabii, s. f. 1. Arma taioasa formata dintr-o lama lunga de otel ascutita la varf si pe una dintre laturi si fixata intr-un maner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care ameninta in orice moment situatia cuiva. A trece (sau a lua, a trage) in (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mana pe sabie = a porni la lupta. A scoate (sau a trage) sabia (impotriva cuiva) = a provoca pe cineva la lupta, a porni razboi. A-si pune capul (teafar sau sanatos) sub sabie = a-si cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu doua taisuri, se spune despre o situatie care prezinta, in acelasi timp, avantaje si dezavantaje, prespective si pericole. ♦ (Sport) Una din probele de scrima in care se foloseste sabia. 2. Arma formata dintr-o lama elastica de otel, din garda si maner, folosita la scrima. 3. Peste de apa dulce, cu corpul turtit lateral si cu abdomenul arcuit; sabioara, sabita (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja.

DUREA, pers. 3 doare, vb. II. Tranz. 1. A face sa simta o suferinta fizica. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva in mod intentionat ceva neplacut, suparator, dureros; a aduce in discutie un subiect neplacut pentru interlocutor. ♦ (Despre parti ale corpului, rani, lovituri) A produce cuiva o suferinta fizica. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i parea (cuiva) rau, a fi mahnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchiseste, nu-i pasa, putin ii pasa. 2. Fig. A produce cuiva o suferinta morala; a mahni, a intrista. – Lat. dolere.

COROANA ~e f. 1) Cerc impletit din flori sau frunze, care serveste drept podoaba pentru cap. 2) Cununa de flori care se pune la mormantul cuiva. 3) Podoaba in forma de cerc, facuta din metal pretios, impodobita cu pietre scumpe si purtata pe cap de monarhi, ca semn al demnitatii lor. 4) fig. Forma monarhica de guvernamant; monarhie. 5) Totalitate a ramurilor unui copac. 6) Partea vizibila a dintelui la om. 7) Invelis de metal sau din alt material, in care se imbraca un dinte cariat dupa ce a fost tratat. 8) Marginea superioara a copitei la cal. 9) mat. Suprafata cuprinsa intre doua cercuri concentrice. 10) (in unele tari) Unitate monetara. 11) : ~ solara partea exterioara incandescenta a Soarelui, care se vede ca o aureola in timpul eclipselor totale. 12) : ~ boreala constelatie din emisfera nordica. /<lat. corona

FRAU ~ie n. Element de harnasament constand dintr-un complex de curele, care, impreuna cu zabala, se imbraca pe capul unui cal, servind la conducerea acestuia. ◊ A da cuiva ~ liber a lasa pe cineva sa procedeze dupa cum ii dicteaza constiinta. A tine in ~ a) a tempera actiunile cuiva; b) a impiedica (pe cineva) sa se manifeste. /<lat. frenum

ROGOJINA ~i f. Obiect impletit din rogoz sau din papura, care se asterne pe jos sau se foloseste in scopuri decorative. ◊ (A veni) cu ~a aprinsa pe cap si cu jalba in protap se spune, cand cineva vrea sa atraga atentia asupra unei nelegiuiri. /<bg. rogozina

intepusat, intepusata, adj. (reg.) 1. impuns, intepat cu tepusa. 2. (despre gura sacului) legat. 3. (despre parul capului) ridicat in sus ca tepusele. 4. intepenit in fata cuiva, protapit.

SACAI, sacai, vb. IV. 1. Tranz. A nu lasa pe cineva in pace, a-l necaji intruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicali. 2. Refl. (Rar) A se misca mereu incoace si incolo; a se fatai. – Sac + suf. -ai.

CUNUNIE, cununii, s. f. 1. Casatorie (religioasa). ◊ Loc. adj. Cu cununie = (despre sot sau sotie) casatorit religios. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu cununie = a se casatori cu cineva (religios). 2. (Concr.) Cununa (3). ◊ Expr. A(-si) pune cununiile (pe cap) = a (se) cununa. – Cununa + suf. -ie.

A INFUNDA infund tranz. 1) (butoaie) A astupa cu un fund. 2) (gauri) A inchide ermetic. ◊ ~ cuiva gura a face pe cineva sa taca. 3) A indesa pana la fund. ~ caciula pe cap. 4) fig. A pune intr-o situatie dificila; a aduce in impas. ◊ ~ puscaria a fi condamnat la inchisoare. /<lat. infundare

CARARE, carari, s. f.1. Drum ingust pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. gener. drum. ◊ Loc. adv. Pe toate cararile = in tot locul, pretutindeni, la tot pasul. ◊ Expr. A umbla pe doua carari = a se clatina in mers; a fi beat. A-i taia (sau a-i inchide) cuiva cararea (sau cararile) = a opri pe cineva sa faca sau sa continue un drum. A-si indrepta cararile = a apuca intr-o directie. A-i scurta (cuiva) cararile = a omori (pe cineva) 2. Linie obtinuta prin despartirea in doua a parului de pe cap. – Lat. carraria.

APRINDE, aprind, vb. III. 1. Tranz. A face sa arda focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-si aprinde paie in cap = a-si crea singur o neplacere; a o pati cu cineva, a nu putea scapa de cineva. ♦ Refl. A incepe sa arda, a lua foc. 2. Tranz. (Inv.) A face sa ia foc o arma. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlantui. 4. Tranz. si refl. A face sau a incepe sa lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se inflacara, a se pasiona; a-si iesi din fire. ♦ A se inrosi, a se imbujora (la fata). 6. Refl. (Despre fan, cereale, faina etc.) A se incinge¹; a se altera. – Lat. appre[he]ndere.

A ADUCE aduc 1. tranz. I. 1) (persoane sau lucruri) A lua ducand cu sine (undeva sau la cineva). 2) A apropia de corp sau de o parte a corpului. ~ mana la cap. 3) A face sa capete o anumita directie sau inclinatie. ~ vorba (despre ceva sau despre cineva) a pomeni (despre ceva sau despre cineva). 4) A face sa se produca; a provoca; a pricinui; a cauza. ~ castig. Norii negri aduc ploaie. 5) A face sa ajunga intr-o anumita stare sau situatie. ~ (pe cineva) la sapa de lemn a saraci cu totul pe cineva. 6) A infatisa spre examinare. ~ un argument. II. (impreuna cu unele substantive formeaza locutiuni verbale, avand sensul substantivului cu care se imbina): ~ la cunostinta a instiinta. ~ multumiri a multumi. ~ jertfa a jertfi. A-si ~ aminte a-si aminti. 2. intranz. 1) pop. (urmat de un substantiv precedat de prepozitia cu) A avea trasaturi comune; a fi deopotriva; a se potrivi; a semana; a se asemana. 2) (urmat de un determinant precedat de prepozitia a) A emana un miros specific (de obicei, neplacut). ~ a mucegai. ~ a dogorat. /<lat. adducerre

APA ape f. 1) Lichid transparent, incolor, fara gust si fara miros, fiind o combinatie de oxigen si hidrogen. ~ potabila. ~ dura. ◊ ~ chioara se spune despre supe, vinuri etc. care contin prea multa apa si nu au nici un gust. ~ de ploaie vorbe goale, fara continut. 2) Masa de lichid (mare, rau, lac etc.). ◊ ~ curgatoare apa care curge pe o albie si se varsa in alta apa. ~ statatoare apa care se aduna in depresiuni (lacuri, balti). 3) fig. Joc de culori; sclipiri ale unor obiecte lucioase (pietre pretioase, matasuri, metale). 4) Denumire a unor solutii, a unor preparate. ~ de colonie. ~ de trandafir. ~ de var. ◊ ~ tare numele popular al acidului azotic. ~ regala amestec de acid clorhidric si acid azotic, care dizolva toate metalele. ~ oxigenata amestec de perhidrol cu apa, incolor sau albastru, cu proprietati dezinfectante si decolorante. 5) Secretie a organismului (lacrimi, saliva, sudoare etc.). ~ la plamani. ◊ ~ la cap hidrocefalie. A fi numai ~ a fi transpirat. A-i lasa cuiva gura ~ a avea pofta de ceva. [G.-D. apei] /

CHICA chici f. pop. (mai ales la barbati) Parul de pe cap, lung, lasat pe umeri sau pe spate; plete. ◊ A face cuiva chica topor a trage de par; a bate zdravan pe cineva. [G.-D. chicii] /<sl. kyka

TICHIE ~i f. 1) Boneta mica care acopera numai varful capului; calota. ◊ Ce-i lipseste chelului? ~ de margaritar! se spune despre cineva care, neavand lucruri de prima necesitate, isi doreste lucruri inutile. 2) pop. Acoperamant pentru cap, care se imbraca inainte de culcare; scufie. 3) pop. Boneta cu doua panglici care se leaga sub barbie, purtata de s****i; scufie. ◊ A se naste cu ~a in cap a fi norocos. [G.-D. tichiei] /<turc. takke

COLILIU, -IE, colilii, s. f., adj. 1. S. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subtiri, inalte, cu frunze inguste, cu inflorescenta un panicul cu prelungiri flexibile, prevazute in varful semintelor cu peri lungi, albi si pufosi; nagara (Stipa). ◊ Expr. Alb-colilie = (despre parul capului, p. ext., despre oameni) (cu parul) complet alb. (Pop.) A-i fi (cuiva) calea in colilie = a avea un drum frumos, placut. 2. Adj. Alb (ca colilia). [Var.: (pop.) colie s. f.] – Cf. scr. kovilje.

SCURTA, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micsora lungimea sau inaltimea unui obiect, a reduce din lungime sau din inaltime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva in imposibilitate de a (mai) face rau. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva in imposibilitate de a barfi. ♦ (Inv.) A omori, a executa (prin taierea capului). 2. Tranz. A alege si a parcurge distanta cea mai scurta intre doua puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. si refl. A face sa dureze (sau sa para ca dureaza) ori a dura mai putin. ♦ Intranz. si tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.

TIUI, tiui, vb. IV. Intranz. 1. A produce un sunet prelung, ascutit, cu rezonanta metalica. ◊ Expr. A(-i) tiui cuiva in urechi (sau in creieri) sau a-i tiui cuiva urechile (sau urechea etc.) = a avea impresia de vajaiala (in urechi sau la cap). 2. (Despre pasari) A scoate sunete prelungi (si stridente). [Pr.: ti-u-i. – Prez. ind. si: tiuiesc] Tiu¹ + suf. -ui.

TRUP ~uri n. 1) Totalitate a organelor care alcatuiesc o fiinta vie; corp. ◊ A fi (cu) ~ si suflet (cu cineva) a fi strans legat de cineva; a avea aspiratii comune cu cineva. (A fi) ~ din ~ul cuiva a) a se trage din cineva; b) a intra in componenta unui tot. 2) Parte a organismului omenesc cu exceptia capului si a membrelor; trunchi; corp; tors. ◊ ~ neinsufletit cadavru. A trece (sau a calca) peste ~ul cuiva a merge spre un scop, folosind orice mijloace. 3) Parte principala a unui obiect. /<sl. trupu

capAT, capete, s. n. 1. Partea extrema a unui lucru, a unei perioade, a unei situatii sau a unei stari; margine, limita. ◊ Loc. adj. Fara (de) capat = fara sfarsit; indelungat, intins. ◊ Loc. adv. De la capat = de la inceput. In capat = in frunte; exact, deplin. Din capat = de la inceput. Pana la capat = pana la sfarsit; pana la ultimele consecinte; in mod consecvent. ◊ Expr. La capatul lumii (sau pamantului) = foarte departe. A pune capat (unui lucru, unei situatii) = a face sa inceteze, a termina. A da de capat = a duce la bun sfarsit. A scoate (sau a duce) ceva la capat = a termina ceva (cu succes); a izbuti. A o scoate la capat cu ceva = a iesi cu bine dintr-o situatie neplacuta. A o scoate la capat cu cineva = a se intelege cu cineva. 2. Fragment; ramasita de... ◊ Expr. Pana-ntr-un capat de ata = tot. – Din pl. capete (< lat. capita).

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Acoperamant pentru cap facut din blana de oaie sau de alt animal. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu, a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Comp. alb. kesul'e.

CARARE, carari, s. f. 1. Drum ingust pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. ext. drum. ◊ Loc. adv. Pe toate cararile = in tot locul, pretutindeni, la tot pasul. ◊ Expr. A umbla pe doua carari = a umbla clatinandu-se, a fi beat. (Reg.) A taia (sau a inchide) cuiva cararea (sau cararile) = a inchide cuiva calea, a opri pe cineva din drum. A-si indrepta cararile (intr-o directie) = a apuca intr-o directie. A-i scurta (cuiva) cararile = a omori. 2. Linie obtinuta prin despartirea in doua a parului de pe cap. – Lat. carraria.

PALARIE ~i f. 1) Acoperamant pentru cap, format dintr-o calota cu boruri. ~ de paie. ◊ A pocni (sau a plesni) (pe cineva) drept in ~ a-i atinge punctul vulnerabil. 2) Parte componenta a unor obiecte sau a unor plante care are forma unui astfel de acoperamant (aflat pe un suport). ~a ciupercii. ◊ ~a-sarpelui ciuperca foarte otravitoare, avand partea superioara rosie cu pete albe; muscarita. ~ de fier portiune oxidata, aflata la suprafata unui zacamant de metal. [G.-D. palariei] /Orig. nec.

PRAG ~uri n. 1) Parte componenta orizontala a unui toc de usa care uneste capetele usorilor. ◊ A calca (sau a trece, a pasi) ~ul casei a face o vizita cuiva; a intra in casa cuiva. A pune piciorul in ~ v. PICIOR. A bate ~urile a) a umbla pe la casele oamenilor; b) a solicita ceva, apeland la diferite instante. Din ~ in ~ din casa in casa. 2) Locul din fata usii. 3) fig. Ajun a ceva (a unei noi perioade de timp, a unui eveniment, a unei situatii etc.). In ~ul primaverii. 4) Ridicatura naturala pe fundul albiei unei ape curgatoare, care face imposibila navigatia; treapta inalta de stanca, peste care curge o apa. 5) fig. Valoare maxima sau minima a unei marimi. 6) (la instrumentele muzicale cu coarde) Piesa constand dintr-o bucatica de lemn cu crestaturi, care se fixeaza sub coarde pentru ca acestea sa nu se atinga de corpul rezonator al instrumentului. 7) fam. Partea de jos a pantecelui. /<sl. pragu

BASMA, basmale, s. f. 1. Bucata de panza sau de matase (colorata), care se intrebuinteaza de femei pentru a-si inveli capul sau spre a lega si a duce in ea ceva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) basma curata = a scapa (pe cineva) de o invinuire. A iesi (sau a scapa) basma curata = a scapa cu bine dintr-o incurcatura. 2. (Reg.) Batista. [Var.: (inv.) basma s. f.] – Tc. basma.

CHICA, chici, s. f. (Pop. si fam.) Parul de pe cap; spec. par lasat sa creasca lung pe ceafa sau pe spate; plete. ◊ Expr. A face (cuiva) chica topor (sau maciuca) sau a face (cuiva) morisca in chica = a trage (pe cineva) de par; p. ext. a bate zdravan. ◊ Compus: chica-voinicului = planta erbacee ornamentala, cu frunze despicate in lobi si cu flori albastre (Nigella damascena). - Din sl. kyka.

COCOSA, cocosez, vb. I. Refl. A se ghebosa; a se incovoia, a se garbovi. ♦ Tranz. A face sa capete cocoasa; a face sa se incovoaie sub apasarea unei greutati. ◊ Expr. (Fam.) A cocosa (pe cineva) in bataie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoasa.

BASMA, basmale, s. f. Bucata de panza sau de matase (colorata), folosita de femei pentru a-si inveli capul, spre a lega si a duce in ea ceva, ca batista etc. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) basma curata= a scoate (pe cineva) nevinovat. A iesi (sau a scapa) basma curata= a scapa cu bine dintr-o incurcatura. [Var.: (inv.) basma s. f.] – Din tc. basma.

CENUSA f. Masa pulverulenta reziduala, rezultata din arderea completa a unui corp (organic). ◊ ~ vulcanica pulbere fina aruncata de un vulcan in eruptie. A preface in scrum si ~ a distruge complet (prin ardere). A nu avea nici ~ in vatra a fi foarte sarac. A-i lua cuiva si ~a din vatra a-i lua tot ce are. A-si pune ~ pe (sau in) cap a-si recunoaste vina. [G.-D. cenusii] /<lat. cinusia

CAPATAI, capataie, s. n. 1. Parte a patului sau a oricarui alt obiect, pe care se pune capul; p. ext. perna sau alt obiect pe care se pune capul. ◊ Loc. adj. si adv. Fara capatai = fara ocupatie (bine definita), fara rost. ◊ Expr. A sta la capataiul cuiva = a veghea langa o persoana bolnava. A nu avea capatai = a nu avea nici un rost in viata. (Inv.) A face (cuiva) de capatai = a capatui; a casatori (pe cineva). ♦ Carte de capatai = a) carte fundamentala intr-o disciplina sau in literatura; b) carte preferata. 2. Nume dat mai multor obiecte de uz casnic, care servesc drept suport la ceva. 3. Capat (1), sfarsit. ◊ Expr. A scoate ceva la capatai sau a o scoate la capatai (cu ceva) = a termina ceva cu succes, a o scoate la capat. A da de capatai = a da de capat, a descurca. – Lat. capitaneum.

P*******A, p********z, vb. I. Refl. si tranz. 1. A practica sau a face pe cineva sa practice p*********a. 2. Fig. A (se) necinsti, a (se) pangari (printr-o intrebuintare nedemna), a face sa capete un aspect degradant. [Pr.: -tu-a] – Din fr. p********r.

RASCOL, rascoale, s. n. I. 1. Bara de lemn prevazuta la capete cu cate o gaura in care intra carambii de sus ai loitrelor carului. ◊ Expr. A lega pe cineva in rascol = a pune (pe cineva) in obezi. 2. Ispol. II. (Pop.) Separare a oilor, toamna, la desfacerea stanii, pe fiecare proprietar in parte. ♦ (Concr.) Dispozitiv de scanduri folosit pentru a separa oile. – Din sl. raskolu.

CUSMA ~e f. reg. Acoperamant pentru cap confectionat din blana de miel sau de alt animal; caciula. ◊ A umbla cu ~a-n mana dupa cineva a se umili in fata cuiva cersind ceva. /<ucr. kutma

PLATI, platesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (in bani sau in natura) a unui bun obtinut sau cumparat, a unei consumatii etc. ◊ Expr. A plati cu capul (sau cu viata etc.) = a fi omorat pentru o greseala, o indrazneala, o fapta necugetata etc. A plati (cuiva) cu dobanda = a se razbuna (pe cineva) cu varf si indesat pentru o paguba sau o suferinta. ♦ A achita un impozit, o obligatie etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morala), a scapa de o obligatie. 2. Tranz. A rasplati cu bani o munca efectuata, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a pretui, a face. ◊ Expr. A nu plati (nici) o ceapa (degerata) sau (nici) doua parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

A SE INECA ma inec intranz. 1) A-si pierde viata prin sufocare intr-un lichid (de obicei in apa). ◊ ~ (ca tiganul) la mal a suferi un esec in ultimul moment. 2) fig. A nu mai putea respira temporar din cauza unor factori externi (oprirea in gat a unui aliment, tuse, fum, plans etc.); a se sufoca; a se inabusi. 3) (despre nave) A suferi un naufragiu; a naufragia. ◊ A i se ~ (cuiva) corabiile a se afla intr-o stare de adanca tristete. 4) fig. A se cufunda (in ceva) pana peste cap; a fi cuprins din toate partile. ~ in verdeata. ◊ ~ in bani (sau bunuri) a avea mult mai mult decat trebuie. /in + lat. necare

SURUB ~uri n. l) Tija de metal (mai rar de lemn) filetata si prevazuta cu floare la unul din capete, care serveste la asamblarea unor piese. ~ de strangere. ◊ A strange ~ul a) a deveni mai exigent fata de cineva; b) a aplica mijloace de constrangere. 2) fig. Piesa care se manevreaza prin invartire. 3) fig. Vartej de apa. /<germ. Schrube

jidan s. m. [At: NEGRUZZI, S. I, 324 / V: (reg.) jadan, judan / Pl: jidani / E: jid + -an] 1. (Pop.; prt) Evreu. 2. (Prt) Termen injurios la adresa evreilor. 3. (Pop.; is) jidan botezat Crestin cu apucaturi rele. 4. (Pop.; ie) A avea cap de jidan A umbla cu inselaciuni. 5. (Pop.; ie) Parca se bat jidanii la gura lui Se spune despre cineva care vorbeste repede si nedeslusit. 6. (Pop.; ie) Cand vor iesi jidanii la secera Niciodata. 7. (Ent.; reg.) Jidov (8). 8. (Orn.) Corb-de-noapte

ALIVANTA interj. (Astazi rar) 1. Exclamatie (glumeata) rostita cand cade cineva. ◊ (Adverbial, in expr.) A da (sau a cadea, a veni etc.) alivanta = a da (sau a cadea etc.) peste cap. 2. Pleaca! sterge-o! [Var.: alivanti interj.] – Probabil ngr. alla vanda („intr-o parte, la o parte”).

CENUSA s. f. 1. Reziduu solid format din substante minerale sub forma de pulbere, care ramane dupa arderea completa a unui corp. ◊ Expr. A (se) preface in cenusa = a (se) distruge in intregime (prin foc). A nu avea nici cenusa in vatra = a fi foarte sarac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva si cenusa din vatra = a lasa pe cineva sarac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenusa (sau spuza) pe turta sa = a-si apara cauza proprie. A-si pune cenusa in cap = a se pocai, a-si recunoaste vina sau greseala. ♦ Ramasitele unui mort incinerat. 2. (In sintagma) Cenusa vulcanica = masa de elemente fine aruncata in atmosfera de un vulcan in eruptie. – Lat. *cinusia (< cinis).

FIR ~e n. 1) Produs obtinut prin toarcerea fibrelor textile (naturale sau artificiale) folosit la fabricarea tesaturilor. ~ de lana. ◊ ~ de par fibra tare, de origine epiteliala, care creste pe pielea omului si a animalelor. ~ cu plumb fir prevazut la unul din capete cu o greutate metalica, folosit pentru determinarea directiei verticale. A se tine (sau a-i sta, a-i atarna) cuiva viata numai intr-un ~ de ata (sau de par) a) a se afla intr-o situatie foarte nesigura; b) a fi in pericol de moarte; c) a trage sa moara. 2) fig. Linie subtire, neintrerupta. ~ de fum. 3) Ata metalica (de aur, de argint etc.), folosita la impodobirea unor obiecte de imbracaminte. Haina cusuta cu ~. 4) Fibra provenita din secretia unor animale (paianjeni, omizi etc.). 5) Linie electrica prin care se transmite energia. 6) fig. Continuitate neintrerupta; desfasurare continua; curs; mers. ~ul gandurilor. 7) Fiecare dintre partile componente ale unei totalitati de elemente omogene. ~ de busuioc. 8) fig. Cantitate neinsemnata. ~ de faina. /<lat. filum

A MIJI ~esc 1. intranz. 1) A incepe sa capete contururi precise; a deveni treptat vizibil. ◊ ~ de ziua a se face ziua; a se lumina de ziua. A(-i) ~ (cuiva) mustata a incepe sa(-i) creasca (cuiva) mustata. 2) (despre plante) A iesi din pamant (dupa incoltire); a rasari. 3) A privi cu ochii pe jumatate inchisi (pentru a vedea mai bine sau pentru a se acomoda la un nou mediu). 2. tranz. (ochii) A inchide pe jumatate. /<bulg. miza

A PLATI ~esc 1. tranz. 1) (marfuri, pagube, impozite, datorii etc.) A compensa in bani sau in natura; a achita; a da. ◊ ~ cu capul (sau cu viata) a fi pedepsit cu moartea pentru o fapta savarsita. ~ cu dobanda a se razbuna facandu-i cuiva un rau si mai mare (pentru o paguba sau o suferinta). 2) (sume de bani sau obiecte) A da in calitate de contravaloare (pentru marfuri, munci sau servicii prestate, impozite, pierderi etc.). 2. intranz. A prezenta o anumita valoare; a avea un anumit pret; a face; a costa; a valora. /<sl. platiti

ALIVANTA interj. 1. Exclamatie (glumeata) rostita cand cade cineva. ◊ (Adverbial, in expr.) A da (sau a cadea, a veni etc.) alivanta = a da (sau a cadea etc.) peste cap. 2. Pleaca! sterge-o! [Var.: (reg.) alivanti interj.] – It. alla banda (ngr. alla vanda) „la o parte”.

CENUSA s. f. 1. Substanta minerala in forma de pulbere, care ramane dupa arderea unui corp. ◊ Expr. A preface in cenusa = a distruge in intregime prin foc, a pustii. A nu avea nici cenusa in vatra = a fi foarte sarac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva si cenusa din vatra = a lasa pe cineva sarac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenusa (sau spuza) pe turta sa = a-si apara cauza proprie. A-si pune cenusa pe cap = a se pocai, a-si recunoaste vina sau greseala. ♦ Cenusa vulcanica = masa de elemente fine aruncata de un vulcan in eruptie. ♦ Ramasitele unui mort incinerat. – Lat. *cinusia (< cinus).

MAGNETIZA, magnetizez, vb. I. Tranz. si refl. 1. Tranz. A face ca un corp sa capete, permanent sau temporar, proprietati de magnet; a transforma in magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizeaza usor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atractie puternica. 2. Refl. (Fam.) A se ameti de bautura. – Din fr. magnetiser.

STOARCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strange un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care il contine; spec. a rasuci in sens contrar capetele unui material textil pentru a face sa iasa o parte din lichidul cu care este imbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlaga) = a face (pe cineva) sa-si epuizeze puterile; a slei, a secatui, a istovi de puteri. (Fam.) A-si stoarce creierii = a se gandi profund, a se framanta pentru a gasi o solutie. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care imbiba un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva sa planga. 3. Fig. A obtine un profit, a lua un bun prin constrangere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obtine ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere.

intepusa, intepusez, vb. I (reg.) 1. a impunge cu tepusa. 2. a impunge gura sacului, spre a-l lega, a lega sacul. 3. (fig.; despre parul capului) a se ridica in sus, a se scula, a se face maciuca. 4. (refl.) a lua o atitudine darza in fata cuiva, a se intepeni (in fata cuiva).

CHICA, chici, s. f. 1. Parul capului considerat (altadata) in intregime; (azi) partea parului lasata sa creasca lunga pe ceafa sau pe spate; plete. ◊ Expr. A face (cuiva) chica topor (sau maciuca) sau a face (cuiva) morisca in chica = a trage (pe cineva) de par; p. ext. a bate zdravan. ◊ Compus: chica-voinicului = planta erbacee cu frunze spintecate in lobi ca niste fire de par si cu flori albastre (Nigella damascenna). 2. (Rar) Parul din ceafa animalelor; p. ext. ceafa. – Slav (v. sl. kyka).

VAL, valuri, s. n. 1. (Adesea fig.) Bucata de tesatura fina, de obicei transparenta, pe care si-o pun femeile pe cap sau cu care isi invaluie corpul ori o parte a lui. *Expr. A i se pune (sau a i se lua cuiva) un val (de) pe ochi = a inceta (sau a incepe) sa vada, sa judece limpede, sa inteleaga ceva. 2. (Anat.; in sintagma) Valul palatului = portiunea musculara care continua, in partea posterioara a cavitatii bucale, palatul tare (dur) si care se termina cu omusorul. 3. (Bot.; in compusul) Valul-miresei = planta erbacee anuala, mica, cu flori lineare (Gypsophila muralis). – Din lat. velum. Cf. fr. voile.

PALARIE, palarii, s. f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calota de pasla, de paie, de panza etc. (cu boruri). ◊ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) in palarie = a spune cuiva o vorba intepatoare, a da cuiva o veste neasteptata si neplacuta. 2. P. a**l. Partea superioara, in forma de palarie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul fiorii-soarelui, in care sunt infipte semintele. ♦ Abajur. ♦ Capacel de metal de la o lampa cu petrol, cu o deschizatura prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) palaria-sarpelui = ciuperca otravitoare cu palaria (2) rosie cu pete albe (Amanita muscaria): palaria-cucului = planta erbacee din familia geraniaceelor, cu flori rosii-brune sau violet-inchis, folosita ca planta medicinala (Geranium phaneum). 4. (Geol.; in sintagma) Palarie de fier = zona superficiala oxidata a unui zacamant metalifer. – Et. nec.

BUTE buti f. 1) rar Vas de mare capacitate, cu capetele mai inguste decat mijlocul, facut din doage cercuite si folosit pentru pastrarea diferitelor lichide, in special a vinului. ◊ A lega (pe cineva) ~ a lega strans, incat sa nu poata face nici o miscare; a imobiliza complet; a lega burduf; a lega cobza; a lega fedeles. A se face ~ (de mancare) a manca foarte mult; a se ghiftui; a se face burduf de mancare. 2) Continutul unui asemenea recipient. 3) mai ales la pl. Stalp care sustine tavanul unui tunel in constructie. 4) Rezervor de combustibil la lampile speciale, folosite in mine. [G.-D. butii] /<lat. buttis

BOT ~uri n. 1) Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ A bea la ~ul calului a bea ultimul pahar, in picioare, inainte de plecare. 2) depr. Cavitate a capului omului in care se afla limba si dintii si care serveste ca organ al alimentatiei si al vorbirii; gura. ◊ A pune (pe cineva) cu ~ul pe labe a pune (pe cineva) la punct; a obliga la tacere (pe cineva). A se sterge pe ~ de ceva a fi nevoit sa renunte la ceva de mult ravnit. A se intalni (cu cineva) ~ in ~ a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa in ~ cu cineva a fi in mare prietenie cu cineva. A face ~ a se bosumfla. 3) Partea din fata (ascutita) a unui obiect. ~ul automobilului. ~ul pantofului. /Orig. nec.

BROASCA¹ ~ste f. 1) Animal amfibiu, fara coada, cu gura larga si ochii bulbucati, cu picioarele din urma mai lungi, adaptate pentru sarit. ◊ ~ raioasa broasca nocturna cu pielea acoperita cu negi, din care, la primejdie, se elimina un lichid iritant. ~ verde brotac. ~-testoasa reptila (terestra si acvatica), avand corpul acoperit cu o carapace osoasa, sub care isi poate trage capul si picioarele in caz de primejdie. Ochi de ~ ochi bulbucati. (A fi) plin de noroc ca ~sca de par se spune despre cineva, caruia nu-i merge in viata. Cand a face ~ par nicicand; niciodata. 2) pop. Umflatura sub pielea gatului; scrofula. [G.-D. broastei; Sil. broas-ca] /<lat. brosca

capAT, capete, s. n. 1. Partea extrema a unui lucru, a unei perioade, a unei situatii sau a unei stari; margine, limita, sfarsit¹, istov. ◊ Loc. adj. Fara (de) capat = fara sfarsit; indelungat, intins. ◊ Loc. adv. De la (sau din) capat = de la inceput. In capat = a) in frunte; b) exact, deplin. Pana la capat = pana la sfarsit; pana la ultimele consecinte, in mod consecvent. ◊ Expr. La capatul lumii (sau pamantului) = foarte departe. A pune capat (unui lucru, unei situatii) = a face sa inceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capat = a duce la bun sfarsit. A o scoate la capat cu ceva = a iesi cu bine dintr-o situatie neplacuta. A o scoate la capat cu cineva = a se intelege cu cineva. Nici un capat de ata = absolut nimic. Pana la (sau intr-)un capat de ata = absolut tot. 2. Fragment; ramasita de... – Refacut din pl. capete < lat. capita).

PIFTIE ~i f. Fel de mancare rece, pregatita din carne de pasare, picioare sau cap de porc ori de vita, fierte timp indelungat la foc mic intr-o zeama condimentata, care se incheaga dupa racire. ◊ A face ~ (pe cineva) a bate foarte tare pe cineva. /<bulg. pihtija, ngr. pihti

SABIE sabii f. 1) Arma alba constand dintr-o lama lunga de otel, ascutita la varf si pe una dintre laturi, si dintr-o garda si un maner. ◊ ~a lui Damocle pericol ce ameninta in permanenta pe cineva. A pune sub ~ (sau a trece sub ascutisul ~ei) a omori; a ucide. A pune mana pe ~ a incepe lupta. A-si pune capul (sanatos, teafar) sub ~ a-si cauza singur o nenorocire, un necaz. 2) Arma sportiva cu lama lunga si flexibila, folosita la scrima. 3) v. SABITA II. [G.-D. sabiei; sil. -bi-e] /<sl. sablja

smotoci, smotocesc, vb. IV (reg.) 1. a da, a trage cuiva o bataie buna; a chelfani, a parui, a scarmana. 2. (in forma: smotroci) a amesteca. 3. (despre puii de animal) a suge lovind tare cu capul in uger, tragand cu putere.

IMBROBODI, imbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A(-si) acoperi capul cu o broboada, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca intr-un val; a (se) invalui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A convinge pe cineva sa accepte realitatile asa cum ii sunt infatisate, impiedicandu-l sa vada adevaratul lor aspect. – In + broboada.

CORN¹ coarne n. 1) Excrescenta dura de diferite forme, para sau impara, care creste pe capul unor mamifere. ◊ Cu coarne care iese din cadrele firescului; de necrezut. A-si arata coarnele a) a se posta in pozitie de aparare; a se pune in garda; b) a-si da pe fata firea rea. A fi mai cu coarne a se crede mai destept, mai rasarit. A se lua in coarne cu cineva a intra in conflict, a se incaiera cu cineva. A pune cuiva funia in coarne a-l face pe cineva sa actioneze contrar vointei sale; a-l supune. A pune coarne a insela (in casnicie). 2) Substanta osoasa din care sunt constituite excrescentele de pe capul unor mamifere. Pieptene de ~. 3) Fiecare dintre cele doua antene de pe capul unor vietati mici. Coarnele melcului. Coarnele carabusului. 4) mai ales la pl. Obiecte sau parti ale acestora care au forma de semicerc. ◊ De la coarnele plugului de la tara; din patura taraneasca. /<lat. cornu

MIJLOC¹ ~uri n. 1) Loc, parte sau punct al unui lucru (al unui spatiu sau al unei suprafete), situat la o distanta egala de marginile sau capetele periferice. ~ul strazii. Prin ~ul satului. ◊ In ~ul... a) intre, printre; b) in limitele unui spatiu; c) alaturi de... De la ~ de la jumatate. 2) Moment care se afla la o distanta egala de inceputul si sfarsitul unui interval de timp; jumatate. ◊ La ~ intre doua intervale de timp. 3) Parte a corpului omenesc cuprinsa intre solduri si coaste; talie; brau. Incins la ~. ◊ A fi (cineva) la ~ a fi cauza unei stari de lucru. A fi ceva la ~ a fi ceva ascuns, inexplicabil la baza unui lucru. A-si pune capul (sau gatul) la ~ a se expune la o primejdie. A se pune la ~ a interveni intr-o cearta, intr-o incaierare. /<lat. medius locus

PERETE ~ti m. 1) Parte verticala a unei cladiri sau a unei incaperi. ◊ ~ in ~ avand un perete comun. De ~ care se poate pune, atarna pe perete. Intre patru ~ti a) la adapost; b) in taina; in secret. A se da cu capul de ~ti (sau de toti ~tii) a fi in stare de disperare extrema. A spune cai verzi pe ~ti v. CAL. A strange la ~ (pe cineva) a forta pe cineva sa spuna sau sa faca ceva. A vorbi la ~ti a vorbi zadarnic; a nu fi ascultat. 2) Obstacol natural sau artificial care se ridica vertical. 3) Element care margineste sau imparte ceva in doua sau in mai multe spatii. 4) Membrana care inconjoara o cavitate interna a unui organism. /<lat. paries, ~tis

AMESTEC, amestecuri, s. n. 1. Reunire de lucruri diverse; complex format din elemente diferite. ♦ (Chim.) Produs obtinut prin punerea laolalta a mai multor substante. 2. Interventie intr-o afacere; participare (neceruta sau fortata) la treburile sau relatiile altora. Toti intorsesera capetele, mirati de amestecul unui strain in conversatia lor (REBREANU). ◊ Expr. A avea (vreun) amestec = a juca un rol intr-o afacere, a avea legatura cu cineva sau ceva. ♦ (Inv. si arh.) Intriga. – Postverbal al lui amesteca.

ZGAURA, zgaur, vb. I. 1. Intranz. (Reg., despre oameni) A zgai ochii la cineva sau la ceva, a se holba, a se uita cu mare atentie la ceva. 2. Refl. (Despre ochi) A se adanci, a fi intrati in fundul capului. – Lat. *excavulare (< cavus).

ROTI, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se misca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotatie. ♦ Refl. (Pop.) A dansa miscandu-se in cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vartejuri. 4. Refl. A se invarti imprejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu in preajma cuiva, cautand sa-i castige simpatia, bunavointa. 6. Tranz. A-si plimba ochii, privirea in toate partile, de jur imprejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A invarti in aer, deasupra capului o arma, un baston etc. 8. Refl. si tranz. (Despre pasari) A-si desface penele cozii si aripile (in perioada imperecherii); a (se) infoia. [Var.: (rar) rota vb. I] – Din roata.

FES, fesuri, s. n. Acoperamant al capului pentru barbati, de forma unui trunchi de con, facut din pasla sau postav (rosu) si adesea impodobit cu un ciucure, purtat mai ales de musulmani. ◊ Expr. (Fam.) Interesul poarta fesul, se spune la adresa celui care face anumite actiuni numai pentru a dobandi avantaje. A-i turti (cuiva) fesul = a face pe cineva sa ramana uimit in fata unei prostii savarsite; a comite o mare prostie. ♦ Caciulita crosetata sau calota de fetru purtata (de femei si de copii) pe varful capului. – Din tc. fes.

A PIERDE pierd tranz. 1) (bunuri materiale, fiinte, situatii, stari fizice sau morale, sentimente etc.) A nu mai avea in posesie; a inceta de a mai poseda; a prapadi. ~ basmaluta. ~ vaca. ~ postul. ~ drepturile. ~ increderea. ◊ ~ cunostinta a cadea in nesimtire; a lesina. ~ firul (gandurilor) a se incurca. ~ urma (sau urmele) cuiva a nu mai sti unde se afla cineva sau ceva. ~ ocazia a nu folosi la timp ocazia. 2) (parti ale corpului) A inceta de a mai avea (in urma unui accident, a unei operatii etc.). ◊ A-si ~ capul a se zapaci. 3) (rude, prieteni) A nu mai avea alaturi din cauza mortii. 4) (mijloace de transport) A nu mai reusi sa prinda; a scapa. ◊ ~ drumul (sau calea) a se rataci. 5) (partide, intreceri sportive, procese, lupte etc.) A face sa fie ratat; a nu castiga; a nu obtine. 6) (bani, produse alimentare sau industriale etc.) A consuma in mod nerentabil si nechibzuit; a irosi; a prapadi. ~ timpul. /<lat. perdere

CEVA pron. nehot., adj. nehot., adv. I. Pron. nehot. 1. Un lucru oarecare; oarece. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge etc.) ceva de speriat, se spune despre cineva sau despre ceva care iese din comun (in bine sau in rau), care provoaca uimire, spaima etc. Asa ceva = un lucru ca acesta. E ceva de el (sau de capul lui) = are (unele) calitati. 2. Un lucru (cat de) mic, o cantitate, o parte (cat de) neinsemnata, (cat de) putin. Sa fac si eu ceva cat stau aici. 3. Lucru important, valoros, mult. II. Adj. nehot. 1. Oarecare, oarecat, catva. 2. (Fam.) Foarte bun, foarte frumos. ◊ Expr. Mai ceva = mai de seama, mai frumos, mai bun sau mai rau, mai urat etc. III. Adv. Intrucatva, putin, cat mai (sau cat de) putin. ♦ (Repetat) Cat de cat, macar, (foarte) putin. – Ce + va.

MAHMUR, -A, mahmuri, -e, adj., s. n. 1. (Adesea substantivat) Care nu si-a revenit complet din betie sau din somn; care este cu capul inca tulbure; care se simte indispus dupa betie sau dupa un somn neimplinit. 2. Adj. Prost dispus, lipsit de voie buna, suparat, posomorat. 3. S. n. Dispozitie (buna sau rea) a cuiva. ◊ Expr. (Reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.

RASPAR s. n. 1. (In loc. si expr.) in raspar = a) impotriva directiei firesti in care creste parul pe capul si pe corpul fiintelor; b) impotriva directiei unui curs de apa sau a unui agent fizic in miscare; c) potrivnic, ostil; echivoc. In rasparul... = in ciuda..., in pofida... A lua (pe cineva sau ceva) in raspar = a) a-si bate joc (de cineva sau ceva), a lua in ras; b) a dojeni aspru, a brusca. (Rar) A-i merge in raspar = a-i merge cuiva rau, a intampina greutati. 2. (Rar) Rafuiala. – Ras- + par¹.

CHIP¹ ~uri n. 1) Partea de dinainte a capului la om; fata; obraz. Frumos la ~. 2) Ansamblu de trasaturi specifice fetei; fizionomie; figura. Un ~ trist. 3) Imagine a unei persoane redata prin desen, sculptura etc.; portret. 4) Forma particulara de a fi (a cuiva sau a ceva); mod; fel. /<ung. kep

NAIBA f. Una din numirile populare ale diavolului. ◊ La ~! se spune, cand cineva vrea sa se lepede de ceva. Ce ~! se spune pentru a exprima nerabdarea sau nemultumirea. Al ~ii! se spune pentru a exprima mirarea. Dat ~ii a) care pricinuieste multa bataie de cap; b) care este foarte dezghetat si descurcaret. Pe ~! se spune pentru a nega ceva. Nici pe ~ absolut nimic. A cauta pe ~ a se aventura in ceva, care poate avea urmari neplacute. A da de ~ (sau a vedea pe ~) a nimeri intr-o incurcatura. A da (sau a lasa) pe cineva sau ceva la ~ (sau ~ii) a renunta la cineva sau ceva. Du-te (sau fugi) la ~! sau du-te ~ii!, lua-te-ar ~!, fire-ar (sau fir-ar) al ~ii (sa fie)! se spune pentru a exprima o imprecatie sau un blestem. [G.-D. naibei] /Orig. nec.

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura (si nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. (Fam.) A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie, si unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; varf; partea din fata a unui vehicul cu tractiune mecanica. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie si unde nu trebuie. A da (cuiva) peste bot = a dojeni aspru pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; capat, varf. Botul cizmei.

A APUCA apuc 1. tranz. 1) A lua (cu mana, cu dintii etc.) tinand. ~ de maneca. ~ o creanga. ◊ ~ de gat (pe cineva) a sili pe cineva sa faca ceva. 2) (lucruri, obiecte etc. aflate la indemana) A lua la repezeala. 3) fig. (despre stari fizice sau sufletesti) A pune stapanire; a cuprinde. ◊ Ce te-a apucat? ce ti-a trasnit prin cap? 4) (persoane sau vehicule gata de plecare) A gasi in ultimul moment; a prinde. 5) A ajunge sa traiasca. ~ vremuri grele. 2. intranz. 1) A primi ceva (un obiect, o deprindere etc.) prin traditie. Asa am apucat de la parinti. 2) A lua directia; a face; a se indrepta. ◊ Care pe unde apuca care unde nimereste. /<lat. aucupare

GAT ~uri n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului care uneste capul cu trunchiul. ◊ A-si rupe (sau a-si frange) ~ul a) a se accidenta grav; a muri intr-un accident; b) a-si pierde situatia in urma unor greseli. A strange de ~ (pe cineva) a) a omori (pe cineva) prin strangulare; b) a constrange. A se arunca (sau a se agata) de ~ul cuiva a) a imbratisa cu caldura pe cineva; c) a obosi pe cineva cu manifestarile de dragoste. A face ~ a face galagie; a avea pretentii. 2) Cavitate interioara a acestei parti a corpului. Durere in ~. ◊ A se satura (sau a fi satul) pana-n ~ a nu mai putea suporta. A-i sta in ~ a) a nu putea inghiti; b) a nu putea suferi (ceva sau pe cineva). 3) Cantitate de mancare sau de bautura care poate fi inghitita dintr-o singura data. 4) Portiune mai subtire a unor obiecte, care se aseamana cu aceasta parte a corpului. ~ul garafii. ~ul viorii. /<sl. glutu

BUBA, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflaturilor cu caracter purulent ale tesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o buba coapta = a menaja pe cineva. (Fam.) S-a spart buba = s-a dat totul pe fata; s-a dezvaluit totul. ◊ Compuse: (pop.) buba-neagra = dalac; bube-dulci = bubulite dese, de natura infectioasa, care apar in special la copii, in jurul gurii, pe cap etc.: buba-manzului = gurma. ♦ Rana. 2. Fig. (Fam.) Punct slab, parte delicata, dificila a unei probleme. ♦ Defect, defectiune (a unui sistem tehnic). – Cf. ucr. buba.

BOU ~i m. 1) Taur castrat, folosit ca animal de tractiune si, mai ales, pentru carne. ◊ A lucra ca un ~ a lucra mult si din greu. A scoate (pe cineva) din ~ii lui a scoate (pe cineva) din fire; a enerva. ~ii ara, caii mananca se spune in cazul cand unii muncesc, iar altii trag foloase. A-si baga (sau a-si pune) ~ii in jug (sau in plug) cu cineva a colabora cu cineva. 2) fig. depr. Barbat prost. 3): ~-de-balta (sau -de-apa) a) specie de broaste cu pete rosii sau galbene pe pantece; b) specie de batlan cu gatul alb si cu penajul galben-verzui pe spate si negru pe cap. ~-de-mare peste marin, de talie mica, de culoare cafenie sau cenusie-inchisa. ~-de-noapte bufnita. ~ul-domnului a) radasca; b) buburuza. [Monosilabic] /<lat. bovus

BUBA, bube, s. f. 1. Nume dat umflaturilor cu caracter purulent ale tesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o buba coapta = a menaja pe cineva. S-a spart buba = s-a dat totul pe fata, s-a dezvaluit totul. ◊ Compuse: (pop.) buba-neagra = dalac; bube-dulci = bubulite dese, de natura infectioasa, care se ivesc in special la copii, in jurul gurii, pe cap etc. ♦ Rana. 2. Fig. Punct slab, parte delicata a unei probleme; dificultate. ◊ Expr. Ii stiu eu buba = stiu eu ce necaz sau ce punct slab are. – Comp. ucr. buba.

MUSTATA ~ati f. 1) Par care creste deasupra buzei superioare la barbati. ◊ A-i rade (sau a-i zambi) cuiva ~ata a fi multumit; a se bucura. A rade (sau a zambi) pe sub ~ati a rade abia observat. 2) la pl. Peri lungi care cresc in jurul botului la unele animale. 3) Fiecare dintre cele doua fire mobile de pe capul insectelor sau al altor animale inferioare; antena. 4) Fire subtiri situate in jurul gurii la unii pesti, care servesc ca organe pentru pipait. 5) la pl. Tepi lungi si subtiri care cresc pe spicul unor cereale. 6) pop. Matasea porumbului. [G.-D. mustatii] /<lat. mustacea

FRUNTE, frunti, s. f. 1. (La oameni) Partea superioara a fetei, formata din osul frontal, cuprinsa intre sprancene si par si marginita lateral de tample; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor. 2. Cap; fata, chip. 3. Fig. (Adesea articulat) Tot ce e mai bun, mai ales, mai de seama, ceea ce e de calitate superioara; persoana care se distinge, care se releva primul (dintre altii). ◊ Loc. adv. In frunte sau (loc. prep.) in fruntea cuiva (sau a ceva) = in fata, inainte (fata de cineva sau de ceva); fig. in locul intai, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obtinut la inceputul unei distilari fractionate. – Lat. frons, -ntis.

OBRAZ² ~e n. 1) Partea de dinainte a capului la om; fata. ◊ A(-si) scoate ~ul in lume a iesi in public. 2) fig. Prestigiu al unei persoane; autoritate. ◊ ~ul subtire cu chel-tuiala se tine pretentiile de lux cer cheltuiala. 3) Pozitie sociala; functie. ◊ A fi (sau a nu fi) de ~ul cuiva a fi (sau a nu fi) pe potriva cuiva. A cauta cuiva la ~ a tine seama de conditia cuiva. [Sil. o-braz] /<sl. obrazu

TOIAG, toiege, s. n. 1. Bat lung si drept de care se sprijina cineva la mers sau de care se serveste pentru a se apara. ♦ Fig. Sprijin, ajutor, reazem. ♦ Lovitura data cu toiagul (1). 2. Un fel de baston purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei demnitati sau autoritati. 3. (Pop.) Lumanare care se asaza in mana, pe pieptul sau la capul mortului. 4. (La pl. art.) Numele popular al celor trei stele luminoase asezate la rand in mijlocul constelatiei Orion. [Pr.: to-iag] – Din sl. tojagu, tojaga.

SMULGE, smulg, vb. III. 1. Tranz. A trage cu putere pentru a scoate sau a deplasa din locul unde se afla. ◊ Expr. A-si smulge parul (din cap) sau a-si smulge barba = a-si manifesta puternic durerea sau desperarea; a fi foarte suparat. ♦ (Reg.) A jumuli o pasare de pene. ♦ Tranz. si refl. A (se) desprinde (brusc) din locul unde se afla. 2. Tranz. Fig. A obtine ceva cu mari eforturi; a lua cu forta. ◊ Expr. A smulge (pe cineva) din ghearele mortii = a salva (pe cineva) de la moarte. 3. Tranz. si refl. A (se) da la o parte, a (se) indeparta, a (se) retrage cu o miscare brusca. 4. Tranz. si refl. A (se) desparti, a (se) dezlipi. [Perf. s. smulsei, part. smuls si (inv. si reg.) smult] – Lat. *exmulgere.

ZBORSI, zborsesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A lua o atitudine amenintatoare, a deveni furios; a se mania, a se infuria; a tipa, a se rasti la cineva. 2. Tranz. (Despre pasari, animale) A-si infoia, a-si zbarli penele, parul. ♦ A ciufuli parul unei persoane. 3. Refl. (Despre unele alimente) A incepe sa fermenteze, sa se altereze, capatand un aspect si un gust neplacut, specific; a se acri, a se strica. Smantana s-a zborsit. ♦ Fig. (Fam.) A se da peste cap, a se strica. Planul de excursie s-a zborsit. – Et. nec. Cf. borsi.

FRAU, fraie, s. n. Totalitatea curelelor, impreuna cu zabala, care se pun pe capul si in gura unui cal (de calarie) spre a-l supune si a-l putea mana. ◊ Loc. adj. Fara frau = neinfranat, lasat (prea) liber; dezmatat. ◊ Expr. A-si pune frau limbii (sau gurii) sau a-si pune frau la limba = a vorbi cumpatat, cu prudenta; a se retine de la vorba. A tine (pe cineva) in frau = a domoli avantul sau pornirile cuiva. A tine (pe cineva) in sapte (sau noua) fraie = a supraveghea (pe cineva) de aproape, a nu-i lasa nici o libertate. A da (cuiva sau la ceva) frau liber (sau slobod) = a lasa in voie. A pune (in) frau = a stavili; a infrana, a stapani. ♦ Fig. (Cu pl. frane) Conducere politica. [Pl. si frane, (rar) frauri] – Lat. frenum.

PERIA, perii, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) curata de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A (-si) netezi parul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de canepa iesit din raghila pentru a-l curata de calti, de impuritati; a scarmana, a pieptana. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a indrepta, a imbunatati o lucrare literara, stiintifica etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A lingusi pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

TOBA ~e f. 1) Instrument muzical de percutie, constand dintr-un cilindru gol pe dinauntru, acoperit la ambele capete cu cate o membrana de piele intinsa, care, prin lovire, produce sunete infundate. ◊ A bate ~a a) a lovi ritmic cu degetele in ceva, fiind iritat sau lipsit de rabdare; b) a raspandi o stire; a divulga un secret. A fi ~ de carte (sau de invatatura) a poseda multe cunostinte. A se face ~ a manca pe saturate. A vinde (averea cuiva) cu ~a a vinde la mezat. 2) Piesa cilindrica, goala in interior, folosita in tehnica; tambur. ~ pentru cablu. ◊ ~ de esapament piesa la motoarele cu ardere interna care amortizeaza zgomotul produs in timpul evacuarii gazelor de ardere. 3) Mezel preparat din carne de porc, maruntaie si slanina, puse in pielea stomacului, care se fierbe si se preseaza. 4) pop. (la jocul de carti) Semn distinctiv avand forma unui romb de culoare rosie; caro. 5) Carte de joc marcata cu acest semn. /<ung. dob

A TRASNI ~esc 1. intranz. 1) A se produce un trasnet (in urma unei descarcari electrice in atmosfera); a detuna. ◊ A-i ~ ceva prin cap a-i veni pe neasteptate o idee (nastrusnica). 2) A produce un zgomot puternic; a detuna; a bubui. 3) fig. (despre persoane) A-si descarca mania strigand. 4) (despre arme de foc) A se descarca cu zgomot; a bubui; a detuna. 2. tranz. 1) pop. A face sa se trasneasca. 2) (fiinte, lucruri) A lovi trasnetul; a detuna; a fulgera. 3) A supune unei lovituri puternice; a izbi cu putere. ◊ A-l ~ pe cineva prin minte a-i veni o idee neasteptata. /<sl. tresnonti

A SPARGE sparg tranz. 1) (obiecte fragile sau casante) A face sa se sparga. ◊ A-si ~ capul (cu ceva) a se chinui cu rezolvarea unei chestiuni. ~ lemne (sau butuci) a despica lemne cu toporul. ~ linistea (sau tacerea) a intrerupe linistea (sau tacerea), producand un zgomot neasteptat. 2) (nuci, alune, samburi, oua etc.) A curata de invelisul exterior prin sfaramare (pentru a scoate continutul). 3) (incuietori) A descuia fortat (cu ajutorul unor unelte speciale). 4) A strapunge cu un obiect ascutit, facand o gaura. ~ cu coarnele. ◊ A-i ~ cuiva urechile a asurzi, producand zgomot puternic. 5) (osti dusmane) A pune pe fuga; a imprastia; a risipi. ◊ ~ frontul a patrunde in liniile inamicului. 6) fig. (intarituri) A strica fortand; a rupe. Apa a spart iezatura. ◊ ~ casa cuiva a strica casnicia cuiva. /<lat. spargere

SCAUN ~e n. 1) Mobila cu patru picioare, cu sau fara speteaza, pe care poate sedea o singura persoana. ◊ ~ electric dispozitiv folosit pentru electrocutarea unor condamnati la moarte. ~ de tortura dispozitiv care servea, in trecut, la imobilizarea celui supus torturilor. ~ de judecata (sau al judecatii) se spunea in trecut unei instante judecatoresti. Cu ~ la cap intelept. A sta intre doua ~e a ocupa o pozitie nesigura. 2) pop. Banca (cu speteaza sau fara) pe care se pot aseza mai multe persoane. 3) inv. Simbol al puterii unui suveran; tron. ◊ A ridica, a inalta, a pune (sau a se urca, a veni) in ~ a (se) face domn. A se cobori din ~ a abdica. 4) inv. Resedinta a unui monarh. ◊ Cetate de ~ capitala. Sfantul ~, ~ul pontifical (sau apostolic) resedinta papei; papalitate. 5) Materiile f****e eliminate de cineva. 6) Schelet de lemn destinat pentru a sustine un acoperis. 7) Parte componenta, menita sa sustina ceva. ~ul spicului. 8) Placa mica de lemn care serveste ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcus; calus. /<lat. scamnum

STAPAN ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Persoana careia ii apartine un bun material. ~ul masinii. ◊ A se face ~ pe ceva a pune stapanire pe ceva. 2) (in antichitate) Proprietar de sclavi. 3) Persoana in serviciul careia se afla angajat cineva. ◊ A intra (sau a se baga) la ~ a se angaja sluga. (A fi) fara ~ a) (a fi) independent in actiunile sale; b) (a fi) fara supraveghere. 4) fig. Persoana cu puteri depline. ◊ A fi ~ pe situatie a se orienta bine intr-o situatie, ocupand o pozitie dominanta. A fi ~ pe materie a poseda un obiect. A fi ~ pe sine a fi in stare sa-si stapaneasca sentimentele, pornirile; a-si tine firea. A fi ~ pe soarta (sau pe viata) sa a dispune de propria persoana. 5) pop. Persoana care administreaza o gospodarie (privata sau publica); gospodar. ◊ ~ul casei a) capul familiei; b) gazda (luata in raport cu oaspetii). /<sl. stopanu