Rezultate din textul definițiilor
ACOSTA vb. I. 1. intr. (Mar.) A manevra o nava, aducand-o cu bordul de-a lungul cheiului sau in bordul altei nave; a trage la tarm; a aborda. 2. tr. (Fig.) A opri pe cineva, a se lega de cineva (mai ales pentru a-l supara). [Cf. fr. accoster, it. accostare].
FARTAT, fartati, s. m. (Pop.) Prieten nedespartit al cuiva, legat de el prin juramant pana la moarte; frate de cruce. ♦ Tovaras, ortac. ♦ Termen cu care se adreseaza cineva unui prieten sau cuiva caruia tine sa-i arate prietenie. [Var.: fartat s. m.] – Din *fratat (< frate + suf. -at, dupa sl. pobratim < bratu „frate”).
NATAL, -A, natali, -e, adj. De care este legat cineva sau ceva prin nastere, in care s-a nascut cineva; de bastina, de origine. ◊ Limba natala = limba materna. – Din fr. natal.
FRATE ~ti m. 1) Persoana de s*x masculin luata in raport cu alta persoana nascuta din parinti comuni. ◊ ~ bun (drept, adevarat) fiecare dintre copiii de s*x masculin luat in raport cu alta persoana nascuta din parinti comuni. ~ vitreg frate numai dupa tata sau numai dupa mama. ~ geaman frate nascut o data cu alt frate sau cu o sora. ~ti de lapte copii nascuti de mame diferite, dar alaptati de aceeasi femeie. ~ de cruce prieten nedespartit al cuiva (legat prin juramant si prin amestecul simbolic al sangelui). 2) fig. Fiecare dintre persoanele (sau colectivitatile) legate prin activitate si viata dusa in comun, luate in raport una cu alta. 3) inv. Calugar insarcinat cu treburi gospodaresti. 4) (la unele plante) Lastar crescut la subsuoara unei frunze. /<lat. frater
CARNE, carnuri, s. f. 1. Nume dat tesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor. ◊ Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ◊ Expr. A taia (sau a da, a trage) in carne vie = a) a taia, a lovi in plin; b) fig. a curma fara crutare un rau. Carne de tun = masa de militari trimisi de clasele exploatatoare spre a lupta cu pierderi sangeroase in razboaie de cotropire. A fi rau (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau usor) de o rana. In carne si oase = in persoana, in realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, legat prin sange de cineva. A-si pune (sau a-si baga) carnea in (sau la) saramura = a face mari sfortari, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se ingrasa. A creste carnea pe cineva = a simti o satisfactie. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frica. 2. Bucata din tesutul muscular al animalelor taiate, intrebuintata ca aliment. 3. Parte moale de sub coaja fructelor, care inconjura semintele. – Lat. caro, carnis.
APARTENENTA, apartenente, s. f. Faptul de a tine, de a fi legat de cineva sau de ceva; proprietatea de a fi un element al unui ansamblu. – Din fr. appartenance.
BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucata dintr-un trunchi de copac taiat si curatat de crengi; butura. ♦ Bucata groasa de lemn de foc; bustean, buturuga. ◊ Expr. (Adverbial) A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel incat sa nu mai poata misca; a lega cobza, a lega fedeles. A dormi butuc = a dormi adanc. ♦ Bucata groasa de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la macelarie; trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor. 2. Fig. Om prost si necioplit. 3. Partea de jos, mai groasa, a tulpinii vitei de vie (de la pamant pana la punctul de ramificatie). 4. Partea centrala a unui corp rotativ, care se monteaza pe un arbore si in care sunt infipte spite (la roti), pale (la elice) etc. Butucul rotii. 5. Bucata groasa de lemn prevazuta cu gauri, in care se prindeau in vechime picioarele, mainile sau gatul arestatilor si prizonierilor. 6. Partea superioara a jugului. 7. Talpa sau scaunul razboiului de tesut. – Et. nec.
INTIM, -A, intimi, -e, adj. 1. Care constituie partea esentiala, profunda, a unui lucru, a unei probleme etc.; launtric. ♦ Fig. Strans, apropiat. Contactul intim dintre doua limbi. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) legat de cineva printr-o prietenie stransa, prin relatii foarte apropiate. ♦ (Despre relatiile dintre oameni) Familiar, apropiat, prietenos, afectuos, c*****l. 3. Care se refera la viata particulara sau familiala a cuiva; personal, secret. ♦ Caracteristic unui mediu restrans, unui cadru limitat, familial; care are loc intr-un cadru restrans. [Acc. si; intim] – Din fr. intime, lat. intimus.
INCATUSA, incatusez, vb. I. Tranz. A pune cuiva catuse; p. ext. a lega pe cineva cu lanturi; a inlantui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupari) A pune stapanire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituala. – In + catusa.
ZAVORI, zavorasc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) incuia cu zavorul. ♦ Tranz. A bloca intentionat, cu ajutorul unui zavor, deplasarea unui obiect sau a unei piese dintr-un ansamblu fata de un alt obiect sau fata de o alta piesa. ♦ Tranz. A inchide, a intemnita pe cineva. 2. Tranz. (Pop.) A lega pe cineva in catuse, in fiare [Var.: zavori vb. IV] – Din zavor.
TRUP, trupuri, s. n. 1. (Pop.) Corp (al unei fiinte). ◊ Loc. adv. (Cu) trup si suflet = cu totul, in intregime, fara rezerve. ◊ Expr. (A fi) trup din trupul cuiva = a) (a fi) nascut din...; b) (a face) parte integranta din ceva. A fi trup si suflet cu cineva = a se identifica cu aspiratiile cuiva; a fi foarte strans legat de cineva. ♦ Corpul fara cap (si fara membre) al unei fiinte; trunchi (2). ♦ Cadavru. 2. Parte principala a unui obiect, a unei constructii etc.; p. gener. obiectul insusi. 3. (Inv.) Intindere mare de pamant care alcatuieste un singur lot. Trup de mosie. 4. (Inv.) Mare unitate militara. – Din sl. trupu.
ANINA, anin, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A agata (1). 2. Refl. Fig. (Rar) a se lega de cineva, a nu-i da pace; a cauta pricina (cuiva). – Lat. *anninare (< ad + *ninna „leagan”).
PESCHES, peschesuri, s. n. 1. (Inv., pop. si fam.) Plocon, dar, cadou. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a duce) pe cineva pesches (cuiva) = a preda (sau a duce) pe cineva prins, legat; a preda pe cineva dusmanului. 2. Spec. Dar anual, in bani sau in natura, pe care domnii tarilor romane il ofereau Portii Otomane (impreuna cu haraciul); p. ext. haraci; (la pl.) bunurile din care consta acest dar. ♦ Dar oferit de domnii tarilor romane sultanului sau altor demnitari turci cu ocazia bairamului. [Var.: (inv.) peschis s. n.] – Din tc. peskes.
PRIETEN, -A, prieteni, -e, s. m. si f. Persoana de care cineva este legat printr-o afectiune deosebita, bazata pe incredere si stima reciproca, pe idei sau principii comune; amic. ♦ Amant, iubit. [Pr.: pri-e-. – Var.: (reg.) prietin, -a s. m. si f.] – Din sl. prijatelĩ.
CUNOSTINTA, cunostinte, s. f. 1. Cunoastere (2). ♦ Expr. A avea (sau a lua) cunostinta de ceva = a sti, a fi informat. A aduce (ceva) la cunostinta cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunostinta publica = a da de stire tuturor. In cunostinta de cauza = cunoscand bine ceva. A-si pierde cunostinta = a nu mai sti de sine, a lesina. ♦ (Rar) A-si veni in cunostinta = a se trezi din lesin. ♦ (Rar) Minte, ratiune. 2. (La pl.) Totalitatea notiunilor, ideilor, informatiilor pe care le are cineva intr-un domeniu oarecare. 3. Persoana pe care vorbitorul o cunoaste. ♦ Expr. A face cunostinta cu cineva = a lega relatii sociale cu o persoana. (Fam.) A face cuiva cunostinta cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (Inv.) Multumire, recunostinta. – Cunoaste + suf. -inta (cu sensul 3 dupa fr. connaissance).
LOGODIT, -A logoditi, -te, adj. Care s-a legat cu cineva prin logodna. ◊ Expr. (Ca un) tap (sau gascan) logodit, se spune despre un om mandru, fudul, infumurat. – V. logodi.
COBZA, cobze, s. f. Instrument muzical cu coarde, asemanator cu chitara, avand cutia de rezonanta foarte bombata, folosit mai ales la acompaniament (prin ciupirea coardelor). ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A lega (pe cineva) cobza = a lega (pe cineva) strans (de maini si de picioare). – Din ucr., rus., pol. kobza.
SOLIDAR, -A, solidari, -e, adj. 1. legat (de cineva sau de ceva) printr-o responsabilitate si un interes comun; unit. ♦ De care raspund in egala masura si impreuna mai multe persoane; spec. care leaga intre ei intr-un raport de obligatii mai multi creditori si un debitor sau mai multi debitori si un creditor. 2. Care este legat prin constructie de alta piesa sau de alt obiect, formand impreuna un tot unic. – Din fr. solidaire.
RASCOL, rascoale, s. n. I. 1. Bara de lemn prevazuta la capete cu cate o gaura in care intra carambii de sus ai loitrelor carului. ◊ Expr. A lega pe cineva in rascol = a pune (pe cineva) in obezi. 2. Ispol. II. (Pop.) Separare a oilor, toamna, la desfacerea stanii, pe fiecare proprietar in parte. ♦ (Concr.) Dispozitiv de scanduri folosit pentru a separa oile. – Din sl. raskolu.
AFERENT ~ta (~ti, ~te) 1) Care decurge din ceva; in legatura cu ceva; dependent de ceva. 2): Vase ~te vase care se varsa in altele sau care patrund intr-un organ. 3) jur. Care revine cuiva prin lege. Parte ~ta dintr-o mostenire. /<fr. afferent
APARTENENTA ~e f. Faptul de a apartine, de a fi legat de cineva sau de ceva. [G.-D. apartenentei] /<fr. appartenance
BURDUF ~uri n. 1) Sac facut din piele netabacita sau din stomacul unor animale (oi, capre), folosit pentru pastratul sau transportul diferitelor produse (branza, faina, apa, vin etc.). ◊ A fi ~ de carte a fi foarte invatat; a avea multa carte; a fi toba de carte. A lega (pe cineva) ~ a lega strans incat sa nu poata face nici o miscare; a imobiliza complet; a lega fedeles; a lega cobza. A se face ~ (de mancare) a manca foarte mult; a se ghiftui; a se face bute de mancare. 2) Sac special, facut din piele de miel sau de ied, folosit drept depozit pentru aer la unele instrumente aerofone (cimpoi, armonica etc.). 3) Invelitoare din piele, pentru picioare, special amenajata in trasurile deschise. 4) Perete elastic pliant, din piele sau din panza cauciucata, care se monteaza pe laturile pasajului de comunicatie intre vagoanele de cale ferata. 5) pop. Stomac al animalelor erbivore; burduhan. /Orig. nec.
BUTE buti f. 1) rar Vas de mare capacitate, cu capetele mai inguste decat mijlocul, facut din doage cercuite si folosit pentru pastrarea diferitelor lichide, in special a vinului. ◊ A lega (pe cineva) ~ a lega strans, incat sa nu poata face nici o miscare; a imobiliza complet; a lega burduf; a lega cobza; a lega fedeles. A se face ~ (de mancare) a manca foarte mult; a se ghiftui; a se face burduf de mancare. 2) Continutul unui asemenea recipient. 3) mai ales la pl. Stalp care sustine tavanul unui tunel in constructie. 4) Rezervor de combustibil la lampile speciale, folosite in mine. [G.-D. butii] /<lat. buttis
COBZA ~e f. Instrument muzical cu coarde constand dintr-o cutie de rezonanta foarte bombata, care produce sunete prin ciupire. ◊ A lega pe cineva ~ a lega pe cineva strans (de maini si de picioare). A duce pe cineva cu ~a a insela pe cineva; a minti. /<rus., ucr., pol. kobza
TRUP ~uri n. 1) Totalitate a organelor care alcatuiesc o fiinta vie; corp. ◊ A fi (cu) ~ si suflet (cu cineva) a fi strans legat de cineva; a avea aspiratii comune cu cineva. (A fi) ~ din ~ul cuiva a) a se trage din cineva; b) a intra in componenta unui tot. 2) Parte a organismului omenesc cu exceptia capului si a membrelor; trunchi; corp; tors. ◊ ~ neinsufletit cadavru. A trece (sau a calca) peste ~ul cuiva a merge spre un scop, folosind orice mijloace. 3) Parte principala a unui obiect. /<sl. trupu
TUTELA ~e f. 1) Autorizatie acordata cuiva prin lege de a avea grija de o persoana lipsita de capacitatea de a actiona independent sau de bunurile acesteia. 2) Institutie legala care are menirea de a ocroti minorii sau persoanele puse sub interdictie. 3) fig. Sprijin binevoitor, acordat unei persoane in vederea atingerii unui scop. 4) fig. depr. Dependenta jenanta; ocrotire suparatoare. [G.-D. tutelei] /<fr. tutelle, lat. tutela
PREROGATIVA s.f. 1. Centurie care isi dadea prima votul in conditiile din vechea Roma. 2. Autoritate, privilegiu, avantaj acordat cuiva prin lege sau prin uz. [< fr. prerogative, cf. lat. praerogativa].
PREEMTIUNE s.f. (Jur.) Drept de preemtiune = dreptul de care se bucura cineva prin lege de a fi preferat in calitate de cumparator al unui bun. [Cf. fr. preemption, lat. prae – inainte, emptio – cumparare].
PREROGATIVA s. f. privilegiu, avantaj acordat cuiva prin lege sau prin uz. (< fr. prerogative, lat. praerogativa)
SOLIDAR, -A adj. 1. care este legat de cineva sau de ceva printr-o unitate de conceptii, de sentimente si de interese; strans unit. ◊ care participa impreuna cu altii la un drept. 2. (despre un creditor sau un debitor) aflat intr-un raport de solidaritate (3). 3. (despre piese de masini) strans legat de altceva; care ia parte la aceeasi masura cu alta piesa la o actiune. (< fr. solidaire)
ANINA, anin, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) atarna, a (se) agata de ceva sau de cineva. 2. Refl. Fig. (Rar) a se lega de cineva, a nu-i da pace; a cauta pricina. ♦ A se vari (nepoftit), a se amesteca (in vorba). – Lat. *anninare (< ad + *ninna „leagan”).
APARTENENTA, apartenente, s. f. Faptul de a tine, de a fi legat de cineva sau de ceva. Apartenenta de clasa. – Fr. appartenance.
BURDUF, burdufuri, s. n. 1. Sac facut din pielea netabacita (uneori din stomacul) unui animal (capra, oaie, bivol), in care se pastreaza sau se transporta branza, faina, apa etc. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte invatat. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strans, incat sa nu se poata misca. (Reg.) A da pe cineva in burduful d******i = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mancare) = a manca foarte mult. 2. Sac facut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, in care se inmagazineaza aerul la cimpoi, la armonica etc. 3. Acoperitoare de piele care, in timp de ploaie, apara picioarele celor din trasura. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netaiata, prinsa de restul incaltamintei. 4. Perete ondulat, de piele sau din panza (cauciucata), asezat pe laturile puntii de comunicatie intre doua vagoane de calatori. 5. Basica (1) uscata, care, pe vremuri, se intrebuinta in locul geamurilor. 6. (Reg.) Copca in gheata. [Var.: burduv, burduh, burdus s. n.].
BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucata dintr-un trunchi de copac taiat si curatat de crengi; bucata groasa de lemn de foc; bustean. ◊ Expr. A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel incat sa nu se mai poata misca; a lega cobza, a lega fedeles. A dormi butuc = a dormi adanc. ♦ Bucata groasa de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la macelarie; (in trecut) trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor. 2. Fig. Om prost si necioplit. 3. Partea de jos, mai groasa, a tulpinii vitei de vie (de la pamant pana la punctul de ramificatie). 4. Partea centrala a unui corp rotativ, care se monteaza pe un arbore si in care sunt infipte spite (la roti), pale (la elice) etc. Butucul rotii. 5. Bucata groasa de lemn prevazuta cu gauri, in care se prindeau in vechime picioarele, mainile sau gatul arestatilor si prizonierilor. 6. Partea superioara a jugului. 7. Talpa sau scaunul razboiului de tesut.
CHELEMET, chelemeturi, s. n. (Inv., in expr.) A face chelemet cu cineva = a lega prietenie, a intra in relatii cu cineva. – Tc- kelimat.
ZAVORI, zavorasc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) incuia cu zavorul. ♦ Tranz. A inchide, a intemnita pe cineva. 2. Tranz. (Pop.) A lega pe cineva in catuse, in fiare. [Var.: zavori vb. IV] – Din zavor.
acolisesc (ma) v. refl. (ngr. kollo aor, [!] ekollisa, lipesc, d. kolla, clei, coala. V. coala). Mold. Rar azi. Ma agat, ma leg de cineva cu gind rau: sa nu se mai acoliseasca de Moldova (Nec. Let. 2, 181).
1) aleg (ma), a -a v. refl. (lat. alligo, -are. V. leg, aliez). Ma leg de cineva, ma anin, ma agat, ma tin de el: s' a alegat de mine din senin. V. acolisesc.
Alega1, aleg, vb. I. refl. (Inv. si pop.) A insista pe langa cineva, a se lega, a se tine de capul cuiva. – Lat. alligare.
VETO, vetouri, s. n. Drept exceptional pe care il are cineva (recunoscut prin lege sau prin conventii) de a se opune adoptarii unei propuneri sau unei hotarari; formula prin care se exercita acest drept. – Din lat., fr. veto.
ATASA, atasez vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) alatura (vremelnic) de ceva sau de cineva. 2. Refl. Fig. A se lega sufleteste de cineva sau ceva. – Din attacher.
PEDEAPSA, pedepse, s. f. 1. Masura de represiune, sanctiune aplicata celui care a savarsit o greseala; spec. masura de constrangere prevazuta de lege si aplicata cuiva de o instanta judecatoreasca drept sanctiune pentru o infractiune; condamnare, osanda; situatie in care se afla cel pedepsit, condamnat. 2. Fig. Suferinta (fizica sau morala), chin, supliciu; necaz, nenorocire. – Din pedepsi (derivat regresiv).
FERMECA, farmec, vb. I. Tranz. 1. A incanta, a desfata; a atrage, a ademeni (prin insusiri, aspect, manifestari etc.). 2. (In basme si in superstitii) A face cuiva vraji, a lega, a transforma etc. pe cineva prin vraji. [Var.: (pop.) farmaca vb. I] – Din farmec.
ORTACI, ortacesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovarasie cu cineva; a se intovarasi, a se asocia. – Din ortac.
CUNOSCUT, -A, cunoscuti, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Care se cunoaste, care este stiut. ♦ Care a mai fost vazut, care poate fi usor recunoscut. 2. (Despre oameni) Care a legat cunostinta cu cineva, pe care cineva il cunoaste. ♦ Care se bucura de o anumita reputatie; renumit. – V. cunoaste.
ZGARDA zgarzi f. 1) Curea prevazuta cu o catarama (sau cu un cerc de metal), care se prinde in jurul gatului la caini si de care se prinde lantul sau o alta curea (pentru a fi legat sau purtat). ◊ A pune ~ (sau a lega cu ~ ) pe cineva a lipsi pe cineva de libertate in actiuni; a tine in frau pe cineva. 2) Fire, de obicei de lana, rasucite, care se prind in jurul gatului la unele animale (pentru a le recunoaste). 3) inv. Podoaba constand dintr-un sirag (sau mai multe) de margele, monede sau alte obiecte decorative, purtata la gat de femei. [G.-D. zgarzii] /Cuv. autoht.
ACOLISI vb. (Mold.) A se tine, a se lega de capul cuiva (mai ales cu gind rau). A: Cind se va acolisi un om de altul nefiindu-i cela cu nici o deala, asa numai intr-o pizma va vrea sa-l uciga, cela insa nu se va da. PRAV. Ce sa acoliseaste Radul-Voda de cel sarac? CLM, 21v. Ce mai bine ar fi, o, sora, sa nu te mai acolisasti de lucrul mieu. B 1779, 36v; cf. DOSOFTEI, VS; CRON. 1689, 37v; CRON. 1707, 34v; PSEUDO-AMIRAS (gl.); CRON. 1732, 28v; NECULCE; CRON. SEC. XVIII, 27v. // B: cf. INDREPTAREA LEGII.
Etimologie: ngr. ekollissa (aor. al lui kollo „a (se) lipi”).
Vezi si acolisitura.
SOLIDAR, -A adj. 1. Care priveste, care leaga, care angajeaza mai multe persoane, fiecare fiind responsabila de intreaga obligatie care revine tuturor. 2. legat temeinic de cineva printr-o unitate de conceptii, de sentimente si de interese; strans unit. 3. (Despre piese de masini) Care este strans legat de altceva; care ia parte in aceeasi masura cu alta piesa la o actiune. [< fr. solidaire, cf. lat. solidus – intreg].
Alega1, aleg, vb. I. Refl. (Pop.) A insista pe langa cineva, a se lega, a se tine de capul cuiva. – Lat. alligare.
ATASA, atasez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) alatura (vremelnic) de ceva sau de cineva. 2. Refl. Fig. A se lega sufleteste de cineva sau ceva. – Fr. attacher.
INSEPARABIL, -A, inseparabili, -e, adj. Care nu se poate separa, desparti de ceva sau de cineva, strans unit sau legat; de nedespartit. – Din fr. inseparable, lat. inseparabilis.
INFRANGE, infrang, vb. III. Tranz. A invinge, a birui, a bate (in lupta). ♦ A-si stapani o anumita stare sufleteasca. ♦ (Rar) A nesocoti vointa cuiva, a calca o lege, o dispozitie etc. [Perf. s. infransei, part. infrant] – Lat. infrangere.
ZGARDA, zgarzi, s.f. 1. ◊ A pune (sau a lega cu) zgarda pe cineva = A lipsi pe cineva de libertate in actiuni; a tine in frau pe cineva. 3. Fire, de obicei de lana, rasucite, care se prind in jurul gatului la unele animale (pentru a le recunoaste). [g.-d. art. zgarzii] (Cuv. autoht.)
JUSTETE s. 1. v. adevar. 2. v. exactitate. 3. dreptate, echitate, (inv.) lege. (A restabilit ~ cauzei cuiva.) 4. dreptate, temeinicie, (inv.) rezon. (~ argu-mentelor sale.)
A SE DEZlega pers. 3 se ~eaga intranz. 1) A se desface dintr-o legatura; a se desprinde din locul unde a fost legat. ◊ A i se ~ cuiva limba a) a incepe sa vorbeasca; b) a se destainui. 2) (despre animalele legate) A se elibera dintr-o legatura. /<lat. disligare
NEAGA f. pop. (mai ales urmat de -rea) Persoana indaratnica si nesuferita. ◊ A o tine ca ~a-rea a sustine mereu unul si acelasi lucru; a o tine una si buna. A sedea ca ~a-rea pe capul cuiva a se afla in permanenta langa cineva si a-l plictisi mereu. A se tine ca ~a (de cineva) sau a se lega ca o ~ (de cineva) a urmari pe cineva mereu. /Orig. nec.
EXTRANEITATE s.f. (Liv.) 1. Caracter strain al unui element cuprins intr-un raport juridic, necesitand aplicarea unei alte legi. 2. Situatia juridica a cuiva care se afla intr-o tara straina. [Pron. -ne-i-. / cf. fr. extraneite].
EXTRANEITATE s. f. 1. caracter strain al unui element cuprins intr-un raport juridic, necesitand aplicarea unei alte legi. 2. situatie juridica a cuiva care se afla intr-o tara straina. (< fr. extraneite)
AZIL, aziluri, s. n. 1. Loc unde cineva gaseste ocrotire sau adapost; refugiu. ◊ Drept de azil = protectie de care se bucura cineva in virtutea unei legi. 2. (In trecut) Institutie in care erau internati batranii, infirmii etc. fara familie sau de care nu puteau sau nu voiau sa se ingrijeasca familiile respective. – Fr. asile (lat. lit. asylum).
2) anin, a -a v. tr. (ruda cu it. ninnare, log. anninnare, a legana. Cp. cu mrom. alinari, a sui, lat. allevinare, a ridica). Atirn, spinzur: a anina haina' n cui. Aduc vinatu la strimtoare. V. refl. Ma atirn. Fig. Ma leg (ma aleg) de cineva: ce te anini de mine?
ACOLISI, acolisesc, vb. IV. Refl. (Inv.) 1. A se lega, a se agata de cineva, a se tine de capul cuiva cu dusmanie. 2. A nu lasa din stapanire ceea ce a cucerit odata. – Din ngr. ekollissa (aor. lui kollo „a (se) lipi”).
LEZMAIESTATE s. f. (in statele monarhice; in sintagma) Crima de lezmaiestate = ofensa adusa de cineva unui suveran, considerata de lege drept crima. – Scris si lezmajestate, din fr. lese-majeste.
TRECUT1 s. n. 1. Timpul care s-a scurs (pana in prezent); intamplarile, faptele, starea de lucruri din acest timp. ◊ Loc. adj. si adv. Din trecut = de altadata, de odinioara, de demult. ◊ Loc. adv. In trecut = altadata, odinioara. ◊ Expr. A o rupe cu trecutul = a pune capat unei situatii sau unei stari de lucruri de care cineva se mai simte inca legat, a nu mai vrea sa stie de ceea ce a fost. 2. Denumire data grupului de timpuri (sau fiecaruia dintre timpurile) verbale care exprima o actiune savarsita inainte de momentul vorbirii sau inainte de un moment de referinta. – V. trece.
BAIERA baieri f. Sfoara sau curea prinsa la un obiect pentru a-l putea transporta, atarna sau lega. ◊ A i se rupe (cuiva) baierile inimii a avea o mare durere sufleteasca. A ofta din baierile inimii a ofta foarte tare, adanc. A strange baierile pungii a face economii (de nevoie). [G.-D. baierii; Sil. ba-ie-; Pl. si baiere] /<lat. bajulus, bajula
PENALITATE ~ati f. 1) Caracter a ceea ce este pasibil de o pedeapsa judiciara conform prevederilor legii. 2) sport Abatere a unui sportiv in cadrul unei competitii penalizata de arbitru conform regulamentului de joc. 3) Sanctiune aplicata cuiva (in urma incalcarii unei legi, a unui regulament etc.). /<fr. penalite
legaTAR, -A s.m. si f. Beneficiar al unui legat. ◊ legatar universal = cel caruia cineva ii lasa prin testament intreaga sa avere. [Cf. fr. legataire, lat. legatarius].
MAJORAT s.n. 1. Varsta de la care cineva se poate bucura prin lege de drepturi depline civile si politice; starea juridica a celui devenit major; majoritate civila. 2. (Ist.) Proprietate inalienabila rezervata primului nascut in linie masculina al unei familii nobile. [< fr. majorat, cf. germ. Majorat].
MAJORAT s. n. 1. proprietate inalienabila rezervata primului nascut in linie masculina al unei familii nobile. 2. varsta de la care cineva se poate bucura prin lege de drepturi depline civile si politice; starea juridica a celui devenit major. (< fr. majorat, germ. Majorat)
LEGITIM, -A, legitimi, -e, adj. 1. Care este intemeiat pe lege, care se justifica prin lege. ◊ Legitima aparare = situatie in care cineva comite un act de violenta pedepsit de lege, dar justificat ca un act de aparare impotriva unei agresiuni imediate si injuste. ♦ (Despre casatorie) Facut cu indeplinirea formelor legale; (despre soti) casatorit legal; (despre copii) nascut din parinti casatoriti sau recunoscut de tata. 2. Care este justificat, indreptatit; just, echitabil. [Acc. si: legitim] – Din fr. legitime, lat. legitimus.
PROSCRIPTIE, proscriptii, s. f. 1. (In Roma antica) Punere in afara de lege sau osandire la moarte a cuiva, fara forme de judecata, pentru infractiuni politice. ◊ Lista de proscriptie = lista afisata care cuprindea numele persoanelor declarate in afara legii. 2. Pedeapsa la care autoritatea publica supunea pe cineva pentru o vina politica; izgonire din patrie, exil, surghiun. – Din lat. proscriptio, fr. proscription.
STIRBI, stirbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-si pierde dintii, a deveni stirb. 2. Refl. (Despre vase de gospodarie si alte obiecte) A pierde o particica din margine; a se ciobi; (despre instrumente de taiat) a avea lipsa o particica (sau mai multe) din muchia taisului; a se toci; p. ext. a se ciunti. ◊ Tranz. Am stirbit o farfurie. 3. Tranz. Fig. A diminua valoarea, prestigiul cuiva; a nesocoti, a incalca (o lege, un drept etc.); a aduce prejudicii cuiva. – Din stirb.
SOLIDARIZA, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (fata de cineva), a se uni cu cineva intr-o actiune. 2. Tranz. A lega intre ele (prin constructie) doua sau mai multe piese sau obiecte, astfel incat sa forrneze un tot, sa preia in ansamblu solicitarile. – Din fr. solidariser.
STRUNI, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A tine in frau un cal, a conduce sau a stapani un cal cu ajutorul fraului. ♦ Fig. A tine din scurt pe cineva; a domina, a infrana. A lega ceva strans, intinzand bine sfoara care leaga. – Din struna.
A SE LIPI ma ~esc intranz. 1) A se apropia, prinzandu-se strans (de ceva sau de cineva). ◊ A (nu) se ~ invatatura de cineva a fi incapabil de a-si insusi anumite cunostinte. 2) (despre pleoape, ochi) A sta inchis din cauza unor secretii vascoase solidificate. ◊ A i se ~ (cuiva) ochii de somn a i se inchide (cuiva) ochii de somn. 3) fam. (despre hrana) A fi de folos; a prii. 4) fig. A se apropia sufleteste de cineva; a se atasa; a se lega. /<sl. lepiti
PEDEAPSA pedepse f. 1) Masura luata impotriva cuiva pentru incalcarea unor norme sau legi. ~ corporala v. CORPORAL. ◊ ~ capitala pedeapsa cu moartea. 2) fig. Suferinta (fizica sau morala) care este sau pare a fi o consecinta a greselilor comise. [G.-D. pedepsei] /v. a (se) pedepsi
ATASA vb. I. tr., refl. a (se) alatura. II. refl. (fig.) a se lega sufleteste de ceva sau de cineva. (< fr. attacher)
abilitez v. tr. (lat. habilito, -are. V. reabilitez). Fac abil, dau abilitate (putere) pin [!] lege sau examin [!]: a abilita pe cineva ca docent.
PREEMTIUNE, preemtiuni, s. f. (Jur.; in sintagma) Drept de preemtiune = privilegiu pe care il are cineva printr-un contract sau printr-o lege, la o vanzare-cumparare, de a fi, in conditii egale, cel preferat dintre mai multi cumparatori. [Pr.: pre-em-ti-u-] – Din fr. preemption.
PENSIONA, pensionez, vb. I. Tranz. A scoate pe cineva la pensie, in conditii determinate de lege, acordandu-i pensie. ♦ Refl. A iesi la pensie, a deveni pensionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionner, germ. pensionieren.
SUBORDONATOR, -OARE, subordonatori, -oare, adj. Care subordoneaza, care are ceva sau pe cineva in subordine. Conjunctie subordonatoare = conjunctie care leaga propozitiile subordonate de propozitia regenta – Subordona + suf. -tor.
TESTA vb. (JUR.) 1. a lega, (inv., in Transilv.) a testalui. (A ~ cuiva un bun.) 2. a lasa. (A ~ ceva unor succesori.)
A STRICA stric 1. tranz. 1) (obiecte) A face sa se strice. 2) A preface din bun in rau. Grindina ~t via. 3) A face in mod necalitativ. Croitorul ~t costumul. 4) (actiuni, stari de lucruri etc.) A face sa nu-si continuie desfasurarea. ~ planurile cuiva. ~ casa cuiva. 5) A consuma fara folos; a irosi. ~ mancarea cu cineva. 6) fig. (intelegeri, relatii intre diferite persoane, legi etc.) A considera nevalabil; a anula. ~ legaturile de prietenie cu cineva. ~ o tocmeala. 2. intranz. A face rau; a fi nefolositor. Fumatul strica. ◊ Nu strica (sau n-ar ~) nu-i rau (sau n-ar fi rau). /<lat. extricare
preemptiune s. f. (jur.) drept de ~ = drept de care se bucura cineva printr-un contract sau printr-o lege, de a fi preferat dintre mai multi cumparatori. (< fr. preemption)
NORMA s.f. 1. Regula obligatorie, lege dupa care trebuie sa se conduca cineva sau ceva. ♦ (Estet.) Regula, canon al creatiei artistice. 2. Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentzru a se califica, a obtine un titlu. 3. Criteriu, mijloc de apreciere. 4. Cantitate de produse care trebuie realizata de un muncitor intr-o unitate de timp. 5. Numele autorului si titlul prescurtat al lucrarii, imprimate cu litere mici in coltul stang de jos al primei pagini din fiecare coala de tipar. 6. (Mat.) Numar pozitiv care se asociaza anumitor marimi matematice si care generalizeaza proprietatile, valorile absolute ale numerelor si ale modului numerelor complexe. [Cf. lat. norma, fr. norme, rus. norma].
SOMA vb. I. tr. A cere cuiva sub amenintare sa indeplineasca ceva. ♦ A pune cuiva in vedere, in formele stabilite de lege, sa (nu) execute ceva. [< fr. sommer].
depinde (-d, -ns), vb. – 1. A fi legat cu necesitate de... – 2. A fi subordonat cuiva. Fr. dependre, probabil adaptat conjugarii lui prinde, dupa analogia pendre-prendre-prinde. – Der. (din fr.) dependent, adj.; dependenta, s. f.; independent, adj.; independenta, s. f.
SOMA4 vb. tr. a cere cuiva sub amenintare sa indeplineasca ceva. ◊ (jur.) a pune cuiva in vedere, in formele stabilite de lege, sa (nu) execute ceva. (< fr. sommer)
INLANTUI, inlantui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega in lanturi; a incatusa. 2. A cuprinde pe cineva (cu bratele). – V. imbratisa. 3. Fig. A captiva, a subjuga, a incanta, a fermeca. 4. A aseza in rand, a lega unul de altul, a coordona, a impreuna (in mod logic). ♦ Refl. A urma unul dupa altul (in sir neintrerupt). [Prez. ind. si: inlantuiesc] – In + lant + suf. -ui (dupa fr. enchainer).
STIRBITURA, stirbituri, s. f. 1. Loc gol lasat de caderea unuia sau a mai multor dinti; stirbenie. 2. Loc unde marginea unui obiect este rupta, ciocnita; p. ext. ruptura, gaura. 3. Fig. Diminuare a valorii, a insemnatatii etc. (cuiva sau a ceva); incalcare, nesocotire (a unei legi, a unui drept etc.). – Stirbi + suf. -tura.
CONDICA, condici, s. f. 1. Registru, catastif. ◊ Expr. A trece la (sau in) condica (pe cineva) = a tine minte (pe cineva) pentru a se razbuna. 2. (Inv.) Colectie de legi, decrete etc.; cod. – Cf. ngr. kodik, acuz. kodika.
DISCRETIONAR, -A, discretionari, -e, adj. (Despre puteri, prerogative, acte etc.) Care actioneaza, se exercita asa cum considera cineva, fara a fi prevazut si ingaduit de lege; care are prin lege intreaga libertate de actiune. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. discretionnaire.
CONDICA ~ci f. 1) Caiet gros de format mare in care sunt inscrise diferite date sau insemnari cu caracter administrativ; catastif; registru. ◊ A trece (sau a pune) pe cineva la ~ a tine minte pe cineva (pentru o rafuiala ulterioara). 2) inv. Cod de legi. /<ngr. kontikas
VALABIL, -A, valabili, -e, adj. Care este recunoscut, admis, acceptat ca fiind bun, adevarat, autentic. ♦ Spec. Care intruneste conditiile cerute de lege, de o autoritate; pe baza caruia se confera cuiva un anumit drept. – Din fr. valable.
INCADRA vb. I. tr. 1. A pune, a aseza intr-un cadru; a impresura. ♦ (Fig.) A cuprinde intr-un text de lege o infractiune etc. 2. A numi, a primi pe cineva intr-o functie, intr-o asociatie etc. cu toate drepturile si obligatiile care ii revin de aici; (spec.) a prevedea o unitate militara cu cadrele de ofiteri si subofiteri necesare. ♦ refl. A se integra, a urma linia unei miscari, a unui ritm de munca etc. [< fr. encadrer].
SOLIDARIZA vb. I. 1. refl. A se declara solidar cu cineva sau ceva; a manifesta solidaritate. 2. tr. (Tehn.) A lega solidar doua sau mai multe piese etc. [< fr. solidariser].
ALIMENTAR, -A, alimentari, -e, adj. De alimente, privitor la alimente. ◊ Industrie alimentara = industrie care transforma materiile prime de origine animala si vegetala in produse necesare hranei. ◊ Pensie alimentara = suma de bani necesara intretinerii unei persoane pe care cineva o plateste, lunar, in temeiul unei obligatii stabilite prin lege sau prin hotarare judecatoreasca; pensie de intretinere. ♦ (Substantivat, f.) Bacanie. – Din fr. alimentaire, lat. alimentarius.
legaT2, legate, s. n. Dispozitie testamentara prin care se lasa cuiva o mostenire, un bun etc. ♦ (Concr.) Bun lasat cuiva prin dispozitie testamentara. – Din lat. legatum.
DESPARTI, despart, vb. IV. l. Refl. A se indeparta de cineva sau de ceva plecand in alta parte, a parasi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecand in directii diferite. ♦ Refl. Fig. A se instraina, a se detasa sufleteste de cineva sau de ceva; a rupe legaturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufleteste; a renunta la... 2. Refl. A divorta. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune intre... ♦ Tranz. si refl. A (se) imparti (in doua sau mai multe parti); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire.
VINA ~i f. 1) Incalcare a unei legi sau norme morale. ◊ De ~ vinovat. Fara ~ nevinovat. Din ~a cuiva (sau a ceva) din cauza cuiva (sau a ceva). Bata-l ~a! se spune celui pe care il dojenesti cu o nuanta de simpatie. A-si ispasi ~a a-si ispasi greseala. 2) Fapta care prezinta pericol social; infractiune. 3) Stare a celui vinovat de ceva; vinovatie; culpabilitate. [G.-D. vinii] /<sl. vina
PROFESIONAL, -A I. adj. referitor la o profesiune, legat de o profesiune. ♦ secret ~ = informatie pe care o detine cineva, legata de profesiunea sa; scola ~a = institutie de invatamant care pregateste cadre de muncitori calificati. II. adv. cu obisnuinta unui profesionist. (< fr. professionnel)
SOLIDARIZA vb. I. refl. a se declara solidar cu cineva sau ceva; a manifesta solidaritate. II. tr. (tehn.) a lega solidar doua sau mai multe piese, elemente etc. (< fr. solidariser)
bandajez v. tr. (d. bandaj. Fr. se zice bander). Leg o rana. Leg un om ranit, o parte ranita: a bandaja pe cineva la picior, un picior cuiva.
cot n., pl. coate (lat. cubitus si cubitum, cot, d. cubare, a sta culcat; it. gomito, pv. cobde, fr. coude, sp. codo, pg. covado). Partea mijlocie a bratului la locu unde se indoaie (corespunzind cu genuchiu [!] la picior): ma sprijin in cot. Partea minicii [!] care acopere [!] cotu: haina roasa 'n (sau la) coate. Cot la cot, cu coatele alaturea: mergeti cot la cot, hotu a fost legat cot la cot (i s´au legat coatele unu de altu). A-ti da coate cu cineva, a-l atinge cu cotu, fig. 1) a te intelege pe ascuns cu el; 2) a trai in societatea lui. Pl. coturi. Cotitura, indoitura de riu sau de drum: la coturi riu sapa malu. Bucata de lemn ori de metal de masurat stofele sau de calculat capacitatea butoaielor: Jidanu rupsese amindoua coturile aparindu-se de cini [!]. Parte incovoiata la un burlan de fum, la o teava. S. m. O veche masura de lungime, (in Tara Rom. 0m., 664, in Moldova 0m., 637, in Dobrogea 0m., 680): doi coti de postav, postavu se vindea cu cotu (avea 8 rupi, si rupu 2 grefi).
DATOR, -OARE, datori, -oare, adj. 1. Care are de platit cuiva o datorie (baneasca). ◊ Expr. Dator vandut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datoreaza. ♦ Indatorat fata de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moraliceste sau prin lege, printr-o invoiala) sa faca ceva. – Lat. debitorius (dupa da2).
PROFESIONAL, -A, profesionali, -e, adj. Care tine de o profesiune, privitor la o profesiune; care este legat de o profesiune. ◊ Secret profesional = informatie pe care o detine cineva gratie profesiunii sale si pe care nu are dreptul sa o divulge nimanui. Invatamant profesional = invatamant pentru pregatirea si pentru specializarea muncitorilor calificati. Boala profesionala = boala specifica unei profesiuni sau provocata de o anumita profesiune. ♦ (Adverbial) Cu obisnuinta unui profesionist. [Pr.: -si-o-] – Din fr. professionnel.
CONDAMNARE s. 1. (JUR.) osandire, pedepsire, (inv.) certare, oblicire. (~ cuiva la inchisoare.) 2. (JUR.) osanda, pedeapsa, (livr.) penitenta, (inv. si reg.) lege, straf, (reg.) pedepsie, (inv.) certare, judecata, pilduire. (Si-a ispasit intreaga ~.) 3. v. dezaprobare.
lega vb. (JUR.) a testa, (inv., in Transilv.) a testalui. (A ~ cuiva un bun.)
PROFESIONAL, -A adj. Referitor la o profesiune, legat de o profesiune. ♦ Secret profesional = informatie pe care o detine cineva, legata de profesiunea sa, si pe care nu are dreptul s-o divulge; scoala profesionala = scoala medie tehnica care pregateste cadre de muncitori calificati. // adv. Cu obisnuinta unui profesionist. [Pron. -si-o-. / cf. fr. professionnel].
INCADRA vb. I. tr. 1. a pune, a aseza intr-un cadru, intr-o rama. ◊ a inconjura; a impresura. ◊ a regla tirul de artilerie aducand loviturile din ce in ce mai aproape de obiectiv. ◊ (fig.) a cuprinde intr-un text de lege o infractiune etc.; a insera. 2. a numi, a primi pe cineva intr-o functie, intr-o asociatie etc. cu toate drepturile si obligatiile care ii revin; a integra; (spec.) a prevedea o unitate militara cu cadrele de ofiteri si subofiteri necesare; a inrola. II. refl. a se integra, a urma linia unei miscari a unui ritm de munca etc. (< fr. /s'/encadrer)
BASMA, basmale, s. f. 1. Bucata de panza sau de matase (colorata), care se intrebuinteaza de femei pentru a-si inveli capul sau spre a lega si a duce in ea ceva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) basma curata = a scapa (pe cineva) de o invinuire. A iesi (sau a scapa) basma curata = a scapa cu bine dintr-o incurcatura. 2. (Reg.) Batista. [Var.: (inv.) basma s. f.] – Tc. basma.
acat, acat si (ob.) agat, a -ata v. tr. (lat. ad-captiare d. captio, -onis, prindere, capere, captum, o [!] prinde; it. cacciare, a vina [d. lat. captiare], fr. chasser, sp. cazar pg. ca ar. V. cata, catar, descat). Atirn, spinzur: acat haina' n cui. V. refl. Ma atirn: ma agat cu minile [!] de un copac. Fig. Ma agat de cineva, ma tin de el p. un interes; ma aleg (ma leg de el, ii caut cearta). – Si atag (Munt. vest) V. acolisesc.
OPUS2, -A, opusi, -se, adj. 1. Care este asezat in fata cuiva sau a ceva, in partea dimpotriva; p. ext. (despre fenomene, caractere, legi) care nu se poate impaca cu altul; contrar, potrivnic. ♦ (Substantivat, n. art.) Ceea ce se opune altuia. 2. (Mat.; despre unghiuri) Care este asezat, intr-o figura geometrica, in fata altui unghi sau in fata uneia dintre laturi; (despre laturi) care este asezat in fata altei laturi sau in fata unuia dintre unghiuri. – V. opune.
legaT3 ~e n. 1) Hotarare scrisa intr-un testament, prin care se lasa cuiva o mostenire. 2) Bun lasat ca mostenire prin testament. /<lat. legatum
intepusat, intepusata, adj. (reg.) 1. impuns, intepat cu tepusa. 2. (despre gura sacului) legat. 3. (despre parul capului) ridicat in sus ca tepusele. 4. intepenit in fata cuiva, protapit.
REPUDIA vb. I. tr. 1. A respinge, a arunca, a alunga, a desconsidera (ceva sau pe cineva); a renega. 2. (Jur.) A renunta la o mostenire sau la un legat. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / cf. fr. repudier, lat. repudiere].
PRIVILEGIU s. n. 1. drept acordat cuiva de a se bucura de avantaje deosebite. 2. (jur.) drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat la plata inaintea altora. (< fr. privilege, lat. privilegium)
REMORCA, remorchez, vb. I. Tranz. A trage dupa sine legat (cu un cablu) un vapor; a tari cu sila; a atasa pe cineva unui grup. [Prez. ind. si: remorc] – Din fr. remorquer.
BASMA, basmale, s. f. Bucata de panza sau de matase (colorata), folosita de femei pentru a-si inveli capul, spre a lega si a duce in ea ceva, ca batista etc. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) basma curata= a scoate (pe cineva) nevinovat. A iesi (sau a scapa) basma curata= a scapa cu bine dintr-o incurcatura. [Var.: (inv.) basma s. f.] – Din tc. basma.
IMPIEDICA, impiedic, vb. I. 1. Refl. A se lovi (cu piciorul) de ceva sau de cineva care sta in cale (si a cadea); a se poticni. ◊ Expr. A se impiedica in picioare = a se impletici. A i se impiedica (cuiva) limba = a nu putea articula bine sunetele. A se impiedica la vorba = a gangavi. ♦ Fig. A da mereu peste ceva sau peste cineva care supara, stinghereste. 2. Tranz. A pune unui animal piedica la picioare, a-i lega picioarele ca sa nu poata fugi. ♦ A infrana rotile unui vehicul (pentru a-l face sa mearga greu). ♦ A pune piedica de siguranta la mecanismul armelor de foc. 3. Tranz. Fig. A opri, a tine in loc pe cineva sau ceva; a se pune in calea cuiva sau a ceva. [Var.: (reg.) impiedeca vb. I] – Lat. impedicare.
A SE PRINDE ma prind intranz. 1) (despre fiinte) A se apuca strans (de ceva sau de cineva); a se agata. ◊ ~ in hora (sau in joc) a incepe sa danseze in hora (sau in joc). 2) (despre obiecte) A se fixa intamplator (de ceva). S-a prins un scai de rochie. ◊ Nu se prinde mancarea de cineva nu-i prieste mancarea cuiva. 3) A se aranja participand (la o actiune). ~ la discutie. ◊ ~ frate de cruce a lega prietenie prin juramant de credinta. 4) (urmat de un conjunctiv) A cadea de acord; a se invoi; a consimti; a accepta. S-a prins sa-i fie nanas. 5) (despre plante proaspat rasadite) A continua sa creasca, dezvoltand radacini. 6) (despre lapte, racituri etc.) A capata consistenta; a se coagula; a se conglutina; a se inchega. /<lat. pre[he]ndere
AMENDA vb. I. tr. I. 1. A imbunatati, a modifica prin amendamente (o lege). 2. A imbunatati natura solului prin introducerea unor substante. II. A da, a aplica cuiva o amenda. [< fr. amender].
REVOCA vb. I. tr. 1. A anula, a contramanda (un ordin, o lege etc.). 2. A destitui dintr-o functie publica, in baza unui drept legal, pe cineva care a fost numit printr-un act de guvernamant. [P.i. revoc, 3,6 revoca, conj. revoce. / < fr. revoquer, cf. lat. revocare].
VINA, vini, s. f. Fapta care constituie o abatere de la ceea ce este (considerat) drept sau bun; greseala, vinovatie; pacat; culpa. ◊ Loc. adj. De vina = vinovat, responsabil. Fara vina = nevinovat; (rar, despre lucruri, manifestari) ireprosabil, perfect. ◊ Loc. conj. Din vina... = in urma greselii infaptuite de...; din cauza, din pricina... ◊ Expr. (Pop.) Bata-l vina! exprima o mustrare cu o nuanta de simpatie. A da (sau a arunca, a pune) vina pe cineva (sau pe ceva) sau asupra cuiva ori (reg.) a baga (cuiva) vina = a invinovati, a invinui (pe cineva sau ceva). A face cuiva o vina din (sau pentru) ceva = a considera drept greseala o fapta a cuiva. A cadea in vina = a se face vinovat de ceva. ♦ Spec. Fapta pedepsita de lege; infractiune; delict; crima. – Din sl. vina.
DISCUTA, discut, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorba cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. in cadrul unui grup sau al unui colectiv de munca. – Din fr. discuter.
S*****I, slobod, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A pune in libertate: a elibera. ♦ A elibera dintr-o stransoare, dintr-o legatura care imobilizeaza. ♦ Refl. (Despre obiectul care leaga) A se slabi, a se desface. 2. A lasa un animal in libertate. 3. A permite cuiva sa plece, a da voie sa se departeze. ◊ A nu-l s*****i (pe cineva) inima sa... = a nu se indura sa faca un lucru. ♦ (Rar) A concedia. ♦ (Reg.) A elibera dupa terminarea serviciului militar; a lasa la vatra. 4. A da drumul, a lasa sa cada. 5. A descarca o arma de foc; a arunca sageti dintr-un arc. 6. A raspandi, a emana, a degaja. ♦ A emite un sunet, un strigat, un cuvant. – Din slobod.
SNOPI, snopesc, vb. IV. Tranz. 1. (Reg.) A strange si a lega cerealele paioase in snopi, a face snopi. 2. Fig. (Fam.) A bate foarte rau pe cineva. ♦ Refl. (Rar) A se obosi foarte tare (din cauza unei munci grele); a se istovi. – Din snop.
legaT s.n. (Jur.) Dispozitie testamentara prin care se lasa un bun, o obligatie etc. cuiva; bun lasat printr-o asemenea dispozitie. [< lat. legatum].
legaT2 s. n. (jur.) dispozitie testamentara prin care se lasa un bun, o obligatie etc. cuiva. ◊ bunul insusi. (< lat. legatum)
PENSIE ~i f. 1) Asigurare materiala acordata cetatenilor care nu pot lucra. ~ de invaliditate. 2) Suma de bani platita lunar unei persoane pentru limita de varsta. ◊ ~ alimentara plata impusa prin lege unei persoane pentru intretinerea altei persoane. (de obicei, minora) A iesi (sau a scoate pe cineva) la ~ a iesi (sau a scoate pe cineva) din campul muncii la atingerea limitei de varsta. [G.-D. pensiei; Sil. -si-e] /<fr. pension, lat. pensio, ~onis
A SE TINE ma tin intranz. I. 1) A sta prins (de ceva sau de cineva). ~ de copac. 2) A avea stabilitate; a nu cadea. Casa se mai ~. 3) A merge mereu in imediata apropiere (a cuiva sau a ceva). ~ de tata-sau. 4) A nu se indeparta (de ceva) conformandu-se. ~ de lege. II. (in imbinari) 1) (sugereaza ideea de indeletnicire) ~ de munca. ◊ ~ de ale sale a continua sa procedeze in felul sau. ~ de casa a duce o viata casnica; a nu fi usernic. ~ la distanta a) a merge la o oarecare departare dupa cineva sau dupa ceva; b) a fi putin sociabil. 2) (sugereaza ideea de dainuire a insusirii sau a imprejurarii exprimate de cuvantul din imbinare) ~ mandru. ◊ A nu se mai putea ~ pe picioare a) a fi cuprins de o mare slabiciune fizica; b) a fi beat. /<lat. tenere
TITLU s.n. 1. Calitate obtinuta de cineva in urma unor studii speciale sau in urma unei performante sportive. ♦ Titlu de glorie = merit, renume, fala. ♦ (In oranduirea feudala si capitalista) Demnitate, rang. 2. Cuvant sau text situat in fruntea unei carti, a unui capitol etc. indicand rezumativ materia care se trateaza; (p. ext.) orice lucrare editata. ♦ Partea scrisa de la inceputul unui film, care indica numele acestuia, realizatorii si studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimata pe filmele vorbite in limbi straine. ♦ Cu titlu de = Cu caracter de, ca... 3. Capitol in textele de legi, in regulamente etc. 4. (Jur.) Titlu de proprietate = act scris care stabileste dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; (ec.) titlu de credit = document scris consacrat prin acte normative si reprezentand o obligatie de rambursare la scadenta a unei anumite sume de bani. 5. (Fig.) Baza legala, drept. 6. Cantitatea de metal nobil dintr-un aliaj, exprimata in parti la mie; titru (2). [< lat. titulus].
PAPUSI, papusesc, vb. IV. Tranz. 1. (Inv.) A gati pe cineva; a impopotona. 2. A separa foile de tutun dupa calitati, culori si marimi si a le lega in manunchiuri. – Din papusa.
RESPECTA vb. I. tr. 1. A avea respect fata de cineva; a cinsti, a stima. ♦ refl. A-si pastra demnitatea. 2. A nu se abate de la o lege, de la un contract etc. [P.i. respect. / < fr. respecter].
ZVANTA, zvant, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa piarda sau a pierde din umezeala; a (se) zbici, a (se) usca putin. ♦ Tranz. A-si sterge, a-si usca (lacrimile, ochii, obrajii). 2. Tranz. Fig. A distruge, a prapadi, a nimici. ◊ Expr. A zvanta (pe cineva) in bataie (sau in batai) = a bate zdravan. ♦ A slei, a epuiza, a secatui. ♦ (In propozitii consecutive, legat de diverse verbe, exprima intensitatea actiunilor respective) Fura de zvanta. Mananca de zvanta. [Prez. ind. si: zvantez] – Lat. *exventare.
PREVEDEA, prevad, vb. II. 1. Tranz. A deduce (din fapte care preceda) evolutia evenimentelor viitoare; a avea intuitia celor ce urmeaza sa se intample; a intrezari; a presimti. 2. Tranz. (Despre legi, regulamente, indrumari etc.) A specifica, a prescrie; a indica, a mentiona. 3. Tranz. A echipa, a inzestra pe cineva sau ceva cu cele necesare. 4. Refl. (Inv. si reg.) A se vedea prin ceva; a se intrezari. ♦ A se oglindi, a se reflecta. – Pre1- + vedea (dupa fr. prevoir).
DElega vb. I. tr. A imputernici pe cineva cu dreptul de a actiona (in numele celui care-i da imputernicirea); a da o delegatie cuiva. ♦ A transmite prin delegatie (o autoritate, o putere, o creanta etc.). [P.i. deleg, se conjuga ca lega. / < fr. deleguer, cf. lat. delegare].
PATRIMONIU, patrimonii, s. n. 1. (Jur.) Totalitatea drepturilor si a obligatiilor cu valoare economica, precum si a bunurilor materiale la care se refera aceste drepturi, care apartin unei persoane (fizice sau juridice); (sens curent) bun mostenit prin lege de la parinti (sau de la rude); avere parinteasca. ◊ Separatie de patrimoniu = separare legala a bunurilor personale ale cuiva de bunurile mostenite sau a averii sotului de zestrea sotiei. 2. Totalitatea bunurilor care apartin colectivitatii si sunt administrate de catre organele statului; bun public. ♦ Bunuri spirituale care apartin intregului popor (fiind transmise de la stramosi); mostenire culturala; p. ext. bunuri spirituale, culturale etc. care apartin omenirii intregi. – Din lat. patrimonium, fr. patrimoine.
TORA s.f. a. Nume dat de evrei legii lui Moise si Pentateuhului care o contine. b. 1. Cele cinci carti ale lui Moise, care constituie Pentateuhul. 2. Ansamblul legilor si judecatilor continute in scriptura evreiasca, in celelalte scrieri sfinte si in traditia orala. 3. Sul de piele sau pergament al Pentateuhului, folosit in sinagoga la slujbele religioase. (cf. fr. thora, tora(h), engl. torah < ebr. bibl. tōrāh = indrumare, invatatura, doctrina; lege, legea lui Moise, Pentateuh < hōrāh = a arata, a indica; a conduce, a instrui, a invata (pe cineva); forma factitiva (hiphil) din yārāh = a arunca, a azvarli) [def. b. MW, et. TLF]
CONTRIBUTIE ~i f. 1) Parte cu care contribuie cineva la o actiune sau la o cheltuiala comuna. ◊ A pune la ~ a folosi; a utiliza. 2) Plata obligatorie stabilita prin lege, pe care cetatenii, institutiile etc. o varsa din venitul lor in bugetul statului in conformitate cu anumite norme de impunere; impozit. [Art. contributia; G.-D. contributiei; Sil. -ti-e] /<fr. contribution, lat. contributio, ~onis
ZVANTA, zvant, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa piarda sau a pierde din umezeala; a (se) zbici. ♦ Tranz. A sterge, a usca (lacrimile, ochii, obrajii). 2. Tranz. A distruge, a nimici. Detera in pagani de-i zvantara (ISPIRESCU). ◊ Expr. A zvanta (pe cineva) in bataie (sau in batai) = a bate foarte tare. ♦ A slei, a secatui (prin jafuri, furturi). ◊ (In propozitii consecutive, legat de diverse verbe, exprima intensitatea actiunilor respective) Fura de zvanta. Bea de zvanta. [Prez. ind. si: zvantez] – Lat. *exventare.
PRIVILEGIU, privilegii, s. n. Avantaj, scutire de obligatii (catre stat), drept sau distinctie sociala care se acorda, in situatii speciale, unei persoane, unui grup sau unei clase sociale ori, in feudalism, oraselor si manastirilor; (concr.) act prin care se acorda un avantaj, un drept, o distinctie etc. ♦ Spec. (Jur.) Drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat celorlalti creditori, in virtutea creantei sale. ♦ P. gener. Drept, avantaj, favoare; imprejurare favorabila pentru cineva. [Pl. si: (inv.) privilegiuri] – Din fr. privilege, lat. privilegium.
REPUDIA, repudiez, vb. I. Tranz. A respinge, a nu mai recunoaste pe cineva sau ceva; a indeparta, a arunca, a alunga, a desconsidera, a renega. ♦ A renunta la o mostenire sau la un legat. [Pr.: -di-a] – Din fr. repudier.
PRIETENIE, prietenii, s. f. Sentiment de simpatie, de stima, de respect, de atasament reciproc care leaga doua persoane; legatura care se stabileste intre persoane, pe baza acestor sentimente; amicitie, prietesug. ♦ Atitudine plina de bunavointa, prietenoasa fata de cineva. ♦ legatura intre grupuri sociale, intre popoare, intre tari bazata pe aspiratii, nazuinte, interese comune. [Pr.: pri-e-. – Var.: (reg.) prietinie s. f.] – Prieten + suf. -ie.
DREPTATE, (rar) dreptati, s. f. Principiu moral si juridic care cere sa se dea fiecaruia ceea ce i se cuvine si sa i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaste drepturile fiecaruia si de a acorda fiecaruia ceea ce i se cuvine. ◊ Loc. adv. Cu (sau dupa) dreptate = dupa lege, cum se cuvine, in mod just, pe drept, echitabil. Pe buna dreptate = pe drept cuvant, in mod intemeiat. ◊ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate savarsita cuiva; a recunoaste dreptul cuiva intr-o chestiune oarecare. A avea dreptate = a fi intemeiat in ceea ce spune sau in ceea ce face. A da (cuiva) dreptate = a recunoaste ca ceea ce spune sau face (cineva) este intemeiat, indreptatit, just. ♦ (Pop.) Judecata. – Din dreptatate (inv. „dreptate” < drept + suf. -atate).
A SE lega ma leg intranz. 1) A-si lua obligatia (sa faca ceva); a se angaja; a se obliga. ~ prin juramant. 2) A se apropia sufleteste (de cineva sau de ceva); a se atasa. 3) A avea pretentii (fata de cineva), atacandu-l si cerand socoteala; a se agata (de cineva). 4) (despre dulceturi, sosuri etc.) A deveni mai dens, fiind intr-o stare intermediara dintre cea lichida si cea solida; a se ingrosa. /<fr. leguer, lat. legare
imbredeli, imbredelesc, vb. IV (reg.) 1. a strange (un lant sau o funie) cu un bredel. 2. a lega fara temei, provizoriu. 3. a coase rau, a insaila. 4. (refl.) a se incurca, a se innoda (baierile, firele). 5. (refl.) a trai cu cineva in c********j.
RESPECTA vb. I. tr. 1. a avea respect fata de cineva sau de ceva; a cinsti, a stima. ◊ a tine seama de; a nu neglija. 2. a nu se abate de la o lege, de la un principiu etc. II. refl. a-si pastra demnitatea. (< fr. respecter)
INTIM, -A adj. 1. Esential, profund (intr-un lucru, intr-o problema etc.); launtric. ♦ (Fig.) Strans, apropiat. 2. (Despre unele sentimente) Puternic, tare profund. 3. legat prin prietenie puternica, prin sentimente puternice. // s.m. Prieten bun, de aproape; confident. 4. Care se refera la viata particulara sau familiala a cuiva; personal, secret. [< fr. intime, cf. lat. intimus].
INTIM / INTIM, -A adj. 1. care constituie esenta unui lucru; launtric. ◊ (fig.) strans, apropiat. 2. (despre sentimente) puternic, profund. 3. (despre oameni; si s. m.) legat printr-o afectiune puternica, profunda. ◊ familiar, prietenos, c*****l. ◊ referitor la sentimentele de dragoste, e****c; s****l. 4. referitor la viata particulara sau familiara a cuiva. ◊ care are loc intr-un cadru restrans. (< fr. intime, lat. intimus)
ETICHETA, etichete, s. f. 1. Bucata de hartie, de carton etc. care se aplica sau se leaga de pachete, sticle etc. si pe care se indica continutul, pretul, posesorul, destinatia etc. 2. Fig. Titlu, nume, calificativ sub care se prezinta sau figureaza cineva sau ceva, ascunzand natura adevarata. 3. Fig. Norme de comportare riguros stabilite la curtile monarhilor, in relatiile dintre diplomati etc.; p. ext. reguli conventionale de comportare (politicoasa), intrebuintate in relatiile dintre membrii unei clase, ai unei societati etc. – Din fr. etiquette.
DEZlega, dezleg, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfacand legatura cu care este inchis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce il framanta, toate vestile pe care le stie. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face sa nu mai fie innodat, legat. ♦ Tranz. si refl. A (se) desface din legaturi, a (se) elibera din stransoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a incepe singur) sa vorbeasca, sa se destainuiasca. 2. (Mai ales in practicile religioase, in basme) A scuti de obligatiile avute sau asumate, de juraminte etc., a da voie sa nu faca un lucru. ♦ (In religia crestina) A face sa i se ierte cuiva pacatele (prin rugaciuni). 3. A gasi solutia unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris necitet). – Lat. disligare.
SURATA, surate, s. f. (Pop.) Prietena buna, apropiata. ◊ Expr. A se prinde surate = (despre femei) a lega intre ele o prietenie trainica. ♦ Termen familiar, prietenesc, pus (la tara) inaintea numelui unei femei despre care se vorbeste sau careia i se adreseaza cineva; apelativ folosit de femeile de la tara in relatiile dintre ele. – Cf. sora.
CARTE carti f. 1) Scriere tiparita, legata sau brosata in volum. ◊ ~ de capatai lucrare preferata de cineva, absolut indispensabila intr-un domeniu de activitate. 2) fig. Bagaj de cunostinte pe care le poseda cineva; invatatura; studii. ◊ A face ~ a insusi cunostinte. A sti ~ a fi om invatat. A vorbi ca din ~ a vorbi ca un om invatat. A lega ~ea de gard a renunta la invatatura. 3) Document oficial, cu date personale care confirma drepturile unei persoane; carnet. ~ de munca. 4) Bucata de carton de dimensiuni mici, care contine diferite insemnari si serveste la anumite scopuri. ~ de vizita. ~ postala. ~ de joc. 5) inv. Comunicare in scris trimisa cuiva; scrisoare; ravas. A trimite ~. 6) inv. Caiet unde se fac diferite insemnari cu caracter administrativ; registru. ~ de imobil. [G.-D. cartii] /<lat. charta
CHINGA, chingi, s. f. 1. Fasie de piele sau de tesatura de canepa, cu care se fixeaza saua pe cal. ◊ Expr. A strange (pe cineva) in chingi = a constrange, a lua din scurt (pe cineva). A slabi (pe cineva) din chingi = a lasa (pe cineva) mai liber. A-l tine (pe cineva) chingile = a fi, a se simti in putere, a fi in stare. 2. Cingatoare din piele sau de panza. 3. Bara de lemn sau de metal care leaga partile componente ale unui obiect, solidarizandu-le si marind rezistenta obiectului. – Lat. *clinga (= cingula).
STRUNA, strune, s. f. 1. Fir elastic confectionat din metal, din intestine de animale etc. care se intinde pe unele instrumente muzicale si produce, prin vibrare, sunete; coarda. ◊ Expr. A canta (sau a bate) cuiva in struna (sau in struna cuiva) = a fi de aceeasi parere cu cineva pentru a-i castiga simpatia, favoarea; a lingusi pe cineva. 2. Sfoara bine intinsa, facuta din fire elastice si rasucite, destinata sa tina intinsa panza ferastraului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge struna = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leaga carligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a fraului care inconjura barbia calului si se prinde de cele doua capete ale zabalei. ◊ Expr. A tine (pe cineva) in struna = a infrana, a tine din scurt (pe cineva). 4. Compus: struna-cocosului = numele a doua plante erbacee cu frunzele ovale si flori albe (Cerastium). – Din sl. struna.
intepusa, intepusez, vb. I (reg.) 1. a impunge cu tepusa. 2. a impunge gura sacului, spre a-l lega, a lega sacul. 3. (fig.; despre parul capului) a se ridica in sus, a se scula, a se face maciuca. 4. (refl.) a lua o atitudine darza in fata cuiva, a se intepeni (in fata cuiva).
REPUDIA vb. tr. 1. a respinge, a nu mai recunoaste pe cineva sau ceva; a desconsidera, a renega. ◊ a denunta in mod unilateral o obligatie sau un contract international. 2. (jur.) a renunta la o mostenire, la un legat. (< fr. repudier)
cotori, cotorasc, vb. IV (reg.) 1. a ridica vita de vie si a o lega de araci. 2. a taia lastarii de vie inutili. 3. a scormoni pamantul in jurul butucului vitei de vie; a cuibari. 4. a jumuli o pasare. 5. a bate pe cineva cu un cotor de matura. 6. a cauta ceva cu de-amanuntul; a cotrobai.
BAIERA, baieri, s. f. 1. Curea, sfoara, ata etc. cusuta sau legata de un obiect (traista, plosca etc.) si cu ajutorul careia obiectul poate fi transportat sau atarnat. ◊ Expr. A (i se) rupe (cuiva) baierile inimii = a simti (sau a provoca cuiva) o mare durere sufleteasca. A-si dezlega baierile inimii = a se destainui (cuiva). A ofta (sau a striga, a rade etc.) din baierile inimii = a ofta (sau a striga etc.) din toata inima. ♦ Ata, snur etc. cu care se leaga, se strange sau se incheie o rufa, o haina, o punga etc. ◊ Expr. A strange baierile pungii = a face economii. A avea noua baieri la punga = a fi foarte zgarcit. ♦ Ochi de franghie legat de fiecare dintre cele doua margini ale unei barci, prin care se introduc vaslele. 2. (Rar) Amuleta. [Pl. si: baieri. – Var.: baier, baiere, s. n.] – Lat. bajulus.
MAJORITATE, majoritati, s. f. Partea sau numarul cel mai mare dintr-o colectivitate. ♦ Superioritate numerica ceruta (prin lege) sau obtinuta in alegeri. ◊ Majoritate absoluta = numar de voturi egal cu cel putin jumatate plus unu din total. Majoritate relativa = numarul cel mai mare de voturi obtinut de cineva in raport cu voturile obtinute de fiecare din ceilalti candidati. Majoritate civila = Majorat1. – Din fr. majorite. Cf. lat. maioritas, -atis, germ. Majoritat.
TICHIE ~i f. 1) Boneta mica care acopera numai varful capului; calota. ◊ Ce-i lipseste chelului? ~ de margaritar! se spune despre cineva care, neavand lucruri de prima necesitate, isi doreste lucruri inutile. 2) pop. Acoperamant pentru cap, care se imbraca inainte de culcare; scufie. 3) pop. Boneta cu doua panglici care se leaga sub barbie, purtata de s****i; scufie. ◊ A se naste cu ~a in cap a fi norocos. [G.-D. tichiei] /<turc. takke
MORATORIU, -IE, moratorii, s. n., adj. 1. S. n. Amanare pe o anumita perioada a platii datoriilor unui debitor, acordata de o instanta judecatoreasca inainte sau dupa ajungerea lui in stare de faliment; amanare a platii datoriilor publice si particulare scadente, stabilita prin lege, pe un anumit timp. 2. Adj. Care tine de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acorda un termen de plata (amanat). ◊ Dobanzi moratorii = dobanzile pe care urmeaza sa le plateasca cineva de la data acordarii moratoriului pana la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despagubiri care se acorda creditorului in caz de intarziere de plata a unei obligatii si care se calculeaza din momentul trimiterii somatiei. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium.
INSTRUMENT, instrumente, s. n. 1. Unealta, aparat cu ajutorul caruia se efectueaza o anumita operatie. ♦ Aparat construit pentru a produce sunete muzicale. 2. Fig. Persoana, forta, lucru, fapt de care se serveste cineva pentru atingerea unui scop. 3. (In sintagmele) Instrument gramatical = cuvant cu functiune exclusiv gramaticala si care nu se poate intrebuinta singur in vorbire, ci numai impreuna cu cuvintele pe care le leaga, exprimand raporturi sintactice; unealta gramaticala. Instrument de ratificare = document special prin care se ratifica un tratat international. – Din fr. instrument, lat. instrumentum.
FIZIONOMIE s.f. 1. Expresie particulara a trasaturilor fetei cuiva; chip, figura. 2. (Fig.) Structura, infatisare caracteristica (a unei epoci, a unei colectivitati de oameni etc.). [Gen. -iei, var. fiziognomie s.f. / < fr. physionomie, it. fisionomia, cf. gr. physis – natura, nomos – lege].
butuc m. (gep. buttuk, anglosaxon, buttuc, capatii, butuc; engl. buttok, crupa. D. rom. vine rut. butuk, id. Cp. cu bont 2). Bustean, trunchi (mai mare ori mai mic, retezat si fara ramuri). Restu trunchiului ramas la pamint. Bucata de lemn gros: a pune un butuc in foc (V. naclad). Mijlocu roatei, in care-s intepenite spitele si pin care trece osia. Bucata de trunchi pe care macelaru taie carnea ori pe care se despica lemne ori se bate ceva cu ciocanu (Cind e de fer se numeste nicovala). Diba, lemn gros in care prindeau odinioara picioarele criminalilor si si se intrebuinteaza si azi contra celor indaratnici. Fig. Om prost ori trindav: ce butuc si acest om! Butuc de vita, trunchi de vita: o vie cu o mie de butuci. A trage cuiva un butuc (Mold.), a-l insela, a-l pacali. A fi din butuci, a fi din neam prost. Adv. A dormi butuc, a dormi adinc, greu, bumben, bustean, tun. A lega butuc, a lega teapan asa in cit sa nu se mai poata misca.
CHINGA, chingi, s. f. 1. Fasie de piele (sau de tesatura de canepa) cu care se strange saua calului. ◊ Expr. A strange in chingi = a inchinga strans un cal; fig. a constrange pe cineva, a lua din scurt. A slabi din chingi = a lasa chinga mai putin stransa; fig. a lasa pe cineva mai liber. A-l tine (pe cineva) chingile = a fi, a se simti in putere, a fi in stare. 2. Cingatoare de piele sau de panza cu care se incinge mijlocul oamenilor. 3. Bara de lemn sau de metal care leaga partile componente ale unui obiect, intarindu-le. – Lat. *clinga (= cingula).
ALIA vb. I. 1. refl. A se uni printr-un tratat de alianta. ♦ A se alatura unei idei. ♦ A se inrudi cu cineva printr-o casatorie. 2. tr. A topi impreuna anumite metale sau metale cu metaloizi in vederea obtinerii unui aliaj. [Pron. -li-a, p.i. 4 -iem, ger. -iind. / < fr. allier, cf. lat. alligare – a lega de].
DEPINDE, depind, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat cu necesitate de..., a fi in functie de..., a atarna de... ◊ (Ca raspuns neprecis la o intrebare) Cand se termina lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, institutii, tinuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dependre, lat. dependere.
PACHET1 s. n. 1. reunire de obiecte legate sau invelite laolalta in hartie, in carton etc. ♦ (fam.) a trimite pe cineva ~ = a expedia fara voia lui. 2. forma intermediara a semifabricatului la producerea tablei subtiri prin laminare periodica. 3. grup de doua-patru trenuri care circula in acelasi sens intre doua statii. 4. (sport) pack (2). 5. set, multime de probleme, legi, masuri etc. ♦ ~ de nervi = persoana nervoasa, care se agita continuu. (< fr. paquet, germ. Packet)
DEZNODA, deznod, vb. I. Tranz. 1. A face sa nu mai fie innodat, a desface un nod, o ata, o sfoara etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat in acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau baierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuiala. ♦ Fig. A clarifica, a solutiona o situatie incurcata, un conflict. 2. Fig. A desela, a speti pe cineva cu bataia sau din cauza unor poveri prea grele. – Dez- + [in]noda.
DISPOZITIE, dispozitii, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsa intr-o lege sau intr-un regulament; masura sau hotarare luata de un organ ierarhic superior si obligatorie pentru organul in subordine. ◊ Loc. adv. La dispozitie = la indemana. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispozitia cuiva = a fi gata sa satisfaca dorintele, ordinele cuiva. 2. Asezare a unor elemente intr-un anumit loc, intr-un anumit fel, intr-o anumita ordine; alcatuire, constructie dupa un anumit plan. 3. Stare sufleteasca (buna sau rea); p. ext. dorinta (momentana) de a face un anumit lucru. [Var.: dispozitiune s. f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis.
PASTRA, pastrez, vb. I. Tranz. 1. A tine la loc sigur, pazind cu grija, a pune bine; a tine in buna stare, a avea grija, a pune bine; a tine in buna stare, a avea grija de...; a tine in posesiunea sa. ♦ Spec. A conserva alimentele in buna stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu calca, a nu viola (legi, norme de conduita, angajamente etc.) 2. A mentine, a face sa dureze. ◊ Loc. vb. A pastra tacere(a) = a tacea; a nu se destainui. ◊ Expr. A (-si) pastra calmul (sau sangele rece) = a ramane calm. A pastra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a pastra (pe cineva sau ceva) in amintire (sau in inima, in minte, in suflet) = a) a nu uita niciodata (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A ramane, a se mentine. 3. A nu divulga, a nu destainui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-si rezerva pentru alta ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.
SMUCI, smucesc, vb. IV. 1. Tranz. A trage brusc si cu putere pentru a scoate, a smulge, a desprinde, a deplasa ceva sau pe cineva din locul unde se afla. ♦ Intranz. (Despre arme de foc) A izbi inapoi la descarcare, a avea recul. 2. Refl. A se zbate, a face miscari repezi incolo si incoace spre a scapa din locul unde este prins sau legat. [Var.: (pop.) smaci, smanci, smunci vb. IV) – Din sl. smucati.
chinga f., pl. i (lat. clinga ild. cingla, cingula, cingulum, cingatoare; it. cinghia, cinga, pv. cenha, fr. sangle, sp. cena. V. incing). Cingatoare care leaga saua de cal. Traversa care uneste alte doua piese in timplarie. Olt. Zavor la usa. Mosie lunga, curea, sfoara: o chinga de mosie. Fig. A stringe in chingi, a stringe chingile, a nu lasa pe cineva sa faca ceia ce tu nu vrei, a-l forta sa fie supus. V. troc.
PORUNCA, porunci, s. f. 1. Dispozitie (orala sau scrisa) data de catre o autoritate sau de catre o persoana cu autoritate si care trebuie executata intocmai; ordin, decizie, hotarare. ◊ Loc. adv. (Rar) De porunca = prin constrangere, in sila. ◊ Expr. (Inv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispozitia sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Porunceste! porunciti! ♦ (Reg.) Ordin de chemare in armata. 2. (Inv.) Comunicare de interes public, facuta de o autoritate comunala. 3. (In religia crestina; in sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Inv. si pop.) Lege morala; invatatura, precept. [Var.: (reg.) poronca s. f.] – Din porunci (derivat regresiv).
PIEDICA ~ci f. 1) Factor care impiedica realizarea unei actiuni; stavila; obstacol; impediment; baraj; bariera. ◊ A pune ~ (sau ~ci) a) a face ca cineva sa-si piarda echilibrul (folosind in acest scop piciorul); b) a crea greutati artificiale in realizarea unui scop. 2) Dispozitiv menit sa incetineasca sau sa blocheze o miscare. ~ la razboiul de tesut. ◊ ~ la caruta talaghir. 3) Franghie sau lant cu care se leaga picioarele de dinainte ale cailor ca sa nu se duca departe, cand sunt scosi la pascut. [G.-D. piedicii; Sil. pie-] /<lat. pedica
CAZ1 ~uri n. 1) Stare de lucruri; realitate concreta; situatie. ◊ ~ de constiinta situatie in care cineva sovaie intre sentimentul datoriei si un interes propriu. A admite ~ul ca... a presupune ca... 2) Lucru petrecut in mod incidental; situatie neasteptata; intamplare; accident. ◊ ~ de forta majora situatie in care cineva este nevoit sa actioneze altfel de cum ar vrea. A face ~ de ceva a acorda prea multa importanta unui lucru. 3) (urmat, de obicei, de determinari introduse prin prepozitia de) Fenomen imprevizibil in evolutia unei boli; accident; imbolnavire; boala. 4) Actiune definita prin lege penala. ~ grav. /<lat. casus, fr. cas
TESTAMENT, testamente, s. n. 1. Act juridic unilateral, revocabil cat timp testatorul este in viata, prin care cineva isi exprima dorintele ce urmeaza a-i fi implinite dupa moarte, mai cu seama in legatura cu transmiterea averii sale. ◊ Testament olograf = testament scris in intregime, datat si semnat de testator. Testament autentic = testament intocmit de catre un functionar de stat, cu formalitatile cerute de lege. 2. (In sintagmele) Vechiul Testament = parte a Bibliei cuprinzand textele referitoare la credintele religioase si la viata poporului evreu (pana la nasterea lui Cristos). Noul Testament = parte a Bibliei cuprinzand Evangheliile si alte scrieri religioase (de dupa nasterea lui Cristos). – Din lat. testamentum, fr. testament.
RESPECTA, respect, vb. I. Tranz. 1. A simti si a manifesta respect fata de cineva sau de ceva; a cinsti, a stima. ◊ Refl. recipr. Se respecta unul pe altul. ♦ A acorda atentia cuvenita, a tine seama de..., a nu neglija. ♦ Refl. A-si pastra demnitatea. ♦ A nu pagubi, a cruta. 2. A nu se abate de la un contract, de la o lege, de la un angajament etc. – Din fr. respecter.
TUTELA s. f. 1. autoritate data de lege unei persoane sau acceptata de bunavoie de aceasta, de a avea grija in mod gratuit de un minor si de averea sa sau de o persoana pusa sub interdictie. ♦ ~ internationala = sistem de administrare a unor teritorii depedente care inlocuieste sistemul teritoriilor sub mandat. 2. drept abuziv luat de cineva de a-i tine pe altii sub ascultare, sub dependenta. 3. (fig.) ocrotire, sprijin, protectie. (< fr. tutelle, lat. tutela)
PIEDICA, piedici, s. f. 1. Factor care impiedica realizarea unui tel, care sta in calea unei actiuni: stavila, obstacol, impediment: dificultate, greutate. ◊ Loc. vb. A pune piedica (sau piedici) = a impiedica. ♦ Mijloc de a face pe cineva sa cada, impiedicandu-l cu piciorul. ◊ Loc. vb. A(-i) pune (o) piedica = a pune cuiva piciorul inainte pentru a-l face sa se impiedice si sa cada. ♦ (Rar) Greutate in vorbire. 2. (Concr.) Unealta, dispozitiv, instrument folosit pentru blocarea sau incetinirea miscarii unui sistem tehnic, pentru blocarea unui organ mobil al acestuia, la sprijinirea sau la sustinere etc. ♦ Franghie sau lant cu care se leaga picioarele de dinainte ale cailor, pentru a-i impiedica sa fuga cand sunt lasati sa pasca. 3. (Bot.; in compusul) Piedica-vantului = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze alungite, cu flori liliachii si albastrii (Lathyrus hirsutus). [Var.: piedeca s. f.] – Din lat. pedica.
EDEC, edecuri, s. n. 1. Odgon lung cu care se lega de catarg sau de babalele din prora o ambarcatie sau o nava pentru a fi remorcata de pe mal impotriva curentului unui curs de apa. ◊ Expr. A trage la edec = a remorca o ambarcatie sau o nava de pe mal cu un odgon impotriva cursului apei. A fi la edecul cuiva = a depinde cu totul de cineva, a fi la remorca cuiva. 2. Lucru care se gaseste de multa vreme intr-o gospodarie; lucru necesar, p. ext persoana (indispensabila) care se gaseste de multa vreme undeva. – Din tc. yedek.
ABANDON (‹ fr.) s. n. 1. Faptul de a renunta la ceva, de a parasi ceva sau pe cineva. ♦ A. de familie = infractiune care consta in savirsirea de catre persoana care are obligatia legala de intretinere, fata de cei indreptatiti la aceasta, a uneia din urmatoarele fapte: a) parasirea, alungarea sau lasarea fara ajutor, expunindu-l la suferinte fizice si morale; b) neindeplinirea cu rea-credinta a obligatiei de intretinere prevazuta prin lege; c) neplata cu rea-credinta a pensiei de intretinere stabilita pe cale judecatoreasca. ♦ A. economic = parasirea unor bunuri materiale proprietate particulara, obsteasca sau de stat (ex.: parasirea navelor naufragiate care dupa o anumita perioada intra in proprietatea statului in ale carui ape terit. au fost abandonate). 2. (SPORT) Renuntare a unui concurent de a continua participarea la o proba in care este angajat.
ATAC, atacuri, s. n. 1. Miscare ofensiva a unor forte armate, indreptata impotriva unui obiectiv inamic. ♦ (La sg. art.) Semnal de trompeta etc. care cheama ostasii la lupta. ♦ Agresiune impotriva cuiva. ♦ Initiativa intr-un joc sportiv. 2. Fig. Actiune violenta si sustinuta impotriva unei situatii, unei teorii, unor drepturi etc. sau impotriva celor care le sustin. 3. Aparitie brusca si puternica a unei boli. ♦ Congestie cerebrala, apoplexie. 4. Tratarea cu un reactiv a suprafetei de examinat a unui metal, pentru a-i pune in evidenta structura. 5. Mod de legare, prin acuplaje, angrenaje etc., intre o masina si o alta masina sau un mecanism. – Fr. attaque.
dirlog (darlogi), s. m. – 1. Curea, friu. – 2. Pernita folosita ca suport pentru coc (in Trans.). – Var. dalog (sec. XVI, inv.), dirloaga. Sl. *dologu „adaugat”, de la dologati „a adaoga” (Cihac, II, 91; Tiktin; Candrea; Scriban; Philippide, II, 268). Sunetul r nu este clar, insa cf. birlog, pirlog. Cuvintul se foloseste mult in expresia sluga la dirloaga, literal „sluga de categorie joasa”; astazi se intelege aproape general ca „serv al cuiva care nu are rangul de a avea servi” sau „persoana care a decazut mult”. Astfel se explica faptul ca dirloaga are astazi sensul de „persoana neinsemnata” (Scriban), sau chiar „mirtoaga” (Candrea), probabil fara nici un fundament real. Totusi, in general se considera ca dirloaga „mirtoaga” este cuvint diferit de dirlog „friu”; dupa Candrea, dirloaga este legat de bg. dragla „slaba”.
LANT, lanturi, s. n. 1. Sir de verigi, de placi, de zale etc. metalice, unite intre ele pentru a forma un lot, care serveste spre a lega ceva, a transmite o miscare etc. ♦ Instrument format dintr-un sir de vergele groase, cu care se masoara lungimile de teren. ♦ Lucratura simpla facuta cu croseta, care consta dintr-un sir de ochiuri inlantuite. 2. Lant (1) mic, de obicei din metal pretios, servind ca podoaba (la mana, la gat). 3. Fig. Tot ceea ce constituie o legatura puternica; ceea ce incatuseaza libertatea, independenta cuiva. 4. Sir continuu de elemente, fiinte, lucruri, stari asemanatoare. ◊ Reactie in lant = reactie care, producandu-se intr-un anumit punct al unui corp, se propaga in toata masa lui, dand nastere unei succesiuni de reactii elementare. Lant cauzal inchis = feedback. ◊ Expr. A se tine lant = a se succeda (in numar mare). ♦ Sir format din mai multi atomi legati intre ei; catena. – Din bg. lanec.
STATUT s. n. 1. document, lege de baza cuprinzand dispozitii cu caracter oficial prin care se hotaraste constituirea unei organizatii si se stabilesc scopul, structura si modul de functionare ale acesteia. 2. denumire data unor constitutii. 3. ~ politic = totalitatea drepturilor si indatoririlor prevazute si garantate de constitutie, in virtutea carora cetatenii participa la viata politica. 4. ~ social = status (1). 5. starea, situatia, calitatea de a fi (a cuiva sau a ceva). (< fr. statut, lat. statutum)
coloana (oa dift.) f., pl. e (fr. colonne, d. lat. columna). Stilp cilindric cu baza si capitel. O parte dintr´o pagina impartita din sus in jos: ziar pe sapte coloane. Fiz. Masa de fluid in forma cilindrica: colcana de aer, de apa. Anat. Coloana vertebrala, totalitatea vertebrelor (sira spinarii) de care se leaga cele-lalte oase ale vertebratelor. Fig. Sprijin, suport: Traian a fost una din coloanele latinitatii. Sir de trupe in mers (lat. agmen) sau dispuse in lungime, fiind oamenii asezati unu dupa altu (in opoz. cu „linie, front”): trecerea escadronului din linie in coloana. Coloanele lui Ercule [!], cei doi munti ai strimtorii Gibraltar. A pune pe cineva pe doua coloane, a tipari pe o coloana ceia ce a scris el, si pe alta, ceia ce a scris autoru dupa care a plagiat. – Rar columna.
NORMA, norme, s. f. 1. Regula, dispozitie etc. obligatorie, fixata prin lege sau prin uz; ordine recunoscuta ca obligatorie sau recomandabila. ◊ Norma morala (sau etica) = regula privitoare la modul de comportare a omului in societate, la obligatiile sale fata de ceilalti oameni si fata de societate. Norma juridica = regula de conduita cu caracter general si impersonal, emisa de organele de stat competente, a carei respectare poate fi asigurata prin constrangere. ♦ Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentru a putea obtine un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de munca pe care cineva trebuie sa o presteze intr-o unitate de timp; (concr.) produs realizat in acest timp. ◊ Norma de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrari in conditii specifice date. Norma tehnica = norma stabilita prin mijloace stiintifice, pe baza unor conditii tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.
CORP1 ~uri n. 1) Organism considerat ca un tot anatomic si functional; trup. ◊ ~ neinsufletit cadavru. Lupta ~ la ~ lupta in care adversarii se afla fata in fata. A face ~ comun cu cineva (sau cu ceva) a se asocia, a se solidariza cu cineva. 2) Parte a organismului omenesc fara cap si membre; trunchi; trup. 3) Partea principala a unui obiect, a unei constructii sau masini. ~ul navei. ◊ ~ de case ansamblu de cladiri, reunite prin ceva comun. 4) : ~ ceresc element al universului; astru. 5): ~ geometric corp, marginit de fete definite geometric. 6) : ~ delict dovada materiala a incalcarii legii. 7) Unitate cu care se masoara, in tipografie, marimea literelor. ~ de litera. 8) Grup de persoane care formeaza o unitate profesionala. ~ didactic. ~ diplomatic. 9) Mare unitate militara formata din mai multe divizii. ~ de infanterie. 10) Totalitate a volumelor unei colectii de materiale referitoare la un anumit domeniu; corpus. ~ de legi. /<fr. corps, lat. corpus
