ESCHIVA, eschivez, vb. I. Refl. A se sustrage de la indeplinirea unei obligatii; a se da in laturi, a se feri. ♦ A se retrage pe furis. – Din fr. esquiver.

ESCHIVA vb. I. refl. A se sustrage, a se da in laturi (stangaci) de la ceva. ♦ A se retrage pe furis, evitand sa fie observat. [< fr. esquiver].

ESCHIVA vb. I. refl. a se sustrage de la indeplinirea unei obligatii, a se da in laturi, a se feri. ◊ a se retrage pe furis. II. tr. (sport) a evita o lovitura. (< fr. esquiver)

porcioaie s.f. (reg.) ciubar in care se dau laturi porcilor; vas, putina in care se aduna laturile; laturar.

A INlatura inlatur tranz. A da in laturi; a lasa la o parte; a excepta. /in + laturi

abat abatut, a abate v. tr. (lat. pop. abbatiere, it. abattere, fr. obattre, sp. abatir pg. abater. V. bat. Fac sa-si schimbe drumu sau directiunea: a abate un pirau, (fig.) a abate pe cineva de la rau V. refl. Ma dau in laturi, imi schimb drumu pe la: inturnindu-se acasa, s'a abatut si pe la noi. Fig. A-ti abate ceva, a-ti casuna, a-ti veni o dorinta subita: i-a abatut sa plece. I-a abatut ca lui Dragoi de oaste, l-a apucat o dorinta subita. – Barb. dupa fr.: a abate, a dobori; a se abate, a se ofili. V. deviez.

VOINICESC, -EASCA, voinicesti, adj., s. f. art. I. Adj. 1. De voinic, vitejesc; p. ext. eroic, legendar. ◊ Lupta voiniceasca (si substantivat, f.) = lupta corp la corp; tranta. ♦ Viguros, zdravan, puternic. 2. De flacau, de barbat; barbatesc. 3. (Inv.) Ostasesc. II. S. f. art. 1. Fel de a inota, care consta in intinderea alternativa a bratelor in laturi, fara a da din picioare. 2. Numele unui dans popular cu miscare vioaie, insotit de strigaturi la comanda si jucat de patru sau opt flacai; melodie dupa care se executa acest dans. – Voinic + suf. -esc.

VOINICEASCA f. 1) Stil de inot, constand in intinderea concomitenta a ambelor maini in laturi, fara a da din picioare. 2) art. dans popular, executat de patru sau opt flacai intr-un tempo vioi si insotit de strigaturi. 3) Melodie dupa care se executa acest dans. /voinic + suf. ~easca

ACOLAda, acolade, s. f. 1. Semn grafic in forma de arc, orizontal sau vertical, prin care se arata ca mai multe cuvinte, formule, portative muzicale etc. sunt legate intre ele. 2. Imbratisare sau lovitura usoara care se dadea unui barbat cu latul spadei ca semn al primirii lui in corpul cavalerilor feudali. – Din fr. accolade.

CVADRATURA s. f. 1. Construire exclusiv cu rigla si cu compasul a unui patrat care sa aiba aria egala cu aria unei figuri date. ◊ Cvadratura cercului = problema (nesolutionabila) care consta in gasirea unui patrat care sa aiba aceeasi suprafata cu un cerc dat si a carui latura sa aiba un raport rational cu raza cercului; fig. problema imposibil de rezolvat. 2. Pozitie aparenta in care doi astri priviti de pe pamant au o diferenta de longitudine de 90º. [Var.: cuadratura s. f.] – Din fr. quadrature.

CIRCUMSCRIS, -A, circumscrisi, -se, adj. (Despre poligoane) Cu toate laturile tangente la un cerc dat; (despre cercuri) a carui circumferinta trece prin toate varfurile unui poligon. – V. circumscrie.

ABSOLUTIZA vb. I. tr. A da un caracter absolut; a rupe o latura a unui lucru din complexul caruia apartine si a o considera ca o entitate de sine statatoare. [Dupa rus. absolutizirovati].

TIVIC s. n. (Reg.) lat cu care se prind pasari. ◊ Expr. A da (pe cineva) in tivic = a bate zdravan.

COARda² corzi f. 1) Grinda de sustinere a tavanului la o casa taraneasca. 2) pl. Cele trei franghii intinse pe laturile ringului de box. [G.-D. corzii; Sil. coar-da] /<lat. chorda

CALCAI, calcaie, s. n. 1. Partea dinapoi a talpii piciorului; p. ext. parte a ciorapului sau a incaltamintei care acopera aceasta parte a piciorului. ◊ Expr. A se afla (sau a fi, a trai, a pune etc.) sub calcai = a se afla (sau a fi, a trai, a pune) sub dominatia cuiva, a fi exploatat, impilat. Fuge (sau merge) de-i paraie (sau sfaraie) calcaiele = fuge (sau merge) foarte repede. A se invarti (sau a se intoarce, a sari) intr-un calcai = a se misca repede, a fi iute la treaba. A i se aprinde (sau a-i sfarai) calcaiele (dupa cineva) = a) a fi foarte indragostit; b) a fi zorit, nerabdator. A da calcaie calului = a lovi calul cu calcaiele, ca sa porneasca sau sa mearga mai repede. ♦ (Livr.) Calcaiul lui Ahile = partea vulnerabila, latura slaba a unei persoane sau a unui lucru. 2. Nume dat partii dinapoi (sau de jos) a unor obiecte: la sanie, la plug, la arcus etc. – lat. calcaneum.

CUBATURA s. f. 1. Aflare a laturii unui cub al carui volum este egal cu volumul unui corp dat. 2. Determinare prin calcul a volumului marginit de una sau de mai multe suprafete. – Din fr. cubature.

CUBATURA s.f. 1. Aflare a laturii unui cub al carui volum este egal cu volumul unui corp dat. 2. Determinare prin calcul a volumului marginit de una sau de mai multe suprafete. [< fr. cubature].

CUBATURA s. f. 1. aflare a laturii unui cub al carui volum este egal cu volumul unui corp dat. 2. determinare prin calcul a volumului marginit de una sau de mai multe suprafete. (< fr. cubature)

DIAPEDEZA s.f. (Med.) Fenomenul de migrare a leucocitelor in afara vaselor inchise de sange pentru a da lupta cu microbii. [< fr. diapedese, cf. gr. diapedan – a iesi pe laturi].

INlatura, inlatur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a indeparta; a delatura; p. ext. a face sa dispara. – In + laturi (pl. lui latura).

PARANTEZA, paranteze, s. f. 1. Semn de punctuatie care consta din doua arcuri de cerc sau din doua dreptunghiuri carora le lipseste o latura lunga si intre care se izoleaza o explicatie, un adaos, un amanunt legat de restul unui text dat. ♦ P. ext. Text, adaos izolat intre aceste semne grafice. ♦ Paranteza (1) in care apare o expresie algebrica, pentru a arata ca operatia aflata in interiorul ei se efectueaza inaintea celorlalte: p. ext. expresie algebrica izolata in acest fel. 2. Fig. Digresiune (scrisa sau orala). ◊ Loc. adv. In paranteza = in treacat. [Var.: (Inv.) parantez s. n.] – Din fr. parenthese.

FLANC¹ s.n. 1. Extremitate, parte laterala a unei formatii, a unui dispozitiv de lupta; latura. ◊ De flanc = dintr-o parte; in flanc (cate unul) = unul in spatele altuia. 2. Carton special care serveste la confectionarea, prin presare, a matritelor de stereotipie. 3. (Teatru) Nume dat panourilor care servesc la alcatuirea decorurilor. 4. Partea laterala a unei cute de teren. 5. Fiecare dintre cele doua portiuni laterale ale peretelui abdominal. [< fr. flanc].

CALITATE s. f. 1. sinteza laturilor si insusirilor esentiale ale obiectelor, fenomenelor sau proceselor. 2. insusire (buna sau rea); caracteristica pozitiva. ◊ (log.) insusire a unei judecati predicative de a fi afirmativa sau negativa. 3. situatie, pozitie, titlu, conditie care constituie sau da un anumit drept. ◊ (sah) diferenta de valoare dintre un turn si un nebun sau un cal. (< fr. qualite, lat. qualitas)

DUH ~uri n. 1) (in superstitii) Fiinta imaginara, creata de fantezie, care provoaca spaima; fantoma; spirit; vedenie; naluca; aratare; stafie. 2) latura psihica a omului; suflet. 3) Facultate mintala; minte. ◊ Sarac cu ~ul naiv. Vorba de ~ vorba spirituala. 4) inv. Proces fiziologic prin care organismul foloseste oxigenul si elimina bibxidul de carbon pentru intretinerea vietii; rasuflare; respiratie. ◊ A-si da ~ul a muri. Intr-un ~ intr-un suflet; intr-o fuga. 5) inv. Fel de a fi al omului; caracter; fire; natura. /<sl. duhu

CURMEZIS adv. In lat; de-a latul; transversal. ◊ In lungis si-n ~ in lung si-n lat. A se pune in ~ a se opune categoric; a se pune in calea cuiva. A se pune in crucis si in ~ a incerca prin toate mijloacele; a-si da toata silinta. /a curma + suf. ~is

FORMA ~e f. 1) Expresie exterioara determinata de un anumit continut. 2) Aspect exterior al unui obiect. ~ sferica. ◊ (A fi) in ~ a se afla in conditii fizice bune. 3) Totalitate a mijloacelor de expresie, folosite la redarea continutului de idei al unei opere de arta. ~ artistica. 4) lingv. latura materiala a unitatilor de limba. ◊ ~ gramaticala aspect luat de un cuvant pentru a exprima un sens gramatical. 5) Model stabilit. Act intocmit dupa toate ~ele. 6) Mod de conducere. ~ de stat. 7) fig. Aparenta care este in contradictie cu continutul interior. 8) Piesa confectionata dintr-un material dur, in care se toarna un amestec pentru a-i da o anumita configuratie. ~ de turnatorie. [G.-D. formei] /<fr. forme, lat. forma

GASCA, gaste, s. f. Pasare domestica de talie mare, de obicei cenusie pe spate si pe laturi si alba pe piept, cu gatul lung, crescuta pentru carnea, untura si fulgii ei (Anser domesticus). ◊ Gasca salbatica = specie mai mica de gasca, vanata pentru carne (Anser anser). ◊ Expr. A strica orzul pe gaste = a darui, a sacrifica ceva util, pretios, bun pentru cineva care nu stie sa pretuiasca cele primite. ♦ (Fam.) Epitet depreciativ dat unei femei sau unei fete credule sau proaste. – Din bg. gaska.

COLT¹ ~uri n. 1) Loc unde se intalnesc doua laturi sau doua muchii ale unui obiect. ~ul mesei. ~ul batistei. ◊ ~ul gurii fiecare din cele doua extremitati ale gurii unde se intalnesc buzele. ~ de paine bucata de la margine a unei paini; calcai. ~ de strada unghi format de doua strazi care se intretaie. 2) Parte a unei incaperi, unde se unesc doi pereti alaturati; ungher. ◊ A da din ~ in ~a face eforturi disperate pentru a scapa de ceva. 3) (in publicistica) Rubrica rezervata unei anumite specialitati. ~ satiric. 4) Loc, departe de ochii lumii, care serveste drept refugiu pentru cineva. ◊ ~ de tara loc retras. In (sau din) toate ~urile (lumii) in (sau din) toate partile; (de) pretutindeni. La ~ de tara si la mijloc de masa intr-un loc ferit, dar avantajos. 5) Broboada subtire in forma de triunghi. /<bulg. kolec, sb. kolac

FRONT¹ s. n. 1. teritoriu pe care se poarta luptele intr-un razboi. ◊ grupare operativ-strategica constituita din forte militare numeroase, sub o comanda unica, destinata ducerii unor operatii de amploare. 2. formatie de militari, sportivi etc. in linie. 3. (fig.) grup organizat de oameni in vederea unei lupte comune. 4. (arhit.) fatata principala a unei cladiri, latura dinspre strada a unei parcele. ◊ perete in care se executa taierea rocilor sau a minereurilor. ♦ ~ de lucru = existenta conditiilor pentru ca echipele specializate de lucratori sa-si poata desfasura activitatea de executie. 5. (met.) zona de separatie a doua mase de aer cu proprietati diferite. 6. (fiz.) ~ de unda = totalitatea punctelor pana la care ajunge o oscilatie la un moment dat. 7. (herald.) centrul partii superioare a unui scut. (< fr. front)

ESENTA, esente, s. f. 1. Ceea ce exprima principalul si stabilul din obiecte si din fenomene, natura lor interna, ascunsa, latura lor care nu este data sau perceptibila nemijlocit; ceea ce poate fi cunoscut numai trecand de forma exterioara a lucrurilor, patrunzand in adancul lor cu ajutorul gandirii. ◊ Loc. adv. In esenta = in ceea ce este fundamental; in ultima analiza. 2. Lichid volatil cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic si intrebuintat in farmacie, in parfumerie sau pentru uzul casnic, mai ales in alimentatie. ♦ Substanta concentrata care, diluata (cu apa), da un produs alimentar. 3. Varietate de arbori care alcatuiesc o padure. ♦ Varietate de lemn. – Din fr. essence, lat. essentia.

BURDUF, burdufuri, s. n. 1. Sac facut din pielea netabacita (uneori din stomacul) unui animal (capra, oaie, bivol), in care se pastreaza sau se transporta branza, faina, apa etc. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte invatat. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strans, incat sa nu se poata misca. (Reg.) A da pe cineva in burduful d******i = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mancare) = a manca foarte mult. 2. Sac facut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, in care se inmagazineaza aerul la cimpoi, la armonica etc. 3. Acoperitoare de piele care, in timp de ploaie, apara picioarele celor din trasura. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netaiata, prinsa de restul incaltamintei. 4. Perete ondulat, de piele sau din panza (cauciucata), asezat pe laturile puntii de comunicatie intre doua vagoane de calatori. 5. Basica (1) uscata, care, pe vremuri, se intrebuinta in locul geamurilor. 6. (Reg.) Copca in gheata. [Var.: burduv, burduh, burdus s. n.].