IPSILANTI, familie de fanarioti. Mai importanti: 1. Alexandru I., domn al tarii Romanesti (1774-1782, 1796-1797) si al Moldovei (1786-1788). A reorganizat fiscalitatea, administratia si justitia si a promulgat un nou cod de legi, Pravilniceasca condica (1780). 2. Constantin I., domn al Moldovei (1799-1801) si al tarii Romanesti (1802-1806, 1806-1807, iul.-aug. 1807). Fiul lui I. (1). A urmarit emanciparea de sub dominatia Portii Otomane, sprijinind rascoala sarbilor (1804); mazilit in 1806, s-a reintors cu trupele ruse, dar conflictele interne l-au obligat sa se retraga in Rusia (1807). 3. Alexandru I. (1792-1828). Fiul lui I. (2). General in armata rusa; a fost sef suprem al „Eteriei”. In 1821 a trecut in Moldova, apoi in tara Romaneasca. Dezavuat de tarul Aleksandru I si intrand in conflict cu Tudor Vladimirescu, a pus la cale uciderea acestuia. Infrant de turci la Dragasani (1821), s-a refugiat in Transilvania si apoi la Viena, unde a fost inchis (1821-1827).

tara tari f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ si politic. ~ industrial-agrara. ◊ A trece peste mari si tari a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domneste anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fara a avea competenta necesara. ~a nimanui a) comunitate dezorganizata; b) zona neutra (intre doua armate inamice). 2) Totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ◊ A se pune cu ~a a intra in conflict cu toata lumea. A afla targul si ~a a afla toata lumea. 3) Loc unde s-a nascut si traieste o persoana; patrie; bastina. 4) fig. Teritoriu de mare intindere avand anumite caracteristici specifice (de clima, de relief, resurse economice); meleag; tinut; regiune. ◊ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. tarii] /<lat. terra

OLAC, (1) olaci, s. m., (2) olace, s. n. (Inv.) 1. S. m. Curier special (calare) care ducea vesti sau corespondenta in tara si peste hotare; sol, stafeta, mesager. ◊ Lipcan de olac = curier postal calare. 2. S. n. Serviciu de transport pentru calatori si pentru corespondenta, folosit inainte de introducerea cailor ferate; posta. ♦ Caruta de posta; postalion, diligenta. ◊ Cal de olac = a) cal de postalion; b) fig. om sau cal pus sa munceasca peste masura; c) cal datorat de sateni trimisilor domnesti in tara (ca prestatie temporara, in sec. XV-XVIII). ◊ De olac = a) loc. adj. care apartine postei sau postalionului, folosit pentru transportul calatorilor si al corespondentei; b) loc. adj. si adv. iute, repede, grabnic. – Din tc. ulak.

VENIN ~uri n. 1) Substanta toxica de natura animala, vegetala sau obtinuta pe cale sintetica; otrava; toxina. 2) fig. Atitudine rautacioasa plina de dusmanie. Vorbe cu ~. 3) pop. Lichid galbui-verziu, amar, secretat de ficat; fiere. 4) fig. Stare de tristete adanca; otrava; mahnire; necaz. ◊ A avea ~ la (sau pe) inima a fi foarte necajit, mahnit. A-si face ~ a se amari foarte tare. A pune cuiva ~ la (sau pe) inima a-i produce cuiva mari neplaceri; a strica rau dispozitia. A-si varsa ~ul (asupra cuiva) a-si manifesta ura, dusmania (fata de cineva). /<lat. venenum

caloian m., pl. ieni (vsl. kalienu, de lut. Cp. si cu rus. haluianu, om necioplit. V. scaloian). Munt. Est. Dobr. Mold. Un mic chip de lut in forma de om pe care, in Joia a treia dupa Paste si cind e seceta, il fac copiii la tara, il pun pe o scindurica, il impodobesc cu flori si cu coji de oua rosii si-i dau drumu pe o apa curgatoare bocindu-l cu Iene, Iene, Coloiene! in credinta ca asta va aduce ploaie.