FUNDAMENT s.n. 1. Temelie, fundatie, baza. ♦ Placa de metal la presele de imprimat pe care se pun formele tipografice. 2. (Fig.) Element pe care se intemeiaza ceva; baza, temei, temelie. [Pl. -te, -turi, var. fondament s.n. / < lat. fundamentum, cf. fr. fondement].

FUNDAMENT s. n. 1. temelie a unei constructii, fundatie. ◊ placa de metal la presele de imprimat pe care se pun formele tipografice. 3. (fig.) element pe care se intemeiaza ceva; baza, temei. (< fr. fondement, lat. fundamentum)

compun, -pus, a -pune v. tr. (lat. com-pono, -ponere. V. pun). Formez un intreg din mai multe parti. Produc, creez, inventez: a compune cintece. Adun literele ca sa formez cuvinte la tipar. (V. zetuiesc). Mec. Formez rezultanta fortelor mecanice.

ARTICULAT, -A adj. (Despre organisme sau organe) format din articole (5) [in DN si MDN], de dimensiuni si forme variabile, puse cap la cap. ♦ (Despre tulpini) formata din noduri si internoduri. [Cf. fr. articule, lat. articulatus – legat].

SEDILA ~e f. Semn diacritic in forma de virgula, pus sub o consoana, pentru a-i modifica valoarea. [G.-D. sedilei] /<fr. cedille

FLEURON s.n. (Arhit.) Ornament sculptat in forma de floare sau de frunza stilizata. ♦ Vinieta cu o asemenea forma, care se pune in fruntea sau la sfarsitul unui capitol. [Pron. flo-. / < fr. fleuron].

TIP s.n. 1. forma sau model caruia ii corespunde o anumita grupa de obiecte sau de fenomene. ♦ Model, exemplar, esantion. ♦ Specie. 2. Exemplar care are toare caracterele si pretul unui produs pus in vanzare. 3. forma exemplara la care se pot referi o serie de alte exemplare cu caractere comune. 4. Schema ideala, exemplificatoare a unei categorii de persoane, fiinte sau lucruri. 5. Fizionomie caracteristica a unei rase, a unei populatii etc. // s.m. 1. Individ care intruneste anumite trasaturi caracteristice pentru un grup, o rasa etc. 2. Planta ale carei caractere formeaza trasaturile esentiale ale unei specii. 3. (Fam.) Persoana de o mare originalitate. ♦ (Peior.) Individ. 4. Personaj care intruneste trasaturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezinta. // Element secund de compunere savanta cu semnificatia „exemplar”, „model”, „imprimat”, „matrita”. [< fr. type, it. tipo, lat. typus – caracter, gr. typos – model].

CALEIDOSCOP s.n. 1. Cilindru opac in lungimea caruia sunt dispuse mai multe oglinzi, astfel incat mici obiecte colorate, puse in interior, formeaza o infinitate de desene simetrice. 2. (Fig.) Opera, rubrica care cuprinde cele mai variate aspecte, teme, subiecte. [Pron. -lei-, pl. -oape, -opuri. / < fr. kaleidoscope, cf. gr. kalos – frumos, eidos – imagine, skopein – a vedea].

puic, puicuri, s.n. (reg.) 1. sertar. 2. despartitura in sura, in care se pastreaza cereale, alimente etc. 3. Sura. 4. podul grajdului, unde se pastreaza fanul, nutretul. 5. petic de diferite forme care se pune la rascroiala de la subsuoara, sau la poalele camasilor taranesti; broscuta, puiete, polha, palacrint.

puiete, puieti, s.m. (reg.) 1. planta tanara, puiet, mladita, lastar, vlastar, mlada, mladoaca, mlastara. 2. petic de diferite forme care se pune la rascroiala de la subsuoara sau la poalele camasilor taranesti; broscuta, palha, palacrint. 3. adaos de lemn la grinzile care au o adancitura.

puiurel, puiurele, s.n. (reg.) petic de diferite forme care se pune la rascroiala de la subsuoara sau la poalele camasilor taranesti; broscuta, puiete, palha, palacrint.

puiut, puiuti, s.m. (pop.; reg.) 1. (adesea ca termen dezmierdator de adresare) pui mic, puisor. 2. pui de gaina. 3. boboc de floare. 4. (adesea ca termen dezmierdator de adresare) copilas, fiulet. 5. (de obicei ca termen alintator de adresare) iubit, iubitel. 6. (la pl.) cusaturi decorative marunte pe iile, camasile si cojoacele taranesti; rauri. 7. nume dat unor obiecte de dimensiune reduse (puiut de mamaliga, puiut de perna, puiut de flacara etc.) 8. sertaras. 9. petic de diferite forme care se pune la rascroiala de la subsuoara sau la poalele camasilor taranesti; broscuta, puiete, palha, palacrint. 10. bomboana mica, bombonea, bombonica.

spita (-te), s. f. – 1. Stinghie, speteaza de roata. – 2. Esalon, treapta. – 3. Grad de rudenie. – 4. Arbore genealogic. – Mr. spita, megl. spita „spin”. Germ. Spitze, prin intermediul bg., sb., rus. spica „spita” (Miklosich, Fremdw., 126; Cihac, II, 358; Conev 83); pentru explicatie semantica a sensului 3, cf. sp. grado si grada. Cf. spit. – Der. spitelnic, s. n. (sfredel, mai ales pentru a baga spitele de la roata); inspita, vb. (a pune spite, a forma o roata).

SUL, suluri, s. n. 1. Cilindru de lemn, de metal sau din alt material solid, care se poate roti in jurul axei sale, servind la conducerea, presarea sau fasonarea unui material. ♦ Spec. Cilindru metalic sau de lemn pe care se infasoara urzeala sau tesatura. ◊ Expr. Cu (rar prin) un sul subtire = printr-un calcul fin, cu istetime, cu siretenie. ♦ Bara folosita la gimnastica. 2. Perna lunga, de forma cilindrica, care se pune ca ornament sau ca rezematoare la capatul canapelei sau al patului. ♦ Un fel de perna cilindrica ce se pune intre geamurile ferestrelor, pentru a impiedica patrunderea frigului in interiorul incaperii. 3. Bucata dintr-un material flexibil infasurata in forma de cilindru. Sul de hartie. ♦ Expr. A face (sau a strange) sul = a infasura in forma de cilindru. 4. Fig. Coloana de fum, de foc sau de praf; tromba. ♦ Val de frunze uscate, rostogolite de vant. ♦ Manunchi de lumina, de raze sau de vapai. – Lat. pop. sub(u)lum (= insubulum).

PLUS², (1, 2) plusuri, s. n., (3) adv. 1. S. n. Ceea ce depaseste o cantitate data; prisos. ◊ Loc. adj. In plus = peste ceea ce este obisnuit; pe langa aceasta, pe deasupra. 2. S. n. (Mat.) Semn grafic in forma de cruce, care indica operatia de adunare (a marimilor intre care se gaseste) sau caracterizeaza numerele sau marimile pozitive (daca se gaseste inaintea acestora). (Cu valoare de prepozitie) Cinci plus trei fac opt. ◊ Plus infinit = simbol matematic care arata cresterea nelimitata a numerelor pozitive. ♦ Semn grafic in forma de cruce, care, pus pe langa o nota data scolarilor, ii mareste valoarea. ♦ Semn grafic identic cu cel din matematica, indicand sarcinile electrice pozitive. 3. Adv. Mai mult, si inca. – Din lat. plus.

PREGATIT adj. 1. v. gata. 2. v. gatit. 3. v. pus. 4. aranjat. (O camera ~.) 5. format. (E un om ~.) 6. v. avizat. 7. v. competent.

CAPSULA ~e f. 1) Fruct dehiscent cu invelitoarea uscata si dura in care se dezvolta si se pastreaza semintele unor plante; maciulie. ~ de mac. ~ de bumbac. 2) Invelis al unor organisme inferioare. ~ bacteriana. 3) Invelis solubil in care se pun unele medicamente in forma de praf, cu gust neplacut, pentru a fi inghitite mai usor; bulin; caseta. 4) Vas de laborator pentru evaporarea unor solutii. 5) anat. Invelis conjunctiv al unui organ sau al unei articulatii. 6) Cutie metalica plata, cu capac deformabil, care constituie partea sensibila a diferitelor tipuri de manometre. ◊ ~ telefonica cutie de dimensiuni mici care contine microfonul sau receptorul aparatului. 7) Capac de metal cu care se astupa sticlele. 8) Cilindru mic de metal care contine bioxid de carbon sub presiune, folosit la prepararea unei bauturi gazoase speciale. 9): ~ cosmica sau spatiala aparat cosmic de forma sferica capabil sa se desprinda de restul vehiculului si sa efectueze o coborare pe planeta-tinta. [G.-D. capsulei] /<fr. capsule, lat. capsula

A PAGINA ~ez tranz. 1) (manuscrise, carti etc.) A supune operatiei de numerotare a paginilor. 2) poligr. (texte in spalturi) A aranja in format de pagini; a pune in pagini. /Din pagina

ASTERISC s.n. Semn tipografic in forma de stea (*), care, pus intr-un text, indica prezenta unei note la subsol sau, inaintea unor elemente lexicale, faptul ca sunt neatestate si reconstituite. [Pl. -curi. / < fr. asterisque, cf. lat. asteriscus, gr. asteriskos – steluta].

pragar, pragare, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre grinzile care se asaza de-a curmezisul pe temelia unei case si prin care se delimiteaza incaperile. 2. grinda care se pune deasupra usorilor usii, formand pragul de sus; pragurita. 3. prag.

pramandi, pramandesc, vb. IV (inv. si reg.) 1. a se afla, a trai, a vietui undeva; a sta, a locui; a petrece. 2. a dura, a dainui. 3. a amana, a intarzia. 4. a neglija, a omite. 5. a disimula, a ascunde, a tainui. 6. (despre animalele de tractiune) a cruta, a nu pune la munca. 7. (in forma: premandi) a trimite, a revarsa.

prasitura, prasituri, s.f. (inv.) 1. pui, plod, progenitura. 2. (in forma: prastura) femela (la unele animale).

strepezitura, strepezituri, s.f. 1. (inv.) strepezire. 2. (inv.) ceea ce strepezeste. 3. (fig.; reg.; in forma: sterbezitura) copil sau pui de animal slab dezvoltat.

cird (cirduri), s. n. – 1. Grup de animale de acelasi fel, turma, multime. – 2. Ceata mare de oameni, multime. – 3. Zbor. – Mr. (girdel’u), megl. card. Sb. krd (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 42; Conev 57), din sl. krudo; cf. bg. kurd, cr. kerd, slov. kerdelo (cf. mr.), rut. kerd, kyrd. – Der. cirdui (var. incirdui), vb. (a orindui, a aranja, a pune in ordine; a forma un sir, a se pune la rind; a se asocia, a se imprieteni); incirdosi (var. incordosa), vb. (a face companie, a insoti).

coloana (coloane), s. f. – Stilp cilindric de marmura, piatra, lemn, pentru sustinerea unei cladiri sau pentru infrumusetarea ei. – Mr. culoana. Lat. columna (sec. XVIII) si mai tirziu din fr. colonne; in mr., din it. colonna sau din ngr. ϰολῶνα. Este dublet al lui columna (sec. XIX). – Der. colonada, s. f., din fr. colonnade; colontitlu, s. n. din fr. colonne-titre; incolona, vb. (a pune in rind, a forma o coloana, termen militar).

DIALOGIZA vb. I. tr. a pune (un text) in forma de dialog; a dialoga (2). II. intr. a folosi dialogul; a sta de vorba, a discuta. (< it. dialogizzare)

calup (est) si calip (vest) n., pl. uri (turc. kalup, kalyp, d. ar. qalib, forma, calup; ngr. kalupi, bg. kalyp, sirb. kalup. V. calibru). forma de tinichea de pus cozonacii la copt. Calapod de caciuli s. a. A trage calupu, a´nsela, a pacali. A´nghiti calupu, a fi inselat (V. baslic). Bucata de sapun de rufe turnat in forma patrata (1-4 kgr.) sau si taiat (1 kg.). Fig. Model, forma, tipar: urit calup de om!

camera f., pl. e (it. lat. camera, d. vgr. kamara, bolta. V. camara). Odaie, compartiment de casa, incapere. Locu in care se tin adunarile politice: camera deputatilor. Sectiune de tribunal: camera de comerciu. Camera de punere supt acuzare, o sectiune alaturata pe linga curtea de apel ca sa cerceteze crimele. Camera obscura, o cutie inchisa care are numai o mica deschizatura prevazuta c´o lentila pin [!] care patrund incrucisindu-se razele reflectate de obiectele exterioare, a caror imagine se formeaza pe un plan pus la o distanta oare-care in aceasta cutie, ca la aparatu fotografic.

LACRIMARIU (‹ fr., lat.) s. n. (La romani) Vas mic de sticla sau de ceramica, de forma alungita, care se punea in mormant, fiind destinat, simbolic, sa primeasca lacrimile celor ce-i plangeau pe disparut.

BIFA, bifez, vb. I. Tranz. A pune un mic semn (in forma de „v”) la anumite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o lista etc. spre a sti ca au fost verificate, controlate etc. – Din fr. biffer.

SOMA², somez, vb. I. Tranz. A cere (cuiva) in chip categoric (si sub amenintare) sa suporte anumite consecinte, sa indeplineasca ceva. ♦ (Jur.) A pune cuiva in vedere, cu forme legale, sa execute (sau sa nu execute) ceva. – Din fr. sommer.

ASTERISC, asteriscuri, s. n. Semn grafic in forma de steluta care se pune dupa un cuvant pentru a indica trimiterea la o nota ori inaintea elementelor (lexicale) neatestate si reconstituite etc. – Din fr. asterisque, lat. asteriscus.

STAIF, staifuri, s. n. Intaritura de piele, de carton etc. care se pune in partea de la spate a incaltamintei, in jurul calcaiului, pentru pastrarea formei. ♦ Panza speciala care se pune in interiorul gulerelor, pentru a le mentine forma. – Din germ. Steif[leder].

SISTEM, sisteme, s. n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forte etc.) dependente intre ele si formand un tot organizat, care pune ordine intr-un domeniu de gandire teoretica, reglementeaza clasificarea materialului intr-un domeniu de stiinte ale naturii sau face ca o activitate practica sa functioneze potrivit scopului urmarit. ◊ Sistem informational = ansamblu de procedee si mijloace de colectare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor, institutiilor, ministerelor etc. ♦ Totalitatea relatiilor pe baza carora este alcatuit un sistem (1). 2. Totalitatea depozitelor formate in decursul unei perioade geologice. 3. Metoda de lucru, mod de organizare a unui proces, a unei operatii, fel de a lucra; norma, obicei. ◊ Sistem Braille = metoda de scriere pentru orbi, cu litere tipografice speciale scoase in relief, pentru a putea fi pipaite. 4. Model, tip, tipar; marca (de fabrica). 5. (In sintagma) Sistem audio = combina muzicala. [Var.: (rar) sistema s. f.]

SEDILA¹, sedile, s. f. Semn diacritic in forma de virgula (,), care se pune sub unele consoane pentru a le da valoarea altui sunet. – Din fr. cedille.

STELUTA, stelute, s. f. I. Diminutiv al lui stea (I 1); stelisoara. ♦ Fig. Scanteie. II. P. a**l. 1. Obiect, desen etc. in forma de stea (mica). ♦ Asterisc. 2. (La pl.) Pasta fainoasa taiata in forma de stea (care se pune in supa). 3. Cusatura in forma de stea. 4. Pata de par alb pe fruntea unor animale. 5. Fulg de zapada. 6. Stea (II 2) (mica). II. 1. Planta erbacee cu frunze ovale si cu flori albe (Stellaria nemorum). 2. Compus: stelute-de-munte = floare-de-colt. – Stea + suf. -uta.

A BIFA ~ez tranz. (cuvinte, cifre dintr-un text, registru, nume dintr-o lista etc.) A marca printr-un semn (in forma de „v”) pentru a pune in evidenta in anumite scopuri. /<fr. biffer

COSCIUG ~e n. Lada de forma speciala in care se pune mortul pentru a fi inmormantat; racla; sicriu. /<sl. kovutegu

A INCRUCISA ~ez tranz. 1) A pune crucis; a aseza in forma de cruce. ◊ ~ sabiile a incepe lupta. 2) (animale sau plante de specii diferite) A face sa procreeze, obtinand un hibrid cu calitati superioare; a hibridiza. ~ diverse rase de animale. [Sil. -in-cru-] /in + crucis

LULEA ~ele f. Obiect folosit la fumat, avand o parte ingrosata, cu cavitate inauntru, in care se pune tutunul, si alta, in forma de tub, prin care se trage fumul; pipa. ◊ Amorezat (sau indragostit) ~ foarte indragostit. 2) Cantitate de tutun cat incape in cavitatea acestui obiect. [Art. luleaua] /<turc. lule

PIPA ~e f. 1) Obiect folosit la fumat, avand o parte ingrosata cu o cavitate inauntru, in care se pune tutunul, si alta in forma de tub, prin care se trage fumul; lulea. 2) Piesa de portelan folosita pentru protejarea conductelor electrice exterioare la intrarea lor in perete. /<ung. pipa

SICRIU ~e n. Lada de forma speciala in care se pune mortul pentru a fi inmormantat; cosciug. [Sil. si-criu] /<ung. szekreny

SPIT² ~uri n. poligr. Semn tipografic in forma de linie, care se pune ca ornament intre compartimente sau la sfarsitul unui text. /<germ. Spitz

palacrint, palacrinti, s.m. (reg.) petec de forma unui patrat sau romb pus la rascroiala de la subsuoara camasilor taranesti; palha.

schimbei, schimbeie, s.n. (inv.) lemn scobit in forma de jgheab, care se pune in locul unde un izvor iese din pamant.

slai, slaiuri, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre cele doua scanduri care leaga talpile unei sanii; oplean. 2. fiecare dintre scandurile care formeaza partile laterale ale unei ambarcatii; scandura care formeaza marginea de sus a unei luntri; usna. 3. polita in perete pe care se tin lucruri de gospodarie 4. fiecare dintre stalpii care sustin podul morii. 5. banca transversala facuta dintr-o scandura lata si fixata in partea dinapoi a unei barci. 6. fiecare dintre tabliile sau dintre cele doua scanduri care leaga tabliile patului. 7. ghizdurile din barne ale unei fantani. 8. marginea de sus sau balustrada unei prispe. 9. scoc prin care se scurge vinul din vasul in care se pun strugurii pentru stors. 10. canal format din trei scanduri, care transporta apa ce cade pe roata ferastraului mecanic. 11. scobitura in forma unui santulet prin care se imbuca si se fixeaza doua piese componente ale unui obiect din lemn. 12. fiecare dintre cele doua sipci care se bat in stalpii unei case, pentru a fixa capetele barnelor. 13. barna de lemn.

sarga², sargi, s.f. (reg.) 1. veriga care se pune in botul porcului. 2. (in forma: sarja) cercel.

SEDILA s.f. Semn grafic in forma de virgula care se pune sub o consoana pentru a-i da valoarea unui alt sunet. [< fr. cedille, cf. sp. zedilla].

SOMA vb. I. tr. A cere cuiva sub amenintare sa indeplineasca ceva. ♦ A pune cuiva in vedere, in formele stabilite de lege, sa (nu) execute ceva. [< fr. sommer].

SOMA⁴ vb. tr. a cere cuiva sub amenintare sa indeplineasca ceva. ◊ (jur.) a pune cuiva in vedere, in formele stabilite de lege, sa (nu) execute ceva. (< fr. sommer)

APOSTROF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic de forma unei virgule, care se pune in partea de sus a unui cuvant, pentru a arata absenta accidentala in rostire a unor sunete. – Fr. apostrophe (lat. lit. apostrophus).

GLAMNICA, glamnice, s. f. (Pop.) Servet rasucit in forma de colac, pe care il pun femeile pe crestet cand cara pe cap greutati. – Din bg. glavnik.

BENA ~e f. 1) Parte a unui autocamion, in forma de cutie, in care se pune incarcatura; cos. ~ basculanta. 2) Cupa a elevatorului sau a excavatorului; caus. ~ cu gheare. /<fr. benne

CALUP ~uri n. pop. 1) Model dupa care se reproduc obiecte identice; calapod; tipar. ~ pentru cizme. ~ de palarie. 2) Bucata dintr-un material de forma paralelipipedica. Un ~ de sapun. ◊ A pune (sau a trage) cuiva ~ul a insela pe cineva. /<turc. kalip

CARTUSIERA ~e f. 1) Cutie mica din metal sau din piele pentru cartuse care se fixeaza de centura. 2) Centura avand cuiburi in forma de tub, in care se pun cartusele. [G.-D. cartusierei] /<fr. cartouchiere

CARLIG ~ge n. 1) Piesa de metal indoita la un capat, care serveste pentru a atarna, a prinde sau a agata un obiect. 2) Parte componenta a unditei, avand forma unui ac indoit, in care se pune momeala. 3) Unealta de impletit, in forma de ac lung, avand la un capat o indoitura; croseta; iglita. 4) Prajina incovoiata la un capat, cu ajutorul careia se scoate caldarea din fantana sau se apleaca ramurile copacilor. 5) Piesa mica cu arc, cu ajutorul careia se prind rufele pe franghie. 6) Incuietoare la usa in forma de cui lung, incovoiat la un capat, care se agata intr-un belciug. 7) rar Portiune dintr-o mladita de vita de vie care se rasadeste in pamant; butas. /<bulg. karlik

A COBORI cobor 1. intranz. 1) v. A SE COBORI. 2) (despre astri) A se lasa spre sau dupa orizont; a se apropia de asfintit; a asfinti; a apune; a scapata. 3) fig. (despre intuneric, liniste etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a cadea; a veni; a se apropia. 4) (despre voci, tonuri etc.) A trece la note mai grave; a scadea in intensitate. 5) (despre parametri fizici sau despre aparate pentru masurarea lor) A avea sau a indica valori mai scazute; a scadea; a descreste. Presiunea atmosferica coboara. Termometrul ~. 6) A fi de o anumita origine; a-si avea obarsia; a proveni. 2. tranz. 1) A muta intr-un loc jos; a pune mai jos. ~ sacul din caruta. 2) (forme de relief inalt, scari etc.) A parcurge de sus in jos. ~ dealul. 3) (voce, ton, glas etc.) A face sa fie mai putin intens. ◊ ~ ochii (sau privirea) a se uita in jos (de rusine, de sfiala etc.). ~ tonul (sau glasul) a vorbi cu blandete. 4) (valori ale unor marimi) A face sa scada. /cf. pogori

COROANA ~e f. 1) Cerc impletit din flori sau frunze, care serveste drept podoaba pentru cap. 2) Cununa de flori care se pune la mormantul cuiva. 3) Podoaba in forma de cerc, facuta din metal pretios, impodobita cu pietre scumpe si purtata pe cap de monarhi, ca semn al demnitatii lor. 4) fig. forma monarhica de guvernamant; monarhie. 5) Totalitate a ramurilor unui copac. 6) Partea vizibila a dintelui la om. 7) Invelis de metal sau din alt material, in care se imbraca un dinte cariat dupa ce a fost tratat. 8) Marginea superioara a copitei la cal. 9) mat. Suprafata cuprinsa intre doua cercuri concentrice. 10) (in unele tari) Unitate monetara. 11) : ~ solara partea exterioara incandescenta a Soarelui, care se vede ca o aureola in timpul eclipselor totale. 12) : ~ boreala constelatie din emisfera nordica. /<lat. corona

JARDINIERA ~e f. 1) Suport de lemn sau de metal asezat la ferestre pentru a pune ghivece cu flori. 2) Cutie speciala, in forma de uluc, in care se pune pamant pentru a sadi flori la ferestre sau la balcoane. [Sil. -ni-e-] /<fr. jardiniere

PARURA ~i f. Obiect de podoaba, de obicei in forma de coronita, pe care il pun miresele pe cap. /<fr. parure

ZIGZAG ~uri n. Linie franta (de forma unui sir de litere „z” puse cap la cap). ◊ In ~ in forma de zigzag; zigzagat. /<fr. zigzag, germ. Zickzack

VUTA s.f. (Arhit.) 1. Lucrare de zidarie in forma de bolta, construita din pietre puse unele peste altele. ♦ Portiune a unei bolti sau a unei arcade cuprinsa intre inceputul curbei si un punct oarecare de pe aceasta. ♦ Partea arcuita a unei porti, a unei ferestre. 2. (Geol.) Creasta unui anticlinal; bolta. [< fr. voute].

ARMA vb. I. tr. 1. A introduce un cartus in camera de tragere a unei arme si a aduce percutorul in pozitia de a lovi capsa. 2. A aseza, a fixa armatura de fier unei constructii de beton armat. ♦ (Mine) A consolida cu o armatura (o galerie etc.). 3. (Mar.) A echipa o nava cu cele necesare plecarii in larg, a pune in serviciu (o nava). ♦ A forma echipajul unei nave sau echipele de lucru la un cabestan, la pompa etc. ♦ A pregati ramele pentru a fi puse in furcheti sau dame. [< fr. armer, cf. it. armare, lat. armare].

pocrovita, pocrovite, s.f. 1. (inv.; in forma „procovita”) acoperamantul obiectelor de cult; pocrovat. 2. (reg.; in forma „procovita”) basma. 3. (inv. si reg.) covor taranesc, scoarta; patura groasa; pocrov, pocrut. 4. (reg.) patura care se pune sub saua calului. 5. (reg.; in forma „procovita”) cusatura din bata iei.

suteu, sutei, s.m. si suteie, s.n. (reg.) 1. (s.m.; inv.) brutar. 2. (s.n.) anexa intr-o gospodarie (care serveste ca bucatarie, in care se gaseste cuptorul de copt paine sau velnita). 3. (s.n.; in forma: satau) vas in care se pune canepa toarsa. 4. (s.n.; in forma: sutau) leasa de nuiele pe care se usuca sau se afuma fructele.

CORNET¹, cornete, s. n. 1. Bucata de hartie rasucita in forma de con, in care se impacheteaza diferite marfuri. ♦ Continutul unui astfel de ambalaj. 2. (In sintagma) Cornet acustic = instrument acustic in forma de palnie, care intensifica v********e sonore si de care se servesc persoanele cu auzul slab; pavilion (4). 3. Instrument muzical de suflat, din alama, asemanator cu trompeta, dar de dimensiuni mai mici decat aceasta si cu un registru mai inalt. 4. (In sintagma) Cornet nazal = fiecare dintre cele sase lame osoase in forma de cornet¹ (1), situate pe peretii laterali ai celor doua nari. 5. Produs de patiserie asemanator cu vafela de napolitana sau de tort, in forma de con (retezat), in care se pune inghetata, frisca, crema etc. – Din fr. cornet.

MOTOPLUG, motopluguri, s. n. Plug mecanic pus in miscare de un tractor sau formand un ansamblu cu acesta. – Moto¹- + plug.

PREGATI vb. 1. a (se) prepara, (pop.) a (se) gati, (inv.) a (se) gotovi. (Se ~ de drum.) 2. a aranja, a prepara. (~ cele necesare pentru drum.) 3. (inv.) a tocmi. (I-a ~ primirea.) 4. a (se) prepara, (inv. si reg.) a (se) griji. (A ~ totul.) 5. v. gati. 6. v. pune. 7. a aranja, a face. (~ patul.) 8. v. forma. 9. v. instrui. 10. v. invata. 11. v. medita. 12. a se prepara. (Tocmai se ~ sa ia cuvantul.)

CALAPOD ~oade n. 1) Piesa de lemn, de forma labei piciorului, pe care se lucreaza incaltamintea sau pe care se pune incaltamintea pentru a nu se deforma. 2) forma de lemn pe care se intind caciulile sau palariile (in procesul de confectionare); calup. 3) Model dupa care se reproduc obiecte identice; tipar; sablon. *Pe acelasi ~ la fel; identic. /<ngr. kalapodi

IESLE ~ f. Constructie in grajd avand forma unui jgheab adanc, in care se pune hrana pentru vite. [G.-D. ieslei; Sil. ies-le] /<sl. jasli

ZALOAGA ~ge n. inv. Indicator (de diferite forme), de obicei din hartie, care se punea intr-o carte (pentru a gasi usor pagina unde s-a oprit cu cititul sau locurile ce prezinta interes); semn de carte. /<sl. zaloga

CENTRALA s.f. 1. Organizatie, institutie de coordonare a unei activitati dintr-un anumit domeniu. 2. Ansamblu de cladiri cu instalatiile lor tehnice, unde se produc anumite forme de energie. 3. Statiune prin care se pun in legatura posturile unei retele de telecomunicatii. [Cf. fr. centrale].

EXPRESIONISM s.n. 1. Curent artistic si literar modern, aparut in Germania la inceputul sec. XX, caracterizat printr-o puternica tendinta de exprimare spontana a trairilor interioare (stari de spaima, durere, uimire, exacerbare a sentimentelor), prin tensiune extatica, punand accent pe subiectivitate, pe irational. 2. Orice forma de arta care vizeaza intensitatea expresiei. ♦ Stil de arhitectura care acorda prioritate expresiei prin stilizari (exagerate). (din fr. expressionnisme)

MASINA s.f. 1. Sistem tehnic format din piese cu anumite miscari, care transforma o forma de energie in alta forma de energie; dispozitiv, aparat, instrument format din mai multe piese, care este pus in miscare de o forta in scopul obtinerii anumitor efecte. 2. Nume dat unor sisteme tehnice puse in miscare prin diferite feluri de motoare: a) locomotiva; b) batoza; c) automobil. 3. (Pop.) Masinarie; mecanism. [Var. machina s.f. / < fr. machine, cf. lat. machina].

TREMA s.f. 1. Semn format din doua puncte orizontale, care se pune pe o vocala pentru a arata ca trebuie pronuntata separat de vocala precedenta sau pentru a-i modifica valoarea. 2. Pozitie rasfirata a unui grup de dinti. [< fr. trema, cf. gr. trema].

VOLAN s.n. I. Garnitura facuta dintr-o fasie de tesatura usoara sau de dantela, adesea incretita sau plisata, care se aplica drept podoaba pe rochii, la maneci etc. II. (Tehn.) 1. Piesa din dispozitivul de directie al unui autovehicul cu ajutorul careia se poate indrepta vehiculul in directia voita. 2. Piesa in forma de roata cu ajutorul careia se pun in miscare anumite masini, se actioneaza mecanisme etc. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. volant].

HARPA s.f. Instrument muzical de forma triunghiulara, cu coarde inegale ca lungime, puse in v******e cu degetele ambelor maini. [Pl. -pe, var. harfa s.f. / < fr. harpe, cf. germ. Harfe].

poiva², poive, s.f. (reg.) 1. panza impermeabila pentru acoperit masini, carute etc.; prelata, foaie de cort. 2. (in sintagma) poiva lucitoare = musama. 3. (in forma ponva) impletitura de nuiele care se pune pe fundul carului ca sa nu curga cerealele.

primez, primezuri si primeze, s.n. (reg.) 1. perete care desparte doua incaperi. 2. ingraditura, scandura, barna, par, drug care desparte un spatiu in doua sau care se pune in grajd intre vite, stanog. 3. (in forma: primiez) cartilaj care desparte cele doua fose nazale. 4. cercevea in forma de cruce care desparte fereastra in mai multe ochiuri. 5. perdea de padure care se afla intre doua poieni. 6. proptea de lemn cu care se blocheaza usa sau poarta. 7. intaritura facuta in malul unui rau, pentru a-l consolida. 8. proeminenta intr-un lemn cioplit.

VOLAN s. n. I. garnitura dintr-o fasie de tesatura usoara sau de dantela, incretita sau plisata, drept podoaba pe rochii, la maneci etc. II. 1. piesa din dispozitivul de directie al unui autovehicul cu ajutorul careia se poate indrepta vehiculul in directia voita. 2. piesa in forma de roata cu ajutorul careia se pun in miscare anumite masini, se actioneaza mecanisme etc. (< fr. volant)

CAPASTRU, capestre, s. n. Franghie sau curea formand un fel de plasa, care se pune pe capul calului, al magarului etc. si care serveste spre a lega animalul la iesle ori spre a-l duce sau a-l mana undeva. – Lat. capistrum.

chirpici n., pl. inuz. uri (turc. kirpig, kerpig, de unde si bg. rus. kirpic). Est. Lut amestecat cu paie s. a. si pus in tipar, unde i se da forma unor mari caramizi care se lasa sa se usuce. Din el se fac paretii caselor taranesti. V. ceamur.

compus, -a adj. format din bucati, in opoz. cu simplu. S. m. si n., pl. e. Gram. Cuvint format din mai multe parti: compusii lui pun is spun, rapun s. a. Chim. Corp format din combinare: compusii carbunelui. F. pl. Bot. O familie de plante ale caror flori formeaza unu sau mai multe rinduri pe receptacul, ca tufanica, calonfiru, vetricea s.a.

HARTIE, hartii, s. f. 1. Produs industrial special pentru scris, tiparit, desenat, impachetat etc., fabricat din substante organice vegetale si materiale de incleiere si de colorare, in forma de foi subtiri si intinse. ◊ Expr. A pune (sau a asterne) ceva pe hartie = a scrie, a redacta ceva. 2. Foaie de hartie (1) (scrisa sau tiparita). 3. Act, document, scrisoare etc. cu caracter oficial. 4. Ban de hartie (1), bancnota. Cinci hartii de cate o suta. ◊ Hartie de valoare = inscris care atesta participarea la formarea unui capital sau la acordarea unui imprumut si care da proprietarului sau posesorului sau dreptul de a primi dividende sau de a incasa dobanda. Hartie-moneda = bani de hartie. 5. (Sport) Categorie de greutate in box, la juniori, intre 45 si 48 kg. – Din sl. chartija.

TILDA, tilde, s. f. 1. Semn grafic de forma unui „s” de tipar culcat, folosit in unele opere pentru inlocuirea unui cuvant care se repeta. 2. Semn diacritic de forma unui „s” de tipar culcat, care se pune deasupra unei litere pentru a conferi pronuntarii sunetului pe care il reprezinta un caracter palatal, nazal etc. – Din fr. tilde, germ. Tilde.

A SE pune ma pun intranz. I. 1) pop. A se instala pentru a sedea; a se aseza. ◊ ~ bine pe langa (sau cu) cineva a cauta sa obtina avantaje prin lingusire. 2) (despre substante pulverulente) A se aseza pe o suprafata, formand un strat; a se asterne. S-a pus praf pe sticla. 3) pop. A sta impotriva; a se impotrivi; a se opune. ◊ ~ in poara v. POARA. ~ (sau a sta) in calea cuiva a) a nu lasa pe cineva sa treaca; b) a incurca pe cineva sa realizeze ceva. A nu ~ cu cineva a nu admite pe cineva ca obiect de comparatie. 4) pop. (despre persoane) A intra la lucru. S-a pus vanzatoare. II. (in imbinari sugerand ideea de antrenare in ceva) ~ pe lucru. ~ pe ganduri. ~ pe ras. ~ pe plans. ◊ ~ cu gura pe cineva a cicali pe cineva. /<lat. ponere

A SUI sui 1. intranz. 1) A se deplasa in sensul urcusului, in panta ascendenta; a se ridica in sus; a se urca. 2) fig. (despre persoane) A fi mereu in ascensiune (pe scara sociala); a urca; a avansa. 3) (despre parametri fizici si aparate pentru masurarea lor) A avea sau a indica valori mai ridicate; a urca. 4) (despre cai de comunicatie) A urma o panta ascendenta; a urca. 5) (despre voci, glasuri melodii etc.) A creste in inaltime; a deveni mai inalt; a urca. 2. tranz. 1) A muta intr-un loc mai ridicat; a pune mai sus; a urca. ~ sacii in pod. 2) (forme de relief ridicate, scari etc.) A parcurge de jos pana sus; a ridica; a urca. ~ dealul. 3) (preturi, tonuri etc.) A face sa creasca calitativ sau cantitativ; a urca; a ridica. [Monosilabic] /<lat. subire

A URCA urc 1. intranz. 1) fig. (despre persoane) A fi mereu in ascensiune; a sui; a avansa. 2) (despre parametri fizici si aparate pentru masurarea lor) A avea sau a indica valori ridicate; a sui. 3) (despre cai de comunicatie) A urma o panta ascendenta. Drumul urca prin livezi. 4) (despre voci, melodii etc.) A creste in inaltime; a deveni mai inalt. 5) inv. A merge indarat in timp. Cantecul popular urca in negura vremurilor. 2. tranz. 1) A muta intr-un loc mai ridicat; a pune mai sus; a sui. ~ faina in pod. 2) (forme de relief ridicat, scari etc.) A parcurge de jos pana sus; a ridica; a sui. ~ panta. 3) A face sa creasca cantitativ si calitativ; a sui; a ridica. /<lat. oricare

PUS s.n. (Med.) Exsudat patologic vascos, care se formeaza in focarele de infectie; puroi. [< fr., lat. pus].

INDEX s.n. 1. Lista (alfabetica) a numelor, a termenilor sau a materiilor cuprinse intr-o lucrare; indice. ♦ Lucrare de sine statatoare cuprinzand liste de publicatii, institutii, adrese etc. 2. Lista a cartilor interzise de biserica catolica, intocmita de un organ special format din c*******i si numit Congregatia indexului. ◊ A pune la index = a trece o lucrare in lista cartilor interzise; (fig.) a exclude pe cineva de la cinstirea cuvenita, a socoti pe cineva nedemn, a-l nesocoti. 3. Degetul aratator. [Pl. -exuri, (3, s.m.) -ecsi. / cf. fr. index, lat. index].

scandurie, scandurii, s.f. (reg.) parte a joagarului de apa, de forma unei tablii de masa, pe care se pun bustenii pentru a fi taiati.

TERMOFOR s.n. Aparat format dintr-o punga plata in care se pune apa calda sau dintr-o perna incalzita electric, folosit ca mijloc terapeutic; buiota. [< fr. thermophore, cf. gr. thermos – cald, phoros – purtator].

PUS s. n. exsudat patologic vascos care se formeaza in focarele de infectie; puroi. (< fr., lat. pus)

ERRARE HUMANUM EST (lat.) a gresi e omeneste – Proverb latin pus in circulatie de Cicero, in „Philippica”, 12, 2 sub forma: „Cuiusvis hominis est errare, nullius nisi insipientis in errare perseverare” („Orice om poate gresi, numai prostul staruie in greseala”).

CALAPOD, calapoade, s. n. Piesa de lemn in forma (labei) piciorului, intrebuintata la confectionarea incaltamintei sau care se pune in incaltaminte pentru a impiedica sa se deformeze; forma de lemn pe care se intind caciulile sau palariile. ♦ gener. Tipar, forma, model. ◊ Expr. Pe acelasi calapod = la fel, asemanator, identic. – Din ngr. kalapodi.

ZIGZAG, zigzaguri, s. n. Linie franta care pare formata din mai multe litere Z puse cap la cap. ◊ Loc. adv. In zigzag = in forma de linie franta, serpuit. [Var.: zigzac s. n.] – Din fr. zigzag, germ. Zickzack.

PERNA, perne, s. f. 1. Obiect confectionat din doua bucati dreptunghiulare sau patrate de tesatura de bumbac, lana etc., cusute intre ele, avand in interior fulgi, lana, puf etc., si pe care, de obicei, cineva isi pune capul cand se culca. ◊ Perna electrica = obiect in forma de perna (1) plata, in care se gasesc rezistente electrice izolate si releuri de protectie, intrebuintat ca termofor. Perna de calcat = ustensila auxiliara asemanatoare cu perna (1), care se foloseste la calcatul obiectelor de imbracaminte, in special al manecilor, pieptilor, umerilor. 2. Obiect de tapiterie format dintr-un fel de sac umplut cu par, cu iarba-de-mare etc., adesea prevazut cu arcuri, care se asaza pe scaune, pe bancile unui automobil etc. 3. (In sintagma) Perna de aer = curent de aer antrenat intre doua suprafete aflate in miscare relativa si care serveste ca lubrifiant. [Var.: (pop.) perina s. f.] – Din scr. perina.

CIOCNI, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. si tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (facand zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouale rosii unul de altul cu unul dintre capete, conform traditiei legate de sarbatoarea Pastilor. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului in care s-a format, pentru a iesi din el. ♦ Tranz. A lovi usor unul de altul paharele de bautura, in semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producandu-i o crapatura, o plesnitura; a face sa crape, sa plesneasca. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni in contradictie. 4. Refl. recipr. Fig.(Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se incaiera, a se bate. – Cf. bg. cukna, ucr. koknuti.

DOZA, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune impreuna, in proportii determinate, substantele sau materialele care formeaza un amestec; p. ext. a distribui dupa o anumita masura elementele care formeaza un tot. ♦ A determina proportia in care un element, o substanta sau un material intra, impreuna cu altele, in compozitia unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanta sau de material care produce un anumit efect intr-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva in proportii judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser.

CRACANA¹ ~e f. 1) Bat lung, bifurcat la un capat, avand diferite intrebuintari. 2) Ra-ma de fier, in forma de cerc, avand trei picioare pe care se pune ceva la fiert; pirostrii. 3) Unealta improvizata din trei bete lungi, unite sus, asezate in forma de piramida, de care se atarna deasupra focului un vas in care se fierbe ceva. 4) Capra de taiat lemne. /crac + suf. ~ana

A ELABORA ~ez tranz. 1) (planuri, idei, texte, opere etc.) A face sa ia fiinta si sa capete forma definitiva; a alcatui; a intocmi. 2) (legi, decrete) A pune in vigoare in mod oficial; a emite. 3) (aliaje, otel) A obtine ca urmare a efectuarii unor operatii speciale. /<fr. elaborer, lat. elaborare

A IMPLETI ~esc tranz. (fire, suvite de par, nuiele etc.) A impreuna intr-un tot, punand alternativ si intr-un anumit mod (pentru a forma o retea). ~ un navod. ~ colaci. /in + pleata

A INCUNUNA ~ez tranz. 1) A aprecia in mod solemn, punand cununa pe cap. 2) A impodobi cu ceva in forma de cununa; a incorona. L-au ~at cu flori. 3) fig. (activitati, opere etc.) A incheia cu o realizare de prestigiu; a incorona. Si-a ~at activitatea cu o capodopera. /in + cununa

PLATAN² ~e n. Vas (in forma de disc) al unui cantar, in care se pun greutatile sau obiectul cantarit. /cf. fr. plateau

DESMOTROPIE s.f. (Biol.; chim.) Izomerie dinamica in care formele izomere sunt in echilibru, putand fi izolate si puse in evidenta. [Gen. -iei. / < fr. desmotropie].

DESMOTROPIE s. f. izomerie dinamica in care formele izomere sunt in echilibru, putand fi izolate si puse in evidenta. (< fr. desmotropie)

HARPA / HARFA s. f. instrument muzical de forma triunghiulara, cu coarde inegale ca lungime si acordaj, puse in v******e cu degetele ambelor maini. (< fr. harpe, germ. Harfe)

LARINGE (‹ it.) s. n. Organul esential al fonatiei, care produce vocea cu ajutorul coardelor vocale. Reprezinta primul segment al cailor respiratorii, fiind un conduct aerian, interpus intre faringe si trahee, in partea mediana si anterioara a gatului, format din mai multe cartilaje articulate intre ele si puse in miscare de un aparat muscular complex. Orificiul superior al l., denumit glota, este inchis in momentul deglutitiei de epiglota. Sin. (pop.) beregata.

3) cornet n., pl. e (fr. cornet, dim. d. vfr. corn, corn). Un fel de corn, trompeta: cornet cu pistoane (fligorn). Instrument de auzit in forma de corn: cornet acustic. Toc, hirtie rasucita de pus ceva in ia [!]: un cornet de bomboane. Pl. Anat. Cornete nazale, cele doua conducte osoase din nari.

CHIBZUI, chibzuiesc, vb. IV. Tranz. si intranz. A judeca o situatie cumpanind toate eventualitatile; a se gandi, a reflecta, a medita. ♦ Refl. recipr. A se sfatui unul cu altul inainte de a lua o hotarare. ♦ Tranz. A pune ceva la cale; a planui. – Din magh. kepezni „a forma”. Cf. magh. kepzelni „a-si imagina”.

TEST, testuri, s. n. 1. Obiect de pamant sau de fonta de forma unui clopot, cu care se acopera painea, malaiul etc. puse la copt pe vatra incinsa. 2. (Pop.) Carapace de broasca testoasa. – Lat. *testum.

OCHELARI s. m. pl. Dispozitiv optic medical sau de protectie format din doua lentile (fixate intr-o rama), care se pune la ochi (sprijinit pe radacina nasului) cu scopul de a corecta un defect de vedere, de a apara ochii de praf, de o lumina prea puternica etc. ♦ P. ext. Dispozitiv format din doua bucati de piele prinse de curelele laterale ale capetelei si asezate in dreptul ochilor cailor pentru a-i impiedica sa vada lateral. ◊ Expr. A avea ochelari de cal, se spune despre persoane marginite, care vad lucrurile printr-o prisma prea ingusta. – Din ochi¹ (dupa lat. ocularis).

TIMPANON, timpanoane, s. n. Instrument muzical folosit in sec. XVI-XVIII, alcatuit dintr-o cutie de rezonanta in forma de trapez, deasupra careia erau intinse coarde de metal puse in v******e cu doua ciocanele. – Din fr. tympanon.

COLAPSOTERAPIE s. f. (Med.) Tratament al anumitor forme de tuberculoza prin presarea unui plaman pentru a-l pune in repaus. – Din fr. colapsotherapie.

TROACA, troace, s. f. 1. Albie, copaie, covata (scurta si lata). 2. Lada mare in care cade faina macinata la moara. 3. Vas de lemn (in forma de jgheab, de lada lunga etc.) in care se pune apa sau mancarea pentru animale. 4. (Fam.; la pl.) Catrafuse, calabalac. [Var.: (reg.) troc s. n.] – Din germ. dial. Trok.

CUNUNA, cununi, s. f. 1. Impletitura in forma circulara, facuta din flori, frunze sau ramuri (care se pune pe cap). ◊ Expr. A sta cununa imprejurul cuiva = (despre un grup de persoane) a sta imprejurul cuiva, formand un cerc inchis. Cununa de raze (sau de lumina) = aureola. Cununa de munti (sau de dealuri, de paduri) = lant, sir de munti sau de dealuri, de paduri, dispuse in cerc. 2. Coroana care se acorda in antichitate invingatorilor (in razboi si la concursurile sportive sau literare). ♦ Fig. Glorie, faima, renume. 3. Coroana care se asaza pe capul celor care se casatoresc dupa ritualul religios. 4. Funie, impletitura de ceapa, de usturoi etc. 5. Grinda principala cu care se inchide in partea de sus un perete de lemn si pe care se reazema celelalte grinzi ale tavanului si ale acoperisului. – Lat. corona.

A REGULARIZA ~ez tranz. 1) A orga-niza dupa anumite reguli; a pune in ordine; a regula. 2) (obiecte) A modifica, dand o forma regulata. 3) A amenaja cursul unei ape. /<fr. regulariser

TALAGHIR ~e n. reg. Frana, in forma de talpa de lemn sau de fier, care se pune sub una din rotile unui vehicul cu tractiune animala. /Orig. nec.

senic s.n. (reg.) 1. tesatura de canepa (pentru rufe de corp, prosoape, fete de masa etc.). 2. stergar facut din tesatura de canepa. 3. bucata de panza in care se pune cenusa pentru lesie, cenusar; panza rara pentru sedila. 4. (in forma: selnic) basma inchisa la culoare (si murdara). 5. (in forma: selnic) unealta de pescuit asemanatoare cu leasa.

chiciura s. f. – Promoroaca. Bg. kicur (Conev 75; DAR); mai ales in Munt. Se confunda cu bg. kicor „ciorchine” – Der. inchiciuri (var. inchiciura), vb. (a se acoperi de chiciura). Cicura, s. f. (chiciura), pe care Cihac, II, 52, il pune in legatura cu ceh. cikor, trebuie sa fie o forma cu metateza a aceluiasi cuvant.

FLEURON s. n. 1. (arhit.) ornament sculptat in forma de floare sau de frunza stilizata. 2. vinieta care se pune in fruntea sau la sfarsitul unui capitol. (< fr. fleuron)

RONDELA s. f. 1. disc de metal gaurit care se pune intre o piulita care trebuie stransa; saiba. ◊ capacel in forma de disc din carton care acopera alicele dintr-un cartus de vanatoare. ◊ disc metalic utilizat la baterea monedelor sau a medaliilor. 2. portiune din trunchiul unui arbore, de forma cilindrica, la analiza structurii lemnului pentru determinarea varstei etc. (< fr. rondelle)

CALAPOD, calapoade, s. n. Piesa de lemn in forma (labei) piciorului, intrebuintata la confectionarea incaltamintei sau care se pune in incaltaminte pentru a o impiedica sa se deformeze; forma de lemn pe care se intind caciulile sau palariile. ♦ Fig. Tipar, forma, model. ◊ Expr. Pe acelasi calapod = la fel. – Ngr. kalapodi.

adaug, a adauga si (est) -gesc, a adaugi si (vechi) a adauge, part. adaus v. tr. (lat. adaugere, pop. adaugere, part. adauctum, id., d. augere, a mari. V. augment). Pun ceva pe linga altu sau altele: a adauga un franc la suta, sare ciorbei. Fig. Mai spun ceva: nu mai adaug nimic la cele spuse. Vechi. Maresc, sporesc: a adauga banii, averea. Incarc la plata birului: sa n' aiba voie a-i scadea, nici a-i adaugi. L-a adaugat cu pira, l-a incarcat cu pira. I-a adaugit pintecele, a lasat-o gravida. V. refl. Vechi. Cresc, sporesc: apa, patima, suspinu se adaoge [!]. Ma unesc. Trans. Ma recasatorec. Ma inmultesc: pacatosii se adaug [!]. Ma compar, ma aseman (Cor.). Ma adaug la masa cuiva, ma pun la masa lui. V. intr. Boala adaogea, se agrava. – Forme vechi: adao-: sa-si adaoga, Domnu sa va adaoga, se va adaoge, va adaoga, va adaogi, au adaos (adauga), il adaosera (adaugara).

PIPA, pipe, s. f. 1. Obiect format dintr-o parte mai groasa si scobita, in care se pune tutunul, si dintr-un tub (curbat) prin care se trage fumul; p. restr. partea mai groasa si scobita a acestui obiect; p. ext. (cantitatea de) tutun care intra in aceasta parte a obiectului; lulea. 2. Piesa de portelan curbata la un capat, folosita pentru protejarea instalatiilor electrice impotriva apei de ploaie la intrarea lor in peretii unei cladiri. 3. Piesa a distribuitorului motorului cu aprindere electrica, care inchide succesiv circuitele electrice ale bujiilor motorului. – Din magh. pipa.

buzna adv. – Brusc, pe neasteptate in graba. – Var. busta, nabuzna. Origine necunoscuta. Ultima var. pare a indica o provenienta sl. Dupa Cihac, forma autentica ar fi busta, legata de vb. busi; DAR o pune in legatura cu mag. buszma „badaran”. Mai curind este vorba de un cuvint din aceeasi familie cu napusti; caz in care var. ar fi in loc de *napustna.

buzunar (-re), s. n. – Punga interioara la haine. – Var. buzdunar, boz(d)unar, bozinar, posunar etc. Mr. buzunar. Ngr. μπουζουνάρα (Cihac, II, 641; DAR), din gr. ζωνάριον, cf. tc. zunnar „cingatoare de calugar.” – Der. buzunari, vb. (a fura din buzunarul cuiva, a umbla in buzunarul cuiva); buzunarit, s. n. (furt); buzunareala, s. f. (furt); imbuzunari, vb. (a pune in buzunar, a incasa; a fura, a buzunari), cuvint rar, format artificial, pe baza fr. empocher.

harfa (harfe), s. f. – Instrument muzical format dintr-o rama mare dreptunghiulara pe care sint fixate coarde puse in v******e prin ciupire. – Var. harpa. Germ. Harfe; var. din fr. harpe. – Der. harpist, s. m.; harpista, s. f., din fr.

BLUMENBACH [blumənbah], Johann Friedrich (1752-1840), medic si naturalist german. Unul dintre creatorii antropologiei. A pus bazele obiective ale clasificarii raselor umane dupa culoarea pielii si forma capului si a demonstrat unitatea de origine a speciei umane.

ASTERISC, asteriscuri, s. n. Semn tipografic, in forma de stea, care trimite la o nota sau care se pune inaintea elementelor (lexicale) neatestate si reconstituite. – Fr. asterisque (lat. lit. asteriscus).

GRATAR, gratare, s. n. 1. Ansamblu de bare metalice paralele ori incrucisate sau placa de tabla gaurita, alcatuind un dispozitiv folosit pentru inlesnirea patrunderii aerului si inlaturarea cenusii in (sau din) instalatiile de ardere, pentru separarea de impuritati a unor materii prime, pentru impiedicarea patrunderii corpurilor straine in instalatiile hidrotehnice, pentru separarea bucatilor mari de minereuri dupa marime etc. 2. Obiect alcatuit din vergele metalice paralele, prinse intr-un cadru (dreptunghiular), sau din aluminiu ondulat, pe care se frige carne, peste, ciuperci etc.; p. ext. friptura astfel preparata. ◊ Loc. adj. La gratar = (despre carne, peste, ciuperci etc.) fript pe gratar (2). 3. Obiect alcatuit din bare de lemn sau de fier paralele, servind drept stergatoare pentru talpa incaltamintei. 4. Partea de deasupra ieslei, in forma de scara inclinata fixata de-a lungul peretelui, in care se pune fanul. 5. (Tehn.) Grila (1). – Probabil lat. *gratarium (< *gratis = cratis).

URZI, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregati, a intinde, a aseza urzeala (1) in razboiul de tesut pentru a incepe tesutul. 2. Fig. A funda, a intemeia; a cladi; a concepe, a alcatui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua fiinta, a se forma, a se infiripa. ♦ A nascoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o actiune (reprobabila); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

PROSCRIPTIE, proscriptii, s. f. 1. (In Roma antica) punere in afara de lege sau osandire la moarte a cuiva, fara forme de judecata, pentru infractiuni politice. ◊ Lista de proscriptie = lista afisata care cuprindea numele persoanelor declarate in afara legii. 2. Pedeapsa la care autoritatea publica supunea pe cineva pentru o vina politica; izgonire din patrie, exil, surghiun. – Din lat. proscriptio, fr. proscription.

CIRCUMFLEX, circumflexe, adj. 1. (In sintagma) Accent circumflex = semn ortografic in forma de unghi cu varful in sus sau de tilda, care se pune deasupra unei vocale spre a arata ca aceasta trebuie rostita lung sau, in ortografia romana, spre a nota sunetul i(a). 2. (Anat.; despre artere, vene, nervi) Care are un traiect rasucit. 3. (Bot.; despre plante) Cu ramurile curbate in jos. [Var.: circonflex adj.] – Din lat. circumflexus, fr. circonflexe.

VIRGULA ~e f. 1) gram. Semn de punctuatie (in forma de curba) care marcheaza o pauza de scurta durata si se pune intre parti de propozitie sau intre propozitii in cadrul frazei, pentru a le izola. 2) mat. Semn grafic prin care se separa intr-un numar zecimal partea intreaga de cea fractionara. 3) muz. Semn grafic care se pune pe portativ pentru a indica momentul respiratiei in cadrul unei interpretari muzicale vocale. /<fr. virgule

ELICE s.f. 1. Curba care taie sub un unghi constant generatoarele unui cilindru sau ale unui con. 2. Organ rotitor format din doua sau mai multe pale fixate pe un butuc, care pune in miscare un avion, un vapor etc. [Pl. invar., var. helice s.f. / < fr. helice, it. elice, cf. gr. helix – spirala].

IZOLA vb. I. 1. tr. A da, a pune deoparte, a separa de ceea ce inconjura. ♦ A impiedica trecerea unei forme de energie in alta sau a unor substante dintr-un mediu (sau dintr-un corp) in altul cu ajutorul unei materii izolante. 2. tr., refl. A (se) indeparta de viata sociala. [< fr. isoler, it. isolare].

copil m., pl. copii, art. copiii (lat. pupillus, dim. d. pupus, fem. pupa, coca, cocuta, infl. de coca 1 sau de o forma lat. copillus, ca columbus-palumbus, porumb. D. rom. vine alb. kopili, pl. kopii, bastard, argat; ngr. kopel, tinar, baiat, servitor; vsl. kopilu, kopelu, bastard; bg. sirb. kopile, bastard. V. coca 1 si pupa 2). Vechi (pl. si copili). Bastard. Azi. Baiat ori fata in primii ani ai vietii; o femeie c´un copil in brate. Fig. Om naiv: nu fi copil! Copil adevarat, copil legitim. Copil din flori, bastard. Copil de tita, prunc, copil care suge inca. Copii de casa, odinioara, feciori de boier care erau dati la curtea domneasca si formau garda interioara a ei, in numar de vre-o 500 (V. paj). De copil, de mic, din copilarie; de copil i-a placut cartea. Pl. Urmasi, descendenti (indiferent de etate): a murit fara copii. V. fecior, cocon, ghitan, tinc, prichindel.

JUG, juguri, s. n. 1. Dispozitiv de lemn care se pune pe grumazul animalelor cornute care trag la car, la plug etc. sau, in unele tari, se fixeaza de coarnele lor. ◊ Expr. A trage la jug = a) a trage carul, caruta, plugul etc.; b) fig. (despre oameni) a munci din greu, peste puteri. ♦ Munca grea, neplacuta; robie, tiranie. 2. Jujeu. ♦ Colac de lemn imbracat in piele care se pune uneori la gatul cailor si prin care se trec hamurile. 3. Piesa in forma de cadru sau de inel, care serveste la sustinerea altor piese ale unei masini sau ale unei unelte. ♦ Grinda sau rigla de lemn folosita la constructia acoperisurilor. 4. Parte componenta a circuitului magnetic al unui aparat sau al unei masini electrice, care nu are infasurari electrice. – Lat. jugum.

LICHIDA, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capat unei actiuni, unui fapt, unei activitati etc. 2. Spec. A indeplini toate formele necesare pentru ca o situatie juridica sau financiara sa ia sfarsit. ♦ A plati (o datorie). 3. (Arg.) A omori; a asasina. – Din fr. liquider.

RAMA¹, rame, s. f. 1. Cadru de lemn, de metal etc. in care se pune o fotografie, un tablou etc.; p. ext. tablou, fotografie inramata. 2. Schelet de forma, marimi si materiale diferite, in care se fixeaza ceva. 3. Fasie de piele flexibila si groasa cusuta pe marginea incaltamintei si servind la fixarea talpii de fata. – Din rus. rama. Cf. germ. Rahmen.

A SE INNODA se innoada intranz. (de-spre ate, sfori, funii) A se incalci formand un nod (sau mai multe). ◊ ~ la vorba (sau la cearta) a se pune pe cearta. /<lat. innodare

PARADA ~e f. 1) Defilare a trupelor militare sau a colectivelor sportive cu ocazia unei sarbatori oficiale sau a unei festivitati. ◊ De ~ de forma; de ochii lumii. 2) Etalare a unui lucru cu scopul de a-l pune in valoare. ◊ A face ~ de (sau cu) ceva a face ceva pentru a produce efect; a pune in valoare cu ostentatie. 3) Iesire pe arena a ansamblului actorilor unui spectacol de circ. 4) (la box, scrima) Ansamblu de miscari executate succesiv de unul din sportivi pentru a para o lovitura a adversarului, dandu-i o riposta. /<fr. parade, germ. Parade,

A TRANSpune transpun tranz. A reda in alta forma sau prin alte mijloace (decat cele initiale). ~ in alta limba. /trans- + a pune

RONDELA s.f. 1. Disc de metal gaurit care se pune intre o piulita si o piesa care trebuie stransa; saiba. ♦ Capacel in forma de disc din carton care acopera alicele dintr-un cartus de vanatoare. ♦ Disc metalic utilizat la baterea monedelor sau a medaliilor. 2. Portiune din trunchiul unui arbore, de forma cilindrica, servind pentru analiza structurii lemnului, pentru determinarea varstei etc. [< fr. rondelle].

asociez v. tr. (lat. associare, d. socius, sot). Fac asociat, coleg, tovaras. Unesc, pun la un loc. Fig. Leg: asociez ideile. V. refl. Intru in societate, formez o asociatiune, ma intovarasesc.

CORNITA², cornite, s. f. 1. Dispozitiv asemanator cu un scaun, avand tablia in forma de U, pe care se aseaza o roata de lemn cand i se pun obezile. 2. (La pl.) Coarne mici (inca nedezvoltate) pe care le au unele animale. – Corn¹ + suf. -ita.

ZID, ziduri, s.n. ◊ Zid chinezesc = (in forma articulata) zidul care despartea in vechime China de Mongolia; fig. (si in forma nearticulata) stavila, opreliste pusa in calea oricarei influente inovatoare din afara. ♦ Expr. A pune (pe cineva) la zid = a impusca (in urma unei sentinte de condamnare); (fig.) a osandi, a blama, a infiera. ♦ Expr. (Mold.) A trai cat zidul Goliei = a trai mult.

CAPATAI ~ie n. 1) Parte a patului pe care se pune capul. ◊ A sta la ~iul cuiva a veghea langa un bolnav. 2) Obiect sub forma de sac scurt si larg umplut cu pene, lana sau vata, care se pune sub cap in timpul somnului; perna. ◊ Fara ~ fara casa; fara rost in viata. Carte de ~ a) carte fundamentala intr-un domeniu; b) carte de care nu te poti desparti. /<lat. capitaneum

CATEL ~i m. 1) Pui de caine. ◊ Cu ~ (si) cu purcel cu toti ai casei; cu toate catrafusele. 2) Pui de animal salbatic asemanator cainelui. 3): ~ de usturoi fiecare dintre bucatelele de usturoi care formeaza capatana. /<lat. cattellus

COFA ~e f. 1) Vas din doage cercuite, cu o singura toarta, avand forma de cilindru sau de trunchi de con, in care se pastreaza apa. ◊ A pune (sau a baga) in ~ pe cineva a) a pune in incurcatura pe cineva; a dezorienta; b) a-si demonstra superioritatea fata de cineva intr-un domeniu de activitate. Ploua (sau toarna) cu ~a ploua tare. 2) (in Moldova medievala) Unitate de masura pentru lichide egala cu aproximativ 1,288 l. /cf. bulg., sb. kofa

COMANAC ~ce n. 1) Acoperamant pentru cap, de forma cilindrica fara boruri, asemanator cu potcapul, pe care-l poarta calugarii. ◊ A-si pune capul sub ~ a se duce la calugarie. 2) Acoperamant pentru cap de matase sau de stofa scumpa, purtat, in trecut, de barbatii si de femeile din paturile nobile. /Orig. nec.

A INCORONA ~ez tranz. 1) (monarhi) A urca pe tron, punand coroana pe cap (ca simbol al puterii). 2) (persoane) A impodobi cu ceva in forma de coroana; a incununa. ~ cu lauri. 3) fig. (activitati, opere etc.) A incheia printr-o realizare de prestigiu; a incununa. /<lat. incoronare

PERNA ~e f. 1) Obiect de forma unui sac scurt si patrat, umplut cu pene (lana sau vata), care se pune sub cap in timpul somnului; capatai. ◊ ~ de calcat ustensila asemanatoare cu un astfel de obiect, folosita la calcatul obiectelor de imbracaminte, in special al manecilor. 2) pop. Fiecare dintre cele doua bare pe care se pune butoiul in beci pentru a-l ridica de la pamant si a-l imobiliza. 3) Obiect de tapiserie constand dintr-un sac umplut cu par sau cu iarba de mare, care se asaza, de obicei, pe scaune sau pe bancile automobilelor. 4): ~ de aer strat de aer de inalta presiune dintre baza unui vehicul si suprafata lui de sprijin sau dintre elementele mobile si fixe ale unor mecanisme. [G.-D. pernei] /<sb. perina

SCENA ~e f. 1) Parte in forma de platforma a unei sali de spectacole, special amenajata pentru reprezentatii artistice. ◊ A pune in ~ a monta o piesa; a inscena. 2) Activitate desfasurata de un actor; arta teatrala. ◊ A parasi ~a a) a abandona profesia de actor; b) a se retrage dintr-o activitate oarecare. 3) Subdiviziune a unui act dintr-o piesa de teatru. 4) fig. Loc unde se desfasoara o actiune sau o activitate; arena. 5) Fapt care atrage atentia cuiva. 6) Manifestare violenta a unei atitudini fata de cineva sau ceva. ◊ A-i face cuiva o ~ a-i aduce cuiva imputari pe un ton rastit si pretentios. [G.-D. scenei] /<fr. scene, lat. scaena, it. scena

BULIN s.n. 1. Invelis (de amidon) in care se pun anumite prafuri pentru a putea fi inghitite mai usor; caseta, capsula. 2. Desen in forma de cerc plin, imprimat pe o tesatura. 3. Bucata mica de hartie, unsa pe o parte cu guma arabica, cu care se lipesc plicuri, scrisori etc. [Pl. -ne, -nuri, var. bulina s.f. / < ngr. bulini].

MERCENAR s.m. 1. Militar angajat cu plata intr-o armata straina; lefegiu. 2. (Fig.) Persoana care pentru bani, se pune in serviciul oricui, luptand pentru interese de orice natura. // adj. Care apartine mercenarilor; format din mercenari. ♦ Care actioneaza platit. [Cf. fr. mercenaire, lat. mercenarius < merces – salariu].

sistor, -oare, s.m. si f. 1. (pop.; s.m. si f.) fiecare dintre bucatile de lemn (sau de fier) prinse la capete in tarcoalele prasnelului de la moara si care se angreneaza cu maselele rotii. 2. (reg.; s.m.; la pl. cu forma: sustori) fiecare dintre bucatile de lemn prinse in jurul rotii sau al carului, care pune in miscare joagarul. 3. (reg.; s.f.) fuscel la loitra. 4. (reg.; s.f.; in forma: sustoare) speteaza (la grapa). 5. (reg.; s.f.) fofelnita vartelnitei. 6. (reg.; s.m. pl.; in forma: sustori) falceaua melitei. 7. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre chingile de fier orizontale care intaresc usa unei case. 8. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre grinzile intre care se fixeaza fereastra. 9. (reg.; s.m. pl.) fiecare dintre stalpii verticali care sprijina streasina casei. 10. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre barnele care marginesc intrarile strungii la o stana. 11. (reg.; s.m.) par ascutit care se pune in varful caselor taranesti.

MOTOR, -OARE I. adj. care pune in miscare, care misca. II. s. f. 1. masina de forta care transforma o forma oarecare de energie in energie mecanica pentru actionarea altei masini, a unui vehicul etc. 2. (fig.) ceea ce misca ceva; imbold, stimulent. (< fr. moteur, germ. Motor)

MOTIUNE s. f. 1. parte a unui discurs in care se urmareste emotionarea lectorilor sau auditorilor. 2. propunere facuta si adoptata intr-o adunare. ♦ ~ de cenzura = motiune dintr-o adunare nationala, intr-un parlament, care pune in cauza guvernul. 3. (psihan.) proces dinamic prin care se actualizeaza pulsiunea. 4. procedeu de formare a substantivelor feminine de la cele masculine si invers, cu ajutorul sufixelor. (< fr. motion, lat. motio)

PROSCRIPTIE s. f. (in Roma antica) punere in afara legii, condamnare la moarte sau la exil si confiscarea averii fara forme judiciare, pentru infractiuni politice, inscriind numele celui osandit pe o lista care se afisa. (< lat. proscriptio, fr. proscription)

UMANISTIC, -A, umanistici, -ce, adj. Umanist (2). ◊ Stiinte umanistice = grup de stiinte care pun accentul pe studiul limbilor, istorie, pe cultura clasica etc. Invatamant umanistic sau sectie umanistica = forma (sau sectie) de invatamant bazat pe studierea stiintelor umanistice. – Din germ. humanistisch.

MUSCHI², muschi, s. m. 1. Organ al corpului la toate vertebratele si la majoritatea nevertebratelor, format dintr-un tesut fibros si carnos care, datorita proprietatilor lui fundamentale, contractibilitatea si elasticitatea, pune in miscare diferite organe si parti ale corpului. 2. Bucata de carne de animal desprinsa din regiunea sirei spinarii, intrebuintata in alimentatie. – Lat. musculus (din mus).

SPERLA ~e f. reg.1) Cenusa fina, albicioasa, care se formeaza pe suprafata jaraticului; spuza. ◊ A da prin ~ a) a trata cu brutalitate; b) a pune intr-o situatie neplacuta. 2) Copil vioi si zburdalnic. /Orig. nec.

broboada (broboade), s. f. – Basma mare, sal. – Var. brobod(a), proboada, pobroada. forma autentica este cea a var. proboada. Din bg. podbrazdam perf. podbradja „a-si pune pe cap o basma care se innoada sub barbie”, podbranka „basma” (Weigand, Jb, XV, 168; Densusianu, GS, VI, 362). Apropierea propusa de Cihac, II, 640, cu ngr. μπολοῦλα este inutila. Der. desbrobodi, vb. (a-si scoate basmaua); imbrobodi, vb. (a-si acoperi capul; a acoperi, a ascunde; a insela, a ademeni, a duce cu vorba); imbrobodeala, s. f. (actiunea de a (se) imbrobodi; ademenire).

MERCENAR, -A I. s. m. 1. militar angajat cu plata intr-o armata straina. 2. (fig.) cel care, pentru bani, se pune in serviciul oricui, luptand pentru interese de orice natura. II. adj. care apartine mercenarilor; format din mercenari. (< fr. mercenaire, lat. mercenarius)

GULER, gulere, s. n. 1. Parte a unor obiecte de imbracaminte care acopera de jur imprejur gatul sau cu care se termina o haina la gat. ◊ Expr. A lua (sau a apuca) (pe cineva) de guler = a) a prinde, a duce etc. (pe cineva) cu forta; b) a cere cuiva socoteala pentru cele facute. ♦ Fasie de panza, de obicei scrobita, care se pune in jurul gatului (la barbati), prinzandu-se (cu butoni, nasturi) de camasa. 2. Spuma care se formeaza la gura paharului de bere. 3. Portiune dintr-o piesa cilindrica, conica etc. cu diametrul mai mare decat restul piesei. – Din magh. galler.

VIPERA, vipere, s. f. 1. Sarpe mic, foarte veninos, avand pe cap o pata de culoare inchisa in forma de V si pe spate o dunga lata, neagra, in zigzag; naparca (Vipera berus). ◊ Expr. Pui de vipera = om rau, femeie rea. ◊ Compus: Vipera-cu-corn = specie de vipera mai mare si mai veninoasa decat vipera comuna, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). 2. Fig. Persoana rea, perfida. – Lat. vipera.

CUVANT ~inte n. 1) Unitate de baza a vocabularului constand dintr-un sunet sau un complex de sunete carora le corespund unul sau mai multe sensuri. ◊ Intr-un ~ in rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) in concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate dupa forma, dar diferite din punct de vedere al continutului. 2) Ganduri, idei exprimate prin vorbe; spusa. ◊ A pune un ~ bun a faceo interventie pentru cineva. ~ introductiv text plasat la inceputul unei carti, in care se fac anumite comentarii la carte; prefata; cuvant inainte. A lua ~antul a vorbi in fata unui public. 3) Angajament pe care si-l ia cineva; fagaduiala; promisiune. ◊ A-si tine ~antul (sau a se tine de ~) a indeplini o promisiune facuta. Om de ~ om ce nu face promisiuni desarte. 4) Punct de vedere particular; judecata; pozitie; considerent; opinie; parere. A-si spune ~antul. 5) Temei al unei actiuni. ◊ Sub ~ ca... pentru motivul ca... Cu drept ~ pe buna dreptate. /<lat. conventus

DEpune vb. III. 1. tr. A pune, a lasa (un obiect) undeva (in pastrare). ◊ A depune bani = a incredinta bani spre pastrare (de obicei unei institutii); a depune un mandat = a renunta la o demnitate, la o insarcinare speciala pe care cineva nu o poate indeplini. 2. tr., refl. A cadea sau a lasa sa cada la fund (substante solide aflate in stare de suspensie sau dizolvate intr-un lichid care formeaza un sediment pe fundul vasului). 3. intr. A face o depozitie. [P.i. depun, perf.s. -pusei, part. -pus. / < lat. deponere, cf. fr. deposer, dupa pune].

baclava si (Mold. nord) pa- f. (turc. baklava) Un fel de prajitura compusa din foi puse una peste alta (si care au intre ele nuci sau migdale pisate), taiate in forma de romburi si oparite cu sirop de zahar sau de miere. V. sarailie.

DEDUCTIE (‹ fr., lat.) 1. forma de rationament in care concluzia rezulta cu necesitate din premise. Bazele teoriei d. au fost puse de Aristotel prin doctrina despre silogism, fiind apoi dezvoltate de Descartes, de Leibniz si de logica simbolista. ♦ (In logica traditionala) Proces de obtinere a unor concluzii particulare din principii mai generale considerate ca adevarate (silogismul aristotelic). ♦ (In logica simbolica) Derivarea din anumite enunturi date (axiome), cu ajutorul regulilor, a unor noi enunturi (teoreme). 2. Retragerea unor sume deja platite. ◊ D. fiscala = ansamblul elementelor componente care care pot constitui obiectul reducerii unei sume impozabile, a unui venit ♦ Sustragerea unor sume.

pomneata, pomnesi, s.f. 1. (pop.) servet, batista sau fasie de panza alba, avand legate la un capat un ban, iar la celalalt o lumanare, care se pune in mana mortului sau se da de pomana celor care iau parte la inmormantare. 2. (reg.; in forma: pomneta) bucata de panza in care se invelesc oasele unui mort cand sunt dezgropate. 3. (reg.) colac impletit care se da de pomana la inmormantari. 4. (reg.; in forma: pocmet) manseta la camasile barbatesti taranesti. 5. (reg.; in forma: pogmata) fasie impodobita la poalele unei fuste femeiesti. 6. (reg.; in formele: pocmata, pogmata) cingatoare de fata impodobita cu cusaturi. 7. (reg.) guler la o camasa barbateasca. 8. (reg.) fiecare dintre cele doua ate cu care se leaga camasa barbatesca la gat.

ROMANTISM s. n. 1. miscare literara si artistica, aparuta in Europa la sfarsitul sec. XVIII si inceputul sec. XIX, ca o reactie impotriva clasicismului, prin suprimarea regulilor formale, prin introducerea notelor de lirism, de sensibilitate si imaginatie si prin zugravirea de eroi exceptionali. 2. ansamblu de aspecte proprii curentului romantic; inclinare spre lirism, spre visare, spre melancolie. 3. perioada in istoria muzicii prin ruperea echilibrului formelor clasice in favoarea libertatii si fanteziei, prin intensitatea si spontaneitatea expresiei. 4. (fil.) denumire data teoriilor care pun accent pe intuitie ca metoda de cunoastere, pe libertatea si spontaneitatea de gandire si de fapta, precum si pe pasiuni si interese in morala, ca o reactie contra filozofiei clasice, rationale. (< fr. romantisme)

PIROSTRIE ~i f. 1) mai ales la pl. Obiect de uz casnic, format dintr-o rama metalica (rotunda sau triunghiulara), fixata pe trei picioare, folosita ca suport pentru un vas pus la foc deschis. ◊ A se lasa (sau a sedea) in ~i a se aseza cu genunchii indoiti si sprijinindu-se de pamant numai pe picioare. 2) bis. Coroana care se asaza pe capul mirilor in timpul slujbei oficiate cu prilejul casatoriei; cununie. ◊ A-si pune ~ile pe cap a se casatori. [G.-D. pirostriei] /<ngr. pirostia, bulg. pirostija

PUIERNITA ~e f. 1) Instalatie speciala pentru cresterea puilor unor pasari domestice. 2) Vas de lemn, de forma unei treuci mari, prevazut cu un dispozitiv de alimentare cu apa, folosit in pastravarie pentru dezvoltarea puietului. /pui + suf. ~ernita

TOBA ~e f. 1) Instrument muzical de percutie, constand dintr-un cilindru gol pe dinauntru, acoperit la ambele capete cu cate o membrana de piele intinsa, care, prin lovire, produce sunete infundate. ◊ A bate ~a a) a lovi ritmic cu degetele in ceva, fiind iritat sau lipsit de rabdare; b) a raspandi o stire; a divulga un secret. A fi ~ de carte (sau de invatatura) a poseda multe cunostinte. A se face ~ a manca pe saturate. A vinde (averea cuiva) cu ~a a vinde la mezat. 2) Piesa cilindrica, goala in interior, folosita in tehnica; tambur. ~ pentru cablu. ◊ ~ de esapament piesa la motoarele cu ardere interna care amortizeaza zgomotul produs in timpul evacuarii gazelor de ardere. 3) Mezel preparat din carne de porc, maruntaie si slanina, puse in pielea stomacului, care se fierbe si se preseaza. 4) pop. (la jocul de carti) Semn distinctiv avand forma unui romb de culoare rosie; caro. 5) Carte de joc marcata cu acest semn. /<ung. dob

BULINA ~e f. 1) Invelis (solubil) in care se pun anumite medicamente cu gust neplacut, pentru a putea fi inghitite mai usor; capsula; caseta. 2) Bucatica de hartie de forma rotunda, unsa pe una din fete cu guma arabica, folosita pentru a lipi plicuri, scrisori, dosare. 3) mai ales la pl. Desen in forma de cerc plin, imprimat pe o tesatura. /<fr. bouline

CASCA casti f. 1) Acoperamant de protectie pentru cap, purtat de unele persoane (militari, pompieri, sportivi, mineri etc.). 2) Aparat electric in forma de caciula, care serveste la uscarea parului. 3) Receptor electroacustic, compus din una sau doua capsule telefonice, care se pun la ureche pentru a asculta unele transmisiuni radiofonice. [G.-D. castii] /<fr. casque

CONDICA ~ci f. 1) Caiet gros de format mare in care sunt inscrise diferite date sau insemnari cu caracter administrativ; catastif; registru. ◊ A trece (sau a pune) pe cineva la ~ a tine minte pe cineva (pentru o rafuiala ulterioara). 2) inv. Cod de legi. /<ngr. kontikas

constitui si -iesc, a -i v. tr. (lat. constituere, d. con-, impreuna, si statuere, a pune, a aseza, a hotari. – Eu constitui, tu constitui; el, ei constituie, sa constituie. V. destitui, statut). Formez esenta unui lucru: sufletu si corpu constituie omu. Organizez: a constitui o societate. Asignez, dau, vorbind de procurarea unei sume: a constitui o zestre, o renta. Constitui captiv, arestez. V. refl. Ma constitui captiv, ma predau.

crivala f., pl. e, ca nicovala, -le (vsl. krivalo, d. krivu, curb; sirb. krivalja, un fel de vita. V. crivea). Est. Crivea, un fel de jug care se pune la peptu [!] cailor cind treiera. Crivea, scirleica (de rasucit funiile). Un fel de stringatoare dulghereasca de forma unui patrat c´o lature [!] formata de un mare surub tot de lemn de tinut strins doua piese. O bucata de ramura mai groasa retezata si fixata in al carei virf ramificat se pune drobu de sare pe care-l ling oile (in vest se numeste asa si troaca in care se pune drobu). Vest. Manivela la joagar.

INCORONA, incoronez, vb. I. 1. Refl. si tranz. A(-si) pune coroana de monarh; p. ext. a deveni sau a investi pe cineva monarh. 2. Tranz. A impodobi cu ceva (in forma de coroana); a incununa. 3. Tranz. Fig. A desavarsi o lucrare, o opera, o activitate; a reprezenta in activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasa; a incununa (2). – Din lat. incoronare.

MORISCA, moristi, s. f. 1. Masina mica de vanturat grane. 2. Rasnita cu care se macina pesmet, cafea, piper etc. 3. Moara mica pusa in miscare de vant, de apa sau cu mana. 4. Jucarie care infatiseaza aripile sau roata unei mori de vant; jucarie care se invarteste in mana si produce un sunet caracteristic (folosita si pentru a speria pasarile din semanaturi). ◊ Morisca de vant = obiect de ornament, imitand aripile unei mori de vant, pus pe acoperisul caselor, care, la bataia vantului, se roteste in directia acestuia. 5. (In sintagma) Morisca hidrometrica (sau hidraulica) = instrument format dintr-un rotor, cu una sau mai multe palete, care se roteste sub actiunea curentului de apa si serveste la masurarea vitezei unui curs de apa. – Moara + suf. -isca.

COMANAC¹, comanace, s. n. 1. Acoperamant al capului, de forma cilindrica, fara boruri, confectionat din lana sau din pasla, purtat de calugari si de calugarite. ◊ Expr. (Glumet) A-si pune capul sub comanac = a se calugari. 2. Acoperamant al capului asemanator cu comanacul¹ (1) purtat odinioara de barbati. ♦ Caciulita de matase sau de stofa scumpa, purtata altadata de femei. [Var.: comanac s. n.] – Et. nec.

ROSTRU s.n. 1. (Ant.) Pinten care se punea la prora corabiilor. 2. Tribuna oratorilor in forul roman, impodobita cu prore de corabii capturate in razboaie. 3. formatie anatomica in forma de cioc. ♦ Partea terminala a scheletului unui belemnit. ♦ Organ bucal la unele insecte, alungit in forma de cioc. ♦ Prelungire care se observa la varful unor organe (de exemplu la silicua verzei). [Pl. -ruri, (s.m.) -ri. / cf. lat. rostrum, fr. rostre].

OBADA, obezi, s. f. 1. Fiecare dintre bucatile de lemn incovoiat care, impreunate, alcatuiesc partea circulara a unei roti de lemn (la car, la caruta, la moara etc.); p. gener. partea circulara a unei roti de lemn (peste care se monteaza sina. ♦ Partea periferica a rotii unui autovehicul, peste care se monteaza cauciucul. 2. (La pl.) Instrument de tortura in evul mediu, alcatuit din doua bucati de lemn avand fiecare cate o scobitura in forma de semicerc si care, inchizandu-se, imobilizau picioarele sau mainile osanditilor sau ale robilor; p. ext. catuse, fiare. ◊ Expr. A pune (in) obezi = a subjuga. [Var.: (inv. si reg.) obeada s. f.] – Din sl. obedu.

SPLINA, spline, s. f. 1. Organ anatomic intern, moale si spongios, de culoare rosie-violeta, situat in partea superioara stanga a cavitatii abdominale, care produce limfocite, anticorpi, depoziteaza sangele etc. ◊ Loc. adj. Fara splina = (despre animale) care este rezistent la fuga, care nu oboseste; (despre oameni) care munceste intens fara sa oboseasca. ◊ Expr. A i se pune cuiva splina =a simti dureri acute la splina, din cauza fugii, a mersului repede etc. 2. Planta erbacee cu frunze in forma de splina (1) si cu flori galbene-aurii; splinuta (1) (Chrysosplenium altrenifolium). – Din ngr. splina.

GRAMADA, gramezi, s. f. 1. Cantitate mare de obiecte, de materiale stranse ori aflate la un loc (unele peste altele); ingramadire. ♦ (Adverbial) In mare cantitate (la un loc), formand o gramada (1). ◊ Expr. A cadea (sau a se prabusi) gramada = a cadea jos (in nesimtire). A da (sau a face, a pune etc.) (pe cineva) gramada (jos) = a dobori; p. ext. a omori (pe cineva). 2. Cantitate, numar mare de fiinte (stranse, aflate la un loc); multime. ♦ Spec. Ingramadire (organizata) de jucatori la rugbi; meleu. – Din sl. gramada.

LIN², linuri, s. n. 1. Vas de lemn, de tabla sau de beton in forma de jgheab, in care se aduna si se storc strugurii. 2. Vas de lemn, de tabla sau de beton in care se pune la fermentat materia prima folosita la fabricarea berii, a spirtului etc.; vas, cada de doage unde se pun la fermentat prunele din care se face tuica. – Din ngr. linos.

REGULARIZA, regularizez, vb. I. Tranz. 1. A supune unor norme, unor reguli, a face ca ceva sa fie regulat. ♦ A pune in ordine, in concordanta (evidente, balante etc.). ♦ A pune de acord datele evidentei contabile cu realitatea constatata pe teren prin inventariere. 2. A corecta conturul unui obiect pentru a-i da o forma geometrica regulata. 3. A amenaja un curs de apa pentru a corespunde unor anumite cerinte. – Din fr. regulariser.

POALA ~e f. 1) Partea de la talie in jos a unui obiect de imbracaminte. ◊ A trage (pe cineva) de ~e a) a atrage atentia cuiva; b) a nu-i da pace cuiva, plictisindu-l cu rugaminti. A tine (pe cineva) langa (sau la) ~ele sale a nu-i da cuiva prea multa libertate. A se tine de ~a (sau ~ele) mamei a sta numai langa mama. ~ alba scurgere v******a de lichid albicios, uneori purulent; leucoree. 2) Adancitura formata prin ridicarea partii de jos a unei rochii, fuste sau a unui sort (in care se pot pune diferite obiecte). ◊ Placinta (cu) ~e (sau ~ele-n brau) v. PLACINTA. ~a-randunicii planta agatatoare cu flori albe sau roz care au forma de palnie; volbura. 3) Cantitate de obiecte cat pot incapea intr-o astfel de adancitura. O ~ de nuci. 4) Partea corpului dintre brau si genunchi (impreuna cu imbracamintea) la o persoana care sade. 5) Partea de jos a unei ridicaturi. ~ele dealului. ◊ ~ele padurii marginea unei paduri. ~ele copacului partea de jos a coroanei copacului. /<sl. palo

caloian m., pl. ieni (vsl. kalienu, de lut. Cp. si cu rus. haluianu, om necioplit. V. scaloian). Munt. Est. Dobr. Mold. Un mic chip de lut in forma de om pe care, in Joia a treia dupa Paste si cind e seceta, il fac copiii la tara, il pun pe o scindurica, il impodobesc cu flori si cu coji de oua rosii si-i dau drumu pe o apa curgatoare bocindu-l cu Iene, Iene, Coloiene! in credinta ca asta va aduce ploaie.

capsula f., pl. e (lat. capsula, dim. d. capsa, cutie. V. capsa). Cutioara. Bot. Maciulie, invelisu care contine semintele la unele plante, ca la mac. Chim. Vas in forma de gavan care serveste a face sa se evaporeze lichidele. Med. Invelisu unor medicamente cu gust neplacut. Invelis de metal (plumb, cositor) pus unei butelii astupate deja c´un dop. Petita, capsa. – Fals -ula (dupa fr.).

PROIECT, proiecte, s. n. 1. Plan sau intentie de a intreprinde ceva, de a organiza, de a face un lucru. 2. Prima forma a unui plan (economic, social, financiar etc.), care urmeaza sa fie discutat si aprobat pentru a primi un caracter oficial si a fi pus in aplicare. ◊ Proiect de lege = text provizoriu al unei legi, care urmeaza sa fie supus dezbaterii organului legiuitor (si opiniei publice). 3. Lucrare tehnica intocmita pe baza unei teme date, care cuprinde calculele tehnico-economice, desenele, instructiunile etc. necesare executarii unei constructii, unei masini etc. ◊ Proiect de diploma = lucrare cu caracter tehnic, aplicativ, pe baza careia studentii institutelor politehnice, institutelor de arhitectura etc. obtin diploma la sfarsitul studiilor. [Pr.: pro-iect] – Din germ. Projekt, lat. projectus.

ZAMISLI, zamislesc, vb. IV. (Inv. si reg.) 1. Tranz. A concepe fatul; a procrea, a face pui, a naste. 2. Refl. A lua fiinta, a se naste, a se intrupa. 3. Tranz. si refl. Fig. A (se) crea, a (se) produce; a (se) forma, a (se) infiripa. – Din sl. zamysliti.

CRUCIS, -A, crucisi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre ochi, p. ext. despre oameni) Sasiu; fig. dusmanos. 2. Care se intretaie, se incruciseaza. ◊ Loc. adv. In crucis = in cruce. II. Adv. 1. Intretaindu-se in forma de cruce (I 1). 2. In directie piezisa; oblic. ◊ Expr. Si (in) crucis, si (in) curmezis = in lung si in lat, in toate partile. A se pune (in) crucis si (in) curmezis = a incerca prin toate mijloacele sa se opuna, sa zadarniceasca o actiune. – Cruce + suf. -is.

CUI, cuie, s. n. 1. Piesa mica, cilindrica sau in patru muchii, de metal sau de lemn, turtita la un capat si ascutita la celalalt, cu care se fixeaza intre ele diferite piese, care se bate in zid sau in lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesa de siguranta formata dintr-o bucata de sarma indoita, cu un ochi la un capat, care impiedica desfacerea piulitelor. ◊ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rau face sa uiti raul anterior. (Fam.) A face (sau a taia) cuie = a simti frigul, a dardai de frig. A-i intra cuiva un cui in inima = a se strecura in sufletul cuiva o teama, o banuiala, o indoiala, o grija etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care si-l ia cineva, legandu-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-si pune pofta in cui = a renunta la o dorinta, la un lucru ravnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemanatoare ca forma cu un cui (1). – Lat. cuneus.

BAZA ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistenta pe care se sprijina o constructie; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreapta sau plan, de obicei in pozitie orizontala, de la care se masoara perpendicular inaltimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalatii etc.) necesare unei activitati. ~ de aprovizionare. ~ sportiva. ◊ ~ navala port militar. ~ militara loc de stationare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de lupta pentru razboi. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albastreste hartia rosie de turnesol si intra in combinatie cu acizii, formand saruri. 5) la pl. fig. Element de importanta primordiala, pe care se tine, se intemeiaza ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fara ~ neintemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a intemeia; a funda. ~ economica (a societatii) totalitate a relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 6) anat. : ~a craniului parte a craniului, care inchide cutia craniala spre ceafa. 7) lingv.: ~ de articulatie mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base

compune (compun, us), vb. – 1. A forma, a alcatui un intreg. – 2. A crea, a scrie, a redacta o opera. Lat. componere (sec. XIX), cu sensurile fr. composer si cu conjug. rom. a pune. – Der. compunere, s. f.; compozitie, s. f., din fr. composition; compozitor, s. m., din fr. compositeur; compozant, s. n., din fr. composant; descompune, vb., format pe baza fr. decomposer; descompunere, s. f.

crivala (-le), s. f. – 1. Ramura in forma de furca avind trei sau mai multe brate; se infige de obicei in pamint si serveste drept suport pentru bulgarii de sare care se pun spre a-i lige oile. – 2. Furca mica pentru a prinde serpii fara a-i omori. – 3. Curea de transmisie la ferastraul mecanic. – 4. Cirlig de hamal. – 5. Surub de timplarie. – 6. Traversa, suport. – Var. crival, crivea. Sl. krivu „rasucit”, prin urmare dublet al lui crivac.

CONTAINER s. n. 1. ambalaj metalic cu forme si dimensiuni standardizate, astfel incat sa cuprinda un numar exact de obiecte sau cantitati anumite de materiale, pentru transport. 2. cutie speciala in care sunt puse aparate, instrumente etc. in rachetele cosmice. (< engl. container)

teasta (-este), s. f. – 1. Hirca, craniu. – 2. Carapace. Lat. testa (REW 8682), cf. it., prov., cat., sp. testa, fr. tete. Tiktin se indoieste ca ar fi mostenit; dar apare in vorbirea populara, chiar daca circulatia lui este in prezent redusa (ALR, I, 7). S-a pastrat mai bine sub forma test, s. n. (inv., craniu; inv., carapace; inv., capitel; castron sau vas de pamint folosit drept cuptor, se tine cald peste aluatul care se pune la copt), din lat. testum (Puscariu, 1728; REW 8686), cf. mr. test, megl. tost. – Der. testos, adj. (care are carapace, incapatinat, indaratnic).

CHIBZUI, chibzuiesc, vb. IV. 1. Tranz. si intranz. A judeca cumpanind toate eventualitatile; a se gandi, a reflecta, a medita. ♦ Refl. (Rar) A se ingriji de... 2. Tranz. A pune ceva la cale, a planui. ♦ Refl. A se sfatui unul cu altul. 3. Tranz. (Reg.) A-si inchipui, a presupune, a banui. – Magh. kepezni „a forma”.

ZAMISLI, zamislesc, vb. IV. (Inv. si arh.) 1. Tranz. A concepe fatul; a procrea, a face pui, a naste. 2. Refl. A lua fiinta, a se naste, a se intrupa. 3. Tranz. si refl. Fig. A (se) crea, a (se) produce; a (se) forma, a (se) infiripa. – Slav (v. sl. zamysliti).

BANDAJ, bandaje, s. n. 1. Fasie de panza sau tifon utilizata la fixarea si protejarea unui pansament sau la imobilizarea unei parti bolnave a corpului. ♦ Cerc de otel elastic imbracat in panza si cu o pernita la capat, care apasa pe locul unei hernii inghinale. ♦ Fasie de panza cu care boxerii isi infasoara pumnii si peste care isi pun manusile. 2. Imbracaminte inelara de otel sau de cauciuc care se monteaza pe obada unei roti de vehicul pentru a o feri de degradare. ♦ Imbracaminte in forma unei benzi infasurate pe o teava, pe o varga de metal etc. – Din fr. bandage.

SCRISOARE, scrisori, s. f. 1. Comunicare scrisa trimisa cuiva prin posta sau prin intermediul unei persoane; epistola, ravas. ◊ Scrisoare de credit = document prin care un bancher sau o banca cere altui bancher sau altei banci sa puna la dispozitia purtatorului o suma de bani. ♦ (La pl.) Culegere de corespondenta avand valoare literara sau istorica. ♦ (La pl.) Opera literara in proza scrisa sub forma de corespondenta. 2. (Inv.) Faptul de a scrie; ceea ce este scris. 3. (Pop.) Scris¹ (2). 4. (Inv.) Hartie scrisa, document, act. ◊ Scrisoare de acreditare = document prin care se atesta calitatea unui diplomat de a reprezenta un anumit stat in relatiile cu un alt stat. Scrisoare de trasura = act care contine conditiile intervenite intre cel care expediaza o marfa si cel care o transporta (serviciul de coletarie, posta etc.); fraht. 5. (Inv.) Scriere (3). – Scris + suf. -oare.

BIBLIOTECA ~ci f. 1) Colectie (publica sau particulara) de carti, publicatii periodice, manuscrie etc., clasificate si aranjate intr-o anumita ordine pentru a facilita utilizareaa lor de catre cititori. 2) Institutie care adaposteste o asemenea colectie, punand-o la dispozitia cititorilor. 3) Mobila cu rafturi pentru pastrarea cartilor. 4) Colectie de publicatii cu o anumita tematica, scoasa de o editura in volume identice ca format si ca aspect. [G.-D. bibliotecii; Sil. -bli-o-] /<lat. bibliotheca, fr. bibliotheque

CENUSAR¹ ~e n. 1) Cavitate in partea de jos a unei sobe, unde cade cenusa. 2) Bazin cu o solutie speciala de var, in care se pun pieile pentru a indeparta parul si epiderma. 3) Vas in care se pastreaza cenusa unui mort dupa incinerare; urna cinerara; urna funerara. 4) inv. Vas de diferite forme si dimensiuni, in care se scutura scrumul sau se arunca mucurile de tigara; cenusernita; scrumiera. /cenusa + suf. ~ar

NAPARCA ~ci f. 1) Sarpe veninos, cu capul triunghiular, pe care are un semn negru in forma de V; vipera. 2) Soparla fara membre, cu corp cilindric, solzos, raspandita prin poieni si locuri umede. 3) fig. Persoana foarte rea, perfida si extrem de periculoasa. ◊ Pui de ~ om rautacios. /cf. alb. neperke, nepertke

CALA¹ s. f. 1. incapere intre puntea inferioara si carlinga navei, in care se pune incarcatura. 2. plan inclinat catre mare pe care se construiesc sau se repara nave. 3. piesa pentru calarea (1) rotilor unui vehicul, a unei piese. 4. piesa de diverse forme cu care se controleaza dimensiunile pieselor in constructia de masini. (< fr. cale)

ASASIN -A, (‹ fr.) s. m. si f. 1. S. m. si f. Persoana care savirseste un asasinat; ucigas. 2. (La m. pl.) Secta musulmana siita organizata sub forma unei societati secrete ai carei membri au actionat pe terit. actualelor state Iran, Siria si Liban (sec. 11-13). Intemeiata de Hasan ibn as-Sabbah, care a pus stapinire (in 1090) pe cetatea Alamut (din M-tii Erbuz), devenita cartier general, extinzindu-si apoi autoritatea, prin teroare si asasinate politice, asupra unui larg terit. din NV Iranului. Suprimati de mongoli (in Iran, 1256) si de mameluci (in Siria si Liban, 1272).

BALANTA, balante, s. f. 1. Aparat pentru masurarea greutatii corpurilor, format dintr-o parghie la capetele careia se asaza, de o parte, obiectul de cantarit si, de cealalta parte, greutatea care echilibreaza acest obiect. ◊ Expr. A pune in balanta = a cumpani fapte sau argumente in vederea luarii unei hotarari. ♦ (Sg. art.) Numele unei constelatii din emisfera australa; cumpana. 2. (Fig.) Comparatie, raport intre doua sume, conturi etc. ◊ Balanta de verificare = operatie contabila constand din totalizarea separata a cifrelor din debitul si din creditul conturilor; situatia conturilor la o anumita data. Balanta comerciala (a unei tari) = raportul dintre valoarea generala a importului si cea a exportului. – Fr. balance.

BAUT¹ s. n. Faptul de a bea. ◊ Expr. A se pune (sau a se asterne) pe mancat si pe baut (sau pe mancate si pe baute) = a se apuca sa manance si sa bea in cantitati mari. [forma gramaticala: (in expr.) baute] – V. bea.

CALUS, calusuri, s. n. 1. Bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. Bucatica de lemn de forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Calusar (1). – Din cal + suf. -us.

cascaval n., pl. uri (turc. kaskaval, d. it. cacio, cas, si cavallo, cal, de la obiceiu italian meridional de a pune la uscat cascavalurile pe o prajina legate cite doua, adica „calare”; ngr. kaskavali, bg. kaskaval. D. rom. vine ung. kaskaval). Brinza sarata tescuita in forma de disc. (Cel uscat, care se poate razui p. macaroane, se numeste grecesc, cel moale romanesc). Fig. Functiune bine platita, chilipir: a se viri in cascaval. A te intinde la cascaval, a te obraznici, a-ti permite prea mult, a te indesa la chilipir. V. cas si jant.

ADUNA, adun, vb. I. 1. Tranz. A strange la un loc ceea ce se afla raspandit, imprastiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate partile; a strange, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegand de ici si de acolo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere intr-unul singur. 6. Tranz. si refl. A (se) strange la un loc, formand un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parca a tunat si i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiti unii de altii stransi la un loc. ♦ A (se) ingramadi, a (se) ghemui. – Lat. adunare.

BUTONIERA s.f. 1. Deschizatura mica, tivita pe margine, la haine sau rufe, in care se incheie un nasture; mica taietura in reverul unei haine barbatesti; (p. ext.) parte a reverului unei haine unde se pune o floare, o insigna etc. 2. (Geol.) Depresiune excavata in zona centrala a unui dom (2), marginita de cueste situate fata in fata si inchisa la un capat in forma de potcoava. [Pron. -ni-e-. / < fr. boutonniere].

CALUS, calusuri, s. n. 1. Bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. Mica piesa de lemn cu o forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prajinilor, folosit in forajul prin percutie sau in cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (in preajma Rusaliilor) de un grup de flacai; melodie dupa care se executa acest dans; calusar (1), calusel (4). – Cal + suf. -us.

HARPA, harpe, s. f. Instrument muzical format dintr-o rama mare triunghiulara, pe care sunt fixate coarde diferite ca lungime si ca acordaj (dispuse intr-o cutie de rezonanta si o consola) si care sunt puse in v******e prin ciupire cu degetele de la ambele maini. [Var.: harfa, arpa, arfa s. f.] – Din fr. harpe, germ. Harfe.

CROI², croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A taia un material dupa forma si masura indicata sau dupa un contur desenat in prealabil, pentru a obtine piese ce urmeaza a fi asamblate in vederea confectionarii unui obiect. 2. Tranz. A planui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicatii, de planuri etc.; a incepe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciuna. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o sosea etc., inlaturand obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om (facandu-i dungi sau vanatai pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; in expr.) A o croi la fuga = a fugi in cea mai mare graba (spre a scapa de o primejdie). – Din sl. krojiti.

ZAPOR, zapoare, s. n. 1. Baraj de sloiuri de gheata care se formeaza primavara pe un rau; p. ext. revarsare, inundatie. 2. Baraj facut de oameni pentru a permite pornirea plutelor sau a morilor; apa oprita la baraje. ◊ Expr. (Despre cai) A pune zapor = a nu voi sa traga; a se impotrivi. – Bg. zapor.

CURMEZIS adv. De-a latul, transversal; piezis. ◊ In lungis si (in) curmezis sau si (in) crucis si (in) curmezis = in lung si (in) lat, peste tot, pretutindeni. ◊ Loc. prep. In (sau de-a) curmezisul = in lat, in diagonala. ◊ Expr. A se pune in crucis si in curmezis (sau in curmezis, de-a curmezisul) = a incerca prin orice mijloace sa zadarniceasca ceva, a impiedica pe cineva in actiunile sale; a se opune. [forma gramaticala; (substantivat) curmezisul] – Probabil din curma + suf. -is, sub influenta sinonimului piezis.

BUZUNAR ~e n. Saculet cusut la o haina, mai ales pe partea ei interioara, pentru a tine diferite obiecte mici de uz personal (batista, pieptene, portmoneu etc.) sau in scopuri decorative. ◊ De ~ care incape in buzunar; de dimensiuni reduse. Carte de ~ carte de format mic. Ceas de ~ ceas care se poarta in buzunar. Bani de ~ bani pentru cheltuielile individuale ale unei persoane. Hot de ~e hot de lucruri marunte. A da (sau a pune, a plati) din ~ a plati din banii proprii o paguba pentru care nu esti vinovat. A avea (sau a baga) pe cineva in ~ a avea pe cineva in puterea sa. A sta cu mainile in ~ a sta degeaba; a nu face nimic. /<ngr. buzunari

straf¹, strafuri, s.n. 1. (inv. si pop.) amenda; (in expr.) a pune la straf = a amenda (pe cineva). 2. (inv. si reg.) pedeapsa. 3. (reg.) joc care consta in aruncarea unei monede cat mai aproape de o linie trasata pe teren. 4. (reg.; in forma: streaf) obor comunal in care se inchid vitele gasite pascand in locuri oprite.

ispita (ispite), s. f. – 1. Cercetare, investigatie, studiu, examen. – 2. Efort, sfortare. – 3. Proba, incercare, experiment. – 4. Experienta, cunoastere directa. – 5. Ademenire, seducere, tentatie. Sl. ispyti, cf. bg. ispit (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 267; Cihac, II, 151; DAR) sau postverbal de la ispiti (Tiktin). Toate uzurile sint inv., cu exceptia ultimului. – Der. ispiti, vb. (a cauta, a cerceta, a examina; a intreba; a spiona; a incerca, a cauta sa; refl., a se incumeta, a fi tentat; a pune la incercare; a tenta, a seduce), din sl. ispitati (toate uzurile sint inv., cu exceptia ultimului); ispiteala, s. f. (proba, incercare), inv.; ispititor, adj. (ademenitor); ispitaci, adj. (capabil, iscusit), format ca iscodaci.

OBOROC, oboroace, s. n. 1. (In evul mediu, in Tara Romaneasca si in Moldova) Danie. 2. Masura de capacitate de 44 sau de 22 de ocale, folosita in trecut. ♦ Vas mare de forma cilindrica, larg la gura, facut de obicei din scoarta de tei, care serveste ca unitate de masura pentru cereale sau pentru pastrarea si transportul acestora; continutul acestui vas. ◊ Expr. A pune (sau a ascunde, a tine etc.) ceva sub obroc = a feri ceva de vazul lumii, a tine ascuns, a ascunde bine ceva. 3. Cos de nuiele fara fund cu care se prind pestii. [Var.: obroc s. n.] – Din ucr. uborok.

COFA, cofe, s. f. Vas de forma (relativ) cilindrica, facut din doage de brad, cu o toarta, in care se tine la tara apa de baut; donita; p. ext. continutul unui astfel de vas. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a baga pe cineva) in cofa = a intrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie); a infunda. A ploua (sau a turna) cu cofa (sau ca din cofa) = a ploua foarte tare, torential. – Cf. bg., scr. kofa.

SCOC, scocuri, s. n. 1. Canal, jgheab prin care curge apa pentru a pune in miscare roata morii sau a joagarului; laptoc, uluc. ♦ Groapa, adancitura facuta de apa care cade din scoc (1) ♦ P. gener. Jgheab, canal pentru scurgerea unui lichid. 2. Constructie din lemn in forma de jgheab, pe care aluneca bustenii de la locul de taiere pana la caile de transport. 3. Jgheab sau tub metalic folosit la transportul prin alunecare al produselor miniere excavate. – Din scr. skok.

BAN¹ ~i m. 1) Marfa indeplinind functia sociala de echivalent general al tuturor marfurilor in procesul de schimb. 2) Moneda sau bancnota, indeplinind functia sociala de mijloc de schimb si de plata (a marfurilor). ◊ A plati in ~i gheata (sau lichizi) bani in numerar (platiti pe loc). ~i de buzunar bani destinati cheltuielilor marunte. 3) la pl. Avere in forma de monede sau bancnote; parale. ◊ A fi doldora de ~i a fi foarte bogat; a avea multi bani. A arunca ~i pe fereastra a cheltui fara nici o socoteala. A pune ~i la ciorap a) a strange bani; b) a fi foarte zgarcit. A face ~i buni a) a castiga bine; b) a avea valoare; a fi de pret. 4) Subunitate monetara egala cu a suta parte dintr-un leu. /Orig. nec.

A DECLINA¹ declin tranz. 1) (substantive, adjective, pronume, numerale, articole) A trece prin cazuri si numere schimband forma. 2) inv. (nume de persoana) A face sa fie cunoscut; a prezenta; a recomanda. 3) (sarcini, propuneri) A supune unei solutionari negative; a respinge. 4) (functii) A refuza de a-si asuma. 5) A pune la indoiala; a considera ca fiind nesigur. /<fr. decliner, lat. decli-nare

REGULARIZA vb. tr. 1. a supune unor norme, unor reguli. ◊ a pune in ordine, in concordanta. ◊ a cerceta erori de inregistrare prin stornari, virari etc. ◊ a stabili si a achita suma in contul careia s-au facut plati provizorii. 2. a da o forma geometrica regulata unui obiect. 3. a modifica albia unei ape curgatoare pentru a avea un curs regulat. (< fr. regulariser)

INEL ~e n. 1) Cerc mic de metal care se pune pe deget ca podoaba. ~ de aur. ~ de argint. ◊ ~ de logodna inel (de metal pretios) care se poarta pe degetul inelar ca simbol al legaturii dintre logodnici sau soti; verigheta. 2) Obiect in forma de cerc, confectionat dintr-un material dur, avand diferite intrebuintari (pentru fixare, agatare, cuplare etc.). ~e pentru perdele. ~ pentru cheie. ◊ ~e de gimnastica dispozitiv pentru gimnastica masculina, alcatuit din doua cercuri de metal dur, suspendate de cate o franghie. 3) Fiecare dintre cercurile unei tulpini sau radacini ale plantei lemnoase, dupa numarul carora se poate constata varsta acestuia. 4) Fiecare dintre segmentele circulare care formeaza corpul unor viermi. /<lat. anellus

OALA ~e f. 1) Vas de bucatarie (din lut ars, de metal, de faianta etc.) folosit pentru gatitul sau pentru pastrarea mancarii. ◊ S-a facut (sau este) ~e si urcioare (sau ulcele) a murit de mult timp. A plati ~ele sparte a raspunde pentru faptele savarsite de altii. A lua (sau a prinde) pe cineva din ~ a prinde pe cineva fara nici o greutate. A-i da ~a in foc a-si pierde calmul; a se aprinde de manie. 2) Continutul unui asemenea vas. 3) Vas de lut cu toarta, lunguiet, inalt si mai ingust in partea de sus, in care se pune laptele la prins; urcior. 4) Vas de lut ars in care se planteaza florile; glastra; ghiveci. 5) Vas special folosit in tehnica, industrie si in operatiile de laborator. 6) reg. Material de constructie in forma de placi, fabricat din argila arsa sau din ciment si folosit pentru acoperisuri; tigla. 7) Fiecare din aceste placi; tigla. [G.-D. oalei] /<lat. olla

SCORTISOARA s.f. Scoarta aromatica a unor arbori exotici vesnic verzi (Cinnanomum zeylanicum si Cinnamomum cassia), comercializata uscata sub forma de batoane de aproximativ 10 cm lungime, sub forma de bucatele sau gata macinata, de culoare maronie-roscata. Se utilizeaza in bucataria occidentala mai ales pentru aromatizarea produselor de cofetarie, dar in tarile orientale si la condimentarea preparatelor culinare (carne, pui, peste), in special in amestecuri traditionale.

ADUNA, adun, vb. I. I. 1. Tranz. A strange la un loc ceea ce se afla raspandit, imprastiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduce din toate partile; a strange, a concentra. 3. Tranz. si refl. A (se) ingramadi, a (se) ghemui. In ochii mei lacrimi s-aduna (COSBUC). 4. Tranz. A culege (alegand de ici si de colo). Merg s-adune Mure fetele (COSBUC). 5. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. II. Tranz. A totaliza mai multe numere intr-unul singur. III. Tranz. si refl. A (se) apropia unii de altii; a (se) strange formand un singur grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parca a tunat si i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiti unii de altii stransi la un loc. ♦ Refl. A se intalni, a veni deseori in contact cu altii. – Lat. adunare.

STOMAC, stomacuri, s. n. Parte a aparatului digestiv, la om si la animalele superioare, in forma de punga, situata intre esofag si duoden, in care se face digestia alimentelor; foale. ◊ Expr. (Fam.) A nu avea (pe cineva) la stomac = a nu putea suferi (pe cineva). (Fam.) A-si pune stomacul la cale = a-si potoli foamea, a manca. [Var.: (inv.) stomah s. n.] – Din sl. stomahu.

TIGAIE, tigai, s. f. 1. Vas de bucatarie de forma rotunda, cu marginea joasa si cu o coada lunga, intrebuintat la prajit. ♦ (Reg.) Cratita cu doua toarte in care se fierbe mancarea. 2. Mic recipient la vechile arme de foc, in care se punea praful de pusca. – Din bg. tigan, scr. tiganj.

DIAPAZON, diapazoane, s. n. 1. Mic instrument acustic format dintr-o bara de otel in forma de U, care vibreaza la lovire, emitand de obicei nota muzicala „la” si servind la acordarea instrumentelor muzicale sau la indicarea tonului pentru un ansamblu coral. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la acelasi diapazon cu cineva = a se afla in aceeasi dispozitie, in aceeasi stare sufleteasca cu cineva; a fi (sau a se pune) de acord cu cineva. 2. (Adesea fig.) Totalitatea sunetelor pe care le poate produce vocea omeneasca sau un instrument muzical, de la sunetul cel mai jos pana la cel mai inalt; intindere, registru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diapason.

CORN¹ coarne n. 1) Excrescenta dura de diferite forme, para sau impara, care creste pe capul unor mamifere. ◊ Cu coarne care iese din cadrele firescului; de necrezut. A-si arata coarnele a) a se posta in pozitie de aparare; a se pune in garda; b) a-si da pe fata firea rea. A fi mai cu coarne a se crede mai destept, mai rasarit. A se lua in coarne cu cineva a intra in conflict, a se incaiera cu cineva. A pune cuiva funia in coarne a-l face pe cineva sa actioneze contrar vointei sale; a-l supune. A pune coarne a insela (in casnicie). 2) Substanta osoasa din care sunt constituite excrescentele de pe capul unor mamifere. Pieptene de ~. 3) Fiecare dintre cele doua antene de pe capul unor vietati mici. Coarnele melcului. Coarnele carabusului. 4) mai ales la pl. Obiecte sau parti ale acestora care au forma de semicerc. ◊ De la coarnele plugului de la tara; din patura taraneasca. /<lat. cornu

A RULA ~ez 1. tranz. 1) (materiale textile, fire etc.) A infasura in forma de sul; a suci. 2) (corpuri, sisteme tehnice etc.) A face sa se miste prin rostogolire. 3) (terenuri, suprafete) A netezi cu ajutorul unui obiect in rostogolire. 4) (fonduri banesti) A face sa circule; a pune in circulatie. 2. intranz. 1) (de-spre vehicule) A se deplasa cu ajutorul rotilor sau al rotilelor. 2) (despre filme) A se proiecta pe ecran; /<fr. rouler

COASTA, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele-perechi lungi, inguste si arcuite, articulate in spate de coloana vertebrala, iar in fata de stern, care alcatuiesc toracele animalelor vertebrate. ◊ Expr. (E) slab de-i poti numara coastele sau ii numeri coastele de slab ce e = (e) foarte slab. A i se lipi (cuiva) coastele de foame sau a i se lipi coastele de pantece, a avea coastele lipite = a fi foarte flamand, a fi mort de foame. 2. Partea laterala a corpului omenesc, de la umeri pana la coapse; partea analoaga a corpului animalelor. ◊ Expr. A avea pe cineva in coaste = a se simti stingherit in actiuni de prezenta permanenta (si indiscreta) a cuiva. A pune (cuiva) sula in coasta = a obliga (pe cineva) sa faca (fara intarziere) un lucru neplacut (si greu). ♦ Latura. ◊ Loc. adv. Pe o coasta = pe o parte, intr-o dunga. ♦ Fiecare dintre grinzile care formeaza osatura transversala, de rezistenta, a bordajului unei nave. 3. Panta. 4. Mal, tarm (al unei mari). 5. (Iesit din uz) Flanc al unei armate. – Lat. costa.

PAMATUF ~uri n. 1) Instrument primitiv, format dintr-un manunchi de carpe prinse de o prajina, cu care se curata funinginea din cuptoare sau sobe sau praful din incaperi. 2) Obiect format dintr-un smoc de fire de par prinse intr-un maner cu care se sapuneste fata la barbierit. 3) fam. Smoc de pene lungi cu care se ung preparatele culinare inainte de a fi puse in cuptor. /<sl. pometuhu

mereu adv. – 1. (Trans., adj.) Continuu, fara intrerupere. – 2. Incontinuu, neintrerupt. – 3. Totdeauna, fara incetare. – 4. (Banat, Olt.) Calm, linistit. Origine necunoscuta. Cuvint putin studiat. Unica ipoteza cunoscuta, care-l pune in legatura cu mag. mero „curat” (Bogrea, Dacor., I, 270; Scriban), nu pare potrivita. Se foloseste in toate provinciile rom., dar nu se afla in dialecte. Ar putea fi un der. de la mere, forma dialectala a lui merge „a pasi; a continua”; dar der. cu suf. -eu, nu este curenta. Pentru sensul adj., cf. Pasca, Dacor., X, 315.

SOFOCLE (SOPHOKLES) (c. 495-c. 405 i. Hr.), poet tragic grec. Impreuna cu Eschil si Euripide, a pus bazele tragediei clasice grecesti. Creatie fecunda, din care au ramas sapte piese de inspiratie mitologica („Aiax”, „Antigona”, „Electra”, „Filoctet”, „Trahinienele”, „Oeidp la Colonos”, „Oedip, rege”). Prin el, tragedia greaca se laicizeaza, isi dobandeste forma definitiva si isi imbogateste continutul psihologic. Inovatii in tehnica teatrala: renuntarea la conexiunea trilogiei prin crearea de piese independente, marirea numarului choreutilor de la 12 la 15, introducerea celui de-al treilea actor, dezvoltarea dialogului, importanta acordata decorului si costumelor.

RAGILA, ragile, s. f. 1. Instrument format dintr-o scandura in care sunt infipti dinti de fier si prin care se trage canepa sau inul melitat, ca sa se aleaga partea cea mai fina. 2. Zgarda cu tepi de fier care se pune la gatul cainilor ciobanesti spre a-i apara de muscatura lupului. ♦ Curea sau scandurica cu cateva cuie, care se fixeaza la botul viteilor ca sa nu poata suge. [Var.: (reg.) raghila s. f.] – Cf. germ. Raffel.

COMpune, compun, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui intreg) A forma, a alcatui un intreg. ♦ Refl. (Despre un intreg) A fi alcatuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o opera literara, muzicala etc. [Perf. s. compusei, part. compus] – Din lat. componere (dupa pune).

APLICATIE s. f. 1. punere in practica; aplicare. ♦ punct de ~ = punct in care se exercita o forta asupra unui corp; scoala de ~ = institutie scolara atasata pe langa o institutie de pregatire a cadrelor, in care se face practica pedagogica. ♦ (mil.) forma de pregatire a comandamentelor si trupelor prin rezolvarea unor situatii de lupta ipotetice. 2. (fig.) aptitudine, talent. (< fr. application, lat. applicatio)

coroana (coroane), s. f. – Podoaba pentru cap in forma de cerc, cununa. – Var. (inv.) corona. Lat. corona (sec. XVII). Este dublet al lui cununa. Este posibil sa fi intrat in rom. indirect, cf. ngr. ϰορώνη, mag. korona, bg., pol., rus. korona. – Der. (in)corona, vb. (a pune coroana), sec. XVII; coronatie, s. f. (inv., incoronare); coronament, s. n. (cornisa), din fr. couronnement; coroniste, s. f. (planta, Coronilla varia).

A MONTA ~ez tranz. 1) (piese, mecanisme etc.) A reuni, formand un sistem tehnic, in vederea functionarii; a asambla. 2) (obiecte sau parti ale acestora) A fixa definitiv, amplasand la locul de functionare. 3) (pietre pretioase) A fixa intr-o bijuterie. 4) (piese de teatru) A reda prin mijloace scenice; a pune in scena; a inscena. 5) fig. (actiuni dusmanoase sau lucruri reprobabile) A organiza pe ascuns; a pune la cale; a tese; a urzi; a unelti. 6) fig. (persoane) A aduce in mod intentionat intr-o stare de agitatie; a atata; a intarata; a incita; a zadari. /<fr. monter

RASCRUCE ~i f. 1) Loc de intretaiere a doua sau mai multe drumuri; raspantie; incrucisare. ◊ In ~ crucis. 2) fig. Moment crucial in viata cuiva; raspantie. 3) pop. Parte in forma de cruce a unui vehicul cu tractiune animala, de care se prinde protapul sau cele doua orcicuri. 4) rar Totalitate a stinghiilor incrucisate din mijlocul unei ferestre. 5) Parte a vartelnitei, constand din doua brate incru-cisate, pe care se pun cele doua fofeze; fofelnita. /ras- + cruce

ASTRONOMIE (‹ fr., lat.) s. f. Stiinta care se ocupa cu studiul astrilor, al miscarii si evolutiei lor, al structurii si compozitiei etc., precum si cu studiul sistemelor de astri, al galaxiilor si al Universului. Observatii sistematice asupra cerului au fost facute din milen. 3 i. Hr. in China, India, Egipt. Babilonienii sint cei care au delimitat constelatiile. Prin sec. 6 i. Hr. grecii studiau miscarea astrilor, forma cerului si a Pamintului; de la ei ni s-au pastrat denumirile stelelor si ale constelatiilor. In Europa, a. incepe sa se dezvolte abia in sec. 16, dupa ce Copernic a fundamentat sistemul heliocentric. In sec. urmator se pun bazele a. moderne, indeosebi, prin contributiile lui Galilei, Kepler si Newton. V. si cosmogonie, cosmografie, cosmologie.

A SE ASEZA ma asez intranz. 1) A se instala (pe ceva) pentru a sedea. 2) A se pune intr-o anumita ordine. 3) (despre pasari sau insecte) A se lasa din zbor (pe ceva). 4) A se aranja cu traiul intr-un loc; a se restabili; a se statornici. 5) (despre substante pulverulente) A se lasa pe o suprafata, formand un strat; a se asterne; a se depune. 6) (despre lichide in fermentatie) A deveni limpede. 7) A ajunge in stare de liniste; a se linisti. /<lat. assediare

CREDINTA ~e f. 1) Incredere deplina in adevarul unui lucru; convingere adanca. ~ in succes. ◊ Om de (buna) ~ persoana pe care te poti bizui; om in care poti avea incredere. A-si pune ~a in cineva (sau a se lasa in ~a cuiva) a se increde in cineva; a se bizui pe cineva. A-si manca ~a a pierde increderea tuturor. 2) Devotament fata de cineva sau ceva; fidelitate. A jura ~. ~ conjugala. 3) forma a constiintei sociale in care realitatea este reflectata si interpretata ca fiind dependenta de fiinte si forte supranaturale; confesiune; cult; religie. [G.-D. credintei] /<lat. credentia

TOCMI vb. v. afla, alcatui, aranja, asemana, asemui, aseza, calauzi, clasa, clasifica, compara, compune, concepe, conduce, consolida, constitui, conveni, crea, da, descoperi, desemna, destina, dichisi, dirija, dispune, distribui, elabora, face, ferchezui, fixa, forma, gasi, gati, ghida, gandi, grupa, harazi, hotari, imagina, institui, inventa, imparti, impodobi, inchiria, indrepta, indruma, infiinta, infiripa, insanatosi, intari, intocmi, intrema, intelege, invoi, inzdraveni, lecui, logodi, meni, nascoci, numi, ordona, organiza, orienta, orandui, planui, plasmui, potrivi, predestina, pregati, proiecta, pune, realiza, redacta, reface, repara, repartiza, restabili, ridica, randui, scorni, scrie, sistematiza, sorti, spilcui, stabili, statornici, tamadui, ursi, vindeca.

pologi, pologesc, vb. IV (pop.) 1. a taia, a dobori la pamant iarba sau alte plante, cu coasa sau cu secera; a intoarce, a aduna laolalta mai multe poloage (v.). 2. a face ca iarba sau alte plante sa se plece, sa se culce la pamant; a incovoia, a culca. 3. (refl.; reg.; despre obiecte) a se stramba, a-si schimba pozitia, inclinandu-se. 4. (reg.; despre pomii fructiferi: in forma: pologa) a fi incarcat, a fi plin de fructe. 5. (inv. si reg.; fig.; despre fiinte) a nimici, a distruge (culcand la pamant). 6. (reg.; refl.) a cadea bolnav la pat. 7. (inv.; refl.) a se aseza, a se statornici, a se pune.

PANA² pene f. 1) tehn. Piesa (de lemn, metal etc.) de forma unei prisme triunghiulare, folosita la detasarea sau fixarea unor obiecte. ◊ ~a capastrului franghie sau curea legata de capastru care serveste la priponirea calului. 2) Betisor cu care se strange franghia ferastraului, intinzandu-i panza; cordar. 3) Placa mica (de celuloid) cu care se pun in v******e coardele unor instrumente muzicale (chitara, balalaica etc.); plectru. 4) Lama elastica (de metal sau de lemn), folosita la unele instrumente de suflat, pentru a produce un anumit fel de sunete; ancie. 5) Bucata de slanina care se introduce in crestaturile facute intr-o bucata de carne sau in legume (in vederea prepararii). [G.-D. penei] /<lat. pinna

crisnic (crisnici), s. m. – 1. Sacristan, diacon. – 2. Navod patrat. – 3. Plasa in general. Sl. kristu „cruce”, cu suf. -nic. Sensurile secundare se explica prin urzeala in forma de cruce pe care o are de obicei navodul. Sensurile 2 si 3 sint n. (pl. crisnice^{1) vezi comentariul}). – De la aceeasi radacina sl. provine cristas, s. n. (navod), si probabil cristie, s. f. (mizerie, nevoie, necaz), cuvint rar, pe care DAR il pune in legatura cu crisca. Cf. si cristac, s. n. (navod), din bg. krustak „cruce”.

ACTIV¹ s. n. 1. (In oranduirea socialista) Colectiv intr-o organizatie politica sau intr-o institutie de stat, format din elementele cele mai devotate si mai ridicate din punct de vedere politic, carora li se incredinteaza munci de raspundere. ♦ Totalitatea persoanelor care, desi nu fac parte din partidul clasei muncitoare, se identifica ideologic cu acesta si ii sprijina munca, formand elementul de legatura intre el si mase. 2. Totalitatea bunurilor mobile si imobile care apartin unei intreprindere sau unei institutii; parte a bilantului unde se inscriu aceste bunuri. ◊ Expr. A avea ceva la activul sau = a fi autorul unei actiuni grave. A pune ceva la activul cuiva = a pune o actiune grava pe seama cuiva. – (1) Rus. aktiv, (2) fr. actif (lat. lit. activus).

PUPITRU, pupitre, s. n. Obiect de mobila avand suprafata in plan inclinat si pe care se pune (la inaltimea vederii) o carte, o partitura etc.; (in special) banca de scoala cu fata inclinata; p. restr. partea de deasupra a unei astfel de banci. ◊ Loc. adv. La pupitru = la conducerea unei orchestre ca dirijor. ♦ (Tehn.) Pupitru de comanda = instalatie (in forma de masa inclinata) cu ajutorul careia se executa comanda, masurarea si controlul operatiilor unui proces tehnologic sau de alta natura. – Din fr. pupitre.

RELIEF, reliefuri, s. n. 1. Configuratie a suprafetei terestre constituita din totalitatea neregularitatilor de forme pozitive sau negative considerate fata de un plan de referinta general sau local. 2. Ridicatura, proeminenta pe o suprafata. ◊ Loc. adj. In relief = cu trei dimensiuni, iesit in afara dintr-un plan, proeminent. ◊ Expr. A scoate in relief = a scoate in evidenta, a pune in lumina, a sublinia, a accentua; a reliefa. ♦ Fig. Contur; forta, stralucire. 3. Sculptura fixata pe o suprafata plana. – V. basorelief. [Pr.: -li-ef] – Din fr. relief.

TEAVA tevi f. 1) Piesa de forma cilindrica goala pe dinauntru, avand diferite intrebuintari (pentru transportul fluidelor, ca element de sustinere etc.); tub. ~ metalica. 2) (la armele de foc) Tub de otel prin care trece proiectilul. Pusca cu doua tevi. 3) Tub mic pe care se deapana firul si care se pune in suveica. [G.-D. tevii] /<sl. teva

LUSTRUI, lustruiesc, vb. IV. Tranz. A da lustru¹ (prin frecare), a face sa luceasca, sa sclipeasca suprafata unui obiect. ◊ Masina de lustruit = masina pentru lustruirea mecanizata a pieilor. Piatra de lustruit = piatra de fildes, de agat sau de onix, de forma unei lopatele sau a unui pinten, prevazuta cu un maner de lemn, care serveste la lustruirea aurului sau a vopselei aplicate pe marginile foilor la carti si la reviste. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) gati, a (se) ferchezui; p. ext. a (se) pune intr-o lumina favorabila; a (se) lauda. – Lustru¹ + suf. -ui.

stert¹, sterturi, s.n. (reg.) 1. bat mai gros la un capat, cu care se mesteca zerul si laptele in care s-a pus cheag. 2. fitil pentru opait facut din carpa; opait. 3. lampa de mina portativa, asemanatoare cu un opait, folosita in trecut; lampa minerului. 4. bat cu pamatuf la un capat, folosit pentru a curata vatra cuptorului sau cosul casei. 5. matura uzata. 6. facalet de mestecat mamaliga. 7. (in forma: steart) candela. 8. felinar portativ. 9. (in forma: stiart) flacara. 10. fitil, festila.

CURSA², curse, s. f. 1. Dispozitiv de diferite forme pentru prinderea animalelor salbatice; teren anume pregatit pentru ca animalul care paseste in limitele lui sa fie prins; capcana. 2. Fig. Mijloc viclean pentru a prinde pe cineva spre a-l demasca sau pentru a-i face rau; uneltire, manevra. ◊ Expr. A intinde (sau a pune) cuiva o cursa (sau cursa) = a cauta sa ademeneasca pe cineva pentru a-l prinde sau pentru a-l da de gol. A atrage (pe cineva) in cursa = a momi, a ademeni, a ispiti. A cadea (sau a se prinde) in cursa = a intra intr-o mare incurcatura. – Cf. alb. kurthe.

CUNUNA ~i f. 1) Cerc impletit din flori sau frunze, care se pune pe cap drept podoaba; coroana. ◊ ~ de lauri coroana cu care erau incununati in antichitate invingatorii (in razboi, la concursuri sportive sau literare). 2) Coroana care se tine deasupra capetelor mirilor in timpul oficializarii cununiei. 3): ~ de munti, de paduri lant de munti, de paduri dispuse in forma de cerc. 4): ~ de ceapa, de usturoi ceapa sau usturoi cu coada uscata impletita in forma de funie. [G.-D. cununii] /<lat. corona

SA, sei f. 1) Piesa de harnasament confectionata din piele, care se fixeaza pe spinarea calului (sau a altor animale), servind pentru sederea comoda a calaretului. ◊ A pune ~ua pe cineva a impune cuiva propria vointa. A se tine tare in ~ a fi stapan pe situatie; a fi sigur de ceva. 2) Scaunul bicicletei sau al motocicletei. 3) Os din spinarea gainii. ◊ ~ua turceasca scobitura in osul sfenoid, in care se afla glanda hipofiza. 4) forma de relief reprezentand o depresiune intre crestele unui lant muntos, servind adesea si ca trecatoare. [Art. saua; G.-D. seii] /<lat. sella

COASTA ~e f. 1) Fiecare dintre oasele arcuite care unesc coloana vertebrala cu sternul, formand toracele. 2) Fiecare dintre cele doua laturi ale corpului omenesc, de la umar pana la sold; rana. ◊ Slab de-i poti numara ~ele extrem de slab; numai pielea si oasele. A-i rupe (sau a-i frange) cuiva ~ele a bate zdravan pe cineva. A-i pune cuiva sula (sau sulita) in ~e a) a cere indeplinirea neintarziata a unui angajament; a zori; b) a constrange pe cineva. 3) Portiune de teren cu suprafata inclinata; versant; costisa; povarnis; panta. 4) Linia de contact intre uscat si apa marii sau a oceanului; tarm; litoral. ~a Marii Negre. Vas de ~. Navigatie de ~. [G.-D. coastei; Sil. coas-ta] /<lat. costa

OBRAZ¹ ~ji m. Fiecare dintre cele doua parti laterale care formeaza fata. ◊ A avea ~ subtire a fi fin, sensibil. A fi gros de ~ a fi nesimtit, obraznic. A-i plesni (sau a-i crapa) cuiva ~zul de rusine a se simti extrem de jenat. (A fi) fara (de) ~ (a fi) lipsit de rusine; obraznic. A-si pune ~zul (pentru) cineva a raspunde cu onoarea proprie pentru faptele sau pentru comportarea cuiva. A da cuiva in ~ a reproba purtarea cuiva fatis. A trage cu ~zul a pati o rusine. A (mai) avea inca ~ a (mai) indrazni; a cuteza. Cu ce ~? Cum de mai indrazneste? [Sil. o-braz] /<sl. obrazu

afis (afise), s. n. – Instiintarea expusa in public, anunt. – Var. afipt, s. n. Fr. affiche. Var. e forma artificiala, latinista, pastrata de administratie, si care porneste de la paralelismul afficher ‹ affigere fata de infigere › infige, cu part. infipt. – Der. afisa, vb. (a expune un afis; a anunta; a face parada de... ); afisaj, s. n. (publicitate prin afise; ostentatie); afisar, s. m. (persoana care pune anunturi), cf. Iordan, BF, VI, 150.

A INFATISA ~ez tranz. 1) A face sa se infatiseze. 2) (obiecte) A pune in fata; a prezenta; a arata. 3) (realitatea in arta) A reda prin mijloace artistice; a reprezenta; a oglindi; a reda. Tabloul ~eaza un rasarit de soare. 4) rar (insotit de un pronume in dativ) A plasmui in minte; a-si inchipui; a-si imagina. 5) A reda prin forma sa concreta; a reprezenta. Decorul ~eaza o padure. 6) A exprima prin sine ca exponent; a reprezenta. ~ republica. /in + fatis

TALER¹, talere, s. n. 1. Vas plat de lemn, de pamant ars, de metal, din care se mananca; talger, farfurie. ♦ Tava, tabla. 2. Fiecare dintre cele doua discuri sau vase ale unei balante, in care se pun fie obiectele de cantarit, fie greutatile; tas. 3. Fiecare dintre cele doua discuri de alama usor concave, folosite in fanfara sau in orchestre, care, prin lovirea unuia de celalalt, produc un sunet puternic si metalic marcand ritmul sau cadenta; talger. 4. Piesa subtire de metal, de lemn etc., de forma plata si aproximativ rotunda, cu gura foarte larga si cu marginile drepte sau rasfrante. 5. Disc de pamant ars sau de asfalt, care serveste ca tinta mobila in tirul sportiv. ♦ (La pl.) Proba sportiva din cadrul tirului care consta in trageri cu arme de vanatoare cu alice in talere¹ (5). – Cf. bg. taler.

GHEARA ~e f. 1) (la unele pasari si animale) Parte cornoasa, ascutita si incovoiata de la varful degetelor. ◊ A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde pe cineva; a pune stapanire pe cineva sau pe ceva. A fi (sau a se gasi, a se zbate) in ~ele mortii a fi in primejdie de moarte; a se afla in mare pericol. A-si arata (sau a-si scoate) ~ele a-si dezvalui caracterul rau. 2) tehn. Dispozitiv pentru apucat, format din piese ascutite si curbate. /Orig. nec.

INSELA, insel, vb. I. I. Tranz. (Inv.) A pune saua pe cal, a inseua. II. 1. Tranz. A induce in eroare, a abuza de buna-credinta a cuiva; a amagi. ◊ Expr. A insela asteptarile = a dezamagi. ♦ (Despre simturi, facultati psihice) A nu (mai) functiona bine, a da o imagine eronata, neconforma realitatii. Ma insala memoria. 2. Refl. A-si forma o parere eronata despre cineva sau ceva; a gresi. 3. Tranz. A incalca fidelitatea conjugala; p. gener. a fi necredincios in dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fata, o femeie. – Lat. in-sellare.

CHEIE chei f. 1) Obiect de diferite forme care serveste la incuierea-descuierea unui lacat sau a unei broaste. ◊ A da ~ile pe mana cuiva a incredinta cuiva averea. La ~ bun pentru a fi dat in exploatare; complet finisat. 2) Instrument cu care se strange ori se desface un surub sau o piulita. ~ universala. 3) muz. Semn conventional pus la inceputul portativului pentru a indica pozitia unei note. ~ fa-major. 4) Unealta pentru acordarea instrumentelor muzicale; acordor. 5) Mic instrument cu care se rasuceste resortul unui ceas sau al altor mecanisme. 6) fig. Procedeu prin care se poate solutiona ceva; explicatie; dezlegare. ~ ia unui cifru. ◊ Pozitie-~ pozitie de prima importanta (din punct de vedere strategic, economic etc.). 7) pl. Vale ingusta intre doi munti abrupti. 8): ~ de bolta a) piatra din mijlocul unei bolti care asigura sprijinirea celorlalte pietre; b) element de baza care explica sau rezolva o problema. [Art. cheia; G.-D. cheii; Sil. che-ie] /<lat. clavis

ZAPOR, zapoare, s. n. (Pop.) 1. Ingramadire de sloiuri de gheata care se formeaza primavara intr-un punct al unui rau, indeosebi la coturi sau pe sectiuni de curgere mai inguste, datorita careia se produc cresteri de nivel si inundatii; p. ext. revarsare, inundatie. 2. Baraj facut de oameni pentru a permite pornirea plutelor sau functionarea morilor de apa; apa oprita la baraj. ◊ Expr. A pune zapor = (despre cai) a nu voi sa traga; a se impotrivi. – Din bg. zapor.

MACIUCA, maciuci, s. f. 1. Bata mare, mult ingrosata (si adesea ferecata) la un capat; chilom; maciulie. ◊ Expr. A i se face (sau a i se pune, a i se zbarli cuiva) parul (sau chica) maciuca = a fi cuprins de o spaima puternica, a se ingrozi, a se inspaimanta. 2. Parte ingrosata si rotunjita a capatului unui ciomag sau, p. ext., a altor obiecte. ♦ P. ext. Lovitura data cu maciuca (1). 3. (Bot.; pop.) Capsula. 4. (Sport) Aparat de gimnastica, de forma unei maciuci (1), cu care se executa exercitii de mobilitate, de indemanare etc. – Lat. *matteuca.

FOFEAZA, fofeze, s. f. Nume dat mai multor obiecte in forma de aripa sau de brat: a) aripa unei ferestre, a unei usi sau a unei porti; b) fiecare dintre bratele care poarta scaunele unui scranciob; c) fiecare dintre aripile unei mori de vant; d) fiecare dintre talpile razboiului de tesut; e) fiecare dintre lopatelele pe care se intinde tortul cand se pune pe vartelnita; f) fiecare dintre aripile unei grape articulate. ◊ Expr. A umbla ca o fofeaza = a umbla repede. [Pl. si: fofezi] – Et. nec.

ASIGURARE, asigurari, s. f. Actiunea de a (se) asigura si rezultatul ei. 1. punere in siguranta; garantare. 2. Incredintare, promisiune ferma. 3. Operatie financiara, decurgand dintr-un contract sau dintr-o obligatie prevazuta de lege, prin care asiguratorul se obliga ca, in schimbul unei prime, sa despagubeasca pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar suferi in urma unor intamplari independente de vointa lui. ◊ Asigurari sociale = forma de ocrotire a oamenilor muncii constand in acordarea de ajutoare materiale si medicale in cazuri de boala, in trimiterea la odihna sau la cura etc.

ASIGURARE, asigurari, s. f. Actiunea de a (se) asigura si rezultatul ei. 1. punere in siguranta. 2. Incredintare, promisiune ferma. 3. Operatie financiara, decurgand dintr-un contract sau dintr-o obligatie prevazuta de lege, prin care asiguratorul se obliga ca in schimbul unei sume primite periodic sa despagubeasca pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar suferi in urma unor intamplari independente de vointa lui. ◊ Asigurari sociale = forma de ocrotire a populatiei, constand in acordarea de ajutoare materiale si asistenta medicala. – V. asigura.

PIUA, pive, s. f. 1. Instalatie sau masina folosita pentru impaslirea tesaturilor de lana prin frecarea si presarea lor intre doi cilindri rotitori si prin lovirea lor cu ciocane de lemn intr-un mediu cald si umed. 2. Vas de lemn, de metal sau de piatra de diverse forme si marimi, cu peretii si cu fundul gros, in care se piseaza diverse substante sau corpuri solide. 3. Parte a steampului in care se zdrobeste un minereu. 4. Scobitura in piesa unei instalatii, care serveste la fixarea sau la rotirea altei piese din instalatia respectiva. 5. (Inv. si reg.) Mortier. 6. (Pop.; in expr.) A se pune piua (sau in piua) = a se ghemui pentru a servi ca treapta cuiva care vrea sa ajunga la un loc inalt sau pentru a lua pe cineva in carca. [Pr.: pi-ua. – Pl. si: piue. – Var.: (inv. si reg.): piva s. f.] – Lat. *pilla.

SARE saruri f. 1) Substanta alba, cristalizata, solubila in apa, cu gust specific, intrebuintata in alimentatie drept condiment si in industrie; clorura de sodiu. ~ de bucatarie. ◊ ~ gema clorura naturala de sodiu. ~ de mare sare obtinuta prin evaporare din apa de mare. ~ea pamantului ceea ce este mai de pret, mai valoros. A fi cuiva drag ca ~ea in ochi a fi nesuferit pentru cineva. A pune cuiva ~ pe coada a nu putea pedepsi pe cineva, desi s-ar cuveni. A nu avea (nici) ~ de mamaliga a fi foarte sarac. ~ea-i buna in fiertura, insa nu peste masura un lucru este util cand este folosit la locul lui si in mod cumpatat. 2) fig. Finete de spirit. 3) Compus chimic format din reactia unui acid cu o baza. ◊ ~ amara praf alb, cristalin, intrebuintat ca purgativ; sulfat de magneziu. ~ea (lui) Glauber sulfat de sodiu. ~ de lamaie acid citric. ~ea (lui) Berthollet clorat de potasiu, intrebuintat la fabricarea chibriturilor si in pirotehnica. [G.-D. sarii] /<lat. sal, salis

BALANTA ~e f. 1) Instrument pentru masurarea greutatii (masei) corpurilor, format dintr-un mecanism cu parghie si doua talere, care se echilibreaza cu greutati etalonate; cantar; cumpana. ◊ ~ de precizie (sau analitica) balanta care asigura un inalt grad de precizie a cantaririi. ~ romana balanta cu brate inegale, avand la un capat al parghiei o greutate etalonata, iar la celalalt capat un taler in care se pun obiectele de cantarit. 2) fin. Raport dintre diferiti indicatori economici care trebuie corelati sau echilibrati. ◊ ~ de verificare operatie contabila prin care se controleaza exactitatea inregistrarilor in conturi la o anumita data. ~ comerciala raportul dintre valoarea generala a importului si a exportului unei tari intr-o anumita perioada. 3) la sing. Constelatie din emisfera australa. ◊ Zodia ~ei unul din cele douasprezece sectoare ale zodiacului. [G.-D. balantei] /<fr. balance

l*****a (l******z, l*****at), vb. refl. – A decadea, a se prabusi, a ceda, a-si pierde forma imbracamintea sau incaltamintea purtata prea mult. Origine expresiva. Pare a fi o var. a lui dabalaza, prin intermediul unei var. (de)-labaza, cu infixul r, ca si in alte cazuri de creatii spontane, (cf. hira-hirta, hanta-handra, fleata-fleoarta etc.). Cf. sb. labrcnuti „a valora putin”, care, de asemenea, pare de origine expresiva. Dupa Cihac, II, 163, pus in legatura cu sb. labrnja „rit”. DAR propune un der. putin probabil de la birta cu pref. re- (cf. Dacor., III, 818); si Scriban leaga pe l*****a cu balti. – Der. l*****atura.

UNGHIE ~i f. 1) (la om) Placa cornoasa subtire, care acopera partea de deasupra a capatului degetelor. ◊ A reteza (sau a taia) cuiva ~ile a reduce posibilitatile de actiune (agresive) ale cuiva. A-si manca ~ile a regreta amarnic o imprudenta comisa. A-si manca si de sub ~ a fi foarte zgarcit. Nici cat ii negru sub ~ deloc. A pune cuiva ~a in gat a sili pe cineva sa-si indeplineasca obligatia. 2) (la pasari si la animale) Parte cornoasa si incovoiata a degetelor; gheara. 3): ~a-gaii planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, avand frunze compuse, flori galbene-verzui si fructe pastai. ~a pasarii planta erbacee de padure cu tulpina culcata, avand frunze rotund-cordate si flori albastre, solitare, in forma de pinten. 4) Parghie cu care se manevreaza leasa de pescuit. [G.-D. unghiei; Sil. -ghi-e] /<lat. ungla

BAT, bete, s. n. 1. Bucata de lemn lunga si subtire. ◊ Expr. A pune (cuiva) bete in roate = a face (cuiva) dificultati pentru a zadarnici o actiune, un plan. (Reg.) A da (ca cainele) prin bat = a fi extrem de insistent, de obraznic. A ramane cu traista-n bat = a saraci. A-si lua traista-n bat = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) Drept teapan, rigid. Sta bat. 2. Fig. Lovitura cu batul (1). 3. Piesa in forma de vergea, care intra in alcatuirea diferitelor unelte, masini etc. Batul itelor. - Et. nec.

stirca, stirci, s.f. (reg.) 1. bat despicat la un capat sau lopatica cu care se mesteca zerul pus la fiert. 2. bat cu ramificatii la un capat folosit la strosirea strugurilor; mustuitor. 3. bat sau lopatica cu care se curata de pamant brazdarul si cormana plugului; orcic. 4. prajina infasurata la un capat cu carpe, folosita la spalatul tevilor de la alambic. 5. prajina prevazuta la un capat cu o bucata de scandura, folosita la amestecat varul, nisipul si apa in varnita. 6. (in forma: stirca) chibrit.

BAT, bete, s. n. 1. Bucata de lemn lunga si subtire avand diverse intrebuintari. ◊ Bat de chibrit = chibrit. ◊ Expr. A pune (cuiva) bete in roate = a face (cuiva) dificultati, pentru a zadarnici o actiune, un plan. A da (ca cainele) prin bat = a fi extrem de indraznet, de obraznic. A ramane cu traista-n bat = a saraci. A-si lua traista-n bat = a porni la drum. ♦ (Adverbial) Drept, teapan. Sta bat in fata lui. 2. Fig. Lovitura sau bataie cu batul (1). 3. Piesa in forma de vergea, care intra in alcatuirea diferitelor unelte, masini etc. Batul itelor.

UNGHIE, unghii, s. f. 1. Lama cornoasa care creste pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la maini si de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a taia) cuiva din unghii = a infrana obraznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia in gat = a constrange pe cineva sa raspunda urgent unei obligatii. A-si pune unghia in gat = a face orice pentru atingerea unui scop. A-si arata unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanta cornoasa formata la varfurile degetelor de la picioarele animalelor si pasarilor; p. ext. gheara. 2. Compuse: unghia-gaii sau unghia-gainii = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori galbene-verzui, dispuse in ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-pasarii = planta erbacee cu flori albastre si cu petala inferioara prelungita in forma de pinten, patata cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele doua instrumente, in forma de parghie, pentru ridicat si lasat cosul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).

coloana (oa dift.) f., pl. e (fr. colonne, d. lat. columna). Stilp cilindric cu baza si capitel. O parte dintr´o pagina impartita din sus in jos: ziar pe sapte coloane. Fiz. Masa de fluid in forma cilindrica: colcana de aer, de apa. Anat. Coloana vertebrala, totalitatea vertebrelor (sira spinarii) de care se leaga cele-lalte oase ale vertebratelor. Fig. Sprijin, suport: Traian a fost una din coloanele latinitatii. Sir de trupe in mers (lat. agmen) sau dispuse in lungime, fiind oamenii asezati unu dupa altu (in opoz. cu „linie, front”): trecerea escadronului din linie in coloana. Coloanele lui Ercule [!], cei doi munti ai strimtorii Gibraltar. A pune pe cineva pe doua coloane, a tipari pe o coloana ceia ce a scris el, si pe alta, ceia ce a scris autoru dupa care a plagiat. – Rar columna.

CENUSA s. f. 1. Substanta minerala in forma de pulbere, care ramane dupa arderea unui corp. ◊ Expr. A preface in cenusa = a distruge in intregime prin foc, a pustii. A nu avea nici cenusa in vatra = a fi foarte sarac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva si cenusa din vatra = a lasa pe cineva sarac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenusa (sau spuza) pe turta sa = a-si apara cauza proprie. A-si pune cenusa pe cap = a se pocai, a-si recunoaste vina sau greseala. ♦ Cenusa vulcanica = masa de elemente fine aruncata de un vulcan in eruptie. ♦ Ramasitele unui mort incinerat. – Lat. *cinusia (< cinus).

CENUSA s. f. 1. Reziduu solid format din substante minerale sub forma de pulbere, care ramane dupa arderea completa a unui corp. ◊ Expr. A (se) preface in cenusa = a (se) distruge in intregime (prin foc). A nu avea nici cenusa in vatra = a fi foarte sarac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva si cenusa din vatra = a lasa pe cineva sarac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenusa (sau spuza) pe turta sa = a-si apara cauza proprie. A-si pune cenusa in cap = a se pocai, a-si recunoaste vina sau greseala. ♦ Ramasitele unui mort incinerat. 2. (In sintagma) Cenusa vulcanica = masa de elemente fine aruncata in atmosfera de un vulcan in eruptie. – Lat. *cinusia (< cinis).

SA, sei, s. f. 1. Piesa de harnasament confectionata din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului si pe care sade calaretul. ◊ Expr. A pune saua (pe cineva) = a supune, a stapani, a exploata (pe cineva), a constrange pe cineva sa faca ceva. A vorbi din sa = a vorbi de sus, cu siguranta de sine. 2. Parte a bicicletei, a motocicletei etc. formata dintr-un mic suport (triunghiular) din piele, din cauciuc sau din material plastic, pe care se sta in timpul deplasarii vehiculului. 3. Os din spinarea gainii. ◊ Saua turceasca = scobitura in grosimea osului sfenoid, in care se afla situata glanda hipofiza. 4. forma de relief reprezentand o depresiune cuprinsa intre doua parti de teren mai ridicate, cu care alcatuieste un ansamblu; curmatura. Saua dealului. [Var.: sea s. f.] – Lat. sella.

A INAINTA ~ez 1. intranz. 1) A se misca inainte (in spatiu si in timp); a avansa. Vehiculul ~eaza. ◊ ~ in varsta a imbatrani. 2) fig. A trece printr-o serie de schimbari spre o treapta superioara; a avansa; a propasi; a se dezvolta; a progresa; a evolua. ~ la invatatura. 3) (despre peninsule, proeminente etc.) A iesi in afara, formand un relief; a fi in relief. 4) fam. (despre boli) A deveni din ce in ce mai grav; a se agrava; a progresa. 5) (despre persoane) A se ridica pe o treapta superioara (intr-un post, intr-un grad stiintific); a promova; a avansa. 2. tranz. 1) (persoane) A ridica intr-un post sau in grad mai inalt; a promova; a avansa. 2) (proiecte, rapoarte, candidaturi etc.) A prezenta spre examinare si aprobare; a propune. ~ o cerere. 3) (idei, teze, doctrine etc.) A aduce la cunostinta publica; a pune in circulatie; a emite; a preconiza. 4) inv. (sume de bani) A plati cu anticipatie. /Din inainte

BAZA s. f. 1. parte inferioara a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament. ◊ distanta intre difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonica. 2. electrod corespunzator zonei dintre doua jonctiuni ale unui tranzistor. 3. (mat.) numar real, pozitiv si diferit de 1, la care se face logaritmarea. ♦ ~ a puterii (unui numar) = numar care se ridica la puterea indicata de exponent. ◊ latura a unui poligon sau fata a unui poliedru, in pozitia cea mai de jos. 4. element fundamental, esential a ceva (cuvant, combinatie chimica etc.). ♦ de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a intemeia, a infiinta. 5. totalitatea relatiilor de productie dintr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale, economice, pe care se inalta suprastructura corespunzatoare. 6. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinata. ♦ ~ militara = zona special amenajata si dotata cu instalatii, in care sunt concentrate unitati, mijloace si materiale de lupta. 7. ~ sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. 8. substanta chimica cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare; substanta care poate fixa protonii eliberati de un acid. (< fr. base, /5/ rus. baza)

PUI¹ ~ m. I. 1) Pasare de la iesirea din gaoace si pana la maturitate. ~ de gaina. ~ de curca. ◊ ~ de cuc (sau de bogdaproste) copil al nimanui. 2) Carne de gaina tanara. Zeama de ~. 3) Orice fiinta vie in prima faza de dezvoltare. ~ de om. ~ de urs. ◊ ~ de lele a) persoana usuratica, amorala; b) copil nelegitim; bastard. ~ de vipera (sau de naparca, de sarpe) om rau, perfid. 4) Ramura tanara care porneste de la radacina unei plante; copilet. 5) fig. fam. Fiinta scumpa, draga. 6) la pl. pop. Cusatura decorativa in forma de cruciulite marunte facuta pe pieptul si pe manecile camasilor taranesti. II. (in imbinari cu valoare de superlativ): ~ de ger ger cumplit. ~ de somn somn bun, reconfortant. ~ de chef chef mare. ~ de bataie bataie zdravana. /<lat. pulleus

brinza f., pl. inuz. e (met. din lat. zaberna, din care pe de o parte, s’a facut zagirna, torba de pus brinza la scurs, iar pe de alta zbirna, apoi brinza, de unde si ung. brindza, slovac. si rut. bryndza, pol. brendza. Tot asa: rus. dial. paner, brinza, it. „paner”; lat. mantica, desag., sp. manteca, unt; rom. ghiveci, oala si „un fel de mincare”, sau canura care la inceput insemna „teava”, apoi „firu infasurat pe aceasta teava”. Cp. si cu sfarog si sifon.). O substanta alba consistenta care se scoate din lapte (Cind lasi laptele crud doua zile zile intr’o oala, se formeaza la suprafata smintina. Dupa ce iei smintina cu lingura si ajungi la zer, pui oala sa se’ncalzeasca linga foc, dar nu sa fearba. Astfel, brinza se intareste. Luind oala si rasturnind-o intr’o pinza zeru se scurge, si ramine brinza curata). Fig. Iron. A nu face brinza intr’o afacere, a nu reusi. A strica brinza pe cineva, a te certa, a rupe relatiunile cu el. Nu e nici o brinza de capu lui (ori de el), nu valoreaza nimic. V. cas, urda, telemea.

SCENA s.f. 1. Parte mai ridicata a unei sali de teatru, unde joaca actorii. 2. Teatru; arta dramatica. ◊ A parasi scena = a se retrage din teatru, (fig.) dintr-o activitate oarecare; a pune in scena = a organiza felul in care se va reprezenta o piesa de teatru. ♦ Decorurile folosite pentru a reprezenta locul unde se petrece actiunea piesei. 3. Subdiviziune a unui act dintr-o piesa determinata fie de intrarea sau iesirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului de actiune. ♦ (P. ext.) Scurta etapa in desfasurarea unei opere literare in care se consuma o singura intamplare, intr-un cadru neschimbat. 4. Loc unde se petrece o actiune sau o activitate. 5. Actiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva. 6. Cearta, iesire violenta, scandal. // (In forma scen-, sceno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) scena”. [Pron. sce-. / < fr. scene, it. scena, cf. lat. scaena, gr. skene – adapost, refugiu].

DEpune vb. I. tr. 1. a pune, a lasa (un obiect) undeva (in pastrare). ♦ a ~ bani = a incredinta bani spre pastrare (unei institutii); a ~ mandatul = a renunta la o demnitate, la o insarcinare speciala pe care cineva nu o poate indeplini; a ~ juramant = a) a spune tot adevarul intr-un proces; b) (despre unii functionari, despre militari) a jura in mod solemn pentru respectarea anumitor angajamente. 2. a desfasura, a executa, a presta (o munca, un efort). II. tr., refl. a cadea, a lasa sa cada la fund (substante solide in stare de suspensie sau dizolvare intr-un lichid care formeaza un sediment pe fundul vasului). III. intr. (jur.) a face o depozitie. (< lat. deponere, dupa fr. deposer)