TRADUCE, traduc, vb. III. Tranz. 1. A reda, a transpune un text, o fraza, un cuvant dintr-o limba in alta; a talmaci. ♦ Spec. A restabili un text telegrafic pe baza semnalelor receptionate. 2. Fig. A reprezenta, a exprima (cu ajutorul artei). 3. Fig. A infaptui, a pune in practica. ♦ Refl. A se manifesta. 4. (Tehn.) A transforma o marime de o anumita natura intr-o marime de alta natura. 5. (In expr.) A traduce (pe cineva) in fata justitiei = a aduce (pe cineva) inaintea unei instante judecatoresti. ◊ (In expr.) A traduce in viata = a pune in aplicare (un principiu, un plan); a infaptui, a realiza. [Perf. s. tradusei, part. tradus] – Din lat. traducere, fr. traduire.

EXECUTIV, -A adj. Care are sarcina de a pune in aplicare legile si dispozitiile organelor superioare. ◊ Putere executiva = una dintre puterile fundamentale ale statului, reprezentata prin guvern. [Pron. eg-ze-. / < fr. executif].

EXECUTA vb. I. tr. 1. a face, a prelucra. 2. a pune in aplicare, a indeplini (un ordin, un plan). 3. a interpreta o lucrare muzicala (un dans, un balet). 4. a indeplini o hotarare judecatoreasca, un act de autoritate, o obligatie. ◊ a duce la indeplinire o sentinta de condamnare la moarte. II. refl. a se supune. (< fr. executer)

OPERA¹ s. f. 1. actiune, lucrare, fapta, lucru. 2. lucrare originala in domeniul artelor plastice, al literaturii, stiintei etc. ◊ totalitatea lucrarilor unui scriitor, om de stiinta, artist etc. 3. munca, treaba, actiune. ♦ a pune in ~ = a pune in aplicare ceva. 4. (mar.) ~ vie = parte a corpului unei nave sub linia de plutire; carena; ~ moarta = parte a corpului navei de deasupra liniei de plutire. (< lat., /3/ it. opera)

TRADUCE vb. I. tr. 1. a transpune dintr-o limba in alta; a talmaci. ◊ (spec.) a restabili un text telegrafic pe baza semnalelor receptionate. 2. (fig.) a exprima, a reda (prin arta). 3. a ~ in viata = a infaptui, a pune in aplicare. 4. (tehn.) a transforma o marime de o anumita natura intr-o marime de o alta natura. 5. (jur.) a cita in fata justitiei, a da in judecata. 6. (fam.) a insela (in dragoste). II. tr., refl. a (se) manifesta, a (se) exprima (prin). (< lat. traducere, dupa fr. traduire)

INSEMNA, insemn, vb. I. I. Tranz. 1. A aplica, a pune un semn caracteristic de recunoastere. ◊ Expr. A insemna cu fierul rosu = a infiera. 2. A nota (prin scris sau prin alte semne grafice), a face o insemnare. 3. A delimita. II. Intranz. unipers. A avea un anumit inteles, o anumita semnificatie; a marca, a arata. ♦ (Despre cuvinte) A avea acceptia de..., a exprima un anumit inteles. ♦ A avea o anumita importanta, o anumita valoare. [Prez. ind. si: insemnez] – Lat. insignare sau in + semn.

OBLOJI, oblojesc, vb. IV. (Inv. si pop.) 1. Tranz. A trata (o rana, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace babesti, a lecui prin oblojeli; a pansa o rana. ♦ Fig. A purta cuiva de grija; a ingriji. 2. Tran. si refl. A (se) inveli, a (se) acoperi; a (se) infofoli, a (se) incotosmana. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”.

PECETLUI, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceti; p. ext. (inv. si pop.) a inchide, a zavori usi, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimti, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotari soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. si intranz. Fig. A se fixa, a se intipari in minte, in memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a intepeni. – Din sl. pecatĩleti, magh. pecsetelni.

PRACTICA, practic, vb. I. Tranz. l, A exercita o meserie, o profesiune; a se ocupa cu..., a profesa. 2. (Rar) a pune in aplicare; a folosi, a utiliza, a intrebuinta. Practica virtutea. ◊ Refl. pas. Se practica un anumit procedeu. ♦ A face, a executa; a efectua. A practica o gaura intr-un perete. – Din fr. pratiquer (dupa practica).

PROIECT, proiecte, s. n. 1. Plan sau intentie de a intreprinde ceva, de a organiza, de a face un lucru. 2. Prima forma a unui plan (economic, social, financiar etc.), care urmeaza sa fie discutat si aprobat pentru a primi un caracter oficial si a fi pus in aplicare. ◊ Proiect de lege = text provizoriu al unei legi, care urmeaza sa fie supus dezbaterii organului legiuitor (si opiniei publice). 3. Lucrare tehnica intocmita pe baza unei teme date, care cuprinde calculele tehnico-economice, desenele, instructiunile etc. necesare executarii unei constructii, unei masini etc. ◊ Proiect de diploma = lucrare cu caracter tehnic, aplicativ, pe baza careia studentii institutelor politehnice, institutelor de arhitectura etc. obtin diploma la sfarsitul studiilor. [Pr.: pro-iect] – Din germ. Projekt, lat. projectus.

STAMPILA, stampilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica o stampila (2). [Var.: stampila vb. I] – Din stampila.

EXECUTORIU, -IE, executorii, adj. (Jur.) Care trebuie executat, care trebuie pus in aplicare. ◊ Hotarare executorie = hotarare care poate fi executata de indata. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. executoire, lat. executorius.

SIGILA, sigilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica un sigiliu (2); a inchide o scrisoare, un pachet, o incapere etc. prin aplicare de sigilii (2); a pecetlui. – Din lat., it. sigillare.

A EXECUTA execut tranz. 1) A realiza printr-un efort fizic sau intelectual. 2) (exercitii de gimnastica sau figuri de balet) A face cu multa iscusinta si cu multa dexteritate. 3) (melodii, piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a canta; a zice; a interpreta. 4) (sanctiuni judiciare, masuri etc.) A aduce la indeplinire; a transpune in fapt. 5) (condamnati) A supune la pedeapsa capitala. 6) (sentinte de condamnare capitala) a pune in aplicare; a aduce la indeplinire. 7) (debitori) A face sa-si indeplineasca obligatiile. /<fr. executer

A EXERCITA exercit tranz. 1) (meserii, profesii, specialitati etc.) a pune in aplicare in mod sistematic; a practica; a profesa. 2) (influenta, drepturi) A face sa aiba efect. /<lat. exercitare

A SE FOLOSI ma ~esc intranz. (urmat de un complement indirect cu prepozitia de) 1) A face uz; a se servi, punand in aplicare; a uza. ~ de manual. 2) A dispune tragand foloase; a beneficia. ~ de increderea cuiva. /Din folos

A PRACTICA practic tranz. 1) (meserii, ocupatii, activitati etc.) a pune in aplicare in mod sistematic; a profesa; a exercita. ~ ingineria. ~ sportul. ~ un mod de viata sanatos. 2) rar A pune in practica; a folosi; a intrebuinta; a utiliza; a uzita. /<fr. pratiquer

PROIECT ~e n. 1) Plan prin care se intentioneaza realizarea unor actiuni viitoare. 2) Text initial al unui plan de activitate sociala care urmeaza sa fie discutat, completat, aprobat si apoi pus in aplicare. 3) Schema a unui sistem tehnic sau a unei constructii care contine calculele, desenele si explicatiile necesare. [Sil. -iect] /<germ. Projekt, lat. projectus

A UZA ~ez 1. tranz. A face sa se uzeze; a ponosi; a jerpeli. ~ metode moderne. 2. intranz. A face uz; a se servi, punand in aplicare; a se folosi. ~eaza o tehnologie noua. /<fr. user

EXECUTA vb. I. tr. 1. A face, a prelucra, a fabrica. 2. a pune in aplicare, a indeplini (un ordin, un plan etc.). ♦ refl. A se supune. 3. A canta o bucata muzicala; a dansa (un dans, un balet etc.). 4. A indeplini o hotarare judecatoreasca, un act de autoritate, o obligatie. ♦ A duce la indeplinire o sentinta de condamnare la moarte. [Pron. eg-ze-, p.i. execut. / < fr. executer].

IDEA vb. I. tr. (Liv.) A concepe cu mintea ceva ce poate fi pus in aplicare. ♦ A-si propune, a stabili, a proiecta. ♦ A-si imagina, a-si prefigura in minte. [Pron. -de-a-, p.i. 1 -eez, 3,6 -eeaza. / < it. ideare].

IDEA vb. tr. a concepe cu mintea ceva ce poate fi pus in aplicare. ◊ a-si propune, a stabili, a proiecta. ◊ a-si imagina. (< fr. ideer)

aplic, a -a v. tr. (lat. applico, -are; fr. appliquer. V. aplec). Pun, potrivesc, adaug, lipesc: a aplica unei haine o captuseala, unui zid tencuiala, un afipt [!] pe zid. Pun: a aplica cuiva a cataplazma. Dau: a aplica cuiva un remediu, (fig.) o palma. Intrebuintez: a aplica o procedura. Indrept: a-ti aplica spiritu la studiu naturii. Pun o stiinta in serviciu alteia: a aplica geometriii algebra. V. refl. Ma dedau: a te aplica la o stiinta, unei stiinte.

REGULAMENTE ORGANICE, regulamente (legiuri) privitoare la organizarea si conducerea Tarii Romanesti si a Moldovei sub ocupatia rusa (1828-1934), prevazute prin Conventia de la Adrianopol (1829). Intocmite de doua comisii formate din cate patru boieri moldoveni si patru munteni, sub presedentia consulului general rus M.L. Minciaki. Au fost puse in aplicare in 1/13 iul. 1831 in Tara Romaneasca si in 1/13 ian. 1832 in Moldova, sub supravegherea generalului rus Pavel Kiseleff. R.O. au mentinut si au intarit privilegiile boierimii, precum si obligatiile clacasilor. Ele au constituit o aspra legislatie agrara. R.O. au ingradit puterea domneasca, au introdus principiul separarii puterilor in stat, au instituit adunarile obstesti (embrion al regimului parlamentar), au reorganizat vechile servicii publice si au creat altele noi. R.O. au favorizat imbunatatirea organizarii administrative, dezvoltarea capitalismului si, prin dispozitiile aproape identice, au pregatit unirea celor doua tari romane. Au fost abrogate in 1858, in urma Conventiei de la Paris.

APLICATIE, aplicatii, s. f. 1. Faptul de a aplica (1). ◊ Ceea ce se aplica (1); p. ext. obiect, lucru care rezulta din aplicarea aceasta. 2. Faptul de a aplica (2), de a pune in practica. 3. Fig. Aptitudine, talent, inclinatie. – Din fr. application.

PLAN adj., s. I. 1. adj. v. drept. 2. s. (GEOM.) suprafata plana. 3. adj. intins, neted, ses. (Un platou ~.) II. s. 1. schema, schita, (inv.) chip, izvod. (~ul unei case.) 2. proiect, (inv.) tertip. (Si-a pus ~ul in aplicare.) 3. v. intentie.

APLICATIE s.f. 1. punere in practica ; aplicare. ♦ Punct de aplicatie = punct in care se exercita o forta asupra unui corp. ♦ (Mil.) Exercitiu de punere in practica a prescriptiilor regulamentelor in cadrul unei teme oarecare. 2. Dantela, bucata de stofa brodata etc. aplicata pe un material. 3. (Fig.) Aptitudine, talent. [Gen. -iei, var. aplicatiune s.f. / cf. fr. application, it. applicazione, lat. applicatio].

APLICATIE s. f. 1. punere in practica; aplicare. ♦ punct de ~ = punct in care se exercita o forta asupra unui corp; scoala de ~ = institutie scolara atasata pe langa o institutie de pregatire a cadrelor, in care se face practica pedagogica. ♦ (mil.) forma de pregatire a comandamentelor si trupelor prin rezolvarea unor situatii de lupta ipotetice. 2. (fig.) aptitudine, talent. (< fr. application, lat. applicatio)

aplicaT, -A, aplicati, -te, adj. 1. Pus in practica. ♦ (Despre stiinte) Care isi gaseste o aplicatie imediata. 2. (In expr.) Broderie aplicata = motiv de broderie care se face prin fixarea si conturarea pe un material a unor bucati din alta tesatura. – V. aplica.

CONCURENTA (‹ fr.) s. f. 1. Rivalitate, lupta dusa cu mijloace economice (reducerea pretului de cost, lansarea de produse noi, cumparari de actiuni etc.) si extraeconomice (spionaj industrial, actiuni de sabotaj etc.) intre producatori sau comercianti, monopoluri, tari etc. pentru producerea si desfacerea unor marfuri, acapararea unor piete si obtinerea de profituri mari. ◊ C. neloiala = infractiune care consta in fabricarea si punerea in circulatie a unor produse care poarta denumiri de origine ori indicatii de provenienta false, precum si aplicarea pe produsele puse in circulatie a unor mentiuni false privind brevetele de inventie sau in folosirea unor nume comerciale ori a denumirilor organizatiilor de comert sau industrie in scopul de a induce in eroare pe beneficiari. ◊ Libera c. = c. intre intreprinzatorii privati, neingradita de organizatii monopoliste, de stat etc. 2. Intrecere, rivalitate intr-un domeniu de activitate; competitie.

PRACTICA, practici, s. f. 1. Practicare, p. ext. deprindere, obicei, rutina. 2. Activitate a oamenilor indreptata spre crearea conditiilor necesare existentei societatii, in primul rand spre producerea si crearea bunurilor materiale si a valorilor culturale; metoda, procedeu aplicat si verificat efectiv. ◊ Loc. adv. In practica = in mod concret, in realitate. ◊ Expr. A pune in practica = a aplica. 3. Exercitare a unei profesiuni, a unei discipline, profesare a unei stiinte, a unei arte. 4. aplicare si verificare efectiva a cunostintelor teoretice dobandite intr-un domeniu oarecare. Practica pedagogica. ♦ Stagiu de perfectionare sau de dobandire a unor cunostinte practice pe care-l face, intr-o fabrica, intr-o intreprindere etc., un student sau un elev. Practica de productie. 5. (Mai ales la pl.) Ceremonie, manifestare exterioara de cult. – Din germ. Praktik, fr. pratique.

aplica, aplic, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva in practica; a intrebuinta, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corectie = a pedepsi cu bataia (pe cineva). 3. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare.

IMPRACTICABIL ~a (~i, ~e) 1) Care nu poate fi pus in practica; imposibil de aplicat in practica; inaplicabil; irealizabil; nerealizabil. Proiect ~. 2) (despre drumuri, terenuri etc.) Care nu poate fi folosit (din cauza deteriorarii); stricat; deteriorat. [Sil. im-prac-] /<fr. impraticable

INaplicaBIL ~a (~i, ~e) Care nu poate fi pus in practica; imposibil de aplicat (in practica); de neaplicat; impracticabil; neutilizabil; nerealizabil; irealizabil. [Sil. in-a-pli-] /<fr. inapplicable

aplica, aplic, vb. I. 1. Tranz. A pune pe (sau peste) ceva un lucru, facandu-l sa adere, sa se prinda, sa se intipareasca. 2. Tranz. A pune in practica; a intrebuinta, a folosi; a face, a administra. A aplica o teorie. A aplica un tratament. ◊ Expr. A aplica (cuiva) o corectie = a pedepsi cu bataia (pe cineva). 3. Tranz. A raporta un principiu general la ceva, a potrivi cu un caz dat sau particular. 4. Refl. (Frantuzism) A se dedica, a se consacra. – Fr. appliquer (lat. lit. applicare).

IMPLEMENTA, implementez, vb. I. Tranz. A pune in practica, in functiune, a aplica; a integra; a indeplini, a realiza. – Dupa engl. implement.

puneRE s. 1. v. asternere. 2. punere in scena v. regie. 3. v. aplicare. 4. v. coasere. 5. v. inhamare. 6. v. injugare. 7. v. plantare. 8. v. semanat. 9. v. ba-gare. 10. v. incuiere. 11. v. fixare.

DEGET ~e n. 1) (la om) Fiecare dintre prelungirile mobile cu care se sfarsesc mainile si picioarele. ◊ A arata (pe cineva) cu ~ul a semnala (pe cineva) batjocurii pulbice (incriminandu-l); a compromite (pe cineva). A-si musca ~ele a regreta; a se cai. A juca (sau a invarti) (pe cineva) pe ~e a amagi; a duce de nas. A sti (ceva) pe ~e a cunoaste in detalii; a sti in amanunte. A scapa printre ~e a se strecura pe neobservate, evitand dificultatile. A avea (ceva) in (la) ~ul cel mic a sti la perfectie. A-i pune (cuiva) ~ul pe rana a aminti (cuiva) lucruri neplacute sau nedorite; a depista elementul esential al unei probleme, al unei situatii. A pune ~ul (pe un act) a aplica amprenta digitala in loc de semnatura. 2) (la unele animale) Fiecare dintre prelungirile mobile de la sfarsitul labei. 3) Parte a unei manusi care acopera prelungirile mainii. 4) pop. Unitate de masura a lungimii, suprafetei sau capacitatii, egala cu latimea unui deget. 5) tehn. (la seceratori sau cositori) Piesa care sprijina plantele in momentul taierii, separandu-le in fasii inguste. /<lat. digitus

aplicaT, -A adj. 1. Lipit, asezat pe... 2. Pus in practica; (despre stiinte) care are aplicatii practice. [< aplica].

IMPRACTICABIL, -A adj. 1. (Despre drumuri, terenuri) Care nu se poate folosi; desfundat, stricat. 2. Care nu poate fi pus in practica, nu se poate aplica. [Cf. fr. impraticable].

IMPLEMENTA vb. tr. 1. a indeplini, a realiza. 2. a introduce. ◊ a integra in practica sociala unele idei si inventii, a aplica si transforma in bunuri sociale ceea ce este nou. ◊ a pune in practica, in functie, a aplica; (spec.) a stabili pe un ordinator un sistem de exploatare corespunzand unei functii particulare, destinata a fi utilizata. 3. (ir.) a se instala. (< engl. implement)

IMPRACTICABIL, -A, impracticabili, -e, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care nu se poate circula; stricat, desfundat. 2. Care nu poate fi pus in practica, care nu se poate aplica. – Din fr. impraticable (dupa practica).

capsa f., pl. e (lat. capsa, cutie. V. casa 2). Mic cilindru metalic acoperit la un capat si umplut c´o substanta exploziva pentru ca, fiind izbit de cocosu sau percusoru unei arme, sa comunice aprinderea incarcaturii. (La pustile de sistema veche capsa se punea la petitar, la cele moderne se aplica cartusului. La pustile de copii, capsa se reduce la un disc de hirtie umplut c´o substanta exploziva). Caciula, disc ori veriga de tinichea aplicata unei foi de hirtie s. a. pentru diferite scopuri. V. petita.

A INTREBUINTA ~ez tranz. A pune in practica; a folosi; a utiliza; a aplica. /in + trebuinta

A UTILIZA ~ez tranz. A pune in practica; a folosi; a intrebuinta; a aplica. /<fr. utiliser

aplicaT, -A adj. 1. lipit, asezat pe... ♦ arta ~a = arta decorativa. 2. pus in practica. ◊ (despre stiinte) cu aplicatii practice. (< aplica)

A TRANTI ~esc tranz. 1) (obiecte, persoane) A face sa cada cu putere, lovind sau aruncand. 2) (usi, porti) A inchide, izbind cu zgomot. 3) fam. (persoane) A respinge la un examen, punand o nota insuficienta. 4) fam. (pumni, ghionturi etc.) A aplica cu violenta. ◊ ~ una (o vorba sau o prostie) a spune o vorba nepotrivita. 5) fam. A pune in cantitate mare. 6) rar (obiecte vestimentare) A imbraca in graba si neglijent. /<sl. trotiti

TERMOFOR, termofoare, s. n. Recipient plat de cauciuc sau de metal in care se pune apa calda, ori o pernita incalzita electric, care se aplica pe o parte bolnava a corpului, ca mijloc terapeutic. – Din germ. Termophor, fr. thermophore.

aplicare s. 1. aplicatie, folosire, intrebuintare, utilizare. (~ unei noi metode.) 2. practica. (punere in ~.) 3. punere. (Dupa ~ stampilei.) 4. v. executare.

aplicaTIE ~i f. 1) punere in practica. 2) Dantela sau bucata de stofa care se aplica ca ornament pe o haina. 3) fig. Atractie innascuta pentru o anumita activitate; aptitudine; inclinatie; vocatie; predispozitie. [G.-D. aplicatiei; Sil. a-pli-ca-ti-e] /<lat. applicatio, ~onis, fr. application

TAPET ~e n. 1) Banda de hartie (sau de panza) imprimata cu desene decorative, care se aplica pe peretii incaperilor, substituind zugraveala. 2) Covor mic; covoras. ◊ A pune (sau a aduce) pe ~ a pune (sau a aduce) in discutie. /<fr. tappeto, it. tappeto, germ. Tapete

BACON [beicə], Francis, baron de Verulam (1561-1626), filozof englez. Initiatorul empirismului englez; adversar al scolasticii si al metodei deductive, a pus bazele metodei inductive moderne, care a favorizat dezvoltarea stiintelor, prin aplicarea larga a observatiei si experientei („Novum organum”). Autor al scrierii utopice „Noua Atlantida”.

REICHENBACH [raiʃənbah], Hans (1891-1953), filozof si logician german. Prof. univ. la Berlin, Istanbul si Los Angeles. Unul dintre organizatorii „Societatii de filozofie stiintifica” din Berlin, care, alaturi, de „Cercul de la Viena”, a pus, intre 1920 si 1930, bazele neopozitivismului. Preocupat de problema cauzalitatii si de aplicarea teoriei probabilitatii in logica („Logica probabilitatii”, „Filozofia spatiului si timpului”).

STAMPILA s. f. 1. piesa fixata pe un maner si purtand gravat un semn, o inscriptie sau o emblema, care se aplica pe un act spre a-i da valabilitate; semnul imprimat. 2. semn pus pe marfuri sau pe pielea animalelor pentru a arata provenienta, apartenenta etc.; marca. (< fr. estampille, dupa it. stampiglia)

STAMPILA s.f. 1. Piesa fixata pe un maner si purtand gravat un semn, o inscriptie sau o emblema, care se aplica pe un act spre a-i da valabilitate; semnul astfel imprimat. 2. Semn pus pe marfuri sau pe pielea animalelor pentru a arata provenienta, apartenenta etc.; marca. [Var. stampila s.f. / < it. stampiglia, cf. germ. Stempel, fr. estampille, sp. estampilla].

BACHELARD [basəlar], Gaston (1884-1962), filozof si teoretician francez. Prof. univ. la Sorbona. Teoretician al „noului spirit stiintific”, a pus in valoare rolul constructiv, anticipator al ratiunii stiintifice („Noul spirit stiintific”, „Rationalismul aplicat”). Autor al unei poetici a profunzimilor elementare in care ignora inspiratia, sustinuta ca sursa a autenticitatii poeziei natura psihismului („Psihanaliza focului”, „Poetica spatiului”).

DRES ~uri n. 1) Produs cosmetic care se aplica, in special, pe fata pentru a-i modifica aspectul natural; fard; sulimeneala. ◊ A-si pune ~uri (sau a se da cu ~uri) a se farda; a se sulemeni. 2) la pl. Condimente care se adauga in mancare pentru a fi mai gustoasa. /v. a drege

aplica vb. I. tr. 1. a face (un lucru) sa adere, sa se lipeasca de ceva. 2. a pune in practica. ◊ a administra (un tratament medical). 3. a raporta un principiu general la ceva. II. refl. (rar) a se dedica, a se consacra. (< fr. appliquer, lat. applicare)

PEDALA, pedale, s. f. 1. (Adesea cu determinari care indica domeniul de aplicare) Parghie actionata cu piciorul si folosita pentru antrenarea unui mecanism sau efectuarea unei comenzi. ◊ Expr. A pune pedala = a insista asupra unu lucru. 2. Presa tipografica mica, actionata cu piciorul. 3. Sunet prelungit de bas, care este insotit de treptele superioare de acorduri variate. – Din fr. pedale.

aplica vb. 1. a folosi, a intrebuinta, a utiliza, (rar) a practica. (~ o noua metoda.) 2. v. administra. 3. a pune. (~ stampila pe un act.) 4. a prinde, a pune. (Isi ~ barba si mustati.) 5. v. executa.

aplica vb. I. 1. tr. A face (un lucru) sa adere, sa se lipeasca de ceva. 2. tr. A pune in practica; a folosi. ♦ A face, a administra (un tratament medical). 3. tr. A raporta un principiu general la ceva, a compara cu ceva. 4. refl. (Rar) A se dedica, a se consacra. [P.i. aplic. / < fr. appliquer, cf. it. applicare < lat. applicare].

LAMBERT, Johann Heinrich (1728-1777), fizician, astronom, matematician si filozof german de origine elvetiana. A lucrat la Berlin sub patronajul regelui Frederic II cel Mare (din 1764). Unul dintre intemeietorii fotometriei („Fotometria”) si ai pirometriei („Pirometria”). A pus bazele trigonometriei sferice, formuland cele doua principii fundamentale ale acesteia (Legile lui L.), pe care a aplicat-o in domeniul cartografiei. Precursor al geometriei neeuclidiene („Teoria paralelelor”), si, alaturi de Leibniz, al logicii simbolice moderne („Noul Organon”), fiind unul dintre principalii reprezentanti ai rationalismului german. A demonstrat irationalitatea numarului π (1768). Contributii in astronomie privind orbitele cometelor si formarea Universului. In cinstea sa, o unitate de masura a stralucirii ii poarta numele.

TAPET, tapete, s. n. 1. Hartie, panza, matase etc. cu desene colorate, care se aplica pe peretii unor camere in loc de zugraveala; p. ext. zugraveala. 2. (Inv.) Covor mic. 3. (In expr.) A pune (sau a aduce, rar a veni) pe tapet = a aduce in discutie, a fi la ordinea zilei. [Pl. si: tapeturi] – Din it. tappeto, germ. Tapete.

eticheta (etichete), s. f. – 1. Bucata de hirtie care se aplica pe pachete, sticle etc. pentru a indica posesorul, continutul etc. – 2. Protocol, ceremonial. Fr. etiquette. – Der. eticheta, vb. (a pune etichete; a clasifica), din fr. etiqueter.

ACOPERIRE, acoperiri, s. f. Actiunea de a (se) acoperi si rezultatul ei. 1. punere, asezare a unui obiect deasupra altuia pentru a-l inveli, a-l ascunde, a-l apara etc. 2. Operatie de aplicare a unui strat protector pe un obiect prin depunere, pulverizare, placare etc. 3. (Mil.) Accident de teren, padure sau localitate care impiedica observarea inamicului. ♦ Masura speciala de protectie care asigura anumite actiuni (de concentrare sau manevra) ale trupelor. ◊ Expr. A avea acoperire = a fi acoperit pentru o actiune savarsita conform unor indicatii precise. 4. (Fin.) Posibilitatea de a face fata unor obligatii, unei plati, unei cheltuieli, de a lichida un deficit etc. Acoperirea acestei sume se face esalonat. ♦ (Concr.) Fond care asigura aceasta posibilitate. ◊ Acoperire in aur = stoc de aur si de alte active pe baza carora bancile de emisiune asigura convertibilitatea bacnotelor. – V. acoperi.

A aplica aplic tranz. 1) (lucruri, piese etc.) A uni pentru a face un corp comun. ~ un sigiliu. 2) (metode, teorii, legi etc.) A pune in practica; a folosi; a intrebuinta; a utiliza. 3) (principii generale) A raporta la un caz particular. [Sil. a-pli-] /<fr. appliquer, lat. applicare

MARCA¹ marci f. 1) Semn de distinctiv aplicat pe un obiect sau pe un animal pentru a-l deosebi de altele sau pentru a-i indica anumite caracteristici. 2) Indiciu pus de intreprinderi pe produsele lor. ~a fabricii. 3) Model de produs industrial. ~ de automobil. ◊ De ~ de calitate superioara. 4) inv. Emblema unei tari; stema. 5) Trasatura specifica particulara; amprenta; pecete. ~a talentului (cuiva). [G.-D. marcii] /<ngr. marka, fr. marque

PARAFA, parafez, vb. I. Tranz. 1. A semna prin parafa (1), a intari un act prin semnatura cu parafa. ♦ Spec. A pune o semnatura (prescurtata) pe proiectul unui tratat international prin imputernicitii statelor care l-au negociat ca dovada a acordului partilor asupra proiectului respectiv. 2. A aplica o parafa (1) pe fiecare foaie a unui registru; a sigila, a pecetlui cu ceara rosie legatura unui registru sau a unui dosar, ca sa nu se poata scoate sau adauga foi. – Din fr. parapher.

A SILUI ~esc tranz. 1)(persoane) A determina prin forta; a pune sa faca contrar propriei vointe; a constrange. 2) (persoane de s*x feminin) A supune actului s*xual prin violenta; a necinsti; a batjocori; a viola. 3) fig. (norme, legi etc.) A aplica intr-un mod denaturat; a viola. /<sl. silovati

VOLAN s.n. I. Garnitura facuta dintr-o fasie de tesatura usoara sau de dantela, adesea incretita sau plisata, care se aplica drept podoaba pe rochii, la maneci etc. II. (Tehn.) 1. Piesa din dispozitivul de directie al unui autovehicul cu ajutorul careia se poate indrepta vehiculul in directia voita. 2. Piesa in forma de roata cu ajutorul careia se pun in miscare anumite masini, se actioneaza mecanisme etc. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. volant].

CAPTUSI, captusesc, vb. IV. 1. Tranz. A executa sau a aplica o captuseala la o haina, la incaltaminte etc. 2. Tranz. A acoperi un obiect, pe dinauntru sau pe dinafara, cu un strat de protectie, de izolare etc.; a dota un sistem tehnic cu o captuseala (3). 3. Tranz. A indesa, a ticsi. 4. Tranz. (Fam.) A pune mana pe...; a insfaca. ♦ A bate (zdravan). 5. Refl. (Fam.) A se alege cu ceva. – Din captuh (inv. „captuseala” < germ.).

baroscop n., pl. oape (d. vgr. baros, greutate, si skopeo, examinez, privesc. V. scop). Fiz. Un aparat de constatat greutatea aerului sau ca un corp pus in aer pierde din greutate o parte care corespunde cu volumu de aer deslocuit. – Baroscopu e inventat de Otto de Gericke († 1686) si se compune dintr’o balanta de care este atirnata o boamba cava si o greutate. Cind incalzesti boamba, aeru din ia se face mai usor, si boamba se ridica putin. Tot asa, daca acoperi balanta c’un clopot de sticla si scoti aeru din clopot, boamba, ne mai sprijinindu-se pe aer, se lasa putin in jos. E principiu lui Arhimede aplicat la aer.