A INSISTA insist intranz. 1) A manifesta fermitate in actiuni, atitudini sau sentimente; a starui; a persevera; a persista. 2) A se opri in mod special; a pune accentul. ~ asupra unei probleme. /<fr. insister, lat. insistere

RITMA vb. I. tr. A da, a imprima un ritm (unei melodii); a pune accentul pe silabele unui vers, ale unei fraze. [Cf. fr. rythmer].

ACCENT, accente, s. n. 1. Pronuntare mai intensa, pe un ton mai inalt etc. a unei silabe dintr-un cuvant sau a unui cuvant dintr-un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca aceasta pronuntare sau alta particularitate de pronuntare. Accent ascutit. Accent circumflex. Accent grav. ◊ Expr. a pune accentul (pe ceva) = a scoate in relief, a da atentie deosebita (unei probleme). 2. Fel particular de pronuntare, specific unui grai, unei limbi sau unei stari afective. 3. Scoatere in relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonoritatii sau prin prelungirea duratei lui. – Din fr. accent, lat. accentus.

SCEPTICISM s. n. 1 Conceptie care pune la indoiala posibilitatea cunoasterii veridice a realitatii lumii exterioare sau, in general, a oricarei cunostinte certe, punand accentul pe caracterul relativ incomplet si imprecis al acesteia. 2 Atitudine de neincredere, de indoiala fata de cineva sau de ceva. – Din fr. scepticisme.

UMANISTIC, -A, umanistici, -ce, adj. Umanist (2). ◊ Stiinte umanistice = grup de stiinte care pun accentul pe studiul limbilor, istorie, pe cultura clasica etc. Invatamant umanistic sau sectie umanistica = forma (sau sectie) de invatamant bazat pe studierea stiintelor umanistice. – Din germ. humanistisch.

RITMA, ritmez, vb. I. Tranz. a pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer.

EXPRESIONISM s. n. Curent artistic si literar aparut in Germania la inceputul sec. XX, care pune accent pe intensitatea expresiei. [Pr.: -si-o-] – Din fr. expressionnisme.

SOLISTIC, -A, solistici, -ce, adj. Care pune accentul pe interpretarea solistului; care se executa de un solist. – Solist + suf. -ic.

SUPRAREALISM s. n. Curent literar si artistic aparut in prima jumatate a sec. XX, care pune accentul pe activitatea spontana a imaginatiei si pe exploatarea zonelor irationalului in creatia artistica. [Pr.: -re-a-] – Supra- + realism (dupa fr. surrealisme).

FORMATIONAL ~a (~i, ~e) (despre invatamant) Care pune accentul pe pregatirea profesionala a specialistilor de diferite categorii. /<engl. formational

LUTERANISM n. Doctrina a protestantismului german intemeiata de Martin Luther, care pune accentul pe credinta si nu pe cultul religios, pe care l-a simplificat. /<fr. luthera-nisme

A RECAPITULA ~ez tranz. (cele spuse, studiate sau intamplate) A reveni examinand si punand accentul pe momentele esentiale (pentru a tine mai bine minte); a rezuma. /<fr. recapituler, lat. recapitulare

SUPRAREALISM n. Curent in literatura si arta care pune accentul pe activitatea spontana a imaginatiei, pe elementele irationale si subconstiente. [Sil. su-pra-re-a-] /supra- + realism

UMANISTIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine de cultura clasica; caracteristic culturii clasice. ◊ Stiinte ~ce stiinte care studiaza, in special omul, punand accentul pe istorie, filologie, cultura clasica etc. /<germ. humanistisch

ACTIVISM s.n. 1. Propaganda activa in serviciul unei doctrine politice, al unui partid etc. 2. Atitudine morala care pune accentul pe necesitatile vietii si pe actiune mai mult decat pe principiile teoretice. [< fr. activisme].

EXPRESIONISM s.n. 1. Curent artistic si literar modern, aparut in Germania la inceputul sec. XX, caracterizat printr-o puternica tendinta de exprimare spontana a trairilor interioare (stari de spaima, durere, uimire, exacerbare a sentimentelor), prin tensiune extatica, punand accent pe subiectivitate, pe irational. 2. Orice forma de arta care vizeaza intensitatea expresiei. ♦ Stil de arhitectura care acorda prioritate expresiei prin stilizari (exagerate). (din fr. expressionnisme)

NEOGRAMATIC, -A adj. Referitor la principiile si la metodele scolii neogramatice. ◊ Scoala neogramatica = curent aparut in a doua jumatate a sec. XIX, fundat de lingvistii germani Osthoff si Brugmann, care pune accent pe cercetarea limbilor vii si pe legile fonetice, dar care nu s-a putut ridica la conceperea limbii ca un fenomen social. // s.m. Adept al acestei scoli. [Dupa germ. Junggrammatiker, fr. neo-gramairien, it. neogrammatico].

ROMANTISM s.n. 1. Miscare literara si artistica, aparuta in Europa la sfarsitul sec. XVIII si inceputul sec. XIX ca o reactie impotriva clasicismului, caracterizata prin suprimarea regulilor formale, prin introducerea notelor de lirism, de sensibilitate si de imaginatie si prin zugravirea figurilor exceptionale. ♦ Ansamblu de aspecte proprii curentului romantic; inclinare spre visare, spre melancolie; romantiozitate. 2. Romantism filozofic = denumire data teoriilor care pun accent pe intuitie ca metoda de cunoastere, pe libertatea si spontaneitatea de gandire si de fapta, precum si pe pasiuni si interese in morala, ca o reactie contra filozofiei clasice, rationale. [< fr. romantisme].

FORMATIONAL, -A adj. (Despre invatamant) Care pune accentul pe pregatirea profesionala a specialistilor de diferite categorii. [Pron. -ti-o-. / < engl. formational].

oxii, oxiesc, vb. IV (inv.) a pune accent pe o vocala; a accentua.

SCANDA vb. I. tr. A marca masura versurilor grecesti sau latinesti, descompunandu-le in unitatile lor metrice sau silabice; a recita respectand valoarea silabelor. ♦ A vorbi sau a recita accentuand fiecare cuvant, fiecare silaba etc. ♦ (Muz.) A citi o fraza muzicala, punand accentul pe timpii tari. [< fr. scander, cf. lat. scandere – a urca].

SOLISTIC, -A adj. Care pune accentul pe interpretarea solistului; executat de un solist. [Cf. germ. solistisch].

ACTIVISM s. n. 1. atitudine care pune accentul pe nevoile vietii. 2. doctrina potrivit careia spiritul uman trebuie sa se angajeze in actiune pentru realizarile materiale si spirituale ale societatii. (< fr. activisme)

BIOENERGONOMIE s. f. ramura a energonomiei care pune accentul pe comportarea organismului in munca. (< bio- + energonomie)

CULTURALISM s. n. 1. preocupare culturala. 2. scoala americana de antropologie care admite ca esentiala specificitatea culturii, considerata ca obicei al grupului social, in opozitie cu natura. ◊ curent care pune accentul, in ce priveste formarea personalitatii, pe rolul factorilor de mediu socioculturali. (< fr. culturalisme)

FORMATIONAL, -A adj. (despre invatamant) care pune accentul pe pregatirea profesionala a specialistilor de diferite categorii. (< engl. formational)

MODERN, -A adj. 1. nou, relativ recent, din timpurile prezente; care corespunde stadiului actual al progresului. ♦ limba ~a = limba vie, care se vorbeste in prezent. ◊ (despre invatamant, clase, licee) care pune accentul pe studiul limbii si al disciplinelor umanistice. 2. in concordanta cu moda, la moda. (< fr. moderne, it. moderne, lat. modernus)

ROMANTISM s. n. 1. miscare literara si artistica, aparuta in Europa la sfarsitul sec. XVIII si inceputul sec. XIX, ca o reactie impotriva clasicismului, prin suprimarea regulilor formale, prin introducerea notelor de lirism, de sensibilitate si imaginatie si prin zugravirea de eroi exceptionali. 2. ansamblu de aspecte proprii curentului romantic; inclinare spre lirism, spre visare, spre melancolie. 3. perioada in istoria muzicii prin ruperea echilibrului formelor clasice in favoarea libertatii si fanteziei, prin intensitatea si spontaneitatea expresiei. 4. (fil.) denumire data teoriilor care pun accent pe intuitie ca metoda de cunoastere, pe libertatea si spontaneitatea de gandire si de fapta, precum si pe pasiuni si interese in morala, ca o reactie contra filozofiei clasice, rationale. (< fr. romantisme)

SCANDA vb. tr. 1. a recita versuri (grecesti sau latinesti), descompunandu-le in unitatile lor metrice sau silabice. ◊ a vorbi, a recita accentuand fiecare cuvant, fiecare silaba. 2. a citi o fraza muzicala, punand accentul pe timpii tari. (< fr. scander, lat. scandare)

SOLISTIC, -A adj. care pune accentul pe interpretarea solistului; executat de un solist. (< germ. solistisch)

SUPRAREALISM s. n. curent literar si artistic de avangarda din sec. XX, care, negand gandirea logica si activitatea premeditata a ratiunii in procesul creatiei artistice, preconiza o totala libertate de expresie, punand accentul pe irational, inconstient, pe vise si pe automatismul psihic si verbal. (dupa fr. surrealisme)

VICTORIAN, -A adj. referitor la stilul la moda in Anglia in epoca corespunzatoare domniei reginei Victoria (183⁷-190¹), caracterizat prin accentul pus pe pompa, ceremonial, precum si prin pudibonderie, ingustime de vederi etc., iar in arhitectura printr-o ornamentatie greoaie. (< fr. victorien, engl. victorian)

ACCENT, accente, s. n. 1. Scoaterea in relief a unei silabe, a unui cuvant etc., prin marirea intensitatii vocii sau prin intonatie. ♦ Semn grafic care se pune uneori deasupra unei vocale, pentru a arata ca silaba respectiva este accentuata. ♢ Expr. a pune accentul (pe ceva) = a da (unei probleme) o atentie deosebita, a-i arata un interes deosebit. ♦ Semn grafic intrebuintat in scrierea unor limbi, pentru marcarea timbrului unor vocale. Accent grav. 2. Fel particular de a pronunta cuvintele intr-o limba sau intr-un dialect. 3. Intonatie afectiva; ton. – Fr. accent (lat. lit. accentus).

RABIN (‹ pol., germ.; de la cub. ebr. rabbi „invatatorul, stapanul meu”) s. m. Titlu conferit unei personalitati recunoscute ca o autoritate in domeniul religiei. Initial o formula de respect, din sec. 1 d. Hr. devine un titlu oficial atribuit expertilor in materie de legislatie; ulterior, utilizat pentru a desemna orice persoana calificata sa ia decizii in materie de legi. Ei aveau, mai tarziu, in sarcina, sa hotarasca conform legii rabinice, nu numai in probleme religioase, ci si in cele civile. Ulterior, cu exceptia comunitatilor ultraortodoxe, modelul care s-a impus pune accentul pe activitatile pastorale, sociale, pedagogice si ecumenice ale r.

BAPTISM (‹ fr.; {s} baptisma „botez”) s. n. 1. Miscare fundata de pastorul John Smith la inceputul sec. 17, in Anglia, ca protest impotriva bisericii anglicane oficiale; de aici, s-a raspindit in Olanda. In sec. 18, multi baptisti au emigrat in America de Nord. La inceputul sec. 19 emisari din America au venit in Europa intemeind comunitati baptiste in Germania, Elvetia, Rusia, Ungaria si alte tari, intre care si Romania. Din crestinism, refuza traditia, admitind numai Scriptura. 2. Doctrina protestanta care pune un accent deosebit pe actul botezului oficiat la majoratul religios (16 ani), comportind imersiunea.

accent n., pl. e (lat. accentus, d. ad, la, si cantus, cint, cintec). Gram. Pronuntare mai intensa a unei silabe, indiferent de inaltimea vocii: accent tonic, ritmic. Pronuntare particulara: accent moldovenesc. Expresiune a vocii: accent plingator. Un semn care se pune pe vocale: accent ascutit.

accentUA, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a intari, a pune in evidenta, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

accent s. n. 1. intonatie speciala a unei silabe dintr-un cuvant prin marirea intensitatii vocii. ◊ semn grafic care indica aceasta intonatie. 2. (muz.) emisiune mai intensa a unui sunet, a unui acord. 3. mod specific de a vorbi o limba, un dialect. 4. inflexiune afectiva a vocii. 5. (fig.) importanta. ♦ a pune ul (pe) = a sublinia, a scoate in relief. (< fr. accent, lat. accentus)

GRAV² ~a (~i, ~e) 1) Care prezinta un mare pericol; susceptibil sa aiba consecinte serioase; greu. Crima ~a. 2) Care necesita o atentie deosebita; cu multa pondere. Problema ~a. 3) (despre oameni si despre manifestarile lor) Care vadeste multa seriozitate si demnitate; foarte serios. Gest ~. 4) (despre voci, sunete, tonuri) Care are un timbru gros; profund; jos. 5): accent ~ semn diacritic orientat oblic de la stanga la dreapta, care se pune in unele limbi pentru a nota timbrul vocalelor deschise sau pentru a distinge anumite omonime. /<fr. grave, lat. gravis

CIRCUMFLEX, circumflexe, adj. 1. (In sintagma) accent circumflex = semn ortografic in forma de unghi cu varful in sus sau de tilda, care se pune deasupra unei vocale spre a arata ca aceasta trebuie rostita lung sau, in ortografia romana, spre a nota sunetul i(a). 2. (Anat.; despre artere, vene, nervi) Care are un traiect rasucit. 3. (Bot.; despre plante) Cu ramurile curbate in jos. [Var.: circonflex adj.] – Din lat. circumflexus, fr. circonflexe.

MOTIV s.n. I. Cauza care determina o actiune, un sentiment etc.; pricina. ♦ Pretext. II. 1. Fraza melodica, idee principala a unei bucati muzicale; tema. ♦ Cea mai mica constructie muzicala, constand dintr-un grup de note legate printr-un singur accent. 2. Element decorativ sau arhitectural folosit intr-o pictura sau la o sculptura. 3. Tema, idee fundamentala a unei opere literare. [Cf. it. motivo, germ. Motiv, fr. motif, lat. motivus – care pune in miscare].