INCONSTIENT, -A, inconstienti, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este constient, care nu stie ce face, care si-a pierdut cunostinta (ca urmare a unei stari patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine constienta fata de realitatea inconjuratoare; fara minte, fara judecata. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapa constiintei, de care omul nu-si da seama; involuntar, automat, instinctiv. II. S. n. Activitate psihica a omului de care el nu-si da seama, totalitate a fenomenelor psihice care scapa constiintei. [Pr.: -sti-ent] – Din fr. inconscient (dupa constient).

MAU s. n. (Pop. si fam.; in legatura cu verbe ca „a avea”, „a pierde”, „a-si lua”, „a-si face”) Avant, elan; energie, vlaga. ◊ Expr. A lua (cuiva) maul = a) a ameti; a face (pe cineva) sa-si piarda cunostinta (in urma unei lovituri); b) a pune (pe cineva) in situatia sa nu mai poata spune nimic. – Cf. scr. mah.

cunostinta, cunostinte, s. f. 1. Cunoastere (2). ♦ Expr. A avea (sau a lua) cunostinta de ceva = a sti, a fi informat. A aduce (ceva) la cunostinta cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunostinta publica = a da de stire tuturor. In cunostinta de cauza = cunoscand bine ceva. A-si pierde cunostinta = a nu mai sti de sine, a lesina. ♦ (Rar) A-si veni in cunostinta = a se trezi din lesin. ♦ (Rar) Minte, ratiune. 2. (La pl.) Totalitatea notiunilor, ideilor, informatiilor pe care le are cineva intr-un domeniu oarecare. 3. Persoana pe care vorbitorul o cunoaste. ♦ Expr. A face cunostinta cu cineva = a lega relatii sociale cu o persoana. (Fam.) A face cuiva cunostinta cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (Inv.) Multumire, recunostinta. – Cunoaste + suf. -inta (cu sensul 3 dupa fr. connaissance).

LESINA, lesin, vb. I. Intranz. A suferi un lesin (1), a-si pierde cunostinta. ◊ Expr. A lesina de ras = a rade foarte tare. – Et. nec

NESIMTIRE f. 1) Lipsa de bun-simt; nerusinare. 2) Stare de inconstienta; pierdere a cunostintei; lesin. ◊ A cadea in ~ a-si pierde cunostinta; a lesina. /ne- + simtire

SIMTIRE ~i f. 1) v. A SIMTI. 2) Caracter sensibil; sensibilitate. 3) Atitudine afectiva fata de cineva sau ceva; simtamant. 4) Stare in care omul isi da seama de ceea ce se petrece in jur. ◊ Fara ~ fara cunostinta. A-si pierde ~ea (sau ~ile) a-si pierde cunostinta; a lesina. A-si veni in ~ (sau in ~i) a-si recapata cunostinta. 5) pop. Bun simt; buna-cuviinta. /v. a simti

INCONSTIENT, -A adj. (adesea s.) 1. Care nu este constient, care si-a pierdut cunostinta. 2. Lipsit de constiinta; care nu are o atitudine constienta in fata realitatii. ♦ (Despre actiuni) Facut fara participarea constienta a vointei; involuntar. // s.n. Activitate psihica a omului nesupusa controlului constiintei. [Pron. -sti-ent. / cf. fr. inconscient].

INCONSTIENT, -A I. adj. (si s. m. f.) 1. care nu este constient, care si-a pierdut cunostinta. 2. lipsit de constiinta; care nu are o atitudine constienta in fata realitatii. ◊ facut fara participarea constienta a vointei; involuntar. II. s. n. activitate psihica a omului nesupusa controlului constiintei. (< fr. inconscient)

INCONSTIENTA s. f. 1. Lipsa sau pierdere a cunostintei, care apare in diferite boli neuropsihice. 2. Lipsa unei atitudini constiente, rationale fata de realitatea inconjuratoare; stare sufleteasca in care omul nu-si da seama de actele sale. [Pr.: -sti-en-] – Din fr. inconscience (dupa inconstient).

NESIMTIRE s. f. 1. pierdere a cunostintei; lesin. 2. Lipsa de bun-simt: purtare a celui nesimtit² (1). 3. Indiferenta, raceala; lipsa de sensibilitate. – Ne- + simtire.

COMA¹ ~e f. pierdere a cunostintei in timpul unei boli grave, provocata de o reprimare a functiilor sistemului nervos central. ~ diabetica. ~ apoplectica. ◊ A fi in ~ a fi in agonie. [G.-D. comei] /<fr. coma

COMA¹ s.f. Stare letargica de pierdere a cunostintei, a sensibilitatii si a posibilitatii de miscare, produsa de o hemoragie cerebrala, de diabet, de uremie etc.; agonie. [< fr. coma, cf. gr. koma – somn profund].

INCONSTIENTA s.f. 1. pierdere a cunostintei. 2. Lipsa unei atitudini constiente fata de realitatea inconjuratoare. [Pron. -sti-en-. / cf. fr. inconscience].

INCONSTIENTA s. f. 1. lipsa sau pierdere a cunostintei. 2. lipsa unei atitudini constiente fata de realitatea inconjuratoare. (< fr. inconscience)

APOPLEXIE, apoplexii, s.f. pierdere brusca a cunostintei si a posibilitatii de miscare, datorata in special unei hemoragii cerebrale.

APOPLEXIE, apoplexii, s. f. 1. pierdere brusca a cunostintei si a sensibilitatii, cauzata de obicei de o hemoragie cerebrala; atac, dambla, ictus apoplectic. 2. Concentrare brusca de sange intr-un organ. – Din fr. apoplexie, lat. apoplexia.

SINCOPA ~e f. 1) med. pierdere brusca a cunostintei datorita opririi inimii. 2) muz. Deplasare a accentului de pe un timp tare pe timpul slab anterior prin care se obtine un anumit efect ritmic. 3) lingv. Fenomen fonetic care consta in disparitia unei vocale (sau unui grup de vocale) neaccentuate dintre doua consoane. /<ngr. sinkopi, fr. syncope

COMA¹ s. f. stare letargica de pierdere totala a cunostintei, a sensibilitatii si posibilitatii de miscare, produsa de o hemoragie cerebrala, diabet, uremie etc. (

ECLIPSA s.f. 1. Disparitie partiala sau totala a imaginii unui astru ca urmare a interpunerii altui astru intre observator si corpul ceresc care dispare. ♦ Intermitenta luminii unui far sau a unei geamanduri; (concr.) instalatie de semnalizare prin becuri electrice asezate pe catargul navelor. 2. (Fig.) Disparitie sau trecere in umbra temporara a unei persoane sau a unui lucru. ♦ Intunecare, pierdere temporara a cunostintei. [< fr. eclipse, cf. gr. ekleipsis < ekleipein – a disparea].

APOPLEXIE s. f. 1. pierdere totala a cunostintei, provocata de ruptura unui vas din creier, urmata de hemoragie. 2. boala a plantelor datorata caldurilor excesive, ducand la uscarea lor brusca. (< fr. apoplexie, lat., gr. apoplexia)

ECLIPSA s. f. 1. disparitie partiala sau totala a imaginii unui astru, ca urmare a interpunerii altui astru intre acesta si observator, sau a intrarii lui in conul de umbra a altui corp ceresc. 2. (mar.) intermitenta a luminii unui far sau a unei geamanduri luminoase. ◊ instalatie de semnalizare prin becuri electrice asezate pe catargul navelor. 3. (fig.) disparitie sau trecere in umbra temporara a unei persoane, a unui lucru. ◊ intunecare, pierdere temporara a cunostintei. (< fr. eclipse, lat. eclipsis, gr. ekleipsis)

SINCOPA s. f. 1. pierdere brusca a cunostintei datorita intreruperii activitatii inimii, insotita de intreruperea respiratiei. 2. (muz.) efect ritmic cu caracter dinamic, prin deplasarea accentului unei masuri de pe un timp tare pe timpul slab anterior. 3. disparitie a unei vocale sau a unei silabe intregi (neaccentuate) intre doua consoane ale unui cuvant. 4. intrerupere, pauza. (< fr. syncope)

COMA¹, come, s. f. pierdere totala prelungita a cunostintei, a sensibilitatii si motricitatii, asemanatoare cu un somn adanc, provocata de o ruptura a vaselor creierului, de diabet, de uremie sau de alte boli. ♦ (Impr.) Agonie. ◊ (Arg., loc. adj. si adv.) De coma = extraordinar, nemaipomenit. – Din fr. coma.

coma (come), s. f. – 1. Virgula, semn ortografic. – 2. pierdere totala, prelungita a cunostintei, somn letargic. Lat. comma (sec. XIX), si germ. Komma (sensul 1), fr. coma (sensul 2). Sensul 1 este inv. – Der. comatos, adj., din fr.

CASTIGA, castig, vb. I. 1. Tranz. A obtine bani sau alte bunuri materiale (prin munca, prin speculatii, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobandi, a obtine experienta, cunostinte etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Castigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obtine, a cuceri victoria (intr-o competitie sportiva, intr-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat in..., a-si spori continutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare.

LESIN, lesinuri, s. n. 1. pierdere subita si trecatoare a cunostintei, fara oprirea inimii si a miscarilor respiratorii, provocata de o anemie a creierului, ca urmare a unei stari maladive, a unor eforturi fizice mari, a unei emotii puternice etc.; lipotimie. 2. Stare de slabiciune mare, de lipsa de putere, de vlaga, provocata de foame, de sete etc.; sfarseala. [Acc. si lesin] – Din lesina (derivat regresiv).

SIMTIRE, simtiri, s. f. 1. Faptul de a simti; sensibilitate (1). 2. Traire afectiva, afect, sentiment. 3. Stare normala a organismului in care omul este pe deplin constient de ceea ce se petrece in jurul lui, fiind stapan pe simturile si pe facultatile lui intelectuale. ◊ Loc. adj. Fara simtire = fara cunostinta; lesinat. ◊ Expr. A-si pierde simtirea (sau simtirile) = a lesina. A-si veni in simtire (sau in simtiri) = a-si reveni din lesin; a-si veni in fire; a-si recapata stapanirea de sine. ♦ (Rar) Simt (1). 4. (Inv. si pop.; si in sintagma simtire de sine) Bun-simt, buna-cuviinta. – V. simti.

LESIN ~uri n. 1) pierdere subita si temporara a cunostintei; situatie de inconstienta; nesimtire. 2) Stare de slabiciune totala (provocata de foame, de sete sau de un efort fizic foarte mare); lipsa totala de forta fizica. /v. a lesina

LIPOTIMIE s. f. pierdere subita si trecatoare a cunostintei; lesin. (< fr. lipothymie)

absenta s. f. 1. lipsa cuiva sau a ceva dintr-un loc; inexistenta. 2. pierdere brusca si de scurta durata a cunostintei. 3. (fig.) neatentie, distractie. (< fr. absence, lat. absentia)

ABSENTA, absente, s. f. 1. Lipsa a unei fiinte sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit sa se afle. ♦ (Concr.) Semn cu care se noteaza aceasta lipsa. 2. pierdere brusca si de scurta durata a cunostintei; lesin. 3. Lipsa de atentie, distractie, indiferenta a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia.

NARCOZA ~e f. pierdere temporara a sensibilitatii sau/si a conostintei, provocata, in mod artificial, cu ajutorul substantelor narcotice (mai ales in cazul unor interventii chirurgicale). /<fr. narcose, germ. Narkose

ABSENTA s.f. 1. Lipsa a unei fiinte sau a unui lucru (dintr-un loc unde ar fi trebuit sa fie). 2. pierdere brusca si de scurta durata a cunostintei. ♦ (Fig.) Neatentie, distractie; indiferenta. [Cf. fr. absence, lat. absentia].

ABSENTA, absente, s.f. 1. Lipsa a unei fiinte sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit sa se afle. ♦ (Concr.) Semn cu care se noteaza aceasta lipsa. 2. pierdere brusca si de scurta durata a cunostintei, intalnita in epilepsie. 3. Fig. Neatentie, indiferenta a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia.

A pierde pierd tranz. 1) (bunuri materiale, fiinte, situatii, stari fizice sau morale, sentimente etc.) A nu mai avea in posesie; a inceta de a mai poseda; a prapadi. ~ basmaluta. ~ vaca. ~ postul. ~ drepturile. ~ increderea. ◊ ~ cunostinta a cadea in nesimtire; a lesina. ~ firul (gandurilor) a se incurca. ~ urma (sau urmele) cuiva a nu mai sti unde se afla cineva sau ceva. ~ ocazia a nu folosi la timp ocazia. 2) (parti ale corpului) A inceta de a mai avea (in urma unui accident, a unei operatii etc.). ◊ A-si ~ capul a se zapaci. 3) (rude, prieteni) A nu mai avea alaturi din cauza mortii. 4) (mijloace de transport) A nu mai reusi sa prinda; a scapa. ◊ ~ drumul (sau calea) a se rataci. 5) (partide, intreceri sportive, procese, lupte etc.) A face sa fie ratat; a nu castiga; a nu obtine. 6) (bani, produse alimentare sau industriale etc.) A consuma in mod nerentabil si nechibzuit; a irosi; a prapadi. ~ timpul. /<lat. perdere