INDOI, (I) indoi, (II, III) indoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strange in doua o stofa, o hartie, un material etc.; a strange ceva de doua sau de mai multe ori (punand marginile una peste alta). 2. Tranz. si refl. A face sa devina sau a deveni curb; a (se) incovoia, a (se) apleca, a (se) inclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se garbovi. II. Tranz. 1. A mari ceva de doua ori; a dubla; p. ext. a inmulti, a mari (de un numar oarecare de ori). 2. A amesteca (in parti egale) un lichid cu altul; a subtia. III. Refl. A fi nesigur in parerea sa, a sta la indoiala; a nu avea incredere (in cineva sau in ceva). – In + doi.

prepune, prepun, vb. III (inv. si reg.) 1. a pune, a aseza inainte. 2. a pune, a aseza in loc; a inlocui. 3. a adauga, a innadi. 4. (fig.) a intreba. 5. (despre texte originale) a copia. 6. (despre opere scrise, texte) a traduce (in alta limba). 7. a presupune, a banui; a suspecta. 8. a nu avea incredere in cineva sau ceva; a se indoi. 9. a prevesti. 10. (despre oameni) a investi, a insarcina cu o anumita functie, misiune; a numi intr-un post. 11. (despre oameni) a cunoaste (de mai inainte). 12. (refl.) a se lasa antrenat la ceva. 13. (despre cereale) a semana a doua oara.

MEFIA vb. refl. a nu avea incredere (in); a pune la indoiala, a suspecta. (< fr. mefier)

BAZA, bazez, vb. I. Refl. si tranz. A (se) sprijini, a (se) intemeia pe ceva. ♦ Refl. A avea incredere in sprijinul cuiva, a se lasa in nadejdea cuiva; a se bizui. – Din fr. baser.

DEFETISM s. n. 1. Opinia, parerea, atitudinea celui ce nu are incredere in reusita unei actiuni; lipsa de incredere. 2. Infractiune care consta in lansarea, raspandirea sau publicarea, in timp de razboi, de zvonuri sau informatii false, exagerate sau tendentioase, relative la situatia economica, politica si sociala a tarii. – Din fr. defaitisme.

INCREDE, incred, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea incredere prea mare in sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Inv. si pop.) A incredinta ceva cuiva. – In + crede.

INCREZATOR, -OARE, increzatori, -oare, adj. Care are incredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu incredere. – Increde + suf. -ator.

SCEPTIC, -A, sceptici, -ce, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care nu are incredere in nimic, care se indoieste de toate. 2. Adj. Care apartine scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. si f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

SPERANTA, sperante, s. f. Sentiment de incredere in rezolvarea favorabila a unei actiuni, in realizarea unei dorinte; nadejde, sperare. ◊ Expr. In speranta ca... = nadajduind ca..., avand incredere ca... ♦ incredere in viitorul, in reusita cuiva. ♦ Persoana tanara si talentata ori capabila, de la care se asteapta realizari mari. – Din it. speranza.

MANDRU, -A, mandri, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinari introduse prin prep. „de”). Multumit, satisfacut, incantat; care are un sentiment de demnitate, de incredere in calitatile proprii; demn. 2. Care are incredere exagerata in calitatile proprii; orgolios, ingamfat, trufas. 3. (Pop.) Frumos, falnic, maret. II. S. m. si f. (Pop.) Persoana pentru care cineva de s*x opus simte o afectiune deosebita; drag, iubit. – Din sl. mondru „intelept”.

ALTER EGO m. 1) Un alt eu, interior. 2) Persoana care se aseamana pana la identificare cu o alta. 3) Persoana in care poti avea incredere ca in tine insuti. /Cuv. lat.

CREDINTA ~e f. 1) incredere deplina in adevarul unui lucru; convingere adanca. ~ in succes. ◊ Om de (buna) ~ persoana pe care te poti bizui; om in care poti avea incredere. A-si pune ~a in cineva (sau a se lasa in ~a cuiva) a se increde in cineva; a se bizui pe cineva. A-si manca ~a a pierde increderea tuturor. 2) Devotament fata de cineva sau ceva; fidelitate. A jura ~. ~ conjugala. 3) Forma a constiintei sociale in care realitatea este reflectata si interpretata ca fiind dependenta de fiinte si forte supranaturale; confesiune; cult; religie. [G.-D. credintei] /<lat. credentia

INCREDUL ~a (~i, ~e) rar 1) Care nu este credul; care nu are incredere in nimic; neincrezator; sceptic. 2) rel. Care incalca dogmele unei religii sau nu crede in ea; necredincios. /<fr. incredule, lat. incredulus

A INCREDINTA ~ez tranz. 1) A face sa se incredinteze. 2) (fiinte sau obiecte) A da sa ingrijeasca sau sa pazeasca (avand incredere deplina). 3) (ganduri, framantari sufletesti, intimitati etc.) A comunica in mod confidential; a destainui; a confia. ~ cuiva secretul. /in + credinta

NADEJDE ~i f. 1) Credinta in posibilitatea realizarii unei dorinte sau a unei actiuni; sentiment al unei persoane care spera; speranta. ◊ De ~ a) pe care te poti bizui; de incredere; b) sigur; c) trainic; temeinic. Cu ~ a) cu incredere; b) foarte bine; solid. In ~ea sperand ca. Slaba ~ putin probabil; este problematic. A trage ~ a nadajdui; a spera. A avea ~ (sau a-si pune ~ea) in cineva a conta pe cineva. A se lasa in ~ea cuiva (sau a ceva) a se bizui (fara temei) pe cineva (sau pe ceva). A trai cu ~ea a trai sperand. A pierde ~ea a inceta de a mai spera; a se descuraja. A pierde ~ea in cineva a) a nu mai avea incredere in cineva; b) a fi dezamagit. 2) Persoana sau lucru de la care se asteapta multe; speranta. [G.-D. nadejdii] /<sl. nadezda

SCEPTIC¹ ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de scepticism; propriu scepticismului. 2) si substantival Care nu are incredere in nimic; care pune totul la indoiala; neincrezator; incredul. /< sceptique

SIGUR² ~a (~i, ~e) 1) Care nu provoaca indoiala; neindoielnic; cert; incontestabil. Victorie ~a. 2) Care este incredintat, convins. ~ de reusita. ◊ A fi ~ de cineva (sau de ceva) a avea incredere deplina in cineva (sau in ceva). 3) Care este de nadejde; pe care te poti bizui. Adapost ~. ◊ A fi in maini ~e (a fi) in maini de nadejde. A pune pe cineva (sau ceva) la loc ~ a ascunde pe cineva (sau ceva) intr-un loc unde nu exista nici o primejdie. A merge la ~ a actiona fara gres. Mana ~a mana ferma, nesovaielnica. 4) Care produce efectul dorit; cu actiune pozitiva; eficace. Remediu ~. /<ngr. sighuros

BAZA vb. I. refl., tr. A (se) intemeia, a (se) sprijini (pe ceva). ♦ refl. A avea incredere in sprijinul cuiva. [< fr. baser].

CONFIA vb. I. (Frantuzism) 1. tr. A marturisi, a destainui. 2. refl. A se increde in cineva; a se destainui. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < fr. confier, cf. lat. confidere – a avea incredere].

bizui (-uesc, it), vb. – 1. (Trans., rar) A avea incredere, a incredinta ceva in grija cuiva. – 2. (Refl.) A se increde, a se baza pe cineva. – 3. A proceda cu incredere; a avea curaj pentru a infaptui ceva. Mag. bizni „a se increde” (Cihac, II, 482). – Der. bizuiala, s. f. (incredere); bizuinta, s. f. (incredere).

BAZA vb. I. refl., tr. a (se) intemeia, a (se) sprijini (pe ceva). II. refl. a avea incredere (in). (< fr. baser)

BAZA, bazez, vb. I. Refl. A se sprijini, a se intemeia pe ceva; a avea incredere in sprijinul cuiva, a se lasa in nadejdea cuiva. – Fr. baser.

bizui (ma) si -iesc a -i, v. refl. (ung. bizni). Am incredere, ma sprijin, ma bazez: ma bizui pe bani, pe condei, pe sabie, pe brate; ma bizui la orice cu pusca asta. – Si imb-.

PREZUMTIOS, -OASA, prezumtiosi, -oase, adj. (Livr.) Care are o incredere exagerata in calitatile, in fortele proprii (si dispretuieste ajutorul si experienta altora); increzut, infumurat. [Pr.: -ti-os] – Din fr. presomptueux, lat. praesumptuosus (dupa prezumtie).

NADEJDE, nadejdi, s. f. incredere sau convingere ca ceea ce faci ori doresti se va realiza; speranta, nadajduire; incredere in sprijinul, in ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine ca cineva sau ceva va fi favorabil, de ajutor. ◊ Loc. adj. De nadejde = in care poti avea toata increderea. ◊ Loc. adv. De (sau cu) nadejde = asa cum trebuie, foarte bine; solid, temeinic. ◊ Loc. vb. A trage nadejde = a spera, a nadajdui. ◊ Expr. In nadejdea... = in speranta..., bazandu-se pe... A se lasa in nadejdea (cuiva) = a conta (pe...), a se bizui (pe...). A-si pune (sau a avea) nadejdea (in cineva) = a se baza pe sprijinul (cuiva), a se increde (in...). Slaba nadejde = putin probabil, nesigur. ♦ (Concr.) Ceea ce da incredere, certitudinea ca se va realiza dorinta cuiva. – Din sl. nadezda.

NEMARGINIT adj. 1. colosal, enorm, imens, nemasurat, nesfarsit, vast, (livr.) incomensurabil. (O suprafata ~.) 2. v. imens. 3. complet, deplin, desavarsit, infinit, total, (fig.) orb. (Are o incredere ~ in el.)

A SE ASTEPTA ma astept intranz. A spera (la ceva) cu incredere. M-am asteptat la un rezultat mai bun. /<lat. adspectare

A CREDE cred 1. tranz. 1) A accepta ca fiind adevarat sau posibil. ~ cele spuse. ◊ Cred si eu se intelege de la sine. 2) (de regula, urmat de o completiva) A gasi de cuviinta; a socoti; a considera; a gandi. 3) A pretui printr-o judecata favorabila; a considera; a socoti; a aprecia. Acest semn il credem de bun augur. 4) (persoane) A trata cu ingaduinta, cunoscand situatia; a intelege. 2. intranz. 1) A avea (toata) nadejdea; a se increde. 2) A avea o anumita credinta religioasa; a fi credincios. /<lat. credere

NEINCREZATOR, -OARE, neincrezatori, -oare, adj. Care nu se increde (usor), care are indoieli, banuitor. – Ne- + increzator.

A SE increde ma incred intranz. 1) A avea (toata) nadejdea. Ma incred in tine. 2) (mai ales in constructii negative) A crede pe deplin spuselor; a da crezare. 3) A avea o parere exagerata despre sine; a se supraevalua. /in + a crede

PREZUMTIOS ~oasa (~osi, ~oase) Care are prezumtii; prea increzut in fortele proprii. [Sil. -ti-os] /<fr. presomptueux, lat. praesumptuosus

CONTA vb. intr. 1. a se bizui (pe), a se increde (in). 2. a avea valoare, insemnatate. 3. a inregistra conturile (1). (< it. contare, fr. compter)

ELATIE s. f. (med.) stare in care subiectul are o deosebita incredere in fortele proprii si manifesta o buna dispozitie. (< lat. elatio)

abordez v. intr. (fr. aborder, d. bord, bord). Ancorez: a aborda la o insula. V. tr. Atac o nava bord la bord. Ciocnesc, lovesc din greseala alta nava. Acostez: l-am abordat cu incredere. Fig. Ma apuc de; a aborda un subiect.

NADEJDE s. 1. v. speranta. 2. credinta, speranta, (rar) nadajduire, (inv.) nadajduinta. (Nu si-a pierdut ~ in mai bine.) 3. incredere, siguranta. (Pot sa am ~ in voi?)

SIGURANTA s. 1. aparare, asigurare, paza, protectie, protejare, securitate. (Masuri de ~.) 2. (TEHN.) siguranta in functionare = fiabilitate. 3. securitate, (inv.) siguratie, siguritate. (Un sentiment de ~.) 4. v. convingere. 5. incredere, nadejde. (Pot sa am ~ in voi?) 6. fermitate, hotarare. (Vocea lui capata mai multa ~.) 7. certitudine, (livr.) infailibilitate. (~ unui remediu.) 8. precizie. (Dovedeste o mare ~ in probele de tir.)

SUSPICIUNE ~i f. 1) Atitudine care denota neincredere in autenticitatea unui lucru sau in onestitatea unei persoane; banuiala. A avea ~i. 2) Lipsa de incredere. [G.-D. suspiciunii; Sil. -ci-u-] /<lat. suspicio, ~onis, fr. suspicion

A SE INCUMETA ma incumet intranz. 1) (urmat, mai ales, de o propozitie complementara cu conjunctiv) A se expune unui risc biruind frica sau jena; a cuteza; a indrazni. 2) A avea toata nadejdea; a se increde. /in + lat. cumeta

INCREZUT, -A, increzuti, -te, adj. Care are o idee foarte buna despre sine; ingamfat, infumurat, inchipuit, fudul. – V. increde.

CREZAMANT, crezaminte, s. n. (Inv.) 1. Crezare, incredere. ◊ Loc. adv. Cu crezamant = cu adevarat, intr-adevar. ◊ Expr. A da (sau a pune) crezamant = a da crezare. A afla (sau a avea) crezamant = a se bucura de incredere, a fi crezut. 2. Intelegere, fata de cineva sau de ceva; consideratie, mila. – Crede + suf. -amant.

INCHIPUIT, -A, inchipuiti, -te, adj. 1. Care este produs sau construit de imaginatie; imaginar, imaginat, fictiv. ♦ Care nu exista in realitate, care are numai aparenta a ceva real; fals. 2. (Adesea substantivat) Care are pareri exagerat de bune despre sine; increzut, infumurat. – V. inchipui.

INGAMFAT, -A, ingamfati, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o parere foarte buna despre sine; increzut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. ingamfa.

FIDUCIAR, -A adj. Cu valoare fictiva, bazat pe incredere. ◊ Moneda fiduciara = bani de hartie cu o valoare conventionala si cu putere circulatorie numai in interiorul unei tari; circulatie fiduciara = circulatie a monedei fiduciare. // s.m. Legatar care trebuie sa restituie un bun in virtutea unui fideicomis. [Pron. -ci-ar. / < fr. fiduciaire, lat. fiduciarius, cf. fiducia – incredere].

DARZ ~za (~ji, ~ze) 1) Care vadeste indrazneala si curaj. Fire ~za. 2) Care nu renunta la convingerile sau la principiile sale; neinduplecat; neclintit. 3) rar Care are o parere exagerata despre sine; mandru; fudul; increzut; tantos; semet; ingamfat; infumurat; maret. /<sl. druzu

FALNIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care manifesta fala; plin de sine; increzut; mandru; fudul; maret; ingamfat; infumurat; semet. 2) Care are o tinuta impresionanta; cu aspect senzational. 3) (despre persoane) Care denota demnitate si mandrie; plin de demnitate si mandrie; trufas; semet. /fala + suf. ~nic

PUNGAS ~i m. 1) Hot de bani. 2) fam. Persoana necinstita care insala pe altii, profitand de increderea lor; impostor; potlogar; sarlatan; escroc. /punga + suf. ~as

ABUZ s.n. 1. Folosire fara masura, excesiva a unui lucru; exces. 2. Depasire a puterii, a unor prerogative; fapta ilegala. ◊ Abuz de putere = delict constand din trecerea peste imputernicirea pe care o are un functionar sau o institutie; abuz de incredere = delict constand din inselarea increderii cuiva; prin abuz = abuziv. [< fr. abus, lat. abusus < abutor – a folosi rau].

GARGAUN, gargauni, s. m. 1. Viespe mare, de padure, cu ac foarte veninos, care produce un puternic zgomot specific atunci cand zboara; barzaun (Vespa crabro). 2. Fig. (La pl.) Pretentii nejustificate, fumuri. ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) gargauni in (sau la) cap = a avea idei ciudate, anormale, extravagante; a fi extrem de increzut. A scoate (cuiva) gargaunii (din cap) = a face (pe cineva) sa renunte la ideile ciudate, anormale, extravagante pe care le are. [Var.: gargaune s. m.] – Et. nec.

A SE CREDE ma cred intranz. A avea o parere exagerata despre calitatile proprii; a fi increzut. /<lat. credere

GROZAV¹ ~a (~i, ~e) 1) Care provoaca groaza; care inspaimanta; groaznic; inspaimantator; ingrozitor; strasnic; sinistru. 2) si adverbial Care este neobisnuit; iesit din comun; extrem de; extraordinar; amarnic; strasnic. ◊ A se crede ~ a avea o parere exagerata despre calitatile sale; a fi increzut. /<bulg. grozav

INCREZUT ~ta (~ti, ~te) si substantival (despre persoane) Care are o parere exagerata despre calitatile sale; plin de sine; mandru; fudul; falnic; semet; maret; ingamfat; infumurat. /v. a (se) increde

NEincredere f. (negativ de la incredere) Vot de ~ vot prin care parlamentul unei tari ia pozitie impotriva politicii guvernului sau a unui reprezentant al puterii de stat si care are drept urmare demisia acestora. [G.-D. neincrederii] /ne- + incredere

PREZUMTIOS, -OASA adj. care are o parere exagerat de buna despre sine; infumurat, increzut. (< fr. presomptueux, lat. praesumtuosus)

FUDUL ~a (~i, ~e) si substantival Care are o parere exagerata despre calitatile sale; plin de sine; increzut; ingamfat; infumurat; falnic; mandru; maret; semet. /<turc. fudul

MANDRU¹ ~a (~i, ~e) 1) Care are sentimentul demnitatii si onoarei; demn. 2) Care are o parere exagerata despre calitatile sale; plin de sine; increzut; ingamfat; infumurat; fudul; falnic; semet; maret. 3) Care este cuprins de un sentiment de satisfactie (ca urmare a unui succes, a unei reusite sau a unei victorii). 4) Care inspira admiratie; plin de semetie. /<sl. mondru

CREZARE, (rar) crezari, s. f. 1. incredere. ◊ Expr. A da crezare (cuiva sau la ceva) = a se increde, a crede pe cineva pe cuvant. 2. (Inv.) Credinta. – Crede + suf. -are.

MARET ~eata (~eti, ~ete) 1) Care impresioneaza prin aspect, proportii sau prin perfectiunea insusirilor sale; impunator; grandios; monumental. 2) depr. (despre persoane) Care are o parere exagerata despre calitatile sale; plin de sine; ingamfat; increzut; fudul; semet; mandru; falnic; infumurat. /a mari + suf. ~et

CREDINCER, credinceri, s. m. (Inv.) Om de incredere (la o curte domneasca); slujbas cu rang de boiernas. – Credinta + suf. -ar.

CREZARE ~ari f. Sentiment de convingere; lipsa de indoiala; incredere. ◊ A da ~ a crede ceea ce spune cineva. /a crede + suf. ~are

SEMET ~eata (~eti, ~ete) si adverbial 1) Care exprima demnitate si mandrie; plin de demnitate si mandrie; falnic; trufas. 2) Care se remarca prin curaj; curajos; indraznet. 3) rar Care are o parere exagerata despre calitatile sale; plin de sine; mandru; fudul; increzut; maret; ingamfat; infumurat; falnic. /Orig. nec.

TRUFA s.f. 1. (Liv.) Inducere in eroare; inselatorie, sarlatanie. ♦ Abuz de incredere, escrocherie. 2. Gen de ciuperci comestibile foarte gustoase, de culoare violeta-negricioasa, avand forma unui cartof. 3. Produs de cofetarie preparat cu o crema de unt si ciocolata. [< fr. truffe, it. truffa, prov. trufa < lat.t. tufera].

RATIONALISM s. n. 1. incredere in ratiune, in capacitatea acesteia de a cunoaste realitatea. 2. conceptie potrivit careia ratiunea ar fi unicul izvor al cunoasterii autentice si certe. (< fr. rationalisme)

A PIERDE pierd tranz. 1) (bunuri materiale, fiinte, situatii, stari fizice sau morale, sentimente etc.) A nu mai avea in posesie; a inceta de a mai poseda; a prapadi. ~ basmaluta. ~ vaca. ~ postul. ~ drepturile. ~ increderea. ◊ ~ cunostinta a cadea in nesimtire; a lesina. ~ firul (gandurilor) a se incurca. ~ urma (sau urmele) cuiva a nu mai sti unde se afla cineva sau ceva. ~ ocazia a nu folosi la timp ocazia. 2) (parti ale corpului) A inceta de a mai avea (in urma unui accident, a unei operatii etc.). ◊ A-si ~ capul a se zapaci. 3) (rude, prieteni) A nu mai avea alaturi din cauza mortii. 4) (mijloace de transport) A nu mai reusi sa prinda; a scapa. ◊ ~ drumul (sau calea) a se rataci. 5) (partide, intreceri sportive, procese, lupte etc.) A face sa fie ratat; a nu castiga; a nu obtine. 6) (bani, produse alimentare sau industriale etc.) A consuma in mod nerentabil si nechibzuit; a irosi; a prapadi. ~ timpul. /<lat. perdere

POTLOGAR ~i m. 1) fam. Persoana necinstita care insala pe altii (profitand de naivitatea sau de increderea lor); sarlatan; impostor; escroc; cotcar. 2) reg. Cizmar care pune potloage la incaltaminte. /potlog + suf. ~ar

NEAGOE BASARAB, domn al Tarii Romanesti (1512-1521). Descendent din boierii Craiovesti, domnia sa a marcat apogeul puterii acestei familii. Pe plan intern, a dus o politica de intarire a autoritatii centrale. S-a aflat in bune relatii cu Ungaria, Polonia si Venetia, bucurandu-se in acelasi timp de increderea turcilor. Preocupat de dezvoltarea culturii, in timpul lui s-a tiparit la Targoviste „Evangheliarul” (1512), au fost reconstruite manastirile Snagov, Tismana, Cozia, biserica vechii mitropolii din Targoviste si s-a construit biserica din Scheii Brasovului si biserica manastirii Curtea de Arges. Autor al Invataturilor lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie, opera de mare valoare literara si istorica, reprezentativa pentru umanismul sud-est european.

incredere s. 1. (pop.) crezare, crezamant, (fig.) credit. (Se bucura de ~ lui.) 2. (livr.) confienta, (inv.) credinta. (Nu am ~ in el.) 3. nadejde, siguranta. (Pot sa am ~ in voi?) 4. optimism. (Priveste cu ~ viitorul.)

A NADAJDUI ~iesc 1. intranz. A trage nadejde; a nutri sau a avea speranta; a spera. 2. tranz. (urmat, mai ales, de o propozitie completiva) A conta asteptand cu incredere; a considera ca trebuind sa se realizeze; a vrea sa creada. ~ intr-o reusita. /nadejde + suf. ~ui

CONTA, contez, vb. I. Intranz. 1. A se increde in cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva, a spera in ajutorul cuiva sau a ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea insemnatate. 3. (Inv.; cu determinari introduse prin prep. „cu”) A tine seama de cineva. – Din fr. compter, it. contare.

GENTLEMEN'S AGREEMENT loc.s. Acord, intelegere verbala care nu are ca urmare consecinte juridice, ci creeaza numai obligatii morale intre parti; intelegere intre oameni de onoare. ♦ Acord international simplificat (incheiat de obicei in forma verbala pe baza increderii reciproce). [Pron. gentelmenz agriment. / < engl., fr., it. gentlemen's agreement < engl. gentlemen – domni, agreement – acord].

PRETENTIOS, -OASA, pretentiosi, -oase, adj. 1. Care are pretentii multe sau mari, care asteapta sau pretinde mult; exigent; p. ext. mofturos, capricios. 2. Care vrea sa dea impresia (nejustificata) de ceva deosebit, care vrea sa para sau crede despre sine mai mult decat este; plin de sine, increzut. 3. Care cere o atentie deosebita, insusiri speciale. [Pr.: -ti-os] – Din fr. pretentieux, it. pretenzioso.

SECURITATE s. f. 1. Faptul de a fi la adapost de orice pericol; sentiment de incredere si de liniste pe care il da cuiva absenta oricarui pericol. ♦ Protectie, aparare. * Securitate colectiva = stare a relatiilor dintre state, creata prin luarea pe cale de tratat a unor masuri de aparare comuna impotriva unei agresiuni. 2. (Iesit din uz) Totalitatea organelor de stat care aveau ca sarcina apararea sistemului social-economic si politic al statului comunist. – Din fr. securite, lat. securitas, -atis.

PLIN² ~a (~i, ~e) 1) si fig. (in opozitie cu gol) (despre vase, recipiente, incaperi etc.) Care contine atat cat poate cuprinde. Pahar ~. Sac ~. Magazie ~a. ◊ ~ (cu) ochi umplut pana la limita. A fi ~ de sine a fi increzut. 2) si fig. Care poseda sau contine o cantitate ori un numar mare (de ceva). ~ de bani. ~ de greseli. ~ de emotii. 3) Care cuprinde toate elementele necesare; caruia nu-i lipseste nimic; intreg; complet. ◊ Luna ~a luna rotunda. Voce ~a voce puternica si sonora. 4) (despre persoane sau despre parti ale corpului) Care are forme rotunde. ~ la trup. Fata ~a. 5) Care este fara goluri; care nu e desert. Nuca ~a. Stiulete ~. /<lat. plenus

RABELAIS [rable], Francois (1494-1553), scriitor si umanist francez. Calugar benedictin si medic. Reprezentant al Renasterii franceze. Biografia sa este putin cunoscuta. Opera sa capitala, romanele fantastice si burlesti cu personaje inconfundabile, „Gargantua” si „Pantagruel”, reprezinta o satira indrazneata la adresa scolasticii, a bigotismului si ignorantei monahale, a absurditatii razboaielor, a abuzurilor feudale. Ea exprima in acelasi timp increderea autorului in esenta umana, in stiinta, in viata libera si naturala, intr-o educatie care dezvolta in mod egal facultatile intelectuale si cele fizice. Spirit erudit, excelent povestitor si cunoscator al limbii, R. se distinge prin bogatia expresiei, gustul pentru concret si pitoresc, umorul suculent, de sursa populara, precum si prin fantezia debordanta si capacitatea de a cultiva toate formele comicului, de la ironie la grotesc. Opera sa il situeaza printre marii creatori ai literaturii universale, ea avand o covarsitoare influenta asupra marilor scriitori satirici si umoristi ai lumii.

banui (-uesc, banuit), vb. – 1. (Trans.) A regreta, a (se) lamenta. – 2. a se simti jignit, a se ofensa. – 3. A avea o parere proasta; a reprosa, a face mustrari. – 4. A-si face o parere, a considera, a socoti. – 5. A presupune, a presimti. – Var. bani, (inv.) a deranja, a supara. Mag. banom „regret” sau „imi pare rau”. (Cihac, II, 478; Berneker 42; DAR; Galdi, Dict., 103); cf. banat. A trecut din mag. in cr. banoveti, rut. banuvati, bg. din Trans. banuva (Miklosich, Bulg., 119). Der. banuielnic, adj. (suspect; indoielnic); banuiala, s. f. (repros, suspiciune); banuitor, adj. (care banuieste, lipsit de incredere).