GEOFAG, -A adj. Care se hraneste cu pamant. [< fr. geophage, cf. gr. ge – pamant, phagein – a manca].

TALER¹, talere, s. n. 1. Vas plat de lemn, de pamant ars, de metal, din care se mananca; talger, farfurie. ♦ Tava, tabla. 2. Fiecare dintre cele doua discuri sau vase ale unei balante, in care se pun fie obiectele de cantarit, fie greutatile; tas. 3. Fiecare dintre cele doua discuri de alama usor concave, folosite in fanfara sau in orchestre, care, prin lovirea unuia de celalalt, produc un sunet puternic si metalic marcand ritmul sau cadenta; talger. 4. Piesa subtire de metal, de lemn etc., de forma plata si aproximativ rotunda, cu gura foarte larga si cu marginile drepte sau rasfrante. 5. Disc de pamant ars sau de asfalt, care serveste ca tinta mobila in tirul sportiv. ♦ (La pl.) Proba sportiva din cadrul tirului care consta in trageri cu arme de vanatoare cu alice in talere¹ (5). – Cf. bg. taler.

BLID, blide, s. n. (Pop.) 1. Vas (adanc) de pamant, de lemn sau de metal, din care se mananca; strachina. ◊ Expr. (Ir.) A manca dintr-un blid cu cineva = a fi intim, in raporturi stranse cu cineva. ♦ Cantitate de mancare cuprinsa intr-un astfel de vas. ◊ Expr. Blid de linte = suma de bani sau alta rasplata (neinsemnata) pentru care cineva comite o josnicie. 2. (La pl.) Nume generic dat vaselor in care se pune mancarea. – Slav (v. sl. bliudu).

VIPT, vipturi, s. n. (Inv.) Rod, produs al pamantului; bucate, recolta. ♦ (Reg.) Ceea ce serveste ca hrana oamenilor, mancare. ◊ Expr. A lua (sau a tine) pe cineva in vipt = a primi pe cineva in gazda (cu locuinta si cu mancarea). – Lat. victus.

GHIVECI, (1) ghivece, (2) ghiveciuri, s. n. 1. Vas de pamant ars, de material plastic etc., de forma tronconica, folosit pentru plantarea (in casa a) florilor. ◊ Ghiveci nutritiv = amestec de pamant, nisip, mranita, ingrasaminte chimice etc., in care se planteaza rasadurile de legume. 2. mancare preparata din tot felul de legume, cu sau fara carne. ♦ Fig. (Peior.) Creatie literara, muzicala etc. eterogena si lipsita de valoare. – Din tc. guvec.

A MUSCA musc 1. tranz. 1) A apuca cu dintii strangand (pana la durere, ranire, invinetire, rupere etc.). ◊ A-si ~ mainile a regreta amarnic, considerandu-se vinovat de ceva; a se cai. A-si ~ limba a regreta mult cele spuse anterior. ~ pamantul (sau tarana) a cadea la pamant ranit sau mort. 2) (despre unele animale, mai ales despre insecte) A intepa producand o senzatie dureroasa; a manca; a ciupi; a pisca. M-a ~t un sarpe. 3) fig. (despre ger, soare etc.) A produce o senzatie dureroasa; a pisca. 4) (o bucata dintr-un aliment) A rupe cu dintii pentru a manca. 5) fig. A ataca rautacios cu ironii sau cu vorbe; a intepa; a inghimpa; a impunge. 2. intranz. (mai ales despre caini) A avea obiceiul de a ataca, ranind cu dintii. /Orig. nec.

ASTERNE, astern, vb. III. 1. Tranz. A intinde un covor, o panza etc. pe o suprafata. ♦ (Adesea fig.) A (se) imprastia, a (se) raspandi pe jos, incat sa formeze un strat (care se niveleaza). 2. Tranz. A pregati (si a intinde) asternutul sau, p. ext., patul pentru culcare. ♦ A pregati pe masa toate cele necesare pentru a manca. 3. Tranz. A scrie, a compune. 4. Refl. si tranz. A (se) intinde (orizontal) pe jos, a (se) culca la pamant. ♦ (Fig.) A se apuca temeinic sau in tihna de o treaba. ◊ Expr. A se asterne la drum = a porni la drum lung. A se asterne drumului (sau campului etc.) = A fugi sau a merge foarte repede. 5. Tranz. A tranti, a culca pe cineva la pamant (printr-o lovitura). ◊ Expr. (Inv.) A asterne (pe cineva) la scara = a intinde (pe cineva) pe jos pentru a-l bate. – Din lat. asternere.

SPART², -A, sparti, -te, adj. 1. Prefacut in bucati, in cioburi; plesnit, crapat; gaurit. ◊ Expr. (A fi) mana sparta = (a fi) risipitor. A manca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care mananca foarte mult si cu lacomie. ♦ (Despre lemne) Taiat in bucati mici (potrivite pentru a fi arse in soba). ♦ (Despre pamant) Rascolit, plin de gropi. ♦ (Rar, despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, ragusit, dogit. 2. (Despre ziduri, cladiri) Stricat, darapanat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de incaltaminte, de imbracaminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge.

MUSCA, musc, vb. I. l. Tranz. A apuca cu dintii si a strange tare (provocand durere, ranind sau sfasiind). ◊ Expr. A-si musca mainile (sau degetele) = a) a se cai amarnic; b) a se infuria. A-si musca limba (sau buzele) = a-si ascunde un sentiment puternic, a se stapani. A-l musca pe cineva de inima sa... = a se lasa ispitit sa..., a fi cat pe-aci sa... A musca pamantul = a cadea la pamant (ranit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pisca, a intepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzatie chinuitoare, neplacuta (de frig, foame etc.). 2. Intranz. si tranz. A rupe cu dintii o portiune dintr-un aliment (pentru a manca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe rautacioase, sarcastice; a intepa. – Et. nec.

UNGHIE ~i f. 1) (la om) Placa cornoasa subtire, care acopera partea de deasupra a capatului degetelor. ◊ A reteza (sau a taia) cuiva ~ile a reduce posibilitatile de actiune (agresive) ale cuiva. A-si manca ~ile a regreta amarnic o imprudenta comisa. A-si manca si de sub ~ a fi foarte zgarcit. Nici cat ii negru sub ~ deloc. A pune cuiva ~a in gat a sili pe cineva sa-si indeplineasca obligatia. 2) (la pasari si la animale) Parte cornoasa si incovoiata a degetelor; gheara. 3): ~a-gaii planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, avand frunze compuse, flori galbene-verzui si fructe pastai. ~a pasarii planta erbacee de padure cu tulpina culcata, avand frunze rotund-cordate si flori albastre, solitare, in forma de pinten. 4) Parghie cu care se manevreaza leasa de pescuit. [G.-D. unghiei; Sil. -ghi-e] /<lat. ungla

BRANCA¹ s. f. 1. Boala contagioasa, specifica porcilor, caracterizata prin lipsa poftei de mancare si aparitia unor pete violacee. 2. Erizipel. 3. Planta erbacee fara frunze, cu flori verzui sau alburii grupate in forma de spic, folosita in medicina veterinara (Salicornia herbacea). ◊ Compuse: branca-porcului = a) planta erbacee cu tulpina si frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia Scopolii); b) cinstet; branca-ursului = a) crucea-pamantului; b) pedicuta. 4. Ciuperca cu palaria intinsa si rasfranta prevazuta cu peri aspri (Stereum hirsutum).

BRANCA¹ s. f. 1. Boala contagioasa, specifica porcilor, caracterizata prin lipsa poftei de mancare si aparitia unor pete violacee. 2. (Pop.) Erizipel. 3. Planta erbacee fara frunze, cu flori verzui sau alburii grupate in forma de spic, folosita in medicina veterinara (Salicornia herbacea) ◊ Compuse: branca-porcului = a) planta erbacee cu tulpina si frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii); b) cinstet; branca-ursului = a) crucea-pamantului; b) bradisor (2). 4. Ciuperca cu palaria intinsa si rasfranta, prevazuta cu peri aspri (Stereum hirsutum). – Et. nec.

SAPA, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a faramita cu sapa¹ (sau cu cazmaua) pamantul (pentru a insamanta, a prasi etc.). 2. A face cu sapa¹ (sau cu alt instrument) o adancitura, o groapa, un sant in pamant. 3. A scoate cu sapa¹ ceva din pamant. 4. A scobi, a taia in piatra sau in lemn pentru a da materialului o anumita forma sau pentru a grava. ♦ Tranz. si refl. Fig. A lasa sau a ramane o urma adanca; a (se) intipari, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi si alte elemente ale naturii) A roade, a manca, a macina (surpand); a ruina, a darama, a nimici. ♦ Tranz. si refl. recipr. Fig. A unelti impotriva cuiva sau unul impotriva altuia, a incerca sa(-si) faca rau. – Lat. sappare.