SINUCIGAS, -A adj., s.m. si f. (Cel) care si-a ridicat (sau a incercat sa-si ia) viata. [< sine + ucigas, dupa fr. suicide].

SINUCIGAS, -A adj., s. m. f. (cel) care si-a luat (sau a incercat sa-si ia) viata. (dupa fr. suicide)

NASCUT², -A, nascuti, -te s. m. si f., adj. (Cel) care a capatat viata, a luat fiinta, a venit pe lume. ◊ Intaiul (sau primul, al doilea, al treilea etc.) nascut = copilul cel mai mare (sau al doilea, al treilea etc. copil) dintr-o familie. Nou-nascut = a) copil care abia s-a nascut; s****i; b) fig. renascut. – V. naste.

PETRECANIE, (2, 3) petrecanii, s. f. 1. (Inv.) Moarte. (Astazi fam.; in loc. vb.) A(-i) face de petrecanie = a) a lua (cuiva) viata; a omori, a ucide, a rapune (pe cineva); b) a risipi, a strica, a distruge (un bun, un obiect); a cheltui (tot); a da gata (ceva). A i se face (cuiva) de petrecanie = a-i veni (cuiva) pofta sa se bage singur in primejdie (de moarte); a (-si) cauta moartea (cu lumanarea). A-si face de petrecanie = a se sinucide. 2. (Inv. si reg.) Intamplare, eveniment; patanie. 3. (Inv. si reg.) Petrecere (3), chef. – Petrece + suf. -anie.

SINUCIDE, sinucid, vb. III. Refl. A-si lua singur viata, a se omori; a-si face seama. – Sine + ucide (dupa fr. suicider).

SINUCIGAS, -A, sinucigasi, -e, s. m. si f. Persoana care si-a luat (sau a incercat sa-si ia) singura viata. – Sine + ucigas (dupa fr. suicide).

GEOBIOLOGIE s.f. Disciplina care se ocupa cu studiul legaturilor dintre evolutia cosmica a Pamantului si evolutia vietii. [Gen. -iei. / < fr. geobiologie].

AUTOBIOGRAFIE s.f. Biografie a unei persoane, scrisa de ea insasi. ♦ Scriere literara in care autorul isi povesteste viata. [Gen. -iei. / cf. it. autobiografia, fr. autobiographie, rus. avtobiografia < gr. autos – insusi, bios – viata, graphein – a scrie].

BIOLOGIE s.f. Stiinta care studiaza organismele vii si diferitele aspecte ale vietii. [Gen. -iei. / < fr. biologie, cf. gr. bios – viata, logos – studiu].

CLIMATOLOGIE s.f. Stiinta care studiaza clima diferitelor regiuni ale globului terestru si influenta ei asupra vietii. [Gen. -iei. / < fr. climatologie, cf. gr. klima – clima, logos – studiu].

MIM s.n. Scurta comedie populara antica, alcatuita din scene comice simple, grosolane, cu glume vulgare, al caror subiect era luat din viata de toate zilele. [Pl. -uri. / cf. fr. mime, it. mimo, lat. mimus < gr. mimeomai – imit].

SINUCIDE vb. refl. a-si lua singur viata, a se omori. (dupa fr. suicider)

DOCUMENTOLOGIE s.f. Stiinta documentelor ca fenomene ale vietii sociale. [Gen. -iei. / cf. it. documentologia].

ZOONOMIE s.f. Totalitatea legilor dupa care se desfasoara viata animala. [Gen. -iei. / < fr. zoonomie, cf. gr. zoon – animal, nomos – lege].

PERIPETIE s.f. 1. Schimbare inopinata si accidentala a sortii in drama antica. ♦ Episod continand evenimente imprevizibile dintr-o opera literara. 2. Intamplare sau serie de intamplari neprevazute, emotionante, care intervin in viata cuiva. [Gen. -iei. / < fr. peripetie, it. peripezia, cf. gr. peripeteia].

PSIHOENDOCRINOLOGIE s.f. Disciplina medicala care studiaza felul in care sistemul endocrin influenteaza viata psihica. [Gen. -iei. / < fr. psycho-endocrinologie].

TRILOGIE s.f. (Ant.) Reunire de trei tragedii ale caror subiecte constituie fiecare urmarea celui precedent si pe care le prezentau concurentii la concursurile dramatice din Grecia antica. ♦ Serie de trei opere literare avand personaje comune si reprezentand trei momente succesive din viata acestora. [Gen. -iei. / < fr. trilogie, it., gr. trilogia].

TUIA s.f. (Bot.) Arbore decorativ din familia pinului, cu frunzele de culoare verde-inchisa, avand coroana piramidala si ramurile intinse orizontal; arborele vietii. [Pron. tu-ia, pl. invar. / < fr. thuya].

COLONIE¹ s.f. 1. (Ant.) Cetate sau oras intemeiat de o alta cetate sau de un alt stat pe teritoriul unei tari straine cu scopuri comerciale. 2. Tara (regiune) lipsita de independenta politica si economica, dependenta politic-administrativ de un stat metropola capitalist. 3. Grup, comunitate apartinand unei nationalitati care s-a stabilit intr-o tara straina si mentine intre membrii sai legaturi stranse. 4. Grup de copii trimisi la odihna intr-o statiune balneoclimaterica. 5. (Biol.) Grupare de indivizi din aceeasi specie care duc viata in comun. [Gen. -iei. / cf. fr. colonie, it., lat. colonia].

STUDENTIE s.f. Timpul cat cineva este student; stare, viata de student. [Gen. -iei. / < student (pl.studenti) + -ie].

BIOSPEOLOGIE (‹ {s} bio + speologie) s. f. Stiinta care studiaza formele de viata din mediul cavernicol. Ia nastere ca disciplina stiintifica din initiativa savantului roman Emil Racovita (1907), care-i traseaza problematica si planul de lucru al cercetarilor viitoare, si se consolideaza ca stiinta de sine statatoare, cu obiect si metodica specifice de lucru.

MACROBIE s.f. Durata exceptionala a vietii unei fiinte; longevitate. [Gen. -iei. / < fr. macrobie, cf. gr. makros – mare, bios – viata].

SCENOPEGIE s.f. Sarbatoare a vechilor evrei, inchinata amintirii vietii nomade din desert. [Gen. -iei. / < fr. scenopegie, cf. gr. skene – cort, pegnymi – fixez].

ZOOLOGIE s.f. Stiinta care studiaza animalele sub aspectul conformatiei, structurii, vietii si originii lor. [Gen. -iei. / < fr. zoologie, cf. gr. zoon – animal, logos – studiu].

IATROCHIMIE s.f. Latura a alchimiei care se ocupa cu aplicarea chimiei la medicina, considerand fenomenele vietii ca fenomene chimice. [Pron. ia-, gen. -iei. / < fr. iatrochimie, cf. gr. iatros – medic, fr. chimie – chimie].

MEMORIU s. n. 1. expunere documentata ampla asupra unei probleme, a unui fapt. ◊ expunere scrisa a activitatii stiintifice, didactice etc. desfasurate de cineva. 2. (pl.) culegere de lucrari, conferinte etc. facute in cadrul unei societati literare, stiintifice etc. 3. (pl.) scriere cuprinzand insemnari asupra evenimentelor petrecute in timpul vietii autorului, la care a luat si el parte. 4. cerere in care motivele si faptele sunt expuse pe larg. (< lat. memorium, fr. memoire)

A SE ZAMISLI ma ~esc intranz. 1) A aparea pe lume; a capata viata; a se naste. 2) fig. A lua nastere; a se constitui; a se forma; a aparea. /<sl. zamysliti

BIOTAXIE s.f. Disciplina care se ocupa cu clasificarea organismelor vii. [Gen. -iei. / < fr. biotaxie, cf. gr. bios – viata, taxis – ordine].

BIOTERAPIE s.f. (Med.) Tratament al unor afectiuni cu ajutorul vaccinurilor si al unor produse organice (fermenti lactici, bila etc.). [Gen. -iei. / < fr. biotherapie, cf. gr. bios – viata, therapeia – tratament].

BIOPSIE s.f. (Med.) Taiere a unei portiuni dintr-un tesut viu din corpul unui om sau al unui animal pentru a fi examinat la microscop. [Gen. -iei. / < fr. biopsie, cf. gr. bios – viata, opsis – vedere].

MEMORIU, memorii, s. n. 1. Expunere scrisa, amanuntita si documentata, asupra unei probleme, unei situatii etc. ◊ Memoriu de titluri si lucrari = lista in care sunt consemnate titlurile si lucrarile de specialitate ale unei persoane. Memoriu de activitate = expunere scrisa a activitatii desfasurate de o persoana intr-un anumit domeniu stiintific. 2. (La pl.) Colectie de conferinte, comunicari, discutii etc. ale unei societati stiintifice. 3. (La pl.) Lucrare beletristica cu caracter evocator, continand insemnari asupra evenimentelor petrecute in timpul vietii autorului (si la care el a luat parte). 4. Petitie, cerere (colectiva) in care motivele sunt expuse pe larg. 5. (In vechea organizare a armatei) Dosar personal al unui ofiter sau al unui subofiter. – Din lat. memorium, fr. memoire.

A INSTAURA ~ez tranz. 1) A face sa se instaureze. 2) A transpune in viata (pentru prima data); a face sa ia fiinta; a infiinta. ~ legi noi. [Sil. in-sta-u-] /<fr. instaurer, lat. instaurare

FILOZOFIE s.f. 1. Forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale; conceptie generala despre lume si viata. ◊ Filozofie lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. Totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ◊ Filozofia culturii = disciplina teoretica care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. Comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, a unor nenorociri etc.; fel al cuiva de a privi lumea si viata. 4. (Fam.) Problema greu de rezolvat. [Gen. -iei, var. filosofie s.f. / < lat., gr. philosophia < philein – a iubi, sophia – intelepciune, cf. fr. philosophie].

ETNOGRAFIE s.f. Disciplina care studiaza felul de trai, viata materiala si spirituala a popoarelor. [Gen. -iei. / < fr. ethnographie, cf. gr. ethnos – popor, graphein – a descrie].

HAGIOGRAFIE s.f. Ramura a teologiei care studiaza vietile sfintilor; hagiologie. [Pron. -gi-o-, gen. -iei. / < fr. hagiographie, cf. gr. hagios – sacru, graphein – a scrie].

SILVOBIOLOGIE s.f. Parte a silviculturii care studiaza procesele si legile de viata ale padurii. [Pron. -bi-o-, gen. -iei. / cf. fr. sylvo-biologie].

RAPI, rapesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua cu sila pe cineva, a duce cu sine in mod silnic pe cineva; a fura. ♦ A lua pe cineva dintre cei vii, a curma viata cuiva. ♦ A smulge pe cineva dintr-un loc. 2. A lua (prin abuz) ceva, a se face stapan pe un bun material care apartine altuia; a jefui. ♦ A cotropi (un teritoriu, o tara etc.). ♦ Fig. A lipsi pe cineva de..., a smulge ceea ce i se cuvine, ceea ce ii revine cuiva. 3. Fig. A fermeca, a incanta, a vraji, a captiva. [Var.: (inv. si pop.) hrapi vb. IV] – Din lat. rapire (= rapere).

EMOTIE s.f. Reactie afectiva puternica si uneori neasteptata, adesea insotita de modificari in starea si functionarea organismului. ◊ Emotie estetica = moment al vietii psihice exprimand experienta contemplatiei obiectului estetic. [Gen. -iei, var. emotiune s.f. / cf. fr. emotion, it. emozione < lat. emotus – miscat].

P*********E s.f. Ocupatia femeii care se vinde pentru bani oricarui barbat; viata dusa de o astfel de femeie. [Gen -iei, var. p***********e s.f. / cf. fr. p**********n, lat. p*********o].

ABIOLOGIE s.f. Disciplina care are ca obiect studiul elementelor anorganice. [Gen. -iei. / < fr. abiologie, cf. gr. a – fara, bios – viata, logos – studiu].

ABIOTROFIE s.f. Slabire, incetare a functiilor unui tesut, ale unui organism sau organ. [Gen. -iei. / < fr. abiotrophie, cf. gr. a – fara, bios – viata, trophe – hrana].

AGROBIOLOGIE s.f. Ramura a biologiei care studiaza legile de dezvoltare a plantelor cultivate. [Gen. -iei. / cf. fr. agrobiologie < gr. agros – ogor, bios – viata, logos – vorbire].

FITOBIOLOGIE s.f. Ramura a biologiei care se ocupa cu studiul plantelor; biologie vegetala. [Pron. -bi-o-, gen. -iei. / < fr. phytobiologie, cf. gr. phyton – planta, bios – viata, logos – studiu].

MICROBIOLOGIE s.f. Stiinta care studiaza microorganismele. [Gen. -iei. / < fr. microbiologie, cf. gr. micros – mic, bios – viata, logos – studiu].

MILITARIE s. f. Serviciu, stagiu militar; viata, profesiune de militar; armata, ostasie, catanie. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la militarie = a declara pe cineva la recrutare apt pentru serviciul militar; a incorpora (pe cineva). A-si face militaria = a efectua stagiul militar. (Fam.) A face militarie cu cineva = a se purta cu cineva aspru, a struni pe cineva. A se pune cu militaria pe cineva = a crea cuiva un regim (militar) sever, a tine din scurt. – Militar + suf. -ie.

ETOLOGIE s.f. 1. Disciplina care are ca obiect studiul moravurilor, al obiceiurilor popoarelor. 2. Ramura a biologiei moderne care studiaza comportamentul, modul de viata al animalelor si plantelor (hranire, reproducere etc.). [Gen. -iei. / < fr. ethologie, cf. gr. ethos – morav, logos – studiu].

EXOBIOLOGIE s.f. Ramura a biologiei care studiaza prezenta si particularitatile formelor de viata in spatiul cosmic, pe planetele sistemului solar. [Pron. -bi-o-, gen. -iei. / < fr. exobiologie, cf. gr. exo – in afara, bios – viata, logos – studiu].

COSMOBIOLOGIE ({s] cosmo + biologie) s.f Ramura a a biologiei care studiaza viata si manifestarile ei in afara spatiului terestru. A luat nastere ca preocupare teoretica in 1949, printr-o ramura a sa – medicina spatiala, iar ca domeniu aplicativ de investigare dupa lansarea pe orbita, in 1957, de catre U.R.S.S., a unei nave cu un mamifer; biologie spatiala.

ASTROBIOLOGIE s.f. Stiinta care studiaza viata de pe alte planete; cosmobiologie. [Pron. -bi-o-, gen. -iei. / cf. fr. astrobiologie].

HIDROBIOLOGIE s.f. Ramura a biologiei care studiaza viata animala si vegetala din mediul acvatic. [Pron. -bi-o-, gen. -iei. / < fr. hydrobiologie].

ETNOPSIHOLOGIE s.f. Ramura a antropologiei care studiaza viata unui popor si productiile sale dupa insusirile lui psihologice caracteristice. [Gen. -iei. / < fr. ethnopsychologie].

PALEOECOLOGIE s.f. Ramura a paleontologiei care cerceteaza conditiile de viata ale plantelor si animalelor din trecut. [Pron. -le-o-e-, gen. -iei. / cf. fr. paleoecologie].

EMBRION, embrioni, s. m. 1. Nume dat oricarui organism din momentul fecundarii ovulului pana in momentul cand toate organele sunt deplin formate si organismul este capabil de viata independenta. ♦ Germen al unei plante, existent in samanta din care planta va lua nastere prin germinatie. 2. Fig. Inceput al unui lucru, al unei actiuni etc.; prima faza a dezvoltarii unui proces. [Pr.: -bri-on] – Din fr. embryon.

GAZDA ~e f. 1) Stapan al unei case, considerat in raport cu oaspetii sau chiriasii sai. 2) Locuinta pe care o ia cineva in chirie. A trai la ~. 3) Organism care serveste drept mediu de viata pentru anumite animale parazite. [G.-D. gazdei] /<ung. gazda

HIDROARHEOLOGIE s.f. Disciplina care studiaza felul de viata si cultura popoarelor vechi pe baza descoperirilor facute prin sapaturi sub apa. [Gen. -iei. / < fr. hydroarcheologie].

UNIVERS s.n. 1. Lumea in totalitatea ei, nemarginita in timp si in spatiu, infinit de variata in ceea ce priveste formele pe care le ia materia in procesul dezvoltarii ei; cosmos. 2. Globul terestru, Pamantul. 3. (Fig.) Cerc ingust al vietii cuiva; mediu. 4. Populatie in cadrul unei operatii statistice. [Pl. -suri. / < fr. univers, it. universo, engl. univers, cf. lat. universus].

UNIVERS s. n. 1. lumea in totalitatea ei, nemarginita in timp si in spatiu, infinit de variata in ceea ce priveste formele pe care le ia materia in procesul dezvoltarii ei; cosmos. 2. lumea locuita; globul terestru. 3. cerc ingust al vietii cuiva; mediu in care se traieste. 4. camp, domeniu de activitate, de preocupari. 5. populatie in cadrul unei operatii statistice. (< fr. univers, lat. universum)

ASIGURA, asigur, vb. I. 1. Tranz. A oferi o garantie pentru infaptuirea unui lucru; a face ca infaptuirea sa fie sigura; a pregati ceva in mod sigur, durabil; a garanta. 2. Tranz. A da cuiva garantii asupra unui lucru; a incredinta. ♦ Refl. A-si lua toate masurile de precautie. 3. Tranz. si refl. A incheia un contract de asigurare a vietii, a unui bun. 4. Tranz. A realiza impiedicarea desfacerii sau deplasarii elementelor asamblate ale unui sistem tehnic. – A³- + sigur (dupa fr. assurer).

A RAPI~esc tranz. 1) (fiinte) A lua cu forta, ducand cu sine si tinand in stapanirea sa; a fura. 2) fig. (mai ales despre moarte) A lipsi de zile (smulgand dintre cei vii). ◊ ~ viata (sau zilele) a ucide. 3) (bunuri materiale) A-si insusi prin abuz de putere; a lua cu forta, insusindu-si in mod ilegal; a fura. ~ teritorii straine. 4) A face sa nu mai posede. ~ linistea. 5) fig. (persoane) A ademeni prin farmec; a atrage, cucerind atentia si seducand. Lectura l-a rapit complet. ◊ ~ inima a cuceri dragostea. /<lat. rapire

RENASTE, renasc, vb. III. Intranz. A se naste din nou, a lua fiinta. ♦ A se arata, a se ivi din nou, a reaparea. ♦ A se trezi la viata, a se innoi, a se inviora, a inflori. ♦ A se forma; a se reface. – Re¹- + naste (dupa fr. renaitre).

A SE NASTE ma nasc intranz. 1) (despre fiinte) A aparea pe lume; a capata viata. ◊ ~ cu tichia pe cap a avea noroc; a fi fericit. 2) fig. A aparea pentru prima data; a lua fiinta; a se forma. /<lat. nascere

ALCHIMIE s.f. Stiinta oculta aparuta in Egiptul antic si raspandita in evul mediu, care urmarea gasirea „elixirului vietii” pentru a obtine tineretea vesnica si a „pietrei filozofale” miraculoase cu care sa prefaca toate metalele in aur. [Gen. -iei. / cf. fr. alchimie, it. alchimia < lat. med. alchemia, ar. al-kimiya].

CONJUNCTIE s.f. 1. Parte de vorbire neflexibila care leaga doua propozitii sau doua cuvinte cu aceeasi functie sintactica. ♦ (Log.) Conectiv caracterizat prin aceea ca expresia alcatuita cu ajutorul sau este adevarata numai daca toate propozitiile componente sunt adevarate si este falsa cand cel putin una dintre componente este falsa. ♦ Figura de stil care enunta o observatie rezultata din asocierea unor aspecte de viata contradictorii; sinichioza. 2. (Astr.) Pozitie in care se gasesc doi astri care au aceeasi longitudine cereasca la un moment dat. [Gen. -iei, var. conjunctiune s.f. / < lat. coniunctio, cf. fr. conjonction].

SIDERATIE s.f. 1. (Rar) Pretinsa influenta a astrilor asupra vietii sau sanatatii unei persoane. 2. Scadere brusca a fortelor vitale. ♦ Soc nervos rezultat dintr-o variatie brusca a potentialului electric. [Gen. -iei. / < fr. sideration, lat. sideratio].

ME, ME ADSUM QUI FECI! (lat.) sunt aici, eu, cel care am savarsit (aceasta fapta) – Vergiuliu, „Eneida”, IX, 427. Tanarul troian Nisus ia asupra sa intreaga raspundere pentru omorurile savarsite in tabara rutililor impreuna cu prietenul sau Eurial pentru a-i salva acestuia viata. Devotament prietenesc dus pana la sacrificiul suprem.

A PAZI ~esc tranz. 1) (persoane, lucruri, bunuri materiale etc.) A avea in paza; a lua sub ocrotire; a supraveghea; a veghea; a proteja; a ocroti; a apara. 2) rar (reguli, norme, legi etc.) A traduce cu strictete in viata; a indeplini intocmai; a respecta. 3) inv. (persoane) A urmari pe ascuns. 4) (persoane, lucruri) A apara pe toate caile (punand la adapost); a feri. ◊ Pazea! fereste! da-te la o parte. De-ar sti omul ce-ar pati, dinainte s-ar pazi de-ar sti omul ce primejdie il asteapta, s-ar feri la timp de ea. ~ ca lumina ochilor (sau ca ochii din cap) a pastra cu multa grija, cu sfintenie (ca pe un lucru sfant). A lua la trei pazeste a dojeni aspru; a lua la trei parale. /<sl. paziti

FAMILIE s.f. 1. Totalitatea persoanelor inrudite, care sunt din acelasi neam; rude de sange, rude, neamuri; (spec.) grup social care are la baza casatoria si este alcatuit din soti si copii. ♦ Neam, descendenta. ♦ Copiii in raport cu parintii lor. ♦ Dinastie. ♦ (Ist., la romani) Totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (Fig.) Grup de oameni etc. strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. Serie de cuvinte care deriva din acelasi cuvant. ♦ Grup de limbi care au aceeasi origine, tragandu-se dintr-o limba mai veche, numita limba comuna. 4. Grup de plante, de animale, de elemente sau de combinatii chimice cu trasaturi comune. ◊ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup care duc o viata organizata; ◊ (fiz.) familie radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. [Gen. -iei. / < lat. familia, cf. fr. famille, it. famiglia].

DRAMA ~e f. 1) Piesa de teatru care oglindeste viata reala intr-un conflict complex si puternic. 2) Situatie de conflict intens; stare de lucruri zguduitoare. ◊ ~ sufleteasca conflict launtric. A face ~ din ceva a lua ceva prea in serios; a exagera gravitatea unei situatii. /<fr. drame, lat. drama

A SE TRECE ma trec intranz. 1) (despre organisme vii, fructe, flori etc.) A intra in faza degenerarii, pierzandu-si calitatile initiale. ◊ ~ din viata (sau din lume) a muri; a deceda. 2) (despre materiale, substante, alimente etc.) A se epuiza prin folosire. 3) (despre actiuni reprobabile) A nu se lua in seama (ramanand fara urmari). /<lat. traicere

CIVILIZATIE s.f. Nivel de dezvoltare la care se gaseste viata sociala, materiala si spirituala a unei formatii sociale sau a unui grup social; stare a vietii sociale, economice si culturale a unui popor, a unei epoci etc. ♦ Grad dezvoltat de cultura materiala a unui popor, a unei societati etc. [Gen. -iei, var. civilizatiune s.f. / cf. fr. civilisation].

Admetus, unul dintre argonauti, care a participat si la vinatoarea mistretului din Calydon. Era rege in cetatea Pherae, din Thessalia. L-a gazduit pe Apollo in vremea cind acesta era prigonit de catre Zeus, fapt pentru care mai tirziu zeul avea sa-si dovedeasca din plin recunostinta. Indragostindu-se de Alcestis, fiica regelui Pelias, Admetus, cu concursul lui Apollo, reuseste s-o ia in casatorie, indeplinind conditia impusa de Pelias: aceea de a veni s-o ia intr-un car la care erau inhamati alaturi un leu si un mistret. Tot datorita lui Apollo, lui Admetus i se fagaduieste nemurirea in schimbul vietii altui om care ar fi vrut sa se sacrifice in locul lui. Cind se-mplineste sorocul, singura care se hotaraste sa se sacrifice din dragoste pentru el este regina Alcestis. Tocmai atunci soseste insa la Pherae si Heracles, vechiul tovaras al lui Admetus de pe vremea expeditiei argonautilor. Auzind de trista veste a mortii reginei, Heracles porneste pe urmele ei in Infern, o readuce pe pamint si o reda sotului ei. Dupa o alta versiune, abnegatia lui Alcestis ar fi miscat inima Persephonei, care i-ar fi ingaduit, de bunavoie, sa se intoarca inapoi, pe pamint.

DEZARMAT, -A, dezarmati, -te, adj. 1. Caruia i s-au luat armele, care nu mai este inarmat. 2. Fig. Lipsit de puterea de a riposta, de a reactiona; lipsit de aparare; care nu stie sa se descurce in viata, care este invins de imprejurari. – V. dezarma.

A GUSTA gust tranz. 1) (mai ales alimente, bauturi) A lua in cantitate mica pentru a afla gustul. 2) A manca sau a bea putin (pentru a-si potoli foamea, setea etc.). 3) fig. A percepe capatand satisfactie. ~ farmecul vietii rurale. /<lat. gustare

TRAGEDIE s.f. 1. Opera dramatica a carei actiune prezinta personaje in lupta cu viata si cu pasiunile omenesti, avand de obicei un deznodamant fatal, trist, care starneste sentimente de mila si durere. 2. (Fig.) Intamplare zguduitoare, funesta, catastrofa. ♦ Zbucium, suferinta. [Gen. -iei. / < lat. tragedia, gr. tragodia < tragos – tap, ode – cantec, cf. fr. tragedie, it. tragedia].

BIOGEN, -A adj. (Despre roci) Care a luat nastere din vietuitoare. ♦ (s.n.) Preparat obtinut din culturi de bacterii, care imbogatesc solul in azot, folosit pentru a spori productivitatea leguminoaselor. [< fr. biogene, < gr. bios – viata, gennan – a naste].

FIGURA ~i f. 1) Ansamblu de trasaturi specifice ale fetei; chip; fizionomie. 2) Imagine a unui obiect sau a unei fiinte, reprezentata printr-un desen, pictura sau sculptura. 3) fam. Om cu merite in viata publica. 4) Carte de joc care reprezinta persoane (valet, dama etc.). 5) Piesa cu semnificatie deosebita in sah (rege, nebun, cal etc.). 6) Pozitie (sau ansamblu de pozitii) pe care o ia cineva in timpul unor miscari special orientate (la dans, in sport, in pilotaj etc.). ◊ ~ de stil procedeu prin care sensul propriu al cuvantului se modifica pentru a reda plastic continutul de idei; trop. [G.-D. figurii] /<fr. figure, lat. figura

RADU CEL MARE, domn al Tarii Romanesti (1495-1508). Fiul lui Vlad Calugarul, care si l-a asociat la domnie in 1492. Bucurandu-se de concursul familiei boierilor Craiovesti, cu care se inrudea si pentru care a creat institutia marii banii, a luat unele marusi privind centralizarea statului. Supus fata de Poarta. S-a aflat in bune relatii de vecinatate cu regele Ungariei si cu regele Poloniei. A acordat o mare atentie vietii culturale (a infiintat o tipografie si l-a adus in tara pe ieromonahul Macarie, care a tiparit cele trei carti de cult – „Liturghierul”, 1508, „Octoihul”, 1510 si „Evangheliarul”, 1512, primele tiparituri aparute pe teritoriul romanesc) si religioase, pentru reorganizarea careia l-a adus in Tara Romaneasca pe Nifon. Prin grija sa a fost construita in mare parte biserica Sf. Nicolae a Manastirii Dealu (1499-1501), terminata de fratele sau, Vlad cel Tanar in perioada 1510-1512, precum si biserica de la Lopusnia (Lopusnja, Serbia, 1501). Dupa moartea sa, scaunul domnesc a fost dobandit, cu ajutor turcesc, de Mihnea cel Rau, fiul nelegitim al lui Vlad Tepes.

Anchises, fiul lui Capys si al lui Themis. Inzestrat cu o frumusete extraordinara, el a cistigat dragostea Aphroditei, cu care a avut un fiu, pe Aeneas (v. si Aeneas). Mai tirziu insa, la un ospat, el s-a laudat ca fiul sau are drept mama o zeita si a fost, ca pedeapsa, fulgerat de Zeus, raminind orb (dupa altii schiop) pentru tot restul vietii. Copilul a fost incredintat nimfelor, care l-au crescut pe muntele Ida, si a fost educat de centaurul Chiron. Cind Troia a fost distrusa si incendiata, Aeneas l-a luat cu sine in pribegie pe batrinul sau tata, care pe atunci avea optzeci de ani. Anchises a murit la scurt timp dupa sosirea lui Aeneas in Sicilia si a fost inmormintat pe muntele Eryx.

BISERICA, biserici, s. f. 1. Cladire destinata celebrarii unui cult crestin. ◊ Expr. A lua calea bisericii = a deveni evlavios, pios. A (nu) fi usa de biserica = a (nu) respecta morala religioasa, a (nu)-si ingadui abateri de la morala religioasa, a (nu) duce o viata pioasa; p. ext. a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la biserica = a nu da importanta convenientelor sociale; a nu se sfii sa spuna cuiva in fata lucruri neplacute. 2. Institutia crestinismului in ansamblu. 3. Comunitate religioasa de acelasi cult. Biserica ortodoxa. – Lat. basilica.

MUTATIE s.f. 1. (Liv.) Schimbare, modificare radicala. ◊ Mutatie consonantica = transformare a unei serii de consoane in limbile germanice. ♦ Transmitere a unui lucru dintr-o proprietate intr-alta. ♦ Totalitatea formelor necesare pentru o schimbare de domiciliu. ♦ Schimbarea vocii la baieti in perioada pubertatii. 2. (Biol.) Modificare calitativa brusca a unui organism sub influenta conditiilor de viata. ♦ (Genet.) Fenomen prin care o gena plasata intr-un anumit loc pe cromozom se transforma intr-o alela a ei. 3. (Jur.) Schimbare a raporturilor de proprietate, de posesiune etc. [Gen. -iei, var. mutatiune s.f. / cf. lat. mutatio, fr. mutation].

PSIHOLOGIE s.f. 1. Stiinta care are ca obiect studierea activitatii psihice a omului, a starii si a insusirilor sale psihice. 2. Structura psihica a unui individ, a unei colectivitati. ◊ Psihologie sociala = latura a vietii sociale a societatii care, impreuna cu ideologia si cu stiintele naturii, alcatuieste constiinta sociala; psihologia artei = disciplina care isi propune examinarea structurilor psihologice definitorii pentru crearea si receptarea valorilor artistice. [Gen. -iei. / < fr. psychologie, cf. gr. psyche – suflet, logos – studiu].

TACEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic. ◊ Expr. A tacea chitic (sau molcom, ca pestele, ca pamantul) = a nu spune nimic. A tacea ca porcul in papusoi (sau in cucuruz) = a tacea spre a nu se da de gol. Tac ma cheama = nu spun o vorba. Tace si face, se spune despre cineva care actioneaza fara vorba multa sau despre cineva care unelteste in ascuns ceva rau. Tace si coace, se zice despre cineva care planuieste in ascuns o razbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii si despre lucruri personificate). A sta in nemiscare. 2. A inceta sa vorbeasca, a se intrerupe din vorba. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arata bucuria sau neincrederea in cuvintele cuiva. Taca-ti gura sau taci din gura! = ispraveste! 3. A nu raspunde, a nu riposta. 4. A tainui, a ascunde. ◊ Tranz. Am trecut prin viata, durerile tacand (EFTIMIU). ♦ A nu-si exprima fatis parerea. – Lat. tacere.

comun, -a adj. (lat. com-munis, d. munus, insarcinare [!]. V. i-mun, muni-cipiu, re-muneratiune). La care iau sau pot lua parte toti: fintina comuna. Ceia ce e propriu mai multora: interes comun. General, universal: limba comuna. Ordinar, obisnuit: intrebuintare comuna. Abundant, frecuent: merele-s poame comune. Ordinar, ignobil: obiceiuri comune, fata comuna. Mediocru, ieftin: marfa comuna. viata comuna, la un loc. Gram. Nume comun, care convine tuturor fiintelor aceleiasi specii. S. n. Cel mai mare numar: comunu oamenilor. In comun, la un loc cu altu: a trai in comun.

SITUATIE s.f. 1. Stare, pozitie, asezare, ansamblu de imprejurari in care se afla la un moment dat o tara, un popor etc. din punct de vedere economic, politic si social. ♦ A fi la inaltimea situatiei = a corespunde pe deplin unei sarcini incredintate. ♦ Loc, stare pe care o are cineva in viata sociala. ♦ Stare a unei persoane in raport cu conditia sa (economica, sociala etc.) sau cu interesele sale. 2 Dare de seama, raport (asupra unei stari de fapt, a unui inventar etc.). 3. Asezare, pozitie a unei localitati, a unui teren etc.; situare. [Gen. -iei, var. situatiune s.f. / cf. fr. situation, it. situazione].

ASISTENTA s. f. 1. asistare. ◊ public care ia parte la o conferinta, la un spectacol etc. 2. sprijin, ajutor (medical, material etc.). ♦ ~ juridica = ajutor competent, de specialitate, dat unei persoane pentru a-si sustine drepturile in fata justitiei. ~ sociala = sprijinire materiala a unei persoane inapte de munca. ◊ cooperare materiala sau morala in viata internationala. (< fr. assistance)

CONFERINTA s. f. 1. expunere facuta in public asupra unei teme din domeniul stiintei, artei etc. 2. reuniune a reprezentantilor unor state, organizatii etc. pentru a discuta si a lua hotarari in anumite chestiuni. ♦ ~ la nivel inalt = intrunire a unor sefi de state sau de guverne. 3. for superior al unei organizatii de partid, care se intruneste pentru a dezbate probleme ale organizatiei, a alege organele sale de conducere etc. 4. consfatuire, convorbire. ♦ ~ de presa = intalnire intre o personalitate a vietii politice, sociale sau culturale si reprezentanti ai presei. (< fr. conference, lat. conferentia)

GEN ~uri n. 1) Grup de fiinte sau de obiecte care se caracterizeaza printr-o anumita insusire; fel; soi; specie; categorie. 2) Fel de a fi al cuiva; natura. 3) biol. Categorie sistematica inferioara familiei si superioara speciei. ~ul felinelor. 4) gram. Categorie gramaticala care indica forma ce o iau cuvintele pentru a indica sexul fiintelor pe care le denumesc (extinzandu-se si la numele de lucruri). ~ul masculin. ~ul neutru. 5) (in teoria literaturii si a artei) Grup de opere caracterizate prin trasaturi asemanatoare (in ce priveste tema, stilul, forma etc.). ~ epic. ~ muzical. ◊ Pictura de ~ pictura care reprezinta aspecte ale vietii cotidiene. /<lat. genus, ~eris

MOD s. n. 1. fel, chip, maniera; procedeu, metoda. ♦ (ec.) ~ de productie = modul istoriceste determinat in care oamenii produc bunurile materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii; ~ de viata = continutul si formele specifice de satisfacere a nevoilor materiale si spirituale ale unei societati. 2. categorie gramaticala specifica verbului, care exprima aprecierea vorbitorului fata de actiune. ◊ (despre parti de vorbire, propozitii sau parti de propozitii) de ~ = care are sensul, functia de a arata modul. 3. (muz.) structura unei game determinata de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (log.) ~ silogistic = forma concreta pe care o iau figurile silogismului in functie de calitatea si cantitatea judecatilor componente. (< fr. mode, it. modo, lat. modus)

RESPIRATOR, -IE (‹ vr.) adj. (ANAT.) Care se refera la respiratie; care foloseste la respiratie.* Aparat r. = totalitatea organelor prin intermediul carora se realizeaza schimbul de gaze dintre organism si mediu. Structura a.r. este adaptata modului de viata al animalului si tipului de respiratie. La animalele cu respiratie acvatica (crustacee, pesti, unele moluste etc.), a.r. este reprezentat prin branhii; la animalele cu respiratie aeriana, a.r. este alcatuit dintr-un sistem de trahee ramificate si anastomozate (la insecte) si sau din plamani si din caile respiratorii (la vertebrate). La mamifere si la om, caile respiratorii (cavitatea nazala, faringe, laringe, trahee si cu bronhii) nu iau parte la schimbul de gaze; ele au rolul de a conduce aerul la si de la plamani si de a curata, a incalzi si a umezi aerul inspirat. Plamanii au rolul cel mai important in respiratie, schimbul gazos intre organism si mediu realizandu-se la nivelul alveolelor pulmonare.

FRATE ~ti m. 1) Persoana de s*x masculin luata in raport cu alta persoana nascuta din parinti comuni. ◊ ~ bun (drept, adevarat) fiecare dintre copiii de s*x masculin luat in raport cu alta persoana nascuta din parinti comuni. ~ vitreg frate numai dupa tata sau numai dupa mama. ~ geaman frate nascut o data cu alt frate sau cu o sora. ~ti de lapte copii nascuti de mame diferite, dar alaptati de aceeasi femeie. ~ de cruce prieten nedespartit al cuiva (legat prin juramant si prin amestecul simbolic al sangelui). 2) fig. Fiecare dintre persoanele (sau colectivitatile) legate prin activitate si viata dusa in comun, luate in raport una cu alta. 3) inv. Calugar insarcinat cu treburi gospodaresti. 4) (la unele plante) Lastar crescut la subsuoara unei frunze. /<lat. frater

URBANISM (‹ fr., it.; lat. urbanus „orasenesc”). s. n. Ramura a arhitecturii care proiecteaza si planifica lucrarile de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei asezari omenesti (oras, sat etc.), impreuna cu complexul de masuri social-economice, tehnice, igienice care se iau in vederea satisfacerii necesitatilor materiale si social-culturale ale noilor asezari; urbanistica. Elemente de sistematizare urbana au existat chiar si in orasele antice (inclusiv sisteme de aductiune a apei si canalizare) si in cele medievale, dar u. si-a definit obiectul indeosebi de la sfarsitul sec. 19 si in sec. 20 ca urmare a cresterii explozive a populatiei urbane si a noilor cerinte de aprovizionare, transport, activitati recreative etc. legate de viata moderna.

A IERTA iert tranz. 1) (persoane) A scuti de pedeapsa. 2) A elibera de acuzatie, primind scuzele aduse; a scuza. Vecinul l-a iertat. ◊ A-l ierta Dumnezeu a inceta din viata (dupa o boala grea si indelungata). Dumnezeu sa-l ierte! formula folosita de credinciosi vorbind despre mort. Doamne, iarta-ma! expresie folosita de o persoana care a spus sau este pe cale de a spune o vorba necuviincioasa. Ba sa ma iertati! a) nu sunt de acord; b) nici vorba. Iertati-ma (va rog)! va rog sa nu va suparati. 3) (greseli, fapte reprobabile) A trece cu vederea; a inceta de a lua in consideratie; a da uitarii; a scuza. 4) (datorii, obligatii etc.) A declara nul; a anula. 5) A da voie; a ingadui; a permite. Iertati-ma, vin si eu cu o explicatie. /<lat. libertare

REVOLUTIA DIN OCTOMBRIE, insurectie armata declansata la Petrograd in noaptea de 24/25 oct. (6/7 nov.) 1917, in cursul careia fortele revolutionare (muncitori, soldati si marinari) din oras ocupa principalele institutii guvernamentale, iau cu asalt (26 oct./8 oct. 1917) Palatul de Iarna si aresteaza Guvernul provizoriu (constituit in febr. 1917, in conditiile existentei dualitatii puterii in Rusia), care reprezenta interesele burgheziei. Congresul II General al Sovietelor de deputati ai muncitorilor si soldatilor din Rusia (26-27 oct./8-9 nov. 1917) proclama instaurarea puterii sovietice, ca forma a dictaturii proletariatului. Congresul adopta, totodata, Decretul asupra pacii si Decretul asupra pamantului si formeaza primul guvern sovietic, Consiliul Comisarilor Poporului, in frunte cu V.I. Lenin. Din oct. 1917 si pana in febr. 1918, revolutia s-a extins in intreaga tara. R. din O. a creat conditiile instaurarii in Rusia a unui sistem comunist-totalitar, insotit de teroare si de pierderea a milioane de vieti.