SFANTUI, sfantuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. a lua mita, a stoarce bani de la cineva; a insela pe cineva. – Sfant + suf. -ui.

HABARNIC ~ci m. reg. Persoana care ia mita. /<ucr. habarnik

MITUIALA, mituieli, s. f. Mituire; (concr.) mita. [Pr.: -tu-ia-] – Mitui + suf. -eala.

mita s. spert, (inv.) mituiala, mazda, rusfet, sfantuiala, (arg.) spaga. (A lua ~.)

SPERT, sperturi, s. n. 1. (De obicei construit cu verbe ca „a da”, „a lua”, „a primi”) Suma de bani sau daruri primite de cineva sau oferite, incorect si ilegal, cuiva, pentru a-i castiga bunavointa, in special pentru a-l determina sa-si indeplineasca (mai cu ravna) sau sa-si incalce obligatiile de serviciu; mita, mituiala. 2. Spertuiala. – Din germ. Sperrzeug „manunchi de speracle”.

COJOC, cojoace, s. n. 1. Obiect de imbracaminte facut din piele de oaie prelucrata cu mite cu tot, care se poarta mai ales la tara ca palton (cu blana inauntru). ◊ Expr. Iarna cu sapte cojoace = iarna foarte grea. A scutura (cuiva) cojocul sau a i se face (cuiva) pielea cojoc = a bate sau a fi batut (zdravan). A nu mai intreba (pe cineva) de ce-i e cojocul = a lua (pe cineva) repede, a nu-l mai lasa sa se gandeasca. A-si teme (sau a-si pazi) cojocul = a fi precaut, a evita cu prudenta riscurile. 2. Patura de bumbac bine presata, obtinuta in filaturile de bumbac. [Var.: (reg.) cojoaca s. f.] – Din sl. kozuhu.