OBIECTIVISM s.n. Falsa obiectivitate prin care unii ideologi isi mascheaza pozitia de clasa in teoriile lor; prezentare a unor idei, a unor teorii fara a lua fata de ele o atitudine critica. [Cf. rus. obiektivizm, fr. objectivisme].

ASISTA, asist, vb. I. 1. Intranz. A fi de fata, a lua parte (la...). 2. Tranz. A sta langa cineva pentru a-l ajuta, pentru a-l apara etc. – Din fr. assister.

DEZORIENTAT, -A, dezorientati, -re, adj. Care nu se poate orienta in spatiu, care nu stie exact unde se gaseste, pe unde trebuie sa apuce. ♦ Fig. Care nu stie ce atitudine sa ia in fata unei situatii; descumpanit. [Pr.: -ri-en-] – V. dezorienta. Cf. fr. desoriente.

A REACTIONA ~ez intranz. 1) A manifesta o schimbare (ca raspuns la o actiune sau la o e******e exterioara). 2) (despre persoane) A-si expune categoric punctul de vedere; a lua atitudine (fata de o situatie sau de o imprejurare); a replica; a riposta. ~ violent. /Din reactie

APROZOPIE s.f. Malformatie congenitala caracterizata prin absenta fetei. [Gen. -iei. / < fr. aprosopie, cf. gr. a – fara, prosopon – fata].

SINUSCOPIE s.f. Examen al sinusurilor oaselor fetei. [Gen. -iei. / < fr. sinuscopie, cf. lat. sinus – cavitate, gr. skopein – a privi].

NEUTRALISM s. n. 1. doctrina implicand refuzul de a lua pozitie fata de un eveniment international, de a adera la o alianta militara. 2. tip de relatii biotice intre indivizii a doua specii (populatii), care nu utilizeaza aceeasi sursa de hrana. (< fr. neutralisme)

CLACASITA, clacasite, s. f. (Pop.) Femeie sau fata care ia parte la o claca (2). – Din clacas + suf. -ita.

ASISTA, asist, vb. I. 1. Intranz. A fi de fata, a lua parte (la...). 2. Tranz. A sta langa cineva pentru a-l ajuta. – Fr. assister.

Erigone 1. Fiica unui atenian, pe nume Icarius. A fost iubita de zeul Dionysus, care i-a daruit un fiu, Staphylus. Aflind de moartea tatalui ei, ucis cu ciomegele de niste ciobani (v. si Icarius), Erigone, deznadajduita, s-a spinzurat de un copac. Ca sa razbune moartea ei, Dionysus le-a luat mintile fetelor din cetatea Athenae, facindu-le sa se spinzure de crengile copacilor. Minia lui nu s-a potolit decit atunci cind atenienii i-au pedepsit pe ciobanii ucigasi. Erigone a fost dupa moarte transformata in constelatia numita a Fecioarei. 2. Fiica lui Aegisthus si a Clytaemnestrei si sora lui Aletes.

LEAL, -A, leali, -e, adj. Care isi respecta cuvantul, care este fidel fata de angajamentul luat; corect, cinstit; sincer, franc. [Pr.: le-al] – Din it. leale.

REACTIONA, reactionez, vb. I. Intranz. A raspunde intr-un anumit fel la o e******e sau la actiune din afara. ♦ A lua o atitudine fata de o situatie sau de o imprejurare; a replica; a riposta. [Pr.: re-ac-ti-o-na] – Din fr. reactionner.

AUDITIE s.f. Faptul de a audia (2) ; (spec.) audiere de muzica cu un auditoriu restrans. ◊ A executa (o bucata muzicala) in prima auditie = a canta (o bucata) pentru prima data in fata publicului. [Gen. -iei, var. auditiune s.f. / cf. fr. audition, lat. auditio].

EUPATIE s.f. (Liv.) Resemnare in fata suferintei. [Gen. -iei. / < fr. eupathie, cf. gr. eu – bine, pathos – suferinta].

ATENT, -A adj. 1. Cu atentia indreptata catre ceea ce se petrece (in fata lui), cu luare-aminte, cu bagare de seama. ♦ Facut cu atentie. 2. Amabil, politicos, prevenitor fata de cineva. [< lat. attentus < attendere – a se intinde spre, a fi cu luare-aminte].

FIGURA vb. I. 1. intr. A fi prezent fizic, a fi de fata undeva, a lua parte la ceva; a fi pe o lista. 2. intr. A face figuratie in teatru. 3. tr. A ilustra, a reprezenta ceva (in artele plastice); a imagina, a inchipui. [< fr. figurer, it., lat. figurare].

ATACA vb. I. tr. 1. a efectua un atac. 2. (fig.) a lua atitudine potrivnica fata de o situatie, de o teorie etc.; a critica, a acuza. 3. a distruge, a mina. ◊ a cere in justitie anularea sau reexaminarea unei hotarari ori a unui act juridic. 4. a aborda (o problema, un subiect, o discutie). II. intr. 1. a lua initiativa intr-o intrecere sportiva. 2. a incepe executarea unei piese muzicale. III. refl. (fam. a se simti jignit; a se ofusca. (< fr. attaquer)

bafta f., pl. e (turc. pers. baht, noroc, cinste, vaza; bg. sirb. alb. baht). Fam. Iron. Mutra, fata, obraz, cinste: ia batjocurit bafta. Rar, noroc, sansa.

SITUA, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc intr-o ordine, intr-o ierarhie; p. ext. a lua o anumita atitudine fata de o problema data; a activa de pe o anumita pozitie. ♦ Tranz. A aseza intr-un anumit loc; a desemna locul cuiva. – Fr. situer.

SITUA, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc intr-o ordine, intr-o ierarhie; p. ext. a lua o anumita atitudine fata de o problema data; a actiona de pe o anumita pozitie. ♦ Tranz. A aseza intr-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer.

SUSTINE, sustin, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca sa nu cada). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabila fata de o actiune, de o cauza etc.; a sprijini; a apara. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente in sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tarie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obtine un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a intretine cu mijloace materiale o institutie, o persoana etc. ♦ Refl. A-si castiga existenta; a se intretine singur. 5. Refl. A se tine in picioare. ♦ Fig. (Rar) A se mentine pe pozitie; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (dupa tine).

DINAINTE adv. 1) In spatiul aflat in fata; inainte; anterior. ◊ Pe ~ prin fata. A nu-i trece cuiva pe ~ a nu indrazni sa se arate in fata cuiva. A-l lua gura pe ~ a spune ceva ce nu ar fi vrut sa spuna. 2) Dintr-o perioada trecuta; de mai demult; de mai inainte. Hotarat ~. 3) Din timp. A se pregati de ceva ~. /de + inainte

ASTRAFOBIE s.f. Teama patologica fata de fulgere. [Gen. -iei. / < fr. astraphobie, cf. gr. astrape – fulger, phobos – teama].

BRONTOFOBIE s.f. Teama patologica fata de trasnete. [Gen. -iei. / < fr. brontophobie, cf. gr. bronte – trasnet, phobos – frica].

COERCITIE s.f. Constrangere (mai ales in vederea supunerii fata de legi). [Gen. -iei, var. coercitiune s.f. / cf. fr. coercition, lat. coercitio < coercere – a constrange].

GERONTOFOBIE s.f. Repulsie sau ura fata de batrani. [Gen. -iei. / < fr. gerontophobie, cf. gr. geron – batran, phobos – frica].

IDIOSINCRASIE s.f. Predispozitie a cuiva de a reactiona intr-un anumit fel la unele alimente, medicamente. ♦ (p. ext.) Aversiune fata de ceva. [Gen. -iei. / < fr. idiosyncrasie, cf. gr. idios – propriu, syn – cu, krasis – temperament].

MANGANOMETRIE s.f. Metoda de analiza volumetrica bazata pe actiunea oxidanta a permanganatului de potasiu, care permite dozarea substantelor cu caracter reductor fata de permanganat. [Gen. -iei. / < fr. manganometrie].

PARTENOFILIE s.f. (Med.) Atractie h*********a a femeilor adulte fata de adolescente. [Gen. -iei. / < fr. parthenophilie, cf. gr. parthenos – fecioara, philein – a iubi].

TURCOFOBIE s.f. Ura maniacala fata de turci. [Gen. -iei. / cf. fr. turcophobie].

ANDROFILIE s.f. Simpatie fata de barbati. [Gen. -iei. / < fr. androphilie, cf. gr. aner – barbat, philein – a iubi].

ANDROFOBIE s.f. Aversiune fata de barbati. [Gen. -iei. / < fr. androphobie, cf. gr. aner – barbat, phobos – teama].

ANTROPOFOBIE s.f. Teama patologica fata de oameni. [Gen. -iei. / < fr. anthropophobie].

FALIE s.f. Ruptura care desparte doua blocuri ale scoartei Pamantului, deplasate unul fata de celalalt. [Gen. -iei. / < fr. faille, cf. lat. fallere – a lasa sa cada, a nu sustine].

MELOFOBIE s.f. Dispret, aversiune fata de muzica. [Gen. -iei. / < fr. melophobie, cf. gr. melos – muzica, phobos – teama].

MISANDRIE s.f. Repulsie fata de barbati. [Gen. -iei. / < fr. misandrie, germ. Misandrie, cf. gr. misein – a uri, aner – barbat].

MISOPEDIE s.f. Repulsie fata de copii. [Gen. -iei. / < fr. misopedie, cf. gr. misein – a uri, pais – copil].

OBIECTIE s.f. Argument pe care cineva il opune unei propuneri, unei pretentii, unei teze sau prin care isi manifesta dezacordul fata de acestea. [Gen. -iei, var. obiectiune s.f. / cf. fr. objection, lat. obiectio – mustrare].

DIAGEOTROPISM s. n. tendinta a unor organe vegetale de a lua o pozitie perpendiculara fata de forta de gravitatie a Pamantului. (< fr. diageotropisme)

Ariadne, fiica regelui Minos si a Pasiphaei. Cind Theseus a sosit in Creta pentru a se lupta cu Minotaurul (v. si Theseus), Ariadne, care se indragostise de erou, l-a ajutat sa iasa din coridoarele intortocheate ale labirintului calauzindu-se dupa un fir care i-a aratat calea de intoarcere. Ca sa o scape de minia lui Minos, Theseus i-a fagaduit Ariadnei s-o ia cu el la Arhenae. A parasit-o insa pe drum, in insula Naxos, unde, dupa o varianta, a fost ucisa de Artemis. Dupa o alta legenda, Dionysus, care trecea pe acolo, s-ar fi indragostit de tinara fata si ar fi luat-o in casatorie. Ca dar de nunta el i-a oferit o coroana de aur, faurita de Hephaestus, coroana care mai tirziu a fost transformata intr-o constelatie.

CELALALT, CEALALTA, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amandoi, al doilea; alalalt, aialalta. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta. 2. (La pl.) Toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Ceilalti oaspeti. ♦ (Adjectival; ca determinant al unor cuvinte care exprima o diviziune a timpului) imediat urmator altuia. Lumea cealalta. (Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. Celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Cel(a) + alalt (= allalt).

FATUIALA, fatuieli, s. f. 1. Fatuire. 2. Fig. (Pop.) Palmuire; bataie data cuiva (peste fata). 3. (Concr.) Strat subtire de mortar, bine netezit, care formeaza fata unei tencuieli. [Pr.: -tu-ia-] – Fatui + suf. -eala.

RAZBOI¹, razboaie, s. n. Conflict armat (de durata) intre doua sau mai multe grupuri, categorii sociale sau state, pentru realizarea unor interese economice si politice; razbel. Razboi civil = lupta armata intre doua sau mai multe grupari politice de orientari diferite din interiorul unui stat in vederea schimbarii ordinii politice si de stat sau pentru mentinerea celei existente. Razboi rece = stare de incordare, de tensiune in relatiile internationale, provocata de politica de ostilitate a unor state fata de altele, care nu ia totusi forma unui conflict armat. Razboi psihologic = stare de tensiune, de hartuiala nervoasa, psihica, initiata si intretinuta cu scopul de a zdruncina moralul fortelor adverse si de a demoraliza populatia. Stare de razboi = beligeranta. ♦ Fig. Cearta; neintelegere, vrajba, galceava. – Din sl. razboj „ucidere, jaf”.

CUVANT ~inte n. 1) Unitate de baza a vocabularului constand dintr-un sunet sau un complex de sunete carora le corespund unul sau mai multe sensuri. ◊ Intr-un ~ in rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) in concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate dupa forma, dar diferite din punct de vedere al continutului. 2) Ganduri, idei exprimate prin vorbe; spusa. ◊ A pune un ~ bun a faceo interventie pentru cineva. ~ introductiv text plasat la inceputul unei carti, in care se fac anumite comentarii la carte; prefata; cuvant inainte. A lua ~antul a vorbi in fata unui public. 3) Angajament pe care si-l ia cineva; fagaduiala; promisiune. ◊ A-si tine ~antul (sau a se tine de ~) a indeplini o promisiune facuta. Om de ~ om ce nu face promisiuni desarte. 4) Punct de vedere particular; judecata; pozitie; considerent; opinie; parere. A-si spune ~antul. 5) Temei al unei actiuni. ◊ Sub ~ ca... pentru motivul ca... Cu drept ~ pe buna dreptate. /<lat. conventus

CRIPTOPODIE s.f. (Med.) Diformitate constand in umflarea considerabila a fetei dorsale a piciorului. [Gen. -iei. / < fr. cryptopodie].

FOBIE s.f. Stare de frica bolnavicioasa, obsedanta si nemotivata. ♦ Repulsie, antipatie pentru ceva. // Element secund de compunere savanta cu semnificatia „teama (patologica) de”, „aversiune fata de ceva”, „fobie”. [Gen. -iei. / < fr. phobie, cf. it. fobia, gr. phobos – frica].

FRANCOFILIE s.f. Prietenie fata de Franta; galofilie. [Gen -iei. / < fr. francophilie].

FRANCOFOBIE s.f. Ura fata de francezi; galofobie. [Gen. -iei. / < fr. francophobie].

IERARHIE s.f. Sistem de subordonare a gradelor, a functiilor, a autoritatilor etc. unele fata de celelalte; ordine. [Gen. -iei. / cf. fr. hierarchie].

LONGITUDINE s.f. 1. Distanta unghiulara a unui punct de pe glob fata de primul meridian (de la Greenwich). 2. Distanta unghiulara a unui astru fata de un plan meridian luat ca origine. [Cf. it. longitudine, fr. longitude, lat. longitudo – lungime].

ANERGIE s.f. Lipsa de reactie a organismului fata de agentii nocivi. [Gen. -iei. / < fr. anergie, cf. gr. an – fara, ergon – actiune].

intepusa, intepusez, vb. I (reg.) 1. a impunge cu tepusa. 2. a impunge gura sacului, spre a-l lega, a lega sacul. 3. (fig.; despre parul capului) a se ridica in sus, a se scula, a se face maciuca. 4. (refl.) a lua o atitudine darza in fata cuiva, a se intepeni (in fata cuiva).

MISOGINIE s.f. (Liv.) Atitudine de misogin; (Med.) Repulsie maladiva fata de femei; misoginism. [Gen. -iei. / < fr. misogynie].

CELALALT, CEALALTA, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amandoi, al doilea. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta, printre desisuri marunte (SADOVEANU). 2. (La pl.) Toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Nici macar sa-si ridice ochii la ceilalti meseni (CREANGA). ♦ (Adjectival, determinand cuvinte care exprima o diviziune a timpului) Imediat urmator altuia. Lumea cealalta. [Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Din cel + alalt.

bascalie f. (d. bascaliu, pin aluzie la starea lui fata de islicar). Fam. A lua in bascalie, a lua in zeflemea, in ris, la vale, peste picior. – Si -arie. Pe Olt. si baschiola. La NPl. Ceaur, 90, baschiula.

DINAINTE, adv. 1. In fata, inainte. ◊ Pe dinainte = prin fata. ◊ Loc. adj. De dinainte = din fata. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut sa spuna, a-si da fara voie gandurile pe fata. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu indrazni (din prea mare respect sau consideratie) sa se arate in fata cuiva. ♦ (Adjectival, invar.) Din fata, anterior. Randul dinainte. ♦ (Substantivat, in forma dinaintea) Jumatatea din fata a corpului unui animal. 2. De mai inainte, de mai de mult. ◊ (Adjectival, invar.) Asta-i lelea dinainte Care ne facea placinte (JARNIK-BIRSEANU). ◊ Loc. adj. De dinainte = de mai inainte, de adineaori. ♦ Din timp, de cu vreme. – Din de⁴ + inainte.

MITITEL, -EA, -ICA, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micut. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tanar. A se face mititel = a se strange (pentru a nu fi vazut); p. ext. a lua o atitudine modesta, umila (in fata cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o fiinta tanara, naiva. 2. S. m. Carnacior facut din carne tocata, amestecata cu diverse condimente, care se mananca fript la gratar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele d******i. – Din mic.

DINAINTE adv. 1. (Local) In fata, inainte. ◊ Loc. adj. De dinainte = aflat in fata. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut sa spuna, a-si da fara voie gandurile pe fata. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu indrazni (din prea mare respect sau consideratie) sa se arate in fata cuiva; a acorda cuiva o deosebita consideratie. ♦ (Adjectival, invar.) Din fata, anterior. Randul dinainte. ♦ (Substantivat; in forma dinaintea) Jumatatea din fata a corpului unui animal sau al unui om. 2. (Temporal) De mai inainte, de mai de mult. ◊ Loc. adj. De dinainte = de adineauri: pomenit cu o ocazie anterioara. ♦ Din timp, de cu vreme. – De⁴ + inainte.

EXSTROFIE s.f. (Biol.) Defect de conformatie al unui organ care este intors astfel incat fata sa interna devine externa. [Gen. -iei. / < fr. exstrophie, cf. gr. ex – afara, strophe – intoarcere].

POSTULATIE s.f. (Jur.) Drept de a pleda pentru altcineva in fata unei instante judiciare; postulare. [Gen. -iei, var. postulatiune s.f. / < fr. postulation, lat. postulatio].

PROSOPALGIE s.f. (Med.) Nevralgie faciala. [Gen. -iei. / < fr. prosopalgie, cf. gr. prosopon – fata, algos – durere].

PROSOPOGRAFIE s.f. (Lit.) Figura de compozitie care consta in descrierea trasaturilor exterioare, tinutei unui om sau animal. [Gen. -iei. [< fr. prosopographie, cf. gr. prosopon – fata, graphein – a scrie].

PROSOPOSCOPIE s.f. Studiul aspectului fetei si al modificarilor pe care i le imprima bolile. [Gen. -iei. / < fr. prosoposcopie, cf. gr. prosopon – fata, skopein – a privi].

ANARHIE s.f. Dezordine, dezorganizare, lipsa a oricarei organizari si conduceri, haos; indisciplina, nesupunere a individului fata de o colectivitate organizata. [Gen. -iei. / < gr. anarchia, cf. rus. anarhiia, it. anarchia, germ. Anarchie].

ATACA vb. I. I. tr. 1. A incepe o lupta, a face un act de agresiune; a da un atac. 2. (Fig.) A lua atitudine potrivnica, trecand la actiune, fata de o situatie, fata de o teorie etc. 3. A vatama, a distruge, a mina, a roade. ♦ A cere in justitie anularea sau reformarea unei hotarari judecatoresti sau a unui act juridic. 4. A aborda (o problema, un subiect, o discutie). II. intr. 1. A lua initiativa intr-o intrecere sportiva. 2. A incepe executarea unei piese muzicale. [P.i. atac, conj. -ce, ger. -cand. / < fr. attaquer, it. attacare].

IMUNOTRANSFUZIE s.f. Transfuzie de sange recoltat de la donatori imunizati in prealabil fata de o boala infectioasa. [Gen. -iei. / < fr. immunotransfusion].

PROSOPLEGIE s.f. Paralizie faciala. [Gen. -iei. / < fr. prosoplegie, cf. gr. prosopon – fata, plege – lovire].

SEMICOLONIE s.f. Tara formal independenta, dar care de fapt se afla in stare de dependenta politica si economica fata de un stat imperialist. [Gen. -iei. / < semi- + colonie].

ANA (ANNA), mare preot iudeu. Potrivit „Evangheliei”, Iisus Hristos a fost trimis la judecata, intii in fata lui, apoi in fata ginerelui sau Caiafa, care ii luase locul. De aici expresia: „A purta pe cineva de la Ana la Caiafa”.

PLANTA², plante, s. f. fata inferioara a piciorului, usor boltita, care ia contact cu solul; talpa piciorului. – Din lat. planta, fr. plante.

SCURT² ~ta (~ti, ~te) (in opozitie cu lung) 1) (despre obiecte, distante, parti ale corpului etc.) Care are o lungime mica sau mai mica decat cea obisnuita. Rochie ~ta. Picior ~. ◊ A lua (pe cineva) din ~ a manifesta asprime (fata de cineva). A tine (pe cineva) din ~ a supune (pe cineva) unui control sever. ~ de vedere miop. A avea mana ~ta a fi zgarcit. A fi ~ la vorba a vorbi putin; a fi necomunicativ. In ~ta vreme (sau in ~ timp) peste putin timp; in curand. 2) (despre lucrari literare, muzicale etc.) Care este de proportii reduse. /<lat. excurtus

EREUTOFOBIE s.f. Teama de a rosi in fata cuiva; eritrofobie. [Pron. -re-u-, gen. -iei. < fr. ereuthophobie, cf. gr. ereuthein – a rosi, phobos – frica].

LOIALISM s.n. Loialitate fata de un regim (politic). [Pron. lo-ia-. / < fr. loyalisme].

METACROMAZIE s.f. Insusirea de a se colora diferit fata de colorantul utilizat sau fata de tesuturile din jur; metacromatism. [Gen. -iei. / < fr. metachromasie].

MISOLOGIE s.f. (Liv.) Ura fata de ratiune si demonstratia logica. [Gen. -iei. / < fr. misologie, cf. gr. misein – a uri, logos – ratiune].

RETROPROIECTIE s.f. (Cinem.) Filmarea imaginii obtinute prin proiectia unui pozitiv fotografic pe un ecran semitransparent sau reflectant, simultan cu filmarea actorilor, machetelor etc. asezate in fata acestui ecran. [Pron. -pro-iec-, gen. -iei. / < fr. retroprojection].

DECLARATIE s.f. Aratare, afirmare a unor convingeri, a unor sentimente. ◊ Verb de declaratie = verb care denumeste actiunea de „a vorbi”, „a gandi”. ♦ Act oficial prin care se comunica ceva, se ia o masura; notificare. ♦ Marturie, depozitie in fata unei autoritati. ♦ Relatare facuta in fata unui organ administrativ prin completarea unui formular; formularul insusi. [Var. declaratiune s.f. / cf. fr. declaration, lat. declaratio].

PLANTA s.f. Nume generic dat vegetalelor (ierburi, copaci, arbusti etc.). ♦ Iarba, planta erbacee. 2. (Anat.) fata interioara a piciorului, talpa, laba, care ia contact cu pamantul. [< lat. planta, cf. fr. plante].

DECLARATIE s. f. 1. marturisire, afirmare deschisa a unor convingeri, sentimente etc. ♦ verb de ~ = verb care denumeste actiunea de „a vorbi”. 2. document oficial prin care se comunica ceva, se ia o masura; notificare. 3. marturie, depozitie in fata unei autoritati. ◊ relatare facuta in fata unei autoritati. ◊ relatare facuta in fata unui organ administrativ prin completarea unui formular; formularul insusi. 4. (inform.) instructiune care precizeaza, pe baza indentificatorilor, atributele datelor utilizate intr-un program sau intr-o zona a acestuia. (< fr. declaration, lat. declaratio)

RADU CEL MARE, domn al Tarii Romanesti (1495-1508). Fiul lui Vlad Calugarul, care si l-a asociat la domnie in 1492. Bucurandu-se de concursul familiei boierilor Craiovesti, cu care se inrudea si pentru care a creat institutia marii banii, a luat unele marusi privind centralizarea statului. Supus fata de Poarta. S-a aflat in bune relatii de vecinatate cu regele Ungariei si cu regele Poloniei. A acordat o mare atentie vietii culturale (a infiintat o tipografie si l-a adus in tara pe ieromonahul Macarie, care a tiparit cele trei carti de cult – „Liturghierul”, 1508, „Octoihul”, 1510 si „Evangheliarul”, 1512, primele tiparituri aparute pe teritoriul romanesc) si religioase, pentru reorganizarea careia l-a adus in Tara Romaneasca pe Nifon. Prin grija sa a fost construita in mare parte biserica Sf. Nicolae a Manastirii Dealu (1499-1501), terminata de fratele sau, Vlad cel Tanar in perioada 1510-1512, precum si biserica de la Lopusnia (Lopusnja, Serbia, 1501). Dupa moartea sa, scaunul domnesc a fost dobandit, cu ajutor turcesc, de Mihnea cel Rau, fiul nelegitim al lui Vlad Tepes.

BACUIATA, bacuiete, s. f. (Reg.) fata de perna folosita ca desaga. [Pr.: -cu-ia-] – Et. nec.

VAZ n. 1) Insusire a organismului viu de a vedea; vedere. ◊ In (sau la) ~ul cuiva fata de cineva; in prezenta cuiva. A-i lua cuiva ~ul a) a face pe cineva sa nu mai vada; a orbi pe cineva; b) a impresiona tare pe cineva; a captiva. /v. a vedea

ACLAMATIE s.f. Exclamatie de aprobare entuziasta fata de cineva sau de ceva; ovatie. [Gen. -iei. Var. aclamatiune s.f. / cf. fr. acclamation, it. acclamazione, lat. acclamatio].

METALOFOBIE s.f. (Rar) Oroare fata de contactul cu obiecte de metal. [Gen. -iei. / < fr. metallophobie, cf. gr. metallon – metal, phobos – frica].

OVATIE s.f. Onoruri acordate la romani unui comandant militar pentru o victorie; (la pl.) Aclamatii, aplauze entuziaste manifestate fata de cineva sau fata de o actiune, o initiativa etc. [Gen. -iei, var. ovatiune s.f. / cf. lat. ovatio, fr. ovation].

SUSTINE vb. III. 1. tr. A sprijini. ♦ A tine (pe) dedesubt. ♦ A sprijini, a tine usor (pe cineva), a impiedica sa cada. 2. tr. (Fig.) A lua partea cuiva, a avea o atitudine favorabila fata de cineva; a sprijini, a apara. 3. tr. (Fig.) A spune, a afirma ceva cu tarie. 4. tr. A ajuta, a intretine cu bani, cu alimente etc. ♦ refl. A-si castiga existenta, a se intretine. 5. refl. A se tine in picioare. ♦ (Fig.) A rezista. [P.i. sustin, conj. -na, var. sustinea vb. II. / lat. sustinere, cf. fr. soutenir, dupa tine].

XENOFOBIE s.f. Ura fata de straini si fata de tot ceea ce este strain. [Gen. -iei. / < fr. xenophobie].

XENOFILIE s.f. Dragoste, atasament fata de tot ceea ce este strain. [Gen. -iei. / < fr. xenophilie].

ANGLOFOBIE s.f. Ura fata de englezi si de obiceiurile englezesti. [Gen. -iei. / < fr. anglophobie].

ANTIPATIE s.f. Aversiune fata de cineva sau de ceva; resentiment. [Gen. -iei. / cf. fr. antipathie, it. antipatia < lat. antipathia, gr. antipatheia < anti – contra, pathos – pasiune].

COEDUCATIE s.f. Educatie a baietilor la un loc cu fetele in scoli mixte. [Pron. co-e-, gen. -iei. / cf. fr. coeducation].

NEOFOBIE s.f. Fobie fata de tot ceea ce este nou. [Gen. -iei. / cf. it. neofobia < gr. neos – nou, phobos – frica].

RETRAGE vb. III. 1. tr. A trage inapoi; a lua inapoi ceva. ♦ refl. A parasi pozitiile din fata inamicului. ♦ refl. A iesi voluntar dintr-o functie, dintr-o institutie etc. 2. refl. A merge inapoi, a pleca. ♦ (Despre mijloace de transport in comun) A iesi din circulatie, intrerupandu-si activitatea. 3. refl. (Despre ape curgatoare) A intra din nou in albie dupa revarsare. 4. tr. (Fig.) A retracta. [P.i. retrag. / < re- + trage, dupa fr. retirer].

SUSTINE vb. I. tr. 1. a sprijini. ◊ a tine (pe) dedesubt. ◊ a sprijini, a tine usor (pe cineva), a impiedica sa cada. 2. (fig.) a lua partea cuiva, a avea o atitudine favorabila fata de cineva; a sprijini, a apara. 3. (fig.) a spune, a afirma ceva cu tarie. 4. a ajuta, a intretine cu bani, cu alimente etc. II. refl. 1. a-si castiga existenta, a se intretine. 2. a se tine in picioare. ◊ (fig.) a rezista. (< lat. sustinere, dupa fr. soutenir)

HUO interj. Strigat care exprima indignarea, revolta sau aversiunea fata de cineva sau de ceva; huideo. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu huo = a huidui (pe cineva). – Onomatopee.

SARCINA s. 1. v. povara. 2. v. greutate. 3. v. graviditate. 4. v. gestatie. 5. v. obligatie. 6. v. oficiu. 7. v. atributie. 8. angajament, indatorire, obligatie, (pop.) legatura. (~ ta fata de el este ...) 9. raspundere, responsabilitate. (Grea ~ si-a luat.) 10. v. insarcinare. 11. v. menire. 12. v. functie. 13. (FIZ.) electricitate. (~ pozitiva.) 14. (FIZ.) sarcina electrica = a) cantitate de electricitate; b) masa electrica; sarcina magnetica = masa magnetica.

AER¹ ~e n. 1) Amestec de gaze pe care il respira vietatile aerobice; atmosfera. ◊ In ~ liber sub cerul liber; afara. A lua ~ a se plimba la aer. 2) Expresie specifica a fetei; mina; infatisare; aspect. ◊ A-si da ~e (a umbla cu ~e) a-si da importanta; a o face pe grozavul. /<lat. aer

IZONOMIE s.f. 1. Termen folosit in democratia ateniana pentru a desemna egalitatea cetatenilor in fata legii. 2. (Min.) Analogie in modul de cristalizare. [Gen. -iei. / < fr. isonomie, cf. gr. isonomia].

RETROGNATISM s.n. Conformatie a fetei caracterizata prin insuficienta dezvoltare a maxilarului inferior. [Gen. -iei. / < fr. retrognatisme, cf. lat. retro – inapoi, gr. gnathos – falca].

DANSA, dansez, vb. I. Intranz. A executa, dupa muzica, un dans (1) ◊ Tranz. A dansa un vals. ♦ Fig. A salta in miscari usoare ca de dans (1), a se misca necontenit, a nu avea astampar. ♦ Tranz. A executa un dans cu cineva, a lua, a invita la dans pe cineva. A dansat toate fetele. [Var.: (pop.) danta vb. I] – Din fr. danser.

APAREA, apar, vb. II. Intranz. 1. A se arata in fata cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua nastere. ♦ A se arata (cuiva) sub o anumita infatisare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicatii) A iesi de sub tipar. [Var.: apare vb. III.] – Din lat. apparere (dupa parea).

CONSIDERATIE ~i f. Sentiment de stima inalta fata de o persoana; deferenta; condescendenta. ◊ A avea (sau a lua) in ~ a avea in vedere; a tine cont. [Art. consideratia; G.-D. consideratiei; Sil. -ti-e] /<fr. consideration, lat. consideratio, ~onis

PIEPT² piepti m. Partea din fata, pana la talie a unui obiect de imbracaminte. ◊ A lua (pe cineva) de ~ a) a sari la bataie la cineva; b) a cere cuiva socoteala. A se lua (sau a se apuca, a se insfaca) de ~ cu cineva a se lua la bataie; a se incaiera. /<lat. pectus

V******E s.f. 1. (Fiz.) Miscare periodica a unui corp fata de o pozitie de echilibru; oscilatie. ♦ Sunet prelung care ia nastere la lovirea puternica a unui metal. 2. Vibrare. ♦ (Fig.) Emotie puternica. [Gen. -iei, var. v********e s.f. / cf. fr. v*******n, lat. v******o].

MANIFESTATIE s.f. Demonstratie publica facuta pentru a arata aprobarea, atasamentul sau protestul fata de ceva sau fata de cineva, pentru a cere satisfacerea unor revendicari. [Gen. -iei, var. manifestatiune s.f. / cf. fr. manifestation, cf. lat. manifestatio].

IA interj. 1. Cuvant prin care se atrage atentia ascultatorului asupra unui indemn care i se va adresa; ian! 2. Iata! iaca¹! uite! vezi! ian! ◊ Expr. Ia asa = numai asa, fara nici o intentie precisa. 3. Arata indiferenta fata de ceea ce urmeaza. 4. Introduce un raspuns. Unde te duci? – Ia, pana la colt. Cf. bg. ja.

VARIABIL, -A, variabili, -e, adj. Care variaza; susceptibil de a se schimba; schimbator. ◊ (Mat.) Cantitati (sau marimi) variabile = cantitati (sau marimi) susceptibile de a-si schimba valoarea fata de altele, care raman constante. ♦ (Mat.; substantivat, f.) Cantitate care ia succesiv diferite valori (in cursul unui calcul); p. gener. cantitate, element etc. care variaza. ♦ (Despre cuvinte) care are forme diferite, care isi schimba terminatia. [Pr.: -ri-a] – Din fr. variable, lat. variabilis.

PREFIRA, prefir, vb. I. 1. Tranz. A lasa sa treaca printre degete; p. ext. a lua rand pe rand la examinare. ◊ Refl. A se perinda prin fata ochilor, prin minte etc. 2. Refl. A se infiltra, a-si face loc incetul cu incetul; a se furisa, a se strecura. 3. Refl. si tranz. A (se) rasfira, a (se) raspandi, a (se) imprastia. – Pre² + fir.

PE prep. 1. (local) v. deasupra. 2. (local) (inv.) spre. (~ fata pamantului.) 3. (local) v. in. (Au poposit ~ culme.) 4. (local) (reg.) intre. (Ia cojocul ~ umeri.) 5. (local) v. peste. (Cade ploaia ~ noi.) 6. (termen comercial; modal-instrumen-tal) pentru, per. (900 de lei ~ kg de grau.)

ELEVATIE s.f. 1. Inaltime morala, spirituala, grandoare, maretie morala. 2. Reprezentare grafica la scara a fetelor verticale exterioare ale unei constructii, ale unei masini etc. [Gen. -iei, var. elevatiune s.f. / cf. fr. elevation, lat. elevatio].

ANGLOMANIE s.f. (Rar) Admiratie exagerata fata de englezi si mai ales de obiceiurile lor; anglofilie. [Gen. -iei. / < fr. anglomanie].

EXPRESIE s.f. 1. Imbinare de cuvinte, constructie sintactica cu ajutorul careia se exprima o comunicare, ceea ce doresti sa spui; exprimare. ♦ Imbinare (fixa) de cuvinte care exprima (figurat) o idee. 2. Manifestare, infatisare a sentimentelor, a ideilor etc. prin intermediul cuvintelor, gesturilor, culorilor, liniilor, sunetelor. ♦ Infatisare a fetei, reflectand o stare sufleteasca. 3. Formula care exprima raporturi matematice. [Gen. -iei, var. expresiune s.f. / < fr. expression, lat. expressio].

asupra, prep. cu gen. si care arata starea sau miscarea (lat. ad-supra). Pe, deasupra: atirna asupra capului, multe nenorociri au cazut asupra tarii. Contra: a porni razboi asupra cuiva. fata de. catre: a avea influenta asupra cuiva. A-ti lua un lucru asupra ta, 1) a te insarcina cu un lucru, a-l lua pe socoteala ta, 2) a-l considera adresat tie (o vorba, o aluziune). Barb. (dupa fr. sur). Despre: a vorbi asupra filosofiii, rom. corect despre filosofie. Vechi. Vest. Asupra-mi, asupra-le, a lua usupra.

Andromeda (sau Andromede, fiica lui Cepheus, regele Aethiopiei. Fiindca mama ei, pe nume Cassiopea, isi atrasese minia zeilor pretinzind ca e mai frumoasa decit nereidele, Poseidon a trimis un monstru marin ca sa pustiasca tara. Oracolul a prezis ca pacatul Cassiopeei poate fi ispasit numai de catre Andromeda. Silit de etiopieni, Cepheus si-a sacrificat fiica: el a inlantuit-o de o stinca, lasind-o acolo prada monstrului. Andromeda e salvata insa de Perseus, la intoarcerea acestuia dupa izbinda repurtata asupra Meduzei. Cucerit de frumusetea fetei, Perseus impietreste monstrul aratindu-i chipul Meduzei, dupa care o ia cu el pe Andromeda si o duce in Argos (v. si Perseus).

COMPATIMI, compatimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta parere de rau fata de suferintele cuiva. 2. Intranz. (Inv.) A suferi impreuna cu altcineva; a lua parte la suferinta cuiva. – Con¹- + patimi (dupa fr. compatir).

FAZA, faze, s. f. Fiecare dintre etapele distincte din evolutia unui proces din natura sau din societate; fiecare dintre starile succesive ale unei transformari. ♦ Fiecare dintre aspectele succesive pe care le iau Luna si unele planete, determinate de orientarea pe care o au fata de Pamant partile din suprafata lor iluminate de Soare. ♦ Fiecare dintre circuitele componente ale unui sistem de circuite electrice. ♦ (Fiz.) Argument al unei marimi care variaza sinusoidal in timp si care caracterizeaza marimea in orice moment. ◊ (In expr.; fam.) A fi pe faza = (a fi atent si) a actiona prompt, la momentul potrivit. – Din fr. phase.

FOAIE foi f. 1) Bucata dreptunghiulara de hartie. ◊ ~ de titlu pagina de la inceputul unei publicatii (cuprinzand titlul, numele autorului, locul si anul aparitiei lucrarii, editura etc.). A intoarce ~ia a se purta mai aspru cu cineva; a-si schimba atitudinea fata de cineva. 2) (urmat de determinari) Document prin care se adevereste ceva; act. ◊ ~ de drum a) act eliberat unui sofer, in care este indicat itinerarul si insarcinarile; b) bilet platit de o organizatie si pe baza caruia o persoana sau un grup de persoane are dreptul sa calatoreasca pe o anumita ruta. 3) Organ al plantelor superioare, format dintr-un limb si o codita; frunza. 4) inv. Publicatie periodica ce oglindeste evenimentele curente. 5) Latimea unei panze folosita in intregime la confectionarea hainelor. 6) Piesa vestimentara femeiasca care acopera corpul de la talie in jos; fusta. 7) Strat subtire de aluat. 8) Bucata de material de grosime foarte mica. ~ de tinichea. [G.-D. foii; Sil. foa-ie] /<lat. folia

A FORTA ~ez tranz. 1) (fiinte) A pune cu forta (sa faca ceva); a sili; a constrange; a obliga; a impune. 2) (obiecte bine inchise) A supune unei actiuni violente. ~ usa. ◊ ~ nota a) a lua nota care depaseste posibilitatile vocii; b) a intrece masura in comportarea fata de cineva. ~ usi deschise a demonstra adevaruri bine cunoscute. 3) mil. (ape, trecatori etc.) A trece efectuand operatii de lupta. ~ raul. /<fr. forcer

GERMANOFOBIE s.f. Ura fata de germani si de ceea ce este de provenienta germana. [Gen. -iei. / < fr. germanophobie].

ANOREXIE s.f. (Med.) Lipsa de pofta de mancare. V. inapetenta. ◊ Anorexie mintala = repulsie fata de alimente, insotita de pierderea totala a poftei de mancare. [Gen. -iei. / < fr. anorexie, cf. gr. an – fara, orexis – pofta de mancare].

aparea (-ar, -rut), vb. – A se ivi, a se arata; a lua nastere. Format pe baza lui parea, ca in modelul fr. apparaitre fata de paraitre (sec. XIX); cf. sp. aparacer. Este frecventa tendinta de a asimila vb. cu conj. III (a apare). Der. aparent, adj.; aparenta, s. f.; aparitie,, s. f., toate din fr.

RESTAURATIE s.f. 1. Restaurare; (spec.) perioada in istoria unor state, caracterizata prin readucerea pe tron a dinastiilor inlaturate in urma unor revolutii, lovituri de stat etc. 2. Stil in arta franceza din epoca restauratiei burbonilor (1814-1830), care mentine inspiratia din arta antichitatii, dar care, sub influenta romantismului, manifesta interes si pentru stilurile nationale ale goticului si Renasterii. ♦ Perioada in istoria literaturii engleze, cuprinsa intre 1660 si 1702, care se manifesta ca o reactie fata de literatura fantezista, sclipitoare a Renasterii elisabetane, orientandu-se spre clasicism. [Gen. -iei. / cf. fr. restauration, lat. restauratio].

ALERGIE s.f. (Med.) Mod special de a reactiona al unui organism fata de un agent microbian, chimic sau o actiune mecanica. [Pl. -ii, gen. -iei. / < fr. allergie, cf. gr. allos – altul, ergon – lucru].

AUTARHIE s.f. 1. Situatia unui stat, a unei natiuni care isi satisface nevoile economice prin propriile-i puteri, fara import sau ajutor strain. ♦ Stat care se afla in aceasta situatie. 2. (In scoala cinicilor) Independenta indivizilor fata de toate conventiile sociale, considerate ca straine naturii. [Pron. a-u-, gen. -iei. / < it. autarchia, cf. fr. autarcie < gr. autarkeia].

PANFOBIE s.f. (Med.) Teama morbida care se manifesta fata de orice lucru, fiind un simptom al anumitor boli mintale; pantofobie. [Gen. -iei. / < fr. panphobie, cf. gr. pas – tot, phobos – teama].

RETRAGE vb. I. tr. a trage inapoi. ◊ a lua inapoi ceva. ◊ (fig.) a retracta. II. refl. 1. (despre armate) a parasi pozitiile din fata inamicului. 2. a iesi voluntar dintr-o functie, dintr-o institutie etc. 3. a merge inapoi, a pleca. ◊ (despre mijloace de transport in comun) a iesi din circulatie. 4. (despre ape curgatoare) a reintra in albie dupa revarsare. (< lat. retragere, dupa fr. retirer)

BAT, bete, s. n. 1. Bucata de lemn lunga si subtire avand diverse intrebuintari. ◊ Bat de chibrit = chibrit. ◊ Expr. A pune (cuiva) bete in roate = a face (cuiva) dificultati, pentru a zadarnici o actiune, un plan. A da (ca cainele) prin bat = a fi extrem de indraznet, de obraznic. A ramane cu traista-n bat = a saraci. A-si lua traista-n bat = a porni la drum. ♦ (Adverbial) Drept, teapan. Sta bat in fata lui. 2. Fig. Lovitura sau bataie cu batul (1). 3. Piesa in forma de vergea, care intra in alcatuirea diferitelor unelte, masini etc. Batul itelor.

PETITOR, -OARE, petitori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Persoana care, in numele unui barbat, cere in casatorie o fata, de obicei adresandu-se parintilor sau rudelor acesteia; (inv. si pop.; la m.) barbat care cere (pentru sine) in casatorie o fata. ◊ Expr. Sa (ne) sada petitorii, formula glumeata cu care un musafir este invitat sa ia loc sau sa (mai) stea. 2. S. f. Femeie (de obicei mai in varsta) care mijloceste cunostinta a doua persoane de s*x opus pentru a le inlesni casatoria. – Peti + suf. -tor.

POSOMORI, posomorasc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fata, privirea lor) A se intuneca, a se intrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorat. ♦ A lua o infatisare severa; a se incrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se acoperi cu nori; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, intunecat, inchis, ploios. 2. Tranz. A da o nota de tristete; a innegura. [Var.: (reg.) posomori vb. IV] – Et. nec.

SOCOTEALA ~eli f. 1) Totalitate a operatiilor aritmetice efectuate in vederea determinarii valorii unei marimi; calcul. ◊ A face ~ a da cuiva suma de bani care i se cuvine. A-si gresi ~elile a se insela in asteptarile sale. A iesi la ~ cu ceva (sau cu cineva) a ajunge la un oarecare rezultat; a o scoate la capat. A rade pe ~ cuiva a-si bate joc de cineva. A pune ceva la ~ a lua in seama ceva; a tine cont de ceva. A da cuiva ~ a raspunde in fata cuiva de un lucru. A cere ~ cuiva de ceva a face pe cineva sa raspunda de ceva. A tine ~ a lua in considerare. Pe ~eala cuiva pe cheltuiala cuiva. 2) rar Fel de a privi. ◊ A-si da cu ~eala a fi de parere. A-i veni cuiva la ~ a-i conveni. 3) Limita pana la care este posibil ceva; masura. ◊ Cu (sau fara) ~ a) cu (sau fara) chibzuiala; b) cu (sau fara) masura. 4) rar pop. Activitate intreprinsa in vederea unui scop. ◊ Cum e ~eala? Cum stau lucrurile? Care e situatia? [G.-D. socotelii] /a (se) socoti + suf. ~eala

DISPRETUI, dispretuiesc, vb. IV. Tranz. A avea sau a manifesta dispret fata de cineva sau de ceva; a trata cu dispret pe cineva sau ceva, a nu lua in seama. [Var.: (inv.) despretui vb. IV] – Dispret + suf. -ui.

RETORSIUNE, retorsiuni, s. f. luarea de catre un stat fata de altul a unor masuri coercitive, asemanatoare celor pe care cel din urma le-a luat impotriva celui dintai. – Din fr. retorsion.

A CITI ~esc 1. tranz. 1) (texte, scrieri etc.) A reproduce in glas sau in gand (pentru a lua cunostinta de cele scrise). ~ o povestire. ~ fugitiv. 2) fig. (ganduri, sentimente, intentii etc.) A intelege din expresia fetei sau din atitudine. ◊ ~ printre randuri a pricepe si ceea ce nu este exprimat direct intr-un text. ~ in stele a) a prevesti viitorul, destinul cuiva dupa pozitia stelelor; b) a sustine ceva fara nici un temei. 3) (partituri, harti, indicatii ale unor aparate etc.) A descifra cu ajutorul vazului. 4) rar A insusi prin instruire; a studia. ~ istoria. 2. intranz. A deveni cult; a-si imbogati cunostintele; a se cultiva. /<sl. titati, tisti

CORN¹ coarne n. 1) Excrescenta dura de diferite forme, para sau impara, care creste pe capul unor mamifere. ◊ Cu coarne care iese din cadrele firescului; de necrezut. A-si arata coarnele a) a se posta in pozitie de aparare; a se pune in garda; b) a-si da pe fata firea rea. A fi mai cu coarne a se crede mai destept, mai rasarit. A se lua in coarne cu cineva a intra in conflict, a se incaiera cu cineva. A pune cuiva funia in coarne a-l face pe cineva sa actioneze contrar vointei sale; a-l supune. A pune coarne a insela (in casnicie). 2) Substanta osoasa din care sunt constituite excrescentele de pe capul unor mamifere. Pieptene de ~. 3) Fiecare dintre cele doua antene de pe capul unor vietati mici. Coarnele melcului. Coarnele carabusului. 4) mai ales la pl. Obiecte sau parti ale acestora care au forma de semicerc. ◊ De la coarnele plugului de la tara; din patura taraneasca. /<lat. cornu

INAINTE adv. 1) In spatiul aflat in fata; dinainte; anterior. A se duce ~. ◊ A-i iesi cuiva ~ a intampina pe cineva. A i-o lua cuiva ~ a intrece pe cineva. 2) Intr-o perioada de timp trecuta; in trecut. Mai ~ vreme. 3) Mai intai; la inceput. ◊ ~ de toate in primul rand. Mai ~ a) mai demult; b) mai repede decat altcineva; mai devreme; c) in primul rand; la inceput. ~-mergator a) premegator; inaintas; precursor; b) persoana cu vederi progresiste. 4) In continuare; mai departe. De azi (sau de acum, de aici) ~. ◊ Zi-i (spune) ~! Continua! 5) (cu valoare de interjectie) Strigat exprimand indemnul de a inainta. Ura! ~! /<lat. in ab ante

ATITUDINE s. f. 1. pozitie a corpului, tinuta. 2. pozitie fata de un eveniment, de un fapt. ◊ fel de a se purta, de a actiona; comportare. ♦ a lua ~ = a-si afirma cu hotarare punctul de vedere. (< it. attitudine, fr. attitude)

FIZIONOMIE s.f. 1. Expresie particulara a trasaturilor fetei cuiva; chip, figura. 2. (Fig.) Structura, infatisare caracteristica (a unei epoci, a unei colectivitati de oameni etc.). [Gen. -iei, var. fiziognomie s.f. / < fr. physionomie, it. fisionomia, cf. gr. physis – natura, nomos – lege].

PROSTRATIE s.f. Stare de totala indiferenta fata de ceea ce se petrece in jur, cauzata de oboseala excesiva a nervilor; depresiune morala, apatie. [Gen. -iei. / cf. fr. prostration, lat. prostratio].

VAL ~uri n. 1) Bucata de tesatura transparenta folosita de femei pentru a-si acoperi fata sau capul; voal. ◊ A i se pune (cuiva) un ~ pe ochi (sau pe frunte) sau a i se lua (a-i cadea (cuiva) un ~ de pe ochi (sau de pe frunte) a inceta (sau a incepe) sa inteleaga si sa vada lucrurile clar, limpede. 2) anat: ~ul palatului (sau ~ul palatin) portiune musculara care continua, in partea posteri-oara a cavitatii bucale, palatul tare si se termina cu o prelungire numita uvula. /<lat. velum

GALANTERIE s.f. 1. Curtenie, purtare atenta si amabila (fata de femei). ♦ Compliment (adresat unei femei). 2. (Col.) Maruntisuri, mici obiecte de podoaba, de imbracaminte (nasturi, cravate etc.). [Gen. -iei. / < fr. galanterie, it. galanteria].

DISIDENTA s. f. deosebire de opinii (fata de o majoritate); dezacord. ◊ grup de persoane care sustin o parte diferita de aceea a majoritatii; sciziune care ia nastere in urma unei asemenea situatii. (< fr. dissidence, lat. dissidentia)

Erichthonius, unul dintre primii regi ai cetatii Athenae. Era fiul lui Hephaestus (dupa o versiune cu Atthis, dupa o alta cu Gaea sau cu zeita Athena). Se spunea ca Athena, ca sa nu afle ceilalti zei de nasterea copilului, l-ar fi inchis pe Erichthonius intr-un cufar, pe care l-a dat, in mare taina, in pastrare fetelor lui Cecrops. Impinsa de curiozitate, una dintre fete a deschis cufarul, fapt pentru care si-a primit pedeapsa cuvenita (v. Aglauros). Mai tirziu Erichthonius a fost luat si crescut de insasi divina lui mama, in templul acesteia de pe Acropolis. Murind, Cecrops l-a lasat urmas la tron. Erichthonius s-a casatorit cu nimfa Praxithea si a avut un fiu, Pandion, care a domnit dupa el in cetatea Athenae.

dara f. (turc. dara, d. ar. tara, de unde si bg. sirb. dara, alb. tara, ngr. it. pv. sp. pg. tara, fr. tare. V. tara). Greutatea unui vas deosebit de a marfii cuprinse in el: a lua daraua unui clondir. Prov. Mai mare daraua de cit ocaua, mai mult ata de cit fata, mai mare munca de cit cistigu, mai mare spaima de cit motivu spaimei s.a

CARBON s. n. Element chimic, metaloid foarte raspandit in natura, component de baza al tuturor substantelor organice, care se gaseste in carbuni, in petrol, in gaze etc., iar in stare elementara in diamant, in grafit si in carbunele negru. ◊ Carbon 14 = izotop radioactiv al carbonului, care ia nastere in atmosfera si care serveste la stabilirea varstei vestigiilor materiale. (Hartie-)carbon = hartie subtire acoperita pe una dintre fete cu o substanta chimica de culoare inchisa, intrebuintata in dactilografie, cartografie etc. la scoaterea de copii; indigo, plombagina. – Din fr. carbone, lat. carbo, -onis.

INVAPAIA, invapaiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o vapaie; p. ext. (despre fata omului) a se inrosi (din cauza unui aflux de sange). ♦ Fig. A se inflacara, a se entuziasma. [Pr.: pa-ia] – In + vapaie.

HEMOPROFILAXIE s.f. Injectare in scop profilactic de sange uman matern sau patern, presupus a contine anticorpi protectori fata de boala cu care un copil a venit in contact, metoda practicata in trecut mai ales in rujeola. [Gen. -iei. / < fr. hemoprophylaxie].

OSCILATIE s.f. 1. Miscare alternativa periodica a unui corp fata de o pozitie de echilibru. 2. Variatie periodica in timp a valorilor unei marimi fizice. 3. (Fig.) Sovaiala, nehotarare; fluctuatie. [Gen. -iei, var. oscilatiune s.f. / cf. fr. oscillation, lat. oscillatio].

ASISTENTA s.f. 1. Prezenta (intr-un anumit loc). ♦ Public, oameni care iau parte la ceva. 2. Sprijin, ajutor. ◊ Asistenta juridica = ajutor competent, de specialitate dat unei persoane pentru a-si sustine drepturile in fata justitiei; asistenta sociala = sprijinire materiala a unei persoane inapte de munca, facuta de stat sau de o alta organizatie sociala. [Cf. fr. assistance, germ. Assistenz].

DECLARA vb. I. 1. tr. A spune, a afirma, a face cunoscut (ceva). ♦ A comunica ceva oficial in fata unei autoritati. ♦ A marturisi. 2. tr. A proclama. ♦ A pronunta asupra cuiva o sentinta judecatoreasca. 3. refl. A se pronunta public, a lua atitudine pentru sau impotriva cuiva sau a ceva. [P.i. declar. / < fr. declarer, cf. it., lat. declarare].

DISIDENTA s.f. Deosebire de opinii (fata de o majoritate); sciziune, schisma; dezacord. ♦ Grup de persoane care sustin o parere diferita de aceea a majoritatii; sciziune care ia nastere in urma unei asemenea situatii. [Var. dizidenta s.f. / cf. fr. dissidence, lat. dissidentia].

costei n., pl. eie (ung. kastely, castel). Trans. Castel. Buc. Saculet: zece costeie de malai (Marian, Nunta, 757). Mold. Mica fata de perna: spre rugaciune (Jidanu) cu cartile in costeiu alb de pinza. (Sadov. VR. 1908, 5, 170). Punga de hirtie de luat marfa (de ex., un kg. de orez) de la bacalie [!].

FILOZOFIE s.f. 1. Forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale; conceptie generala despre lume si viata. ◊ Filozofie lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. Totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ◊ Filozofia culturii = disciplina teoretica care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. Comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, a unor nenorociri etc.; fel al cuiva de a privi lumea si viata. 4. (Fam.) Problema greu de rezolvat. [Gen. -iei, var. filosofie s.f. / < lat., gr. philosophia < philein – a iubi, sophia – intelepciune, cf. fr. philosophie].

INDEMNIZATIE s.f. Suma de bani care se acorda cuiva pentru acoperirea unor cheltuieli exceptionale; (spec.) suma acordata cuiva pentru o munca exceptionala sau pentru a face fata anumitor cheltuieli. ♦ Despagubire pentru un prejudiciu, pentru o paguba suferita. ♦ Suma platita salariatilor pe timpul concediului sau al unei deplasari. [Gen. -iei, var. indemnizatiune s.f. / cf. fr. indemnisation].

CREDINTA, credinte, s. f. 1. Faptul de a crede in adevarul unui lucru; convingere, siguranta, certitudine. ◊ Profesiune de credinta = declaratie publica pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale. 2. (Inv.) Incredere (pe care o inspira cineva). ◊ Loc. adv. In credinta = intr-adevar. ◊ Expr. A-si manca credinta = a se comporta astfel incat nu mai inspira incredere. (Inv.) A bea (sau a lua, a sorbi) credinta (sau credinta) = a gusta din mancarurile servite domnitorului pentru a-l incredinta ca nu sunt otravite. 3. Fidelitate, devotament, statornicie fata de cineva sau de ceva. ♦ (Reg.) Logodna. 4. Speranta, nadejde. 5. Convingere despre existenta lui Dumnezeu; marturisire a acestei convingeri prin respectarea prescriptiilor bisericesti; religie, cult. – Lat. *credentia.

A STRAMBA stramb 1. tranz. 1) A face sa se strambe. ◊ ~ (sau a muta) cuiva falcile a trage cuiva o bataie zdravana. 2) (persoane) A imita in batjocura; a lua in ras prin imitare. 2. intranz. : ~ din nas (sau din buze) a-si manifesta nemultumirea, dispretul sau dezaprobarea printr-o miscare caracteristica a fetei. /Din stramb

DE² interj. 1. Introduce afirmatii si replici, exprimand: a) nedumerire, sovaiala, nesiguranta; b) resemnare; c) nepasare fata de cineva. Apoi de! ce sa-ti fac!; d) suparare; e) ironie. 2. (Introduce replici care exprima o atitudine de negare sau de dezaprobare) Ia te uita, asta-i acum. [Var.: (1, reg.) da, (2, pop.) dec interj.] – Onomatopee.

MIRONOSITA, mironosite, s. f. 1. (Bis.) Fiecare dintre femeile care au dus balsamuri la mormantul lui Isus pentru a-i unge trupul; p. gener. femeie cucernica, smerita. ◊ Expr. A face pe mironosita = a-si lua aere de nevinovatie, a simula pietate si modestie. ♦ Epitet dat unei femei prefacute, care simuleaza nevinovatia, modestia. 2. Specie de fluture cu aripile din fata albe cu pete cafenii si cu cele din spate cenusii-albastrii (Lymantria monacha). – Din sl. mironosica.

RAS¹, rasuri, s. n. Actiunea de a rade si rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimata printr-o miscare caracteristica a fetei si a gurii, insotita de un sunet specific, nearticulat; raset. ◊ Expr. De ras (sau de rasul lumii) = de ocara, de batjocura; ridicol. A lua (pe cineva) in ras = a-si bate joc (de cineva). A-si face ras de cineva (sau de ceva) = a-si bate joc de cineva sau de ceva. ♦ (Rar) Sunet in cascade, scos de unele pasari. – Lat. risus.

DEVIATIE s.f. 1. Abatere, indepartare fata de o directie normala data; deviere. 2. Unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influenta maselor de metal situate la bord. [Gen. -iei, var. deviatiune s.f. / cf. fr. deviation, it. deviazione].

ELONGATIE s.f. 1. Valoarea intr-un moment dat a deplasarii unui corp fata de pozitia sa de echilibru. ♦ Distanta unghiulara dintre doi astri in raport cu Pamantul. 2. (Med.) Intindere terapeutica a unui membru al corpului. [Gen. -iei, var. elongatiune s.f. / cf. fr. elongation].

INERTIE s.f. 1. Proprietate a corpurilor in virtutea careia ele isi pastreaza starea de miscare sau de repaus in care se afla atata timp cat nu sunt supuse actiunii unei forte exterioare. 2. Calitate a unor corpuri de a nu reactiona fata de alte substante. ♦ (Med.) Inertie uterina = lipsa de contractie si de retractare a muschiului uterin dupa nastere. 3. (Fig.) Inclinare catre inactivitate; indolenta, apatie. [Gen. -iei. / cf. fr. inertie, it. inerzia, lat. inertia].

BOIA ~iele f. pop. 1) Substanta coloranta cu care se acopera diferite obiecte in scop decorativ sau de protectie; vopsea; culoare. 2) fam. Produs cosmetic care se aplica in special pe fata pentru a-i modifica aspectul natural; fard. 3) Condiment sub forma de praf rosu, obtinut din ardei iute pisat. [Art. boiaua; G.-D. boielii; Sil. bo-ia] /<turc. boya

figura (figuri), s. f. – 1. Chip, fata, obraz. – 2. Imagine plastica. – 3. Persoana, tip. – Mr. figura. Fr. figure, in mr. din it. figura, cf. ngr. φιγούρα, alb. figure. – Der. figura, vb. (a fi prezent, a lua parte); figurant, s. m. (persoana care participa la o piesa de teatru fara a rosti replici); figurat, adj. (metaforic); figurina, s. f. (statueta); configura, vb. (a lua o anumita forma); configuratie, s. f. (infatisare); desfigura, vb. (a strica forma); prefigura, vb. (a reprezenta dinainte); prefiguratie, s. f. (actiunea de a prefigura).

RASLUI, rasluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde aschii, parti din ceva. ♦ A descoji, a decortica graunte, seminte etc. 2. Fig. A lua, a rapi (prin abuz sau prin violenta) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prapadi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fata pamantului (o asezare omeneasca). – Et. nec.

OPOZITIE s.f. I. 1. Raport care se stabileste intre doua lucruri sau doua situatii opuse, contrare; contrast. ♦ Raport de excludere intre doua notiuni sau judecati, stabilit dupa anumite criterii. ♦ Diferenta (fonetica) intre doua unitati lingvistice. 2. Impotrivire, opunere. 3. Pozitie pe care o ocupa un astru cand Pamantul se afla intre el si Soare; pozitia a doua corpuri ceresti care se afla la o distanta de 180 de grade pe bolta cereasca unul fata de celalalt. II. (In tarile capitaliste) Grup politic parlamentar potrivnic partidului care se afla la putere; (p. ext.) politica pe care o practica acest grup. [Gen. -iei, var. opozitiune s.f. / cf. fr. opposition, rus. opozitiia, lat. oppositio].

A SE LEGA ma leg intranz. 1) A-si lua obligatia (sa faca ceva); a se angaja; a se obliga. ~ prin juramant. 2) A se apropia sufleteste (de cineva sau de ceva); a se atasa. 3) A avea pretentii (fata de cineva), atacandu-l si cerand socoteala; a se agata (de cineva). 4) (despre dulceturi, sosuri etc.) A deveni mai dens, fiind intr-o stare intermediara dintre cea lichida si cea solida; a se ingrosa. /<fr. leguer, lat. legare

ASISTENTA s. f. 1. asistare. ◊ public care ia parte la o conferinta, la un spectacol etc. 2. sprijin, ajutor (medical, material etc.). ♦ ~ juridica = ajutor competent, de specialitate, dat unei persoane pentru a-si sustine drepturile in fata justitiei. ~ sociala = sprijinire materiala a unei persoane inapte de munca. ◊ cooperare materiala sau morala in viata internationala. (< fr. assistance)

DECLARA vb. I. tr. 1. a spune, a afirma, a face cunoscut (ceva). ◊ a comunica ceva oficial in fata unei autoritati. ◊ a marturisi. 2. a proclama. ◊ a pronunta asupra cuiva o sentinta judecatoreasca. II. refl. 1. a incepe, a izbucni, a se manifesta. 2. a se pronunta public, a lua atitudine pentru, ori impotriva cuiva, sau a ceva. (< fr. declarer, lat. declarare)

ASISTA vb. I. 1. intr. A lua parte, a fi prezent, a participa. 2. tr. A sta pe langa cineva pentru a-l putea ajuta. ♦ (Jur. ; despre avocati) A se prezenta alaturi de o persoana in fata unui organ de jurisdictie pentru a-i apara interesele. [P.i. asist. / < fr. assister, cf. lat. assistere – a fi alaturi].

RETRAGE, retrag, vb. III. 1. Tranz. A trage inapoi. ♦ A scoate, a lua inapoi un lucru. ♦ Refl. A iesi voluntar dintr-o institutie, dintr-o functie etc.; a renunta la... 2. Refl. A merge, a pleca (inapoi); a se indeparta. ♦ A da inapoi din fata dusmanului, a efectua operatia de retragere. ♦ A se da deoparte. ♦ A parasi un loc, o incapere. ♦ A se izola. 3. Tranz. Fig. A retracta. 4. Refl. (Despre ape curgatoare) A reintra in albie dupa revarsare. – Re¹- + trage (dupa fr. retirer).

A APARA apar tranz. 1) (cauze, argumente etc.) A sustine acordand ajutor impotriva unei actiuni ostile. 2) A avea in paza; a lua sub ocrotire; a ocroti; a proteja; a supraveghea; a veghea; a pazi. 3) A pune la adapost; a feri; a pazi. ~ de ingheturi. 4) A mentine prin lupta. ~ o cetate. 5) A sustine in fata unei instante judecatoresti. 6) fig. A sustine respingand obiectiile aduse. ~ o cauza. ~ o idee. 7) sport A feri de atacurile adversarului. /<lat. apparare

CARBON (‹ fr., lat.) s. n. Element chimic (C; nr. at. 6, m. at. 12,01), nemetal. Se gaseste in natura, in stare elementara, cristalina (diamant, grafit), in zacaminte fosile (carbune de pamint si bitumuri), in unele roci sedimentare (carbonati), in dioxidul de carbon si in toate substantele organice, combinate cu alte citeva elemente (hidrogen, oxigen, azot etc.). Functioneaza in combinatii in starea de valenta 4. Intra in compozitia unor aliaje de mare importanta in tehnica. Cunoscut din antichitate. ♦ C 14 (₆¹⁴C^*) = izotop radioactiv al c., care ia nastere in atmosfera; este folosit ca atom marcat (v. si geocronologie); metoda cu radiocarbon este una dintre metodele moderne de datare in arheologie. Hirtie-c. = hirtie subtire, acoperita pe una dintre fete cu o substanta chimica de culoare inchisa si folosita la scoaterea de copii dupa texte; indigo (IV).

A SE APRINDE ma aprind intranz. 1) A incepe sa arda; a lua foc. Paiele s-au aprins. 2) fig. (despre persoane) A manifesta o activitate sporita; a se infierbanta; a se inflacara; a se infoca; a se intarata. 3) fig. (despre persoane) A se inrosi la fata (din cauza unei emotii). 4) fig. A incepe brusc si cu violenta; a se starni; a se declansa; a izbucni. 5) (despre cereale, plante furajere, faina etc.) A-si pierde calitatile initiale (din cauza umezelii, a ingramadirii etc.), capatand gust neplacut; a se incinge. /<lat. apprehendere

LINIE s.f. 1. Figura continua cu o singura dimensiune, descrisa de un punct prin deplasare sau obtinuta prin intersectia a doua suprafete. 2. Trasatura imaginara care arata o directie data, o limita etc. 3. Descendenta, filiatie. 4. Sistem de fortificatii. ◊ Nava de linie v. nava. ♦ Sirul luptatorilor intr-o batalie; sir de transee; directia generala a pozitiilor trupelor. 5. Cele doua sine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalatiilor unei cai ferate. 6. Legatura aeriana sau maritima intre doua puncte. ♦ Legatura de telecomunicatii intre doua puncte. 7. (La pl.) Trasaturile caracteristice ale unui obiect, ale fetei cuiva; contur, profil. ♦ Tinuta. 8. (Fig.) Orientare; directie. 9. (Poligr.) Rand intr-o pagina. ♦ Placa subtire de metal cu care se imprima liniile sau se distanteaza randurile. 10. Rigla. 11. (Mar.) Ecuator. [Pron. -ni-e, gen. -iei. / < lat., it. linea, cf. germ. Linie].

PSYCHE (in mitologia greaca), personificare a sufletului omenesc. Apare sub chipul unei fete gingase, de o neasemuita frumusete, care s-a indragostit de zeul Eros. Starneste gelozia Afroditei, care o chinuie cu incercari si munci insuportabile. P. reuseste sa-l induplece pe Eros, care o ia in cer si obtine de la Zeus nemurirea ei. Uneori apare ca un fluture.

APARARE, aparari, s. f. Actiunea de a (se) apara. ◊ Expr. A lua apararea (cuiva) = a interveni in ajutorul cuiva. ♦ Una dintre formele principale de lupta, care consta din oprirea si infrangerea ofensivei inamicului; totalitatea masurilor necesare acestei actiuni. ♦ (Concr.) Persoana care apara cauza cuiva in fata justitiei.

comun, -a adj. (lat. com-munis, d. munus, insarcinare [!]. V. i-mun, muni-cipiu, re-muneratiune). La care iau sau pot lua parte toti: fintina comuna. Ceia ce e propriu mai multora: interes comun. General, universal: limba comuna. Ordinar, obisnuit: intrebuintare comuna. Abundant, frecuent: merele-s poame comune. Ordinar, ignobil: obiceiuri comune, fata comuna. Mediocru, ieftin: marfa comuna. Viata comuna, la un loc. Gram. Nume comun, care convine tuturor fiintelor aceleiasi specii. S. n. Cel mai mare numar: comunu oamenilor. In comun, la un loc cu altu: a trai in comun.

GRESI, gresesc, vb. IV. 1. Intranz. A comite o greseala; p. ext. a se insela. ♦ Intranz. si tranz. A nu nimeri tinta, obiectivul ochit; a da gres. 2. Tranz. A executa ceva gresit, rau. ♦ A lua un lucru drept altul; a incurca, a confunda. ◊ Expr. A gresi drumul (sau calea) = a (se) rataci; p. ext. a se abate de la regulile morale, de conduita. 3. Intranz. A se face vinovat de ceva fata de cineva, a face cuiva un rau, un neajuns; p. ext. a pacatui. – Din sl. gresiti.

EXTERN, -A adj. Aflat in afara, la exterior; venit din afara; exterior; strain. ◊ Politica externa = politica unui stat fata de celelalte state; unghi extern = unghi format de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara lor. ♦ (Despre medicamente) Care se administreaza numai la suprafata corpului. // s.m. si f. 1. Elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii sau in afara locului unde invata meseria. 2. Student in medicina, admis prin concurs ca practicant intr-un spital fara a avea dreptul sa locuiasca in spital. [Cf. fr. externe, lat. externus].

EXTERN, -A I. adj. aflat in afara, din afara; exterior. ♦ politica ~a = politica unui stat fata de celelalte state; unghi ~ = fiecare dintre unghiurile formate de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara lor. ◊ (despre medicamente) care se administreaza la suprafata corpului. II. s. m. f. 1. elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii. 2. student in medicina practicant intr-o clinica. (< fr. externe, lat. externus)

MOD s. n. 1. fel, chip, maniera; procedeu, metoda. ♦ (ec.) ~ de productie = modul istoriceste determinat in care oamenii produc bunurile materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii; ~ de viata = continutul si formele specifice de satisfacere a nevoilor materiale si spirituale ale unei societati. 2. categorie gramaticala specifica verbului, care exprima aprecierea vorbitorului fata de actiune. ◊ (despre parti de vorbire, propozitii sau parti de propozitii) de ~ = care are sensul, functia de a arata modul. 3. (muz.) structura unei game determinata de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (log.) ~ silogistic = forma concreta pe care o iau figurile silogismului in functie de calitatea si cantitatea judecatilor componente. (< fr. mode, it. modo, lat. modus)

CULCA, culc, vb. I. 1. Refl. si tranz. A (se) intinde, a (se) aseza in pozitie orizontala (spre a dormi, a se odihni sau a face sa adoarma sau sa se odihneasca). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a nu se sinchisi de nimic, a fi nepasator. Culca-te sau poti sa te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ti nadejdea; e in zadar sa mai pastrezi vreo speranta. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi s*****e cu cineva. ♦ Tranz. A adaposti peste noapte; a gazdui. ♦ A pune pe cineva sa se intinda sau a se intinde la pamant cu fata in jos (in cadrul unor exercitii militare). 2. Tranz. A pune, a aseza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (In expr.) A culca la pamant = a dobori; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se indoi spre pamant. – Lat. collocare.

SERVI vb. IV. 1. tr. A indeplini anumite functii, insarcinari fata de cineva; a sluji. 2. intr. A folosi la..., a avea rolul de... 3. tr. A aduce (bucatele) la masa. ♦ A oferi cumparatorilor cele cerute. ♦ (La unele jocuri sportive sau la carti) A pune mingea sau cartile in joc. ♦ refl. (Despre oameni) A se folosi. ♦ A lua sa manance sau sa bea. [P.i. -vesc. / < fr. servir, it., lat. servire].

APRINDE, aprind, vb. III. 1. Tranz. A face sa arda focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-si aprinde paie in cap = a-si crea singur o neplacere; a o pati cu cineva, a nu putea scapa de cineva. ♦ Refl. A incepe sa arda, a lua foc. 2. Tranz. (Inv.) A face sa ia foc o arma. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlantui. 4. Tranz. si refl. A face sau a incepe sa lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se inflacara, a se pasiona; a-si iesi din fire. ♦ A se inrosi, a se imbujora (la fata). 6. Refl. (Despre fan, cereale, faina etc.) A se incinge¹; a se altera. – Lat. appre[he]ndere.

CALD, -A, calzi, -de, adj. 1. Care se gaseste la o temperatura relativ inalta (fara a fi fierbinte) fata de mediul ambiant sau corpul omenesc; care da senzatia de caldura. ◊ Expr. Nu-i tine nici de cald, nici de rece sau nu-i e nici cald, nici rece = nu-l intereseaza, ii este indiferent. Nici calda, nici rece = asa si asa, nici asa, nici asa. (Substantivat) Ma ia cu cald = sunt cuprins de fierbinteala, am febra. ♦ Fierbinte, incins. ♦ (Despre paine) Proaspat. ♦ (Despre imbracaminte) Calduros, gros. 2. (Despre zone, regiuni, tari etc.) Cu temperatura constant ridicata in tot cursul anului. ♦ 3. Fig. Aprins, infocat; patimas, prietenos, afectuos. Cuvinte calde. Privire calda. ♦ 4. Fig. (Despre vesti, stiri, informatii etc.) De ultima ora, recent. – Lat. caldus (= calidus).

contra, prep. cu genitivu sau cu un pron. posesiv (lat. contra, cu acuz., infl. de in potriva [!], care cere genitivu). In directiune contrara, fata in fata cu: contra vintului, contra mea. Fig. Dusmaneste: a vorbi, a vota contra lui. (V. pentru). Cu acuz.: unu contra doi, a schimba argint contra aur (sau pe aur). – Si in contra dupa in potriva): in contra tuturor. In Munt. Pop. A se pune contra cu cineva, a se lua la contra, a se incontra, a se pune in contrazicere, a-i face opozitiune. – Din contra (fals din contra), de tot alt-fel, pe dos de cum este: A zis ca va veni. – Din contra! A zis ca nu va veni!

SERVI vb. I. tr. 1. a indeplini anumite functii, insarcinari fata de cineva; a sluji. 2. a aduce (bucatele) la masa. ◊ a oferi cumparatorilor cele cerute. 3. (la unele jocuri sportive sau la carti) a pune mingea sau cartile in joc. II. intr. a folosi la..., a avea rolul de... III. refl. a se folosi, a face uz de... ◊ (despre oameni) a lua sa manance sau sa bea. (< fr. servir)

COMPARATIE, comparatii, s. f. 1. Examinare a doua sau a mai multor lucruri, fiinte sau fenomene, facuta cu scopul de a se stabili asemanarile si deosebirile dintre ele. ◊ Grad de comparatie = forma pe care o ia adjectivul si unele categorii de adverbe pentru a arata masura mai mica sau mai mare in care un substantiv sau un verb poseda insusirea sau caracteristica exprimata de acel adjectiv sau adverb. Termen de comparatie = cuvant, expresie sau notiune care serveste pentru a compara ceva. ◊ Expr. In comparatie cu... = comparativ, fata de... A nu suferi comparatie = a fi mai presus de orice alt obiect sau fiinta cu care ar putea fi comparat. 2. Figura de stil care consta in alaturarea a doua obiecte, persoane, actiuni etc. pe baza unor insusiri comune. [Var.: (inv.) comparatiune s. f.] – Din lat. comparatio, -onis.

EXTERN, -A, externi, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care se afla asezat in afara; din afara, exterior; strain. ♦ Politica externa = politica unui stat fata de celelalte state. (Mat.) Unghi extern = unghi format de o latura a unui triunghi cu prelungirea altei laturi; unghi format de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara dreptelor. 2. (Despre medicamente) Care se aplica numai pe suprafata corpului. II. S. m. si f. 1. Elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii sau a locului unde invata meseria. 2. Student in medicina care, in urma unui examen, este admis sa faca practica in spital. – Din fr. externe, lat. externus.

FIGURA ~i f. 1) Ansamblu de trasaturi specifice ale fetei; chip; fizionomie. 2) Imagine a unui obiect sau a unei fiinte, reprezentata printr-un desen, pictura sau sculptura. 3) fam. Om cu merite in viata publica. 4) Carte de joc care reprezinta persoane (valet, dama etc.). 5) Piesa cu semnificatie deosebita in sah (rege, nebun, cal etc.). 6) Pozitie (sau ansamblu de pozitii) pe care o ia cineva in timpul unor miscari special orientate (la dans, in sport, in pilotaj etc.). ◊ ~ de stil procedeu prin care sensul propriu al cuvantului se modifica pentru a reda plastic continutul de idei; trop. [G.-D. figurii] /<fr. figure, lat. figura

DESCOPERI, descopar, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoana ceea ce le acopera. ♦ Refl. A-si scoate palaria, caciula etc. ♦ Fig. A lasa neocrotit, neaparat, expus unui atac. A descoperi aripa dreapta a unei armate. ♦ A face sa nu aiba acoperire legala. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) da pe fata, a (se) dezvalui, a (se) da de gol, a (se) trada. 2. A gasi un lucru cautat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune in bataie de joc cuiva care face caz de un lucru stiut, cunoscut de toata lumea. ♦ A patrunde o taina, un mister. – Lat. disco(o)perire.

RECONQUISTA [rekonkista], denumirea perioadei, din istoria Pen. Iberice, cuprinsa intre sec. 8 si 15, dominata de lupta pentru eliberarea terit. ocupate de arabi si de berberi. O importanta cruciala in timpul R. a avut-o lupta din 16 iul. 1212 de langa Las Navas de Tolosa in care fortele crestinilor, comandate de regele Alfons VIII al Castiliei, au infrant armata maura a Almohazilor. Cu toate ca incepand de la mijlocul sec. 13 crestinii eliberasera cea mai mare parte a Pen. Iberice, R. a luat sfarsit abia in 1492, o data cu cucerirea Granadei (asediata din 1481). In timpul R. s-au format regatele Leon, Aragon, Navarra, Castilia si Portugalia. Perioada R. a avut un rol important in dezvoltarea economica si politica a statelor iberice, accelerand formarea statelor unitare Spania si Portugalia; in acelasi timp a contribuit la cresterea devotamentului fata de Regalitate si Biserica; spre sfarsitul ei se instituie Inchizitia.

pomneata, pomnesi, s.f. 1. (pop.) servet, batista sau fasie de panza alba, avand legate la un capat un ban, iar la celalalt o lumanare, care se pune in mana mortului sau se da de pomana celor care iau parte la inmormantare. 2. (reg.; in forma: pomneta) bucata de panza in care se invelesc oasele unui mort cand sunt dezgropate. 3. (reg.) colac impletit care se da de pomana la inmormantari. 4. (reg.; in forma: pocmet) manseta la camasile barbatesti taranesti. 5. (reg.; in forma: pogmata) fasie impodobita la poalele unei fuste femeiesti. 6. (reg.; in formele: pocmata, pogmata) cingatoare de fata impodobita cu cusaturi. 7. (reg.) guler la o camasa barbateasca. 8. (reg.) fiecare dintre cele doua ate cu care se leaga camasa barbatesca la gat.

NA interj. 1. (Fam., cu valoare verbala) Poftim! ia! tine! ◊ Expr. Na-ti-o (buna) sau na-ti-o franta (ca ti-am dres-o) se spune pentru a arata contrarietate, surpriza, deceptie, sau pentru a marca lipsa de acord cu cele spuse de cineva. ♦ Exclamatie care insoteste gestul unei lovituri; p. ext. (in limbajul copiilor, de obicei repetat, cu valoare de substantiv) bataie. 2. (Exprima nerabdare, nemultumire, surprindere fata de un lucru neplacut) Iata! uite! ei! 3. Strigat cu care se cheama sau se gonesc unele animale domestice. 4. (Adesea repetat) Strigat de voie buna folosit ca refren in unele jocuri si cantece populare. – Cf. alb., bg., ngr., magh. na.

A PIERI pier intranz. 1) (despre fiinte) A inceta sa mai traiasca; a muri. 2) (despre oameni) A muri de moarte violenta. ~ de ciuma. ◊ Nu piere lumea nu se intampla nimic. 3) (despre vegetatie) A-si pierde seva cu totul (de frig, de seceta etc.); a se usca; a muri. 4) (despre stari, senzatii) A inceta de a mai persista; a lua sfarsit (subit). I-a pierit dorinta de plecare. ◊ A-i ~ cuiva glasul (sau graiul) a pierde pentru un moment (de frica, de emotie etc.) darul vorbirii. 5) (despre sunete, lumina) A scadea treptat in intensitate; a deveni din ce in ce mai slab, disparand complet; a se stinge. 6) A disparea brusc; a se face nevazut. ◊ Piei din ochii mei (sau fata mea)! sa nu te mai vad! /<lat. perire

A RADE rad intranz. 1) A-si exprima buna dispozitie prin ras. ~ cu pofta. ◊ ~ in barba (sau pe sub mustata) a rade abia observat. ~ in pumni a rade pe ascuns. ~ cu hohote (sau cu lacrimi) a rade foarte tare. A-i ~ cuiva inima a simti o mare bucurie. A-i ~ cuiva norocul (sau soarta) a i se deschide cuiva o perspectiva luminoasa, promitatoare. 2) A-si bate joc (de cineva sau de ceva). ◊ ~ cuiva in nas (sau in fata, in obraz) a sfida fatis pe cineva. Rade harb de oala sparta (sau rade ruptul de carpit) se spune despre cineva, care critica pe altul pentru un cusur, pe care il are el insusi. Rad si cainii (sau ciorile, curcile etc.) de cineva se spune despre cineva care a ajuns de rasul tuturor. ~ de cineva (sau de ceva) a lua in ras pe cineva (sau ceva). /<lat. ridere

BISERICA, biserici, s. f. 1. Cladire destinata celebrarii unui cult crestin. ◊ Expr. A lua calea bisericii = a deveni evlavios, pios. A (nu) fi usa de biserica = a (nu) respecta morala religioasa, a (nu)-si ingadui abateri de la morala religioasa, a (nu) duce o viata pioasa; p. ext. a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la biserica = a nu da importanta convenientelor sociale; a nu se sfii sa spuna cuiva in fata lucruri neplacute. 2. Institutia crestinismului in ansamblu. 3. Comunitate religioasa de acelasi cult. Biserica ortodoxa. – Lat. basilica.

Acastus, fiul lui Pelias, regele din Iolcus, si unul dintre argonauti. A luat parte la vinatoarea mistretului din Calydon. Dupa ce Pelias a fost ucis de propriile lui fiice la indemnul Medeei, Acastus s-a urcat pe tronul tatalui sau. In timpul jocurilor funebre organizate in amintirea acestuia, sotia lui Acastus, Hippolyte (sau Astydamia), s-a indragostit de Peleus, pe care a incercat sa-l seduca. Respinsa de erou si ca sa se razbune, Hippolyte l-a invinuit ulterior, pe nedrept, in fata sotului ei ca ar fi vrut s-o violeze. Pretextind o vinatoare, Acastus l-a dus pe Peleus pe muntele Pelion si l-a parasit acolo in timp ce dormea, prada fiarelor salbatice. Salvat de centaurul Chiron, Peleus s-a intors in cetate si, drept razbunare, i-a ucis pe Acastus si pe sotia acestuia.

PRIMIRE, primiri, s. f. Faptul de a primi. 1. luare in posesiune a unui bun care ti-a fost oferit, dat, datorat. ◊ Loc. vb. A da (cuiva ceva) in primire = a preda, a incredinta (cuiva ceva). A lua (ceva) in primire = a prelua (ceva); a receptiona. ◊ Expr. A lua (pe cineva) in primire = a) a lua (pe cineva) in grija sa, sub supravegherea sa (pentru a-l indruma), a purta de grija; b) (fam.) a certa pe cineva, a-i face reprosuri. 2. Acceptare, admitere a unui vizitator, a unui solicitator; modul de a-l intampina, de a-l trata. ◊ Loc. adj. De primire = a) (despre ore, zile) in care este permis accesul publicului intr-un loc; b) (despre incaperi) destinat vizitatorilor, solicitatorilor. 3. Manifestare a unei anumite atitudini fata de ceva. 4. Admitere a cuiva intr-o intreprindere, intr-o institutie, intr-o organizatie. – V. primi.

EXTERN, -A, externi, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. Care se afla asezat in afara; din afara, exterior², strain. ◊ Politica externa = politica unui stat fata de celelalte state. Ministerul Afacerilor Externe sau Ministerul de Externe = minister care aplica linia politica a unui stat in problemele privitoare la relatiile internationale. ♦ Unghi extern = unghi format de o latura a unui triunghi cu prelungirea altei laturi; unghi format de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara dreptelor. ♦ (Despre medicamente) Care se aplica numai pe suprafata corpului. II. S. m. si f. 1. Elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii sau a locului unde invata meseria. 2. Student in medicina care, in urma unui examen, este admis sa faca practica in spital. – Fr. externe (lat. lit. externus).

A PORNI ~esc 1. intranz. 1) (despre mijloace de locomotie, obiecte care se pot deplasa, fiinte) A se pune in miscare; a incepe sa se miste, parasind locul initial; a pleca din locul in care se afla. Coloana ~it. 2) (despre masini, motoare etc.) A incepe sa functioneze. Trenul ~it. Ceasul ~it. 3) (despre actiuni, manifestari, fenomene ale naturii) A-si lua inceputul (de la ceva); a incepe; a pleca. 2. tranz. 1) A face sa se puna in miscare. ~ masina de spalat. 2) (actiuni) A realiza in partea initiala; a incepe. ~ mitingul. 3) (urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) A fi pe cale (de); a incepe; a prinde. ~ sa citeasca. 4) (fiinte) A aduce (in mod intentionat) intr-o stare de iritare, indemnand la actiuni dusmanoase; a atata; a provoca; a starni; a intarata; a incita; a instiga. 5) (persoane) A face sa manifeste o atitudine dusmanoasa (fata de cineva). /<sl. porinonti

FIGURA s. f. 1. chip, fata, obraz. ♦ (fam.) a-i face a (cuiva) = a pacali, a face cuiva o farsa. 2. forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imagine plastica a unui corp. ♦ (mat.) ~ geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ◊ carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje. ◊ (sah) fiecare dintre piesele de joc. 3. persoana; personalitate. 4. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. reprezentare, imagine simbolica sau alegorica a unei persoane, a unui animal sau obiect. ♦ ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant, imbogatindu-i-se semnificatia. ♦ ĩ silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul in functie de pozitia termenilor in premise. 6. pozitie, miscare (la dans, la scrima, patinaj etc.). (< fr. figure, lat. figura)

OGLINDA, oglinzi, s. f. 1. Un obiect cu o suprafata neteda si lucioasa de diferite forme, facut din metal sau din sticla, acoperit pe o fata cu un strat metalic si avand proprietatea de a reflecta razele de lumina si de a forma astfel, pe partea lucioasa, imaginea obiectelor. 2. P. a**l. (De obicei urmat de determinari) Suprafata neteda si lucioasa (in special a unei ape), care are proprietatea de a reflecta lumina. 3. Fig. Ceea ce infatiseaza, reprezinta, simbolizeaza ceva; icoana, imagine, tablou. 4. (In sintagma) Oglinda laptelui (sau ugerului) = portiune de piele, neteda si lucioasa, la femelele bovinelor si ale altor animale, in dreptul perineului si al feselor, in care sensul firelor de par este indreptat de jos in sus. 5. (Geol.; in sintagmele) Oglinda de falie (sau de frictiune, de alunecare) = suprafata lustruita in roci, care ia nastere prin frecarea acestora sub actiunea miscarilor tectonice. – Din oglindi (derivat regresiv).

PRIMI, primesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua in posesiune sau a accepta ceea ce ti se ofera, ti se da, ti se datoreaza; a obtine, a capata; spec. a incasa. ♦ A-i fi atribuit un titlu, un rang etc. ♦ A lua cunostinta de o stire, de o dispozitie etc. ♦ A fi obiectul spre care se indreapta o actiune sau care sufera efectele ei. 2. A se ocupa de un oaspete, a iesi in intampinarea lui; p. ext. a oferi cuiva ospitalitate; a gazdui. ♦ A avea oaspeti; a da o petrecere. ♦ A accepta vizita cuiva (in interes profesional, personal etc.); a acorda o audienta. 3. A admite, a include, a incadra pe cineva intr-o intreprindere, intr-o institutie, intr-o organizatie etc. ♦ A cuprinde, a ingloba, a include. 4. A consimti la..., a fi de acord cu...; a accepta, a admite. ♦ A imbratisa o teorie, o doctrina, o conceptie religioasa; a adera la... ♦ A manifesta o anumita atitudine fata de cineva sau de ceva. – Din sl. priimati.

DIRECTIE s.f. I. 1. Orientare in spatiu a unei persoane sau a unui obiect fata de un punct de referinta; loc catre care se indreapta cineva sau ceva; sens al unei miscari, al unei pozitii etc. 2. (Mat.) Proprietate comuna tuturor dreptelor paralele cu o dreapta fixa. II. 1. Conducere, dirijare (a unei institutii, a unei intreprinderi etc.). ◊ Directie de scena = regie. 2. Functie de director; (p. ext.) durata cat o persoana indeplineste aceasta functie. 3. Organ care conduce o intreprindere, o institutie etc. ♦ Diviziune in cadrul unui minister, al unei mari institutii etc., care se ocupa de o anumita ramura de activitate. 4. Birou, local unde functioneaza o directie. III. Totalitatea pieselor sau sistemul cu care se dirijeaza un vehicul. ♦ Parte mobila a ampenajului vertical cu ajutorul caruia pilotul manevreaza avionul in plan orizontal. [Gen. -iei, var. directiune s.f. / cf. fr. direction, lat. directio].