CITI, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronuntand cuvintele sau nu) pentru a lua cunostinta de cele scrise. ♦ A rosti, a urmari un text cu glas tare pentru a comunica cuiva continutul lui. ♦ A descifra o partitura muzicala, urmarind cu ochii sunetele reprezentate si valorile lor (si a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicatiile topografice ale unei harti sau ale unui plan si a reconstitui dupa ele conformatia terenului. ♦ A inregistra, a deslusi indicatiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gandul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A invata, a studia (parcurgand scrieri, izvoare etc.) ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (In superstitii; in expr.) A citi in stele = a prezice cuiva viitorul dupa pozitia stelelor. A citi (cuiva) in palma = a prezice cuiva viitorul si caracterul, examinandu-i liniile din palma. [Var.: (pop.) ceti vb. IV] – Din sl. citati, cisti.

ACT ~e n. 1) Document oficial care adevereste un fapt. ◊ ~ de acuzare incheiere scrisa asupra anchetarii unei cauze penale, folosita ca baza la dezbaterile unui proces. 2) Manifestare a activitatii omului; fapta; actiune. ~ de curaj. ◊ A lua ~ de ceva a afla, a lua cunostinta de ceva. A face ~ de prezenta a aparea undeva din politete sau fiind obligat. 3) Diviziune a unei opere dramatice. Comedie in trei ~e. /<lat. actum, fr. acte

A CITI ~esc 1. tranz. 1) (texte, scrieri etc.) A reproduce in glas sau in gand (pentru a lua cunostinta de cele scrise). ~ o povestire. ~ fugitiv. 2) fig. (ganduri, sentimente, intentii etc.) A intelege din expresia fetei sau din atitudine. ◊ ~ printre randuri a pricepe si ceea ce nu este exprimat direct intr-un text. ~ in stele a) a prevesti viitorul, destinul cuiva dupa pozitia stelelor; b) a sustine ceva fara nici un temei. 3) (partituri, harti, indicatii ale unor aparate etc.) A descifra cu ajutorul vazului. 4) rar A insusi prin instruire; a studia. ~ istoria. 2. intranz. A deveni cult; a-si imbogati cunostintele; a se cultiva. /<sl. titati, tisti

NOTA¹ ~e f. 1) Text scris, continand un scurt comentariu; insemnare; remarca. ◊ ~e marginale insemnari facute pe marginea unui text tiparit (sau a unui manuscris). A lua ~ de ceva a) a lua cunostinta de ceva; b) a tine seama de ceva; a retine. ~e de calatorie (sau de drum) insemnari referitoare la impresiile culese dintr-o calatorie. ~ explicativa anexa la o carte, continand explicatii referitoare la continutul acesteia. ~ de plata hartie oficiala, in care este indicata suma ce urmeaza sa fie achitata. 2) la pl. v. NOTITA. ◊ A lua ~e a face insemnari; a conspecta. 3) Mentiune dintr-un sistem conventional de cifre, care serveste pentru aprecierea cunostintelor elevi-lor si studentilor. 4) Scurta informatie publi-cata in presa periodica. 5) Adresare diploma-tica a guvernului unui stat catre guvernul altui stat. ~ de protest. 6) Semn distinctiv; nuanta caracteristica. ~ de umor. /<fr. note, lat., it. nota

SESIZA vb. I. tr. 1. a patrunde cu mintea, a pricepe, a intelege; a observa, a descoperi. 2. a instiinta o autoritate despre un caz care trebuie luat in cercetare; a se adresa justitiei. II. refl. a lua cunostinta, a tine seama (de ceva). (dupa fr. saisir)

stiinta (-te), s. f. – 1. Cunoastere. – 2. Cunostinta. Lat. scientia (Tiktin; lipseste in REW 7718a), cf. sti sau rezultatul intern de la sti, ca vointa ‹ voi, nazuinta ‹ nazui, etc. – Der. stiintific, adj., dupa fr. scientifique; stiintificeste, adv. (din punct de vedere stiintific); nestiinta, s. f. (ignoranta); nestiintific, adj. (fara metoda stiintifica); instiinta, vb. (a informa, a aviza, a face cunoscut; a anunta, a preveni; refl., inv., a lua cunostinta, a-si asuma); instiintator, adj. (informator, anuntator).

ACT, acte, s. n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se arata un fapt, o obligatie, identitatea cuiva etc. ◊ Act de acuzare = concluzie scrisa intocmita de organele judiciare spre a dovedi vinovatia cuiva. 2. Manifestare a activitatii umane; actiune, fapta, fapt. ◊ Expr. A lua act (de ceva) = a declara in mod formal ca a luat cunostinta (de ceva). A face act de prezenta = a aparea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politete. A face un act de dreptate = a recunoaste meritele si drepturile unei persoane nedreptatite. ♦ Rezultatul unei activitati constiente sau instinctive individuale, care are un scop sau tinde catre realizarea unui scop. 3. Diviziune principala a unei opere dramatice, reprezentand o etapa in desfasurarea actiunii. – Din lat. actum, fr. acte.

AFLA, aflu, vb. I. 1. Tranz. si intranz. a lua cunostinta despre ceva; a capata informatii, vesti, noutati despre ceva; a auzi o veste, o noutate etc. 2. Tranz. A gasi, a descoperi (cautand sau intamplator). 3. Refl. A fi, a se gasi intr-un loc, intr-o pozitie, intr-o imprejurare oarecare; a fi, a exista in realitate. ◊ Expr. (Fam.) A se afla in treaba = a se amesteca, a interveni intr-o discutie sau intr-o actiune numai de forma, fara a aduce vreo contributie. Sa nu se afle (ca) sa... = (sa) nu cumva sa... Cum nu se (mai) afla = care iese din comun; extraordinar. (Pop.) Nu se (sau unde se) afla! = nu-i adevarat! 4. Tranz. (Pop.) A descoperi, a inventa, a scorni. – Lat. afflare „a sufla spre ceva, a atinge cu respiratia”.

INSTIINTA, instiintez, vb. I. Tranz. A aduce la cunostinta; a da de stire, a anunta; a informa. ♦ Refl. (Inv.) a lua cunostinta, a prinde de veste, a afla. – In + stiinta.

PALPABIL, -A, palpabili, -e, adj. Care poate fi pipait, de care se poate lua cunostinta prin palpare; concret; fig. evident, clar, neindoios. – Din fr. palpable.

PIPAIT¹ s. n. Faptul de a (se) pipai. ♦ Unul dintre simturi, cu ajutorul caruia, atingand corpurile cu suprafata sensibila a pielii, luam cunostinta de calitatile lor palpabile (forma, consistenta, umiditate etc.). – V. pipai.

PRIMI, primesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua in posesiune sau a accepta ceea ce ti se ofera, ti se da, ti se datoreaza; a obtine, a capata; spec. a incasa. ♦ A-i fi atribuit un titlu, un rang etc. ♦ a lua cunostinta de o stire, de o dispozitie etc. ♦ A fi obiectul spre care se indreapta o actiune sau care sufera efectele ei. 2. A se ocupa de un oaspete, a iesi in intampinarea lui; p. ext. a oferi cuiva ospitalitate; a gazdui. ♦ A avea oaspeti; a da o petrecere. ♦ A accepta vizita cuiva (in interes profesional, personal etc.); a acorda o audienta. 3. A admite, a include, a incadra pe cineva intr-o intreprindere, intr-o institutie, intr-o organizatie etc. ♦ A cuprinde, a ingloba, a include. 4. A consimti la..., a fi de acord cu...; a accepta, a admite. ♦ A imbratisa o teorie, o doctrina, o conceptie religioasa; a adera la... ♦ A manifesta o anumita atitudine fata de cineva sau de ceva. – Din sl. priimati.

cunostinta, cunostinte, s. f. 1. Cunoastere (2). ♦ Expr. A avea (sau a lua) cunostinta de ceva = a sti, a fi informat. A aduce (ceva) la cunostinta cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunostinta publica = a da de stire tuturor. In cunostinta de cauza = cunoscand bine ceva. A-si pierde cunostinta = a nu mai sti de sine, a lesina. ♦ (Rar) A-si veni in cunostinta = a se trezi din lesin. ♦ (Rar) Minte, ratiune. 2. (La pl.) Totalitatea notiunilor, ideilor, informatiilor pe care le are cineva intr-un domeniu oarecare. 3. Persoana pe care vorbitorul o cunoaste. ♦ Expr. A face cunostinta cu cineva = a lega relatii sociale cu o persoana. (Fam.) A face cuiva cunostinta cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (Inv.) Multumire, recunostinta. – Cunoaste + suf. -inta (cu sensul 3 dupa fr. connaissance).

SESIZA, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a intelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. a lua cunostinta, a tine seama, a-i pasa de cineva sau de ceva. 2. A instiinta o autoritate despre un caz care trebuie luat in cercetare; a deferi o pricina spre rezolvare autoritatii competente. – Dupa fr. saisir.

A SE FAMILIARIZA ma ~ez intranz. A deveni familiar cu ceva; a se deprinde, luand cunostinta indeaproape. [Sil. -li-a-] /<fr. familiariser

SESIZA vb. I. tr. 1. A prinde, a patrunde cu mintea; a observa, a descoperi. ♦ refl. a lua cunostinta, a tine seama (de ceva). 2. A incunostinta, a arata (ceva) unei autoritati; a se adresa justitiei. [Var. sezisa vb. I. / dupa fr. saisir].

ACT, acte, s. n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se arata un fapt, o obligatie, identitatea cuiva etc. ♢ Act de acuzare = concluzie scrisa, intocmita de organele judiciare si servind ca baza de dezbateri la un proces. 2. Manifestare a activitatii umane; actiune, fapt. ♢ Expr. A lua act (de ceva) = a declara in mod formal ca a luat cunostinta (de ceva). A face act de prezenta = a aparea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politete. A face un act de dreptate = a recunoaste meritele si drepturile unei persoane nedreptatite. ♦ Rezultat al unei activitati constiente sau instinctive individuale, care are un scop sau tinde catre realizarea unui scop. 3. Diviziune mai mare in desfasurarea actiunii unei opere dramatice. – Lat. lit. actum (fr. acte).

AFLA, aflu, vb. I. 1. Tranz. si intranz. a lua cunostinta despre ceva; a capata informatii, vesti, noutati despre ceva. 2. Tranz. A gasi, a descoperi (cautand sau intamplator). 3. Refl. A fi, a se gasi intr-un loc, intr-o pozitie, intr-o imprejurare oarecare. ◊ Expr. (Fam.) A se afla in treaba = a interveni intr-o discutie sau intr-o actiune numai de forma, fara a aduce vreo contributie. Sa nu se afle (ca) sa... = sa nu cumva sa... Cum nu se (mai) afla = care iese din comun; extraordinar. (Pop.) Nu se (sau unde se) afla! = nu-i adevarat! ♦ A exista. 4. Tranz. (Pop.) A nascoci, a inventa, a scorni. Acest chip au aflat Robinson ca sa nu uite cursul anului (DRAGHICI). – Lat. afflare „a sufla spre ceva, a atinge cu respiratia”.

SEZISA, sezisez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a intelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. a lua cunostinta, a tine seama. 2. A instiinta o autoritate despre un caz care trebuie luat in cercetare; a deferi o pricina spre rezolvare autoritatii competente. – Dupa fr. saisir.

PERITIE s.f. (Latinism) Experienta, cunostinta; dibacie; talent. [Gen. -iei. / < lat. peritia].

MINERALURGIE s.f. Stiinta care studiaza aplicarea cunostintelor mineralogice in industrie. [Gen. -iei. / < fr. mineralurgie, cf. fr. mineral, gr. ergon – lucru].

A INSUSI ~esc tranz. 1) (bunuri straine sau care nu apartin nimanui) A lua in stapanire; a-si apropria. 2) (cunostinte) A dobandi prin invatatura; a asimila. 3) (pareri, idei) A accepta considerand ca bun; a adopta. /Din insusi

POLIMATIE s.f. (Liv.) Cunoastere care cuprinde cunostinte din mai multe domenii; enciclopedism. [Gen. -iei. / < fr. polymathie, cf. gr. polys – numeros, manthanein – a invata].

INTUITIE s.f. Capacitatea gandirii de a descoperi nemijlocit si imediat adevarul pe baza experientei si a cunostintelor dobandite anterior, fara rationamente logice preliminare. [Gen. -iei, var. intuitiune s.f. / cf. fr. intuition, lat.t. intuitio – contemplare].

AGRONOMIE s.f. Stiinta care inglobeaza cunostintele referitoare la cultivarea sistematica a pamantului. [Gen. -iei. / < fr. agronomie, cf. gr. agros – camp, nomos – lege].

EPILEPSIE s.f. Boala nervoasa manifestata prin accese de convulsii insotite de pierderea cunostintei si a sensibilitatii; (pop.) boala copiilor. [Gen. -iei. / < fr. epilepsie, cf. gr. epilepsia – acces].

OBIECTIVISM s. n. 1. Atitudine de falsa obiectivitate, de pretinsa nepartinire, de renuntare la orice luare de pozitie, la orice apreciere critica in domeniul cunostintelor sociale. 2. (Iesit din uz) Obiectivitate (2). – Obiectiv + suf. -ism. Cf. germ. Objektivismus, rus. obĩektivizm.

cunostinta ~e f. 1) Posedare a unor informatii speciale. ◊ A lua ~ de ceva a se pune la curent cu ceva. A aduce la ~ a informa pe cineva despre ceva. In ~ de cauza cu competenta. 2) la pl. Totalitate a informatiilor pe care le detine cineva. ~e vaste. 3) Persoana cunoscuta. ◊ A face ~ a cunoaste pe cineva. [G.-D. cunostintei] /a cunoaste + suf. ~inta

HIPNOPEDIE s.f. Totalitatea procedeelor menite sa transmita cunostinte in timpul somnului cu ajutorul unor aparate fotografice. [Gen. -iei. / < fr. hypnopedie, it. ipnopedia, cf. gr. hypnos – somn, paideia – educatie].

MATERIE s.f. 1. Categorie filozofica care desemneaza realitatea obiectiva, existenta independent de constiinta si reflectata de aceasta. 2. Substanta din care sunt facute diverse obiecte. ♦ Element, corp privit din punctul de vedere al compozitiei lui. 3. Domeniu de cunoastere, de cercetare etc. ♦ Continut, fond, esenta. 4. Totalitatea cunostintelor predate in cadrul unui obiect de studiu, disciplina scolara. [Gen. -iei. / < lat. materia, cf. fr. matiere, it. materia].

MAU s. n. (Pop. si fam.; in legatura cu verbe ca „a avea”, „a pierde”, „a-si lua”, „a-si face”) Avant, elan; energie, vlaga. ◊ Expr. A lua (cuiva) maul = a) a ameti; a face (pe cineva) sa-si piarda cunostinta (in urma unei lovituri); b) a pune (pe cineva) in situatia sa nu mai poata spune nimic. – Cf. scr. mah.

CONTROL, controale, s. n. 1. Analiza permanenta sau periodica a unei activitati, a unei situatii etc. pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor sau ale studentilor. Cifra de control = exponent care indica limitele cantitative ale productiei. Punct de control = loc fix (la marginea unui oras, a tarii etc.) unde organele autoritatii supravegheaza indeplinirea formalitatilor legale de catre cei care trec. Control obstesc = forma de control social, specifica tarilor socialiste, care se exercita de catre masele largi de oameni ai muncii si de reprezentantii organizatiilor de masa si obstesti. ♦ Supraveghere continua (morala sau materiala); stapanire, dominatie. ♦ Putere de dirijare a propriilor sale gesturi si miscari. 2. Institutie sau grup de persoane care supravegheaza anumite activitati. 3. (La pl.) Registru de evidenta a personalului (si animalelor) unei unitati militare. – Din fr. controle.

PROCLAMATIE s.f. Proclamare. ♦ Manifest prin care se aduce la cunostinta publica un fapt de mare importanta. ♦ Apel tiparit avand un caracter agitatoric. [Pron. -iei, var. proclamatiune s.f. / cf. fr. proclamation, lat. proclamatio].

INSUSI, insusesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stapanire pe ceva, a lua in stapanire, a-si apropria. ♦ A-si aroga un drept. 2. A asimila, a dobandi cunostinte, idei, opinii (temeinice) intr-un domeniu; a invata. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a tine seama de parerea cuiva. – Din pron. insusi, v. insumi.

PETITOR, -OARE, petitori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Persoana care, in numele unui barbat, cere in casatorie o fata, de obicei adresandu-se parintilor sau rudelor acesteia; (inv. si pop.; la m.) barbat care cere (pentru sine) in casatorie o fata. ◊ Expr. Sa (ne) sada petitorii, formula glumeata cu care un musafir este invitat sa ia loc sau sa (mai) stea. 2. S. f. Femeie (de obicei mai in varsta) care mijloceste cunostinta a doua persoane de s*x opus pentru a le inlesni casatoria. – Peti + suf. -tor.

LECTIE s.f. 1. Forma de baza a organizarii muncii didactice, prin care se transmit elevilor anumite cunostinte intr-o unitate de timp; ora de scoala consacrata unei anumite discipline. ◊ A da (sau a lua) lectii = a (se) medita (2) in particular. ♦ Tema, ceea ce elevul are de invatat la o materie intr-o zi. 2. (Fig.) Invatatura morala, experienta (culeasa in urma unei intamplari etc.). 3. Dojana, mustrare. [Gen. -iei, var. lectiune s.f. / < lat. lectio, cf. it. lezione, germ. Lektion].

LECTIE s. f. 1. forma de baza a organizarii muncii didactice, prin care se transmit elevilor anumite cunostinte intr-o unitate de timp; ora de scoala consacrata unei anumite discipline. ♦ a da (sau a lua) ~ tii = a (se) medita (2) in particular. ◊ tema, ceea ce elevul are de invatat la o materie intr-o zi. 2. (fig.) invatatura morala, experienta (culeasa in urma unei intamplari etc.). 3. dojana, mustrare. (< germ. Lektion, lat. lectio)

ENCICLOPEDIE s.f. 1. Tip de lucrare lexicografica de mare intindere, care cuprinde cunostinte amanuntite dintr-un singur domeniu sau din toate domeniile. 2. (Fig.) Opera importanta care cuprinde cunostintele de baza dintr-un anumit domeniu. ♦ Ansamblul cunostintelor omenesti organizate metodic. ♦ Numele unui celebru dictionar publicat intre 1751 si 1772 de catre invatatii francezi Diderot si D'Alembert. [Gen. -iei. / < fr. encyclopedie, cf. gr. en – in, kyklos – cerc, paideia – educatie].

ECLAMPSIE s.f. Boala care se manifesta la lauze si la gravide prin pierderea cunostintei, crampe si spasme violente. ◊ Eclampsie puerila = boala care se manifesta la copii datorita unei tulburari a glandei tiroide. [Gen. -iei. / < fr. eclampsie, cf. gr. eklampsis].

CONTROL s. n. 1. verificare a unei activitati pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire. ♦ cifra de ~ = exponent care indica limitele cantitative ale productiei; lucrare de ~ = lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor si studentilor. ◊ urmarire a functionarii unui sistem tehnic, proces tehnologic etc. ◊ supraveghere continua (morala sau materiala). 2. stapanire. ◊ dirijare a propriilor miscari si manifestari. 3. institutie insarcinata cu supravegherea unor activitati. 4. (pl.) registru de evidenta a personalului (si a animalelor) unei unitati militare. (< fr. controle)

TRADITIE s.f. Ansamblu de obiceiuri, credinte, cunostinte, datini etc. mostenite si transmise din generatie in generatie, constituind o trasatura specifica a unui popor sau a unui grup social. [Gen. -iei. / cf. fr. tradition, it. tradizione, lat. traditio].

BAGAJ, bagaje, s. n. 1. Totalitatea lucrurilor care se iau intr-o calatorie. ◊ Expr. A-si face bagajele = a se pregati de plecare; p. ext. a pleca. 2. Fig. (Urmat de determinari) Cantitatea de cunostinte de care dispune cineva. – Din fr. bagage.

MEMORIE s.f. 1. Proprietate a creierului omenesc de a retine, recunoaste si reproduce ceea ce si-a insusit in trecut; facultate intelectuala datorita careia se retin datele si cunostintele capatate. 2. Amintire. 3. Amintire pastrata de posteritate pentru oamenii ilustri. 4. Parte componenta a unui ansamblu electronic de calcul in care se pot memora informatiile necesare calculului; memorator. [Gen. -iei. / < lat. memoria, cf. it. memoria, fr. memoire].

AUTORITATE, autoritati, s. f. 1. Drept, putere, imputernicire de a comanda, de a da dispozitii sau de a impune cuiva ascultare. 2. Organ al puterii de stat competent sa ia masuri si sa emita dispozitii cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 3. Prestigiu de care se bucura cineva sau ceva. ♦ Persoana care se impune prin cunostintele sale, prin prestigiul sau. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorite, lat. au[c]toritas, -atis.

BAGAJ, bagaje, s. n. 1. Totalitatea lucrurilor care se iau intr-o calatorie. ◊ Expr. A da la bagaje = a preda la statiile de cale ferata cufere, lazi etc., pentru a fi transportate sau pastrate. A-si face bagajele = a se pregati de plecare; p. ext. a pleca. 2. Fig. (Urmat de determinari) Totalitatea cunostintelor, conceptiilor cuiva intr-un domeniu oarecare. Un formidabil bagaj de argumente stiintifice (CARAGIALE). – Fr. bagage.

TEORIE s.f. 1. Reflectare sistematizata, generalizata a unui ansamblu de cunostinte si de idei, privind unele domenii ale realitatii obiective sau ale constiintei sociale. 2. Ansamblu de principii care servesc ca indrumator in practica; ansamblu de cunostinte, de idei, de ipoteze care dau explicatia unor fenomene etc. ♦ Teorie a literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, defineste genurile si speciile, curentele si metodele artistice, elementele si particularitatile stilului, notiunile de versificatie etc. [Pron. te-o-, gen. -iei. / cf. fr. theorie, lat., gr. theoria].

SUPUNE, supun, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stapanire sau in puterea sa (prin forta armata); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stapanirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se inchina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influentei sale. ♦ (Inv.) A imblanzi animale. 2. A constrange pe cineva sa suporte un lucru, sa accepte o situatie. ♦ A face ca o substanta, un material etc. sa fie expuse unei anumite actiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunavoie la ceva, a suporta de bunavoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunostinta, apreciere sau hotarare. 4. (Inv. si reg.) A aseza, a pune dedesubt. ♦ A forta pe cineva sa se aplece, sa se incovoaie, sa ingenuncheze. – Lat. supponere.

A ADUCE aduc 1. tranz. I. 1) (persoane sau lucruri) A lua ducand cu sine (undeva sau la cineva). 2) A apropia de corp sau de o parte a corpului. ~ mana la cap. 3) A face sa capete o anumita directie sau inclinatie. ~ vorba (despre ceva sau despre cineva) a pomeni (despre ceva sau despre cineva). 4) A face sa se produca; a provoca; a pricinui; a cauza. ~ castig. Norii negri aduc ploaie. 5) A face sa ajunga intr-o anumita stare sau situatie. ~ (pe cineva) la sapa de lemn a saraci cu totul pe cineva. 6) A infatisa spre examinare. ~ un argument. II. (impreuna cu unele substantive formeaza locutiuni verbale, avand sensul substantivului cu care se imbina): ~ la cunostinta a instiinta. ~ multumiri a multumi. ~ jertfa a jertfi. A-si ~ aminte a-si aminti. 2. intranz. 1) pop. (urmat de un substantiv precedat de prepozitia cu) A avea trasaturi comune; a fi deopotriva; a se potrivi; a semana; a se asemana. 2) (urmat de un determinant precedat de prepozitia a) A emana un miros specific (de obicei, neplacut). ~ a mucegai. ~ a dogorat. /<lat. adducerre