LUNA, (I 3, II) luni, s. f. I. 1. Astru, satelit al Pamantului, care se invarteste in jurul acestuia si pe care il lumineaza in timpul noptii. ◊ Luna noua = momentul in care Luna este in conjunctie cu Soarele, cand se vede o mica portiune din suprafata sa iluminata de acesta; infatisarea Lunii in acest moment; crai-nou. Luna plina = momentul in care Luna este in opozitie cu Soarele si i se vede intregul disc iluminat de soare; Luna vazuta in intregime. ◊ Expr. A trai in luna sau a fi cazut din luna = a nu sti ce se petrece in jurul lui, a nu fi in tema, a fi rupt de realitate, lipsit de simt practic. A apuca luna cu dintii sau a prinde (sau a atinge) luna cu mana = a obtine un lucru foarte greu de capatat, a realiza ceva aproape imposibil. A promite (si) luna de pe cer = a promite lucruri pe care nu le poate realiza. A cere (si) luna de pe cer = a cere foarte mult, a cere imposibilul. Cate-n luna si-n stele (sau in soare) = tot ce se poate inchipui, de toate. A da cu barda (sau a impusca) in luna sau a fi un impusca-n luna = a fi nesocotit. A-i rasari (cuiva) luna in cap = a cheli. ♦ (Adjectival) Foarte curat, stralucitor. ◊ (Adverbial) Parchet lustruit luna. 2. Lumina reflectata de luna (I 1). ◊ Loc. adv. La (sau pe) luna = la (sau pe) lumina lunii. 3. Satelit al unei planete. II. 1. Perioada de timp care corespunde unei revolutii a Lunii (I 1) in jurul Pamantului. ◊ Luna calendaristica = fiecare dintre intervalele de timp, apropiate de perioada de revolutie a lunii (I 1), in care e divizat anul calendaristic. Luna siderala = perioada de revenire a lunii in dreptul aceleiasi stele fixe. Luna sinodica = lunatie. Luna solara = interval de timp egal cu a douasprezecea parte din anul solar. 2. (Astron.) Interval de timp egal cu fiecare dintre cele 12 diviziuni ale anului calendaristic, cu o durata de 28 pana la 31 de zile. ◊ Luna de miere = prima luna dintr-o casatorie. ◊ Loc. adv. Pe luna = lunar (1). Cu luna = (inchiriat sau angajat) cu plata lunara. Cu lunile sau luni de-a randul, luni intregi, luni de zile = timp de mai multe luni (pana intr-un an). – Lat. luna.

NOR ~i m. 1) Formatie atmosferica prezentand o masa densa de vapori de apa sau de cristale de gheata, care, in anumite conditii, poate genera precipitatii. ~i de ploaie. ◊ ~ arzator masa foarte fierbinte de gaze si de cenusa, expulzata in timpul eruptiei unui vulcan. Pana la (sau in) ~i la inaltime foarte mare; foarte sus. A fi (sau a umbla) cu capul in (sau prin) ~i a fi rupt de realitate. Parc-ar fi (sau parca a) cazut din ~ se spune despre o persoana care pare total dezorientata intr-o imprejurare data. 2) Cantitate mare de ceva (ce pluteste in atmosfera). ~ de praf. ◊ ~ de tristete amestec de sentimente ce tulbura echilibrul sufletesc. /<lat. nubilum

LUNA (‹ lat. luna) s. f. I. (Cu regim de nume propriu) Satelitul natural al Pamantului, de forma aproape sferica, avand diametrul de 3476 km. Masa: 7,35 x 10²² kg (1,23% din cea a Pamantului). Distanta medie de la Pamant 384.000 km (356.000 la perigeu si 406.700 pa apogeu). L. are o miscare de revolutie in jurul Pamantului a carei durata este egala cu durata de rotatie in jurul propriei axe, astfel explicandu-se de ce prezinta aceeasi fata de Pamant. L. se vede pe cer datorita reflectarii luminii primita de la Soare. Accelerarea gravitatiei este de sase ori mai mica decat cea terestra. Perioada siderala a L. este de 27,321661 zile solare medii, iar cea sinodica de 29,3506 zile solare. Relieful L. este accidentat datorita numarului mare de cratere de provenienta meteoritica. Temperatura la suprafata L. variaza intre c. 130ºC pe partea insorita si c. -150ºC pe partea umbrita. In 1959, satelitul sovietic „Luna 2” a atins pentru prima data suprafata L. Prima aselenizare a fost realizata de statia sovietica „Luna 9”, la 31 ian. 1966, urmata de statia americana „Surveyor 1”, la 30 mai 1966. La 21 iul. 1969, cosmonautul american Neil Armstrong, comandantul navei cosmice „Apollo 11”, a facut primii pasi pe Luna. II. 1. Iluminare produsa de Luna pe Pamant, prin reflectarea luminii Soarelui; aspect al Lunii, faza a acesteia. ◊ L. noua = momentul cand Luna este in conjunctie cu Soarele si se vede o mica portiune din suprafata sa iluminata de acesta; aspectul Lunii in acest moment. L. plina = momentul cand Luna este in opozitie cu Soarele si se vede intregul sau disc iluminat de soare; Luna vazuta in intregime. V. patrar, crai-nou. ◊ Expr. A trai in luna sau a fi cazut (parca) din luna = a nu sti ce se petrece in jurul sau, anu fi la curent; a fi rupt de realitate. ♦ Timpul cat Luna se afla pe cer. ♦ (Adjectival) Foarte curat, stralucitor. (Adverbial) Parchetul lustruit luna. III. S. f. 1. Perioada de timp care corespunde unei revolutii a Lunii in jurul Pamantului; lunatie. ◊ L. d*********a v. d********c. 2. Fiecare dintre cele 12 diviziuni ale anului calendaristic, cu o durata de 28 pana la 31 de zile. ◊ Loc. Pe luna = lunar (1). Cu luna = cu plata lunara.

CONVENTIONAL, -A, conventionali, -e, adj. 1. Stabilit, prin conventie, acceptat prin traditie. 2. Provenit dintr-o conventie invechita sau practicata mecanic (si rupt de realitate); artificial. ♦ (Despre caracter, fire etc.) Lipsit de naturalete, factice, prefacut. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. conventionnel, lat. conventionalis.

SCOLASTIC, -A, scolastici, -ce, adj. 1. S. f. Sistem filozofic aparut in evul mediu, care se baza pe dogmele bisericii crestine si se caracteriza prin rationamente abstracte si prin artificii logice; p. ext. mod de gandire si de activitate intelectuala bazat pe cunostinte formale, rupte de practica si manuite in mod pedant. ♦ Nume dat invatamantului (filozofic) din tarile Europei medievale dominate de catolicism. 2. Adj. Care apartine scolasticii (1), privitor la scolastica. ♦ P. ext. rupt de realitate, de viata practica, formal. – Din fr. scolastique, lat. scholasticus.

ABSTRACT ~ta (~ti, ~te) si adverbial 1) (in opozitie cu concret) Care rezulta dintr-un proces de abstractie; care cuprinde trasaturile generale, detasandu-se de raporturile concrete. 2) Care este greu de inteles din cauza lipsei elementelor concrete. ◊ In ~ a) pe calea deductiilor logice; b) rupt de realitate. [Sil. abs-tract] /<lat. abstractus, germ. abstrakt

MODERNISM s.n. 1. Caracterul a ceea ce este modern. ♦ Gust pentru ceea ce este modern. 2. Tendinta inovatoare intr-o anumita etapa a unei literaturi. ♦ Nume generic dat miscarilor, tendintelor si experimentelor din arta si literatura sec. XX, care, in goana dupa originalitate, ajung la creatii arbitrare, rupte de realitate. [< fr. modernisme].

SCOLASTIC, -A adj. Referitor la scolastica, al scolasticii. ♦ (p. ext.) Formal, rupt de realitate, de viata, de practica. // s.m. Scolast. [Cf. lat. scolasticus, gr. scholastikos, fr. scolastique].

ABSTRACT, -A adj. (op. concret) Care este rezultatul unei abstractii; care este imperceptibil prin simturi. ◊ (Mat.) Numar abstract = numar caruia nu i se alatura obiectul numarat; (gram.) substantiv abstract = substantiv care denumeste o notiune abstracta; arta abstracta v. abstractionism (2) [in DN]. // s.n. Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb, denumind actiunea acestuia. ◊ In abstract = pe baza de deductii logice; rupt de realitate. ♦ Conceput sub un aspect general, teoretic; (despre un proces de gandire) greu de inteles, bazat numai pe abstractii. // s.n. 1. Categorie filozofica desemnand cunoasterea proprietatilor esentiale si generale ale obiectelor si fenomenelor. 2. Expunere sumara a continutului esential al unei lucrari. [< lat. abstractus, cf. fr. abstrait].

SCOLASTIC, -A I. adj. referitor la scolastica. ◊ (p. ext.) pedant, livresc, rupt de realitate. II. s. f. invatamantul si filozofia predate in tarile catolice din Europa medievala, care cautau sa fundamenteze dogmele bisericii crestine, caracterizandu-se prin rationamente abstracte si prin artificii logice sterile. ◊ (p. ext.) orice speculatie sterila, rupta de viata. (< fr. scolastique, lat. scholasticus)

PLUTOT LA TETE BIEN FAITE QUE BIEN PLEINE (fr.) mai degraba o minte organizata decat una incarcata – Montaigne, „Essaias”, I, 25. Reactie impotriva scolasticii medievale, care educa tineretul conform unei metode dogmatice si livresti, rupta de realitate,. dand acestuia multe cunostinte inutile, fara legatura intre ele.

BIROCRATISM s.n. 1. Tendinta de rezolvare strict administrativa a problemelor publice, de rupere a lor de realitate; preocupare excesiva de latura formala a problemelor si lipsa de interes pentru fondul lor. 2. Sistem de conducere care utilizeaza un aparat birocratic (administrativ, politienesc, militar) foarte numeros, in scopul impunerii prin forta a dominatiei minoritatii asupra majoritatii. ♦ (In munca politica) inlocuire a muncii politice cu munca administrativa. [ Var. biurocratism s.n. / cf. rus. biurokratizm, fr. bureaucratisme].

EMPIRIOCRITICISM s. n. curent filozofic pozitivist care rupea experienta, de materie si concepea lumea ca un simplu complex de senzatii, negand existenta obiectiva a realitatii lumii; machism. (< rus. empiriokrititizm)

EMPIRIOCRITICISM s.n. Curent filozofic pozitivist de la sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX, care rupea experienta de materie si concepea lumea ca fiind un simplu complex de senzatii, negand existenta obiectiva, independenta de subiect, a realitatii materiale; machism. [Pron. -ri-o-. / rus. empiriokrititizm, cf. fr. empiriocriticisme].

sfert (-turi), s. n. – 1. A patra parte, patrime. – 2. Dare stabilita in 1739 si platibila in 4 sferturi; in realitate a fost marita la 5 in 1741 si la 6 in 1774. – Var. Mold. sfert. Sl. cetvrutu (CIhac, II, 387), cf. ciosvirta. – Der. sfirteca (var. sferteca, sfirtica, sfartica), vb. (a sfisia, a rupe in bucati), pentru a carui comp. cf. sp. descuartizar (dupa Candrea, din lat. *exfracticāre).