STARUI, starui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent si in mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A ramane statornic, neclintit (intr-o actiune, intr-un sentiment, intr-o hotarare etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverenta la ceva. 3. A continua sa fie, sa existe; a se mentine, a dainui. [Prez. ind. si: staruiesc] – Din bg. staraija se.

ARANJAMENT, aranjamente, s. n. 1. Faptul de a aranja (intr-un anumit fel); felul in care este aranjat ceva. 2. acord, intelegere, invoiala. 3. Prelucrare a unei bucati muzicale pentru instrumente sau voce. 4. (Mat.) Fiecare dintre grupele de obiecte luate dintr-un ansamblu si care se deosebesc intre ele prin natura sau prin ordinea obiectelor. – Din fr. arrangement.

SOLICITA, solicit, vb. I. 1. A cere (cu staruinta) sa i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita sa... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei actiuni fizice (de tractiune, torsiune, apasare etc.) care l-ar putea distruge daca ar depasi o anumita valoare. [Acc. si: (prez. ind.) solicit] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

-ONA/-IONA suf. „a produce, a face”, „a acorda (ceva)”. (< fr. -/i/onner, it. -/i/onare)

ADMITE, admit, vb. III. Tranz. A primi ca bun, a considera ca adevarat; a fi (provizoriu) de acord cu ceva; a ingadui, a permite. ♦ A da curs favorabil unei cereri. ♦ A primi pe un solicitator, a accepta un candidat. – Din fr. admettre, lat. admittere.

BINECUVANTARE, binecuvantari, s. f. Actiunea, formula sau gestul de a binecuvanta; benedictiune, blagoslovire, blagoslovenie. ◊ Expr. A (sau a-si) da binecuvantarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba. – V. binecuvanta.

CAZ, cazuri, s. n. 1. Imprejurare, circumstanta, situatie. ◊ Caz de constiinta = Imprejurare in care cineva ezita intre sentimentul datoriei si un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul ca... = a presupune ca... A face caz de ceva = a acorda prea multa importanta unui lucru. A face caz de cineva = a scoate in evidenta in mod exagerat meritele cuiva. 2. Intamplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinari) Imbolnavire, boala. Doua cazuri de scarlatina. 4. (Gram.) Categorie specifica numelui, prin care se exprima raporturile logice dintre nume si diverse parti ale propozitiei; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprima diferitele functiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui si numeralului. – Din lat. casus, fr. cas.

INVOI, invoiesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A ajunge la o intelegere, a cadea de acord, a se intelege cu cineva. ♦ Refl. (Pop.) A se angaja, a se tocmi. 2. Refl. A se declara de acord cu ceva, a consimti la ceva. 3. Refl. recipr. (Pop.) A trai in buna intelegere cu cineva, a se intelege, a se impaca. 4. Tranz. A acorda cuiva ceea ce cere; a permite, a ingadui. ♦ A permite cuiva sa lipseasca (pentru scurt timp) de la serviciu, de la scoala, de la cazarma etc. – In + voie.

OCUPA, ocup, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stapanire pe..., a lua in stapanire cu forta armata un teritoriu, un oras etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) in stapanire, a avea in folosinta un imobil, un spatiu locativ. ♦ A se intinde pe o suprafata, a se situa. ♦ A retine, a rezerva. 3. A lua in primire, a detine un post, o functie etc. ♦ Fig. A detine un loc intr-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra intr-un anumit domeniu, a avea drept ocupatie sau profesiune; a se indeletnici cu... ♦ (Cu determinari introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupari temporare. ♦ Tranz. (Inv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se ingriji de cineva sau de ceva; a acorda atentie deosebita. – Din lat. occupare, fr. occuper.

CONSIMTI, consimt, vb. IV. Tranz. si intranz. a fi de acord cu ceva, a-si da consimtamantul; a aproba, a incuviinta. – Con¹- + simti (dupa fr. consentir).

CAZ¹ ~uri n. 1) Stare de lucruri; realitate concreta; situatie. ◊ ~ de constiinta situatie in care cineva sovaie intre sentimentul datoriei si un interes propriu. A admite ~ul ca... a presupune ca... 2) Lucru petrecut in mod incidental; situatie neasteptata; intamplare; accident. ◊ ~ de forta majora situatie in care cineva este nevoit sa actioneze altfel de cum ar vrea. A face ~ de ceva a acorda prea multa importanta unui lucru. 3) (urmat, de obicei, de determinari introduse prin prepozitia de) Fenomen imprevizibil in evolutia unei boli; accident; imbolnavire; boala. 4) Actiune definita prin lege penala. ~ grav. /<lat. casus, fr. cas

TARG ~uri n. 1) Loc special (de obicei intr-o localitate) unde se vand si se cumpara (zilnic sau in anumite zile) produse agricole sau industriale, vite etc.; piata. Zi de ~. 2) Desfacere sau achizitionare de marfuri in acest loc; operatie de vanzare cumparare. ◊ A veni la spartul ~ului a veni la sfarsitul unei activitati. A se ajunge cu ~ul a se invoi cu pretul. A face (sau a incheia) ~ul a cadea de acord asupra unei afaceri. 3) pop. Localitate de tip orasenesc. 4) pop. Intelegere in legatura cu ceva; invoiala; acord. 5) inv. Parte a unui oras unde era situat centrul comercial. /<sl. trugu

FAVORIZA vb. tr. 1. a fi favorabil (fata de cineva sau de ceva). 2. a acorda (cuiva) o favoare, a sprijini (abuziv) pe cineva. (< fr. favoriser)

ADMITE, admit, vb. III. Tranz. A primi ca bun, a considera ca adevarat; a fi (provizoriu) de acord cu ceva; a ingadui, a permite. ♦ A da curs favorabil unei cereri. ♦ A primi, a inscrie pe un solicitator, pe un candidat. – Fr. admettre (lat. lit. admittere).

BINECUVANTARE, binecuvantari, s. f. Actiunea de a binecuvanta; formula rostita sau gestul facut de preot cand binecuvanteaza. ◊ Expr. A (sau a-si) da binecuvantarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba.

CAZ, cazuri, s. n. I. 1. Imprejurare, circumstanta, situatie. In acest caz. In tot cazul. ◊ Caz de forta majora = situatie in care cineva nu poate proceda cum ar vrea, din cauza unor imprejurari mai puternice decat vointa sa. Caz de constiinta = imprejurare in care cineva ezita intre sentimentul datoriei si un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul ca... = a presupune ca... A face caz de ceva = a acorda prea multa importanta unui lucru. A face caz de cineva = a scoate in evidenta in mod exagerat meritele cuiva. 2. Intamplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinari) Imbolnavire, boala. Doua cazuri de scarlatina. II. Fiecare dintre formele prin care se exprima diferitele functiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui si numeralului. – Lat. lit. casus (fr. cas).

SERIOS, -OASA adj. 1. grav, lipsit de superficialitate, de frivolitate; asezat, ponderat. ◊ caruia nu-i place sa glumeasca; sever, rigid. 2. (si adv.) privit cu seriozitate; pozitiv, real. ◊ ingrijorator, grav. 3. important, de seama. ♦ a lua (pe cineva sau ceva) in ~ = a acorda toata atentia (unei persoane sau unui lucru). (< fr. serieux, lat. seriosus)

SPRIJINIRE, sprijiniri, s. f. Actiunea de a (se) sprijini; sprijin, reazem. ♦ Fig. Ajutor, ocrotire, concurs (material sau moral) acordat cuiva sau la ceva. – V. sprijini.

FAVORIZA vb. I. tr. 1. A fi favorabil, prielnic (fata de cineva sau de ceva); a inlesni. 2. A acorda (cuiva) o favoare, a sprijini pe cineva (uneori abuziv). [Cf. fr. favoriser].

SERIOS, -OASA adj. 1. Grav, lipsit de superficialitate, de frivolitate; asezat, ponderat. ♦ Caruia nu-i place sa glumeasca; sever, rigid. 2. (si adv.) Care trebuie privit cu seriozitate; pozitiv, real. ♦ Ingrijorator, grav. 3. Important, de seama. ♦ A lua (pe cineva sau ceva) in serios = a acorda toata atentia unei persoane sau unui lucru. [Pron. -ri-os. / < fr. serieux, cf. lat. med. seriosus].

CONIVENTA s. f. faptul de a tolera ceva rau sau incorect; acord tacit; complicitate. ♦ de ~ (cu...) = in complicitate, de acord (cu...). (< fr. connivence, lat. coniventia)

ATRIBUI, atribui, vb. IV. Tranz. 1. A da, a acorda, a conferi. 2. A pune ceva pe seama, in socoteala cuiva. – Din fr. attribuer, lat. attribuere.

BAZA ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistenta pe care se sprijina o constructie; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreapta sau plan, de obicei in pozitie orizontala, de la care se masoara perpendicular inaltimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalatii etc.) necesare unei activitati. ~ de aprovizionare. ~ sportiva. ◊ ~ navala port militar. ~ militara loc de stationare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de lupta pentru razboi. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albastreste hartia rosie de turnesol si intra in combinatie cu acizii, formand saruri. 5) la pl. fig. Element de importanta primordiala, pe care se tine, se intemeiaza ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fara ~ neintemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a intemeia; a funda. ~ economica (a societatii) totalitate a relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 6) anat. : ~a craniului parte a craniului, care inchide cutia craniala spre ceafa. 7) lingv.: ~ de articulatie mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base

ATRIBUI vb. IV. tr. 1. A da, a acorda, a conferi. 2. A da (ceva) ca venind de la..., a pune pe seama cuiva, in socoteala cuiva. [P.i. atribui, 3,6 -ie. / < fr. attribuer, cf. lat. attribuere].

acord, acorduri, s. n. 1. Intelegere, consimtamant la ceva. ♦ Expr. A fi de acord sa... = a se invoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeasi parere (cu cineva). A cadea de acord = a ajunge la o intelegere deplina (cu cineva). De acord! = bine! ne-am inteles! (Pleonastic) De comun acord = in perfecta intelegere. 2. Conventie (internationala) care stabileste relatiile reciproce dintre parti, privind drepturile si indatoririle lor. 3. (In expr.) (Plata sau salariu) in acord = (sistem de remunerare) in raport cu cantitatea de produs realizat. acord progresiv = plata muncii in proportie crescanda, in raport cu depasirea normei. ♦ (Concr.) Suma data sau primita ca plata in acord. 4. Expresie gramaticala care stabileste concordanta (in persoana, numar, gen sau caz) intre cuvinte legate prin raporturi de determinare. 5. Sonoritate rezultata din reunirea a cel putin trei sunete, formand o armonie. – Fr. accord.

ATRIBUI, atribui, vb. IV. Tranz. 1. A acorda, a conferi. 2. A pune ceva pe seama, in socoteala cuiva. – Fr. attribuer (lat. lit. attribuere).

NA interj. 1) fam. (se foloseste pentru a arata ca o persoana da ceva altei persoane) Poftim; ia; tine. ◊ Na-ti-o buna! se spune pentru a exprima mirare si nemultumire cand se produce ceva neasteptat si, de obicei, neplacut. Na-ti-o buna, ca ti-am dres-o! se spune cand cineva face fara sa vrea ceva rau sau nu este de acord cu cele spuse de altcineva. 2) (se foloseste pentru a exprima nemultumire, surprindere, nerabdare) Poftim; uite; iata. 3) (se foloseste, de obicei repetat, pentru a chema unele animale sa se apropie sau sa stea pe loc). 4) (se foloseste pentru a insoti gestul unei lovituri date unei persoane sau unui animal). 5) (se foloseste, de obicei repetat, ca strigat de voie buna in unele cantece si jocuri populare). /cf. alb., bulg., ung., ngr. na

DARUI, daruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da in dar² ceva cuiva; a face cuiva un dar²; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A inzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. si refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. si: darui] – Din sl. darovati.

IMPARTASI, impartasesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. (Bis.) A da sau a lua impartasanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A imparti cu cineva ceva; a avea parte de acelasi lucru ca si altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. „din”) A se face partas la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se infrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destainui cuiva un gand, o idee etc. – In + partas.

APROBA vb. I. tr. A incuviinta o parere etc.; a-si da consimtamantul, a fi de acord. ♦ A consimti in mod oficial la ceva printr-un act autentic. [P.i. aprob. / < lat. approbare].

IMPARTEALA, imparteli, s. f. Faptul de a imparti ceva. ♦ Spec. (Jur.) Impartire a unor bunuri prin acord intre parti sau prin lege; partaj. – Imparti + suf. -eala.

ARANJAMENT ~e n. 1) Modul in care este aranjat ceva. 2) Intelegerea dintre doua sau mai multe parti; acord; invoiala. 3) Prelucrare a unei bucati muzicale pentru instrumente sau pentru voce. 4) mat. Totalitate a posibilitatilor de asezare a unui numar dat de obiecte in grupe. /<fr. arrangement

SOLIDARITATE s. f. Faptul de a fi solidar (cu cineva sau cu ceva); sentiment care ii determina pe oameni sa-si acorde ajutor reciproc. – Din fr. solidarite.

ALATURI adv. Langa cineva sau ceva. A se aseza ~. ◊ A fi ~ de cineva a acorda cuiva un sprijin; a fi solidar cu cineva. ~ cu drumul fara judecata; fara chibzuinta. [Sil. -turi; Var. alaturea] /a + lature

A SE IMPACA ma impac intranz. 1) A restabili raporturile de prietenie; a se impaciui. S-au ~at dupa un conflict. 2) pop. A ajunge la o intelegere; a cadea de acord; a conveni; a se invoi. ~ cu gandul. ◊ ~ cu ceva a se obisnui; a se deprinde. 3) A trai in buna intelegere. Ei se impaca bine. /in + lat. pacare

BILET s.n. 1. Scrisoare foarte scurta, de cateva randuri. ♦ Tableta. 2. Imprimat, inscris, scrisoare prin care se aduce la cunostinta ceva, se confirma ceva etc. ◊ Bilet de voie = hartie prin care se acorda permisiunea de a iesi in oras unui militar incazarmat, unui elev intern etc.; bilet de banca = bancnota; bilet la ordin = cambie. [Pl. -te, -turi. / < fr. billet, cf. it. biglietto].

GRATIFICA vb. tr. a acorda o recompensa, o favoare. ◊ (fig.) a atribui cuiva ceva. (< fr. gratifier, lat. gratificare)

ONORA, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta fata de cineva sau ceva respect, consideratie, stima; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie sa fie mandru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de lauda. 3. A achita, a plati (in termen) o datorie baneasca, o polita etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare.

POTRIVEALA, potriveli, s. f. (Pop.) 1. Potrivire, asemanare; concordanta, acord. ◊ Loc. adj. Cu potriveala = potrivit, nimerit. 2. Coincidenta. 3. (Pop.) Aranjare a ceva la locul potrivit; aranjare intr-un anumit fel, asa cum trebuie; impodobire, aranjare. – Potrivi + suf. -eala.

APARATOR² ~i m. 1) Persoana care apara sau protejeaza (pe cineva sau ceva); protector. 2) Persoana care apara cauza in fata justitiei sau care acorda asistenta juridica; avocat. 3) sport Jucator dintr-o echipa care apara poarta. /a (se) apara + suf. ~tor

CONTRAZICE vb. I. tr. 1. a sustine contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. a fi in dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminti. II. refl. 1. a fi in dezacord cu sine insusi. 2. (despre sustinatorii unor afirmatii etc.) a fi in contrazicere unii cu altii, a avea pareri deosebite. ◊ (despre idei, afirmatii, marturii) a nu se potrivi unele cu altele. (dupa fr. contredire, lat. contradicere)

APROBA, aprob, vb. I. Tranz. A incuviinta o actiune, o parere etc.; a fi de acord, de aceeasi parere cu cineva. ♦ A consimti in mod oficial la ceva printr-un act autentic. Ministerul i-a aprobat cererea. ◊ Expr. (Refl.) Se aproba, formula (scrisa) prin care o autoritate rezolva favorabil o cerere etc. – Lat. lit. approbare.

GRATIFICA, gratific, vb. I. Tranz. A acorda cuiva o gratificatie, o favoare sau o rasplata. ♦ Fig. A atribui cuiva ceva. – Din fr. gratifier, lat. gratificare.

RESPECTA, respect, vb. I. Tranz. 1. A simti si a manifesta respect fata de cineva sau de ceva; a cinsti, a stima. ◊ Refl. recipr. Se respecta unul pe altul. ♦ A acorda atentia cuvenita, a tine seama de..., a nu neglija. ♦ Refl. A-si pastra demnitatea. ♦ A nu pagubi, a cruta. 2. A nu se abate de la un contract, de la o lege, de la un angajament etc. – Din fr. respecter.

CONTRAZICE vb. III. 1. tr. A sustine contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. tr. A fi in dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminti. 3. refl. A fi in dezacord cu tine insuti. 4. refl. (Despre sustinatorii unor afirmatii etc.) A fi in contrazicere unii cu altii, a avea pareri deosebite. ♦ (Despre idei, afirmatii, marturii) A nu se potrivi unele cu altele. [P.i. contrazic. / < contra- + zice, dupa lat. contradicere].

ASISTA vb. I. intr. a fi prezent, a participa (la ceva). II. tr. a sta pe langa cineva pentru a-l putea ajuta; a acorda asistenta. ◊ (jur.; despre avocati) a se prezenta altaturi de o persoana in fata unui organ de jurisdictie pentru a-i apara interesele. (< fr. assister, lat. assistere)

ATENTIE, (3) atentii, s. f. 1. Insusire care consta in orientarea si in concentrarea activitatii psihice intr-o anumita directie. 2. Interes, grija, preocupare speciala a cuiva pentru ceva. ◊ Expr. In atentia cuiva = reclamand luarea-aminte speciala a cuiva. A da (sau a acorda) atentie (unei probleme) = a considera ca important. ♦ (Cu valoare de interjectie) Asculta! baga de seama! ia seama! 3. Atitudine de bunavointa, de amabilitate; gest, fapta amabila. ◊ Loc. vb. A da (sau a acorda) atentie (unei persoane) = a fi amabil, curtenitor (cu cineva). ♦ (Concr.) Dar, cadou. [Var.: atentiune s. f.] – Din fr. attention, lat. attentio, -onis.

REGULARIZA, regularizez, vb. I. Tranz. 1. A supune unor norme, unor reguli, a face ca ceva sa fie regulat. ♦ A pune in ordine, in concordanta (evidente, balante etc.). ♦ A pune de acord datele evidentei contabile cu realitatea constatata pe teren prin inventariere. 2. A corecta conturul unui obiect pentru a-i da o forma geometrica regulata. 3. A amenaja un curs de apa pentru a corespunde unor anumite cerinte. – Din fr. regulariser.

INGRADI, ingradesc, vb. IV. 1. Tranz. A imprejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotarnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adapost, a se apara cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stavili. 3. Refl. recipr. (Inv.) A se intelege, a cadea de acord. – Cf. sl. graditi.

CUM¹ adv. (cu sens interogativ) 1) In ce mod? in ce fel? in ce chip? ~ ai venit? ◊ ~ si in ce fel (~ si in ce chip?) se spune cand cineva reuseste sa faca ceva greu de realizat. (Da) ~ sa (sau de) nu! se spune atunci cand interlocutorul nu este de acord cu ceea ce spune cel care vorbeste. Apoi (pai) ~ se spune atunci cand totul este foarte clar; desigur; se intelege! 2) Este adevarat? ~, nu v-ati intalnit? 3) Ce? Poftim? Ce ai spus? 4) Cu ce pret? ~ dai marfa? /<lat. quomo (do)

INVREDNICI, invrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic sa infaptuiasca ceva, sa ajunga la ceva; a fi capabil, a reusi. 2. A avea norocul, cinstea sa..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, norocul de a... 3. A gasi de cuviinta; a binevoi, a catadicsi. – In + vrednic.

CONFORMITATE f. Caracter conform; acord total. ◊ Pentru ~ formula prin care o persoana confirma autenticitatea unei copii sau a unui document. ◊ In ~ (cu ceva) conform (cu ceva); potrivit cu...; la fel cu... /<fr. conformite

PROPTEA ~ele f. 1) Bucata de lemn (par, stalp, prajina etc.) cu care se sprijina, provizoriu, ceva (ca sa nu se pravaleasca). 2) fig. mai ales la pl. Sustinere nemeritata (acordata cuiva). 3) fig. Persoana care acorda asemenea sustinere. /v. a propti

INDIFERENT, -A, indiferenti, -te, adj. 1. Care nu arata nici un fel de interes (pentru cineva sau ceva); nepasator, impasibil. 2. Care nu prezinta nici o insemnatate, care nu trezeste interes. ◊ Loc. conj. Indiferent daca... = fara a acorda importanta faptului ca...; fie ca... ◊ Loc. prep. Indiferent de... = fara a tine seama de..., oricare ar fi... – Din fr. indifferent, lat. indifferens, -ntis.

HARAZI, harazesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotari (ceva) dinainte, in vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Inv.) A dedica, a inchina. 2. (Inv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donatie; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distinctie. – Din sl. harizati.

PROCLAMA, proclam, vb. I. Tranz. 1. A anunta ceva in mod solemn si oficial; a aduce la cunostinta publica (printr-o proclamatie) un fapt de mare importanta si de interes general. 2. A acorda cuiva in mod oficial un titlu, un drept, o calitate. ◊ Refl. Colonia s-a proclamat independenta. 3. A crea, a institui, a stabili, a introduce. 4. A sustine ceva deschis, cu convingere; a afirma cu tarie. – Din fr. proclamer, lat. proclamare.

A VREA vreau tranz. 1) A avea in intentie; a proiecta in gand. Vreau sa plec. Vreau sa cant. ◊ Vrei nu vrei fie ca doresti, fie ca nu doresti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasma se spune despre cineva care trebuie sa faca ceva impotriva vointei sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influenta asupra cuiva. 2) A dori sa i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicatie. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea sa ploua. [Monosilabic] /<lat. volere

HATAR, hataruri, s. n. (Pop. si fam.) 1. Placere, pofta, plac. ◊ Expr. Pentru (sau de, in) hatarul (cuiva sau a ceva) = de dragul (cuiva sau a ceva); pentru a face placere (cuiva). (Inv.) De hatarul (unui lucru) = multumita, datorita, gratie (unui lucru). 2. Favoare, concesie; serviciu. ◊ Expr. A face (cuiva) un hatar = a acorda (cuiva) o favoare; a satisface (cuiva) o dorinta sau un capriciu. – Din tc. hatir.

SUPLIMENT, suplimente, s. n. 1. Ceea ce se adauga la ceva pentru a-l completa sau pentru a suplini o lipsa. 2. Bilet de calatorie sau de spectacol, eliberat ca anexa la alt bilet, prin care se acorda drepturi sau avantaje in plus. 3. Ceea ce se adauga la un unghi pentru a forma doua unghiuri drepte (180º). – Din fr. supplement, lat. supplementum.

CONTRAZICE, contrazic, vb. III. 1. Tranz. A sustine contrarul celor spuse de cineva; a nega. 2. Tranz. A nu se potrivi, a fi in opozitie, a fi incompatibil cu ceva; a dezminti ceva. 3. Refl. A spune ceva in opozitie cu cele afirmate anterior de tine insuti. 4. Refl. recipr. (Despre sustinatorii unor opinii, unor afirmatii etc.) A avea pareri deosebite, a nu fi de acord unii cu altii. ♦ (Despre afirmatii, depozitii etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. – Contra¹ + zice (dupa fr. contredire).

TATA tati m. 1) (si cuvant de adresare) Barbat considerat in raport cu copiii sai. ◊ ~ bun tata adevarat. ~-socru tatal sotului sau al sotiei, privit in raport cu nora sau cu ginerele. ~ mare, ~-mosu bunic. Din ~ in fiu din generatie in generatie. 2) Barbat de varsta aproximativ egala cu a unui parinte. 3) (si ca termen de adresare a unui tanar catre un om mai in varsta) Barbat respectat si apropiat cuiva. 4) pop. Persoana care a initiat un domeniu de activitate sau o realizare importanta. 5) Persoana care protejeaza pe cineva sau ii acorda un sprijin. 6) (in religia crestina) Creator a tot ce exista; Dumnezeu. ◊ ~l nostru numele unei rugaciuni la crestini. (A sti) ca (pe) „~l nostru” a sti (ceva) foarte bine; a sti pe de rost. [Art. tata; G.-D. tatei, lui tata] /<lat. tata

PRIMI, primesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua in posesiune sau a accepta ceea ce ti se ofera, ti se da, ti se datoreaza; a obtine, a capata; spec. a incasa. ♦ A-i fi atribuit un titlu, un rang etc. ♦ A lua cunostinta de o stire, de o dispozitie etc. ♦ A fi obiectul spre care se indreapta o actiune sau care sufera efectele ei. 2. A se ocupa de un oaspete, a iesi in intampinarea lui; p. ext. a oferi cuiva ospitalitate; a gazdui. ♦ A avea oaspeti; a da o petrecere. ♦ A accepta vizita cuiva (in interes profesional, personal etc.); a acorda o audienta. 3. A admite, a include, a incadra pe cineva intr-o intreprindere, intr-o institutie, intr-o organizatie etc. ♦ A cuprinde, a ingloba, a include. 4. A consimti la..., a fi de acord cu...; a accepta, a admite. ♦ A imbratisa o teorie, o doctrina, o conceptie religioasa; a adera la... ♦ A manifesta o anumita atitudine fata de cineva sau de ceva. – Din sl. priimati.

INSUSI, insusesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stapanire pe ceva, a lua in stapanire, a-si apropria. ♦ A-si aroga un drept. 2. A asimila, a dobandi cunostinte, idei, opinii (temeinice) intr-un domeniu; a invata. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a tine seama de parerea cuiva. – Din pron. insusi, v. insumi.

BINE¹ adv. 1) In mod favorabil; in mod prielnic. ◊ A(-i) prinde ~ cuiva ceva a(-i) fi de folos. A(-i) veni cuiva ~ (sa...) a(-i) veni cuiva la indemana. 2) Asa cum se cere; dupa toate regulile. A lucra ~. 3) In mod corect si frumos. A scrie ~. A canta ~. 4) In concordanta deplina cu realitatea; cu precizie; exact. A sti ~. ◊ Ca ~ zici ai dreptate. A sti prea ~ ceva a) a fi convins de ceva; b) a sti ceva dinainte. 5) Plin de sanatate; sanatos. 6) In cantitate indestulatoare; destul; indeajuns; suficient. A manca ~. ◊ Mult si ~ foarte mult. 7) De tot; pe deplin. E beat ~. 8) (cu sensul unei propozitii aprobative) Imi convine; de acord. ◊ Ei ~! fie! Ba ~ ca nu! desigur; se intelege. /<lat. bene

ONOARE f. 1) Demnitate morala, care caracterizeaza conduita; cinste. ◊ De ~ a) demn de incredere; b) care angajeaza cinstea cuiva; c) onorific. Pe cuvantul meu (tau, lui etc.) de ~ (sau pe ~ea mea (ta, lui etc.) formula folosita pentru a confirma ceva sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2) Autoritate morala de care se bucura cineva. 3) Amor propriu. *Garda de ~ garda simbolica instituita in semn de respect cu ocazia unei solemnitati. 4) Semn distinctiv care se acorda cuiva pentru merite recunoscute; cinste. A munci pentru ~. [G.-D. onoarei] /<lat. honor, ~oris, fr. honneur, it. onore

CANTA, cant, vb. I. 1. Intranz. si tranz. A emite cu vocea sau cu un instrument un sir de sunete muzicale care se randuiesc intr-o melodie, intr-un acord etc. ◊ Expr. Joaca cum ii canta = face intocmai cum ii porunceste altul. ♦ (Despre pasari, insecte etc.) A scoate sunete placute la auz. caracteristice speciei. 2. Intranz. si tranz. A scrie versuri in cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (in versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva in versuri. 3. Tranz. (Fam.) A indruga, a insira vorbe goale. – Lat. cantare.

DINAINTE adv. 1. (Local) In fata, inainte. ◊ Loc. adj. De dinainte = aflat in fata. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut sa spuna, a-si da fara voie gandurile pe fata. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu indrazni (din prea mare respect sau consideratie) sa se arate in fata cuiva; a acorda cuiva o deosebita consideratie. ♦ (Adjectival, invar.) Din fata, anterior. Randul dinainte. ♦ (Substantivat; in forma dinaintea) Jumatatea din fata a corpului unui animal sau al unui om. 2. (Temporal) De mai inainte, de mai de mult. ◊ Loc. adj. De dinainte = de adineauri: pomenit cu o ocazie anterioara. ♦ Din timp, de cu vreme. – De⁴ + inainte.

A SE PRINDE ma prind intranz. 1) (despre fiinte) A se apuca strans (de ceva sau de cineva); a se agata. ◊ ~ in hora (sau in joc) a incepe sa danseze in hora (sau in joc). 2) (despre obiecte) A se fixa intamplator (de ceva). S-a prins un scai de rochie. ◊ Nu se prinde mancarea de cineva nu-i prieste mancarea cuiva. 3) A se aranja participand (la o actiune). ~ la discutie. ◊ ~ frate de cruce a lega prietenie prin juramant de credinta. 4) (urmat de un conjunctiv) A cadea de acord; a se invoi; a consimti; a accepta. S-a prins sa-i fie nanas. 5) (despre plante proaspat rasadite) A continua sa creasca, dezvoltand radacini. 6) (despre lapte, racituri etc.) A capata consistenta; a se coagula; a se conglutina; a se inchega. /<lat. pre[he]ndere

DA¹ adv. 1) (atribuie celor spuse valoare afirmativa) Exact; de acord; intocmai; asa este. ◊ Voda da, iar Hancu ba ii spui una, iar el iti raspunde alta. 2) (cu sens interogativ se foloseste pentru a capata raspuns la o alternativa) Asa sau altfel? Da ori ba? 3) (la inceputul unei propozitii semnaleaza ca vorbitorul si-a amintit de ceva) Fiindca a venit vorba; apropo. Da, era sa uit. 4) Intru totul; exact; intocmai. /< bulg., rus., sl. da

ARGUMENT (‹ fr., lat.) s. n. 1. Rationament sau, p. gener., orice proba menita sa dovedeasca sau sa respinga ceva. 2. (MAT.) Variabila independenta a unei functii. ♦ Unghiul dintre semiaxa reala si dreapta care uneste originea cu afixul unui numar complex, masurat in sens trigonometric direct. 3. (FILOZ., LOG.) Denumire pentru unele rationamente concrete din istoria logicii si filozofiei, care prezinta un interes special: a. ontologic, introdus de Anselm pentru a demonstra existenta lui Dumnezeu, preluat apoi de Decartes; a. indoielii, formulat de catre Decartes, in vederea asezarii cunoasterii pe baze sigure; a. bastonului, incercare de a sili prin forta pe cineva sa accepte o idee; a. la persoana, argumentare falsa prin referirea la calitatile persoanei, fara legatura logica cu ideea in discutie; a. relativ la ignoranta, bazat pe ignoranta interlocutorului; a. relativ la mila, in care se face apel la sentimente in favoarea cuiva; a. majoritatii (caz particular), cind cineva se refera la acordul majoritatii.