BUN⁴, -A, buni, -e, adj. Care are insusiri pozitive. I. 1. Care face in mod obisnuit bine altora, care se poarta bine cu altii; binevoitor. ◊ Expr. Bun la inima = milostiv. Bun, rau = oricum ar fi. (Substantivat) Bun si rau = toata lumea, oricine. ♦ Care isi indeplineste obligatiile morale si sociale legate de o anumita situatie. ♦ Indatoritor, amabil. ◊ Expr. Fii bun! = te rog! ai bunatatea! 2. (Despre lucrurile si faptele oamenilor) Corect, cuviincios; frumos, milos. ◊ Loc. adv. Cu buna = cu binisorul; cu vorbe bune; de bunavoie. ◊ Expr. Sfat bun = sfat intelept. Bun suflet de om = om bun. A fi (sau a ajunge) in maini bune = a fi (sau a ajunge) in maini sigure. A pune o vorba buna pentru cineva = a interveni pentru cineva. ◊ Compus: buna-purtare = purtare conforma normelor moralei si educatiei. Certificat de buna-purtare = a) (iesit din uz) certificat in care se atesta purtarea corecta a cuiva intr-un serviciu, in scoala etc.; b) fig. recomandatie orala sau lauda adusa cuiva. 3. (Despre copii) Cuminte, ascultator; care are grija de parinti. 4. Caracteristic omului multumit, vesel. ◊ Expr. A fi in toane bune = a fi bine dispus. II. 1. Care face sau prinde bine; placut, satisfacator, agreabil. ◊ Expr. (Ir.) A i-o face buna sau a-i face (cuiva) una buna = a-i face (cuiva) o pozna sau un (mare) rau. Una buna = o intamplare deosebita, spirituala. A o pati buna = a da de bucluc. Buna treaba! = frumos! n-am ce zice! Na-ti-o buna! = asta mai lipsea! asta-i acum! Na-ti-o buna ca ti-am frant-o! se spune aceluia care, intr-o situatie grea, propune o solutie nepotrivita. 2. (Despre mancaruri si bauturi) Gustos. ◊ Expr. Poama buna = termen injurios dat unui om de nimic, unei femei imorale sau unui copil neastamparat. 3. Bogat, imbelsugat. 4. (Despre miros) Frumos, placut. 5. Linistit, tihnit; fericit. Viata buna. ◊ (In formule de salut sau de urare) Buna ziua! Buna seara! Noapte buna! III. 1. Potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-si indeplineste bine menirea. ◊ Expr. (Adesea substantivat) Bun de tipar (sau de imprimat), formula prin care cineva da autorizatia de a se tipari o lucrare, pe baza ultimei corecturi. Bun pentru... = valabil pentru... ◊ (Despre corpuri) Bun conducator de caldura (sau de electricitate) = prin care caldura (sau electricitatea) se transmite cu usurinta. 2. (Despre organele corpului) Care functioneaza bine; (despre functiile fiziologice) care se indeplineste normal. ◊ Expr. Bun de gura = vorbaret, limbut. Bun de mana = indemanatic. Bun de picioare = sprinten. 3. (Despre imbracaminte si incaltaminte) Neuzat; p. ext. nou; de sarbatoare. 4. De calitate superioara; p. ext. de pret, scump. ♦ Veritabil, autentic; pur. ◊ Expr. A o lua de buna = a crede cele spuse; a lua (ceva) in serios. A o tine (una si) buna = a sustine un lucru cu insistenta. A sti una si buna = a avea o parere hotarata, pe care nu o poate zdruncina nimeni. 5. (Despre bani) Care are putere de circulatie; emis de o autoritate indreptatita. ◊ Expr. A trai (pe langa cineva) ca banul cel bun = a se bucura de mare consideratie (din partea cuiva). IV. Inzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, iscusit. V. 1. Folositor, util; avantajos, rentabil. ◊ Expr. La ce bun? = la ce foloseste? ♦ (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic; frumos. 2. (In basme si superstitii) Prevestitor de bine. Aista nu-i semn bun (CREANGA). ◊ Expr. A nu fi (de-)a buna (cuiva) = a prevesti ceva rau. VI. 1. Zdravan, strasnic. Trage un somnulet bun (ISPIRESCU). ♦ Considerabil, mare. ◊ Loc. adv. O buna parte (din... sau dintre...) = o parte insemnata (din... sau dintre...). In buna parte = in mare masura. O buna bucata sau o bucata buna (de timp, de loc) = o bucata lunga (de timp, de loc). 2. Intreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decat..., si mai bine. Mai erau ca doua ceasuri bune (CAMILAR). ◊ Compus: buna-stiinta = constiinta deplina in savarsirea unei fapte. ♦ (Precedand un adjectiv, accentueaza ideea exprimata de acesta) Pe deplin, definitiv. Diata ramase buna facuta (CREANGA). 3. (In expr.) Intr-o buna zi (sau dimineata) = intr-o zi (sau intr-o dimineata); pe neasteptate. VII. (Despre relatii de inrudire) De sange, adevarat. Tata bun. ◊ Var bun = var primar. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Apropiat; devotat. VIII. (Reflectand conceptia claselor exploatatoare, despre familie, neam etc.) Nobil, ales. – Lat. bonus.

chef n., pl. uri (turc. kef, d. ar. keif, ngr. kefi, bg. kef). Fam. Buna dispozitiune, veselie. Capriciu, pofta: mi-a venit chef sa joc. Prinz mare, betie, o***e: a face chef, a trage un chef. A avea chef, a fi cu chef, a fi bine dispus; a fi cam beat. A fi fara chef, a fi indispus. A strica cuiva chefu, a-i strica dispozitiunea.

CHEFLIU, -IE, cheflii, adj. Caruia ii plac chefurile; p. ext. cu chef, ametit de bautura; vesel, bine dispus. – Din tc. keyfli (lit. keyifli).

INdispus, -A, indispusi, -se, adj. Care nu este bine dispus, care este suparat, mahnit. ♦ Care nu se simte bine, care este usor bolnav. ♦ (Fam.; despre femei) Care este in perioada de m*********e. – V. indispune. Cf. fr. indispose.

INVESELI, inveselesc, vb. IV. Refl. si tranz. A deveni sau a face sa fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face sa fie mai putin mohorat, intunecat, monoton; a insenina, a deschide, a lumina. – In + vesel.

INVESELIT, -A, inveseliti, -te, adj. Care a devenit vesel, bine dispus. – V. inveseli.

JOVIAL, -A, joviali, -e, adj. bine dispus, vesel, voios, glumet, comunicativ. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. jovial.

VOIOS, -OASA, voiosi, -oase, adj. Plin de voie buna; bucuros, vesel, bine dispus. – Voie + suf. -os.

VESEL, -A, veseli, -e, adj. 1. (Despre fiinte) Cu voie buna, bine dispus; voios. ♦ (Despre manifestarile oamenilor) Care exprima voie buna, buna dispozitie, voiosie. 2. Care produce veselie, inveseleste; desfatator, placut. 3. Care se face cu voiosie, cu veselie. – Din sl. veselu.

NEdispus, -A, nedispusi, -se, adj. Care nu este bine dispus, care este suparat, mahnit. – Ne- + dispus.

dispus, -A, dispusi, -se, adj. Aflat intr-o situatie sau intr-o stare sufleteasca potrivita pentru a face un lucru; inclinat sa... gata sa... Expr. A fi (bine) dispus = a) a avea buna dispozitie, a fi vesel, multumit; b) a fi usor ametit de bautura. A fi rau (sau prost) dispus = a fi intr-o stare sufleteasca rea. – V. dispune.

RADIA¹, radiez, vb. I. 1. Intranz. si tranz. (La pers. 3) A emite, a imprastia raze de lumina, de caldura, unde sonore sau fascicule de particule radial, in toate directiile. 2. Intranz. Fig. A avea o infatisare care reflecta fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surazator, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier.

CHEFLIU ~e (~i) Care are chef; cu chef; bine dispus; vesel. [Sil. che-fliu] /<turc. keyfli

A SE INVOIOSA ma ~ez intranz. A deveni (mai) voios, (mai) bine dispus; a se inveseli. /in + voios

VESEL ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care este bine dispus; care este plin de voie buna; voios; jovial; bucuros. 2) si adverbial (despre manifestarile oamenilor) Care manifesta voiosie, buna dispozitie, voie buna; voios; jovial; bucuros. Glasuri ~e. A zambi ~. 3) Care inveseleste; care aduce dispozitie, voie buna. /<sl. veselu

VIGAN¹, VIGANA, vigani, vigane, adj. (Trans.) bine dispus, vesel. (din magh. vigan = vesel (adv.) < vig = vesel (adj.) < vidam = vesel (adj.) < ?) [et. si MESZ]

DISPUS, -A adj. Aflat intr-o stare sufleteasca potrivita pentru a face un lucru; gata sa... ◊ a fi bine dispus = a avea buna dispozitie, a fi vesel; (fig.) a fi usor ametit de bautura; a fi prost dispus = a fi indispus. [< dispune].

chef (chefuri), s. n. – 1. Buna dispozitie, voie buna. – 2. Pofta, dorinta. – 3. Capriciu, toana. – 4. Petrecere, zaiafet. 5. Betie. – Mr. k’efe, megl. chef. Tc. kef, keyif „dar, satisfactie; betie” (Roesler 596; Seineanu, II, 103; Lokotsch 1007; Ronzevalle 153); cf. ngr. ϰέφι, bg. kef. – Der. chefui (chefalui, chefeli), vb. (a face un chef, a benchetui; a se imbata); chefliu, s. m. (petrecaret; afumat, cherchelit; vesel, bine dispus), din tc. keiyfli; chefos, adj. (bine dispus; dornic de petrecere); chefir, s. n. (lapte fermentat), din tc. kefir, cf. it. chefir (Battisti, II, 884).

tihnos, -oasa, tihnosi, -oase, adj. (reg.) bine dispus, vesel.

vesel (-la), adj. – Bucuros, voios. Sl. veselu (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 453), cf. bg. vesel. – Der. veseli (var. inveseli), vb. (a se bine dispune, a se bucura; a se distra, a petrece), din sl. veseliti; veselie, s. f. (voiosie, buna-dispozitie; inv., petrecere vesela), din sl. veselije; (in)veselitor, adj. (care inveseleste, voios); veselos (var. veselnic), adj. (voios, amuzant).

vigan adj. – Vesel, bine dispus. Mag. vigan (Tiktin; Draganu, Dacor., IX, 200; Galdi, Dict., 169). In Trans. – Der. vigani, vb. refl. (a se bucura, a se inveseli), din mag. vigni; viganie, s. f. (veselie, bucurie).

LIBOVIT, -A, liboviti, -te, adj. (Inv. si arh.) Cu voie buna, bine dispus, vesel. – V. libovi.

CHEFLIU, -IE, cheflii, adj. Caruia ii plac chefurile; p. ext. cu chef, ametit de bautura; vesel, bine dispus. – Tc. keyfli.

benevol, -a adj. (fr. benevole, d. lat. benevolus, d. bene, bine, si volo, vreau). binevoitor, bine dispus, indulgent: lector, auditor benevol. Gratuit: a da cuiva concurs benevol. Adv. In mod benevol.

chefliu, -ie adj. (turc. kefli). Fam. bine dispus, vesel. Iubitor de chef, de betie. Cam beat, ametit.

ORDONAT, -A I. adj. dispus, asezat in ordine. ◊ bine ingrijit, pus la punct. ♦ (mat.) multime ~a = multime cu ordine bine determinata de dispunere a elementelor componente. II. s. f. a doua coordonata (cea verticala) a unui punct dintr-un sistem rectangular. ◊ inaltimea unui punct de pe traiectoria unui proiectil in raport cu linia de ochire. (dupa fr. ordone)

ORDONAT, -A adj. dispus, asezat in ordine. ♦ bine ingrijit, pus la punct. [< ordona].

PREGATIRE ~i f. 1) v. A PREGATI. 2) Ansamblu de cunostinte (intr-un domeniu) de care dispune cineva. ◊ A avea ~ a fi bine instruit. /v. a (se) pregati

VRABIE vrabii f. Pasare sedentara de talie mica, cu cioc scurt si conic, avand penaj de culoare bruna-cafenie cu dungi negre pe spate si cenusii pe pantece. ◊ ~a malai viseaza fiecare se gandeste la ceea ce ii trebuie, la ceea ce-i place. Nu da ~a din mana pe cioara din par (sau din gard) mai bine multumeste-te cu putinul de care dispui, decat sa ravnesti la promisiuni mai avantajoase, dar nesigure. [G.-D. vrabiei] /<sl. vrabij

POSEDA vb. I. tr. 1. A avea in proprietatea sa, a se bucura de posesiunea unui lucru; a dispune de ceva. 2. A cunoaste, a sti bine o limba, o disciplina stiintifica etc. [P.i. posed, conj. 3 -de. / < fr. posseder, cf. it. possedere < lat. possidere].

AMENAJARE, amenajari, s. f. 1. Actiunea de a amenaja si rezultatul ei. 2. Ansamblul de lucrari prin care elementele unui sistem tehnic sunt dispuse si utilizate astfel incat sistemul sa corespunda cat mai bine scopului pentru care a fost realizat. ◊ Amenajare hidraulica = amenajare pentru prevenirea actunilor daunatoare ale unui curs de apa si pentru valorificarea resurselor lui potentiale. – V. amenaja.

dispus ~sa (~si, ~se) Care este gata sa faca ceva. ◊ A fi (bine sau prost) ~ a) a avea buna (sau rea) dispozitie; b) a fi vesel, multumit (sau nemultumit). /v. a dispune

dispus, -A adj. aflat intr-o stare sufleteasca potrivita pentru a face un lucru. ♦ a fi bine ~ = a avea buna dispozitie, a fi vesel.; (fig.) a fi usor ametit de bautura; a fi prost ~ = a fi indispus. (< dispune)

SAN² ~i m. Fiecare dintre cele doua organe de secretie a laptelui la femei, dispus in partea de sus a corpului; piept; mamela. ◊ A trai ca la ~ul mamei a huzuri de bine. /<lat. sinus

POSEDA, posed, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva in proprietatea sau in stapanirea sa, a dispune de ceva; a stapani. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stapanit de... 3. A avea anumite insusiri, caracteristici. 4. A cunoaste bine un lucru; spec. a sti bine o limba, o disciplina stiintifica etc. – Din fr. posseder.

SIMETRIE s.f. 1. Asezare, dispunere a unor parti identice intr-un mod asemanator intr-un ansamblu, intr-un tot. ♦ Armonie, imbinare armonioasa rezultata din anumite combinatii regulate si bine proportionate. 2. Proprietatea unei figuri in raport cu un punct, cu o dreapta sau cu un plan de a avea puncte care sa corespunda doua cate doua. ♦ Proprietatea a doua figuri de a se suprapune exact. [Gen. -iei. / cf. fr. symetrie, it. simmetria < lat., gr. symmetria < gr. syn – cu, metron – masura].

SIMETRIE s. f. 1. dispunere a unor parti identice intr-un mod asemanator intr-un ansamblu, intr-un tot. ◊ armonie, imbinare armonioasa rezultata din anumite combinatii regulate si bine proportionate. 2. (mat.) proprietate a unei figuri in raport cu un punct, cu o dreapta sau cu un plan de a avea puncte care sa corespunda doua cate doua. ◊ proprietate a doua figuri de a se suprapune exact. (< fr. symetrie, lat., gr. symmetria)

SISTEMATIZA, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei stiinte, ale unei doctrine, ale unei expuneri intr-un tot unitar, organizat, intr-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practica dupa o metoda rationala sau dupa un plan bine chibzuit. ♦ A transforma si a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerinte moderne. – Din fr. systematiser.

MENI, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotari de mai inainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. si intranz. A exprima o dorinta in favoarea cuiva; a ura². ♦ (In credinte si superstitii) A predestina, a ursi. ◊ (Inv.) A prevesti, a prezice (ceva rau). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rau) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (In superstitii) A aranja bobii, cartile etc. intr-un anumit fel si a descanta pentru ghicit. ♦ A descanta, a vraji. – Din sl. meniti.

STAPAN ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Persoana careia ii apartine un bun material. ~ul masinii. ◊ A se face ~ pe ceva a pune stapanire pe ceva. 2) (in antichitate) Proprietar de sclavi. 3) Persoana in serviciul careia se afla angajat cineva. ◊ A intra (sau a se baga) la ~ a se angaja sluga. (A fi) fara ~ a) (a fi) independent in actiunile sale; b) (a fi) fara supraveghere. 4) fig. Persoana cu puteri depline. ◊ A fi ~ pe situatie a se orienta bine intr-o situatie, ocupand o pozitie dominanta. A fi ~ pe materie a poseda un obiect. A fi ~ pe sine a fi in stare sa-si stapaneasca sentimentele, pornirile; a-si tine firea. A fi ~ pe soarta (sau pe viata) sa a dispune de propria persoana. 5) pop. Persoana care administreaza o gospodarie (privata sau publica); gospodar. ◊ ~ul casei a) capul familiei; b) gazda (luata in raport cu oaspetii). /<sl. stopanu

DISPOZITIV, dispozitive, s. n. 1. Ansamblu de piese legate intre ele intr-un anumit fel (de obicei imobil) si care indeplineste o functie bine determinata intr-un sistem tehnic. ◊ (Electron.; in sintagma) Dispozitiv optoelectronic = dispozitiv care are proprietatea de a transforma un semnal luminos intr-unul electric sau invers. 2. dispunerea pe teren a trupelor in vederea unei actiuni de lupta sau a unei deplasari; p. ext. (concr.) trupele astfel dispuse pe teren (impreuna cu zona in care se afla). 3. Parte finala a unei hotarari judecatoresti, in care se arata solutia data litigiului (si unele dispozitii accesorii). – Din fr. dispositif.