CER², ceruri, s. n. 1. Spatiu cosmic nesfarsit in care se afla astrii; (mai ales) parte din acest spatiu vazuta deasupra orizontului, care are o forma aparent emisferica; bolta cereasca, firmament. ◊ Expr. Sub cerul liber = in afara unei locuinte, afara. Pana-i cerul = niciodata. Ca cerul de pamant sau ca de la cer la pamant, se spune despre o deosebire extrem de mare intre doua lucruri, doua puncte de vedere, doua situatii etc. A rascoli cerul si pamantul = a face tot posibilul (pentru a gasi un lucru pierdut). A se ruga (de cineva) cu cerul (si) cu pamantul = a se ruga cu cea mai mare staruinta. A pica (sau a cadea) din cer = a) a sosi pe neasteptate; b) a nu putea intelege; a fi strain de aceea ce se intampla in jur. Nu pica din cer = nu vine de-a gata. Parca a picat (sau a cazut) cerul pe mine (sau pe el etc.), exprima supararea, rusinea, uimirea cuiva in fata unei situatii neasteptate (si neplacute). Nu s-o face gaura (sau borta) in cer = n-o sa fie cine stie ce paguba, n-o sa se intample nici un rau. A fagadui (sau a promite) cerul si pamantul = a promite lucruri nerealizabile. ◊ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavitatii bucale, palatul bucal. 2. Aer, vazduh, atmosfera. ◊ Pasarile cerului = pasarile zburatoare. 3. Rai¹, eden, paradis. ◊ Expr. A fi (sau a se crede) in al saptelea (sau in al noualea) cer = a fi extrem de bucuros, de fericit, de mandru. ♦ Putere divina, divinitate, providenta. – Lat. caelum.

FOC¹, focuri, s. n. I.1. Ardere violenta cu flacara si cu dezvoltare de caldura; (concr.) materie in curs de ardere. ◊ (In exclamatii sau imprecatii, adesea glumet sau fam.) Se facu frumoasa, arz-o focul. ◊ Foc de artificii = ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flacari colorate. ◊ Expr. A lua foc = a se aprinde. A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu prea mare staruinta; a insista prea mult ca cineva sa actioneze intr-un anumit sens. A se arunca (sau a intra) in foc (pentru cineva sau ceva) = a-si expune viata (pentru cineva sau ceva). A lua focul cu mana altuia sau a scoate castanele din foc cu mana altuia = a pune pe altcineva sa intreprinda o actiune primejdioasa, a fugi de raspundere, lasand munca pe seama altuia. A(-si) pune sau a(-si) baga mana in foc (pentru cineva) = a garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva. A lua (sau a prinde) foc cu gura sau a manca foc (pentru cineva) = a face tot posibilul, a fi gata la orice sacrificii (in favoarea cuiva), a apara cu tarie pe cineva. Harnic (sau iute, etc.) (de mananca) foc = foarte harnic (sau iute, etc.) A se face (sau a se mania, a se supara) foc (si para) = a se infuria, a turba de manie. ◊ (Ajuta la formarea superlativului absolut, tinand locul lui „ foarte ”) Jucarii frumoase foc. ◊ Expr. De mama focului = strasnic, grozav. ♦ Arderea din vatra, cuptor, soba, etc., facuta prin degajare de caldura. ♦ Fig. Lumina rosiatica, asemanatoare cu flacarile. ♦ Fig. Stralucire (a unei pietre scumpe, a unui metal pretios, etc.). ♦ Dispozitiv de ardere (la o lampa). 2. Incendiu. ◊ Expr. A trece (o tara, un oras, etc.) prin foc si sabie = a incendia, a distruge cu forta armata. 3. Impuscatura; p. ext. salva, tir. ◊ Arma de foc = arma care foloseste pulbere exploziva. Foc! = comanda militara pentru inceperea unei trageri. ◊ Expr. A deschide focul = a incepe sa traga cu arma. A fi (sau a sta) intre doua focuri = a fi incoltit din doua parti. ♦ Fig. Lupta, razboi. 4. Lumina, far sau flacara care reprezinta un anumit semnal in navigatia pe apa. II. Fig. 1. Entuziasm, avant, inflacarare. ◊ Loc. adj. (Plin) de foc = infocat, inflacarat, aprins. ◊ Loc. adv. Cu foc = cu inflacarare, cu entuziasm, cu aprindere. ◊ Expr. (Urmat de un genitiv) In focul... = in momentele de mare intensitate, in faza culminanta a unei actiuni. 2. Agilitate, vioiciune, neastampar. 3. Durere, chin, jale, necaz. ◊ Expr. A-si varsa focul = a se destainui, a-si descarca sufletul, a-si spune durerea; a-si descarca nervii, a se racori. A-si scoate un foc de la inima = a) a se razbuna pe cineva; b) a scapa de o suferinta. ♦ Nenorocire, pacoste, urgie. ◊ Expr. (Fam.) N-o fi foc = nu e nici o nenorocire. – Lat. focus.

PARA¹ s. f. Flacara, vapaie; p. ext. caldura dogoritoare, dogoare. ◊ Loc. adj. De para = rosu aprins (ca flacara); arzator, dogoritor. ◊ Expr. A trece (sau a sari) prin foc si para = a infrunta orice primejdie, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A se face foc si para (de manie) = a se supara, a se mania foarte tare. Foc si para = infierbantat, indarjit; suparat, infuriat. ♦ Fig. Sentiment puternic si chinuitor; inflacarare; chin sufletesc, dorinta chinuitoare. – Din sl. para.

FACE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A intocmi, a alcatui, a fauri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ◊ A procura un obiect, dispunand confectionarea lui de catre altcineva. Isi face pantofi. 2. A construi, a cladi; a ridica, a aseza. Face o casa. Face fanul stoguri. 3. A gati, a prepara, a pregati un aliment, o mancare. 4. A compune, a scrie, a crea o opera literara; a executa, a realiza o opera artistica. 5. A stabili o lege, o conventie, o intelegere. 6. A castiga, a agonisi, a strange bani, avere. 7. A pregati ceva intr-un anumit scop. Isi face bagajele. ♦ Expr. A face focul = a atata, a aprinde focul. ◊ A aranja (parul, sprancenele, buzele, unghiile etc.). II. 1. (Despre femei) A naste. ♦ Expr. (Pop. si fam.) De cand l-a facut ma-sa sau de cand ma-sa l-a facut = de cand s-a nascut, dintotdeauna. ◊ (Despre soti) A procrea. ◊ (Despre mamifere) A fata. ◊ (Despre pasari) A oua. 2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 3. (despre fiinte si plante) A capata, a dobandi; a-i aparea. A facut o batatura. ◊ A se imbolnavi de... A facut scarlatina. 4. (In expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la cateva zile dupa nastere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burta (sau) pantece = a se ingrasa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multa purtare) in dreptul genunchilor. III. 1. A intocmi, a potrivi lucrurile astfel ca sa...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a facut, ce-a dres, ca a reusit... 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face sa se insoare. 3. A obliga, a sili, a constrange, a pune pe cineva sa... Nu ma face sa plec. 4. A predispune la ceva; a indemna. Timpul urat il face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva sa-si schimbe starea initiala, sa ajunga intr-o anumita situatie. L-a facut om. ◊ Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sanatos) = a (se) insanatosi, a (se) vindeca. 2. A preface, a schimba, a transforma in... Faceti din piatra aur. ◊ Expr. A face din tantar armasar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pantec (sau spinarea cobza) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a ramane treaz toata noaptea. A face (sau, refl., a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici. 3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) ca este..., a califica; a invinui, a acuza pe cineva de... L-a facut magar. ◊ Expr. A face (pe cineva) cum ii vine la gura = a ocari sau a certa (pe cineva) rau, fara a-si alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou si cu otet v. otet. V. 1. A savarsi, a faptui, a comite. ◊ Expr. Face ce face si... = incearca prin toate mijloacele si izbuteste sa...; nu stiu cum procedeaza ca...; vorba e ca... A nu avea ce face (sau ce sa faca) = a) a nu avea o ocupatie; b) a nu-i ramane cuiva nimic de schimbat intr-o situatie, a nu avea posibilitatea sa se impotriveasca, sa obiecteze, sa ajute cu ceva; a nu avea incotro; c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul sa comita o imprudenta, o prostie, o gafa. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum iti merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau in toate chipurile, posibilul si imposibilul) sa (sau ca sa) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (exprimand surpriza neplacuta si purtand accentul in fraza) Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)? Ce (tot) faci (sau ce ai facut de)...? = ce ti s-a intamplat ca...? care e cauza ca...? Ce-i de facut (cu cineva sau cu ceva) ? = cum sa se procedeze (cu cineva sau cu ceva) ? N-am facut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se imputa. Vazand si facand = procedand conform situatiei, imprejurarilor, fara un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relatii intre...; b) a o pati, a suporta consecintele faptelor sale. Ce are a face? = ce legatura este (intre un lucru si altul)? Ce intereseaza? si ce-i cu asta? N-are a face! = nu intereseaza! n-are importanta! (Refl.) S-a facut! = ne-am inteles! s-a aranjat! Fii fara grija! 2. A provoca, a da nastere la..., a cauza, a pricinui. A facut o incurcatura ◊ Expr. Nu face nimic! = (formula de politete cu care se raspunde celui ce-si cere scuze pentru un neajuns sau o suparare pricinuita fara voie) nu are nici o importanta! A i-o face (buna sau lata sau cu varf) sau a-i face (cuiva) una (si buna) = a-i pricinui cuiva un rau, un neajuns. A(-si) face inima rea (sau sange rau) = a (se) supara, a (se) consuma. A-si face ganduri (sau griji) = a se ingrijora. ♦ A arata, a manifesta, a acorda. I-a facut toate onorurile. 3. A aduce la indeplinire; a realiza, a indeplini, a implini. Si-a facut datoria. ◊ Expr. A face (un) targ (sau targul) = a cadea de acord, a incheia o tranzactie (comerciala). ♦ A juca (un meci). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatura. ♦ A studia, a urma un curs sau o forma de invatamant. Face medicina. 5. (Cu complementul „semn”) A atrage cuiva atentia printr-un gest; a da cuiva sa inteleaga ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap ca a inteles. ◊ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a ameninta (pe cineva) cu degetul aratator. A face (cuiva) cu ochiul = a) a face (cuiva) un semn simbolic (inchizand si deschizand un ochi); b) a atrage, a imbia. 6. A parcurge, a strabate un drum sau o distanta. A facut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el si-a facut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a actiona; a se comporta. Fa cum stii. ♦ Refl. (In constructii interogative) A se descurca intr-un anumit fel. Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rau), a o duce bine (sau rau). 3. (In superstitii, determinat prin „a bine”, „a rau”, „a ploaie” etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie. 4. (Pop.; in superstitii) A vraji, a fermeca; a descanta. I-a facut de boala. II. 1. A valora, a pretui; a costa. Cat fac pantofii? 2. (La pers. 3; cu valoare impersonala) A fi vrednic (de a...), a merita (sa...). Scump, dar face! 3. (Fam.; in expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadreaza cu... III. 1. A se indrepta, a merge, a porni (catre sau spre...; a o coti (spre...). Am facut la dreapta. ◊ Refl. (Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fa-te incoace! 2. A zice, a spune. Am sa te cert, facea el. C. Refl. I. 1. (despre zi, noapte, intuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lasa. ♦ A i se face (cuiva) negru (sau rosu etc.) inaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rau (din cauza supararii, a maniei); a se supara, a se mania foarte tare. ◊ Impers. (Pop.) A i se parea cuiva ca vede sau ca aude ceva sau pe cineva (in vis sau in imaginatie). Se facea ca vede un palat. 2. (despre drumuri, vai etc.) A se desfasura, a se deschide (inaintea ochilor). Se facea o vale lunga. 3. (despre senzatii sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naste, a se produce (in cineva) deodata, a fi cuprins de... I s-a facut frica. ◊ A fi cuprins de o dorinta nestapanita pentru ceva, a simti dorul de... I s-a facut de duca. 4. (Pop.) A se intampla. Ce s-a facut cu el? ♦ Expr. Ce s-a facut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face ca... (sau de...) = cum e posibil ca...? II. 1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a facut mare. ♦ Loc. vb. A se face galben = a se ingalbeni. A se face vanat = a se invineti. A se face rosu. = a se inrosi, a se imbujora. ♦ Expr. A se face stapan pe ceva = a lua un lucru in stapinire cu forta sau fara a-i apartine. A se face in doua = (despre drumuri, retele etc.) a se bifurca, a se desparti, a se ramifica. ◊ A ajunge la numarul de..., la un total de... Ceata se face de doua sute de osteni. ◊ A imbratisa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist. ◊ Intranz. A indeplini o treaba sau o functie ocazionala. ◊ (determinat prin „la loc”, „din nou”, „iarasi” etc.) A redeveni. S-a facut din nou om. 2. A se preface, a simula. Se face ca pleaca. ◊ Intranz. A-si lua infatisarea de..., a se arata, a-si da aere de... Face pe nevinovata. – Lat. facere.

PICIOR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele doua membre inferioare ale corpului omenesc, de la sold pana la varful degetelor, si fiecare dintre membrele celorlalte vietuitoare, care servesc la sustinerea corpului si la deplasarea in spatiu. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. In (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = in pozitie verticala; sus. In varful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe varfurile degetelor de la picioare; p. ext. fara a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fara un mijloc de locomotie, pe jos. – Din cap pana in picioare = de sus si pana jos, in intregime; cu desavarsire. Pe picior gresit (la unele jocuri sportive) nepregatit pentru a para actiunea adversarului sau, p. gener., pentru a raspunde unei provocari. ◊ Expr. Unde-ti stau picioarele iti va sta si capul = vei plati cu viata (daca nu vei face un anumit lucru). A sari drept (sau ars) in picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau in) picioare = a) a se insanatosi dupa o boala (lunga); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau in) picioare = a vedea pe cineva sanatos. (Glumet sau ir.) Are numai (atatia...) ani pe un picior = are o varsta mai mare decat cea pe care o marturiseste. A pune piciorul (undeva) = a calca, a pasi, p. ext., a patrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a initia, a organiza ceva, a face sa mearga, sa functioneze; b) a ingriji un bolnav si a-l insanatosi. A scula (sau a pune etc.) in picioare = a mobiliza in vederea unei actiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slabi, a se prapadi cu incetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (usor), fara a zacea la pat. (A fi) cu un picior in groapa (si cu unul afara) = (a fi) foarte batran, prapadit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele inainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) in picioarele cuiva = a impiedica, a incurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a ramane, a fi) in picioare = a) a exista sau a continua sa existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi intemeiat; c) a sta, a ramane intact sau in pozitie verticala. E tata-sau (sau mama-sa etc.) in picioare = seamana intocmai, e leit cu tatal sau (sau cu mama sa etc.). A sari intr-un picior = a se bucura mult. Cat te-ai intoarce (sau invarti) intr-un picior = repede de tot, intr-o clipa. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-si lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a incepe sa fuga (repede), a o lua la goana; a incerca sa se faca nevazut prin fuga. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-si mai strange picioarele = a nu (mai) sta potolit, linistit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-si bate (sau a-si rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multa alergatura. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se aseza, a se stabili undeva. A cadea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a saruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili inaintea cuiva. A calca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (calcandu-l pe incaltaminte) sa nu faca sau sa nu spuna ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva suparator. (Pop. si fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) gresit (logic sau gramatical) ori fara talent; p. ext. a scrie urat, a mazgali. Fara cap si fara picioare = fara logica, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a capata) picioare = (despre obiecte) a disparea. (A sta sau a sedea etc.) picior peste picior = (a sedea intr-o pozitie comoda) cu o parte a unui picior ridicata si asezata peste celalalt picior. Cu coada intre picioare = rusinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-si bate joc. A calca (pe cineva sau ceva) in picioare = a distruge, a nimici; a dispretui, a desconsidera. A pune (sau a asterne, a inchina etc. ceva) la picioarele cuiva = a inchina, a oferi cuiva (ceva) in semn de supunere, de pretuire, de omagiu. A-i pune cuiva capul sub picior = a omori pe cineva. A bate din picior = a incerca sa-si impuna vointa; a se rasti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul in prag = a lua o atitudine hotarata, a se opune energic. A da din maini si din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o actiune la bun sfarsit, pentru a scapa dintr-o incurcatura etc. (Fam.) A sta cu picioarele in apa rece = a se gandi profund si indelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de razboi) = a fi (sau a se afla etc.) in stare de pace (sau de razboi). A fi pe picior de egalitate (sau pe acelasi picior) cu cineva = a se bucura de aceleasi drepturi, a avea aceeasi situatie cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lasa sa-i scape un prilej favorabil. A trai pe picior mare = a duce o viata de belsug, a cheltui mult. Parca l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care traieste o bucurie mare si neasteptata. A fi (sau a sta) pe picior de duca (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de maini si de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lasa (cuiva) posibilitatea sa actioneze. A(-si) taia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face sa piarda un avantaj, a (-si) periclita situatia. A cadea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea tine, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) tine etc. picioarele, se spune despre un om care si-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se taia (sau a i se inmuia) cuiva (mainile si) picioarele = a avea o senzatie de slabiciune fizica; a nu se putea stapani (de emotie, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urma de..., (nici) tipenie. Negustorie (sau comert, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comert, afaceri etc.) facute intamplator, ocazional, fara sediu sau firma inscrisa. ♦ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = planta erbacee de padure, cu frunze palmate cu trei diviziuni si cu flori albe sau rosietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocosului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate si cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasare fript sau fiert (pentru a fi mancat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. a**l. Nume dat unor parti de obiecte, de constructii sau unor obiecte, instrumente etc. care seamana cu piciorul (1) si servesc ca suport, ca element de sustinere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiata de pamant, a tulpinii unei plante; p. ext. radacina. 4. P. a**l. Element al unei constructii care serveste la sustinerea si la legarea ei de teren; partea de jos, masiva, a unei constructii, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranta = parte din masivul unui zacamant lasata neexploatata in scopul protectiei unor lucrari sau a unor constructii de la suprafata. 5. P. a**l. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zona mai larga de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; in sintagma) Piciorul perpendicularei = intersectia unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de masura, avand lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosita si astazi in unele tari. 9. Unitate ritmica a unui vers, compusa dintr-un numar fix de silabe lungi si scurte sau accentuate si neaccentuate. – Lat. petiolus.

FIRE, firi, s. f. 1. Mediul natural (impreuna cu fiintele care traiesc in el). ◊ Loc. adv. Peste fire = extraordinar; in cel mai inalt grad. 2. Structura psihica si morala a unei fiinte; caracter, temperament. 3. Minte, cuget; cumpat. ◊ Loc. adj. In toata firea = ajuns la dezvoltare deplina, matur; in deplinatatea facultatilor mintale, serios. ◊ Expr. A-si veni in fire = a-si reveni (dupa un soc, o emotie puternica, un lesin). A scoate (pe cineva) din fire = a enerva (pe cineva), a infuria, a scoate din sarite, din rabdari. A-si tine (sau a-si pastra) firea = a se stapani, a-si pastra cumpatul. A-si pierde firea sau a se pierde cu firea = a nu se mai putea stapani, a-si pierde cumpatul. A se prapadi cu firea = a face tot posibilul; a se stradui; a se consuma foarte mult sufleteste. – V. fi.

PRAF, (2, 3) prafuri, s. n. 1. Material format din particule solide foarte fine, provenite din faramitarea naturala a scoartei terestre, a unor corpuri solide, din unele procese biologice ale vietuitoarelor etc.; pulbere, colb. ♦ Exp. A face (pe cineva sau ceva) praf = a) a sfarama in bucati; a distruge; b) (cu privire la bunuri materiale) a irosi, a cheltui fara rost; c) (fam.) a invinge pe cineva intr-o discutie in contradictoriu, a-i anula argumentele; a impresiona profund (prin cele ce spune sau face); a epata. A (se) face praf si pulbere sau a (se) preface in praf = a (se) distruge complet, a nu mai ramane nimic. A se alege praful sau nu se alege nici praful, a nu ramane nici praf = a fi complet distrus, nimicit; a fi ucis. A arunca (cu) praf in ochii cuiva = a incerca sa insele pe cineva, dandu-i iluzia ca lucrurile sunt altfel decat sunt in realitate, a induce in eroare. A se face praf pentru cineva = a-i purta cuiva o mare grija, a face tot posibilul pentru cineva. Praful de pe toba = nimic. 2. (De obicei urmat de determinari) Nume dat diferitelor materiale solide reduse la starea de particule foarte fine si care sunt folosite in diferite scopuri. ◊ Praf de pusca = pulbere formata dintr-un amestec de azotat de potasiu, sulf si carbune de lemn, folosita ca explozibil. Praf de spuma = preparat care produce in contact cu apa o spuma si care se foloseste pentru stingerea incendiilor. Praf de copt = preparat care se intrebuinteaza in patiserie pentru a face sa creasca aluaturile, prin bioxidul de carbon pe care il degajeaza. Lapte praf = lapte sub forma de pulbere, obtinut prin eliminarea apei din componenta lui. Praf de bronz = pulbere care se amesteca cu ulei sau cu lac si formeaza vopsele care imita metalul. Praf de matase = substanta cu aspect lucios, preparata din mica¹ pisata, folosita la zugraveli. Praf hidrofob = material pulverulent, neinflamabil si imputrescibil, obtinut din cenusa de la termocentrale cu adaosuri de pacura, folosit pentru hidroizolari. 3. Spec. Substanta toxica sau medicamentoasa in forma de pulbere; (pop.) doza dintr-un astfel de medicament. ◊ (Arg.) Praf alb = c*****a. 4. (Pop.) Polen. [Var.: (inv. si reg.) prav s. n.] – Din sl. prachu.

D**C, d***i, s. m. 1. Fiinta imaginara, de s*x masculin, intruchipare a spiritului rau; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuta. ◊ Expr. A fi d****l gol (sau impielitat) sau a fi d**c impielitat = a) a fi rau, afurisit; b) a fi istet, poznas. Omul (sau salba, poama) d****lui sau om al d****lui = a) om rau, ticalos; b) om intreprinzator, descurcaret. A se teme de ceva ca de d****l (sau ca d****l de tamaie) = a se teme foarte tare de ceva. A se uita la cineva ca la d****l = a se uita la cineva cu dusmanie sau cu frica. E tot un d**c = e totuna, e acelasi lucru. A avea (sau a fi cu) d***i sau a avea pe d****l in el = a) a fi rau dispus, enervat; b) a fi energic, plin de viata, neastamparat. Parca a intrat d****l in el, se zice despre cineva manios, agitat sau cu o energie inepuizabila. A baga (pe cineva) in d***i (sau in toti d***ii) = a intimida, a infricosa (pe cineva); a face (pe cineva) sa depuna toate eforturile (de frica). Trebuie sa fie un d**c la mijloc, se spune cand nu poate fi gasita o explicatie logica a unei situatii incurcate sau cand se banuieste o cauza ascunsa, greu de gasit. Si-a bagat (sau si-a amestecat) d****l coada, se zice cand o situatie care parea clara se complica dintr-o data, capata o evolutie neasteptata. A trage pe d****l de coada = a fi foarte sarac, a o duce greu. A cauta pe d****l = a intra singur intr-o incurcatura, a-si provoca singur neplaceri. A da de (sau peste) d****l sau a vedea (sau a-si gasi) pe d****l = a o pati. A cauta pe d****l si a gasi pe tata-sau = a ajunge intr-o situatie si mai rea decat aceea anterioara. A trimite (pe cineva) la d****l sau a da d****lui = a injura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol. A trimite (pe cineva) de la d****l la tata-sau = a purta (pe cineva) de colo pana colo. A cere pe d****l si pe tata-sau (sau cat d****l pe tata-sau) = a cere (pe ceva) un pret exorbitant. A face pe d**cu-n patru sau a face si pe d****l = a face tot posibilul, a incerca toate mijloacele. A da (sau a lasa) d****lui (pe cineva sau ceva) = a abandona, a parasi (pe cineva sau ceva), a renunta definitiv (la cineva sau la ceva). A se duce d****lui = (despre persoane dezagreabile; adesea in imprecatii) a se duce fara sa se mai intoarca (si intr-un loc nestiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi. A se duce la d****l = a pleca unde vrea (fara sa-i mai stie nimeni de urma si fara sa-i mai doreasca revederea). A-l lua d****l (sau d***ii, mama d****lui) = a muri; a o pati. La d****l! formula exclamativa de dispret prin care se exprima dorinta de a renunta la ceva, de a se lepada de ceva. Pe d****l! = (formula exclamativa de negatie) nimic! Al d****lui! sau ptiu, d**ce! exclamatii exprimand uimire, enervare, admiratie. A nu avea nici pe d****l = a fi perfect sanatos. Lucrul d****lui = lucru dificil, dubios, care creeaza neplaceri. (Glumet si ir.) Buruiana (sau iarba, tamaia) d****lui = tutun. ♦ (In formule de generalizare extrema, cu sensul de „orice”, „oriunde”, „fie cine-o fi”) Face si pe d****l. ◊ Expr. La d**cu-n praznic sau la mama d****lui, unde si-a intarcat d****l copiii, unde si-a spart d****l opincile = intr-un loc (neprecizat) foarte indepartat. ♦ (In expr.) Al d****lui (de...) = a) foarte rau, pacatos; b) incomod, dificil; c) foarte, peste masura de..., grozav; d) energic, descurcaret, razbatator. (Asa) de-al d****lui! = fara nici un motiv, fiindca asa vreau! 2. Fig. Om plin de pacate, rau, crud; om poznas, istet, vioi. 3. Compus: d**c-de-mare = peste marin de culoare cenusie-rosiatica, cu corpul si capul comprimate lateral, a carui prima aripioara dorsala este formata din tepi veninosi (Trachinus d**co). – Lat. d**co, „sarpe, balaur”.

A CAUTA caut 1. tranz. 1) A incerca sa gaseasca. ~ o carte. ~ prietenul. ~ izvorul. ◊ ~ cu ochii (pe cineva sau ceva) a incerca sa descopere pe cineva sau ceva (intr-o multime). ~ pe d****l a) a fi imprevizibil; b) a-si provoca neplaceri. N-ai ce cauta (undeva sau la cineva) nu exista motiv pentru a pleca undeva sau la cineva. 2) A incerca cu insistenta sa obtina. ~ bani. ~ slava. ~ ajutor. ◊ ~ pricina a cauta motiv de cearta. 3) (urmat, de obicei, de un verb la modul conjunctiv) A depune eforturi; a face tot posibilul. Cauta sa te intorci mai repede. 4) A privi cu atentie; a examina; a cerceta. 5) A avea in grija; a ingriji. ~ un bolnav. 6) (mai ales in constructii negative) A lua in considerare. Nu cauta ca-s tanar. 2. intranz. 1) A-si indrepta ochii (pentru a vedea); a se uita; a privi. ◊ ~ (cuiva) in coarne a rasfata; a intra in voie. 2) A manifesta interes; a se interesa. ~ de sanatate. 3) A avea grija; a ingriji. ~ de un bolnav. 4) pop. (in superstitii) A prezice viitorul (dand in carti, in bobi etc.); a ghici. 5) (mai ales la pasiv sau reflexiv pasiv) A solicita cu insistenta; a intreba. Marfa aceasta este cautata. 6) (mai ales in constructii negative) A tine cont; a avea in vedere; a se uita. /<lat. cautare

FOC¹ ~uri n. I. 1) Degajare simultana de caldura si de lumina cu producere de flacari. ~ olimpic. 2) Material combustibil aprins (cu scopul de a capata caldura si lumina). A se incalzi la ~. ◊ A lua (sau a prinde) ~ cu gura pentru cineva a face tot posibilul si imposibilul pentru cineva. A sta ca pe ~ a fi nelinistit sau grabit. A se teme ca de ~ a se teme foarte tare. Pana nu faci ~, nu iese fum orice zvon cuprinde si un graunte de adevar. 3) Dispozitiv de ardere. Plita cu patru ~uri. 4) Nimicire a bunurilor materiale prin ardere (in flacari). ◊ ~ si parjol mare prapad; dezastru. A trece (o tara, o regiune etc.) prin ~ si sabie a distruge complet prin incendii cu forte armate (o tara, o regiune etc.). 5) fig. Stralucire vie, luminoasa (asemanatoare unei flacari). ~ul diamantelor. ~ul din privire. 6) pop. Descarcare a unei arme; impuscatura. ~ de artilerie. ◊ A fi (sau a sta) intre doua ~uri a se afla intr-un loc, fiind amenintat de pericol din doua parti. 7) Sursa de lumina care serveste drept semnal (in navigatie). 8) Panza de forma triunghiulara de la prora unei nave sustinuta de bompres. II. (in exclamatii glumete sau in blestemuri) Arda-l (sau arza-l) ~ul sa-l arda! Bat-o ~ul! /<lat. focus

A LUA iau 1. tranz. 1) A apuca (cu mana sau cu un instrument) pentru a avea in posesie. ◊ ~ armele a se inarma. ~ (pe cineva) la ochi a) a suspecta (pe cineva); a avea banuieli; b) a supraveghea (pe cineva). ~ pasarea din zbor a fi un bun ochitor. ~ alta vorba a schimba subiectul discutiei. ~ foc cu gura a face tot posibilul si imposibilul. ~ jaratic cu mana altuia a intreprinde o actiune riscanta, folosind in acest scop o alta persoana. 2) A apropia de sine, asezand pe o parte a corpului. ~ in brate. ~ pe genunchi. ~ in carca. ◊ ~ (pe cineva) in unghii a certa cu brutalitate (pe cineva). 3) (alimente, medicamente etc.) A pune in gura, inghitind. ~ un ceai. ◊ ~ o gustare a servi in fuga o mancare usoara. ~ masa a sta la masa; a manca. A nu ~ nici roua in gura a nu manca absolut nimic. ~ aer a se plimba putin in aer liber. 4) (obiecte de imbracaminte) A pune pe sine; a imbraca. 5) (portiuni, cantitati dintr-un lucru) A face sa iasa din interiorul sau. ◊ ~ (cuiva) sange a face sa curga sange printr-o incizie, pentru analiza sau in scopul descongestionarii. 6) (lucruri, drepturi, favoruri etc.) A face sa nu mai fie in posesia (cuiva). ◊ A-i ~ (cuiva) comanda a inlatura (pe cineva) dintr-un post de raspundere. A-i ~ (cuiva) apa de la moara a-l priva (pe cineva) de avantajele pe care le-a avut. A-i ~ (cuiva) durerea (sau suferinta) a face (pe cineva) sa simta momentan o usurare. A-i ~ (cuiva) viata (sau zilele) a omori (pe cineva). A-i ~ (cuiva) mintea (sau mintile) a face (pe cineva) sa-si piarda dreapta judecata. A-i ~ (cuiva) auzul a asurzi (pe cineva). 7) A-si asuma, intrand in stapanire. 8) (sume de bani) A primi in calitate de venit; a incasa. 9) A gasi pentru a duce cu sine. ◊ Ia-l de unde nu-i se spune despre cineva sau despre ceva care nu se mai gaseste la locul unde se afla mai inainte. 10) A obtine in schimbul a ceva; a cumpara. ◊ ~ pilda a urma exemplul (cuiva). 11) (lucruri straine) A sustrage, insusindu-si. A-i ~ cuiva banii. ◊ A-i ~ (cuiva) painea de la gura a lipsi (pe cineva) de sursa de existenta. 12) (fortificatii, terenuri straine) A pune stapanire (prin forta armata); a cuceri, a ocupa. ~ un oras. 13) (mijloace de transport) A folosi drept mijloc de deplasare. ~ trenul. 14) (persoane) A trata intr-un anumit fel. ~ cu binisorul (pe cineva). ◊ ~ (pe cineva) pe sus a lua cu forta (pe cineva). ~ (pe cineva) pe nepusa masa a ataca (pe cineva) pe neasteptate. 15) (persoane) A primi in familie, stabilind legaturi de rudenie. ~ de nevasta. ~ de barbat. ◊ ~ de suflet (un copil) a infia. 16) (despre stari fizice sau psihice) A pune stapanire in intregime (pe cineva). A-l ~ frica (pe cineva). ◊ A o ~ din loc a pleca repede (de undeva). A o ~ la fuga a porni in fuga. A-si ~ zborul a porni in zbor. 2. intranz. (despre cai de comunicatie, ape curgatoare) A-si schimba directia (spre)... Raul a luat-o in dreapta. [Sil. lu-a] /<lat. levare

LUNTRE ~e f. Ambarcatie de dimensiuni mici, fara punte, cu fundul plat, propulsata cu ajutorul motorului sau al vaslelor; barca. ◊ A se face (sau a se pune) ~ si punte a face tot posibilul pentru a atinge un scop. A sta intre doua ~i a tine si cu unul si cu altul; a imbina doua interese opuse. [G.-D. luntrei; Sil. lun-tre] /<lat. lunter

SARAMURA ~i f. 1) Solutie (concentrata) de sare, intrebuintata, mai ales, la conservarea alimentelor. *A-si pune pielea in (sau la)~ a face tot posibilul. 2) Apa naturala care contine sare. 3) Zeama sarata (cu adaos de usturoi, otet) data ca garnitura la unele mancaruri. /<ngr. saeamura

SILINTA ~e f. Efort (fizic sau intelectual) in realizarea unui lucru sau in atingerea unui scop; sarguinta; straduinta; asiduitate. ◊ A-si da (toata) ~a a-si da osteneala; a depune eforturi; a face tot posibilul. /a sili + suf. ~inta

URAT² n. 1) Stare a omului care se plictiseste; depresiune sufleteasca usoara (cauzata de lipsa interesului); plictiseala. ◊ A muri de ~ a se plictisi grozav. A-i tine cuiva de ~ a face tot posibilul pentru a ridica dispozitia cuiva; a distra pe cineva. 2) Ceea ce intruchipeaza lipsa frumusetii si a armoniei. /v. a (se) uri

sila (-le), s. f. – 1. (Inv.) Forta, putere, potenta. – 2. (Inv.) Forte armate. – 3. (Inv.) Minune, miracol. – 4. Forta, violenta. – 5. Constringere. – 6. Dezgust, aversiune, scirba. – Mr., megl. sila. Sl. (bg.) sila „putere” (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 344). – Der. sili, vb. (a obliga, a constringe, a forta; a presa; a viola, a asupri; a se stradui, a-si da silinta; a face tot posibilul), din sl. siliti, bg. silja; silinta, s. f. (fortare, sirguinta; rivna); nesilit, adj. (voluntar, spontan); silitor, adj. (sirguincios, harnic); silnic, adj. (inv., puternic; inv., autoritar, violent; constrins, obligat; dezagreabil, penibil), din sl. siliniku; silnica, s. f. (planta, Glechoma hederacea); silnicesc, adj. (inv., impus, obligat); silniceste, adv. (prin forta); silnici, vb. (a constringe, a violenta); silnicie, s. f. (violenta); silui, vb. (a viola), din sl. silovati, silują; siluitor, s. m. (violator); nesiluit, adj. (liber, voluntar); nasalnic, adj. (Mold., violent, brutal, nepoliticos); nasalnicie, s. f. (Mold., violenta).

CARNE, carnuri, s. f. 1. Nume dat tesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor. ◊ Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ◊ Expr. A taia (sau a da, a trage) in carne vie = a) a taia, a lovi in plin; b) fig. a curma fara crutare un rau. Carne de tun = masa de militari trimisi de clasele exploatatoare spre a lupta cu pierderi sangeroase in razboaie de cotropire. A fi rau (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau usor) de o rana. In carne si oase = in persoana, in realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, legat prin sange de cineva. A-si pune (sau a-si baga) carnea in (sau la) saramura = a face mari sfortari, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se ingrasa. A creste carnea pe cineva = a simti o satisfactie. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frica. 2. Bucata din tesutul muscular al animalelor taiate, intrebuintata ca aliment. 3. Parte moale de sub coaja fructelor, care inconjura semintele. – Lat. caro, carnis.

CER², ceruri, s. n. 1. Spatiu nesfarsit in care se afla astrii; (mai ales) parte din acest spatiu vazuta deasupra orizontului, care are o forma aparent emisferica. ◊ Expr. Sub cerul liber = in aer liber; afara. (Rar) Pana-i cerul = niciodata. A fi departe (unul de altul) ca cerul de pamant = a nu se potrivi de loc, a fi in contrast (unul cu altul). A pica (sau a cadea) din cer = a) a sosi pe neasteptate; b) a nu putea intelege, a fi strain de aceea ce se intampla in jur. Nu pica din cer = nu vine de-a gata. Parca a cazut cerul pe mine, exprima uluirea cuiva fata de o situatie neasteptata si neplacuta. Nu se va face gaura (sau borta) in cer = nu are sa fie cine stie ce paguba, nu are sa se intample nici un rau. A fagadui cerul si pamantul = a promite lucruri nerealizabile. Cu o falca in cer si cu una (sau cu alta) in (sau pe) pamant = furios. In inaltul (sau slava) cerului = la mare inaltime. ◊ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavitatii bucale, in forma de bolta. 2. Aer, vazduh, atmosfera. ◊ Pasarile cerului = pasarile zburatoare. 3. (In diverse mitologii) Rai. ◊ Expr. A ridica (pe cineva) pana la cer (sau in slava cerului) = a lauda (pe cineva) foarte mult. A fi (sau a se crede) in al saptelea (sau in al noualea) cer = a nu mai putea de bucurie. A rascoli cerul si pamantul = a face tot posibilul (pentru a gasi un lucru pierdut). (Rar) A se ruga (de cineva) cu cerul si cu pamantul = a se ruga cu cea mai mare staruinta. ♦ Putere divina, providenta. ◊ Expr. Nedreptate strigatoare la cer = nedreptate foarte mare, revoltatoare. – Lat. caelum.

POSIBIL, -A, posibili, -e, adj. Care se poate intampla sau realiza, care poate fi facut sau imaginat; care e cu putinta; care este permis sa se faca. ♦ (Substantivat, n) Ceea ce este cu putinta. ◊ Expr. a face tot posibilul = a face tot ce se poate intr-o imprejurare, a incerca totul pentru a ajunge la rezultatul dorit. – Din fr. possible, lat. possibilis.

INCOGNITO adv. Facand tot posibilul de a nu fi recunoscut; fara a fi recunoscut; sub nume fals. /<fr., it. incognito

HOMEOMERI s.m.pl. (Fil.) Termen folosit de filozoful grec Anaxagoras pentru a desemna cele mai mici particule materiale, infinit divizibile, ale corpurilor, care, dupa el, contineau in sine toate calitatile posibile. [Pron. -me-o-. / < fr. homeomeries, cf. lat. homeomeria, gr. h**********a].

OPTIMIZA vb. I. tr. A alege si a aplica solutia cea mai buna (optima) dintre toate solutiile posibile. [< fr. optimiser].

afunda (afund, afundat), vb. – 1. A adinci. – 2. A scufunda. – 3. (refl.) A cadea la fund. – Mr. afundu, afundare. De la fund. Der. directa din lat. affundāre pare a se baza pe prezenta it. affondare (sard. affundare), v. fr. afonder, v. sp. afondar, port. afundar (Puscariu 36; Pascu, I, 89; REW 269); este insa posibil ca toate cuv. rom. sa fie der. neol., cum remarcase deja REW. – Der. afundator, s. m. (scufundator); afundatura, s. f. (ascunzatoare); afundis, s. n. (adincime); afunzime, s. f. (adincime, prapastie).

aglica (-ci), s. f. – Planta erbacee din familia rozaceelor. Mr. angulice, megl. glicica. Bg. aglika (Skok, R. Etudes slaves, III, 62), cf. sb. jaglika (Cihac; DAR), alb. aguljice. Este posibil ca toate aceste cuvinte sa provina din tc. aklik „albeata, albeala”. Cf. Popescu-Ciocanel 6.

TRANSFORMATIONAL, -A adj. (Liv.) Referitor la transformari succesive. ♦ Gramatica transformationala = tip de gramatica bazata pe metode potrivit carora se pot descoperi o serie de reguli care permit obtinerea tuturor sintagmelor posibile intr-o limba dintr-un limitat numar de structuri profunde, cu ajutorul unor transformari succesive. [Pron. -ti-o-. / cf. engl. transformational, fr. transformationnel, it. transformazionale].

EXHAUSTIUNE s. f. 1. epuizare completa. 2. enumerarea tuturor cazurilor posibile intr-o problema. (< fr. exhaustion, lat. exhaustio)

HOMEOMERI s. m. pl. (la Anaxagora) cele mai mici particule materiale, infinit divizibile, ale corpurilor, care contineau in sine toate calitatile posibile. (< fr. homeomeries)

TRANSFORMATIONAL, -A adj. referitor la transformari succesive. ♦ gramatica ~a = tip de gramatica bazata pe metode potrivit carora se pot descoperi o serie de reguli care permit obtinerea tuturor enunturilor posibile intr-o limba dintr-un numar limitat de structuri profunde, cu ajutorul unor transformari succesive. (< fr. transformationnel)

TABELA (‹ lat.) s. f. 1. Tabel. 2. T. matematica (pentru diverse functii) = tablou in care sunt date valorile unei functii pentru anumite valori ale argumentelor. ◊ T. trigonometrica = t. matematica in care sunt cuprinse valorile functiilor trigonometrice elementare pentru anumite argumente ale acestora. ◊ T. de logaritmi = t. matematica in care sunt cuprinse valorile functiilor logaritmice pentru anumite argumente ale acestora. ◊ T. de adevar = tablou in calculul propozitional, care prezinta toate combinatiile posibile ale valorilor de adevar pentru componentii unei propozitii simple sau propozitiile simple aflate in legatura; folosit si in scopul testarii validitatii rationamentelor.

PROBABILITATE, probabilitati, s. f. 1. Caracterul sau insusirea a ceea ce este probabil; fapt, intamplare probabila, posibila. ◊ Expr. Dupa toate probabilitatile = dupa cat se pare, probabil. 2. (Mat.) Multime numerica prin care se exprima caracterul aleatoriu (posibil sau nesigur) al unui eveniment, al unui fenomen. ◊ Calculul probabilitatilor = calcul matematic care permite sa se aprecieze daca un eveniment complex se va intampla sau nu, in functie de eventualitatea unor evenimente mai simple, presupus cunoscute. – Din fr. probabilite, lat. probabilitas, -atis.

TRANSFORMATIONAL, -A, transformationali, -e, adj. (Lingv.; in sintagma) Gramatica transformationala = gramatica ce isi propune gasirea unor structuri de adancime care, prin transformari succesive, sa permita obtinerea tuturor constructiilor corecte posibile intr-o limba. [Pr.: -ti-o-] – Din engl. transformational, fr. transformationnel.

SLEM s. n. (In sintagmele) Marele slem = a) (la unele jocuri de carti cu licitatie) situatie in care unul din cuplurile participante la joc castiga toate cele treisprezece levate posibile; b) (la jocul de tenis) situatie in care un tenisman castiga, in cursul aceluiasi an, cele patru mari concursuri internationale de tenis. Micul slem = (la unele jocuri de carti cu licitatie) situatie in care unul dintre cuplurile participante la joc castiga douasprezece din cele treisprezece levate posibile. – Din fr. chelem, germ. Schlemm.

hohoti (hohotesc, it), vb. – 1. A izbucni in ris. – 2. A plinge zgomotos. Creatie expresiva, cf. hihoti, chicoti. Se considera in general ca este der. din sl. chochotati „a ride”, cf. rus. chochot „hohot” (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 139; Tiktin; Berneker 393), cf. 319; Conev 103; DAR). Aceasta solutie este posibila, dar cuvintul sl. este tot expresiv si poate, fireste, sa coincida cu rom. Pe de alta parte, cuvintul sl. nu inseamna decit „a izbucni in ris”, pe cind in rom. ideea de „ris” sau de „plins”, pare secundara, ideea initiala fiind cea de „in chip zgomotos”; cf. mr. huhutescu, huhutire „a striga, a urla”. – Der. hohot, s. n. (hohot); hohoteala, s. f. (ris), cf. chicoteala.

arat (arate), s. n. – Plug. Mr. aratru. Lat. arātrum (Puscariu, Dacor., VIII, 324; Lacea, Dacor., VI, 339). Cuvintul este foarte rar, are circulatie mica in regiunea Muscel. A fost inlocuit de plug, poate datorita confuziei cu part. de la a ara; este posibil sa se pastreze, confundat cu totul cu acesta, in expresii ca a iesi la arat. Cf. ara.

PRECAUT, -A, precauti, -te, adj. (Despre oameni) Care prevede un pericol posibil, care actioneaza cu bagare de seama si ia toate masurile de prevedere pentru evitarea unui pericol, unei neplaceri; (despre vorbe, gesturi etc.) care dovedeste prudenta; prudent, prevazator, circumspect. [Acc. si: precaut] – Din lat. praecautus.

armean (armeni), s. m. – Populatie de limba indo-europeana stabilita mai ales in regiunea dintre muntii Caucaz si Taurus. – Var. arman. Ngr. ἀρμένιος (probabil cu diftongare analogica, asa ca in toate numele etnice, cf. oltean, muntean etc.). Nu pare posibila der. directa din sl. armeninu, pe care o propune DAR. – Der. arm(e)anca, s. f.; armenesc, adj.; armeneste, adv.; armenime, s. f. (totalitatea armenilor).

PUTINTA, putinte, s. f. 1. posibilitate, capacitate de a face ceva. ◊ Loc. adv. Peste putinta = imposibil (de realizat); mai presus de puterile cuiva. Cu putinta = posibil. Dupa putinta = potrivit cu mijloacele sau cu posibilitatile cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a-i fi cuiva) cu putinta (sa...) = a(-i) fi posibil, a (se) putea (sa...) Cel mai... cu putinta = cel mai... posibil, extrem de..., in cel mai inalt grad. A face tot ce-i sta in putinta = a face tot ce poate, a depune toate eforturile. A fi in putinta cuiva sa... sau a-i sta (cuiva) in putinta = a corespunde cu posibilitatile de realizare ale cuiva. Fara putinta de... = fara a putea sa... 2. (Fiz.; inv.) Putere. – Lat. potentia.

PLUS ~uri n. 1) Semn in forma de cruce (S) care indica operatia de adunare sau marimi si sarcini pozitive. 2) Temperatura mai sus de zero grade. ~ zece grade. ◊ ~-minus cu un decalaj posibil in directia maririi sau micsorarii. 3) Trasatura pozitiva. ◊ In ~ pe langa toate celelalte; pe deasupra. /<lat. plus

TOUT EST POUR LE MIEUX DANS LE MEILLEUR DESMONDES POSSIBLES (fr.) totul se petrece cel mai bine in cea mai buna dintre lumile posibile – Teza deista apologetica, enuntata de Leibniz in „Thaeodicaea”, pe care Voltaire a rastalmacit-o ironic in „Candide”.

huma (hume), s. f. – Argila intrebuintata la spoitul caselor. Ngr. χῶμα (Miklosich, Vokal., III, 6; Roesler 571; Densusianu, Filologie, 448; Tiktin), poate in parte prin intermediul bg. huma (DAR; Candrea), desi aceasta ipoteza nu este necesara, si nici cu totul convingatoare (dupa Conev 42, cuvintul rom. ar proveni din bg. glina, ceea ce nu este posibil). Cf. mr. uma, pe care Puscariu 1793 il deriva direct din lat. humus, megl. uma care, dupa Capidan 314, provine din bg. – Der. humos, adj. (argilos; lipicios); humarie, s. f. (teren argilos, loc de unde se scoate huma); humui, vb. (a spoi cu huma); humoaie, s. f. (Mold., huma de spoit); humu(l)tui, vb. (a transplanta rasaduri).

posibil adj., adv. 1. adj. realizabil, (livr.) fezabil, (rar) practicabil. (Un lucru ~.) 2. adj. (inv. si reg.) putincios. (Toate mijloacele ~) 3. adj. eventual, probabil. (O ~ intalnire intre cei doi ambasadori.) 4. adv. v. poate. 5. adj. potential, probabil, virtual. (~ castigator al unei competitii.)

uima (-me), s. f. – Tumoare purulenta. – Var. udma, Maram. moima. Origine incerta. Daca s-ar porni de la ultima var., e posibil sa fie vorba de un der. de la radacina expresiva mom-, cf. momiie, mamaruta, mamaliga, momita, toate cu sensul de „bolfa, ridicatura”. Miklosich, Lexicon, 1944, prefera sa se porneasca de la sl. ujmati „a sustrage”, cf. uimi. In general se porneste de la udma, pentru a se ajunge la gr. οἴδημα, oἰδμα (Tiktin; Diculescu, Elementele, 477; Candrea, dupa Cihac, II, 710, din gr. ὄγϰωμα); dar aceasta var. pare dubioasa si oricum der. este dificila fonetic. Pentru repartitia var., cf. ALR, I, 113.

A PUTEA pot tranz. (urmat, de obicei, de un verb la conjuntiv sau la infinitiv) 1) A se simti in stare; a fi capabil sau apt. ◊ A nu mai ~ de ... a) a fi cuprins de un sentiment sau de o senzatie puternica; b) a nu-i pasa de ... A nu (mai) ~ fara (cineva sau ceva) a avea neaparat nevoie de (cineva sau de ceva). 2) A fi in drept; a avea tot temeiul. Pot confirma. Tribunalul poate executa sentinta. 3) v. A SE PUTEA. ◊ Poate ca e cu putinta; e posibil. Fara doar si poate fara nici o discutie; in mod sigur. /<lat. potere

pandalie (pandalii), s. f. – Criza nervoasa, nabadaie, capriciu, toana. Origine incerta. Plecind de la var. inv., ne-am putea gindi la un ngr. πὰντ’ őλα „tot”: il apuca pandaliile, cf. il apuca toate alea, fr. il est dans tous ses etats. Der. din tig. pandalo „confuz” (Graur, BL, VI, 167) nu e posibila; din ngr. φαντασία prin intermediul unei forme pandasie (Galdi 217) sau din ngr. παντολμία „indrazneala, obraznicie” (Scriban) nu este convingatoare. Trebuie sa aiba o anumita relatie cu rut. pantalyk „ratiune”, care este de origine necunoscuta (Vasmer, II, 310), probabil tc. prin intermediul rom.

POSIBIL² ~a (~i, ~e) 1) Care poate exista; care poate fi infaptuit. 3) si substantival Care constituie o limita extrema. ◊ A face tot ~ul (si imposibilul) a face absolut totul pentru a realiza ceva; a depune toate sfortarile pentru a-si atinge scopul. /<fr. possible, lat. possibilis

PREA adv. Peste masura (de mult, de tare etc.); extrem (de bine, de frumos etc.). ◊ A fi ~ din cale-afara (sau ~ de tot) a fi iesit cu totul din comun. Nici ~-~, nici foarte-foarte nici bine, nici rau; potrivit; asa si asa. Se ~ poate s-ar putea; este posibil. /<sl. pre

IMPOSIBIL, -A adj. Care nu se poate face, nu este posibil, nu poate sa existe. ♦ (Fam.) Nesuferit, rau, insuportabil. // s.n. Lucru cu neputinta de realizat, irealizabil. ◊ A face imposibilul = a face totul pentru a realiza ceva. [Cf. fr. impossible, it. impossibile, lat. imposibilis].

cite adv. – In grupuri de, in serii de; cite trei; toate imi vesteau cite o suparare (Negruzzi). – Unul cite unul. – Cate odata. – De-a ’ncitelea. Gr. ϰατά, cu fonetismul alterat de confuzia usor de facut cu cit (Densusianu, Hlr., 163; Candrea-Dens., 362; REW 1175; DAR); cf. v. it. cad(uno), fr. cha(que), cat., sp., port. cada. Cata intrase in lat. populara, cu sensul de secundum vel iuxta (Silos 66). Unele dictionare (de ex. DAR) il confunda cu desavirsire cu cit; totusi, confuzia nu este posibila, nu numai pentru sensul special al lui cite, ci si pentru ca acest ultim cuvint este totdeauna invariabil. – Comp. citesi, adv. (toti impreuna; exprima o functie distributiva).

ceremonie (ceremonii), s. f. – Parada, fast, eticheta. – Var. ceremonie, teremonie, terimonie, toate inv. – Mr. tirimone. Lat. caerimonia, it. cerimonia (sec. XVII), in parte prin intermediul pol. ceremonia, cerymonia (intermediarul rus., propus de Sanzewitsch 211 si DAR, nu este posibil, avind in vedere data); cf. ngr. τσερεμονία, alb. ceremonie, bg. ceremonija. – Der. ceremonial (var. teremonial), s. n. (totalitatea regulilor sau formelor de eticheta intrebuintate la o ceremonie); ceremonios, (var. teremonios), adj. (care se comporta cu politete, solemn).

HERACLIT din Efes (c. 540 -c. 475 i. Hr.), filozof presocratic grec. Reprezentant la Scolii ionice. Considerand ca principiul fundamental a tot ce exista este „focul”, pentru H. lumea se afla intr-o continua schimbare ce are loc potrivit logos-ului, inteles ca divinitate, iar conflictul contrariilor face mereu posibila recompunerea unitatii fundamentale. Ideile lui au influentat filozofia secolelor urmatoare: teoria despre logos avea sa fie reluata de stoici, de alexandrini si de crestini, iar Hegel a preluat idea eternei deveniri. Din opera sa s-au pastrat doar fragmente.

A VREA vreau tranz. 1) A avea in intentie; a proiecta in gand. Vreau sa plec. Vreau sa cant. ◊ Vrei nu vrei fie ca doresti, fie ca nu doresti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasma se spune despre cineva care trebuie sa faca ceva impotriva vointei sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influenta asupra cuiva. 2) A dori sa i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicatie. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea sa ploua. [Monosilabic] /<lat. volere

IMPOSIBIL, -A, imposibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu e posibil, care nu se poate indeplini; irealizabil. ♦ Extrem de greu, de dificil. O munca imposibila. ♦ (Fam.; despre oameni) Nesuferit, insuportabil. 2. S. n. Ceea ce este (aproape) cu neputinta de realizat. ◊ Expr. A face imposibilul = a face tot ceea ce ii sta in putinta pentru a realiza ceva. ♦ (Adverbial) Cu neputinta, nici intr-un caz, cu nici un pret. – Din fr. impossible, lat. impossibilis.

adins, adv. – Intentionat, expres. Se intrebuinteaza numai in loc. compuse: din adins, inadins (intentionat), mai cu dinadinsul (in special), cu tot dinadinsul (cu adevarat). < Lat. ad idipsum „intocmai pentru aceasta” (cf. Cesar: cohortes ad idipsum instructae); cf. cat. ades „atunci”, REW 4541 si DAR presupun un *ad ipsum illum; explicatia bazata pe *ad de ipso (Candrea) nu este posibila, caci ipsum (neutru) nu se putea intrebuinta singur. La inceput folosit ca pron., in sec. XVII a devenit adv. Este curioasa caracteristica de a nu putea fi intrebuintat singur (ci in limba veche cu un pron. pers. si astazi cu prep.), ca lat. ipsum.

DEAL, dealuri, s. n. 1. Forma de relief pozitiva care se prezinta ca o ridicatura a scoartei pamantului mai mica decat muntele, dar mai mare decat colina. ◊ Loc. adv. La deal = in sensul urcusului, in sus. ◊ Loc. prep. (De) la deal de... = mai sus de..., in sus de... ◊ Expr. (Fam.) Da la deal, da la vale = se sileste in toate chipurile, incearca toate posibilitatile. Greu la deal si greu la vale = oricum faci, e tot greu. Ce mai la deal, la vale = a) ce sa mai lungim vorba de pomana, ce mai incoace si incolo, e inutil sa mai discutam; b) sa spunem lucrurilor pe nume. Deal cu deal se intalneste, dar (inca) om cu om, se spune cu ocazia unei intalniri neasteptate, sau in nadejdea unei revederi posibile. 2. (Reg.) Regiune de vii; vie, podgorie. ◊ Zona a ogoarelor. – Din sl. delu.

POARTA porti f. 1) Deschizatura intr-un gard sau zid care face posibila intrarea intr-un spatiu imprejmuit si iesirea din el. 2) Panou mobil (simplu sau dublu) care inchide aceasta deschizatura. ◊ Din ~ in ~ din casa in casa; la fiecare casa. ~-n ~ peste drum; vizavi. A se uita (sau a sta, a ramane) ca vitelul la ~ noua a ramane dezorientat, uluit in fata unei situatii neasteptate. A bate la toate portile a se adresa tuturor dupa ajutor. 3) Loc de intrare (special amenajat) intr-un oras sau intr-o cetate. 4) Cadru cuprins intre doua bare verticale unite in partea de sus printr-o orizontala si inchis printr-o plasa, in care se trimite mingea sau pucul la unele jocuri sportive. 5) inv. Curtea sultanului turcesc. ◊ ~a Otomana Imperiul Otoman. 6) Vale ingusta intre doua siruri de munti (prin care trece o apa curgatoare). [G.-D. portii] /<lat. porta

A CREDE cred 1. tranz. 1) A accepta ca fiind adevarat sau posibil. ~ cele spuse. ◊ Cred si eu se intelege de la sine. 2) (de regula, urmat de o completiva) A gasi de cuviinta; a socoti; a considera; a gandi. 3) A pretui printr-o judecata favorabila; a considera; a socoti; a aprecia. Acest semn il credem de bun augur. 4) (persoane) A trata cu ingaduinta, cunoscand situatia; a intelege. 2. intranz. 1) A avea (toata) nadejdea; a se increde. 2) A avea o anumita credinta religioasa; a fi credincios. /<lat. credere

ZERO, zerouri, s. n. 1. Numar care, in numaratoare, se afla inainte de unu si care se indica prin cifra 0. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanta unui lucru. ♦ Cifra reprezentand numarul de mai sus, pusa la dreapta altei cifre pentru a mari de zece ori valoarea unui numar; nula. 2. Fig. Om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Grad de temperatura fixat in unele sisteme de masura a temperaturii (Reaumur, Celsius) la punctul de inghetare a apei distilate la presiunea normala. ◊ Zero absolut = temperatura de minus 273 de grade Celsius, socotita ca cea mai joasa temperatura posibila. – Fr. zero (< it.).

ZERO, zerouri, s. n. 1. Numar care, in numaratoare, reprezinta o cantitate vida si care se indica prin cifra 0; nula. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanta unui lucru, a face sa fie neglijabil. ♦ Cifra reprezentand numarul de mai sus pusa la dreapta altei cifre pentru a mari de zece ori valoarea unui numar; nula. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care serveste ca origine a unei scari cu ajutorul careia se indica valorile unei marimi. ♦ Spec. Grad de temperatura fixat in unele sisteme de masura a temperaturii (Reaumur, Celsius) la punctul de inghetare a apei distilate la presiunea normala. ◊ Zero absolut = temperatura de minus 273 de grade Celsius, socotita ca cea mai joasa temperatura posibila. 4. (Lingv.) Desinenta (sau sufix) zero = absenta unui afix gramatical la o forma flexionara, care este marcata, fata de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei marci formale propriu-zise. – Din fr. zero.